Promovate

Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești lansează astăzi Virtual Concert Hall, Sala Virtuală de Concerte. De acum, mai multe înregistrări ale evenimentelor sunt disponibile non-stop pe site-ul https://filarmonicaploiesti.ro/virtual-concert-hall, iar cele mai frumoase spectacole vor putea fi urmărite din confortul propriilor fotolii.

Platforma https://filarmonicaploiesti.ro/virtual-concert-hall funcționează, la acest moment, în varianta demo, proiectul fiind realizat pe parcursul acestei săptămâni. Vom încerca permanent să îmbunătățim acest serviciu, precum și să înnoim oferta cu noi înregistrări excepționale.

Toate materialele audio-video prezentate au fost prelucrate în Studioul Filarmonicii, o investiție a institutiei noastre realizată în anul 2017. Aici au fost realizate mai multe producții proprii, printre care Carmina Burana – Carl Orff, Planetele – Gustav Holst, Requiem – Martian Negrea, Requiem – Giuseppe Verdi, pe suport DVD și Simfonia Ploieșteană – Paul Constantinescu, #RoJazz50 – Ploiesti Jazz Trio – pe suport CD.

Stagiunea online a Filarmonicii ploieștene va continua pe Facebook si pe canalul oficial de youtube, unde veți mai putea viziona gratuit înregistrările unor concerte extraordinare, simfonice, de jazz, folclorice, corale și educative. De asemenea, puteți ajuta Filarmonica „Paul Constantinescu” prin donații, aici: https://mpy.ro/84s9beer!

Pentru mai multe amănunte legate de evenimentele viitoare vă invităm să ne urmăriți pe toate paginile noastre de Facebook:
https://www.facebook.com/filarmonicaploiesti/
https://www.facebook.com/jazzploiesti/
https://www.facebook.com/ploiestijazztrio/
https://www.facebook.com/flacaraprahovei/
https://www.facebook.com/cvartetulchronos/
https://www.facebook.com/ploiestibrassensemble
https://www.facebook.com/studiofilarmonicaploiesti/

De asemenea, ne găsiți și pe Instagram, aici: instagram.com/filarmonicaploiesti

Predica la Duminica Sfintei Maria Egipteanca – Doua convorbiri de taina

Traditia Bisericii ne indeamna sa ne amintim astazi de Sfanta Maria Egipteanca. Asa cum duminica trecuta ne-a pus in fata chipul unui mare Sfant si ascet, Ioan Scararul, si asa cum mai inainte ne pusese inainte chipul Sfantului Grigorie Palama, acum ne aduce in fata un chip de sfanta femeie nevoitoare, asceta, care a petrecut multi ani in pustie si s-a invrednicit de darul facerii de minuni.

Nu este prima femeie intrata in calendarul Bisericii noastre. De altfel, femeile au avut un rol important in istoria crestina, in istoria vestirii crestine, in istoria mantuirii. Daca n-ar fi decat sa pomenim de Maica Domnului, si apoi sa ne amintim de Sfintele Mironosite, care, inaintea altora, au aflat despre invierea Domnului si au fost cele dintai care au vestit-o, si inca ar fi foarte mult.

Cea dintai predica crestina, dupa Inviere, a fost rostita de mironosite. Acest lucru nu se scoate intotdeauna in evidenta, nu se observa. Se lasa in umbra. E drept ca a fost o predica foarte scurta, dar a fost predica, vestire: „Hristos a inviat!” Cand, ducandu-se la mormant, dimineata, au gasit mormantul gol, si au vorbit cu ingerii si chiar cu Iisus, s-au intors la ceilalti cu grabire si spaima, cu bucurie si cu nerabdare, sa le spuna ca „Hristos a inviat”.

Biserica ne intalneste astazi cu chipul Sfanta Maria Egipteanca, in aceasta perioada a anului – Postul cel Mare – tocmai pentru ca impreuna cu amintirea celorlalti mari nevoitori pe care i-am amintit mai sus, sa ne fie tuturor, femeilor mai ales, exemplu de asceza, de smerenie, exemplu de ravna spre mantuire. In acelasi timp, Evanghelia zilei de astazi, cu doua saptamani inainte, incepe sa ne pregateasca pentru „Saptamana patimilor” si pentru „Ziua invierii”. Daca ar fi sa-i dau un nume textului citit astazi, l-as numi: Doua convorbiri de taina ale Mantuitorului cu ucenicii Sai. Si veti vedea indata de ce.

Duminica trecuta, cand am vorbit despre Farisei (Matei 5, 7; Mc. 3, 13; Luca 6, 20 si urm.), ne aflam la inceputul misiunii Mantuitorului. Textul Evangheliei de astazi ne duce catre sfarsitul misiunii Sale. Intre textul de duminica trecuta si cel de astazi, trecusera trei ani.

Mantuitorul era in drum spre Ierusalim, pe ultimul Sau drum spre Ierusalim. Spre acel Ierusalim care la inceput il va primi cu „Osana”, si-i va da titlul de rege, si indata dupa aceea, doar la cateva zile, Il va supune patimilor si mortii.

Dar, deocamdata, e in drum spre Ierusalim. Numai El stia ce urma sa i se intample. Inainte de a porni la drum, la Capernaum statuse de vorba cu ucenicii, si cu toti ceilalti care-L mai urmau, si nu erau putini, si vorbise despre puritate, despre curatenia sufleteasca, dandu-le drept exemplu pe copii: „Cine primeste pe unul din acesti prunci in numele Meu, pe Mine ma primeste, si cine Ma primeste pe Mine, nu Ma primeste pe Mine, ci pe Cel care M-a trimis pe Mine” (Marcu 9, 37).

Ii placea sa vorbeasca de copii si sa-i dea exemplu de nevinovatie si de puritate. Coborand spre Ierusalim, in Iudeea, de cealalta parte de Iordan (Marcu 10, 1), a reluat discutia, avand probabil in fata si mai multi ascultatori si foarte multi copii, ca si cum acestia ar fi stiut ce spusese in Capernaum despre dansii. Veneau sa se atinga de El. Ucenicii ii dojeneau, dar El a rostit atunci cuvintele memorabile: „Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, ca a unora ca acestia este imparatia lui Dumnezeu”, celor maturi adaugandu-le: „Cine nu va primi imparatia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra intr-insa” (Marcu 10, 14-15).

Tot cu acest prilej le vorbise despre greutatea de a intra in imparatia cerurilor a bogatilor, care nu se leapada de bogatia lor, care nu stiu sa-si pregateasca comoara in ceruri (Marcu 10, 23), si avusese o scurta convorbire cu Petru (Marcu-10, 28-31). Eroii Evangheliei de astazi sunt doi dintre apostoli: Iacob si Ioan, desi de fata erau toti cei doisprezece (Marcu 10, 32). De altfel, acestia si Petru, cu care tocmai incheiase o convorbire in doi, sunt cei trei apostoli care au fost cei mai apropiati de Mantuitorul. Amintiti-va: pe ei ii lua inauntru cand facea vreo minune deosebita, o inviere din morti; pe ei i-a luat cu Sine pe muntele Taborului la Schimbarea la Fata.

Dar sa ne oprim mai intai la convorbirea, care nu este inca o convorbire de taina, cu Petru. Mantuitorul tocmai terminase convorbirea cu tanarul bogat si spusese ca foarte cu anevoie vor intra bogatii in imparatia cerurilor. „Mai lesne este sa treaca o camila prin urechile acului, decat bogatului sa intre in imparatia lui Dumnezeu”. Evanghelistul Marcu noteaza reactia ascultatorilor: „Iara ei s-au ingrozit si mai mult si graiau intre dansii: Cine poate sa se mantuiasca?” Mantuitorul a raspuns: „Aceasta e cu neputinta la oameni, dar nu la Dumnezeu, caci la Dumnezeu toate sunt cu putinta” (Marcu, 10, 26).

