Promovate

Bogdan al III-lea a fost domnul Moldovei între anii 1504-1517. A fost fiul lui Ștefan cel Mare și al Mariei Voichița, fiica lui Radu cel Frumos. A fost impus la tron de tatăl său în ultimele zile de viață.

Bogdan al III-lea a fost supranumit ”cel Chior” din cauza faptului că își pierduse un ochi, fie de boală, fie în împrejurări necunoscute.

Domnul Moldovei a încercat normalizarea relațiilor cu Polonia, cerând-o în căsătorie pe sora regelui polon Alexandru Jagiello. În ciuda eforturilor depuse de Bogdan, această căsătorie nu s-a înfăptuit, impedimentul fiind de natură religioasă.

În urma acestui eveniment s-au petrecut mai multe conflicte moldo-polone desfășurate între 1506-1509, în urma cărora Bogdan a pierdut Pocuția. Ostilitățile dintre moldoveni și poloni au luat sfârșit în 1510 când, la 17 ianuarie, a fost semnat un tratat de pace, arbitrat de regale Ungariei.

Bogdan al III-lea a avut relații încordate cu domnii Țării Românești, deoarece aceștia susțineau pretendenții la tronul Moldovei.

În relațiile cu Poarta, Moldova a continuat să rămână vasală, plătind un tribute de 8000 de galbeni, dublu față de cât plătise Ștefan cel Mare.

Bogdan al III-lea a realizat și câteva ctitorii, printre care biserica de la Răuseni, Mănăstirea Sf. Pavel de la Muntele Athos etc..

Bogdan al III-lea a fost căsătorit cu fiica domnului muntean Mihnea cel Rău, Ruxandra. Bogdan al III-lea a avut doi fii nelegitimi ajunși domni ai Moldovei: Ștefăniță, succesorul său, și Alexandru Lăpușneanu.

Bogdan al III-lea a murit pe 20 aprilie 1517, la Huși, fiind înmormântat la mănăstirea Putna.

(Cosmin FLOREA – istorie-romaneasca.ro)

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin. Binecuvantati si dreptmaritori crestini in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos,

Sa ne impartasim acum din dumnezeiescul cuvant al Evangheliei, care ne spune, iata:

„Si trecand El dincolo, in tinutul Gadarenilor, L-au intampinat doi demonizati, care ieseau din morminte, foarte cumpliti, incat nimeni nu putea sa treaca pe calea aceea. Si iata, au inceput sa strige si sa zica: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai inainte de vreme ca sa ne chinuiesti? Departe de ei era o turma mare de porci, pascand. Iar demonii Il rugau, zicand: Daca ne scoti afara, trimite-ne in turma de porci.

Si El le-a zis: Duceti-va. Iar ei, iesind, s-au dus in turma de porci. Si iata, toata turma s-a aruncat de pe tarm in mare si a pierit in apa. Iar pazitorii au fugit si, ducandu-se in cetate, au spus toate cele intamplate cu demonizatii. Si iata toata cetatea a iesit in intampinarea lui Iisus si, vazandu-L, L-au rugat sa treaca din hotarele lor. Intrand in corabie, Iisus a trecut si a venit in cetatea sa”. (Matei 8, 28-34; 9, 1)

Iubitilor, tot cuvantul Evangheliei, dupa marturia insasi – e Buna Vestire – e descoperire dumnezeiasca. Si asa trebuie sa fim cu luare aminte sfanta, neclintita, la intelesul de viata facator al descoperirii Dumnezeului celui viu. In aceasta marturie din Evanghelia citita astazi se dezvaluie, nu vom indrazni a spune punand in comparatie adevar mai adanc sau mai putin adanc, mai de pret sau mai putin pret (nu exista in Evanghelie, totul este dumnezeiesc). Dar aici ceea ce se leaga de existenta noastra atat de framantata, chinuita, intrebatoare, mai mult, tema raului. Acei demonizati, deci stapaniti de demoni, deci de cel ce propriu-zis este numit cel rau, nefericitul demon.

Nu noi suntem judecatorii; unicul e Domnul si Judecatorul si Ziditorul nostru. De aceea, o si mai staruitoare rugaminte si ardoare indeamna cugetul nostru sa luam aminte la ceea ce ni se descopera in aceasta dumnezeiasca Evanghelie, aceasta taina, mister al raului, care ne priveste si pe noi. Caci „vai celui singur”, zice Inteleptul la Cartea Pildelor. Nici demonul nu vrea sa ramana singur, si de aceea ne ispiteste, sa aiba si el, daca vreti, partizanii lui. In singuratatea, in unicitatea raului lui. Si ne priveste, deci, pe noi. Cu smerenie, dar si cu incercare de ascutime de gand, incercam, pentru dumneavoastra si pentru noi insine, sa deslusim din acest mister al raului care il patrunde pe om si-l face sa fie chinuit; cum erau acesti doi demonizati.

Iisus, dupa ce rostise Predica de pe Munte, acolo, aproape de lacul, iezerul, Marea Galileii, coborand de pe munte, cu predica rostita multimilor de acolo, care erau stranse in jurul Lui, trece tarmul Marii Galileii dincolo, spre rasarit. Si acolo – si oriunde – Il asteptau oameni. El a venit pentru toti, cu intreg adevarul, pentru intreaga zidire. Si trecand marea, acolo L-au intampinat acesti demonizati, stapaniti de demoni. Pe care am ascultat cum Sfantul evanghelist Matei ni-i descrie: doi indraciti iesisera de prin morminte. Si erau fiorosi, incat nimeni nu indraznea sa treaca pe calea aceea. Doua caracteristici prin care ei se faceau cunoscuti: „ieseau din morminte”, deci locuiau in morminte. Erau fiorosi, incat nimeni nu cuteza sa mearga in calea lor. Nu mai comunicau cu nimeni.

Cand, in timpul Postului Mare, aceasta pericopa evanghelica se va citi din nou dupa Sf. evanghelist Marcu, acolo e infatisat doar unul din cei doi demonizati, si cu starea lui mai inspaimantatoare. Lasam cercetarea pentru atunci, aceea care pune in lumina noastra si alte ascunzisuri. Aici luam aminte indeosebi asupra acestor doua trasaturi tragice: ieseau din morminte si, fiorosi, cum erau, se izolasera de lume. Nimeni nu cuteza sa se apropie de ei si nici ei nu se mai apropiau de nimeni. Sa ne gandim, iubitilor: petreceau in morminte, in lumea mortii; si despartiti de semeni, de oameni, de Cel care, ca om, poarta pecetea chipului lui Dumnezeu. Caci in om cand privesti cu ochii duhului, in orice om intrezaresti adanc pecetea chipului lui Dumnezeu. Iar ei, izolati, despartiti de om, de cel ce poarta chipul lui Dumnezeu, care poate sa fie pentru tine o cale, o pecete vazuta, dumnezeiasca. Deci despartiti de oameni si de viata; pentru ca petreceau in morminte. Deodata, starea aceasta sfredeleste adanc in cugetul omului si intelegi: despartire de viata, gandita, si de semeni.

