close

Promovate

EditorialPromovate

A fi prezent la hramul Sfintei Cuvioase Paraschiva

SfParaschiva

A fi prezent la hramul Sfintei Cuvioase Paraschiva de la Iași, a voi sau nu, să fii acolo pe 14 octombrie, este diferența dintre un creștin și un om religios, dintre un creștin ortodox, păstrător și adeveritor al credinței Bisericii contemporane cu Iisus Hristos, întemeiată la Botezul Domnului și confirmată la Cincizecime și toți ceilalți oameni care se revendică de la Biserica Una, inclusiv creștinii ortodocși, cu mai multă sau mai puțină evlavie, duhovnicie sau sentimentalism.

Sfânta Cuvioasă Paraschiva, icoană din anul 1376

Da, este o diferență între ideile și credințele creștinilor din Bisericile surori, dintre acestea și secte, dintre creștini și ceilalți credincioși ai lumii. Și este foarte bine că există o diferență, altfel ne-am deprinde toți într-o egalitate, ori nu este pe lumea asta mai înspăimântătoare, mai acută și mai neconvenabilă diferență, decât aceea dintre vii și morți. Iar această diferențiere, la acest nivel, cel mai subtil, al minții, sufletului și simțirii trupești, prin care omul, trăitor în Lume, se și deosebește fundamental de Lumea însăși, tocmai aceasta diferențiere evidențiază.

Aud că se pune întrebarea: de ce în acea zi, de ce pe 14 octombrie cu toții la hram? A merge în oricare zi, cu gândul expres de a nu fi prezent la “îmbulzeala și chinul” de la hram, este a fi un om religios, adică a te închina la o raclă, la niște oseminte frumos înveșmântate, dar a merge la hram, a voi aceasta și a nu fi prezent pentru că altfel nu se poate –  Dumnezeu e martorul voințelor și nevoințelor noastre – este a fi creștin ortodox, creștin adevărat, după cum adevărat e că Mântuitorul însuși a înviat, iar noi întărim despre aceasta și zicem: adevărat! tot așa cum și despre creștinul ortodox, între cei care-și zic creștini, se face confirmarea că adevărat creștin este el, cel ortodox, zicându-se credinței sale: adevărata credință și cea dreaptă.

Iar mersul la biserică și întâlnirile cu sfinții, le avem în toate zilele, dar la hram e a merge împreună, cu Biserica toată, căci ce poate fi mai  “bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!” (Psalmul 132)

Asta este a merge la hram, a locui împreună în chipul în care ca muritori suntem pe pământ. Acolo, aici, la hram suntem chip al felului nostru de a fi. Iar acesta este chipul Bisericii, icoană aevea, după cum însuși Fiul este, prin Întrupare, iar la rându-ne trup suntem Bisericii, după cum cap al Bisericii este Hristos, prin întemeiere.

(Nevăzute și necreate… Dar noi despre cele văzute și prezente scriem, iar gândul nostru e la cele nevăzute și necreate, fără de care nicio iotă și nicio cirtă nu-și mai încape în piele și neascultătoare se umflă și se măresc și cuprind lumea deja creată, deja văzută. Ce s-ar mai putea spune, ce s-ar mai putea spune?)

A fi la hram acum, mai mult ca oricând, este a mărturisi împărtășirea de comuniunea și cuminecătura bisericească, este a câștiga tentației și ispitei de a fi religios, adică de a afirma propria închipuire despre Hristos și Biserică, o închipuire scăpătată căreia îi cerem și ne rugăm ca și cum am face-o către noi înșine. Amestec de mândrie și lumesc într-un fapt ce reclamă puteri care nu sunt din lumea aceasta.

Atunci când ne închipuim “singuri” Creștinătatea, Biserica și pe Hristos care este prezent și viu, atunci devenim religioși, adică ne închipuim lumește felul creștinătății de a separa lumile și oamenii, separare ce se opune legăturii noastre cu lumea. De aceea închipuirea lumească a creștinătății este mai “bine primită”, mai la îndemână, mai “de lume”, mai socială,cu mai multă priză la public. Desigur, separarea și opoziția între creștini nu înseamnă automat că ortodocșii sunt buni și catolicii răi… etc, ci înseamnă prezența lui Hristos. Asta survine prin faptul că “închipuirea” mai bine primită (după Schismă) sălășluiește, cu acordul tacit, al nostru al creștinilor de oriunde, în sufletul nostru și al Legii. Desigur, sufletul nostru este creștin, dar mai mult sau mai puțin, fiind în lume, acceptă, și atunci când voiește să respingă, Legea. Asta nu exclude sfințenia, dar “îngustă e calea”. Și atunci, de ce la hram, în aceste vremi în care Legea e clară. A fi la hram este doar o încăpățânare? O rea-voință, o inconștiență și o ignoranță de ordin sanitar?
Cei care merg la hram vor asta. Pentru creștinul ortodox prezent la hram lumea e creată de Dumnezeu și este un lucru pe care îl numim ca atare deoarece cu intenție nu evidențiem ostentativ recesivitatea iminentă, lipsa ei de consistență în prezența păcatului. Ori atunci când sufletul nostru se confruntă cu Legea, atunci se pune problema exigenței hristice și bisericești. A ne confrunta este a fi întru Hristos. Prin aceea că această confruntare ne situează întru Hristos, ne este pusă la grea încercare voința. Voința creștină a smereniei.

Și cu ce suntem confruntați în modul cel mai frust din lume și din Legea ei? Ce, oare, ne încearcă voința ce vede lumea în toată splendoarea, amploarea, infinitul și prezența ei de nezdruncinat? Și de ce nu poate cauza acestei încercări să fie văzută, ori clar definită? Pentru că provocarea ce ne rămâne ascunsă este învierea. Este provocarea cea nouă, aflată în inima creștinătății, e vorba de provocarea întregitoare a vieții, mai mult decât vederea întregitoare a lumii, mai mult, dar suficient pentru o vedere întregitoare la îndemână, imediată, fără de care orice viziune de ansamblu sau ubicuă este incompletă. Învierea cuprinde dintr-o dată ceea ce deja fi-va întru Dumnezeu și om și orice “închipuire” devine astfel caducă și orice provocare are posibilitatea de a deveni completă, inițiatică și purificatoare. Printr-o astfel de cuprindere rânduitoare, învierea este teleoligică. Astfel, confruntarea sufletului cu Legea, în lume, aduce prezența lui Hristos îndreptată spre sinele fiecăruia, dar ca o vulnerabilitate. Această vulnerabilitate ce, în fapt, este și a lumii însăși, ne face să găsim adăpost în însăși vulnerabilitatea și invizibilitatea cele mai autentice și care aparțin sufletului. Se poate găsi acest adăpost, oare? Poate avea loc separarea de Lege și astfel adăpostirea noastră? Se pare că această separare pune în mod pregnant problema prezenței și a perenității lumii, fapt care face din problematica creștină ceva intuitiv viabil și adăpostitor, de a lua în grijă o descompletare a lumii prin aceea că problema învierii nu se pune, așa cum o pune și o rezolvă Hristos.

Desigur, creștinătatea, chiar rod al unei așteptări, chiar contestată, a avut nevoie să fie de dinainte să fie, altfel nu ar fi putut avea în atenție lumea în întregul ei, chia incomplet, și în ea însăși, chiar dacă așa ceva este cu neputință și toate acestea să ne fie familiare, posibile chiar confruntându-ne cu Legea.

Iar ceea ce ne poate familiariza cu lumea și incompletitudinea acesteia care este învierea în trup și astfel familiarizarea cu divinitatea însăși, nu închipuită religios, ci dinainte știută și în felul în care deja ne-a fost indicat și s-a îmbisericit întru trup omenesc, este smerenia care mai smerită ca întrebarea și decât moartea să fie.

De aceea și în căutarea acestei smereniei să fim la hram, să căutăm și să cercetăm, întru Hristos, smerenia sfinților și a Cuvioasei noastre Sfânta Paraschiva.

