close

Promovate

PromovateRepere

#barcelona2019#octubre

Barcelona

Estando en Barcelona en estos días de protestas me di cuenta de algo.

Este movimiento independentista parece una anomalía social. Me resulta muy difícil ver como en una ciudad europea del calibre de Barcelona los ciudadanos se olviden de los valores cristianos que han hecho posible el alza de esta metrópoli con tanta personalidad. Las revueltas y protestas pertenecen a los pobres. Son los más necesitados los que se levantan contra los ricos para llamarles la atención cuando la codicia y la falta de solidaridad y empatía alteran su conducta.

Lo que veo en el movimiento independentista es una pataleta insolente de la clase media-alta porque no quiere compartir. En vez de luchar por educar el sistema para que se desarrolle hacia la unión y el bienestar común se opta por la vía fácil. Porque es fácil quejarse y victimizarse. És fácil quemar bienes públicos y actuar como un animal acorralado. És incluso más fácil beberse unas cervezas mientras marchas por las calles cortadas de una ciudad dividida, aprovechando la huelga general. Lo difícil es usar la fuerza intelectual innata que late en nosotros para reestructurar un sistema que consideramos quebrado.

Si los de las esferas más altas que tienen acceso a infraestructura, educación y debate deciden actuar sin discernimiento, como niños caprichosos, entonces el punto de inflection al cual hemos llegado es decepcionante y poco esperanzador. Las esferas que tiene poder adquisitivo e intelectual debe innovar y buscar soluciones, nunca romper lazos mediante la violencia o la vagancia.

#barcelona2109 #octubre

(Ana Raisa Manole)

mai mult
CreștinătatePromovate

Biserica Rusă întrerupe parțial legăturile cu Biserica Greciei

biserica443

Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a condamnat, joi, decizia Bisericii Ortodoxe Grecești de a recunoaște autocefalia Bisericii Ortodoxe din Ucraina. Biserica Ortodoxă Rusă nu recunoaște Biserica Ortodoxă a Ucrainei drept canonică, declarand-o „organizație schismatică“.

Sinodul Bisericii Ruse a decis că Patriarhul Kirill va înceta să pomeneasca în rugaciuni numele șefului Bisericii Greciei, a arhiepiscopului Atenei, în cazul în care acesta va „întreprinde acțiuni care să ateste recunoașterea schismei bisericești ucrainene”. În plus, Biserica Ortodoxă Rusă va opri serviciile religioase și comuniunea euharistică cu acei episcopi ai Bisericii Greciei care vor participa la servicii divine comune cu preoții Bisericii Ortodoxe a Ucrainei.

În același timp, Biserica Ortodoxă Rusă nu a întrerupt comunicarea cu întreaga Biserică din Grecia, menționând că o parte a ierarhilor săi s-a opus recunoașterii Bisericii Ortodoxe a Ucrainei.

Anterior, Biserica Ortodoxă Rusă a rupt complet legăturile cu Patriarhia Constantinopolului, care a acordat autocefalia Bisericii Ucrainei. Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, precum și unele ”forțe externe”, sunt învinovățite de Moscova pentru decizia actuală a Bisericii Greciei.
Biserica Ortodoxă Greacă, care reunește credincioșii ortodocși din Grecia, este a doua care recunoaște oficial Biserica Ucrainei, după Constantinopol.

Amintim, pe 5 decembrie 2018, bisericile ucrainene s-au unificat într-o singură Biserică Ortodoxă a Ucrainei, condusă de Mitropolitul Epifanie.
Pe 5 ianuarie 2019, la Istanbul, a fost semnat un tomos privind autocefalia bisericii ucrainene, iar pe 6 ianuarie, Patriarhul Bartolomeu l-a transmis mitropolitului Epifanie al Kievului și întregii Ucraine.

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Ruse în Ucraina (supusa Patriarhiei Moscovei) au refuzat să recunoască noua biserică, dar unele dintre parohiile acesteia au trecut la noua biserica.

(timpul.md)

mai mult
ActualitatePromovate

Vindecarea demonizatului din tinutul gherghesenilor

icoana214

Predica la Duminica a 23-a dupa Rusalii

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Binecuvantati si dreptmaritori crestini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru
Iisus Hristos,

Sa ne impartasim mai intai – ca intotdeauna in dumnezeiasca Liturghie a duminicii – din cuvantul lui Dumnezeu. Precum a zis Domnul: “Cel ce asculta cuvantul Meu si crede in Cel ce M-a trimis pe Mine are viata vesnica”, asa sa ne impartasim si astazi – pentru viata de veci, pentru viata deplina – din dumnezeiescul cuvant al Evangheliei:

“In vremea aceea a ajuns Iisus cu corabia in tinutul gherghesenilor, care este in fata Galileii. Si iesind pe uscat L-a intampinat un barbat din cetate, care avea demon si care de multa vreme nu mai punea haina pe el si in casa nu mai locuia, ci prin morminte. Si vazand pe Iisus, strigand, a cazut inaintea Lui si cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preainalt? Rogu-Te, nu ma chinui! Caci poruncea duhului necurat sa iasa din om, pentru ca de multi ani il stapanea, si era legat in lanturi si in obezi, pazindu-l, dar el sfarama legaturile pentru ca era manat de demon, in pustie. Si l-a intrebat Iisus, zicand: Care iti este numele? Iar el a zis: Legiune. Caci demoni multi intrasera in el. Si-L rugau pe El sa nu le porunceasca sa mearga in adanc. Si era acolo o turma mare de porci care pasteau pe munte. Si L-au rugat sa le ingaduie sa intre in ei; si le-a ingaduit. Si, iesind demonii din om, au intrat in porci, iar turma s-a aruncat de pe tarm in lac si s-a inecat. Iar pazitorii vazand ce s-a intamplat au fugit si au vestit in cetate si prin sate. Si au iesit sa vada ce s-a intamplat si au venit la Iisus si au gasit pe omul din care iesisera demonii, imbracat si intreg la minte, sezand jos, la picioarele lui Iisus, si s-au infricosat. Iar cei ce vazusera le-au spus cum a fost izbavit demonizatul. Si L-a rugat pe El toata multimea din tinutul gherghesenilor sa plece de la ei, caci erau cuprinsi de frica mare. Iar El, intrand in corabie, s-a inapoiat. Iar barbatul din care iesisera demonii Il ruga sa ramana cu El. Iisus insa i-a dat drumul zicand: Intoarce-te in casa ta si spune cat bine ti-a facut tie Dumnezeu. Si a plecat, vestind in toata cetatea cate ii facuse spre binele lui, Iisus.” (Luca 8, 26-39).

Iubitilor, de atatea ori am ascultat acest loc al Sfintei Evanghelii. Si Bunul Dumnezeu ne-a impartasit intelegere, lumina, spre zidirea sufletului fiecaruia dintre noi. Sa-L rugam si acum ca, in lumina Lui, sa vedem lumina sfanta din aceasta tragedie a sufletului, a vietii omenesti (una dintre cele mai cutremuratoare), anume un om stapanit de demoni multi, de legiune, fapt socotit adeseori de medici (si de noi ceilalti, profani) numai o boala mentala. Dar orice boala, vazuta mai adanc, nu e de la om. Si, mai adanc, nu e de la Dumnezeu. Ci, hotarat, de la cel rau. Cum a intampinat Iisus atunci – cum intampina si astazi – o asemenea cadere tragica a omului? Daca noi am gandi si ne-am cerceta in adanc, am simti si am recunoaste ca, intr-un anume fel, fiecare este atins, putin sau mai mult, de lucrarea celui rau, caci pacatul prin cel rau a intrat in lume. Originea raului nu e in om, ci in ingerul cazut. De aceea, cum vom vedea pe parcursul smerit al cuvantului, vom incerca sa deslusim ispitele si pacatele care vin de la noi (dar dupa cadere, dupa ispita demonului) si cele care vin continuu si in chip nemijlocit de la demon, asa cum ne invata dumnezeiestii Parinti.

Am ascultat cum Sfantul evanghelist Luca ne descrie: mergand Iisus pe tarmul celalalt al lacului Ghenizaret (sau Marea Galileii), deci spre rasarit, intr-un tinut care era numit “al gherghesenilor” si “al gadarenilor”, L-a intampinat sarmanul demonizat. Cum il descrie Sfantul evanghelist Luca – si ceilalti evanghelisti (in Evanghelia dupa Matei e vorba de doi demonizati) – cat de inspaimantator era pentru lumea infricosata de tot raul! Nu mai punea haina pe el, nu mai locuia in casa, ci prin morminte… . Moartea unde a fost provocata? Cum spune dumnezeiescul Pavel: de aceea a trimis Tatal pe Fiul Sau, sa surpe pe cel ce are stapanirea mortii, adica pe diavol. Si sarmanul demonizat isi cauta, din timpul vietuirii lui nefericite, locul mormantului. Oamenii incercau sa-l tina undeva, intr-o casa, inchis, legat; el sfarama obezile si alerga in pustie . Si, vazandu-L pe Iisus, a inaintat. Inchipuiti-va, toata lumea se inspaimanta cand il privea, de departe. Se intelege ca Iisus nu se inspaimanta; se mahneste adanc si il intampina. Si, uimitor, demonul din el Ii vorbeste Mantuitorului si-L recunoaste de Fiu al lui Dumnezeu.

