close

România Mare

România Mare

ZI ISTORICĂ pentru România Mare – 4 august 1919 / Armata noastră ocupă Budapesta fără lupte

ro4aug

La 4 august 1919, ora 18:00, armata română ocupă fără lupte Budapesta în cadrul războiului româno-ungar de la 1919. Comandantul Trupelor din Transilvania începînd din 12 aprilie 1919, generalul Gheorghe Mărdărescu (foto, pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta), a condus această operațiune.

Capitala Ungariei, Budapesta, a fost ocupată de trupele române fără niciun ajutor militar aliat. A fost singura capitală inamică ocupată de un stat din Antanta în cursul primului război mondial, considerînd războiul româno-ungar din 1919 ca parte a acestuia, sau consecinţă imediată a lui. Meritul armatei române este imens, ţinînd cont că în toată istoria modernă, România a dus război doar în coaliţie, această acţiune militară fiind singura în care România a acţionat singură, fără aportul aliaţilor. Deoarece atît trupele franco-sîrbe din sud, cît şi cele cehoslovace, s-au mişcat mult mai tîrziu şi fără lupte, doar ocupînd zone de securitate în Ungaria, după ce armata bolşevică ungară a fost zdrobită de cea română.

Cu atît mai importantă apare victoria românească, cu cît România, în acea perioadă, ducea un război pe două fronturi, al doilea front fiind în est, pe linia Nistrului, împotriva bandelor bolşevice ce făceau dese incursiuni în Basarabia, încercînd să răscoale populaţia şi să reia teritoriul dintre Prut şi Nistru în “marea familie sovietică”, aşa cum vor face cu Ucraina şi Georgia în anii 1920.

Referitor la ocuparea Budapestei de către armata română în august 1919 există unele dezbateri pînă în ziua de astăzi. Cînd a fost ocupată Budapesta, la 3 sau la 4 august 1919. Pînă în prezent, data ocupării Budapestei a rămas în istorie cea de 4 august, conform generalului Gheorghe Mărdărescu, deşi o unitate a armatei române pătrunsese deja în oraş încă din ziua precedentă, nerespectînd dispoziţiile generalului. Această faptă apare şi în lucrarea lui Constantin Kiriţescu, una dintre cele mai complete relatări ale războiului nostru dintre 1916 -1919. De aceea, public aici memoriul generalului Rusescu, cel ce a intrat primul în Budapesta, în 3 august 1919.

Ocuparea Budapestei de către armata română (1919)

Memoriu asupra operaţiunilor Brigadei a IV-a Roşiori, de la 31 Iulie – 3 August 1919, data intrării în Budapesta

Prin ordinul general de operaţiuni din 30 Iulie, Brigada a IV-a a intrat în compunerea Diviziei II-a cavalerie, prevăzîndu-se, după trecerea Tisei, pentru fiecare brigadă, un sector separat, acela al Brigadei a IV Roşiori cu direcţia generală Sud-Vest.

Instrucţii verbale şi scrise prevedeau şi un rol principal al cavaleriei cu un caracter de oarecare independenţă, ca inamicul sa fie izbit în toate direcţiunile, întors, şi să nu fie lăsat de-a se organiza, etc.

31 Iulie 1919

În amurgul zilei de 31 Iulie, brigada IV Roşiori termină trecerea la Tissa-Köre la 24, şi ajunge la Psz. Hayzonghios, unde se găseşte proprit escadronul de descoperire şi un batalion de infanterie ce luptase cu inamicul pînă la ora 22.

Din propria iniţiativă iau dispoziţiuni de atac şi la ora 3 dimineaţa brigada intră în cantonament la Pely.

1 August 1919

Se raportează situaţiunea şi la ora 9, fără a se a aştepta vreun ordin, din propria iniţiativă, spre a nu se pierde timp, mă pun în marş în urmărirea inamicului Ordinul de Operaţiuni al Diviziei II (primit în marş) confirmă aprecierea justă a situaţiunii de către brigadă.

Acţiunea de la Pely şi urmărirea grăbită a brigadei IV a avut de efect punerea în derută a Diviziei VI roşie, care pe distanţa de la Ianoshida pînă la Tapio Gyorgye de peste 15 km, pe dreapta şi pe stînga drumului, aruncă din căruţe şi abandonează cantităţi enorme de muniţii de infanterie şi artilerie precum şi multe mitraliere, prin culturi.

În noaptea de 1 August se cantonează în Tapio Gyorgye, ăn contact cu grosul forţelor inamice de la Czegled.

După diferite informaţii şi după discursul lui Bella-Kuhn ţinut în Tapio, am dedus că moralul armatei roşii era cu totul slăbit şi situaţiunea guvernului zdruncinată.

2 August 1919

În cursul nopţii mi se completează informaţiile despre inamic, că se execută o retragere de la Abony spre Cyegled şi de acolo o pregătire spre Buda-Pesta.

Încă de cu noapte încercuiesc inamicul cu recunoaşteri de ofiţeri, şi fără a mai aştepta vreun ordin, din propria iniţiativă, ghidat de ordinul general de la 30 Iulie, dau ordinul de operaţiune pentru ziua de 2 August, prin care în zorii zilei, arunc două escadroane şi apoi al 3-lea în spatele şi flancul inamicului, iar cu grosul forţelor mă îndrept spre Sörek Psz, de unde aştept mersul operaţiunilor.

În acest timp primesc ordinul de operaţiune al Diviziei II cavalerie pentru 2 August care mă îndreaptă, prin Czegled, la Alberty.

Din judecarea situaţiunii la faţa locului, căci inamicul începuse retragerea, derog de la ordin şi mă îndrept spre Tapio Szt. Marton la Alberty unde se interceptează capul coloanei inamice.

Pe şoseaua dintre Alberty şi Czegled se fac peste 3000 de prizonieri şi 4 baterii de diferite calibre, mai multe autocamioane şi unul blindat.

Se poate deduce că dacă nu operam decît la primirea ordinelor şi litera cum le primisem, pe lîngă că ar fi fost prea tîrziu, nu se obţineau rezultatele atît de hotărîtoare fără pierdere.

Pe cînd mă aflam în localitatea Alberty, pe la orele 14 soseşte automobilul cu reprezentanţii misiunii italiene la Buda-Pesta.

Aceştia arătîndu-şi identitatea ne-au pus în vedere o adresă a Locotenent-colonelului Romanelli, preşedintele misiunii, către comandantul cavaleriei din această direcţiune, cu rugămintea de a opri aici înaintarea spre capitala Ungariei pînă la sosirea răspunsului Antantei, alăturată fiind şi copia după telegrama noului guvern ungar către domnul Clemenceau.

Această împrejurare m-a pus în măsură să apreciez că situaţia la Buda-Pesta e disperată, că guvernul ungar nu mai poate face faţă împrejurărilor şi că recurge la expediente.

Astfel o acţiune temerară şi prin surprindere ar putea avea şanse de reuşită cu efect hotărîtor în întrega Ungarie, armată şi particulari, şi apoi că pe acea direcţie nu mai sunt alte trupe mai avansate ca ale noastre (brigada IV Roşiori).

Evident intervenţia misiunii italiene nu am luat-o în srios, dar nu o puteam lăsa să plece înapoi şi am crezut că trebuie să o trimitem Marelui Comandament, cu actele originale, arătînd şi situaţiunea că mă voi îndrepta spre Buda-Pesta, iar misiunea prin orice mijloc, să fie oprită.

Acest raport, din eroare, mi se pare, că l-am adresat Marelui Cartier General.

După expedierea misiunii împreună cu situaţiunea, văzînd că, pînă la ora 15, nu primesc raportul situaţiunei de la Czegled, căci nu era terminată, amîn înaintarea la Pesta şi dau un ordin de operaţiuni, prin care îndreptăm întreg regimentul 11 Roşiori la Czegled, iar cu Reg. 6 să se termine capturările pe tot lungul şoselei.

Din aceasta se poate deduce că, potrivit împrejurărilor, am renunţat a pleca la Buda-Pesta în acea seară.

Pe dată însă ce, în timpul nopţii, am primit informaţii mai clare de la Reg. 11 de capitularea Corpului I armata roşie şi a diviziilor de la Czegled dau ordinul de operaţiuni pentru 3 august.

3 August 1919

În darea ordinului de operaţiuni am fost ghidat de ordinul Diviziei II cavalerie care îmi făcea cunoscut că încă din data de 2 August sunt pus sub ordinele Diviziei VI-a.

Astfel, potrivit situaţiei, am prevazut ca Reg. 11 cu cinci escadroane, o secţie de artilerie şi două grupuri de de mitraliere să termine operaţiunile la Czegled şi spre Sud. Reg 6 să lase un escadron şi două plutoane pentru paza prizonierilor şi a întreg materialului de la Czegled la Alberty, iar cu restul de trei escadroane şi două plutoane; o secţie de artilerie şi două grupe de mitraliere, sub conducerea mea directă, să mă îndrept spre Buda-Pesta.

Pe la orele 9 dimineaţa (3 August) cînd mişcarea se începea deja, primesc, la Alberty, ordinul Diviziei VI-a prin care se ordonă ca brigada IV să acţioneze în direcţia Czegled-Kecks-kemet pentru a termina încercuirea inamicului la Sud.

Fără cea mai mică ezitare şi fără a-mi trece prin gînd că pot comite cea mai mică călcare de ordine, menţin ordinul de operaţiune dat, punînd în vederea regimentului 11 a executa singur şi în întregime, spre sud, ordinul Diviziei VI-a, pe care i-l alătur în original, aceasta din judecarea situaţiunii reale.

Astfel dacă aş fi reversat mişcarea celor trei escadroane ale Reg. 6 Roşiori de la Vest (dinspre Buda-Pesta) la Est (spre Czegled) ale cărui elemente erau deja pornite, s-ar fi pierdut peste două ore, iar recunoaşterile nu ar fi trebuit abandonate. Se ajungea la Kes-kemet, ce se găsea la 50 km Alberty prea tîrziu şi Reg. 11 ar fi trebuit să opereze tot singur, căci învăluirea nu ar fi putut avea efect decît făcută cu repeziciune.

Mai mult, efectivele regimentelor brigadei IV Roşiori, 6 escadroane cu efectivul de 150 cai dădea o tărie Reg. 11 singur ca a unei brigăzi, avînd pe lîngă 2 tunuri şi grupe de mitraliere. Apoi încă din ajun, cu acţiunea energică a numai 3 escadroane s-a influenţat capitularea.

Corpul I Armată cu atît mai uşor ar fi fost capturat mai cu seamă că în rîndurile inamicului demoralizarea era acum mai mare.

Deci cu credinţa că execut o acţiune bine judecată şi temerară cu riscul şi sacrificiul însăşi al persoanei mele, căci în tot timpul m-am aflat în capul coloanei, cere să execut nu numai ordinul, dar chiar mai mult.

Ajuns în înprejurimile oraşului, la răspînteea Sarvasz-Cz, am surprins mai multe companii cu piramidele făcute şi o baterie gata de tragere.

Pentru a nu pierde o clipă am impus celor peste 1000 de luptători inamici să se împrăştie imediat sub ameninţarea de moarte şi o patrulă a fost lăsată a scoate închizătorile de la arme şi a demonta tunurile.

În urmă, am aflat că rolul celor două companii şi al bateriei inamice era de a mă opri pînă la sosirea delegaţiei guvernului şi sub presiune, să renunţ la înaintarea spre oraş.

Într-adevăr nu străbat decît vreun kilometru şi sunt întîmpinat de o delegaţie de trei a guvernului unguresc ce venea în goana automobilului, ca să mă roage a mă opri, avînd comunicări importante.

