close

Promovate

ActualitatePromovate

„Pașii femeii Pește”, expoziție Nora Blaj la Galleria 28 din Timișoara

expo-nora-blaj-galleria-28

Expoziția „Pașii femeii Pește”, cu lucrări de Nora Blaj, va putea fi vizitată la Galleria 28 din Timișoara în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie 2022.

Despre expoziție, curatoarea Maria Pașc notează: „Zodiac. Femeia zodiei Pești, suflet contorsionat, niciodată calculat sau tacticos, se lasă călăuzită cu voluptate inconștientă sau fatalism suav de către premoniții, presupoziții, superstiții, prejudecăți și capricii. Retorică și tăcută, instinctivă și retractilă, amestec de putere și deznădejde, nebuneasca dorință de-a fi în miezul atenției și de-a sta, în același timp, într-un colț ferit de lume, ea a ieșit dintre chingile faldurilor astrologice (care dau invariabil figuri de slugi obidite), și-a răsturnat soarta cu rugăciuni, îndărătnicie, știință, conștiință și prezintă, prin lucrările sale, un atât de personal fel de exprimare.

Pașii. Pașii Norei Blaj sunt intenși, sonori, dar, în același timp, supuși ordinii clasice, calmului tectonic, echilibrului. Artistă pe deplin comunicativă, discursul ei plastic nu are nimic din frugalitatea improvizației. Deformare, sonoritate, compoziție și o anumită fervoare a culorii. Culorile Norei Blaj au calitățile absolute ale spectrului în care lumina se răsfrânge în elemente prin care se străvede clară materialitatea. Corporalitatea lucrărilor se descompune în planuri înfățișate simultan. Este o colorație în sine, fără spațialitate, atemporală. Roșul ardent ca o pată întipărită pe retină după ce ai privit focul, albastrul-cobalt este puternic, cu adâncimi reci. Prin alăturarea unor asemenea elemente, artista reușește să creeze acorduri inedite și opoziții impresionante în care privirea găsește reazem și rost”.

Expoziția „Pașii femeii Pește”, organizată de Galleria 28 în parteneriat cu Grupul Noima, poate fi vizitată în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie 2022, de luni până sâmbătă, la Galleria 28. Programarea pentru vizitare se face la numărul de telefon 0040(0)722 503 028 sau prin e-mail galleria28@gmail.com.

Via: https://curatorial.ro/arta/pasii-femeii-peste-expozitie-nora-blaj-la-galleria-28-din-timisoara/

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePoeziePromovate

Poezie

#

eu îți adun
urmele pașilor
și le readuc acasă
le spăl frumos
apoi le întind pe sârma
de uscat rufe
să se albească
și să nu le mai
recunoști
după mult timp
luna a coborât iar
pe pământ
ne-am plimbat la braț
toată noaptea
pășind peste apele râului
ca pe asfalt
urletul lupului alb
rănit mortal
din dragoste bolnavă
apoi noaptea rămâne
în lenjerie intimă
de un roșu mortal

 

Dan Drăguș

mai mult
InterviuPromovate

Interviu cu Adrian Croitoru

Screenshot 2022-11-22 at 22.27.59

“Ca să umpli prăpastia, este nevoie să se creeze o şcoală românească de judo”

(Interviu cu Adrian Croitoru, antrenor coordonator al lotului naţional de seniori) ( ???)

Cârmaciul

Reporter: Aţi dat multe interviuri la viaţa dvs.?
Adrian Croitoru: Ca sportiv, am dat interviuri sumare. De la o vreme, mai puţine. Eu acum nu mai vâslesc, ci ţin cârma.
R.: Constat că în topul cluburilor la feminin, întocmit de FRJ, regăsim ordinea din clasamentul general. Să aibă româncele o dotare specială pentru judo?
A.C.: Şcoala românească de judo feminin este o şcoală bună. S-a văzut că rezultatele nu sunt sporadice. Este un aparentparadox aici. La băieţi, nivelul general este mai ridicat, bătăliile mult mai aspre, culoarele mai aglomerate. Să nu se creadă că băieţii sunt inferiori fetelor. Judoul feminin e mai nou la noi, dar bine reprezentat.
R.: Aţi primit oferta de a coordona centrul olimpic de seniori. Nu ezitaţi să preluaţi lotul într-un moment în careperformanţele seniorilor se cam lasă aşteptate? Nu vă este teamă că, în cazul unor insuccese, va fi găsit vinovat antrenorul?
A.C.: M-am gândit mult dacă să accept, dacă să-mi ofer gajul sau nu. Sunt conştient că ne aflăm într-o fază de construcţie. Rezultatele se vor vedea în timp, ştiu asta. Trebuie răbdare.
R.: Aţi dat un răspuns provizoriu solicitării de a fi antrenorul coordonator al lotului?
A.C.: Eu am spus “Da” lotului. Nu-i uşor să iei un lot de seniori. Am doi copii, în vârstă de un an, respectiv 3 ani. Pot fi plecat zece luni pe an în cantonamente şi competiţii. M-am gândit dacă merită să stau atâta vreme departe de familie.
(Notă. Prima parte a interviului datează din luna noiembrie 2006. Între timp, Adrian Croitoru a acceptat oferta Federaţiei.)

Alegerea soției sau unirea face puterea

R.: Iată că, în cele din urmă, judoul s-a dovedit a fi mai puternic… A,C.: Soţia mea este cea care a decis. I-am respectat decizia.
R.: Trebuie să vă iubiţi foarte mult soţia…
A.C.: O, desigur! Cel mai mult îmi iubesc soţia şi copiii. Am mers, ca sportiv, în turnee, cantonamente, stagii de pregătrire şi perfecţionare. Când am plecat de acasă, fetiţa mea nu umbla. Când m-am întors, începuse să alerge. La copii, trebuie să prinzi primii patru–cinci ani. Dacă pierzi momentele alea, poţi spune că ai ratat ceva în viaţă… Acum, copiii sunt destul de mari.
R.: Cine a hotărât să colaboraţi cu CSM Cluj?
A.C.: Cum spuneam, n-avem vechime în judoul feminin. În ultimii ani, ne-am orientat şi spre acest domeniu. Am găsit acolo, la Cluj, oameni inimoşi şi o sursă de valori. Valori pe care le-am angajat la Dinamo. De 15 ani, majoritatea cluburilor nu mai puteau oferi nimic sportivilor. În treacăt fie spus, noi conlucrăm şi cu Dinamo Braşov. Mă gândesc la faptul că, ani la rând, ne-am bătut cu Braşovul, adică tot un Dinamo. Eram ca fraţii şi ne băteam între noi. Am zis că ar fi mai bine să n-o mai facem. Hai să ne unim! – ne- am zis. Şi am făcut-o, în folosul tuturor.
R.: Mi-a spus și domnul antrenor Florin Bercean despre asta. Un câștig important îl reprezintă faptul că puteți să asigurați locuri de muncă sportivilor, după vârsta junioratului.
A.C.: Puţine cluburi pot susţine sportivi peste o anumită vârstă, cam de la aceea a junioratului. Prin 2002–2003, am avutacceptul să înfiinţăm o echipă de fete care să evolueze foarte rapid. Şi conducerea clubului Dinamo, şi domnul Florin Bercean, antrenorul coordonator al CSM Cluj şi al lotului olimpic feminin, au fost de acord să realizăm o colaborare. Avem astfel posibilitatea de a le asigura un viitor fetelor, oferindu-le posturi militare.

