close

Sfinții zilei

PromovateSfinții zilei

Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului – 22 decembrie

WhatsApp Image 2022-12-22 at 08.18.07

 Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului – 22 decembrie

Născut la Suceava, Petru Movilă (1596–1646) a fost nevoit, după uciderea tatălui său, să pribegească împreună cu mama și frații lui în Polonia. Și-a continuat studiile la școala „Frăției Ortodoxe” din Lvov și la Academia Zamoiska din Zamosč. De asemenea, a studiat în limba latină la Sorbona. Însușindu-și mânuirea armelor, a luat parte ca militar la două lupte împotriva turcilor, la Țuțora și Hotin. Cu binecuvântarea starețului Mănăstirii Pecerska și datorită chemării lăuntrice, a luat hotărârea de a se călugări, iar în toamna anului 1627, pe când avea 31 de ani, a fost ales egumen al mănăstirii.
A avut misiunea de a restaura mănăstirile și peșterile în care se regăseau sfinte moaște și a continuat activitatea tipografică. A făcut posibilă tipărirea mai multor cărți de slujbă și învățătură, apărând Ortodoxia în fața prozelitismului catolic. A înființat și un colegiu la Lavra, iar apoi la Mănăstirea Bratska, formându-se, astfel, renumita Academie Duhovnicească de la Kiev, instituție căreia i-a pus la dispozițiile domeniile sale pe care le cumpărase înainte de călugărie.
Activitatea sa culturală nu îl împiedica să practice nevoința, căci din primii ani de călugărie, pe sub hainele obișnuite, purta o cămașă din păr foarte aspru, presărată cu nasturi de fier, și un brâu din fier cu dinți ascuțiți pe partea interioară, care îi provoca multe răni. Își petrecea timpul rugându-se și făcând metanii, iar adesea plângea. A fost ales mitropolit al Kievului în 1633 și a ocupat scaunul arhieresc al Bisericii Ortodoxe ucraino-ruse din Polonia vreme de 13 ani. Cea mai importantă lucrare a sa a fost Mărturisirea Ortodoxă, carte folosită drept manual de teologie în Rusia și Țările Române.
Intitulându-se „fiu de domn moldovean”, a ajutat poporul român adesea, trimițând tipografii în mai multe orașe. Trecând la viața veșnică, a fost înmormântat în biserica mare a Mănăstirii Pecerska.

Cătălin Rusu

mai mult
CreștinătatePromovateSfinții zilei

Sfinții Apostoli Petru şi Pavel

ptr pvl

Sfântul Apostol Petru

Era pescar din Betsaida, la Marea Galileei, şi se chema Simon înainte de a se întâlni cu Domnul. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, „cel întâi chemat” la slujirea credinţei. Era cel mai vârstnic dintre cei doisprezece Ucenici şi deseori vorbea în numele Apostolilor, rugând pe Învăţătorul să le tâlcuiască înţelesul tainelor credinţei.

Era o fire înfocată, cinstită şi plină de rodire pentru Hristos, gata oricând la uitarea de sine. Cu toată dragostea pentru Iisus Hristos, nu şi-a putut învinge slăbiciunea, lepădându-se de trei ori de Domnul său, tocmai când Acesta era batjocorit şi purtat de la Ana la Caiafa.

Dar, cu multe lacrimi şi cu mult zbucium, a ispăşit el întreita lui lepădare de Domnul, iar, la cea de a treia arătare a Domnului Înviat, Petru redobândeşte vrednicia de Apostol, mărturisind de trei ori dragostea lui către Mântuitorul Hristos.

După Înălţarea la cer a Domnului şi după Pogorârea Duhului Sfânt, a început strădania, cea fără odihnă, pentru răspândirea credinţei şi, ca şi ceilalţi Apostoli, Sfântul Petru nu s-a ferit de nicio osteneală pentru împlinirea poruncii Mântuitorului, de a vesti adevărul mântuirii.

A străbătut drumuri lungi şi grele, propovăduind Evanghelia în Iudeea, în Antiohia şi în Pont, în Galatia, în Capadocia şi în Bitinia, ajungând până la Roma. Deşi mai vârstnic, s-a supus întru totul hotărârilor luate la Sinodul Apostolilor, din anul 50.