La rîndul meu i-am rugat să mă scuze, dar sunt în timpul de trap şi nu pot opri coloana; după care, am parcurs o distanţă de încă trei kilometri, şi cînd am apreciat că am întrega capitală în bătaia tunului, am oprit.

Plouînd torenţial, am intrat într-o locuinţă şi am angajat următoarele tratative:

Delegaţia îmi spune: – „Guvernul se află întrunit într-un consiliu şi mă roagă a mă retrage cu trupa.”

Am răspuns: – „Nu numai că nu mă retrag, dar imediat voi intra în oraş şi oprirea de înaintare nu o poate ordona decît Comandamentul Superior Român la care, le spun că trebuie să se adreseze; şi în faţa delegaţiei dau ordin celor două tunuri a pune în baterie asupra oraşului (5000-6000 m)”, după care adaug: – „Timp nu este de pierdut, orice tratative altele decît ce priveşte detaşamentul meu, care este fapt îndeplinit, nu le pot trata eu, şi dumnealor să se adreseze Comandamentului Armatei Române, la Törek Szt Miclos.” Delegaţia în faţa mea comunică Guvernului la telefon hotărîrea.

Răspunsul, tot telefonic, a fost că autoriză delegaţia a se duce la M.C.G. , iar eu să trimit un delegat la Consiliul de Miniştri.

Le-am făcut cunoscut că voi veni chiar eu, fixîndu-le că dacă pînă la orele 20 tratativele nu vor fi terminate bombardez oraşul!

Odată cu plecarea misiunii, am raportat şi situaţia.

La Consiliul Guvernului Ungar, am ajuns la ora 18:30, Venise şi căpitanul Mihăilescu ce intrase cu un escadron spre Malxasföld, Est – N-Est – Pesta.

Guvernul îmi comunică că aşteaptă sosirea şi a delegatului misiunii italiene, locotenent-colonel Romanelli. Le răspund că e de prisos şi că nu se poate schimba întru nimic hotărîrea mea.

Consiliul îmi face cunoscut că situaţia este dificilă că populaţia e agitată, că 20.000 de lucrători armaţi se vor răscula, iar 3 regimente ce au în oraş, poate, că nu vor putea fi stăpînite la intrarea armatei române.

I-am asigurat să nu aibă nici o teamă, că armata română va menţine ordinea cea mai perfectă în Buda-Pesta, că trebuie să intru şi să îmi pună la dispoziţie cazarma husarilor „Herzog Ioseph” (acum „Lenin”) şi care să fie evacuată de trupele ungare. (Era răspîndit zvonul că toate cazarmele erau minate, dar n-am dat crezare).

Discuţiile prelungindu-se, le pun în vedere că armata roşie întregă este capitulată, oraşul e încercuit de trupele noastre şi catastrofa e inevitabilă.

O singură concesie ce le pot face este ca grosul forţelor mele (real nu avem nimic mai mult decît cele trei escadroane, 2 plutoane, 2 tunuri şi 2 grupuri de mitraliere) să fie oprite, pentru noapte, acolo unde se găsesc, iar în oraş să nu intre decît Brigada IV, deja sosită cu mine.

Ora fiind avansată, le pun în vedere că din eroare am uitat a contramanda ordinul ca la ora 20:30 dacă nu se termină tratativele bombardamentul să înceapă chiar fiind eu în oraş.

Consiliul cedează! Şi la ora 20:00 (8 seara) un ofiţer de legătură ungur este trimis cu ordinul meu ca trupa să intre în oraş!

La cazarmă am primit defilarea trupei. Apoi am revenit în oraş şi am luat cartier la hotelul „Dunapalota” (Rietz) la care erau ofiţeri italieni şi francezi.

Alte tratative nu am făcut decît cele privitoare la detaşamentul meu.

4 August 1919

A doau zi, 4 August, am fost rugat din nou pentru a scoate trupa din oraş. Le-am raspuns că sunt şi rămîn, şi în caz contrar, mă retrag la punctul iniţial din ajun şi încep operaţiile de bombardament.

Pe la ora 10 soseşte de la Viena o delegaţie engleză şi franceză care cere a o primi în audienţă.

Din conversaţia oficială, delegaţia lasă să se înţeleagă că ar fi bine să nu se ocupe Buda-Pesta, şi mai mult ar fi voit să cunoască situaţia.

Le-am răspuns că sunt chestiuni ce nu mă privesc pe mine, şi cît despre situaşie, nu cunosc decît aceea că sunt cu Brigada IV Roşiori la Buda-Pesta, şi că armata roşie a capitulat la Czegled, şi în împrejurimi.

Delegatul francez, Bachet, m-a lăsat să înţeleg că ar voi să vorbească cu mine în mod confidenţial.

În această conversaţie mi-a comunicat că la Viena, sub auspiciile Antantei, se voieşte a se constitui un guvern ungar şi se urzeşte a se opri înaintarea armatei române şi ocuparea Buda-Pestei.

Dorinţa, însă a misiunii franceze, şi crede că a întregii Franţe, este ca armata română să înainteze şi să ocupe, cît mai repede, oraşul.

Le-am răspuns că acesta este fapt împlinit încă de ieri şi armata română continuă înaintarea.

Crezînd importanta această declaraţie a delegatului francez, l-am rugat a veni personal cu mine la comandamentul trupelor din Transilvania.

În drum spre Manor, l-am prezentat D-lui General Mărdărescu cu care a convorbit.

Acestea sunt toate detaliile a căror exactitate se poate vedea din ordinele originale pe care sunt trecute şi orele.

Să vedem cum priveşte generalul Gheorghe Mărdărescu (foto, pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta), Comandantul Trupelor din Transilvania, în această funcţie de la 12 aprilie 1919, înlocuindu-l pe generalul Traian Moşoiu, care preia comanda Grupului de Nord, responsabil direct cu astuparea capului de pod principal inamic, de la Szolnok, în atacul de la 20 iulie 1919.

Mărdărescu îşi exprimă foarte clar opinia chiar cu prilejul Ordinului de zi din 5 august 1919, în care, după ce mulţumeşte soldaţilor şi ofiţerilor pentru comportarea meritorie în luptă, specifică foarte clar data şi ora ocupării Budapestei: 4 august 1919, ora 18.00. Să vedem ordinul de zi:

“Ordin de zi No. 56, din 5 August 1919

Bravi ostaşi ai Comandamentului trupelor din Transilvania,

Acum câteva zile, vă găseaţi paşnici pe malul stâng al Tisei, formând cu piepturile voastre zid de apărare pentru suflarea omenească de dincoace de Tisa.

În dimineaţa zilei de 20 iulie, duşmanul nelegiuit, care tulbura liniştea inimii Europei, v-a atacat în mod furios.

Vrajmaşul, mare în număr şi mijloace, a trecut pe stânga Tisei, şi, ameţit de izbânda împingerii perdelii noastre de acoperire, a înaintat ca o vijelie spre răsărit, în primele zile ale bătăliei, atras fiind de frumuseţea şi bogăţia Ardealului, această podoabă a neamului românesc.

Cel de Sus însă, care împarte dreptatea şi veghează la înfăptuirea sfintei noastre năzuinţi, a făcut ca bucuria inamicului să fie vremelnică; în adevăr, sosind momentul intrării în luptă a grosului trupelor noastre, duşmanul a fost aruncat peste cap, dincolo de Tisa, cu mari pierderi în oameni şi material de război.

De astă dată însă, punerea Tisei între noi şi vrăjmaş nu mai era destul. Inamicul, care ne atacase în mod îndrăzneţ, trebuia îngenunchiat, zdrobit în aşa măsură ca să se poată dobândi în mod sigur liniştea noastră şi a întregului apus.

Sprijinit pe voi, bravi ostaşi ai Comandamentului trupelor din Transilvania, Înaltul comandament a hotărât trecerea pe dreapta Tisei şi continuarea operaţiunilor până la sfârşit; dar, dincolo de Tisa, inamicul care simţise bărbăţia loviturii noastre, n-a mai fost în stare să opună nici o rezistenţă şi, diviziile lui dezorganizate în urma bătăliei de pe stânga Tisei, au fost capturate una câte una.

Astfel, în curs de 16 zile numai, inamicul a fost cu desăvârşire distrus, iar în ziua de 4 august, orele 18, trupele noastre au ocupat Budapesta, ducând cu ele liniştea tuturor cetăţenilor paşnici ai Ungariei şi prin aceasta risipirea norilor din centrul Europei.

Faptul strălucit de arme săvârşit de voi, va rămâne pe vecie în cartea Neamului şi în Istoria omenirii; deci, vă puteţi mândri de roadele ostenelilor voastre, şi când vă veţi înapoia la vetrele voastre, puteţi spune tuturor, cu seninătate, că v-aţi făcut pe deplin datoria faţă de neam, ţară şi MM. LL, care, în momentele grele ale bătăliei, au venit în mijlocul nostru şi a urmărit de aproape bravura voastră.

Sunt nespus de mândru că v-am comandat; şi adânc recunoscător tuturor pentru inima ce-aţi pus în înfăptuirea izbândei, vă mulţumesc la fiecare în parte şi vă zic:
Sănătate şi totdeauna voie bună, bravi ostaşi ai Comandamentului Trupelor din Transilvania.

Comandantul Trupelor din Transilvania

Generalul Mărdărescu.”

La fel, în telegrama adresată regelui:

“Majestăţii Sale Regelui

Am onoarea a raporta, că ieri, 4 august, orele 18, trupele au ocupat Budapesta fără rezistenţă.

După luarea măsurilor de menţinerea ordinii, am trecut în revistă şi am primit defilarea (o brigadă din divizia I de vânători, un divizion a 3 baterii şi un divizion din Brigada a 4-a de roşiori) pe Andrasystrasse.

Guvernator al Budapestei l-am numit pe Generalul Holban. Populaţia a primit trupele noastre în mod simpatic.

Comandantul trupelor din Transilvania

General Mărdărescu

Şef de stat-major

General Panaitescu”

Mai departe, în memoriile sale, apărute prima dată în 1922, încearcă să stabiliească ferm tot data de 4 august, minimizând rolul generalului Rusescu, pe care aproape îl acuză de insubordonare şi neglijenţă. Să vedem:

“Grupul General Holban (Divizia a II-a de cavalerie şi Diviziile I şi a II-a de vânători) au continuat înaintarea spre Budapesta; Divizia a II-a de cavalerie a ocupat un cap de pod la vest de Budapesta, în timp ce o parte din trupele Diviziei I de vânători lua măsuri de ordine şi siguranţă în Pesta; iar la ora 18, capitala Ungariei a fost ocupată de restul trupelor Diviziei I de vânători. Să fie bine stabilit dar, că trupele Grupului General Holban au ocupat Budapesta, în ziua de 4 august.

Un detaşament – compus din Regimentul 4 de vânători, un divizion din Regimentul 23 de artilerie şi un divizion din Regimentul 6 de roşiori – intrând în oraş, a defilat în faţa Comandantului trupelor din Transilvania, precum şi a unui imens public, pe Andrasystrasse, din Pesta.

Ţinuta ofiţerilor şi a trupei era impunătoare, trupele au fost primite de public cu linişte, încredere şi chiar cu simpatie.

Comandantul trupelor din Transilvania a numit guvernator al budapestei pe Generalul Holban.”

şi

“Flancgarda din stânga a dirijat Brigada a 4-a de roşiori de la Alberti Irsa spre Kecskemet, cu misiunea de-a cădea în spatele inamicului concentrat în această regiune; iar Divizia a VI-a s-a deplasat de la Abony la Nagy Koros.