“Tentaţia” dinamovistă

R.: Există o tentaţie de a fi sportiv la Dinamo?
A.C.: Poate la fotbal. Sunt reticenţi unii în ceea ce priveşte oportunitatea de a evolua sub culorile lui Dinamo Bucureşti. Este o problemă de mentalitate, în fond….
R.: De ce oare? Să fie asociat clubul Dinamo aparatului de control şi opresiune – alcătuit din Securitate şi Miliţie – care afuncţionat în vechiul regim?
A.C.: Mulţi dintre cei care au trăit în vechiul regim zic că acolo, la Dinamo, sunt bani mulţi şi mafie. Poliţia şi Securitatea sunt văzute cum sunt văzute. Însă este o mentalitate greşită. Indiferent care a fost situaţia în vechiul regim, realitatea de astăzi nu mai poate fi asimilată celei de atunci. Dinamo este un club extrem de serios şi de puternic la nivel naţional. Insist asupra avantajului de a fi sportiv la Dinamo. Se întâmplă să te accidentezi peste o lună sau două. Mai ştiu eu ce club sportiv şcolar sau asociaţie te dau pe liber. Pe când Dinamo te susţine.

După 20 de ani

R.: Cum se prezintă judoul masculin românesc, în viziunea dvs.?
A.C.: Mulţi judoka au plecat afară. Erau băieţi care promiteau. Au optat pentru Germania, Austria, Grecia etc. Pleacă pe la vârsta de 20, 20 şi ceva de ani, unii după ce termină facultatea. Sportivul obţine o performanţă. Îi dai bani care să-i ajungă pentru trei luni, dar carte de muncă nu-i asiguri. Federaţiile le întorc spatele. Acum, că intrăm în Uniunea Europeană, sper să îmbunătăţim Legea sponsorizării. Dacă nu, să vedem pe cine va mai interesa sportul. Toate schimbările de după 1990 n-au adus ceva bun în sport. Asociaţiile judeţene de judo se ceartă între ele. Ne desfiinţăm singuri. Încă suntem în stadiul de căutări. Sunt ţări ca Franţa, Rusia, Anglia care au tradiţie în judoul masculin. Acolo se lucrează computerizat. Şi noi avem ceva tradiţie, care datează de prin ’72. Atunci a venit un coreean care a prelucrat o tranşă de antrenori. Până în urmă cu vreo trei ani, când a venit un japonez, noi ne ghidam după ceea ce făceam şi în urmă cu 20 şi ceva de ani. Acum începem să schimbăm sistemul. E adevăret, cu oarecare întârziere.

Recurs la metodă

R.: Ce credeţi că a cântărit în alegerea dvs.?
A.C.: Sunt antrenor din 2002. Poate că a cântărit faptul că am fost, vreme de 15 ani, la lot, ca sportiv. Un an mai târziu, am fost titularizat la Dinamo şi angajat ca ofiţer comisar şef. Mai nou, am preluat şi lotul olimpic, unde lucrez alături de domnul Vasile Blendica, de la Dinamo Braşov. Încercăm să venim cu metode noi.
R.: Ați avut și stagii în străinătate, presupun.
A.C.: Mă număr printre puţinii care, de-a lungul anilor, au lucrat în Coreea de Sud şi în Japonia, în stagii de câte o lună de zile.
R.: Cam de câte ori ați fost în stagii asiatice?
A.C.: N-am ținut socoteala. Poate de vreo 11-12 ori. Numai în Japonia am fost de şapte ori.

Fiecăruia după ce-i lipsește

R.: Care sunt primele măsuri pe care le-aţi luat în calitate de antrenor al lotului olimpic?
A.C.: Un volum mare de muncă, dar individualizat. Fiecăruia nu după ce are, ci după ce-i lipseşte. Nu merg pe o pregătire la grămadă.
R.: Am înțeles: țineți seama de personalitatea fiecărui sportiv.
A.C.: Cred că ştiu ce-i lipseşte unui sportiv de valoare. Unuia – forţa. Altuia – tehnica. Antrenamentul este conceput funcţie de individualităţi. Am doar 10 sportivi la lot. Într-o vreme, erau vreo 22. Nici nu poţi realiza un sparring pentru fiecare titular. Asta-i realitatea, dispunem de un lot destul de subţire numeric. Apoi, lipsurile materiale îşi pun amprenta şi asupra activităţii noastre. Cum spuneam, în jurul vârstei de 20 de ani, sportivii îşi iau valea. Pleacă unul în Spania, altul în Italia şi acceptă să facă munci de-alea. Unii se dedică în continuare judo-ului.
R.: Cum veţi proceda, în aceste condiţii?

Un an dificil

A.C.: Ne aflăm într-un moment foarte important, în prag de 2007, an preolimpic. Vom avea “europene”, “mondiale”, plus câteva turnee de calificare pentru Jocurile Olimpice. Voi apăsa pe acceleraţie.
R.: Apăi, știu că n-aveți a vă plânge că n-aveți de lucru…
A.C.: Va fi un an dificil şi pentru mine, ca antrenor. Sportivii – şi poate nu numai ei – vor fi cam reticenţi în ce priveşte persoana mea, tocmai pentru că vin cu ceva nou. Este ca o mâncare pe care o schimbi şi cu al cărei gust nu eşti familiarizat. Da, este un an destul de greu. Aştept din partea tuturor eforturi mari. Timpul mă presează. Dacă stau să mă gândesc, poate că am greşit că nu am preluat lotul din 2004. Dar soţia mea era însărcinată atunci.

Medalia râvnită

R.: Pe ce sportivi mizaţi?
A.C.: Am un nucleu de sportivi promiţători. La categoria 66 kg, evoluează Costel Dănculea şi Dan Fâşie. La “73”, Claudiu Baştea, cel mai experimentat judoka din lot, cu două ediţii ale Jocurilor Olimpice la activ. La “100”, Daniel Brata, deţinătorul unui “bronz” la “europene”. Am mai luat sportivi de la Liberty: pe Bogdan Bărbulescu, Adrian Checiu şi Marian Halas, toţi la “81”. Halas şi Checiu sunt destul de tineri. Aştept mult de la 2007.
R.: Obiective?
A.C.: Două calificări la Jocurile Olimpice, urmate de o a treia în anul olimpic. De la cei trei aştept cel puţin o medalie, la asta râvnesc. La masculin, nu s-a mai obţinut o medalie de la Jocurile Olimpice din ‘84, la Los Angeles, când medaliaţii noştri, ambii cu “bronz”, s-au numit Mircea Frăţică (78) şi Mihai Cioc (+95).
R.: Vi s-a promis tot sprijinul?
A.C.: Am sprijinul Federaţiei, al Comitetului Olimpic Român şi – cel mai important – sprijinul sportivilor. Deocamdată. Sper că şi după ce se vor familiariza cu metodele mele. Îi rog să aibă încredere în mine că voi încerca să-i duc acolo unde doresc. Vreau ca toţi factorii de decizie, antrenori şi sportivi să vâslim în aceeaşi direcţie. Dacă m-am înhămat la treaba asta, nu vreau să pierd timpul. Vreau să sudez echipa, pentru că lotul trebuie să fie o echipă. Acum, nu prea e. Da, va fi un an foarte greu.

