Promovate

Ioana Bălan este o cunoscută și talentată cântăreață de muzică populară.

„Persoana care mi-a indrumat primii pasi in muzica populara romaneasca a fost mama, pentru ca, de la mama am mostenit acest har minunat, ca o frumoasa si de pret zestre, purtata cu mandrie in minte, in suflet si in glas.

Dragostea  pentru folclorul romanesc s-a inradacinat si a crescut odata cu mine. Ca o poveste populara din satele romanesti care inca se scrie, eu am continuat sa ii cant dorurile si iubirile, jalea si tristetea sufletului romanesc si sa-i expun frumusetea prin portul popular traditional.”

”Imi place ceea ce fac iar asta se reflecta in melodiile mele si in bucuria oamenilor care ma asculta si ma iubesc ca artist.”

”Am inceput prin a fi apreciata de cei apropiati, cu timpul eu, Ioana Balan, am cucerit publicul prin timbrul meu aparte, talentul și pasiunea nemărginită. Destinul mi-a scos în cale oamenii potriviți la momentul potrivit și păstrând în suflet vie flacăra pasiunii pentru muzica, am continuat să evoluez tot mai frumos, depășind mereu un alt nivel.”

(ioana-balan.ro)

Cenaclul „I. L. Caragiale” Ploiești – 15 iulie 2019

Fotoreportaj de Lucia Trandafir

Manea Drăgulin, o recitare la cenaclu…

Chifu Leonid Corneliu

Valentin Irimia

Gabriela Petri, Alis Neculea

Eugen Petri, Năstaca Chifu, Ioan Vintilă Fintiș, Teodor Ghiondea…

Angela Catrina, despre „Focul dacic”. Emanoil Petre (cu ochelari) consideră cenaclul „I. L. Caragiale” un autentic salon literar.

Românca Simona Halep a devenit de mai multă vreme un simbol al performanţei sportive pe plan internaţional, fapt care a culminat cu obținerea trofeului Wimbledon 2019, cel mai vechi şi mai prestigios turneu de tenis dintre cele 4 turnee de Mare Şlem.

Apreciind realizările sale în domeniul tenisului feminin de performanţă şi, totodată, credinţa sa creştin-ortodoxă, pe care o mărturiseşte public prin semnul Sfintei Cruci, Patriarhia Română îi acordă campioanei Simona Halep Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru mireni, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române.

Data înmânării distincţiei va fi stabilită de comun acord.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

(basilica.ro)

„Intrand Iisus in Capernaum, s-a apropiat de El un sutas, rugandu-L pe El si zicand: Doamne, sluga mea zace in casa bolnav, cumplit chinuindu-se. Si i-a zis Iisus: „Venind il voi vindeca”

Leprosul s-a apropiat de Domnul, pe cand Domnul Se pogora de pe Munte; sutasul, pe cand Domnul intra in Capernaum.

– Pentru ce nu s-au urcat pe Munte nici leprosul, nici sutasul ?

– Nu din pricina trandaviei – ca la amandoi credinta le era fierbinte -, ci ca sa nu intrerupa invatatura Domnului.
Apropiindu-se de Hristos, sutasul a zis: „Sluga mea zace in casa bolnav, cumplit chinuindu-se”.

Unii comentatori spun ca sutasul a spus pricina pentru care n-a adus cu el si sluga, pentru a se scuza. Nici nu era cu putinta, spun acestia, sa-l aduca; era paralizat, chinuit de dureri si pe moarte. Ca era pe moarte o spune evanghelistul Luca: „Era pe moarte”.

Sutasul socotea ca e de prisos sa-si aduci sluga la Hristos, pentru ca stia bine ca era de ajuns numai poruncii lin Hristos ca sa vindece pe cel bolnav.

– Si ce-a facut Iisus?

– N-a facut ce facuse mai inainte. Hristos de obicei urmeaza vointa celor care-L roaga; acum insa o ia inainte si nu numai ca-i fagaduieste sutasului ca-i va vindeca sluga, dar si ca se va duce in casa lui. O face ca sa aflam credinta sutasului. Daca nu i-ar fi fagaduit aceasta, ci i-ar fi spus: „Du-te acasa, sa fie vindecata sluga ta!”, n-am fi stiut cit e de mare credinta lui. La fel si cu cananeanca, numai ca in sens invers.

Sulasului ii spune, fara sa fie chemat, ca Se va duce acasa la el, ca sa afli credinta sutasului si marea lui smerenie; cananeencei insa ii refuza datul, pentru a face sa staruie in cererea ei.

Doctor intelept si iscusit fiind, stie sa dobandeasca cele contrarii prin contrarii. Intr-un caz, prin ducerea Sa de buna voie in casa sutasului; in celalalt, prin amanarea indelungata si prin refuzul Sau, descopera credinta femeii.

Asa face si cu Avraam, spunandu-i: „Nu voi ascunde de sluga Mea Avraam”, ca sa afli dragostea de oameni a lui Avraam si purtarea sa de grija pentru sodomiti.

La fel si cu Lot; ingerii trimisi la el au refuzat sa intre in casa lui, ca sa afli cat de mare era iubirea de straini a dreptului Lot.

– Ce a raspuns sutasul?

„Nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu”.

Sa ascultam aceste cuvinte toti cati avem sa-L primim pe Hristos! Ca e cu putinta sa-L primim si acum. Sa le ascultam, sa le urmam ca sa-L primim tot cu atita ravna! Cind primesti in casa ta pe cel sarac, pe cel flamand si pe cel gol, pe Hristos Il primesti, pe El Il hranesti.

„Ci zi numai cu cuvintul si se va tamadui sluga mea!”

Iata ca si sutasul, ca si leprosul, are despre Hristos parerea cuvenita Lui. Nici sutasul n-a zis: „Cheama-L pe Dumnezeu in ajutor!”, sau: „roaga-te Lui si cere-I!”, ci: „Porunceste numai!”. Apoi temandu-se ca nu cumva Domnul, din smerenie, sa refuze, a adaugat:

„Ca si eu sunt om sub stapinire, avand sub mine ostasi; si spun acestuia: „Du-te ” si se duce; si celuilalt: ” Vino!” si vine; si slugii mele: „Fa aceasta!” si face”.

– Si ce-i cu asta, m-ar putea intreba cineva, daca sutasul credea ca Hristos este Dumnezeu? Pe mine ma intereseaza sa aflu daca Hristos incuviinta aceasta credinta, daca o intarea?

– Intrebarea este bine si intelept pusa. Sa o cercetam si vom vedea ca lucrul care s-a petrecut cu leprosul s-a petrecut si cu sutasul. Dupa cum leprosul a spus: „Daca vrei” – ca noi sustinem cu tarie Dumnezeirea si puterea lui Hristos, intemeiati nu numai pe cuvintele leprosului, ci chiar pe cuvintele Domnului; ca Domnul nu numai n-a vestejit parerea leprosului, ci a intarit-o si mai mult, adaugind chiar ce era de prisos sa spuna, adica: „Vreau, curateste-te!””, tocmai pentru a-i intari credinta – tot asa este drept sa vedem daca s-au petrecut la fel lucrurile si cu sutasul.

Si vom gasi ca s-au petrecut la fel. Cand sutasul a spus despre Domnul lucruri atat de mari, cand a marturisit ca are o atat de mare putere, Hristos nu l-a tinut de rau, ci i-a primit cuvintele si a facut mai mult decat ca le-a primit. Nici evanghelistul n-a spus numai ca Domnul a laudat spusesle sutasului, ci , aratand, cat de mult l-a laudat, spune ca S-a si minunat de credinta sutasului; si nu numai ca S-a minunat de credinta lui, ci l-a si dat ca pilda intregului popor si celorlalti, pentru a-i urma credinta.

Vezi, dar, ca fiecare din cei ce au fost martori la cuvintele Lui se mirau de puterea lui Hristos?

„Si se mirau si multimile de invatatura Lui, ca ii invata ca Acela are putere ”. Si nu numai ca Domnul n-a tinut de rau multimile, ci luandu-le, S-a pogorat cu ele de Munte, iar prin vindecarea leprosului, le-a intarit credinta.
Leprosul spunea: „Daca vrei, poti sa ma curatesti”; iar Domnul nu numai ca nu l-a mustrat, ci l-a si tamaduit si l-a curatit, asa precum leprosul Il rugase; iar sutasul I-a zis: „Zi numai cu cuvantul si se va tamadui sluga mea”; iar Domnul, minunandu-Se de credinta lui, i-a spus:
„Nici in Israel n-am aflat atata credinta”

Dar iti voi dovedi Dumnezeirea lui Hristos pe o alta cale, contrara celei de pana acum. Marta nu I-a spus Domnului ce I-a zis leprosul si sutasul, ci cu totul dimpotriva: „Oricate vei cere de la Dumnezeu iti va da “, de aceea Domnul nu numai ca n-a laudat-o – cu toate ca-I era cunoscuta, apropiata si una din persoanele cu multa ravna pentru El -, ci chiar a mustrat-o si a indreptat-o, ca nu graise bine despre El, zicandu-i: „Nu ti-am spus ca de vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”.

A tinut-o de rau, ca pe o necredincioasa. Si iarasi, cand Marta I-a spus: „Oricate vei cere de la Dumnezeu Iti va da”, Domnul ii scoale din minte o parere ca aceasta si o invata ca El n-are nevoie sa primeasca o astfel de putere de la altul, ci El este izvorul bunatatilor, spunandu-i: „Eu sunt invierea si viata”; adica: „Nu astept sa primesc putere, ci fac totul cu propria Mea putere”.

De aceea Domnul il lauda pe sutas, il da ca pilda poporului, il cinsteste, dandu-i imparatia cerurilor si cheama si pe altii sa mearga pe urmele lui. Si ca sa afli ca a spus acestea ca sa invete si pe ceilalti sa creada cum a crezut sutasul, asculta precizia cu care evanghelistul arata acest lucru, spunand:

„Si intorcandu-Se, Iisus a zis celor ce veneau dupa El: „Nici in Israel n-am aflat atata credinta’’.

Gandeste deci si tu lucruri mari despre Hristos! Gandul acesta aduce credinta, imparatia cerurilor si celelalte bunatati.

Hristos nu S-a marginit sa-l laude pe sutas doar prin cuvinte, ci i-a dat, in schimbul credintei sale, sanatos pe cel bolnav, ii impleteste cununa stralucita si-i fagaduieste mari daruri, graindu-i asa:

„Multi de la rasarit si de la apus vor veni si se vor odihni in sanurile lui Avraam si ale lui Isaac si ale lui Iacov, iar fiii imparatiei vor fi aruncati afara”.

