close

Promovate

DocumentarPromovate

După ce i-a ”sărit” un umăr, Grigore Obreja s-a apucat de canoe și a devenit campion mondial

canoe

Prietenul nostru Grigore Obreja – despre care v-am mai relatat recent -, câștigător, alături de colegul său Gheorghe Andriev, al medaliei de bronz în proba de canoe 2×500 metri la Jocurile Olimpice de la Atlanta (1996), și-a început activitatea sportivă ca… pugilist.

Și promitea foarte mult. Doi ani a făcut parte din lotul național de juniori, unde a fost coleg cu un alt Obreja, Rudel, și cu… Francisc Vaștag!

Până când a suferit un accident: îi ”sărise un umăr” – după propria expresie – și a fost nevoit să se întoarcă acasă!

Am avut ligamentul întins, fapt pentru care dr. Radovici mi-a interzis să fac efort un an de zile. Într-o zi, a sosit la noi în Parcheș, pentru o selecție, viitorul antrenor federal Igor Lipalit, însoțit și de <Vivi> Simeon de la Tulcea. M-au testat și pe mine, pentru că – deh! – mai existam și eu pe acolo”. La selecție, s-a calificat pentru lotul de ”giganți”. ”Gigant nu eram oricum, dar ambițios… nevoie mare!”. Domnul Igor i-a zis: ”Vino să faci treabă!”. ”Și m-am dus. Baza era la Samova, la 8 kilometri de Parcheș. Firește, eu având umărul drept <sărit>, nu puteam să fac în nici un caz caiac, ci neapărat canoe”.

Așa ni s-a destăinit bravul nostru campion. De atunci, Grigore a tot ”tras pe stânga”, adică pe partea pe care se află umărul lui ”bun”! Și a câștigat adeseori. Dar numai când l-a avut alături și pe Igor Lipalit. În 1987, Grigore a mers la Campionatele Mondiale de la Seul – unde a făcut pereche tot cu Gheorghe Andriev -, clasându-se printre primii.

Apoi n-am mai realizat nimic! Igor nu a mai fost solicitat la lot, iar noi ne simțeam ca niște orfani. Alcătuiam un echipaj bun, dar nu avea cine să pună în evidență valoarea noastră. Igor a revenit la lot și ne-a șlefuit tehnic, întrucât asta ne lipsea: tehnica. La scurt timp, au reapărut rezultatele. Încă din primul an, am ieșit campion mondial în Mexic (în 1994 – n.r.), alături de <eterna mea pereche> Gheorghe Andriev. Fără uimitorul om care este Igor Lipalit, n-aș mai fi existat ca sportiv!”, și-a încheiat Grigore – cu glasul gâtuit de emoție – fascinanta sa povestire.

                                                                                                                                                      Leonida Corneliu CHIFU

mai mult
ArtăPromovateTabăra Sculptură

”Intenționez să continui această serie de lucrări inspirate de acel dor veșnic de țara mamă”

Vartosu

 

Interviu cu sculptorul Valentin Vârtosu

Reporter: Mă bucur să vă cunosc și aș dori să aflu mai multe despre dvs. chiar de la sursă.

Valentin Vârtosu: Sunt Valentin Vârtosu. Cu multă bucurie am ajuns în Ploiești. Am o stare specială acum, după deschiderea simpozionului, care – din câte am înțeles – s-a realizat cu multe sacrificii. Dar e tare bine că ați reușit să continuați, chiar dacă la ediția aceasta suntem doar trei autori. Sunt venit nu demult de la o tabără de la Voluntari, la care am participat în septembrie și octombrie. Într-una dintre duminici, am făcut o excursie în Parcul din Ploiești. Multe dintre lucrările de-aici îmi sunt cunoscute, îmi sunt cunoscuți autorii. Chiar mă gândeam când am venit: tare mi-ar plăcea să fiu și eu aici, să lucrez și eu o piesă. Mai ales că aș avea alături mulți dintre prietenii mei, din lumea pe care o cunosc. Și iată că s-a-ntâmplat această poveste frumoasă! Avem parte de zile excepționale. Până acum a mers treaba foarte bine. Știu exact cum va arăta lucrarea. Dea Domnul să fim sănătoși și să ajungem la capăt cu bine!

Omul din Soroca sau despre o revoluție în sculptură

R: Am aflat că locuiți în Chișinău. Sunteți reprezentantul Moldovei transprutene la Tabără… Cum vă simțiți în această postură?

V.V.: Arta, ori de la Chișinău, ori de la București, atunci când e suflet în ea, bucură și impresionează la fel de mult. La mine, e bucuria facerii sculpturii. Da, sunt din Chișinău. De fapt, de la Soroca, mai precis din Slobozia-Cremene a Sorocii, dar locuiesc de o bună perioadă de timp, cu familia, în Chișinău. Acolo am atelierul, acolo am viața mea de artist. Mă simt bine, într-o lume plină de prieteni, de colegi.

R.: Afirmați odată că o sculptură nu se face ca o revoluție. Ați fi amabil să detaliați?

V.V.: Da, s-au tot întâmplat revoluții prin Chișinău, că doream și noi să scăpăm de tutela imperiului. Odată, într-o publicație, a apărut o zisă de-a mea, cum că ”sculptura nu se face ca o revoluție”, adică nu ”repejor”, nu așa ca prin ”strechini”, cu agitație, cu violență, ci pe îndelete, cu multă chibzuință, cu multă bucurie și cu multă inimă.

R.: Am înțeles. Dar dvs. intenționați să înfăptuiți o revoluție în sculptură?

V.V.: Cred că fiecare dintre artiști declanșează și construiește o mică revoluție în evoluția sa. Dar, cum spuneam, cu răbdare, cu migală, cu stăruință, cu dăruire.