Precum vedem, Mantuitorul a apelat si de data aceasta, ca si alta data, la un raspuns care se potriveste tuturor intrebarilor „grele”. Acest raspuns e „cheie universala”. Daca ai aceasta perspectiva, daca te plasezi pe aceasta convingere, toate intrebarile au raspuns, chiar daca raspunsul e foarte general. Generalul acopera aici, si in cazuri similare, particularul.

Ceilalti vor fi inteles sau nu, nu stim, dar Petru a dorit explicatii suplimentare si chiar legate de el si de ceilalti ucenici. Nu ca ar fi avut bogatii, dar se va fi gandit la soarta tuturor celor carea aveau cate ceva. Petru L-a intrebat: „Iata, noi am lasat toate si Ti-am urmat Tie”, ca si cum ar fi vrut sa intrebe: Cu noi ce se va intampla! E adevarat insa ca spusele lui Petru nu au forma unei intrebari. Sunt mai degraba o nedumerire, poate chiar o profunda curiozitate.

Mantuitorul l-a asigurat atunci sa nu aiba nici o grija, ca toti cei care si-au lasat case, parinti, tarina, pentru El si pentru Evanghelie, vor fi rasplatiti insutit si in viata aceasta, si in viata vesnica, dar a incheiat cu o sentinta enigmatica, si aceasta sentinta face de fapt legatura intre convorbirea lui Petru si convorbirea cu ceilalti doi, Iacob si Ioan, care fac subiectul propriu-zis al Evangheliei care s-a citit astazi.

Iata aceasta sentinta: „Multi insa din cei dantai vor fi pe urma, si cei de pe urma vor fi intai”. Sentinta e evident paradoxala, logic chiar de aparenta absurda. Ar fi avut nevoie de o lunga talcuire, mai ales pentru ascultatorii simpli din auditoriul lui lisus. Rezultatul a fost ca intr-adevar „i-a inspaimantat si i-a infricosat” (Marcu 10, 32). Dar Mantuitorul prevazuse si pregatise prin acestea o a doua convorbire. Profetic. Caci sentinta aceasta de aparenta paradoxala si enigmatica-se va explica foarte bine prin ceea ce va urma.

Fiind in drum spre Ierusalim, Mantuitorul i-a luat de-o parte pe ucenicii Sai, i-a desprins din multime si a avut cu ei prima convorbire de taina. Le-a spus: Fiti atenti! Ne suim spre Ierusalim. Acolo se vor intampla lucruri cumplite. „Fiul Omului va fi dat capeteniilor, preotilor si carturarilor, si-L vor osandi la moarte, si-L vor da paganilor, si-L vor batjocori, si-L vor bate, si-L vor scuipa, si-L vor omora, dar a treia zi va invia”.

E foarte greu de stiut – si aceasta e una din enigmele intamplarii – cum anume vor fi reactionat apostolii la aceasta anuntare a patimilor. In ordine cronologica este cea de-a treia prevestire, in decursul propovaduirii Mantuitorului. Cum vor fi reactionat ei? Din textul Evangheliei si din toate celelalte Evanghelii care povestesc momentul, se pare ca apostolii n-au prea fost sensibili nici la aceasta a treia anuntare a patimilor. N-au inteles prea bine despre ce putea fi vorba. Aceasta ne obliga sa gandim ca chiar apostolii, chiar cei care L-au urmat trei ani, si L-au ascultat, si au vazut minunile pe care Le-a facut, nici ei nu intelegeau prea bine misiunea Mantuitorului.

Nu descifrau tot sensul intruparii Lui si rostul tuturor faptelor si invataturilor Lui. Asteptau poate ceva, ca o incheiere spectaculoasa, ceea ce nu era o intuitie inexacta, dar ca aceasta ar fi putut fi patima, scuipare, condamnare la moarte, pana la aceasta nu mergeau. Ei asteptau surpriza unei glorii, cum o vor si proclama cei care il vor primi chiar in drumul acesta, spre Ierusalim, proclamandu-L rege. Si apostolii nu vor fi printre cei carora nu le va surade epilogul.

De aceea nu au parut a intelege vestirea patimilor. Evanghelistii redau exact aceasta incapacitate, aceasta opacitate a lor. E foarte interesant ca autorii Evangheliilor nu fac din apostoli niste eroi, cum ar face scriitorii de biografii care, indata ce-si aleg un erou, il arata plin de calitati, de la inceput pana la urma. Ei bine, evanghelistii nu fac acest lucru. Ei ii prezinta pe apostoli asa cum erau: cu slabiciuni, cu incapacitati, cu opacitati, cu neputinte intelectuale. Erau de altfel niste oameni alesi dintre pescari, oameni simpli.

Am putea spune, in lumina Fericirilor, ca erau niste „saraci cu duhul”. Vor deveni „bogati cu duhul” abia mai tarziu, in momentul in care va cobora asupra lor Sf. Duh, si atunci se vor transforma dintr-o data. Din oameni obisnuiti vor deveni intelepti, vor putea vorbi limbi diferite, vor deveni dintr-o data filosofi si teologi. Din gura si din pana lor vor iesi cuvinte care, alta data, cu putin inainte, nimeni nu s-ar fi gandit ca pot sa iasa.

Ca erau acum asa, neajutorati si simpli la minte, o dovedeste tocmai ceea ce s-a intamplat cu ei in acest moment al vestirii patimilor. Au ramas opaci, ca niste ferestre de scandura. N-au retinut mare lucru din ceea ce Le-a spus Mantuitorul: ca va patimi, ca va fi dat in mainile carturarilor, ale demnitarilor, ale autoritatilor, ale paganilor, adica ale romanilor, ca va fi scuipat, ca va fi batjocorit. N-au priceput nimic. Poate ca auzind ca va invia, isi vor fi inchipuit ca totul se va termina cu bine, dar nici macar la inviere nu s-au gandit cum trebuie. Le-a fost de ajuns ca totul se va sfarsi in chip fericit. Nici nu se putea altfel. Doar Il vazusera facand minuni. II vazusera inviind oameni din morti. II vazusera dand vedere unuia care n-o avusese niciodata. Facuse in fata lor minuni pe care nimeni nu le-ar fi putut face! Si cum adica? Nu va fi in stare sa se apere pe Sine? Va fi. De altfel chiar El spusese ca totul se va termina cu bine.

Patimile, invierea, nu vor fi fost decat moduri metaforice ale unor intamplari, poate suparatoare dar scurte, urmate de un triumf. Nu si le puteau imagina altfel. Nu si le puteau imagina asa cum urmau sa fie.

Nu trebuie sa le facem o vina din aceasta. Ei credeau in Iisus, il credeau in stare de orice. Si, in afara de toate, ei asteptau cu nerabdare o victorie pamanteasca a Mantuitorului. Nu trebuie, asadar, sa ne miram prea mult ca apostolii n-au inteles intreaga teologie a prezentei Mantuitorului, ca Fiu al lui Dumnezeu, pe pamant. N-au fost in stare s-o inteleaga altii, mai destepti, mai educati, doctori in Lege, mai bine pregatiti teoretic decat ei! N-au fost in stare sa inteleaga prezenta si misiunea Lui marii rabini, marii interpreti, marii exegeti ai Scripturii Vechiului Testament, aceia carora nu le scapa sensul nici unei virgule, nici valoarea unui singur cuvant, a unui singur rand din Scriptura! N-au fost in stare sa inteleaga cei care se ocupasera toata viata numai cu aceasta! N-au inteles ca El era Mesia. De aceea Mantuitorul precizeaza ca va fi dat si in mainile carturarilor.

