O seară de poveste și o atmosferă plină de emoție la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” Ploiești

O seară de poveste și o atmosferă plină de emoție la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” Ploiești, în debutul căreia am mulțumit tuturor celor care au fost alături, și, îmbrățișați cu drag de poezie și tandrețe de cititor, au venit să petreacă împreună un timp, care s-a dovedit a fi departe de  o banală seară de toamnă.

Lansarea noului volum de poezii semnat de poeta Aura Creițaru, intitulat „Risipitorii din inima nemărginirii” (Editura Princeps Multimedia, Iași, 2026), s-a transformat într-o sărbătoare a poeziei și a sufletului. În sală s-au aflat prieteni, colegi de catedră, colegi de peniță și partenerul de iubire și visuri, reprezentând o parte a iubitorilor de poezie din areal, iar la masa prezidiului ne-au onorat distinși creatori și apărători responsabili ai cuvântului bine scris, apropiați ai cenaclului nostru.

Gazda evenimentului, Dir. Mihaela Radu, a adresat un călduros bun venit publicului și invitaților de onoare, deopotrivă iubitori de poezie. Domnia sa a transmis felicitări distinse autoarei, remarcând legătura profundă a acesteia cu biblioteca, spațiul primitor în care, de altfel, au fost lansate toate cărțile sale anterioare.

Doina Ofelia Davidescu, secretarul literar al Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești, a ghidat publicul printre titlurile volumelor semnate de Aura Creițaru: Prezentul dintre clipe (Editura Detectiv literar, București, 2021), Zbor interzis (Editura Princeps Multimedia, Iași, 2023), Calliope și coloniile de fluturi (Editura Princeps Multimedia, Iași, 2024) și Risipitorii din inima nemărginirii (Editura Princeps Multimedia, Iași, 2026), dezvăluind și prezența simbolică a unui „fluture cu aripi albastre” în sală — semn că muza Calliope venise să-i cunoască sau să-i recunoască pe „risipitorii din inima nemărginirii”.

 Au fost adresate dnei Dir. Mihaela Radu mulțumiri cu recunoștință din partea Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești pentru frumoasa colaborare de-a lungul timpului.

Protagonista serii:

Aura Creițaru a mulțumit distinșilor invitați, gazde, public și a mărturisit în câteva cuvinte pline de emoție sensul parcursului său literar, subliniind însingurarea și risipirea creatorului precum și drumurile dificile pe care le urmează.

Din remarcabila activitate a domniei sale: s-a dedicat cu pasiune misiunii de profesor și îndrumător al spiritelor tinere. Pe scurt: are studii universitare în fizică și un masterat în Drepturile Omului și a fost recompensată pentru întreaga sa activitate didactică cu Distincția „Gheorghe Lazăr” din partea Ministerului Educației. S-a dovedit o susținătoare neobosită a tinerilor talentați: din postura de cadru didactic, a înființat un cenaclu literar-artistic de weekend, a fondat revista „Adolescență” și o fundație omonimă menită să descopere și să promoveze tinerii cu aptitudini scriitoricești și, de asemenea, Cenaclul Literar de Vineri– la Casa Corpului Didactic Buzău.

Amintesc activitatea ca director/redactor şef de REVISTE: Oglinda, Adolescenţa, Perpetuum, Jurnal Adolescenţa precum  și:
Articole jurnalistice, editoriale, articole educative şi ştiinţifice, studii şi cercetare, interviuricu personalităţi (Laurenţiu Ulici, Ion Dumitru Verlag – Germania, Renato Zamfir – Germania, Andrei Marga);

Grupaje de poezie în revistele: Literadura, Monitorul de poezie, Caietele de la Ţinteşti, Extemporal liric, Feed Back, Sintagme codrene, Lido dell’anima, Poesis, Spaţii Culturale, Banchetul (Tg. Jiu), Autograf MJM (Craiova), Rexpublica (Ploieşti), ASLRQ (Canada), Poeticanet (Grecia), Jurnal israelian
Antologată în volumele apărute la editurile Inspirescu, Editgraph și ROCART

Premii

• Premiul special al juriului la Festivalul European de Poezie, Iași, 2021
• Premiul de Merit şi publicare în Poezie de colecţie – Monitorul de poezie, Bucureşti, 2021
• Nominalizare la Premiul de debut cu volumul Prezentul dintre clipe, Editura Detectiv literar, Festivalul „V. Voiculescu”, 2021

Membră a Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești, care își desfășoară activitatea sub coordonarea Asociației Literare 24 PH Arte Ploiești – al cărui președinte este poetul, membru USR, Ioan Vintilă Fintiș, a publicat versuri în trei dintre antologiile comunității noastre literare: Neuroni și endorfine (2023), Spirala ascunsă – Antologie aniversară 75 (2024) și ediția dublă Trecere și timp (2025-2026), aflată în curs de apariție.

Cele patru volume ale Aurei Creițaru au primit numeroase și importante recenzii, referințe critice.

Invitați speciali:

Evelyne Croitoru, poetă, eseistă, cronicar literar și realizatoare de emisiuni culturale – este o prezență activă și respectată în spațiul cultural contemporan, fiind membră în Comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor din România (Filiala București – Poezie). A publicat numeroase volume de poezie apreciate de critică, primind și Premiul „Cartea Anului 2019” oferit de Filiala de Poezie a USR București pentru volumul O cafea cu tine (Editura Eikon, 2019). Realizează emisiunea „Văzul inimii”, difuzată pe platforma Atitudini Contemporane și Publive Media TV, și are, nu în ultimul rând, contribuții importante aduse antologiilor cenaclului nostru.

Christian Crăciun este un respectat critic literar, eseist, scriitor, profesor de limba și literatura română și, totodată, un jurnalist de marcă. Domnia sa reprezintă o voce critică de o remarcabilă profunzime, raționament și luciditate în peisajul cultural contemporan. Recent, a obținut premiul „Cartea Anului 2024” acordat de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala București – Critică, Eseistică și Istorie literară) pentru volumul Anatomia și fiziologia lui A și are, de asemenea, importante contribuții aduse antologiilor cenaclului nostru.

Din alocuțiunile invitaților de onoare:

Evelyne Croitoru – O analiză de suflet: Poezia ca act de iluminare și dăruire

Dna Evelyne Croitoru,  a evocat, în deschiderea cuvântului său, bucuria participării domniei sale la antologiile cenaclului ploieștean prin versuri și recenzii, amintind totodată o întâlnire memorabilă de muzică și poezie cu versuri selectate din volumele sale, găzduită în trecut de comunitatea noastră literară.

Trecând la analiza profundă a volumului „Risipitorii din inima nemărginirii”, distinsa invitată a subliniat detalii de o mare finețe spirituală:

• Poezia privită prin „văzul inimii”: Remarcând cu emoție că un poem din volum poartă chiar numele emisiunii sale culturale, „În văzul inimii”, Evelyne Croitoru a explicat cum poeta își asumă pe deplin rolul de martor al lumii lăuntrice. În această geografie sacră, gândul se împletește subtil cu vibrația cosmică, iar ființa se dezvăluie treptat, într-o căutare îndelungată a formei perfecte a cuvântului.

• Singurătatea creatoare și fereastra spre credință: „Pentru a scrie între patru pereți, unde gândirea și imaginația sunt libere, te însingurezi”, a subliniat invitata. În liniștea deplină a acestei izolări, zgomotul lumii se estompează, iar singurătatea devine o fereastră luminoasă spre credință, cea care înalță ideea. Volumul abundă în referiri la creștinism și sacru: „creatorul era sus, iar lumina deasupra”, fiecare poem devenind astfel o formă subtilă de transcendență.

• Parodoxul risipirii: Deși titlul vorbește despre „risipitori”, poeta nu pierde, ci oferă cu generozitate din prea-plinul sufletului său. Evelyne Croitoru a nuanțat superb: „Poeții nu se risipesc, ci se îmbogățesc prin creație și dăruire”. Aura Creițaru construiește un discurs liric pe verticala sensurilor și transformă reflecția într-o formă de iluminare. Ea meditează profund asupra marilor teme — iubirea, viața, moartea, zborul, eternitatea — fără a cădea vreodată în lamentație, convertind fragilitatea în forță creatoare.

• O poetă orfică: În final, a fost amintită prefața semnată de scriitorul Daniel Corbu, care o definește pe Aura Creițaru drept o „poetă orfică, mereu în plutire către Eleusis, de o debordantă sensibilitate, oferind o carte traversată de întrebări”. Evelyne Croitoru a încheiat prin a o felicita din suflet pe autoare pentru această reușită editorială.

Christian Crăciun – O perspectivă critică asupra risipei cosmice și a purității

Reputatul critic literar Christian Crăciun a deschis alocuțiunea sa mulțumind pentru primirea călduroasă și exprimându-și recunoștința față de Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” pentru găzduirea acestui eveniment de suflet.

