close

Promovate

ActualitatePromovate

SINUCIDEREA EUROPENILOR

WhatsApp Image 2024-07-14 at 18.33.21

SINUCIDEREA
EUROPENILOR
interviu cu Neagu Djuvara

„Din păcate, Europa de mâine va aparține arabilor și țiganilor. De aceea consideram
ca cea mai gravă crimă făcută împotriva europenilor de baștină și a culturii
europene este deschiderea largă a porților Europei hoardelor barbare și hămesite
de foame din Asia și Africa, hoarde care vor transforma Europa creștină, civilizată și
prosperă de astăzi în Euro-Indo-Arabia de mâine, în care urmașii noștri vor putea,
probabil, supravietui pentru câteva generații în „rezervații”… Iar noi, europenii de
rând, stăm cu brațele încrucișate și ne văicărim de toate ticăloșiile care se petrec
sub soare fără a întreprinde nimic. Așa încât ne merităm soarta, spre rușinea
noastră, a tuturor !”

TOT INTERVIUL
V.M.: Prin urmare se schimbă în bine mersul istoriei ?
Neagu Djuvara: Dacă modelul este Imperiul Roman spre sfârșit, când nu existau
războaie decât la periferie, într-adevăr semănăm cu acesta. Dar ce mă
îngrijorează pe mine este că am intrat deja într-un nou Ev Mediu. Adică, moare
definitiv civilizația occidentală. Încet, dar sigur.

V.M.: Care sunt simptomele ?
Neagu Djuvara: Simptomele le simțim deja demult, printr-o dezordine morală
care nu a existat niciodată. Vă dau un singur exemplu: tineretul care se revoltă
astăzi nu are absolut nici un ideal. Nu se revoltă pentru un ideal, se revoltă ca să
dărâme. Asta înseamnă că s-a stricat ceva. Tineretul, care în general trebuie
considerat ca purtător de idealuri viitoare, chiar greșite, așa cum a fost cu
comunismul, astăzi nu mai are nici un ideal…
Al doilea simptom nevăzut până acum: bizareria cu marea cotitură în artă
și gândire (care în general se petrece cu zeci sau sute de ani după ce a căzut un
imperiu) în civilizația occidentală a început între 1905-1913, deci înainte de ivirea
imperialismului american. De exemplu, în sculptură, Brâncuşi al nostru rupe
complet tradiţia care merge de la Michelangelo la Rodin. La fel în muzică, unde
dodecafonia, școala de la Viena şi Bela Bartok, toate sunt complet în ruptură cu
marea muzică de la Monteverdi și până la Debussy. În toate domeniile artei şi
gândirii avem un viraj brutal la începutul veacului 20. Acesta ar fi semnul că
începem un nou Ev Mediu.
Asta înseamnă că hegemonia americană , care asigura un fel de pace
mondială, nu va dura cinci secole precum imperiul roman, ci probabil doar o sută
de ani. Gândiți-vă că doar pe parcursul unui secol Europa va deveni metisă. Mie
îmi este clar că indo-europenii se sinucid încet, dar sigur. Adică nu mai fac copii,
nu mai au nici o ambiţie. De zeci de ani. Noi nu suportăm un „atac” al lumii a
treia. Dimpotrivă, noi am creat un gol, pe care cei din lumea a treia, extrem de
prolifici, vin să-l umple.

V.M.: Și idealul Uniunii Europene ?
Neagu Djuvara: Tinerii nu prea știu ce este idealul european. Tinerii nu întrevăd
ce poate să fie o Europă Unită. Nici eu nu o văd unită deloc, nu o văd cu un
guvern și un președinte. Mai cu seamă dacă intră şi Turcia, atunci Europa
avortează.
V.M.: Sunteți foarte pesimist. Atunci ce viitor are civilizația europeană care a
dominat lumea vreme de câteva secole ?
Neagu Djuvara: Tocmai de aceea este menită să dispară. Asta este o lege
universală. Când ai avut atâta splendoare de creativitate în știință și artă, precum
și putere economică și politică ca să te întinzi pe întregul glob terestru, trebuie să
plătești prin dispariție.
V.M.: Va dispărea și România, împreună cu civilizația europeană ?
Neagu Djuvara: Bine înteles. Dacă noi am intrat atât de târziu într-o horă care se
strică, ne stricăm impreună cu ea. Asta e clar.

V.M.: Trebuia să nu intrăm în hora asta? Avem vreo şansa de scăpare ?
Neagu Djuvara: Nu, nici una. Dimpotrivă. Puţinul de creativitate care ne rămâne
îl vom dezvolta tot în sânul Europei. De cele mai multe ori, încă din trecut,
talentele noastre cele mai mari nu s-au putut manifesta decât în străinătate. Este
ca un fel de blestem asupra acestei ţări. Începând de la Cantemir, pîna la Eliade
şi Cioran, toţi s-au remarcat în străinătate.
V.M.: În astfel de condiţii, de ce să mai rămână tinerii români în ţară ?
Neagu Djuvara: Tocmai, nu numai ca îi sfătuiesc să stea aici, dar îi rog pe cei
care sunt stabiliţi deja în străinătate să se întoarcă, în măsura posibilului, pentru
a crea o nouă elită intelectuală, care s-o înlocuiască pe cea de-acuma.
V.M.: De ce s-ar întoarce într-o barcă a cărei scufundare tocmai ați descris-o ?
Neagu Djuvara: Dar barca noastră nu se duce mai la fund decât restul Europei,
aşa că mai bine să se scufunde cu barca noastră decât cu cea germană sau
franceză…

V.M.: Ce ați făcut pe 1 Decembrie, de ziua națională a României ?
Neagu Djuvara: Am dat interviuri zicând un lucru care supără pe mai toată
lumea: că nu sunt de acord cu alegerea lui 1 Decembrie ca sărbătoare națională.
În primul rând, nu este bine să modifici la fiecare schimbare de regim o
sărbătoare naţională. Am avut timp de aproape un veac 10 Mai, care este ziua
independenţei ţării. Prin urmare, data intrării României în concertul european. Că
10 Mai a coincis cu venirea prinţului Carol, ceea ce i-a făcut pe acei domni din
1990 să se teamă, înteleg. Dar, pe de altă parte, 1 Decembrie nu este data
României mari. Este data cînd două provincii, Transilvania şi Banat , au cerut să
intre în Regatul României. Cu doua zile înainte ceruse Bucovina . Cu şase zile
înainte ceruse Basarabia. Şi toate patru au fost acceptate de şeful statului, adică
de Regele Ferdinand, la 24 Decembrie. Deci data când s-a născut România
Mare este 24 Decembrie, nu 1 Decembrie !
Pe de altă parte, mai există un motiv foarte practic. O sărbătoare
națională e bine sa fie ținută intr-un anotimp cu soare, în care vremea să te
îndemne la bucurie, oamenii să poată dansa în stradă. Ce te faci la 1 Decembrie,
când se văd aburii vorbitorilor ieșind din gură și când bieții ostași îngheață ?

V.M.: V-ați întors în România după 45 de ani de exil, în februarie 1990. Ați
scris că în primele zile petrecute la București v-ați tot întrebat: „Ce cauți aici,
Neagule ?”. Ați aflat răspunsul la întrebare ?
Neagu Djuvara (râde limpede și cu poftă): Culmea este că risc să îmi pun
întrebarea și după 19 ani. Din când în când îmi pun încă întrebarea asta și
astăzi. Dar constatând cu câtă căldură sunt primit de tineret, consider că nu
m-am întors degeaba în țară.
Când am întocmit această mică lucrare făcută în grabă și sub îndemnul
altora, căci nu am avut personal intenția să scriu „Scurtă istorie a românilor
povestită celor tineri”, ea s-a vândut în 39.000 de exemplare. Iar când m-am oprit
la o farmacie, un domn foarte amabil mi-a spus: „Mă iertați că mă adresez
Dumneavoastră, dar doream să vă mulțumesc. Am o fiică la liceu care avea o
totală inapetență pentru istorie; i-am cumpărat cartea Dumneavoastră și de
atunci e pasionată de istorie”. Acestea sunt lucruri care mă bucură și îmi dau
seama că, totuși, nu am venit degeaba în România.
V.M.: Sunteți patriot ?
Neagu Djuvara: Patriot ? Ascultă (pufnește furios). Nu merit să-mi fie pusă o
asemenea întrebare. Se întorcea cineva care nu e patriot ? Soția mea, care e
franțuzoaică, când a văzut ce fac în România a spus: „Trebuie să ai patriotismul
bine înșurubat în cap ca să suporți să trăiești acolo”.