Prăpastia

R.: Judoul masculin nu are performanţele celui feminin. Domnul Robert Andreescu vorbeşte despre o ”prăpastie” care s-a deschis în urma retragerii dvs. din activitatea competiţională. Prin ce rezultate v-aţi evidenţiat?
A.C.: În ‘90, am luat prima medalie la seniori – un “bronz” la “europene”, apoi aur la juniori. Între 1990–2000, am fost an de an în primii 5 din lume. Am un aur la “europenele” de seniori, plus un argint, două bronzuri şi două locuri V. La “mondiale”, am obţinut un “bronz” la juniori şi alte două medalii, de aceeaşi culoare, la seniori.
R.: Nu aveți un urmaș la nivel de performanțe?
A.C.: Înainte, se mai iveau doi–trei sportivi care să suplinească eventuala lipsă de pe lista performerilor a unuia dintrecomponenţii lotului român. Când nu figuram eu pe lista medaliaţilor, mă “suplineau” Sandu Lungu, Alexandru Ciupe sau Radu Ivan. Am fost o echipă destul de unită, am alergat pe cai mari şi ne-am ajutat. Zece ani după primele noastre succese n-a mai crescut nimic. Au mai trecut încă cinci. Tot degeaba. Ca să umpli prăpastia, este nevoie să se creeze o şcoală românească de judo. Or, când abia ai un lot de șapte-zece oameni…

Oameni puternici

R.: Care să fie cauza?
A.C.: E şi vina noastră, a antrenorilor de cluburi, că nu avem o aceeaşi linie pe care să o urmăm cu toţii. Eu trebuie să-i aduc în formă pe sportivi, dar pentru asta trebuie să-i iau mai de la bază, când rostul nostru, al antrenorilor lotului olimpic, este doar de a-i şlefui.
R.: Vă resimţiţi după 15 ani de loturi naţionale?
A.C.: Nu. Am fost o generaţie de oameni mai… puternici. Cei noi sunt necopţi pentru luptele aspre din judoul mondial. E drept, şi judoul e mai dinamic, s-a schimbat şi tipul de antrenament, iar ccidentările ne-au dat multe bătăi de cap. Cei mai valoroşi sportivi din ultimii ani s-au accidentat şi s-au retras. Şi acum sunt probleme la lot cu accidentările.
R.: Rostiţi, vă rog, un gând bun în prag de An Nou!
A.C.: Sper să fim cu toţii sănătoşi şi să reuşim să creăm premisele pentru obţinerea unei medalii olimpice la Beijing. Dacă nu vom atinge acest ţel, nu mă voi simţi împăcat cu mine.

 

Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

Grănicer la Vama Cuvintelor – Cronică literară a Cenaclului „I.L.Caragiale” Ploieşti (14 noiembrie 2022)

WhatsApp Image 2022-11-16 at 3.52.35 PM

Grănicer la Vama Cuvintelor

Cronică literară a Cenaclului „I.L.Caragiale” Ploieşti (14 noiembrie 2022)

 

În cadrul rubricii Cine-filonul, Mihai Ioachimescu ne prezintă Principiul dominoului (titlul original: The Domino Principle), care este un film thriller american, realizat în 1977 de regizorul Stanley Kramer. Adam Kennedy a scris scenariul bazat pe romanul său omonim; un film ce poate fi încadrat la genul thriller politic. Gene Hackman e magistral în acest film, interpretând rolul unui condamnat eliberat din închisoare de către o organizație criminală, cu scopul de a se servi de experiența sa în Războiul din Vietnam pentru asasinarea unui adversar. Pelicula cinematografică este susținută de o distribuție de mare talent: Gene Hackman, Richard Widmark, Candice Bergen, precum și Eli Wallach.

Potrivit tematicii alese în această săptămână, reîntoarcerea la origini, Emilia Luchian ne prezintă două legende sortite a ne face să dăm timpul înapoi. Este vorba despre Legenda Lupului Dacic, Lupul Alb al Dacilor Liberi și despre Legenda lui Decebal și a lui Șuier, lupul său, după al cărui cap a fost realizat stindardul de luptă al armatei dacice. Apariţia steagului dacilor este legată şi de o legendă care spune că Decebal ar fi fost salvat de la moarte de un lup, pe care regele dac l-a scos dintr-o prăpastie, pe când animalul era pui şi avea un picior rupt. Decebal ar fi dus acel pui de lup în cetatea Sarmizegetusa şi s-a îngrijit de el. După ce s-a vindecat, regele dac l-a domesticit, iar lupul a devenit mare şi voinic. Atunci când se înfuria, animalul scotea un scheunat subţire, motiv pentru care Decebal i-a pus numele de Şuier. Într-o iarnă, regele dac, împreună cu Şuier, au mers în pădure la vânătoare, însă din vânător, Decebal a devenit vânat. O haită de lupi l-a înconjurat pe regele dac şi pe lupul său domesticit. Şuier a început să se lupte cu animalele sălbatice, dornice de harnă proaspătă, dându-i ocazia lui Decebal să fugă şi să se poată urca într-un copac. De acolo, a început să tragă cu arcul în haita de lupi, care s-a speriat şi a fugit în pădure. Din nefericire, Şuier a murit sfâşiat de lupii sălbatici, însă a reuşit să-şi salveze stăpânul. Când s-a întors în cetate, Decebal i-a cerut unui fierar să-i facă din metal un cap de lup, cu gura căscată, exact ca cel al lui Şuier, iar unui cojocar să coase pe acel cap pielicele de ied, sub forma unei pungi. După ce a prins acel cap de lup într-o prăjină, la bătaia vântului, acesta a început să şuiere şi astfel ar fi apărut steagul de luptă al dacilor. 

Pentru cele mai noi creații literare concură următorii membrii ai cenaclului: Cati Enache (Schimb de idei), Luminița Bratu (Poem în poveste), Ionel Sima (Toamna), Maria Bem (Frunze), Ofelia Davidescu și Mihail Ivănescu.

Noua rubrică Lecția de poezie înșiră o minunată ștafetă între Lumința Bratu (Puţinul meu mi-ajunge – Robert Burn), Emilia Luchian (Omar Kahayam) și Mihai Ioachimescu (1 Cor. 13:4-1).

Ramona Müller povestește colegilor despre Salonul literar ”Geo Bogza” (Maratonul Literar), găzduit de Casa de Cultură din Câmpina. Coordonat de poetul Florin Dochia și directorul Casei de Cultură, Alexandra Toma, maratonul i-a inclus pe poeții Florin Ciocea, Mariana Cîlț, Evelyne Maria Croitoru, Călin Dengel, Livia Dimulescu, Maria Dobrescu, Anda Mihaela Miroiu, Ramona Müller, Maria Nicolai, Coca Popescu, Codruț Radi, Cezara Răducu, Mircea Teculescu, Blanca Trandafir, Diana Trandafir, Ioana Sandu, Daniela Șontică, Ștefan Alexandru Sașa, precum și pe câțiva tineri de la Colegiul Național Nicolae Grigorescu din Câmpina. Surpriza evenimentului a fost recitalul susținut de binecunoscutul interpret de muzică folk, Emeric Imre. Ramona le dăruiește celor prezenți câteva exemplare din ultimele numere ale Revistei Urmuz și Revista Nouă.