El va pronunta astfel o judecata aspra asupra lor, anume aceea ca n-au fost in stare, ei care trebuiau sa fie in stare, sa inteleaga si sa talcuiasca bine semnele venirii lui Mesia. Trebuiau sa stie cum urma sa arate El, sub ce chip va veni si ce urma sa I se intample pe pamant. Ei ar fi trebuit sa-L recunoasca, Il aveau descris in profeti, in toate amanuntele, cu toate detaliile privind neamul, locul nasterii, minunile etc.

Carturarii vor fi crezut, probabil, ca va veni sub chipul unui mare biruitor, sub chipul unui mare imparat, sub chipul unui mare eliberator de sub jugul romanilor. L-au asteptat ca pe un eliberator politic, foarte omenesc. Exegeza lor era politizanta si ingust nationalista, egoista, provinciala. Departe de universalismul in care il vazusera profetii, ca pe un eliberator spiritual pentru intreaga Oikumene, nu doar pentru Israel.

Israel era instrumentul si urma sa devina simbolul intregului popor al lui Dumnezeu. Cum a si devenit. Toti crestinii folosesc, fara retinere, cuvantul „Israel” din toate textele sfinte, pentru ca nimeni n-ar nici o indoiala ca el inseamna Oikumene, poporul lui Dumnezeu de pretutindeni, toata lumea. Toti zicem: „slava poporului Tau Israel”, dar cine se gandeste la Israelul limitat la un singur popor? Noi toti suntem Israelul lui Dumnezeu. Iisus a reinnoit Legamantul cel vechi facut cu Israel ca popor. L-a reinnoit cu noul Israel, cu tot poporul lui Dumnezeu. „Israel” in gandirea crestina e o metafora pentru „lume”.

Carturarii vremii aceleia, insa, n-au stiut sa-si talcuiasca Scripturile mesianice asa cum trebuia. Daca ar fi stiut sa le talcuiasca, ar fi trebuit sa vada in Iisus pe Mesia cel promis.

Mai de neexplicat e faptul ca nu L-au recunoscut nici dupa Patimi. Am sa-mi ingadui sa va citesc cateva versete din profetul Isaia, care a trait cu cinci sute de ani inaintea Mantuitorului, dar care, in chip profetic, i-a facut portretul. Si se stie precis ca textul exista cu cinci sute de ani inaintea Nasterii Domnului. O stiu toti evreii. Sa vedeti ce portret extraordinar, pe care carturarii iudei il stiau pe de rost, dar nu s-au priceput sa-l aplice la Iisus:

„Cine va crede ceea ce noi am auzit si „bratul Domnului cui se va descoperi? Crescut-a inaintea Lui ca o odrasla si ca o radacina in pamant uscat. Nu avea nici chip, nici frumusete, ca sa ne uitam la El, si nici infatisare, ca sa ne fie drag. Dispretuit, era cei din urma dintre oameni; om al durerilor si cunoscator al suferintei, unul inaintea caruia sa-ti acoperi fata; dispretuit si nebagat in seama. Dar el a luat asupra-Si durerile noastre. S-a impovarat. Si noi il socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu. Dar El fusese strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat. Toti umblam rataciti ca niste oi, fiecare pe calea noastra si Domnul a facut sa cada asupra Lui faradelegile noastre ale tuturor.

Chinuit a fost, dar S-a supus si nu Si-a deschis gura Sa. Ca un miel spre junghiere. S-a adus si ca o oaie fara de glas inaintea celor ce o tund, asa nu si-a deschis gura Sa. intru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat si neamul Lui cine-L va spune? Ca s-a luat de pe pamant viata Lui. Pentru faradelegile poporului Meu a fost adus spre moarte. Mormantul lui a fost pus langa cei faradelege si cu cei facatori de rele, cu toate ca nu savarsise nici o nedreptate si nici o inselaciune nu fusese in gura Lui. Dar a fost voia Domnului sa-L zdrobeasca prin suferinta. Si fiindca si-a dat viata ca jertfa pentru pacat, va vedea pe urmasii Sai, isi va lungi viata si lucrul Domnului in mana Lui va propasi” (Isaia 53, 1-10).

Iata o descriere ca si cum L-am vedea. Ca si cum Isaia L-a vazut. Si L-a vazut, cu ochii sai profetici. Este o foarte exacta descriere a Saptamanii patimilor, a rastignirii cu cei faradelege, intre talhari, si, in acelasi timp, explicatia sensului jertfei Lui de bunavoie pentru pacatele oamenilor. Aici este temeiul teologiei mantuirii prin jertfa lui Hristos, si intreaga teologie a intruparii e redusa aici !a esenta ei. Fara aceasta, teologia crestina n-ar fi stiut sa patrunda sensul adanc al intruparii care este departe, cu totul departe de „teologia” politica a carturarilor din vremea aceea. Nu e de mirare ca si unii dintre apostoli, si multi din cei care il urmau si il credeau pe Iisus Mesia, il vedeau adesea in lumina talcuirii carturarilor. Carturarii insisi au inteles insa repede ca nu este El omul lor! Nu era Mesia cel asteptat de ei. Au fost siguri ca Iisus nu putea fi „eliberatorul politic”. L-au simtit bine, in privinta aceasta.

Asadar, daca nici cei mai invatati carturari ai vremii n-au inteles cum trebuia sa fie Mesia si ce urma El sa faca, nu e de mirare ca nici Apostolii n-au reusit sa inteleaga totul de la inceput. Nici chiar Petru. Si El se va lepada de Iisus, tocmai cand’ar fi avut motivele cele mai puternice sa-L recunoasca, dupa descrierea lui Isaia! N-a inteles nici proorocirea Invierii. De altfel Invierea va fi un fapt atat de extraordinar, incat ei nici n-au putut-o gandi.

Si-acum sa urmarim intamplarile de pe drumul Ierusalimului. Asadar, Iisus le vestise Patimile. Ce credeti ca s-a putut intampla atunci? Nu Patimile le-au retinut atentia: l-au incalzit cuvintele despre inviere, pe care au interpretat-o metaforic ca pe o biruinta finala, care urma sa-L faca imparat. Fiindca le era imposibil sa gandeasca invierea ca inviere reala, in cazul acesta au fost in stare sa o gandeasca metaforic, desi altfel erau impenetrabili la metafore.

In sfarsit! Dupa aceasta convorbire de taina despre suferinta care il astepta, doi dintre apostoli, Iacob si Ioan, dintre cei mai apropiati, dintre cei mai iubiti, s-au apropiat de El si, ca niste copii, i-au zis: „Doamne, poti sa ne fagaduiesti ca ne vei da ce-Ti vom cere?” Copilareste. Asa cum cer copiii: „Tata, imi dai ce-ti cer? Spune da”. Tot asa au facut ei cu Mantuitorul. Mantuitorul i-a intrebat: „Ce voiti sa va fac?” – „Da-ne ca sa sedem unul de-a dreapta Ta si altul de-a stanga Ta, in slava Ta”.

Imaginati-va: ce nepotrivire intre ceea ce le spusese Mantuitorul, ca va patimi, ca va fi dat in mainile mai; marilor, scuipat, batjocorit, omorat, iar ei s-au gandit tocmai atunci sa-i ceara demnitati. Ar veni cam asa: unul sa fie prim-ministru, altul viceprim-ministru! Vor fi fost intre ei presupuneri ca Mantuitorul, intrand acum in Ierusalim, se va proclama rege, si va avea nevoie de demnitari in jurul Sau. Au vrut sa li se rezerve cu anticipatie sa fie unul de-a dreapta si altul de-a stanga. Conveneau chiar sa nu se bata pentru primul loc, cel de-a dreapta. Acceptau fiecare pe oricare din cele doua!