V.M.: De 19 ani tot suportați. Mai suportați mult ?
Neagu Djuvara: Păi da. Voi suporta până la moarte, asta e clar. Vreau să fiu
înmormântat aici. Dar mi-aș dori să mor pe un vapor. Când nu voi mai putea să
scriu am să încerc să-mi găsesc un loc pe un vas cu pânze care face înconjurul
lumii. Atunci, dacă mori pe drum, te aruncă în mare. Să terminăm cu poveștile
acelea cu înmormântări complicate, cu alaiuri și cu discursuri.
Din păcate (și în context expresia este cu adevărat potrivită), Europa de
mâine va aparține arabilor și țiganilor. De aceea consideram că cea mai gravă
crimă făcută împotriva europenilor de baștină și a culturii europene este
deschiderea largă a porților Europei hoardelor barbare și hămesite de foame din
Asia și Africa, hoarde care vor transforma Europa creștină, civilizată și prosperă
de astăzi în Euro-Indo-Arabia de mâine, în care urmașii nostri vor putea,
probabil, supraviețui pentru câteva generații în „rezervații”…
Iar noi, europenii de rând, stăm cu brațele încrucișate și ne văicărim de
toate ticăloșiile care se petrec sub soare fără a întreprinde nimic. Așa încât ne
merităm soarta, spre rușinea noastră, a tuturor!

mai mult
ActualitateCreștinătatePromovate

Comunicat: Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat 16 canonizări

Sinod-iulie-24.jpg

Comunicat: Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat 16 canonizări

Biroul de presă al Patriarhiei Române a emis un comunicat cu noile decizii luate de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în zilele de 11-12 iulie. Sinodalii au aprobat 16 canonizări.

Comunicatul integral:


În zilele de joi și vineri, 11-12 iulie 2024, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Principalele hotărâri noi ale Sfântului Sinod sunt următoarele:

a) Aprobarea canonizărilor pentru 16 sfinţi români, urmând ca textele liturgice ale unora să fi completate, iar ale tuturor să fie diortosite într-o viitoare şedinţă a Sfântului Sinod. Aceşti sfinţi sunt:

  1. Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, starețul Mănăstirii Antim din București, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, cu cinstire în ziua de 16 septembrie;
  2. Părintele Dumitru Stăniloae, profesor de teologie la Sibiu și la București, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cu cinstire în ziua de 4 octombrie;
  3. Părintele Constantin Sârbucu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, cu cinstire în ziua de 23 octombrie;
  4. Părintele protosinghel Arsenie Bocacu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie;
  5. Părintele Ilie Lăcătușucu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, cu cinstire în ziua de 22 iulie;
  6. Părintele ieroschimonah Paisie Olaru, duhovnicul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;
  7. Părintele arhimandrit Cleopa Ilie, starețul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;
  8. Părintele arhimandrit Dometie Manolachecu titulatura: Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, cu cinstire în ziua de 6 iulie;
  9. Părintele arhimandrit Serafim Popescu, starețul Mănăstirii Sâmbăta de Sus, cu titulatura: Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, cu cinstire în ziua de 20 decembrie;
  10. Părintele Liviu Galaction Munteanu, profesor de teologie la Cluj-Napoca, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, cu cinstire în ziua de 8 martie;
  11. Părintele arhimandrit Gherasim Iscu, starețul Mănăstirii Tismana, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, cu cinstire în ziua de 26 decembrie;
  12. Părintele arhimandrit Visarion Toia, starețul Mănăstirii Lainici, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici, cu cinstire în ziua de 10 noiembrie;
  13. Părintele protosinghel Calistrat Bobu, duhovnic la Mănăstirea Timișeni și la Mănăstirea Vasiova, cu titulatura: Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, cu cinstire în ziua de 10 mai;
  14. Părintele Ilarion Felea, profesor de teologie la Arad, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, cu cinstire în ziua de 18 septembrie;
  15. Părintele protosinghel Iraclie Flocea, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, cu titulatura: Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia, cu cinstire în ziua de 3 august;
  16. Părintele protoiereu Alexandru Baltaga cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, cu cinstire în ziua de 8 august;

b) Aprobarea proiectului de text al volumelor Sinaxarului Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române pentru lunile Februarie, Martie, Aprilie, Mai, Iunie, Iulie și August, precum și al celui deal XIII-lea volum, dedicat sărbătorilor din perioada Triodului și a Penticostarului;

c) Aprobarea proiectului de text al Acatistului și al Paraclisului Sfântului și Dreptului Lazăr și includerea acestuia în cărțile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române;

d) Ridicarea la rang de Arhiepiscopie a Episcopiei Ortodoxe Române a Marii Britanii cu titulatura de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Marii Britanii și Irlandei de Nord, pentru a răspunde astfel realităților și necesităților pastoral-misionare și a grijii părintești manifestată față de credincioșii din această eparhie.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

mai mult
ArtăPoeziePromovate

Cuptor (1916) – George Bacovia

WhatsApp Image 2024-07-10 at 10.13.00

Cuptor (1916)

 

Sunt câțiva morți în oraș, iubito,

Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;

Pe catafalc, de căldură-n oraș,

Încet, cadavrele se decompun.

 

Cei vii se mișcă și ei descompuşi,

Cu lutul de căldură asudat;

E miros de cadavre, iubito,

Și azi, chiar sânul tău e mai lăsat.

 

Toarnă pe covoare parfume tari,

Adu roze pe tine să le pun;

Sunt câțiva morți în oraș iubito,

Și-ncet, cadavrele se descompun

 

George Bacovia

mai mult
ActualitatePromovate

Începem înscrierile pentru tabăra națională “ FII AI ROMÂNIEI “

AFIS-FINAL-723×1024

Începem înscrierile pentru tabăra națională
“ FII AI ROMÂNIEI “, dedicată Căpitanului moților , AVRAM IANCU la 200 de ani de la nașterea acestuia!
Veți avea ocazia să cunoașteți voluntarii NEAMUNIT, conducerea Asociației si să trăiți momente unice in care munca,rugăciunea, efortul fizic, focul si cântecul vor dezvolta spiritul de camaraderie și unitate atât de absent în societatea noastră.

Linkul de înscriere pentru tabara:
https://docs.google.com/forms/d/1lgOZ_rzxvCgdYXQJsEgx6XSYqecqhDgTjaqBIaZQv4E/edit?chromeless=1#

Termenul de inscriere 1 August

Este obligatorie completarea acestui mic chestionar.
Locurile sunt limitate.

Doamne Ajută !

TRĂIASCĂ DUHUL LUI IANCU

Via Aurelius Surulescu

mai mult
CreștinătatePromovate

În imagini: Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Arhiepiscopia Bucureștilor și din jurul granițelor, la Ploiești (2024)

ito-ploiesti-2024-47

În imagini: Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Arhiepiscopia Bucureștilor și din jurul granițelor, la Ploiești (2024)

Tinerii ortodocși din Arhiepiscopia Bucureștilor, din Mitropolia Basarabiei (Republica Moldova), din Episcopia Daciei Felix (Serbia) și din Episcopia Ungariei se întâlnesc în perioada 5-7 iulie, la Ploiești, oraș desemnat Capitala Tineretului din România în 2024.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

mai mult
Promovate

Părintele Patriarh Daniel a primit cheia Municipiului Ploiești

PF-Cheia-orasului-Ploiesti.jpeg

Părintele Patriarh Daniel a primit cheia Municipiului Ploiești

Părintele Patriarh Daniel a primit duminică, la Mănăstirea Ghighiu, cheia Municipiului Ploiești.

Viceprimarul orașului, Daniel Nicodim, a înmânat această distincție Părintelui Patriarh la festivitatea de încheiere a Întâlnirii Tineretului Ortodox din Arhiepiscopia Bucureștilor, desfășurată la Ploiești între 5 și 7 iulie.

„Preafericirea Voastră, îmi exprim recunoștința pentru că vă aflați din nou aici, în mijlocul ploieștenilor. Vă mulțumesc pentru încrederea acordată municipalității noastre pentru organizarea Întâlnirii Tinerilor Ortodocși”, a spus Daniel Nicodim.

„Vă asigur că în aceste 3 zile tinerii din Arhiepiscopia Bucureștilor, din Serbia, din Basarabia de Sud și din Ungaria s-au simțit foarte bine aici, s-au distrat, au aflat lucruri noi despre istoria noastră, despre credință, neam, țară, au aflat lucruri despre sens și despre Adevăr, despre Hristos și sunt convins că au legat prietenii strașnice și vor rămâne cu amintiri foarte plăcute de la Ploiești”, a adăugat viceprimarul municipiului Ploiești.

La finalul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a adresat un mesaj tinerilor participanți, în care i-a îndemnat să ducă mai departe ceea ce au trăit și au învățat în aceste zile la ITO Ploiești.

Părintele Patriarh Daniel a mulțumit tuturor celor implicați în desfășurarea activităților dedicate tinerilor din aceste zile.

Mănăstirea Ghighiu a primit în dar de la Patriarhul României tămâie naturală din Oman și mai multe cărți pentru biblioteca așezământului monahal, iar tinerii participanți au primit iconițe cu soborul Sfinților Români.


Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Arhiepiscopia Bucureștilor s-a desfășurat la Ploiești în contextul declarării orașului prahovean drept Capitala Tineretului din România. Cu această ocazie, între 5 și 7 iulie s-a desfășurat Festivalul Let’s Playcare a cuprins mai multe concerte, ateliere, competiții sportive și altele.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

mai mult
PersonalitățiPromovateTabăra Sculptură

Ștefan Canurschi: ”Muzeul de Sculptură Contemporană de la Măgura are la bază sute de ani de sculptură țărănească tradițională” (II)

FOTO CANURSCHI 2

Interviu cu Ștefan Canurschi, consătean cu poetul Vasile Voiculescu (II)
(continuare din ediția de ieri, 4 iulie 2024)

Cioplitorul adolescent

R.: Dvs. de la ce ediție ați participat la Tabăra de Sculptură de la Măgura?
Ș.C.: De la prima.
R.: Cine v-a dus de mână?
Ș.C.: Eram la liceu. Adolescent. Și în vacanță am aflat că în zonă urmează să se întâmple ceva, dar nu știam precis în ce loc. Pe vremea aceea nu erau așa multe mașini. Lumea călătorea cu trenul. În gară, i-am văzut pe artiști coborând din tren. Unde s-or fi ducând ăștia? – m-am întrebat. M-am luat după ei și am ajuns aici.
R.: V-a luat vreun artist sub aripa lui?
Ș.C.: Gheorghe Coman mi-a zis: ”Băi, dacă vrei să rămâi, poți să rămâi cu noi. Le mai ajuți pe fetele astea, pe Liana Axinte, pe Adina Țuculescu, la degroșat”. Și am rămas aici, la prima ediție. Apoi, am revenit, an după an.
R.: Ați fost cioplitor?
Ș.C.: În 1970, am lucrat împreună cu mai mulți cioplitori din Ciuta la degroșat, ridicatul și montatul lucrărilor pe socluri.
R.: Trebuie să fi trudit nițel…
Ș.C.: Cam. Mai ales că, în acele vremuri, cel puțin la noi, nu existau scule electrice pentru sculptat. Cioplitul se realiza cu dalta și ciocanul sau cu țiul. Exista și un cioplitor care se pricepea la fierărie. Acesta, cu niște instrumente primitive, dimineața repara și ascuțea dălțile și târnăcoapele.

Recunoștință

R.: Pentru că tot vorbirăm despre recunoștință, să știți că noi avem motive să vă fim recunoscători și din alt motiv. Dvs. ați participat și la prima ediție a Taberei Internaționale de Sculptură Monumentală de la Ploiești, unde ați avut o realizare importantă. În ce a constat aceasta?
Ș.C.: Realizarea importantă a fost participarea la turnarea unui film…
R.: Ați fost și operator, nu?
Ș.C.: … despre activitatea sculptorilor participanți la prima ediție a Taberei de la Ploiești. Da, am fost operator.
R.: Eu consider că a fost o realizare importantă.
Ș.C.: Dacă spuneți dvs…
R.: O afirm, cu deplină convingere.
Ș.C.: Mă bucură faptul.

Muzeul părăsit  

R.: Și uite-așa, una peste alta, Măgura Buzăului adăpostește cea mai mare tabără de sculptură din țară, de fapt, un muzeu în aer liber unic în Europa! Motiv de încântare pentru locuitorii județului Buzău. Recunoașteți?
Ș.C.: Recunosc. După cum se poate vedea, nimic nu apare așa, din senin, pe un teren arid, nu „pică” din cer. Tocmai de aceea, sculptorul Gheorghe Coman, împreună cu redactorul de la ziarul ”Vocea Buzăului” de-atunci, au înființat un muzeu al pietrei, unde au strâns toate lucrările vechi de piatră care mai existau în zonă, lucrări cioplite de către meșterii locali: cruci, stâlpi și scări de casă, monumente funerare, ghizduri de fântână, trepte, obiecte gospodărești, toate vechi, de prin anii 1800.
R.: Rămășițele…
Ș.C.: Da, tot ce-au găsit. Le-au adunat în acest muzeu și le-au așezat într-o anumită ordine, formă, ca să le pună în evidență valoarea. În felul acesta, se demonstra că noul muzeu de sculptură contemporană de la Măgura are la bază sute de ani de sculptură țărănească tradițională. După Revoluție, „Muzeul pietrei vechi” a fost părăsit, vegetația a invadat totul, „turiștii” au devastat, localnicii au furat și totul s-a terminat. Au fost recuperate câteva cruci (cu scriere chirilică până la anul 1900), care au fost amplasate în vecinătatea Mănăstirii Ciolanul.  Păcat că s-a distrus, era foarte interesant.

Dumnezeu și Carpații

R.: Și nu se mai poate face nimic?
Ș.C.: Nu, din păcate.
R.: Ei, am întrebat și eu cu speranța unui – improbabil – răspuns afirmativ. Pentru că dacă a fost devastat, prăduit… Apropo: dvs. ce simțiți când vă plimbați printre sculpturile acestea?
Ș.C.: Te simți ca și la vulcanii noroioși. Când ajung acolo, parcă sunt alt om… Parcă sunt altfel… Zona este fantastică. Se spune că Dumnezeu când a pus Carpații pe globul pământesc, Carpații nu mai intrau, erau mai lungi decât globul. Și atunci a luat Carpații, i-a pus pe genunchi și i-a îndoit. I-a îndoit și i-a pus aici. Și dacă iei o nuia de alun, de orice esență, și o îndoi, apar tensiuni. Așa și cu Carpații: când i-a îndoit Dumnezeu ca să-ncapă aici, la curbură, au apărut tot felul de tensiuni: vulcanii noroioși, cea mai lungă mină de sare din lume etc. A apărut chihlimbarul, care înseamnă lumina. Lumina cine este? Dumnezeu. Uraniu, ape sulfuroase… Orice găsești aici.

”Peleșul” de la Cetățuia 

R.: Vă încărcați bateriile, cum se spune.
Ș.C.: O, daaa…! Pentru că și din punct de vedere energetic zona este fabuloasă. Acest lucru se datorează în principal pădurilor de foioase (stejar și fag) ce se găsesc în zonă. Frumusețea ținutului l-a atras chiar și pe regele Carol I, care a dorit să construiască Castelul Peleș aici, pe culmea dealului Cetățuia. Faptul că Valea Prahovei era mai dezvoltată, iar numărul boierilor mai mare, l-au determinat pe rege să  construiască castelul la Sinaia.
R.: Ați ratat. Trebuia să ”plantați” mai mulți boieri în zonă și să comercializați mai multă piatră. Dar suntem chit. Prahovenii v-au luat Peleșul, voi le-ați luat – câteva decenii mai târziu – tabăra de sculptură.
S.C.: (zâmbind) Mda, se poate spune și așa.

”Duhul pietrei” 

R.: Ați lucrat multă vreme ca operator TV?
Ș.C.: Din 2000 până recent.
Ș.C.: Ați filmat minunile de-aici?
Ș.C.: O, desigur! Începând din anul 2004. După 2005, am realizat, împreună cu regizorul Cătălin Apostol (prezent și astăzi aici), mai multe documentare în acest ținut miraculos al Buzăului. Printre reportajele realizate în zonă se află și „Duhul pietrei”. Filmul prezintă munca din carierele de piatră: cum se scoate piatra, cum este transportată cu carul cu boi… Sunt prezentați ultimii cioplitori de la Ciuta, avem interviuri cu ei, filmare la Tabăra de Sculptură de la Măgura, interviu cu sculptorul ploieștean Gheorghe Coman și soția sa, prezentare a „Muzeului pietrei” sau ce a mai rămas din el. Filmul a devenit istorie. Muzeul pietrei nu mai există, cioplitorii din Ciuta nu mai sunt, sculptorul Gheorghe Coman a trecut „în umbra crucii” împreună cu soția, și nici eu (care am apărut în acest film) nu mă simt prea bine!
R.: Spuneți că filmul a devenit istorie. Ce să înțelegem? Mai există filmul?
Ș.C.: Singurul care mai păstrează o copie a acestui reportaj difuzat în cadrul emisiunii „Dincolo de hartă”, realizat la TVR, sunt eu. Poate facem o vizionare in cadrul Cenaclului ”I.L. Caragiale” de la Ploiești.