Peste tot a întemeiat Biserici, a învăţat, a mângâiat, a întărit credinţa şi nădejdea primilor creştini. Când n-a putut ajunge la fraţi, a luat pana şi a scris cele două epistole din Noul Testament, comori de învăţătură mai preţioase decât aurul şi pietrele scumpe.

Marele pescar şi-a încheiat strădania şi viaţa la Roma, cetatea cezarilor. La anul 67, în ziua de 29 iunie, Sfântul Apostol Petru a îndurat moarte de mucenic, în vremea prigoanei dezlănţuite împotriva creştinilor de crudul împărat Nero (54-68). Pe colina Vaticanului verhovnicul Apostolilor a fost răstignit cu capul în jos, pecetluind cu sângele său credinţa şi dragostea lui faţă de Mântuitorul Hristos.

Sfântul Pavel

A fost bărbat învăţat, fariseu şi rabin în religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel şi cunoscător al întregii învăţături din vremea sa. Se numea Saul înainte de a veni la credinţă şi era de origine din Tarsul Ciliciei.

Împuternicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce mărturiseau credinţa în Hristos şi propovăduiau Învierea Lui. Pe când călătorea spre cetatea Damascului, pentru a prinde pe creştinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat, şi a crezut în El, lepădând rătăcirea în care trăise până atunci.

Din clipa aceea, Saul s-a dovedit un neînfricat propovăduitor al credinţei creştine şi, sub noul nume de Pavel, a fost unul dintre cei mai mari Apostoli ai lui Hristos. El a dus Evanghelia, adică vestea cea bună a Domnului, printre popoarele păgâne, binevestind în multe locuri din Răsărit, trecând prin Grecia, la Atena, la Corint, în Asia Mică şi în Macedonia şi ajungând până la Roma.

În lungile şi ostenitoarele lui călătorii, a îndurat nenumărate primejdii, a suferit bătăi, a fost întemniţat, a îndurat foamea şi setea. Nicio suferinţă nu i-a micşorat râvna de propovăduire a credinţei, nicio primejdie nu l-a înspăimântat.

Prin toate cetăţile pe unde a trecut, a întemeiat Biserici, de care s-a îngrijit tot timpul, sfătuindu-le şi îndrumându-le prin Epistolele pe care le trimitea către fraţi, când se afla departe, epistole din care ni s-au păstrat paisprezece, ca un adevărat tezaur al vieţii în Hristos, ca o adevărată ştiinţă a mântuirii.

Sfântul Apostol Pavel a fost numit „Apostolul Neamurilor”, deoarece a vestit cel mai mult pe Hristos printre popoarele păgâne din acele timpuri, iar sfârşitul său a fost cu moarte de mucenic, tăindu-i-se capul cu sabia, murind în aceeaşi zi cu Sfântul Petru şi sub acelaşi împărat Nero, la marginea Romei, pe drumul ce duce de la Roma spre mare.

Aceşti doi mari Apostoli nu-şi au lauda de la oameni, ci de la Însuşi Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos; că pe Sfântul Apostol Petru l-a fericit pentru mărturisirea lui, numindu-l „piatră”, şi pe adevărul mărturisirii lui a zidit Biserica Sa; iar pe Sfântul Apostol Pavel l-a numit „vas ales”, care avea să poarte numele Domnului înaintea tiranilor şi a împăraţilor.

Să cinstim necontenit pe aceşti mari ctitori ai credinţei noastre. Cât vor dura cerul şi pământul, faptele şi învăţăturile Sfinţilor Apostoli nu se vor şterge din istoria mântuirii. Să-i chemăm în rugăciunile noastre şi să le fim recunoscători, urmând credinţa apostolică a Bisericii Ortodoxe, Una, Sfântă şi Sobornicească, pe care ei au făcut-o să crească pe Piatra-Hristos.