Sculptorul din flori”

R.: V-ați autodefinit ca ”sculptor din flori” și autodidact…

V.V.: Da, exact. E o poveste mai veche… ”Sculptor din flori” sunt pentru că n-am parcurs un drum așa cum l-au avut mulți dintre prietenii mei. Este adevărat că am tot mers să dau la facultate, de vreo șapte ori. Nu s-a-ntâmplat să pătrund acolo și, după o vreme, am notat eu undeva, într-un CV al meu… (după un timp de reflecție) Îmi aduc aminte că eram cu un prieten, Ion Zderciuc – care are și el o lucrare aici, realizată la prima ediție, dacă nu mă-nșel – la o expoziție comună în Iași, unde am notat pe un afiș: ”sculptor din flori”. ”Din flori”, pentru că nu sunt construit într-o formulă anume și n-am avut o evoluție asemănătoare majorității colegilor mei, într-un fel de crescendo, ci sunt un autodidact. Este adevărat, pe urmă am urmat și o facultate, și masterul, am și ore de sculptură la școală, cu copii, și anume la Liceul ”Ion și Doina Aldea-Teodorovici”, cu Profil Arte, din Chișinău. Le sunt profund recunoscător domnului director al liceului, Iurie Donțu, și doamnei director adjunct, Lilia Prisăcaru, care s-au străduit mult să mă aducă acolo. E o lume frumoasă, în care mă simt foarte bine. Așa am construit eu lucrurile, ca un sculptor din flori.

R.: Cineva vă mai definea și ca pe un naiv al sculpturii…

V.V.: Da, îmi place să mă desfășor în ”câmpul” ăsta de activitate și creație pe muchie de cuțit, între profesionism și naivitate, de sinceritate, până la urmă, în tot ce faci. De-asta ziceam tot timpul că prima idee care vine e de la Doamne-Doamne și noi, ca oameni, cumva începem prin a o construi, a o așeza așa cum simțim că este mai bine. Prima idee e de la Bunuțu. Și este bine s-o urmezi. S-or întâmpla lucruri frumoase.

Un anumit instrument de măsură

R.: V-am auzit rostind: dorumetru. Maestre, ce este un dorumetru? Sunt convins că operatorul nostru, Doru Iacovescu, va fi numai ochi și urechi…

V.V.: Dorumetru, da… E o poveste de suflet a mea. Se întâmpla în 2005, la Tescani. În urma unei expoziții ”Saloanele Moldovei”, mi-au acordat un premiu și am fost într-o tabără de creație acolo. Pictură și sculptură. Eu am lucrat o piesă numită ”Dorumetru”. De-acolo vine povestea dorumetrului. Zic eu, e un mecanism care măsoară dorul. Și nu unul simplu, ci dorul de țară. Așa cum îl simțim noi, în inimile noastre, cei care suntem în afara hotarelor țării, din păcate… Și tot am lucrat pe acești dorumetri, în diferite construiri, în diferite așezări, care mi-au tot pricinuit alte și alte stări. Intenționez să continui această serie de lucrări inspirate de acel dor veșnic de țara mamă.

R.: Vorbiți-ne și despre lucrarea din parcul ploieștean…

V.V.: Aici lucrez tot un dorumetru. M-am lăsat dus de blocurile de granit. Chiar vorbeam cu un coleg de-al meu, când i-am arătat fotografia celor trei blocuri. Mi-a zis: ”Valentine, ce crezi? Ce vei face? Asta-i piatră de Cosăuți. Te încumeți?”. Cosăuți e un loc acolo, lângă Nistru. Zic ”Da”. Să dea Domnul să fie totul bine. E o stare specială pe care ți-o creează granitul. Marmura e molcuță, e ca o femeie. Granitul e muntele. Însuși muntele. Se construiește o relație specială între autor și granit. Vă voi spune mai multe despre lucrare mai spre final, când va prinde contur și… viață. Mie-mi place. Îmi place cum mă simt eu aici, în Ploiești, cu lucrarea care pe care o fac.

Imago mundi

R.: Vreau lumea într-o imagine. Într-o singură imagine.

V.V.: Da. Ziceați că ați citit undeva, în lume, despre un cactus…

R.: Da, spuneați că ”lumea e un cactus mare”.

V.V.: A fost o perioadă, mai la început, în care am lucrat cactuși, pe care i-am personificat. Am zis că sunt artiști, că sunt bețivii satului, că sunt scribi, că sunt actori. Mi-ar fi plăcut să vedeți aceste lucrări. Sunt lucrări care parcă, după trecerea timpului, nu-ți mai plac la fel de mult ca atunci când le-ai realizat. Astea-s dintre cele care îmi plac mereu.

R.: V-aș ruga să vă referiți și la această ediție a taberei.

V.V.: Cu drag. În primul rând, vreau să zic, încă o dată, că mă bucur foarte mult că sunt aici. Mă bucur că am construit o relație cu piatra. Mă bucură lumea care mă-nconjoară. Și, sigur, echipa. Da, consider că eu și colegii mei alcătuim o echipă. Sunt doi artiști excepționali, un pic mai tineri ca mine, dar – spunea cineva – poate le vei fi de ajutor, să învețe. Învățăm tot timpul unul de la altul, dar starea pe care o transmiți prin opera ta, prin piesa pe care o lucrezi e aceeași, și la o vârstă mai înaintată și la una mai puțin înaintată. E o stare de spirit pe care o poartă orice artist în suflet.

R.: Vă mulțumim din suflet și promitem să ne revedem până la final..

V.V.: Doamne-ajută!

Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

mai mult
CreștinătatePromovate

Evanghelia despre dregătorul bogat – Comentarii Patristice

dregatorul-bogat

Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor)( Ev. Luca 18, 18-27)

 

(Lc. 18, 18) Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?

Mulțimile evreiești… cu mai-marii și învățătorii lor… priveau pe Hristos ca pe un simplu om asemenea nouă și nu ca pe Dumnezeu ce s-a făcut om. Aceștia au venit la Hristos ca să-L ispitească și ca să întindă mrejele înțelepciunii lor…

În evanghelia aceasta, cel ce se apropie de Hristos este numit dregător. Credea despre sine că știe Legea și cugeta că îi și învățase întocmai și pe alții. Gândea că-L va putea osândi pe Hristos pentru că a adus legi noi, legi ale Sale, și că a nesocotit poruncile date de preaînțeleptul Moise. Iudeii urmăreau cu înverșunare să dovedească că Hristos era împotriva poruncilor celor dintâi și că, prin autoritatea Sa, a așezat noi legi, care se împotrivesc celor ce existau înainte. Purtarea lor viclenească față de Hristos era zidită pe o piatră mincinoasă. Dregătorul vine la Hristos și se preface că vorbește cu inimă bună. Îl numește Învățătorule, spune că este bun și se arată a fi dornic de a-I fi ucenic. Spune, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Bagă de seamă, cum dregătorul amestecă măgulirea cu înșelăciunea și viclenia, precum ar amesteca oțetul cu mierea, închipuindu-și că în acest chip ar putea amăgi pe Hristos.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 122, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 18, 19)Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu.