Brâul și hora cu Adrian Păunescu și Nichita Stănescu 

R.: Neapărat. Vă garantez asta. Abia aștept! Ați fost și la alte  ediții ale taberei?
Ș.C.: Cât am putut. Nu la multe, dar cam la toate vernisajele.
R.: Ce amintiri aveți de la vernisaje?
Ș.C.: Ooo, numeroase! An după an, veneau la încheiere artiști foarte cunoscuți, oficialități și alte personalități. Îmi aduc aminte, spre pildă, că la încheierea unei ediții – cam pe la 1980 – au venit poeții Adrian Păunescu, însoțit de câțiva membri ai Cenaclului ”Flacăra”, și Nichita Stănescu. Dansam brâul și încingeam hore cu ei până-n zori. Se cânta, se recita… La o altă ediție, a venit Anda Călugăreanu, iar la ultima, în 1985, Sofia Vicoveanca. Din păcate, primii trei amintiți nu mai sunt printre noi. Au fost și alți artiști, dar nu-i pot aminti pe toți aici.
R.: Viață intensă…
Ș.C.: Foarte intensă. Dar și satisfacții spirituale, după cum ușor se poate bănui. Știe toată lumea ce fel de creatori și interlocutori erau Păunescu sau Nichita, ca să mă refer doar la ei. 

Întoarcerea la sursă  

R: V-ați trăit toată viața pe meleagurile astea?
Ș.C.: Aici am crescut. mai târziu, a trebuit să plec. Să plec la școli, la munci și unde viața te duce. Dar am căutat să nu mă îndepărtez prea mult de… sursă, ca să zic așa. Mai veneam acasă la sfârșit de săptămână. Dar pe unde-am fost, ca-n gară am stat, ca-n sala de așteptare, așteptând să vină ziua pensionării ca să mă întorc aici. De fapt, nici n-am mai avut răbdare să aștept până să ies la pensie. Pe la 50 și ceva de ani m-am întors. M-am pensionat anticipat, cu toate neajunsurile care decurg de aici. Nu mai am nevoie de pensie, cât oi mai trăi n-o să mor de foame. Lasă că mă descurc aici.
R.: Sper să vă descurcați până la adânci bătrâneți.
Ș.C.: Să vă audă Dumnezeu! 

Despre bucurie

R.: Ce sentimente vă încearcă în clipa asta?
Ș.C.: Tot marele poet Vasile Voiculescu spunea despre „bucurie” că este ”cel mai mare mister sufletesc. Nu o simți nicăieri și e in tine!”. ”Bucurie” pe care am simțit-o și eu în aceste zile de toamnă, când m-am întâlnit în ”poienile rotate ale Taberei de Sculptură de la Măgura” cu oameni dragi sufletului meu: sculptorii participanți la cea de a V-a ediție a Taberei Internaționale de Sculptură Monumentala Contemporană de la Ploiești: Maxim Dumitraș, Petre Mogoșanu, Constantin Țînteanu. Deopotrivă m-au bucurat întâlnirile cu Alice Neculea – comisarul taberei, cu dumneavoastră și alți colegi din presa prahoveană, prieteni, colaboratori de la TVR, regizorul Cătălin Apostol…

Dorința lui Ștefan Canurschi

 R.: Viitorul sună bine?
Ș.C.: Cred în viitor, chiar dacă vremurile sunt grele, cu pandemii, crize… De-ar fi să mă refer doar la Tabăra de Sculptură de la Ploiești: dacă există continuitate, perseverență și rigurozitate în selecția artiștilor participanți la această manifestare artistică, succesul este garantat, iar Tabăra de Sculptură Monumentala din Ploiești o să devină un reper important in cultura și arta prahoveană și națională. Dorința mea este să nu se întrerupă șirul edițiilor și să se ajungă la un număr egal de sculpturi cu Tabăra de la Măgura sau pe-aproape. M-aș bucura mult, pentru că s-a pus suflet și multă muncă pentru realizarea acestui deziderat. Aici lucrările intră în „dialog” una cu alta și au de câștigat în monumentalitate. Eu cred în reușita de peste veacuri a acestui simpozion de sculptură.

Noua Șeherezadă

R.: Da, sunt lucrări care se iubesc între ele…
Ș.C.: Cam asta este povestea! Așa, la o țuică, am la povești… de nu mă mai opresc!
R.: Poate cu alt prilej vom aborda și alte subiecte. Dar ideea cu țuica este fermecătoare. Spun asta după ce ne-ați servit o mostră înainte de plecare.
Ș.C.: Aia pe care v-am servit-o nu-i cea mai cea. O să desfac una de colecție, la mine acasă, când m-oi porni pe povestit… Nu mă mai opresc.
R.: Venim, venim!
Ș.C.: Vă aștept și în seri de iarnă cu viscol și zăpadă până la streașină, la o țuică fiartă, când poveștile despre artă devin fabuloase!
R.: Abia așteptăm să ne povestiți până adormim! Și apoi iar. Sunt convins că o surclasați și pe Șeherezada.
(Sfârșit)

                                        Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

 

Încheiem cu finalul reportajului ”Poarta lui Dumnezeu” semnat de Cătălin Apostol în ”Formula AS”.

(Ștefan Canurschi): ”Aproape nimic nu mai e cum a fost, de parcă tot ce-a trăit el cândva n-a fost decât un vis frumos. ”Peste tot văd un alt decor, şi asta mă întristează, pentru că văd cum se duce o lume şi eu rămân tot mai singur în lumea asta a mea. Nici cât negru sub unghie nu-mi pare rău că am ales să mă întorc acasă, ba dimpotrivă, mă simt un om fericit. Dar două frici am avut de când mă ştiu. Una era să nu mor în altă parte decât acasă, aici, la Pârscov. Şi a doua, să nu ajung să n-am ce povesti nepoţilor mei.
Se pare că sunt rezolvate amândouă, o să mor aici, aşa cum mi-am dorit, şi am ce povesti lui Vlăduţ, nepoţelului meu, la fel cum îmi povestea şi mie bunicul. A apărut însă o altă teamă care mă încearcă: o să-l mai intereseze pe el poveştile mele? O să mai intereseze pe cineva toate poveştile astea?” A lăsat totul şi s-a întors acasă, împreună cu so­ţia lui. Femeia i-a înţeles întotdeauna poezia din suflet şi a fost alături de el. Trăiesc amândoi din pensii modeste, dar nu sunt deloc nefericiţi. Din pu­ţi­nul lor se gospodăresc foarte bine, ba chiar le ajunge şi pentru cei şase căţei şi cele cinci pisici care s-au pripăşit la ei în ogradă. În unele dimineţi, Ştefan îşi face gimnastica în curte, îmbrăţişează bă­trânul brad, mănâncă ceva, şi-apoi pleacă la drum. Undeva pe-aici, prin munţii ăştia mereu misterioşi.

 

 

 

mai mult
ActualitatePromovate

CE ÎNSEAMNĂ PENTRU TINE SĂ FII ROMÂN

WhatsApp Image 2024-07-03 at 22.36.37

CE ÎNSEAMNĂ PENTRU TINE SĂ FII ROMÂN:
Petre Țuțea:
”Românismul a însemnat pentru generația noastă să fim noi înșine. Cã a fi la stânga înseamnã a fi în pom.

Fiecare popor vrea să fie el însuși. Și am vrut și noi, ãștia de dreapta, să fim Români.

Sunt Român, și ca Romăn mă socot buricul pământului. Că dacă n’aș fi Român, n’aș fi nimic.

Nu mă pot imagina francez, german, englez. Adică nu pot extrapola substanța spiritului meu la alt neam. Sunt Român prin vocație. Tot ce gândesc devine Românesc.”

 

mai mult
PersonalitățiPromovateTabăra Sculptură

”Hai să facem și noi un muzeu în aer liber aici, la Măgura!” (I)

FOTO CANURSCHI 1

În memoria lui Ștefan (Fane) Canurschi, prieten devotat, care ne-a părăsit de curând

Tabăra de Sculptură de la Ploiești – Ediția a V-a (Ploiești 2022)
Tabăra de Sculptură de la Măgura – Buzău

 Locul în care nu poți să fii dezamăgit

       ”Îl cheamă Ştefan Canurschi, are 63 de ani, sprâncenele stu­foase şi o barbă lungă şi albă ca omătul. Oamenii locului îi spun dom’ Făniţă şi îl privesc cu res­pect, dar şi cu o oarecare mirare, ştiind că a renunţat la viaţa de la oraş doar pentru obiceiul de a hălădui toată ziua prin pădurile neumblate ale Buzăului. Vânjos ca un urs, cu privirea pătrunză­toare şi puţin cam aspră, cu felul lui neaoş de a spune ceea ce simte sau gândeşte, stârneşte une­ori nedumerire sau poate chiar teamă. Pentru cine are însă răbdare să-l cunoască, este pâinea lui Dumnezeu. Din păcate, trădările şi deza­mă­girile s-au cam ţinut lanţ în viaţa lui, iar asta l-a cam înstrăinat de lume. ”Totuşi, eu zic că Dum­nezeu nu degeaba mi-a dat şi asemenea momente în viaţă. Toate decepţiile astea s-au adunat în mine şi, până la urmă, şi ele m-au convins să mă întorc acasă. Aici n-are cine să mă mai dezamă­gească”. Așa scria în reportajul său, sub titlul ”Poarta lui Dumnezeu” – publicat în urmă cu opt ani în săptămânalul Formula AS -, regizorul și publicistul Cătălin Apostol.