Va spune mai pe urma Sfantul Iacov: “si demonii cred; si se cutremura” (Iacov 2, 19). Cred, in spaima insa. Sa nu uitam, sa luam aminte – mai ales cei care sunt ispititi sa nu creada – caci el, demonul, care crede, indeamna pe oameni sa nu creada. Aceasta e una din cele mai grave ispite ale demonului.
Atat de clara, de limpede pare credinta lui, incat Ii spune Mantuitorului “cu glas mare, cazand inaintea Lui: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preainalt? Rogu-Te, nu ma chinui! Caci poruncea duhului necurat sa iasa din om, pentru ca de multi ani il stapanea”.

“Nu ma chinui!”… Iubitilor, ce insemna acest chin? Si ce inseamna chinul lui Dumnezeu pentru orice suflet, pentru orice om? Aici se desluseste una din marile taine ale Dumnezeirii. Cum chinuie Dumnezeu? Ne da aici un talc adanc Sfantul Isaac Sirul, care spune: “Iar eu zic ca cei chinuiti in gheena vor fi biciuiti de biciul iubirii. Adica cei ce simt ca au gresit fata de dragoste sufera acolo un chin mai mare decat orice chin. Caci tristetea intiparita in inima de pacatul fata de iubire e mai ascutita decat orice chin din lume. E nebunie sa socoteasca cineva ca pacatosii se lipsesc in gheena de dragostea lui Dumnezeu. Dragostea este odrasla cunostintei adevarului, care, dupa marturisirea de obste, s-a dat tuturor. Dar dragostea lucreaza prin puterea ei in doua feluri: pe pacatosi ii chinuieste, iar pe cei ce au facut cele cuvenite ii veseleste. Si aceasta este, dupa judecata mea, parerea de rau sau chinul din gheena. Dragostea imbata insa sufletele celor de sus cu desfatarea ei”.

O, Doamne, intelegem adancul acestei marturii! Judecata, osanda lui Dumnezeu, chiar cele sase intrebari ale Judecatii (pe care le evocam intodeauna la Evanghelia din Duminica Judecatii: “Am fost flamand, insetat, gol, strain, bolnav, in temnita… si nu M-ati slujit”) tot taina a iubirii sunt. Atunci, care este osanda lui Dumnezeu? Care e pedeapsa lui Dumnezeu? Sa nu gresim in veci si sa nu hulim in felul acesta! Judecata, osanda, pedeapsa lui Dumnezeu este iubire. Atunci cand auzim ca vor merge cei pacatosi in osanda vesnica, aceasta inseamna ca vor suporta osanda iubirii. Nu este alta. Multi au aplicat Dumnezeirii gandurile, pacatele lor, judecandu-L pe Dumnezeu, socotind ca El este, in vreun fel, chiar autorul mortii. Doamne pazeste! Dumnezeu n-a facut moartea, spune Scriptura, si nu se bucura de osanda si de moartea celor vii. Caci vii le-a facut pe toate.

Acesta este unul dintre cele mai adanci adevaruri pe care trebuie sa le gandim; si sa ne impartasim din el. Pentru ca, impartasindu-ne din iubire, ne impartasim din vesnicia lui Dumnezeu. Acelasi Parinte, Isaac Sirul, spune: “Cel ce se hraneste cu iubirea se hraneste cu viata vesnica a lui Dumnezeu”. Simti, in iubire, totdeauna, luminand in tine vesnicia, puterea vietii de veci. Altfel, cum au spus si Isaac Sirul si alti Parinti, sarmanul om (si nefericitul demon) nu pot suporta iubirea. Vai celui care nu poate suporta iubirea, care simte “carbuni de foc aprinsi in inima lui”, cum spune Isaia proorocul! Sau: “Iadul e durerea celor ce nu pot iubi” (Dostoievski), si inca: “Iadul este crima impotriva iubirii” (Eugen Ionescu).

Atunci, aceasta cerea demonul: “Nu ma chinui!” – Nu ma chinui cu iubirea! Si, intreband Iisus: “Care iti este numele?”, demonul (omul, caci prin gura lui vorbea) a raspuns: “Legiune, ca suntem multi”. Si aici, la fel, se dezvaluie o fata intunecata a tragediei demonizatului; a oricarui demonizat: nu omul a vorbit. A vorbit demonul din el. Si-L rugau demonii pe Iisus: “De poruncesti cumva sa iesim, nu ne mana in adanc!”. La Apocalipsa, dumnezeiescul Ioan vorbeste de “adancimile satanei” – inventiile demonice cu care ispiteste din adanc. Demonii nu doreau sa mearga in adanc, intr-un anume fel, la obarsia lor, la obarsia raului. Dar era acolo o turma de porci; si L-au rugat pe Mantuitorul: “Ingaduieste-ne sa intram in turma de porci!”. Nu in adanc sa mearga ci – o, nefericitii! – sa-si duca mai departe slujba lor de distrugere. Iar, in taina mare a libertatii si, intr-un fel, a “rugaciunii” lor (daca o putem numi asa), le-a ingaduit; revelator, ca sa descopere lucrul lor, al demonilor, in lume. Asa trebuie sa intelegem partea ultima a acestei pericope (la care ne vom referi in final). Si intrand in turma de porci, precum am auzit, legiunea de demoni, care pe sarmanul indracit il chinuia si-l alerga, acum pe aceste nefericite necuvantatoare le chinuie, le alearga, facandu-le sa se arunce de pe tarm in lac. Pazitorii se infricoseaza, totdeodata, si de privelistea care li se arata, de prezenta lui Dumnezeu si a lucrarii Lui, dar si de paguba pentru care socoteau ca vor raspunde. Alearga in cetate, vestesc, gherghesenii vin, afla cum a fost vindecat demonizatul (ei il cunosteau), si-l vad deodata la picioarele Mantuitorului, linistit. Dar, uimitor, de spaima, de paguba, Il roaga pe Iisus sa plece de la ei; sa-i lase in lumea gandurilor lor. Scapasera de demonizat, insa pierdusera turma de porci. Iisus primeste cuvantul lor. Se retrage. Cel vindecat se apropie si-L roaga sa ramana cu El. Dar Iisus ii spune: “Mergi si spune cat bine ti-a facut tie Dumnezeu!”. Iisus se urca in corabie, cel vindecat, redobandindu-si chipul, zidit dupa chipul Celui care il vindecase acum (al lui Iisus), vesteste acolo, in cetatea, in casa lui, in tot tinutul…

De ce l-a trimis Iisus? Altadata, cand vindeca orbi sau alti bolnavi, le spunea: “Vedeti, sa nu spuneti nimanui!”. Tainic. Acum, dimpotriva, nu-l ia cu Dansul. Avea ucenici. Il lasa acolo sa fie apostol, sa spuna ce-i daruise lui. Ii redescoperise si-i redaruise chipul lui, dupa chip divin. Mantuitorul l-a trimis sa vesteasca, pentru ca lumea de acolo, de buna seama, avea sa auda cum turma de porci se pravalise in adanc, iar privindu-l acum pe cel vindecat, sa aiba in fata taina binelui si a raului. A raului, care a intrat in lume prin demon si care il slutise, facand din sarmanul om – o, nefericitul de el! – un vas in care era legiune de demoni; si a binelui, caci oamenii puteau sa vada cum raul care a pus stapanire pe om poate fi scos, inlaturat de Dumnezeu, ca omul sa-si redobandeasca, sa-si redescopere chipul. Mai mult, sa vada ca tinta demonului nu este numai omul, ci intreaga faptura, opera divina . Pentru care pe atatia dintre noi ii patrunde cu gandurile lui distrugatoare, ca sa faca aceasta opera divina – Creatia – irespirabila, sa o intineze.

De aceea cel vindecat trebuia sa stea marturie si, daca vreti, sa fie cuvantul – am zice, definitoriu – al binelui si al raului. Binele e Dumnezeu. Si trebuie sa stii, suflete, ce inseamna binele, ca orice gand, cuvant si lucru al tau sa fie inchinat zidirii. Dupa aceasta cunosti ca te afli in bine – cand prin toate creezi, dai viata, salvezi. Iar raul e ceea ce e lipsit de acest rost ziditor, tot ceea ce este desertaciune si, mai grav, tot ceea ce distruge.