Mantuitorul le-a replicat: „Nu stiti ce cereti”. Ca si cum le-ar fi spus: „Vai de capul vostru! Sunteti ca niste copii. Eu va spun una, si voi imi spuneti cu totul si cu totul altceva. N-ati priceput absolut nimic”. Si le-a mai zis: „Puteti oare sa beti paharul care-L beau Eu, si sa va botezati cu botezul cu care ma botez Eu?” Era vorba de paharul Patimilor si botezul mortii. Se vor fi gandit bine cei doi cand au raspuns: „Putem”? In orice caz, asa au raspuns, si raspunsul lor a fost frumos. De ce? Fiindca dincolo de marea lor naivitate, intr-o clipa s-au declarat de acord sa participe la orice I s-ar intampla lui Iisus. Dincolo de ambitiile lor omenesti, totusi erau gata sa patimeasca si ei, ceea ce urma sa patimeasca Iisus. Ca era doar o declaratie in necunostinta de cauza, un entuziasm asemanator cu cel al lui Petru, care promisese ca nu se va lepada in veac de Iisus, si se lepadase de trei ori, in fata unui slujitor al puterii care nu era nici macar o capetenie, se poate. Dar Mantuitorul a fost placut impresionat de raspunsul lor. Si le-a facut atunci o profetie: „Paharul pe care il beau Eu, il veti bea, si cu botezul cu care ma voi boteza Eu, va veti boteza. Dar a sedea de-a dreapta Mea sau de-a stanga Mea, nu este al Meu a da, ci acelora pentru care s-a gatit” (Marcu 10, 38-40).

N-a putut sa se intinda cu ei la vorba, sa le spuna: „Oameni buni, eu nu urmaresc o imparatie pamanteasca, nu urmaresc sa devin rege al lui Israel. Nu va amagiti unul pe altul. Eu nu urmaresc asa ceva. Nu voi aseza dintre voi demnitari in vreun regat pamantesc. Nu voi intemeia asa ceva. Locurile voastre se vor ran-dui in alta parte, „dincolo”. Le va spune alta data: „Veti sta pe 12 scaune si veti judeca cele 12 semintii ale lui Israel”. Acum insa, Mantuitorul n-a socotit sa le spuna mai mult, si le-a dat doar a intelege ca despre aceasta vor fi invatati mai tarziu.

Trebuie sa remarcam aceasta opozitie teribila intre ceea ce le spusese Mantuitorul despre Sine, si intre ceea ce gandeau ei. Gandeau foarte, foarte omeneste. Cine stie? Poate ca fiecare dintre noi am fi fost tentati, gandindu-ne la victoria Mantuitorului, sa cerem ca si cei doi, demnitati, pentru ca unul din instinctele primordiale ale omului, cu care are de luptat, este duhul stapanirii, de care se vorbeste asa de frumos in rugaciunile Bisericii. Sa ne amintim de rugaciunea Sfantului Efrem Sirul. Toti avem tendinta de a ajunge mari, de a stapani, de a fi mai mari peste altii, de a conduce, de a comanda. Ne bantuie duhul stapanirii, duhul stapanirii de oameni! Sa-i stapanim pe ceilalti, pe fratii nostri, in loc sa fim frati cu ei! Mantuitorul a sesizat acest „duh rau” care se strecurase in cei doi. A prins prilejul deci ca sa-i cheme la a doua convorbire de taina. I-a chemat pe Apostoli mai aproape de Sine si s-a adresat tuturor, nu numai celor doi solicitanti de marire. E adevarat ca cu cei doi fusese bland si nu generalizase, nu trecuse la concluzii care sa-i mahneasca. Ba chiar s-a prefacut ca n-a inteles bine ce vor.

S-a prefacut a crede ca ei au cerut cele doua locuri „in slava Sa”, adica dincolo, de aceea le-a spus ca acolo Tatal randuieste locurile. Dar fiindca toti au asistat la convorbire, si chiar „s-au maniat pe lacov si pe loan” (v. 41) ca se inghesuiau in fata, s-a hotarat sa le dea celor doi si tuturor celorlalti o lectie, rostind in incheiere inca una din acele sentinte ce vor constitui pilonii invataturii sale si mostenirea Sa cea mai pretioasa.

Le va fi zis: „Voi sunteti cam inflacarati. Sunteti cam nestapaniti”. De altfel asa si erau, mai ales cei doi, Iacov si loan, fiii lui Zevedei, numiti Voanerghes, fiii tunetului, pentru impetuozitatea lor (Marcu 3, 17). Iata, nu cu mult inainte trecusera printr-un sat. Cerusera ospitalitate. Satul era insa de samarineni si samarinenii nu se aveau bine cu iudeii. Se respingeau. Nu mancau din acelasi vas, nu dormeau unii cu altii. Samarinenii nu L-au primit pe Mantuitorul si nici pe ucenici, si atunci acestia doi, Iacov si loan, au spus: „Doamne, voiesti sa zicem sa se pogoare foc din cer si sa-i mistuie, cum a facut si Ilie?” De fapt il imbiau pe Mantuitorul la aceasta razbunare, caci la chemarea lor, stiau ei, nu s-ar fi coborat nici un foc din cer! Mantuitorul „i-a certat”, spunandu-le un cuvant greu: „Nu stiti ai carui Duh sunteti! Caci Fiul Omului a venit nu ca sa piarda sufletele oamenilor, ci ca sa le mantuiasca” (Luca 9, 54-56). Hotararea Sa a fost mai simpla: s-a dus in alt sat! Cei doi inca nu aveau caldura, echilibrul, bunatatea sufleteasca catre care ii va invata, ii va educa Sf. Duh care se va pogora peste ei, si-i va transforma radical.

Asadar, dupa ce i-a lamurit pe cei doi cu privire la cererea lor – cine stie cat vor fi inteles! – Mantuitorul i-a adunat din nou pe toti apostolii si le-a spus: „Stiti ca cei ce se socotesc parinti ai popoarelor, domnesc peste ele, si cei mai mari ai lor le stapanesc, intre voi insa, sa nu fie asa, ci cel care voieste sa fie mai mare intre voi, sa fie sluga”. Si continua: „Caci si Fiul Omului n-a venit ca sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-si dea viata rascumparare pentru multi” (Marcu 10,42-45).

O rasturnare radicala fata de ceea ce cerusera cei doi. Ei cerusera sa stapaneasca, El le cerea sa slujeasca. O lectie grea, care intorcea totul pe dos.

Recunoastem in cuvintele lui Iisus, mai intai, ecoul cuvintelor lui Isaia: „Pentru faradelegile poporului Meu a fost dus spre moarte”, spusese Domnul prin gura lui Isaia. Iar lisus spunea acum: „Fiul Omului a venit sa-si dea viata rascumparare pentru multi”. Legatura e vizibila. Corespondenta e perfecta. Iata doctrina rascumpararii confirmata personal de Mantuitorul.

El le-a oferit ucenicilor, si prin ei si noua, exemplul Sau. A proclamat slujirea ca lege fundamentala crestina, ca semn al crestinismului adevarat, ca legitima coborare din El. Nu stapanirea oamenilor, ci slujirea lor. Aceasta a adus lisus din tezaurul de principii al Sfintei Treimi. De dincolo. Nu stapanirea omului de catre om aduce pace si intelegere. Nu poate fi pace si intelegere in lume, decat daca oamenii se slujesc unii pe altii, ca fratii. Acela e mai mare, care slujeste cel mai mult. Cel care se pune in slujba celorlalti: cu cuvantul, cu invatatura, cu fapta, cu orice.