Pentru rugăciunile Apostolilor Tăi, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Via https://basilica.ro

mai mult
CreștinătatePromovateSfinții zilei

Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului – 19 iunie

rusu
 Sfântul Apostol Iuda a fost unul din cei doisprezece Sfinți Apostoli ai lui Hristos, trăgându-se din seminția lui David și a lui Solomon. El s-a născut în Nazaretul Galileii, din tatăl său, Iosif teslarul – care a fost după aceea logodnicul Preacuratei Fecioare Maria – și din maica sa Salomeea, nu cea din Betleem, ci alta, care a fost fiica lui Agheu, fiul lui Varahie și fratele lui Zaharia. Pe ea a luat-o Iosif în însoțire legiuită și i-a născut pe acești fii, care sunt pomeniți în Evanghelia lui Matei: Iacob, Iosie, Simon și Iuda. însă acest Sfânt Iuda se numește Iuda al lui Iacov – adică fratele lui Iacov cel numit fratele Domnului -, căci pentru smerenie, singur se făcea nevrednic să se numească fratele Domnului după trup, de vreme ce la început a greșit din neștiință față de El, pe de o parte pentru necredință, iar pe de alta pentru neiubirea de frate. Cu necredința a greșit, precum adeverește despre aceasta Sfântul Ioan, zicând: Nici frații lui nu credeau în El.
Tâlcuind aceasta, Sfântul Teofilact spune că feciorii lui Iosif sunt frați ai Lui și zice: „Il ocărăsc frații lui, feciorii lui Iosif, între care este și acest Iuda. Insă de unde aveau ei această necredință? Din socoteala cea putredă și din zavistie, pentru că obiceiul rudeniilor este ca totdeauna să urască mai mult pe ai săi, decât pe cei străini”. Deci este arătat că Iuda de la început a greșit întru neștiință către Hristos, cu necredința și cu zavistia. El a mai greșit și cu neiubirea de frate, precum se scrie despre aceasta în Viața Sfântului Iacov, fratele Domnului, pentru că Iosif – după întoarcerea din Egipt – împărțind pământul său fiilor lui cei firești, pe care i-a avut cu femeia cea dintâi, a voit să facă parte și Domnului nostru Iisus Hristos, Cel născut fără de stricăciune, mai presus de fire, din Preacurata Fecioară, fiind Acela atunci încă prunc mic, iar ceilalți fii ai lui Iosif – între care și acest Iuda – nu voiau să-L primească la moștenire împreună cu ei, ca pe Cel ce nu era născut din aceeași maică. Iar Iacov L-a primit pe El împreună moștenitor la partea sa, și de aceea Iacov s-a numit după aceea „fratele Domnului”. Deci Sfântul Iuda, știind greșelile sale cele mai dinainte, nu îndrăznea să se numească fratele Domnului, ci numai al lui Iacov, precum scrie și în scrisoarea sa, zicând: „Iuda, sluga lui Iisus Hristos și fratele lui Iacov…”. Acest sfânt apostol are încă și alte felurite numiri.
Astfel, Sfântul Matei Evanghelistul îl numește Levi sau Tadeu și aceasta nu fără oarecare taine, pe care le putem cunoaște în parte din tâlcuiri, pentru că Levi se numește „împreunat” sau „din inimă” sau „ca un leu”. Deci Sfântul Iuda s-a numit Levi, pentru că după greșeala lui cea mai dinainte, ce o făcuse din neștiință, după ce a cunoscut că Iisus este adevăratul Mesia, s-a alăturat lângă Dânsul cu dragoste din inimă și ca un leu s-a nevoit cu bărbăție pentru El. Drept aceea, cu dreptate și cu cuviință s-au zis despre dânsul aceste cuvinte, care oarecând s-au zis și despre Iuda cel dinainte, fiul lui Iacov și strămoșul lui Hristos: ludo, pe tine te laudă frații tăi; culcându-te, ai dormit ca un leu și ca un pui de leu. Iar Tadeu se tâlcuiește „lăudător” și „mărturisitor” sau „sânii laptelui”. Deci Sfântul Iuda a fost numit Tadeu, căci, lăudând și mărturisind pe Hristos Dumnezeu, hrănea din învățăturile sale apostolești ca prin niște sâni de lapte pe cei ce erau prunci în credință, adică pe cei dintâi credincioși ai Bisericii.