(Horia Baniciu)

mai mult
CreștinătatePromovate

LECŢIA DE RELIGIE

Afis2214

Semnificaţia rituală a pelerinajului

Nu ştiu cum se face, dar chiar asta este tema de această săptămână!… Oricum, iată, o temă de actualitate în contextul datelor de 14, 26, 27 octombrie!… Dar, evident, vorbim despre pelerinaj în general şi despre implicaţiile sociale ale acestuia!…

“Gestica liturgică include şi semnificaţia pelerinajului ca preînchipuire a unirii cu Dumnezeu dincolo de experienţa finală a ultimei călătorii a omului, de fapt a călătoriei sufletului său spre Lumină. De la simplul gest ritualic al ocolirii bisericii pe parcursul actului liturgic al prohodirii lui Iisus în timpul săptămânii Patimilor, act care se multiplică identic ca într-un fractal în spaţiul hilbertian în toate bisericile, într-o manieră holistică, integratoare, şi până la semnificaţia marilor pelerinaje (către Ierusalim, Roma, Athos, Lourdes, Fatima, Mont Saint-Michel sau Santiago de Compostella) toate acestea fac parte din iconomia gesticii liturgice; până şi tămâierea (cădirea) prin sanctuar este în sine anticiparea marelui pelerinaj, pregătirea pentru pelerinajul final, în sensul lui Paul Barbăneagră” (Subsemnatul în teza mea de doctorat, ÎNCERCĂRI DE HERMENEUTICĂ ANTROPOLOGICĂ ASUPRA RITUALURILOR RELIGIOS-CREŞTINE, Editura EIKON, 2014, p.115)

Ceea ce se întâmplă astăzi cu pelerinajul de la Iaşi, de la Sfânta Parascheva este numai pierderea oricărui act de conştienţă asupra dimensiunii sacralităţii acestui ritual, dar văzut şi ca fenomen cultural, ca dimensiune antropologică românească!… Pelerinajul de la Iaşi trece dincolo de religios, el era ceva ce ţinea de seva identitar ontologică românească!… Managementul acestei nefaste perioade şi lipsa de comunicare între Biserică şi Stat a dus la alegerea celei mai proaste soluţii în manifestarea firească a unui act normal!… Puteau fi găsite multe alte soluţii care ar fi permis şi respectarea normelor stricte de protecţie şi distanţare pentru evitarea contaminării cu nefericitul virus. Un alt virus este mai periculos în societatea globală; lipsa de comunicare duce la aberaţii comunitare şi la reacţii sociale cu efect de lungă durată!… S-a marcat, aşadar, un precedent foarte periculos prin anularea pelerinajului!… Căci da, de anularea pelerinajului este vorba, de vreme ce românii din alte părţi ale ţării sunt văduviţi de dreptul la liberă trecere, cu argumente puerile sanitare!… Aici este ceva care depăşeşte sfera gândirii inteligente şi frizează absurdul antropologic!…

(Bogdan Costin Georgescu)

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePromovate

Cronică literară, 05.10.2020 – Cenaclul I.L. Caragiale, Ploiești

Final

Reuniţi sub bagheta lui Brumar, membrii Cenaclului I.L.

Caragiale s-au regăsit în incinta Filarmonicii Paul Constantinescu, Ploieşti pentru „uvertura” literară locală.

Domnul preşedinte Ioan Vintilă Fintiş prezintă în cadrul „Revistei presei” noutăţile editoriale, dezbătând căteva articole din revistele „Ramuri”, „Contemporanul”, „Tribuna” şi „Luceafărul de dimineaţă”.

La rubrica „Cel mai recent poem” versurile prin viaţă în recitarea Luminiţei Bratu şi a lui Dan Drăguş.

Maria Bem citeşte un fragment din romanul aflat în pregătire „Omagiu Fratelui meu”.

În cadrul „Lecturii de cenaclu” domnul preşedinte prezintă activitatea literară a Ramonei Müller de la debut până în prezent. Numeroasele volume stau mărturie asupra acestui lucru. Rememorând includerea poetei în cadrul cenaclului literar, acum doi ani şi jumătate – pe atunci cu volumul „Dumnezeu în vocativ”- Ioan Vintilă Fintiş apreciază că Ramona Müller şi-a intuit bine domeniul de inspiraţie adăugându-i treptat diverse nuanţe şi accente.Evidenţiază desele apariţii în reviste literare, dar apreciază şi modul în care colega noastră evoluează calitativ.

Ramona Müller mulţumeşte tuturor pentru deschiderea şi căldura cu care a fost primită în cadrul Cenaclului literar I.L. Caragiale, adăugând şi faptul că din acest an şcolar a reuşit să se transfere definitiv în Ploieşti pe catedra de geografie a unor şcoli. Ultimul său volum de poezii apărut anul acesta la editura Neuma, „Atacă şi fugi (Confesiunile păpuşii vodoo)”, descris de către Horia Gârbea, preşedintele USR Bucureşti, Secţiunea Poezie, ca fiind cea mai bună carte a sa, a fost prezentat la festivalul Strada de C’Arte, la sfârşitul lunii septembrie, în Bucureşti.

balanţa amintirilor

trec de pereţii transparenţi

fuiorul începe să toarcă

din spice şi vânt stă mama să coasă

o ie cu râuri albastre

pita se coace în casă

din grâul zilelor noastre

războiul îşi ridică iţele de ieri

împletite-n fir de dor

străns în inimi cu băieri

chiar în luna lui cuptor

dar iată

lumina peste prag se-ndoaie

într-un deal de mămăligă

semnul crucii apoi taie

aţa felii ce strigă

fiecare fir de iarbă pe-al său nume

iar seara căpiţa de fân

aşterne mirosuri anume

e raiul ţesut sub al meu sân

Gabriela Petri consideră că faţă de acum doi ani, Ramona îşi găseşte o motivare firescă a versului care patinează în revărsarea sa lirică. Simplificarea versului atrage de la sine şi stringenţa stilului evocativ. Materialitatea lumii se desfăşoară natural, într-un cadru bine descris, iar torentul de imagini captează metafore ample. Maria Bem o felicită pe autoare pentru lansarea cărţii „Atacă şi fugi (Confesiunile păpuşii vodoo)” de la Bucureşti. În acelaşi timp remarcă perseverenţa Ramonei Müller de a-şi desăvârşi stilul de a crea, printr-o muncă asiduă.

Dan Drăguş, cu temele făcute de acasă, după un scurt preambul realizat din arhiva revistei literare Literadura – referitor la activitatea literară a poetei – citând-o pe Ramona Müller care susţine că dacă „Dumnezeu a creat poetul pentru a continua Cuvântul”, atunci poeta noastră se ţine de Cuvânt.

Florin Manole constată fertilitatea metaforică şi unitatea de ton a poeziei citite. De asemenea, remarcă determinarea poetei care işi găseşte identitatea lirică prin consecvenţa explorării.

(Ramona Müller)

mai mult
PersonalitățiPromovate

CAND IERT, INCEP SA IUBESC

PrStaniloae2

Părintele Dumitru Stăniloae (+) 5 Oct. 1993

Trebuie restaurată comunicarea dintre oameni. Acest lucru este cu putinţă numai prin compasiune, suferind pentru ei, jertfindu-ne pentru ei; doar astfel poţi deschide poarta celuilalt. Oamenii sunt foarte neîncrezători. Numai o dovadă de iubire, care merge până la jertfa prin care omul se dăruiește celuilalt, poate câştiga inima celuilalt. Atunci însă, Îl imităm pe Hristos. Dar această „imitaţie” a lui Hristos este o unire cu El; trebuie ca Hristos să Se încorporeze în noi şi să ne refacă în Sine după El, Modelul nostru originar. Iertarea este legată de înţelegerea slăbiciunii celuilalt şi a propriei noastre slăbiciuni, de nevoia pe care o avem de celălalt. De ce să nu-l iertăm pe celălalt, când eu însumi mă simt plin de păcate? Care om poate spune că a făcut tot ce putea pentru ceilalţi? Deşi ştiu că este bolnav, din comoditate personală spun că sunt obosit. Predic tot timpul pentru că nu-mi împlinesc toate datoriile faţă de ceilalţi. Nu fac poate rău, dar nu fac nici bine, iar aceasta înseamnă a-i lăsa pe ceilalţi în singurătatea şi neputinţa lor. Se întâmplă atât de des ca cineva să simtă nevoia de a fi încurajat, ajutat, mângâiat; şi nu o fac; sunt mereu păcătos. Atunci de ce să nu iert celorlalţi; de ce să pretind altora mai mult decât pot să dau eu însumi?”

