Promovate

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial (1940), România Mare, sub presiunea Germaniei naziste, a cedat teritorii Ungariei (nord-estul Transilvaniei), Bulgariei (Cadrilaterul) și Uniunii Sovietice (Basarabia, Herța și Bucovina de nord). După abolirea dictaturii lui Antonescu la 23 august 1944 România s-a retras din alianța cu Puterile Axei, trecând de partea Puterilor Aliate (Anglia, Statele Unite, Franța și Uniunea Sovietică). Prin Tratatul de pace de la Paris semnat la 10 februarie 1947, din teritoriile cedate ale fostei Românii Mari a recuperat Transilvania de Nord.

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238 397 km²) și a șaptea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori) dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al ei și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori). A fost rândul României să desemneze un oraș drept Capitală Europeană a Culturii, pentru 2007, fiind ales Sibiul, și pentru 2021, fiind aleasă Timișoara. România este membră a unor organizații internaționale, printre care: ONU din 1955, CoE din 1993, Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007, NATO din 29 martie 2004, OSCE, OIF din 2003, Uniunea Latină din 1980, și unor instituții economice: Grupul Băncii Mondiale, FMI din 1972, BERD din 1991; și este candidată la aderarea la OCDE.

Citește mai mult – Wikipedia

Porunca iubirii – Parintele Teofil Paraian

Cuvantarea mea de acum am pus-o sub titlul „Porunca iubirii”. Si inceputul l-am facut cu un indemn de la Sfanta Liturghie pe care-l auzim de fiecare data: „Sa ne iubim unii, ca intr-un gand sa marturisim”. Il auzim, il trecem cu vederea, nu ne gandim dupa aceea daca implinim acest cuvant, chiar si numai la Sfanta Liturghie, si cu atat mai mult daca il implinim in cealalta vreme a vietii noastre.

Sa ne iubim. Sa ne iubim unii pe altii. Sa ne iubim, sa nu ne uram, sa ne iubim cu adevarat, „sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim”. Sa aducem marturie de credinta noastra si prin iubire.

Credinta si iubirea sunt doua lucruri legate una de alta. Sfantul Apostol Pavel, in epistola intai catre corinteni, are niste ganduri in legatura cu iubirea, in legatura cu dragostea. Si spune intre altele si aceasta: „De as avea credinta atat de multa incat sa mut si muntii, daca nu am dragoste nimica nu sunt” – deci n-am nici o valoare. Chiar daca as muta niste munti, prin credinta mea, daca nu am si iubire la credinta, daca credinta mea nu e lucratoare in iubire, daca la credinta mea nu se adauga iubirea, credinta mea n-are nici o valoare. Credinta are valoare, are insemnatate atunci cand o folosesti si este lucratoare in iubire; atunci cand credinta e lucratoare, si daca nu-i lucratoare, n-are valoare. Si mai ales n-are valoare daca nu-i lucratoare in iubire.

„Va arat voua cale” – zice sfantul apostol Pavel – „mai presus de orice alta cale: Toate limbile ingeresti si omenesti daca le-as vorbi, daca nu am dragoste m-am facut arama sunatoare si chimval rasunator” – sunt ceva fara insemnatate, sunt ceva care nu spune un lucru despre mine anume. Chiar daca as avea daruri deosebite, daca n-am iubire inca nu-i destul.

„Si toate limbile omenesti si ingeresti daca le-as vorbi” – sa cunosc toate limbile pamantului, sa cunosc limbile ingerilor, sa cunosc limbile oamenilor, daca nu am dragoste, „m-am facut arama sunatoare si chimval rasunator”.

„Si chiar de as avea darul prorociei” – sa fiu proroc, sa stiu toate dinainte, sa le pot spune si altora – „daca nu am dragoste, n-am nimica”.

„Si dar prorocesc de as avea si tainele toate de le-as cunoaste, si orisice stiinta, si daca as avea credinta atat de multa incat sa mut si muntii” – sa fac minuni, minuni pe care nu le-a mai facut nimenea – „daca nu am dragoste”, n-am nici o valoare, „nimica nu sunt”, s nimic, is fara valoare.

Si ganditi-va, iubiti credinciosi, ca astea-s cuvinte ale unui sfant apostol, sunt cuvinte ale unui sfant luminat de Dumnezeu. Si el spune ca n-ai nici o valoare daca n-ai iubire. Si zice mai departe:

„Si toata averea mea de as face-o milostenie si trupul de mi l-as da sa fie ars, daca nu am dragoste, nimic nu-mi foloseste” – n-am nici un folos.

Din aceste cuvinte se vede cat de insemnata este iubirea, cat de insemnata este indragirea – pentru ca asta inseamna iubire. Ce inseamna sa iubesti? – Inseamna sa-ti fie drag cel pe care-l ai in vedere, sa-ti fie drag de el. Daca nu ti-e drag cineva, nu-l iubesti. Cuvantul iubire si cuvantul dragoste au aceeasi insemnatate, la drept vorbind. Insa cuvantul dragoste spune parca ceva mai mult, in intelesul acesta ca iubirea trebuie sa fie lucratoare in a-l apropia pe cel pe care il iubesti, in a-l aduce in tine chiar. Daca ai iubire esti apropiat de cel pe care-l iubesti, il indragesti, iti este drag. O vorba populara de pe la noi zice asa:

„Pe la poarta cui mi-i drag,

Treaba n-am si tot imi fac.

Pe la care mi-i urat,

Am treaba si nu ma duc”.

Deci oamenii stiu cand iubesc si cand nu iubesc. Nu trebuie sa ne invete cineva, nu trebuie sa ne spuna cineva „Uite, acum iubesti. Uite, acuma nu iubesti”. Tu singur stii daca iubesti.

Ori noi avem porunca de la Dumnezeu sa ne iubim unii pe altii. Cea mai mare porunca din cate porunci sunt este porunca iubirii. Domnul Hristos a fost intrebat de catre farisei: „Care-i cea mai mare porunca?” Si a zis Domnul Hristos asa – dupa ceea ce-i scris in sfanta evanghelie de la Marcu: „Asculta Israele! Domnul Dumnezeu este singurul Domn. Sa nu ai alt dumnezeu in afara de El si sa-L iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau, din toata puterea ta. Aceasta este cea dintai porunca. Si a doua, asemenea acesteia, este: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti”. Si fariseul care l-a intrebat pe Domnul Hristos despre porunca cea mai mare, despre cea dintai dintre porunci, a zis catre Domnul Hristos: „Bine ai zis, Invatatorule. Pentru ca unul este Dumnezeu si a-l iubi pe El mai presus de orice si a iubi pe aproapele tau ca pe tine insuti este mai mult decat toate arderile de tot si decat toate jertfele”.

Oamenii pe vremea aceea aducea jertfa, aduceau jertfe de animale. Si Domnul Hristos a spus: „Duceti-va si va invatati ce inseamna: Mila voiesc, iar nu jertfa.” – deci: „vreau sa ai mila fata de oameni; sa ai mila si nu ma intereseaza jertfele de animale. Astea n-au nici o valoare acuma, s-au implinit toate. Invatati-va, oameni buni, invatati-va ce inseamna: Mila voiesc si nu jertfa”. Jertfa de animale n-are nici o valoare. Are valoare jertfa din iubire, dar pentru asta trebuie sa fii binevoitor fata de omul de langa tine, sa ai mila fata de el.

Stiti ca a spus Domnul Hristos o pilda cu samarineanul milostiv, in imprejurarea aceea ca a intrebat un fariseu, un invatator de lege pe Domnul Hristos: „Ce sa fac sa mostenesc viata de veci?”. Si Domnul Hristos a zis: „In lege ce-i scris? Cum citesti?” – Cititi si voi, iubiti credinciosi, lucrurile acestea, in sfanta evanghelie de la Luca, in capitolul 10. Si invatatorul de lege a facut un rezumat al legii – se vede ca a fost un om iscusit, un om invatat, un om cu inteligenta – si a zis ca-n lege-i scris asa: „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din tot sufletul tau, din tot cugetul tau, din toata inima ta, din toata puterea ta si pe aproapele tau ca pe tine insuti”. Si Domnul Hristos i-a zis: „Drept ai raspuns. Fa aceasta si vei fi viu”. Vrei sa ai viata ? – Sa ai iubire! Unde-i iubire ii viata, unde nu-i iubire ii moarte.