Sfantul parintele nostru Grigorie Palama talcuieste adanc de tot, atunci cand spune: unul din relele cele mai mari pe care le sufera sufletul omului, sau mai bine zis cel mai mare rau dintre toate relele este unirea cu sarpele inteligibil, adica inrobirea de sarpele care, stim, este simbolul pacatului, raului care a ispitit pe Eva in Eden. Si inteligibil, adica al rautatii care lucreaza in suflet, in trup mai tarziu. Pacatul cel mai mare… integral, si trupul, dar nu in trup, nu de acolo pleaca pacatul, ci din minte. Aceasta inseamna la Sfantul Grigorie sarpele inteligibil, adica pe inteles. Gandul lucreaza si ceea ce intelegi si te unesti… Si la acesti oameni demonizati acolo lucra sarpele: gandurile lor erau dominate… O, Doamne! Ce inseamna un bolnav mintal, iubitilor? Ganditi-va! Un bolnav posedat mintal, in sufletul lui.

Este suferinta tuturor suferintelor: pierderea libertatii, cel mai scump dar al sufletului. Doua daruri ne-a impartasit noua Dumnezeu. Cu ele avem mangaierea, bucuria, daca vreti, lauda noastra (fereasca Dumnezeu, sa nu zica cineva mandria noastra. In veci sa nu rostiti acest cuvant! Pentru ca unii spun ca folosesc acest cuvant in sens pozitiv. Nu exista mandrie in sens pozitiv). Poate fi bucurie a harului, mangaiere care vine de la Mangaietorul, Duhul Adevarului, poate fi o lauda impartasita: „Lauda suflete al meu pe Domnul”, si-ti impartaseste si tie. Ei bine, darul nostru de pret il avem indeosebi in suflet, in constiinta noastra, si in libertate. Or, sa fii obsedat, stapanit de demon – pierderea libertatii. Si cum te stapanesc gandurile? De aceea a zis tot Inteleptul biblic: „Calea nebunului este dreapta in ochii lui, iar inteleptul cere sfat”. Nu e mai mare tragedie decat sa fii stapanit de ganduri… Si orice gand care vine din lumea aceasta… sa fii posedat si sa nu stii ca esti posedat; sa spui ca e calea dreapta. „Calea nebunului este dreapta in ochii lui”.

Omul bolnav mintal, aici e tragedia, ca nu stie ca e bolnav. Deci, bolnav sa fii si sa nu ai constiinta bolii. Posedat sa fii, si sa nu mai ai constiinta libertatii. Si cum e cu putinta? Gandurile… Iubitilor, sa patrundem mai adanc. Ceea ce spunem si marturisim, si de neuitat sa fie pentru orice constiinta: adancul adancurilor adevarului acesta este: a avea constiinta Dumnezeului celui viu. Dumnezeu, El, Cel unic si absolut, este Existenta eterna, nemuritoare si absoluta. Si din darul lui – existenta faptura, existenta prin har, prin participare. Retinem: prin har, prin participare. Deci existenta absoluta, dumnezeiasca, si a noastra, partasa. Asa cum zicem la Cina cea de Taina: „Cinei Tale celei de Taina, astazi, Fiule al lui Dumnezeu, partas ma primeste”. El e Trupul si Sangele dumnezeiesc, iar pe noi ne impartaseste, ne face partasi.

Asa, Dumnezeirea eterna, absoluta, absolutul existentei este El, Dumnezeu – Tatal, Fiul si Duhul Sfant, pururea fiind si acelasi fiind, si ne impartaseste, ne face partasi la El la existenta Lui si la nemurirea Lui. De ce? Pentru ca ce a daruit nu mai ia inapoi. Cum a zis dumnezeiescul Pavel: „Dumnezeu nu-Si ia inapoi nici darul, nici chemarea” (Romani 11, 29). Si, odata cu existenta, mai daruieste ceva. Odata cu existenta, odata cu nemurirea, ne mai daruieste bunatatea si intelepciunea. Acum, intelegand taina aceasta: El e Existenta, ne face partasi si pe noi, aducandu-ne „de la nefiinta la fiinta” (dupa cuvantul Scripturii; nu iesim din cuvantul descoperirii dumnezeiesti), cum ne rugam mereu. Si cum ca aceasta este adevarat noi toti, cei de fata, spunem ca suntem adusi de la a nu fi la a fi, de la nefiinta la fiinta. Si daca ne uitam asa, nedumeriti (si eu sunt uneori nedumerit, si eu sunt un prostanac ca oricare). Dar eu plec – ca sa nu pun pe nimeni in cumpana, sa ma pun pe mine in cea mai grea cumpana: acum 83 de ani, sa zicem, eram? – Nu eram. Si toti ceilalti erati, acum o suta de ani in urma, daca vreti? Trebuie sa intelegem cuvantul adevarului, viu de tot. Atunci, noi toti am fost adusi de la nefiinta la fiinta. Dar existam tocmai prin Cel care are fiinta, si care o are din veci, adica Dumnezeu. Si asa am fost adusi la fiinta: de Tatal, prin Fiul, in Duhul Sfant. Asta e zidirea noastra. Cuvantul Sfantului Maxim, atat de adanc si luminos, iubitilor, cum au Parintii acestia inspirati de Dumnezeu, caci I-au fost credinciosi cu gandirea, cu simtirea, cu viata lor: Dumnezeu ca Existenta eterna, eterna, si va spuneam alta data, mintea noastra spune ca El exista in veci.

Si de ce? – Nimicul nu produce. Dar existenta exista, Dumnezeirea. Si acea existenta vesnica nu sunt eu, ci numai El. Existenta dumnezeiasca exista, iubitilor, ea nu are, cum spune Sfantul Maxim, nimic impotriva, nimic contrariu, pentru ca are vesnicia. Sau, cum spune Sfantul apostol Pavel: „Caci toate fagaduintele in El sunt da”. Dumnezeu este numai da. Si Amin-ul nostru, care inseamna asa sa fie, zice ca in El toate sunt da. Iar Mantuitorul, in Cartea Apocalipsei 3, 14, spune: „Cel ce este Amin, Martorul zidirii lui Dumnezeu”. Mantuitorul este deci numit Amin (Asa sa fie), pentru ca prin El toate s-au facut (cu vrerea Tatalui, cu lucrarea Fiului si desavarsirea Duhului Sfant). Dumnezeu-Tatal la inceput a zis: „Sa fie lumina”, prin Fiul a zis „Sa fie!”, si in Duhul Sfant, care odihnea deasupra adancului de ape, incalzind, ca o pasare sfanta (de aceea simbolul Duhului Sfant este porumbita) semintele, radacinile lucrurilor. Atunci intelegem ca El, Dumnezeu, este numai da, nu are nimic contrariu. Dar noi, fapura, suntem numai da? Noi zicem numai da? Pai chiar si Mantuitorul ne spune: „Cuvantul vostru asa sa fie: ce este da sa fie da; ce este nu sa fie nu”. Dar de ce la noi este si da si nu? Aici se afla talc negrait: Dumnezeu este numai da pentru ca este vesnic; El nu are nu.