În realitate, Brigada 4-a de roşiori a trimis de la Alberti la Kecskemet numai 5 escadroane, sub comanda locotenent-colonelului adjutant Athanasescu, iar restul brigadei (3 escadroane) s-a îndreptat spre Budapesta, poposind în cursul noăţii de 3/4 august într-o cazarmă de la periferia oraşului.

Prin împingerea celor 3 escadroane din Brigada 4-a de roşiori spre Budapesta, în ziua de 3 august, nu numai că nu se putea obţine nimic, – căci, vom vedea mai jos, cum s-a făcut şi cum trebuia să se facă ocuparea Budapestei – dar, operaţiunea a întrecut marginile admisibile îndrăznelei şi, în plus, era în dauna scopului urmărit de comandamentul trupelor din Transilvania.

În adevăr, dacă cele 3 regimente de bolşevici (peste 7000 oameni) din Budapesta, care au fost dezarmate de Divizia I-a de vânători în ziua de 4 august, ar fi ridicat armele în seara de 3 august contra celor 3 escadroane din Brigada 4-a de roşiori (3-400 de călăreţi), desigur că le-ar fi creat o situaţie mai mult ca neplăcută; iar prin dirijarea acestor 3 escadroane de la Alberti spre Budapesta, în loc de Kecskemet, se contraria intenţiunea Comandamentului trupelor din Transilvania, care urmărea tăierea liniei de retragere spre sud a diviziilor maghiare din regiunea Kecskemet, divizii care se puteu salva pe frontul sârb, ceea ce ar fi pricinuit pierderea unei mari cantităţi de material de război ce am capturat de la inamic. Energia cu care a operat locotenent-colonel adjutant Athanaescu a remediat însă această greşeală regretabilă.”

Ar mai fi un motiv de natură subiectivă, pentru care generalul Mărdărescu să ţină aşa de mult la data de 4 august. Atunci, la 4 august 1919, împlinea 53 de ani, şi ce cadou mai frumos pentru orice general ar fi putut fi intrarea în capitala cucerită tocmai de ziua sa.

Deci, păreri diferite, chiar opuse, între generalul Rusescu şi generalul Mărdărescu. Ulterior, Mărdărescu îl va marginaliza pe Rusescu, deoarece considera că a încercat să-i sufle onoarea de a ocupa capitala inamică, suprema apoteoză pentru cariera oricărui militar. Rămâne în sarcina istoricilor să decidă cine şi când a fost ocupată Budapesta, dar un lucru rămâne clar: a fost ocupată de trupele române, condusă de ofiţeri români, fără niciun ajutor militar aliat. A fost singura capitală inamică ocupată de un stat din Antanta în cursul primului război mondial, considerând războiul româno-ungar din 1919 ca parte a acestuia, sau consecinţă imediată a lui. Meritul armatei române este imens, ţinând cont că în toată istoria modernă, România a dus război doar în coaliţie, această acţiune militară fiind singura în care România a acţionat singură, fără aportul aliaţilor. Deoarece atât trupele franco-sârbe din sud, cât şi cele cehoslovace, s-au mişcat mult mai târziu şi fără lupte, doar ocupând zone de securitate în Ungaria, după ce armata bolşevică a fost zdrobită de cea română.

Cu atât mai importantă apare victoria românească, cu cât România, în acea perioadă, ducea un război pe două fronturi, al doilea front fiind în est, pe linia Nistrului, împotriva bandelor bolşevice ce făceau dese incursiuni în Basarabia, încercând să răscoale populaţia şi să reia teritoriul dintre Prut şi Nistru în “marea familie sovietică”, aşa cum vor face cu Ucraina şi Georgia în anii 1920. Puţin cunoscut, în acest permanent război pe Nistru a căzut la datorie şi un general, Stan Poetaş, care se remarcase la Mărăşeşti. Nu pot să nu remarc că, în acelaşi an, în care trupele române zdrobeau armata maghiară şi ocupau Budapesta, eroul de la Mărăşeşti, generalul Eremia Grigorescu se stingea de gripă spaniolă. Un mare general, un mare erou, ce-şi doarme acum somnul de veci în Mausoleul de la Mărăşeşti.

Sursa: istoria.md

(timpul.md)

mai mult
PromovateRomânia Mare

Dodon tranzacționează interesele Republicii Moldova cu regimul rusofil de la Tiraspol

mdv2

Igor Dodon a mai comis un act de trădare la adresa statului pe care pretinde că îl conduce, primindu-l la reședința prezidențială de la Condrița pe liderul separatist de la Tiraspol și gratulându-l pe acesta la sfârșitul discuțiilor cu apelativul „președinte al Transnistriei”.

S-au dus vremurile când Nicolae Timofti îl găzduia la Condrița pe președintele român, Traian Băsescu, cu ocazia semnării de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, și pe alți șefi de stat și de guvern, cu alte ocazii. De câțiva ani pe aleile și terasele reședinței prezidențiale se plimbă ca la ei acasă prietenii de afaceri ruși ai lui Dodon și diverși agenți de influență ai Kremlinului. Când va pleca Dodon de la Condrița, cu destinația Rostov-pe-Don sau direct în penitenciarul numărul 13, reședința va trebui, probabil, sfințită, iar copacii din împrejurimi – curățați de microfoane și camere de luat vederi subtile.

Prin acțiunea sa deplasată și provocatoare, Dodon a arătat încă o dată că este dispus să încalce orice lege sau conveniență și să tranzacționeze interesele Republicii Moldova, pentru a-și atinge scopurile politice și personale. El are nevoie de Krasnoselski, un milițian mărunt pus de Moscova să mențină ordinea neconstituțională în zona de ocupație de peste Nistru, la alegerile prezidențiale de pe 1 noiembrie, când acesta îi poate trimite câteva zeci de mii de voturi din regiunea transnistreană, care pot face diferența la urne. Așa s-a întâmplat la ultimele două scrutine importante din Republica Moldova, când alegătorilor din regiunea transnistreană li s-a permis să voteze la secțiile electorale amplasate în proximitatea râului Nistru.

Aproximativ 250 de mii de transnistreni dețin cetățenia moldovenească, obținută prin larga îngăduință a fostelor guvernări moldovene, la presiunea Moscovei. Tot din cauza dependenței politice față de administrația de la Kremlin, frontiera cu Transnistria este controlată doar de către grănicerii separatiști, asta însemnând că persoanelor provenite de pe malul stâng al Nistrului nu li se verifică pașapoartele la intrarea pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale, doar li se controlează sumar bagajele. Se poate doar imagina cum în felul acesta au pătruns de-a lungul anilor pe teritoriul Republicii Moldova mii de agenți secreți și indivizi din lumea criminală rusă.

Un sfert de milion de voturi, valorificate peste noapte, ar reprezinta oriunde în lume o bombă cu efect imediat, iar în Republica Moldova acestea chiar au schimbat paradigma politică internă și cursul strategic extern. Ele pot menține în continuare teritoriul dintre Nistru și Prut în sfera de influență a Federației Ruse, dacă resursele umane din teritoriul constituțional nu vor fi suficiente unui asemenea scop.

Susținând că tratează cu „omologul” său transnistrean pentru a „reunifica țara”, Dodon participă în mod conștient la punerea în aplicare în Republica Moldova a unei mai vechi strategii rusești, de „transnistrizare” a întregului teritoriu. Este limpede că, cel puțin în actualele condiții geopolitice, pentru o perioadă indefinită, Transnistria nu este recuperabilă. Toți experții serioși și dezinteresați au arătat că negocierile cu Tiraspolul trebuie înghețate pentru vremuri mai bune. Dodon procedează exact invers, fără să-i pese că legitimează regimul separatist și creează un precedent de atitudine pe care rușii nu vor ezita să-l folosească în viitor, în negocierile cu autoritățile de la Chișinău.

În afară de ajutorul sub formă de voturi pe care mizează din partea lui Krasnoselski, Dodon speră să-și redreseze imaginea de lider pragmatic pe care încearcă să și-o cultive de mai mulți ani. Ignorat de majoritatea demnitarilor occidentali cu care de fapt ar trebui să discute pentru a promova interesele Republicii Moldova pe plan internațional, lui nu-i rămâne decât să se facă util Moscovei și să se prezinte acasă ca un om politic cooperant. Propaganda sa oficială a și început să testeze acest subiect în spațiul public, în încercarea de a-l prezenta pe Dodon capabil să readucă Transnistria sub controlul Chișinăului, ceea ce este nu doar o utopie în momentul de față, ci și o manipulare.

În plus, Dodon face un serviciu Federației Ruse, prin deschiderea ostentativă pe care o arată față de regimul de la Tiraspol, în ochii publicului local și ai comunității internaționale, atenuând crimele pe care le-au comis în 1992 militarii Armatei a 14 și „cazacii” trimiși de Moscova la acea vreme să lupte împotriva combatanților moldoveni.

După acest episod, în orice altă țară din lume Dodon ar fi fost inculpat imediat pentru abuz de putere și trădare de Patrie. Scăpând însă în trecut basma curată după alte asemenea isprăvi degradante, el speră ca majoritatea electoratului să nu reacționeze negativ, ca și instituțiile de drept chemate în teorie să-i tempereze elanul. Nici factorii occidentali n-ar trebui să-i dezavueze comportamentul, din cauza predispoziției lor clasice spre o cooperare cu orice preț, cu oricine.

Rămâne slaba speranță a mândriei unor cetățeni și a unor elite locale, care poate nu și-ar dori ca și după alegerile prezidențiale de anul acesta un fanfaron ca Dodon să ne umilească în fața ocupanților care ne-au ucis frații, tații și buneii.

(Vlad Țurcanu – podul.ro)

(timpul.md)

mai mult
PromovateRomânia Mare

Ucraina, genocid cultural-lingvistic împotriva comunității românești

Ukraine23

Cum sunt trădați din nou românii din Ucraina în timp ce Ungaria și Bulgaria își apără comunitățile.

Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina a adresat autorităţilor de la Bucureşti mai multe memorii în care reclamă încălcarea, de către autorităţile de la Kiev, a dreptului la educaţie în limba maternă acuzând „un genocid cultural-lingvistic” şi remarcă faptul că acţiunile statului român în această perioadă au fost şi sunt „mai mult decât modeste”, în condiţiile în care alte state, precum Ungaria şi Bulgaria, au încheiat acorduri cu Kievul pentru asigurarea respectării drepturilor propriilor comunităţi de pe teritoriul ucrainean, transmite Romanian Global News citând un documentar de presă.

Ei consideră imperios necesar ca România să-şi revizuiască atitudinea faţă de comunitatea românească din Ucraina. Comunitatea românească s-a adresat în mai autorităţilor urcrainene, iar în luna iunie a scris comisiilor pentru românii din afara graniţelor şi comisiilor de politică externă din Parlament, preşedinţilor celor două Camere, premierului, ministrului de Externe şi au pregătit un document în care îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis o audienţă, reliterând de fapt cererea şi argumentele similare celor adresate în ianuarie şefului statului. „În discursul public din Ucraina s-a creat imaginea faptului că doar Ungaria, Polonia şi Rusia au de obiectat faţă de politica asimilaţionistă ucraineană, în timp ce România e mulţumită de ceea ce se întâmplă”, este argumentul românilor din Ucraina.