De unde stim? Pai daca citim epistola intaia a sfantului apostol Ioan, evanghelistul, stim de acolo ca cel ce uraste pe aproapele sau, pe fratele sau, este in moarte, si cel iubeste este in viata. Are viata cel ce iubeste si in moarte este cel ce uraste. De ce ? – Pentru ca, spune sfantul evanghelist Ioan: „Dumnezeu ii iubire”. Nu in intelesul acesta ca ori iubirea ori Dumnezeu e acelasi lucru. Nu, iubiti credinciosi. Ci in intelesul ca cea ce face Dumnezeu pentru oameni arata ca Dumnezeu este iubitor de oameni. Ce cate ori zicem noi la slujba: „Ca bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie marire inaltam”! Ce cate ori zicem noi la slujba: „Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie marire inaltam”! Il stim pe Dumnezeu iubitor de oameni, pentru ca Dumnezeu ii iubire. Si iubirea primeste in sine, iubirea se revarsa, iubirea ii binevoitoare.

Sfantul apostol Pavel spune mai departe in epistola catre corinteni: „Dragostea rabda indelung, dragostea-i plina de bunatate, dragostea nu stie de pizma”, adica de invidie, nu-i nemultumita de binele cuiva, „dragostea nu se lauda, dragostea nu se trufeste”, dragostea nu-i impinge pe oameni intr-o parte si alta ca sa-si faca loc – asta inseamna „dragostea nu se trufeste”.

„Dragostea nu se poarta cu necuviinta”, zice mai departe sfantul apostol Pavel, „nu cauta ale sale”, hai sa zicem noi „nu cauta numai ale sale”, pentru ca si ale sale trebuie sa le caute omul. Dar sfantul apostol Pavel zice ca „dragostea nu cauta ale sale”… Si zice mai departe: „dragostea” – fiti atenti! – „nu se aprinde de manie, nu pune la socoteala raul, nu se bucura de nedreptate, se bucura de adevar. Dragostea toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea niciodata nu cade”. Deci cine are iubire are bunatate, cine are bunatate n-are pomenire de rau, cine are iubire are trecere cu vederea, cine are cu iubire iarta, cine are iubire ii ingaduitor, cine are iubire ii intelegator, cine are iubire ii rabdator, cine are iubire ii cuviincios, cine are iubire are si nadejde, cine are iubire intemeiata pe credinta are si credinta; si chiar daca n-are credinta aceea ca sa mute muntii si are si iubire, are si valoare: credinta si iubirea, credinta lucratoare in iubire!

„Sa te depasesti si sa te daruiesti!” (Parintele Serafim)

Candva, la o spovedanie, Dumnezeu sa-l odihneasca pe parintele meu duhovnic de odinioara, Parintele Serafim Popescu, a zis catre mine: „Sa te depasesti si sa te daruiesti!” N-am vorbit atunci cu Parintele despre cuvantul acesta pe care mi l-a spus – mi l-a spus pentru cealalta vreme a vietii mele, nu pentru vremea pana ma mai spovedesc o data. Zice: „Mai frate, sa te depasesti si sa te daruiesti!”. Ce inseamna asta „sa te depasesti si sa te daruiesti”? Inseamna: sa nu fii multumit cu cat ai facut pana acuma, sa vrei sa faci mai mult, sa cauti mai mult, sa fii mai bun daca esti bun, sa fii mai iubitor daca esti iubitor, sa te silesti sa fii mai ingaduitor daca esti ingaduitor, sa fii mai iertator daca esti iertator. Asta inseamna „sa te depasesti”.

M-am gandit eu asa ca-i vorba sa ma depasesc in credinta; sa ma gandesc la Dumnezeu; sa-L am pe Dumnezeu in prim-planul vietii mele; sa ma gandesc intai la Dumnezeu si apoi sa ma gandesc la om prin gandul la Dumnezeu. „Sa te depasesti” – sa nu fii multumit cu putin, sa nu fii multumit cu cat ai facut, sa nu zici ca „am facut destul”; sa te depasesti, sa vrei mai mult si mai mult. Pentru ca stiti ca Domnul Hristos a spus: „Fiti desavarsiti precum Tatal vostru cel din ceruri desavarsit este”. In ce sa fim desavarsiti? Ne spune Domnul Hristos: in iubire; sa iubim chiar si pe vrajmasii nostri: „Iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc, rugati-va pentru ei ce va blastama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru celui din ceruri”.

Si spune Domnul Hristos cum ii Tatal nostru cel din ceruri: „care rasare soarele peste cei buni si peste cei rai…” – deci nu numai peste cei buni, ci „si peste cei rai” rasare soarele. Nu zice: „Peste cei buni aduc soarele, peste cei rai nu aduc soarele”. „Rasare soarele peste cei buni si peste cei rai si trimite ploaia peste cei drepti si peste cei nedrepti”. Asa face Dumnezeu. Asa trebuie sa faca si omul, daca vrea sa se asemene cu Dumnezeu: sa trimita iubirea sa, soarele iubirii sale peste cei buni si peste cei rai, peste cei drepti si peste cei nedrepti; sa fie intelegator fata de neputinta omeneasca.

„Sa fii intelegator fata de neputinta omeneasca!” (Parintele Arsenie Boca)

Am fost odata la Parintele Arsenie Boca – Dumnezeu sa-l odihneasca! -, la Bucuresti, cu un student la teologie de atunci, care acuma-i preot – au trecut anii peste toti de-atunci… a fost asta in 1965 -, si Parintele vorbind cu el, desigur sa aud eu, i-a spus un cuvant care mi-a ramas mie pentru cealalta vreme a vietii mele si cred ca si pentru vesnicie. N-am sa-l uit niciodata! Zice: „Uite, mai frate. O sa fii preot. Sa fii intelegator fata de neputinta omeneasca!” Nici nu va puteti inchipui cat m-am gandit eu la cuvintele acestea, de atunci incoace; cat le-am urmarit in viata mea si in viata oamenilor. Si mi-am dat seama ca neputinta omeneasca e o realitate. Sunt atatia oameni rai in lumea asta, si nici ei nu vor sa fie rai… Si-s rai, si noi trebuie sa intelegem rautatea lor de pe pozitia noastra, din situatia noastra.

Sa intelegem ca ei nu pot mai mult, ca ei ei insisi sunt nemultumiti de rautatea lor – „Pe cel rau rautatea il ucide”, ii scris in Psalmi: „pe cel rau rautatea il ucide”, il nimiceste, rautatea il nemultumeste. Pomenirea de rau spun parintii cei duhovnicesti ca e o rautate fara margini, e o rautate ca o rugina care mananca fierul, asa mananca sufletul; rautatea-i cui infipt in suflet. Pomenirea de rau, nemultumirea, neiertarea este viermele mintii. Un parinte spune ca „raul sa-l scrii pe apa”.

De aceea sa ne gandim la lucrurile acestea, ca sfantul apostol Pavel zice ca iubire nu exista manie. Daca exista manie inseamna ca nu exista iubire; se contrazic iubirea cu mania: asa cum nu poate fi intuneric unde-i lumina si unde-i lumina nu poate fi intuneric, se contrazice lumina cu intunericul; poate fi intuneric unde nu-i lumina, dar unde-i lumina nu mai poate fi intuneric. Deci unde-i iubire nu mai poate fi pomenire de rau. Unde-i iubire nu poate sa fie neiertare. Unde-i iubire nu poate sa fie nemultumire. Iubirea, dragostea toate le rabda, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le poarta.

