Ajung ieri la Gara de Nord, venind de la Constanța, târăsc troller, car rucsac greu, că am de la Gentilia niște miere mișto de Jurilovca și
e frig
Ia să-mi iau eu o cafea, mă gândesc,
că trebuie să ajung și la o petrecere
(așa că in tren m-am pieptănat frumos cu apă, că perie n-aveam)

deci intru în cafenea, cer capuccino mare și în timp ce-l aștept, văd cum o fetiță de 4-5 ani se oprește din joaca – însemnând alergatul în jurul unei mese cu sora-sa – și se uita fix la mine.
Fix, fix, cu ochii mari,
probabil că geaca mea verde argintat o fascinează
îi zâmbesc și îi fac semn cu mâna, zâmbește și ea larg, nu știu de ce pare tare emoționată, dar nu-și ia privirea de la mine nicio clipă,

vine capuccino, cu trolerul și rucsacul nu-s tocmai îndemânatică (nu-s nici fără ele),
încerc să pun capacul paharului cu o mână, nu-mi prea iese, insist, fixez cumva intr-o parte, dar tâmpenia aia de pahar înalt si îngust de carton se îndoaie de la jumătate, sare capuccino spectaculos și fierbinte prin găurică,
pe celelalte pahare, pe fata care-mi făcuse cafeaua și pe mine,
mai și frige ca dracu

mă repliez cumva și las trolerul, prind paharul cu cealalta mână ca să împiedic dezastrul total, timp în care apuc să surprind privirea aproape îngrozită a fetiței, care strigă

tati, tati, vino repede că s-a ars Albă ca Zăpada!!!

Oana Costea

La data de 30 ianuarie 2023,  de la ora 17:00, la Cenaclul „I. L. Caragiale” Ploiesti, Luminița Bratu va prezenta „Omul care a fugit din vis”

Valter Paraschivescu

Muzicologul Grigore Constantinescu (n. 5 decembrie 1938) s-a stins din viață ieri, la Spitalul de Urgență Floreasca, unde era internat de șase zile. În ultima vreme, profesorul a acuzat probleme de sănătate, fiind internat în mai multe rânduri. Avea 81 de ani.

Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, a scris pe rețeaua de socializare: “Am primit cu tristețe vestea morții prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, reputat cronicar muzical, membru fondator și președinte al Uniunii Criticilor Muzicali ”Mihail Jora”. Dincolo de premiile și zecile de cărți și articole pe care le-a semnat, rămâne amintirea unui om pentru care muzica, și în special arta lirică, a însemnat totul, pe care l-am cunoscut bine și cu care am avut o colaborare excelentă”.

Grigore Constantinescu se numără printre cei mai importanți profesori și muzicologi pe care i-a cunoscut lumea muzicală românească.

În urmă cu puțini ani, am susținut – sub coordonarea prof. univ. dr. Sanda Hârlav Maistorovici – o lucrare de disertație la Universitatea ”Valahia” Târgoviște cu tema ”Grigore Constantinescu – Muzicologul romantic”. Vă voi prezenta, în câteva episoade, secțiuni din lucrare. Paginile sunt inedite. Voi începe cu 

ARGUMENT

Deschis către dezbaterea fină sau tensionată a lucrurilor, convins fiind că muzica oferă chei care să deschidă „marile probleme ale Firii”, Grigore Constantinescu, profesor universitar doctor la Universitatea Națională de Muzică București – întelectual de rasă, cu „alonjă” goetheană -, s-a dăruit cu totul muzicii, într-un efort însumând peste 55 de ani, interval în care a oferit lumii muzicale peste 50 de cărţi, mii de articole, studii, cronici, recenzii, eseuri, comunicări ştiinţifice în ţară şi în străinătate. A susţinut concerte-lecţii, emisiuni de radio şi tv. Ca urmare a activităţilor sale în slujba muzicienilor şi ascultătorilor, a primit cam toate titlurile şi onorurile pe care le-ar visa un muritor.

