close

Sfinții zilei

Sfinții zilei

Sfantul Vladimir

sfantul-vladimir-luminatorul-rusiei-2

Sfantul Vladimir, cel numit „Intocmai cu Apostolii si Luminatorul Rusiei”, este praznuit de Biserica Ortodoxa pe data de 15 iulie. El s-a nascut in jurul anului 958 si a trecut la cele vesnice in ziua de 15 iulie 1015, in localitatea Berestovo, aflata in apropierea Kievului.

Sfantul Vladimir, Luminatorul Rusiei

Vladimir Sviatoslavici s-a nascut in jurul anului 958, ca fiu al printului Sviatoslav, din dinastia Rurik, si nepot al Sfintei Olga, imparateasa Rusiei, praznuita de Biserica Ortodoxa in ziua de 11 iulie. Botezul imparatesei Olga nu a condus la convertirea poporului rus, precum s-ar fi dorit, si nici a familiei imperiale. Fiul imparatesei, printul Sviatoslav, temandu-se sa nu piarda respectul armatei, nu a imbratisat credinta mamei sale si a ramas pagan. Credinta imparatesei Olga a lucrat, insa, in nepotul ei, Vladimir cel Mare, care, in anul 988, a proclamat credinta crestina drept religie oficiala a Rusiei Kievene.

In anul 976, la patru ani dupa moartea tatalui sau, tanarul Vladimir, care era print de Novgorod, a fost nevoit sa plece in Scandinavia, dupa ce fratele sau, Yaropolk, l-a omorat pe celalalt frate al lor, Oleg, si a cucerit tinutul Rus. Cu ajutorul unei rude, care conducea tinutul Norvegiei, printul Vladimir s-a intors in pamantul natal si a recucerit cetatea Novgorod. Pana in anul 980, printul va consolida deja principatul kievean, intarind bine granitele.

Vladimir cel Mare a fost mare cneaz al Kievului intre anii 980-1015. Fiind pagan, ca si tatal sau, Vladimir a fost un prigonitor al crestinilor. In urma unei lupte cu Yaropolk, printul Vladimir va cuceri si celelalte teritorii rusesti. El va aseza in toate localitatile statui pagane, dar, in mod special, statuia idolului Perun. In cele din urma, cei care refuzau cinstirea idolilor erau omorati.

In anul 987, in urma unei intruniri cu boierii sai, Vladimir cel Mare a hotarat sa trimita soli in celelalte tari vecine, spre a cunoaste si celelalte credinte. Astfel, solii au cercetat credintele intalnite in cale, printre care si pe cele practicate de musulmani, de evrei si de crestinii din apus.

Cand solii au ajuns in Conatantinopol, dupa participarea la Sfanta Liturghie, savarsita in Catedrala Sfanta Sofia, acestia au spus domnitorului lor: „Nu mai stiam daca ne aflam in cer sau pe pamant, caci n-am gasit in alta parte o alta ceremonie atat de frumoasa. Stim doar ca, acolo, Dumnezeu ramane impreuna cu oamenii, iar cultul ortodox depaseste pe oricare altul. Nu putem uita acea frumusete si, suntem siguri, ne-ar fi cu totul imposibil sa traim in Rusia altfel decat ei!”

Intre timp, Vladimir cel Mare continua sa cucereasca noi teritorii. In anul 988, dupa ce a cucerit tinuturile Cherson, din Crimeea, si Tavrichia, cneazul a trimis imparatului Vasile al II-lea Bulgaroctonul o scrisoare cu intentia declarata de a o lua de sotie pe sora lui, Ana, in varsta de 27 de ani. Aceasta era fiica imparatului Roman al II-lea si al imparatesei Teofana. Deoarece niciodata nu se mai casatorise o printesa bizantina cu un print pagan, nenumarate cereri in casatorie fiind respinse de-a lungul timpului, imparatul bizantin i-a cerut si lui Vladimir sa lepede paganismului din poporul sau.