Venim la biserică ca să cerem iertarea păcatelor noastre. Avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu, pentru că avem conştiinţa stării noastre de păcătoşi: avem datorii faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, fiii Săi, şi nu suntem în stare să le plătim. Un părinte din vechime spunea că omul se simte iertat atunci când nu mai face păcatul, când simte puterea pe care i-o dă Dumnezeu de a nu mai păcătui. Iertarea nu este o achitare; e puterea lui Dumnezeu pe care omul o simte venind în el. Odată ce ne-am mărturisit păcatul şi am primit iertarea lui Dumnezeu prin preot, ne vine adeseori să spunem: acum mă simt bine, simt puterea lui Dumnezeu în mine; simt că El se bucură de mine. Când încetez să mai judec pe vreun om, când îl iert, acesta începe să-mi devină simpatic. Relaţia mea cu el se schimbă. Acelaşi lucru se întâmplă atunci când mă iartă Dumnezeu. Sfântul Chiril al Alexandriei spunea adeseori că „Dumnezeu ne priveşte ca pe fiii Săi”. Vede pe faţa Fiului Său, feţele noastre. De aceea, spune el, trebuie să ne rugăm lui Iisus, să ajungem într-o dispoziţie de jertfă, de oferire de noi înşine în faţa Tatălui. Atunci vom simţi iubirea Tatălui. Iertarea este un act de iubire. Dacă iert pe cineva, încep să-l iubesc. Ne putem încorpora în Iisus, invocându-L neîncetat. Primim atunci comunicarea iubirii Sale compătimitoare pentru toţi oamenii. Primim disponibilitatea Sa de a Se dărui. Rugându-ne lui Iisus, ne împărtăşim de Cel care este într-o permanentă dispoziţie de dăruire de Sine.

Nu noi ne punem în stare de jertfă: nu suntem în stare de aceasta. El singur are în permanenţă dispoziţia de a se dărui. Compasiunea este „o sfâşiere interioară pentru oameni”. Hristos e în permanenţă în această stare. Slava Lui veşnică e slava iubirii care se dăruieşte în mod gratuit şi bucuros pentru a-l ajuta pe celălalt. Atunci când ne dăruim celorlalţi şi pentru ceilalţi prin iubire, devenim cu adevărat umani. Această compasiune biruie asupra morţii. Ea este iubirea mai puternică decât moartea. Murind Lui Însuşi pe Cruce, Hristos a omorât moartea. De aceea, întreaga experienţă a iertării se identifică în grade diferite cu o experienţă a învierii. Simţirea spirituală a legăturii cu Hristos este o experienţă a comuniunii noastre cu Hristos Cel înviat, prin care avem o pregustare a învierii. Când îl iert pe celălalt, când sunt iertat, înaintez spre înviere. Sfântul Duh, Care ne ajută să restabilim comuniunea prin iertare, actualizează într-o experienţă din ce în ce mai accentuată ceea ce cunoaştem prin credinţă despre Hristos Cel înviat. Ne face să simţim duhovniceşte legătura cu Hristos. Gustând astfel viaţa veşnică, anticipăm învierea universală pentru care trebuie să se pregătească întreaga creaţie. Biserica îi ajută pe oameni în această lucrare de pregătire personală şi a lumii, în vederea învierii lor obşteşti şi a transfigurării lumii.

(Pr. Dumitru Staniloae, Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard, Mica Dogmatică vorbită, dialoguri de la Cernica, Editura Deisis, Sibiu 2007)

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePromovate

Programul pentru ședința cenaclului literar I. L. Caragiale – 05.10.2020

afis_5_oct_2020

Programul pentru ședința cenaclului literar I. L. Caragiale – 05.10.2020

Luni , 5.10.2020, cu grația domnului director Vlad Mateescu ne întâlnim la Filarmonică. Programul este 17-19.

  1. Cel mai recent poem.
  2. Zece minute de istorie- Basarabii
    Emilia Luchian
  3. Lectură sub microscop- Marian Zmaranda
  4. Lectura de cenaclu
    Ramona MULLER- Poezie
  5. O recitare- Nicu Drăgulin.

(Ioan Vintila Fintis)

mai mult
PromovateTabăra Sculptură

Deschiderea Taberei de Sculptură Monumentală, Ploiești, 1 octombrie, 2020 – Hotel Central

Deschiderea Taberei de Sculptură Monumentală, Ploiești, 1 octombrie, 2020 – Hotel Central

Au mai participat: Mihaela Rus, Vlad Mateescu, Sorin Văduva, Paul Palaș, Gelu Ionescu, Claudiu Donciu, Elena Ciobanu Abi și Nicolae Stanciu

Nu există patriotism fără patrimoniu

O inițiativă “24PHarte”

(24PHarte)

mai mult
Agenda culturalăPromovate

Deschiderea Taberei de Sculptură Monumentală, ed. a III-a, Ploiești, 2020

Afis Tabara 2020

Astăzi se deschide Tabăra de Sculptură Monumentală, ed. a III-a, Ploiești, 2020

Un proiect inițiat de Asociația Culturală “24PHarte”

Evenimentul va avea loc la Hotelul Central din Ploiești, ora 13.00.

Vor fi prezenți sculptorii participanți, reprezentanți ai administrației locale, organizatorilor și inițiatorilor acestui amplu eveniment cultural. Vă așteptăm!

Nu există patriotism fără patrimoniu.

24PHArte

mai mult
EditorialPromovate

Alegeri în plină pandemie

vot

Faptul că am trăit câțiva ani în Spania, mă face, inconștient, să compar anumite lucruri pe care le descopăr în România mea de zi cu zi…

Fără să mergem mai departe, mă gândesc la cum se desfășurau alegerile, de orice fel, și ce implicau acestea…
În primul rand, nu am primit niciodată propagandă în poștă, nimic care să mă inunde dintr-o dată cu dubii în legătură cu votul meu…

Se plasau în decorul urban, câteva afișe informative despre candidați, câteva promisiuni inevitabile și gata campania…

Nu am ce sa povestesc mai mult despre peninsula Iberică, care este la capitolul organizare, ireproșabilă.
Nici bine nu m-am obișnuit cu țara noastră, că am prins și an electoral, în ardoarea capitalei doritoare de noi conducători.

“Cazemate” împânzite de postere opulente, cu portrete ale unor mafioți în plină stradă, sute, zeci, milioane de hârtii și hârtiuțe cu texte pline de dulcegării, pixuri, baloane, șepci, căni, alimente, tricouri și multe alte găselnițe de prost gust, cu care oamenii s-au obișnuit, și le așteaptă pentru colecții sau folosința lor obișnuită.

Dacă ești un român veritabil, le cunoști și accepți ca atare.
Dar ce se întâmplă atunci când alegerile au loc în plină pandemie?

Să ne amintim de criza consumabilelor necesare la începutul infectării cu Covid…

Sau de nevoile interminabile ale copiilor din mediu rural, care nu au condițiile necesare să treacă clasa. La ei se termină tot, nu mai ajunge nimic, doar promisiuni, de care sunt sătui.

Îmi amintesc că se propunea la un moment dat, administrarea măștilor chirurgicale de unica folosință, cel puțin  vârstnicilor, dar nu a fost pusă în aplicare.

Nu ne mai miră nimic, așa că n am dat importanță unui subiect care doar sună bine, dar era clar că nu urma sa fie îndeplinit.

Cu exact 4 zile înainte de alegerile generale din Capitală, găsesc peste gard, aruncată o cutie cu 50 de măști, atenție, 50!!! cu o etichetă proeminentă lipită pe ambalaj: “PRIMĂRIA SECTORULUI 2”

Cum vi se pare asta? Nu vă revoltă ipocrizia și sufocarea cu bunuri dinaintea alegerilor? Care e ideea lor? Că o să văd măștile și o să zic, “Ia uite-i mă’, că le pasă, vor să ne protejeze! Ia să merg eu la vot, să le demonstrez recunoștința…”  Chiar vreau să știu cât de proști ne cred… Instant mi-a venit în minte că a început școala in urma cu doua săptămâni, și nu au făcut acest gest atunci, pentru acea ocazie, mult mai importantă…

Ca să întregesc peisajul, să vă spun și că fix în aceeași zi, pe strada noastră uitată de lume, a trecut o hardughie de utilaj, și a spălat strada cu săpun. Nu s-a pomenit niciodată asemenea gest de altruism din partea lor, însă au considerat ca e un moment oportun.

Nu am nimic de subliniat, este o simplă relatare a unor fapte ce se petrec în plin secol XXI, în România de astăzi, într-o societate contemporană plină de pretenții, într-o capitală care se vrea modernă, dar este răpusă și depășită de situație în permanență. Am obosit de tot…. am obosit sa fim români, într-o Românie mizerabilă ce ne pândește la colț de stradă, să ne fure ultimele monezi agonisite cu sudoare și speranță!