Începuturile ascensiunii profesionale ale lui Grigore Constantinescu (sau ”problemele tinereții canonice”, cum spunea George Călinescu, referindu-se la un volum juvenil comentat de el în 1932), calme şi bine cumpănite, precum judecăţile sale, sunt legate de studiile la Conservatorul din Bucureşti unde i-a avut ca „naşi” muzicali pe mulţi dintre eminenţii muzicieni şi muzicologi români. Printre aceştia: Ioan D. Chirescu, Victor Giuleanu (teorie, solfegiu), Paul Constantinescu (armonie), Zeno Vancea (contrapunct), Tudor Ciortea (forme muzicale), Mihail Jora, Tiberiu Olah, Dan Constantinescu (compoziție), Alfred Mendelsohn, Anatol Vieru (orchestrație), George Breazul (istoria muzicii), Emilia Comișel (folclor), Ion Vicol și Dumitru D. Botez (dirijat coral).

S-a perfecționat cu Igor Markevitch (dirijat, analiză muzicală) la Monte Carlo (1969).

În comentariul la cartea sa despre compozitorul Matei Socor scriam: ”După cum se poate observa din orice schiţă biografică a muzicologului, Grigore Constantinescu şi-a trăit o bună parte din viaţă, inclusiv perioada formativă, în regimul dictatorial. I-a cunoscut aşadar excesele, derapajele, abuzurile. Dar, prin tot ceea ce a scris în anii dictaturii, a arătat că se situează dincolo de tălăzuirea patimilor politice, impunându-şi marea, imuabila „politică”: a muzicii, a cărţii, a culturii, a spiritului. Fără părtinire şi fără idiosincrazii, autorul ştie să resuscite climate şi chipuri care au însemnat şi înseamnă foarte mult pentru cultura românească”. O face, cu inteligență și o evoluție intelectuală constante, cu Dimitrie Onofrei, George Enescu, Matei Socor, Margareta Metaxa, Corala Madrigal, Tudor Ciortea, Corul de copii Radio la semicentenar (în „Primăvara muzicii”), Corul Preludiu (în „Trei decenii cu muzica”), Dorin Teodorescu, Iosif Conta, Iulia Buciuceanu (i-am amintit în ordinea apariţei cărţilor) şi alţi mari slujitori români ai lui Euterpe.

A alcătuit monografii despre personalități muzicale mondiale: Giuseppe Verdi, Gaetano Donizetti.

În calitate de profesor coordonator, a îndrumat mulți doctoranzi. ”Producția” sa numără 87 de doctori!

Interesul său este vast. Scrie despre: compozitori contemporani şi necontemporani – români şi străini, din diverse epoci -, stiluri muzicale diverse (muzica de operă, corală, dans, balet, jazz), istoria muzicii şi formele muzicale (este titlul unui volum), teoria muzicii, probleme legate de stilistica muzicală, alcătuieşte dicţionare etc, cu un interes mereu activat şi diversificat într-o zonă înaltă. În unele studii, se situează la confluența istoriei, sociologiei, etnopsihologiei, muzicii, literaturii și chiar filmului. Grigore Constantinescu topeşte toate aceste date, unele aparent disjuncte, dar care „se-ngână şi-şi răspund”, în creuzetul unei opere în care nervul teoreticianului strălucit care este însufleţeşte materia uneori (sau doar aparent) aridă.

În diversa paleta tematică a lui Grigore Constantinescu sunt încercuite câteva subiecte privilegiate. Este neîndoielnic faptul că melodia, teatrul liric (opera) şi muzica din perioada romantismului sunt pasiunile sale, ţin de o „dispoziţie afectivă” (cum ar spune Heiddegger). De altfel, lucrarea sa de doctorat poartă titlul Diversitatea stilistică a melodiei în opera romantică.

”Romantic ești de când te naști. Toată viața. Da, aceasta este dispoziția mea afectivă”, îmi mărturisea, cu sinceritate bonomă, unul dintre cei mai importanți critici muzicali din a doua jumătate a secolului trecut și primele două decenii ale secolului prezent, care vede în romantism o structură permanentă a spiritului uman. După cum se poate observa, prin profilul său spiritual și întreaga sa atitudine, profesorul nu corespunde nici pe departe imaginii înrădăcinate în mintea multora, conform căreia profesorul universitar (în cazul acesta, provenit din lumea muzicii) este acela care ”înnebunește” omul cu teorii, moduri și game, forme și genuri muzicale, ”agogice” etc. Toate cărţile sale, după cum o recunoaște însuși autorul, se constituie în invitaţii la călătorie, peripluri pe marea undelor muzicale, promenade sonore imaginare. Din toate scrierile muzicologului străbate o undă de lirism.