Indemnat si de solii sai, care cunoscusera credinta crestina din imperiul bizantin, Vladimir cel Mare s-a botezat crestin, in cetatea Cherson, primind numele Vasile, in cinstea viitorului sau cumnat. Dupa oficierea cununiei, Vladimir si Ana s-au intors in Kiev, cu mare alai. Indata, cneazul a ordonat distrugerea statuilor pagane si construirea de biserici crestine. Printre primele biserici construite de cneaz se numara si Biserica Adormirii Maicii Domnului, inaltata in anul 989, care este socotita drept prima biserica din piatra construita in Kiev El va ajuta si manastirile din Sfantul Munte Athos.

Printesa Ana Porfirogeneta a venit la palatul lui Vladimir insotita de episcopul Mihail si de multi preoti. Tot acum au fost aduse in Kiev si cinstitele Moaste ale Sfantului Mucenic Clement al Romei.

Se spune ca, pana sa ajunga printesa in palat, Vladimir o orbit. Vazandu-l, aceasta i-ar fi zis: „Daca vrei sa fii sanatos si sa vezi cu ochii, primeste Sfantul Botez indata, caci in alt mod nu te vei izbavi de orbire. Iar, daca te vei boteza, te vei mantui nu numai de orbirea trupeasca, ci si de cea sufleteasca!” Recapatandu-se vederea, Vladimir i-a indemnat sa se boteze pe toti cei din armata sa. Pana in anul 979, aproape tot poporul sau era botezat si credea in Dumnezeu.

Sfantul Vladimir cel Mare a fost tatal printilor Boris si Gleb, canonizati de Biserica Ortodoxa si praznuiti in zilele de 24 iulie (trecerea la cele vesnice) si 3 mai (mutarea cinstitelor Moaste). Sfantul Vladimir a trecut la cele vesnice in ziua de 15 iulie 1015, in localitatea Berestovo, aflata in apropiere de Kiev.

(Teodor Danalache – crestinortodox.ro)

mai mult
Sfinții zilei

Sfintii Epictet si Astion

Sf326

Sfintii Epictet si Astion sunt praznuiti pe 8 iulie. Sunt cei mai vechi martiri din tara noastra, atestati de izvoarele aghiografice. Ei au patimit in anul 290, ca urmare a persecutiei lui Diocletian (284-305). Sfintii Epictet si Astion au primit moartea martirica in cetatea Halmyris, vechea cetate crestina asezata pe malurile Dunarii ce se numea in antichitate „Almyra“.

Sfantul Epictet era originar din partile Rasaritului. A primit harul preotiei si s-a invrednicit de darul vindecarii orbilor, ologilor si a celor demonizati.

Sfantul Astion era nepotul senatorului roman Iulian. Se converteste la crestinism in urma intalnirii cu preotul Epictet si impreuna cu acesta ajunge in cetatea Halmyris. Mai tarziu si tanarul Astion se invredniceste de darul facerii de minuni, tamaduind un indracit si facand sanatos pe un om ce cazuse de la inaltime si ramasese aproape mort.

In acel timp, soseste in Halmyris comandantul Latronianus. Acesta afla ca in oras au ajuns doi straini care prin cuvantarile lor au facut pe multi sa renunte la cinstirea zeilor. La porunca lui Latronianus, Epictet si Astion sunt arestati si intemnitati.

Nu si-au facut cunoscute rudele si nici locul de natsere, ci doar faptul ca sunt crestini. Au fost supusi la diferite chinuri, dar in urma lor au ramas nevatamati. In urma acestor minuni, comandantul a poruncit sa nu li se dea hrana si apa timp de 30 de zile. Vor iesi biruitori si dupa cele 30 de zile de infometare.

Latronianus, vazand ca nu-i poate invinge in nici un fel, a poruncit ca celor doi sfinti sa li se taie capul. Astfel, pe 8 iulie i s-a taiat mai intai capul lui Astion si apoi si preotului Epictet. Din actul martiric reiese ca trupurile celor doi erau albe ca zapada si ca cei ce se atingeau de ele primeau vindecare de orice boala erau cuprinsi. Trupurile acestora au fost ingropate de crestini.

Dupa Edictul de la Milan, din anul 313, trupurile Sfintilor Epictet si Astion au fost ingropate in cripta bazilicii episcopale din Halmyris. Au ramas necunoscute celorlalti crestini, pana in data de 15 august 2001, cand ele au fost descoperite si depuse in Catedrala arhiepiscopala din Constanta.