Hristos le vorbeeste cu mai multa indraznire, pentru ca facuse multe minuni. Apoi, ca sa nu creada cineva ca Domnul vrea sa-l linguseasca pe sutas cu aceste cuvinte, aratand tuturora ce suflet avea sutasul, i-a zis:
„Du-te, dupa cum ai crezut, fie tie!”.

Si indata a urmat vindecarea, marturie a puternicei credintei sutasului:

„Si s-a vindecat sluga lui din ceasul acela”.

Asa s-a intamplat si cu cananeanca; ca si aceleia i-a zis: „O, femeie, mare este credinta ta! Fie tie precum voiesti! Si s-a vindecat fiica ei”.

Dar pentru ca evanghelistul Luca, istorisind minunea vindecarii slugii sutasului, adauga si alte fapte, care se deosebesc de cele spuse de evanghelistul Matei, este de neaparata treubuinta sa lamuresc si deosebirile acestea.

– Ce spune Luca?

– Ca sutasul a trimis la Iisus pe batranii iudeilor sa-L roage sa vina; Matei, dimpotriva, spune ca chiar sutasul s-a dus la Iisus si I-a spus: „Nu sunt vrednic”.

Unii comentatori spun ca e vorba de doi sutasi deosebiti, desi sunt multe asemanari intre istorisirile celor doi evanghelisti. Despre sutasul de la Luca, batranii poporului spun: „El ne-a zidit sinagoga noastra si iubeste neamul nostru” ; despre sutasul de la Matei Iisus spune: „Nici in Israel n-am aflat atita credinta”, dar despre cel de la Luca n-a spus ca:

„Multi vor veni de la rasarit si de la apus”, ceea ce ne face sa banuim ca sutasul de la Luca era iudeu.

Ce vom raspunde, deci?

Explicatia data de acesti comentatori este usoara, dar intrebarea este daca e si adevarata. Dupa parerea mea, in amandoua istorisirile evanghelice este vorba de una si aceeasi persoana.

– Cum poate fi una si aceeasi persoana, m-ar intreba cineva, cand Matei spune ca sutasul s-a apropiat de Domnul si I-a spus: „Nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu”, iar Luca spune ca a trimis la Iisus pe batrinii iudeilor ca sa-L cheme sa vina?

– Sunt de parere ca Luca, in istorisirea sa, ne descopera linguseala iudeilor, ca in nenorociri oamenii sunt nestatornici si isi schimba de foarte multe ori parerile. Probabil ca sutasul, vrand sa plece la Iisus, a fost impiedicat de iudei, lingusindu-l si spunandu-i: „Ne ducem noi sa-L aducem!” Vezi ca chiar propunerea lor este plina de linguseala, pentru ca au spus: „Ne iubeste neamul nostru si ne-a zidit sinagoga”.

Nici nu stiu cum sa-l laude. Ar fi trebuit sa graiasca asa: „A vrut el sa vina sa Te roage, dar l-am oprit noi, vazandu-i nenorocirea si pe bolnav zacand in casa”. Asa ar fi trebuit sa graiasca, pentru a-I arata lui Iisus cat de mare este credinta sutasului.

Dar ei nu graiesc asa! Din pricina invidiei nici n-au voit sa descopere credinta sutasului, ci au voit mai bine sa umbreasca virtutea sutasului, pentru care venisera sa faca rugamintea, decat sa-si ajunga scopul venirii lor, laudandu-i credinta. Invidia e in stare sa intunece judecata. Dar Domnul, Care cunoaste cele ascunse, impotriva vointei batranilor iudeilor, l-a laudat pe sutas.

Ca aceasta este adevarata interpretare, asculta-l iarâsi pe Luca, care insusi da aceasta interpretare. El spune asa: „Si nefiind Iisus departe de casa, a trimis sutasul la El zicand: ” O, Doamne, nu Te osteni, ca nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu”. Cand a scapat deci sutasul de gura batranilor iudeilor, a trimis la Iisus, spunandu-I: „Sa nu socotesti ca de lene n-am venit, ci m-am socotit nevrednic sa te primesc in casa mea”.

N-are importanta daca Matei spune ca sutasul n-a rostit aceste cuvinte prin prietenii sai, ci le-a rostit cu propria sa gura. Intrebarea este daca fiecare evanghelist a infatisat ravna sutasului si daca sutasul a avut despre Hristos parerea ce I se cuvenea. Se poate ca insusi sutasul sa se fi dus la Iisus, dupa ce a trimis pe prietenii sai, si sa-I fi spus aceleasi cuvinte.

Daca Luca n-a spus ca s-a dus sutasul la Domnul, apoi nici Matei n-a spus ca a trimis pe prietenii lui la El.

Nu este deci o contrazicere intre un evanghelist si altul, ci unul completeaza cele lasate la o parte de celalalt.
Uita-te ca Luca a laudat si in alt chip credinta sutasului, spunand ca „sluga lui era pe moarte”. Asta insa nu l-a deznadajduit, nu l-a facut sa-si piarda nadejdea, ci nadajduia cu tarie ca se va face sanatos.

Daca Matei a spus ca Hristos a zis: „Nici in Israel n-am aflat atata credinta”, iar prin aceste cuvinte a aratat ca sutasul nu era israilitean, iar daca Luca a spus ca a zidit sinagoga iudeilor, deci s-ar parea ca este iudeu, nici aceasta nu e o contrazicere intre Matei si Luca. Era cu putinta sa nu fie iudeu si totusi sa zideasca sinagoga si sa iubeasca poporul iudeu.

Tu nu-mi cerceta numai cuvintele sutasului, ci adauga la ele si slujba lui, si atunci vei vedea virtutea barbatului.
Ca mare este mandria oamenilor care sunt in slujbe si nici nenorocirile nu le moaie cerbicia. Omul imparatesc de la evanghelistul Ioan Il cheama pe Iisus acasa la el, spunandu-I: „Coboara-Te! Copilul meu trage sa moara”.

Sutasul nu-i ca acesta, ci-i cu mult mai bun si decit acest om imparatesc si decit cei care au coborat pe slabanog prin acoperisul casei.

Sutasul nu-I cere Domnului prezenta Sa trupeasca, nici n-a adus pe cel bolnav langa doctor. Aceasta arata ca nu avea o parere mica despre Iisus, ci una cu cuviinta dumnezeieasca.

De aceea a si spus: „Zi numai cu cuvantul!” nici n-a spus de la inceput: „Zi numai cu cuvantul!”, ci la inceput isi povesteste numai durerea; ca nici nu se astepta, din pricina marii lui smerenii, ca Hristos sa-i faca indata pe voie si sa Se duca acasa la el.

De aceea, cand L-a auzit spunand: „Eu venind il voi vindeca”, I-a spus: „Zi numai cu cuvantul!”.

Durerea nu i-a intunecat judecata, ci chiar in suferinta filozofa, uitindu-se nu atat la sanatatea slugii sale, cat la a nu parea ca face ceva necuviincios. Desi nu L-a silit el pe Hristos, prin rugamintile sale, sa-i vindece sluga, ci Hristos, de buna Sa voie, i-a fagaduit vindecarea., totusi si asa se temea sa nu para ca cererea ii depaseste dregaroria si ca primeste un lucru mai presus de merit.

Ai vazut intelepciunea sutasului? Uita-te si la prostia batranilor iudeilor, care spuneau: „Este vrednic sa-i faci darul acesta”‘. Ar fi trebuit sa faca apel la iubirea de oameni a lui Iisus; dar ei ii vorbesc de dregatoria sutasului; si nici nu stiu cum sa vorbeasca. Sutasul insa n-a grait asa, ci I-a spus ca-i cu totul nevrednic nu numai de binefacerea Domnului, ci si de primirea Sa in casa lui. De aceea, dupa ce a spus:

„Sluga mea zace in casa bolnav”, n-a mai adaugat: „Spune sa se vindece!”, temandu-se ca e nevrednic sa primeasca darul, ci I-a vorbit numai de durerea sa. N-a staruit mai departe in rugamintea lui, nici cand L-a vazut pe Hristos binevoitor, ci a ramas mai departe modest, pastrand masura cuvenita.

Daca cineva m-ar intreba: Pentru ce Hristos nu l-a cinstit pe sutas, ducandu-Se in casa lui?, ii voi raspunde asa: Hristos l-a cinstit foarte mult. Mai intai, pentru ca a aratat tuturor de ce simtaminte era insufletit sutasul cand a spus ca nu-i vrednic sa se duca in casa lui; apoi, pentru ca i-a dat imparatia cerurilor si l-a pretuit mai mult decat pe tot poporul iudeu. Pentru ca sutasul s-a socotit nevrednic sa-L primeasca pe Hristos in casa sa, a ajuns vrednic de imparatia cerurilor si vrednic de dobandirea bunatatilor de care se bucura Avraam.

– Dar pentru ce leprosul, m-ar intreba cineva, n-a fost laudat de Hristos, desi a spus lucruri mai mari decat sutasul? N-a spus ca sutasul atat: „Zi numai cu cuvantul”, ci ceva cu mult mai mult: „Voieste numai!”; aceleasi cuvinte pe care profetul le-a rostit despre Tatal: „Toate cate a voit a facut”.

– A fost laudat si leprosul. Cand Iisus i-a spus leprosului: „Du darul pe care l-a poruncit Moise spre marturie lor”, nu i-a spus altceva decat: „Vei fi acuzatorul lor, pentru ca ai crezut”. De altfel nu-i acelasi lucru sa crezi fiind iudeu si sa crezi nefacand parte din neamul iudeu. Ca sutasul nu era iudeu se vede si de acolo ca era sutas, dar si din cuvintele Domnului: „Nici in Israel n-am aflat atata credinta”.

Este mare lucru ca un om, care nu facea parte din neamul iudaic, sa aiba despre Hristos o parere atat de mare. Dupa socotinta mea, sutasul se gandea ca ostirile cele ceresti, bolile, moartea si toate celelalte se supuneau lui Hristos, asa cum i se supuneau lui ostasii sai. De aceea si spune: „Ca si eu sunt om sub stapanire”; cu alte cuvinte sutasul spunea: „Tu esti Dumnezeu, eu sunt om; eu sunt sub stapanire, Tu nu esti sub stapanire. Asadar, daca eu, om fiind si sub stapanire, am atata putere, cu mult mai mult Tu, Care esti Dumnezeu si nu esti sub stapanire”.