Cand a zis Domnul Hristos sa ne iubim unii pe altii, cand a spus Domnul Hristos: „Porunca noua va dau voua: Sa va iubiti unii pe altii precum si Eu v-am iubit pe voi!” Iubiti credinciosi, a vrut Domnul Hristos cand a spus cuvintele acestea sa ne faca fericiti. Nu exista mai mare fericire in lumea aceasta, in nici o privinta, decat fericirea care vine din iubire.

Uite, sunteti aici tineri. Vedeti si voi: la tinerete cand sunteti deschisi cu iubire unii fata de altii mai mult decat dup-aceea. O sa vedeti ca dupa-aceea cumva se imputineaza iubirea.

Dar cand iubesti pe cineva parca ii ingadui toate, parca esti fericit. Te gandesti la el si cand ii de fata si cand nu-i de fata. Tot asa trebuie sa ne gandim si noi la Dumnezeu. Tot asa trebuie sa-L avem si noi in vedere pe Dumnezeu. Si asa sa-i avem in vedere pe oamenii din jurul nostru. Sa ne fie mila de oameni. Cand Domnul Hristos a spus ca o zis bine omul acela ca intr-adevar asa trebuie, sa iubesti pe Dumnezeu din toate puterile si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti, omul acela a zis: „Doamne, dar cine-i aproapele meu?” Si a zis Domnul Hristos pilda cu samarineanul milostiv: despre un om care a cazut intre talhari, pe langa care au trecut doi oameni nepasatori – un preot si un levit -; dup-aceea a trecut un samarinean milostiv si i s-a facut mila de el si l-a ajutat si l-a dus la o casa de oaspeti si i-a legat ranile si s-a interesat de binele lui si i-a purtat de grija.

Si la urma zice Domnul Hristos catre invatatorul de lege: No acuma care din astia trei care au trecut pe langa cel cazut intre talhari, care a fost aproapele celui cazut intre talhari. Si a zis omul acela: Cel care a avut mila de el. Si a zis Domnul Hristos: Du-te si fa si tu la fel. Iubiti credinciosi, noi nu trebuie sa avem mila numai de oamenii care-s neputinciosi, care-s nacajiti, care n-au ce le trebuie. E bine sa avem mila de ei. Dar noi trebuie sa avem mila si fata de oamenii care sunt neputinciosi in cele ale sufletului: de oamenii care n-au rabdare, de oamenii care au rautate, de oamenii care fac lucruri pe care n-ar vrea nici ei sa le faca. Si de aceia trebuie sa ne fie mila, si pentru aceia trebuie sa ne rugam, si pe aceia trebuie sa-i ajutam, dupa puterile noastre, cu bunavointa noastra, cu dragostea noastra, cu invaluirea noastra – pentru ca iubirea-i invaluitoare. Si bineinteles ca lucrurile acestea nu le putem face din puterea noastra. Le putem face cu ajutorul lui Dumnezeu daca-L iubim intai pe Dumnezeu.

Sa ne cercetam pe noi insine daca-L iubim pe Dumnezeu. Si de unde stim noi daca-L iubim sau nu-L iubim pe Dumnezeu ? Mai intai de toate ne-a spus Domnul Hristos ca „cel ce ma iubeste pazeste poruncile Mele”. Cel care pazeste poruncile lui Dumnezeu iubeste pe Dumnezeu. cel care nu pazeste poruncile lui Dumnezeu, chiar daca i se pare ca-L iubeste pe Dumnezeu, de fapt nu-L iubeste.

Deci, iubiti credinciosi, sa nu uitam niciodata ca noi avem o porunca de la Dumnezeu sa ne iubim unii pe altii. Avem porunca de la Dumnezeu sa iubim pe Dumnezeu. Avem porunca de la Dumnezeu sa fim milostivi unii fata de altii. Avem porunca de la Dumnezeu sa iertam. Avem porunca de la Dumnezeu sa nu uram pe nimeni. Toate acestea tin de invatatura Mantuitorului, de starea noastra de crestini.

Astazi s-a citit in sfanta evanghelie despre iubirea lui Dumnezeu fata de oameni. Si anume a zis Domnul Hristos ca: „Asa de mult a iubit Dumnezeu lumea incat pe Fiul Sau cel unul-nascut l-a dat ca oricine care crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Ca n-a trimis…” – fiti atenti! – „Ca n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau sa osandeasca lumea, ci l-a trimis sa mantuiasca lumea”. Fiecare dintre noi trebuie sa fim un mantuitor al celor dimprejurul nostru. Fiecare dintre noi trebuie sa ducem in jurul nostru bucurie. Fiecare dintre noi trebuie sa aducem fericire in jurul nostru. Sa ne silim sa facem asa, si atunci darul lui Dumnezeu va fi cu noi si fericirea noastra va fi tot mai mare, pentru ca inaintam in iubire si inaintam si in fericire.

Iubiti credinciosi, dar oare ce se-ntampla in lumea asta ca asa putina iubire si asa o iubire neranduita dupa voia lui Dumnezeu. In Filocalie, in volumul II, este o scriere a sfantului Maxim Marturisitorul despre cele 400 de capete despre dragoste, si el spune acolo ca sunt 3 feluri de dragoste: o dragoste mai presus de fire, cand ii iubim pe toti la fel, care se intemeiaza pe porunca lui Dumnezeu; al doilea fel de dragoste este dragostea dupa fire, pe care o binecuvinteaza Dumnezeu, si anume cum isi iubesc parintii copiii, cum isi iubesc copiii parintii, cum se iubesc fratii intre ei, cum se iubesc prietenii, e o iubire fireasca pe care o binecuvinteaza Dumnezeu; si este o iubire impotriva firii, iubire pe care o au cei patimasi fata de cei care ai ajuta sa-si implineasca patimile, si pe aceasta n-o binecuvinteaza Dumnezeu.

Si noi constatam, bagam de seama ca in lumea asta e putina iubire. De ce-i putina iubire? Stiti de ce, iubiti credinciosi? Ia ganditi-va. Ar trebui sa stiti daca cititi evanghelia… In capitolul 24 din sfanta evanghelie de la Matei este scris ca „din pricina inmultirii faradelegilor, iubirea multora se va raci”. Deci de ce-i putina iubire? – Pentru ca-i multa rautate, pentru ca-s multe pacate, pentru ca-s multe patimi.

Si-atunci ce-i de facut? Cum putem noi sa inmultim iubirea? – Sa ne facem randuiala in suflet, sa ne curatim sufletul si daca ne curatim sufletul se inmulteste iubirea si iubirea inmulteste fericirea.

Si atunci Fiul lui Dumnezeu n-a venit degeaba in lumea aceasta, ci a venit si pentru noi, a venit sa inmulteasca iubirea noastra, a venit sa ne ajute sa ne inmultim iubirea, a venit sa ne dea fericirea din iubire. Si aceasta este un dar de la Dumnezeu.

Prin urmare, iubiti credinciosi, sa nu uitam ca Dumnezeu ne iubeste. Sa-L iubim si noi pe Dumnezeu. Sa implinim poruncile Lui. Sa nu uitam porunca Mantuitorului de a ne iubi unii pe altii. Sa nu uitam porunca Bisericii, care zice: „Sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim!” Sa ne cercetam daca suntem in iubire. Domnul Hristos a spus ucenicilor Sai: „Dupa aceasta vor cunoaste oamenii ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea iubire unii catre altii”. Unde nu-i iubire nu-i ucenicie, nu-i urmare a lui Hristos. Unde-i iubire e nadejde de mai multa iubire, e nadejde fericire, e nadejde de dar de la Dumnezeu.

Daca ne iubim unii pe altii atunci aratam ca Domnul Hristos este invatatorul nostru, ca tinem seama de Domnul Hristos. Si daca nu ne iubim unii pe altii inseamna ca Domnul Hristos noua ne vorbeste degeaba, degeaba stim ca Dumnezeu ii iubire, degeaba stim ca cea mai mare porunca ii porunca iubirii, degeaba stim ca unde-i iubire-i fericire, pentru ca pentru noi nu-i iubire, pentru noi nu-i fericire, pentru noi ii iubire intamplatoare, si atunci darul lui Dumnezeu nu ne duce acolo unde trebuie sa ne ducem. Iar daca Il avem pe Domnul Hristos ca Invatator, Il avem si ca Mantuitor, si ne ajuta, si ne ajuta, si ne apropie de El, vine El, vine El la noi, ne asteapta si pe noi sa mergem catre El.