O parabola spune ca in imparatia Cerurilor nici nu se intra singur. Se zice ca un tanar urcase o scara lunga de la pamant la cer si, cand a ajuns acolo a batut la usa Raiului. „Cine e acolo?”, a intrebat o voce dulce de dincolo. „Eu”, raspunse tanarul cu voce tare, increzator in sine si in performanta sa. „Cu cine esti?”, l-a intrebat din nou vocea dinlauntru. „Cu nimeni. Sunt singur. Deschideti-mi, va rog”. „Imi pare foarte rau”, raspunse ingerul care pazea usa, caci el era interlocutorul dinlauntru. „Nu-ti pot deschide, pentru ca avem porunca sa nu deschidem celor ce vin aici singuri, fara sa aduca pe cineva cu ei, carora le-au salvat sufletele”. Si tanarul a trebuit sa coboare din nou pe pamant. Acum stia ce are de facut.

Parabola are bune temeiuri biblice. Se scrie in Epistola Sfantului Iacov: „Fratilor, de se va rataci cineva din voi de la adevar, si-I va intoarce cineva, sa stie acela, ca cel ce a intors pe pacatos de Ia calea lui gresita, a mantuit suflet de la moarte si a acoperit multime de pacate” (Iacov, 5, 19-20).

Evident, intoarcerea de la „calea gresita” nu e aceea inteleasa de unii sectanti care o interpreteaza ca schimbare a religiei, a confesiunii, trecere la secta lor. E si aceasta o interpretare rastalmacita. Adevarata intoarcere e cea de la pacat la virtute, din cadrul Bisericii cea „una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca”.

O alta parabola care ilustreaza ideea slujirii e aceea a Mainilor Frumoase. Tinerele fete ar trebui s-o asculte mai cu atentie. Singura preocupare a trei fete la varsta adolescentei era cum sa aiba maini frumoase. Foloseau cele mai scumpe creme si lotiuni si-si pierdeau vreme si bani cu ingrijirea mainilor. Intr-o zi, cand cele trei fete iesisera la plimbare si se odihneau intr-un parc, de unde pornea un drum in urcus, li s-a alaturat o alta fata, cam la varsta maritisului. Aceasta asculta conversatia lor despre marea preocupare ce o aveau de a-si pastra mainile cat mai frumoase si, instinctiv, si-a privit propriile maini. Erau cam butucanoase, cu bataturi din cauza muncii, cu unghiile nu tocmai ingrijite, si nu vopsite si lungi precum erau ale celor trei adolescente. S-au uitat si acestea la mainile ei si au ras.

In momentul acela a aparut in fata lor o batranica, nu prea elegant imbracata, obosita. Le-a rugat pe fete s-o ajute sa urce dealul, mai ales ca avea si o sacosa destul de grea in mana. Cele trei gratii au strambat din nas, s-au uitat la mainile lor si nici nu s-au gandit sa se miste din loc. Cealalta s-a repezit de indata, i-a luat sacosa si a ajutat-o sa urce dealul. Cand au ajuns sus, fata cu mainile urate si batranica s-au oprit si, dintr-odata, prefacuta in inger, batranica a luat mainile fetei intr-ale sale, si i-a spus: Fata mea, cele mai frumoase maini sunt cele care ajuta pe altii! Si cine n-ar fi de acord cu aceasta? Inutilitatea mainilor frumoase le fac adesea sa fie urate. Mainile care nu stiu sau nu vor sa gateasca, sa spele, sa coase, sa mature, sa lucreze cu sarg pentru a-si castiga painea zilnica, nu prea sunt maini iubite, nici in familii, nici in societate. Se pot uneori bucura de admiratia unor ocazionali, dar o astfel de admiratie e in fond, discret, si o insulta. Evident, avem in vedere excesul si nu ingrijirea corecta care sta bine oricaror maini, caci ingrijirea corecta nu le scoate din categoria mainilor slujitoare, a mainilor gata de sacrificiu si daruire.

Cineva zicea: atata vreme cat am doua maini, nu ma tem de nimic si nu ma sperie viata! Iata adevaratul rost al mainilor! Intram odata in Bucuresti si la o rascruce foarte aglomerata, pe o strada foarte larga, se oprisera tot felul de masini, mici si mari, camioane si buldozere, desi semnalul era pe verde. Si nimeni nu claxona nervos, cum se intampla de obicei in astfel de imprejurari. Ce se intamplase? Un ofiter de aviatie conducea incet o batranica, tinand-o de brat, ca s-o treaca strada. Nu era o doamna de vreo casa mare. Se vedea dupa imbracaminte. Dupa ce a trecut-o, batranica a ramas pe loc, s-a intors spre el si l-a binecuvantat, si a facut mereu asa, pana cand ofiterul a trecut strada inapoi, asteptat cu respect de toate masinile. Sunt sigur ca toti cei care au vazut scena, au trait, cu emotie, un mare moment de smerenie si admiratie! Cati facem asa?

Daca pe oameni ii emotioneaza astfel de comportari, cum sa nu-L emotioneze pe Dumnezeu? Si daca ne aducem acum aminte de cel care a fost refuzat in Rai pentru ca se prezentase singur, iata in aceste doua povestiri din urma exemple de prezentare cu insotitori. Caci nu numai intoarcerea unui pacatos la credinta adevarata ne asigura insotitori, ci si slujirea aproapelui care ne aduce binecuvantari. Cel singur a fost refuzat si pentru ca desi nu va fi fost rau, daca a ajuns pana acolo, va fi fost egoist si indiferent fata de altii.

Numai peste cateva zile de la intamplarea povestita de Evanghelia de azi, Iisus insusi va da apostolilor un exemplu extraordinar, printr-o fapta neasteptata, care aplica principiul pe care il proclamase. La Cina cea de Taina, se va scula de la masa, se va incinge cu un servet si va trece pe la fiecare apostol si le va spala picioarele. Petru, un alt impulsiv ca si fiii tunetului, a incercat sa reziste. Dascalul lor facea gesturi din ce in ce mai ciudate, din ce in ce mai greu de inteles de mintile lor simple.

Inca o data se dovedea cat de greu intelegeau principiile si sentintele invatatorului. Le vorbise de slujire. Si repetase invatatura si la Cina cea de Taina (Luca 22, 25-27). Acum trecea chiar la o proba practica. Petru n-a inteles. S-a ales cu o mustrare de care nu va fi fost prea bucuros: „Ceea ce fac Eu, tu nu stii acum, dar dupa aceasta vei pricepe”. Si i-a mai spus, speriindu-l: „De nu te voi spala, n-ai parte de Mine” (Ioan 13, 7-8). E de presupus ca nici ceilalti n-au inteles, dar Petru s-a repezit inaintea tuturor cu protestul. I-a scutit pe ceilalti de o amenintare asemanatoare!

Iisus a vrut sa spuna prin fapta, lor si noua, ca toti cei care se prevaleaza de numele Sau, care vin in numele Sau, trebuie sa faca precum a facut El. Petru a inteles si a spus: „Doamne, daca e vorba de asa, atunci (spala-mi) si mainile si picioarele si capul”. Nu va fi inteles sensul spalarii, dar a inteles ca trebuia sa se supuna. Ca asa se cadea. Asa s-a proclamat in locul duhului stapanirii, duhul smereniei, duhul fratiei, pentru ca numai asa se poate instaura in sufletele oamenilor, in relatiile dintre oameni, liniste, fratietate.

Acestea sunt cele doua convorbiri de taina. Le-am numit de taina, nu pentru ca ar fi fost secrete, ci pentru ca au dezvaluit tainele propovaduirii si misiunii lui Iisus in lume: jertfa Sa pentru rascumpararea lumii. Au fost de fata apostolii si, in jur, toata multimea care-L urma pe Iisus spre Ierusalim. A pornit spre Ierusalim cu sufletul intristat. intristat pentru cele ce aveau sa se intample. Pentru ca era Dumnezeu, dar si om. Traia ca om toate suferintele, asa cum va trai realmente toate durerile, toate impunsaturile, toate loviturile, rastignirea si moartea. A plecat spre Ierusalim trist si, intr-un fel, a plecat spre Ierusalim singur. Cei care Il inconjurau, chiar apostolii de langa El, erau si nu erau cu El, fiindca nu-L intelegeau. Tot asa cum nu-L vor intelege nici in duminica viitoare, cand il vor primi in Ierusalim si vor striga: „Osana, Fiul lui David”, primindu-L ca pe un rege pamantesc. Fiindca daca El i-a invatat pe altii sa se lepede de „duhul stapanirii”, El cel dintai a dat exemplu, venind nu ca un stapan, ci ca un slujitor.