Aflandu-ma la un moment dat in dialog cu o personalitate, un rector al unei universitati, a venit vorba despre o asemenea tema. Si am subliniat: “binele creeaza; raul distruge”. Pe buna dreptate, in dialog a aparut intrebarea: “dar daca raul distruge, nu trebuie si noi sa-l distrugem?”. Iar eu am raspuns: “tocmai aceasta a facut Hristos pe Cruce: a rastignit raul; a rastignit pacatul omului”. Si n-a ramas la actul distrugerii raului. Raul l-a distrus, dar faptura a inaltat-o la Inviere. Caci Hristos, rastignindu-Se si rastignind in El raul nostru, pacatul nostru, firea umana pe care Si-a luat-o din sangiurile Fecioarei a dus-o la Inviere. De aceea zic Parintii: “Iubeste pe pacatos; uraste pacatele lui!”.

Iisus a izgonit pacatul, raul din cel demonizat, si a redescoperit chipul divin din el, chipul originar. In acel demonizat Iisus contempla in adanc chipul zidit de El. Caci asa a lucrat Dumnezeu dintru inceput: l-a zidit pe om dupa chipul si asemanarea Lui. Mai talcuit: l-a zidit pe om – si aceasta-i definitia noastra potrivit Scripturii – dupa chipul lui Dumnezeu si in perspectiva nesfarsitei asemanari cu El. Si atunci, Iisus asa a vindecat: a distrus raul si l-a salvat pe om. L-a trimis pe om sa spuna celor din jur, care cugetau inspaimantati la pieirea, la pierderea bietilor porci, ca a fost salvat omul; si sa le arate distinctia intre bine si rau.

Aceasta e – atat de limpede – distinctia intre bine si rau; s-o stim si s-o marturisim: atunci cunosti ca te afli in bine si in adevar, cand orice gand, orice cuvant, orice lucru al tau e inchinat unui sens creator, binefacator, de viata datator. Tu poti sa creezi si pentru distrugere. Sa retinem! Sunt incredintat ca aceasta este marturia adevarului. Ce inseamna a fi in adevar? Aceasta inseamna, repet: ca orice gand, orice intentie a ta, orice cuvant sau gest al tau, oriunde te afli – cu semenul tau, pe strada, in piata, in scoala – sa fie ziditoare, sa creeze. Pentru ca suntem creati dupa chipul Creatorului. Si, dimpotriva, cand gandul, cuvantul, fapta ta sunt distrugatoare de viata, nu esti in bine. Asadar, sa distrugi numai raul!

Aici doua idei ne intampina. Erau fata in fata Mantuitorul – Fiul lui Dumnezeu facut om – si sarmanul demonizat. Cum s-a savarsit vindecarea lui se intelege: Mantuitorul a poruncit demonilor sa iasa. Si s-a redescoperit chipul. O, Doamne, de cate ori gandim la chipul nostru originar, sa cugetam ce a insemnat aceasta hotarare divina: “Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra”. Si Sfantul Vasile cel Mare se intreaba: “Cui a zis Dumnezeu «Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra»? Cui Altuia, zice el, daca nu propriului Sau Fiu si Chip?”; Cel care este stralucirea slavei Sale; Cel care a zis: “Eu si Tatal Meu una suntem”. Deci suntem facuti dupa chipul Fiului din veci. Si gandeste-te – o, crestine! – dupa chipul Fiului din veci al lui Dumnezeu, in Care iubirea si lumina parinteasca s-au revarsat fiintial si Duhul Sfant lumineaza fata Lui. Caci “in Duhul Sfant noi rostim «Domn este Iisus»”. Atunci, tu, omule, asa ai fost plasmuit: s-a insuflat in tine suflare de viata divina, prin care ti se da adevarul divin – si, de asemenea, putere divina – sa birui in tine ispita si sa dobandesti cunostinta – duhul cunostintei, al dreptei credinte, al temerii de a pierde lumina si iubirea lui Dumnezeu, in sfarsit, toate aceste virtuti. Zice dumnezeiescul Maxim Marturisitorul ca insusirile dumnezeiesti – mai ales cele morale – adica spiritualitatea divina, intelepciunea divina, bunatatea divina, stiinta divina, si celelalte – le-a insuflat Dumnezeu in noi. Adam a primit aceste insusiri divine, si prin ele s-a sadit virtutea in noi. Retineti si aceasta idee teologica adanca a Sfantului Maxim Marturisitorul, anume ca insusirile Dumnezeirii insuflate in om devin virtutile omului.

A fi dupa chipul divin inseamna a te impartasi din lumina divina, din intelepciune divina, din intelegere divina, din sfat dumnezeiesc, din puterea de a birui raul, din cunostinta. In toate sa vezi legile lui Dumnezeu si rosturile; in fiecare faptura sa vezi semanata, intrupata acolo, o ratiune divina. Tot asa cum sfintii mergeau printre flori, le auzeau graind despre maretia lui Dumnezeu si le mangaiau cu toiagul: “Nu strigati asa tare! Nu-L preamariti cu atata zgomot pe Dumnezeu!”. Noi nu auzim glasurile lor, dar sfintii le aud. Sau altii care aud glasurile astrelor ceresti, muzica sferelor ceresti… Si, ca un adanc de taina, Adam dobandise toate acestea – fericitul Adam – fara un “inainte de”, fara ceea ce avem noi – un trecut. Cand privim in trecutul nostru, vedem atata intuneric, atata umbra… Adam nu avea acest trecut. Caderea s-a produs mai tarziu. Abia pe urma a venit gandirea trecutului.

Rogu-va sa cugetam numai la aceasta: cata frumusete insufla chipului tau aceasta lumina divina si iubire divina, bunatate, pace si intelegere! E acea frumusete netrecatoare, caci daca frumusetea trupului trece, aceasta frumusete divina, a darurilor dumnezeiesti, a virtutilor, nu trece. Virtutile, cum spun dumnezeiestii Parinti, sunt mai batrane decat noi; pentru ca sunt insusiri dumnezeiesti. De aceea noi marturisim lumina, harul dumnezeiesc necreat si vesnic. Iar tu, vremelnicule, te impartasesti atunci din vesnicia lui Dumnezeu. Aceasta este frumusetea sufleteasca. Sa cugetati la ea, iubitilor! Ea te infrumuseteaza la orice varsta; caci e din vesnicie; ea nu are timp, ea nu are ani. Cu aceasta frumusete a fost zidit Adam, si in adanc se pastreaza in tot omul. Demonul a fost cel care il uratise.

Cum lucreaza demonul in cadere? Ii insufla omului cele ale lui. Mai intai uitarea – uiti de darul lui Dumnezeu; apoi nepasarea, credinta stramba, blasfemia, iutimea, mania, amaraciunea, infurierea (cu furie napraznica), ura de oameni, pomenirea raului, vorbirea de rau, osandirea, intristarea (fara temei), frica, lasitatea, cearta, rivalitatea, pizmuirea, slava desarta, fatarnicia, minciuna, necredinta, zgarcenia, iubirea de materie, impatimirea, trandavirea, micimea de suflet, nemultumirea, cartirea, infumurarea, parerea de sine, trufia, ingamfarea, dorinta de a placea oamenilor, viclenia, nerusinarea, lingusirea, inselaciunea, ironia (cu gand rau), duplicitatea, invoirea cu pacatele patimase, gandirea deasa la ele, ratacirea gandurilor, inmultirea pana la obsesie a gandurilor de la cel rau (obsesia ca nu mai poti scapa; numai Dumnezeu te scapa). Doamne, cand ai in fata aceste doua lumi, abia atunci (dobandind si intelesul lor) simti dorul de a te izbavi. Deslusesti atunci de unde vin aceste ispite, forme ale caderii, care te uratesc, te schimonosesc. Daca atat de frumos arata orice batran, straluminat dinlauntru de virtuti, in schimb, o, cat te uratesc patimile! Daca te-ai putea privi… Oamenii nu doresc sa fie frumosi la chip? Dar frumusetea chipului doar cu sulemeneli – sa ma iertati ca o spun – nu e frumusete. Daca dorim frumusete, sa ne impartasim din darurile dumnezeiesti ale virtutilor divine, care refac in noi chipul dupa care am fost urziti – al Mantuitorului Hristos. Si ori de cate ori, prin ispita, cel rau incearca sa ne intoarca de la harul, de la lumina divina, sa chemam ajutorul lui Dumnezeu; caci, asa cum spune Apostolul Iacov: “Toata darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este” (Iacov 1, 17).