Cei care l-au cunoscut știu bine că Ștefan Canurschi era un artist. Cioplitor, sculptor,  fost ani buni cameraman la posturile locale de televiziune din Ploiești, colaborator TVR (a lucrat inclusiv cu regizorul Cătălin Apostol), a îmbrăcat în numeroase apariții publice hainele lui ”Moș Crăciun”, spre bucuria fără seamăn a copiilor din Ploiești și din împrejurimi. A fost, de fapt, cel mai bun Moș Crăciun” pe care l-a cunoscut Ploieștiul. De ceva vreme, lucra la o carte pentru copii.

”Cel mai mare lucru este când nu ai nimic şi dăruieşti. Fie şi căldură sufletească. Atât de bine te simţi. Bucuria copiilor este molipsitoare, e imposibil să nu te impresioneze. Mai ales când mai vine câte unul, se aşază pe genunchiul meu şi-mi spune că nu-şi doreşte daruri scumpe, ci sănătate sau un cadou simbolic.
Cum să nu-ţi crească inima? Moş Crăciun este deja o marcă, probabil cea mai puternică, pe care nici măcar un război sau o revoluţie n-ar reuşi s-o şteargă. Am observat că micuţii vin grăbiţi până la uşă, dar când ajung în prag şi dau cu ochii de costumul roşu rămân încremeniţi de emoţii”, mărturisea Ștefan Canurschi, cu ani în urmă, într-un interviu pentru „Adevărul”.

Familia a transmis următorul mesaj: ”Cu multă tristețe și multă iubire, ne luăm rămas bun de la Ștefan, Ștefăniță, Nea Fane, soț, tată și bunic, Moș Crăciun și prieten drag pentru mulți dintre voi.
După aproape un an în care s-a luptat să trăiască „cu inima cât un purice”, așa cum îi spunea, aseară a obosit și s-a dus să se culce acasă la el, la Pârscov.
Dumnezeu să-l ierte și să-l țină în brațe cu aceeași iubire cu care el a iubit viața x un infinit!”

     Interviul care urmează a fost realizat în toamna lui 2022 la Tabăra de Sculptură de la Măgura – Buzău și s-a dorit doar o deschidere spre un șir de convorbiri și de reportaje video pe care urma să le purtăm pe plaiurile natale ale carismaticului nostru interlocutor. Dar ”Fane” s-a grăbit…

”Hai să facem și noi un muzeu în aer liber aici, la Măgura!”
Interviu cu Ștefan Canurschi, consătean cu poetul Vasile Voiculescu (I) 

       Interlocutorul nostru este mândru că e de la Pârscov, consătean cu medicul, prozatorul și poetul Vasile Voiculescu. Cum mândru este că s-a scăldat în aceeași apă cu ilustrul scriitor: apa Buzăului. ”Apă istorică, menționată încă de la 376 într-un document grecesc și în care a fost martirizat Sfântul Sava, zis Gotul, singurul râu din țară în care a fost martirizat un sfânt.”, ne lămurește interlocutorul. Și adaugă: ”Atunci a fost atestat numele de Buzău”.
Pârscoveanul ne-a mai citat din poetul consătean: „Sunt născut la țară, ceea ce socotesc că este cel mai mare noroc din viața mea!” și socotește că același noroc l-a avut și el: să se nască la țară, să se bucure de viața rurală trăită în copilărie, ritmată de anotimpuri și <<însăilată cu datini, străvechi obiceiuri… pe cununa anului>>”.

Piatra de calcar și calitățile ei

Reporter: Domnule Canurschi, sunteți o istorie vie a Taberei de Sculptură de la Măgura Buzăului. Vă identificați cu istoria acestui parc. Cum a început totul?
Ștefan Canurschi: Ideea realizării acestui muzeu de sculptură în piatră aici, pe dealul Cetățuia de la Ciolanul, a aparținut sculptorului ploieștean Gheorghe Coman, susținut de sculptorul Gheorghe Apostol. Acesta a apelat la experiența sculptorului George Apostu care tocmai se întorsese din Iugoslavia, unde participase la un eveniment similar. Astfel, s-a pus piatra de început al acestui act de cultură și artă. Printre cei care au participat la această primă ediție se numără și Cristian Breazu, Napoleon Tiron, Mihai Buculei, Aurelian Bolea…                                  Un factor determinant care a dus la apariția acestei tabere de sculptură la Măgura-Buzău a fost piatra de calcar, renumită încă din vechi timpuri pentru calitățile ei, și tradiția de veacuri a cioplitului in piatră. Locuitorii acestor ținuturi își duceau traiul de pe o zi pe alta,  prin vânzarea obiectelor realizate in piatră (monumente funerare, cruci, stâlpi, trepte de casă, scări, ghizduri de fântână, teici pentru hrana animalelor și altele).                                              

Talianu și Brâncovenii

R.: Piatra aceasta atât de valoroasă trebuie să fi avut cioplitorii ei. Cine erau aceștia?
Ș.C.: Acesta este un alt argument. Totul a început și datorită faptului că în zonă erau cioplitori în piatră, care erau aduși de pe timpul lui Constantin Brâncoveanu. În momentul în care s-a început cu stilul brâncovenesc, cu arcadele sale trilobate din piatră, coloanele cu balustrade, cu foișor, capiteluri înflorate și alte elemente florale, vegetale, zoomorfe și antropomorfe, au adus din Italia meșteri pe care i-au cazat aici în zonă și îi puneau să lucreze coloane de case, tot ce aveau nevoie. Localnicii au furat meseria de la meșterii italieni. Unii dintre aceștia nici nu s-au mai întors în Italia, au rămas pe-aici. Îmi amintesc că unul se numea chiar Talianu, așa îi spuneau localnicii. Oamenii locului au deprins meșteșugul acesta și au trăit din meșteșugul acesta.

R.: Așadar, încă un motiv pentru a le fi recunoscători Brâncovenilor.
Ș.C.: Desigur. Familia Brâncovenilor a rămas în istorie și datorită construcțiilor de palate și biserici realizate în stilul care ulterior i-a purtat numele (vezi Palatul Mogoșoaia, Vechiul Palat Mitropolitan, Biserica Fundenii Doamnei din Dobrotești, Biserica Mănăstirii Stavropoleos, mănăstirile Antim, Cotroceni, Sinaia, Horezu și atâtea altele). Stilul brâncovenesc se caracterizează prin elemente de pietrărie prelucrate artistic. Printre ornamentele reprezentate în piatră se întâlnesc – cum spuneam – elemente zoomorfe și motive vegetale (vreji, flori cu petale mari, struguri etc). Meșterii și localnicii, în general, apreciau mult stilul arhitectural brâncovenesc. 

Adoptații Ciutei

R.: Presupun că au fost aduși meșteri din Italia pentru că stilul brâncovenesc a importat sau împrumutat trăsături predominant din arhitectura italiană, începând chiar din perioada Renașterii.
Ș.C.: Așa este. Pe lângă alte trăsături inspirate din tradiții locale, orientale, occidentale. Meșterii pietrari italieni care urmau să realizeze aceste construcții în stil brâncovenesc s-au stabilit – cei mai mulți dintre ei – în satul Ciuta, pe Valea Buzăului, care i-a… adoptat. Aceștia scoteau piatră din carierele din zonă, o prelucrau împreună cu localnicii și o foloseau la realizarea acestor edificii ale boierilor Brâncoveni. Cum spuneam, mulți dintre meșterii pietrari italieni nu s-au mai întors acasă. Ei au rămas în zonă, lucrând alături de cioplitorii și meșterii locali, învățând unii de la alții tehnica prelucrări pietrei.

Elogiu boilor 

R.: Unde vindeau produsele din piatră, realizate cu atâta trudă și meșteșug?
Ș.C.: Toamna, mergeau cu aceste produse la Călărași. Acolo era un mare târg. Umpleau căruțele cu boi cu aceste cruci și cu alte lucrări și le duceau la târgul de la Călărași. Acolo le vindeau la troc. Dădeau – să zicem – cruci și luau grâu, porumb… Se întorceau acasă în pragul sărbătorilor de iarnă. Apoi, petreceri, veselie…
 R.: Ați spus căruțe trase de boi? Nu de cai? Păi cât dura până ajungeau la destinație?
Ș.C.: Transportul produselor din piatră la diferite târguri din partea de sud a țării se făcea cu căruțe trase de boi. Drumul dura chiar și două săptămâni! În zonă, localnicii foloseau ca animal de muncă boul, pentru că acesta era puternic și făcea față la munca grea din pădure și la scosul pietrei din carieră.
R.:  Prin urmare, boii au avut și ei rolul lor și merită toată recunoștința noastră.
Ș.C.:  (zâmbind) Indiscutabil.  Eu aș aduce chiar un elogiu boilor care au trudit la acea vreme la Ciuta, Măgura și împrejurimi. Se spune – pe bună dreptate – despre cai că au jucat un rol important în istorie. Aici, la noi, și boul.                       