Aceasta este marea taina a lui Dumnezeu. A venit sa patimeasca rastignire si moarte pentru pacatele noastre. Este marea taina a lui Dumnezeu cu lumea. Aceasta mare taina isi va gasi dezlegarea in momentul invierii, atunci cand viata va birui moartea. Iisus va da, in cele din urma, sens limpede venirii Lui din lumea de dincolo, printre oameni, va da sens si intregului proces al vietii si al activitatii Sale in cei trei ani si jumatate cat a petrecut pe pamant.

Evanghelistii, scriind despre acestea, ne fac si pe noi partasi la aceste doua convorbiri de taina, invitandu-ne, in primul rand prin cea dintai, sa fim deschisi pentru ceea ce urmeaza pana in momentul invierii, sa urmarim altfel decat contemporanii Lui evenimentele, ca unii care stim, si ca unii care intelegem ceea ce se petrece si, in al doilea rand, sa ne socotim partasi la cea de-a doua convorbire de taina cu privire la „duhul stapanirii”, din care sa retinem acest cuvant extraordinar al Mantuitorului: „Intre voi sa nu fie asa; ci cel ce voieste sa fie mai mare intre voi, sa fie slujitorul vostru, iar cel ce voieste sa fie intaiul intre voi, sa fie rob tuturor”. Precum a fost El!

IPS Antonie Plamadeala

Talcuri noi la texte vechi, Editura Sophia

Pe 26.03 la ora 22.00 primul ministru bulgar d-l Boiko Borisov, la sediul Consiliului de miniștri din Sofia a susținut o sesiune de declarații de presă. La sfârșit, jurnaliștii i-au pus diferite întrebări, între care și când se vor închide bisericile din Bulgaria. D-l Borisov a răspuns: „Am transmis mitropoliților, când îi sun, dar și ei mă sună ca să mă întărească, – să facă tot posibilul ca enoriașii să respecte izolarea socială, să nu se adune mulți la un loc, să dezinfecteze icoanele. Să ia toate măsurile pe care le-am transmis oficial. Știu mulți atei care tot repeta: „Bisericile să fie încuiate!”

Pentru orice tip de acțiune am voință și curaj să fac tot ce se cuvine. Însă nu pot închide bisericile!

Eu sunt om credincios (și-a facut semnul Sfintei Cruci). De la această criză numai Dumnezeu ne poate scăpa!”

Acum câteva zile, dl general-maior prof. Dr. Vențislav Mutafciiski, președintele Statului major național operativ de la Spitalul militar din Sofia a spus că Bisericii Ortodoxe Bulgare i s-au făcut numai niște recomandări în formă orală, însă stă doar și numai în competența și drepturile Sfântului Sinod bulgar să hotărască dacă bisericile se vor închide, sau nu.

Mulțumim pr Kiril Sinev din cadrul mitropoliei de Ruse și părintelui vicar Dobre Ivanov Cheakov din mitropolia Durustorumului.

(Relu Cotoban – lumeacredintei.com)

În martie Partidul Liberal (prim ministru Dimitrie Sturza) preia puterea

18 martie 1907, declararea stării de urgență

140000 de soldați mobilizați

Armata Română a deschis focul împotriva țărănimii

Aproximativ 11000 de victime

„represiunea armatei a fost excesivă” Constantin C. Giurescu, istoric

Vă mulțumesc pentru mesajele frumoase și calduroase. Am petrecut ziua mea de naștere acasă cu familia și soția mea, Alina-Maria de Roumanie

#happybirthday #35 #family #alinamariaderoumanie #home #nicolaealromaniei

Un preot își strigă durerea într-o scrisoare deschisă, transmisă lui Raed Arafat. Rândurile scrise transmit emoție, iar preotul roagă cu insistență șeful DSU să lase Casa Domnului deschisă. Acesta specifică în rândurile scrise că niciodată, nici în război sau epidemie de boli incurabile, Biserica nu a fost închisă.

Domnule doctor, cu stimă, vă deranjează tot un doctor, dar de suflete (din păcate). Dacă vă întrebați cine sunt, sunt preotul care în ziua inundațiilor din Răchita a mers 7 km pe jos de la indicatorul spre Răchita, la Casa Parohială cu soția și copilul în rucsac, noaptea. Ne-am întâlnit pe drum și m-ați stimat atunci pentru dorința mea de a fi aproape de credincioșii mei aflați la ananghie indiferent de greutăți. Ne-am dat mâna, ne-am îmbrățișat și mi-ați urat spor în munca mea, iar la fel v-am dorit în munca dumneavoastră.

Am fost și eu atunci preot în situații de urgență, dar nu mi-am publicat niciodată ajutorul, până acum. Am fost primul care am adus apă și medicamente în Răchita și tot primul care am trimis plase cu alimente în Răchita, Comuna Pianu, în Săliștea de Alba și la Sebesel. Fără diplome sau apariții, fără Felicitari și mulțumiri. De ce? Pentru că la fel ca dumneavoastră mi s-a părut normal! Dumneavoastră ați fost omul venit de departe care cu banii proprii ați cumpărat o ambulanță și ati mers voluntar oriunde a fost nevoie.

Spun acestea pentru că avem funcții diferite dar ajutăm aceeași oameni.
DAR totuși durerea mea e mare pentru că spitalul dvs. funcționează, dar al meu nu. Dumneavoastră puteți fi medic dar eu trebuie să lucrez în izolare. Pacienții mei îmi așteaptă tratamentul dar spitalul e închis iar acasă nu am voie să merg , doar pentru urgențe.

Domnule Arafat, sunt omul care vă stimez enorm de mult, nu sunt genul care să pun bețe în roate dar înțelegeți că mă doare:
-mă doare când Biserica e goală iar autobuzele sunt pline
-mă doare când Biserica e goală iar vămile sunt deschise
-mă doare când magazinele sunt pline iar Biserica e închisă
-mă doare când piețele sunt pline dar Biserica e goală
-mă doare când știu că oficial cel mai mare focar de infecție e Biserica, și nu mall-ul, piața, marketul sau autobuzul.

Vă mai spun ceva, eu am două sate în grijă din mila Domnului. La Bisericile acestea, 99 % din populație sunt cei care îi cunosc pe de rost. 1 la % sunt străini. Deci cu ce e mai contagioasă Biserica decât o piață sau un supermarket unde nu cunoști pe nimeni din cei ce intră sau ies.

Domnule Arafat ați pornit de la 0, la fel și eu în unele momente. Nu vă judec pentru nici o recomandare dată, dar vă rog, deschideți-mi spitalul. Știți bine că medicina are o limită și de acolo intervine Dumnezeu. Ați avut/cunoașteți destule cazuri. Vă rog lăsați-l pe Dumnezeu să lucreze. Lăsați Biserica deschisă pentru oameni nu doar pentru preot. Vă implor! Dacă nu îi dăm voie lui Dumnezeu să lucreze prin preoți și prin oameni, mortalitatea va înghiți lumea!

Domnule Arfat, am credincioși care plâng după tratament dar eu nu pot oficial să merg să îi tratez. Vă asuați cumva responsabilitatea pentru acele suflete care pot deceda netratate?

Cum ați putea dumneavoastră trata un pacient, dacă spital nu aveți, ambulanță nu aveți, iar legal nu puteți ajunge la pacient și nu îi puteți da nici medicament, doar pe sărite?