Gandind la acest cuvant, mi-am zis asa: Doamne, de unde vine ceea ce numim noi progres, suis continuu? Vine din lumea aceasta? Daca progresul – retineti ideea! – ar fi din lumea aceasta, atunci, in chip firesc, cu fiecare copil al nostru – care e o unicitate si o noutate – ar trebui sa fie un progres; si, totdeauna, copiii ar trebui sa fie superiori parintilor. Daca unul e om de geniu, fiul lui ar trebui sa fie si mai genial. Dar, din nefericire, nu-i asa. Atunci, Doamne, am inteles cu adevarat ca progresul nu este o taina a lumii acesteia. Nu e din lumea aceasta. Evolutia nu produce un suis din ea insasi, asa cum au incercat sa ne amageasca, sa ne sminteasca, sa ne insele cei din veacul trecut. (Am aflat ca, in prezent, in America nu se mai preda Evolutionismul. I-a luminat Bunul Dumnezeu.) Daca progresul ar fi din lumea aceasta, neincetat am spori noi de la noi insine. Or, nu sporim noi; si e bine. Un american, pe care l-am mai citat – Ian Tattersall –, in lucrarea lui L’émergence de l’homme. Essai sur l’évolution et l’unicité humaine , spune: “Constatam evolutia, dar numai retrospectiv. (…) Natura nu poate evolua din ea insasi; ea e oarba”. Si incheie cartea cu urmatorul cuvant: “Gandul de perfectibilitate (adica noi singuri de am vrea sa ne perfectionam), ieri sau azi, nu-i decat o iluzie”. E uimitor! Daca l-as intalni, l-as imbratisa. Pentru ce? Pentru cinstea, pentru onestitatea lui. Rar s-a scris atat de cinstit de catre un om invatat, care este insusi directorul Institutului National de Antropologie si Istorie a Omului din Statele Unite.

Cand am savarsit deunazi Taina Sfantului Botez, simteam, credeti-ma, harul pe care-l primeste pruncul. Si acest har de la botez, Doamne, e slava, chipul Tau, viitorul si progresul. Nu e cu putinta, iubitilor, schimbarea fara har. Oamenii reusesc sa transfigureze intr-un fel (sau sa intineze) natura; dar ei nu se schimba. Si nu se pot schimba decat atunci cand Mantuitorul – asa cum a aparut in fata demonizatului – se arata in fata noastra, chemat de noi. Chemam harul Lui, sa se oglindeasca in noi chipul Lui. Aici e taina progresului lumii. Trebuie s-o stim si s-o marturisim copiilor nostri, elevilor nostri, studentilor nostri si tuturor.

Astfel ca, desi demonul Il marturisea pe Hristos, blasfemia si ateismul sunt operele lui. Zic Parintii: de pacatele de la trup vom raspunde noi (desfraul, avortul si celelalte), dar pacatele hulirii lui Dumnezeu, ale despartirii de Dumnezeu, acelea vin de la demon. Si adauga Parintii alt cuvant: “Omule, ia aminte! Totdeauna cand esti ispitit de indoiala , de hula impotriva lui Dumnezeu, e de la demon. De acele pacate nu vei fi tu osandit, pentru ca sunt de la demon”. E o mare taina, pe care o descopera Patriarhul Petru al Alexandriei. El a primit pe un pustnic, care l-a intrebat: “Ce sa ma fac, Parinte Patriarh? Ganduri de hula, de necredinta ma bantuie”. Atunci patriarhul i-a spus: “Fiule, linisteste-te. De la demon sunt si mai ales el va fi judecat pentru aceasta. Ca si eu eram framantat, si am mers la Ava Pafnutie …”. Acesta i-a spus patriarhului Petru: “Cand m-au prins pe mine chinuitorii, m-au dus sa ma munceasca pentru marturisirea lui Hristos. Cand ma munceau (era ca o judecata a lui) – cu carlige de fier strunjeau trupul meu – vicleanul diavol imi aducea ganduri de hula spre Dumnezeu, iar eu ii raspundeam cu mahnire si tristete: O, sarmane duh viclean si necurat! Eu sufletul meu si trupul si toata viata mea imi dau chinurilor si mortii pentru Dumnezeu, iar tu imi aduci mie ganduri de hula? Pai de as huli eu pe Domnul Dumnezeul meu dupa vicleanul si vrajmasescul tau sfat, nu mi-as da trupul si sangele meu muncilor si focului pentru Dansul. Si hula ta se va intoarce asupra ta” (asa cum spusese Psalmistul: “Intoarce-se-va rautatea lui la capul lui”).

Multi crestini au fost chinuiti in timpurile din urma, in toate tarile, de cel rau, pentru a-si lepada credinta; e vorba de aceeasi tema din vremea marilor prigoane. Si au rezistat, au supravietuit si au marturisit. Bunule Doamne, asa ne rugam: sa straluceasca in noi lumina fetei Tale! Asa cum Tu, in fata celui demonizat, ai stralucit asupra lui, demonii au fugit si chipul celui zidit de Tine, dupa chipul Tau, l-ai aratat in fata multimilor linistit, senin, luminos, redobandind dragostea si lumina cea dintai. Fa, Doamne, si in noi sa straluceasca frumusetea fetei Tale, lumina Ta, iubirea Ta, bunatatea Ta, pacea Ta, frumusetea Ta! Fa, Doamne, ca ea sa straluceasca si pe fetele acestor oameni, ale noastre si ale tuturor celor care poarta in ei harul Duhului Tau si sunt temple ale Duhului Sfant – asa cum tot Isaac Sirul spune: “Stralucirea Ta, Doamne, din adancul inimii, este darul, plata pe care ne-o faci”! Iar bucuria divina – aceasta ofranda negraita, biruitoare asupra oricarui rau din lume, marturie a adevarului si a luminii – sa nu ne paraseasca niciodata. De la Tine Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, cu Preacurata-Ti Maica si cu toti sfintii. Amin.

Parintele Constantin Galeriu

(crestinortodox.ro)

mai mult
PromovateSocial

Strănepotul Sfântului Luca al Crimeei a fost botezat ortodox

Botez2

Mitropolitul Nectarie de Argolis l-a botezat recent pe strănepotul Sfântului Luca al Crimeei, anunţă Orthochristian care citează Romfea.

Ruda de sânge a Sfântului Luca, Alexei, a primit Taina Botezului în oraşul Nafplio – Grecia, localitate în care se află o biserică dedicată chirurgului devenit sfânt.

Alexei a vizitat de mai multe ori eparhia şi lăcaşul de cult închinat Sfântului Luca. Ultima oară a asistat la Sfânta Liturghie şi a cerut Mitropolitului Nectarie să îl încreştineze.

Naşi de botez i-au fost verişoara şi soţul acesteia.

După primirea Tainei Botezului în biserica Icoanei Maicii Domnului Evanghelistria din Nafplio, Alexei i-a mulţumit ierarhului pentru marele dar spiritual oferit.

Cei prezenţi i-au urat noului botezat „să se facă demn de această chemare”.

Alexei s-a născut în Tashkent, Uzbekistan, iar în prezent locuieşte în Belgia.

Sfântul Luca al Crimeei

Sfântul cunoscut ca nou doctor fără de arginți și făcător de minuni a fost canonizat în anul 1996 și de atunci cinstirea lui s-a răspândit în toată lumea ortodoxă.

În România, Sfântul Luca este cinstit oficial începând cu anul 2013 când Sfântul Sinod a hotărât înscrierea sa în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.

O parte din moaștele sale se află și în țara noastră, la Paraclisul Institutului National de Endocrinobgie „C.I. Parhon”, precum şi în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, Bucureşti.