Este eternitatea unei afirmatii eterne. Faptura fiind adusa de la nu la da, de la nefiinta la fiinta, atunci faptura exista – si aici va rog sa fim cutremurati si sa ne patrundem de adevar – prin da al lui Dumnezeu, prin Amin al lui Dumnezeu, prin Sa fie al lui Dumnezeu. El este da si numai da. Si ne impartaseste si noua: Da, sa fie! Prin Amin exist. Fiul lui Dumnezeu de aceea asa a inceput predica lui: „Amin zic voua”, la care noi raspundem la sfarsit: „Amin” – asa sa fie. Dar zice dumnezeiescul Maxim atat de adanc: „Intrucat Dumnezeu nu are contrariu, El e numai Da. Faptura are si un contrariu al ei – neexistenta. Caci a fost adusa de la nu la da”. Eu nu exist decat prin Da al lui Dumnezeu. Dar de la nefiinta am fost adus la fiinta; din contrariul existentei. Si neincetat sa cugetam la adevarul existentei noastre: existam prin Dumnezeu si prin Da al lui Dumnezeu. Dumnezeiescul Parinte Atanasie cel Mare spune, plecand tot de la ideea de necreat, care e Dumnezeu, si creatura, care suntem noi, ca in aceasta a constat ispita demonului, intai: ca prin pacat sa ne intoarca la nefiinta.

Vine imprejurarea sa spunem o data mai mult pentru ce care ne asculta: ce tragic, sa se scrie prin ziare sau sa auzim la televiziune ca a trecut cutare in nefiinta. E ispita celui care vrea sa ne arunce in nefiinta, a demonului. Demonul vrea sa ne intoarca la nefiinta, la nu. Si atunci intelegem, cand Sfintii Parinti definesc raul drept tagaduire a binelui; deci a spune nu binelui, nu existentei, nu nemuririi, nu vietii, nu bunatatii, nu intelepciunii. Aici e taina raului. Intelegem si ne cutremuram. Si, intelegand taina, demonul, rasadul cel rau rasadindu-l… cum a spus Mantuitorul: „Orice rasad pe care nu l-a sadit Tatal Meu cel ceresc, va fi smuls din radacina” (Matei 15, 13) – la ce rasad se refera Mantuitorul? – Rasadul demonului, rasadul necredintei, rasadul ispitei celei mai grave: a refuza existenta, viata, pana la cel mai clar pacat, al sinuciderii.

Si tot dupa Sfintii Parinti, darurile impartite de Dumnezeu sunt indeosebi acestea patru: existenta si nemurirea, bunatatea si intelepciunea: Existenta – ca existam; nemurirea – ca nu-Si ia Dumnezeu inapoi darul. Acestea tin de firea noastra. Iar bunatatea si intelepciune tin de vointa noastra si de vietuirea noastra. Si intrucat si existenta si nemurirea tin de fire, nu poti sa le desfiintezi. In schimb bunatatea si intelepciunea tin de vointa noastra. Si daca, iarasi, contrariul existenetei este neexistenta, contrariul nemuririi este moartea, contrariul bunatatii este raul, contrariul intelepciunii este necunostinta binelui, neinvatarea binelui. De aceea repetam cuvantul rostit de Sfantul Marcu Ascetul, care spune ca uriasii care ucid sufletul sunt uitarea, nestiinta si lenea. Toata creatia exista de la Dumnezeu Tatal, toata firea. Pacatul tine de vointa noastra, de libertatea noastra, de raspunsul nostru Amin la Amin-ul lui Dumnezeu; Da al nostru la Da-ul zidirii creatoare a lui Dumnezeu. Si in pacatul savarsit cu gandul, cu mintea, la bine raspunzi cu rau, la intelepciunea dumnezeiasca cu ignorarea, cu uitarea.

Si atunci retinem, iarasi: raul nu e in fiinta, nu fiinta devine rea, nu firea, ci viata, gandirea. Raul e numai in mintea noastra, numai in vointa noastra. Asa de adanc spune Sfantul Grigorie: Dumnezeu e bunatatea vie si de viata facatoare a celor vii. Pe cata vreme atunci cand ispita patrunde in mintea omului, in vointa omului, atunci duhul omului se uneste cu raul; tentatia lui, ispita catre nu, catre nefiinta, catre moarte.

Sa retinem, sa nu uitam o clipa, aceasta era starea celor doi demonizati: mormantul si despartirea de oameni, de creatie, intr-o negare; o negare nu absoluta, caci nu e cu putinta. Absolut e numai Dumnezeu. O negare a totul. E un fel de duh al mortii. Raul nu are fiinta; el e o negare, o lepadare, o imbolnavire, o tagaduire, o despartire de Dumnezeu, o paralizie. Si nu e paralizie mai inspaimintatoare: demonul nu creeaza, iubitilor, nu produce. Au spus inteleptii credinciosi: Filosofiile negarii, ale tagaduirii lui Dumnezeu, n-au produs nimic nou. Pot sa reproduca, sa copieze, pot sa cloneze, astazi. Iubitilor, trebuie sa o spunem cu taria adevarului de neclintit: raul, demonicul, paralizia, obsesia, anularea libertatii te duce la sterilitate totala.

Starea de monotonie, cum spune Parintele Staniloae. Nimic nou, nimic sa-ti invioreze viata. Propriu-zis mintea noastra devine creatoare cand se atinge harul, dumnezeiescul creator de ea. Restul e petrecere intr-un fel de lume a mortii, caci moartea nu are fiinta. E numai ispita ca mergi in nefiinta, dar nu mergi in nefiinta; nu poti. Iar tentativa sarmanului posedat de demon de a se sinucide nu e realizabila; nu-ti poti suprima existenta. Dar existi in acea agonie prin posesia celui rau mai inspaimantatoare decat orice. Incapacitatea de a intrezari orizonturi noi; orizontul divin al infinitului luminii si iubirii. Si te zbati… Nu vedeti dumneavoastra cum se zbat – cu durere o spunem, nu judecam pe nimeni – sarmanii nostri in diverse spectacole la care ne amuzam si ne incantam si in euforie parca tresaltam… Doamne, dar e un zbucium nebun, fara sens; niste salturi in vid. Din aceasta omul iese mai bun, mai drept, mai sfant, mai creator? Caci omul e creat dupa chipul Creatorului. Aici e tragismul.