În războaie, prigoane, boli incurabile, Biserica NU a fost închisă niciodată. De ce acum? De ce acum e închisă și alte clădiri cu factor mai mare de risc sunt deschise ?

Vă rog fiți deschis și opriți durerea lui Dumnezeu și lacrimile noastre. Lăsați-ne și pe noi preoții să vă fim alături, căci doar împreună dăm tămăduire. Și pentru noi preoții e situație de urgență . Ce se va intampla dacă toți medicii se vor infecta (ex Suceava) cine va mai tamadui? Preoții domnule doctor, căci atunci când de la medic nu mai ai șanse, vii la Dumnezeu și dacă ai credință de vei tamadui! Haideți să lucrăm împreună! Noi cu Împărtășania și Liturghia, voi cu toată doctoria și astfel împreună să ne rugăm și să ne dorim ca toți cei din spitale să meargă acasă la familiile lor iar noi preoți și medici să ne îmbrățișăm și să cadem în genunchi mulțumind lui Dumnezeu că împreună am reușit. Încă nu e târziu, dar va fi.

Vă rog ascultați-mă! Eu mă rog pentru dumneavoastră și toți medicii și sper intr-o minune, dar nu se va putea decât împreună!

Al dumneavoastră, împreună umil tămăduitor, preot Roșca Andrei”.

(vecinadeladoi.ro)

Aflați ce fac instituțiile europene pentru a atenua impactul pandemiei Covid19, pentru a proteja oamenii și economia și pentru a promova solidaritatea.

Instituțiile europene luptă împotriva răspândirii coronavirusului și oferă ajutor statelor membre care au nevoie de echipament și sprijin. Pe termen lung, Uniunea Europeană lucrează pentru atenuarea impactului social și economic al crizei. Mai jos găsiți 10 pași pe care i-a făcut UE pentru a lupta împotriva Covid19.

1. Încetinirea răspândirii virusului

Pentru a ajuta la limitarea transmiterii virusului în Europa și nu numai, UE și-a închis granițele externe pentru călătoriile ne-esențiale, garantând în același timp deplasarea mărfurilor esențiale în toată UE prin introducerea de benzi „verzi”. Sunt prevăzute resurse suplimentare pentru Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, care oferă evaluări rapide ale riscurilor și actualizări epidemiologice.

2. Furnizarea de echipament medical

Țările UE au acces rapid la primul depozit de echipamente medicale (RescEU), precum ventilatoare și măști de protecție, în cadrul mecanismului de protecție civilă. În plus, UE a înființat un sistem internațional de achiziții care le-a permis statelor membre să cumpere în comun echipamente și medicamente.

3. Promovarea cercetării

Programul de cercetare Orizont 2020 al UE finanțează 18 proiecte de cercetare și 140 de echipe din Europa pentru a ajuta la găsirea rapidă a unui vaccin împotriva Covid19. Scopul finanțării este de a ameliora diagnosticarea, pregătirea, gestionarea clinică și tratamentul.

4. Garantarea redresării UE

Pentru a ajuta UE să se redreseze în urma impactului economic și social al pandemiei, Comisia va prezenta o nouă propunere pentru bugetul pe termen lung (2021-2027), care va include un pachet de stimulare. Parlamentul European are ultimul cuvânt cu privire la această propunere.

5. Repatrierea cetățenilor UE

Peste 10.000 de europeni rămași blocați departe de casă, îl altă țară, au fost repatriați grație mecanismului de protecție civilă al UE.

6. Solidaritatea europeană

Parlamentul European a susținut noi norme care permit statelor membre să solicite asistență financiară de la Fondul de Solidaritate al UE pentru a acoperi situațiile de urgență în domeniul sănătății. Odată cu extinderea domeniului de aplicare al fondului, în acest an vor fi disponibili pentru statele membre până la 800 de milioane de euro pentru lupta împotriva coronavirusului.

7. Susținerea economiei

Banca Centrală Europeană acordă 750 de miliarde de euro pentru a reduce datoriile guvernamentale în timpul crizei, precum și 120 de miliarde de euro în relaxare cantitativă și 20 de miliarde de euro pentru achiziționarea de datorii. În plus, eurodeputații au aprobat punerea la dispoziția țărilor UE a 37 de miliarde de euro din fondurile structurale existente ale UE pentru a face față crizei coronavirusului și pentru a sprijini asistența medicală, întreprinderile și lucrătorii.

8. Protejarea locurilor de muncă

Pentru a garanta că angajații își pot păstra locul de muncă când companiile rămân fără activitate din cauza crizei coronavirusului, Comisia a propus conceptul de muncă susținută de stat pe termen scurt (SURE).

9. Protejarea internetului

În contextul în care milioane de oameni sunt obligați să rămână acasă, UE a solicitat Netflix, Facebook și YouTube să reducă calitatea video pentru a evita supraîncărcarea internetului. Acest lucru permite tuturor să folosească internetul, pentru muncă sau în timpul liber.

10. Protejarea mediului înconjurător și a companiilor aeriene

Parlamentul a susținut propunerea Comisiei de a opri temporar „zborurile fantomă” (fără pasageri). Renunțând la regula care obliga companiile aeriene să opereze sloturile planificate pentru decolare și aterizare pentru a le putea păstra în sezonul următor, UE pune capăt emisiilor inutile și ajută companiile aeriene să se adapteze la cererea mai scăzută.

(europarl.europa.eu)

Regional Știri
Sprijin de aproape 1 milion de euro al BOR in ultimele 2 saptamani

Sprijinul financiar și material de până acum al Bisericii se ridică la suma de 4.105.002 lei, la care se adaugă o donație de 10.000 de lei făcută de Părintele Patriarh Daniel din salariul personal, în scopul achiziționării de materiale de protecție pentru voluntarii platformei ajutacubucurie.ro.

Platforma ajutacubucrie.ro a fost creată de Patriarhia Română și Federația Filantropia pentru a spriijini eforturile la nivel național în criza COVID-19. Pe această platformă online și la linia telefonică gratuită 0800-800.368 se poate cere, dar și oferi ajutor pentru cei vulnerabili și izolați din toată țara.

Sprijinul Arhiescopiei Iasilor:

Protopopiatul Botoșani a donat DSP și ISU Botoșani produse de igienă și alimente, bani pentru echipamente de protecție și dispozitive medicale de testare în valoare totală de 105.000 lei.
Mănăstirile confecționează lenjerii din bumbac 100% și saci din pânză pentru hainele persoanelor infectate, pe care le vor dona spitalelor.
Arhiepiscopia a înființat linia telefonică gratuită non-stop 0800.672.027, la care se oferă consiliere psihologică și se primesc cereri de ajutor concret, și platforma de voluntariat fiideajutor.ro, unde se poate cere sprijin și se pot înscrie cei care ajută persoanele vulnerabile.
Spitalul Providența din Iași, al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, oferă consultanță medicală online și telefonic pentru persoanele vulnerabile.
Arhiepiscopia a organizat o campanie de donare de sânge.
Mănăstirea Neamț oferă locuri de carantină, unde deja se află a doua serie de persoane în carantină.
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

A donat două aparate și 2.000 de kituri de testare COVID-19 pentru Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou”, în valoare totală de aproximativ 100.000 de euro și a lansat un apel la donații pentru mai multe aparate și kituri suplimentare.
A creat un grup de sprijin pentru personalul medical de la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, care, împreună cu instituții și firme, asigură pentru personalul medical cazare, masă, transport și recuzită medicală, dar și asistență spirituală și psihologică pentru personalul medical din zona Sucevei.

(TeleM)

Vreo ora de acum incolo o sa umblu prin casa in varful picioarelor si pe mut.