Prezentarea continuă cu invitatul serii, scriitorul Christian Mocanu. Originar din Câmpina, județul Prahova, Christian Mocanu are un CV impresionant. Cunoscut autor al unor cărți de versuri cu rezonanță și adevăruri istorice, invitatul nostru ne spune povestea câtorva cărți, impresionante de altfel: Poeme Belagine, Cronica DAVO GHETĂ, O ISTORIE A NEAMULUI ÎN VERSURI ȘI MAGICA GEȚIE. “Toate poemele mele încearcă să fie un cerc și îmi doresc ca ele să nu se sfârșească, pentru că eu nu știu când se termină un poem”. Spiritualitatea Zalmoxiană a influențat lumea mai mult decât am putea crede, mai mult decât lasă să se vadă istoria oficială. Din Arcul Carpatic și până în cele mai îndepărtate zone ale Europei, principiile religiei Zalmoxiene, legile care i-au dat direcția, au hrănit multe generații de oameni… Așa numitele Legi Belagine sau Legile Frumoase sunt amintite de nenumărați învățați, din antichitate și până în Epoca Modernă. Nu întâmplător Pitagora recomanda adesea, acum 2.500 de ani, ca lumea să ia învățătură de la geți… 

Forma poetică aleasă de către autor, cea a rondelului scris într-o ortografie veche, bazată pe principi etimologice, dar și versul metric alexandrin sunt argumente convingătoare ale originalității și acurateții profilului său literar. Parfumul și gustul vechii limbi, astăzi par greu de definit. Evantaiul de comori lingvstice îi ispitește doar pe cei cu adevărat cunoscători ai graiului. Este important ca generația Instagram-ului și a Tik-tok-ului să cunoască și să înțeleagă valoarea slovei românești, desprinsă din lada de zestre a istoriei noastre. Pentru că această limbă este solul pământului fertilizat prin expresii, evenimente și simțiri de mii de ani. Este o lume ce dispare, o lume mai greu de înțeles pentru cei de azi, o lume care se îndepărtează. Pe lângă nevoile materiale (hrană, îmbrăcăminte adăpost), omul mai simte nevoia și de comunicare, în cadrul căreia conținutul, forma și expresia sunt elemente definitorii ale culturii. Matricea etno-socială a fiecărei nații depinde de geneza ei. Cărțile lui Christian Mocanu redau un întreg proces de revalorificare a circuitului vieții în prezentulmnostru viu, ele constituindu-se ca un adevărat îndreptar de minte, inimă și aleasă purtare pentru cei tineri, pentru cei care vor și pot să se întoarcă la picătura de apă vie a izvorului națiunii noastre. Greu de descris emoția la auzul relatării că volumul O Istorie a Neamului în versuri, scris cu ocazia Centenarului, un adevărat AND al culturii și spiritualității românești a fost tratat cu indiferență și toate exemplarele au fost aruncate la Schmelz (gunoi, rebut –lb. germană). Greu de înțeles este și faptul că unor asemenea publicații valoroase nu li se face publicitate.

MAGICA GEȚIE este este o ofrandă adusă strămoșilor noștri. Fiecare poezie este însoțită de fotografia unui obiect din piatră sau ceramică, vechi de mii de ani. Acestea provin din diferite culturi (Gumelnița, Cucuteni, Vădastra, Hamangia). Destul de conservator, pentru poetul nostrum, gustul nedezmințit al originalității trebuie transmis prin forța creatoare a obiectului, a simbolului și a limbii scrise și vorbite din generații. Succesiunea ireversibilă a vârstelor până în trecerea în neființă ne convinge pe noi, unii dintre români, că avem nevoie de tradiții și identitate, chiar dacă adoptăm elementele civilizației moderne. Incompetența, impostura și trădarea de neam sunt vectori activi în condițiile actuale – politice și sociale. Christian Mocanu rămâne un grănicer pentru vama scrisului românesc.

GÂNDITORUL
Pe scaun și cu capul între mâni
visà bărbatul de la Hamangía ,
alături de femeia lui cu sâni
ce‘și aşteptau menirea și magia…

Împovărat de griji și nori hapsâni ,
spre viitorul ce’şi mascà regía ,
pe scaun și cu capul între mâni
visà bărbatul de la Hamangía…

Văzând cam ce’i așteaptă pe Rumâni,
sub cine ‘o să geamă Rumânía
căzu pe gânduri mii de săptămâni
bărbatul dezvălit la Hamangía

pe scaun și cu capul între mâni…
(Christian Mocanu)

*cronică şi fotografii: Ramona Müller
**sub coord. Asoc. “24pharte” ~ Nu există patriotism fără patrimoniu; preşedinte Ioan Vintilă Fintiş; secretari literari Ramona Müller şi Ana Lucreția Nedelcu.

mai mult
ActualitatePromovate

„Nu resemnaţii scriu istoria, ci cutezătorii ei.” – Corneliu Coposu

WhatsApp Image 2022-11-11 at 09.58.27

„Nu resemnaţii scriu istoria, ci cutezătorii ei.” – Corneliu Coposu

În urmă cu 27 de ani trecea la cele veșnice cel supranumit ,,președintele moral” al României. Corneliu Coposu a murit la Spitalul Universitar de Urgență pe data de 11 Noiembrie 1995, iar cuvintele abasadorului Franței la București, Bernard Boyer, exprimau cel mai bine tristețea de atunci: „A murit de cinci minute și deja îmi este dor de el!”

Originar din satul Bobota, județul Sălaj, Corneliu Coposu, și-a făcut ucenicia politică alături de Iuliu Maniu, unul dintre artizanii unirii Ardealului cu România de la 1 decembrie 1918. Corneliu Coposu a fost membru al Partidului Național Țărănesc (PNȚ) până la interzicerea acestuia din 1947, iar după instaurarea regimului comunist, a fost deținut politic timp de 17 ani (a fost închis la Malamaison, Pitești, Văcărești, Craiova, Jilava, Bragadiru, Capu Midia, Ghencea, Ocnele Mari, Poarta Albă, Sighetul Marmației, Râmnicu Sărat, Gherla și Aiud); după eliberarea din 1964 a fost monitorizat de Securitate. În aprilie 1964, a avut o întrevedere cu președintele României comuniste, Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe care îl cunoștea din perioada interbelică, și care i-a propus lui Corneliu Coposu să devină juristconsult pentru Consiliul de Stat. Coposu, firește, a refuzat.

În anul 1987 a reușit să-i ducă de nas pe cei din Securitate și i-a informat pe liderii partidelor creștin-democrate și conservatoare occidentale de existența nucleului ilegalist al PNȚ. Acesta va fi reactivat pe data de 8 ianuarie 1990, după căderea oficială a regimului comunist, dar sub titlul de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), partid pe care l-a condus în perioada 1990-1995.

În anii ’90 studenții au susținut cu fervoare organizațiile partidelor politice istorice, reînființate de foști deținuți politici care activaseră în ele la vârsta de 20-30 de ani, și care reprezentau după 1989 singura alternativă viabilă la așa-zisul Front al Salvării Naționale (FSN) format și condus de foști membri ai Partidului Comunist Român și foști ofițeri sau colaboratori ai Securității. FSN a ajuns de fapt la putere în decembrie ’89 prin lovitură de stat, încercând doar o schimbare de fațadă, nu una reală, de regim politic.

O dovadă clară în acest sens este reprezentată mai ales de Mineriada din 29-29 ianuarie 1990 și Mineriada din 18-19 februarie 1990, când Ion Iliescu a chemat minerii să „restabilească ordinea”, atacând miile de bucureșteni, majoritatea tineri și studenți, care participau la mitingurile anti-FSN, cerând alegeri libere și respectarea angajamentului FSN de a nu participa la scrutin. La cele două mineriade au fost atacate și sediile partidelor politice istorice, precum și sediile unor organizații civice sau studențești, iar membrii acestora au fost loviți, iar o parte reținuți de „miliția” care era în cârdășie cu minerii. În București existau în acele zile grupuri de studenți, băieți, care asigurau din partea studențimii paza fizică a foștilor deținuți politici sau dizidenți care se opuneau regimului FSN-Iliescu, iar Corneliu Coposu era unul dintre cei protejați, pentru a nu fi linșați de mineri.