Sutasul voia sa-L incredinteze cu tarie pe Iisus ca nu rosteste aceste cuvinte ca sa arate ca este vreo asemanare intre ei, ci, dimpotriva, foarte mare deosebire. „Daca eu, spune sutasul, care sunt un supus si sunt sub stapanire, pot atata, datorita micii mele functii, incat nimeni nu-mi poate sta impotriva, ci se va face tot ce poruncesc , chiar cand poruncile sunt diferite – „Ca zic acestuia:”Du-te!” si se duce, si altuia :”Vino!” si vine”- cu atat mai mult vei putea Tu!”.

Unii citesc din Matei asa: „Ca daca eu, care sunt om”; apoi, dupa ce pun un semn de punctuatie, adauga: „Avand sub stapanirea mea ostasi”.

Tu uita-mi-te ca sutasul a aratat ca Hristos poate sa stapaneasca moartea ca pe un rob si poate sa-i porunceasca ca Stapan. Cand spune: „Vino!” si vine si: „Du-te!” si se duce , sutasul acesta spune „Daca poruncesti sa nu vina peste el moartea, nu va veni”.

Ai vazut cat era de credincios? Caci ceea ce avea sa fie cunoscut tuturora mai tarziu, sutasul o stia; stia ca Hristos are putere asupra mortii si vietii, ca pogoara la portile iadului si ridica.

Si n-a vorbit numai de ostasi, ci si de slugi, la care ascultarea e si mai mare. Si desi avea o credinta atit de puternica, se socotea totusi nevrednic.

Hristos insa aratandu-i ca este vrednic sa-i intre in casa, l-a cinstit si mai mult; l-a admirat, l-a laudat inaintea tuturora si i-a dat mai mult decat i-a cerut.

Sutasul venise sa ceara numai sanatate trupeasca pentru sluga sa si a plecat luand cu sine si imparatia cerurilor.

Ai vazut ca s-au si implinit cuvintele: „Cautati imparatia cerurilor si acestea toate se vor adauga voua”.

Pentru ca a aratat multa credinta si smerenie, Hristos i-a dat cerul si i-a adaugat si sanatatea slugii. Si nu l-a cinstit numai cu atata, ci i-a aratat ca intra in locul celor scosi din imparatia cerurilor.

Iar prin aceasta Hristos face cunoscut tuturora ca mintuirea se dobandeste prin credinta, nu prin faptele legii vechi.

De aceea darul imparatiei cerurilor nu este numai pentru iudei, ci si pentru pagani; si mai mult pentru pagani decat pentru iudei.

„Sa nu socotiti, spune Hristos, ca darul imparatiei cerurilor s-a dat numai sutasului! Darul acesta va fi dat intregii lumi!”

Spunea acestea, profetind despre pagani, dandu-le bune nadejdi. Ca in multimile de oameni, care Il urmau, erau si pagani din Galileea neamurilor.

Spunea acestea ca sa nu-i lase fara nadejde pe pagani si sa alunge din mintea iudeilor gandul ca numai ei sunt poporul ales.

Hristos nu vorbise pana acum de venirea paganilor la credinta, pentru ca nu cumva cuvintele Sale sa supere pe ascultatorii Sai si pentru ca sa nu le dea pricina de atac; prilejuit insa de credinta sutasului, vorbeste si de asta, dar nici acum nu rosteste cuvantul „pagan”; n-a spus: „multi pagani”, ci: „Multi, de la rasarit si de la apus”.
A aratat pe pagani, dar n-a suparat pe iudei: cele spuse erau invaluite. Nu numai aceasta invaluieste noutatea invataturii Sale, ci si prin inlocuirea „imparatiei cerurilor” cu „sanurile lui Avraam”.

Ca nici nu le era cunoscut numele de „imparatia cerurilor”; si Domnul vorbeste de sanurile lui Avraam, pentru ca pe iudei ii ustura mai mult aceasta pierdere.

Tot asa si Ioan Botezatorul n-a vorbit indata despre gheena, ci le a le-a spus ceea ce-i durea mai mult: „Sa nu vi se para ca puteti zice: „Suntem copiii lui Avraam”!.

Odata cu aceasta Hristos a aratat ca nu este potrivnic Vechiului Testament. Pretuind pe patriarhi si numind sanurile lor fericirea celor buni, surpa din temelii aceasta banuiala. Nimeni sa nu creada ca pe iudei ii ameninta numai o singura pedeapsa!

Ca dubla este pedeapsa iudeilor si dubla este si fericirea paganilor; iudeii nu numai ca au pierdut sanurile lui Avraam, ci au pierdut ce era al lor; paganii nu numai ca au dobandit imparatia cerurilor, ci au dobandit ce nu se asteptau; si pe langa acestea si o a treia, ca au luat cele ale iudeilor.

Hristos ii numeste pe iudei „fiii imparatiei”, pentru ca imparatia cerurilor lor le era pregatita. Si aceasta ii durea mai ales pe iudei. Si-i izgoneste din sanurile lui Avraam, dupa ce le-a aratat ca prin fagaduinta trebuiau sa fie in sanurile acelea. Apoi, pentru ca spusele lui Hristos erau o hotarare, o face crezuta prin minunea savarsita, dupa cum minunea la randul ei a fost intarita de profetia realizata mai tarziu.

Cel ce nu crede deci in insanatosirea de atunci a slugii sutasului, sa creada pe temeiul profetiei realizate astazi. Ca si profetia, chiar inainte de realizarea ei, a ajuns cunoscuta atunci pe temeiul minunii.

De aceca Iisus a rostit mai intai profetia, dupa aceea a vindecat sluga bolnava, pentru ca sa fie crezute cele viitoare pe temeiul celor prezente si ceea ce este mai mic, pe temeiul a ceea ce este mai mare.

Nu-i deloc nefiressc, ba, dimpotriva, o lege rationala si dreapta, ca cei virtuosi sa se bucure de bunatati, iar cei pacatosi sa sufere dureri; dar e mai presus de fire sa inzdravenesti un slabanog si sa invii un mort.

Totusi, la acesl lucru, mare si minunat a contribuit, nu putin, si sutasul; lucrul acesta l-a aratat si Hristos prin cuvintele: „Du-te si cum ai crezut, fie tie!”.

Ai vazut ca vindecarea slugii a proclamat puterea lui Hristos, a facut cunoscuta credinta sutasului si a facut crezuta profetia? Dar, mai bine spus, toate au proclamat puterea lui Hristos. Ca Iisus n-a tamaduit numai trupul slugii, ci, prin minune, a atras la credinta si sufletul sutasului.

Tu insa nu mi te uita numai ca sutasul a crezut, ca sluga s-a vindecat, ci minuneaza-te si de iuteala vindecarii. Aceasta a aratat-o evanghelistul prin cuvintele: „Si s-a vindecat sluga lui in ceasul acela”, asa precum a spus si despre lepros: „indata s-a curatit”.

Puterea lui Hristos s-a aratat nu numai prin aceea ca a vindecat sluga sutasului, ci si prin aceea ca vindecarea s-a facut in chip minunat si intr-o clipita.

Si nu numai prin aceasta ne este folos, ci si prin aceea ca de cate ori face Iisus cate o minune vorbeste si de imparatia cerurilor si cauta sa ne atraga pe toti spre ea.

Chiar pe cei pe care-i ameninta ca are sa-i alunge din imparatia cerurilor, nu-i ameninta ca sa-i alunge, ci ca sa-i infricoseze cu aceste cuvinte, spre a-i atrage la imparatia cerurilor.

Iar daca nu se folosesc nici de pe urma acestei amenintari, apoi toata vina e a lor si a tuturor celor ce sufera de aceeasi boala.

Poti vedea ca s-a intamplat aceasta nu numai cu iudeii, ci si cu cei ce au crezut. Ca si Iuda era fiu al imparatiei si auzise impreuna cu ucenicii: „Veti sedea pe cele douasprezece tronuri”, dar a ajuns fiu al gheenei; iar etiopianul, barbar fiind – din cei de la rasarit si de la apus – s-a bucurat de cununi impreuna cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov.

Aceasta se intampla si acum in vremea noastra. „Ca multi dintii vor fi pe urma, a spus Hristos, si cei de pe urma, intai”.

Hristos a spus aceste cuvinte pentru ca nici cei din urma sa nu se trandaveasca, gandindu-se ca nu mai au nici o putere sa ajunga in frunte, si nici cei dintii sa nu se increada prea mult in ei insisi gandindu-se ca sunt in frunte.

Acelasi lucru la profetit mai inainte si Ioan Botezatorul, spunand: „Dumnezeu poate si din pietrele acestea sa ridice fii lui Avraam”.

Si pentru ca profetia avea sa se implineasca, a fost predicata mai dinainte, pentru ca nimeni sa nu se tulbure la implinirea ei de un lucru asa de minunat. Ioan o da numai ca posibila, ca o spusese primul, Hristos insa o da ca sigura si o intareste prin minunea savarsita indata dupa savarsire profetiei.

Sfantul Ioan Gura de Aur

(crestinortodox.ro)

Simona Halep – Serena Williams a fost finala feminină de la Wimbledon 2019, un meci istoric și fabulos deopotrivă. Simona Halep (locul 7 WTA) este prima româncă care câștigă grand slamului londonez. A fost o întâlnire între doi foști lideri mondiali, dar, în fapt, părea o confruntare între David și Goliat: Simona Halep avea o singură victorie în cele zece partide jucate până la acum contra celei mai titrate jucătoare din lume aflate încă în activitate. Și exact ca în legendă, „mica forță”, Simona Halep, a câștigat. O victorie cu atât mai merituoasă cu cât a fost și categorică: 6-2, 6-2 în nici o oră de joc contra marii Serena Williams.

Moment emoționant din nou pentru Simona Halep: este felicitată personal de ducesa de Cambridge, Kate, pe care sportiva din România mărturisea că o place foarte mult.

Simona Halep ridică deasupra capului trofeul de la Wimbledon, o imagine pentru istorie!