Si intelegem, atunci: raul e tocmai nefiinta. E nefiinta pentru ca nu are fiinta. Cum spune Sfantul Grigorie Palama: Ajungi duh mort nu prin fiinta, caci nu e o fiinta a mortii, ci prin lepadarea vietii adevarate. Atunci, deodata intelegem, simtim ca se desparte lumina de intuneric, cum zice rugaciunea: „Doamne, Cel ce ai despartit lumina de intuneric.”. Eu exist prin Da, Amin, si raspund: Da, Doamne, eu exist prin bucuria vietii, a vietii nemuritoare pe care mi-ai dat-o; exist prin binele pe care mi-l impartasesti, prin intelepciunea poruncilor Tale, Tu, Care esti insasi Fiinta poruncilor, a virtutilor, si imi impartasesti din insusirile Tale dumnezeiesti virtutile Tale: si intelepcine, si dreptate, si curajul de a purta greutatile, si stapanire, cumpatare, biruire a oricarui gand care ma incearca si ma indeamna…

Sa nu uitam, sa tinem cuvantul acesta de sfintenie: cei doi demonizati in fata lui Hristos L-au marturisit drept Fiu al lui Dumnezeu – adancul din ei nu era distrus. Deodata au cunoscut in Hristos Originea, Adevarul ultim. Dar au zis: „Ai venit sa ne chinuiesti inainte de vreme?”. Vremea – Judecata. Iar Judecata va insemna sentinta desavarsita, absoluta, a binelui si a raului. Pana ce istoria va intra prin Judecata in imparatia lui Dumnezeu, in istorie inca avem confuzia intre bine si rau. De aceea e nevoie sa o lamurim mereu. Judecata va insemna sentinta asupra a ceea ce este bine si ce este rau, incat va fi sfarsitul confuziei, nu al lumii. Deci demonizatii aceasta spuneau: Stim cine esti… ne judeci inainte de vreme. Stim ca atunci va fi Judecata. Si toti vor intelege ce e bine si ce e rau, vor iesi din confuzie tocmai prin Judecator, prin Hristos. Iar demonii tot amana. Caci, cum spuneam si alta data, timpul demonului este „maine”, pe cand al lui Dumnezeu este un etern “acum”. Demonul mereu sa amane, doar-doar nu va ramane singur.

Si de aceea au cerut sa fie trimisi in turma de porci, ca sa ramana tot in lumea aceasta, sa nu ramana in nici un chip singuri. Dar, cum spune Sf. Pavel, „Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa ajunga”, de aceea ingaduie un timp pana la Judecata, o plinire, asa cum si cand S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu, „la plinirea vremii” a venit. Si a ingaduit demonilor sa mearga in turma de porci. Si atingandu-se de ei s-au aruncat in mare. A ingaduit aceasta ca sa arate ca opera demonilor e o opera a distrugerii, nu a zidirii. Dumnezeu zideste, demonul distruge. Si s-au aruncat. Dar in adanc toata faptura ramane tot in mana lui Dumnezeu. Raul nu poate distruge existenta. Si pastorii s-au inspaimantat, au mers in cetate si au vestit ceea ce se petrecuse si au venit cei din cetate si vazand paguba ingroziti, sarmanii, L-au rugat pe Iisus sa plece din hotarele lor. Un dar, o ofranda, o sansa a mantuirii pe care n-au primit-o.

Dar pentru noi adevarul adanc al cuvantului, iubitilor… Taina libertatii… Cele doua lumi: cea eterna – Tatal, Fiul si Duhul Sfant -, lumea libertatii, si lumea fapturilor, creata – din care facem parte si noi care dupa chipul Fiului de Tatal in Duhul Sfant suntem ziditi; lume adusa de la nefiinta la fiinta, de la nu la da. Nu lumea aceasta imi da libertatea. Stiti ca o ideologie numea liberteatea drept necesitate inteleasa. Ce vrea sa spuna? – Sa intelegi legile creatiei, ale lumii acesteia, adusa de la nefiinta la fiinta, care implica necesitatea. Intrebam: Poate sa fie libertate in necesitate? Luati aminte la cuvantul sfintilor. Sfantul Vasile cel Mare spune: „Daca i-ai luat virtutii libertatea i-ai luat esenta”. Iar Sf. Ioan Damaschin spune: „In necesitate nu e virtute”, adica in ceea ce mi se impune necesar ca o lege absoluta. Legea creatiei este o lege a aducerii de la nu la da, careia ma supun: caci daca ma arunc in foc ard, daca ma arunc in gol ma prabusesc.

Deci e o lege a necesitatii si in necesitate nu e virtute. Iar virtutea nu-i din lumea aceasta, e mai batrana decat aceasta lume. Intelepciunea, dreptatea, curajul, barbatia de a birui raul, de a ma birui pe mine cand sunt ispitit, stapanirea de sine… de unde sunt virtutile? Din lumea necesitatii? – Din lumea libertatii dumnezeiesti, din lumea luminii divine. Atunci, e atat de limpede misterul libertatii! Eu m-am cutremurat cand l-am inteles: Tot ce ma leaga de lumea pacatului, de lumea stricaciunii, de lumea mortii, tot ce ma leaga de ce e muritor ma duce in moarte; nu e libertate. Singura libertate este ceea ce ma leaga de Dumnezeul cel viu, de nemurire, de credinta, de nadejde, de dragoste, de bunatate, de pace, de vanare a tot raul, prin care nu ma despart de lume, ca acesti doi demonizati, si nu petrec in morminte, ci petrec in lumea vietii, a credintei prin Cel inviat si a intelegerii lumii acesteia cu lumina si cu iubire dumnezeiasca. Si numai robul lui Dumnezeu e liber, e unit cu libertatea Celui vesnic, unde nu e contrariu, unde e numai da, numai lumina. Aceasta este libertatea fiilor lui Dumnezeu, libertatea vietii, libertatea invierii.

Faca Domnul sa intelegem taina libertatii, taina vietii, taina unirii noastre in lumina si iubire cu Dumnezeul cel viu Ziditorul, Tatal prin Fiul in Duhul Sfant, cu Maica Preacurata si toti sfintii! Amin.