Mai sunt încă și unii care socotesc cum că acest Sfânt Iuda, iar nu altul, este numit Varsava în Faptele Apostolilor. Acolo se zice: Au voit apostolii și bătrânii cu toată adunarea să aleagă pe un bărbat dintr-înșii și să-l trimită în Antiohia cu Pavel și cu Varnava, anume pe Iuda, care se numea Varsava. Deci Varsava se tâlcuiește „fiul întoarcerii” și de aceea se numește Sfântul Iuda Varsava, fiindcă, după greșelile sale cele de mai înainte către Hristos, s-a întors la El prin pocăință, cu credință și cu dragoste. Căci, în cele ce greșise mai mult, în acelea a arătat mare îndreptare. El greșise mai întâi prin necredință, după aceea a crezut într-însul fără îndoială și s-a făcut Apostolul și propovăduitorul Lui. Greșise către Hristos și prin neiubire, iar după aceea atât L-a iubit, încât și-a pus și sufletul pentru Dânsul, pentru că avea mare râvnă pentru Hristos și dorea ca toată lumea să-L cunoască pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, să creadă într-însul, să-L iubească și să-și câștige mântuirea. Această râvnă a lui este povestită și în Sfânta Evanghelie. Căci, pe când Domnul grăia către ucenicii Săi: Cel ce mă iubește pe Mine, va fi iubit de Tatăl Meu și Eu îl voi iubi pe el și singur Mă voi arăta lui… atunci Iuda -nu Iscarioteanul, ci acest frate al Domnului după trup – a zis către dânsul: Doamne, ce este că ai să Te arăți nouă, și nu lumii? Ca și cum ar fi zis: „Doamne, nu numai nouă să ne dai cunoștința Ta, ci la toată lumea. Nu numai nouă singuri să ne arăți mântuirea Ta, ci și la tot neamul omenesc, ca nu numai noi, robii și ucenicii Tăi, ci și toată lumea, cunoscându-Te pe Tine Făcătorul și Mântuitorul său, să Te iubească cu căldură, să-Ți slujească cu credință și să Te proslăvească în veci”.
Iar după înălțarea Domnului, Sfântul Apostol Iuda a propovă­duit pe Hristos în felurite țări. Despre aceasta ne spune Nichifor, istoricul bisericesc, zicând despre dânsul astfel: „Dumnezeiescul Iuda, nu Iscarioteanul, ci altul, care avea două nume, Tadeu și Levi, fiul lui Iosif și fratele lui Iacov, cel aruncat de pe aripa bisericii, a propovăduit mai întâi Evanghelia în Iudeea, Galileea, Samaria, și Idumeea, apoi în cetățile Arabiei, în părțile Siriei și ale Mesopo-tamiei; iar mai pe urmă, s-a dus în Edesa, în cetatea lui Avgar, unde mai înainte propovăduise pe Hristos alt Tadeu, care era unul din cei șaptezeci de apostoli. Acolo, dacă lipsea ceva din slujba acelui Tadeu, acest Iuda Tadeu le-a împlinit bine”.
Încă să se mai știe că Sfântul Iuda a binevestit cuvântul mântuirii și în Persia, iar de acolo a scris în limba grecească Epistola sobornicească către toți credincioșii, care, deși este scrisă pe scurt, este însă de mare înțelegere și plină de învățături folositoare. Unele cuvinte din acea scrisoare sunt dogmatice, adică despre taina Prea Sfintei Treimi și a întrupării lui Hristos, despre deosebirea îngerilor buni de cei răi și despre înfricoșata judecată ce va să fie; iar altele sunt învățătoare de obiceiuri, care sfătuiesc pe oameni a fugi de necurățiile păcatelor trupești, de huliri, de mândrie, de neascultare, de zavistie și de urâciune, de meșteșugiri și de vicleșuguri, ca fiecare să fie statornic în chemarea sa, în credință, în rugăciune și în dragoste. Așijderea, ele mai învață a se îngriji de întoarcerea celor rătăciți la adevărata credință și a se păzi de eretici, ale căror obiceiuri vătămătoare de suflet le-a vădit luminos, iar pierzarea lor a arătat-o asemenea cu a sodomitenilor.
În scrisoarea sa arată încă și aceasta, că nu este destul pentru mântuire, ca să se lepede cineva de păgânătate și să fie chemat la sfânta credință, ci se cuvine ca, pe lângă credință, să facă și fapte bune cuviincioase chemării și vrednice de mântuire. Pentru aceasta el aduce spre pildă pe îngerii și oamenii pedepsiți de Dumnezeu. Pe îngerii răi Dumnezeu i-a legat în întuneric cu legăturile cele veșnice și spre judecata Sa îi păzește, deoarece nu și-au păzit rânduiala lor. Pe oamenii cei scoși din Egipt i-a pierdut în pustie, deoarece n-au umblat după chemarea lui Dumnezeu, ci s-au abătut la îndărătnicii. Astfel Sfântul Apostol Iuda a arătat în trimiterea sa prin cuvinte scurte lucruri mari.
El a suferit multe dureri și osteneli, trecând prin multe țări, propovăduind pe Hristos, botezând și încredințând popoarele și povă-țuindu-le la mântuire. Apoi, după ce s-a dus în părțile Araratului, întorcând mulțime de popor de la înșelăciunea idolească la Hristos, a fost prins de închinătorii la idoli și, după ce l-au muncit mult, l-au spânzurat pe un lemn în chip de cruce. Și fiind străpuns cu săgeți de cei necredincioși, și-a sfârșit nevoința și alergarea sa, și a trecut la Hristos Dumnezeu, ca să-și ia cununa cea veșnică a răsplătirii aposto-lești la ceruri.
Text: Cătălin Rusu
mai mult
CreștinătatePromovateSfinții zilei