Chiar dacă moartea sa nu a determinat autoritățile să îi organizeze o înmormântare cu onoruri militare, sute de mii de români au ținut să-și ia adio de la el, conducându-l pe ultimul drum. Trecerea lui la cele veșnice a creat o emoție colectivă extraordinară și totodată o criză de reprezentare publică a Convenției Democrate din România (CDR) pe care Coposu o fondase. Pe acest fond și cu sprijinul larg al societății civile, dar mai ales al majorității organizațiilor studențești, a fost posibilă alegerea ca președinte al României în 1996 a lui Emil Constantinescu, rector al Universității din București și apropiat al lui Coposu.

Printre cuvintele sale sonore lăsate ,,moștenire” poporului român, în aprilie 1990, Corneliu Coposu a zis: ,,Blestemul României va fi ca peste 20-25 de ani să fie condusă de același FSN, și de stânga, și pe dreapta de eșichierului politic”. Din păcate, cuvintele Seniorului s-au adeverit…

#Coposu #CorneliuCoposu

Via Liga Studenților – LS IAȘI

mai mult
FotoPromovate

FOTOGRAFUL FOTOGRAFIAT

WhatsApp Image 2022-11-10 at 11.19.50

Iată că un artist fotograf adevărat – e vorba despre Ciprian Măceșaru – nu se dezminte niciodată, în privința profesionalismului și pasiunii sale pentru fotografie. Dacă tot am stat acum două seri umăr la umăr la Librăria Humanitas de la Cişmigiu să surprindem amândoi în imagini atmosfera caldă a lecturii scriitorului Mircea Cartarescu din noul său roman „Theodoros” (editura Humanitas, 2022), iată câteva fotografii în care Ciprian m-a surprins fotografiind, cu expresii dintre cele mai concentrate pe claritatea subiectului. 🙂 Mulțumesc tare mult, dragă Ciprian!

photos © 2022 Ciprian Măceșaru

Ioan Mihai Cochinescu

mai mult
CreștinătatePromovate

Predică la Duminica a XXV-a după Rusalii – Pilsa samarineanului milostiv – IPS Irineu Pop-Bistriţeanul

samariteanul-milostiv-5_0

Hristos vrea să continue prin fiecare din noi, până la sfârşitul veacurilor, opera de „Samarinean milostiv”. El vrea ca Împărăţia lui Dumnezeu sădită înăuntrul nostru (cf. Lc. 17, 20-21) să nu rămână fără rezultat.

Dreptmăritori creştini,

 

Într-o zi, un legiuitor L-a întrebat pe Mântuitorul Hristos ce trebuie să facă el pentru a moşteni viaţa veşnică. Domnul i-a răspuns prin pilda bunului samarinean, acel călător de omenie, care s-a milostivit de omul rănit ce zăcea în drum şi l-a ajutat cu multă compasiune şi iubire (Lc. 10, 33-35).

De aici rezultă adevărul că toţi care vor să se mântuiască trebuie să săvârşească fapte de îndurare pentru semenii lor aflaţi în suferinţă. Prin milostivire ne asemănăm cu Hristos Cel iubitor şi manifestăm supremaţia noastră, adică demnitatea noastră de creaturi răscumpărate cu preţul jertfei dumnezeieşti (cf. I Pt. 1, 18-19).

 

Iubiţi credincioşi,

 

Omul îşi arată demnitatea de chip al lui Dumnezeu atunci când concretizează prin fapte iubirea sa pentru aproapele. Domnul zice: „Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul! Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi unul pe altul să vă iubiţi” (In. 13, 34).

Hristos vrea să continue prin fiecare din noi, până la sfârşitul veacurilor, opera de „Samarinean milostiv”. El vrea ca Împărăţia lui Dumnezeu sădită înăuntrul nostru (cf. Lc. 17, 20-21) să nu rămână fără rezultat.

Numai punând în lucrare iubirea pentru semenii noştri, ne arătăm superioritatea noastră, fiindcă ne asemănăm cu Dumnezeu, Care este iubire (cf. I In. 4, 8).

În anul 1912, noua şi uriaşa navă oceanică Titanic s-a izbit de un bloc de gheaţă în voiajul ei inaugural şi s-a scufundat, cu sute de vieţi pierdute. În urma acestei tragedii, într-un ziar au apărut două ilustraţii. Una conţinea o imagine a vaporului izbindu-se de blocul de gheaţă şi fărâmiţându-se ca o coajă de ou. Dedesubtul ilustraţiei, se putea citi aceste cuvinte: „Slăbiciunea omului, supremaţia naturii”.

Celălalt desen îl reprezenta pe unul dintre pasageri, W.T. Stead, păşind înapoi spre a oferi locul său în ultima barcă de salvare unei femei cu un copil; sub acea imagine, se aflau înscrise cuvintele: „Slăbiciunea naturii, supremaţia omului”.

Despre această supremaţie a omului vorbeşte Hristos în Evanghelie când ne arată că aceasta trebuie găsită în slujirea smerită a altora. „Cine vrea să fie întâi între voi – zice Domnul – să fie tuturor slugă. Pentru că Fiul Omului n-a venit să fie slujit, ci să slujească şi să-Şi dea viaţa Sa răscumpărare pentru mulţi” (Mc. 10, 44-45).

Supremaţia nu constă în faptul că mulţi te servesc pe tine, ci în faptul că tu slujeşti pe oameni, din iubire pentru Hristos. Aceasta este adevărata supremaţie în ochii lui Dumnezeu! Pentru că El, Dumnezeul suprem, a trăit în mijlocul nostru timp de 33 de ani ca un slujitor, spălând picioarele oamenilor ca un sclav şi murind moarte de sclav pe cruce pentru mântuirea noastră!

Înainte de a putea fi slujitori eficienţi pentru Hristos, trebuie să ajungem să ştim cine suntem şi de ce suntem aici. Noi nu suntem aici să fim fericiţi şi să avem parte din belşug de toate bunurile.

Noi nu suntem aici să acumulăm atâta cât putem să mâncăm, să bem şi să ne veselim. Noi suntem aici ca şi copii ai lui Dumnezeu spre a fi folosiţi de El drept instrumente în lucrarea nesfârşită de a sluji, de a aduce sănătate şi izbăvire oamenilor care suferă în această lume.

Noi suntem aici spre a traduce credinţa şi iubirea noastră în fapte de slujire, semenilor noştri. Dumnezeu caută să exprime prin noi Împărăţia cerului, să o facă pe ea reală înaintea oamenilor prin practicarea iubirii întru slujire smerită. „Slujiţi unul altuia prin iubire”, scrie Sfântul Apostol Pavel (Gal. 5, 13).

Evlavia faţă de Dumnezeu îşi găseşte expresia ei exterioară în iubirea semenilor, adică este validată prin iubirea noastră pentru ceilalţi oameni. Sfântul Apostol Ioan scrie: „Cel ce nu iubeşte pe fratele său pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu, să iubească şi pe fratele său” (I In. 4, 20-21).

Iubirea este unitatea între două persoane, datorită căreia, acestea ajung la realizarea de sine, îmbogăţindu-se spiritual una pe alta.

Cu cât te dăruieşti mai mult, cu atât te îmbogăţeşti mai mult, cum se exprimă părintele Nicolae Steinhardt: „Dăruind vei dobândi”. Iubirea este „brăţara de aur a sufletului” (cf. Sfântul Ioan Gură de Aur), care dă omului nobleţe şi măreţie.