(Ioanina Eliza Manole)

mai mult
PromovateTabăra Sculptură

Marmură de Rușchița pentru ediția a III-a a Taberei de Sculptură Monumentală de la Ploiești

8

Un proiect al Asociației Culturale “24PHarte”

Bucățile de marmură au fost descărcate azi dimineață în Parcul Municipal Ploiești Vest. Locul în care inițiatorii proiectului au în vedere cea mai mare expoziție de sculptură monumentală din România prin înființarea unui Muzeu de Sculptură Monumentală în Aer Liber.

Nu există patriotism fără patrimoniu.

(24PHarte)

mai mult
ActualitatePromovate

Patriarhul explică ce gest liturgic a învăţat Biserica de la Sf. Petru din timpul pescuirii minunate

altar

Patriarhul României a vorbit duminică despre un gest liturgic pe care Biserica l-a învăţat de la Sfântul Petru, care a căzut în genunchi după pescuirea minunată, deoarece fusese neîncrezător în cuvântul lui Hristos, şi a spus: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! 

„De aceea, astăzi, când slujitorii Bisericii intră în Sfântul Altar se înclină până la pământ în faţa mesei Sfântului Altar, care reprezintă mormântul şi tronul de slavă al lui Hristos şi zic: Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul”.

„Aceasta am învăţat de la Apostolul Petru, deoarece în faţa sfinţeniei lui Dumnezeu omul trebuie să mărturisească păcatele şi să ceară curăţire şi iertarea acestora”, a spus Preafericirea Sa în omilia rostită duminică, 27 septembrie, la Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale.

Cea mai importantă lecţie de ecleziologie

Sfântul Petru a avut această atitudine de pocăinţă, deoarece îndemnul lui Hristos de a arunca mrejele a venit după o noapte de osteneală în care nu au prins nimic, iar apostolul nu a fost pe deplin încrezător de reuşită.

„Dar a arătat ascultare smerită faţă de Iisus”, a spus Patriarhul, „şi această ascultare l-a făcut să împlinească ceea ce Iisus i-a poruncit. În foarte scurt timp, în mod surprinzător, când cei din corabie au ridicat mrejele din apă erau pline de peşte”.

Ajutorul nesperat a venit prin harul lui Dumnezeu, după o noapte de muncă. Astfel, pescuirea minunată a fost „cea mai importantă lecţie de ecleziologie”, a spus Patriarhul care a subliniat că „în lucrarea de slujire a Bisericii lui Hristos contează mai întâi harul sau ajutorul lui Dumnezeu şi apoi priceperea omenească”.

„Iar harul se dăruieşte celor care sunt smeriţi, ascultători şi harnici”, a completat Preafericirea Sa.

 La capătul ostenelilor vedem lucrarea harului

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a atras atenţia că harul se oferă celor care depun eforturi în atingerea unor obiective bune.

„Mântuitorul Iisus Hristos a săvârşit minunea pescuirii minunate nu pentru ucenici ca pescari leneşi, ci minunea prinderii unei mari mulţimi de peşti s-a săvârşit pentru pescarii care s-au ostenit toată noaptea, care erau epuizaţi, astfel încât harul care face minuni a venit la capătul puterii omeneşti”.

„Acolo unde puterea omenească nu a mai săvârşit nimic din ceea ce s-a dorit a intervenit harul în mod neaşteptat şi a adus bucurie mare. La capătul ostenelilor omeneşti, şi osteneli care au produs multă smerenie, vedem lucrarea minunată a harului”.

Însă, pe lângă hărnicie este nevoie şi de smerenie pentru a primi harul divin, a spus Patriarhul.

„Cei ce se ostenesc mult şi devin smeriţi pentru că simt că au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu pe care îl cer prin rugăciune, aceia primesc harul facerii de minuni”.

„Deci, minunea săvârşită de Mântuitorul Iisus ne arată că este nevoie de multă osteneală, smerenie şi ascultare. Hristos dăruieşte harul său celor care sunt ascultători, smeriţi şi harnici, de aceea minunea pescuirii minunate trebuie să ne îndemne la smerenie, la ascultare faţă de Dumnezeu, la multă rugăciune şi nevoinţă”.

Patriarhul României a explicat că sunt momente în viaţă când, „deşi ne ostenim mult nu reuşim să împlinim ceea ce ne am propus”, chiar dacă „lucrarea a fost una bună şi nu am cerut lucruri deşarte”.

„Atunci este semnul că trebuie să aşteptăm cu nădejde fiindcă nu totdeauna cererile noastre se împlinesc de către Dumnezeu când şi cum dorim, ci el le împlineşte uneori mai târziu, pe neaşteptate şi într-un mod pe care noi nu l-am prevăzut (…) pentru a ne răsplăti credinţa, smerenia şi speranţa”.

(basilica.ro)

mai mult
PoeziePromovate

Sunt lumi

poezie212

 

Lumi diverse
Devin tangente
Sau conjuncte când
Energia lor concura, tacit,
Spre iubire.
E acea chemare din adânc
Nedefinită
Necunoscută
Neexperimentată
Spre împlinire.
Atunci când împlinirea
Rămâne doar în trup,
Iubirea plânge
Iar ochi orgolios
Își uscă lacrima
În vânt
Și-și frânge inima
Sub fumul de țigară
Porii țipă
Sub drogul minciunii
Chemând chemarea din adânc
Spre implinire…
Sunt lumi confuze care coboară
La prima
Dornice de fuga,
De frica
Propriului adânc, dar
Sunt și lumi care
Rămân.
A fi
A deveni
A apărea
A dispărea
A construi
A vrea…
In goana roții timpului,
Alegerea le e povară.

Sunt lumi – Cornelia Prisacariu, Ploiești, duminica 27 septembrie 2020, orele 11.57 a.m.

mai mult
CreștinătatePromovate

Pescuirea minunata

PrG

Predica la Duminica a XVIII-a dupa Rusalii

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Binecuvantati si dreptmaritori crestini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos,

Vom asculta mai intai cuvantul (dumnezeiasca Evanghelie de astazi) si apoi taina, deoarece cuvantul talcuieste, explica taina. De aceea in dumnezeiasca Liturghie, in partea intai este Evanghelia, deci cuvantul, si in partea a doua, taina Euharistiei; atunci, dupa ce preotul rosteste cuvintele Mantuitorului: “Luati, mancati, acesta este trupul Meu! Beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu, al legii celei noi, care pentru voi si pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor” (si adauga Mantuitorul: “Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea”) si se canta: “Pre Tine Te laudam, pre Tine Te binecuvantam”, preotul, in numele lui Hristos, cu Hristos in Duhul Sfant, se roaga: “Inca aducem Tie aceasta jertfa duhovniceasca si fara de sange. Te chemam, Te rugam, cu umilinta la Tine cadem. Trimite Duhul Tau cel Sfant peste noi si peste aceste daruri ce sunt puse inainte!” Peste noi – adica peste toti; si peste daruri, adica cele pe care le-au adus credinciosii crestini: painea si vinul, ce sunt puse inainte. “Si fa, adica, painea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tau, iar ce este in potirul acesta, cinstit Sangele Hristosului Tau, prefacandu-le cu Duhul Tau cel Sfant.” Si painea si vinul – se dezvaluie din adanc – devin, se prefac tainic in Mielul jertfit de la intemeierea lumii, in Trup si Sange dumnezeiesc, in Acela prin Care toate s-au facut.

 

Aceasta este taina: Trimite Duhul Tau cel Sfant, nu numai peste daruri, ci si peste noi. Cugetam candva la cuvintele psalmistului: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu, facerea mainilor Lui – adica omul (caci “Mainile Tale m-au facut si m-au zidit”) – o vesteste taria”. Vesteste omul taria si slava lui Dumnezeu? Trimite peste noi si peste aceste daruri Duhul Tau cel Sfant, ca sa intelegem taina aceasta, si anume: ca noi suntem chip al lui Dumnezeu, si ca noi vestim cel putin cum Il vestesc cerurile! Daca nu e asa, asa trebuie sa fie. Cuvantul vesteste, talcuieste taina.

