close

Viață sănătoasă

PromovateSocialViață sănătoasă

Continuarea exemplificării și a faptului de a fi ajuns aici

vac

 

Știți unde să vă băgați vaccinul? Direct în fesieri! În mare viteză și cu un ac de cinșpe.
Eu, care am tensiune de , cum se zice, aviator, între doișpe și paișpe dacă am băut zece cafele, mă trezesc cu tensiunea 9 și oscileză până la 15,5 și înapoi la 12… am niște migrene pe care vi le doresc și vouă, vacciniștilor, ca nu-mi trec decat cu Tramadol. Și azi am fost pe punctul să leșin în public de vreo doua ori.
Atât.

(Marcela Feraru, Paris)

mai mult
PromovateViață sănătoasă

Sănătatea tatălui meu

sala

 

Tata are aproape 82 de ani și tocmai ce a făcut al doilea infarct.

Ce vreau să evidențiez: l-a dus SMURD-ul la Bagdasar, unde inițial a fost plasat firesc la terapie intensivă.
După care a fost scos din ATI mai mult de două zile și plasat în izolare, să i se facă testul COVID.
A ieșit negativ și l-au reintrodus la ATI.
Dar indiferent de rezultat, cum să scoți, mă, un om de la terapie intensivă? Și să fi avut COVID tot ar fi avut nevoie de îngrijiri speciale…

Și nici măcar nu pot să-l văd…

(Constantin Vlad)

mai mult
PromovateViață sănătoasă

„Medicina şi farmacia în trecutul românesc”

Urzica

Iată câteva sfaturi bătrânești culese dân satu Cocoșești care umbla dîn gură în gură…

De tuse „să iei gutuie, să o ungi cu unt de vacă şi s-o bagi în oală să fiarbă foarte bine, să mănânci gutuia şi să bei zeama” sau: „usturoi copt cu miere, să fie mâncat pe nemâncate”. O altă rețetă menționa: „să fierbi smochine cu vişine, să strecori şi să bei sucul”.Când te mănâncă ochii: „şofran şi trandafir frământat ca făina, se mestecă şi se pune la ochi.

”Când doare gura: „trandafir uscat şi ars, să-l faci fărină, presări dinţii” sau„ popitnic (buruiană) se fierbe cu vin şi se ţine în gură”.

De putrezirea dinţilor: „şofran care în chip ca făina, să presari dinţii şi mestecat cu miere unge dinţii”

Șirul sfaturilor utile pentru bolnavi continua:
„De turbat: se scrie o prescură şi să îi dai să mănânce.

La durere de cap: muşte pisate şi amestecate cu miere, să ungi la cap, în creştet.

De muşcătură de şarpe: de-l va muşca la picioare sau la mână să-i îngroape picioarele în pământ să stea într-o zi şi să bea lapte acru. Aceea este doctoria.

Când curge puroi din ureche: să se ude cu vin şi să se pice în ureche.

Când turbează omul: fiere de porc pe gură să bea.

De câine turbat: raci de râu să-i pisezi arşi şi să se bea cu vin.

De asurzire: fiere de iepure cu lapte de femeie să pice în ureche sau fiere de corb cu lapte de femeie să pice în ureche.

Mușcătura câinelui turbat sau de şarpe: frunză de urzică pisată cu sare şi spintecă o broască şi pune la rană.

De scrântitură: melci de câmp, să-i pisezi bine cu albuş de ou şi miere, le amesteci la un loc, şi le legi la scrântitură.

De durere de inimă: apă de trandafiri şi apă de pelin să le amesteci şi să îi dai să bea.

Cine are păduchi la ochi: să cauţi argint viu, să-l omori şi să-l ungi pe trup.

De durere de picioare: frunză de dafin şi balegă de oaie, să amesteci toate şi să le ţii la picioare şi la trup.

Pentru căderea părului: albină de roiul întâi şi unt de capră neagră, să pisezi albina şi să amesteci cu untul, apoi să se ungă capul.

De limbrici: frunză de soc, să o pisezi bine şi să o fierbi cu apă. Se bea în trei zile.

Femeia care nu poate naşte coconi: apă de bujor să-i dai să bea, că va naşte.

Cui pute gura: frunză de salcie albă să o fierbi şi să speli gura de zece ori în oţet.

Cine are glonţ în trup: să caute iarbă dulce şi să se piseze bine, şi te leagă la rană.

Cui iese dosul şăzutului (n.r. credem ca se referea la hemoroizi): să cauţi ţepi de orz şi floare de pătlagină şi să le pisezi bine amândouă odată la un loc şi să le fierbi şi te spală cu ele la şezut.

De sânge din nas: baligă de cal caldă şi să pui ca o cărămidă pisată şi cu câlţi de in, la tâmplele capului şi în creştet.

De umflătură: o broască vie să puie la umflătură, să stea două zile, că-i va trece.

De muierea care nu face feciori: să prinză o prepeliţă şi să o ţie până va veni sângele muierii şi atunci să-i bea sângele cald.

De inimă: rădăcină de rug şi de mărăcine pisate, să le bea cu vin cald.

De muşcătură de câine: baligă de porc cu unt, să pui la muşcătură.

Când plânge cuconul noaptea: să cauţi o piele de şarpe şi să-l afumi când îl vei culca.

De orbiciune: să-şi rază unghiile acel bolnav şi să le pună într-o lingură şi cu ţâţă de fată să le bage în ochi”

(Alexandru Petrescu)

mai mult
PromovateViață sănătoasă

Doctorița polidin

MDicu

„Doctoriţa Polidin”, Sylvia Hoişie (93 de ani) Unul dintre medicii care au participat la inventarea Polidinului, unul dintre cele mai cunoscute vaccinuri româneşti care a protejat oamenii zeci de ani împotriva infecţiilor, în special celor virale, este Sylvia Hoişie, o supravieţuitoare a Holocaustului.

Sylvia Hoişie s-a născut în 1928, la Câmpulung Moldovenesc. Născută într-o familie modestă, Sylvia şi sora ei mai mare au avut parte doar de câţiva ani liniştiţi. În oraşul natal a reuşit să termine doar primele două clase gimnaziale, căci legile antievreieşti ale legionarilor începeau să intre în vigoare. La şcoală, ea şi restul colegilor evrei erau trimişi în ultima bancă, la distanţă faţă de restul. Îşi pierduseră identitatea, personalitatea – toţi erau strigaţi „jidani”. După doi ani a fost dată afară din şcoală. Nici înafara programului nu era mai bine, căci regulile erau stricte. „Legile rasiale spuneau că nu avem voie să ieşim din casă decât la anumite ore, nu aveam voie să deţinem radio, bicicletă şi nu puteam să mergem la cinema. Şi atunci când ieşeam din casă, trebuia să avem cusută pe haine, în dreptul pieptului, Steaua lui David”, mărturiseşte Sylvia într-un interviu pentru Adevărul.

