Promovate

Poem dedicat prietenului meu, poetul Dan N. Minoiu , despre care aș vrea să cred că a plecat, doar așa într-o oarecare documentare pt creațiile sale,în altă dimensiune. Dumnezeu să și-l ia drept consilier liric!

Sonet pentru Dan

Acum, atunci, acolo sau aici?!
Tot una e! Oriunde e niciunde!
Eternitate spartă în secunde,
Iar furi un vers și-l sfârteci cu un brici?

De ce pleci camarade pe furiș?
Doar să ne-înveți că viața e o farsă?
Doar să ne-arăți că-n tâmplă noastră arsă
Cortina cade crunt, ca un tăiș?

Pe portative mult prea lungi te scurgi,
Ca aburul unui surâs de mamă.
Vama-i doar gând și gândul e doar vamă
Și pacea-i doar un somn de Demiurgi.

Nu mai cânta la nunți de zei uituci!
Heiiii…camarade! Încotro te duci?

(Valentin Irimia)

Poetul și colegul de cenaclu Dan Minoiu va fi înmormântat azi, 20 aprilie, la cimitirul “Eternitatea”. La orele 14.00 va fi săvârșită slujba de înmormântare. Ceremonia va avea loc la biserica Sfânta Vineri din Ploiești.
Dumnezeu să-l ierte!

Membrii Cenaclului “I. L. Caragiale” transmit condoleanțe familiei îndoliate.
De asemenea, condoleanțe și din partea Asociației Culturale “24pharte”, al cărei membru fondator a fost.

The American Bar din Viena este un spatiu vizitabil, facut de Adolf Loos.

Cu design foarte interesant, micut si inghesuit, functioneaza inca de la deschiderea din 1908.

Si inca se fumeaza inauntru.

(Diana Arghirescu)

Exact acum 125 de ani se năștea la Moinești Tristan Tzara.

Samuel Rosenstock scrie pe certificatul de naștere, numele de Tristan Tzara și-l va lua mai tărziu, când poezia lui începuse să fie cunoscută. Scrie de tânăr, de foarte tânăr, sub diferite pseudonime, în mai multe reviste printre care și în Simbolul alături de Alexandru Macedonski și Ion Vinea. În 1915 pleacă la Zurich și aici lansează, împreună cu câțiva amici, la celebrul Cabaret Voltaire, una dintre cele mai importante mișcări ale secolului XX : DADA.

Ce a fost DADA ? ”O revoltă” – spunea Tzara într-un interviu din anii 60 pe care l-am văzut acum câteva zile. « Eram tineri, era război, eram închiși în Elveția, ne revoltam împotriva burgheziei, a principiilor : nu voiam logică, nu voiam religie, nu voiam arta cu A mare. Și atunci am făcut Dada ». « E adevărat că dumneavoastră ați găsit cuvântul Dada, deschizând la întâmplare un Larousse și aruncându-vă ochii pe primul cuvânt găsit ? », il întreabă ziaristul. « Legenda așa spune », răspunde Tzara cu un zâmbet înșelător – « și cine sunt eu ca să mă opun legendei ?» Dada a fost « o revoltă care nu exprima nimic, nu ne deranja că publicul ne lua drept imbecili, încercam să distrugem poezia prin intermediul poeziei, pentru asta dislocam limba, logica »… « De ce ? » continuă ziaristul – « pentru că absența unui sistem e tot un sistem, dar ceva mai simpatic », raspunde Tzara, cu același zâmbet.

Tzara și dadaismul ajung la Paris imediat după primul război. Povestea se complică, unele prietenii se strică, Tzara va scrie și alt tip de poezie și va rămâne relevant toată viața. Și va fi asociat mereu cu Dada, acea mișcare « care nu explica nimic », dar care a influențat mulți artiști ai secolului trecut.

Tristan Tzara va trai și va muri la Paris, iar numele lui poate fi găsit în cel puțin trei locuri : o placă pe hotel Istria, o stradă în arondismentul 18 și o casă în Montmartre, construita special pentru el de către Adolf Loos, unul dintre cei mai mari arhitecți austrieci.

(Text/foto Luca Niculescu, 16 aprilie 2021)

Cea mai bună patinatoare de viteză a României, Mihaela Hogaș , sportivă a CSM Corona Braşov a declarat că anul 2020 a început excelent pentru ea, dar că, odată cu pandemia, a fost nevoită să facă peste 150 de antrenamente în casă şi să găsească mijloace de a se motiva.

“Începutul anului 2020 a fost un real succes, câştigand titluri de campioană nationala, participând la Campionatul European şi câştigând locurile 1 şi 2 in Cupele Mondiale de U23. Am simţit că o să fie un an competiţional foarte bun, având o pregătire bună. În primăvară însă, a intervenit carantina şi a trebuit să fac cel putin 150 de antrenamente în casă. Restricţiile de după nu ne-au oprit să ne pregătim şi am dus la capăt toate antrenamentele făcute de antrenor. Pentru a rămâne concentrată şi motivată am continuat să urmăresc competiţii sportive din trecut, pentru a observa atitudini, greşeli, tehnici şi pentru a simti spiritul de competiţie care îmi ofera putere. Finalul de an mi-a adus şi mai multe dificultăţi, din păcate, a trebuit să îmi transform bucătăria în sală de forţă şi să mă antrenez destul de mult timp în casă”, a spus sportiva Braşovului.