(basilica.ro)

mai mult
CronicăPromovate

Legendele lu’ Baraba și Shorley-ul din anii ’90

MPP6457

Inițial am vrut să dau asta la gazetă, da’ mi-am zis că e mai bine să rămână, momentan, doar acilea, printre prieteni

Poza asta e făcută în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1995, de „Fiara” Cătălin Luțu, la Shorley, în Regie. Cârciumă ancestrală care, pe vremea aia, funcționa nonstop. Obișnuiam să merg acolo cu gașca din tura de pe noapte de la Evenimentul zilei, spre dimineață, la o ciorbă de burtă și mai multe votci mai mici sau mai mari, să ne refacem pansamentul gastric după o noapte de hălăduit, care prin cârciumi și cabarete, care prin morgi și secții de poliție, sau la te miri ce căcănării se mai întâmplau prin Bucureștiul acelor ani. Numa’ că atunci a fost altfel. Am început de cu seară, că tocmai împlinisem 26 de ani de când făceam umbră pământului mai mult sau mai puțin degeaba.
Baraba, care sosise printre ultimii și era defazat alcoolemetric, și-a zis că recuperează repede handicapul și a turnat în el, în mai puțin de juma de oră fo patru votci și tot atâtea beri. La un moment dat, ca toți bețivii respectabili – pe care îmi vine să-i pup pe frunte pentru consecvență – simte nevoia unui toast. Bâlbîie el ceva și, se gândește să facă o „sovietică”, să mă stropească în cap cu bere. Dă paharul pe spate și aruncă spre mine conținutul. Atât doar că io eram într-un cap al mesei și el în celălalt. Nu m-a atins niciun strop că în avântul său toată berea s-a dus în ciorbele unor badigarzi de-ai lu’ Șorlei care se dregeau și ei ca oamenii de bine. Băbăiețișifete, a ieșit un iureș ca-n „Șapte păcate”. Zburau pahare, scaune și se dădeau mesele cu cracii-n sus ca-n westernurile americane. Mă rog, până la urmă, cu tactul și diplomația care mă caracterizează, am calmat inflamația și am fraternizat cu badigarzii până ne-am făcut muci toți. Pe Vrejoiu l-am recuperat un ceas sau două mai târziu, că era în alt salon unde bea cu doi inși pe care nu-i cunoștea, da’ care-l luaseră de pe jos, de afară. Nu-și mai amintea nimic.

La masă, de la stânga către dreapta suntem, în ordine, următorii făptași: Radu Baraba Popa – cu celebra sa barbă popească, Cristian Burcioiu, Roxana Jenei, Bogdan „Păsărică” Atanasiu, Daniela și nu-știu-cum – p-asta mi-aduc aminte că-i ziceam toți „la vache qui rit”, că râdea nonstop și avea niște țâțe superbe, de bălea toată redacția pe lângă ea, și ea nimic cu nimeni – fosta mea viitoare primă și ultimă nevastă, io în capu’ mesei, Sandu Vrejoiu și Petrișor Cană. Pare-mi-se că, mai încolo, au venit și Calin Darie „Macarie” și viitoarea soție a lu’ Păsărică. Oricum, viitoarele noastre nveste s-au tirat primele că simțiseră ele ceva…

În fine, că tot l-am amintit pe Petrișor, ăsta avea o dambla pe atunci. Când se trosnea se ducea la gară și se urca în tren. Și, pe la cinci-șase dimineața, i se năzărește iar: „Băi, ce-ar fi să continuăm la Sinaia? E un tren la zece”. Propunerea a fost întâmpinată cu aplauze și s-a hotărât să mergem cu toții la cotețele noastre, să ne luăm cele trebuincioase și să ne vedem la casele de bilete. Numa’ că, la ora fixată, Petrișor al nostru s-a trezit singur în gară și s-a urcat într-un tren unde a adormit. Nu mai țiu aminte unde s-a trezit, da-l întreb azi la redacție. Altădată, s-a trezit cu el pe cap Paul Apostol, la Tulcea, unde era corespondent teritorial. Ce să-i faci, îi plăcea să doarmă-n tren.

Mă rog, din cauza lu’ Baraba am mai luat bătaie acolo de câteva ori, da’ ne-nvățasem ca țiganu’ cu Scînteia. Într-o iarnă, la plecare, când am ieșit afară îi vine ideea nebunului să meargă pe mașini. Erau fo patru-cinci Dacii toate acoperite de zăpadă, că ninsese. Și le ia la călărit. De pe capota ultimei îl mai trăznește una, să se pișe pe parbriz de pe capotă. Își face treaba mică, sare jos și dă să-și închidă „prăvălia”. N-a mai apucat. Din mașină s-au dat jos cei patru badigarzi ai lui Șorlei care stăteau acolo să se încălzească. Au intrat ăia în noi ca tătarii în Moldova. Unu’, Câcu îl chema, fost boxer la Rapid și care acu’ e badigardu lu’ Marian Oprișan la Focșani, îl luase la tăvăleală pe Macarie, coleg cu noi da’ student la Medicină. Io, nonconflictual, cu mâinile în buzunare, da’ cu gura mare, i-am zis: „Băi, nu mai da în el, bă, că ăsta o să fie doctor și tu tot cu creierul cât o nucă o să rămâi!”. La auzul grozăviei, Câcu îl lasă pe Macarie vine la mine și mă-ntreabă: „Cum am creierul, mă?”. Io persist în eroare și confirm încă odată că-l are cât o nucă sau chiar mai mic. Îmi fute ăla o castană în țeastă de-am văzut Crucea Sudului în emisfera australă. Nu m-a durut, că eram anesteziat de la cocârț și era și un ger care-mi amorțise simțurile. Așa că i-am dat mai departe cu comparația. Mi-a mai ars fo patru-cinci castane, că nu-i venea să dea cu pumnu’, că nu schițam niciun gest de apărare. A doua zi aveam capu’ plin de gâlme, de nu puteam nici să mă pieptăn. Culmea e că, după fo cinșpe ani mă trezesc cu un telefon de la Câcu. Habar n-am de unde făcuse rost de număr: „Alo, domnu’ Mihnea, sunt io, Câcu, ăla de la Shorley, cu creieru’ cât o nucă. Când treceți pe la Focșani să mă sunați, să vă dau niște vin, că nu trebuia să vă bat”. L-am băut și p-ăla.

Baraba mai inventase una tare. Pișatul de la fereastra bufetului EVZ, aflat la etajul II al Casei Scînteii. Buda era hăt, departe, în redacție, la fo sută de metri liniari de locul unde ne trosneam colegial în timp ce ne scriam articolele după ce ne întorceam de pe teren. Așa că, ca să economisească timp, Baraba a brevetat micționarea de la etaj. Și ne-a îndobitocit și pe noi,că nu se mai ducea nimeni la umblătoarea oficială. Într-o noapte, tot iarna, a apărut lângă noi și răposatu’ și regretatu’ Ciprian Chirvasiu. Omu’ nu știa cutuma locului și-l vede pe Baraba cum se scoală de la masă și, fără un cuvânt, se duce, deschide fereastra, pășește pe pervazul plin de gheață, face un pas la stânga și trage fereastra după el. Noi, convivii care știam scopul deplasării, ne-am continuat pălăvrăgeala. Chirvase, însă, amuțise. După două minute, Baraba intră pe geam și se așează la masă, imperturbabil. Ciprian se uită la noi, scoate mâinile pe care și le ținuse strâns între picioare și zice: „Mi-au transpirat palmele…”.

Iar altă fază, de data asta personală, s-a petrecut vara pe pajiștea din fața Căsoiui Presei Libere. Nu’ș de la ce dracu’ ne luasem la harță da’ convenisem că nu putem tranșa disputa decât printr-o luptă dreaptă, bărbătească. Ca urmare a deciziei noastre înțelepte, pe la zece dimineața, când venea lumea la muncă în redacție, am ieșit pe câmpul de bătaie. Am stabilit și regulile. Adică una singură: totul e permis, numa’ io să nu-l trag de barbă și el să nu se atingă de coaiele mele. Doru Iordache ne era arbitru. Nici n-a apucat să spună: „Unu, doi, trei, și…”, că io m-a înfipt în barba lui și el în ale mele. Până la urmă s-a hotărât că e meci nul și ne-am întors la bufet.

(Mihnea Petru Pârvu)

mai mult
PromovateSport

EXCELSIOR copii!

meci

Nu mă interesează că s-a terminat 1 – 1!…

Norvegienii sunt „cetăţeni de clasă I” faţă de români, în UE!… Dar când 30000 de copii cântă imnul naţional, indiferent unde, este absolut clar că viitorul României nu este sumbru!…

EXCELSIOR copii!… Doamne ajută!…

 

(Bogdan-Costin Georgescu)

mai mult
CronicăPromovate

„Hala” EVZ

Mpp654

Io și Gabriel Grigore, în mai 1993, în redacția Evenimentului zilei, pe la ora patru dimineața.

Se lucra nonstop, că aveam și ediție de prânz. The good guy and the bad guy, c-așa era modelu’. Gabi, care era partenerul meu de echipă pe atunci, are acum propria gazetă la Pitești, Jurnal de Argeș. Io tot în „hală”.