Zicea Parintele Serafim de la noi de la Manastire – Dumnezeu sa-l odihneasca! – ca: „Daca facem noi un singur pas catre Dumnezeu, Dumnezeu face pasi nenumarati catre noi”.

„Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos ii mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu” (Parintele Arsenie)

Iar Parintele Arsenie a zis o vorba cat lumea asta de mare – ba mai mare decat lumea asta! -, si anume o zis asa: „Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos ii mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu”. Nu poate iubi un sfant pe Dumnezeu, cat ar fi sfantul de mare, cat iubeste Dumnezeu pe cel mai mare pacatos; si-l asteapta; si vrea sa-l primeasca; si alearga inaintea lui, dupa cum citim in pilda cu fiul risipitor, unde se spune ca tatal nu l-a asteptat pe fiul care se intorcea; l-a asteptat intr-un fel, dar cand l-a vazut ca vine, nu l-a mai tinut locul: a alergat inaintea lui, ca sa-l primeasca, sa-l imbratiseze, sa-l sarute, sa-l ajute, sa-l aseze iarasi in starea din care a plecat. Pentru ca din inima lui fiul n-a plecat niciodata! El a ramas in inima tatalui asa cum ramanem noi in inima lui Dumnezeu, in inima Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in inima Maicii Domnului, oricat de departati am fi, oricate rele am face. Pana traim in aceasta viata Dumnezeu nu ne paraseste. Noi putem sa parasim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate sa ne paraseasca pe noi.

Zice undeva in cartea proorocului Isaia: „Oare va uita mama pe fiii sai? Oare va uita mama pe fiii pantecelui sau?” Si zice mai departe: „Chiar daca mama va uita pe fiii sai, Eu nu te voi uita niciodata Ierusalime”. Si mai pomenesc odata cuvantul acela al Domnului Hristos: „Ierusalime, Ierusalime, care ucizi pe prooroci si cu pietre omori pe cei trimisi la tine. De cate ori voit-am sa adun pe fiii tai, cum aduna gaina puii sai sub aripi, si n-ati voit. De aceea, iata, vi se lasa casa voastra pustie, iar pe Mine nu ma veti mai vedea pana ce nu veti zice: Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului!” Deci Domnul Hristos ne ocroteste cum ocroteste gaina puii sai sub aripi. E o imagine minunata. Ce putin ne gandim noi la lucrurile astea! Ce putin ne gandim noi ca Dumnezeu ii tatal nostru!

Ce putin ne gandim noi ca Dumnezeu ne iubeste! Ce putin tinem noi seama de invataturile Domnului Hristos! Ce putin ne gandim noi ca Domnul Hristos si-a jertfit viata, s-a rastignit si si-a varsat sangele pentru noi! De cate ori ne gandim noi, iubiti credinciosi la sangele Mantuitorului varsat pe Cruce si pentru noi si pentru mantuirea noastra! Daca ne-am gandi mai mult, am avea mai mult izvor de fericire, am avea multumire in suflet, nu ne-ar mai fi frica ca nu ne primeste Dumnezeu, pentru ca sigur ne primeste Dumnezeu, daca vrem noi sa fim cu Dumnezeu. Si daca nu vrem nu ne primeste ca nu ne poate primi, ca nu ne simtim noi bine langa Dumnezeu. Dar Dumnezeu vrea sa ne simtim bine langa El si de aceea credinta noastra este mai mult decat orice altceva in lumea aceasta. E credinta care muta muntii – munti de rautate din sufletul nostru -, ne face buni, ne face ingaduitori, intelegatori, iertatori, ne face binevoitori, ne face sa ne aplecam fata de omul de langa noi, si a fim fericiti din darul lui Dumnezeu. Asta-i lucrarea credintei. Asa zicea Parintele: „Sa te depasesti si sa te daruiesti” – adica sa ma intaresc in credinta si apoi sa-mi daruiesc odata cu binele pe care-l fac si inima mea.

Zice undeva sfantul Isaac Sirul ca atunci cand faci un bine, cand dai cuiva ceva, veselia fetei tale sa intreaca darul pe care-l dai. Sa nu-l cobori pe omul pe care il ajuti, ci sa-l ridici; sa-l ridici, sa-l cuprinzi in sufletul tau si atunci el face parte din tine, tu faci parte din el si Dumnezeu ne invaluie pe toti.

Sa ne gandim la lucruri de felul acesta si sa stiti, iubiti credinciosi, ca asa vrea Dumnezeu: sa fim fericiti, sa fim multumiti, sa fim cu iubire. Asa ne vrea Dumnezeu. – Pentru ca El ne iubeste, pentru ca El ne primeste, pentru ca El ne cauta, pentru ca si noi trebuie sa-L cautam pe El. Si daca facem asa darul lui Dumnezeu va fi cu noi, binecuvantarea Domnului va fi peste noi, folosul sfintelor slujbe il vom avea si noi, rugaciunile ne vor face mai buni, mai deschisi pentru Dumnezeu, sfintele taine ne vor ajuta tot mai mult si mai mult, si aceasta mai ales prin inmultirea iubirii. Sa inmultim iubirea intre noi, sa inmultim iubirea dintre noi, sa atarnam cu iubirea noastra de iubirea lui Dumnezeu.

Sa ne rugam sa faca Dumnezeu ce nu putem face noi, dar sa fim totusi preocupati sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim, sa iubim pe oameni cu iubirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos – „Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unii pe altii precum si Eu v-am iubit pe voi” – si fara indoiala ca in felul acesta ne vom bucura de cer, ne vom bucura de Dumnezeu, de acum si pana-n veac, amin.

Parintele Teofil Paraian 

(crestinortodox.ro)

Sfantul Apostol Andrei a fost fratele Sfantului Petru si impreuna au fost primii ucenici ai lui Hristos. Dupa Pogorarea Sfantului Duh, prin tragere la sorti, Apostolii au primit teritoriile unde sa predice. Astfel, Sfantul Apostol Andrei va predica in Scytia si Asia Mica.

Sfantul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, in Grecia. Nu se cunoaste cu exactitate anul mortii sale, se presupune ca ar fi fost in timpul uneia dintre persecutiile lui Nero (54-68) sau Domitian (81-96). Potrivit traditiei, a fost rastignit pe o cruce in forma de „X”.

In anul 1995, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat ca ziua Sfantului Andrei sa fie insemnata in calendarul bisericesc cu cruce rosie, iar in 1997, Sfantul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul Romaniei”.

Moastele Sfantului Apostol Andrei

Moastele Sfantului Apostol Andrei au fost aduse din Patras la Constantinopol prin anii 356-357. La putin timp dupa Cruciada a IV-a, din anul 1204, cardinalul Petru din Capua a hotarat ca moastele Sfantului Andrei sa fie duse in Italia si asezate in catedrala din Amalfi. In anul 1462, in timpul papei Pius II, capul Sfantului Apostol Andrei a fost asezat intr-o biserica din Roma. Pe 30 noiembrie 1976, papa Paul al VI-lea a daruit capul Sfantului Andrei bisericii din Patras.

Particele din moastele Sfantului Andrei se gasesc in: biserica Schitului rusesc ‘Sf. Andrei’ de langa Manastirea Vatoped, la Catedrala rusa din Celiabinsk (din 1884), la biserica din Gabrovo (Bulgaria), Biserica ‘Sf. Andrei’ din Mesa Geitonia (Limassol – Cipru), la Tbilisi (Georgia), in Catedrala ortodoxa din Astana (Kazahstan); la Trier (Germania), la Manastirea Santa Chiara din Napoli, in biserica din Casino di Cicco Sant’Apollinare (intre Roma si Napoli), la biserica ‘Sf. Andrei’ din Varsovia si cea din Szaflary (langa Cracovia), la biserica din Saint Lupicin (in Muntii Jura, Franta), in Biserica San Pedro de la Rua (Estella, Tara Bascilor), la Mehrba (Malta), in Catedrala catolica din Hong Kong in biserica romaneasca din Viena, Pestera Sfantului Andrei, biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Targul Neamt, catedrala arhiepiscopala din Galati, biserica „Sfantul Apostol Andrei” din Oradea si in manastirile Neamt, Secu si Hurezi.