Mihaela Hogaş face sărbătorile în Germania, la Inzell, acolo unde sportivii Coronei se află în plin cantonament de pregătire a sezonului. „Acum sunt în Germania, pe gheaţa de la Inzell şi mă simt încrezătoare că sutele de ore petrecute la antrenamentele în casă şi miile de ore petrecute la antrenamentele afară îmi vor aduce rezultatele sperate. Îmi place să cred că am o putere emoţionala mare şi am încercat să nu mă las afectata de ce se întâmplă. Acest an a fost despre familie. Mi-am petrecut timpul cu familia mea si m-am bucurat că am putut să fim impreună atât de mult timp. Am respectat regulile impuse de autorităţi şi m-am concentrat foarte mult pe sanatatea psihică”.

Ea a mai spus că anul 2020 a fost o provocare pentru toată lumea şi că acest an poate fi definit, din punctul ei de vedere, cu un singur cuvânt: răbdare. „Cuvântul care defineşte cel mai bine acest an este RĂBDARE. A trebuit să avem răbdare că totul o să fie bine şi că este doar o perioadă dificilă prin care trebuie să trecem. E adevărat că nouă sportivilor ne este greu să ne antrenăm şi să nu avem un obiectiv exact. Competiţiile s-au anulat şi perioadele grele au început să apară. Este dificil să nu ştii ce se va întâmpla şi să aştepti veştile bune. Cred că rabdarea unui om vine cu timpul, de data aceasta am fost fortaţi să o avem sau să o dezvoltăm. Eu sunt foarte optimistă şi am învăţat foarte multe în acest an. Anul 2020 a fost o provocare pentru întreaga lume. A fost anul în care ne-am depăşit limitele şi am înteles ce este important cu adevarăt în viaţă”.

Mihaela Hogaş spune că anul 2021 este cel mai important din cariera ei pentru că e anul în care va munci pentru visul ei, şi anume Olimpiada de la Beijing. “În primul rând îmi doresc sa revină totul la normal. Anul 2021 va fi cel mai important an din cariera mea, fiind sezonul de calificare la Olimpiadă. Îmi doresc să fiu sănătoasă şi aptă să pot să muncesc pentru visul meu, Olimpiada de la Beijing din 2022. Îmi doresc să am susţinere să ajung la cea mai mare competitie la nivel mondial. Competiţia este foarte grea şi trebuie să concurez cu ţări precum Rusia, Olanda, China, care au buget şi baze de pregătire. Cu toate acestea, eu sunt foarte determinată şi cu cât se apropie anul 2021 cu atât simt mai mult puterea interioară şi mă simt pregătita să fac tot ce îmi stă în putere să reprezint Braşovul şi România cu succes, alături de echipă şi antrenorul meu, Bogdan Stănescu”.

(coronabrasov.ro)

Veteranul de război, Iacob Ciortea, din Pețelca, județul Alba, a părăsit această lume la o vârstă venerabilă. Peste câteva luni ar fi urmat să împlinească impresionanta vârstă de 100 de ani.

Iacob Ciortea s-a născut în satul Pețelca la data de 24 august 1921, într-o familie cu șase copii, din părinții Gheorghe și Rafila Ciortea. În anul 1940, pornea spre cea mai grea încercare din viața sa, războiul. A fost încadrat la Pontonieri, în cadrul Regimentului 91 Infanterie de la Alba Iulia. Viața pe front a fost foarte grea, soldații suferind de foame și de frig, iar unii dintre ei de tifos. Veteranul de război povestea un episod de pe front despre cum au fost primiți în casa unui civil pentru a se încălzi, iar din cauză că erau nespălați de foarte mult timp și plini de păduchi, i-au umplut și pe cei ai casei.

Alături de camarazii săi a ajuns până la Cotul Donului, iar când s-a rupt frontul a căzut prizonier alături de alți mii de soldați. Acolo, când s-a rupt frontul, s-au format coloane de mii de prizonieri români, care au fost duși pe jos până la cel mai apropiat punct de cale ferată. Aceste distanțe ajungeau să fie până la 70-80 km. Din cauza gerului năprasnic suferă degerături grave și ajunge la spital pentru a-i fi tratat un braț, a cărui mobilitate avea să îi fie afectată pentru un timp. După aproximativ doi ani de prizonierat, Iacob Ciortea este eliberat din prizonierat și continuă să lupte eroic, de data aceasta, împotriva nemților, ajungând până în Munții Tatra. Aici, pe frontul de Vest, cu o lună înainte de finele războiului, a fost rănit grav la piciorul stâng și, ca urmare, este trimis în țară. După câteva luni de spitalizare a fost lăsat la vatră, în 1945. S-a întors la ai săi, în satul său natal, iar în 1947 s-a căsătorit cu Milintia, alături de care și-a întemeiat o familie binecuvântată cu două fete.