Analiza domniei sale a adus o perspectivă filosofică și profundă asupra textului:

• Sub semnul abundenței blagiene: Criticul a mărturisit că, în momentul în care a primit volumul, titlul l-a trimis imediat cu gândul la celebrul vers al lui Lucian Blaga: „Orice-nceput se vrea fecund, risipei se dădu Florarul”. Acesta a remarcat că oamenii din ziua de azi trăiesc prinși într-o risipire haotică de timp și energie, iar în plan spiritual universul este creat de Dumnezeu sub semnul abundenței și al unei „risipe” divine, inexplicabile, dar plină de har. Extinzând, p oezia Aurei Creițaru stă sub semnul unei generozități și abundențe sufletești.

• Triunghiurile stării de grație: Christian Crăciun a subliniat că Aura Creițaru se mișcă într-un plan cosmic, unde starea de grație se configurează în jurul a două triunghiuri esențiale: artă / filosofie / dragoste (ca modalități fundamentale de a răspunde la căutările noastre pe această lume) și spirit / emoție / timp. „Temele sunt mari, absolute, tragice ce fac poezia subtextual interogativă.”

• Grădinăritul liniștii contra gălăgiei lumii: În viziunea criticului, poezia Aurei se construiește în jurul unui profund „de ce”, poeta ocupându-se cu un nobil „grădinărit al liniștii”. Ea reușește să clădească o lume aflată în total contrast cu zgomotul și gălăgia societății contemporane, fiind ghidată de pasiunea întrebărilor esențiale.

• Candoare și didacticism spiritual: O altă remarcă valoroasă a fost aceea că poezia autoarei păstrează un subtil caracter didactic — ea vrea să ne învețe adevărurile lumii dezbrăcate de zgura vechilor concepte, propunând o recuperare a candorii, a liniștii și a purității prime. Pentru a ilustra freamătul discret din subtextul poemelor, criticul a ales să citeze un fragment grăitor din volum: „Femeia se admiră în oglinzile lumii / ca să înțeleagă micile ei defecte / văzute de propriul ei chip…”

Emoție în versuri și acorduri de poveste

Seara a continuat într-o dinamică perfectă. Câteva colege de condei — Emilia Luchian, Iulia Dragomir și Livia Dimulescu — au recitat din proaspătul volum, aducând propriile aprecieri laudative și încărcând sala de vibrație. Momentele lirice au fost completate într-un mod cu totul deosebit de câteva poeme aranjate pe un fond muzical cald, unde vocea și acordurile au dat aripi textului scris.

În încheiere, am revenit pentru a întări o ideea că frumoasa muză Calliope, însoțită de coloniile ei de fluturi, colindă de fapt toate paginile volumelor semnate de Aura Creițaru. Am atras atenția publicului asupra copertei cărții, unde este ilustrată o scară în spirală, la al cărei capăt pare să stea un magician al sensurilor. Probabil că acesta l-a inspirat pe Adrian Creițaru în prezentarea cu noblețe, în aprecierea tuturor, a unei diaporame poetice, sensibile și profunde de imagini, culori și muzică din final.

Tușa finală a evenimentului: într-o stare de bucurie generală, o fotografie de grup în holul bibliotecii și o lungă sesiune de autografe, unde cititorii au plecat acasă cu o părticică din inima nemărginirii.

Mulțumim cu reverență invitaților!

Felicitări din suflet poetei Aura Creițaru!

Au participat: Emilia Luchian, Sorana Brucăr, Livia Dimulescu, Doru Gogulancea, Doina Ofelia Davidescu, Leonida Corneliu Chifu

Alți invitați, membri mai vechi ai cenaclului, ai altor cenacluri literare, artistice, numeroși prieteni și apropiați ai poetei : Iulia Dragomir, Cecilia Dragomir, Ivone-Marlen Scălătescu, Doina Bălan, Adrian Creițaru, Nini Popescu, Valter Paraschivescu, Daniela Păduroiu, fam. Bălan ș.a.

Fotografii: Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu

Cronică (sper cât mai aproape de adevăr), editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”

Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești,
Președinte: Ioan Vintilă Fintiș

Cea de-a 36-a Conferință Panortodoxă dedicată studiului ereziilor și pseudo-religiilor s-a desfășurat în perioada 3–5 noiembrie 2026 în orașul Corint, Grecia Evenimentul a fost organizat de Comisia sinodală împotriva ereziilor a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei în colaborare cu Mitropolia de Corint.

Lucrările au avut ca temă „Magie, ghicire, astrologie și prezicerea viitorului”, scopul central fiind analizarea practicilor oculte și a diferitelor forme de pseudo-spiritualitate modernă care induc în eroare credincioșii. S-a urmărit dezvoltarea cooperării dintre Bisericile Ortodoxe surori pentru a răspunde coordonat acestor provocări pastorale actuale.

Delegația Bisericii Ortodoxe Române a fost condusă la eveniment de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, cel care a și citit mesajul oficial trimis de la București.

Mesajul Patriarhului Daniel

Intitulat „Viitorul omului se află în mâinile lui Dumnezeu”, mesajul Preafericitului Părinte a subliniat că apelul la magie sau astrologie trădează o lipsă de credință și o încercare iluzorie de a dobândi putere și cunoaștere în afara lui Dumnezeu. Patriarhul a subliniat că aceste practici aduc o falsă libertate și îi îndepărtează pe oameni de adevărata comuniune spirituală.

Conferința s-a încheiat formal în data de 5 noiembrie 2026 prin adoptarea unui document final ce cuprinde 17 concluzii clare, lansând un apel ferm la discernământ duhovnicesc în fața asaltului practicilor oculte contemporane și subliniază importanța cooperării interortodoxe în pastorația modernă.

Informații și detalii:

https://basilica.ro/magie-astrologie-erezii-conferinta-panortodoxa-corint-2026/

Noi, nu!

O parte din noi ne-am învins
Greșeala, minciuna și groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Până-n zarea ce-și leagănă oaza.

Generații secate se sting,
Tinerii râd către stelele reci.
Cine-și va pierde credința-n izbândă
Pe-aceste mereu mișcătoare poteci?

Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să moară?
Cine-o să-și lepede inima-n colb
Insuportabil de mare povară?

Ca un vânt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

Foto: Nicolae Labiș ( în stanga), Portik Imre și Ion Buda

După ultima ploaie

Apoi se lasă seara
cu buzunarele pline de frunze
și zvonuri,
un ac rătăcit pe discul tăcerii
iar timpul o muzică prin
camerele ticsite.

În cărti semnele de carte,
un Pessoa
își caută prin sertare,
iar printre pagini se strecoară
un fluture cu aripi de cerneală,
unele în praful de pe viniluri,
în felul în care o lumină oblică
își caută odihna toate
păsările exilate din vise.

O altă duminică,
cu miros de gutui și ploi,
cu îngeri desculți
prin livada din spate și-un soare,
ca o monedă de aur pe pervaz
rămas în urmă.

O portocală desface în felii
geografia unei veri,
în timp ce lingurița răscolește
în ceașcă ultimele
pentru o vreme, adevăratul nume,
după ultima ploaie.

Ana Urma

Dragi cenacliști, prieteni ai literaturii și ai ceaiurilor calde,

Dacă vă este dor de o seară boemă într-o banală zi de toamnă, vă invităm la o nouă ședință a Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești, luni, 9 noiembrie 2026, ora 17:00, în primitoarea Sală Studio a Filarmonicii „Paul Constantinescu”.

Programul nostru, cel de toate întâlnirile, cuprinde:

• Cea mai recentă creație – ne vom deschide tolba cu noutăți pentru gândurile așternute de curând pe hârtie.

• Lecția de poezie – o lăsăm sub semnul misterului și al inspirației de moment (fără lector, deocamdată, avem voie să fim rebeli!).

• 11 minute de istorie – prof. Emilia Luchian ne va lua din nou în primire pentru o porție scurtă, dar intensă, de călătorie în timp.

• Lectura de cenaclu: Colegul nostru, Adi Serafim, ne va pune pe gânduri și, poate, ne va purta prin labirintul emoțiilor cu momentul de lectură: „E bine, Doamne, dar de ce e greu”.

Luați-vă nostalgia, luați-vă muza și veniți!

Pentru ca povestea să fie completă, un ceai cald ne va aștepta la sfârșit, sub un acoperiș din apropiere.

Invitație, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

“Nu există patriotism fără patrimoniu!”

Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești

Președinte: Ioan Vintilă Fintiș

Sergiu Klainerman, reputat profesor de origine română, la Universitatea Princeton, laureat al bursei MacArthur pentru genii și specialist în ecuațiile relativității generale ale lui Einstein, a declanșat o vie dezbatere în spațiul public după interviul acordat HotNews.

În timp ce presa de stânga îi critică poziția, alți comentatori culturali și intelectuali îi apără perspectivele, integrându-le într-un curent de rezistență academică alături de figuri precum regizorul Andrei Șerban sau profesorii Aurelian Crăiuțu și Alin Fumurescu.Din sinteza pozițiilor sale și a analizelor conexe, rezultă o radiografie critică a mediului universitar și social actual:

Sindromul „Déjà-Vu” și Noul Totalitarism

• Reeducare ideologică: Plecat din România comunistă în 1975, Klainerman resimte în universitățile Ivy League (opt universități private de elită din nor-estul SUA) un sentiment de déjà-vu. Actualul wokism academic este perceput de critici ca o reeditare modernă a reeducării comuniste.
• Mimetism și frică: La fel ca în perioada dictaturii ceaușiste, cadrele didactice și studenții ajung să își mimeze entuziasmul ideologic pentru a evita excluderea sau linșajul social.
• Îndoctrinarea timpurie: Procesul începe din școlile pedagogice americane, transformate în seminarii de dogmă antiamericană, antivestică și antiimperialistă.