În scrisoarea adresată în 4 iunie preşedintelui Comisiei pentru comunităţile de români din afara ţării, Viorel Badea, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, ministrului de Externe, preşedinţilor comisiilor de politică externă din cele două Camere Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina (CNRU) acuză ”preconizata fărâmiţare a comunităţii româneşti” prin reforma administrativ-teritorială în curs de desfăşurare şi ”violarea grosolană a dreptului constituţional al cetăţenilor de etnie română la educaţie în limba maternă”.

Referitor la reforma administrativă, românii din Ucraina afirmă că în prezent comunitatea românească locuieşte compact în patru din cele 11 raioane ale regiunii Cernăuţi, iar ca urmare a proiectelor de reformă administrativă aflate în curs de analiză, regiunea s-ar împărţi în 3 sau 4 macroraioane, în care românii vor reprezenta 10% din populaţie, ceea ce are drept consecinţă faptul că nu vor mai avea nicun reprezentant în Rada Supremă şi o subreprezentare la nivel local, neputând astfel să-şi apere drepturile la educaţie, la folosirea limbii materne, identitare, garantate de Constituţie. iar asmiliarea va deveni ireversibilă.

Dând ca exemplu înţelegerile Ungariei (privind păstrarea limbii materne în şcolile comunităţii maghiare) şi Bulgariei (privind păstrarea unităţii comunităţii bulgare în cadrul reformei teritorial-administrative) cu Ucraina, comunitatea românească cere autorităţilor de la Bucureşti să negocieze şi să semneze acorduri similare. Românii din Ucraina cer ca problema învăţământului în limba română să fie rezolvată după modelul celei pentru maghiarii din Ucraina.
De asemenea, solicită adoptarea unei Declaraţii a Parlamentului privitoare la Legea educaţiei din Ucraina.

RASPUNSUL COMISIEI PENTRU COMUNITĂŢILE DE ROMÂNI DIN AFARA ŢĂRII

Comisia pentru comunităţile de români din afara ţării a discutat în 10 iunie documentul transmis de comunitatea românească din Ucraina.

”Ca urmare a deciziei luate în cadrul şednţei, solicitarea dumneavoastră a fost transmisă Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării spre analiză şi elaborarea unui punct de vedere pe această speţă”, se arată în răspunsul transmis Consiliului Naţional al Românilor din Ucraina de preşedintele comisiei, senatorul Viorel Badea.

RĂSPUNSUL COMISIEI DE POLITICĂ EXTERNĂ DIN CAMERA DEPUTAŢILOR

În 24 iunie, şi Comisia de politică externă a Camerei a transmis un răspuns Consiliului Naţional al Românilor din Ucraina în care afirmă că unele aspecte semnalate erau deja cunoscute şi se declară preocupată de soluţioarea ”probelemelor cu care se confruntă minorităţile etnice din afara graniţelor”, invocând Declaraţia Parlamentului României referitoare la adoptarea Legii educaţiei în Ucraina, audierea ministrului de Externe în legătură cu acest subiect, declaraţii de presă şi numeroase luări de poziţie, ”demersuri care vor continua atât timp cât va fi necesar”.
”Vă asigur că vorm analiza şi dezbate în Comisie solicitările CNRU, iar ca deputat voi prezenta o declaraţie politică în plenul Parlamentului în vederea respectării drepturilor fundamentale ale minorităţilor din Ucraina, în special dreptul la educaţie în limba maternă. Avem convingerea că autorităţile statului român, la nivel guvernamental şi parlamentar, vor depune eforturi concrete pentru iniţierea unui dialog eficient cu factorii decizionali la cel mai înalt nivel din Ucraina pentru deschiderea şi soluţionarea cât mai urgentă a problemelor cu care se confruntă minorităţile naţionale din Ucraina”, afirmă preşedintele comisiei, Biro Rozalia Ibolya, în răspunsul transmis CNRU.
Conform site-ului Camerei Deputaţilor, Biro Rozalia Ibolya nu a făcut încă nicio declaraţie sau interpelare cu acest subiect.

DOCUMENTUL DESTINAT PREŞEDINTELUI KLAUS IOHANNIS

Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina urmează să depună şi la Preşedinţie un document referitor la situaţia comunităţii româneşti, în care reiau solicitarea de a fi primiţi de preşedinte, precum şi argumentele dintr-un memoriu similar depus în 6 ianuarie la Preşedinţie de Centrul ”Eudoxiu Hurmuzachi”.
”Subsemnaţii, reprezentanţi legali ai mediului asociativ românesc din Ucraina, întruniţi în Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina, vă adresăm frăţeasca rugăminte de a interveni pentru stoparea genocidului cultural-lingvistic la care comunitatea românească din Ucraina este supusă de aproape 30 de ani, dar care a luat o deosebită amploare după evenimentele din 2014, de când Ucraina şi-a declarat oficial cursul de integrare europeană şi de asumare a valorilor general-europene”, scriu reprezentanţii românilor din Ucraina.
Ei reclamă că românii din Ucraina, care sunt aproximativ 500.000, a doua minoritate naţională în ţară după cea rusă, ”sunt supuşi unui proces sistematic bine organizat, la toate nivelele politicii de stat, de ucrainizare forţată, sens în care a fost adoptată şi legislaţia necesară”.
Ei argumenează că prevederile din Constituţia Ucrainei, Declaraţia drepturilor minorităţilor din Ucraina ”au rămas literă goală”, Tratatul politic de bază între România şi Ucraina nu mai e considerat o obligaţie pe care statul urcainean să o respecte. Românii din Ucraina susţin că cea mai bună dovadă a politicii de asimilare forţată o reprezintă scăderea numărului de şcoli, de la 123 la începutul anilor 90, la 71 în prezent, iar ”destrămarea sistemului de învăţământ duce implicit la pierderea limbii române”.

De asemenea, membrii conducerii Consiliului Naţional al Românilor din Ucraina vorbesc despre marginalizarea românilor din administraţie şi despre faptul că rezultatele referendumurilor privind revenirea la denumirile istorice ale localităţilor nu sunt recunoscute, despre numirea unor directori ucraineni în şcolile româneşti şi despre destituirea celor care refuză să deschidă clase ucrainene paralele, lichidarea şcolilor fără consultarea comunităţilor, ”promovarea moldovenismului politic şi a limbii moldoveneşti”, promovarea unei imagini false a României în presă, interzicerea şi cenzurarea cărţilor din România şi din Republica Moldova.
”Acţiunile statului român în această perioadă au fost şi sunt mai mult decât modeste”, afirmă ei, criticând faptul că de 16 ani statul român nu reuşeşte să deschidă un Institut Cultural Român la Kiev, cu o reprezentanţă la Cernăuţi, deşi există o decizie în acest sens din 2004, dar şi faptul că de 30 de ani statul român nu reuşeşte să restaureze casa lui Aron Pumnul.
Ei invocă situaţia comunităţii maghiare din Ucraina, care nu doar că nu a pierdut nimic, dar, cu ajutor statului maghiar, şi-a ameliorat semnificativ situaţia.

„În discursul public din Ucraina s-a creat imaginea faptului că doar Ungaria, Polonia şi Rusia au de obiectat faţă de politica asimilaţionistă ucraineană, în timp ce România e mulţumită de ceea ce se întâmplă”, afirmă Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina
”În aceste condiţii, este imperios necesar ca România să-şi revizuiască atitudinea faţă de comunitatea românească din Ucraina înţelegând că doar măsurile urgente pot să salveze de la dispariţie o comunitate istorică bine conservată. Este cazul de a crea o celulă de criză pentru coordonarea tuturor activităţilor Deschiderea ICR-ului la Kiev, cu reprezentanţe funcţionale la Cernăuţi, Slatina şi Ismail nu mai poate fi amânată. România nu poate tolera la nesfârşit atittudinea în forţă a autorităţilor ucrainene de a ne asimila prin toate mijloacele. niciun alt interes şi nicio altă posibilă influenţă din exterior nu pot justifica dispariţia unei comunităţi. Noi nu dorim să ajungem în situaţia confraţilor din Valea Timocului, pentru ca apoi să ne deplângem soarta”, scriu Românii din Ucraina.
Ei precizează că nu cer nimic în plus faţă de ceea ce permit Constituţia şi bunul simţ.

”Ţara trebuie să ne audă în clipele grele”, afirmă reprezentanţii românilor din Ucraina, soilicitând sprijinul urgent al statului român pentru a-şi păstra identitatea naţională.
Ei solicită o audienţă la preşedinte ”pentru o discuţie concretă asupra modaităţilor deacţiune menite să păstreze şi să promoveze identitatea românească din Ucraina.

CENTRUL CULTURAL ROMÂN ”EUDOCIU HURMUZACHI A DEPUS UN MEMORIU LA PREŞEDINŢIE ÎN LUNA IANUARIE

În 6 ianuarie, reprezentanţii Centrului ”Eudoxiu Hurmuzachi” au depus la Preşedinţia României un document în care vorbesc despre ”pericolul de dezintegrare, desnaţionalizare şi dispariţie rapidă” care ameninţă comunitatea românească din Ucraina, adfirmând că învăţământul în limba română este în pragul colapsului.

SOLICITAREA ADRESATĂ AUTORITĂŢILOR DE LA KIEV

Conform Agenţiei BucPress din Cernăuţi, în data de 28 mai Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina (CNRU a solicitat autorităţilor centrale şi locale să nu permită divizarea comunităţii româneşti în cadrul reformei administrativ-teritoriale.
Într-un memoriu al CNRU, adresat preşedintelui, premierului din Ucraina, şefului parlamentului, guvernatorului regiunii Cernăuţi, şefului Consiliului Regional şi parlamentarului Gheorghe Mazuraşu, li se solicită să nu admită divizarea administrativ-teritorială a românilor.
„Cele patru raioane cu populaţie compactă românească în cadrul reformei administrativ-teritoriale în regiunea Cernăuţi să fie incluse într-un singură unitate administrativ–teritorială (aşa-numitul macro-raion)”, propune CNRU.
„Includerea artificială a teritoriului locuit compact cu minoritatea românească în componenţa unor macro-raioane diferite va determina o asimilare forţată, fapt ce intră în contradicţie cu obligaţiile internaţionale asumate benevol de Ucraina. Menţionăm că în contextul nerezolvării problemei privind predarea în limba maternă în şcolile minorităţilor naţionale, creată de guvernarea anterioară, în loc să se dezamorseze starea conflictuală, scenariul care se conturează poate deveni un motiv pentru agravarea situaţiei interetnice într-un ţinut cunoscut ca fiind tolerant”, potrivit Memoriului.
CNRU are o conducere colectivă, constituit în Comitetul Coordonator, compus din 7 membri. Hotărârea Comitetului coordonator este adoptată prin majoritate simplă de voturi. Comitetul coordonator va reprezenta, cu drepturi depline, CNRU în relaţiile sale cu terţii, atât în Ucraina, cât şi în exteriorul ţării. La 22 februarie 2020, în timpul Adunării Generale CNRU, au fost aleşi 7 membri ai Comitetul Coordonator.
Din CNRU fac parte: Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, Editura „Alexandru cel Bun” din Cernăuţi, Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina, Asociaţia ştiinţifico-pedagogică „Aron Pumnul” din Cernăuţi, Centrului Media BucPress – asociaţia jurnaliştilor români din Ucraina, Liga Tineretului Român „Junimea” din regiunea Cernăuţi, Societatea Scriitorilor Români din Cernăuţi, Asociaţia Tinerilor Români din Transcarpatia, Fundaţia de Binefacere „Casa Limbii Române” din Cernăuţi, Societatea pentru Cultură şi Literatură în Bucovina „Mihai Eminescu”, Societatea pentru Cultură Română „Grigore Nandriş” din Mahala, Societatea Bibliotecarilor Bucovineni, Asociaţia Cadrelor Didactice de Etnie Română din regiunea Cernăuţi, Asociaţia „Basarabia” a românilor din regiunea Odesa, Asociaţia „Malanca” din Crasna, Asociaţia „Anastasia” din Ciudei, Asociaţia Cadrelor Didactice de Etnie Română din regiunea Odesa, Asociaţia Naţional-Cuturală „Valul lui Traian” din regiunea Odesa, Societatea „Petru Movilă” din Kiev ş.a.