Parintele Constantin Galeriu 

(crestinortodox.ro)

Am văzut în ultimele săptămâni o cantitate impresionantă de documentare despre Egiptul faraonilor.

Mai noi, ma vechi, unele cu informații si interpretari interesante, cu descoperiri de ultima ora…Dar cel mai mult mi-a placut serialul italian despre Egiptul obișnuit – cum se traia, zi de zi, acum 4000 de ani; de la ce mâncau, cum se îmbrăcau, ce cultivau, cum iși practicau religia, cum vedeau familia si relațiile sociale,despre poezie, muzica (apropo, exista deja flautul, lăuta, harpa și…șeful de orchestră!) dans, petreceri, despre muncitorii care au construit piramidele, arhitecții și șefii de șantier.

Lucruri despre care nu auziți niciodată în documentarele savante care in fapt povestesc mereu aceleași chestii arhi cunoscute. M-am întrebat întotdeauna cum arată o zi in Egiptul antic – sau in alte epoci îndepărtate – și mă bucur că cineva s-a gândit să îmi dea un raspuns!

Nu stiu daca aveti posibilitatea să îl vedeți in România pentru că aici s-a transmis pe canalul Histoire (și in reluare pe Canal + à la demande) dar îl recomand călduros!

(Marcela Feraru, Paris)

În 1991, la sediul PNȚ-CD (eram la „Romania libera”), lângă AS Principesa Sofia a României, cea de-a patra fiică a regelui Mihai al României și a reginei Ana.

Fotografie: Andrei Dumitru , fotoreporter, pe atunci, la „Romania libera”. Acum, redactor sef la „Jurnalul de Ilfov”.

(Cristian Botez)

Nu mai este timp pentru amânare!

Nu așteptați Duminica viitoare, pentru a participa la Sfânta Liturghie. Nu așteptați următorul post, pentru a vă elibera sufletul de păcate! Zilele sunt nesigure încă din momentul în care am pășit pe acest tărâm al luptei, ce se duce neîncetat, între puterile întunericului și îngerii de lumină, pentru al nostru suflet!

Amânarea este ispita diavolului, care la tinerețe ne șoptește vorbe dulci și amăgitoare, cum că timpul este lung, iar pocăința poate să mai aștepte. La maturitate ne păcălește cu grijile lumești și responsabilitățile pe care le avem în familiile noastre, sau la serviciu. Iar la bătrânețe ne înspăimântă, aducându-ne în vedere faptul că puterile ne-au părăsit deja, iar pentru Dumnezeu nu prea a mai rămas nimic de oferit!

Apropiați-vă de Trupul și Sângele lui Hristos! Cât de des se poate! Îndrăznesc să spun că pentru cel ancorat în Hristos, chiar Duminică de Duminică! Fiți îndrăzneți, căci a unora ca aceștia este împărăția cerurilor! Astăzi faceți roade de pocăință, mâine este deja prea departe și nu se află în puterea noastră decât clipa pe care o trăim acum!

Noapte binecuvântată!

(Schitul Ciobănoaia)

În Mayenne, departament din centrul Franței, numărul de cazuri de infecție cu COVID-19 a crescut în ultimele zile.

Cum va fi gestionată această situație? TOATĂ populația din Mayenne va fi testată. Am spus TOATĂ! Jean Castex (noul prim ministru) a spus de altfel că este exclusă o nouă confinare generalizată.

Adaug că nimeni nu s-a panicat și nici un scenariu apocaliptic n-a fost avansat. Lumea s-a întors la muncă și economia e în stare de funcționare.

(Marcela Feraru, Paris)

Foto

(Nicolae al României)

În apropiere de comuna Balaciu, pe malul drept al râului Ialomița, arheologii au descoperit o cetate getică care a fost ridicată în timpul regelui get Dromichete, Piscul de Crăsani.

Geții, se știe, au fost un popor, eminamente, de agricultori.

SUNT VECHI
sunt preistoric
din Piscul de Crăsani
Aici
am ridicat o Coastă
din lut călcat de zei

Și, azi, în Ialomița
mă botez
în lacrima Copuz

Aici
din când în când
m-adun
în unghiul meu stingher

(Dan Drăguș, 2014)

Străbunicul meu, Ion Ghe. Dinescu, din partea tatălui meu (Corneliu Dinescu, n.1924-d.1997, absolvent Drept, pe vremea lui Carol al II-lea, ASE și doi ani de regie, coleg cu Geo Saizescu).

Ion Ghe. Dinescu, strabunicul meu, din Vârfuri, lângă Pucioasa, județul Dâmbovița, membru PNȚ, a făcut parte din echipa lui Iuliu Maniu. Era referent pe linie rurală. Politician pur-sange, fiul lui, Gheorghe Dinescu, bunicul meu si tatăl tatului meu, așadar, a fost comandant de garnizoană legionară în comuna Vârfuri. Condamnat politic la opt ani închisoare, la Aiud.

Tata, Corneliu Dinescu, colaborator la ziarul Falanga, ziar al Miscării Legionare, a fost condamnat politic la doi ani de închisoare la Jilava. Pe 21 decembrie 1989, în timp ce eu eram în nucleul de la Inter, el era arestat, câteva sute de metri mai incolo, lânga Lido, și trimis la Jilava. Cei peste 1200 de arestați care, la ordinul Elenei Ceaușescu, trebuiau sa fie impușcati, ca mai apoi să se spună că au fugit peste granița.

Sunt mândru de străbunicul, bunicul si tatal meu!

În fotografii, Ion Ghe. Dinescu, „propritar de Vârfuri”, asa cum scria pe parafa lui, si moștenirea mea de la el, parafa, chimirul, ceas elevetian THOMEN, care functioneaza și acum, dupa mai bine de 100 de ani, un brici, o tabacheră de argint. Lucruri care au ajuns acum in posesia fiului meu cel mare, a patra generație, dr. Alexandru Cris Botez.

Cinstiți-vă înaintașii!

(Cristian Botez)

Și să nu uit: o bijuterie de documentar despre arta papirusului egiptean.

Îl cunosc pe realizator, Bernard Georges, pe care il știam mai degrabă înclinat spre tematica războaielor secolului trecut. Acesta, realizat impreuna cu muzeografii de la Louvres si de la Cairo, e de departe unic in genul său. O sa găsiți pe toate gardurile documentare despre Keops, Ramses, piramida X sau Y, mumii…În sfarșit, lucruri în general cunoscute. Acesta este absolut inedit.

E difuzat de Arte, deci ar trebui să il puteți vedea și în România.