La înmormântarea veteranului de război a participat un pluton de soldați din cadrul Batalionului 136 Geniu Apulum, condus de sublocotenent Olguța Bodnaru, care i-a asigurat garda sicriului acoperit cu tricolor pe toată durata ceremonialului religios. La cimitirul din sat s-au tras trei salve de foc, urmate de interpretarea la trompetă a imnului funebru care i-a emoționat pe toți cei prezenți.

Iacob Ciortea a fost ultimul veteran de război din zona Teiușului, iar odată cu dispariția acestuia se încheie încă un capitol de istorie vie despre cel de al Doilea Război Mondial.

Dumnezeu să-l odihnească și să îi așeze sufletul în Rai alături de camarazii săi!

Sursa text/foto Petruța Pop

#mapn #ArmataRomâniei

Protos. Hrisostom – Predică la Duminica a V-a din Post (a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca).

(Mănăstirea Putna, 2 aprilie 2017)

Dragii mei,

Daca vreti sa vedeti ce va insemna NEOMARXISMUL din punct de vedere tehnologic va recomand aceasta carte.

(Cătălin Rusu)

Mic jurnal sentimental.

Azi, în Observator cultural:

”Patul meu, alb, metalic – cu cele două laturi rabatabile din plasă de sfoară cu ochiuri de năvod pescăresc și tăbliile rotunjite spre vîrf ca niște arcade de biserică ce-mi păreau că sprijină plafonul – avea pictați doi îngerași bucălați, cu fețe trandafirii, buzițe roșii deschise în rîsul nestăvilit al copiilor și bucle aurii, pe care-i vedeam atît seara, la culcare, la lumina gălbuie a unei lămpi de noptieră cu abajur, meșterită de tatăl meu, cît și dimineața, ca doi frățiori de-o seamă cu mine. Erau prin urmare prietenii mei cei mai buni, cu care vorbeam fără încetare într-o limbă pe care doar ei o înțelegeau în desăvîrșita ei limpezime, pentru ceilalți din casă însemnînd doar un veșnic motiv de veselie, căci nu reușeam să-l spun pe r, iar cuvintele mele erau pentru ei doar o turuială fără sens. Cuibărindu-mă în cutia de fier și plasă de năvod în tovărășia prietenilor mei pictați și a uriașului nostru motan cu părul negru și lucios precum o panteră ce dormea împreună cu mine, mă simțeam în deplină siguranță. De-aceea și ieșeam atît de rar din micul meu castel de tablă. Ascultam muzica molcomă a orchestrei de estradă Mantovani ce izvora din radioul nostru Telefunken, privindu-i, hipnotizat, lampa de smarald a ochiului său magic.”

Online, aici: https://www.observatorcultural.ro/articol/patul-cu-ingerasi/

photo © Ioan Mihai Cochinescu
„Printre litere, gânduri, idealuri. Autoportret la 30 de ani” (16 aprilie 1981)
„La o masă din lemn, de scris în jurnal – Rengsdorf, Germania. Autoportret la 40 de ani” (16 aprilie 1991)

“În potir nu poate intra nici satana, nici Corona virus, nu poate intra niciun microb, pentru că linguriţa este sfinţită de Hristos care este în potir.”

(IPS Teodosie al Tomisului)

“Voi, cei care”

Stați cu străini în casă
De ani
și vă mințiți
Că-i bine
Iubiți în afară
și n-aveți curaj
Calea inimii
S-o urmați
Pitiți, locuiți în copii
Nevrând a rupe
Al suferinței șir
Făr’-a înțelege
Că țipătul tăcerii din voi
Le distruge țelul.
Dormiți în același pat
Spate în spate
Cu viețile voastre
Și gândurile
Vă conturează alți ochi
Și altă atingere
Oftând, adormiți
Cu gândul la mâine
Vă scuturați lanțul
Dar nu faceți
Nefăcând, schimbări nu apar
Vă consumați
Resursa interioară
Și dreptul la viață
Lângă oameni nepotriviți
Ce poartă pomposul statut
De soți și soții
Sub rânjetul mințit
Și grimasă de suflet sfâșiat
În două
Voi, cei care credeți
Că dacă voi nu vedeți
Nici alții nu văd
Voi, cei care credeți
Că dacă voi nu auziți
Nici alții nu aud,
Voi, cei care credeți
Că dacă voi nu vorbiți
Nici alții nu vă cunosc (suspinul),
Rupeți-vă lanțul și
Urmați-vă visul!

(“Voi, cei care” – Cornelia Prisacariu,

Ploiești, sâmbătă 09 martie 2019, orele 01.17 a.m.)

Ochi reci

Ochi reci și goi
Își prăvălesc privirile
Peste umerii mei firavi.
Mă sfâșie
Indiferența
Tăcerea
Pedeapsa
Răzbunarea
Comportamente mici
Pe care nu le înțeleg
De e ceva de înțeles
Din această ecuație
Cu necunoscute în dublu rol
Ce mint
Privindu-mă în ochi
Că nu-i așa,
Arogându-și unicitatea
Pe scena inimii rănite
Doar suflete goale
Rătăcitoare,
Neancorate în iubire
Ce caută un punct de sprijin
Pe mișcătoarele iluzii
Pe care mintea lor
Le ţese,
Doar suflete goale
Își plimbă opulența
Arătându-și epoleții
Confecționați în grabă
În culise.
E trist când
Vălul se ridică
Transparând o realitate
Care ustură
Ca sarea aruncată
Neglijent
Pe rană.
Încrederea
Se despletește
Și curge în subțire fir
Către mâine.