Ce răspunde Cel-a-toate-cunoscător despre care s-a spus că prinde pe înţelepţi în isteţimea lor (Iov. 5, 13)? Răspunde cu o altă întrebare: pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. Vezi cum Hristos vădește de-ndată că dregătorul nu era nici înțelept, nici învățat, deși era mai-marele unei sinagogi iudaice. Hristos îi spune că veșmintele trupului Meu te-au dus pe căi greșite și nu ai crezut că sunt Dumnezeu. De ce m-ai numit cu numele celor mai înalte făpturi dacă tu crezi că sunt un doar simplu om, asemenea ție, și tăgăduiești că nu sunt mai presus de hotarele naturii umane? Prin firea care transcende totul, numai Dumnezeu este bun prin natura Sa, adică este bine neschimbător … Hristos spune despre Sine: Pentru tine, nu par a fi cu adevărat Dumnezeu. Dar nebunește și fără băgare de seamă, mi-ai atribuit caracterul și virtuțile naturii dumnezeiești. Atunci, de ce-ți imaginezi că am puterea naturii neschimbătoare, fiind Eu un simplu om, care nu este niciodată învestit cu bunătate, ci o câștigă numai prin învoirea cu voia divină? Acesta a fost înțelesul a ceea ce vorbea Hristos.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, 122, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Lc. 18, 19)Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu.

Tatăl este bun. Fiul este bun. Sfântul Duh este bun. Totuși, nu sunt trei buni, ci numai un singur bun. Hristos spune: Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. Domnul Hristos nu a răspuns la întrebarea dregătorului pentru ca acesta, vorbind ca și cu un simplu bărbat prin cuvintele bunule Învățător, să nu-L considere doar un simplu om. De aceea nu i-a spus: Nimeni nu este bun, decât unul Tatăl, ci Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. Doar prin Tatăl, s-ar fi înțeles că doar Tatăl cel ceresc este bun. Dumnezeu,însă, include în sine atât pe Hristos, cât și pe Duhul Sfânt, pentru că întreaga Treime este bună.

(Fericitul Augustin, Despre Sfânta Treime 8, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Lc. 18, 22) Auzind Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie.

Tânărul a întrebat pe Domnul cum să moștenească viața veșnică și i s-a răspuns că trebuie să vândă toate cele ce le are și să le împartă săracilor și astfel va avea comoară în cer. De ce a plecat de la Domnul mâhnit, decât pentru că, așa cum spune Scriptura, era foarte bogat? Una este a nu dori să aduni cele de trebuință și alta să împarți ceea ce ai agonisit. Primul este ca și cum ai refuza mâncarea, iar al doilea, ca și cum ți-ai tăia un mădular.

(Fericitul Augustin, Scrisoarea 31, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Lc. 18, 25) Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu.

Dregătorul era prea slab în cugetul său și nu a putut fi convins nici măcar să asculte de sfatul de a-și vinde averea, deși i-ar fi fost mult folositor și plin de răsplată. Domnul vădește boala care și-a aflat casă în cei cu averi, spunând: Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila (camela) printre urechile acului, decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu. Prin camilă, Hristos, nu se referă la animalul cu același nume, ci la un o funie groasă. Cei ce se îndeletnicesc cu navigatul pe mare obișnuiesc să numească aceste funii camile.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 123, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Lc. 18, 25) Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu.

Ce se spune aici este de o mare putere. O mare greutate se află în cuvintele acestea. Cu ce alte cuvinte ar fi putut Hristos arăta mai cu tărie că cel bogat n-ar trebui să-și pună nădejdea în averile sale, decât prin acestea? … Moral, acestea pot fi aplicate la orice păcătos sau orice bogat trufaș. Vameșul, când nu îndrăznea să-și ridice ochii la Dumnezeu, recunoștea povara păcatelor sale și era precum o camilă. Prin mărturisirea păcatelor sale, mai ușor va trece vameșul prin urechile acului, decât va intra fariseul în împărăția cerurilor. Fariseul era mândru în rugăciune, lăudându-se cu nevinovăția sa și mult prea încrezător în mărirea sa. El a nesocotit mila, s-a declarat pe sine drept și l-a judecat pe celălalt. Mai degrabă l-ar fi înfruntat pe Domnul, decât să-I ceară mila Sa (Lc.18, 9-41). Dacă cineva se cutremură cugetând la camilă, cu atât mai mult să se înfricoșeze la cel ale cărui fapte sunt mai urâte decât o camilă.

(Sfântul Ambrozie al Milanului,Tâlcuire la Evanghelia după Luca 8, 70-72, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Lc. 18, 25) Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu.

Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila printre urechile acului, decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu.Când au auzit porunca aceasta, sfinții s-au hotărât să fugă de această greutate a bogățiilor, împărțindu-și averile. Prin această împărțire a averilor către cei săraci, și-au ridicat comori veșnice. Apoi au luat crucea și i-au urmat lui Hristos. Unii i-au urmat și s-au desăvârșit prin mucenicia lor, precum v-am mai spus, în timp ce alții, prin jertfa lor de sine, nu au fost mai prejos în virtutea adevăratei filozofii. Amintește-ți că este poruncă a lui Hristos Împăratul nostru și Dumnezeu, care ne duce de la lucrurile vremelnice și ne face părtași la cele veșnice.

(Sfântul Ioan Damaschin, Varlaam și Iosif 15.128 – 129, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Lc. 18, 25) Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu.

Se spune în Evanghelie că: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi? (Mt. 19, 27).