Bine spunea marele Dostoievski: „Toată gloria şi tot meritul omului pe pământ sunt împlinirea milosteniei”. Supremaţia omului străluceşte acolo unde domneşte iubirea. Căci iubirea are puterea de a transforma un păcătos în sfânt. Ea este un toiag în mâna omului, cheia de aur care este în stare să deschidă poarta de aur a cerului.

Arhiepiscopul Vasile al Cezareei, vizitând pe prezbiterul Anastasie, a găsit acolo, într-un bordei, un om grav bolnav de lepră, căruia îi căzuseră mai multe mădulare ale trupului. Văzându-l, ierarhul a zis lui Anastasie: „Pentru ce ai vrut să-mi tăinuieşti această comoară a ta? De laudă este vrednicia ta, dar în noaptea aceasta să mă laşi pe mine să-i slujesc, ca să fiu şi eu părtaş la plata ta”.

Stând cu el şi rugându-se, dimineaţa l-a scos cu totul sănătos. Pentru Sfântul Vasile cel Mare, omul însemna o comoară, iar preţuirea semenului însemna o sporire în demnitatea ta de „om pentru alţii”, după Modelul divin, Iisus Hristos.

Soljeniţân s-a rugat odată: „Dumnezeule, dă-mi harul să cunosc cum ceea ce nu mi-ai dat mie să fac, Tu ai dat altuia să facă şi lasă-mă să fac ceea ce Tu doreşti să fac!”.

Da, noi trebuie să-L rugăm pe Domnul să ne lumineze şi să ne arate unde este nevoie de credinţă, de speranţă, de iubire şi de servire şi să ne folosească pentru a duce aceste lucruri acolo unde sunt necesare. Pentru aceasta se cere o permanentă trezvie.

Odată, unui soldat i s-a încredinţat o datorie; el fusese însărcinat să păzească un prizonier. Aceasta este tot ce i se ceruse lui să facă, dar prizonierul a scăpat. Când i s-a cerut o explicaţie, soldatul a putut răspunde doar atât: „În timp ce eu eram ocupat cu alte treburi, el a fugit!”.

În viaţă ni se oferă prilejuri pe care n-avem voie să le pierdem şi datorii pe care trebuie să le îndeplinim. Acum este „vremea potrivită” în care trebuie să lucrămiubirea.

„Dar un samarinean…, i-a legat rănile…şi a purtat grijă de el”, aşa citim în pericopa evanghelică de astăzi (Lc. 10, 33-34). Sfânta Scriptură ne îndeamnă să-l iubim pe aproapele nostru. Domnul a portretizat adevărata natură a iubirii în pilda atât de familiară a samarineanului milostiv.

El ne-a învăţat că dragostea vede nevoia sau durerea şi răspunde la ea. Exemplu, în această privinţă, este Însuşi Mântuitorul nostru, Care a văzut nevoile celor necăjiţi şi a răspuns. El a făcut mult mai mult decât să arunce o monedă sau o bancnotă în farfuria colectei şi în calitate de Samarinean milostiv, a avut milă de cei năpăstuiţi şi i-a ajutat.

Făcându-Se Model al slujirii, Hristos vindecă bolile sufleteşti şi trupeşti şi revarsă binecuvântarea mângâierii în sufletele necăjite.

Identificându-Se cu noi pentru a ne sluji, merge până acolo că Îşi dă viaţa pentru noi (cf. In. 10, 18). De aceea „şi noi suntem datori să ne punem sufletele pentru fraţi” (I In. 3,16).

 

Iubiţii mei,

 

Noi, creştinii, suntem „călători pe pământ” (Evr. 11, 13), dar în această călătorie spre cealaltă lume ne decidem destinul nostru veşnic. De aceea, nu trebuie să trecem nepăsători pe lângă lipsurile şi necazurile semenilor care cu glas sau fără glas solicită sprijinul nostru.

Să ducem ajutoare de tot felul prin azile de bătrâni, prin casele celor nevoiaşi, prin orfelinate şi spitale. Uşurând poveri, alinând dureri, miluind pe săraci şi mângâind pe cei zdrobiţi cu inima, ne asemănăm cu Iisus Hristos, Care a avut şi a arătat îndurare şi iubire faţă de toţi (cf. Mt. 9, 36).

Îndurarea faţă de cei în suferinţă urcă pe ucenicii Domnului la Rai, pentru că cei ce fac fapte bune vor ieşi din morminte „spre învierea vieţii” (In. 5, 29). Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Aveţi un ban? Cumpăraţi cerul! Nu aveţi bani? Dăruiţi un pahar cu apă, o pâine şi veţi primi Raiul. Daţi lucruri pieritoare şi veţi primi fericirea veşnică. Miluiţi pe cel sărac şi chiar dacă veţi tăcea la Judecată, o mie de guri vă vor lua apărarea”.

Într-adevăr, Dreptul Judecător va răsplăti pe miluitori şi binefăcători, zicându-le: „Veniţi,

binecuvântaţii Tatălui Meu şi moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Mt. 25, 34). Amin.

sursa: https://doxologia.ro/predici/predica-la-duminica-xxv-dupa-rusalii-pilsa-samarineanului-milostiv-ips-irineu-pop

mai mult
Agenda culturalăPromovate

„THEODOROS”, UN NOU ROMAN SCRIS DE MIRCEA CĂRTĂRESCU

WhatsApp Image 2022-11-09 at 18.09.24

Ieri seară, Librăria Humanitas de la Cişmigiu s-a dovedit a fi neîncăpătoare. Scriitorul Mircea Cartarescu a citit în fața unui numeros public un fragment încântător din noul său roman „Theodoros” ce va apărea în zilele următoare la editura Humanitas. Iar eu unul sunt convins că va fi evenimentul editorial al anului. Felicitari și mult succes, dragă Mircea!

photos © 2022 Ioan Mihai Cochinescu

Text/Foto Ioan Mihai Cochinescu

mai mult
ActualitatePromovate

 Închiderea celei de a V-a ediții a Taberei de sculptură monumentală contemporană de la Ploiești

WhatsApp Image 2022-11-09 at 17.57.05

Închiderea celei de a V-a ediții a Taberei de sculptură monumentală contemporană de la Ploiești

Duminică, 6 noiembrie, a avut loc, în Parcul Municipal Ploiești Vest, ceremonia de închidere a celei de-a V-a ediții a Taberei de sculptură monumentală contemporană, ce se desfășoară la Ploiești, începând cu Anul Cetenar
Invitați speciali ai evenimentului au fost Grigore Leșe, criticul de artă Pavel Șușară, vicepreședintele UAP Gheorghe Dican și sculptorul Vlad Ciobanu.
A participat Simona Uță președinta Comisiei de Cultură a Consiliului local al municipiului Ploiești și Vlad Mateescu directorul Filarmonicii “Paul Constantinescu”.
Asociația Culturală 24Pharte mulțumește autorităților locale pentru sprijin și implicare efectivă Primarului Municipiului Ploiești Andrei Volosevici, Viceprimarului Daniel Nicodim, Viceprimarului Popa Anca Adina și Comisiei de Cultură a Consiliului Local al Municipiului Ploiești, precum și Consiliului Local al Municipiului Ploiești, fără a căror înțelegere și bunăvoință proiectul nostru nu s-ar putea desfășura.
De asemenea, față de domniile lor, ne exprimăm speranța continuării unei la fel de bune colaborări viitoare.
Nu în ultimul rând, Asociația Culturală 24Pharte mulțumește artiștilor Max Dumitraș, Petre Mogoșanu și Constantin Ținteanu, comisarului de tabără Alice Neculea, directorului Marian Dragomir și întregii echipe cu care am colaborat din partea Casei de Cultură “I. L. Caragiale”, directorului Parcului Municipal Ploiești Vest, Anca Tănăsică, precum și tuturor celor care au contribuit, prin orice mijloace, la buna finalizare a ediției ce tocmai s-a încheiat.
Mulțumim susținătorilor proiectului, prietenilor, colegilor de la Cenaclul literar “I. L. Caragiale” și jurnaliștilor prezenți la festivitate.