Pionierii 

R.:  Iar primăvara o luau de la capăt…
Ș.C.: După care venea primăvara, când începeau din nou să lucreze pentru a duce iarăși, în toamnă, lucrări la Călărași, la târg, ca să le vândă.
R.: Să revenim la pionierii Taberei de Sculptură de la Măgura. Detaliați puțin!
Ș.C.: Artiștii care veneau încoace la acea vreme colaborau cu cioplitorii de-aici, de la Ciuta. În felul acesta, au văzut potențialul zonei. George Apostu, printre cei mai mari sculptori ai noștri, după Brâncuși, ajungând odată la Măgura pentru a lua piatră de aici, după ce – cum spuneam la început – tocmai venise de la un simpozion din Iugoslavia, i-a plăcut zona, i-au plăcut meseriașii, a văzut că se poate face ceva. Și s-a raliat ideii susținute de Gheorghe Coman și Gheorghe Apostol, sculptori despre care am amintit la început: ”Hai să facem și noi un muzeu în aer liber aici, la Măgura! E piatră bună acolo, facem o tabără de creație!”. Și așa a început prima ediție. Chiar George Apostu a fost directorul taberei. Problema organizatorică a preluat-o Gheorghe Coman, un mare sculptor din Ploiești, care s-a implicat mult.

R.: Gheorghe Coman a făcut pasul hotărâtor, inițiind demersurile necesare. Dar dvs., buzoienii, ați fost norocoși.
Ș.C.: ???
R.: Ideea unei mari tabere naționale de sculptură monumentală îl vizitase pe Gheorghe Coman, sculptor ploieștean, de mai multă vreme. El ar fi dorit să se facă în Prahova. A fost susținut, într-adevăr, în demersul său de alt sculptor foarte important,   Gheorghe Anghel. Doar că… nu a găsit înțelegere din partea autorităților locale din județ de la acea vreme.
Ș.C.: Înțelegere pe care a găsit-o, în cele din urmă, la autoritățile buzoiene.
R.: Exact. Știu toate acestea de la doamna Alice Neculea, comisarul altei tabere de sculptură monumentală, de la… Ploiești, ajunsă – după cum bine știți – la ediția a V-a, aflată în plină desfășurare (faptul se petrecea la sfârșit de octombrie 2022 – n.r.)
Ș.C.: O cunosc bine pe doamna Neculea, care este și director adjunct al Muzeului de Artă din Ploiești, și sunt convins că știe ce spune. Iată că, până la urmă, și Ploieștiul figurează pe harta marilor tabere de sculptură! 

Poienile cu sculpturi 

R.: Cu o întârziere de aproape o jumătate de secol. Dar e bine și așa. În fond, până la urmă, vom avea două tabere prestigioase.
Ș.C.: Să fie într-un ceas bun și să aibă cel puțin tot atâtea ediții cât tabăra de la Măgura!
R.: Că bine ziceți! Câte ediții ale taberei s-au strâns la Măgura și când a avut loc prima ediție?
Ș.C.: Au organizat 16 ediții, cu 16 sculptori, în fiecare an. S-au strâns 256 de sculpturi. Lucrările rămâneau aici, ei plecau și veneau alții și alții. Și-așa au ajuns să umple poienile acestea cu lucrări.
Prima ediție a fost în 1970. Au fost cioplitori de bază și artiști deosebiți care au lucrat aici. Pe lângă cei nominalizați mai devreme, i-aș mai aminti pe Bata Marianov, Liana Axinte, Adina Țuculescu, fiica pictorului Ion Țuculescu, Gheorghe Patrichi, Lehel Domokos…
(Sfârșitul primei părți. Continuarea în ediția de mâine, 5 iulie 2024)

Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

 

 

mai mult
ActualitatePromovate

Astăzi se împlinesc 520 ani de la moartea marelui Ştefan cel Mare

no thumb

Ştefan cel Mare, domnitorul care a marcat istoria Moldovei. „La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu-l biruia”

Ştefan cel Mare, domnitorul care a marcat istoria Moldovei. „La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu-l biruia”
Sursa foto: Shutterstock
Astăzi se împlinesc 520 ani de la moartea marelui Ştefan cel Mare, a cărei domnie în fruntea Moldovei s-a întins pe aproape o jumătate de veac, între anii 1457 şi 1504.

Ştefan cel Mare a făcut parte din familia Muşatinilor şi, pe parcursul domniei, a luptat de numeroase ori împotriva Imperiului Otoman, motiv pentru care a primit titlul de Athleta Christi de la Papa Sixt al IV-lea.

În total, Ştefan cel Mare a purtat 36 de bătălii pe parcursul celor 47 de ani de domnie. El a câştigat 34 dintre ele, chiar dacă de multe ori inamicii aveau o superioritate numerică zdrobitoare.

Una dintre marile bătălii la care a luat parte Ştefan cel Mare a fost cea de la Podul Înalt, unde 120.000 de turci şi 17.000 de munteni au intrat în Moldova. Domnitorul avea la dispoziţie doar 40.000 de ostaşi. Cu toate acestea, pe 10 ianuarie 1475 a reuşit să îşi înfrângă inamicii.

Citeşte AICI mai multe despre bătălia de la Podul Înalt şi victoria lui Ştefan cel Mare

Ce spunea Grigore Ureche despre Ștefan cel Mare

Iată cum îl descria Grigore Ureche pe Ştefan cel Mare în cronica sa: „Fost-au acest Ştefan, om nu mare la statu, mânios, şi degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospeţe omorâia fara giudeţ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneşu şi lucrul său ştia a-l acoperi şi unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu-l biruia şi unde-l biruiau alţii nu pierdea nădejdea că ştiindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui şi fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăşti cum se tâmplă: din pom bun roade bune or să iasă.”

În ziua sărbătoririi lui Ştefan cel Mare, Descoperă vă prezintă şi alte semnificaţii istorice ale zilei de 2 iulie.

566 – A încetat din viaţă astrologul francez Michel Nostradamus (n. 14 dec. 1503).

1714 – S-a născut compozitorul şi cântăreţul Christoph Willibald Gluck, precursor al clasicismului vienez şi mare reformator al operetei. (m. 15 noiembrie 1787)

1724 – S-a născut, la Quedlinburg, poetul german Friedrich Gottlieb Klopstock (m. 14 martie 1803)

1778 – A încetat din viaţă scriitorul francez Jean Jacques Rousseau (n. 28 iunie 1712).

1862 – S-a născut, la Westward, Cumbria, Sir William Bragg, fizician şi matematician (m. 12 martie 1942). A fost laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1915.

1877 – S-a născut poetul şi romancierul Hermann Hesse, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1946 (m. 9 aug 1962)

1891 – A încetat din viaţă Mihail Kogălniceanu, politician, gazetar şi scriitor (n. 1817)

1961 – A încetat din viaţă Ernest Hemingway, scriitor englez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură (n. 21 iul 1899)

Sursă: https://www.descopera.ro , Mediafax, Enciclopedia Română

Ştefan cel Mare a fost unul dintre marii domnitori ai Moldovei pe care a condus-o timp de 47 de ani.

mai mult
CreștinătatePromovate

Saul. Genial în învățătură, viclean în diversiune

WhatsApp Image 2024-06-29 at 17.14.11

Saul. Genial în învățătură, viclean în diversiune. Plin de legile Torei. Sătul de proorociile evazive pe care le distorsiona metaforic. Umplut de mândria alegerii poporului ales. Rabin preaînvățat, expert în Pentateuh și în istoria iudaismului. Necruțător cu nefericiții creștini. Disprețuitor cu Galileeanul mort și care acum zănatecii spun cu prețul vieții că L-au văzut viu. Plin de ură pe Ucenicii blândului Iisus. Părtaș la uciderea lui Ștefan. Plănuind uciderea oilor proaste care slăveau un nazarinean.

Ceva se întâmplă. Pe drumul Damascului e fulgerat din Cer de Lumina infinită care doare infinit întru iubire. Aude glasul Celui răstignit: Saule, Saule, de ce Mă prigonești? Simte cum Îl dor pe Dumnezeu rănile creștinilor. Simte frângerea de pe Cruce a Euharistiei veacurilor. Simte biciul, și Crucea, și sulița, și fierea, și Sângele.

Și moare de durere. Se îndrăgostește plângând de Răstignit. Devine izvor de lacrimi pentru Cel ce a suferit pentru lume. Devine Cruce: M-am răstignit împreună cu Hristos, și de acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește întru mine. Nu mai poate răbda răutatea lumii, și necurăția, și poleiala tâmpă, și zorzoanele morții, și năvala spre iad a sufletelor. Înnebunește de dor de Mirele care L-a mângâiat, orbindu-l de vederea mincinoasă a celor ce pier. Viața lui devine jertfă, și lumină, și durere, și dor. Nu mai poate cu lumea aceasta.