Sfantul Andrei Saguna

Andrei Saguna a fost unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane din Transilvania, in decursul secolului al XIX-lea. In ziua de 21 iulie 2011, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat canonizarea mitropolitilor Transilvaniei Andrei Saguna (30 noiembrie) si Simion Stefan (24 aprilie).

Numele Andrei nu este de origine evreiasca, ci greceasca: Andreas sta in legatura cu andreia, „barbatie, indrazneala” (de la aner, andros, „barbat”).

Tot astazi, facem pomenirea Sfantului Frumentie, episcopul Indiei.

Maine, 1 decembrie, facem pomenirea Sfantului Proroc Naum.

(crestinortodox.ro)

Noiembrie 2016, Filarmonica „Paul Constantinescu”

Cenaclul „Ion Luca Caragiale” Ploiești

Sorin Vânătoru, Valentin Irimia, Livia Dimulescu, Marian Zmaranda, Eugen Petri, Valeriu Câmpeanu, Corina Nistor, Florin Manole, Marie Ivone Scărlătescu, Ioan Vintilă Fintiș, Octavian Onea, Chifu Leonida Corneliu

(Foto Andrei Tudor)

Am un prieten teolog basarabean. Acum câțiva ani m-a rugat să îl ajut să își dobândească cetățenia română printre un milion de cereri. Nu știam pe nimeni la biroul ăla, dar l-am ajutat să se cazeze ieftin în București.

Acum un an mă întâlnesc cu un fost coleg mai mic, printr-a patra eram îndrăgostit de soră-sa care mirosea a Impulse. Tipul e la Autoritatea națională pentru cetățenia română. Îl întreb: ai auzit de unu X, teolog basarabean, voia cetățenia?

Îmi zice: „da, la interviul cu pricina, eram vreo cinci în comisie, trebuie să dovedești că știi româna, imnul, un pic de istorie.

Teologul, după ce-a cântat integral Deșteaptă-te române, a pus mâna la inimă și ne-a recitat din memorie, printre lacrimi, tot Luceafărul. Am încremenit. Strângeam în mână pixul să-l rup.”

Mi-am zis: Martirii ăștia de veacuri sfărâmați prin Siberii sunt cei mai buni dintre noi.

Trăiască românii de pretutindeni!

(Ioan Istrati)

La multi ani Bucovina!

Zic asta cu un gust amar…

Puteam sarbatorii impreuna pe 1 Decembrie dar din pacate serbam separat (ma refer la cei din zona Cernauti)….

Cateva fotografii facute anul acesta in Cernauti la parada portului popular….

(Fotografii/Text Gabriel Boholț)

Seara de 28 noiembrie 2019 a fost un regal cultural la Blejoi!…

AVEREA BUNEI EDUCAŢII este o carte de referinţă pentru generaţiile care sunt şi care vor fi!… Mulţumim Domnului Teodor Baconschi pentru că a acceptat invitaţia noastră!… Mulţumesc criticului literar Christian Craciun!… Mulţumesc tuturor celor implicaţi, mulţumesc Andrei Vlad pentru fotografii!…

Mulţumesc Alexandru Petrescu pentru aducerea Coralei Muzicor la Blejoi, mulţumesc Cornel Mutu (dirijorul coralei Muzicor), mulţumesc Livia Dimulescu şi Cornelia Tudose (cu care am fost coleg de cancelarie!!!…), mulţumesc tuturor oamenilor de elită din Muzicor (o corală formată din economişti, profesori, ingineri, oameni de artă etc)… Mulţumesc Doamnelor Directoare ale Şcolii „Radu Tudoran” (actualei Doamne Directoare cât şi fostelor Doamne Directoare – toate prezente la eveniment!)… Mulţumesc Primăriei, Şcolii!… Mulţumesc remarcabilei profesoare Simina Păcurețu (eleva criticului literar Christian Craciun)… Mulţumesc Marina-Cristiana Rotaru pentru că aţi venit şi pentru că aţi catalizat atmosfera prin întrebările pertinente pe care le-aţi pus!…

În bunul obicei al Ligii Tinerilor Creştini Ortodocşi Creştini – filiala Blejoi, am acordat calitatea de membru onorific al LTCOR Blejoi Dlui Teodor Baconschi, calitate atestată printr-o diplomă şi un tricou de membru!…

Mulţumesc oamenilor minunaţi de la Sala Polivalentă, fără ajutorul cărora evenimentul nu s-ar fi putut desfăşura atât de bine!…

Mulţumesc Dlui Marian Macovei pentru frumoasele afişe făcute!…

Totul a fost atât de frumos!…

Să sperăm că Dl Teodor Baconschi va mai poposi pe la noi!…

O chestiune hazlie şi peste aşteptările noastre!… S-au achiziţionat toate exemplarele din AVEREA BUNEI EDUCAŢII (32 exemplare – o lansare mai eficientă decât la Gaudeamus!!!… 🙂 ), ba chiar s-a făcut şi o listă de aşteptare de câteva persoane ( 🙂 ) O să înmânez lista Dlui Teodor Baconschi cu rugămintea de a mai da câteva autografe doritorilor!… Fără nicio glumă, s-a stat la coadă la Blejoi pentru autografe la AVEREA BUNEI EDUCAŢII!…

EXCELSIOR!…

(Bogdan Costin Georgescu)

Program

1.Revista presei culturale
2.Cel mai recent poem
3.ESEUL SĂPTĂMÂNII – Teodor Ghiondea
4 .POET ÎN RECITAL
VALENTIN IACOB, Redactor la revista Formula AS

Vă așteptăm!

(Ioan Vintilă Fintiș)

În urmă cu 100 de ani, Congresul General al Bucovinei a adoptat, la Cernăuți, moțiunea privind Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare. Acesta este al doilea mare moment din procesul de reîntregire națională a statului unitar român.

În timpul războiului, bucovinenii au îndurat suferinte de neimaginat: dincolo de ocupația rusească, mii de tineri români au fost înrolați în armata austriacă. Preoți români, învățători și chiar țărani simpli au fost trimiși în lagărele de concentrare.

În octombrie 1918, sub amenințarea politică și militară a ucrainenilor, Iancu Flondor și Sextil Pușcariu, au organizat la Cernăuți, o adunare națională, în urma căreia au decis desprinderea definitivă de Imperiul Austro-Ungar. Ulterior Congresul General al Bucovinei a hotărât ”Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei cu Regatul României”.

Trecuseră 144 de ani de stăpânire străină.

O delegație s-a deplasat la Iași pentru a preda actul de Unire Regelui Ferdinand. Recunoașterea oficială a Unirii tuturor românilor a avut loc în 1 decembrie 1918.

Din păcate, visul românilor s-a spulberat în cel de-Al Doilea Război Mondial, când Bucovina a fost anexată Uniunii Sovietice.

Astăzi, Bucovina de Nord a rămas în componența Ucrainei.

(timpul.md)

Omul nu a fost făcut ca să fie scris în calculatoare și să fie un număr. Nu! Dumnezeu a luat pământ și a suflat asupra lui și i-a dat duh de viață. Noi cu ce raționăm? Cu ce gândim?

Cu mintea.

Cu capul, cu mintea, acolo este centrul, acolo este mintea lui Dumnezeu, de acolo vorbim, de acolo luăm un sfat, de acolo simțim, acolo lucrăm, de acolo creăm. Toată făptura aceasta este o mare creație a lui Dumnezeu. Maimuța face același gest, îi dai un măr printre sârme, îl ia, se uită la el și îl mănâncă. Îi dai o portocală, tot la fel. Omul este diferit. Vedeți voi, avioanele acestea care zboară pe deasupra? Cine credeți că a inventat avionul ăsta?