(“Ochi reci” – Cornelia Prisacariu,

Ploiești miercuri 01 august 2018, orele 18.50)

Părintele profesor Dumitru Pintea s-a mutat la Domnul!

A fost cadru didactic al Facultății de Teologie din București și paroh al Bisericii Mavrogheni. Dumnezeu să-l odihnească! (16 aprilie 2021)

(Sursa: Trinitas TV)

Preafericitul Părinte Shenouda III, al 117 – lea Patriarh al Alexandriei și Patriarh al Vederii Sfântului Marcu, Spiritualitatea postului

“Postul, deci, este un act duhovnicesc, idealist și extraordinar.”

Zeci de mii de imagini la rezolutie mare sunt disponibile pentru descarcare in colectia gratuita oferita de catre Muzeul Rijksmuseum din Amsterdam, astfel incat pasionatii de arta din intreaga lume sa poata avea acces la lucrarile disponibile printr-o baza de date online pusa la dispozitie de muzeu.

In total, 709.000 de imagini sunt disponibile gratuit pentru ca iubitorii de arta sa descopere lucrarile vechilor maestri olandezi, dar si lucrari de Van Gogh, Vermeer, Rembrandt si Van Dyck. Fiecare lucrare are o descriere detaliata si poate fi descarcata. De asemenea, muzeul a gandit si un motor de cautare pentru utilizatori, unde acestia pot accesa arhiva Rijks Studio dupa artist, tip de obiect, perioada si loc.

Exponate spectaculoase ca portrete din secolul al XVII-lea realizate de Frans Hals, picturi realiste de natura moarta si mobilier decorat, inclusiv o casa de papusi, precum si o mare parte dintre lucrarile marilor artisti olandezi se pot descoperi prin intermediul platformei.

Rijksmuseum este unul dintre cele mai mari muzee care si-a digitalizat progresiv colectiile de arta in ultimii 20 de ani. Pentru ca in aceasta perioada calatoriile sunt mai limitate, muzeele cauta noi modalitati de a face accesibila arta si de a continua sa ofere servicii culturale pentru pasionatii de arta.

Accesul la arhiva Rijks Studio se face in mod gratuit, iar platforma ofera inclusiv sugestii pentru printuri ale lucrarilor pe diferite obiecte, cum ar fi huse de telefon personalizate sau genti serigrafiate. Platforma este disponibila aici.

In colectia permanenta a muzeului Rijksmuseum contine aproape un milion de obiecte de arta in colectia permanenta si reprezinta arta olandeza unica in lume, o incursiune in istoria Epocii Medievale pana in anul 1945.

Rijksmuseum si-a deschis prima data portile in 1800 sub numele de Galeria Nationala de Arta, denumita Nationale Kunstgallerij, la Haga. Ulterior, muzeul a fost mutat in mai multe locuri pana cand a fost mutat in Amsterdam prin decretul Regelui Olandei, Louis Bonaparte, fratele lui Napoleon.

Deschis in actuala cladire in 1885 si proiectata de arhitectul olandez Petrus J.H. Cuypers, edificiul in care se afla Rijksmuseum a fost construita in stil gotic si renascentist si a fost gandita special pentru a fi suficient de mare pentru a putea gazdui diferitele colectii ce ajunsesera in posesia muzeului. Muzeul a fost privatizat in 1995 si a devenit o fundatie independenta condusa de un board international.

(urban.ro)

Inscaunarea lui Stefan cel Mare, ilustru strateg si ganditor al romanilor

Stefan cel Mare era fiul lui Bogdan al II-lea si nepotul unui alt mare si luminat voievod al neamului, zis Alexandru cel Bun si Drept. A domnit intre anii 1457-1504.

La vremea cind pe cimpul de la Direptate Moldova l-a ales domn, Stefan Voda avea cam douazeci de ani. Dar cu toata tineretea domnitorul s-a aratat vrednic de fapte si actiuni ce au consolidat puterea Tarii Moldovei, amenintata de multi dusmani hrapareti dinafara hotarelor ei.Din ‘Letopisetul de la Putna’ aflam despre prima victorie a temerarului domn, hotarit sa dea riposta cuvenita impostorilor de tot soiul. Astfel ‘ in anul 6965, adica la 1457 luna aprilie 12, in Joia mare, Stefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod a venit de la munteni si a dobindit prima biruinta asupra lui Aron Voievod pe Siret la tina, la Doljesti’.

Acest moment de mare importanta a urcarii lui Stefan cel Mare petronul Moldovei avea sa fie mentionat si de marele Voievod pe Siret la istoric Nicolae Iorga in studiul sau ‘Apogeul puterii statului roman in timpul domniei de 50 de ani ai lui Stefan cel Mare, Domnul Moldovei’: ‘Sprijinit de ofiterii poloni din vecinatate, predecesorul sau, miselul Petru Aron, un fiu nelegitim ai lui Alexandru cel Bun, incerca sa se mai mentina, dar nu reusi. La 1 aprilie 1457 era inca la Suceava : imediat dupa aceasta la 12 april Stefan birui la Doljesti in ‘Hreasca’ apoi la Orbic si Petru fugi spre singurul coltisor ce-i sta deschis spre Polonia’.