Pentru cei care caută mai degrabă exotismul decat arta, da, este vorba si despre papirusul erotic de la Torino…

(Marcela Feraru, Paris)

Le scribe qui dessine

La majeure partie des traces matérielles léguées par l’Egypte ancienne témoigne du goût de cette civilisation pour la représentation graphique. Ce documentaire dévoile les secrets de fabrication des peintures de la Vallée des Rois et des collections du musée du Louvre. Derrière chacune de ces oeuvres se dissimule un personnage essentiel : le scribe qui, par son trait, a donné naissance à l’art égyptien.

• De :Bernard George

(canalplus.com)

Sucul de  Agurida se obtine din boabele de struguri verzi inca acri.

Se foloseste pentru acritul ciorbelor, sosurilor, salatelor, sau se bea amestecat cu apa.

Este bun pentru acrit diferite preparate ale ,,bucatariei fara foc”. Este un bun inlocuitor al otetului, are insusiri diuretice marcante, combate obezitatea, este reconfortant.

Sucul de aguridă (din struguri necopţi) se prepară prin diluare cu apă (200 g suc la 1 litru apă) şi se foloseşte la prepararea unor alimente sau ca băutură răcoritoare. Este indicat în angine, hemoptizie, stări febrile şi stomatite. Prin siropare se utilizează ca diuretic împotriva celulitei şi obezităţii, scorbutului şi icterului.

Este racoritor si ajuta refacerea  dupa  petreceri.

În uz extern, sucul de aguridă se aplică pe zonele din corp neuniform bronzate, asigurând o pigmentare normală.

Celulita – se maseaza bine locurile atinse de celulita cu o alifie formata din suc proaspat de struguri albi, agurida sau copti (30 ml), unt (25 g) si ceara galbena de albine (12 g). Ingredientele se topesc intr-un recipient si se amesteca cu sucul pana cand compozitia capata consistenta unui unguent.

. Afectiuni ale articulatiilor (dureri) – se amesteca 60 ml de ceai tare cu 40 g zahar. Se adauga 100 ml de suc de struguri acri (agurida). Se bea zilnic acest amestec.

. Obezitatea – se consuma cate 100 ml pe zi, cantitate impartita in trei parti. Sucul proaspat de agurida are proprietati diuretice ce combat cu succes aceasta afectiune.

Agurida este un produs natural traditional pe care se bazau bunicii nostri  pentru acrit.

Despre agurida scrie si Barbu Stefanescu Delavrancea in “Hagi Tudose” :” Intră peste drum. Șterpelește icrele de cosac. Rupe o bucățică, îi face vânt. Pleasc, pleasc… “Cum petreceți icrele?”… “Atât”… “Scump, scump. Vremuri grele!” Și pleacă… Se duce la pastramagiul din colț. “Ia să vedem, vericule, cum ți-e marfa, că nu mai dau pe la cutare”… Ia o feliuță, îi face de petrecanie. “Cum o dați?” “Pe parale și atât.” “Aș, v-ați scumpit de tot! S-au dus vremurile alea… Vremuri grele!” Și pleacă. Îi e sete. Intră într-o bragagirie. “Ei… să gust… ce bașibuzuc aveți?” Suge un fund de tinichea, ghiorț, ghiorț, ghiorț. “Zeamă de aguridă. Cin’ s-o bea? Cin’ s-o plătească? Vremuri”… Și pleacă. Așa mănâncă și se răcorește, și pe el îl dau banii afară din casă.

(bunatatidinnatura.ro)

Există mulţi globuli / moguli relmente bogaţi în vile, pterodactile şi alte scurgeri de la buget!…

Dar duminică de duminică, românii raţioanali, crezători în legenda bogăţiei preoţeşti, vin la casa preotului.

Primul vine exact când este preotul la masă: „Părinte am o problemă cu dumneavoastră!” Hai nu zău, te gândeşti!… Ce problemă să am eu cu trigonometria ăstora!…Îţi vine să-i trimiţi la profesorul de Matematică din sat care s-a sculat la 11:00 şi nu a venit la biserică, dacă are probleme trigonometrice, planoide, spaţiale sau de analiză matematică, orice fel de probleme!…

Nu trece o jumătate de oră şi vine una care a uitat să-şi împărtăşească copilul la 8 dimineaţa: „Părinte, se mai poate acum?!… 🧐” După ce-i tragi, de ciudă, o palmă copilului tău te duci şi îi acorzi clemenţă întârziatei!… Te întorci acasă!… Pe drum te întâlneşti cu unul care are o problemă la cimitir!… Nu te mai duci la nevastă şi la copii, pleci pentru măsurarea locului de veci la 35 grade Celsius!… Tipul nu are ruletă!… Te întorci în maşina care fierbe ca tancul, cu ruleta de 10 m!… Tipul are un mormânt de 15 m!… E de la strămoşi, dar nu are acte!… 😉❤️🧐😍🤓😞😖😣😖😣😖😡😡😡😡😡😡🥵😳🥺😩😭Tipul vrea acte!…

Preoţii dinaintea ta dădeau acte virtuale!… Tu eşti obligat, duminică la 15:00, când toată lumea este la grătare şi numai de morminte nu-i doare, să scrii acte la calculator, la calculatorul tău, să le printezi la imprimanta ta, doar să pui ştampila bisericii!… Doar ştampila!… Ah, şi semnătura!… Te doare bătătura!… Aşa e conjunctura!… Naiba!… Pe la 16:00 te culci!… Pe la 17:00 te sună Protopopul să-ţi aducă aminte că ai de plătit!… Să trăiţi am înţeles!… Mâine, adică luni la 07:30 vin constructorii!…

INCIPIT VITA NOVA, cum ar zice ilustrul Papini!… Viaţă, frate, viaţă!… Bogaţii de preoţi!…

(Bogdan Costin Georgescu)

Desemnată „Eleva Anului 2019” în Ploiești, Ana Antonia Tudose este considerată deja una dintre cele mai talentate pianiste din România. Fostă elevă în cadrul Colegiului de Artă “Carmen Sylva”, ea are un talent pe cât de impresionant pe atât de lipsit de orgolii, chiar dacă nu provine dintr-o familie de muzicieni.

Cel mai important pas către ceea ce Antonia numește a fi destinul ei, cariera de pianist, a fost debutul pe o scenă. Pe 5 decembrie 2013, în stagiunea 2013-2014 a Filarmonicii din Ploiești, Antonia a susținut primul său concert, la vârsta de 12 ani, alături de o orchestră!

A interpretat atunci concertul nr. 8 KV 246 de W. A. Mozart, sub bagheta renumitului dirijor Ovidiu Bălan. A urmat interpretarea fanteziei muzicale pentru două piane “Carnavalul animalelor” de C.Saint Saens, împreună cu pianistul Mircea Ițcus şi cu orchestra Filarmonicii din Ploiesti, sub bagheta dirijorului Alexandru Mija, eveniment inclus în manifestările Zilelor Ploiestiului 2015.