Mihail Zahariade, conducatorul echipei de arheologi si cercetator stiintific principal la Institutul de Arheologie „Vasile Parvan” din Bucuresti a marturisit: „Santierul arheologic de la Halmyris a fost deschis in 1981, dar primele elemente ale bazilicii le-am descoperit in anul 2000. Atunci ne aflam spre sfarsitul campaniei, cand nu mai aveam timp si bani, astfel ca sapaturile au fost continuate anul viitor, la sfarsitul lunii iulie. Am decis impreuna cu sotia mea, Ileana-Ildiko, restauratoare la Muzeul National de Istorie a Romaniei, sa fac sapaturi nu la suprafata, ci sa fac o sectiune, caci banuiam ca vor fi acolo sfinte moaste, ca ruinele cetatii sunt cele ale vechiului Halmyris si ca aici sunt Epictet si Astion. Am facut sapaturi in prima zi, in a doua zi si asa mai departe. In ziua de 15 august au aparut primele elemente ale criptei martirice. Nu mi-a venit sa cred! Am vazut cripta, care trebuia sa fie una boltita, dar totul era prabusit din cauza invaziilor barbare care au jefuit si distrus bazilici si numeroase orase din Dobrogea si din sudul Dunarii. Dupa ce am curatat, am vazut paturile si inscriptia pictata de pe peretele estic al criptei, pe care se puteau descifra cateva cuvinte in limba greaca, precum «martirii lui Hr» de doua ori, «Asto», iar putin mai departe litera «n» si primele litere ale verbului «ibrio», care inseamna «a lovi», ceea ce dovedeste foarte clar ca aici a avut loc un act martiric”.

In prezent, moastele Sfintilor Epictet si Astion sunt prezente in Manastirea Halmyris, iar la Constanta au ramas doar cateva particele din sfintele lor moaste.

Rugaciune catre Sfintii Epictet si Astion

Sfintilor Mucenici Epictet si Astion, cautati acum spre noi, cei ce cu umilinta cadem inaintea sfintei voastre icoane si cinstim sfintele voastre moaste si ca unii ce v-ati invrednicit de mare cinste inaintea Atotputernicului Dumnezeu, rugati-va Acestuia sa ne izbaveasca de toate necazurile si primejdiile si sa dea iertare de pacate sufletelor noastre. Si ca cei ce sunteti podoaba si ocrotitorii tinutului Dobrogei, impreuna cu sfintii martiri Zotic Atal, Camasie si Filip, purtati de grija multimii credinciosilor ce va aduc voua cinstire.

Primiti acum prinosul nostru de dragoste, lauda si multumire catre milostivul Dumnezeu si prin darul celui Atotputernic, vindecati bolile noastre sufletesti si trupesti, dupa cum ati vindecat si copila acelui mare dregator. Si precum in timpul vietii voastre multime de oameni ati vindecat, asemenea vindecati si sufletele noastre cele asuprite de patimi si dureri. Si dupa cum prin viata curata, credinta si sfanta nevointa, ati biruit puterea vrajmasilor diavoli si ati castigat mila Dumnezeului nostru Celui in Treime slavit, asa si pe noi intariti-ne in credinta si ajutati-ne sa fim biruitori in lupta cu pacatul, spre castigarea virtutilor in locasurile ceresti. Ca impreuna cu voi sa cantam lui Hristos Dumnezeu in Imparatia cea fara de sfarsit, ca Lui I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Cel fara de inceput al Lui Parinte si cu Preasfantul si Bunul si de viata Facatorul Lui Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Mare Mucenic Procopie;
– Sfintei Teodosia, mama Sfantului Procopie;
– Sfintilor doi tribuni Antioh si Nicostrat;
– Sfantului Mucenic Avda;
– Sfantului Teofil;
– Sfantului Mucenic Anastasie din Ioanina.

Maine, facem pomenirea Sfintilor Mucenici Pangratie si Chiril.