Stefan Voievod, numit mai tirziu cel Mare si Sfint, s-a aratat a fi conducatorul iscusit care a reorganizat oastea domneasca, dotind-o cu arme de foc, a inaltat cetati noi si le-a intarit pe cele vechi, a pus friu ambitiilor nesanatoase ale boierilor nesatiosi, lacomi de marire si avere, care se aratau nemultumiti de urcarea sa pe tronul Moldovei, a limitat privilegiile celor inavutiti si a actionat enegric impotriva tendintelor vadite de dezbinare, luind apararea taranilor exploatati fara nici o mila de marii feudali. A contat-in mod deosebit si la sigur pe dragostea de tara a razesilor, pe care i-a chemat la oaste de cite ori a fost nevoie, rasplatindu-i cu pamint si pretuindu-i pentru virtutile si curajul lor de aparatori ai tarinei stramosesti.

Stefan cel Mare era domnitorul care se bucura de dragostea si sprijinul celor multi. Domnia sa a echipat o oaste puternica, bine pregatita, inaltind numeroase fortificatii de aparare la hotarele Moldovei ; asezindule in punctele strategice de navalire a hoardelor straine, care se abateau ca puhoiul nestavilit asupra acelor paminturi. Ca un vrednic si iscusit comandant de armata, s-a razboit cu pricepere, lovind pe neasteptate in dusmanii cumpliti ai tarii.

In acelasi studiu Nicolae Iorga elogia nu fara emotie si mindrie domnia lui Stefan cel Mare, acel ‘ tinar fiu de domn care smulse Moldova din miinile slabe ale lui Petru Aron, domn minunat printr-o inteleapta cumpanire, ca si prin lupte curagioase dupa o puternica domnie de o jumatate de veac lasa urmasilor o tara neatirnata mare, bogata. Puternicul lui brat ridica in sfirsit sceptrul cazut in tarina al batrinului Alexandru’.

Intr-adevar in paginile de aur ale istoriei noastre de veacuri sint inscrise victorii de mare rasunet ca cele de la Baia din 1467, de la Lipnic din 1470, din Codrul Cosminului de la 1497 etc., care au punctat domnia plina de izbinzi a acestui mare Voievod al Moldovei.

Insa cele mai crunte au fost razboaiele purtate cu ostile otomane cita frunza si iarba, care se napustira in repetate riduri ca lacustele asupra acestui coit de rai, asezat in calea marilor furtuni ale vremii. Pentru inceput Stefan cel Mare, ca domn vrednic si mindru de trecutul glorios al inaintasilor sai, a refuzat sa se infatiseze la Poarta si sa plateasca traditionalul tribut falosului si necrutatorului sultan Mohamed al II-lea, care la 1453 cucerise faimosul si invicibilul pina atunci Constantinopol. Infuriat la culme de nesupunerea si cutezanta domnului Moldovei, el trimise porunca grabnica lui Soliman pasa. unuia din demnitarii si ostenii cei mai incercati ai sai, sa se lase de toate, sa porneasca neintirziat impotriva ghiaurului Stefan si sa treaca prin foc si sabie ‘vilaietul Bogdania’, precum era numita de turci Moldova

Soliman pasa renunta la asediul unei cetati albaneze, aduna in scurta vreme o armata numeroasa de peste 120 de mii de osteni bine pregatiti si inarmati, setosi de singe si averi, si porni infuriat asupra Moldovei, al carei domnitor incercase a sfida Poarta.

Stefan cel Mare, dispunind doar de 40 de mii de luptatori curajosi si iscusitii si de vreo 9 mii de secui, unguri si poloni veniti in ajutor, a recurs la una din cele mai bine chibzuite tactici, verificate si in luptele sustinute mai inainte vreme. El a dat porunca sa fie parasite toate asezarile omenesti care puteau nimeri in calea dusmanilor, sa fie tainuite proviziile. Astfel dusmanul supus foametei era hartuit neincetat, pilcuri de osteni din cei mai viteji lovind pe neasteptate, ca fulgerul naprasnic in el.

Lupta cea mare, a avut loc la 10 ianuarie anul 1475 pe valea Birladului la miazazi de Vaslui, intr-o asezare mialastinoasa, care ingreuna desfasurarea fortelor dusmane si manevrarile de armata.

Anume aici isi puse de gind Stefan cei Mare si ostenii sai sa le intinda capcana turcilor. Zorii zilei cufundata in picla deasa au vestit prin sunetele de alarma ale trimbitelor si bubuitul tunurilor inceputul marii batalii. Clinchetele paloselor incrucisate se pierdeau in larma glasurilor celor raniti. Indemnurile de lupta nu conteneau nici pentru o clipa. Parea ca cerul se impreunase cu pamintul, potopind in noroi valea Birladului, altadata pustie. Dusmanii inraiti se napusteau cu ura si inversunare asupra ostenilor lui Stefan, nadajduind sa-i inece in singe si sa treaca prin foc si sabie frumoasa, dar napastuita Tara a Moldovei.