Cred că la acesta unii ar răspunde: Ce au lăsat ucenicii? Ei erau oameni care câștigau cele de trebuință ale vieții prin sudoare și munca lor, fiind pescari, care poate aveau sau nu o barcă și niște mreje pe undeva. Nu aveau case bine zidite sau alte averi. Ce au lăsat sau pentru ce au cerut o răsplată de la Hristos? Ce răspundem noi la aceasta? Chiar pentru aceasta, au pus întrebarea aceasta mai mult decât necesară. Pentru că nu aveau nimic altceva decât câteva lucruri neînsemnate, au aflat că Domnul va răsplăti și va veseli cu darurile Sale pe cei care la fel au lăsat nu numai puținul lor pentru împărăția lui Dumnezeu. Au dorit să fie găsiți vrednici pentru a intra în împărăția cerurilor, datorită dragostei pentru El. Cel bogat, ca unul ce a lăsat mult, va aștepta cu încredințarea unei răsplăți pe măsură. Cel care are puțin și a lăsat și puținul său, nu este și el îndreptățit să întrebe cum i se va răsplăti fapta? Pentru aceasta, și în numele lor și a celorlalți care au făcut asemenea, lăsând și puținul lor, spun: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie.

Dar mai trebuie să înțelegem un lucru. Socotită cum se cuvine, durerea suferită la lepădarea de cele lumești este aceeași, fie că este vorba de mult sau puțin. Haideți să vedem care este adevăratul înțeles al acestei exemplu atât de întâlnit. Să presupunem că doi oameni au trebuit să stea dezbrăcați. Unul s-a dezbrăcat de haine scumpe, în timp ce celălalt a trebuit să lepede numai dintre cele ieftine și ușor de găsit. Oare durerea goliciunii nu va fi aceeași în ambele cazuri? Mai rămâne altceva de lămurit? Cât privește ascultarea și dorința cea bună, cei ce, deși în situații diferite, au arătat totuși aceeași ușurință, și dorind, au vândut ceea ce aveau, trebuie așezați pe aceeași treaptă cu cei bogați. Chiar Pavel cel înțelept scrie: Căci, dacă este bunăvoinţă, bine primit este darul, după cât are cineva, nu după cât nu are (2 Cor. 8, 12). Astfel, întrebarea apostolilor a fost plină de rațiune.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 124, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Sursa: Doxologia.ro

mai mult
ArtăPromovateTabăra Sculptură

… ca și cum de undeva, de sus, suntem priviți și ne este trimisă o lumină, un mesaj

Vlad

Interviu cu sculptorul Vlad Dumitriu

Reporter: Artistul se prezintă…

Vlad Dumitriu: Bună ziua! Numele meu este Vlad Dumitriu. Sunt sculptor. Provin dintr-o familie de artiști, tatăl meu fiind și el sculptor, de asemenea unchiul meu. Poate că cei doi au fost, la rândul lor, influențați de tatăl lor, pictor amator. Am avut un parcurs – zic eu – interesant, în sensul că nu am urmat un liceu de artă, ci unul teoretic, cu profil de matematică-fizică. Am avut chiar succes la olimpiade naționale, la discipline realiste. Însă – cred că și sub influența meseriei tatălui meu -, la un moment dat, cam pe la sfârșitul clasei a X-a (dacă mi-aduc bine aminte), am decis să frecventez atelierul său și am prins drag de această profesie. În cele din urmă, am decis că acesta va fi drumul meu în viață. Am urmat cursurile Universității de Artă din București, am făcut și un master acolo. Acum sunt student doctorand. Am avut o pauză lungă între finalizarea masterului și începutul doctoratului, însă am decis să fac și acest pas. După ce am terminat Facultatea, am revenit la Câmpina, unde, împreună cu părinții mei, am deschis o galerie de artă, al cărei director am fost. Am organizat foarte multe expoziții, în cadrul cărora am promovat artiști din județul Prahova, în special, dar și din alte zone. Din păcate, la un moment dat, a trebuit să reducem activitatea galeriei și, după câțiva ani în care am lucrat ca liber profesionist, m-am angajat ca muzeograf la Muzeul ”Nicolae Grigorescu” din Câmpina, orașul meu natal, unde lucrez în continuare. Am avut, în toamna acestui an, oportunitatea de a participa la această tabără de sculptură monumentală și m-am simțit onorat să pot veni aici, să lucrez alături de alți doi sculptori.

Reporter: Așadar, vă situați într-o descendență ilustră. Pe tatăl dvs. am avut fericitul prilej să-l cunoaștem aici, la două dintre edițiile precedente. Ați amintit că și bunicul era pictor amator. Staturile predecesorilor dvs. nu vă copleșesc?

V.D.: Cred că mai degrabă mă inspiră. Bineînțeles că există o greutate, o presiune care vine dintr-o asemenea descendență, însă cred că sunt mai mari avantajele, dacă știi cum să le gestionezi, cum să înveți din experiența pe care a acumulat-o deja familia ta. Cred că poți să arzi mai repede niște etape. Bineînțeles, beneficiezi și de un cadru care este organizat deja mult mai bine pentru desfășurarea activității. Prin urmare, consider că este, în mod categoric, un avantaj. De altfel, există numeroase exemple, peste tot în lumea aceasta, unde meseriile se transmit din tată în fiu și lucrurile evoluează frumos.

Ochiul – Poarta Sufletului sau piatra stăpîn

R.: Presupun totuși că, la un anumit punct, temele abordate de dvs. și de tatăl dvs. nu sunt comune, se disociază. Tatăl dvs. vorbea despre răsărituri de soare, despre a ști cum să lucrezi cu lumina, despre Marea Armonie. Vlad Dumitriu, din prezentările pe care le-am citit eu despre dvs., are două teme predilecte: Ochiul – Poarta Sufletului și Natura Universală. Lucrarea pe care o veți prezenta aici, în Parcul de Sculptură Monumentală Contemporană, abordează una dintre aceste teme?

V.D.: Da, cu siguranță. Lucrarea pe care am început-o și pe care o voi finaliza în această tabără face parte din ciclul Ochiul – Poarta Sufletului. În momentul în care m-am înscris pentru a participa la tabără, mi s-a cerut să realizez câteva schițe de intenție. Am realizat schițele pornind de la o lucrare – zic eu – interesantă. Se numește Ochi Divin. Este un relief, de fapt, pentru care am primit inspirația într-o frumoasă seară de vară, pe Dealul Muscel, din orașul meu natal. Eram împreună cu iubita mea pe deal și am remarcat un fenomen natural special, pe care nu-l mai văzusem până atunci și nici după aceea nu l-am mai întâlnit. Poate știți că, uneori, la crepuscul, soarele trimite raze printre nori, și pare că parcă sunt desenate pe cer, parcă sunt pictate pe bolta cerească. Însă în acea noapte, luna a reușit să trimită astfel de raze, un fenomen mai rar, și m-a inspirat să fac această lucrare, Ochi Divin, ca și cum de undeva, de sus, suntem priviți și ne este trimisă o lumină, un mesaj. Pornind de la această idee, am realizat și schița pentru această tabără. Dar venind aici și luând cunoștință de piatra care mi-a fost pusă la dispoziție, am schimbat puțin abordarea. De la o abordare verticală, am trecut la una orizontală, pentru că, așa cum spunea Brâncuși (fac o mică paranteză), ”lutul îți este sclav, lemnul îți este prieten și piatra îți este stăpân”. Aici aveam o piatră și a trebuit să o iau de stăpân. Așa că, păstrând tema, mi-am adaptat compoziția la o lucrare cu o dominantă orizontală, pentru că asta mi-a spus piatra că este mai bine să fac din ea. Și asta fac, în acest moment.