(dantanasa.ro)

mai mult
PromovateRomânia Mare

16 iulie, Ziua Eliberării Chișinăului de sub ocupația sovietică

razboi-Chisinau

În după amiaza acestei zile, în 1941, trupele române au intrat victorios în principalul oraș al Basarabiei, din direcția Nord.

Orașul, distrus de exploziile dirijate ale bolșevicilor puși pe fugă, era plin de incendii.

Fuseseră aruncate în aer zeci de clădiri administrative, strategice și de menire culturală, inclusiv licee și biserici, dar și case particulare, în special, în cartierele evreiești, incendiate chiar de stăpânii lor care se refugiau.

Ceva mai târziu, au fost găsite și gropile cu var, cu sute de cadavre ale basarabenilor împușcați în ceafă – urme ale odioasei poliții sovietice NKVD.

În dimineața acelei zile, de 16 iulie 1941, linia frontului se afla pe linia Căpriana-Negrești-Presecina (pe direcțiile nord și vest), și pe linia Văsieni-Hâncești–Cimișlia (la sud și sud-vest).

Pornind ofensiva pe la orele 3-30, și înfruntând o luptă grea pe linia Peresecina – Micăuți – Strășeni, deja pe la orele 6 dimineața, blindatele diviziei 5 românești se dislocau în pădurea Buruiana (undeva între Stăuceni și Poșta Veche).

De notat că în acea zi, comandantul Armatei 9 sovietice, general-colonelul Cerevicenko, a emis ordinul de apărare cu orice preț a Chișinăului.
Tot el era cel care, în acea zi, a condus acțiunile de luptă ale trupelor sale, pe linia Chișinău – Orhei, pierzând lupta de lângă Micăuți, în fața ostașilor români, bravi urmași ai lui Ștefan cel Mare.

Pe la orele 8 dimineața, adică peste doar 4-5 ore, tancurile maiorului Spirescu puseseră deja stăpânire pe Poșta Veche, iar de acolo, au mers mai departe, fără oprire spre centrul orașului.

Pe vremea aceea, șoseaua Orheiului pornea pe linie dreaptă chiar din centrul Chișinăului, prin străzile actuale Eugen Doga, Petru Rareș și piața Visterniceni.

Trupele sovietice care mai erau în oraș s-au împrăștiat în dezordine. Doar un batalion al regimentului 90 de infanterie sovietic, aflat în retragere prin Chișinău, a opus o anumită rezistență pe străzile orașului. Dar s-a retras și acesta spre Broasca-Floreni, unde se afla punctul de conducere al corpului 35 sovietic. După amiază, prin oraș se retrăgea o unitate a regimentului 134 de artilerie sovietic, din corpul 35 de infanterie.
Vreo câteva tunuri tractate se deplasau pe strada Columna.

În zona Catedralei, care zăcea și ea distrusă de sovietici, tancurile române au atacat prin surprindere.
Lupta n-a durat mult. Ostașii roșii au abandonat tunurile și au fugit de la fața locului. Nu se știe câți au murit sau au fost făcuți prizonieri.

Niște fotografii cu rezultatele acelei lupte din centrul Chișinăului au rămas însă în istorie. Se știe că, în 16 iulie 1941 și în zilele următoare, populația Chișinăului a întâmpinat armatele române eliberatoare cu mult entuziasm.

(timpul.md)

mai mult
PromovateRomânia Mare

16 iunie 1991 – Al doilea pod de flori peste PRUT

podmd

Podul de Flori este denumirea a două acţiuni ce s-au derulat pe malurile râului Prut la începutul anilor ’90 ai secolului XX. Cu această ocazie, pentru prima oară după cel de-al doilea război mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte.

În mod simbolic, la acest eveniment au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri. Acest detaliu a dat numele acţiunilor respective.

Primul Pod de Flori

A avut loc pe 6 mai 1990. În cadrul acţiunii, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 şi 19:00, să treacă Prutul în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) fără paşaport şi viză. De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererita, Stânca – Costeşti, Iaşi – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albiţa – Leuşeni, Fălciu – Ţiganca, Oancea – Cahul şi Galaţi – Giurgiuleşti. La eveniment au participat aproximativ 1.200.000 de oameni. „Zecile de mii de români de pe ambele maluri au răbufnit ca un fluviu. Românii (de la Vest de Prut – n.r.) au fost primii care au intrat în URSS fără permisiune”, povesteşte ministrul Culturii şi Cultelor de atunci, Ion Ungureanu. După această acţiune, procedurile de trecere a frontierei sovieto-române au fost simplificate considerabil.

Al doilea Pod de Flori

S-a desfăşurat pe 16 iunie 1991. De data aceasta, locuitorii din Republica Moldova au putut să treacă fără acte hotarul în România.
Mărturii

“Era o tensiune emoţională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alţii şi se regăseau după ani şi ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă şi a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniţi. Aveau mari emoţii şi nu îndrăzneau să facă nici o mişcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit şi ceilalţi. S-au întâlnit toţi la mijlocul Prutului şi au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut şi nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioşi astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei.”

—Grigore Vieru, într-un interviu difuzat în mai 2008

„La Pod, în satul meu, venise şi un medic din Chişinău cu baieţelul său care să fi avut vreo patru anişori şi căruia tatăl său îi promisese încă la Chişinău că va vedea români. Cei de pe malul drept erau uzi leoarcă. Oamenii din Pererâta mea aduseseră în fugă haine uscate pentru oaspeţii doriţi. Se vorbea într-o limbă comună – în română. După două-trei păhăruţe de ţuică începuseră să cânte – intonau aceleaşi cântece comune. La vârsta când încă nu era atins de minciunile noastre lingvistice, băieţelul medicului întrebase cu o naivitate cuceritoare pe tatăl său: ,,Tată, mi-ai promis să-mi arăţi români. Care-s ei?”

—Grigore Vieru, Primul Testament

O bătrână de 83 de ani, din Albița se duce în fiecare zi pe malul Prutului ca să-și amintească de ”unirea” din ‘90. Uneori polițiștii de frontieră o găsesc pe malul Prutului, aproape de apă, sprijinită în bastonul de lemn și privind țintă peste hotarul de unde începe Basarabia (actuala Repuplica Moldova). „Zi de zi vin și mă uit la Prut. Să văd dacă mai este la locul lui“. Despre unirea spirituală de o zi a RSSM (actuala R. Moldova) cu Romania, din mai 1990, batrâna își amintește cu drag. „Mi-am chemat copiii de la Iași, de la Huși să vină. M-am trezit de la cinci dimineața si, cu toții, ne-am dus la vamă. Podul gemea de lume, de copii, de veterani de razboi cu decorații grele și de flori, multe flori“ spune – Ileana Mistreanu printre lacrimi.

“Farmecul acestei binecuvântate zile poate fi definit la infinit. Strigătele românilor de pe ambele maluri ale Prutului și îmbrățișările calde veneau fierbinți, veneau să strecoare în sufletele oamenilor un fior de dragoste, sfințenie și frăție. Milioanele de flori aruncate-n Prut au format un adevărat pod plutitor, care era simbolul frăției, dorinței de apropiere, istoriei comune. Toți priveau în extaz acele clipe unice, pline de reverie, inimele tuturor vibrau. Vise înalte și răscolitoare îi învăluiau pe toți cei prezenți, care călcau pe trandafiri, pe flori nemuritoare.”

—Vlada Afteni

Podul de Flori s-a înscris în cronicile istoriei ca un eveniment foarte rar şi de o mare importanță, care ne spune că poporul creştin român trăieşte pe ambele maluri ale Prutului în ciuda tuturor vitregiilor istorice. Sîngele apă nu se face!

Republica Moldova (succesoarea Basarabiei ţariste) este pământ românesc şi creştin, iar limba şi credinţa sunt cele mai de preţ probe ale unităţii poporului român de pe ambele maluri ale Prutului.

Bibliografie (surse):

1. Vieru, Grigore (2008). Taina care mă apără. Iaşi: Editura Princeps.
2. Snegur, Mircea (2007). Labirintul destinului. Memorii. Vol. I. Chişinău: Fundaţia Draghiştea.
3. Evenimentul Vaslui – „Poveştile Prutului” articol din 28.06.2007.
4. Vlada Afteni, autor.

sursa: istoria.md

(timpul.md)

mai mult
PromovateRomânia Mare

Trianon, 4 iunie 1920

Tratative

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte.

Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia. Tratatul de la Trianon a făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul Primului Război Mondial, celelalte fiind tratatele de pace încheiate de Puterile Aliate cu Germania (la Versailles, în 28 iunie 1919), Austria (la Saint Germain en Laye, în 10 septembrie 1919), Bulgaria (la Neuilly, în 27 noiembrie 1919) și cu Turcia (la Sèvres, semnat la 4 iunie 1920 și repudiat apoi, fiind înlocuit cu tratatul de la Lausanne).

Conținutul tratatului

Tratatul este divizat în patru părți. Prima parte include Pactul Ligii Națiunilor (parte comună pentru toate tratatele de pace încheiate după Primul Război Mondial).

Partea a doua (articolele 27-35) definește frontierele Ungariei cu statele vecine. În principiu, acestea sunt actualele frontiere ale Ungariei. Frontiera româno-ungară este descrisă în secțiunea a doua a articolului 27 (traseul actualei frontiere între România și Ungaria).

În principiu, Tratatul consfințea includerea teritoriului Croației-Slavoniei (partea de nord a Republicii Croația) și Voivodinei (inclusiv treimea de vest a Banatului) în cadrul Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, a Slovaciei și Ruteniei (azi: Republica Slovacia și, respectiv, Regiunea Transcarpatia din Ucraina) în cadrul Cehoslovaciei, a Transilvaniei și părții răsăritene a Banatului în cadrul României și a Burgenlandului în cadrul Republicii Austriei.

Partea a treia (articolele 36-78), intitulată “Clauze politice pentru Europa”, conținea o serie de clauze privind, pe de o parte, cadrul bilateral al relațiilor dintre Ungaria și statele vecine, recunoașterea unor clauze politice privind anumite state din Europa (Belgia, Luxemburg etc.), dispoziții referitoare la cetățenie, protecția minorităților naționale.

Partea a patra (articolele 79-101), intitulată “Interesele Ungariei în afara Europei”, conținea prevederi referitoare la renunțarea de către Ungaria la tratatele încheiate de către Dubla Monarhie cu Maroc, Egipt, Siam (Thailanda de azi) și China.

Aplicarea dispozițiilor tratatului
Frontierele Ungariei cu statele vecine, astfel cum au fost descrise în tratat, au fost delimitate în anii imediat următori. Singura excepție a fost orașul Sopron (în limba germană Ödenburg) din Burgenland, care, în urma unui plebiscit ținut la data de 14 decembrie 1921, a decis să rămână parte a Ungariei.

Dispozițiile tratatului referitoare la minoritățile din Ungaria au fost aplicate parțial, astfel că procesul de asimilare a acestora a continuat, Ungaria fiind, în prezent, unul din statele cele mai omogene etnic din Europa.