Incercat in batalii, iscusit si viteaz in razboaie, stefan Voievodul s-a aruncat in lupta cea mare si grea, improspatind puterile ostenilor sai, indemnindu-i prin pilda si curajul sau fara de asemanare. Loviti prin surprindere, turcii au prins a da indarat. Un atac si mai naprasnic, savirsit de un pilc de moldoveni, tinuti pana la acea clipa in rezerva, semana panica in tabara turcilor si puse pe fuga trupele ..invicibile’ ale falosului Soliman pasa. Topoarele, securile, ghioagele loveau indesat si fara pic de hodina in dusmani, ca in cele din urma turcii sa nu mai reziste atacurilor. Ei parasira lunca singeroasa, dind bir cu fugitii. Unii se inecara in mlastina razbunatoare si ea, altii pilcuri-pilcuri razlete se risipira in toate partile, spre a se adaposti si a scapa de loviturile ostenilor temerari ai lui Stefan cei Mare. Parea ca si vazduhul, intreaga natura tineau parte vrednicilor aparatori ai gliei stramosesti,’si in ziua aceea de marti, a desavirsitei biruinte – cea mai mare din viata lui Stefan si asupra celui mai puternic dusman – si miercuri si joi pilcuri de vinatori se tinura in urma dusmanilor’, avea sa noteze mai tirziu acelasi reputat istoric Nicolae Iorga.

‘A fost un groaznic macel si putin a lipsit sa nu fie cu totii taiati in bucati si numai cu mare greutate Soliman pasa si-a scapat viata cu fuga’, fusese nevoit sa recunoasca un cronicar turc, martor ai acelei batalii.

Dupa biruinta de la Vaslui, constient de puterea si poftele hapsine ale turcilor, intr-o scrisoare adresata crestinatatii si tuturor cirmuitorilor din aceea vreme Stefan Voievodul ii avertiza de primejdia de moarte ce plutea asupra intregii Europe.

Si intr-adevar in curind temerile domnitorului moldovean s-au dovedit intemeiate. In vara anului 1476 Mohamed al II-lea purcese el insusi in fruntea unei armate uriase spre ‘Tara Moldovei. La Valea Alba si la Razboieni Stefan cel Mare, cu o armata de vreo 12 mii de osteni, nu a putut tine piept puhoiului de 200 de mii de turci. Au rezistat insa cetatile Moldovei, pina la urma sultanul vazindu-se nevoit sa se intoarca la Poarta fara a-si realiza planurile sale de a supune Moldova, a-l izgoni pe Stefan cel Mare si a cuceri noi pammturi pe malul marii Negre. Luptele cu turcii au durat pina prin 1487,cind Stefan cel Mare, accepta platirea unui tribut puternicei Porti Otomane, obtinind in schimb libertatea Moldovei si pacea mult dorita in hotarele ei stramosesti.

Stefan cel Mare, vrednicul domnitor al Moldovei a izbindit in 34 din cele 36 de,razboaie, purtate de-a lungul glorioasei si zbuciumatei sale domnii, ajungind sa se, bucure de faima de bun gospodar ai tarii, iubitor si ocrotitor al artelor si culturii. Intre anii 1466-1469 din indemnul Domniei Sale au fost sa se inalte manastirea Putna, ajunsa mai apoi necropola voievodala si loc de pelerinaj pentru urmasii porniti in lupta pentru libertatea si independenta ‘Tarii Moldovei. Alte monumente de arta medievala au fost zidite la Voronet Patrauti, la Borzesti, locul nasterii si copilariei viitorului voievod, la Razboieni, Rauseni si in alte paminturi pe unde si-a purtat pasii Domnul nostru cel fara de moarte.

Marele si distinsul Voievod ai neamului, pe care cronicile ni-l infatiseaza ca pe un barbat nu prea inalt, cu fata ovala, plina, cu fruntea boltita, senina, cu ochii patrunzatori, de un albastru de Voronet cu parul inelat lasat pe spate, era, dupa cum aflam din scrisa lui Grigore Ureche ‘ om intreg la fire, nelenes Si lucrul sau ii stia a-l acoperi si unde nu gindeai acolo il aflai. La lucru de razboaie mester, unde era nevoie, insusi se vira, ca vazandu-l ai sai sa nu inderapteze, si pentru aceia rar razboi de nu biruia si unde-l biruia altii, nu pierdea nadejdea, ci stiinduse cazut jos, se ridica deasupra biruitorilor’.

Dar anii, viata zbuciumata pietrecuta in razboaie si fapte intru binele Moldovei, podagra, guta si rana de la picior pricinuita in lupta i-au slabit puterile. La 2 iulie 1504, in a patra ora a zilei dupa 47 de ani si 3 luni de domnie Stefan cel Mare si Sfant avea sa se sfirseasca din viata, pasind in nemurire si lasandu-ne drept mostenire porunca ce dainuie de ani si ani prin Tara Moldovei atat de inspirat si zguduitor evocata de Barbu Delavrancea in piesa ‘Apus de soare’: ‘ Tineti minte cuvintele lui Stefan, care n-a fost baci pina la adinci batrinete ca Moldova n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu este a noastra, ci a urmasilor urmasilor nostri in veacul vecilor !’