Nu a trecut mult timp după tragicul eveniment de la Iaşi, din 22 iunie 1941, căci zvonurile începeau să se adeverească: deportarea. Era începutul lui octombrie 1941 şi toţi evreii din oraş au fost chemaţi în gară. Copiii, părinţi şi bunici, indiferent de starea materială, vârstă sau educaţie au fost urcaţi laolaltă în trenuri pentru transportat vitele. După un drum infernal de lung, au ajuns în Atachi, în nordul Basarabiei. „Cu greu se poate descrie ce am văzut acolo: pereţii caselor erau umpluţi cu sânge şi înscrisuri cu numele oamenilor omorâţi în acele locuri. Totul părea straniu, parcă din altă lume. Aici am văzut pentru prima dată cum un om înnebuneşte şi cum este omorât după ce a fost legat de copac. Este vorba de unul dintre farmaciştii oraşului nostru. Trebuie să vă spun că în toată această perioadă am fost păziţi de militari români”, îşi aduce aminte acum medicul Hoişie.

„Aici am văzut pentru prima dată cum un om înnebuneşte”

După câteva zile, au fost reorganizaţi şi trimişi în oraşul Moghilev. Acolo, după trei săptămâni, bunicii ei au murit. „Înainte de a trece Nistrul ni s-au luat toate actele de identitate, deci nu mai existam. A trebuit să predăm tot aurul pe care îl aveam, iar banii pe care îi aveam a trebuit să-i schimbăm în ruble”.

Acolo, în mijlocul Transnistriei, familia Sylviei împreună cu alte 40 au locuit o perioadă într-o casă de cultură. Au reuşit să facă rost de o sobă pentru a face ceai, căci de căldură nici nu se punea problema. Se ascundeau de „convoi” căci auziseră că dacă te prind, eşti dus în lagăr. În cele din urmă, pentru bruma de bani pe care o mai aveau, au convins nişte soldaţi nemţi să îi ducă într-un loc mai bun. Şi aşa au ajuns în Djurîn, unde sperau că vor lucra într-o fabrică de zahăr. Fabrica însă era dărâmată, iar ei s-au cazat într-o casă din ghetoul evreiesc de acolo, unde se mai aflau şi alţi bucovineni. „În camere era lut pe jos, fără apă, fără lumină, fără un pat, fără sobă, fără condiţii sanitare. Era începutul iernii 1941-1942. Nu aveam mâncare decât foarte puţină şi pe aceasta o obţineam prin schimburi: adică dădeai o haină şi puteai să primeşti o bucăţică de pâine. Îmi amintesc şi acum când am făcut rost de nişte mălai, însă nu era suficient pentru mămăliguţă, aşa că am făcut un fel de mămăligă mai mult apoasă şi fiecare ne uitam la celălalt să nu primească mai mult. Aşa am trăit aproape trei ani. Am lucrat şi la câmp, în fostele colhozuri. Pentru o supă de linte şi câţiva cartofi pe care-i aduceai acasă munceai 10-12 ore pe zi. Eram cazaţi în fostele grajduri ale colhozului”.

„Când ajungi în laborator îţi dai seama că trebuie să înveţi încă pe atâta”

În România s-a întors abia în 1944. Au făcut cale întoarsă până la Moghilev, iar de acolo au fost preluaţi de trenuri militare. Nu s-au dus în Câmpulung, căci nemţii încă nu părăsiseră oraşul, ci în Botoşani, unde se aflau ceilalţi bunici. Odată ajunsă acasă, Sylvia a început să înveţe din nou. Nu îşi dorea să devină medic, dar a fost convinsă de sora ei mai mare să dea la medicină, în Iaşi. A reuşit să intre din prima încercare, chiar dacă erau patru candidaţi pe loc. În 1952 a susţinut examenul de stat şi a fost repartizată de către Ministerul Sănătăţii la Institutul Cantacuzino.

În capitală a lucrat o perioadă la Institutul de Igienă, iar abia în 1953 a ajuns la Institut care era condus de bacteriolog Petre Condrea, fost elev al celebrului microbiolog Ion Cantacuzino. „Aici era o secţie de producţie pentru vaccin antitetanic, care ulterior era trimis la Bucureşti, spre a fi finalizat. Tot în acea perioadă se iniţiaseră o serie de cercetări în epidemiologie şi aici am fost eu repartizată, la cercetări epidemiologice şi de laborator. Când ajungi în laborator îţi dai seama că trebuie să înveţi încă pe atâta ca să poţi să înţelegi ceea ce faci. Aşa şi eu am început să învăţ să fac medicină de laborator şi, mai ales, bacteriologie”.

Ideea producerii de imunostimulatoare pentru creşterea imunităţii a fost preluată din Occident. O echipă de medici foarte tineri, printre care şi Sylvia Hoişie, au lucrat timp de şase ani la realizarea Polidinului. „Am folosit pentru acest preparat numai ingrediente româneşti. Microbii erau indigeni, tulpinile fiind izolate de la oameni bolnavi. Nu luam microbi din Franţa ca să-i aducem în România. Pe lângă microbii indigeni, în compoziţia produsului intrau bilă de bou, fenol, apă distilată şi clorură de sodiu, dar putem spune că şi fiola constituia tot un ingredient. Această cercetare a fost de durată, uneori istovitoare. Am obţinut preparatul prin 1962-1963 şi apoi am început munca de cercetare pe animale de laborator: şoarece alb, cobai, iepuri. Cei de la Bucureşti aveau o tematică, noi de la Iaşi, o altă tematică de investigat. Aşa am reuşit să observăm că preparatul poate să oprească o infecţie, mai ales infecţiile tractului respirator superior”.

În primăvara lui 1966, medicamentul a fost înregistrat şi la OSIM, dar asta nu înainte de a testa efectele adverse ale produsului. „L-am testat pe noi. Ne-am injectat şase zile la rând câte 2 ml de Polidin şi toate reacţiile au fost bune. Şi aşa am primit dreptul de a-l produce. După ce l-am produs a început adevărata cercetare: să vedem în ce afecţiuni este eficient, dacă nu produce la copii efecte adverse, dacă putea fi prescris şi femeilor însărcinate, dacă nu avea o acţiune toxică asupra fătului. Apoi, am primit permisiunea de a-l testa pe comunităţi, pentru a vedea dacă poate fi făcut anterior perioadelor de gripă, şi rezultatele au fost bune”.