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful – 1 iunie

WhatsApp Image 2022-05-31 at 6.29.12 PM

Născut în secolul al II-lea din părinți păgâni, Sfântul Iustin a devenit creștin după ce un bătrân pe care l-a întâlnit pe malul mării i-a vorbit despre Hristos. Ajuns la Roma, a deschis prima școală filosofică în care a predat credința creștină, deși trăia într-o vreme a persecuțiilor, în care creștinii se ascundeau pentru a nu fi omorâți.

Denunțat autorităților, Sfântul Iustin a refuzat să se lepede de Hristos și a murit ca un martir, fiindu-i tăiat capul cu sabia. Sfintele sale moaște se află în Biserica „„Sfântul Ioan Botezătorul”, în Sacrofano, în apropierea Romei.

Cătălin Rusu

mai mult
PromovateSfinții zilei

Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul – 27 mai

WhatsApp Image 2022-05-27 at 6.50.23 AM

Născut într-un sat din Rusia în secolul al XVII-lea, Sfântul Ioan a fost luat în robie de către turci și, refuzând să se facă musulman, a fost rânduit să se îngrijească de vite. Dormind împreună cu acestea în grajd și refuzând mai târziu să se mute de acolo, s-a făcut asemeni Domnului născut într-o iesle săracă. Simpla lui prezență umplea acel locaș al animalelor de bună mireasmă, căci Sfântul Ioan se ruga mult și mânca puțin, împărtășindu-se în fiecare sâmbătă la o biserică apropiată.
Aflând de la Domnul că va trece la cele veșncie, a primit ultima împărtășanie într-un măr scobit, pentru a nu le atrage atenția musulmanilor. După aceea, sufletul său a trecut la cele veșnice și s-a arătat în vis preotului care îl împărtășise ultima dată, spunându-i că trupul său este neputrezit.
Puse spre închinare în Biserica „Sfântul Gheorghe”, sfintele moaște au fost apoi aruncate în foc de către turci, dar acestea s-au mișcat, de parcă erau vii, și nu au ars. Acum se află spre închinare în insula Evvia, în orașul Procopie și continuă să facă minuni în viața celor care se roagă și cer ajutor.