(CrestinOrtodox.ro)

mai mult
Sfinții zilei

Sfantul Sisoe cel Mare

SfSisoe

Sfantul Sisoe cel Mare a fost ucenicul Sfantului Antonie cel Mare. A primit de la Dumnezeu puterea de a vindeca bolnavii, a scoate duhurile rele si a invia mortii. Sfantul Sisoe s-a nevoit in pustia Egiptului vreme de 72 de ani. Cuviosul Sisoe postea atat de mult, incat ajungea sa nu manance nimic timp de mai multe zile.

Intr-una din zile, un om se indrepta cu fiul sau spre chilia Sfantului Sisoe pentru a lua binecuvantare. Pe drum, copilul muri, insa tatal, fara a se tulbura si-a continuat drumul pana la batranul Sisoe. A intrat in chilia acestuia cu fiul sau in brate. A cazut la pamant pentru a fi binecuvantat. Dupa acest gest, tatal s-a ridicat, lasandu-l pe copil la picioarele Sfantului Sisoe.

Batranul, necunoscand ca fiul acestuia este mort, i-a spus:

– Ridica-te si du-te afara!

Dupa ce a rostit aceste cuvinte, copilul s-a ridicat si a iesit. In urma acestei minuni, tatal i-a spus Cuviosului Sisoe cele petrecute cu fiul sau, iar batranul i-a spus sa nu vesteasca nimanui despre cele petrecute pana la moartea sa.

Cuviosul Sisoe a trecut la cele vesnice in anul 429.

Un frate l-a intrebat pe avva Sisoe: „Daca suntem intr-o calatorie si calauza ne rataceste, trebuie sa-i atragem luarea-aminte?“. Batranul zice: „Nu“. Fratele intreaba: „Sa-l lasam atunci sa ne rataceasca?“. Batranul zice: „Dar ce sa faceti, sa luati un ciomag si sa-l bateti? Eu am cunoscut cativa frati care calatoreau sprin pustiut si calauza lor i-a ratacit, noaptea. Erau doisprezece si toti stiau ca s-au ratacit si fiecare se lupta cu sine, ca sa nu spuna. Cand s-a facut ziua, calauza si-a dat seama ca au gresit drumul si le-a zis: «Iertati-ma, ne-am ratacit». Toti i-au zis: «Stiam, dar am tacut». El a fost uluit si le-a zis: «Fratii se stapanesc pana la moarte, ca sa nu vorbeasca». Si L-a slavit pe Dumnezeu. Bucata de drum pe care o ratacisera era de douasprezece mile“.

Troparul Sfântului Cuvios Sisoe cel Mare

Glasul 1

Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Sisoe; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Condacul Sfântului Cuvios Sisoe cel Mare

Glasul 4

Arătatu-Te-ai astăzi…

Sihăstrind, înger pe pământ te-ai arătat, luminând, cuvioase, gândurile credincioşilor cu dumnezeieşti semne totdeauna. Pentru aceasta, pe tine, Sfinte Sisoe, cu credinţă te cinstim.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfintei Mucenite Lucia, fecioara, si a lui Rix, vicarul;
– Sfintilor 24 de mucenici care impreuna cu Lucia si cu Rix au marturisit pe Hristos;
– Sfintitului Mucenic Astie, episcopul Dirahiei;
– Sfintilor Arhip si Filimon;
– Sfintilor Mucenici Apolonie, Alexandrion, Epimah si Onisim.

Maine, facem pomenirea Sfintei Mucenite Chiriachi.

(CrestinOrtodox.ro)

mai mult
CreștinătateSfinții zilei

Sfantul Apostol Vartolomeu; Sfantul Luca al Crimeii

sf_bartolomeu

Sfantul Luca al Crimeei s-a nascut in data de 27 aprilie 1877 si a trecut la cele vesnice in ziua de 11 iunie 1961. Sfintele sale Moaste, izvoratoare de bun miros si tamaduitoare, se afla in orasul Sinferopol, din Crimeea.

In pofida terorii regimului bolsevic, el a refuzat in mod categoric sa faca operatii fara a avea in sala icoana Maicii Domnului. Pentru dragostea si credinta lui in Iisus Hristos, el a patimit mult in temnitele comuniste.