În camera aia, de zece metri pe opt, erau uneori și peste patruj’ de inși care fumau cam toți în același timp. Țăcăneau mașinile de scris, sunau telefoanele și zbârnâiau niște stații de emisie-recepție Motorola. Acolo ne-am făcut ucenicia în presă și io și Dan Andronic și Adrian Halpert și Sorin Ovidiu Balan și Miron Manega și Doru Dragomir și Doru Dendiu și Bogdana Păun și Alecu Racoviceanu și Gongu Florin și Daniel Nanu și Alin Paicu și Alex Revenco și Gherghescu Gabriel și Radu Victor Dumitrescu și Gabriel Stanescu și Bogdan „Păsărică” Atanasiu și și Marcela Feraru și Cristi Godinac și Radu Moraru și Radu Baraba Popa și Cristian Botez și Burcioiu Cristian și Radu Tudor, chiar și Cartianu și mulți, mulți alții. Unii s-au lăsat de meserie, alții au murit și câțiva au rămas la fel de insistenți.

Nu aveam laptopuri, aifoane sau smartfoane, nici măcar pagere. Gugăl încă nu se inventase, iar internetul era un neologism. Tot ce publicam era producție proprie, din teren.

Mi-aduc aminte de răposatu’ George Pruteanu – care mi-era profesor de „Stilistică” la Școala Superioară de Jurnalistică și, totodată, coleg la ziar – cum le spunea gagicilor din secția „Cultură” al cărei șef era: „Bă, fetelor, mergeți și voi la o piesă de teatru, la film, la o cafenea sau la o cârciumă unde beau actorii… Veniți cu o știre d-acolo! Nu stați ca maimuțele la birou, că vă plictisiți”. Mă rog, avea el grijă și în alte moduri să le alunge plictiseala 🙂 Mie îmi zicea: „Marinare, când mă uit la tine văd globul pământesc… ”.

Poza ne-a făcut-o dom’ profesor Gabriel Boholț.

(Mihnea Petru Pârvu)

mai mult
ActualitatePromovate

Prăbușirea disciplinei în școli și a calității actului educațional pleacă de la părinți

parent

Psihiatrul David Eberhard, tatăl a 8 copii, spune că stilul parental permisiv creează o generație de tineri adulți fără empatie socială, fără norme și limite, care, după o copilărie răsfățată, sfârșesc prin a fi dezamăgiți în viață: „A-i spune NU unui copil nu este același lucru cu a-l bate. Copilul trebuie să știe ce înseamnă limitele, trebuie să știe ce înseamnă refuzul și opoziția”.

„Am plecat de la a nu avea voie să le dăm o palmă la fund și am ajuns la a nu avea voie să le zicem nimic care să îi supere sau să îi deranjeze”, spune David Eberhard.

Psihiatrul susține că părinții din zilele noastre au dezvoltat un comportament conform căruia trebuie să fie super-protectori cu copiii lor și să facă tot ceea ce este necesar pentru a nu li se întâmpla nimic rău. „Efectul este nașterea unei generații de copii foarte fragili, cărora ne este aproape imposibil să le spunem ce să facă. Au devenit ca niște păpuși de porțelan. Noi nu mai avem curajul să îi corectăm sau să luăm măsuri pentru a-i îndrepta. În mod automat, acest lucru transformă copilul într-un viitor tânăr și adult fără repere, fără norme și limite”, explică psihiatrul.

O altă problemă pe care David Eberhard o ridică este modul în care părinții au ajuns să trăiască cu un sentiment de vinovăție față de propriii copii în ceea ce privește timpul tot mai puțin petrecut cu ei, spunând că:  „Părinții muncesc tot mai mult, își dau copiii la grădiniță și școală de la vârste tot mai mici, apoi încearcă să compenseze timpul pierdut departe de copii oferindu-le tot ce își doresc și lăsându-i să hotărască orice. În esență, acest lucru provoacă copiilor mai mult rău decât lipsa timpului petrecut alături de părinți”.

În noua sa carte, „Copiii la putere”, psihiatrul suedez scrie despre educația liberală ca o metodă care renunță la constrângeri și pedepse și susține că vinovați sunt părinții care nu se comportă ca adulți responsabili. Prin opera sa, Eberhard reclamă atitudinea generațiilor actuale de părinți care încearcă să devină cei mai buni prieteni ai copilului.

Relația permisivă dintre părinte și copil este cauza care a determinat degradarea disciplinei în școli și a calității procesului educațional, dar este si cea care a dus la creșterea îngrijorătoare a tentativelor de sinucidere în rândul adolescenților și a consumului de droguri. Când copilul nu mai are teamă și respect pentru părinți, el nu mai are limite, busolă de orientare. „Copilul nu are nevoie să îi fiți prieten, ci părinte. Nu trebuie să coborâți la nivelul lui, să nu îl contraziceți, să îi faceți tot timpul pe plac, să nu mai aveți nici o putere de decizie. E total greșit. Copilul are nevoie de limite, de opoziție, de disciplină și rigoare”, susține psihiatrul.

(pedagoteca.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

ULTIMA ORĂ/BREAKING NEWS

ic68847

MARE PETRECERE DUHOVNICEASCĂ

Își serbeaza ziua Sf Parascheva!

Petrecerea este în toi în toate bisericile si mănăstirile din toata țara sub numele de Sf Liturghie. I se va cânta troparul special dedicat pentru aceasta zi. Dacă vreți sa-i faceti o surpriza frumoasa, învațați-l!

Sunteți invitati TOȚI indiferent de rasă, naționalitate, etnie, limbă, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, #, vârstă etc.

Muzica va fi asigurata, GRATIS, de corurile sau stranele fiecarei biserici sau mănăstiri.

Cu acest prilej Biserica va oferii, GRATIS, daruri duhovnicești, binecuvântari, iconițe, anafură si aghiazma!
De asemenea, Sf. Parascheva va va implini, TOT GRATIS, orice dorințe venite din rugăciuni personale făcute cu credință. Acestea vor fi adresate catre icoana Ei care se va afla in partea dreapta-față, cum intrati.

TV. Trinitas va transmite in direct de la resedința pămantească a sărbatoritei acest eveniment. Din sursele noastre se estimeaza ca numarul participantilor va fi de multe ori mai mare decat la Untold. De la resedinta din Împaratia Cerurilor provine icoana de mai jos, unde Hristos i-a oferit cadou un tron aproape de TRONUL SĂU.

Daca stați acasă nu mai primiți nimic din ce se ofera GRATIS.

Fiti pe faza!

INTRAREA VA FI LIBERĂ! VĂ AȘTEPTĂM!

(Cătălin Rusu)

mai mult
EuropolisPromovate

Consiliul Afaceri Externe, 14/10/2019

Council2

Principalele rezultate

Siria

Consiliul a discutat despre Siria din perspectiva celor mai recente evoluții din această țară. Geir Pedersen, trimisul special al ONU pentru Siria, a furnizat informații miniștrilor cu privire la procesul politic. Acesta i-a informat cu privire la activitățile sale din perioada premergătoare primei reuniuni a Comisiei constituționale programate pentru sfârșitul lunii octombrie. De asemenea, acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la riscurile acțiunii militare a Turciei din nord-estul Siriei pentru procesul politic. Miniștrii afacerilor externe și-au reafirmat sprijinul deplin față de eforturile depuse de trimisul special.

Miniștrii afacerilor externe au discutat apoi despre acțiunea militară a Turciei în nord-estul Siriei și au adoptat concluzii prin care au condamnat-o. Reamintind decizia adoptată de unele state membre de a stopa imediat acordarea de licențe pentru exportul de arme către Turcia, statele membre s-au angajat în favoarea unor poziții naționale puternice în ceea ce privește politica lor în materie de export de arme către Turcia, în temeiul dispozițiilor Poziției comune 2008/944/PESC privind controlul exporturilor de arme.

Există un angajament clar din partea tuturor statelor membre în favoarea unor poziții naționale puternice în ceea ce privește politica lor în materie de export de arme către Turcia, în temeiul dispozițiilor Poziției comune privind controlul exporturilor de arme. Aceasta înseamnă că politica de export este suspendată. […] Acest mecanism permite luarea în mod imediat de decizii, care pot fi adoptate la nivel național și coordonate la nivel european.

Federica Mogherini, Înalta Reprezentantă pentru afaceri externe și politica de securitate

Activitățile de foraj ilegale ale Turciei

Consiliul a discutat despre continuarea activităților de foraj ale Turciei în zona de est a Mării Mediterane, inclusiv noile activități de foraj desfășurate la 45 de mile nautice de coasta sudică a Ciprului. Consiliul a adoptat concluzii prin care a convenit asupra instituirii unui regim-cadru de măsuri restrictive care să vizeze persoanele fizice și juridice responsabile de activitățile ilegale de foraj de hidrocarburi în zona de est a Mării Mediterane sau implicate în aceste activități.

Afaceri curente

La începutul reuniunii, Înalta Reprezentantă și miniștrii afacerilor externe au făcut referire la evoluțiile privind Iranul. Aceștia au reamintit angajamentul lor față de JCPOA (acordul nuclear cu Iranul) și au subliniat importanța continuării eforturilor de dezamorsare a tensiunilor.