R.: Este un ciclu ad infinitum, adică intenționați să realizați Ochi Divini, Ochiul – Poarta Sufletului până la sfârșitul activității dvs.?

V.D.: Cred că da. Este o temă care-mi este foarte dragă. Lucrez la acest ciclu de aproape 20 de ani, încă din 2003 sau 2004, n-aș putea spune exact, dar oricum se apropie de 20 de ani. Într-adevăr, am abordat această temă în tehnici foarte diverse. Cel mai mult modelez în lut sau în ipsos și torn în bronz. Asta este tehnica pe care am abordat-o în cea mai mare măsură în creația mea. Însă, în ultimii ani, am început să explorez și alte materiale. Am lucrat foarte mult cu plasma, în fier și în inox. Am lucrat și în lemn, și în piatră de diverse tipuri, marmură, piatră de Bașchioi, granit. Aproape orice tehnici. Chiar și în pictură.

Despre un anumit sentiment

R.: Afirmați odată că – citez: ”E bine pentru un sculptor să aibă cunoștințe din cât mai multe domenii”…

V.D.: Da, așa este. Cred că pentru a putea transmite cât mai multe lucruri, trebuie să avem în spate o cunoaștere bogată a tuturor aspectelor vieții. Doar în acest fel putem să accedem la o esență plină de însemnătate, de valoare, care să aibă și un mesaj pentru cei care se bucură de ceea ce facem. Și, bineînțeles, cunoașterea cât mai multor domenii sporește cumva complexitatea a ceea ce noi putem crea.

R.: Înțeleg că sculptura este și o poartă către sine, a cunoașterii de sine. Pentru că tot dvs. afirmați că vă aflați într-o continuă căutare de sine, în relație cu Universul și cu Divinitatea.

V.D.: În momentul în care artistul lucrează și se implică fără alte distrageri în procesul creativ, intră într-un soi de dialog cu universul său interior. Această stare este una specială, pe care artiștii și-o doresc foarte mult și care dă naștere celor mai frumoase, celor mai speciale realizări ale lor. Bineînțeles că nu tot timpul reușești să atingi această stare de grație, însă sentimentul pe care-l ai în momentul în care intri în acea transă – putem să-i spunem – este unul extraordinar, ca un combustibil care te alimentează în munca pe care o faci în acele momente.

R.: O întrebare finală, în doi timpi: cum vă simțiți aici și cum vi se pare această inițiativă, a unui parc de sculptură contemporană. Apropo: tatăl dvs., domnul Alfred, spunea că ar trebui să existe cel puțin zece ediții pentru ca parcul să fie ”mobilat” cum trebuie.

V.D.: Da, există o tradiție în organizarea de tabere de această natură pentru minim zece ediții, pentru că în acest fel se asigură un număr de lucrări care să fie reprezentativ și se creează un fel de muzeu în aer liber. Nu poți să faci un muzeu cu 20 de piese. Trebuie să se realizeze 100, poate mai mult. La Măgura – poate greșesc, nu sunt sigur – parcă au fost 16 ediții. Vă dați seama? Așadar, un număr impresionant de sculpturi, este probabil – până acum – cea mai bună tabără de sculptură de la noi din țară. Bineînțeles, mă simt foarte bine în acest parc, sunt onorat să fiu printre doar cei trei participanți din acest an. Așa s-a putut, în condițiile acestea de pandemie. Însă este extraordinar, organizatorii sunt foarte atenți cu noi, ne pun la dispoziție tot ceea ce ne este necesar pentru lucru, pentru toate cele… Este o inițiativă extraordinară împodobirea acestui parc cu sculpturi. Cred că va prinde multă viață cu ajutorul lucrărilor pe care artiștii le fac și le dăruiesc.

R.: Vă mulțumim, și sperăm la cât mai multe ediții ale Taberei de Sculptură Monumentală Contemporană de la Ploiești (măcar 16, ca la Măgura) și – aș zice – cât mai multe ediții ale Ochiului Divin. Este o invitație!

V.D.: Vă mulțumesc! Numai bine!

Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

mai mult
ActualitatePromovate

LA MULȚI ANI, MIHAI VASILE!

WhatsApp Image 2021-11-27 at 19.13.31

LA MULȚI ANI, MIHAI VASILE!

E o aniversare rotundă, minunat de frumoasă, a unui bun prieten ploieștean: Mihai Vasile. Am scris despre el și voi mai scrie, cu regretul că nu pot cuprinde în cât mai multe cuvinte personalitatea acestui artist complex, profesor, poet, prozator, cineast, artist fotograf, pictor și, mai presus de toate, regizor de teatru, întemeietor, acum câteva decenii, al excepționalei trupe de teatru „Equinox”, devenită în 2013 Centrul Dramatic “Mythos”, din orașul lui Caragiale, Geo Bogza, Nichita Stănescu. La mulți ani, rodnici, cu sănătate și la fel de frumoși ca până acum, drag prieten! Și, drept dar de inimă și suflet, câteva fotografii dintr-o stare de liniște patriarhală de care ne este tare dor.

Valter Paraschivescu, Mihai Vasile, Bogdan Soicescu, Ioan Mihai Cochinescu

 

Text/Foto Ioan Mihai Cochinescu

Photo ©️ Sidonia Călin & Ioan Mihai Cochinescu

 

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePromovate

ANUNȚ

WhatsApp Image 2021-11-26 at 10.40.12

 

Cenaclul ”I.L. Caragiale” Ploiești nu se va mai reuni luni, 29 noiembrie 2021, ora 15, ci – probabil – lunea următoare, pe 6 decembrie, același an, aceeași oră. Asta pentru că, în perspectiva zilei de 1 Decembrie (națională), Filarmonica ”Paul Constantinescu” (gazda noastră) își va închide – temporar – porțile. Nu fiți triști! Ne vom revedea, totuși. O săptămână trece repede.