(digi24.ro)

Când vine vorba despre Franța, există o vulgată a românului educat, care-și amintește câteva adevăruri istorice: el știe, de pildă, că liberalizarea regimului feudal din Țările Române s-a făcut sub influența Revoluției burgheze de la 1848, pe baricade pariziene. Nu uită că literatura noastră modernă a fost mereu influențată de cea franceză și că elitele sociale din Principate (ulterior unite, sub impulsul împăratului Napoleon al III-lea) erau francofone, cu tot cu versiunile lor adeseori comice, satirizate de V. Alecsandri. Culmea acestei simbioze culturale și chiar politico-militare a fost desigur atinsă în drama colectivă a Primului Război Mondial, când misiunea condusă de generalul Berthelot s-a dovedit decisivă în formarea României Mari. Același român bine educat evocă mental Bucu­reștiul interbelic, cu librării franțuzești pe Calea Victoriei și cu jumătate din protipendada națională prinsă într-o intensă navetă București-Paris. Când Franța a fost invadată de naziști, românii au simțit evenimentul ca pe o catastrofă. Nu aveau să fie ei înșiși scutiți de mutilare teritorială și ocupație militară, de data asta sovietică, dar chiar și în deceniile comuniste legăturile apropiate dintre cele două națiuni de cultură și limbă romanică au continuat, în pofida Cortinei de Fier: în vara lui 1968, generalul De Gaulle se afla la București, unde lua act de revoltele stu­dențești din Paris, care l-au obligat să-și scurteze vizita oficială. De Gaulle, care avea să piardă puterea, fusese un naționalist, promotor al „excepției franceze” (de unde și ambiția sa de a-și echipa țara cu energie nucleară și chiar cu o forță de lovire atomică). El retrăsese Franța din comandamentul NATO și căuta deschideri spre Estul comunist. În România, această politică a generat Uzinele Dacia (și, poate, transferul de tehnologie canadiană la reactoarele de la Cernavodă). Și povestea a continuat, după căderea comunismului, când Franța a fost cea mai entuziastă promotoare a „primei revoluții televizate” și prima țară occidentală care a contribuit la refacerea României, prin ajutoare umanitare, burse academice și multe in­vestiții menite să ne modernizeze economia. Dintr-un rezumat al cronicii bilaterale nu poate lipsi contribuția românească la dezvoltarea și strălucirea culturii franceze. Numeroase perso­na­lități născute la noi s-au desă­vârșit la Paris, unde au ales să trăiască fie voit, fie împinse spre exil: sunt prea multe pentru a fi pomenite aici!

Oricum, engleza globală a înlocuit, treptat, influența culturală predominant franceză din România „tradițională”. Și totuși, memoria, prezența activă a marilor companii franceze (în energie, bănci, marea distribuție, viticultură, turism sau industria auto), precum și hărnicia profesorilor de franceză, dublată de fidelitatea francofilă a unei bune părți din elita intelectual-academică, au ținut mereu ridicat steagul fra­ter­nității. Recent, când s-a produs incendiul de la Catedrala Notre-Dame, rețelele sociale româ­nești au măsurat pe viu o intensă emoție solidară. Simțeam că emblematica biserică gotică e și a românilor… Tocmai aici apare, însă, o anumită fisură: românii culti­vați au frecventat atât Franța revoluționară (de la ilu­miniști până la Sartre), cât și pe cea reacționară (de la Joseph de Maistre la Paul Morand). Gene­rația mea, intoxicată de marxism și dezgustată de dictatură, a privilegiat Vechiul Regim, cu zecile sale de monarhi formidabili, cu abațiile romanice din Normandia sau Burgundia și cu geniile sale, fie că-i citeam pe Pascal sau Bossuet, continuați în era napoleoniană de Tocqueville și atâția alți gânditori de seamă. Iubeam Franța, „fiica mai mare a Bisericii”. Ne imaginam disputele scolastice din vechea Sorbonă, în inima Cartierului Latin. De aceea, ne simțim oarecum înstrăinați de Franța socialistă, atee sau agnostică, chit că ea a investit și în această a doua sa față o groază de ingeniozitate intelectuală, acribie și ironie sarcastică. Dar cine, în afara lui Dumnezeu, cunoaște sufletul și drumul popoarelor? Cred că Franța are energia de a se înnoi prin depășirea clivajului revolu­ționar și recuperarea iden­tității sale creștine, cu decență și fără politizări anacronice. Sper aceasta și din perspectiva proiectului european, pe care Robert Schuman și colegii săi creștin-de­mocrați, din Germania și Italia, l-au gândit ca organizație pacifistă, inspirată de valorile Evangheliei. Franța rămâne unul dintre pilonii acestei aventuri colective, de care atârnă viitorul celor cinci sute de milioane de cetățeni europeni!

Deocamdată, suntem încă în Sezonul franco-român, care a inclus (pe rând, în cele două țări) un vast program de evenimente culturale. Avem în acest exemplu doar un capitol din complexul Parteneriat Strategic bilateral, la care am trudit și eu, pe când eram ambasadorul României la Paris. Tot atunci l-am primit cu bucurie pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a conferit cu președintele Conferinței episcopale „galicane”, Cardinalul André Vingt-Trois. Cu atâtea frumoase amintiri, suntem bine plasați pentru a proclama, împreună, urarea cea mai firească la mijlocul lunii iulie: Vive la France!

(Teodor Baconschi)

(ziarullumina.ro)

Dragii mei,

Astazi este o zi speciala pentru mine si cred ca si pentru voi. Este ziua mutari la Hristos a unui URIAS AL ORTODOXIEI. Ucenic al Sf. Siluan si duhovnicul unor parinti ca Rafail Noica si Zaharia Zaharou.

Monah si pusnic in cei 20 la Sf. Munte Athos si mai apoi un fel de Apostol al Bisericii in Occident, din punctul meu de vedere a influentat Ortodoxia mondiala cu cartile lui si cu popularizarea invataturii Sf. Siluan.

Orice carte scrisa de Pr. Sofronie nu are cum sa nu te trezeasca si sa nu-ti dea directie si sens duhovnicesc.

Va recomand din suflet orice invatatura a sa.

Daca aveti timp azi spuneti si o mica rugaciune intru pomenirea sa.

BUCURA-TE APOSTOLUL VREMURILOR NOASTRE, PARINTE SOFRONIE!

Pentru ale sale rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi!

(Cătălin Rusu)

Conaţionalii noştri din teritoriile româneşti, dăruite de Stalin Ucrainei în 1940, îşi pierd identitatea, devenind ucraineni sau… moldoveni.

Românii care mai locuiesc astăzi în Ucraina se află în permanenţă între două focuri – cel al ucrainenilor, care promovează o politică de deznaţionalizare, şi cel al activiştilor din aşa-zisa „Asociaţie naţional-culturală a moldovenilor din Ucraina”. Această asociaţie, fiind condusă de adepţii moldovenismului antiromânesc, a acuzat România că, chipurile, îi obligă pe cetăţenii din Cernăuţi să-şi schimbe naţionalitatea din moldovean în… român, dându-le cu sacul paşapoarte româneşti. Acest lucru ar avea, spun ei, legătură cu recensământul care se va desfăşura în 2013 în Ucraina.

„Înaintea recensământului din Ucraina ce va avea loc în 2013, autorităţile române încearcă să convingă populaţia moldovenească din regiunea Cernăuţi să-şi schimbe identitatea naţională în cea românească”, se arată în declaraţia Asociaţiei naţional-culturale a moldovenilor din Ucraina, semnată de preşedintele acesteia Anatol Fetescu şi „alţi lideri” de organizaţii culturale moldoveneşti din Bucovina. Aceştia mai susţin în declaraţia lor că „Bucureştiul duce o campanie flagrantă de antimoldovenism, xenofobie şi o politică discriminatorie faţă de moldovenii din Ucraina”. „Recent, acest lucru a implicat nu numai oficiali de rang înalt din România, dar chiar şi reprezentanţii oficiali ai RM”, se spune în declaraţie, făcând referire la Radu Cosma, directorul din cadrul Departamentului Românii de pretutindeni şi la parlamentarul Ion Hadârcă.

Potrivit lui Radu Cosma, preşedintele Departamentului Românii de pretutindeni, de fapt, lucrurile au stat cu totul altfel. „Este adevărat că am fost la Costiceni în decembrie. Am dus cărţi pentru copii, împreună cu ambasadorul Ion Stavilă, deputatul Ion Hadârcă şi Arcadie Suceveanu. Prezenţa şi mesajul nostru le-a picat bine aşa-zişilor apărători moldoveni care credeau că am venit să facem propagandă românească. Noi însă venisem cu un mesaj echilibrat, în care am accentuat unitatea lingvistică a românilor din cele trei state. Nicidecum şi nimeni nu a făcut promisiuni legate de schimbarea naţionalităţii sau în privinţa paşapoartelor româneşti”.

Pe de altă parte, românii rămaşi pe partea Ucrainei, în urma schimbării frontierelor, spun că sunt obosiţi de atâta propagandă moldovenistă, care nu face altceva decât să le întunece minţile, să-i facă să uite că sunt cetăţeni români, ci a unui stat, care în 1940 i-a rupt forţat de la propria patrie. „Noi, comunitatea românească din sudul Basarabiei, ne pomenim uitaţi cu desăvârşire, rămaşi în urmă de carul istoriei.

Consider că trebuie să arătăm lumii că noi suntem încă în viaţă şi că rămânem mândri de neamul nostru, de obârşia noastră, chiar în condiţiile vitrege de azi. Condiţii, aş spune, foarte grele, când minţile oamenilor de rând, ale copiilor sunt întunecate fără milă prin diferite politici oficiale şi neoficiale de deznaţionalizare, cum ar fi mitul despre aşa-numita „limbă moldovenească” – deosebită, chipurile, de limba română, sau separarea moldovenilor de ceilalţi români. Toate acestea se fac ca noi să ne învrăjbim, să ne urâm între noi şi să uităm, pentru totdeauna, cine suntem”, ne povestea în cadrul unui interviu acordat pentru TIMPUL Tudor Iordăchescu, locuitor din judeţul Ismail. Bărbatul spunea printre lacrimi că oamenii uită cu încetul că sunt români. Mamele îşi dau copiii la şcoli ucrainene, posturile TV şi radio sunt toate ucrainene, elevii merg la studii superioare la instituţii tot ucrainene, considerând că astfel îşi asigură şansa unui viitor mai bun. Legătura lor cu guvernarea de aici s-a rupt. „Nu avem nici măcar un ziar în limba română, iar copiii care cresc nu-şi cunosc istoria”.

În vremurile în care propriii cetăţeni se află între două tăişuri, guvernarea RM nu are nicio soluţie şi asistă tacit la deznaţionalizarea lor. Am încercat să aflăm de la Guvern cum îşi protejează cetăţenii din afara frontierelor, dacă le sunt asigurate studiile în limba de stat, dacă elevii au cărţi de istorie, de limbă română, dacă este cultura noastră promovată acolo. De la Executiv ni s-a comunicat că, la nivel naţional, nu există politici de susţinere a românilor din afara frontierelor. Acestea le putem găsi la fiecare minister în parte. De vreme ce subiectele abordate de noi ţin de educaţie şi promovarea culturii, am solicitat ministerele Educaţiei şi Culturii.

Ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi

Subiectul legat de românii din afara graniţelor RM este unul foarte important pentru noi. Acum lucrăm asupra unei noi variante de protocol de colaborare în sfera învăţământului cu Ucraina. Acolo vor fi prevăzute o serie întreagă de momente ce vor facilita antrenarea în RM a românilor din teritoriile altor state. Acest document n-a fost suficient de bine elaborat în faza lui iniţială. În consecinţă, el nu este atractiv pentru românii din alte state să vină la noi la studii, mai ales pentru cei din Ucraina. Potrivit aceloraşi surse din cadrul ME, RM nu asigură românii din afara graniţelor cu manuale în limba română. De aceste aspecte se ocupă Ministerul Educaţiei al României.

Ministerul Culturii, Direcţia politici culturale în teritoriu şi cultură scrisă

Nu prea avem programe culturale cu românii din afara frontierelor. Organizăm evenimente culturale mai mult la nivel de festivaluri de amator. Diaspora din Cernăuţi ne-a chemat recent la mai multe festivităţi, dar noi nu putem pleca la fiecare solicitare. La moment, nu avem bani pentru ca să ne permitem să realizăm mai multe programe culturale, la nivel de minister. Ceea ce organizăm este mai mult la nivel local.

„Poşta Moldovei”, Alexandra Ţurcan, Serviciul de difuzare a presei

Noi avem un contract bilateral cu Ucraina. Astfel, ei adaugă în Catalogul lor de ziare publicaţiile noastre, de limba română, iar noi în Catalogul nostru – publicaţiile lor solicitate aici. Ziarele şi revistele de limba română, care pot fi găsite la ei sunt: „Făclia”, „Florile Dalbe”, „Moldova Suverană”, „Jurnal de Chişinău”, „Tribuna”, „Săptămâna”, „Literatura şi Arta”, „Ziarul de Gardă” şi TIMPUL. Din păcate, în primele trei luni ale anului nu au existat abonamente nici pentru una dintre aceste publicaţii. Deocamdată, avem abonări doar la o revistă de limba rusă – „Predskazatel”. Cert este că în anii trecuţi lucrurile stăteau mai bine.

(Irina Papuc – timpul.md)

CARANSEBEȘ – Cea de-a 16-a ediție a Simpozionului Internațional de Sculptură Monumentală de la Caransebeș și-a prezentat sâmbătă lucrările din acest an. 10 artiști din Spania, China, Siria, Canada, Serbia, Israel, Franța și România, coordonați de Eugen Petri, au lucrat în praful din tabăra de lângă râul Sebeș, în ultimele săptămâni, finalizând în acest fel ciclul în travertin început în 2016.

Și nu a fost deloc ușor, așa cum am aflat de la directorul Casei de Cultură „George Suru”, Ioan Cojocariu: „Parcă cineva își băgase coada ca să nu se împlinească toate cele trei cicluri în rocă, dar astăzi ne găsim în această frumoasă izbândă. Acești sculptori minunați au lucrat zi și noapte, o singură zi m-au rugat să le-o las liberă pentru a merge să-l vadă pe mai marele Brâncuși la el acasă, pentru care ei pleacă de acolo, de la ei, să-i vadă operele nemuritoare”.

Sceptic la un moment dat în ce privește simpozionul de sculptură, primarul Felix Borcean spune că arta și aceste sculpturi trebuie să aibă viitor în municipiu. „E o ediție care s-a născut greu, dar s-a realizat prin ambiția lui Eugen Petri și Ioan Cojocariu. Văzând câtă pasiune pun alții să ne prezinte arta, m-am gândit că noi facem de ani buni acest simpozion și caransebeșenii parcă nu-l apreciază așa cum se cuvine. Chiar și eu am avut această îndoială, ca primar, dacă e bine sau nu să-l mai facem, pentru că primeam din toate părțile înțepături, ce ne trebuie nouă atâtea statui, pietre? Dar m-am convins, arta trebuie să aibă viitor la Caransebeș, ar fi păcat ca noi, cei care ne ocupăm de destinele sale acum, să întrerupem acest frumos ciclu cultural”, a precizat edilul.

Despre cele 10 lucrări de artă din acest an a vorbit Marius Tița, realizator de emisiuni de artă la televiziunea națională. Acesta le-a comparat cu niște „minuni în piatră”, prin care se vorbește în lume de Caransebeș și România. „Avem simboluri, Insula lui Dorde Cpajak, lupta dintre apă și rocă, ca la Cazanele Dunării, avem Râul Timiș al lui Liu Yang, o avem pe Baba Dochia cea împietrită de Marie-Josee Leroux. E Lotusul lui Jamal Hassan, iar Joel Thepault își amintește că pietrele au fost cândva fosile. Profesorul Alar, din Damasc, a legat roca cu metal, poate ca o previziune a ceea ce va urma, Miguel Isla a improvizat geometric, iar Răzvan Mincu ne-a vorbit despre nașterea stelelor. Nu în cele din urmă, Eugen Petri a mers pe tensiuni, le-a căutat. Toate aceste lucrări pot sta liniștite în zonele centrale ale unor orașe mari”, a spus Tița.

Așa cum a anunțat Ioan Cojocariu, anul viitor va fi al sculpturilor în metal la Caransebeș, mai ales că directorul TMK Reșița, Romulus Ioan, le-a spus organizatorilor simpozionului că ar fi onorat dacă TMK ar fi sponsorul ciclului în metal.

(Răzvan Mihalcea – caon.ro)

Ne ducem toți câte puțin mereu
Către-un liman de tihnă și-mpăcare.
Poate curând va trebui și eu
Bulendrele să-mi strâng pentru plecare.

O, dragi mesteceni, gingași și subțiri!
Și tu pământ! Și voi câmpii și marea!
În preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stăpâni-ntristarea.

Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun: Pace vouă, sălcii ce-n apus
Vă oglindiți în apa purpurie.

Atât de multe gânduri am urzit
Am scris atâtea cântece visate
Și, pe pământul trist, sunt fericit
C-am respirat și c-am trăit de toate.

Sunt fericit c-am sărutat femei
Și-am lenevit pe iarba parfumată,
Iar fiarelor, ca unor frați ai mei,
Eu nu le-am zdrobit capul niciodată.

Acolo, știu că nu foșneste-n zări
Cu gâturi lungi de lebădă secara…
De asta-n preajma jalnicei plecări
Eu mă-fior și simt adânc povara.

Acolo, știu că nu vor mai fi fagi,
Nici holde cu aur viu pe nume…
De asta poate mi-s așa de dragi,
Toți oamenii cu care trec prin lume.

(1924)

(traducere de George Lesnea)

(poezie.ro)

Dragii mei,

La ultima vizita de la Frasinei am auzit si urmatoarea poveste:

Un om de afaceri ff bogat a venit la Frasinei pentru ca fiul sau intrase intr-o mare problema. A zis:
– Ruagti-va pentru copilul meu sa scape! Platesc oricat!

Calugarii au zis ok. Sigur ca nu i-au luat mai mult decat iau oricui pentru un pomelnic. Insa a intervenit ceva. Calugarul i-a spus ca si el ca parinte trebuie sa faca macar un acatist zilnic.
„Nu va ia mai mult de 20 min.”

Raspunsul omului de afaceri a fost naucitor:
– Parinte, poate n-ati inteles, eu platesc si ma astept la servicii. Nu platesc ca sa fac eu. Eu n-am timp de asa ceva.

Atunci calugarul i-a spus ca daca nu se roaga si el, toata rugaciunea lor este in zadar. Asta pentru ca un copil este legat de parinti pana la cununie.

Omul de afaceri a plecat suparat! Calugarul a ramas nauc.

Ma uit la tot felul de oameni care spun ca Hristos exagereaza cand spune: „Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.” Matei 19:29. Vai ce se mai scandalizeaza niste „crestini” cand aud asta.

Dar iata la ce am ajuns- UN TATA SA REFUZE SA SE ROAGE PENTRU FIUL SAU pentru ca n-are timp. El face bani. Deci pentru asta se poate renunta la familie, dar pentru Hristos nu.

Este valabil pentru multa lume care are senzatia ca daca trimite pomelnice la manastiri s-a rezolvat. Ei nu fac nimic, dar trimit pomelnice si freaca haine de icoane si de moaste.

FRATILOR SI SURORILOR, ASTA NU E CREDINTA LUCRATOARE CI ESTE SUPERSTITIE!

Si mai e ceva Nici Hristos si nici Biserica nu sunt prestatori de servicii!!! Sunt distribuitori de Duhul Sfant prin Sf. Taine.

Nimeni, nici macar Hristos nu rezolva probleme, daca nu ne rugam, daca nu cerem.

Nu stiu ce ar mai fi de comentat. Voi ce ziceti?
Doamne ajuta!

(Cătălin Rusu)

Aproximativ 100 de persoane au participat duminică în Piaţa Victoriei din Capitală la un miting de protest împotriva adoptării de către Guvern a OUG privind Codul Administrativ, relatează Agerpres. 

Îmbrăcaţi în costume populare, fluturând steaguri şi intonând cântece patriotice, participanţii la miting au respins Codul Administrativ adoptat prin OUG de Guvern, pe motiv că acest act normativ introduce limba maghiară ca a doua limbă oficială în stat.

Organizatorul protestului, Mihai Tîrnoveanu, preşedinte al Asociaţiei „Calea Neamului” şi vicepreşedinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, susţine că OUG pe Codul Administrativ a fost emisă de Guvern la presiunile UDMR şi ale statului ungar şi este „un act de trădare naţională”.

„Protestăm împotriva Codului Administrativ. Vom cere Guvernului abrogarea ordonanţei de urgenţă prin care s-a dat Codul Administrativ, pe care îl considerăm un act de mare trădare naţională, deoarece limba maghiară devine a doua limbă oficială de stat. Se diminuează foarte mult caracterul naţional prevăzut în Constituţia României, prin desfiinţarea pragului de 20% de folosire a limbii minorităţilor naţionale în administraţie. Nu este normal ca folosirea limbilor minorităţilor în administraţie să rămână la mica – marea negociere pe care UDMR o va face în consiliile judeţene, unde îşi va putea impune punctul de vedere”, a declarat Tîrnoveanu.

În opinia sa, OUG pe Codul Administrativ duce la disoluţia autorităţii statului român în mai multe zone ale ţării, în care populaţia românească este redusă numeric şi favorizează obţinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice, obiectiv public asumat al UDMR.

Ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, a relatat la emisiunea Jurnalul de seară de la Digi24 despre un episod care a avut loc la Madrid, în 1990, între regele Spaniei și Mihai Gorbaciov, ultimul conducător al URSS. Acesta din urmă nu s-ar fi opus revenirii României la monarhie, însă altcineva de la București s-a opus. „Și nu e Iliescu!”, a precizat Emil Hurezeanu.