Dumnezeu.

Dumnezeu, cu mintea omului. Și cine a fost primul inventator de avioane la noi în țară? Traian Vuia și cel mai important a fost că a inventat trenul de aterizare. Până atunci avionul venea și se spărgea, dar așa, el a pus două rotițe la urmă acolo și cum aterizează cu primele roți, dă drumul la al doilea rând de roți de la urmă și aterizează ca mașina. Vezi, înțelepciunea lui Dumnezeu cu mintea pe care i-a dat-o omului? De aceea, omul este superior tuturor creaturilor. De aceea, la urmă l-a făcut pe om după ce i-a pus la dispoziție tot ce îi trebuie lui la îndemână, ca să aibă, în sfârșit până la, pisoiul, cățelușul acesta pe care îl vedeți voi, cățeii ăștia care trăiesc pe lângă om și la care acum vin să le pună cip ca să poată ști ce face stăpânul în casă. După aceea vine și îl pune omului.

Eu am plecat în ’76-’77 la Sfântul Munte, să văd și eu Athosul și ca orice om care se duce undeva în lumea asta, mi-am făcut și eu o haină nouă, tivită normal, cu tot. Am umblat o lună, două luni de zile cu haina aceea. Vin eu acasă și pun haina în cui. Într-o dimineață, când iau haina să mă îmbrac pentru biserică, nu știu cum mi-a venit tivul așa jos și văd că e desfăcut tivul meu de la haină. Măi, cum vine asta? Haină nouă, cusută cu toată puterea croitorului și aia e desfăcută. Ce-a fost cu ea acolo? Binefăcătorul meu, care știa că plec la Athos, fiind în legătură cu Securitatea, mi-a pus un „sâmbure[1]” acolo. Atunci erau lucruri primitive în materia asta, dar acum nu mai e așa. Și am umblat deci cu instrumentul ăsta tot timpul. Aceștia au aflat, sigur că da, ce am discutat, ce am glumit, ce am mai spus cu unul, cu altul. Așa că vin eu de la Sfântul Munte și Securitatea, ca de obicei, voia informații: „Ce ai văzut? Ce ai auzit?”, ca să te prindă printre rânduri cu ce spui tu. Ăștia sunt hoți, măi! Când ți-o spune că s-a scufundat barca, trebuie să știi că zboară avionul, cam așa este. Când ți-a spus că zboară avionul, să înțelegi că a intrat pe geam în casă. Unde dai și unde crapă! De aceea, mai diabolic sunt puși acum cu cipul. Acum, poți să dormi, poți să sforăi, să faci orice, că dacă sforăi te aude la Centru: „A sforăit acum”. Până la urmă nu mai poți face nimic. Dacă te cerți acasă, te ia soțul la rost, soția că ai întârziat, că ai venit târziu, te știe toată Europa. Te corectezi fără să vrei. Acum știu ce e în casă la tine, acolo în familie. Acum ești în belea cu totul. Mărturisirile, altădată, în primele ere ale creștinismului se făceau în comun, se făceau de creștini în biserică. Aș vrea să văd eu acum un creștin, când este arhiplină biserica, să iasă în fața altarului: „Iubiți credincioși și frați ai mei, iată ce am făcut eu ieri, ce am făcut alaltăieri, ce am făcut săptămâna asta”. Vreau să văd dacă are într-adevăr curajul acesta să detaliem toate abaterile acestea. Dacă am face lucrul acesta, am scăpa de judecata lui Dumnezeu, căci de te-ar judeca omul, nu te mai judecă Domnul. De aceea, când s-a aflat, de altfel, că nu este bună metoda asta de a povesti păcatele în comun, s-a început individual, să se facă spovedania individuală. Dar de scăpat de judecata asta comună, nu scăpăm noi, pentru că la Judecată, acolo, vom merge toate neamurile, vom merge toate familiile. Vom merge acolo cu toții, până la ultimul. Acolo vor fi familia noastră, familia vecinului și așa mai departe, încât acolo se vor descoperi faptele copiilor în fața părinților, acolo se vor descoperi faptele părinților în fața copiilor lor și acolo va fi blestemul copiilor asupra părinților că nu i-au învățat ce trebuia și când trebuia. Acolo va fi blestemul părinților asupra copiilor că nu i-au ascultat când ei le-au vorbit și iată așa judecata va fi foarte aspră.

Noi mai avem, însă, salvarea mărturisirii, acum cât suntem în viață, ca să scăpăm de toate tainele acestea mari acoperite aici, ca să nu se descopere dincolo, să le spovedim aici. Că mare durere este pentru un creștin care trăiește 30-40-50 de ani, 60 de ani și nu se spovedește și iată că intră cu mașina într-un accident și moare acolo. Și toate păcatele celor nespovediți rămân asupra copiilor lor. Rămân și le trag copiii, de aceea și în viață, povestesc unii dintre creștini: „Nu mai pot scăpa, n-am spor, n-am niciun progres, n-am nicio prindere, sunt lipsit de orice posibilitate, muncesc, învăț, dar bat pasul pe loc”. Și dacă îl iei pe om și stai de vorbă cu el, de unde vine, ce neamuri are, ce morți: „Păi, ce să am? Bunicul meu, îmi povestea despre un frate al lui, s-a spânzurat”. „Hai să îți povestesc după aceea că altul s-a înecat, s-a aruncat în apă, altul că nu mergea la biserică, înjura, era rău, bătăuș, stricat”. Și atunci copiii aceștia trag toate ponoasele, trag toate urgiile, toate urmările rămân asupra lor.

De aceea, orice gândiți dumneavoastră, orice vorbiți, orice faceți apare pe înregistrarea aceasta. Dacă cipul te înregistrează așa, darămite Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu care este asupra noastră și care planează asupra vieții noastre? Și nu e o mișcare fără voia lui Dumnezeu. Niciun fir de păr nu cade fără voia lui Dumnezeu și atunci, cu atât mai mult viața noastră trebuie să fie foarte corectă, foarte cinstită? De aceea a lăsat Biserica patru posturi pe an. Dar nu numai în cele patru posturi creștinul se poate spovedi. El se poate spovedi și în ziua de Paști și în ziua de Crăciun și în ziua de Bobotează. De ce, când ai o durere de măsele și nu poți dormi o juma’ de noapte, o noapte, imediat zici: „Hai la dentist, hai să-i punem ceva, s-o scoatem, ori o tratăm, că nu se mai poate!”. Ei bine, la fel trebuie să fie și cu păcatul săvârșit. Nu trebuie lăsat acoperit, că se depune uitarea peste el. Mâine vin altele și altele și în felul acesta se adaugă zi de zi la păcate și nu mai poți face nimic. De aceea păcatele trebuie spovedite cât mai des și cât mai atent. Creștinii noștri aveau altădată la șold aici, o condică, un carnet, carnetul de zi, așa cum avem noi acum carnetul cu programul de lucru și acolo în fiecare moment își notau, după fiecare zi, făceau seara bilanțul păcatelor. La săptămână, când mergea creștinul la spovedit, acolo era oglinda lui și citea păcatele. Dar nu numai să citești ca pe o poezie și: „Gata m-am spovedit”. Părintele vine și dezleagă și s-a terminat spovedania. Nu, dragii mei! Fiecare păcat trebuie să fie cum scoți o rădăcină, o plantă cu o rădăcină adâncă înfiptă în pământ și tragi de ea să o scoți la suprafață, așa trebuie să fie și durerea sufletească a creștinului care-și spune păcatul. Că de abia acest păcat, care îi scos cu toată forța și regretul sufletesc, de abia acela este într-adevăr un păcat spovedit.  Așa, „hai, mă duc la spovedit. Hai, nu mergi și tu?”. „Ba da, mergem, hai!”. „E cineva la părintele?”. „Da, dar mai sunt vreo 4-5 și intrăm și noi. În 4-5 minute a terminat cu grupul. Hai, intrăm și noi!”. Și apoi mai vine altul. Băi, băieți, asta nu e spovedanie, asta este batjocura tainei și vă spun, că orice puteți lua cu ușurință, dar spovedania, nu, niciodată. Spovedania este în atenția și în centrul preocupărilor noastre, că de aici este și tulburarea în familie, de aceea este și tulburarea în societate, în lumea întreagă, din cauza păcatelor care se suprapun unele peste altele. De ce atâta barbarie și tiranie în lumea aceasta a noastră? Unde s-a mai pomenit atâta nenorocire și Babilon decât tocmai în zilele acestea ale noastre? De aceea și Dumnezeu nu ne mai poate suporta că am inventat toate diavolismele unul împotriva celuilalt. Să se descopere, să se afle, să se știe ce se vorbește sau ce se spune.