(Monica Dicu)

mai mult
Viață sănătoasă

Spânzul: misterioasa plantă anticancerigenă din România

spinzul
Fitoterapeuţii, botaniştii şi iubitorii naturii care colindă la începutul primăverii lizierele pădurilor de conifere şi fagi din zonele deluroase şi montane din România, dau adesea peste o plantă înflorită care nu spune nimic marii majorităţi a oamenilor.
Este vorba de aşa numitul spânz (Helleborus sp) o plantă despre care se vorbeşte tot mai mult în ultimul timp, şi pe care specialiştii o văd în viitorul apropiat un adevărat leac minune contra cancerului. Extrem de apreciat, controversat, dar fără doar şi poate insuficient studiat, spânzul este o plantă care are potenţialul de a salva milioane de vieţi!
Cine eşti tu, spânzule?
Din punct de vedere sistematic şi strict botanic, spânzul aparţine familiei Ranunculaceae, genului Helleborus, care cuprinde aproximativ 20 de specii de spânz, multe dintre ele crescând şi în România. Numele de Helleborus provine din greaca veche şi trimite cu gândul la puternicele proprietăţi vindecătoare ale plantei, cunoscute fără îndoială şi de antici, căci „elein” însemna rană, iar „bora” hrană. Este o plantă erbacee şi în ciuda denumirilor de trandafir de iarnă şi trandafirul Crăciunului, date de către occidentali, spânzul nu are nicio legătură cu trandafirii propriu-zişi, care aparţin familiei Rosaceae.
Plantele din genul spânzului sunt originare din Europa şi Asia, şi cea mai mare concentrare de specii se întâlneşte în Balcani şi Carpaţi. De obicei, în ţara noastră spânzul creşte la altitudinea de peste 500 metri. Este o plantă cu rizom lung şi rădăcini puternice. Are o tulpină dreaptă, nu mai înaltă de 50 centimetri. Frunzele sunt mari, cu 5-7 lobi. Florile sunt mari, cu miros specific şi culoarea petalelor variabilă în funcţie de specie, de regulă acestea fiind verzi, roşu-purpurii, albe sau roşu-violaceu închis.
Spânzul este una dintre plantele erbacee cu înflorirea cea mai timpurie între toate speciile care cresc la noi în ţară, căci înfloreşte primăvara devreme, de regulă în lunile februarie-martie. În fitoterapeutică, sunt folosite mai ales rădăcinile şi rizomii.
Deoarece spânzul este şi o plantă cu aspect decorativ, în Occident a devenit de mulţi ani o plantă de grădină. Iubitorii de flori ornamentale îl apreciază pentru înflorirea sa timpurie, rezistenţa deobebită la îngheţurile bruşte şi toleranţa la locuri umbroase, spânzul nefiind o plantă iubitoare de lumină. Cea mai apreciată specie pentru rol decorativ este Helleborus orientalis.
Planta are un rol special şi în folclorul european, căci în miturile străvechi se crede că spânzul este folosit în cadrul ritualurilor vărjitoreşti de invocare a demonilor. În folclorul vechi românesc, alături de soc, spânzul este considerat a fi una dintre plantele îndrăgite de Diavol. Această credinţă poate avea la bază temerea oamenilor de proprietăţile otrăvitoare ale spânzului. În mitologia greacă, Melampus din Pylos s-a folosit de spânz pentru a le vindeca de nebunie pe fiicele regelui Argos, fetele fiind blestemate iniţial de Dyonisos.
Spânzul negru era numit şi Trandafirul Crăciunulu în Europa Apuseană, denumirea având la bază o veche legendă conform căreia planta ar fi apărut din lacrimile vărsate pe zăpadă de către o fetiţă care era atât de săracă încât nu a găsit niciun cadou pe care să-l ofere pruncului sfânt născut în ieslea din Betleem. În timpul asediului oraşului cetate Kirrha de către Liga Ampyctonică, grecii antici au folosit mari cantităţi de spânz pentru a otrăvi rezervele de apă ale cetăţii. Apărătorii cetăţii au suferit de crize violente de diaree fiind ulterior incapabili să oprească cucerirea cetăţii.
 La români, spânzul nu era doar o simplă plantă medicinală. Atât puterea, cât şi toxicitatea sa crescută i-a făcut pe români să o trateze ca pe o adevărată plantă magică. În popor se vorbea pe vremuri de o aşa numită putere ascunsă a spânzului.
Forţă care, la fel ca la alte plante cu statut asemănător, putea fi orientată în bine sau în rău, în funcţie de intenţia celui care o foloseşte. La români, exista deci încă din cele mai vechi timpuri, credinţa că cele mai puternice plante din farmacopeea tradiţională, precum mătrăguna, cucuta sau spânzul au puterea de a se „răzbuna” pe cel care le foloseşte în scopuri rele, sau este măcinat de gânduri necurate atunci când le culege. Culegerea spânzului, şi prin extensie a celorlante plante, era efectuată pe vremuri doar de cei care postiseră şi se rugaseră înainte.
Cutumele populare opresc culesul spânzului pe lună plină, deoarece se credea că puterea vindecătoare a spânzului era greu de controlat de către vraciul sau vrăjitoarea vindecătoare. La români, spânzul se recolta înainte de sărbătoarea Sfântului Gheorghe, actul fiind săvârşit doar de către o fetiţă sau o bătrână care spunea de trei ori Tatăl Nostru înainte de a-i scoate spânzului rădăcinile din sol.
Efectele curative ale spânzului negru au ieşit de mult timp în evidenţă. În vechime, spânzul era folosit în tratarea psihozelor, diareei şi hemoroizilor. Începând cu zorii secolului XX, spânzul a fost folosit în tratamentul isuficienţei cardiace, precum şi în rol de diuretic naturist. În medicina tradiţională germană, decoctul din rădăcină de spânz era un remediu faimos contra epilepsiei, crizelor de isterie, melancoliei, disfuncţiilor menstruale, constipaţiei, afecţiunilor ficatului, gutei şi reumatismului.
 Pentru tratamentul extern, rădăcina de spânz era uscată, măcinată şi presărată asupra iritaţiilor rebele, ulceraţiilor şi acneei rebele. Tot în tratamentul extern, spânzul a dat rezultate foarte bune în cazurile de reumatism, dureri de sciatică şi migrene. În cazul abceselor şi rănilor infectate, catapalsmele cu frunze de spânz sau rădăcina acestei plante grăbeau procesul de vindecare.
Lupta spânzului cu cancerul
Primele cercetări sub lupa ştiinţei au scos la iveală că spânzul conţine numeroase substanţe glicozize, heleborina, helebrina, rezine, saponozide, protoanemonina şi diverse minerale. Spânzul a mai fost folosit cu succes în tratamentul naturist al unor forme de paralizii. El mai conţine protoanemonină şi ranunculină care-i conferă un  gust acru şi în cantităţi mari provoacă arsuri ale ochilor, cavităţii bucale şi gâtului.
Totuşi, spânzul administrat sub o strictă şi competentă observaţie medicală pare să fie un eficient medicament naturist pentru cazurile de cancer în stare latentă. În medicina populară românească şi nu numai, tinctura de rădăcină de spânz era folosită în tratamentul paraliziilor şi altor afecţiuni ale sistemului nervos. În medicina tradiţională rusă, spânzul din specia Helleborus orientalis era folosit cu succes în curele de slăbire.
Vracii din vechime erau conştienţi de toxicitatea ridicată a acestei plante şi nu sfătuiau pe nimeni să o ia după cum i se năzare. Fapt subliniat şi de medicii din zilele noastre, care interzic categoric autotratamentul cu spânz, din aceleaşi motive. Bazele ratamentului integral al cancerului cu ajutorul spânzului au fost puse de către controversatul teozof şi medic naturist Rudolf Steiner.
Ulterior, studiile de laborator asupra culturilor de celule tumorale au demonstrat că extractul de spânz puternic diluat în apă stimulează procesul de aptoptoză (moarte naturală a celulelor cancerigene). În urma exprimentelor din cadrul pediatriei oncologice, extractul de spânz face deja parte din tratamentul standard al tumorilor cerebrale.
Plantă miraculoasă, dar şi periculoasă
Au existat numeroase cazuri de cancer al sistemului sangvin şi limfatic (leucemie, limfom malign, myelom multiplu) care au fost vindecate în urma tratamentelor cu spânz.
În cadrul medicinei naturiste, tratamenul cu spânz al cancerului este indicat de fiecare dată când pacientul nu poate tolera tratamentul cu vâsc, sau pacientul suferă de febră asociată tumorilor.
Dacă un pacient suferind de cancer pulmonar tuşeşte sânge, are insuficienţă respiratorie şi prezintă semne ale secreţiilor bronhiilor, inhalarea extractelor de spânz s-a dovedit din nou eficientă. Cercetările cu privire la tratarea cancerului cu spânz din specia Helleborus foetidus sunt de-abia la început. Studiile de laborator ale culturilor cu celule canceroase care prezintă leucemie au demonstrat că extractele din această specie de spânz au un efect cytotoxic mai pronunţat chiar decât al spânzului negru.
Administrarea pe cale internă a spânzului trebuie să se facă numai la sfatul medicului şi sub stricta sa supraveghere. Doza minimă de pulbere este de 0,25 grame de rădăcină pisată şi cea maximă nu trebuie să depăşească 1 gram pe zi. Dozele sunt prescrise şi în funcţie de vârsta, greutatea şi starea generală a sănătăţii pacientului.
Din nefericire, informaţiile insuficiente apărute şi transmise „din gură în gură”. Precum şi disperarea de înţeles până la un punct a oamenilor care ar face orice pentru a se însănătoşi, a dus la tratamente cu spânz luate empiric, tratamente care au avut consecinţe extrem de grave, şi uneori chiar fatale. Trebuie reţinut că toate componentele spânzului sunt toxice, de la flori la rădăcină, planta păstrându-şi toxicitatea şi în stare uscată. Intoxicaţia cu spânz duce la anestezia sistemului nervos central. Primele semne ale acesteia apar sub forma salivaţieie abundente, greaţa, voma, sughiţ, somnolenţă, convulsii, dilatarea pupilelor, iritaţia mucoaselor, hemoragii, încetinirea ritmului cardiac şi poate urma chiar decesul.
Primul ajutor în acest caz nefericit constă în chemarea de urgenţă a medicului şi administrarea de spălături stomacale, ingerarea de cărbune medicinal urmată de clisme. În mod normal, cura cu spânz durează circa 20 de zile, iar dacă organismul respinge extractul de spânz, reacţiile tipice sunt sub forma migrenelor şi apariţiei de pete roşii pe pielea corpului.
Nu trebuie uitat nici că spânzul este interzis bolnavilor cardiaci deoarece accelerează viteza sângelui, fapt fatal pentru un hipertensiv. Tratamentul cu spânz impune şi renunţarea la barbiturice, antibiotice şi vasodilatatoare, alături de adoptarea unul regim din care vor fi excluse total cafeaua, grăsimile, alcoolul şi tutunul.
Cum experţii susţin că nu s-au studiat nici măcare jumătate din proprietăţile medicale ale spânzului, să sperăm, deci, că progresul medicinei va duce la apariţia unui mult aşteptat medicament eficent asupra tuturor formelor de cancer.
Şi nu ar fi deloc surprinzător ca acel medicament să fie pe bază de spânz.
În încheiere merită amintit că în România, majoritatea speciilor de spânz cu potenţial medical sunt încă foarte bine reprezentate, iar calitatea unică a spânzului românesc a fost recunoscută de specialiştii străini.
(descopera.ro)
mai mult
Viață sănătoasă