Dar cât de utile se dovedesc ghidurile, dicționarele şi „istoriile” lui Grigore Constantinescu. Amintim ghidurile de operă şi de balet (acestea în colaborare), o „Istorie a operei în date”, o alta a „muzicii în pași de dans” sau „Splendorile operei – Dicţionar de teatru liric”.

Printre alte daruri, darul de observație, felul aparte în care modelează (şi modulează) un discurs, „desemnul” stilistic agreabil, judecata sănătoasă (desemnată de Heraclit drept suprema virtute) sunt notele imediat observabile ale scrisului său, căruia i se adaugă însă o permanentă notă reflexivă.

Caz aparte, de ”unicitate granitică” (cum spune chiar Grigore Constantinescu referindu-se la G. Verdi), muzicologul binemerită pentru generozitatea viziunii sale, pentru deschiderea și sensibilitatea față de cititor. Autorul trebuie cunoscut în toată întinderea creației sale, însă, pentru moment, din motive pe care le puteți bănui după ce ați citit aceste rânduri, Opera Omnia este aproape imposibil de abordat. Vom încerca să vă atragem atenția doar asupra câtorva dintre ”opus”-urile sale.

Lecturile propuse de Grigore Constantinescu îţi oferă şansa de a te îmbogăţi moralmente, cultural şi fortifica în sentiment.

                                                                                                                                       Leonida Corneliu CHIFU

Întreg poporul a sărbătorit entuziast Ziua Culturii Naționale, deunăzi, pe 15 ianuarie, atribuită dată de naștere a super-regelui Mihai Eminescu (FC Botoșani, 1850 – La Steaua București, 1889). Cu prilejul ăsta festiv, ne amintirăm de un text emblematic, deși mai puțin cunoscut, de-al dictatorului nostru I.L. Caragiale (Astra Ploiești, 1852 – Union Berlin, 1912). Textul caragialian se intitulează „Obligativitatea opiniilor“. Chiar dacă este extrem de lung (are peste două pagini), merită recomandat spre lectură. În caz că plictisește astăzi, cititorii contemporani se pot duce doar la finalul textului, unde naratorul exasperat vorbește cu potaia lui: „Nu, cîne! Eu mă închin principiului sacru al libertății opiniunilor, dar în ruptul capului nu pot admite și obligativitatea lor“ – așa scris-a Caragiale. ILC era autorul aforismului „Opiniile sînt libere, dar nu și obligatorii“, publicat în albumul studenților, în 1897. Mai e Caragiale, astăzi, actual?

Via Cațavencii

Sunt în proces
De creștere a sufletului
S-a micșorat
Întocmai coarnelor de melc
Direct proporțional cu
Atingerea răutații celor
Pe care i-am iubit și
I-aș neiubi
Eu am crezut că
Frumusețea
Bunătatea
Iubirea
Dăruirea
Lumina
Întelepciunea
Bucuria
Mustesc
Interioarele umane
Și-alcătuiesc ființa
Mi-am deschis
Loc de suflet
Numit inimă
Si m-am dăruit…
Cu fiecare zi
Deveneam mai mică
În inimă simțeam
Zbatere și durere
Printre colțurile de zămbet
Susurau lacrimi
Sărate de neînțelegerea
Neiubirii
Înconjurătoare
A celor ce-și spun
Cu rictus
Oameni.
Am crezut
C-am venit aici
La scoala Pământ să
Învăț ce-nseamnă
Răbdarea și
Înțelegerea
Am citit
Am aplicat
M-am consultat
Am aplicat
M-am rugat
M-am eliberat
De oarece
Balast emoțional numit
Resentimente dar
Realitatea nu
S-a schimbat
În timp
Am înțeles
Că mulți
Dintre cei
Ce-și spun oameni
Emană toxicitate
Și că
Nu stă in puterea mea
Să-i schimb
Am plâns
Am plâns
Am plâns
Sunt în proces
De creștere a sufletului
S-a micșorat
Întocmai coarnelor de melc
Direct proporțional cu
Atingerea răutații celor
Pe care i-am iubit…

Creștere – Cornelia Prisacariu, Ploiești, vineri 20 ianuarie 2023, orele 06,21 a.m.