Povestea lui Ion Creangă când îi întinde bătrâna papucii diavolului, nu-i fără rost. Îi spune: „Dă-mi papucul, diavole” și el îi răspunde: „Nu, nu mă apropii de tine că m-ai întrecut”. Deci, omul a întrecut pe diavol, în iscusința răutăților. Trebuie să fiți cu mare atenție, căci vom da seama înaintea lui Dumnezeu de orice cuvânt, de orice gând, de orice vorbă. Cuvântul trebuie să fie măsurat, să fie cântărit, să fie drept, fără sminteală. Omul să fie atent și să se uite în jurul lui, că te mai vede un copil în casa ta că fumezi, de pildă, și va fuma și el. Îi spui copilului la 18 ani: „Măi, să nu bei!”. Păi, dacă tata vine acru acasă după 7-8-10 ore, ce-o să facă copilul acesta? Ăsta-i crescut deja, celula lui este stricată, alterată și așa se merge din tată în fiu, se tot duc cu treburile astea și păcatele astea și mai spun că nu au nimic. Trebuie să fim atenți să nu fim mijloc de sminteală. Asta este sminteala: puterea păcatului asupra copiilor noștri.

Vine Postul Sf. Apostoli Petru și Pavel. Să-l începem și noi cu gând bun, să ne pregătim, să căutăm, să cercetăm viața sufletească, să intrăm în universul nostru lăuntric, să notăm, așa cum am spus, păcatele noastre și să ne spovedim, începând încă din primele zile ale postului! Să nu lăsăm pe ultimele momente: „Vai, e ultima zi și nu m-am spovedit! Hai să mă spovedesc! Hai să mă duc!” și acolo se îngrămădesc toți. Părintele nu mai știe ce să facă și le dă drumul cu ușurință la spovedit și la împărtășit. Și când mergi la spovedanie, nu mergi cu gândul de a te împărtăși: „Păi, de ce ai venit?”. „Vreau să mă împărtășesc”. „Da, măi, bun gând ai să te împărtășești, dar întâi trebuie să treci prin filtru. Filtrul este spovedania și apoi vedem dacă într-adevăr, merităm noi să ne împărtășim sau ba”. Dar acum, a intrat un obicei: „Mă duc la biserică să mă împărtășesc”. Nu spune: „Să mă spovedesc”. Ești vrednic sau nu ești vrednic: „Hai treci! Treci ca iezii la stână”. Trebuie multă chibzuință, multă atenție, să ne pregătim viața sufletească. Sfinții Apostoli, cât s-au nevoit, cât au trudit, și au mărturisit cu prețul vieții lor. Au fost 12 Apostoli, dragii mei, și au luminat un întuneric, un Imperiu roman. Ei au realizat un Imperiu grecesc, au transformat lumea aceasta și au adus-o la picioarele lui Hristos. Dar cum? Nu la bufet, la calculator și pe la televizor, nu! Cu nevoință, cu sânge! Au dat sânge, au vărsat sângele lor și așa a venit harul lui Dumnezeu peste ei. Acum suntem o lume întreagă și nu putem convinge 4-5 familii într-un sat de sectanți, iehoviști, baptiști sau ce o fi acolo. Nu-i convingem cu nimic, ne conving ei pe noi despre minciunile lor. Iar noi, ortodocșii, nu-i putem convinge să-i aducem la Ortodoxie! Este slabă credința noastră, este slabă puterea noastră de convingere.

Așa că Dumnezeu să vă binecuvinteze, să călătoriți cu pace și Sfinții Apostoli să vă păzească!

(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 61; Cuvânt adresat unui grup de pelerini, m-rea Petru Vodă, iunie 2008)

(ortodoxinfo.ro)

Pentru mine Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti înseamnă totul;

am fost elev acolo, am predat acolo 12 ani, am luat atmosfera de acolo ca o prietenie întru cultură şi performanţă în educaţie,

acolo am legat o legătură veşnică cu Părintele Jonathan Hemmings (care după un proiect Comenius foarte reuşit a devenit naşul băiatului meu!…)

fata mea continuă tradiţia, aşa că mă bucur pentru activitatea Catedrei de Franceză pe care bunul meu prieten, Maître Dan Culicovschi o laudă!…

EXCELSIOR!…

DOAMNE AJUTĂ!…

(Bogdan Costin Georgescu)

Principalele rezultate

Afaceri curente

Consiliul a abordat Forumul global privind refugiații, care va avea loc la Geneva la 17-18 decembrie 2019. Miniștrii dezvoltării au fost informați cu privire la angajamentul mai larg al UE, care acoperă întreaga gamă de domenii ale Pactului mondial privind refugiații.

De asemenea, Consiliul a primit informații actualizate cu privire la stadiul negocierilor privind viitorul parteneriat dintre UE și țările din Africa, zona Caraibilor și Pacific (ACP), având în vedere că Acordul de la Cotonou va expira în 2020.

Arhitectura financiară pentru dezvoltare

Trebuie să maximizăm rezultatele dezvoltării durabile, prin investiții de calitate, și suntem, de asemenea, interesați de influența, de vizibilitatea și, în cele din urmă, de beneficiul politic ale acesteia pentru Uniunea Europeană.

Federica Mogherini, Înalta Reprezentantă pentru afaceri externe și politica de securitate

Miniștrii dezvoltării au avut un schimb de opinii cu privire la viitoarea arhitectură financiară pentru dezvoltare durabilă, în urma publicării raportului Grupului de înțelepți la 8 octombrie 2019.

Președintele Grupului de înțelepți, Thomas Wieser, a prezentat raportul final privind modul de maximizare a valorii adăugate a arhitecturii financiare europene pentru dezvoltare, luând în considerare organismele naționale și internaționale existente implicate. De asemenea, au participat la reuniune și și-au exprimat punctele de vedere președintele Băncii Europene de Investiții (BEI), Werner Hoyer, și președintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Sir Suma Chakrabarti.

Raportul argumentează în favoarea consolidării și a concentrării activităților din afara UE din domeniul finanțării pentru dezvoltare și al climei într-o singură entitate, „Banca Europeană pentru Climă și Dezvoltare Durabilă”, în scopul de a evita suprapunerile și de a consolida prezența, rolul și capacitatea UE pe termen lung de a-și îndeplini prioritățile în materie de dezvoltare. Raportul prezintă, de asemenea, mai multe opțiuni privind modul de realizare a acestui lucru. În plus, acesta pledează pentru luarea mai rapidă a unor măsuri destinate creării unui centru solid de politici în UE și utilizării bugetului UE pentru dezvoltare din următorul cadru financiar multianual drept catalizator pentru reformarea sistemului existent.

Pe parcursul discuțiilor, miniștrii au subliniat importanța acționării în direcția unei viziuni comune și strategice și a îmbunătățirii coerenței și eficacității acțiunii UE, oferind astfel o mai mare vizibilitate și impact pentru UE în calitatea sa de cel mai mare donator din lume. De asemenea, miniștrii au subliniat că ar trebui continuate lucrările cu privire la măsurile pe termen scurt cât mai curând posibil și că soluțiile pe termen mai lung ar trebui să se bazeze pe o analiză aprofundată.