Se ia la trântă, un om de trei coți, cu toți dracii gigantici ai Europei înrădăcinați în mințile proaste, slăviți în temple, urmați de turmă. Sfărâmă cu cuvântul sabie toate obeliscurile morții. Zdrobește cu lacrimile imperiul satanei statornicit în violență, plăcere și politeism. Sparge idolii din suflete. Scrie epistole cu sângele lui, cărți mici despre care s-au scris milioane de pagini, și tot nu s-a spus mare lucru. Vede Raiul deși e pălmuit de îngerul satanei. Umple de har sute de mii, deși toate mădularele îl dor. Moare martir, decapitat la Roma, dar pune peste Europa Capul Hristos, Împăratul veacurilor.

Scrie cuvântul care străpunge în inimă iudaismul: Dumnezeu S-a arătat în Trup. Scormonește în minte sutele de proorocii, și vede în ele pe Mesia, străveziu, așteptând înfrigurat în veșnicie să vină în istorie și să moară pentru om. Simte în har plinătatea Dumnezeirii. Pe unde umblă, toți îl bat, îl chinuiesc, îl biciuiesc, și din sudoarea, din lacrimile și din sângele lui, fiarele cumplite se trezesc din moarte și devin ucenici ai lui Hristos. Exact ca el.

Sfinte Pavele, dă-ne o picătură din roua lacrimilor tale.

Via Ioan Istrati

mai mult
ActualitatePromovate

28 iunie 1940 – ziua neagră din istoria neamului românesc

WhatsApp Image 2024-06-29 at 00.38.09

28 iunie 1940 – ziua neagră din istoria neamului românesc, când Basarabia şi Bucovina de Nord au fost cedate fără luptă şi ocupate de trupele sovietice, în urma pactului Ribbentrop-Molotov.

Pentru miloane de români a început calvarul sovietizării şi al deznaţionalizării, curgând râuri de lacrimi şi sânge.

Bucureştenii, dar şi oamenii din alte localităţi, au îngenunchiat de durere în stradă în ’40, la aflarea ştirii îngrozitoare.

În anii din urmă, înainte de a se discuta măcar în mainstream despre dezinformările ruse legate de Basarabia și Bucovina, am criticat Ambasada Rusiei la Bucureşti pentru narativele false legate de „eliberarea” Basarabiei și a Bucovinei de sub „nazism” la 28 iunie 1940. „Eliberare” prin crime, deportări, jafuri şi violurilor a zeci de mii de români de către trupele sovietice. Am fost criticați, la rândul nostru, că „exagerăm”. Până când Rusia a atacat Ucraina, din nou, anul trecut.

Rusia ocupă în continuare în mod ilegal, în urma unor agresiuni armate, teritorii din Georgia. Armata a 14-a rusă nu a părăsit încă Transnistria.

Evident, niciun oficial român, nicio instituție publică nu deplânge crimele sovietice începute în 28 iunie 1940… N-ar fi „corect politic”, nu? Cum nu este nici „corect politic” să aperi drepturile românilor din Ucraina mai mult decât prin „discuții” fără rezultat de peste 30 de ani.

Basarabia întreagă e pământ românesc, orice ar spune alții şi oricât ar nega-o „ai noștri”! Și în loc să se intervină pentru românii din Bucovina în mod real și eficient, oficialii dorm în bocanci, în aplauzele politicienilor care vor să profite de subiect…

#Basarabia #Basarabiapamantromanesc
#BasarabiaeRomania #Bucovina
#ligastudentilor

Via Liga Studenților Iași

mai mult
PersonalitățiPromovateTabăra Sculptură

Mihai Vasile: ”Oamenii ăștia chiar scriu poezie, chiar fac poeme în spațiu” (II)

FOTO MIHAI VASILE 2

Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană – Ediția a VI-a (Ploiești 2023)

Interviu cu regizorul Mihai Vasile (II) 

Obolul

R.: După ce ați văzut toate acestea, nu vă încearcă regretul de a nu fi trecut mai devreme prin parc, în anii trecuți?
M.V.: Nu. Chiar nu mă încearcă. Pentru că, venind acum, am văzut o chintesență, am văzut un summum al acestui efort creator al oamenilor care au trecut pe aici și au lăsat operele astea de artă. Pentru mine important era nu să văd cum crește muzeul ăsta. Am venit acum ca să-l văd că există. Am văzut un rezultat al unor etape pe care eu nu le-am cunoscut și poate nici nu mă interesa să le cunosc. Eu am văzut ce a rămas. Dacă mă duc acum – să zicem – la grădinile Boboli de la Galeriile Uffizi din Italia, nu mă interesează cum au făcut oamenii ăia grădinile alea. Mă interesează că eu, acum, sunt în grădina aia. Același sentiment îl am aici. Acela că am venit  când lucrurile s-au terminat, când masa e pusă, ca să zic așa, și că acest banchet extraordinar care înseamnă arta lor se desfășoară în fața mea. Ca să mai încerc o asemenea senzație, ar trebui să revin, poate, peste alți șase sau zece ani. E foarte important pentru mine să am această privire de sinteză asupra celor șase ani în care oameni importanți din cultura română, din arta românească au venit și au lăsat aici un soi de obol, dintr-o datorie față de pământ, față de țara asta, lăsând în această imensitate a câmpului niște opere de artă care realmente te copleșesc. 

Un loc al tăcerii

R.: După patima cu care ne vorbiți, suntem tentați să credem că vom asista, după această vizită, la o reconversie artistică a regizorului Mihai Vasile. Sau măcar să adauge la evantaiul realizărilor sale artistice și sculptura. E de așteptat?
M.V.: (râzând cu poftă) Puțin probabil. Chiar dacă profesez mai multe arte din jurul teatrului: film, artele vizuale, grafică în special. Dar problema nu e asta. Nu, n-o să mă ”convertesc.” Sunt un foarte bun privitor. Asimilez nebunia de-aici – căci o nebunie este pentru mine. Când vezi atâta marmură risipită într-un pustiu unde bate vântul, care înseamnă atâta talent, atâta bucurie a oamenilor de a lăsa ceva în urmă, mai bine prefer să fiu un foarte bun spectator. Ea poate să alimenteze doar imaginarul meu. Poate îți imaginezi o grămadă de lucruri care sunt undeva în profunzimea oricărui artist. Eu sunt convins că oricine de bun simț, de bună credință ar veni să vadă ce am văzut eu cu colegii mei, n-ar avea decât o singură soluție: să tacă. Eu chiar am vorbit mai mult decât trebuie. Aici trebuie doar să taci, pur și simplu. E un loc al tăcerii.

Gesturi primare, gesturi esențiale 

R.: Distinsul critic Pavel Șușară spunea că artiștii au folosit reziduurile, șpanurile  rămase de la Geneză și că au recreat întregul ceremonial al Creației. Dvs. coordonați, de 45 de ani, un teatru – numit până nu de mult Equinox, astăzi Centrul Dramatic Mythos – care a profesat printre altele și teatrul de gest. Am văzut că urmăreați cu atenție fiecare dăltuiește, fiecare mișcare, fiecare gest al sculptorilor. Vă veți inspira în proiectele dvs. și din lucrările și mișcările lor?
M.V.: E greu de spus, pentru că ei au mișcări profesioniste, gestualitatea lor este profesională, asta este clar. Sigur că te influențează ca artist absolut orice: și când cade o frunză, și când cade un bloc de piatră. Evident că în momentul în care am pătruns aici și i-am văzut pe oamenii ăștia lucrând, într-un fel sau altul, măcar din instinct profesional (și nu numai!), m-am uitat mai întâi la mâinile lor, apoi la instrumentele lor, și abia după aceea la ce rezultă în urma gestualității lor, pentru că gestualitatea lor este esențială, este aproape primară, în sensul propriu al expresiei, este acea gestualitatea de la începutul lumii. Că folosesc un flex? Bun, n-aveau flex la începutul lumii, nici în urmă cu o sută de ani, dar aici folosesc acea gestualitate care-i duce din aproape în aproape la opera de artă pe care au gândit-o. Și asta te înnebunește! Abia după aia vezi flexul și abia după aia vezi marmura care se transformă, transcende opera dincolo de manoperă, ca să zic așa, transcende manopera și ajunge operă de artă. În sensul acesta, sigur mi-a plăcut să le văd mâinile, asta este clar. Sunt mâini absolut extraordinare, te uiți și aproape că sunt uneori mai frumoase decât opera de artă în sine. Aceasta din punctul meu de vedere, al omului care este obsedat de gestualitatea umană.