„România modernă împlinește 100 de ani. A fost mai mult monarhie decât republică și a fost republică, vai, 40 de ani, sovietică. Cu forța! În 1990, probabil liderii de atunci au considerat că starea populației nu este sigură și când s-a recurs la acel referendum pentru Constituție nu s-au gândit și la un referendum pentru republică sau monarhie. Noi am lăsat România în ’47 la monarhie”, a spus Emil Hurezeanu, la Digi24.

„Acum se întâmplă la fel, este o suferință decentă, dar este aceeași stare de frământare care a existat și atunci. Este o suferință a oamenilor, care își caută o formă de identificare, sigură, senină, în care cred necondiționat”, a adăugat el.
Emil Hurezeanu a mai spus că, în 2011, la discursul din Parlament, regele Mihai a vorbit „ca un călugăr țăran înțelept, așa cum a fost el mai tot timpul – un om simplu”.

„A avut această simplitate. Istoria e deschisă! În 1992, întorcându-ne de la București, aveam încă forfota Bucureștiului în urechi, de care nu ne despărțeau decât două ore. La un moment dat a sunat telefonul, era la telefon regele Spaniei, care a felicitat-o pe regină, regina l-a chemat și pe rege, a venit și regina Spaniei la telefon, se auzeau replicile mai scurte și destul de jenate ale regelui, ca și cum haideți să nu exagerăm. S-a așezat la masă, și-a strâns șervetul modest și a zis: ‘Familia, tot familie’. Adică verii noștri au spus că au văzut un miracol de Paște”, a mai povestit ambasadorul român.

„Și atunci regina a spus ceva. O întoarcere la monarhie, după tot ce s-a întâmplat – erau întrebări firești, pe care le-am pus atunci – vă gândiți la asta? La un moment dat a venit Gorbaciov în vizită la Madrid, în 90. În 91 cade Uniunea Sovietică. Și regele Spaniei îl întreabă pe Gorbaciov: ‘Înțeleg că România sunt tulburările astea și cum românii seamănă mult cu spaniolii – din relatarea reginei știu asta – poate că soluția ar fi și în România o revenire la monarhie. N-are rost să facă drumul prin război civil. Au fost liniștiți în monarhie, ați avea ceva împotrivă?’ Și Gorbaciov – repet, reproduc relatarea reginei Ana – ar fi spus: ‘Nu, noi n-avem nimic împotrivă’. Nu știu dacă era sincer. ‘Se împotrivește altcineva’. Și aici trebuie să spun că acest altcineva nu este Ion Iliescu. (Era altcineva de la București?) Da! Care ar fi amenințat partea rusă că rezultatul revenirii la monarhie ar fi un război civil și conducerea de atunci a României nu putea risca acest lucru”, a relatat Emil Hurezeanu.

(Mișcarea România Viitoare)

Predica la Duminica a treia dupa Rusalii – Despre grijile vietii

Evanghelia acestei duminici, una dintre cele mai frumoase si mai pline de substanta, face parte din Predica de pe munte a Mantuitorului. Atunci si-a prezentat programul de reforme doctrinare si de viata, si a delimitat invatatura si traditia Vechiului Testament, de invataturile noi, revelate de Dansul, in fata unei multimi uimite care se afla in continua „mirare”, „caci El ii invata ca unul ce avea putere, iar nu ca fariseii si carturarii”. E o Evanghelie-poem, opera a unui autor divin!

Dar textul destul de lung, si care ne-ar putea provoca la exegeze mai profunde, si din mai multe unghiuri de vedere, are, ca toate poemele, pasaje care pot usor da nastere la controverse, putand fi interpretate in diferite feluri. Asupra lor as vrea sa va spun careva cuvinte, foarte pe scurt, incercand sa ne lamurim impreuna care si cum trebuie sa fie dreapta lor interpretare ortodoxa.

Textul intreg este acesta: „Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat, iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci daca lumina care e in tine este intuneric, atunci cum e intunericul? Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretuit nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona. De aceea zic voua: Nu va ingrijiti pentru viata voastra ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti inbraca; au nu este viata mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi mai presus decat ele? Si cine dintre voi, ingrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot? Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu astfel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor?

Deci, nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc paganii; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” (Mi. 6, 22-33).

Asupra a trei versete din acest text as dori sa ne oprim cu privire la care sunt sigur ca v-ati pus si dv. intrebari, in timp ce le-ati ascultat. Nu sunt usoare nici la prima, nici la a doua vedere. Dovada ca e asa, e ca pe multi i-au facut sa le interpreteze gresit si sa scoata din ele ceea ce ele n-au intentionat sa spuna. Acesta este unul din marile pericole care ii pandesc pe cei care interpreteaza Scriptura dupa capul lor si o aplica la situatii care n-au fost avute in vedere cand au fost rostite sau scrise cuvintele ei.

Sa le luam pe rand.
Cel dintai text este desigur acesta: „Nimeni nu poate sluji la doi domni, caci sau pe unul va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretui. Nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona”.

Al doilea: „Nu va ingrijiti pentru viata voastra ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca. Oare nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea?”

In sfarsit, si al treilea verset: „Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si toate acestea (de mai sus) se vor adauga voua”.

Dupa cum stiti, in ultima vreme mai ales, s-a abatut un blestem si peste poporul nostru credincios. Acest blestem il constituie cei care vor sa ne schimbe credinta si ne fura credinciosii. Si e de mirare cum chiar aici, in aceasta Transilvanie a noastra, care si-a pastrat de-a lungul mileniilor unitatea de neam, prin limba si credinta, si asa a putut supravietui unor vremuri vitrege care au luat sfarsit abia in 1918, prin Unirea cu tara, e de mirare, zic, ca si aici incep sa prinda pe alocuri invataturi noi si gresite, care vor sa ne abata si de la adevarata invatatura, si de la unitatea noastra. Pentru ca ele, oricum, opereaza o ruptura intre sufletele noastre ale tuturor. Ne impart in grupuri, in „bisericute” care se rup de la Biserica cea una.

Se gasesc rataciti care cred ca abia ei, acum, dupa doua mii de ani, au descoperit cum trebuie interpretata Scriptura, ca si cum mosii si stramosii nostri, ca si cum Parintii Bisericii, ca si cum Biserica aceasta care dureaza de doua mii de ani a trait pana acum in greseala, si toti cei care au murit in credinta Bisericii si-au pierdut mantuirea. Si, de vreme ce si-au pierdut mantuirea, nu mai au nici o comuniune cu dansii, deci nici o legatura cu trecutul socotit ratacit. Cu prezentul Bisericii stramosesti, nici atata. Ei sunt cei despre care spune Sfantul Pavel: „De omul eretic, dupa o sfatuire sau doua, te fereste” (Tit 3, 10) sau: „Caci va fi o vreme cand oamenii nu vor primi invatatura cea sanatoasa, ci-si vor alege invatatori dupa poftele lor, ca sa le gadile auzul, si-si vor intoarce urechile de la adevar si se vor lua dupa basme” (Iisus Timotei 4, 3-4). Ei vin, bineinteles, in numele lui Hristos, dar „au smerenie prefacuta” (Coloseni 2, 18), „iubire de disputa si slava desarta” (Filipeni 2, 3), „si-l propovaduiesc pe Hristos din pizma (fata de adevaratii credinciosi ai Bisericii) si din iubire de disputa… si nu eu gand curat” (Filipeni 1, 15-16).

Sfantul Pavel ii numeste „frati mincinosi” (Iisus Cor. 11, 26), „avand numai chipul cucerniciei, iar puterea ei tagaduind-o”. Si indeamna iarasi: „De acestia sa te feresti” (Iisus Timotei 3, 5). Sunt intr-adevar cu Scriptura in mana, si asa ii insala pe cei simpli, care nu stiu ca si diavolii ca sa-i insele pe oameni vin tot cu Scriptura. Nu cu Scriptura au incercat sa-L ispiteasca pe Mantuitorul? Sf. Iacov spune limpede ca „si dracii cred si se cutremura” (Iacov 2, 19).

Sfanta Scriptura numai atunci are autoritate, cand e interpretata dupa credinta Bisericii. Cei care o interpreteaza dupa capul lor, si fara sa aiba pregatirea necesara, si fara sa se verifice prin Sfintii Parinti, prin Sinoadele ecumenice si prin intreaga Traditie a Bisericii, sunt dintre cei care „pururea invata si niciodata nu pot sa ajunga la cunostinta adevarului” (Iisus Timotei 3, 7), pentru ca invata de la cine nu trebuie, de la cei care nici ei nu stiu, de la cine stie ce exaltati, fie rataciti, fie vicleni.

Unii dintre cei inselati par ravnitori, fiind oameni de buna-credinta, dar sunt prinsi in mrejele amagirilor. Acestia „chiar de se lupta nu se incununeaza, pentru ca nu se lupta dupa lege” (Iisus Tim. 2, 5). Nici nu se mantuiesc.

Imi dau seama cat de grava si plina de raspundere e aceasta afirmatie, dar nu e a mea. E a Sfantului Pavel. Unii dintre ei, sarmanii, se amagesc cu ravna pe care o pun in observarea regulilor gruparii care i-a ademenit, dar la ce le ajuta, cand Sfantul Pavel spune ca o astfel de ravna „fara pricepere” (Romani 10. 2), nu are nici un ecou la Dumnezeu?

Sunt unii, Martorii lui Iehova, pe care nu-i intereseaza nimic din lume – desi profita de tot ce creeaza oamenii, haine, lumina, materiale etc. – nici din Scriptura, pentru ca nu li se cere decat un lucru: sa faca, toti, cat mai multi prozeliti, adica martori ai lui Iehova. Li se spune ca sunt cu atat mai aproape de imparatie, cu cat au la activ un numar mai mare de convertiti. Parca anume pentru ei ar fi spus Mantuitorul: „Vai voua… ca cutreierati marea si uscatul ca sa faceti un prozelit, si daca il dobanditi il faceti fiu al gheenei indoit ca voi” (Matei 22,15).

Ei bine, multi dintre acestia interpreteaza aceste texte, asupra carora am dorit sa ne oprim, altfel decat trebuie. De pilda, unii, pe baza textului: „Nu va ingrijiti ce veti manca si ce veti bea”, se declara impotriva angajarii crestinilor in viata de toate zilele a societatii in care iraiesc, invocand si motivul ca „nu se poate sluji la doi domni”.