Troparul Sfantului Luca al Crimeei

Pe lauda doctorilor şi mândria Simferopolului, pe alesul ierarh al lui Hristos şi ocrotitorul Mănăstirii Dovra, pe Sfinţitul Luca Doctorul să-l lăudăm cu imnuri duhovniceşti şi cu sfinte cântări, că izvorăşte din belşug darurile vindecărilor.

Sfantul Vartolomeu

Sfantul Vartolomeu a fost unul dintre cei doisprezece ucenici ai lui Hristos. Impreuna cu Sfantul Apostol Filip si Mariami, sora acestuia, au fost prezenti in cetatile din Siria si Asia de Sus, vestind invatatura lui Hristos. Sfantul Filip a fost martirizat de catre conducatorul cetatii, in cetatea Ierapole din Frigia. Mariami a ajuns in Licaonia, iar Sfantul Vartolomeu in Arabia, Persia si apoi in India, unde a intemeiat mai multe biserici. A ajuns apoi in Armenia, unde i-a botezat pe multi, printre care si pe imparatul armean, Polimie. Dar din porunca fratelui imparatului, Astiagis, a fost prins si i s-a taiat capul. Crestinii au luat trupul sfantului si l-au ingropat cu cinste intr-un sicriu de plumb. Pentru ca la sfintele lui moaste se savarseau multe minuni, paganii au luat sicriul si l-au aruncat in mare. Dar apa marii l-a purtat pana in Insula Lipara, unde Episcopul Agathon, dupa o descoperire facuta in vis, a mers si l-a intampinat la marginea marii, apoi l-a luat si l-a inmormantat cu cinste in biserica. Dupa un timp, sfintele sale moaste au ajuns la Benevento, iar de acolo, la Roma.

Troparul Sfantului Apostol Vartolomeu

Apostole sfinte Vartolomeu, roaga pe milostivul Dumnezeu, ca sa dea iertare de greseli sufletelor noastre.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Axion Estin”;
– Soborului Arhanghelului Gavriil din Adin;
– Sfantului Mucenic Teopempt impreuna cu alti patru;
– Sf. Neanisi;
– Sfantul Varnaba.
– Sfantului Luca al Crimeii

Maine, facem pomenirea Sfintilor Cuviosi Onufrie cel Mare si Petru Atonitul.

(crestinortodox.ro)

mai mult
Sfinții zilei

Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava – 2 iunie

ic-sf86

Atunci Sfântul Mucenic Ioan a răspuns:

„O, judecător tiran, eu nu mă îngrijesc nici câtuşi de puţin de rănile trupului meu cel zdrobit; căci cu cât se strică omul nostru cel din afară, cu atât omul nostru cel dinlăuntru se înnoieşte, după cum grăieşte Marele Apostol Pavel”.

Viaţa Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Mulţi au vieţuit în lume viaţă bună şi plăcută lui Dumnezeu, după învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos şi după învăţătura Sfinţilor Lui Apostoli. Dintre aceştia este şi Sfântul Ioan, Marele Mucenic al lui Hristos, care deşi s-a arătat cu mult timp mai târziu, însă nu este mai mic decât cei de demult. Căci Stăpânul Hristos şi Dumnezeul nostru, dătătorul de nevoinţe, a încununat nu numai pe ucenicii cei din vremea cea de demult, ci şi acum, în vremea cea mai de pe urmă, deschide uşa mărturisirii celor ce vor a se face mucenici şi îi cinsteşte cu aceeaşi cinste, încununându-i cu aceleaşi cununi. Deci se cade să începem a istorisi de unde este naşterea şi creşterea sfântului ce se prăznuieşte astăzi, ce fel de lucruri bune a făcut, cum a mărturisit pe Hristos şi cum a pătimit pentru dragostea Lui.