Teatrul meu de gest este un teatru al esenței gestului. Dar nu pot să nu recunosc că oamenii ăștia fac gesturi esențiale aici. Că altfel și-ar tăia – Doamne ferește! – degetele, mâinile. Altfel piatra, marmura n-ar căpăta formele pe care le capătă. Pur și simplu, oamenii ăștia se folosesc acum de sculele moderne pentru ca totul să fie impecabil. Pentru ca totul să aibă un rost. De-asta mă bucur că aud atâtea flexuri aici dar și sunetul ciocanului lovind dalta. Ca să vă răspund pe scurt la întrebare: nu, nu cred că gestualitatea lor va avea o influență foarte mare asupra creațiilor mele artistice. Asta pentru că gesturile lor nu m-au surprins, ci doar au confirmat ceea ce știam, intuiam despre gestualitatea aceasta creatoare a sculptorilor.

Unde mergem în weekend

R.: Acum, după ce ați văzut cum stau lucrurile, presupunem că vă veți petrece o bună parte din weekend-urile dvs. în acest parc…
M.V.: Nu știu. Ar fi bine. Este foarte posibil să mă întorc, pentru că sunt lucrări care mi-au zgândărit memoria și imaginarul. Dar voi veni cu siguranță atunci când mi se va face dor de o operă anume sau de întregul ansamblu. Pentru că întregul contează foarte mult, dar asta nu înseamnă că umbrește cele câteva opere – pentru că nu toate sunt capodopere, trebuie să recunoaștem asta – pe care le consider foarte aproape de inima mea. Voi veni să  le revăd cu mare drag. E ca o carte pe care o recitești, ca un film pe care îl revezi, ca o muzică pe care o reauzi. Sunt convins că, visând cu ochii deschiși, la mine, la moșie, o să-mi aduc aminte de anumite lucruri și o să vreau să-i spun nevestei: ”Ia mașina, că am o chestie de văzut undeva, acolo!” E foarte posibil. Dar nu în toate weekendurile, că am și alte treburi.
R.: Vă mulțumim și… vise plăcute!
M.V.: (zâmbind) Să dea Dumnezeu!  (Sfârșit) 

                                                                                 Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

 

mai mult
ActualitateCreștinătatePromovate

Teologia mistică – IPS Kallistos Ware

maxresdefault-5-1200×675

Teologia mistică – IPS Kallistos Ware

Răspândiți dragostea:

Ascultați pe IPS Kallistos Ware cum ne explică pe scurt ce înseamnă unul dintre cei mai importanți termeni din Ortodoxie: Teologia mistică.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Ce înțelegem prin teologia mistică a Bisericii? Am folosit cuvântul „mistic” și acesta este un cuvânt foarte ambiguu. Ar putea să însemne multe lucruri diferite pentru diferiți oameni. De fapt, pentru mine, cuvântul „mistic” sau „misticism” arată faptul că creștinismul nu este o ideologie, nu e vorba doar de a avea anumite credințe din punct de vedere rațional, cerebral.

De asemenea, creștinismul nu este doar un cod moral, doar problema de a ne supune la anumite reguli. Înseamnă ambele lucruri… Însă, este cu mult mai mult decât atât! A fi creștin înseamnă a avea o experiență directă și personală a lui Dumnezeu. Nu numai a spune: „Știu că există un Dumnezeu”, ci a merge dincolo de asta și a spune – păstrându-ne, însă, smerenia -, chiar și dacă e oarecum inadecvat: „Îl cunosc pe Dumnezeu!” Deci creștinismul implică o întâlnire cu persoana lui Hristos, Mântuitorul nostru, în Duhul cel Sfânt.

Deci, lucrul esențial în viața mistică este întâlnirea interpersonală. Creștinismul nu este numai o teorie sau un set de reguli. Este ceva care transformă întreaga noastră viață. Deci, când vorbesc despre viața mistică nu fac un contrast dintre viața religioasă exterioară a Bisericii și rugăciunea lăuntrică. Elementul mistic include pe amândouă aceste lucruri.

Sfintele Taine – fundamentul vieții noastre

Fundamentul vieții noastre în Hristos este Botezul și, mai apoi, Sfânta Împărtășanie, dimpreună cu Taina Spovedaniei. Desigur că sunt și alte taine care sunt oferite doar anumitor oameni. După cum e Taina Cununiei, – nu suntem toți căsătoriți – eu, de exemplu, sunt un monah. Sau, din nou, Taina Hirotoniei. Nu toți sunt hirotoniți, după cum sunt eu. Însă cele trei taine pe care le-am menționat: Botezul, Împărtășania și Spovedania acestea sunt, cu siguranță, oferite nouă tuturor. Și într-adevăr, în greacă, cuvântul pentru taină este „mistirion” și care, desigur, este legat de cuvântul „mistic”.

Deci viața mistică, cum este înțeleasă în Ortodoxie, este o viață în cadrul Sfintelor Taine. Însă atunci, în paralel cu experiența tainelor care este esențială pentru toți, există, de asemenea, posibilitatea explorării rugăciunii lăuntrice. Rugăciunea lui Iisus nu e unica formă de rugăciune interioară în Ortodoxie. Sunt și alte forme de rugăciune particulară. Puteți citi Sfânta Scriptură. Într-adevăr, orice creștin trebuie să citească Biblia în fiecare zi. Puteți să faceți o rugăciune de cerere, să vă rugați pentru diferiți oameni. Puteți să citiți mai ales Psalmii, care totdeauna au avut un rol central în viața de rugăciune, în iudaism și creștinism.

Taina pomenirii numelui Domnului

Însă, între diferitele moduri de a ne ruga, în camera voastră, de unul singur, rugăciunea lui Iisus, pentru mine, a fost un tezaur foarte prețios. Și, deci, mi-am construit viața mea spirituală în jurul acestei invocări a sfântului Nume a lui Iisus. Există o întreagă tradiție legată de puterea care este prezentă în Numele lui Iisus, în numele dat celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi când a devenit om, Deci, inima Rugăciunii lui Iisus este sfântul Nume a lui Iisus. Rugăciunea lui Iisus nu e magică; există puterea tainei în acel Nume. Deci, acesta este, în sens larg, modul în care înțeleg viața mistică: viața în taine și, pentru mine, experiența Rugăciunii lui Iisus.

mai mult
CreștinătatePromovate

Românii din Shanghai au participat la prima Sfântă Liturghie oficiată în limba maternă pe teritoriul chinez

Romanii-din-Shanghai-au-participat-la-prima-Sfanta-Liturghie-oficiata-in-limba-materna-pe-teritoriu-chinez.jpg

Românii din Shanghai au participat la prima Sfântă Liturghie oficiată în limba maternă pe teritoriul chinez

 

În data de 26 mai, românii din Shanghai au participat la prima Sfântă Liturghie oficiată în   limba maternă pe teritoriu chinez, la sediul Consulatului General al României la Shanghai.

Slujba a fost oficiată de pr. Constantin Prihoancă, cleric în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, aflat într-o vizită misionară în Republica Populară Chineză, în perioada 18-31 mai.

„Tinerii ortodocși din Shanghai au avut ocazia să participe activ la câteva întruniri catehetice și să primească răspunsuri  la problemele pe care actuala generație de creștini ortodocși le are foarte departe de casă”, a declarat pr. Constantin Prihoancă.

„Mulți români din această parte a lumii au avut prilejul să se spovedească și să primească Sfânta Împărtășanie, să facă pomenirea celor adormiți și de asemenea să asculte pentru prima dată Sfânta Liturghie în limba română în această parte a lumii”, a adăugat clericul.

În cadrul întâlnirilor catehetice, a fost discutată necesitatea înființării unei parohii ortodoxe românești, pentru cei aproape 300 de români și basarabeni care trăiesc în zonă. Cea mai apropiată parohie românească este la 1750 km distanță, în orașul Tokyo, Japonia.

Cu ocazia vizitei, Pr. Constantin Prihoancă a oferit comunității o Sfântă Evanghelie, un set de Vase liturgice, icoane și o cădelniță, pentru a fi folosite în cadrul liturgic, iar consulul României la Shanghai, Ovidiu Simina, a comandat patru icoane împărătești.

Foto credit: Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord

mai mult
CreștinătatePromovateSfinții zilei

Sfânta Treime 24 Iunie 2024

WhatsApp Image 2024-06-24 at 11.18.36

Andrei Rubliov (în limba rusă: Aндрей Рублёв) sau Sfântul Andrei Iconograful (n. anii 1360, Cnezatul Moscovei – d. 29 ianuarie 1430, Mănăstirea Andronikov⁠(d), Cnezatul Moscovei) a fost un călugăr și pictor de icoane rus, din secolul al XV-lea.
Recent, Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat, iar sărbătoarea sa a fost fixată pe 29 ianuarie și pe 4 iulie.

Sfânta Treime24 Iunie 2024
Sfânta Treime 

 

mai mult
1 2 3 232
Page 1 of 232