Înalta Reprezentantă și miniștrii afacerilor externe au discutat pe scurt despre Libia. Aceștia și-au exprimat sprijinul deplin față de reluarea procesului politic condus de ONU.

De asemenea, Înalta Reprezentantă a abordat subiectul Venezuelei și a încurajat miniștrii să participe la Conferința internațională de solidaritate privind criza refugiaților și a migranților din Venezuela, care va avea loc în perioada 28-29 octombrie.

Ucraina

Miniștrii afacerilor externe din UE au desfășurat un schimb de opinii cu ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Vadim Pristaiko. Aceștia au reafirmat angajamentul ferm al UE față de Ucraina, atât în ceea ce privește integritatea teritorială și securitatea sa, cât și în ceea ce privește eforturile guvernului său vizând procesul de reformă.

mai mult
CronicăPromovate

Un răspuns

typewriter

Radu Aldulescu, prozator de mare forță, dă un răspuns genial întrebării „Ce-i lipsește prozei românești contemporane?”:

– „Păi ce-i lipsește, îi lipsesc romancierii!”
Și continuă, „Suntem o literatură mică, printre literaturile mici. O literatură de mâna a doua spre a treia, în Estul fost comunist. Nu avem un scriitor de calibrul valoric și succesul lui Ismail Kadare, de exemplu. Un romancier extraordinar. Nu avem.”
Cum sună „nu avem”, ăsta, parcă îl auzi și îl vezi pe Moromete spunând „Nu am, Jupuitule, că daca aveam, îți dădeam!”.

În același interviu, îl închide pe Cărtărescu într-o cutie de pantofi destinată depozitării pe veci în debaraua de încălțăminte, sau măcar pâna la demolarea casei:
„Dacă n-ai ceva de spus, rămâi un om care scrie. De pildă, Jurnalul lui Mircea Cărtărescu s-ar putea numi așa: Jurnalul unui om care scrie fără să aibă nimic de spus. Și se vede foarte mult chestia asta.”

(Mirel Curea)

mai mult
CreștinătatePromovate

Sfanta Cuvioasa Parascheva

SfParascheva2

Vineri, 11 octombrie 2019, racla Sfintei Parascheva a fost scoasa spre inchinare. Anul acesta, alaturi de moastele Sfintei Cuvioase Parascheva, pelerinii vor putea cinsti moastele Sfantului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, care vor fi aduse din Insula Corfu, Grecia. Mentionam ca traditia de a aduce la Iasi, cu prilejul sarbatorii Sfintei Cuvioase Parascheva, moaste ale altor sfinti a fost instituita in anul 1996 de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Prezenta moastelor Sfantului Spiridon in tara noastra este dovada faptului ca sfintii nu apartin unui singur loc, ci intregii Biserici. Un sfant din secolul al 4-lea si cu o sfantă din secolul al 11-lea, se intaresc in comuniunea lor spirituala, ca sa ne intareasca pe noi in comuniunea cu Dumnezeu.

Sfanta Parascheva s-a nascut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia, pe tarmul Marii Marmara, in apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune ca pe cand avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit intr-o biserica cuvintele Mantuitorului: „Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determina sa-si daruiasca hainele sale saracilor.

Dupa o vreme se retrage in pustie. Urmand sfaturile unor vietuitori alesi, se indreapta spre tinutul Pontului, oprindu-se la manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va ramane cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile sfinte. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului.

Din putinele stiri privitoare la viata ei, aflam ca intr-o noapte, pe cand avea 25 de ani, un inger i-a spus in vis, sa se reintoarca in locurile parintesti. Sfantul Varlaam scrie in Cazania sa: „Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”.

Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. Aici, impacata cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat sufletul.

A fost ingropata ca o straina. Potrivit traditiei se spune ca un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tarm, iar un sihastru care traia acolo, a rugat pe niste crestini sa-l ingroape dupa randuiala crestineasca. Sapand deci o groapa, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit si plin de mireasma. Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului. Dar in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, sezand pe un scaun luminat si inconjurata de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru ca n-a scos din groapa trupul Cuvioasei Parascheva. Iar imparateasa pe care o vazuse in vis ” si care nu era alta decat Cuvioasa Parascheva ” i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva la loc de cinste.

Credinciosii au inteles ca este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormant si l-au asezat in biserica Sfintii Apostoli din Kallicrateia. Indata au avut loc vindecari minunate in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaste.

In anul 1238, in ziua de 14 octombrie, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Tarnovo, fiind asezate in Biserica cu hramul Maicii Domnului.

In anul 1393, Bulgaria cade sub ocupatia turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate in moschei. Este anul in care sfintele moaste sunt mutate la Vidin, pentru 5 ani.

Dupa lupta de la Nicopole din anul 1396, moastele Sfintei Parascheva vor ajunge din Vidin la Belgrad – Serbia, in anul 1398.

In 1521, sultanul Suleiman Magnificul cucereste Belgradul. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt duse la Constantinopol, fiind asezate in palatul sultanului. Au fost rascumparate de la turci de Patriarhia Ecumenica. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost asezate in Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. Dupa transformarea acestei biserici in moscheie, moastele au fost duse in mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfantul Dumitru de la Xiloporta (1597) si Sfantul Gheorghe din Fanar – noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).

Stramutarea moastelorCuvioasei Parascheva la Iasi

Vasile Lupu ctitorind la Iasi biserica „Sfintii Trei Ierarhi” si amintindu-si de Ioan Asan, care la vremea sa a stramutat moastele Prea Cuvioasei Parascheva de la Epivat la Tarnovo, de Alexandru cel Bun care a adus moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Cetatea Alba la Suceava, a facut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca moastele Sfintei Parascheva sa fie stramutate la Iasi.

Plateste toate datoriile Patriarhiei Ecumenice, si astfel, patriarhul Partenie I si membrii Sinodului au hotarat sa-i ofere, drept recunostinta, moastele Cuvioasei.

Moastele Cuvioasei Parascheva au fost aduse in Moldova de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) si asezate pe 14 octombrie 1641, in Manastirea „Sfintii Trei Ierarhi“. In anul 1887, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate in Catedrala mitropolitana din Iasi.

Cinstirea Cuvioasei Parascheva nu are granite

Bisericile care au ca ocrotitoare pe Sfanta Cuvioasa Parascheva sunt intr-un numar mare. Astfel, in Arhiepiscopia Bucurestilor sunt peste 33 de biserici, in Arhiepiscopia Targovistei 18, in Episcopia Buzaului 29, in Episcopia Dunarii de Jos 24, in Episcopia Alexandriei si Teleormanului 4, in Arhiepiscopia Iasilor 35, in Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor 5, in Episcopia Romanului 22, in Arhiepiscopia Sibiului 47, in Episcopia Maramuresului si Satmarului 6, in Arhiepiscopia Timisoarei 18, in Episcopia Caransebesului 5, in Mitropolia Basarabiei 6. Episcopia Ortodoxa a romanilor din Ungaria are la Gyula o biserica cu hramul „Sfanta Parascheva”, construita in anul 1834. Romanii din Malovista (Macedonia), Torino (Italia), Paris (Franta), Wakefield, Massachusetts (SUA) au biserici al caror hram este Sfanta Parascheva.

Intr-o predica inchinata Sfintei Cuvioase Parascheva, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a marturisit ca Sfanta Parascheva ii ajuta pe toti oamenii care isi indreapta rugaciunile catre ea: „Sfintii, din orice neam ar fi ei, sunt sfintii lui Dumnezeu si ii ajuta pe toti oamenii smeriti care cu evlavie multa cer ajutorul sfintilor. De aceea, Sfanta Cuvioasa Parascheva aduna popoarele in comuniune de rugaciune, in unitate frateasca. Aduna laolalta pe romani, bulgari, greci, sarbi si pe toti cei care o cinstesc cu multa evlavie. Sfanta Cuvioasa Parascheva este mult folositoare pentru toti crestinii, dar mai ales pentru toti cei care au evlavie deosebita fata de ea. Sfanta a fost tanara cand a trecut la viata vesnica. Se vede aceasta mai ales la Iasi in perioada examenelor cand studentii, cu multa evlavie, cer ajutorul ei ca sa reuseasca la examene. De asemenea, sunt oameni bolnavi care vin de la departari mari ca sa primeasca ajutorul Sfintei Cuvioase Parascheva”.