În părţile Capadociei, care se mărgineşte cu Armenia mică, este o cetate mare şi vestită ce se numeşte Trapezunda. Acea cetate aflându-se lângă mare, multe corăbii de pretutindeni se abăteau pe acolo, pentru îndestularea mărfurilor şi pentru avuţia ce se afla în ea. Din această cetate a odrăslit acest mare plăcut al lui Dumnezeu, Sfântul Mare Mucenic Ioan. El s-a născut din părinţi creştini, binecredincioşi, iubitori de Dumnezeu şi împodobiţi cu fapte bune; întru care şi pe acest fiu iubit al lor, pe fericitul Ioan, crescându-l şi deprinzându-l, l-au făcut desăvârşit în faptele cele bune creştineşti. Iar de vreme ce acea cetate este zidită lângă mare şi cetăţenii ei erau obişnuiţi a umbla cu corăbiile pe mare şi a face neguţătorie, spre a-şi câştiga cele de trebuinţă, de aceea şi fericitul Ioan adeseori, intrând în corabie şi ducându-se în multe cetăţi, făcea neguţătorie.

Deci într-o vreme, i s-a întâmplat lui că a intrat într-o corabie a unui om dintr-altă ţară care avea multă neguţătorie. Acela era de neam francez, cu credinţa latin, adică papistaş, cu năravul sălbatic, nemilostiv şi fără de omenie. Deci fericitul Ioan, intrând în acea corabie cu un astfel de om, diavolul a început a-i pizmui viaţa cea îmbunătăţită şi plăcută lui Dumnezeu, fiindcă vrăjmaşul nu suferea cu uşurinţă faptele cele bune ale fericitului Ioan. Căci îl vedea adeseori rugându-se lui Dumnezeu, postind, fiind blând şi plecat către toţi, lesne apropiat tuturor, făcând milostenie către toţi, miluind pe toţi cei lipsiţi ce erau în corabie, îndestulându-i cu cele de nevoie, iar pe cei bolnavi mângâindu-i, dându-le lor cele de nevoie din averile lui şi întinzându-le mână de ajutor în toate. Ochii lui pururea erau plini de lacrimi şi, izvorând totdeauna lacrimi, îşi zicea: „De vei milui pe fratele cel ce pătimeşte rău, miluit vei fi şi tu de Dumnezeu. Cum vei mângâia pe cel întristat aşa vei fi şi tu mângâiat de Dumnezeu”.

Acestea văzându-le vrăjmaşul cel nevăzut şi pizmuindu-l, a vrut să facă sfântului împiedicare de la calea mântuirii. Deci, mai întâi, a gândit să-l depărteze de la dreapta şi sfânta credinţă a Bisericii Răsăritului. Pentru aceasta a îndemnat asupra fericitului pe vrăjmaşul cel văzut, pe căpitanul corăbiei, care se împotrivea credinţei celei drepte, ca să ocărască pe dreptcredinciosul rob al lui Hristos, pentru buna credinţă a Răsăritului. De aceea, între ei se făcea mare ceartă pentru credinţă în călătoria pe mare, şi totdeauna Sfântul Ioan biruia pe acel francez, ca un preaiscusit în învăţăturile cărţilor şi preaînţe- lept; şi astfel îi ruşina socoteala lui cea nedreaptă şi ereticească. De aceea, francezul acela se mânia foarte rău asupra nebiruitului ostaş al lui Hristos, se iuţea şi îl batjocorea cu multe ocări şi-l vrăjmăşuia, gândind rău asupra lui.

O vrăjmăşie ca aceea aprinzându-se în apuseanul acela, ei au sosit cu corabia la malul Mării Negre cel dinspre ţara Moldovei, lângă Cetatea Albă. Deci, ieşind din corabie, vrăjmaşul cel rău şi pizmaş s-a dus la eparhul cetăţii, care era cu neamul şi credinţa turc, fierbinte păzitor şi apărător al credinţei sale celei turceşti. Şi a adus căpitanul la cadiu următoarea pâră împotriva Sfântului Ioan, zicând: „O, cadiule, este un bărbat în corabie, care a venit cu mine aici şi voieşte să se lepede de credinţa sa cea creştinească şi să se înstrăineze de patria sa. El voieşte a se apropia de credinţa voastră şi să primească legea voastră cea turcească, ca să se facă părtaş al seminţiei voastre. Aceasta o ştiu deoarece, călătorind noi pe mare, de multe ori mi-a spus despre aceasta şi s-a jurat înaintea mea cu multe jurăminte că nicidecum nu-şi va schimba gândul său. De aceea tu să ai îndată purtare de grijă pentru el, ca să-l aduci la credinţa voastră; căci multă cinste vei avea de la împăratul şi de la toţi cei de un neam şi de o credinţă cu tine, căci acest bărbat este înţelept şi iscusit cuvântător, ritor prea ales şi vestit, şi nu este mai mic sau mai prejos cu neamul decât cei ce sunt mai mari, mai de cinste şi mai de frunte în cetatea Trapezunda”.