Foto Andrei Neculea
Foto Andrei Neculea
Foto Andrei Neculea
Foto Andrei Neculea
Foto Mariana Dăscălache
Foto Mariana Dăscălache
Foto Mariana Dăscălache
Foto Mariana Dăscălache
Foto Mariana Dăscălache
Foto Mariana Dăscălache
Foto Mariana Dăscălache
Foto Mariana Dăscălache
Foto Mariana Dăscălache
Foto Mariana Dăscălache
Alice Neculea alături de Grigore Leșe Foto Gabi Arghiropol
Alice Neculea alături de Grigore Leșe Foto Gabi Arghiropol
Foto Gabi Arghiropol
Foto Gabi Arghiropol

Tabăra de Sculptură Monumentală de la Ploiești este un eveniment inițiat de Asociația Culturală 24Pharte și susținut de Primăria Municipiului Ploiești, Consiliul Local al Municipiului Ploiești, Casa de Cultură “I.L.Caragiale”, Filarmonica “Paul Constantinescu”, Teatrul “Toma Caragiu”, S. G. U. și T. C. E. Evenimentul se află sub patronajul Ministerului Culturii și face parte din proiectul de înființare a Muzeului de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber – Ploieşti.
La ediția a V-a a Taberei de sculptură monumentală contemporană Ploiești au participat sculptorii Max Dumitraș, Petre Mogoșanu și Constantin Ținteanu.
Regizorul filmului documentar al evenimentului, Cătălin Apostol.

Susținători ai ediției – Ferma Dacilor, Hotel Central și Compet S. A.

Mulțumiri firmei “SC ALMIDACORS INVENT GROUP SRL” pentru tot ajutorul acordat la așezarea pe socluri a lucrărilor.

Nu există patriotism fără patrimoniu
Asociația Culturală 24Pharte

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

Poștașul Cuvintelor printre vagoanele vieții

WhatsApp Image 2022-11-09 at 11.44.37

Poștașul Cuvintelor printre vagoanele vieții

(cronica şedinței de cenaclu din 31 oct. 2022)

 

Ultima zi a lui Brumar, printre frunze desperecheate de trunchi și dovleci rotunzi sau sculptați, ne poartă pașii la Filarmonica „Paul Constantinescu”. Aici, simfonia toamnei ascute simțurile cuvintelor.

Mihai Ioachimescu ne prezintă, în cadrul rubricii Cine-filonul, pelicula cinematografică Cercul poeților dispăruți. Scenariul original este semnat de Tom Schulman pentru filmul Dead Poets Society -1989, în regia lui Peter Weir, cu Robin Williams si Ethan Hawke în două dintre rolurile principale. În 1990 Cercul poeților dispăruți a câștigat un Oscar pentru scenariu, premiul BAFTA pentru cel mai bun film al anului, premiile Cesar si David di Donatello pentru cel mai bun film străin, adunând în total 13 distincții si 14 nominalizări. Filmul relevă modelul profesorului care vede și înțelege ceea ce este ascuns în fiecare elev și se dedică pentru valorificarea potențialului tinerilor. Atunci când carismaticul profesor John Keating ajunge să predea la o școală traduțională de băieți, metodele sale neconvenționale de predare aduc un aer proaspăt sistemului. Keating reușește să își inspire studenții să își urmeze pasiunile, să-şi assume propria identitate asume și să accepte provocările, chiar dacă multe dintre situații contravin tradițiilor.

Tainele tuaregilor din Africa ne sunt dezvăluite de către Emilia Luchian. Tuaregii, „cei abandonaţi de zei” din deşertul Saharei, şi-au păstrat stilul de viaţă de-a lungul anilor. Detaliile cu adevărat facinante legate de cultura acestora stau însă în drepturile şi libertăţile de care se bucură femeile. Acestea, deşi trăiesc într-un trib islamic, au voie să umble cu feţele descoperite şi să aibă mai mulţi parteneri sexuali înainte de căsătorie. Spre deosebire de celelalte popoare musulmane, în cultura tuaregilor bărbaţii sunt cei care îşi acoperă faţa, nu femeile. „Femeile sunt frumoase. Ne dorim să le admirăm chipurile”, a fost explicaţia pe care a primit-o Butler. Datorită stilului lor de viaţă libertin, femeilor li se permite să se căsătorească mai târziu decât în alte triburi. Până atunci, sunt curtate de bărbaţi cu poezii, aceştia petrecând ore în şir „meşterind” la poemele care îi vor ajuta să câştige inima alesei lor. Şi femeile, la rândul lor, sunt învăţate de mame să le scrie poezii elogioase viitorilor soţi. Spre deosebire de alte culturi, femeile nu îşi pierd puterea şi drepturile în faţa bărbaţilor atunci când se căsătoresc. De fapt, ele deţin casa şi animalele, care sunt o resursă nepreţuită pentru tuaregi.

Cele mai recente poeme sunt citite de către Lumința Bratu, Așer Negoi, Ionel Sima și Ramona Müller. Ofelia Davidescu ne încântă cu o proză scurtă.

Noua rubrică Lecția de poezie ne reîntoarce la forma primă a conținutului poetic, lucru pus în evidență de către Luminița Bratu (Vasile Voiculescu) și Mihai Ioachimescu (Psalmul 55).

În continuare, Ramona Müller ni-l prezintă pe invitatul serii, George Tei. Cunoștințe vechi, cei doi se știu de la debutul Ramonei la Buzău din 2016. Poetul George Tei s-a născut în București în 1946, în cartierul Tei-Toboc. Are 6 strănepoți și 8 nepoți derivați din cei 4 copii. Absolvent al Școlii Profesionale de construcții-montaj, Ion Gheorghe , pe numele său adevărat, va acumula 41 ani de activitate ca lucrător la Poșta Română. Din aceștia, peste 27 ani a lucrat pe vagoanele poștale. Prin octombrie 1983, după operația de menisc la genunchiul meu drept, începusem să mâzgălesc hârtia. Cineva m-a îndrumat către cenaclul literar „Camil Petrescu”, care își desfășura activitatea în interiorul bibliotecii cu același nume, din cartierul bucureștean Drumul Taberei – Favorit. Mentorii cenaclului erau Valentin Deșliu și Nicolae V. Coban, ne mărturisește invitatul nostru. Îndemnat de mentorul său, Valentin Deșliu, Ion Gheorghe își alege pseudonimul de George Tei. Crede în prietenia adevărată și are numeroși scriitori și actori de renume în lista lui de prieteni.

A publicat mai multe cărți de poezie: „Fratele meu geamăn” – rondeluri (1995), cu o prefață a acad. Al. Balaci; „Lasă-mi dragostea” (1998), „Nu cer să mă iubiți” – rondeluri (2001), „Anna Perena” (2001), „Marsupiul îngerilor” – acrostihuri (2004), „Bolnav de timp” – selecție din cărțile publicate (2007), „Miza pe 1″ (2008), ”Niciodată Cuvintele” (2011), ”Muntele din mine” (2013), ”Remember” (2016), ”Scrisori către tine”(2020) etc. Deține numeroase premii naționale și regionale pentru poezie. Ramona Müller menționează faptul că știe, din surse personale și sigure, că multe dintre volumele poetului George Tei se găsesc în rafturile bibliotecii Familiei Regale.