Prăbușirea Meritocrației și a Rigoarei

• Impostură instituționalizată: Înlocuirea criteriului meritocrației cu cel al „diversității” afectează grav excelența academică. Cazul fostei președinte de la Harvard, Claudine Gay, este invocat ca un exemplu de ascensiune bazată pe criterii identitare în detrimentul operei științifice.
• Diluarea educației: Degradarea standardelor se reflectă în rezultatele testelor de tip PISA. În state precum California, inițiativele care consideră rigoarea matematică drept o formă de discriminare duc la diluarea programelor școlare, afectând tocmai copiii din mediile defavorizate.

Vulnerabilitatea Geopolitică și Exodul Creierelor

• Dependența de studenții străini: Standardele din științele exacte americane sunt susținute majoritar de studenți veniți din Asia, ghidați de disciplină și performanță.
• Avantajul strategic al Chinei: Spre deosebire de SUA sau Europa (pe care Klainerman o consideră „la pământ”), state precum China investesc masiv în repatrierea elitelor științifice, profitând de slăbiciunile și fracturile culturale din Occident.

Avertismentul lansat de matematicianul român subliniază că, fără o revenire la pluralism, adevăr și meritocrație, somnul rațiunii riscă să ducă la un declin cultural și academic ireversibil.

Nota Bene: Deși provin din medii și poziții ideologice radical diferite, demisiile regizorului Andrei Șerban (de la Columbia University) și a Claudinei Gay (de la Harvard) ilustrează fractura profundă din universitățile americane:

• Andrei Șerban a demisionat în semn de protest împotriva presiunilor ideologice și ale corectitudinii politice radicale (wokism). Regizorul a refuzat să se supună dictatului cotelor de gen și rasă în procesul de selecție artistică, acuzând impunerea unei cenzuri de tip neo-marxist care anula meritocrația și libertatea de exprimare.
• Claudine Gay a fost forțată să demisioneze în urma unui dublu scandal: acuzații multiple de plagiat în lucrările sale academice și răspunsul său ambiguu din Congresul SUA privind combaterea antisemitismului în campus. Criticii săi au invocat cazul ca o dovadă a modului în care promovarea pe criterii de diversitate (DEI) primează în fața rigoriilor științifice.

Ambele cazuri rămân repere ale aceleiași crize: prăbușirea standardelor academice clasice în fața ingineriei sociale.

Surse: Interviul HotNews (Partea I & II)

https://www.google.com/url?sa=i&source=web&rct=j&url=https://hotnews.ro/interviu-plecat-din-romania-si-devenit-unul-dintre-cei-mai-importanti-matematicieni-ai-lumii-un-profesor-din-sua-acuza-stangismul-din-societate-lucrul-cel-mai-ingrijorator-2388700&ved=2ahUKEwj87deOrOGXAxVN5wIHHZ6wNGkQg5wRegYIAAgMEAU&opi=89978449&cd&psig=AOvVaw1Xo8JpGSM8GqM3a9tHyQAN&ust=1793436066651000

https://www.google.com/url?sa=i&source=web&rct=j&url=https://centrulpolitic.ro/author/aurelian-craiutu/&ved=2ahUKEwiru6qWq-GXAxWk0wIHHcv4NNsQy_kOegYIAAgNEAk&opi=89978449&cd&psig=AOvVaw3niZX5fGqn7OZ8ETJjDlAC&ust=1793435814246000

https://www.google.com/url?sa=i&source=web&rct=j&url=https://www.contributors.ro/author/alin-fumurescu/&ved=2ahUKEwiru6qWq-GXAxWk0wIHHcv4NNsQy_kOegYIAAgNEBY&opi=89978449&cd&psig=AOvVaw3niZX5fGqn7OZ8ETJjDlAC&ust=1793435814246000

D.O.D.

Pentru mulți români, anii ’90 au însemnat haos, hiperinflație și fabrici vândute pe nimic. Însă, istoria ar fi putut arăta complet diferit dacă liderii de atunci ar fi ascultat un singur om. Numele său este Anghel Rugină, un economist de talie mondială, aclamat în Statele Unite ale Americii, care a venit la București cu planul unui „miracol economic”. Cum a ajuns acest savant să fie ovaționat în Occident și ignorat cu aroganță acasă?

De la Vizurești la exilul academic
Născut la 24 mai 1913, în satul Vizurești din județul Galati, Anghel N. Rugină a demonstrat o minte sclipitoare încă din tinerețe. A absolvit Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București (astăzi ASE) în 1936, avându-l ca mentor pe ilustrul Virgil Madgearu. După obținerea doctoratului în 1942, realizând direcția dezastruoasă spre care se îndrepta Europa de Est odată cu avansul sovieticilor, Rugină a părăsit țara. Și-a continuat studiile în Germania, obținând un al doilea doctorat la Universitatea din Freiburg (1948), inima școlii economice a ordoliberalismului, care a pus bazele miracolului economic german postbelic.

Cariera fulminantă în Statele Unite
În 1950, a emigrat în SUA, având doar câțiva dolari în buzunar. Datorită geniului său, a devenit rapid o voce respectată. A predat la universități de prestigiu, consacrându-se ca profesor emerit la Northeastern University din Boston, unde a predat între 1958 și 1982. Acolo a dezvoltat „Teorema generală a echilibrului” și noi teorii monetare. Anghel Rugină a fost un adversar înverșunat al inflației, pe care o numea „un furt legalizat din buzunarul cetățeanului”. El propunea un sistem financiar extrem de stabil, în care moneda să aibă acoperire reală (în etalonul aur sau argint), pentru a proteja economiile oamenilor de rând împotriva abuzurilor guvernelor.

Întoarcerea din 1990 și planul refuzat
Imediat după căderea regimului comunist, în 1990, savantul de 77 de ani s-a întors în România, plin de speranță. A adus cu el un proiect detaliat, un program de redresare și tranziție care să evite „terapia de șoc”. Planul său prevedea o privatizare treptată și corectă, emiterea unei noi monede naționale convertibile (cu acoperire parțială în metale prețioase), echilibrarea prețurilor și stimularea masivă a producției interne. A fost primit cu brațele deschise de mediul academic, fiind ales membru de onoare al Academiei Române, dar politicienii aveau cu totul alte planuri.

Tragedia unei viziuni respinse
Din păcate, clasa politică post-revoluționară, guvernată de interese obscure, i-a respins planul. Ideile lui Anghel Rugină cereau transparență, disciplină financiară și onestitate – concepte complet incompatibile cu jaful tranziției din anii ’90. Politicienii i-au catalogat teoriile drept „utopice” sau „învechite”, preferând calea inflației galopante, a devalorizării masive a leului și a deindustrializării sălbatice. Mâhnit de ceea ce vedea și de modul în care o națiune întreagă era lăsată să se scufunde în sărăcie, profesorul s-a reîntors în Statele Unite.
Anghel Rugină s-a stins din viață pe 15 decembrie 2008, la Boston, la onorabila vârstă de 95 de ani. A lăsat în urmă zeci de tratate economice și o recunoaștere internațională uriașă, fiind unul dintre marii gânditori ai capitalismului etic.
Oare cum ar fi arătat România de astăzi dacă guvernanții din anii ’90 ar fi aplicat planul său de stabilizare economică?

Sursa: Istorie la Culcare facebook.com

Seara de luni, 26 octombrie, ne-a însoțit pașii în compania unui delicat frison de octombrie, dar Sala Studio a Filarmonicii ne-a primit cu căldura unui bun și vechi prieten, găzduindu-ne cea de-a doua ședință a lunii.

LECȚIA DE POEZIE a cuprins  materialul prezentat de Maria Bem despre Publius Ovidius Naso (43 î.Hr. – 17 d.Hr.). Au fost evocate originea sa de aristocrat roman, precum și poziția sa extrem de privilegiată în înalta societate a Romei. Înainte de a cunoaște dizgrația imperială, Ovidius devenise un strălucit și iubit poet al epocii sale, cucerind publicul prin celebrele sale scrieri de tinerețe consacrate iubirii, cum au fost Amorurile, Heroidelor sau faimoasa Ars Amatoria (Arta iubirii), dar și prin capodopera sa mitologică, Metamorfozele.