De ce guvernele înţeleg greşit Covid-19

people222

Tratamentele mai eficiente şi vaccinurile care vor putea preveni infectarea sunt mai aproape ca oricând de a intra în lupta anti-Covid. Chiar şi aşa, notează The Economist, aşteptarea tot se va mai măsura în luni, motiv pentru care partea dificilă, localizată la bază, le revine în continuare guvernelor.

„În următoarele câteva zile, decesele înregistrate la nivel mondial de covid-19 vor depăși pragul de un milion. Poate că alte un milion au rămas neînregistrate. De la începutul pandemiei, în urmă cu nouă luni, cazurile săptămânale înregistrate de Organizația Mondială a Sănătății au evoluat foarte încet în sus, dar între 14 şi 20 septembrie au apărut, pentru prima dată într-un asemenea interval, 2 milioane. Virusul „arde” prin părți ale lumii emergente. India a înregistrat peste 90.000 de cazuri pe zi. Unele țări europene care au crezut că au suprimat boala sunt în pragul unui al doilea val. În America, numărul oficial de morți din această săptămână a depășit 200.000; totalul cazurilor pe șapte zile crește în 26 de state.

În spatele acestor cifre stă multă suferință. Aproximativ 1% dintre supraviețuitori au leziuni virale pe termen lung, cum ar fi oboseala cronică și cicatrici pe plămâni. În special în țările în curs de dezvoltare, doliul este agravat de sărăcie și foamete. Iarna din emisfera nordică va forța oamenii să stea în interior, unde boala se răspândește mult mai ușor decât în ​​aer liber. Gripa sezonieră ar putea împovăra şi mai mult sistemele de sănătate.

În toată această beznă, e de ţinut cont de trei lucruri. Statisticile conțin vești bune și rele. Tratamentele și medicamentele fac Covid-19 să fie mai puțin mortal: iar noile vaccinuri și medicamente vor veni curând cu contribuţia lor. Și societățile au instrumentele pentru a controla boala astăzi. Şi totuşi, guvernele continuă să dea greş în cele ce ţin de elementele de bază ale sănătății public. Covid-19 va rămâne o amenințare luni de zile, eventual ani. Guvernele trebuie să se descurce mai bine.