Președinția finlandeză urmărește să adopte concluziile Consiliului privind raportul până în decembrie 2019, luând în considerare orientările furnizate de miniștrii dezvoltării.

Sprijinul acordat dezvoltării țărilor aflate în tranziție

Consiliul a discutat despre modul în care UE și statele membre pot coopera mai bine pentru a sprijini dezvoltarea țărilor aflate în tranziție, acordând o atenție deosebită cazurilor Etiopiei și Sudanului. Miniștrii și-au împărtășit experiența și au identificat bune practici, provocări și priorități care, în cazul Etiopiei, se concentrează pe tranziția economică, inclusiv implicarea sectorului privat.

În cadrul unui scurt schimb de opinii cu privire la Sudan, pe baza discuțiilor dintre miniștrii afacerilor externe din 11 noiembrie, Consiliul și-a reafirmat sprijinul pentru procesul de pace și a reiterat importanța includerii femeilor și tinerilor în asigurarea stabilității pe termen lung, precum și necesitatea urgentă de a însoți tranziția democratică cu resursele necesare.

Genul și educația

Pe parcursul unui prânz de lucru, miniștrii dezvoltării din UE au avut un schimb de opinii cu ministrul etiopian al educației, Dr. Tilaye Gete. Aceștia au examinat provocările în materie de învățare din Africa, din punctul de vedere al egalității de gen.

(consilium.europa.eu)

Ana Maria Gergely – Artista din corpul de balet al Operei Naționale din Estonia, care face senzație în roluri de prim-solistă.

Ana Maria Gergely a descoperit baletul prima dată la Palatul Național al Copiilor din București, apoi în cadrul Studioului de balet din cadrul Operei Naționale București, condus de dna Magdalena Rovinescu și, mai târziu, la Liceul de Coregrafie “Floria Capsali”. La 15 ani, a fost admisă la The State Ballet School din Berlin unde a studiat baletul timp de 2 ani. Apoi, a primit o bursă completă la English National Ballet.

Ca elevă a Liceului de Coregrafie “Floria Capsali” a obținut titluri și aprecieri în concursuri și olimpiade precum Premiul I şi Premiul de Popularitate la Danza Europa, San Marino (2010); Outstanding Artist Award la Youth America Grand Prix, în semifinala  de la Paris (2010); Premiul I la Olimpiada de Coregrafie şi Artă Teatrală, Constanţa (2010); Premiul I la Olimpiada de Coregrafie şi Artă Teatrală, Timişoara (2011); Medalia de aur la concursul intern Staatliche Ballettschule Berlin (2011); a fost Finalistă la Youth America Grand Prix, New York (2011); Medalia de argint la festivalul internaţional de dans Tanzolymp, Berlin (2012).

Ballet Magazine Romania: Cum a început drumul tău în balet? Care au fost factorii care te-au determinat să continui această dificilă, dar frumoasă meserie?

Ana Maria Gergely: Drumul meu în lumea frumoasă a baletului a început la vârsta de 5 ani și, de atunci, singurii factori care m-au determinat să continui și să devin balerină de meserie, sunt pasiunea și ambiția.

Ballet Magazine Romania: De ce ai ales să-ți construiești cariera în afara țării? Cum este atmosfera în cadrul Operei Naționale din Estonia și de ce ai ales această instituție?

Ana Maria Gergely: Am ales să-mi construiesc o carieră în străinătate pentru un viitor și o carieră mai bune. Din nou, ambiția m-a determinat să visez la lucruri mai mari și încă mai am de urcat pe scara succesului.

Am ales să mă prezint la audiție pentru Opera Națională din Estonia pentru că au un repertoriu bogat în spectacole clasice și la momentul respectiv, a fost singurul contract care mi s-a oferit din partea unei instituții. Datorită faptului că această instituție nu are o companie de balet foarte mare, am avut multe oportunități să dansez roluri importante, ceea ce este folositor în evoluția mea ca dansator, dar folositor și pentru viitor, în situația în care mă voi gândi să fac parte dintr-o instituție / companie mai mare.

In general, există tensiuni între străinii și naționalii din companie, iar motivul este orgoliul pe care o au naționalii vis-a-vis de cum era compania înainte de invazia straină… iar acest lucru naște un aer de inegalitate în comportament, motiv pentru care mulți străini se gândesc să plece către alte teatre. Acest lucru există, cred, în multe instituții și companii din lume, care de cele mai multe ori au la bază școli bune, de unde ies anual balerini foarte bine pregătiți pentru această meserie.

Ballet Magazine Romania: Cum arată o zi din viața ta și cât de mult timp dedici studiului, repetițiilor, spectacolelor?

Ana Maria Gergely: O zi din viața mea începe la ora 10:30, cu studiile de balet pe care le consider foarte importante, iar o zi încărcată se termină la 17.30. In zilele în care avem și spectacol seara, avem în program studii și câteva repetiții care se desfășoară până la ora 14.30, iar apoi suntem liberi pana la ora 17.00, când trebuie să ne pregătim pentru spectacol.

In general avem un program destul de aglomerat pentru că avem două spectacole pe săptămână și multe alte balete de repetat în același timp. Cu alte cuvinte, niciodată nu ne ajunge timpul pentru repetiții.

Baletul este o artă care necesită antrenament de nivel atletic și o pasiune indestructibila.

Ballet Magazine Romania: Ce părere ai despre apariția unei reviste dedicate baletului, în România?

Ana Maria Gergely: Sper ca această revistă să prindă în paginile dedicate baletului multe persoane ale societății românești. Când încă eram elevă a Liceului de Coregrafie “Floria Capsali” din București, nu prea aveam informații din sfera baletului (un alt motiv pentru care am plecat în străinătate) și sper ca această revistă să fie o portiță către zona cultural-artistică, să ajute oamenii să înțeleagă frumusețea, profunzimea și maturitatea baletului.

Baletul este o artă care necesită antrenament de nivel atletic și o pasiune indestructibilă, iar eu sper ca Ballet Magazine să aducă conștientizare.

Ballet Magazine Romania: Iți dorim o stagiune încununată de succese, împliniri și bucurii!

Ana Maria Gergely: Mulțumesc frumos! Și mult succes, Ballet Magazine!

(Sena Vladoiu – balletmagazine.ro)

Irlanda este locul unde se află moaştele Sfântului Patriciu cel Mare (Patrick the Enlightner of Ireland)!…

Sfântul, considerat Luminătorul Irlandei, dar fiind în sinaxarele tuturor bisericilor creştine pentru că a trăit înainte de 1054 (în secolul al VII-lea) a creştinat celţii din acele ţinuturi!…

Acel pădurar care a făcut acest frumos act merită toată lauda!…

(Bogdan Costin Georgescu)

E o umbră dragostea
E-o umbră dragostea şi piere,
Iar inima în pumn îmi plânge
O melodie de durere,
adusă ploii se răsfrânge.
E-o umbră dragostea şi piere,
Destinul meu călău, o frânge
În neagitări fără vedere,
asupra-i sufletul îmi plânge.
O melodie de durere,
adusă ploii se răsfrânge.
De ce? De ce? – strig în tăcere,
fiinţa mea întreagă plânge,
Destinul meu călău, o frânge.
Ce-o fi? Şi ploaia ce mă cerne,
mi-i sufletul în sfâşiere
de melodia ce-o răsfrânge.
E-o umbră dragostea şi piere,
iar inima în pumn îmi plânge.

(Luis de Camoes)

El remolcador Antonio D. Lussich. În radă la Montevideo, Uruguay, in the middle of 90’s. Numai când te uiți la jucărica asta îți poți magina cum pufăie aproape silențios while circling around slowly pe lângă tine, acolo, la intrarea în golful Rio de la Plata.

Poză de pe vremea când navele încă mai arătau a vapoare și nu a bidoane sau cofraje plutitoare, de zici că pleci pe mare cu blocul de la Bucur Obor. Nu’ ș de ce, m-am gândit la tine și la dezideratul tău Captain Laurentiu Mironescu 🙂

(Mihnea Petru Pârvu)