Vă prezentăm un foarte bun interviu cu părintele Zaharia Zaharou luat de părintele Constantin Coman despre isihasm și despre tradiția ortodoxă. După aceea, ca de obicei, vă prezentăm sinteza săptămânii.

Vizionare plăcută!

Astăzi (15.01.2023), la mormîntul lui Eminescu a fost pelerinaj. Ar trebui să fie în toate zilele, căci mergem acolo nu pentru că are el nevoie de cinstirea noastră, ci pentru a ne impregna de duhul lui, deci pentru a lua putere.

M-am recules dinaintea Domnului Eminescu, alături de frați întru crez din societatea civilă.

Am stat un pic mai departe, în spatele soborului de preoți care i-a făcut slujba de pomenire, și la picioarele lui Nichita Stănescu. Ce potrivită alăturare! Doi virtuozi ai limbii române, care au locuit în ea ca într-un tărîm fantastic.

Am plecat de la Bellu în gînd cu aceste cuvinte ale marii conștiințe a neamului care a fost și este Mihai Eminescu:

”Fiți români, români și iar români!”.

Via Claudiu Târziu

  Duminica celor zece leprosi

Textul Evangheliei de la Luca 17, 12-19 ne prezinta . Acestia, din cauza leprei, erau nevoiti sa traiasca intr-un loc izolat. Erau exclusi din comunitate deoarece se credea ca lepra este o boala contagioasa. Daca din intamplare cineva se apropia de leprosi, cei bolnavi aveau datoria sa strige: “necurat, necurat”, ca cel sanatos sa se indeparteze de ei. Insa, in momentul in care Hristos se apropie de ei, acestia au alt strigat: “Iisuse, Invatatorule, fie-Ti mila de noi!” (Luca 17, 13).

Mantuitorul nu le ofera vindecarea pe loc, ii trimite la preoti. Nu-i vindeca pe loc pentru ca doreste sa respecte o porunca a Legii Vechi, care prevedea ca preotul este in masura sa declare daca cineva este bolnav sau vindecat de lepra (Lev. cap. 13). Pe de alta parte dorea sa le verifice credinta, caci nu le spune acestora ca s-au vindecat sau ca se vor vindeca. Dar cel mai important argument pentru care Hristos nu-i vindeca imediat, este acela de a le descoperi preotilor care nu-L iubeau (caci acestia vor cere sa fie rastignit) ca El este Fiul lui Dumnezeu. Ca El are putere sa vindece orice boala.

Faptul ca leprosii nu intreaba nimic, denota ca s-au increzut in cuvantul Mantuitorului. Din acest motiv, aflam din Evanghelie ca in timp ce se indreptau catre preoti, se vindeca. Din cei zece, numai unul se intoarce la Hristos pentru a-I multumi. Iar acesta era samarinean, deci de un alt neam fata de iudei. Interesant este ca daca iudeii si samarinenii se dusmaneau intre ei, in boala ei stateau impreuna, comunicau si se intelegeau.

Dar nu doar asupra leprei din vechime trebuie sa ne oprim noi cei de astazi, ci si asupra pacatelor din cauza carora ne separam sau dam uitarii pe semeni. Daca cei bolnavi de lepra aveau constiinta bolii si cereau ca ceilalti sa nu se apropie de ei, astazi, multi dintre noi nu-si mai vad pacatele si ii cheama si pe ceilalti sa devina partasi la ele.

Daca multi dintre noi, cei bolnavi de lepra sufleteasca, am avea ocazia de a ne intalni cu Hristos asa cum s-au intalnit cei zece, oare L-am recunoaste pe Hristos ca avand putere sa ne vindece? Ma tem ca din cauza necredintei, am crede ca este un simplu om. Iar daca ni s-ar arata in chip minunat ca este Fiul lui Dumnezeu, nu I-am cere mila, vindecare, asa cum au facut cei din vechime. L-am lua la intrebari: de ce suferim, cat mai are de gand sa ne tina intr-o astfel de stare etc. I-am atrage atentia ca nu-I pasa de noi. Iar daca ne-ar spune ca trebuie sa ne aratam preotilor, oare am merge cu credinta cu care au mers cei zece?