Pentru început, să luăm cifrele. Creșterea numărului de cazuri diagnosticate în Europa reflectă realitatea, dar efectul global este un artefact al testării suplimentare care preia cazurile care ar fi fost ratate. Modelarea noastră sugerează că numărul total de infecții reale a scăzut substanțial, de la vârful său de peste 5 milioane pe zi în luna mai. Testarea suplimentară este unul dintre motivele pentru care rata mortalității bolii pare să scadă. În plus, țări precum India, cu o vârstă medie de 28 de ani, suferă mai puține decese, deoarece virusul este mai ușor pentru tineri decât pentru vârstnici.

Scăderea numărului de decese reflectă, de asemenea, progresul medical. Medicii înțeleg acum că alte organe decât plămânii, cum ar fi inima și rinichii, sunt expuse riscului și tratează simptomele devreme. În secțiile britanice de terapie intensivă, la începutul pandemiei 90% dintre pacienți erau pe ventilatoare. În iunie, au fost doar 30%. Medicamentele, inclusiv dexametazona, un steroid ieftin, reduc decesele la pacienții grav bolnavi, cu 20-30%. Decesele în Europa sunt cu 90% mai mici decât în ​​primăvară, deși acest decalaj se va reduce pe măsură ce boala se va răspândi printre grupurile vulnerabile.

Se fac progrese mai mari. Anticorpii monoclonali, care dezactivează virusul, ar putea fi disponibili până la sfârșitul anului. Deși sunt scumpi, promit să fie utili după ce persoana este infectată sau, pentru cei cu risc crescut, profilactic. Vaccinurile vor apărea aproape sigur, posibil foarte curând. Deoarece diferite medicamente utilizează diferite linii de atac, beneficiile pot fi cumulative.

Cu toate acestea, în cea mai bună dintre lumile posibile, pandemia va rămâne parte a vieții de zi cu zi până în 2021. Chiar dacă apare un vaccin, nimeni nu se așteaptă ca acesta să fie 100% eficient. Protecția poate fi temporară sau slabă la vârstnici, ale căror sisteme imunitare sunt mai puțin receptive. Efectuarea și administrarea a miliarde de doze se vor întinde pe o mare parte din anul viitor. Vaccinurile timpurii ar putea avea nevoie de două injectări și de „lanțuri reci” complexe pentru a fi menține proaspete. Ar putea apărea o criză de sticlă medicală. S-ar putea să existe lupte cu privire la cine primește dozele mai întâi, lăsând bazine de infecție printre cei care nu pot da din coate la coadă.

Sondajele din mai multe țări sugerează că un sfert dintre adulți (inclusiv jumătate dintre ruși) ar refuza vaccinarea – un alt motiv pentru care boala poate persista.

Prin urmare, pentru viitorul previzibil, prima linie de apărare împotriva covid-19 va rămâne testarea și urmărirea, distanțarea socială și comunicarea clară a guvernului. Nu există niciun mister despre ceea ce implică acest lucru. Și totuși, țări precum America, Marea Britanie, Israel și Spania persistă dezastruos în greşeală.

O problemă este dorința de a scăpa de un compromis între închiderea pentru a menține oamenii în viață și a ţinerea deschisă a ţărilor, astfel încât viața să continue. Dreapta laudă Suedia pentru că ar fi lăsat virusul să-şi vadă de treabă, facând o prioritate din economie și libertate. Dar Suedia are o rată a mortalității de 58,1 la 100.000 și a înregistrat scăderea PIB cu 8,3% doar în al doilea trimestru, mai gravele capitole, decât Danemarca, Finlanda și Norvegia. Stânga laudă Noua Zeelandă, care s-a închis pentru a salva vieți. A suferit doar 0,5 decese la 100.000, dar în al doilea trimestru economia sa a scăzut cu 12,2%. În schimb, Taiwanul a rămas mai deschis, dar a înregistrat 0,03 decese la 100.000 și o scădere cu 1,4% a PIB.

Blocările precum cea proaspătă din Israel sunt un semn că politica a eșuat. Sunt costisitoare și nesustenabile. Țări precum Germania, Coreea de Sud și Taiwan au folosit testarea și urmărirea rafinată pentru a identifica, individual, focarele de super-răspândire și au încetinit răspândirea folosind carantina. Germania a identificat abatoare; Coreea de Sud a conținut focare într-un bar și biserici. Dacă testarea este lentă, ca în Franța, va eșua. Dacă urmărirea contactelor nu este de încredere, ca în Israel, unde treaba a revenit serviciilor de informații, oamenii se vor sustrage detectării.

Guvernele trebuie să identifice compromisurile care au cel mai mult sens economic și social. Măștile sunt ieftine și convenabile și funcționează. Deschiderea școlilor, ca în Danemarca și Germania, ar trebui să fie o prioritate; deschiderea unor locuri zgomotoase, dezinhibate, precum barurile, nu ar trebui. Guvernele, precum cel al Marii Britanii, care mârâie o serie de ordine în continuă schimbare, ordine încălcate, cu impunitate, chiar de către oficiali, vor vedea că respectarea lor este redusă. Cei, precum British Columbia, care stabilesc principii și invită indivizii, școlile și companiile să își elaboreze propriile planuri, vor putea susține efortul în lunile următoare.

Când a lovit covid-19, guvernele au fost luate prin surprindere și au tras frâna de urgență. Astăzi nu mai au o astfel de scuză. În goana spre normalitate, Spania și-a lăsat garda jos. Testarea din Marea Britanie nu funcționează, deși cazurile au crescut din iulie. Centrele americane pentru controlul și prevenirea bolilor, odată cel mai respectat organism de sănătate publică din lume, au fost afectate de erori, o conducere slabă și denigrare prezidențială. Liderii israelieni au căzut victime hubris-ului și luptelor. Pandemia este departe de un final. Se va diminua, dar guvernele trebuie să apuce hăţurile”.

(timpul.md)

mai mult
PromovateViață sănătoasă

SUC DE STRUGURI VERZI- AGURIDA

agurida

Sucul de  Agurida se obtine din boabele de struguri verzi inca acri.

Se foloseste pentru acritul ciorbelor, sosurilor, salatelor, sau se bea amestecat cu apa.

Este bun pentru acrit diferite preparate ale ,,bucatariei fara foc”. Este un bun inlocuitor al otetului, are insusiri diuretice marcante, combate obezitatea, este reconfortant.

Sucul de aguridă (din struguri necopţi) se prepară prin diluare cu apă (200 g suc la 1 litru apă) şi se foloseşte la prepararea unor alimente sau ca băutură răcoritoare. Este indicat în angine, hemoptizie, stări febrile şi stomatite. Prin siropare se utilizează ca diuretic împotriva celulitei şi obezităţii, scorbutului şi icterului.