(referate.ro)

Palatul Victoria a aprobat după lungi tergiversări Acordul româno-ucrainean vizând cooperarea militară. Ar urma o ratificare grăbită a Parlamentului, pe fondul manevrelor militare ale Rusiei la granița cu Ucraina.

România a păstrat aparențele în raporturile cu Ucraina din ultimii ani, dar cele două țări nu au reușit să-și depășească nevrozele istorice: procesul de la Haga, în urma căruia majoritatea resurselor de gaz din Marea Neagră au revenit României a produs traume în imaginarul colectiv ucrainean, la fel cum teritoriile românești rămase în urma celui de-al Doilea Război Mondial la Ucraina suscită încă emoții.

După anexarea Crimeei, România a condamnat acest rapt, a trimis echipament ușor în zona Donbas și și-a asumat în interiorul NATO conducerea Grupului pentru apărarea cibernetică a Ucrainei. În același timp, Bucureștiul a evitat ani de zile să ajute Ucraina cu gaz și nu a reușit să negocieze drepturi suficiente în favoarea minorității române din Bucovina de Nord, un subiect complicat care a rămas deschis.

România a susținut deci Ucraina în momentele dificile, chiar dacă fără un entuziasm special. Totuși în Noua Strategie de Securitate (Human Security—the State’s Security), publicată în septembrie 2020, Ucraina nu include România printre statele de care are nevoie să fie în parteneriate apropiate, cu toate că cele două au o frontieră lungă de aproape 700 de km, iar în Marea Neagră stau față în față cu același inamic. Documentul menționează o „cooperare extensivă” cu SUA, Marea Britanie, Canada, Germania și Franța, apoi îi enumeră pe partenerii strategici: Azerbaidjan, Georgia, Lituania, Polonia și Turcia.

Cu toată timiditatea sa tradițională și antipatia ascunsă, România își dorește o Ucraină puternică și stabilă. Chiar dacă, deocamdată, nu spune nimic despre peisajul războinic din Marea Neagră, Bucureștiul are tot interesul să susțină Kievul, declarativ și practic.

Presiunea trupelor rusești la frontiera cu Ucrania s-a accentuat după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat pe 25 martie 2021 Strategia militară a țării sale, care “va contribui la realizarea integrării Ucrainei în NATO”. Documentul menționează că Federația Rusă „continuă să fie inamicul militar” al Ucrainei, și „agresorul” ei, fiindcă ocupă „temporar” teritoriul Republicii Autonome Crimeea și teritorii din regiunea Donbas, folosind „în mod sistematic mijloace militare, politice, economice, informațional-psihologice, spațiale, cibernetice și de altă natură” împotriva „suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei”. Pentru a demonstra toate temerile oficialilor ucrainieni, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse i-a transmis Kievului că orice încercare de aderare la NATO ar putea pune sub semnul întrebării existența Ucrainei ca stat.

Înainte de această Strategie militară, Zelenski a inițiat pe 11 martie Platforma Crimeea, dedicată „încetării regimului de ocupație și de reintegrare a Crimeei” prin mijloace „diplomatice, militare, economice, informaționale, umanitare”. Acestei ofensive strategice, dar pașnice, Rusia îi răspunde cu o mobilizare armată nemaivăzută în ultimii 20 de ani. În Marea Neagră, unde are deja o flotă puternică, dotată inclusiv cu submarine purtătoare de armament nuclear, vor veni nave de război din Baltica și din Caspica. Între 50.000 și 80.000 de militari ruși au fost trimiși la granița cu Ucraina și în Crimeea, potrivit statisticilor Kievului.

Ministrul Apărării de la Moscova, Serghei Şoigu, a anunțat marți că două armate și trei unităţi aeropurtate au fost mutate la granița vestică a Rusiei pentru „exerciţii”, ca reacţie la activităţile „ameninţătoare” ale NATO. De asemenea, au fost alertate și trupele din Transnistria, unde în mod oficial se află 1700 de militari ai Grupului Operativ al Trupelor Ruse. De la Tiraspol la frontiera cu Ucraina sunt 13 km și nu se cunoaște capacitatea reală a contingentului rusesc.

În Marea Neagră echilibrul e schimbător. Rusia are de partea ei suficient armament și destui soldați pentru a fi stăpână pe situație. Statele Unite au trimis două nave militare, care vor trece de Strâmtorile Bosfor și Dardanele în aceste zile, dar care pot rămâne doar până la începutul lunii mai în Marea Neagră, potrivit Convenției de la Montreux. Ankara se declară de partea Ucrainei, iar soldații ucraineni folosesc drone militare turcești în Donbas. Cu toate acestea, presa proguvernamentală turcă are comentarii antiamericane și atrage atenția că Turcia trebuie să păstreze cheile Strâmtorilor doar pentru ea și să nu deschidă porțile pentru SUA. În 2008, în războiul de cinci zile ruso-georgian, Ankara a blocat intrarea în Marea Neagră a vaselor americane. Întreg balansul din Pontul Euxin ar putea schimba poziția dilematică a Turciei, membră NATO, dar aflată într-o intimitate periculoasă cu Rusia. Dacă Ankara se întoarce cu fața spre Alianța Nord Atlantică, Marea Neagră ar putea să nu mai fie un lac rusesc.