Acum sa auzim cuvantul, care ne va dezvalui si astazi, ca totdeauna, taina Evangheliei. Iata cuvantul randuit de dumnezeiestii Parinti pentru aceasta duminica:

“Pe cand multimea Il imbulzea, ca sa asculte cuvantul lui Dumnezeu, si El sedea langa lacul Ghenizaret, a vazut doua corabii oprite langa tarm, iar pescarii, coborand din ele, spalau mrejele. Si urcandu-Se intr-una din corabii care era a lui Simon, l-a rugat s-o departeze putin de la uscat. Si, sezand in corabie, invata, din ea, multimile. Iar cand a incetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mana la adanc si lasati in jos mrejele voastre, ca sa pescuiti. Raspunzand, Simon a zis: Invatatorule, toata noaptea ne-am trudit si nimic nu am prins, dar, dupa cuvantul Tau, voi arunca mrejele. Si facand ei aceasta, au prins multime mare de peste, ca li se rupeau mrejele. Si au facut semn celor care erau in cealalta corabie, sa vina sa le ajute. Si au venit si au umplut amandoua corabiile, incat erau gata sa se afunde. Iar Simon Petru (acum e numit deplin: Simon Petru), vazand aceasta, a cazut la genunchii lui Iisus, zicand: Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos. Caci spaima il cuprinsese pe el si pe toti cei ce erau cu el, pentru pescuitul pestilor pe care ii prinsesera. Tot asa si pe Iacov si pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau impreuna cu Simon. Si a zis Iisus catre Simon: Nu te teme; de acum inainte vei fi pescar de oameni. Si tragand corabiile la tarm, au lasat totul si au mers dupa El” (Luca 5, 1-11).

Preaiubitilor! Cu auzul inimii sa primiti bucurie si veselie, cum a zis David: “Auzului meu vei da bucurie si veselie”. Faca Domnul asa sa simtim acest cuvant al Evangheliei.

Era dimineata in ziua aceea cand Mantuitorul Si-a chemat ucenicii pentru cuvantul hotarator. Ucenicii – Simon impreuna cu Andrei, fratele lui, si Iacob cu Ioan – Il urmasera pe Iisus inca de pe malul Iordanului. Ei fusesera ucenicii lui Ioan Botezatorul si, dupa ce S-a botezat Mantuitorul, Ioan le-a aratat lor – lui Andrei, Simon, Iacov, Ioan, Filip si Natanael – pe Iisus, zicandu-le: “Iata Mielul, Cel care ridica pacatele lumii”. Si au trecut atunci (mereu folosesc cuvantul trecere – in ebraica – Paste), Simon cu Andrei, Iacov cu Ioan, Filip cu Natanael, de la Ioan la Iisus. Au trecut pascal, pentru ca au trecut la Iisus, Care e Pastele.

Si au mers impreuna, precum stim, la Cana Galileii, unde Iisus a prefacut apa in vin; vinul care se preface in Sangele Lui. Si au mers mai departe, mai la nord, catre Marea Galileii (sau Lacul Ghenizaret), acolo unde Iisus, in Capernaum, a primit sa-I fie randuita o incapere, o locuinta pentru misiune, pentru slujire.

Iar ucenicii acestia, sase la numar, isi continuau indeletnicirea lor de pescari, dar luand invatatura, urmandu-L pe Iisus. Si mai ales in noaptea aceea s-a randuit pregatirea lor, cand ei, in slujirea, in munca lor de pescari, s-au trudit o noapte intreaga si n-au prins nimic. S-au trudit noaptea, cand, dupa priceperea si mestesugul pescaresc, se prind aceste fapturi – ca ofranda omului – pestii, despre care se spune ca nu au glas. Si nu au glas, intr-adevar; cand cad in undita, se zbat, dar nu striga, nu plang. Fara glas, asemenea mielului si oitei, care nu striga impotriva celor ce o tund. E o vorba in popor: “Tiparii se pescuiesc pe intuneric”. Uneori vorba aceasta se potriveste ca o manusa unor asa-numiti misionari evanghelisti, care pescuiesc in intuneric si momesc sufletele ramase in intuneric, adica lipsite de Evanghelia Fiului lui Dumnezeu.

Noaptea aceea intreaga a fost noapte de truda. Dar ce taina mare are noaptea, iubitilor! E o zicala, o stiti mai bine: noaptea e pentru sfat. Ce fel de sfat? Din adanc, de la Duhul Sfant; caci intre darurile Lui e si sfatul, cum citim la proorocul Isaia: “A odihnit peste el (peste orice suflet dupa chipul lui Dumnezeu) duhul intelepciunii, duhul intelegerii, al sfatului, al tariei, al credintei, al cunostintei, al temerii de Dumnezeu”.

In noaptea aceea au lucrat adanc in lupta lor. Noaptea, intocmai ca in zilele creatiei. De atatea ori am marturisit – dupa Scriptura, nu de la noi, Doamne: zilele creatiei nu incep cu dimineata, ci cu seara. A fost o seara, o dimineata – ziua intai; o seara, o dimineata – ziua a doua; o seara, o dimineata – ziua a treia. Si in fiecare dimineata a creatiei era rodul, aparea un nou regn: al apelor si mineralelor, al scanteierilor din pietre stralucitoare; apoi al verdetei, florilor, holdelor; apoi al pestilor din adanc, al vietuitoarelor care se misca si al pasarilor vazduhului. Apoi omul. Vedeti? De la seara la dimineata, de la intuneric spre lumina.

Noaptea au trudit Simon si Andrei, fratele lui, cu Iacov si cu Ioan; si a fost sa nu prinda nimic. Ei, mesteri, cu toata tehnica, stiinta lor, priceperea, experienta lor mai ales, care e mai adanca decat rationamentul, stiinta noastra. Experienta e din viul vietii, si cu toata fiinta mea, si cu mintea si cu inima – si cu gandire si cu simtire; cu viata.

Asa s-au trudit in noaptea aceea. Nu s-a trudit, nu s-a chinuit o noapte intreaga si Sfantul Antonie cel Mare? S-a luptat cu demonii si a strigat, si de-abia in zori, in faptul diminetii, i s-a aratat Mantuitorul. Si a intrebat, si a strigat nevoitorul: “Doamne! Unde ai fost, Doamne? N-ai vazut Tu sudorile si chinurile mele in lupta cu demonii din mine?” “Aici eram, cu tine. Priveam, te vedeam, si lauda aduceau suferintele tale pentru Mine. Ma bucuram”.

Si, intr-adevar, in zori,dupa acea truda a lor, Mantuitorul S-a aratat la tarm. Noi sa nu nesocotim truda lor. Gandeasca-se fiecare: muncesti, muncesti, uneori o vara intreaga si peste rodul tau cade piatra. Munceste unul la slujba lui, sa faureasca ceva, si nu reuseste, sau de munca lui se alege praful. Si parca intra atunci intr-un fel de neliniste si deznadejde. Doamne! Parca-i parasit intr-o singuratate totala. Dar tocmai atunci, cand ajungi la constiinta acestei parasiri, atunci vine Dumnezeu, atunci apare Iisus la tarmul existentei tale.

Si le-a aparut; si Il cunosteau, vedeti? Ca dovada, S-a suit in barca lui Simon. Precizez lucrul acesta pentru ca unii talcuiesc ca si cum atunci ar fi aparut Iisus prima oara in fata lor. Nu. A intrat in corabia lui Simon, pe care il stia de la tarmul Iordanului. Si l-a rugat: “Departeaz-o putin de la tarm” Departeaz-o – totdeauna, si in spatiu, si in timp, asa se deschide ceea ce se numeste perspectiva, nu? Cand iei distanta. Si in istorie, intelegi mai bine evenimentele, luand distanta. Altfel se oglindesc, se reflecteaza in constiinta, in raport cu desfasurarea istoriei, care e calauzita de descoperirea dumnezeiasca.

Si, luand distanta Mantuitorul, si avand in fata – in spatiu – multimea, le-a grait Evanghelia. Stim si din predica de pe munte ce le-a grait Iisus: “Pocaiti-va! A venit imparatia lui Dumnezeu”. In El, in Hristos, era sosita imparatia. Adica lumea in care imparat este Dumnezeu: in inima mea, a fiecaruia, in care El este Soarele Dreptatii, cum zice o rugaciune a diminetii, pe care preotul o citeste in timpul celor doisprezece psalmi: “Lumineaza Doamne in inima mea, Tu, Soarele Dreptatii”. Asa vorbea Iisus, Soarele Dreptatii, si, incheind pentru acea zi din Evanghelia Sa, ii spune lui Simon: “Mana corabia la adanc si aruncati mrejele”.

Intai a vorbit si apoi a poruncit actul, adica: taina, caci se va petrece taina. Cuvantul si taina: “Mana la adanc!”. Cuvantul e negrait de generos, caci numai in adanc daca vei ajunge, ai sa intelegi propria-ti taina. Altfel ramai la suprafata. Ramai – iertati-mi cuvantul, dar e al Scripturii – la nivelul pielii. Omul, dupa savarsirea pacatului dintai a fost imbracat in haine de piele. La inceput au fost frunze de smochin, care erau usor mai transparente, apoi haine de piele. Ramai la nivelul pielii si atata simti, atata vezi.