Cătălin Rusu

mai mult
Sfinții zilei

Sfântul Mucenic Hristofor – 9 mai

WhatsApp Image 2022-05-09 at 9.51.10 AM

Cunoscut drept „sfântul cu cap de câine”, Cuviosul Hristofor a trăit pe vremea împăratului Deciu, în secolul al III-lea. Acesta avea o frumusețe aparte și atrăgea privirile tuturor, dar el nu era bucuros de acest lucru, ci se mâhnea, pentru că provoca ispite celor din jur. Și s-a rugat Domnului să îi ia această frumusețe, așa încât a ajuns să aibă cap de câine.
Fiind chemat de împăratul păgân la judecată, Sfântul Hristofor a refuzat să își lepede credința și a defăimat porunca împăratului, iar pentru acestea a fost chinuit îndelung și chiar ademenit cu frumusețea unor desfrânate, dar nimic nu l-a convins să renunțe la Hristos. Așa că i-a fost tăiat capul, iar trupul său a fost cumpărat de episcopul Ataliei și dus într-o cetate care suferea adesea din cauza inundațiilor. De când sfintele moaște au fost duse acolo, cetatea nu a mai fost cuprinsă de ape.

Cătălin Rusu

mai mult
CreștinătatePromovateSfinții zilei

Sfântul Proroc Isaia – 9 mai

WhatsApp Image 2022-05-09 at 1.26.17 PM

Platon, în Dialogul Timaios, afirma că istoria este ciclică şi că timpul este o măsura dinamică a veşniciei. Istoria Vechiului Israel, precum şi cea de astăzi, a fost una dificilă, cu inconstanţa suişurilor şi a coborâşurilor. Dar pentru fiecare timp al nostru, istoria pogorâtă din cer, Dumnezeu ne trimite personalităţi profetice, capabile să îi schimbe sensul, spre mântuirea lui. Isaia, profetul-„evanghelist” al Vechiului Testament din secolul al VIII-lea î.Hs., este un astfel de om, nu doar instruit în înţelepciunea celor lumeşti, dar mai ales „lămurit” prin focul cărbunelui încins al Cuvântului revelat (6, 6-7). Profetul „mântuirii lui Dumnezeu”, Ieşaiahu, este modelul de care contemporaneitatea ar avea nevoie: model de politician-diplomat la curtea lui Ahaz, îndemnând umanitatea spre vremurile de pace mesianică (2, 2-4), model de om implicat în viaţa comunităţii, acuzându-i pe cei care „zic răului bine şi binelui rău” (5, 20), model de teolog al luminii dumnezeieşti, lansând îndemnul veşniciei: „Veniţi să umblăm în lumina Domnului!” (2, 5).

În Săptămâna Luminată de Învierea lui Hristos Domnul, Isaia îşi relevă specificitatea de profet al luminii Învierii: „Morţii Tăi vor trăi şi trupurile lor vor învia! Deşteptaţi-vă, cântaţi de bucurie, voi cei ce sălăşluiţi în pulbere! Căci roua Ta este rouă de lumină şi din sânul pământului umbrele vor învia” (26, 19). Dumnezeu este Cel care „întocmeşte lumina” (45, 7). El este pentru Israel „o lumină veşnică“ (60, 19-20). Legea lui Dumnezeu va fi „lumină popoarelor” (51, 4), care „va răsări ca zorile” şi „va grăbi tămăduirea” (58, 8). Lumina Slavei lui Dumnezeu nu poate fi pusă sub obroc. În vremurile mesianice, ea „va răsări în întuneric şi bezna va fi ca miezul zilei” (58, 10).

Isaia a fost cel care a afirmat cuvintele pe care Biserica le-a cântat în serile de Denie: „Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumină va străluci peste voi” (9, 1). Şi tot el anunţa intrarea plină de lumină, dar şi de smerenie a lui Hristos în Ierusalim: „Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit!” (60, 1). Dar profetul lui Hristos Răstignit, al Robului lui Dumnezeu (42, 1-4; 49, 4-9; 50, 4-9; 52, 13; 53), este şi profetul Învierii Lui, al vieţii noastre în lumina binecuvântării divine. De aceea Biserica ne cheamă astăzi nu doar la o simplă lectură a cărţii Isaia, ci şi la împărtăşirea de lumina înţelepciunii dumnezeieşti, prin cuvintele revelate ale profetului: „Veniţi acum cei ce poftiţi de luaţi darul luminii celei profeţeşti să ne apropiem cu osârdie şi cu poftă necurmată de cartea lui Isaia, cea plină de dumnezeiască cunoştinţă, şi să ne umplem de dumnezeiască lumină”