Mai există, însă, și alte mijloace de descurajare, după cum sugerează un diplomat ucrainean: eliminarea Rusiei din sistemul internațional de plăți bancare SWIFT, sau un ultimatum din partea Germaniei, că va opri construcția gazoductului Nord Stream 2, dacă Moscova nu-și cheamă trupele înapoi.

Aflată în vecinătatea zonei fierbinți a Mării Negre, România nu spune nimic, nu are nicio idee și, poate, chiar dacă ar avea ar continua să tacă mâlc: să nu deranjeze, să nu greșească, să nu iasă în evidență, dar în același timp, să fie bine poziționată. Bucureștiul știe înaintea tuturor că nu va fi un casus belli, ci doar o încercare a Rusiei de a provoca NATO.

(dw.com)

L-ați citit pe Mihnea Petru-Pârvu în paginile Evenimentului zilei? A fost un jurnalist extrem de talentat, care făcea din orice subiect o poveste savuroasă. Ba, nu! A fost un reporter excepțional. Așa îi plăcea lui să i se spună: reporter. Azi, eu, prietenii și colegii lui i-am fi spus ”La mulți ani!”, dacă nu ne-ar fi lăsat singuri.

Mihnea Petru-Pârvu la 52 de ani. Dacă Dumnezeu nu ar fi decis altfel, azi Mihnea ar fi avut o dimineață superbă. S-ar fi trezit în brațele femeii pe care  iubea din toată ființa lui. ”Simo, n-aș fi crezut niciodată că la 51 de ani o să simt iar fluturi în stomac! O iubesc, am găsit ce n-aș fi crezut niciodată că o să se mai întâmple în viața mea. Simțim amândoi că ne-am găsit sufletul pereche și trăiesc ceva fantastic, ca la 20 de ani”, îmi mărturisea într-o efuziune sentimentală, anul trecut.

Este cea mai puternică amintire cu Mihnea din cei 25 de ani în care am împărțit și bune și rele în viața noastră de ziariști. Poate pentru că este ultima perioadă cu el, poate pentru că trăirile lui erau atât de intense și de emoționante și ne marcau fiecare convorbire telefonică sau mail transmis, așa a venit amintirea de azi.

Eram la început de pandemie și, ca atare, separați total. Lucram de acasă cu toții. Mihnea nu putea. El trebuia să fie pe teren, să-și facă reportajele prin care respira și el și personajele sale. Suferea când nu-i ieșea ceva cum ar fi vrut. Nu-i era teamă de Covid, dar își punea mască și mânuși când o lua la pas prin București din Oborul lui drag, în căutare de povești pentru cititori. În weekend, le oferea „prăjitura”: reportaje spumoase despre călătoriile lui pe mările și oceanele lumii. Jurnalist de cursă lungă. Un fost marinar veșnic îndrăgostit de mare și greu înțeles de mulți pentru pasiunea lui arzătoare pentru călătoriile cu vapoare de-a lungul globului pământesc. I-am fost de multe ori colac de salvare doar pentru că i-am înțeles dragostea intensă pentru tot ce însemna marină.

Avea planuri de călătorie pe mare și pentru 2020 și pentru 2021. Spunea că mai are doar două locuri de pe glob unde nu a fost cu vaporul. Râvnea la o nouă călătorie cu Bricul Mircea. Dar se îndrăgostise. Iubea teribil. Și chiar atunci a început să muște din el boala. Cumplite discuțiile din ultima perioadă cu el. Sfâșiitoare. Știam ce înseamnă diagnosticul, dar nu știam ce să-i mai spun ca să-i dau puterea să lupte. ”Simo, e nedrept. De ce acum? Am doar 51 de ani! Am o iubire imensă în mine. De ce acum?”.

Mihnea s-a stins în vară, pe 23 august și a fost înmormântat de ziua mea. Azi, 14 aprilie, ar fi fost ziua lui, ar fi împlinit 52 de ani. Dacă ar fi fost aici nu am fi avut cum să serbăm din cauza pandemiei. Dar ne-am fi amintit măcar de întrunirile noastre din vreo cârciumioară, cu prietenii și foștii noștri colegi Paul Apostol, Florin Manole, Bogdan Atanasiu. Am fi vorbit de Cristoiu, care l-a lăsat să plece pe mări, despre Magda Spiridon că îl boscorodea atunci când el n-avea chef să scrie despre „nimic”, dar care i-a fost aproape când a avut nevoie, despre Dan Andronic care „nu-i un patron rău, că a mâncat aceeași pâine cu noi”. Și sigur, sigur mi-ar fi povestit despre planurile lui de căsătorie, dacă între timp nu ar fi făcut-o.

Dar Dumnezeu a avut alte planuri cu el. L-a vrut acolo Sus, să-i scrie mesaje de Lumină către credincioși, așa cum învățase Mihnea de la parintele Cărămizaru.

Materialele lui Mihnea Petru-Pârvu vor rămâne, însă, în amintirea celor care i-au apreciat condeiul

(Simona Ionescu – evz.ro)