”Mana la adanc…” Petru, deodata, s-a oprit, abia retinandu-se: “Doamne, toata noaptea ne-am trudit; si n-am prins nimic”. Erau doua elemente implicate: nu numai ca o noapte intreaga s-au trudit; dar era implicata si tehnica lor; Doamne, noi am pescuit atunci cand se prind pestii, cu priceperea si experienta noastra, atunci am savarsit, ne-am facut meseria, si nu un ceas, doua, cat vrei Tu acum, ci o noapte intreaga! Si totusi Simon asculta, chiar impotriva legii firii, ca sa zicem asa! “La cuvantul Tau, zice, voi arunca mreaja!” Si au aruncat mrejile si au prins multime de peste, incat corabia s-a umplut (a lui Simon si a lui Andrei) si au facut semn celorlalti doi, Iacob si Ioan, fiii lui Zevedeu, tot la fel pescari. Ei alcatuiau un fel de ceata, o breasla, ca pe urma sa alcatuiasca o apostolie a lor. S-au apropiat si ei cu corabia si din mrejele lor au umplut si cealalta corabie, incat erau gata sa se scfunde. Si totusi, atatia fiind, pluteau (tot deasupra lumii, dar din adanc). Si atunci Petru rosteste acel cuvant (Petru care era cu Mantuitorul in corabia ce se umpluse de pesti): “Iesi de la mine Doamne, iesi de la mine, ca om pacatos sunt!”

Iubitilor, retineti, rogu-va, acest moment pentru ca el ne dezvaluie o taina de inceputuri a omului: “Iesi de la mine Doamne, ca om pacatos sunt!”. Pentru ca Petru a savarsit un act originar din taina omului (“Iesi de la mine Doamne ca sunt om pacatos!”). Cercetatorii istoriei religiilor descopera ca, de la inceput, omul (intr-un timp care era atat de aproape de momentul cand Dumnezeu L-a zidit pe om si a suflat chipul Lui divin in el), dupa ce a cazut si a avut constiinta caderii, nu a fost parasit de Dumnezeu. Dumnezeu nu-l paraseste pe om, ci il cheama din nou, il cauta si il cheama cum l-a cautat pe Adam cand, dupa cadere, s-a ascuns dupa pomii gradinii, in lume: “Adame, unde esti?” – a strigat; si Adam a raspuns: “Doamne, m-am vazut gol, mi-a fost rusine si teama si m-am ascuns”.

Omul, retineti, in fata lui Dumnezeu, dupa cadere a fost cuprins de spaima pacatului, de constiinta acestui zid care il desparte de Dumnezeu. Si acest zid a fost inlaturat de Hristos cel inviat, Care, prin usile incuiate, a venit la ucenicii Sai. Caci nu exista zid pentru har. Nu exista moarte pentru har. Si mort de ai fi, asa cum te face pacatul, harul lui Dumnezeu te poate invia. De altfel asa vor invia la sfarsitul veacurilor toti. “Va veni vremea cand toti cei din morminte vor iesi, zice Scriptura, cei ce au facut cele bune pentru invierea vietii, cei ce au facut rele, pentru invierea judecatii (pentru osanda )”. Nimic nu sta in calea harului, pentru ca ceea ce suntem noi este faptura, rod al harului. Iar harul este din eternitatea lui Dumnezeu si puterea Lui infinita.

“Iesi de la mine Doamne! Om pacatos sunt” . Petru rostea ceea ce au rostit oamenii dintru inceputuri, atunci cand harul lui Dumnezeu scanteia, si a scanteiat mereu, si in Vechiul Testament. Si asa au constatat cercetatorii: indeosebi in fata lui Dumnezeu se petrece acelasi fapt. Aici e taina prezentei si marturiei lui Dumnezeu, a existentei adevarului dumnezeiesc, pe care nici o stiinta a lumii nu a putut sa o descifreze. In fata lui Dumnezeu omul traieste ceea ce se numeste mysterium tremendum – adica tainicul acesta cutremurator, taina care ne cutremura. Aceasta au simtit-o toti, din inceputurile lumii, dupa cadere, ca un cutremur al sufletului si ca o iluminare tainica, din adanc. Se imbina deci spaima, cutremurul, cu iluminarea, cu lumina din adanc, de dincolo de lume, de intunericul pacatului.

Cum zicem noi, iubitilor, cand iesim cu Sfanta Impartasanie? – “Cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste apropiati-va!” . Cu frica lui Dumnezeu – cutremurati – dar si cu credinta si cu dragoste. Aici, retineti, se dezvaluie prezenta lui Dumnezeu: in spaima si cutremur, dar si in credinta si dragoste. Cum spun Parintii, totul se petrece intre teama si speranta.

Deodata Sfantul Petru isi dezvaluie starea, pe care o recunostea – starea de pacat, de despartire de Dumnezeu –, si care, in fata sfinteniei lui Dumnezeu, in fata lui Hristos, il face sa se inspaimante. Pentru ca starea de pacat, pe de o parte te inspaimanta, te arunca departe, te face sa te ascunzi de rusine. Nu te copleseste rusinea cand te simti pacatos, in orice fel de pacat, trupesc sau sufletesc (de pofte ale trupului, de manie, de orgoliu)? Nu mai stii cum sa te acoperi.

“Iesi de la mine, Doamne!” … Pe de o parte prezenta lui Dumnezeu parca te sileste sa fugi, sa te retragi, sa te ascunzi. Iti doresti parca sa te inghita pamantul. Dar, totodata, este si atractie, vedeti? Asa se misca. Rugati-va, cercetati, cugetati, voi toti cei care vreti sa stiti, sa intelegeti ce inseamna taina intalnirii lui Dumnezeu, in starea noastra, nu a sfintilor.

“Om pacatos sunt” , a spus Petru si s-a dat la o parte, in spaima care-l inunda in fata Dumnezeirii. Asa se simte harul Dumnezeirii: iti vezi deodata starea de cadere, de pacatosenie, de prostie, de nesimtire; mai ales de nesimtire. Cand stau in fata cuvantului Evangheliei, sau in biserica, sau la auzul unui cuvant, sau in fata unei jertfiri, iar eu nu simt nimic, stau asa – iertati-mi cuvantul – gura casca, e semn ca sufletul meu e mort, e in nesimtire.

Petru n-a fost in nesimtire; in el s-a trezit atunci taina tainelor. Si a vazut starea lui de pacatos in fata sfinteniei lui Hristos; s-a descoperit in el icoana din vesnicie a Fiului lui Dumnezeu, dupa al Carui chip am fost ziditi.

“Doamne, iesi de la mine!…” . Dar Iisus (urmeaza partea a doua a momentului sacru), a iesit Iisus din corabie? Corabia e Biserica; in corabie suntem toti; pacatosi suntem toti. Parca toti strigam acum cu Petru: “Iesi de la mine, Doamne, sunt om pacatos!” . Dar Iisus n-a iesit din corabie. Dimpotriva, i-a spus: “Nu te teme!” . In Evanghelie teama e izgonita. In Vechiul Testament, cand s-a dat Legea, pe Sinai, au fost cutremure si fulgere, si toti de la poalele muntelui au fugit (Legea care osandeste, Legea care pune in lumina pacatul). Acum coborase Datatorul Legii, Cel care S-a facut pacat pentru noi, ca pe cei de sub lege sa-i rascumpere.

“Nu te teme!” . Iubitilor, Sfantul apostol si evanghelist Ioan spune ca dragostea izgoneste frica. Daca cei din Vechiul Testament spuneau: “Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu” , Sfantul Ioan spune inspirat: “Iubirea izgoneste frica”. Si care iubire a izgonit frica? Pai in fata lui Petru era insasi Iubirea, era intruparea Iubirii. Si atunci, Iubirea i-a spus lui Petru: “Nu te teme!” Eu am venit sa izgonesc frica.

Da, inceputul intelepciunii e temerea, frica; dar intelepciunea are doua capete, sa nu uitam: incepe prin frica si sfarseste in dragoste, in iubire. Acum era Iubirea, Care Se arata: “Nu te teme! De acum vei fi pescar de oameni”. Din alegerea aceasta a pescarilor, ca apostoli, s-a dezvaluit taina ca ei sa fie pescari de oameni, pentru ca ei sunt cei care scot din adanc ( Hristos i-a poruncit lui Petru: “Mana la adanc!” ). Din adanc au scos acum vietuitoare fara glas, fara zgomot (de atatea ori spunem: Zgomotul face putin bine, iar binele putin zgomot). Si i-a facut pe ei pescari de oameni, dar sondand in adanc, adancul inalt, iubitilor. Asa le-a poruncit lui Simon, lui Andrei, lui Iacov si lui Ioan, iar ei au lasat totul si au mers dupa Dansul.