 

Chifu Leonida Corneliu – purtător de cuvânt al Asociației Culturale 24PHarte

mai mult
EditorialPromovate

Sens unic

WhatsApp Image 2021-11-26 at 09.59.04

Mai știți vorba asta… “Are sens”? Că nu prea am mai auzit-o… În schimb m-a năpădit noua sintagmă modernă.. “Face sens”…
Mereu m-am considerat un om echilibrat, în sensul că mai împrumut și eu cuvinte din alte limbi, știm cu toții că sunt la îndemână, și exprimă o realitate comună, dar nu le înlocuiesc cu unele obișnuite și folosite de toți vorbitorii limbii noaste, în fiecare zi.
Ceea ce mă deranjează este uzul insistent, bazat pe mode neînțelese și lipsite de orice fărâmă de personalitate.

Spuneți voi, oameni buni, de unde vine necesitatea copierii unei jumătăți de expresie care nu schimbă sensul ideii principale…? Și acum sa avem un moment ludic… – Noul “Face Sens” este de fapt foarte clarul “Are Sens” care nu mai exprima, chipurile, sensul real dorit a fi adus în discuție, întrucât nu este traducerea exactă a lui “Makes sens” care a hotărât că logica limbii române nu este deajuns de convingătoare, prin sensul dat o data cu preluarea inutilă a acestor cuvinte. Sensul e rezultatul unei acțiuni, și nu poate fi “deținut” (a avea sens), ci doar făcut (a face sens), în concluzie, limba română ar trebui sa fie adaptată noilor facilități verbale care nu stânjenesc absolut deloc identitatea vorbirii românești. – Cam așa aș descrie în mod firesc ceea ce simt legat de uzul netrebuincioaselor cuvinte inutil adoptate (nu adaptate) din limba engleză.

Ceea ce vreau să transmit, este ca nu mă deranjează să aud un “Ne vedem în weekend!” chiar dacă avem și noi sintagma “Sfârșit de săptămână” (când rostești în română, parca simți cum se termină chinul zilelor de lucru și urmează relaxarea).. Repet, nu mă deranjează cuvântul “weekend”, iar asta poate pentru ca am crescut cu el, l-am auzit în fiecare zi, dar am fost educată să-l folosesc, la fel cum folosesc și “sfârșit de săptămână”. În schimb, nu văd sensul și folosul lui “Face sens” în loc de “Are sens”. Așadar si prin urmare, ca să-l menționăm și pe bunul nostru Caragiale, cine mă poate convinge că “Face sens” nu-i chiar o tragedie pentru limba română, primește un bilet la o piesă de teatru! Aștept cu interes.

sursa Google

 

mai mult
ActualitateMonarhiePromovate

25 Noiembrei 2021 – La Londra a fost dezvelit bustul în bronz al Regelui Mihai

260995088_4532135116834439_6244487531626534896_n
Joi, 25 noiembrie 2021, în a doua zi a vizitei în Anglia, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele Radu au participat, la Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, la ceremonia de dezvelire a bustului în bronz al Regelui Mihai I, cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la nașterea suveranului.
Statuia a fost realizată de sculptorul Valentin Tănase și a fost dezvelită de Custodele Coroanei și de ambasadorul României la Londra, ES doamna Laura Popescu.
Au fost prezente personalități românești, printre care s-au numărat ES dl Andrew Popper, președintele Consiliului Regal român, dr. Jonathan Eyal, membru al Consiliului Regal, Sir George Iacobescu, soprana Nelly Miricioiu, jurnalistul Christian Mititelu, alături de personalități britanice precum președintele Asociației Britanice Paralimpice, directoarea Crucii Roșii londoneze, comandantul Colegiului Regal de Apărare, reverendul profesor Peter Galloway.
În continuarea ceremoniei de dezvelire a bustului Regelui Mihai, participanții au luat parte la o recepție în saloanele Ambasadei României, la invitația doamnei ambasador.
În partea a doua a zilei, Custodele Coroanei și Principele Radu au avut o întâlnire cu ambasadorul României, în care au fost discutate proiecte pentru anul 2022, referitoare la sprijinirea marii comunități românești din Regatul Unit și la promovarea companiilor românești pe piața britanică.
mai mult
ActualitatePromovate

NOUL CETĂŢEAN DE ONOARE AL PLOIEŞTIULUI

WhatsApp Image 2021-11-26 at 09.53.32

 

Ploieştiul are, de azi, un nou cetăţean de onoare. Este vorba despre omul de cultură Mihai Vasile, fondator al Teatrului Equinox.

În cadrul şedinţei de azi a Consiliului Local, în care s-a votat proiectul privind acordarea titlului de cetăţean de onoare lui Mihai Vasile, acesta a spus că a primit o astfel de distincţie este cea mai mare onoare a vieţii sale.

Citeste mai mult aici.

mai mult
CronicăPromovate

În data de 25 noiembrie 1999 trece la Domnul Marin Naidim.

WhatsApp Image 2021-11-26 at 09.20.35

Câteva date biografice:
Născut: 25 Martie 1922
Locul nașterii: Râmniceni, Buzău
Ocupația la arestare: elev
Întemnițat timp de: 23 ani
Întemnițat la: Aiud, Galda de Jos, Baia Sprie
Data adormirii: 25 Noiembrie 1999

“Marin Naidim domina prin comportament, cultură – făcută în închisoare – și o mare capacitate de iubire pentru toți cei din jur. În dormitorul unde era Naidim era o atmosferă deosebită de a tuturor celorlalte dormitoare. Aceeași atmosferă era și în echipele unde lucra. Un conflict, lucru frecvent în închisoare, cu Marin Naidim era imposibil! Îl depășea cu o abilitate demnă de un diplomat de carieră.