Invitată de Institutul Cultural Român să concerteze în toată lumea

A urmat succes după succes: concertul nr. 3 în re major de J.S. Bach (Festivalul ”Enescu și muzica lumii”, împreună cu Orchestra Junior a Fundației ,,Tinerimea Română”, sub bagheta renumitului tânăr dirijor Gabriel Bebeșele), lucrarea Andante Spianato&Grande Polonaise Brilliante de Fr. Chopin (cu orchestra Filarmonicii din Ploiești, sub bagheta maestrului Ovidiu Bălan, respectiv cu orchestra Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea în cadrul Festivalului Internațional Tinere Talente, sub bagheta dirijorului Daniel Enășescu), Concertul nr.1 op.11 în mi minor de Fr. Chopin (cu orchestra Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești, dirijor Panagiotis Diamantis (Grecia) şi cu orchestra Filarmonicii din Sibiu, dirijor Alexandru Mija).

Unul dintre cele mai importante proiecte de până acum ale tinerei pianiste este programul de recitaluri realizat în colaborare cu Institutul Cultural Român, în scopul promovării muzicii românești și a valorii școlii de pian din România.

Pe 5 septembrie 2014, Antonia a susținut un recital la Institutul Cultural Român din New York, recital care s-a bucurat de un real succes, fapt reflectat atât in presa din România, cat si într-unul dintre ziarele diasporei române din New York.

O consecință a acestui succes a fost invitaţia făcută de Institutul Cultural Român din Paris să susţină un recital de Ziua Culturii Române, pe 15 ianuarie 2015. Au urmat alte două recitaluri de înaltă ţinută, în 2017, la Budapesta și Viena. Pentru această remarcabilă activitate, Ana Antonia Tudose a fost recompensată de către Asociația “Romania Kultur und Sportiverein Wien” cu “Diploma de Excelență” – pentru promovarea culturii românești în Europa.

Antonia nu a făcut însă, dintotdeauna, pian:

Sunt singurul muzician din familia mea. Când aveam 5-6 ani, frecventam cursuri de balet. În aceeași clădire se organizau și cursuri de pian și când am auzit pe cineva cântând într-o zi, am devenit foarte curioasă în legătură cu acest instrument și mi-am dorit mult să pot cânta şi eu. Aşa că am renunțat la balet și am început studiul pianului. Primul meu critic a fost prima mea profesoară de pian. La primul meu concurs, deşi nu aveam foarte multă experiență, am reușit prin interpretarea mea să obțin premiul al treilea şi de atunci mi-am dorit să particip la cât mai multe competiții.

Masterclass cu „titanii” Andrei Gavrilov și Elisabeth Leonskaja

De-a lungul anilor, Antonia Tudose a obținut aproximativ aproape 50 de premii naționale și internaționale! Antonia a câştigat premii și în cadrul olimpiadelor şcolare naționale, de 2 ori cucerind premiul 1. La olimpiade a participat din clasa a 3-a până în clasa a 11-a.

Consideră că cel mai valoros premiu obținut este cel de acum doi ani, din cadrul concursului “Piano Talents” din Italia. Deși a obținut „doar” premiul 3, a fost mândră de ea pentru că la acel concurs au participat pianiști din toată lumea, inclusiv din Asia. De asemenea, juriul a fost alcătuit din unii dintre cei mai renumiți pianiști – profesori din Europa.

Antonia a urmat cursuri de masterclass cu pianistul american de origine spaniolă Josu de Solaun (câștigător al concursului Enescu, secțiunea pian 2014), cu pianiștii români Viniciu Moroianu și Florian Mitrea, dar si cu faimoșii pianiști Andrei Gavrilov și Elisabeth Leonskaja. În 2018, ea a început colaborarea cu renumitul pianist de origine italiană Pietro De Maria, urmând cursuri de masterclass în cadrul “Scuola Musica Fiesole” – Italia, precum și o colaborare permanentă cu pianistul și profesorul belgian Philippe Raskin.

În recomandarea acordată în vederea obținerii unei burse, reputatul pianist Viniciu Moroianu spunea despre Antonia că “s-a remarcat drept un vârf al generației sale şi s-a distins prin eficiență pe scenă și stăpânire de sine, în repertorii dintre cele mai pretențioase. Posedă acea atât de importantă dorință de perfecționare, de autodepășire, de diversificare a caracterelor muzicale”.

Antonia Tudose pune accent deosebit pe dezvoltarea tehnicii

Antonia nu a avut norocul şi şansa ilustrului pianist Dinu Lipatti, născut într-o familie de muzicieni, dar acest lucru nu a împiedicat-o să devină o artistă de elită cu mult înainte de a împlini 18 ani. Ploieşteanca a pus în ultima perioadă un accent deosebit pe dezvoltarea tehnicii sale, pe studiu, pe dezvoltarea ambelor mâini.

New York a fost o mare provocare pentru ea – aici a luat contact cu şcoala de pian americană şi a atras privirile celor mai exigenţi critici în domeniu.

Da, pot spune că încerc să mă pun la punct cu tehnici noi deoarece particip la multe cursuri de măiestrie în străinătate, precum cele din Austria sau Italia, în cadrul cărora am parte de multe sfaturi de îmbunătățire a tehnicii mele pianistice din partea unor profesori renumiți. Încerc să mă perfecționez mereu, asta voi face toată cariera mea.

Fostul director general al Operei Naţionale din Cluj, Rareş Trifan (care a studiat la Indiana University şi a fost bursier al Centrului Kennedy din Washington) a ţinut cu tot dinadinsul să o aducă pe talentata pianistă din Ploieşti la New York – unde a interpretat compoziţii semnate de Mihail Jora, Mozart, Schumann, Paganini sau Paul Constantinescu (Dansul dobrogean, Toccata).

” alt=”” aria-hidden=”true” />

În activitatea ei, cel mai mult o inspiră mama ei – un model de ambiție și perseverenţă. De asemenea, pe Antonia o inspiră pasiunea ei de a asculta muzică clasică, iar acest lucru îl făcea încă de mică. Acest tip de muzică a ajutat-o enorm în dezvoltarea ei.

Pentru viitor, îşi doreşte să îşi continue studiile în străînătate și să îşi reia activitatea concertistică. În principal, urmăreşte să îşi reprogrameze toate concertele anulate în timpul pandemiei și să cânte din nou cu orchestra – momentele în care se simte cel mai bine pe scenă.

Antonia Tudose: „Concursul George Enescu – unul dintre cele mai dificile din lume!”