Da, le-a poruncit, si deodata s-a petrecut acest fapt la care, iarasi, rogu-va sa fim cu luare aminte. Cuvantul Lui, cuvantul de chemare al Lui, pescarii l-au inteles. Adancul la care-i chemase Iisus, adancul pentru pescuire a trezit adancul din ei. Si adanc pe adanc cheama. “Dumnezeu a pus in vistierii adancurile” oamenilor, spune psalmistul. L-au recunoscut, din adanc, pe El, pe Hristos. Dar cum? Retineti si aceasta: in Evanghelie s-a observat ca, la evrei, inteleptii nu alergau ei dupa ucenici. Nu aveau credit. Ucenicii ii cautau pe cei mai intelepti. Hristos e unicul Care cheama: “Veniti dupa Mine! Va voi face pescari de oameni.”. In acest cuvant al Lui se descopera unicitatea Lui; se descopera slujirea Lui divina, a Celui trimis de Tatal; se descopera dumnezeirea Lui, se descopera mesianitatea Lui in acest cuvant: “Veniti dupa Mine!” .

Ca aceste cuvinte au fost spuse in lume si de dictatori sau de alte forte, este posibil, dar stim ce a urmat tuturor poruncilor lor. E unic cuvantul “Veniti dupa Mine” pe care Hristos il rosteste in constiinta misiunii Lui, de Mantuitor al lumii. Mai adanc: de Urzitor al lumii, pentru ca toti suntem urziti de Fiul in Duhul Sfant, din porunca Tatalui de a fi chip dupa chipul lui Dumnezeu. El, Urzitorul lumii e acum in fata lui Petru (a lui Simon ) si a lui Andrei, a lui Iacov si a lui Ioan. Si au simtit adanc; s-a trezit adancul din ei.

Iar ultima adancime din noi ce reprezinta, ce ne descopera? – Ultima adancime din noi descopera chipul lui Hristos. Ultima adancime a sufletului meu poarta pecetea chipului Tau, Doamne! Starea aceasta o putem traduce prin iubire, cautare, dor, dar, mai adanc, e chipul Cuiva. De aici a luat nastere icoana, fiindca simti fiintial nevoia sa contempli chipul Cuiva. E pecetea Cuiva in mine. Si cand scanteiaza acest gand, deodata se trezeste in tine o raspundere negraita: Doamne, ce raspundere am pentru acest chip care e in mine!

Asa s-a trezit in apostoli, in urmasii lor, in sfinti, in martiri, in cuviosi, in toti dreptii, constiinta ca acolo, in adanc, e chipul Tau, Doamne. Si eu trebuie sa Te recunosc pe Tine, ca Tu sa ma recunosti pe mine. Un filosof din veacul acesta – Heidegger – zice ca “omul a fost aruncat in lume fara sa fi fost intrebat daca vrea sau nu”. Ei vezi? Te-a aruncat fara sa te intrebe. Dar de ce? – Pentru ca inainte de a fi, nu existai. Si atunci te intrebi: cum de a ajuns o minte atat de stralucitoare sa gandeasca astfel? Adica omul se vede aruncat in lume. Se vede aruncat ca intr-o parasire, ca intr-o singuratate. O singuratate absoluta, asa cum va spune si un mare biolog, laureat al premiului Nobel – Jacques Monod: “In sfarsit, omul se vede singur intr-un univers indiferent” .

Dar adauga: “Lui ii revine sa aleaga intre Imparatie si tenebre”. Dar va veni o femeie evreica, un suflet chinuit, iscoditor, pe nume Edith Stein, care-i asculta cu inteligenta ei pe filosofi (pe Husserl, Max Scheler, Heidegger), si afla de la ei ca omul e aruncat in aceasta parasire, singuratate. Ea insa simte din adanc (aici e taina adancului, ea n-a ramas la suprafata), ca, in adancul lui, omul cauta, e nelinistit. Si se intreaba: sunt aruncat, dar m-a aruncat Cineva. Inseamna ca eu trebuie sa-L caut si sa-L cunosc pe Acel Cineva Care m-a aruncat. Oricare ar fi chinul meu, nu ma poate reduce la tacere totala. Nu-mi poate interzice cautarea. Adancul din mine cere pe Acel Cineva Care m-a zidit, m-a situat aici, in lume. Eu nu-mi sunt propria cauza. Si aceasta certitudine a ei avea sa fie cuprinsa in cartea A fi finit si a fi infinit. Cine a pus in mine aceasta sete pe care inteleptul Solomon o rostise: “Ai pus in noi si gandul vesniciei”? Si in dorul acesta Edith Stein a ajuns la fundamentul existentei, al fiintei. E acel adevar de care eu iau cunostinta, si anume, ca adancul din mine cauta si doreste acest necuprins, acest infinit in care simti ca ai viata, ai setea de existenta si de infinit.

Si atunci ea s-a botezat. L-a intalnit in adancul ei pe Acela despre care spuneau filosofii ca il arunca pe om. Si a simtit (si aici cu adevarat a crezut) cum credinta pregateste stiinta. Stiinta pregateste cunoasterea. Credinta, insa, e mai adanca, pentru ca ea e adeziunea catre infinit, infinitul dumnezeiesc pe care stiinta nu-l poate cuprinde.

O, Doamne, ce taina se dezvaluie aici! Ca in orice om, de pretutindeni e chipul infinitului viu al lui Dumnezeu, al Fiului lui Dumnezeu. In tot omul, de orice religie ar fi. Aceasta evreica l-a descoperit. A devenit calugarita. Si lumea aceasta, lumea teroarei, lumea acestui veac atat de patimitor si insangerat, a rupt-o din manastire si s-a savarsit ca martira undeva intr-o camera de gazare nazista. Cum altii au sfarsit prin inchisori si prin gulaguri – in veacul acesta al intelepciunii, al intelepciunii acestei lumi.
O, iubitilor! Adancul! Sa simtim toti cum adancul din noi cheama Adancul. Si, mai curand, adancul dumnezeiesc al Fiului lui Dumnezeu coborat in lume din iubire, cheama adancul fiecaruia dintre noi.

Daca eu Te port in mine, o, Doamne, invredniceste-ma sa Te arat pe Tine! Chipul meu sa devina chip de lumina si de iubire, asemenea Tie, in lume, Doamne! Si, la masura mea, sa fiu si eu un smerit ucenic al Tau! Lasand toate, au mers pescarii de oameni dupa El. Ajuta-ne, Doamne, si noua sa mergem dupa Tine! Cu rugaciunile Maicii Tale si ale tuturor sfintilor. Amin.

Parintele Constantin Galeriu

mai mult
Magna EuropaPromovate

Pachetul privind finanțele digitale: Comisia prezintă o abordare nouă și ambițioasă pentru a încuraja inovarea responsabilă în beneficiul consumatorilor și al întreprinderilor

digital_finance

Comisia Europeană a adoptat astăzi, 24 septembrie, un nou pachet privind finanțele digitale, care include strategia privind finanțele digitale și strategia privind plățile de mică valoare, precum și propuneri legislative privind criptoactivele și reziliența digitală. Pachetul prezentat astăzi va stimula competitivitatea și inovarea europeană în sectorul financiar, creând astfel condițiile necesare pentru ca Europa să devină un organism de stabilire a standardelor la nivel mondial. Pachetul va oferi consumatorilor mai multe opțiuni și oportunități în ceea ce privește serviciile financiare și plățile moderne, asigurând în același timp protecția consumatorilor și stabilitatea financiară.

Măsurile luate astăzi vor fi esențiale pentru sprijinirea redresării economice a UE, deoarece vor debloca noi modalități de direcționare a finanțării către întreprinderile europene, jucând totodată un rol-cheie în punerea în aplicare a Pactului verde european și a Noii strategii industriale pentru Europa. Prin elaborarea unor norme mai sigure și mai ușor de utilizat, din punct de vedere informatic, de către consumatori, Comisia își propune să stimuleze inovarea responsabilă în sectorul financiar al UE, în special pentru întreprinderile digitale nou-înființate cu un grad ridicat de inovare, reducând totodată eventualele riscuri legate de protecția investitorilor, spălarea banilor și criminalitatea informatică.

Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor, a declarat: „Viitorul finanțelor este digital. Am văzut că, pe durata măsurilor de restricționare a circulației, oamenii au putut avea acces la serviciile financiare datorită tehnologiilor digitale precum operațiunile bancare pe internet. Tehnologia le poate oferi mult mai mult consumatorilor și întreprinderilor și ar trebui să adoptăm în mod proactiv transformarea digitală, atenuând în același timp eventualele riscuri. Acesta este obiectivul pachetului prezentat astăzi. O piață unică digitală inovatoare pentru finanțe va aduce beneficii cetățenilor europeni și va fi crucială pentru redresarea economică a Europei prin faptul că va oferi consumatorilor produse financiare mai bune și va deschide noi canale de finanțare pentru întreprinderi.”

Pachetul privind finanțele digitale prezentat astăzi cuprinde o strategie privind finanțele digitale, o strategie privind plățile de mică valoare, propuneri legislative pentru un cadru de reglementare al UE privind criptoactivele și propuneri pentru un cadru de reglementare al UE privind reziliența operațională digitală.

O strategie privind finanțele digitale: către un spațiu european al datelor financiare – noi modalități de direcționare a finanțării către IMM-uri – produse financiare mai bune pentru consumatori

Obiectivul strategiei privind finanțele digitale prezentate astăzi este de a transforma serviciile financiare ale Europei în servicii mai ușor de utilizat din punct de vedere informatic și de a stimula inovarea responsabilă și concurența între furnizorii de servicii financiare din UE. Strategia va reduce fragmentarea pieței unice digitale, astfel încât consumatorii să poată avea acces la produse financiare la nivel transfrontalier și întreprinderile Fintech nou-înființate să își extindă activitatea și să se dezvolte. Aceasta va asigura faptul că normele UE privind serviciile financiare sunt adecvate pentru era digitală, pentru aplicații cum ar fi inteligența artificială și tehnologia blockchain. Gestionarea datelor se află, de asemenea, în centrul strategiei prezentate astăzi. În conformitate cu strategia mai amplă a Comisiei privind datele, obiectivul măsurilor adoptate astăzi este de a promova schimbul de date și finanțarea deschisă, menținând în același timp standardele foarte ridicate ale UE în materie de protecție a vieții private și a datelor. În cele din urmă, strategia urmărește să asigure condiții de concurență echitabile între furnizorii de servicii financiare, fie că este vorba de bănci tradiționale sau de întreprinderi din domeniul tehnologiei: aceeași activitate, aceleași riscuri, aceleași reguli.

O strategie privind plățile de mică valoareplăți moderne și eficiente din punctul de vedere al costurilor

Strategia de astăzi își propune să le ofere cetățenilor și întreprinderilor europene servicii de plată sigure, rapide și fiabile. Aceasta va permite consumatorilor să plătească mai ușor în magazine și să efectueze tranzacții de comerț electronic într-un mod sigur și convenabil. Strategia vizează realizarea, în UE, a unui sistem de plăți de mică valoare pe deplin integrat, care să includă soluții de plăți instant la nivel transfrontalier. Aceasta va facilita plățile în euro între UE și alte jurisdicții și va promova apariția unor soluții de plată naționale și paneuropene.

Propuneri legislative privind criptoactivele: valorificarea oportunităților și atenuarea riscurilor

Comisia a propus astăzi pentru prima dată o nouă legislație privind criptoactivele (o reprezentare digitală a valorilor sau a drepturilor care pot fi stocate și tranzacționate electronic). „Regulamentul privind piețele de criptoactive” va stimula inovarea, menținând, totodată, stabilitatea financiară și protejând investitorii împotriva riscurilor. Legislația va oferi claritate și securitate juridică emitenților și furnizorilor de criptoactive. Noile norme le vor permite operatorilor autorizați într-un stat membru să furnizeze servicii în întreaga UE („procedura de pașaport”). Garanțiile includ cerințe de capital, custodia activelor, o procedură obligatorie de tratare a plângerilor pusă la dispoziția investitorilor și drepturi ale investitorului împotriva emitentului. Emitenții de criptoactive semnificative garantate cu active (așa numitele „criptomonede stabile” mondiale) ar face obiectul unor cerințe mai stricte (de exemplu, în ceea ce privește capitalul, drepturile investitorilor și supravegherea).

De asemenea, Comisia propune astăzi un sistem-pilot pentru infrastructurile de piață care doresc să încerce să comercializeze și să efectueze tranzacții cu instrumente financiare sub formă de criptoactive. Acest sistem-pilot reprezintă o abordare a mediului de testare („sandbox”) – sau a mediului controlat – care permite derogări temporare de la normele existente, astfel încât autoritățile de reglementare să poată dobândi experiență în utilizarea tehnologiei registrelor distribuite în cadrul infrastructurilor pieței, asigurându-se, în același timp, că pot face față riscurilor la adresa protecției investitorilor, a integrității pieței și a stabilității financiare. Obiectivul sistemului-pilot este de a le permite întreprinderilor să testeze și să dobândească mai multe cunoștințe despre modul în care se aplică în practică normele existente.

Propuneri legislative privind reziliența operațională digitală: împiedicarea atacurilor cibernetice și îmbunătățirea supravegherii serviciilor externalizate

Întreprinderile din domeniul tehnologiei sunt din ce în ce mai importante în domeniul finanțelor, atât ca furnizori de servicii informatice pentru firmele financiare, cât și ca furnizori de servicii financiare în sine. Actul legislativ propus astăzi privind reziliența operațională digitală urmărește să asigure faptul că toți participanții la sistemul financiar dispun de garanțiile necesare pentru a atenua atacurile cibernetice și alte riscuri. Legislația propusă va impune tuturor întreprinderilor să se asigure că pot face față tuturor tipurilor de perturbări și amenințări legate de tehnologia informației și comunicațiilor (TIC). Propunerea legislativă prezentată astăzi introduce, de asemenea, un cadru de supraveghere pentru furnizorii de TIC, cum ar fi furnizorii de servicii de cloud computing.

Context

Pachetul privind finanțele digitale, prezentat astăzi, se bazează pe activitatea desfășurată în contextul Planului de acțiune privind FinTech din 2018 și pe activitatea Parlamentului European, a autorităților europene de supraveghere și a altor experți. În vederea elaborării pachetului privind finanțele digitale, Comisia a dialogat în diverse moduri cu părțile interesate și cu publicul. Comisia a organizat evenimente de informare privind finanțele digitale, la care au participat părțile interesate și care au avut loc în statele membre și la Bruxelles în primăvara anului 2020. Comisia a organizat, de asemenea, trei consultări publice pentru a colecta feedback de la o gamă largă de părți interesate.

În domeniul plăților de mică valoare, A doua directivă privind serviciile de plată (DSP2) a fost deja un pas important la nivel legislativ. Cu toate acestea, DSP2 va face obiectul unei analize în al patrulea trimestru al anului 2021 și, dacă va fi necesar, va fi adaptată pentru a sprijini punerea în aplicare a politicilor privind strategia pentru plățile de mică valoare. Comisia a publicat, de asemenea, în primul semestru al anului 2020, o consultare publică având ca obiect o strategie europeană pentru plățile de mică valoare. Comisia a luat în considerare răspunsurile la consultare atunci când a definit acțiunile UE în domeniul plăților de mică valoare.

(ec.europa.eu)

mai mult
CronicăPromovate

Țărani români, soldați eroi veterani din Războiul de Independență (1877-1878)

TaraniRomani

București, ROMÂNIA (10 august 1928).

Țărani români, soldați eroi veterani din Războiul de Independență (1877-1878) în fața Palatului Mitropolitan la aniversarea a jumătate de veac de la istoricul eveniment! Țăranul din mijloc este invalid de război, fără picioare.
Țăranii nu au primit pământ de la rege și guvernanți nici după 1877, nici după marile răscoale din anii 1888 și 1907 și nici după Războiul Balcanic din 1913…

În anul 1907 țăranilor răsculați care având ”mințile rătăcite” au atentat la liniștea statului (a arendașilor străini și a moșierilor autohtoni), li s-a dat în loc de pământ, gloanțe. În anul 1913 în timpul Răboiului balcanic, țăranii noștri soldați văzuseră că în Bulgaria moșiile nu erau atât de întinse și că țăranii lor trăiau mai bine. Și tot nu li s-a dat pământ. Abia după Războiul de Reîntregire (1916-1919) a fost făcută reforma agrară din anul 1921.

(Daniel Siegfriedsohn)

mai mult
1 2 3 111
Page 1 of 111