Spre deosebire de alți frați de cruce cu închisoare îndelungată, Naidim era echilibrat și prin faptul că păstra o notă smerită a trăirii lui creștine. Numai un ochi foarte atent putea observa clipele de absență ale lui Naidim, când își făcea rugăciunea sau zilele când postea. În toate actele lui era de o extraordinară discreție, iar în discuțiile teologale nu căuta să-și impună punctul de vedere. Și-l impunea însă prin faptele lui lipsite de ostentație.

De altfel, așa era țăranul român. Marin Naidim avea toate atributele țăranului român, dublate de rafinament intelectual. În toate domeniile – filozofie, literatură, teologie, artă – Naidim avea informație precisă, pe care o rostea cu voce joasă, modest și gata să asculte o opinie contrară fără să intervină.”

(Gabriel Bălănescu – Din împărăția morții)

Via Sfinții Închisorilor

mai mult
EditorialPromovate

Adulții se agață de Moș Crăciun

Kissing-santa-02

Din cauza unei reclame virale din Norvegia, în care care s-a decis sa i se altereze povestea lui Moș Crăciun, fără absolut nici o legitimitate, noi acum trebuie sa avem o conversație cu odraslele noastre:

– Despre viața sexuală a lui Moș Crăciun, care depășește significația Crăciunului.
– Să explicam de ce se săruta cu un bărbat având in vedere ca nu s-a sărutat niciodată cu soția sa, în nicio reclama sau poveste (și asta pentru ca a fost întotdeauna irelevant si nu s-a pus problema vieții lui sexuale).
– De ce își înșeală soția așa in public; povestea ei chiar nu are nici o importanță, care este versiunea dânsei?
– Dacă asta este o alta versiune a lui Moș Crăciun? Înseamnă ca versiunea în care au crezut copii noștri pana acum era minciună? Este doar un singur Moș Crăciun, nu?

Acum urmează o întrebare pe care mi-o pun eu și care, cu siguranța, nu v-a întarzia sa invadeze imaginația a mai multor persoane cu cât analizează mai atent aceasta reclamă. Dacă Mosul, care mereu a fost asta, un Moș, în imaginația noastră și în inimile noastre, este îndrăgostit de Harry, care astăzi este un adult vigoros, nu vorbim despre o anomalie? Oare Moșul avea bucurii la Harry și când era doar un copil? La câti mai are bucurii Moșul? Acea agenție de marketing a decis sa vomite o versiune a poveștii fără sa analizeze rădăcinile, valorile și imaginea caracteristice lui Moș Crăciun.

Avem nevoie de context, iar contextul religios, creștin, istoric și tradiional nu este de partea acestei versiuni mutante a lui Moș Crăciun.
Dacă un grup social are nevoie să se manifeste și să atragă atenția atât de tare, n-au decât , cu ajutorul lui Dumnezeu, să întemeieze tradiție, sa dezvolte cultură si să genereze patrimoniu propiu, nu să recicleze în disperare personaje, povești și legende.
Patrimoniul cultural este foarte important într-o societate. Acesta se clădește în sute de ani de sacrificii, foame, sânge, război, suferințe, dans, bucurii si iubire, ca după să vină niște Terchea-Berchea de la agenția de marketing de la etajul 30 al clădirii de sticlă, să schimbe povestea lui Moș Crăciun cu un click, intr-un exces de eficiență care mai mult inspira a lene și lipsa de imaginație decât a revindicarea vre-unui colectiv discriminat.

Puteți vedea reclama în întregime aici.

Sursa: Google
mai mult
ActualitateMonarhiePromovate

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și ASR Principele Consort se află într-o vizită cu caracter public în Marea Britanie

Unknown

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și ASR Principele Consort au fost primiți astăzi după-amiază la Castelul Windsor de către Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord. Întâlnirea a avut un caracter privat.

Cuplul regal se află într-o vizită cu caracter public în Marea Britanie, în zilele de 24-27 noiembrie 2021.

Vom reveni curând cu detalii despre prima zi a vizitei regale la Londra.

 

Via Familia Regală a României

mai mult
Cenaclu - PoeziePromovate

Cântecul mării

4229F51D-5231-4BBF-BEEE-DECEE55A6D13

 

Ascultă, copilul meu,
Cântecul mării.
Ascultă-l şi vei auzi,
Atunci când
Stelele se scaldă în lumina albă a mării,
Când briza dinspre seară-şi dă
Fecioria digului,
Când pescăruşii
Sfâşie cu disperare
Aerul
A dor.

Vei auzi, atunci,
Şoaptele de dragoste
Spuse,cândva, demult,
Cu mii de valuri în urmă,
Iubitei tale mame…

de Cristian Botez (volum în pregătire)

mai mult
ActualitatePromovate

ISTORIE DE VÂNZARE: FUNDAȚII FINANȚATE DE UNGARIA VÂNEAZĂ PATRIMONIU ROMÂNESC

Hotel-cover

De câțiva ani, clădiri de patrimoniu din zona Ardealului (și nu numai) intră în proprietatea unor firme și fundații finanțate din banii publici ai Ungariei. INVESTIGATORIA a arătat în episoadele precedente ale acestei ample anchete cum s-au implicat firme din Ungaria în cumpărarea de monumente istorice în zona Transilvaniei, însă nu doar firmele sunt interesante din acest punct de vedere, ci și ONG-urile. Asupra lor vom insista acum. Dacă privim fenomenul în ansamblu, cu toate datele pe care le avem, totul pare a face parte dintr-o acțiune concertată, ce se derulează mai intens în ultimii ani.  

Carmen Dumitrescu

 

 

Continuati lectura aici.

mai mult
CreștinătatePromovate

Simpozionul „Moștenirea spirituală a Mitropolitului Petru Movilă în spațiul românesc”

Screenshot 2021-11-24 at 22.58.18

La 375 de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic și cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează în zilele de 22 și 23 noiembrie 2021, Simpozionul Național „Moștenirea spirituală a Mitropolitului Petru Movilă în spațiul românesc”.

Invitați de seamă, reprezentanți ai spațiului cultural românesc și profesori de la facultățile de teologie din țară, s-au întâlnit la Mănăstirea Sucevița pentru a susține prelegeri care îl au în centru pe Sfântul Ierarh Mitropolit al Kievului și pe familia acestuia. Au fost aduse în atenție aspecte legate de activitatea culturală, politică și clericală a marelui cărturar, subliniindu-se totodată rolul pe care acesta l-a avut în acțiunile de apărare a Ortodoxiei.

