De când cu Netflixu’, nu te mai uiți la ce vrei, te uiți la ce este. Ne am îngrădit într o aplicație, care face filme și seriale pe bandă rulantă cu subiecte repetitive și de consum. Când mai apare pe ici colo câte un titlu răvășitor, îți faci timp și tu într-o seara, să privești „relaxat”, marea capodoperă.
Cam așa s-a întâmplat și la mine cu faimoasa peliculă „Blonde”. Întotdeauna am avut atracție către Marilyn Monroe, tot ce a însemnat cariera ei, și viața tumultoasă pe care a avut-o. Am citit una dintre biografii, in Spania prin 2015, scrisă de Luis Gasca „La diosa del sexo” și acolo am aflat toate detaliile cutremurătoare. Ulterior am lăsat la o parte acest interes față de ea, fiind un simplu episod din viața mea la 20 de ani.
În 2022 apare faimosul film Blonde, și cu sufletul la gura, am așteptat-o pe sora mea zilele trecute sa ne uitam împreună și să savurăm momentul.
Nu am crezut niciodată că o scenă explicită de documentar, poate distruge în totalitate o ecranizare artistică. De-za-mă-gi-re !
Totul bine pus la punct, o trecere discreta de la alb negru la color, scene din filmele in care a jucat Marilyn, integrate la momentul potrivit, efecte vizuale și sonore alese bine, și cu emoția de rigoare. Poate puțin prea ordonat totul, dar acceptabil.
Daca ar fi să vorbim despre paralela dintre viața ei reală și acest film, din punctul meu de vedere s-au evidențiat anumite aspecte in mod exagerat, iar altele, mult mai importante, au lipsit cu desăvârșire.
Scena care a disecat firul filmului, și toată intenția artistică a fost următoarea: De cate ori rămânea Marilyn Monroe gravida, aparea un scurt pasaj cu un făt in burta, dând din piciorușe, și rostogolindu-se în mediul său. O imagine care s-a repetat de 3 ori de a lungul filmului, și care arăta exact ca pozele pe care le știm cu toții din cărțile de biologie de gimnaziu. Exact când credeai că ai identificat o secvență bună, buuuuum! Apărea fătul din documentar pe ecran, risipind momentul artistic anterior ! Nu ai cum sa pretinzi ca ai habar de cinematografie, și să distrugi în halul asta un film așteptat de atâția oameni.
Cei care citesc ceea ce am scris după ce au văzut filmul, probabil că îmi înțeleg punctul de vedere, chiar dacă inițial nu au fost deranjați de apariția scenei respective. Nu poți să transmiți o atenție la detalii desăvârșită, de la poziția așternuturilor din camera actriței, până la ultimul fir de par care semăna exact cu cel al lui Marilyn, și în secunda doi să apară o poza cu un făt din cartea de biologie din clasa a-VIII-a.
Lipsa subtilitatii, la fel ca în viața, poate distruge o imagine foarte ușor. Asta s-a întâmplat și cu Blonde. De ce vrem sa fie totul explicit și structurat? Nu zic că ar fi fost mai bine sa fie un haos, căci nu s-ar mai fi ținut cont de cronologie, însă trebuie stârnită imaginația publicului, nu să-i dai mura-n gura în caz că nu s-a prins. Daca vezi filmul cu cineva, ce comentati după film, daca totul a fost atat de clar, fara urmă de mister?
Structura artistică m-a lăsat cu un gust amar, dar m-am bucurat să revăd naivitatea și frumusețea lui Marilyn care au fost redate cu succes de către Ana de Armas. O actriță excelenta, aruncata in mijlocul unei „grămezi artistice”.
PS * : După filmu’ ăsta, m-am vopsit șatenă.