Lectora a trecut în revistă și misterele  legate de exilul său brusc, decretat de împăratul Augustus în anul 8 d.Hr. Au fost menționate principalele presupuneri istorice din jurul acestei pedepse aspre, rezumate chiar de poet prin celebra formulă carmen et error („o poezie și o greșeală”). Pe de o parte, este vorba despre caracterul considerat mult prea libertin al operei sale, iar pe de altă parte, despre o posibilă implicare directă sau indirectă într-un scandal politic sau dinastic de la curtea imperială, probabil legat de adulterul Iuliei, nepoata împăratului.
Prezentarea a descris apoi realitatea dură de la Pontul Euxin (vechiul Tomis, Constanța de astăzi), unde poetul a creat o lirică a suferinței și a dorului prin elegiile din Tristele și Ponticele. Un accent deosebit s-a pus pe faptul că, în ciuda numeroaselor căutări arheologice, locul exact unde se află mormântul poetului a rămas până astăzi necunoscut, învăluit în legendele Tomisului.
Maria Bem a amintit, de asemenea, de statuile ridicate în memoria sa la Constanța și în orașul său natal, Sulmona din Italia, făcând referire la celebra epistolă elegiacă (Tristele) înscrisă pe soclu, ce conține propriul său epitaf:

„Sub astă piatră zace Ovidiu,
Cântărețul iubirilor gingașe,
Răpus de-al său talent.
O, tu, ce treci pe-aice,
Dac-ai iubit vreodată,
Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin.”

Drama exilului răzbate cu deosebită forță din versurile în care Ovidiu face trimitere la vina sa și la pedeapsa primită:
„Eu n-am scris versuri triste,
dar tristă a fost pedeapsa glumețului meu vers.
Osânda-i aspră, însă am meritat exilul,
o oarbă rătăcire că l-am jignit pe dânsul.
Osânda mea e nouă, dar vechi este păcatul meu.” (Ars amandi/ Ars Amatoria).

 Prezentarea s-a încheiat emoționant cu un poem Către Ovidiu de Alexandr Pușkin, scriitor al cărui destin de exilat în Basarabia s-a asemănat izbitor cu cel al lui Ovidiu.

„Ovidiu, sunt aproape de ţărmii liniştiţi,
Pe care-odinioară, tu zeii izgoniţi
Ai Romei îi aduseşi, şi-unde cenuşa-ţi este…”

Emilia Luchian a completat prezentarea, evidențiind relația de bună înțelegere care s-a statornicit între poetul roman și locuitorii cetății Tomis, de care Ovidius se temuse la începutul exilului său. De asemenea, a amintit mărturiile potrivit cărora poetul ar fi compus versuri și în limba getă, creații care, din păcate, nu s-au păstrat până în zilele noastre.

11 MINUTE DE ISTORIE Prof. Emilia Luchian a conturat un portret fascinant și detaliat al Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a cărui pomenire a coincis simbolic cu ziua în care ne aflam.

Lectorul a evocat viața sfântului, născut într-o familie nobilă din Salonic, a primit o educație de elită și a ajuns guvernator al orașului. În ciuda poziției sale înalte, Dimitrie a ales calea creștinismului, propovăduind credința pe ascuns în vremuri de prigoană. Printre faptele și minunile sale, a fost amintită binecuvântarea oferită tânărului Nestor; aflat în temniță, Sfântul Dimitrie l-a însemnat cu semnul sfintei cruci pe Nestor, cel care urma să intre în arenă împotriva fiorosului gladiator păgân Lyaeus. Spre uimirea tuturor, ocrotit de această binecuvântare, Nestor l-a învins pe uriașul vandal, fapt ce a atras mânia împăratului Maximian și a dus la sfârșitul martiric al Sfântului Dimitrie. Lectora a explicat legătura profundă a sfântului cu orașul Salonic, unde a fost ridicată în cinstea sa o impunătoare basilică paleocreștină, loc ce adăpostește moaștele sale izvorâtoare de mir. Într-o analiză vizuală captivantă, lectora a realizat o comparație între iconografia Sfântului Dimitrie și cea a Sfântului Gheorghe: deși amândoi sunt reprezentați ca sfinți militari și călare, Sfântul Gheorghe apare adesea pe un cal alb, răpunând balaurul, în timp ce Sfântul Dimitrie este zugrăvit pe un cal murg (roșu), străpungându-l cu sulița pe gladiatorul Lie sau pe un rege păgân.
Prezentarea a inclus și un reper celebru al Salonicului – Turnul Alb. Construit inițial de otomani ca fortăreață și închisoare (cunoscut în trecut și ca „Turnul Însângerat”), acesta a primit numele actual după ce un deținut a fost eliberat în schimbul văruirii complete a clădirii în alb, devenind un simbol al orașului.
În final, lectora a clarificat o confuzie istorică ce apare uneori în spațiul cultural autohton, făcând distincția clară între martiriul Sfântului Dimitrie și locul de tragic  sacrificiu de la Constantinopol al domnitorului Constantin Brâncoveanu și al fiilor săi, decapitați pentru că au refuzat să renunțe la credința creștină.

Rubrica CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a adus pe mica noastră scenă literară câteva dintre cele mai recente și reprezentative lucrări ale colegilor noștri, oferind publicului un mozaic de genuri și stări: Irina Ionescu a citit un fragment de proză din volumul său în pregătire, intitulat „Irene filozofează”; Emilia Luchian a încântat asistența cu versuri sensibile din cel mai recent volum al său, „Depozitul cuvintelor”; Maria Bem a recitat două poeme încărcate de emoție și forță vizuală, dedicate Taberei de Sculptură Monumentală Contemporană „Gheorghe Coman”; Diana Petroșanu a propus o incursiune lirică prin intermediul poeziei „Femeia alogenă”; Liana Sprânceană a captivat atenția publicului cu o proză scurtă plină de miez, intitulată „Ziua meditației”; Gigi Stănescu a adus zâmbetul pe buzele celor prezenți cu epigramele pline de spirit „Bunica” și „Celor trei autori”; nou venită în cadrul cenaclului, Raluca Peșu ne-a propus poezia „Când ochii tac”, iar Mihail Ivănescu, în stilul său narativ simplu, naiv și  inconfundabil, ne-a supus atenției un fragment de proză, cu subiect inspirat din viața „modernă” a satului contemporan.

Momentele de lectură au fost completate armonios de George Anton, care ne-a încântat atât cu umorul fin al epigramelor sale, cât și cu delicate acorduri de pian, oferind serii o surpiză. În completare, Doru Gogulancea a prezentat ecourile unui important și recent eveniment cultural: lansarea cărții dedicate Ecaterinei Caradja, îmbogățind expunerea cu detalii fascinante și comentarii avizate din epoca respectivă.

LECTURA DE CENACLU l-a avut protagonist pe jurnalistul Leonida Corneliu Chifu, într-un moment dedicat exclusiv poetului ION (NINO) STRATAN

Leonida Corneliu Chifu și Ion Stratan – dialoguri despre poezie, cultură și destin

Relația publicistică dintre jurnalistul Leonida Corneliu Chifu și poetul ploieștean Ion Stratan reprezintă o mărturie valoroasă despre personalitatea unuia dintre reprezentanții importanți ai generației ’80, despre opera sa și despre preocupările culturale ale ultimilor ani de viață. Interviurile, articolele și evocările publicate în presa prahoveană între 2004 și 2005 conturează un portret complex al poetului, surprins atât în ipostaza creatorului preocupat de limbaj și de condiția umană, cât și în aceea a intelectualului implicat în viața culturală a comunității.

În articolele sale, Leonida Corneliu Chifu îmbină informația jurnalistică, interviul și comentariul critic, valorificând declarațiile lui Ion Stratan și opiniile unor scriitori, critici literari și oameni de cultură. Textele depășesc cadrul unor simple consemnări de evenimente, devenind documente ale receptării operei poetului și ale relațiilor sale cu lumea literară.

Anul 2004 – recunoaștere literară și reflecție asupra poeziei

Un prim moment important îl constituie articolul „Pământ vinovat”, publicat în Opinia românească în perioada 9–15 aprilie 2004. Textul prezintă volumul antologic omonim, apărut la Editura Premier, care reunește poeme selectate din primele șase volume ale lui Ion Stratan. Selecția privilegiază textele scurte, concentrate afectiv, în care reflecția asupra existenței se îmbină cu tensiunea expresiei poetice.

Titlul volumului dobândește o semnificație metafizică: Pământul este considerat simbolic vinovat pentru condiția muritoare a omului, dar și pentru conflictele, violența și neliniștea care caracterizează societatea. Cu prilejul lansării, criticul literar Ion Bogdan Lefter evidențiază originalitatea poeziei lui Stratan, capacitatea acestuia de a combina registre lingvistice diferite și de a transforma jocul cuvintelor într-o formă de explorare a sensurilor. Intertitlurile „Vina Pământului” și „Efectul Stratan” sintetizează cele două direcții ale comentariului: dimensiunea existențială a operei și individualitatea stilistică a poetului.

În vara aceluiași an, Ion Stratan participă la Festivalul Internațional „Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș”, desfășurat între 7 și 14 iulie 2004. Articolul „Nopți sacre, de poezie…”, publicat de Leonida Corneliu Chifu în Opinia românească din 27 august – 2 septembrie 2004, consemnează obținerea de către poet a Premiului pentru Arte al Academiei Orient-Occident.

Festivalul, consacrat temei „Sacralitatea”, reunește poeți și oameni de cultură din numeroase țări, oferind prilejul unor recitaluri, dezbateri și întâlniri interculturale. Dincolo de relatarea evenimentului și de prezentarea laureaților, articolul reține atmosfera de prietenie dintre participanți. În declarația oferită jurnalistului, Ion Stratan îi apreciază pe organizatorii Carolina Ilica și Dumitru M. Ion și evocă spațiile în care s-au desfășurat manifestările, de la sălile oficiale până la autocarul în care poeții au citit, au cântat și și-au schimbat adresele.