Sunt convins ca exista si astazi oameni cu o credinta atat de mare, incat se vindeca precum cei din trecut: “pe drum”. Mi-a fost dat sa intalnesc oameni care s-au vindecat in chip minunat. Imi doresc sa vad ca si bisericile devin neincapatoare datorita oamenilor care vin sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru lucrarea Sa in lume.

Adrian Cocosila

Via: https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-celor-zece-leprosi-128305.html

Se întâmpla la Ploiești. Eram invitat ca scriitor-muzicolog ploieștean (deși născut și crescut la Timișoara), adoptat de orașul Ploiești cu mai mulți ani în urmă de către cei ce țineau cât se putea de sus steagul culturii. Sala de 500 de locuri era plină iar tinerii spectatori își închiseseră complet telefoanele mobile. O sărbătoare reunind mulți alți invitați de seamă din lumea literelor, artelor, școlilor. Cu și despre muzică, artă și poezie. Cu dor și drag de Eminescu. Despre Eminescu, dar și despre Constantin Brâncuși, George Enescu, Nichita Stănescu, Nicolae Grigorescu, Paul Constantinescu, Marin Constantin și mulți alții. Despre cultură. Despre noi toți, la urma urmelor. Ne este tare dor de-acele zile curate de lumină în suflet.

Autor: Ioan MIhai Cochinescu

În foto: Simona Uță și Ioan Mihai Cochinescu

Statornicia pietrei

Începutul Noului An adună membrii Cenaclului literar I.L. Caragiale la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești.

     Cinefilonul lui Mihai Ioachimescu are ca peliculă de reper filmul american de război Plutonul (titlu original: Platoon) scris și regizat de  Oliver Stone. Stone a scris scenariul acestui film pe baza experienței sale personale ca soldat de infanterie în Vietnam, pentru a contracara viziunea războiului descrisă în filmul lui John Wayne din 1968 Beretele verzi. Plutonul a devenit astfel primul film de la Hollywood scris și regizat de un veteran al Războiului din Vietnam, acesta beneficiind de 8 nominalizări la Oscar și câștigând 4 premii (Cel mai bun regizor, Cel mai bun montaj, Cel mai bun film si Cel mai bun sunet). O curajoasă și copleșitoare analiză introspectivă asupra vieților unui pluton american în timp ce patrulează, luptă și moare în jungla Mekongului, văzută din perspectiva unui tânăr recrut. Dualitatea omului, ororile războiului, confruntările și crizele morale redau forța psihologică și captează interesul spectatorului pentru acest film de referință. Corelatia cu Ucraina

O pledoarie extraordinară pentru sufletul și trăinicia pietrei ne oferă Emilia Luchian. Sufletul și inima pământului au fost scrise mereu în piatră, pornind încă din preistorie. Fie că a fost șlefuită, sculptată, gravată sau scrisă, piatra a însoțit dintotdeauna omul. În prezent piatra naturală ne oferă istorie și unicitate în multe construcții și obiecte de artă. Înarmați cu ciocane, dălți, talent și multă răbdare, sculptorii au eliberat de-a lungul epocilor reprezentări artistice prinse în piatră vreme de milioane de ani. Michelangelo a știut cu siguranță în care bloc de marmură din Carrara stă ascuns David, iar Brâncuși a creat o poartă acolo unde toată lumea se lovea de un zid. Utilizată ca material de construcție, piatra a conferit statornicie și a devenit simbol al civilizației, credinței, puterii și memoriei.

Sunt citite cele mai recente creații ale următorilor membrii ai cenaclului: Bratu Luminița, Cati Enache, Ofelia Davidescu, Emilia Petrescu, Valentin Irimia, Ramona Müller și Mihail Ivănescu.

Filmul Tabăra de sculptură Ploiești, ediția a V-a, 2022 este realizat de Cătălin Apostol și Gabriel Comanroni, imagine Dan Simionescu și Doru Iacovescu, redactor Florin Manole, reporter Leonida Corneliu Chifu. Acesta redă etapele și procesele de prelucrare prin care blocurile de marmură ale celor trei artiști Maxim Dumitraș, Petre V. Mogoșan și Constantin Țânteanu devin opere de artă. În același timp pelicula surprinde opinii și gânduri ale organizatorilor, ale unor critici și iubitori de artă, dar și invitați speciali.