Cătălin Rusu

mai mult
PromovateSfinții zilei

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului

sfantul_ierarh_calinic_de_la_cernica_episcopul_ramnicului_10

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului – 11 aprilie

Născut la București, Sfântul Calinic a fost crescut de părinți binecredincioși, iar la vârsta de 20 ani a mers la Mănăstirea Cernica, fiind tuns monah după numai un an de ucenicie. A viețuit în acest loc 43 de ani, din care 31 având calitatea de stareț al chinoviei de la Cernica.
Episcop al Râmnicului timp de 16 ani, timp în care a zidit o biserică la Schitul Frăsinei, cu chilii și toată rânduiala din Sfântul Munte, Sfântul Calinic, slăbit fiind și îmbătrânit, s-a întors la Mănăstirea Cernica, iar după un an a trecut la cele veșnice. Trăind în sărăcie și aspră nevoință toată viața, Sfântul Calinic era cunoscut pentru blândețea sa și minunile pe care le-a făcut, tămăduind bolnavii și îngrijindu-se de cei săraci și de văduve.

 

mai mult
PromovateSfinții zilei

Sfânta Cuvioasă Teodora din Tesalonic – 5 aprilie

WhatsApp Image 2022-04-05 at 07.10.12

Născută în Eghina, din părinți binecredincioși, Sfânta Teodora, ajunsă la vârsta potrivită, s-a căsătorit și a avut o fiică. Povățuind-o spre calea monahismului, fiica ei s-a călugărit, iar după moartea soțului său, Sfânta Teodora s-a alătura fiicei, în mănăstire, în Tesalonic. După ce a făcut multe minuni, s-a mutat la cele veșnice și a fost îngropată în cimitirul mănăstirii.
La câțiva ani după aceea, când a murit stareța, trupul Sfintei Teodora s-a mutat mai încolo, de parcă ar fi fost viu, ca să îi facă mai mult loc egumenei. Mirându-se toți de cele întâmplate și de mirosul de bună mireasmă, au cules mirul izvorât din trupul Sfintei Teodora, făcându-se multe minuni prin ungerea cu el: demonii erau izgoniți, bolnavii erau vindecați, iar toți cei care cereau ajutor sfintei erau ajutați fără întârziere.

 

Cătălin Rusu

mai mult
CreștinătatePromovateSfinții zilei

Sfântul Ierarh Rafail din Brooklyn – 27 februarie

WhatsApp Image 2022-02-27 at 04.48.58

Părintele nostru între sfinţi Rafail de Brooklyn s-a născut la data de 8 noiembrie 1860, în Beirut, din părinţi sirieni refugiaţi din Damasc. El a urmat Şcoala Patriarhală din Damasc, Şcoala de Teologie Ortodoxă din insula Halki a Patriarhiei Ecumenice, precum şi Academia Teologică din Kiev, în Rusia Imperială.
În contextul în care comunitatea siro-arabă din Statele Unite creştea tot mai mult, Sfântul Rafail merge în anul 1895 în Statele Unite, pentru a sluji în această comunitate. A primit în grijă întreaga Misiune Ortodoxă Siriană, cu sediul la New York, unde a organizat parohia ce avea mai târziu să devină Catedrala Sfântul Nicolae din Brooklyn. Din această postură, întemeiază noi parohii pentru comunităţile de emigranţi şi se îngrijeşte de traducerea în limba arabă a Molitfelnicului Mare.
În 1904 a fost ales ca episcop de Brooklyn, fiind hirotonit episcop de către Sfântul Tihon, Arhiepiscopul Moscovei şi Episcopul Inochentie de Alaska şi devenind astfel primul episcop ortodox hirotonit în America de Nord.
În timpul slujirii sale în calitate de Episcop Vicar al Bisericii Ortodoxe Ruse din America, Sfântul Rafail a ctitorit Catedrala Sfântul Nicolae, folosită azi de Primatul Arhiepiscopiei Antiohiene a Americii de Nord. A mai pus baza a treizeci de parohii şi a sfinţit locul viitoarei Mănăstiri Ortodoxe Sfântul Tihon din South Canaan, Pennsylvania. În 1905 a fondat ziarul The Word Magazine (Cuvântul).
După 20 de ani de slujire în America de Nord, Sfântul Rafail a trecut la Domnul, în ziua de 27 februarie 1915 la reşedinţa din Brooklyn, aflată vizavi de Catedrala de pe Pacific Street.
Episcopul Rafail a fost trecut în rândul sfinţilor de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din America în martie 2000, iar slujba de canonizare a avut loc în luna mai a aceluiaşi an, la Mănăstirea Sfântul Tihon, cu participarea Episcopilor Arhiepiscopiei Ortodoxe Antiohiene din America de Nord, ai Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti din America şi ai Bisericii din Polonia. El este pomenit de Biserica Ortodoxă din America pe 27 februarie.