Acestea auzindu-le acel eparh păgân, s-a umplut de bucurie şi şezând la locul unde avea obicei a judeca, a poruncit să cheme cu cinste la sine pe fericitul Ioan. Iar când a venit şi a stat înaintea lui, eparhul, privind la el cu faţa veselă, i-a zis cu blândeţe: „M-am înştiinţat destule despre tine, cum că eşti om ales şi înţelept, din cei de frunte din Trapezunda, şi cum că ai iubit credinţa noastră cea mahomedană şi voieşti a te apropia de ea. Căci astfel este credinţa noastră, încât se lipesc şi-şi aprind inima de ea toţi cei ce sunt cu gând curat şi o înţeleg pe ea; şi celor ce o primesc cu bucurie, le dă viaţă bine norocită şi lungime de zile, pe când credinţa creştinească este vrednică de râs. Pentru aceea, o prietene, nu mai zăbovi, ci leapădă credinţa creştinească care este defăimată şi batjocorită de toţi şi cu glas mare înaintea a tot poporul ce s-a adunat aici, huleşte şi blestemă legea şi credinţa cea creştinească, căci pentru aceasta s-a adunat aici poporul, împreună cu femeile şi cu copiii lor, ca să te audă pe tine mărturisind acum credinţa noastră; fiindcă au auzit despre tine că voieşti acum să te faci propovăduitor al credinţei noastre celei strălucite, bine norocite şi desfătate.

Deci vino, o, minunatule, şi stai împreună cu noi şi preamăreşte cu glas minunat soarele cel strălucitor, dă cinste luceafărului care răsare înaintea soarelui şi adu jertfă luminătorilor cereşti, celor ce luminează toată lumea. Astfel te vei învrednici de la împăratul nostru de multă cinste şi de mari vrednicii; iar nouă ne vei fi ca un frate adevărat, îndulcindu-te de viaţa cea dulce împreună cu noi. Deci calcă în picioare legea şi credinţa creştinească, ca una ce este defăimată şi proastă, încât să vadă şi alţii şi să înveţe de la tine a cinsti credinţa noastră”.

Iar fericitul Ioan, câtă vreme acel cadiu viclean şi răucredincios grăia aceste cuvinte, a ridicat ochii inimii sale la ceruri şi cerea ajutor de la Dumnezeu, Care a zis în Sfânta Evanghelie:Când veţi fi duşi înaintea domnilor şi împăraţilor, pentru numele Meu, să nu vă gândiţi mai înainte ce veţi grăi sau ce veţi răspunde în acel ceas, că vi se va da vouă cuvânt căruia nimeni nu va putea a se împotrivi, nici a răspunde toţi cei ce se vor împotrivi vouă.

Apoi, căutând cu ochii cei simţiţi către tiran şi, răspunzând cu bună îndrăzneală, a zis: „O, cadiule! Mi se pare că minţi pe faţă. Aceste cuvinte nu sunt ale mele, nici nu mi-a venit în cuget vreodată să mă lepăd de sfânta credinţă a Domnului meu Iisus Hristos! Să nu se întâmple un lucru necuvios ca acesta, nici să mă lase Dumnezeu să primesc în mintea mea un gând păgânesc ca acesta. Acestea toate sunt meşteşugiri ale vrăjmaşului adevărului şi ale satanei, tatăl tău; că, intrând în tine ca într-un vas al său, grăieşte prin tine către mine, şi nădăjduind că mă va trage spre pieire, se sileşte să mă depărteze de la Dumnezeul cel adevărat, care precum este Ziditor al tuturor făptu­rilor văzute şi nevăzute, aşa şi al soarelui acesta, pe care tu îl cinsteşti ca pe un Dumnezeu. Iar tu, fiind cuprins cu întunericul amăgirii, nebuneşte aduci făpturii cinstea aceea, care se cade a se aduce numai lui Dumnezeu cel adevărat, făcătorul soarelui căruia tu te închini.