Intertitlurile „Dijeridoo”, „Ruinele dragostei Afrovitei”, „Marock ’n’ roll și marinari sindbadici” și „Autocarul cu farmec” conferă articolului dinamism și culoare. Ele surprind diversitatea culturală a festivalului, spiritul ludic al participanților și dimensiunea informală a întâlnirilor literare. În această relatare, Ion Stratan apare ca un poet deschis dialogului internațional, capabil să transforme diferențele culturale în prilej de apropiere și prietenie.

Cultura și educația – preocupări constante ale poetului

În octombrie 2004, Ion Stratan participa la activitățile Universității Populare „Dimitrie Gusti” din Ploiești, unde coordona, în cadrul secțiunii „Literatură și artă”, cursul „Cultură și civilizație”. Interviul realizat de Leonida Corneliu Chifu subliniază interesul poetului pentru educația culturală și pentru accesul publicului la marile opere ale literaturii universale și românești.

Stratan își propunea să prezinte scriitori precum Cervantes, Borges și Dostoievski, să reia în discuție operele unor autori români, precum Bacovia, și să familiarizeze auditorii cu personalități ale criticii literare, între care Eugen Lovinescu și George Călinescu. Programul său urmărea nu doar transmiterea unor informații biografice și bibliografice, ci și explicarea relației dintre operă, epocă și contextul social.

Pentru poet, Universitatea Populară reprezenta o formă de educație accesibilă, care informa fără să constrângă și stimula gustul pentru cultură fără să impună opinii. Intertitlurile „Cultura generală – capitol al negocierilor europene” și „O mărturisire și o concluzie” pun în evidență atât dimensiunea civică și educativă a demersului său, cât și latura autobiografică a interviului. Mărturisirea despre participarea sa, în adolescență, la cursurile de italiană ale aceleiași instituții conferă dialogului o notă personală.

Acest articol documentează o dimensiune importantă a personalității lui Ion Stratan: implicarea în viața culturală locală și convingerea că literatura trebuie să circule dincolo de cercurile specializate, ajungând la un public cât mai larg.

Anul 2005 – între proiecte literare și dificultățile culturii

Interviul „Har de nectar”, publicat în „Opinia românească”, ediția 10-16 iunie 2005, îl surprinde pe Ion Stratan într-un moment de bilanț al activității sale literare. Poetul obținuse Premiul „Virgil Mazilescu” și ajunsese la aproximativ 30 de volume publicate. Discuția cu Leonida Corneliu Chifu abordează dificultățile finanțării cărților, raportul dintre sprijinul instituțional și sponsorizarea privată, precum și situația autorului într-un sistem cultural aflat în transformare.

Stratan vorbește despre proiectele sale editoriale și despre cele trei volume reunite sub titlul „Opere complete la 50 de ani”: „articool-e”, cuprinzând articole literare și sociale, „Ieri sau amintiri de acum un secol”, dedicat interviurilor, și „Decupaje”, o antologie de cronici și studii critice despre opera sa. În același timp, dezvăluie proiectul unei noi culegeri de aforisme, jocuri de cuvinte și reflecții morale ironice, intitulată „Har de nectar”.

Intertitlurile „articool-e” și „Ape făcătoare de bine” reflectă inventivitatea verbală și ironia caracteristice poetului. Primul valorifică jocul de cuvinte, iar al doilea folosește metafora apei binefăcătoare pentru a sugera speranța sprijinului necesar publicării cărților.

La 8 iunie 2005, în Gazeta Prahovei, apare interviul intitulat „Ion Stratan: «În cultură nu ne aflăm în post-Modernism, ci în post-Comunism»”. Acesta dezvoltă preocupările deja exprimate în dialogul despre „Har de nectar”, orientându-le spre instituțiile culturale, biblioteci și raporturile dintre cultură și societatea postcomunistă.

Pornind de la experiența sa de bibliotecar la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” din Ploiești și de la vizita la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu” din Slatina, Stratan susține că bibliotecile au nevoie de scriitori, după cum scriitorii au nevoie de biblioteci. În opinia sa, funcționarea instituțiilor culturale presupune atât sprijin financiar, cât și personal capabil să înțeleagă și să promoveze valoarea cărții.

Interviul cuprinde și o comparație între personalitățile literare Ion Minulescu și Eugen Ionescu, originari din Slatina. Poetul îi interpretează ca spirite divergente: primul, reprezentativ pentru boemă, teatralitate și simbolism, iar al doilea, pentru mecanismele teatrului absurdului și pentru analiza grotescului existențial.

Intertitlurile „Spirite divergente” și „Fulare, pălării și rinoceri” sintetizează această opoziție printr-o formulare critică, dar și ludică. „«Definitiv», de la Virgil Mazilescu” evocă prietenia literară și dedicația emoționantă primită de Stratan de la poetul dispărut, în timp ce „Cărțile, ca bisericile” exprimă concepția sa despre carte ca obiect de valoare spirituală. În încheiere, Stratan reia ideea tradițională a folosului lecturii, considerând biblioteca o instituție de neînlocuit.

Aceste interviuri din iunie 2005 îl prezintă pe poet ca pe un intelectual lucid, preocupat de organizarea vieții culturale, de transmiterea patrimoniului literar și de condițiile concrete în care se realizează actul creației.

Cartea ruptă – o meditație asupra existenței și a limbajului

În iunie 2005, Ion Stratan publica la Editura Premier volumul Cartea ruptă, dedicat poetului ploieștean Marian Ruscu. Cartea reunește trei cicluri de poeme și se raportează, potrivit indicației autorului, la ultima prelegere a filosofului Martin Heidegger, susținută în mai 1976.

Comentariul consacrat volumului evidențiază trei direcții tematice: meditația asupra morții și învierii, reflecția ironică asupra culturii cinematografice și explorarea timpului și a sentimentelor. Ciclul „Jucătorii de filme” reunește trimiteri la figuri ale cinematografiei, utilizate pentru a construi jocuri intertextuale, ironii și reflecții despre artă. Ultima secvență, „Ilustrație cu stele căzătoare”, aprofundează dimensiunea lirică și melancolică a volumului.

Titlul Cartea ruptă sugerează dezagregarea coerenței lumii contemporane și tensiunea dintre sensibilitate și intelect. Suferința individuală se suprapune peste suferința colectivă, iar poezia devine un spațiu în care fragilitatea existenței poate fi exprimată prin imagini concentrate și paradoxuri. Intertitlurile „Jucătorii de filme” și „Ilustrație cu stele căzătoare” pun în evidență alternanța dintre ironie, joc cultural și meditație asupra efemerității.

În acest context, volumul apare ca o continuare a preocupărilor constante ale lui Ion Stratan pentru condiția umană și pentru posibilitățile limbajului de a exprima experiențe-limită.

Cafeaua cu sare – spiritul ludic și dimensiunea tragică

După moartea poetului, survenită la 19 octombrie 2005, Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” din Ploiești a marcat împlinirea a 40 de zile de la dispariția sa printr-o apariție editorială cu valoare comemorativă: Cafeaua cu sare (II).

Articolul „Stratan și «Cafeaua cu sare»” prezintă acest volum de aforisme, paradoxuri, calambururi și reflecții ironice ca pe o continuare a universului intelectual al poetului. Sunt subliniate atât ingeniozitatea și maliția fină, cât și erudiția exprimată într-o formă accesibilă și ludică. Cartea nu propune o schimbare, doar adâncește, apropie acele cercuri concentrice ale reflexiei lirismului și naturii lui ingenios ludice, din ce în ce mai strâns, spre nucleul ireductibil al personalității poetice.

Leonida Corneliu Chifu a încheiat, așa cum a început, vizibil emoționat, ca și cum n-ar fi trecut 21 de ani. Parcă a fost ieri.

Fulare, pălării și rinoceri un intertitlu sau un intermezzo
Toamna, anotimpul venirii și al plecării poetului Nino Stratan… ne înfășurăm tristețea în fulare și ne ridicăm pălăriile în semn de omagiu și în amintirea poetului. Rinocerii rătăcesc prin cețurile vremii și vremurilor în căutarea unor sensuri pierdute, a unor cauze uitate sau, cine știe, poate, până la urmă, a poeziei care continuă să ne unească dincolo de absență.

Maria Bem a îndulcit asistența cu ciocolată aducând un plus de savoare serii. Ecourile întâlnirii s-au stins apoi la un pahar de vorbă și nostalgie, depănate cu vervă aparte, așa cum, poate, și lui Nino i-ar fi plăcut.

Au participat: Alice Neculea, Emilia Luchian, Maria Bem, Diana Petroșanu, Irina Elena Ionescu, Liana Sprânceană, Raluca Peșu, Doina Ofelia Davidescu, Eduard-Gabriel Tănase, Adi Serafim, Doru Gogulancea, Dan Simionescu, Gheorghe Stănescu, George Aron, Dan Constantin, Mihail Ivănescu, Dan Manoliu, Leonida Corneliu Chifu.

Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

Fotografii: Emilia Luchian, Liana Sprânceană, Doina Ofelia Davidescu

Film: Dan Simionescu

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”

Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești,
Președinte: Ioan Vintilă Fintiș

KARAK, Iordania, 25 octombrie 2026 – Mii de credincioși, localnici și oficiali s-au adunat duminică la funeraliile a opt dintre victimele atacului armat de vineri asupra unei biserici ortodoxe din sudul Iordaniei, cel mai grav atac de acest fel din ultimele decenii.

Slujba a avut loc la Biserica Sfântul Gheorghe din satul Hamoud, provincia Karak, la circa 100 de kilometri sud de capitala Amman, chiar locul unde vineri, 23 octombrie, oameni înarmați au deschis focul asupra celor adunați la o înmormântare.

În urma atacului, nouă persoane au fost ucise și aproximativ 40 au fost rănite. Autoritățile iordaniene au calificat fapta drept „terorism extremist”.

Sicriele celor opt victime, drapate în steaguri iordaniene, au fost purtate prin mulțime, în timp ce preoții rosteau rugăciuni și forțele de securitate asigurau paza. La ceremonie a participat prim-ministrul Jafar Hassan, în numele regelui Abdullah al II-lea, alături de miniștri, oficiali militari și civili.

A noua victimă, Mohammed al-Qasous, urma să fie înmormântată separat luni, potrivit familiei.

La funeraliile de duminică au participat creștini și musulmani, lideri tribali, clerici musulmani și reprezentanți ai organizațiilor profesionale, într-un gest de solidaritate.

Regele Abdullah a vizitat vineri răniții în spital și a promis un răspuns ferm. În Iordania au fost decretate trei zile de doliu național.

La momentul ceremoniei, autorii atacului erau căutați, iar autoritățile nu stabiliseră dacă aceștia aveau legături cu o grupare armată. Nicio organizație nu a revendicat atacul.

Surse: Al Jazeera, Reuters, AFP, agenția oficială Petra

Ultima oră:

Trei suspecți au fost arestați luni în Iordania, după atacul armat asupra unei biserici ortodoxe grecești din satul Hammoud, în sudul Iordaniei, soldat cu nouă morți și 25 de răniți. Cei trei au fost capturați într-o casă abandonată, în urma unui schimb de focuri cu forțele de securitate.

„I-am arestat pe asasini, examinăm toate circumstanţele care îi împing pe tineri spre extremism şi îi vom aduce în faţa justiţiei pe toţi cei a căror implicare este stabilită”, a declarat ministrul de interne, Mazen Al-Faraya, pe X.

عندما طلبنا من الناس الاطمئنان لم نطلب ذلك لمجرد أننا نقول أو ندعو؛ بل لأننا عازمين على منحهم أسبابًا حقيقية للاطمئنان. ضبطنا القتلة، ونراجع كل الظروف التي توصل الشباب للتطرف، ونحاسب كل من تثبت مشاركته. سنحوّل هذه المأساة إلى إجراءات تحمي أرواح المواطنين. حفظ الله الأردن.

— Mazin AlFarrayeh (@maznfra) October 26, 2026
Conform ultimului bilanţ, nouă persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite în acest atac fără precedent împotriva creştinilor din regat, comis vineri de bărbaţi înarmaţi în satul Hammoud din sudul ţării, transmite Agerpres.

Televiziunea publică iordaniană a relatat că „cei trei terorişti responsabili de atac” au fost arestaţi luni dimineaţă „într-o casă abandonată” din guvernoratul Karak, unde se află biserica vizată.

„Toţi trei au fost răniţi într-o confruntare armată, în timp ce niciun membru al forţelor de securitate nu a fost rănit”, a mai transmis ministrul pe X.

Direcţia Securităţii Publice din Iordania a anunţat că atacatorii au pătruns în incinta bisericii şi au deschis focul asupra unui cortegiu funerar.

Denunţând un „atac terorist”, regele Abdullah al II-lea, care a vizitat răniţii spitalizaţi în Karak, a dat asigurări vineri pe X că vor fi aplicate cele mai severe pedepse împotriva autorilor atacului. Guvernoratul Karak numără în jur de 375.000 de locuitori, inclusiv o importantă comunitate creştină.

Potrivit Ministerului Turismului, creştinii reprezintă între 2% şi 3% din populaţia Iordaniei, ţară majoritar musulmană cu 11 milioane de locuitori.

În Iordania au fost decretate trei zile de doliu naţional începând de vineri, iar steagurile au fost coborâte în bernă la instituţiile guvernamentale şi publice.

Data de 25 octombrie are o dublă semnificație majoră în istoria României:

1. Ziua Armatei României

Marchează eliberarea completă a teritoriului național (Transilvania de Nord) la 25 octombrie 1944, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Se sărbătorește prin ceremonii militare și religioase la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I din București, precum și în principalele garnizoane din țară.

2. Ziua de naștere a Regelui Mihai I (Ziua Majestății Sale)

La 25 octombrie 1921 s-a născut la Sinaia Regele Mihai I, ultimul monarh al României.

Notă istorică: O altă sărbătoare regală importantă este 10 Mai (cunoscută drept Ziua Regalității sau fostă Zi a Regelui), care marchează sosirea lui Carol I în România, independența și încoronarea.

Artă monumentală pentru patrimoniul Ploieștiului

Presa prahoveană, din care amintim: Ziarul Prahova, Actualitatea Prahoveană, Găzarul, Mediasud, a reflectat succesul celei de-a VII-a ediții a Taberei Naționale de Sculptură Monumentală Contemporană „Gheorghe Coman” din Ploiești. Jurnaliștii au subliniat participarea artiștilor Eugen Petri, Ioan Pop Vereta și Florin Strejac, contribuția noilor lucrări la patrimoniul cultural local și implicarea Asociației 24 PH ARTE PLOIEȘTI alături de Casa de Cultură I.L. Caragiale, Consiliul Local al municipiului, Filarmonica “Paul Constantinescu”, Teatrul “Toma Caragiu” în realizarea proiectului, participarea elevilor de la Colegiul de Artă “Carmen Sylva” dar și prezența publicului în dialogul artistic.

Interviul realizat de Mediasud cu Ana Raisa Esat (Comunity Manager) și Florin Manole (Vicepreședinte al Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești) surprinde echilibrul fragil dintre efortul logistic, viziunea artistică și realitățile financiare ale unui astfel de proiect de anvergură. Decizia de a atribui numele marelui sculptor ploieștean Gheorghe Coman (promotorul Taberei de Sculptură Măgura) atât Taberei, cât și viitorului Muzeu în aer liber oferă proiectului o greutate simbolică aparte și o legătură organică cu tradiția sculpturii românești. Cea mai ambițioasă idee lansată de organizatori este dorința de a crea o „marcă” distinctivă a Muzeului. Conceptul ca fiecare artist invitat să revină în timp pentru a realiza un triptic sau o trilogie sculpturală nu doar că asigură o continuitate stilistică, dar oferă fiecărui creator spațiul ideal pentru a-și desăvârși propria filosofie asupra artei monumentale.

Asociația Culturală 24 PH Arte, adresează cele mai calde mulțumiri reprezentanților mass-media pentru profesionalismul și deschiderea cu care au reflectat cea de-a VII-a ediție a Taberei Naționale de Sculptură Monumentală Contemporană „Gheorghe Coman”, contribuind esențial la promovarea valorilor culturale și a patrimoniului artistic al Ploieștiului în rândul comunității.

Pentru detalii:

Patrimoniul cultural al Ploieștiului, îmbogățit cu operele realizate în cadrul Taberei internaționale de sculptură monumentală contemporană

https://actualitateaprahoveana.ro/aph-cultural/76606-tabara-de-sculptura-monumentala-contemporana-gheorghe-coman-ed-a-vii-a-ploiesti-in-patrimoniul-ploiestiului-au-intrat-trei-noi-creatii-artistice-remarcabile

https://gazarul.ro/2026/10/19/trei-noi-sculpturi-monumentale-imbogatesc-patrimoniul-cultural-al-ploiestiului-o-poveste-despre-arta-identitate-si-continuitate

https://www.facebook.com/share/v/1EcnGxqyPS

Doina Ofelia Davidescu

Am plecat de la Palatul Culturii purtând în suflet reflexia unei lumi care, când exista, știa să poarte demnitatea, generozitatea și sacrificiul ca pe o podoabă firească. Lansarea volumului „Ecaterina Caradja Cantacuzino – O autobiografie” (Editura Litera – colecția Cronici/Biografii, 2026) în prezența luminoasă și fermecătoare a doamnei academician Georgeta Filitti, a descendenților familiei (Brianna Caradja, Max Caradja Johnson) și a altor persoane remarcabile, a fost o seară ca o insulă de frumos într-un cotidian adesea tern, grăbit și nepăsător.