Înainte de prezentarea lucrărilor științifice ale conferinței, invitații au luat parte la slujba de pomenire a membrilor familiei Movileștilor, ctitorii așezământului monahal, săvârșită de preacuviosul arhimandrit Melchisedec Velnic alături de clericii prezenți la simpozion.

Evenimentul, transmis online pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost moderat de arhid. lector univ. dr. Vasile M. Demciuc, consiler eparhial în cadrul Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească.

Sesiunea comunicărilor a debutat cu prezentarea „Cultură și politică în activitatea lui Petru Movilă”, susținută de prof. univ. dr. Adrian Cioroianu de la Universitatea Bucureşti.

În continuare, pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a vorbit despre rolul familiei în activitatea desfășurată de mitropolitul Kievului și despre întărirea vieții cultural-religioase din Ucraina în lupta pentru păstrare credinței, în studiulSfântul Ierarh Petru Movilă, mare apărător al Ortodoxiei: contextul, lucrarea, importanța.”

Pr. prof. univ. dr. Vasile Nechita, de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa, a prezentat fragmente din lucrarea „Doi apărători ai Ortodoxiei în veacul al XVII-lea – Mitropolitul Petru Movilă al Kievului şi Galiţiei. Exarh al Constantinopolului, Arhimandrit al Lavrei Pecerska, şi mitropolitul Varlaam al Moldovei”, în care a vorbit despre rolul pe care l-au avut cei doi titani ai Ortodoxiei în transmiterea mesajului unității de neam și de credință.

Pr. prof. univ. dr. Alexandru M. Ioniţă, tot de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa a susținut prelegerea „Binecredinciosul Voievod Miron Barnovschi Movilă”, în care a prezentat activitatea primului domn martir al românilor.

Pr. prof. univ. dr. Ionel Ene, de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, a adus în atenția celor prezenți cea mai reprezentativă lucrare a mitropolitului Kievului, conferențiind pe tema „Sfântul Mitropolit Petru Movilă – Mărturisirea de credinţăşi implicaţiile ei asupra Tainei Sfintei Euharistii în Răsăritul Ortodox”.

A urmat discursul părintelui prof. univ. dr. Ştefan Iloaie de la Universitatea „Babeş- Bolyai” din Cluj Napoca, intitulat „Mărturisirea de credință a Sfântului Petru Movilă”.

Domnul lect. dr. Bogdan Neculau a vorbit despre cele „Două instituții de învățământ înrudite: Academia Movileană din Kiev și Academia Vasiliană din Iași”.

În continuare, pr. prof. dr. Florin Ţuscanu, reprezentant al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a susținut comunicarea: „Episcopia Romanului în epoca Movileștilor. Câteva considerații”, iar doamna prof. univ. dr. Olimpia Mitric, de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, a prezentat lucrarea Considerații asupra prezenței operei tipărite a lui Petru Movilă în colecții din Moldova”.

Despre reverberația în timp și peste timp a sinodului din capitala Moldovei a vorbit arhim. dr. Mihail Daniliuc, de la Schitul Vovidenia – Neamţ, în discursul intitulat „Sinodul de la Iași și importanța lui în Ortodoxie.”

Pr. prof. Viorel Laiu, de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” din Târgu Neamţ, le-a prezentat celor prezenți în cadrul întâlnirii transmise online aspecte din lucrarea „Familia Movileştilor şi sprijinul oferit mănăstirilor nemţene”.

Sesiunea comunicărilor a continuat cu lucrarea protosinghelului dr. Dosoftei Dijmărescu, exarh cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, „Principii duhovnicești ortodoxe și apologetica harului Duhul Sfânt în consemnarea minunilor de către Petru Movilă”.

Monahul Alexie Cojocaru, de la Mănăstirea Putna, a vorbit despre „Egumenii Mănăstirii Sucevița, contemporani cu Petru Movilă”, referindu-se la prima jumătate a veacului al XVII-lea.

Pr. Mihai Cobziuc, director al Departamentului Minorități și Misiune culturală, socială și identitară din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, a prezentat lucrarea „Un uriaş – Petru Movilă – Arhiepiscop şi Mitropolit al Kievului şi Galiţiei. Exarh al Constantinopolului, Arhimandrit al Lavrei Pecerska”.

Arhidiaconul drd. Ionuț Isopescu, consilier eparhial în cadrul Sectorului Educațional Teologic al Centrului Eparhial Suceava, a susținut prelegerea cu titlul „11 martie 1643 în istorie: Adoptarea Mărturisirii de credință în cadrul Sinodului de la Iași”. În cadrul prezentării a fost evidențiat faptul că Mărturisirea Sfântului Ierarh Petru Movilă a avut un rol esențial pentru Biserica Ortodoxă, în ciuda perioadelor dificile cu care se confrunta aceasta.

Domnul conf. univ. dr. Aurel Buzincu, președintele Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Suceava, a ilustrat „Câteva repere ale asimilării ierarhului şi cărturarului Petru Movilă în cultura românească”.

La finalul întâlnirii, părintele Constantin Oprea, consilier al Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, le-a mulțumit invitaților și celor care s-au alăturat conferinței online. Gândul de mulțumire s-a îndreptat și către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, către Ministerul Culturii și reprezentanții acestuia, precum și către toți cei care s-au implicat în buna desfășurare a evenimentului dedicat Sfântului Mitropolit Petru Movilă, considerat fiu al credinței și ctitor de cultură al neamului românesc și un dar românesc făcut Ortodoxiei.

Sursa: arhiepiscopiasucevei.ro și doxologia.ro 

mai mult
Cenaclu - PoeziePromovate

MI-E TOAMNĂ

constantin-piliuţă-toamnă-la-breaza

Mi-e toamnă azi
când plouă-ncet,
cu picuri mici
ca niște lacrimi
și ma așez pe-o bancă-n parc,
să mai văd frunza care pică.
Mi-e toamnă chipul tău brăzdat,
mi-e toamnă râsul
care plânge,
mă-ntorc la toamnele ce-au fost
să mai petrec un timp
cu tine,
apoi renunț câte puțin
la toamna asta efemeră,
ca să ascult cum cântă un crin
in glastra de pe etajeră.

“Toamnă la Breaza”, Constantin Piliuță

 

Luminița Bratu

mai mult
1 2 3 162
Page 1 of 162