Este racoritor si ajuta refacerea  dupa  petreceri.

În uz extern, sucul de aguridă se aplică pe zonele din corp neuniform bronzate, asigurând o pigmentare normală.

Celulita – se maseaza bine locurile atinse de celulita cu o alifie formata din suc proaspat de struguri albi, agurida sau copti (30 ml), unt (25 g) si ceara galbena de albine (12 g). Ingredientele se topesc intr-un recipient si se amesteca cu sucul pana cand compozitia capata consistenta unui unguent.

. Afectiuni ale articulatiilor (dureri) – se amesteca 60 ml de ceai tare cu 40 g zahar. Se adauga 100 ml de suc de struguri acri (agurida). Se bea zilnic acest amestec.

. Obezitatea – se consuma cate 100 ml pe zi, cantitate impartita in trei parti. Sucul proaspat de agurida are proprietati diuretice ce combat cu succes aceasta afectiune.

Agurida este un produs natural traditional pe care se bazau bunicii nostri  pentru acrit.

Despre agurida scrie si Barbu Stefanescu Delavrancea in “Hagi Tudose” :” Intră peste drum. Șterpelește icrele de cosac. Rupe o bucățică, îi face vânt. Pleasc, pleasc… “Cum petreceți icrele?”… “Atât”… “Scump, scump. Vremuri grele!” Și pleacă… Se duce la pastramagiul din colț. “Ia să vedem, vericule, cum ți-e marfa, că nu mai dau pe la cutare”… Ia o feliuță, îi face de petrecanie. “Cum o dați?” “Pe parale și atât.” “Aș, v-ați scumpit de tot! S-au dus vremurile alea… Vremuri grele!” Și pleacă. Îi e sete. Intră într-o bragagirie. “Ei… să gust… ce bașibuzuc aveți?” Suge un fund de tinichea, ghiorț, ghiorț, ghiorț. “Zeamă de aguridă. Cin’ s-o bea? Cin’ s-o plătească? Vremuri”… Și pleacă. Așa mănâncă și se răcorește, și pe el îl dau banii afară din casă.

(bunatatidinnatura.ro)

mai mult
Viață sănătoasă

Concluzia este simplă

corona

Chirurg şi fost şef, vreme de şapte ani, al Casei de Asigurări de Sănătate Iaşi, Iulian Şerban a ales mediul privat de câţiva ani, dezvoltând reţeaua de spitale de zi Spitalis.

Sunt concluziile unui om din domeniu, nu ale unui novice!

Florin Gongu


Ce nu se înțelege la această boală este ceva extrem de simplu. Ești bolnav dacă ai simptome, dacă nu ai simptome nu ești bolnav. Expresia bolnav asimptomatic este o prostie atât de mare încât nici nu știu cum să-i mai calific pe cei care o tot folosesc. Undeva între o treime și un sfert din cei testați pozitiv dezvoltă simptome, de fapt doar aceia se și îmbolnăvesc. Ceilalți nu sunt ”asimptomatici”, pur și simplu nu sunt bolnavi!

Diferența poate fi pusă în evidență doar prin cultivarea in vitro a probei biologice. Dacă se pune în evidență virusul, atunci omul este bolnav. Așa ceva nu se face nicăieri în lume. Cel mult pe loturi foarte mici în câteva laboratoare din lume.

Pentru SARS 1 s-au făcut astfel de studii și s-a demonstrat că virusul era viabil la aproximativ un sfert din cazurile pozitive la RT-PCR. Probabil că și la acest corona virus este la fel.

Concluzia este simplă.

Numărul real de îmbolnăviri este cel mult o treime din cazurile raportate. Iar despre decese nici nu mai are sens să vorbim. Pur și simplu NICI UNUL nu a murit din cauza bolii numită COVID 19.
NICI UNUL!!!!!!!!!!

(Iulian Șerban)

mai mult
Viață sănătoasă

Apicultorii din UE cer intervenția Comisiei Europene: Mierea importată din China și Ucraina afectează producția locală

miere2

Copa-Cogeca, una dintre cele mai mari asociații europene a producătorilor agricoli, suspectează Ucraina că a exportat miere diluată cu sirop de zahăr în UE. La rândul său, Ucraina respinge acuzațiile, scrie DW.

Abia anul trecut, părțile au ajuns la un acord cu privire la livrările de carne de pui din Ucraina, însă conflictul privind exportul de lemn neprocesat din Ucraina nu a fost încă soluționat. Acum, un nou motiv de de dispută a ajuns a fi mierea livrată de Ucraina.

În luna februarie asociația Copa-Cogeca a anunțat o „criză” pe piața mierii.

„Vitalitatea apiculturii în Europa este o problemă la ordinea zilei. Mierea europeană, din cauza unei „concurențe inacceptabile” prin care mierea și de calitate proastă livrată din țări terțe precum China și Ucraina, ajunge a fi comercializată la prețuri mici și afectează vânzările de miere europeană”  a relatat organizația într-un document.

Organizația susține că cea mai mare influență în dezvoltarea acestei probleme o are China, mai ales că standardele de calitate chineze nu corespund cu cele stabilite de UE.

„Experții estimează că din volumul total al importurilor chinezești de miere: 70% este sirop de zahăr și 30% – miere”, se arată în document.

Pentru mierea ucraineană, este înregistrată o creștere a importurilor de la 20 de mii de tone în 2013 la 47 de mii de tone în 2017 și o scădere a prețurilor la 1,69 euro per kilogram în 2019.

„Aceste volume și prețuri dau motive de suspiciune că Ucraina utilizează sirop de zahăr care este greu de determinat”, a menționat Copa-Cogeca.

Pentru a depăși criza, Copa-Cogeca a propus 15 măsuri ce necesită a fi aplicate de UE. Printre acestea, marcarea exactă a originii mierii, sprijin pentru apicultorii din Uniunea Europeană și promovarea „mierii europene”. Etienne Bruno, șeful grupului de lucru pentru miere Copa-Cogeca, a declarat că organizația va încerca să convingă Comisia Europeană și deputații europeni să întreprindă aceste măsuri.

(agrobiznes.md)

mai mult
Viață sănătoasă

Acuzatii grave pe piata apicola! ”Miere diluata cu sirop de zahar”

miere

Copa-Cogeca, una dintre cele mai mari asociații europene a producătorilor agricoli, suspectează Ucraina că a exportat miere diluată cu sirop de zahăr în UE. La rândul său, Ucraina respinge acuzațiile, scrie DW, transmite agrobiznes.md.