Teancurile de volume s-au topit sub mângâierea unor mâini nerăbdătoare să le deschidă, dornice să descopere povestea unei femei cu origini aristocrate care, trecând prin Raiul și Iadul unei existențe la care nu a visat, și-a permis luxul suprem de a fi „nababul a mii de îngeri cu aripi frânte” și ocrotitoarea unei mii de prizonieri americani de război. A fost, pentru Ploieștiul sub bombardamente, dovada că umanitatea poate trăi printre dărâmături, un model generos, lăsat moștenire posterității de o supraviețuitoare a unei epoci în care alții, din aceeași generație, n-au mai avut dreptul nici măcar să viseze din temnițele în care fuseseră aruncați. Fondurile din vânzarea cărții vor fi folosite pentru restaurarea conacului de la Nedelea și transformarea lui în muzeu.

Ne-a plăcut, ne-am întors fericiți acasă, fredonând muzica interbelică care a acompaniat evenimentul, ducând trofeu cartea – un suvenir prețios al unei seri în care ne-am simțit, preț de câteva ore, mai nobili prin asociere. Apoi am postat pe rețelele de socializare mărturia prezenței noastre acolo, aplauzele sincere, autografele valoroase care, în curând, își vor începe lunga moțăială pe raftul bibliotecii personale. Am privit totul ca pe un film frumos, bucuroși că istoria umbrită a nației noastre și-a scos la iveală, prin acest eveniment, o floare elegantă la butonieră.

Când luminile s-au stins și mirajul serii începea să se risipească, o întrebare discretă, persistentă, și-a făcut loc cu stângăcie. Cum putem noi, cei de astăzi, să împăcăm neajunsurile unei crize economice sufocante, ale unor gafe politice obositoare și, poate mai presus de toate, ale unei crize identitare, cu măreția unei astfel de jertfe? Sunt vremuri care îndeamnă la egoism și la supraviețuire individuală, vremuri în care ne ascundem adesea neputința sau nepăsarea în spatele grijilor zilnice, convingându-ne cu amânări că timpurile eroilor nu au apus, se vor întoarce odată și-o dată. Simțindu-ne prea mici sau prea obosiți pentru a mai jertfi ceva din confortul nostru, fie el și unul fragil, dăm câte un bănuț pe stradă, împărțim câte ceva la biserică… poate mai mergem de sărbători prin cămine de bătrâni.

Dar, așa cum știm, adevărata noblețe nu cere neapărat gesturi monumentale scrise în cărți de oaspeți  și manuale de istorie, ci refuzul de a lăsa cinismul prezentului să ne împietrească inima. Și gândul mă duce, întâmplător, la locul cu umbre triste, aflat doar la câțiva kilometri distanță de centrul orașului (gata de a lua din nou startul unor sărbători colorate, cosmetizate excesiv după moda vremurilor), unde „îngeri fără aripi” ai zilelor noastre își duc neștiutori și neștiuți existența instituționalizată la Complexul de Servicii Comunitare „Sfântul Andrei” din Ploiești. În același timp, umiliții sorții, omeniți doar de asprimea vieții, își caută adăpostul de noapte, în cel mai bun caz, la Centrul Social de Urgență pentru Persoane fără Adăpost de pe Bulevardul Petrolului, dacă nu, prin mansarde sau beciuri de case părăsite.

Câți dintre cei care au adus în sală un aer rafinat în haine alese, s-ar duce cu gândul și sprijinul material dincolo de paginile proaspăt legate, înfruntând propriile strâmtorări, reale sau închipuite, pentru a micșora neajunsul altuia? Dacă totul se reduce la mulțumirea de a fi fost martorii unui moment cultural de ștaif și la orgoliul unui autograf pe o etajeră, oare nu riscăm să transformăm memoria într-un simplu exercițiu de estetică pasivă?

În final, mă întreb retoric: cui i se mai potrivește și ce mai rămâne din ecoul auto-îndemnului testamentar al prințesei: „Să nu se lase!”? Îmi închipui că acest strigăt nu era destinat doar prințesei sau celor din trecut, ci ne aparține într-un fel, paradoxal, și nouă, celor de azi. În mijlocul crizelor care ne încearcă, ne adună sau ne dezbină, „să nu se lase” înseamnă să nu lăsăm omenia din noi să moară. Înseamnă să înțelegem că jertfa nu e o relicvă a trecutului, ci o alegere zilnică, măruntă, vie, de a privi realitatea în ochi și de a refuza, măcar din când în când, indiferența. Dacă ecoul cărții se stinge odată cu așezarea ei în bibliotecă, atunci am asistat doar la o paradă de privilegii estetice.

Adevărata noblețe pe care Ecaterina Caradja a lăsat-o posterității nu se măsoară în blazoane, ci în capacitatea de a privi direct spre suferința de lângă noi și de a refuza să întoarcem capul. Și, zic, să nu-l întoarcem.

Doina Ofelia Davidescu

Părintele Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, trage un semnal de alarmă privind valul de violențe din școli și degradarea dramatică a statutului cadrelor didactice. Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, acesta avertizează că incidentele șocante, în care profesorii sunt agresați de elevi sau părinți, spulberă idealul „României educate”, abandonând educația sub asediul primitivismului și al violenței iraționale.

Părintele Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române afirmă:

„Când elevii ajung să-și înjunghie profesorii și colegii, iar părinții ajung să-i snopească în bătaie pe cei care ar trebui respectați pentru misiunea lor educativă, idealul unei Românii „educate” se face țăndări.

Autoritatea profesorilor este subminată zi de zi de manifestările tot mai violente ale elevilor, de injuriile și umilințele la care aceștia sunt supuși din partea părinților nemulțumiți și de o desconsiderare tot mai generalizată a rolului și a menirii lor.

Am avut cu toții profesori buni, iar calitatea dascălilor de astăzi nu cred că a decăzut. Ceea ce s-a degradat însă dramatic este statutul lor, autoritatea de care se bucură și protecția de care ar trebui să beneficieze. Poate că niciodată în istoria noastră recentă profesorii nu au fost atât de vulnerabili în fața unor manifestări de o asemenea violență și iraționalitate.

Lipsa de educație a ajuns să strivească sub lovituri de cuțit sau pumn manifestările nobile ale educației și valorilor creștine.

Adică exact ceea ce vedem și în alte țări unde educația și credința creștină se află sub un necontenit asediu al primitivismului, violenței și vulgarității.”

Educația și credința, sub asediul violenței

În concluzie, reprezentantul Patriarhiei subliniază că vulnerabilitatea extremă a dascălilor de astăzi reflectă o criză morală profundă a întregii societăți. El constată cu amărăciune că lipsa de educație și de repere ajunge să strivească brutal valorile creștine. Acest fenomen alarmant ne aliniază unor tendințe globale îngrijorătoare, în care actul educațional și credința devin victime sigure ale primitivismului, violenței și vulgarității.

(Filaret Cristea)

Sursa foto: Captură video și Facebook, colaj realizat de Gânduri din Ierusalim

Natalia Dimopol (cunoscută și ca Nathalia Dimopol) a fost o personalitate marcantă din Bârlad, recunoscută în epocă atât pentru frumusețea sa, cât și pentru o realizare administrativă de pionierat: a fost desemnată Miss România în anul 1902 și a deținut funcția de prefect al județului Tutova între anii 1900 și 1904.

Fiică a ilustrului avocat și politician liberal Costache Nanu, ea s-a căsătorit ulterior cu Gheorghe Dimopol. Într-o perioadă în care accesul femeilor la funcții publice era o raritate, Natalia Dimopol a deținut funcția de prefect al județului Tutova între anii 1900 și 1904. Pe lângă această realizare administrativă remarcabilă, contemporanii i-au admirat frumusețea deosebită, motiv pentru care a fost desemnată Miss România în anul 1902.

Despre frumoasa bârlădeancă Natalia Dimopol, desemnată Miss România în 1902, contemporanii își aminteau că: „Serbările, balurile, teatrele, picknicurile etc., organizate de ea, aveau un gust deosebit, era obiectul atenției și admirației generale” .
Tot contemporanii menționau că aceste petreceri, organizate la începutul secolului al XX-lea, se desfășurau în cadrul unor reuniuni mondene găzduite de reședința sa: „În fiecare sâmbătă spre seară, avea zi de primire în casa ei din Munteni, casă de o sclipitoare curățenie, unde se întrunea societatea cea mai aleasă din Bârlad, iar curtea, unde acum cresc plopușori, era plină de cupeiele și trăsurile din acel timp. Cel care avea posibilitatea să stea câteva zile la moșia Movileni rămânea încântat de primirea aleasă ce i se făcea și acolo, de onorurile care îl copleșeau și care reaminteau ospitalitatea tradițională a boierilor moldoveni”.

Preluare și detalii:

https://estnews.ro/…/legendele-barladului-barladeanca…

Dragi cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Vă invităm la o nouă ședință a Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești luni, 26 octombrie 2026, începând cu ora 17:00, la Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești (Sala Studio, str. Anton Pann nr. 5).

Ne reîntâlnim în atmosfera toamnei, în jurul cuvântului scris, pentru a împărtăși idei și pentru a ne bucura împreună de farmecul literaturii.

Programul întâlnirii cuprinde rubricile noastre tradiționale:

• Cea mai recentă creație – un spațiu dedicat noutăților literare și inspirației de moment;
• Lecția de poezie – lector Maria Bem;
• 11 minute de istorie – lector prof. Emilia Luchian;
• Lectura de cenaclu: „Fulare, pălării și rinoceri” – moment susținut de colegul nostru Leonida Corneliu Chifu, în memoria poetului Ion Stratan (1955–2005).