Tabăra de Sculptură Monumentală din anul anterior a fost monitorizată, ca și în edițiile precedente, de către  comisarul Alice Neculea, artist plastic și directorul adjunct al Muzeului Județean de Artă Prahova Ion Ionescu Quintus. Artiștii au beneficiat de o excursie la Tabăra de Sculptură de la Măgura din județul Buzău, care a devenit un fel de Mecca pentru orice sculptor care se respectă.

Maxim Dumitraș a adăugat  „Cariatida”  celorlalte lucrări ale sale, creând  ansamblul sculptural  denumit „Drumul luminii și al umbrei”. Constantin Ținteanu a înălțat „Turnul” său pornind de la ideea defulării din conștient și materie, iar Petre V. Mogoșanu a surprins dinamica marmurei prin lucrarea sa „Schimbare infinită”. Pavel Șușară, cunoscut autor, critic și istoric de artă, conchide că fiecare dintre sculptorii prezenți își definitivează concepția într-un discurs complex și personalizat prin participarea succesivă, care conduce la crearea unor ansambluri sculpturale impresionante.

Lucrările celor cinci ediții ale Taberei de Sculptură Monumentală de la Ploiești pot fi vizitate fără restricții pe toată durata anului, în Parcul Municipal Vest. Evenimentul  este  iniţiat de Asociaţia Culturală 24Pharte şi susţinut de Primăria Municipiului Ploieşti, Consiliul Local al Municipiului Ploieşti, Casa de Cultură “I.L.Caragiale”, Filarmonica “Paul Constantinescu”, Teatrul “Toma Caragiu”.

Evenimentul se află sub patronajul Ministerului Culturii şi face parte din proiectul de înfiinţare a Muzeului de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber – Ploieşti.

Nu există patriotism fără patrimoniu.

Asociaţia Culturală 24Pharte

Ploiești-ul devine un centru cultural nemuritor, nu numai datorită lui Nichita sau Caragiale, ci și datorită sculpturii monumentale, care este tangibilă, vizibilă, respirabilă și mai ales, atât de aproape de Om, creator și simplă făptură…

Ramona Müller , secretar literar al Cenaclului I. L. Caragiale, Ploiești

Ieșit pe ecranele Rusiei în august 2015, este primul lungmetraj animat rusesc dedicat în întregime unui sfânt și primul lungmetraj de animație misionar ortodox.

Adăugând la aceste argumente poziția de lider în animație digitală a studioului producător, KinoAtis, autorul primului lungmetraj rusesc animat 3D, ineditul megaproiect avea toate premisele pentru a obține succesul mult așteptat:„Neobișnuita călătorie a Serafimei” a primit Marele Premiu al Festivalului de film ortodox Pokrov (Kiev) și o mențiune a juriului la Festivalul Luchezarny Angel de la Moscova.

Sursa( se poate vedea filmul pe acest link): https://www.chilieathonita.ro/2023/01/07/neobisnuita-calatorie-a-serafimei-un-film-de-desene-animate-de-lung-metraj-cu-sf-serafim-de-sarov/

Am deschis anul 2023 cu prima ședință de cenaclu literar “I.L.Caragiale” Ploiești, dedicată proiectului amplu și de suflet al asociației coordonatoare – 24pharte – inițiator și coordonator al Taberei (Inter)Naționale de Sculptură Monumentală Ploiești.
Au fost prezenți Chifu Leonida Corneliu, Cătălin Apostol, Marian Zmaranda și Florin Manole, membrii ai Asociației Culturale 24Pharte.
Alice Neculea, curator al Taberei de sculptură de la Ploiești, a prezentat filmul documentar (r. Cătălin Apostol) al ediției a V-a 2022.
Fotografii din cadrul întâlnirii din 9 ianuarie 2023 – de Ramona Müller & Emilia Luchian.
🏷sub coordonarea Asoc. “24pharte” ~ Nu există patriotism fără patrimoniu. Președinte: Fintiş Ioan Vintilă Fintiş. Secretari literari: Ramona Müller & Ana Nedelcu

Asociația culturală 24PHarte

Muzeul de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber – Ploiești

Nu Există Patriotism Fără Patrimoniu

Slavă Artiștilor!
Din lut și piatră șlefuită
Sau din bronz, lemn,marmură
Sculptorii așează izul nemuririi
Și în anul 2022.