Abia anul trecut, părțile au ajuns la un acord cu privire la livrările de carne de pui din Ucraina, însă conflictul privind exportul de lemn neprocesat din Ucraina nu a fost încă soluționat. Acum, un nou motiv de de dispută a ajuns a fi mierea livrată de Ucraina.

În luna februarie asociația Copa-Cogeca a anunțat o „criză” pe piața mierii.

„Vitalitatea apiculturii în Europa este o problemă la ordinea zilei. Mierea europeană, din cauza unei „concurențe inacceptabile” prin care mierea și de calitate proastă livrată din țări terțe precum China și Ucraina, ajunge a fi comercializată la prețuri mici și afectează vânzările de miere europeană”  a relatat organizația într-un document.

Organizația susține că cea mai mare influență în dezvoltarea acestei probleme o are China, mai ales că standardele de calitate chineze nu corespund cu cele stabilite de UE.

„Experții estimează că din volumul total al importurilor chinezești de miere: 70% este sirop de zahăr și 30% – miere”, se arată în document.

Pentru mierea ucraineană, este înregistrată o creștere a importurilor de la 20 de mii de tone în 2013 la 47 de mii de tone în 2017 și o scădere a prețurilor la 1,69 euro per kilogram în 2019.

„Aceste volume și prețuri dau motive de suspiciune că Ucraina utilizează sirop de zahăr care este greu de determinat”, a menționat Copa-Cogeca.

Pentru a depăși criza, Copa-Cogeca a propus 15 măsuri ce necesită a fi aplicate de UE. Printre acestea, marcarea exactă a originii mierii, sprijin pentru apicultorii din Uniunea Europeană și promovarea „mierii europene”. Etienne Bruno, șeful grupului de lucru pentru miere Copa-Cogeca, a declarat că organizația va încerca să convingă Comisia Europeană și deputații europeni să întreprindă aceste măsuri.

(agro-tv.ro)

mai mult
PromovateViață sănătoasă

Nedumeriri de criză

corona44

1. Am înțeles, stăm în casă până la sfârșitul lumii. Însă, nimeni nu ne spune din ce naiba vom trăi. Cât vom trăi. Eu, de exemplu, am avut scadență la rată. Și banca mi-a luat banii, cu bucurie. Probabil că m-au văzut întreagă și că măcar luna asta am cotizat. De asemenea, plătim toate utilitățile. Bun, să zicem că intrăm în banii de înmormântare și plătim tot. Și dacă mor după, cu ce mă bagă în groapă?

2. Nimic nu mă scârbește mai mult decât lăcomia unor magazine care pun prețuri mai mici la raft, iar la casă îți vine să leșini când auzi prețul real. Și acum, măi nesătuilor?

3. O televiziune care-i face statuie lui Costache, ministrul Sănătății. Filmat la el, în biroul de la minister, îmbrăcat ca un cosmonaut. Asta, după ce fix acum o săptămână stătea lipit de premier, suspectat de infecție cu Covid-19, fără mască. Și în timp ce spitalele se plâng că nu au echipamente de protecție.

4. Unde naiba e Greta?

(Cora Muntean)

mai mult
Viață sănătoasă

Nori de praf

Ulmeni

Nori de praf toxici în Capitala din cauza deșeurilor transferate ilegal la Ulmeni
Articol de Cristian Botez publicat in “Romania libera” si reporterspecial.ro

“(…)Numerele de telefon si adresele la care pot suna sau trimite e-mail toți cetățenii din București, Călărași și Ulmeni sau cei care dețin informații importante despre poluarea, distrugerile și îmbolnăvirile din zona cât și cei care au fost amenințați terorizați sau șantajați să nu posteze pe rețelele de socializare sau să fotografieze situația dezastruoasă din Ulmeni.(…)

(…)Bucureștenii respiră zilnic norii de praf amestecați cu particule în suspensie, viruși și bacterii, dejagate din transferul permanent a mii de tone de deșeuri din autogunoiere mici în camioane de mare tonaj care merg ulterior spre Ulmeni.(…)

(Cristian Botez)


Nori de praf toxici în Capitala din cauza deșeurilor transferate ilegal la Ulmeni

“Bucureștenii respiră zilnic norii de praf amestecați cu particule în suspensie, viruși și bacterii, dejagate din transferul permanent a mii de tone de deșeuri din autogunoiere mici în camioane de mare tonaj care merg ulterior spre Ulmeni. Primarul comunei Ulmeni care a adus la cunoștință autorităților dezastrul, poluarea și contaminarea de la marginea satului este amenințat și șantajat.

Cetățenii din Ulmeni sunt terorizați și li s-a interzis să posteze pe rețelele de socializare dezastrul din satul lor creat de deșeurile aduse din București. Reprezentanții unei rețele organizate de traficare a deșeurilor au trecut la amenințarea directă a cetățenilor din Ulmeni care au început să posteze pe rețelele de socializare despre dezastrul din satul lor dar și la amenințarea ziariștilor și reporterilor care îndrăznesc să se apropie sau să fotografieze munții de gunoi, așa cum arată unele articolele de presă.

Ce au de ascuns și din ce motiv nu se poate apropia nimeni de acești munți de gunoaie din marginea satului Ulmeni, chiar și pe un drum public, ramâne un mister.(…)” Continuarea in ziarul “Romania libera”, cu “(…)Numerele de telefon si adresele  la care pot suna sau trimite e-mail toți cetățenii din București, Călărași și Ulmeni sau cei care dețin informații importante despre poluarea, distrugerile și îmbolnăvirile din zona cât și cei care au fost amenințați terorizați sau șantajați să nu posteze pe rețelele de socializare sau să fotografieze situația dezastruoasă din Ulmeni.(…)

mai mult
PromovateViață sănătoasă

Mister, miniștri și planul lor alb

Cvirus

9 ministri convocati la Matignon din cauza primului decedat francez de coronavirus in conditii absolut misterioase (profesor in activitate, fara alte afectiuni, fara calatorii in zonele infectate).

Mister deci in jurul contaminarii. Spitalul unde a fost internat inainte de transferul la Pitié Salpetrière unde a decedat azi noapte a declarat „planul alb” (pentru situatiile de urgenta in spitale)

(Marcela Feraru)

mai mult
Viață sănătoasă

Pârjoale moldoveneşti, reţeta bunicii

parjoale-moldovenesti

Pârjoala este un fel de mâncare românesc, preparat mai ales în Moldova, din carne tocată, în general de porc sau în amestec cu oaie, vită sau pasăre, amestecată cu ouă, produse de panificație sau morărit (pâine uscată, pesmet sau făină albă), usturoi, ierburi aromatice (pătrunjel, mărar, cimbru etc), mirodenii și sare.

Ingrediente:
500 g carne de viţel
500 g ceafă de porc
150 ml lapte
350 g miez de pâine albă
2 cepe mari
mărar, pătrunjel
4 ouă
300 g unt
1 cartof
200 g pesmet (la ţară se pune mălai)
piper, sare.