Vă așteptăm!

Invitație, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu

“Nu există patriotism fără patrimoniu!“

Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE PLOIEȘTI

Președinte: Ioan Vintilă Fintiș

Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber „GHEORGHE COMAN”, de la inițiativa din 2018 la o nouă pagină de patrimoniu cultural, în anul Brâncuși

Poveștile frumoase nu se termină niciodată. Iar povestea Muzeului de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber „GHEORGHE COMAN” din Ploiești este, cu siguranță, una care continuă să se scrie în piatră, prin artă și prin oameni.

Proiectul Taberei de Sculptură Monumentală a debutat în anul 2018, Anul Centenarului Marii Uniri, la inițiativa Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești, pornind de la convingerea că identitatea unei comunități se păstrează și se consolidează prin valorile sale culturale. De atunci, fiecare ediție a dus mai departe aceeași idee generoasă, exprimată prin motto-ul permanent al proiectului:

„Nu există patriotism fără patrimoniu”.

Acest principiu este un îndemn dar și o responsabilitate pe care ne-o asumăm împreună: aceea de a crea, de a proteja și de a transmite generațiilor viitoare reperele culturale care dau sens apartenenței noastre.

Timp de 29 de zile, Parcul Municipal Vest din Ploiești s-a transformat într-un veritabil atelier în aer liber, un spațiu al creației, al perseverenței și al dialogului dintre om și materie. Praful de piatră, sunetul uneltelor și efortul neîntrerupt al artiștilor au fost semnele unui proces a fascinant: nașterea unor noi mărturii ale artei monumentale.

Cea de-a VII- a ediție a Taberei, desfășurată între 20 septembrie și 18 octombrie 2026, având tema “IDENTITATE ȘI MEMORIE”, a fost posibilă datorită entuziasmului, implicării și unui valoros parteneriat între instituții și organizații ploieștene: Casa de Cultură „I.L. Caragiale”, Asociația Culturală 24 PH ARTE, Consiliul Local al Municipiului, Filarmonica „Paul Constantinescu” și Teatrul „Toma Caragiu” și demonstrează că proiectele culturale durabile se construiesc prin solidaritate, viziune comună și încredere în puterea artei de a îmbogăți viața unei comunități.

Astăzi, la vernisaj, am trăit bucuria și emoția de a admira trei lucrări monumentale finalizate, fiecare cu propria poveste, cu propriul limbaj artistic și cu o identitate aparte:

„Înfășurare în spațiu” – Florin Strejac (născut la Brăila, un adevărat ambasador cultural, cu lucrări monumentale pe aproape toate continentele: din SUA, Germania, Spania, până în India și Belize);

„Obsesie” –  Ioan Pop Vereta (născut la Săpânța și proaspăt laureat cu titlul „Artistul anului 2026” la Baia Mare, cunoscut pentru transpunerea în piatră a formelor arhetipale);

„Mirabila sămânță” –  Eugen Petri (născut la Sibiu, stabilit în Ploiești, a primit Marele Premiu International „Constantin Brâncuși”- Madrid 2010, lucrări monumentale în SUA, Coreea de Sud și Italia)

Gândurile bune și perspectivele de viitor s-au regăsit în alocuțiunile organizatorilor: Marian Dragomir, directorul Casei de Cultură „I.L. Caragiale” Ploiești; Alice Neculea, director adjunct al Muzeului Județean de Artă Prahova și comisar al Taberei; Florin Manole, vicepreședinte al Asociației Culturale 24 PH ARTE; și regizorul Cătălin Apostol, cel care a asigurat, de-a lungul edițiilor, mărturia documentar-cinematografică a acestui proiect cultural.

Au fost prezentați cu recunoaștere și recunoștință artiștii: Florin Strejac, Ioan Pop Vereta, Eugen Petri, alături de minunatele lor sculpturi monumentale, dar și prețioasele ajutoare, a căror contribuție, deși mai puțin vizibilă, a fost esențială pentru împlinirea unui asemenea proiect: cioplitorii Badea Alexandru și Munteanu Gheorghe, alături de sculptorul Mircea Tocaci.

Festivitatea a fost un prilej de apreciere și mulțumire. S-au oferit diplome, s-au strâns mâini, s-au rostit cu sinceritate cuvinte de laudă și s-au împărtășit impresii despre experiența acestor zile intense. Cei prezenți au înțeles încă o dată că marile opere nu se nasc peste noapte. În spatele fiecărei forme se află ore îndelungate de muncă, concentrare, forță fizică și sensibilitate artistică, adesea peste zece ore de lucru pe zi, în fața unor blocuri de piatră care prind treptat sens. (Alice Neculea)

Au fost conturate și perspective generoase pentru edițiile viitoare: revenirea artiștilor care au participat la ediții anterioare, pentru noi realizări sau pentru a-și continua lucrările începute, transformându-le, acolo unde viziunea artistică o permite, în adevărate tripticuri sau trilogii sculpturale. O asemenea inițiativă ar putea da naștere unui ansamblu coerent, în care fiecare ediție să adauge o nouă pagină poveștii artistice prin relevarea „ideii” artiștilor despre arta lor, după exemplul deja existent al operelor lui Maxim Dumitraș. (Florin Manole, Alice Neculea). Cu timpul, nu sculpturile vor fi în parc, ci parcul în jurul acestor lucrări, devenite repere. (Florin Manole)
Prin demersul său documentar, Cătălin Apostol contribuie la păstrarea memoriei fiecărei ediții, surprinzând evoluția lucrărilor, oamenii, efortul, emoțiile și poveștile din spatele creației. Astfel, experiența efemeră a taberei devine o mărturie pentru viitor, un document despre felul în care arta se naște și se integrează în patrimoniul unei comunități.

Parte a proiectului actual, participarea elevilor de la Liceul de Artă „Carmen Sylva”, îndrumați de profesorul lor coordonator, a avut ca rezultat câteva sculpturi miniaturale realizate în marmură de tinerii artiști și prezentate în cadrul vernisajului, aducând o notă de prospețime și entuziasm. Ne-am  imaginat cu bucurie – la sugestia lui Marian Dragomir, un viitor în care, poate se vor întoarce în parc, în calitate de sculptori consacrați, pentru a-și lăsa propriile creații monumentale în patrimoniul cultural al orașului.

Sub îmbrățișarea neașteptat de mângâietoare a soarelui, alocuțiunile, prezentarea artiștilor și a lucrărilor acestora au fost împlinite cu momente de muzică tradițională și ușoară prin participarea artistelor Maya Elena Burloiu (Ansamblul Prahova) și Petty Mușa (Teatrul Toma Caragiu). S-a cântat frumos și chiar s-a dansat puțin – cu candoare și bucurie, sub privirile îngăduitoare ale operelor de artă.

Această ediție capătă o rezonanță aparte și în contextul Anului Brâncuși, un prilej de a ne întoarce privirea către moștenirea unuia dintre cei mai importanți creatori ai artei moderne și de a redescoperi forța sculpturii de a transforma piatra în emoție, idee și simbol. În spiritul înnoitor al operei brâncușiene, sculptorii reuniți la Ploiești ne reamintesc că piatra este un univers de posibilități, în care mintea, inima și mâinile artistului caută esența formei și sensurile profunde ale existenței. Fiecare creator își urmează propriul drum, ducând mai departe, prin sensibilitate și limbaj artistic personal, dialogul neîntrerupt dintre tradiție și modernitate.

Urmând frumosul model al Taberei de Sculptură de la Măgura (Buzău), povestea Muzeului de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber „Gheorghe Coman” s-a îmbogățit astăzi cu trei noi creații, trei prezențe care vor rămâne în dialog cu natura, cu trecătorii și cu generațiile care vor veni. Marmura va păstra urmele mâinilor care au modelat-o, iar formele sale vor continua să trezească întrebări, emoții și interpretări.

Asociația 24 PH ARTE Ploiești adresează mulțumiri din suflet tuturor celor care au contribuit, prin talent, muncă, sprijin și încredere, la reușita acestei ediții! Mulțumim artiștilor, echipei tehnice, organizatorilor, partenerilor instituționali, profesorului îndrumător și tinerilor participanți pentru că au făcut posibilă această întâlnire cu inefabilul frumos.

Fie ca Muzeul de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber „GHEORGHE COMAN” să crească de la o ediție la alta, să adune noi povești în piatră și să devină un reper tot mai puternic al identității culturale ploieștene.

Din anul 2018, fiecare ediție adaugă o nouă filă acestei povești. Iar câtă vreme vom continua să investim în cultură, să prețuim creația și să păstrăm vie memoria celor care dau formă patrimoniului nostru, povestea va merge mai departe.

Pentru că arta dăinuie, patrimoniul se construiește împreună, iar poveștile cu adevărat frumoase nu se termină niciodată.

„Nu există patriotism fără patrimoniu”.

Fotografii: Casa de Cultură I.L. Caragiale Ploiești, Doina Ofelia Davidescu

Doina Ofelia Davidescu