Antonia şi-ar fi dorit mult să participe la concursul internaţional “George Enescu”, considerat de ea una dintre cele mai dificile competiții de muzică din lume. Pentru a face asta însă, este nevoie în continuare de foarte multă muncă, pregătire, experiență, maturitate.

Ana Antonia Tudose se va îndrepta către Conservatorul din Bucureşti. A fost admisă de asemenea la Conservatorul Regal din Bruxelles (clasa renumitului profesor și pianist Alexandar Madzar) și se află în etapa a doua de selecție la Universitatea Mozarteum din Salzburg.

M-am gândit să îmi continui studiile în străinătate, deoarece muzica clasică este mult mai apreciată peste hotare. Dar consider că am șanse să mă dezvolt și în România pentru că, în anumite orașe precum Cluj sau București, sunt conservatoare bune cu profesori bine pregătiți. De altfel eu consider că atâta timp cât muncesc, pot să mă dezvolt oriunde locuiesc. Va trebui să mă decid, acum mă atrage Belgia mai mult pentru că am fost admisă la clasa unuia dintre cei mai buni profesori din lume.

Compozitorii ei preferați sunt Franz Liszt și Frederic Chopin. Muzica lui Chopin a auzit-o pentru prima dată în timpul orelor de dans, la 5 ani, iar de atunci a știut că asta va asculta toată viața.

Totuşi, spune Antonia, Liszt este compozitorul care i se potrivește cel mai mult firii ei – uneori muzica lui fiind lentă, liniștită, alteori vulcanică, plină de emoție şi energică. O inspiră mult cei doi compozitori care, în ciuda unor vieţi nu foarte uşoare, au reușit sa compună o muzică ce este ascultată și apreciată chiar și peste sute de ani de la moartea lor.

Filmul preferat – “Pianistul”

Dacă ar fi să o ia de la capăt, Antonia Tudose ar face fără discuţie tot muzică pentru că, spune ea, nimic nu i s-ar potrivi mai bine. Pasiunea ei cea mai mare este să cânte, astfel că nu îşi închipuie că ar putea avea vreodată altă meserie.

Şi îi mai place pentru că, tot aici, se nasc şi amintiri frumoase. Chiar dacă, uneori, unele sunt chiar haioase… Iar una pe care nu o va uita prea curând s-a petrecut în urmă cu 5 ani, în cadrul unui concert la Sinaia. Atunci a susţinut un recital alături de o orchestră de copii care a intrat pe scenă înaintea ei, fără să anunțe nimeni. Practic, concertul a început… fără solist, adică fără ea! Atât ea, cât şi dirijorul orchesterei nu au știut nimic și au lăsat publicul să aștepte destul de mult până ce au fost și ei anunţați că trebuie să intre pe scenă.

În perioada pandemiei, talentata pianistă a încercat să profite de timpul liber, așa că a studiat cât a putut de mult la pian și a învățat pentru examenul de Bacalaureat. A încercat să se protejeze, a stat destul de mult în casă și în acest fel a petrecut și timp preţios cu familia ei.

În acelaşi timp, ei îi place foarte mult fotografia. De obicei, ea este cea care realizează pozele prietenilor, părinților iar apoi le editează. De asemenea, îi place mult sa înoate. Are şi o dorinţă legată de acest lucru – să o facă alături de un delfin.

Bineînţeles, filmul ei preferat este “Pianistul” – pe care spune că a reușit sa îl înțeleagă de-abia acum, după mulți ani de la prima vizionare care s-a petrecut în copilărie. Îi place foarte mult, ca actriță, de Angelina Jolie, dar o apreciază și pentru ceea ce realizează în viaţa personală, precum actele sale de caritate.

Pe Antonia, avionul nu o sperie deloc. Mai degrabă face asta publicul, în faţa căruia trebuie să se prezinte impecabil.

Am mers de multe ori cu avionul, însă la recitalul din New York am fost foarte emoționată deoarece publicul de acolo era alcătuit din mulți străini, chiar și muzicieni, profesori de pian. A fost una dintre cele mai frumoase experiențe. M-am simțit foarte apreciată de public, cu care am făcut și poze ulterior şi am dat chiar și autografe. În viitor mi-aș dori mult să cânt la Carnegie Hall din New York, aceasta fiind una dintre cele mai prestigioase săli de concerte din lume. Pentru mine, un vis este să cânt cu pianista mea preferată, chiar idolul meu, Martha Argerich.

Cel mai mult o încurajează să știe că muzica ei este apreciată de către cei din jur. Pentru ea, cea mai valoroasă recunoaștere este cea a părinților ei, deoarece au ajutat-o enorm în carieră – au susținut-o psihic și financiar. Se poate spune, fără a greşi, că ei sunt cei mai importanți și dedicați fani ai tinerei pianiste – cu siguranţă o mare stea în devenire.

(elitaromaniei.ro)

La vămile grecești au fost depistați 36 de turiști pozitivi, dintre care 20 sunt sârbi.

Christina Kanatakis, de la Tv100 Thessaloniki, l-a întrebat, în direct, pe un oficial grec dacă cei 16 sunt români și bulgari. Acesta a răspuns: „Nici nu contează. La cele 150 000 de intrări prin Promachonas din ultimile zile, să ai 36 de pozitivi este ceva infim. În plus, nu aveau simptome, așa că posibilitatea să îi infecteze pe alții este redusă. Au fost anunțați și nu vor merge în magazine sau locuri închise. Nu ne facem nicio grijă, pentru că nu avem de ce. Grecia așteaptă turiștii cu brațele deschise. Soarele și marea sunt cel mai bun medicament pentru Covid”.

Noi facem ce am învățat: stăm în case și ne spălăm pe mâini. Și pândim gurile de aerisire, să nu intre covizii buluc.

(Cora Muntean)

L’attrice ha appreso della scomparsa del Maestro nella sua casa di Ginevra: «Ho passato tutta la mattina a rivedere i film di Sergio Leone: quanto dispiacere»

L’aveva conosciuto durante la carriera?
«Ci siamo visti nel corso di un gala in America, una di quelle serate ufficiali che raggruppano molte celebrità del cinema, ed è stato un piacere potergli parlare di persona perché avevo la fortuna di averlo seduto accanto».

Che uomo era?
«Un uomo adorabile, sensibile, meraviglioso, anche bello e nel suo insieme molto affascinante. Una grave perdita. Purtroppo restiamo sempre più soli, i grandi poco alla volta se ne vanno, ma è la legge della vita».

Era apprezzato dagli americani?
«Dagli americani? Ma scherza? Era apprezzato da tutto il mondo, se ne sono accorti tutti subito, perché aveva un’anima meravigliosa che ne faceva un uomo straordinario».

(Maurizio Porro – corriere.it)