 Mod de preparare:
Se toacă carnea și apoi se îmbibă bine pâinea în lapte, se stoarce. Între timp, toacăm ceapa, care se călește bine în unt, pe foc mic.

Mărarul şi pătrunjelul se toacă mărut, același lucru se întâmplă și cu cartoful, acesta din urmă se rade pe răzătoarea mică. Batem ouăle, după care le amestecăm cu pasta carnea, pâinea, ceapa, mărarul şi pătrunjelul, cartoful, piper, sare după gust, 100 g unt.

(timpul.md)

mai mult
PromovateViață sănătoasă

Fără Dumnezeu nu există vindecare

spital142

Fără Dumnezeu nu există nicio vindecare. O cred medicii, o cred si eu. Povestea unei femei care a iesit după 16 ani din comă de parca s-a trezit din somn nu este o MINUNE medicală.

(Simona Ionescu)


Iată de ce cred medicii în ajutorul lui Dumnezeu! Pacienta a ”înviat”după 16 ani

De-a lungul timpului, mai mulți medici chirurgi, anesteziști sau de terapie intensivă au mărturisit că au convingerea că, în munca lor pentru salvarea oamenilor și-a făcut un loc și ”mâna lui Dumnezeu”. Săptămâna trecută, evz.ro a publicat considerațiile unui medic primar din secției ATI Toxicologie de la Spitalul de Urgență Floreasca pe această temă. Dr. Radu Țincu ne-a spus că „fără Dumnezeu nu există nici o vindecare” și a povestit că a fost martor la cazurile de însănătoșire miraculoasă datorate rugăciunilor. Minunea ”învierii”, însă, s-a petrecut în America, iar povestea e fabuloasă.

Medicul nostru, Radu Țincu a afirmat că unii pacienți au fost vindecați în mod miraculos și a expus experiența sa, care l-a condus către această concluzie.

”Au fost pacienți în comă care, chiar dacă nu s-au trezit în timpul Sfântului Maslu, au trecut printr-o serie de modificări ale parametrilor hemodinamici. Dintr-o dată, inima a început să bată mai repede și tensiunea să crească. Faptul că a existat o reacție vegetativă simpatică, ceva care a determinat tahicardie și creșterea tensiunii arteriale la un pacient comatos, ne arată faptul că ceva exterior s-a întâmplat. Toate aceste modificări, reacții, au fost înregistrate doar pe perioada săvârșirii slujbei Maslului de către un preot, într-un interval de 40-50 de minute.”, a pvestit dr. Țincu în articolul publicat săptămâna trecută.

Un caz care vine să confirme cele susținute de medicul român a fost publicat marți, pe site-ul revistei Paris Match. E o poveste fabuloasă, petrecută în America în anul 1983 și urmărită de ziariștii publicației franceze de-a lungul timpului.

A intrat în comă la nașterea copilului

Patti White Bull (foto) avea 26 de ani și se pregătea să aducă pe lume cel de-al patrulea copil. Era anul 1983. Când s-a declanșat travaliul, un cheag de sânge a pătruns într-unul dintre plămâni și femeia nu a mai putut respira. Pentru o clipă s-a oprit și inima, dar suferința majoră a suferit-o creierul, care a fost lipsit de oxigen. Copilul, un băiețel, s-a născut sănătos, însă mama a intrat într-o comă profundă. A stat trei săptămâni în comă, apoi a intrat într-o stare semi-vegitativă. Timp de 16 ani. Fără nicio speranță de vindecare din partea medicilor. Și totuși…

Era în ajunul Crăciunului, în 24 decembrie 1999. În acea zi s-a petrecut Minunea. Patti White Bull a revenit la viață. O infirmieră dintr-un spital din Albuquerque, New Mexico, a povestit unui reporter Paris Match ce s-a întâmplat cu femeia-legumă, care atunci ajunsese la vârsta de 42 de ani.

Infirmiera Donna Juarez lucra în acel spital de peste 5 ani. O știa bine pe Patti, o pacientă liniștită, care niciodată nu se mișcase și nu scosese vreodată vreun sunet sau vreun cuvânt. În acea zi de Ajun de Crăciun s-a ocupat întâi de bolnavii cu probleme deosebite, iar în camera lui Patti a intrat înainte de a-și încheia programul. Știa că, din două în două zile, lui Patti i se făcea masaj pentru a nu i se atrofia mușchii. Gândind că urmează zilele de sărbătoare, a hotărât să-i facă ea un masaj.

Donna a povestit că i-a masat fiecare picior câte un sfert de oră, apoi a vrut să plece. Când era aproape de ușă a realizat că nu a învelit-o cu cuvertura pe femeie și s-a întors la patul ei. Când încerca să întindă cuvertura deasupra corpului ei, a auzit ”Nu, nu face asta!”. Pe moment a crezut că aude voci, fiindcă știa că e singură în încăpere cu o femeie care nu a scos un cuvânt de 16 ani. A întins din nou cuvertura, dar Patti a repetat: ”Nu, nu face asta!”.  De data aceasta a auzit clar și a văzut buzele femeii care au rostit cuvintele.

Infirmiera a fugit din salon și a anunțat-o pe asistenta șefă, care avea și ea să constate că Patti ”înviase”. Minunea lui Dumnezeu! Așa ceva nu auziseră să se fi întâmplat vreodată. Asistenta l-a sunat imediat pe medic și i-a spus ce se întâmplase.

Opinia medicului neurolog din New Mexico

Dr. Elliot Marcus, neurolog de la Universitatea din New Mexico, a fost cel mai uluit de revenirea la viața normală a Patriciei. În calitate de practicant experimentat, a spus că știa că ceea ce vede acolo este imposibil. Nu este neobișnuit, este imposibil, a declarat presei medicul. ”În analele medicale, cunoaștem cazul unui bărbat care a stat doi ani și jumătate în comă vegetativă și care într-o zi s-a trezit. Doi ani și jumătate, nu șaisprezece!”.

Mama lui Patti a fost sunată să vină de urgență la spital, iar femeia a ajuns într-un suflet. Când a văzut-o, Patti a cerut o bucată de hârtie și un creion și a scris „Te iubesc”.

În ianuarie 2000, medicii au permis familiei să vină să o vadă pe Patti, mama care plecase din mijlocul ei când avea doar 26 de ani. Femeia și-a recunoscut soțul, apoi pe Cindi, fiica ei cea mare, ajunsă la 25 de ani, pe ceilalți doi copii, dar l-a îmbrățișat pentru prima oară și i-a privit chipul băiatului pe care îl născuse în urmă cu 16 ani.

(Simona Ionescu – evz.ro)

mai mult
1 2 3
Page 1 of 3