Impactul tratatului

Tratatul de la Trianon a consfințit existența unui stat maghiar independent, ideal al revoluționarilor maghiari de la 1848 și al oamenilor politici maghiari în perioada de sfârșit a Dublei Monarhii, chiar dacă nu în frontierele imaginate de aceștia. În ciuda acestui fapt, Tratatul a fost și continuă să fie perceput în mentalul colectiv maghiar drept o catastrofă. Din această perspectivă Tratatul de la Trianon reprezintă doar actul care a consfințit sfârșitul regatului Sfântului Ștefan, regat care, de facto, dispăruse în secolul al XVI-lea, prin înfrângerea de la Mohács și divizarea teritoriilor sale între Imperiul Otoman și Sfântul Imperiu Roman (devenit ulterior Austria și, în 1867, Dubla Monarhie, Austro-Ungaria), dar care, formal, a continuat să existe, împărații de la Viena purtând până la sfârșit și titlul de regi apostolici ai Ungariei.

Tratatul de la Trianon a consfințit trecerea către statele succesoare sau vecine a 71% din teritoriul Transleithaniei (partea ungară a Dublei Monarhii) și a 63% din populație, aceasta din urmă, în majoritatea ei, alcătuită din etnici ne-maghiari. Totuși, traseul noilor frontiere, în multe cazuri, nu s-a suprapus granițelor etnice (din motive obiective, dată fiind imposibilitatea delimitării exacte a regiunilor cu populație amestecată), astfel că peste sau 2.535.000 de etnici maghiari au ajuns în afara teritoriului Ungariei, majoritatea lor trăind de-a lungul granițelor din statele succesoare noi.

Tratatul nu a ocupat un rol la fel de important în conștiința populației statelor succesoare sau vecine; în principiu, pentru acestea Tratatul de la Trianon a consfințit realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Transleithania (partea ungară a Dublei Monarhii) și a consfințit o realitate existentă pe teren (majoritatea teritoriilor fuseseră deja ocupate de către forțele armate ale României, Cehoslovaciei și Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor).

Deși istoriografia maghiară și unii oameni politici maghiari au susținut că Dubla Monarhie reprezentase o soluție mai echitabilă pentru minorități și că slovacii, croații, rutenii, românii din Transilvania ar fi fost mai favorizați în cadrul Dublei Monarhii decât în statele succesoare, nici un grup etnic din Dubla Monarhie nu a susținut revenirea la starea de lucruri anterioară Primului Război Mondial. Deși slovacii și croații au urmărit să obțină independența aproape imediat după 1920, scopul lor era crearea propriilor state naționale, ideal realizat abia după 1990.

Regatul Ungariei, statul rezultat în urma Primului Război Mondial, a urmărit revizuirea, fie și parțială, a Tratatului de la Trianon, aliindu-se, în acest scop, cu statele revizioniste, Germania și Italia. Deși în perioada 1938-1941 s-a reușit anexarea unor teritorii care aparținuseră Dublei Monarhii (1938 – sudul Slovaciei, 1939 – Ucraina Subcarpatică, 1940 – nordul Transilvaniei, 1941 – teritorii aflate azi în Serbia, Croația și Slovenia), frontierele de la Trianon au fost consfințite din nou în anul 1947, prin Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947), încheiat între Puterile Aliate și Ungaria.

Semnarea Tratatului și ratificarea acestuia 

Tratatul de Pace de la Trianon a fost semnat la 4 iunie 1920 de Franța, Marea Britanie, Italia, Statele Unite, Japonia, România, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, Cehoslovacia și alte nouă state – pe de o parte – și de Ungaria, pe de altă parte, aceasta fiind reprezentată de Agost Benárd și Alfréd Drasche-Lázár. Din partea României Tratatul a fost semnat de dr. Ion Cantacuzino, ministru de stat și Nicolae Titulescu, fost ministru.

Tratatul a fost ratificat de Marea Britanie în mai 1921 și de Franța în iunie 1921. Cu ocazia dezbaterilor referitoare la ratificarea de către Franța, Aristide Briand a confirmat frontierele fixate pentru România și integritatea sa teritorială, spunând:

Franța nu va interveni niciodată împreună cu guvernele aliate și prietene, pentru a dăuna dreptului României la suveranitate națională, oricât de puțin.”

(Wikipedia)

mai mult
România Mare

„200 DE MILIOANE” / Împrumutul de la ruși – analiză 10TV despre acordul diabolic cu Mosc

200-milioane

Ce se ascunde, de fapt, în spatele așa-numitului acord de împrumut pe care l-au negociat oamenii lui Igor Dodon „din numele Republicii Moldova”, ce interese stau în spatele acestui document și ce risca Republica Moldova în cazul în care acesta nu ar fi fost anulat de Curtea Constituțională aflați din documentarul 10 TV „200 de milioane”

Modul în care a fost negociat acordul de împrumut cu Federația Rusă provoacă și în prezent semne de întrebare atât în privința cum și de către cine a fost negociat, dar și adevăratele intenției ale Moscovei care se ascundeau în spatele acestui proiect. Un documentar realizat de 10 TV compară acest acord cu un alt „ajutor” oferit de Kremlin în 1994, atunci când din contul unor datorii, Republica Moldova a fost nevoită să cedeze controlul asupra sistemului gazier al țării, respectiv pachetul majoritar de acțiuni la Moldovagaz.Documentarul vorbește despre mai multe prevederi controversate și chiar periculoase ale acordului. Pe de parte este vorba și de rata dobânzii de 2%, destul de mare pentru asemenea credite și care trebuia achitată din suma integrală a acestuia, ceea ce ar fi însemnat 40 de milioane de euro, adică aproape un miliard de lei.

De asemenea, potrivit controversatului acord, notează autorii, „Republica Moldova trebuia să realizeze „proiecte comune” cu companiile rusești care urmau să participe la achizițiile publice din Republica Moldova”.

„Rușii au evitat să oblige în mod direct partea moldovenească să atragă în lucrări exclusiv companii din Rusia, de aceea au și inventat o asemenea formulare”, menționează expertul Veaceslav Ioniță.

Dar cel mai periculos, amintesc realizatorii documentarului, este multdiscutatul articol 7.2, care putea duce la îndatorarea totală Republicii Moldova față de Rusia, mai ales dacă în baza acestui articol, Chișinăul ar fi fost obligat să recunoască datoria formată de regiunea transnistreană la gaz.

„Ciudat este și faptul că Guvernul a aprobat începerea negocierilor cu Rusia la o ședință despre care presa NU a fost anunțată și care a avut pe ordinea de zi numai acest subiect. Acordul a fost semnat la Moscova de către ambasadorul țării noastre în capitala rusă, Andrei Neguță. Este unicul nume care a figurat în această istorie, cine sunt negociatorii nu s-a mai aflat”.

Experții susțin că lipsa transparenței în aceste negocieri și faptul că Acordul a fost semnat de un diplomat, provoacă mai multe semne de întrebare.

Iar președinta PAS, Maia Sandu a declarat că Acordul cu Rusia deschide ușa pentru corupție și conține prevederi periculoase. Documentul, într-adevăr conține câteva puncte care de regulă nu se regăsesc în acorduri de acest fel.

Documentarul amintește și îngrijorările exprimate de presă și politicieni în privința faptului că scopul real al împrumutului de 200 de milioane de euro era să-i asigure resurse lui Igor Dodon pentru campania prezidențială din toamnă, adică „ un instrument de ”mită” pentru alegătorii președintelui”.

În plus, concluzionează autorii documentarului, este vorba de un joc geostrategic al Rusiei, care vra să supună și mai mult intereselor sale Republica Moldova. Documentarul sugerează că rușii nu dau nimic, niciodată gratuit și amintesc de așa-numitul „ajutor financiar” din 1994, în urma căruia statul moldovean a pierdut controlul asupra rețelei interne de gaze naturale. În contul datoriilor create, Rusia a preluat pachetul majoritar la compania Moldovagaz.

„Rusia utilizează pandemia COVID pentru a exercita presiuni și influență asupra Republicii Moldova. Moldovenii se pot alege din nou doar cu gaura covrigului. În plină pandemie, cu un sistem medical pus la pământ și o economie afectată, suntem în fața unei noi inginerii financiare care ne poate duce din sărăcie într-un control economic… fără precedent!”, concluzionează autorii.

SURSA: 10TV.MD

(timpul.md)

mai mult
PromovateRomânia Mare

În R. Moldova a început campania „Ce înseamnă Unirea cu România?”. Primele destinații – Nisporeni şi Vărzăreşti

ro2

Partidul Unității Naționale a început campania „Ce înseamnă unirea cu România?”.  Prin urmare astăzi, membrii formațiunii au ajuns în satul Vărzărești și în orașul Nisporeni din R. Moldova, acolo unde au intenția să demonstreze cetățenilor care sunt avantajele reunirii celor două state românești.

Astfel, la ceremonia organizată la intrarea în Nisporeni, unde susținătorii formațiunii au întins tricolorul român, Octavian Țîcu, președintele PUN, a precizat că R. Moldova se află într-un moment al adevărului nu doar istoric, dar și politic. „Cei 30 de ani de independență au fost suficienți pentru ca toți să înțeleagă, că nu există o altă opțiune pentru cetățenii R. Moldova, decât reunirea cu România. Pandemia ne-a arătat și mai mult incompetența clasei politice a Republicii Moldova. De aceea, în cadrul campaniei, dorim să aducem la cunoștința cetățenilor R. Moldova, indiferent de limba, religia și apartenența etnică pe care o au, de ce viitorul nostru este alături de România„, a punctat liderul PUN.

Sursa a mai subliniat că în acest fel se poate realiza un act de justiție istorică, prin revenirea R. Moldova în spațiul de cultură și civilizație românească, dar și posibilitatea ca toți cetățenii să înțeleagă că reunirea cu România este „cea mai scurtă cale de integrare europeană și euroatlantică „.

Reprezentații PUN au mai anunțat că intenționează să meargă în fiecare raion din R. Moldova și să prezinte 33 de argumente de ordin politic, economic, social și istoric în favoarea reunirii. „Astăzi lansăm campania la Nisporeni, un raion profund românesc. Iar în Vărzărești vom consemna în același timp memoria militarilor români căzuți în operațiunile de eliberare a Basarabiei în iunie-iulie 1941. (…) Vom merge în aceasta localitate vom discuta cu oamenii și vom distribui material informativ despre reunirea celor două state românești”, a menționat Octavian Țîcu.

Totodată, sursa s-a arătat convinsă că dacă reunirea se va produce, „R. Moldova va deveni parte a uneia dintre cele mai mari țări din Europa, va avea acces la Marea Neagră, la Carpați, prețuri mai mici la energie și salarii și pensii mai mari”.

(infoprut.ro)

mai mult
PromovateRomânia Mare

Eroii români căzuți în luptă pentru eliberarea Basarabiei, comemorați la Țiganca

eroi

Astăzi, de Ziua Eroilor, la Cimitirul de Onoare Românesc de la Țiganca, a avut loc o tradițională ceremonie de comemorare a militarilor români căzuți în luptele grele duse în regiune, în al Doilea Război Mondial.

Evenimentul a început cu o slujbă de pomenire a ostașilor români care își dorm somnul de veci la Cimitirul de Onoare al Eroilor Români de la Țiganca.

Printre cei prezenți la ceremonia de comemorare au fost și Daniel Ioniță, ambasadorul României în Republica Moldova, colonelul Cristi Ladaniuc, atașat al apărării, militar și aero al ambasadei, Anca Corfu, consulul general al României la Cahul, dar și oficialități locale.