Sa vedem asadar care este adevarata interpretare a acestor texte. Este adevarat ca Mantuitorul spune: „Nu duceti grija, spunand: ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca” (Matei 6, 3), dar prin aceasta nu trebuie sa se inteleaga ca nu trebuie sa muncim, ca sa ne castigam painea de toate zilele. Accentul trebuie sa cada aici pe „nu duceti grija” sau ca in alte editii, „nu va ingrijorati!”. „Nu va ingrijorati”, adica nu va pierdeti speranta, nu va faceti atat de multe griji, faceti-va datoria si, la datoria voastra, va adauga Dumnezeu ceea ce are El de adaugat, ca doar „sunteti impreuna-lucratori cu Dumnezeu” (I Cor. 3, 9). Faceti voi tot ceea ce trebuie de partea voastra, si atunci nu va ingrijorati, caci Dumnezeu, in mod sigur, va face partea Lui. Si Mantuitorul completeaza limpede ceea ce exegetii improvizati nu vad: „caci Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de toate acestea” (Matei 6; 32). Asadar, nu traiti in panica, in alerta, in deznadejde. Pe conlucrarea cu Dumnezeu trebuie sa cada accentul, nu pe faptul ca ar fi aici un indemn la incrucisarea bratelor si la asteptarea manei din cer.

Munca e unul din principiile fundamentale ale invataturii Mantuitorului. Cum s-ar contrazice El acum? In intelepciunea poporului nostru exista o vorba: aduna bani albi pentru zile negre. Dar acestia se aduna prin munca. Si apoi chiar Mantuitorul, n-a spus El: „Vrednic este lucratorul de plata sa”!? (Luca 10, 7). O repeta si Sfantul Pavel (1 Tim. 5, 18) si era lege inca din Vechiul Testament (Num. 18, 31). Sfantul Pavel spune ca si-a castigat painea prin munca, spre a nu fi povara nimanui (Iisus Tes. 3, 8). Si Psalmistul scria: „Iesi-va omul la munca sa si la lucrarea sa pana seara” (Ps. 104, 23). Si din nou Sfantul. Pavel arata ca plugarul trebuie sa munceasca inainte de a strange roadele (Iisus Tim. 2, 6). Si mai departe, ca de obicei, dupa ce expune un fapt particular, trece la generalizare si proclama principiul: „Cine nu vrea sa lucreze, sa nu manance” (Iisus Tes. 3, 10).

Iov se refera si la „muncitorii de ziua” (Iov 7, 1), la saracii care prin munca isi agoniseau cele pentru trai. Si Dumnezeu a lucrat sase zile, iar in a saptea s-a odihnit (Facere 2, 3). Oare n-a spus Mantuitorul cand si-a insusit si El porunca muncii: „Tatal meu pana acum lucreaza, si Eu lucrez”? (Ioan 5, 17). Si nu tot El a spus pilda talantilor, in care se arata ca fiecaruia i se da un talant, sau doi, sau cinci, cu porunca de a-i inmulti? Si cum se pot inmulti? Prin munca.

In „invatatura celor 12 apostoli”, care e din epoca primara a crestinismului, se spune: „Daca cel ce vine la voi este un drumet, ajutati-l cat puteti, dar sa nu ramana la voi decat doua sau trei zile, daca e nevoie. Daca vrea sa se stabileasca la voi ca meserias, sa lucreze si sa ramana, dar daca nu are o meserie, socotiti-va dupa priceperea voastra, ca sa nu traiasca cu voi impreuna un crestin trandav”.

Si atunci cum impacam una cu alta? Cum impacam porunca de a nu strange averi cu aceea de a munci si a inmulti talantii? Intram noi in categoria florilor si a pasarilor? Parca n-am intra. Dar totusi Iisus a dat acest exemplu oamenilor.

Modul cum trebuie sa intelegem aceasta comparatie reiese din modul cum a inteles Mantuitorul cuvintele Sale, atunci cand le-a rostit. E in afara de orice indoiala ca Mantuitorul n-a inteles prin comparatia cu florile si pasarile, ca omul trebuie,sa nu lucreze.

Ca sa pricepem bine lucrul acesta, trebuie sa mergem la radacina invataturii Sale, ceva mai adanc. El a avut in vedere ca fiecare vietate, planta, pasare animal salbatic, domestic sau om, toate tra iesc dupa o randuiala a lor. Precum i s-a randuit fiecaruia. Unele sa-si ia hrana din pamant, precum florile, copacii, cerealele, iarba; altele s-o gaseasca usor, nici avand nevoi prea mari, precum pasarile, desi si ele trebuie s-o caute; altele s-o vaneze, altele, ca animalele domestice, s-o primeasca de la om, dar tot ca rasplata a muncii sau a unui folos pe care il aduc, iar omul trebuie sa si-o agoniseasca singur „Cu osteneala sa te hranesti din pamant in toate zilele vietii tale”, a zis Domnul (Fac. 3, 17), poruncind stramosilor Adam si Eva „sa lucreze pamantul” (Fac. 3, 23). Randuiala sub care a fost pus omul, e aceea de a-si castiga viata prin munca bratelor sale.

Cand Mantuitorul a dat exemplul cu crinii campului si pasarile cerului, a vrut sa spuna ca acestora Dumnezeu le-a pus o anumita randuiala si, iata ca traind dupa randuiala prescrisa lor de Dumnezeu, nu mor de foame. Nu s-a vazut pasare sau animal salbatic care sa moara de foame in vremuri normale. Omului i s-a prescris randuiala de a trai din munca. Deci nici el nu poate muri, daca-si respecta randuiala care i-a fost prescrisa de Dumnezeu. Dumnezeu a randuit sa existe hrana, iar omului i-a randuit s-o caute, s-o pregateasca, s-o scoata din pamant. Florilor, plantelor si copacilor care nu se pot misca, le da Dumnezeu hrana din pamant, din ploaie, din soare si din vant. Animalelor si pasarilor care se pot misca, dar n-au maini ca sa lucreze, nici unelte, le da Dumnezeu hrana de-a gata, dar cu conditia s-o caute, deci sa se osteneasca, iar oamenilor care se si misca, au si maini, le-o da Dumnezeu ca rod al muncii lor.

Asa trebuie inteleasa aceasta invatatura. Cand Mantuitorul se afla in pustie, Satana care il ispitea i-a propus: „De esti Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se faca paini” (Matei 4, 3). Vei fi ascultat. Mantuitorul i-a raspuns: Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care va iesi din gura lui Dumnezeu”. Si acest text e interpretat de unii gresit, in sensul, mai intai ca se poate obtine paine si prin alte mijloace, prin minune, nu neaparat prin munca si, in al doilea rand, ca chiar Iisus a spus ca „nu numai cu paine va trai omul” si ca mai important e „cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu „.

Doua observatii se impun in legatura cu aceasta: mai intai ca propunerea obtinerii painii prin minune venea de la diavol, asa ca lucrul vorbeste prin el insusi; in al doilea rand, se omite din vorbirea Mantuitorului un amanunt. El nu spune ca omul poate trai fata paine, cum interpreteaza unii exegeti de ocazie, ca sa schimbe accentul pe „cuvantul lui Dumnezeu”, pe care pretind ca il propovaduiesc numai ei. Mantuitorul spune: „nu numai cu paine”, ceea ce inseamna ca „si cu paine” Cu cuvantul lui Dumnezeu, dar si cu paine! Cu painea care trebuie muncita! Numai sa nu ramai numai la paine, ci sa te hranesti si cu cuvantul lui Dumnezeu.

Se zice ca intr-o manastire a venit din alta parte un monah foarte evlavios, in cautarea de atmosfera mai monahala decat in manastirea din care a plecat. I-a spus staretului ca el doreste sa traiasca dupa Scripturi, numai cu cuvantul lui Dumnezeu; asa ca sa i se ingaduie linistea cuvenita lecturii si rugaciunii.

In manastiri este o regula: oricine vine este primit si omenit ca oaspete trei zile. Dupa trei zile trebuie sa ia parte la munca impreuna cu obstea monahilor, care traiesc dupa principiul din vechime stabilit, „ora et labora” ” roaga-te si munceste”. Staretul l-a primit pe calugarul nostru, dar dupa trei zile calugarul s-a trezit cu economul manastirii care i-a spus cu binisorul: „Dupa traditia noastra, fii Cuviosia ta bun fi du-te la camp cu fratii si cu calugarii nostri. Acum ai implinit trei zile de cand ai venit, asa cu daca vrei sa mai ramai, asta-i randuiala din vechime”. Calugarul i-a spus cu blandete si evlavie: – „Parinte econoame, am plecat din manastirea cealalta pentru ca eu vreau sa traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu, cu lecturi sfinte si in rugaciune, si acolo nu puteam. Nu ma tulburati. Parintele staret mi-a ingaduit sa tin regula mea”. Economul se sfatuise inainte cu staretul, asa ca, ingaduitor, n-a insistat. „Bine, parinte, stai, citeste si roaga-te”. A venit vremea mesei. S-au dus toti calugarii la masa, au maneai, dar pe el l-au lasat in chilie sa citeasca si sa se roage. Asa s-a petrecut si la masa de seara, pana ce l-a razbit foamea si, suparat, s-a dus la staret spunandu-i: – „Parinte, staret, mi se pare ca Prea Cuviosiile Voastre mancati de doua ori pe zi”. – „Da, mancam”. – „Dar pe mine de ce nu ma cheama trapezarul la masa? Sunt flamand de doua zile”. – „Eu i-am spus sa nu te cheme. Nu mi-ai spus Prea Cuviosia ta ca esti unul dintre aceia care traiesc numai cu cuvantul lui Dumnezeu? Eu am inteles: nu esti un pacatos ca noi, care trebuie sa si muncim, ca sa mancam. Ca noi avem nevoie si de mancare. Noi am fost la camp, am muncit, dupa aceea ne-am dus si am mancat din rodul muncii mainilor noastre. Pe Prea Cuviosia Ta. daca traiesti numai cu cuvantul lui Dumnezeu, te-am lasat sa te hranesti cu el!” Isi va fi cerut iertare tanarul monah si va fi mers cu ceilalti la munca! Si apoi si la masa.

Textul biblic asupra caruia ne-am oprit este un indemn la echilibru. Echilibru intre munca si rugaciune. Niciodata una fara cealalta. Spuneam ca acest text face parte din Predica de pe munte, cea mai importanta dintre predicile Mantuitorului.

E de remarcat ca, precum in alte imprejurari, Mantuitorul face si aici o demonstratie logica. Propune mai intai o premiza: E mai importanta viata omului decat hrana si trupul lui e mai important decat haina. Voi va preocupati si va ingrijorati mai mult de hrana si de haine. Cum puteti gandi astfel? Cum va puteti teme ca Dumnezeu care a creat viata si trupurile voastre care, la urma urmei, sunt mai greu de facut, nu va avea grija sa va ajute sa le si intretineti?