Catalin Rusu

mai mult
PromovateSfinții zilei

Fericitul Augustin – 15 iunie

Icoana-SfAugustin

 

Fericitul Augustin s-a născut la 13 noiembrie 354, în Tagaste, orășel din provincia africană Numidia. Tatăl său nu era creștin și s-a botezat numai pe patul de moarte, dar în schimb, mama sa, Monica, era o fierbinte credincioasă. Augustin a învățat mai întâi în Tagaste, apoi în Madaura și Cartagina. Fiind foarte înzestrat, a deschis o școală de retorică la Cartagina, ca după aceea să meargă la Roma și Milano.

În tinerețea lui a cunoscut și o viață de destrăbălare și abateri de la dreapta credință. La Milano a început să se apropie mai mult de Dumnezeu. Acolo a cunoscut pe dumnezeiescul episcop Ambrozie și a fost încântat de cuvântările acestuia. Mama sa, Sfânta Monica, plângea necontenit, rugându-se lui Dumnezeu pentru îndreptarea lui. Ca s-o îmbărbăteze, Sfântul Ambrozie i-a spus: „Fiul unor astfel de lacrimi, nu poate să piară”.

Acum Augustin a descoperit și rânduiala monahilor, citind viața Sfântului Antonie, scrisă de Sfântul Atanasie, care l-a mișcat și l-a adus la pocăință. Odată, aflându-se în grădina unui prieten și plângând pentru viața sa, a auzit un glas de copil, care-l îndemna: „Ia și citește!”. Deschizând Sfânta Scriptură, a citit următorul cuvânt din Epistola către Romani (13, 12-14): Nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă, ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos, iar grija de trup să nu o faceți spre pofte. Acesta era răspunsul lui Dumnezeu, la căutările lui Augustin. în Confesiunile sale, el mulțumește lui Dumnezeu pentru acest răspuns, In anul 387, Augustin primește botezul din mâinile Sfântului Ambrozie, în noaptea de Paști. Pe când avea 32 de ani, Sfânta Monica moare și Augustin se retrage în Tagaste, vinde tot ce are și întemeiază o mănăstire împreună cu prietenii și ucenicii săi.

După trei ani este sfințit preot la Hipon, de episcopul Valerius și începe o ascultare grea, slujirea Bisericii. Peste cinci ani este ridicat în scaunul lui Valerius și devine, în câțiva ani, căpetenia episcopatului african.

Scrierile lui Augustin dezvăluie măsura fără pereche a darurilor sale. Ca o conștiință vie a Ortodoxiei, Augustin se vede nevoit să apere dreapta credință, împotriva tuturor ereziilor, care se iviseră în Biserica lui Dumnezeu, în timpul acela: maniheii, donațienii, pelagienii. Dintre scrierile sale, cele mai însemnate sunt cartea Despre Trinitate, la care a lucrat 14 ani, și cartea Despre cetatea lui Dumnezeu. Scrierea care-i face cea mai mare cinste este cartea Retractărilor sale, o recunoaștere a propriilor greșeli, iar lucrarea lui cea mai citită este Confesiunile.

Fericitul Augustin rămâne dascălul fără asemănare al întregului Occident creștin. A murit la 28 august 430. Mormântul său se află în biserica Sfântul Petru din Pavia. în Biserica Ortodoxă este prăznuit la 15 iunie.

mai mult
1 2 3 33
Page 1 of 33