Izvor de gânduri scrijelesc în piatră
Ce dau emoția trăirii lor
A regăsirii, într-un spațiu mare
Parcul Monumental Ploiești Vest.
Artistul e freamăt, e cântec,e artă
Vorbește cu piatra, cu cerul, cu Iisus.
Sculptează tristețile lumii, devine vizionar
Se revoltă-n tăcere…
Un sunet mut îl însotește “Adevărul Universal”
Plouă din cer iubire pentru oameni
Ce va rămâne peste acest pământ.
Ceasurile trec, timpul se așează în artă
Ca noi să privim Divinul apus.
Sunt oameni sau miracol-divin?!
Forme cu aripi, păsări și zbor prin galaxii
Idei suprarealiste îți surprind pașii
Se modelează prin sculptură
În clopot, în cruce, în ochi de lumină
Un balans al vieții
O roată ce urcă și coboară
Prin îngeri ce vorbesc cu tine
Spre Înălțarea spirituală
Iisus pe Cruce e martorul suprem.
Piatră, lemn,bronz,marmură de Rușchița
Toate conviețuiesc împreună în Parcul de Vest.
Talentul prin muncă dă forma iubirii,a dăruirii
Energia creației vorbește prin daltă, șlefuită
Și toate în Parcul Monumental Ploiești Vest
Pentru ploieșteni și Urbea lor,
Slavă Artiștilor!

Artă lor va dăinui prin timp și timpuri, infinită prețuire!

Maria Bem

O inițiativă a Asociației Culturale 24Pharte

Via Muzeul de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber

Julien Matei s-a născut în Ploiești, România, la 22 februarie 1963.

Tatăl său, care era pianist la Teatrul Orășenesc Ploiești, a început să dea lecții de pian lui Julien la vârsta de cinci ani. Julien a susținut primul său concert la vârsta de șase ani, iar la șapte a fost înscris la o școală de muzică. După ce și-a terminat studiile în 1981, a plecat în Suedia.

În 1983 și-a continuat studiile la Academia Regală de Muzică din Stockholm, Suedia, unde a urmat cursul de pian solo pentru Gunnar Hallhagen. A absolvit în 1988, cântând al treilea concert pentru pian al lui Rahmaninov.

În 1990, Julien a primit o bursă de la Academia de Muzică Sf. Cecilia din Roma, Italia, unde a studiat timp de șase luni. De asemenea, a studiat pentru Peter Feuchwanger la Londra, Anglia.

Julien Matei a susținut multe concerte în Suedia și a fost înregistrat pentru radio și televiziunea suedeză. Primul său concert la Paris, Franța, a avut loc în 1989, iar în 1992 și-a făcut debutul la Londra. A mai concertat în Italia, Germania, Grecia și SUA.

În 1991-92, Julien a colaborat cu Nicolai Gedda.

În 1996, la Arietta Music a fost publicat CD-ul Naissance cu propria sa muzică.

Julien a lucrat îndeaproape cu dirijorul Ragnar Bohlin la diverse producții, printre care Concertul dublu de Bach și Carmina Burana de Orff. De asemenea, a cântat cu Royal Stockholm Philharmonic Orchestra.

Corul Radioului Național Suedez a interpretat lucrări ale lui Julien.

În perioada 2001 și 2002, Julien a lucrat cu Radioul Român, producând programe de cultură și estetică. A mai lucrat cu muzica de film la TV din România.

În 2003 și 2004, spectacole la Berns Salonger din Stockholm.

În perioada 2004 și 2006 a lucrat în Cipru.

Între 2006 și 2008 a lucrat pentru Stockholms stad musik i vården.

2008-2009 a lucrat cu Radio România și a scris muzică de film pentru TV Română.

2010 compozițiile sale au fost difuzate pe scară largă în Radioul Suedez. Diferite recitaluri de pian în Suedia, Grecia și România.

Julien cântă de la Bach până la repertoriul contemporan, dar are o dragoste deosebită pentru muzica lui Alexander Scriabin.

Julien cunoștea limba engleza, suedeză, franceză, italiană și era vorbitor de limba germană și greacă.

Dumnezeu să-l ierte!

Asociația Culturală 24pharte, Biroul de presă