In premiera nationala si internationala, Vladimir are prima ora de scoala dupa trei saptamani de pauza. Geografie.

Ce vi se pare nefiresc? Se pare ca doamna e singura cu conexiune internet si bunavointa de a o folosi. Altfel, ora e doar audio, copiii au fost sfatuiti sa stea pe mute si doar daca au intrebari sa deschida microfoanele, doamna preda, nu recapituleaza. Imi si imaginez copiii extrem de atenti si implicati…. Un fel de telescoala pe vinil. „Dragi copii, vreti sa va spun o poveste?”

pese: probabil prin iunie urmeaza orele de sport si muzica si abia dupa aia o sa ajunga operatorii de cablu cu instalarea la profii de romana si de mate.

(Maria Luiza Ostaficiuc)

Am adormit într-o lume, și ne-am trezit în alta.

Dintr-o dată, Disney și-a pierdut magia, Parisul nu mai este romantic, New York nu mai stă în picioare, Zidul Chinezesc nu mai este o fortăreață, iar Mecca este goală.

Îmbrățișările și săruturile au devenit arme, iar a nu-ți vizita părinții și prietenii devine un act de iubire. Dintr-o dată realizezi că puterea, frumusețea și banii nu au nicio valoare și nu-ți pot oferi oxigenul pentru care te zbați.

Planeta își continuă viața și este în continuare frumoasă. Doar că a pus oamenii în cuști. Cred că ne trimite un mesaj:

”Voi nu sunteți necesari. Aerul, pamântul, apa și aerul sunt bine. Când vă veți reîntoarce, aduceți-vă aminte că sunteți oaspeții mei, nu stapânii mei.”

(Liliana Levința)

Infracțiunile cibernetice au evoluat rapid de la începutul pandemiei Covid19, deoarece entități rău intenționate încearcă să exploateze temerile oamenilor. Aflați cum puteți să vă protejați.

Dacă un medic se revoltă și spune că se poate îmbolnăvi acolo unde lucrează și că poate să-și îmbolnăvească soția și copii și familia întreagă, oare ce simte el?

Pot ști, pot suferi odată cu el, chiar și așa fără a avea vreo știință despre medicină? Și cum s-ar simți el dacă m-aș apropia și i-aș vorbi și l-aș îmbărbăta, chiar fără să fiu medic, cum s-ar simți oare? Sunt în stare să simt ce simte el?

Și dacă l-aș convinge că sufăr odată cu el, ce ar simți oare? Și dacă el ar fi fără speranță și totuși l-aș convinge că simt asta, dar că nu am cum să-l ajut în niciun fel, credeți că măcar l-aș mai alina în suferința lui?

Și dacă asta e tot ce pot face și pentru că am reușit să compătimesc față de el și să împărtășim aceeași suferință, el, medicul, în mod absurd ar avea o speranță irațională că totuși aș putea să-l tratez și aș vedea asta în ochii lui, cum m-aș simți eu în fața acestei neputințe proprii?

Și dacă în timp ce el este expus pericolului de a se îmbolnăvi și după ce e convins de compasiunea mea, el, medicul, ar afla că eu sunt în același timp și cel care-i poate procura echipamentul care l-ar fi salvat, dar pe care, în mod obiectiv, nu-l am, nu ar resimți oare o revoltă, poate nu chiar împotriva mea, care prin simpla prezență îi alin durerea, dar împotriva faptului că „totul” depinde de un artefact protector?

Dar oare revolta aceasta nu este asemănătoare cu aceea că el însuși poate deveni un asemenea artefact, transmițător de data aceasta și care-i pune familia în pericol?

Avem, așadar, revolta pentru absența unui artefact protector și revolta că poți deveni un artefact difuzor de boală către familie. Putem simți și înțelege, ne putem inclusiv asuma revolta unui medic în primejdie și fără apărare în fața unei boli, în aceeași măsură în care acelaș medic este el însuși o primejdie identică pentru familie.

Este suficient, nu și necesar, desigur, dar este minimum de la care începe compasiunea vindecătoare, oricând. Nu doar în perioade de criză, când totul capătă sens și minimul devine grav și vizibil, pentru a redeveni și a fi iarăși reperul etern.

(Ilie Budeanu)

Tricou, tricou

ăla de curte, cu găuri, cu care tund trandafirii,
ăla pătat cu vopsea roșie, de pe vremea când pictam,
ăla cu urme de vopsea de păr la gât,
cel gri pe care mi-a sărit ulei,
ăla lălâi, negru,
ăla maro cu care n-am să ies vreodată nici până la poartă, altul cu un imprimeu penibil, rochița gri de plajă sfâsiată de bucuria câinilor,
pantaloni de trening cu genunchi dubli, pantaloni de trening gri deschis cu găuri, pantaloni de trening gri închis cu care am vopsit gardul, pantaloni de trening care-mi sunt prea mari,
șosete desperecheate și niște hanorace tăvălite,
astea-mi sunt ținutele de izolare

nu m-am mai pieptănat de 2 zile (3, da’ zic așa ca să nu mă fac de râs)
azi mi s-a agățat șnurul de la gât în păr, n-am mai putut să-l desfac, a trebuit să-l tai,

oscilez între momente de mega-ultra nervozitate aiurea și altele în care sunt exact legumă,

de unde, până acum, mâncam pe fugă, în picioare, dimineața m-am trezit că-mi aranjez o farfurie

și după-amiază am ieșit, vitează, în curte, să lucrez
am rezistat 15 minute, mi s-a făcut frig și mi-a amorțit un picior.

Adineauri am zis să fac repede un joc, Candy Crush m-a certat că am lipsit 7 zile, n-am avut rabdare să termin nivelul.
S-a stârnit vântul, mi-am mai aprins o țigară, nu-mi pot aminti parola de la iPhone ca să instalez o aplicație, mai am cafea
și mai am și de lucru.
Nu știu ce zi din săptămână e și începe să nu mă mai intereseze.
Mă duc să mi schimb tricoul, îmi pun unul frumos, galben. Îl am de vreo 15 ani.

(Foto/Text Oana Costea)

Singurul lucru pe care trebuie să-l vrem este să permitem iubirii lui Dumnezeu şi dumnezeirii să lucreze în noi.

Părintele Paisie spune următorul lucru: „Când credem în Dumnezeu şi ne punem nădejdea în părinteasca Lui grijă şi pronie, noi nu ne mai gândim la noi; în schimb noi ştim că Dumnezeu este conştient de nevoile noastre şi se îngrijeşte de problemele noastre, de la cea mai simplă la cea mai complicată.”

Când avem o asemenea credinţă şi o stare sufletească tainică suntem capabili să vedem minunile lui Dumnezeu care sunt mereu aproape de noi în toate împrejurările.

Cu îmbrățișări pr. Cristian Preda împreună cu familia!

Dumnezeu sa ne ocrotească!

(Cristian Preda)

Și e doar începutul canibalizării societății:

*Bătrânii din căminul din Râmnicu-Vâlcea au fost dați afară de autorități, pentru a nu risca să se îmbolnăvească de coronavirus. Familiile refuză să îi ia acasă și sunt dispuse să își asume prin declarație pe propria răspundere un eventual deces al vârstnicului.

*O femeie de 70 de ani a murit, marți, în Vama Nădlac, după ce a fost abandonată pe șosea de șoferul unui microbuz cu care a intrat în țară.

*Un bărbat de 59 de ani din Timiș și-a pus capăt zilelor după ce a fost anunțat că o să își piardă locul de muncă. S-a aruncat de pe o pasarelă în apele Timișului.

*Astazi, 01 aprilie, sunt 950.000 de contracte muncă suspendate sau închise.

*Crește violența domestică din cauza izolării. Mamele cer ajutor, vor să fie separate de soț/partener.

(Preluate din presă)

(Cora Muntean)