Foarte interesant acest procedeu logic care apeleaza la ce este mai important ca valoare si mai greu de realizat, spre a trage concluzia ca de cele mai putin importante se va putea ocupa Dumnezeu cu atat mai mult, si cu mai mare usurinta.

Revenind la premiza: E mai importanta viata decat hrana si trupul decat haina, iata o parabola care ilustreaza acest adevar, in mod convingator. Si mai ilustreaza si faptul ca ne-a fost dat sa traim din munca, nu din experiente care ne desfigureaza fiinta si ne taie aripile zborului catre inaltimi si catre mantuire. E drept si e bine sa sacrificam din noi insine pentru altii, dar nu pentru a ne face viata comoda pe pamant, platind cu viitorul nostru. Parabola e si o lectie impotriva lacomiei care trage la pamant fiinta menita sa zboare in ceruri.

Ciocarlia e o pasare mica, vioaie care zboara in inaltimi si canta frumos. Odata unei ciocarlii i s-a facut foame si foamea, cum se zice, nu asteapta. Da de-a dreptul. Si da orice pentru mancare. Face bine insa numai cand si-o plateste cu munca sau cu moneda castigata cinstit. Esau si-a vandut dreptul de intai nascut pe un blid de linte. N-a fost din partea lui un targ cinstit si onorabil. Ciocarlia flamanda ar fi putut gasi hrana pe camp daca ar fi cautat. Dar vazu un pescar care avea intr-un cos o multime de viermisori. I s-a parul mai comod sa ceara, decat sa caute acolo unde ar fi gasit fara indoiala. „Du-mi si mie doi”, ceru ea. „Iti dau, dar da-mi si tu o pana din aripile tale”. Zambind, ciocarlia ii dadu. I se paru un targ usor, o hrana obtinuta fara efort. Mananca viermisorii si zbura vesela, sfredelind inaltimile. Intalni in inaltimi o alta ciocarlie. Aceasta ii spuse: „Vezi, noi trebuie sa fim cele mai fericite pasari, pentru ca avem aripi puternice, ne ajuta sa zburam in inaltimi, tot mai aproape de Dumnezeul” Ciocarlia noastra nu-i dadu atentie, pentru ca tocmai atunci zari jos, din nou, pescarul cu cosul cu viermisori. Se lasa sageata in jos, isi smulse doua pene si capata patru viermisori, pe care ii manca fericita. Si toi asa schimbul se facu mai multe zile la rand.

Veni iarna, cu frigul. Ciocarlia incerca sa zboare spre sud, in tari mai calde, dar nu mai putu. Isi vandusc puterea pe nimic, pe ceea ce ar fi putut capata prin propria sa munca. A fost victima propriei lacomii, condamnata sa-si traiasca ultimile zile pe pamant, in condtii mizerabile.

Asa patesc si oamenii care isi ruineaza viata, vanzandu-si aripile pentru castiguri de moment. Toi ce e castigat astfel, e o pierdere pentru mai tarziu. Numai ceea ce e castigat prin munca ne apara integritatea, cinstea si viitorul.

Celalalt text: „Nu puteti sluji la doi domni, si lui Dumnezeu si lui mamona”, e de asemenea o premiza logica din ordinea evidentei. Dar trebuie sa limpezim mai intai ce trebuie sa intelegem prin mamona? Fiindca si in aceasta privinta unii vin cu o inter pretare gresita. Ei vor sa inteleaga prin mamona, lumea, sau, mai exact, lumea aceasta, spre deosebire de cealalta. Ei ar vrea sa gaseasca in acest text indreptatirea de a nu recunoaste obligatiile crestinilor fata de lumea aceasta. Dar sa ne aducem aminte cum a reactionat Mantuitorul cand a fost intrebat daca trebuie sa se plateasca impozitele, mai ales ca erau platite unei puteri straine, ocupantilor romani (v. si Rom. 13, 6). A spus: „Dati Cezarului ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Matei 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25). Ba chiar a platit El insusi impozitul, pescuind un ban in pantecele unui peste. in privinta aceasta lucrurile sunt clare.

Dar ce inseamna cuvantai mamona? Mamona este un cuvant aramaic care inseamna „bogatie”, dar si pofta egoista de avere. Deci cand Mantuitorul se refera la mamona spune: Nu puteti sluji intereselor spirituale, daca sunteti orientati in activitatea voastra de egoism, de strangere de bogatii, de interesele voastre exclusiv pamantesti. Daca citim textul din Noul Testament, vom vedea ca Mantuitorul vorbise inainte de aceasta despre bogatii care nu pot intra in imparatia lui Dumnezeu. Spusese ca e mai usor sa treaca o camila prin urechile acului, decat sa intre bogatul in Imparatia lui Dumnezeu. Si tot Mantuitorul spusese, cu cateva versete inainte de acestea cu mamona: „Acolo unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra”. Deci, daca interesul vostru cade pe adunarea de bunuri, mai mult decat aveti nevoie, pe interesele personale, fara sa vedeti si interesele aproapelui, ale vecinului, ale societatii din jurul vostru, inima voastra va fi acolo, si inima voastra nu va mai fi deschisa catre Dumnezeu.
Textul este, prin urmare, un avertisment impotriva egoismului.

E de la sine inteles ca in inima egoistului nu mai este loc pentru nimeni. Este loc numai pentru mamona, caci egoismul il indeparteaza de slujirea lui Dumnezeu si a aproapelui. Goleste locul pentru mamona.

In textele indiene egoismul e numit „ignoranta” (Mahabharata). Nicolae lorga spune ca egoismul inseamna „a face din fiinta ta tendinta sufletului tau” si „a-ti da silinta desperata de a fura o raza ca sa im lumineze si pe altii” (Cugetari). Scriitorul francez I. de la Bruyere descrie astfel pe egoist: „cel ce nu se constrange pentru nimeni, nu plange pe nimeni, nu cunoaste decat nenorocirile sale, nu plange deloc moartea altora, nu se teme decat de a lui, pe care ar rascumpara-o bucuros cu pretul stingerii genului uman ” (Les Caracteres)

Indemnul Mantuitorului insa e sintetizat la urma in cel de-al treilea text, cu privire la care ne-am pus intrebarea cum ar trebui talcuit. Acum il putem intelege usor. „Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte se vor adauga voua”. Se vor adauga, dar nu de la sine. Cautarea imparatiei e prin lucrare, intr-ajutorare, milostenie, iubirea aproapelui, asa incat cautand imparatia asa cum se cuvine, ne ajutam noua insine, si ni se adauga reusita si succesul. imparatia se afla acolo unde i-a lasat loc liber egoismul. Interesul pentru tine sa fie in acelasi timp si interes pentru altii. Toti suntem fiii lui Dumnezeu si fata de fiecare din noi Providenta divina isi indreapta atentia in mod egal. Noi nu avem dreptul sa monopolizam pentru noi insine nici interesul nostru, nici interesul lui Dumnezeu.

Sfantul Clement Romanul invata:
„Ziua si noaptea sa va luptati pentru binele tuturor fratilor… Sa nu va caiti pentru nici o binefacere. Fiti gata pentru tot lucrul bun” (Epistola I Cor. 2). Si Sfantul Bamaba spunea: „Aveti imprejurul vostru oameni carora puteti sa le faceti bine. Nu incetati a-l face” (Epistola, 2).

A ne preocupa si „de celelalte”, nu e interzis. Mantuitorul stabileste doar prioritatile. El zice: „mai intai” imparatia Iui Dumnezeu, dar dupa aceea si „celelalte”, pentru care ne promite si concursul Sau. Iata cum, citite cu atentie, chiar cuvintele aparent grele din Sfanta Scriptura isi lumineaza intelesurile.
Auzind acestea, „sa fim nu numai auzitori, ci si implinitori ai cuvantului” (Iacov 1, 22).

IPS Antonie Plamadeala

Predica rostita in catedrala din Sibiu in anul 1986.

(CalendarOrtodox.ro)

Dragii mei,

La parastasul parintelui Ghelasie intre alte discutii a fost una care are aplicabilitate pentru oricine.

S-au pus intrebari despre cum sa ne alegem partenerul de viata, prietenii etc. Dar tema era mai ales pe casatorie. Da da da! Iata ca si barbatii (pentru ca la Frasinei au voie numai barbatii) sunt ingrijorati pe tema asta.

Raspunsul care a venit a fost ca noua ni se spune sa ne rugam si se roaga si duhovnicul. Apoi HRISTOS trimite EXACT PERSOANA alaturi de care noi putem sa ne mantuim. Si noi ce facem?
NICI NU O BAGAM IN SEAMA!!! De ce?

Pentru ca in mintea noastra noi ne facem o imagine despre PARTENERUL NOSTRU IDEAL care nu corespunde DELOC cu ce ne trimite Hristos.

DECI NE LUAM DIN NOU DUPA MINTEA NOSTRA IN LOC SA FACEM VOIA LUI DUMNEZEU.
Ce urmeaza mai apoi?
– Aualeu, parinte, nu ma mai inteleg!
– Aualeu parinte e scandal!
– Aualeu parinte, vreau sa divortez! ETC

CE SA FACA PARINTELE DACA TU NU AI VAZUT CAND TI-A TRIMIS DOMNUL PE CINE TREBUIA???

Dar Hristos se comporta ca un GPS adica iti reconfigureaza traseul. CASCA OCHII SI URECHILE SI FA IN ASA FEL SA FACI CE TI S-A ZIS CAND TI S-A RECONFIGURAT TRASEUL!!

In poza e Avva al meu exact in spatele meu. Va rog sa ma credeti ca iau in serios si virgulele pe care mi le spune la spovedanie pentru ca de multe ori nu el vorbeste atunci ci Domnul. SI totusi, de cele mai multe ori, mintea mea cea impatimita biruie voia Lui Hristos. De unde stiu? Pentru ca sunt vai de capul meu!

Sa luam aminte! Doamne ajuta!

(Cătălin Rusu)

levii Liceului Teoretic Mihai Eminescu din Comrat, Găgăuzia, au sărbătorit încheierea celor 4 ani de liceu îmbrăcați în portul tradițional românesc.

Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia ( UTA Găgăuzia) este o regiune autonomă situată în sud-vestul Republicii Moldova.

Directorul liceului a mulțumit atât colegilor profesori cât și elevilor pentru promovarea valorilor tradiționale.

„Vă mulțumesc dragi absolvenți și scumpi colegi că ați contribuit la perpetuarea în timp a costumului tradiţional, identificându-ne cu tot ce avem mai valoros”, a afimat Svetlana Stoinov, directorul liceului.

Unitatea de învățământ este singura instituție școlară cu predare în limba română din UTA Găgăuzia.

(basilica.ro)