Adrian Cocosila

Sfanta Parascheva – Sfanta Vineri
Sarbatoarea Sfintei Vineri, foarte populara in randul romanilor, provine din cultul zeitei romane Venera (latinescul „venere“ inseamna „ziua saptamanii dedicata lui Venus“), zeita frumusetii si a dragostei. Intrucat vestea despre minunile Sf. Parascheva se raspandise in toata tara, ea a fost numita Vinerea Mare de toamna sau Vinerea celor 12 vineri. De altfel, onomasticul grec „paraskevi“ inseamna „a cincea zi a saptamanii, vineri“. Sfanta Vineri era considerata stapana peste lumea femeilor, indeletnicirile acestora (cusutul, torsul, tesutul) fiind controlate de ea. Considerata aparatoarea calatorilor, pasarilor si animalelor, ea daruia si frumusete fetelor ce o ascultau. In cinstea Sfintei Vineri, femeile nu torceau, nu spalau rufe si nu faceau paine vinerea, pentru a nu fi orbite si lasate vaduve (Sfanta fiind vaduva). Mai erau interzise spalatul pe cap, imprumutatul din casa si petrecerile. Aceste superstitii au cazut astazi in uitare, ele nefiind incurajate de Biserica.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfintilor Mucenici Nazarie, Protasie, Ghervasie si Chelsie;
– Sfantului Mucenic Silvan; a Sfantului Mucenic Petru Avselamul;
– Sfantului Eftimie si a patruzeci de sfinti mucenici din Egipt si Palestina.

Maine, facem pomenirea Sfantului Cuvios Mucenic Luchian.

(crestinortodox.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

Duminica Parintilor de la Sinodul VII Ecumenic

icoana21

Duminica Parintilor de la Sinodul VII Ecumenic a fost asezata in amintirea zilei de 11 martie 843, cand in Biserica Rasaritului a fost reasezata inchinarea la sfintele icoane.

Cuvantul «ortodoxie» inseamna «dreapta marire», «dreapta credinta», «dreapta inchinare» lui Dumnezeu. De ce «dreapta»?: Pentru ca poate fi si una stramba. E bine sa stiti ca oamenii, in general, se impart in credinciosi si necredinciosi. Lasandu-i la o parte pe necredinciosi, cei credinciosi se impart, la randul lor in doua categorii: binecredinciosi si raucredinciosi.

Binecredinciosii sau ortodocsii sunt aceia care pastreaza, fara nici o stirbire sau adaugire, credinta cea dreapta, asa cum le-a fost ea lasata de Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos si cum li s’a transmis de-a lungul secolelor prin Sfintii Apostoli si prin Sfintii Parinti; sunt aceia care se impartasesc de harul Sfantului Duh prin cele sapte Sfinte Taine ale Bisericii si a caror inchinare este expresia dreptei lor credinte. Raucredinciosii sunt aceia care, desi se pretind si se marturisesc crestini, au strambat adevarurile de credinta si practica o falsa inchinare, pe potriva ratacirii lor.

Raucredinciosii s’au ivit chiar din primele vremuri crestine, dar ei s’au osebit mai ales in secolul VIII, cand imparatul Leon al III-lea Isaurul, desi crestin, a pornit lupta impotriva icoanelor. Aceasta lupta s’a prelungit si sub urmasii sai si a durat aproape o suta douazeci de ani, in care timp sute si mii de icoane au fost smulse de prin biserici si din casele oamenilor, sfaramate cu toporul sau arse in pietele publice, iar cei ce le aparau, adevarati martiri ai dreptei credinte, au fost arestati, schingiuiti, arsi de vii sau omorati cu sabia.

Prigonitorii icoanelor pretindeau ca, de vreme ce Dumnezeu e duh si nu poate fi vazut, El nu poate sa fie nici zugravit; drept urmare, spuneau ei, inchinarea la icoane inseamna inchinare la idoli. Aparatorii icoanelor insa deschideau mai intai Sfanta Evanghelie dupa Ioan, la capitolul 14: „Filip i-a zis (lui Iisus): Doamne, arata-ni-L noua pe Tatal si ne e de-ajuns. Iisus i-a zis: De atata vreme sunt cu voi, Filipe, si nu m’ai cunoscut? Cel ce M’a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal”. Asadar, Dumnezeu Cel nevazut S’a facut vazut prin Fiul Sau, Care a devenit om prin intrupare si S’a aratat ca un om, avand chip omenesc. Or, «icoana» e un cuvant grecesc care inseamna «chip», «imagine», «portret», «infatisare vizibila». Un chip omenesc poate fi zugravit. Prin urmare, daca Fiul e chipul Tatalui, icoana e chipul Fiului si, prin aceasta, chip vazut al lui Dumnezeu. Si daca Dumnezeu, in felul acesta, poate fi zugravit in icoana, cu atat mai mult Maica Domnului si sfintii Sai.

Parintii Bisericii ne invata ca, cinstind o icoana, noi nu ne inchinam materiei din ea, adica lemnului sau vopselelor, ci persoanei care sta in spatele ei si pe care ea o infatiseaza, asa dupa cum fotografia cuiva care iti este drag e pretioasa nu prin hartie, rama sau chimicale, ci prin persoana pe care ea o reprezinta. Icoana devine sfanta atat prin sfintenia chipului dintr’insa, cat si prin sfintirea pe care i-o face preotul, cu puterea Duhului Sfant. In anumite cazuri binecuvantate de Dumnezeu, o icoana imprumuta atata sfintenie de la sfantul sau sfanta din spatele ei incat devine facatoare de minuni.

Acestea, iubitii mei, sunt principalele temeiuri ale credintei noastre in cinstirea icoanelor. Ele au fost consfintite de catre Sinodul al VII-lea Ecumenic si devenite obligatorii pentru viata noastra crestina. Luptele impotriva icoanelor au luat sfarsit de abia in anul 843, sub imparateasa Teodora, cand s’a si hotarat ca Duminica intaia din Postul Mare sa fie numita «Duminica Ortodoxiei», adica «Duminica dreptei credinte».

Cred ca nu este casa de crestin ortodox in care sa nu se afle una sau mai multe icoane. E bine ca acestea sa fie procurate prin magazinele noastre bisericesti, prin manastiri, protopopiate sau parohii, iar nu de prin piete si targuri, unde se vand falsuri sau produse neortodoxe. Cand cineva nu stie sa faca deosebirea intre icoana religioasa si tabloul religios, sa ceara sfatul preotului, caci acesta, la randul sau, stie ce anume trebuie sa sfinteasca si ce nu. Icoana din casa e sfintenia casei, semnul prezentei lui Dumnezeu, martorul vazut al faptelor noastre de fiecare zi. In fata ei ne spunem rugaciunile inca de cand suntem copii si chipul ei il purtam in amintire de-a lungul unei vieti. Gandul omului nu se poate vedea; dar daca omul si-l asterne in scris pe o hartie, el devine vazut. Daca scrierea este icoana gandului, icoana e scrierea lui Dumnezeu. Iata de ce, de-a lungul veacurilor, mai ales in vremurile cand oamenii nu stiau carte, icoanele erau adevarate carti in care ei citeau invatatura Domnului, hranindu-si din ele credinta si evlavia.

Cele mai multe icoane se afla in biserica, dupa o anumita randuiala hotarata de Sfintii Parinti. Fie ca se afla zugravite pe pereti, fie ca se inalta pe tampla altarului, ele sunt acolo nu numai pentru a infrumuseta locasul, cat si pentru ca, impreuna cu noi, sa participe la actul liturgic. Noi ii rugam pe sfintii din icoane, iar acestia, la randul lor, se roaga pentru noi si impreuna cu noi. Daca noi, cei de jos, suntem Biserica luptatoare, ei, cei de sus, reprezinta Biserica triumfatoare, amandoua alcatuind una singura, intr’un singur Domn, intr’o singura Credinta, intr’un singur Botez. Ce poate fi oare mai minunat decat sa ne aflam laolalta cu sfintii lui Dumnezeu in insusi Dumnezeu?

Daca o biserica, vazuta dinlauntru, e purtatoare de icoane, vazuta din afara ni se arata ea insasi ca o icoana, ca un chip al casei lui Dumnezeu. Asa cum icoana din casa este o marturie a prezentei lui Dumnezeu in familie, tot astfel biserica unei parohii este semnul vazut al prezentei lui Dumnezeu intr’o familie crestina mai mare, fie la sat, fie la oras. In fapt, biserica e nu numai o trebuinta, ci si marturia obsteasca a enoriasilor, pentru a carei fiintare ei nu precupetesc nici o jertfa.

Iata de ce prima grija a enoriasilor este sa-si construiasca o biserica, daca nu o au, sau s’o repare, s’o picteze, s’o prenoiasca pe aceea pe care o au.

IPS Bartolomeu Anania

(crestinortodox.ro)

mai mult
1 2 3 53
Page 1 of 53