Ambasadorul Daniel Ioniță a precizat pentru presa de la Chișinău că eroii nu mor niciodată, pentru că ei trăiesc prin noi, indiferent de condiții, de situație, de pandemie, de vremelnicii, de contexte complicate. „Avem întotdeauna datoria să ne amintim de ei, să ne plecăm fruntea în fața faptelor lor de vitejie și să le mulțumim. Să vărsăm o lacrimă de recunoștință la mormântul lor, să aprindem o lumânare, să depunem o floare, pentru că și-au jertfit viața pentru ca noi să putem trăi într-o lume mai bună. Ei sunt cei fără de care viața noastră de astăzi nu ar putea fi aceasta”, a adăugat ambasadorul României la Chișinău.

Precizăm că, în acest an, din cauza pandemiei de COVID-19, ceremonia de la Cimitirul de Onoare Românesc de la Țiganca s-a desfășurat într-un cadru restrâns.

Luptele grele care s-au purtat între 22 iunie – 16 iulie 1941 pentru traversarea Prutului au adus moartea unui număr atât de mare de ostași români, încât Țiganca a fost considerată cea mai sângeroasă luptă purtată pentru reîntregirea Țării. Analele armatei au consemnat 3.382 de morți, 7.962 de răniți și 3.492 de dispăruți. Oștenii au îndeplinit întocmai ordinul de luptă din 22 iunie 1941: „Înainte! Fiți mândri că veacurile ne-au lăsat aici strajă dreptății și zid de cetate creștină. Fiți vrednici de trecutul românesc!”.

(infoprut.ro)

mai mult
PromovateRomânia Mare

DACIA Spring: VIDEO, Prezentarea Mașinii Electrice Românesti

Dacia_spring

DACIA Spring are parte de primele prezentari care ne arata masina reala, primul model electric fiind foarte asteptat de romani, desi intr-un mod diferit.

DACIA Spring este prima masina 100% electrica “romaneasca”, si spunem asa pentru ca in realitate este un Renault K-ZE care are emblema DACIA pusa pe capota, pe volan, pe portbagaj, si pe laterale. DACIA Spring este de fapt o masina a Renault care a fost lansata cu destul timp in urma in China, si care acolo costa mai putin de 10.000 de dolari, dar in Romania va costa peste 15.000 de euro, diferenta fiind una extrem de mare intre preturi.

DACIA Spring nu a avut parte de o prezentare propriu-zisa, ea fiind doar anuntata online de catre cei de la DACIA, iar asta din cauza faptului ca noul Coronavirus a dus la anularea salonului auto de la Geneva. Acolo trebuia sa fie prezentata DACIA Spring, impreuna cu multe alte modele de masini, dar asta nu s-a mai intamplat, asa ca DACIA a prezentat-o online, iar apoi le-a oferit unor jurnalisti posibilitatea de a o vedea in realitate, de afara.

DACIA Spring: VIDEO, Prezentarea Masinii Electrice Romanesti

DACIA Spring a putut fi inregistrata doar din afara de catre jurnalisti, iar din interior am avut doar poze, insa nu era nimic neobisnuit acolo, pentru ca acelasi interior l-am mai vazut la alte masini. Bordul acela cu EasyLink il vom vedea inclusiv la DACIA Logan 3, sau la noua DACIA Sandero, astfel ca DACIA Spring nu vine cu ceva extraordinar din vreun punct de vedere, tehnologiile folosite in ea fiind deja in utilizare in unele tari, dupa cum stiti deja.

DACIA Spring vine totusi ca un element de noutate in Romania, iar asta pentru ca e prima masina 100% electrica vanduta sub brand-ul celor de la DACIA, iar conform producatorului, va fi cea mai ieftina din Europa. Desigur ca pentru a mentine pretul jos pentru DACIA Spring s-au facut unele compromisuri, asa ca ramane de vazut cu ce anume o va ataca concurenta in viitor, dar e improbabil ca vreo masina concurenta sa fie la fel de ieftina.

DACIA Spring va avea concurenta la preturi similare in 2021, sau anii viitori, dar e improbabil sa vedem ceva la ieftin, ci doar ceva cu pret apropiat, dar cu mai multe optiuni oferite.

(timpul.md)

mai mult
PromovateRomânia Mare

Dan Dungaciu: „Igor Dodon a scuipat cu salivă rusească pe obrazul României și al românilor”

Mdv

Refuzul autoritățile de la Chișinău de a permite staționarea în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) a ajutorului oferit de România a fost o umilință teribilă, consideră Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române. Într-un interviu acordat Cotidianul.md, Dungaciu remarcă prezența, în PMAN, câteva zile mai târziu, a sute de mașini cu steagurile și însemnele sovietice, trece în revistă opțiunile dreaptei democratice și unioniste, dar și evoluțiile din Partidul Democrat, al oligarhului fugar, Vlad Plahotniuc.

Declarațiile lui Dan Dungaciu:

Relațiile dintre București și Chișinău s-au văzut cel mai bine cu ocazia ajutorului medical masiv transmis din România către populația R. Moldova. Ce s-a văzut cu această ocazie? Trei lucruri. Primul, refuzul autorităților de la Chișinău de a permite convoiului românesc să ajungă în PMAN, ceea ce a fost o umilință teribilă, mai ales în condițiile în care, două zile mai târziu, de 9 mai, PMAN a fost plină cu sute de mașini cu steagurile și însemnele sovietice, muzică rusească etc. Al doilea, gestul unui personaj tipic pentru lumpenul politico-mafiot de la marginea imperiului care oferă plicuri cu bani medicilor români. Al treilea: premierul Chicu transmite că medici români vin să învețe de la „medicii moldoveni” cum să gestioneze coronavirusul, pentru că rata mortalității din republică ar fi mai mică decât din România…

Mesajul oficial a fost clar pentru public: medicii corupți și incompetenți din România vin să facă „populism” în republica noastră, cum zicea un apropiat de-al președintelui Dodon, și nu au ce căuta în locul simbolic al capitalei, să poată vedea lumea ce se întâmplă. Lumea poate să vadă acolo doar sute de mașini cu steaguri sovietice, să preamărească „mândra capitală” și să audă muzică rusească, nu poate vedea camioanele românești cu ajutoare. Deci, după ce că fuseseră umiliți anterior, români mai trebui și ținuți pe centură… Cam asta s-a văzut. Un episod fără precedent în relația bilaterală, măcar pe vremea lui Voronin eram în război politic declarat, acum am fi, chipurile „frați” și „parteneri”. În perioada sovietică, s-a petrecut acel minunat și extraordinar, „Pod de flori”, în perioada rusofilă a lui Igor Dodon, România a fost oprită „sub pod”.

În concluzie, un afront mizerabil orchestrat de Chișinău, pus în scenă de pro-rusul Igor Dodon și interpretat de premierul Chicu, practic Igor Dodon a scuipat cu salivă rusească pe obrazul României și al românilor. Și a făcut-o zâmbind cinic și mieros.

Pentru mine, protestele lui Dorin Chirtoacă și ale MPU au fost singurul moment reconfortant. Singurul în care privitorul din România se putea simți oarecum răzbunat în fața cinismului fără margini și duplicitatea autorităților de la Chișinău.

Evoluțiile politice din R. Moldova trebui să fie înțelese după o singură grilă, geopolitică, aceeași care a funcționat de la începutul republicii până astăzi: Vest versus Est. Alegerile au fost și sunt întotdeauna geopolitice, lucru confirmat și de eșecul coaliției efemere PAS-PSRM care a încercat că depășească geopolitica și să instituie „națiunea civică”. Deci Estul și Vestul, nu aș vorbi de Stânga și Dreapta, au ponderi relativ egale în electoratul de peste Prut. Așa a fost întotdeauna și așa e și azi. Vă aduceți aminte de celebra majoritate din 2001 a lui Voronin de 71 de deputați, în realitate comuniștii au luat 50,07%, dar prin redistribuire au ajuns la majoritate constituțională. La fel a fost și în 2009, când alianța pro-europeană a câștigat, la mustață, majoritatea, după ce l-a extras pe Marian Lupu de la comuniști și a schimbat mecanismele de redistribuire a voturilor.

Deci avem de-a face, generic, cu o bătălie perpetuă între două blocuri geopolitice, „Alianța pentru Integrare Europeană”, cum s-o fi numind ea, și „Partidul Comuniștilor”, cum s-o fi numind acesta. Prima include pe toți europenii, de toate nuanțele, a doua pe toți pro-esticii, de toate nuanțele. Miza principală în orice competiție electorală este ca fiecare „bloc” să nu aibă „dubluri” și să reușească să își adune toate voturile, să nu le risipească. Despre asta e vorba, restul sunt povești.

Diferența între „blocuri” o face partidul balama numit generic „PDM”, un soi de Ostap Bender al politicii moldovenești, un partid fără identitate, nici politică nici etnică, doar cu interese, pentru care nimic nu contează cu adevărat, în care trebuie să ai o disponibilitate morală de elastic, de genul lui Marian Lupu care vorbea „românește” științific și „moldovenește” politic – culmea, Lupu avea cel mai românesc accent din tot Parlamentul! –, un partid în care emblematici sunt politicienii de tip „Diacov”, indivizi care reușesc să rămână cu conștiința curată până la sfârșit, pentru simplu motiv că nu și-au folosit-o niciodată.
Dar fără acest partid și fără acest electorat, electoratul familiilor mixte din republică, practic, nu se poate face o majoritate pro-europeană. De la unioniști la „PDM”, totul trebuie cules, toate nuanțele de „pro-europenitate”, dacă vrei să ai peste 50%.

Maia Sandu nu a făcut asta în 2016, și nu a ajuns președinte. Cam despre a fost vorba… La fel e și acum, la fel va fi și mâine.

Ce spun eu este că trebuie strâns tot frontul pro-european. Iar în perspectiva alegerilor prezidențiala din noiembrie sau parlamentarele de după, această alianță trebuie să fie refăcută. Nu că așa e „moral”, nu că ne place, ci pentru că altă soluție nu este. Nimeni nu poate bate aritmetica electorală.

Haideți să lămurim o chestiune. Reapariția pe scenă a lui Plahotniuc sau Shor are o singură explicație. Anularea acordului de la 3 iunie 2019, adică eșecul a ceea ce am numit eu descălecatului americano-europeano-rus. Descălecatul înseamnă o întemeiere sau reîntemeiere. Pe 3 iunie a fost un descălecat care a vrut să „reîntemeieze” R. Moldova pe baze civice, dincolo de geopolitică. A fost un eșec complet și fulgerător, la care nu se va mai întoarce nimeni niciodată. Măcar atâta lucru pozitiv a rămas din Alianța PAS-PSRM, dincolo de debarcarea lui Plahotniuc: proiectul civic, ca proiect strategic pentru R. Moldova, a eșuat complet. „Lock, stock, and barrel” cum ar spune prietenii noștri americani…

Deci, revenind, descălecatul acesta a eșuat, acel „ménage à trois” – SUA, UE, Rusia – nu mai funcționează la Chișinău, este clar că totul s-a dezechilibrat, Bruxelles-ul și Washingtonul au rămas cu ochii în soare. Igor Dodon a rămas cu toată puterea, practic, dar Rusia a obținut o victorie à la Pyrrhus, pe care nu și-a dorit-o de fapt, dar nu a avut încotro, și a rămas cu Igor Dodon pe cap. Când Igor Dodon se plimba țanțos ca un curcan crezând că lumea e la picioarele lui, nu a înțeles că, de fapt, prin ruperea acordului își semnase și condamnarea politică. Iar Rusia nu își va tăia venele pentru el, că au suficiente pe cap și înțeleg foarte bine că nu pot avea toată puterea în republică. Oricum nu au ce face cu ea și asta costă, iar ei nu au bani. Pentru că 3 iunie a căzut, pentru că Dodon și Rusia trebuie contracarați și readuși în republică la dimensiunile lor normale, au reapărut în scenă Plahotniuc, Shor, și alte personaje de genul acesta despre care nu am mai fi auzit nimic dacă nu se rupea unilateral înțelegerea. Deci acum avem de-a face cu o resetare, cu o reechilibrare a jocului de forțe, când inclusiv Plahotniuc capătă valoare de întrebuințare. Iar la situația extrem de grea și care va deveni și mai grea anul acesta în republică, evident că, prin contrast, nici măcar Plahontiuc nu mai pare așa de negru. Dar repet, nu e vorba de Plahotniuc în sine, nu înseamnă că ar fi fost bun vreodată – până la urmă „binomul Plahotniuc-Dodon” a dus la ce avem astăzi -, ci că acum, dat fiind contextul, are valoare de întrebuințare… „PDM” a trecut de partea „Vestului”, cel puțin o parte, dar cred că hemoragia nu se va opri aici. E o chestiune de timp.