În ciuda cârlionților albi și a bărbii ninse, George Tei este un poet fără vârstă. Sonetul este prințul moștenitor al liricii din Cartierul Tei. Cu un vădit simț al valorii recunoscute, dar și al modestiei, ne povestește numeroase fragmente din viața personală și literară care îi definesc orizontul de trăire și marchează nostalgia timpului.

Mă împrietenisem cu medicul care m-a operat, doctorul Iulius Schreithofer. Clujean. Lucra pe atunci la Spitalul CFR 2. După un timp a hotărât să se-ntoarcă definitiv în orașul natal. Dar înainte de plecare i-am făcut o invitație la masă. Cum nu se găseau de niciunele – era o artă să faci o masă – abia am convins-o pe nevastă-mea să imprumutăm niște bani și am comandat mâncarea de la un restaurant. Seara i-am scris o poezie soției mele, pentru că m-a înțeles. A doua zi, când eram cu toții așezați la masă, am ridicat primul păhărelul de coniac și am anunțat că am ceva de spus. Am citit poezia. Prietenul Iulică mi-a spus:”Bravo, George, ai talent!”. Autorul ne declară cum a încercat și încearcă să pătrundă în interiorul instituțiilor de învâțământ bucureștene sau din țară prin diferite forme sau proiecte, convins fiind că literatura contemporană are un rol definitoriu în dezvoltarea personalității.

În prezent este redactor-șef la Revista de cultură Contrast literar. Din colectivul de redacție mai fac parte Cornel Păunescu, Andra Duminică și Eugen Cristea. Membrii cenaclului s-au bucurat din plin de revistele primite în dar. La invitația poetului, fiecare dintre colegii noștri alege un număr al paginii cărții, din care să citească George Tei. Atmosfera caldă și prietenească dezleagă cuvintele și sentimentele în propria lor cale. Fie că este vorba despre Rondelul mioritic, Rondelul lucrătorilor de poștă, Rondelul alb sau de sutele de sonete adunate în ciorchini de sentimente, poezia lui George Tei dăruiește Întreaga veșnicie din cuvinte. „Eu sunt creat de Dumnezeu să ard mai mult sau mai puțin în fiecare” afirmă George Tei, poet remarcabil al culturii contemporane.

Prezența sa ne-a încântat și considerăm că vitalitatea și spiritualitatea autorului sunt componente de bază cuprinse în propriul filon literar.

Înmulțindu-se în grabă, transformându-se-n suspine.

Cu tăcerea de te lauzi, crezi că viețile-s cuvinte

În această lume crudă ce se laudă pe sine/

 

Dacă nu îți aperi timpul care, încă, nu te minte

Cine să îți creadă versul și căderile în tine?

Viitor rămas în urmă și trecut cătând  ʹnainte…

                                          Sonet XI-George Tei

 

 

*cronică şi fotografii: Ramona Müller

**sub coord. Asoc. “24pharte” ~ Nu există patriotism fără patrimoniu; preşedinte Ioan Vintilă Fintiş; secretari literari Ramona Müller şi Ana Nedelcu

mai mult
ActualitatePromovate

Artiștii Taberei de sculptură monumentală de la Ploiești în vizită la înaintașii de la Măgura

WhatsApp Image 2022-11-03 at 17.09.54 (2)

Artiștii Taberei de sculptură monumentală de la Ploiești în vizită la înaintașii de la Măgura

Asociația Culturală 24pharte a organizat duminică, 30 octombrie, o excursie documentară și – pentru artiștii prezenți la ediția a V-a a Taberei de sculptură monumentală contemporană – de reamintire a înaintașilor de la Măgura, cei care au inspirat și prezentul cancept, ce se desfășoară de patru ani încoace, dar și în aceste zile, cu speranța continuității; este vorba de Muzeul de Sculptură Monumentală Contemporană în aer liber din Ploiești.
Gazdă primitoare a fost Ferma Dacilor, loc deja cunoscut românilor pentru alesele bucate gătite aici, iar de transportul artiștilor și a echipei de filmare s-a îngrijit Filarmonica “Paul Constantinescu”, partener de încredere al întregului proiect.
Ghid și invitat special ai acestei călătorii au fost Alice Neculea, comisar de tabără, și Ștefan Canurschi, participant la primele ediții ale Taberei de sculptură monumentală de la Măgura.

Tabăra de Sculptură Monumentală de la Ploiești este un eveniment inițiat de Asociația Culturală 24Pharte și susținut de Primăria Municipiului Ploiești, Consiliul Local al Municipiului Ploiești, Casa de Cultură “I.L.Caragiale”, Filarmonica “Paul Constantinescu”, Teatrul “Toma Caragiu”. Evenimentul se află sub patronajul Ministerului Culturii și face parte din proiectul de înființare a Muzeului de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber – Ploieşti.
La ediția a V-a a Taberei de sculptură monumentală contemporană Ploiești participă sculptorii Max Dumitraș, Petre Mogoșanu și Constantin Ținteanu.
Regizorul filmului documentar al evenimentului, Cătălin Apostol.

 

Max Dumitraș și Ștefan Canurschi
Max Dumitraș și Ștefan Canurschi

 

Cătălin Apostol și Max Dumitraș
Cătălin Apostol și Max Dumitraș

 

Petre Mogoșanu, Ștefan Canurschi și Max Dumitraș
Petre Mogoșanu, Ștefan Canurschi și Max Dumitraș

 

Max Dumitraș
Max Dumitraș

 

Petre Mogoșanu
Petre Mogoșanu

 

Constantin Ținteanu
Constantin Ținteanu

 

 

 

 

 

Max Dumitraș, Cătălin Apostol, (în plan secund, Chifu Leonida Corneliu)
Max Dumitraș, Cătălin Apostol, (în plan secund, Chifu Leonida Corneliu)                              

Ferma Dacilor – Susținător al proiectului

Nu există patriotism fără patrimoniu.
Asociația Culturală 24Pharte

mai mult
PromovateTabăra Sculptură

4 noiembrie, ora 20.50, despre Tabăra Națională de sculptură monumentală contemporană Ploiești 2022 la emisiunea Momentum live pe Ploiesti TV

IMG_4990

Vineri, 4 noiembrie, ora 20.50 va aștept cu drag la emisiunea #Momentum live pe Ploiesti TV și on-line pe www.ploiestitv.ro

Voi avea ca invitați pe:
Alice Neculea – director adjunct al Muzeului de Artă Ploiesti și curator al Taberei Naționale de sculptură monumentală contemporană Ploiești 2022
Maxim Dumitraș – sculptor renumit, Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor din Paris, Franţa (A.I.A.P.) şi director al Muzeului de Artă Comparată din Sângeorz Băi.

Editia a Va a Taberei de Sculptură Monumentală de la Ploiești.

⚜️Eveniment inițiat de Asociația Culturală 24Pharte și susținut de Primăria Municipiului Ploiești, Consiliul Local al Municipiului Ploiești, Casa de Cultură “I.L.Caragiale”, Filarmonica “Paul Constantinescu”, Teatrul “Toma Caragiu”. Evenimentul se află sub patronajul Ministerului Culturii și face parte din proiectul de înființare a Muzeului de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber – Ploieşti.

 

Via Vlad Mateescu

#arta #muzeuinaerliber #romania #ploiesti #sculptura #editia5 #art #loveforart #workinprogress #patrimoniu #marmura #marble

mai mult
1 2 3 199
Page 1 of 199