E clar că, presupunând că „Pro-Moldova” mai are și alte cărți în mână, nu și le arată pe toate. E normal. De fiecare dată când mai iese vreun deputat, „Pro-Moldova” face știri. Deci e normal pentru ei să procedeze așa. În plus, nu e normal ca ei să pună pe masă o majoritate forțelor pro-europene și să nu ceară ceva în schimb, nu știm deocamdată ce.

Dar nu cred în anticipate și nu aș pleda pentru ele. Cui i-ar folosi asta? Lui Igor Dodon, poate. Nici PDM-ului, nici echipei lui Shor, nici DA-ului… Deci nu de anticipate vorbim, ci, în perspectivă, de schimbarea de majoritate, apoi schimbarea de guvern, ceea ce este altceva.

Dar lucrurile nu trebuie grăbite. Cred că primul pas este constituirea unei majorități, nu doar pe hârtie, ci asumate. Adică o nouă „AIE”, despre care vorbeam, sigur, cu alt nume. Dar, electoral vorbind, ar fi același lucru. Când această „AIE” va fi negociată și constituită, cu mâna la nas, cu mască de protecție septică pe față, cu strâns din dinți, cu înjurături, cu reproșuri etc., deci când va fi negociată, abia atunci va trebui schimbată formal majoritatea, apoi guvernul… Dar nu acum, ci doar înainte de prezidențiale. Cu suficient de mult timp înainte ca lumea să aibă timp să afle că există o majoritate constituită în perspectiva alegerilor prezidențiale, și mai departe, și cu prea puțin timp ca această majoritate să guverneze efective și să fie responsabilă pentru dezastrul guvernării Chicu. În plus, și acesta este un lucru important mai ales în R. Moldova, s-ar transmite și semnalul că Igor Dodon e slab și a pierdut guvernarea, ceea ce la public contează mai ales în preajma alegerilor.

Această coaliție nu trebuie să aibă neapărat un candidat comun. Să nu uităm că trebuie să aibă, în primul rând, un premier comun, chiar dacă pentru o perioadă scurtă de timp. În ceea ce privește candidatul la prezidențiale, dacă e comun sau nu, va fi rezultatul unei negocieri care se va face inclusiv atunci când va fi configurată noua alianță. Nu trebuie să fie obligatoriu unul comun, eu înțeleg că există lideri care trebuie să aibă grijă de partidul lor, să-l tragă în sus, dar trebuie să se procedeze ca în alegerile primare americane. În termenii R. Moldova, asta înseamnă că ar trebui ca în turul întâi să nu existe atacuri atât de grave încât candidații pro-europeni să nu se mai poată susține reciproc în turul al doilea. De asta cred eu că trebuie o negociere pentru viitoarea coaliție „AIE”, tocmai pentru a se evita duritățile în alegerile prezidențiale în tabăra anti-Dodon și anti-rusă. După prezidențiale, evident că această coaliție ar trebui să rămână împreună.

Diferența dintre 2020 și 2009 este că acum există o sumedenie de „dublete”, practic partidele se dublează între ele. Azi e mai greu de cules voturile, pentru că a crescut confuzia. În locul „PLDM”, iarăși generic vorbind, adică pentru reprezentarea politică a „moldoveniștilor europeniși”, se luptă și PAS și DA și, de pe margine, ce a mai rămas din PLDM. În locul „PL”, există două formațiuni politice unioniste, în locul „PDM”, există PDM a lui Filip și „Pro-Moldova” a lui Andrian Candu. Cu nuanța că și DA se superpune, electoral, oarecum, cu PDM… Deci e mai complicat, dar nu imposibil de clarificat apele. Îi consider în continuare pe liderii PAS și DA oameni responsabili și care, cum au mai făcut-o și înainte, se pot mobiliza împreună atunci când e nevoie, în ceea ce privește „PDM” cred că victoria unuia sau altuia dintre tabere va pulveriza cealaltă tabără, deci, în realitate, electoral vorbind, se anulează dublete.

Cam asta ar putea fi, într-un scenariu optim. Sigur că cineva ar spune că ne întoarcem de unde am plecat, e adevărat, asta e politica din R. Moldova, lasă senzația unui hamster în cușcă care aleargă într-o roată și nu ajunge niciunde…

În realitate, unioniștii ar putea opri alergatul hamsterului în roată și da un sens sau o direcție politicului moldovenesc.

Dar asta teoretic, practic, vom vedea. În mod concret, și Dorin Chirtoacă și Octavian Țîcu sunt oameni trecuți de 40 de ani, care nu mai au timp de experimente și trebuie să confirme. Sunt parte a acelei generații care trebuie să ducă mai departe crezul unionist, pe care generația anterioară nu l-a putut realiza. Ei ar fi cei de după „generația Independenței” care trebuie să meargă mai departe și mai sus, adică să devină „generația Unirii”. Dacă ambii își asumă asta cu adevărat și sunt sinceri în demersul lor, atunci se vor întâlni pe același drum. Practic vorbind, văd relația Chirtoacă-Țîcu ca relația din perioada de succes a parteneriatului  Sandu-Năstase. Fără să existe neapărat o chimie perfectă, cei doi au mers împreună, au fost asumați împreună de partenerii externi, asta e foarte important, aviz amatorilor!, și toate victoriile pe care le-au repurtat au fost comune. Inclusiv candidatura unionistă la prezidențiale anul acesta trebuie să fie unică și comună, rezolvată amiabil așa cum a fost decisă în 2016 candidatura Maiei Sandu, printr-o decizie internă, bazată pe cercetări sociologice etc. Așa cum cauza comună a prevalat atunci, și în 2020 Cauza Unionistă trebuie să prevaleze dincolo de ecuația personală a lui Chirtoacă sau Țîcu. Acesta ar fi testul de maturitate al generației unioniste de azi, dacă nu reușesc împreună, se vor prăbuși în orgolii și unitare separat.

(cotidianul.md)

mai mult
PromovateRomânia Mare

Șeful Guvernului de la București: Un ajutor pentru frații din Basarabia. Dacă va fi nevoie, îl vom suplimenta

tir2

La 30 de ani de la primul Pod de Flori pe Prut, România fcontinuă să trimită ajutoare în Basarabia. Un gest de solidaritate față de R. Moldova, donând un ajutor important cu echipamente, materiale și medicamente necesare pentru cetățenii R. Moldova în lupta contra epidemiei de coronavirus.


„Pe 6 mai 1990 în urmă cu 30 de ani a avut loc trecerea liberă a Prutului a frontierei dintre România și fosta Uniune Sovietică o manifestație cunoscută sub numele de Podul de Flori, manifestație la care au participat peste un milion de români de pe ambele maluri ale Prutului și care a fost simbolul legăturilor puternice de fraternitate simbolul legăturilor puternice de-a lungul istoriei dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului.

Astăzi când aniversăm 30 de ani de la acest moment istoric cu o încărcătură istorică și afectivă puternică, Guvernul României face un gest umanitar de solidaritate pentru ceățenii R. Moldova, pentru sistemul de sănătate din R. Moldova, pentru a putea să-i ajutăm pe frații noștri de peste Prut într-o situație dificilă.

Am decis în Guvern să alocăm din fondul de rezervă o sumă de 16,5 mln. ron, pentru a putea oferi acest ajutor important cu echipamente, materiale și medicamente necesare pentru cetățenii R. Moldova în lupta contra epidemiei de COVID-19. Guvernul României donează către cetățenii din R. Moldova 500 mii măști FFP2, 25 mii combinezoane, 200 mii măști, medicmanete, 1200 flacoane de Plakemil și 1600 flacoane Kaletra, care pot să asigure tratamentul pentru un număr dublu față de cetățenii din Basarabia care sunt infectați cu COVID-19. De asemenea sunt cantități de biocide, 25 mii de litri de biocide și 45 mii litri flacoane de spirt, viziere, ochelari, lucruri necesare pentru a sigura sănătatea personalului medical. Vom completa cantitățile cât va fi absolut necesar”, a declarat Orban.

Premierul român a readus aminte că acest gest de solidaritate vine după gestul făcut săptămâna trecută, când o echipă de 42 medici și asistenți medicali români au venit să completeze echipele personalului medical din R. Moldova și să-i ajute în lupta contra pandemiei.

Orban a mai specificat că cele 20 de autocamioane aparțin Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al României și Armatei Naționale române. Mâine în jurul orei 9.00-9.30, vor trece Prutul, iar donația va fi însoțită de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru și șeful Departamentului pentru Relații cu R. Moldova, secretarul de Stat, Ana Guțu.

„Este un gest firesc pe care-l facem și sper să nu încerce unii să-l exploateze politic, pentru că acest gest este făcut pentru frații noștri de peste Prut pentru cetățenii R. Moldova, indiferent dacă sunt români sau au altă aparteneță etnică. Este un ajutor foarte important, un moment greu în care sistemul de sănătate din R. Moldova este cu mari probleme, mari lipsuri și sperăm ca prin această donație să contribuim la lupta anti-COVID din Basarabia, care să păzească cât mai bine cetățenii moldoveni”, a conchis prim-ministrul României.

Amintim că, un convoi de 20 de camioane cu echipamente sanitare oferite de România Republicii Moldova pentru sprijinirea în lupta împotriva epidemiei de COVID-19 a pornit cu puțin timp în urmă din Piaţa Victoriei, din Bucureşti spre Chișinău, relatează Deschide.md

(voceabasarabiei.md)

mai mult
România Mare

România va trimite în R. Moldova ajutoare medicale pentru combaterea pandemiei

presed

Președintele României, Klaus Iohannis, a spus că țara sa va trimite în R. Moldova medici, medicamente și materiale de protecție ca s-o ajute să combată epidemia de coronavirus.

În finalul unei declarații despre situația epidemică din România, Iohannis a spus că în R. Moldova situația este „mai complicată”, iar țara sa are datoria să o ajute, pentru că se consideră partenerul ei important, dacă nu chiar „cel mai important partener”.

Tot luni, într-o declarație separată, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la instituirea Parteneriatului Strategic între România și Republica Moldova, Ministerul de Externe al României a reiterat sprijinul Bucureștiului pentru integrarea europeană a țării vecine, dar a deplâns unele „evoluții recente” de la Chișinău, reafirmându-și intenția de a condiționa asistența financiară românească pentru R. Moldova de progresele făcute acolo în domeniul reformelor.

(moldova.europalibera.org)

mai mult
1 2 3 10
Page 1 of 10