Deci nu te amăgi că mă vei pleca la minciună, ci mai vârtos tu însuţi învăţându-te de la mine taina adevărului, leapădă, te rog, întunericul păgânătăţii care zace în sufletul tău şi învredniceşte-te a te face fiu al luminii, strălucind cu razele dumnezeiescului Botez mai mult decât soarele. Şi nu socoti că soarele care se vede pe cer este Dumnezeu, ci cunoaşte că este un luminător făcut din fiinţa focului şi pus pe cer de Dumnezeu, Ziditorul lui, spre slujba oamenilor. Acela, adică soarele, s-a zidit în a patra zi; deci cum poate zidirea să fie Dumnezeu?”

Nişte cuvinte ca acestea zicând Sfântul Ioan, şi-a ridicat mâinile şi ochii către cer, şi a strigat cu glas mare în auzul tuturor: „Să nu-mi fie mie a mă lepăda de Tine, Hristoase Mântuitorul meu, Care eşti Dumnezeu preamărit împreună cu Tatăl Tău Cel fără de început şi cu Preasfântul Duh, o Putere şi o împărăţie! Nu mă voi închina soarelui, nu voi sluji focului, nu voi jertfi luceafărului, nu mă voi lepăda de lumină, nu mă voi lipi de întuneric, nu voi lăsa pe Dumnezeul meu şi nici nu voi sluji diavolului!” Zicând aceste cuvinte mărturisitorul lui Hristos, cu multă îndrăzneală şi cu faţă veselă, tiranul îşi schimba adeseori faţa sa, aprinzându-se înăuntru de focul mâniei. Şi neputând mai mult să rabde pe mucenic, care îi grăia împotrivă şi îi arăta păgânătatea şi deşarta lui credinţă, căci pe Hristos pe Care Îl hulea păgânul ighemon, pe Acela Sfântul Ioan Îl lăuda şi Îl propovăduia în mijlocul poporului că este Dumnezeu adevărat; iar credinţa lui păgânească, sau mai bine zis înşelăciunea, o defăima şi o surpa până la sfârşit; pentru aceasta a poruncit ostaşilor săi să-l dezbrace pe mucenic de hainele sale.

Şi îndată făcând ostaşii cele poruncite, sfântul stătea gol, fiind îmbrăcat întru Hristos. După aceea, cadiul a poruncit să se aducă multe toiege înaintea lui, şi uitându-se către mucenic, a zis: „Nu spune către noi nişte poveşti ca acestea, ci leapădă-te îndată de credinţa cea nefolositoare şi primeşte legea noastră cu toată inima, precum ai făgăduit, şi împodobeşte-te cu legile noastre. Părăseşte de acum acele lungi cuvântări ale tale şi împlineşte ceea ce ai făgăduit; iar de nu, apoi mă jur pe legea noastră cea bine norocită şi slăvită, că nu numai îţi voi zdrobi trupul cu toiegele acestea, dar te voi munci şi cu alte munci prea cumplite şi nesuferite firii; iar mai pe urmă te voi omorî cu moarte grea”.

Iar sfântul, răspunzând, a zis: „Tiranule şi plinule de toată spur­căciunea, nu sunt mincinos, nici cuvântător de poveşti precum spui tu, ci sunt rob şi mărturisitor al adevăratului Dumnezeu Cel preamărit în Sfânta Treime. In El m-am învăţat a crede de la strămoşii şi de la părinţii mei, Lui unuia mă închin, Aceluia aduc jertfă de laudă, pe El Îl mărturisesc, că este Ziditor al tuturor făpturilor, pe Acela îl aştept judecător al viilor şi al morţilor. Acela va veni să răsplătească fiecăruia după faptele lui în vremea aceea, când, după porunca Lui, soarele acesta ce se vede, aşezat şi rânduit de Dânsul pentru slujba oamenilor, se va întuneca. Pentru aceea nu te mai nădăjdui că vei auzi altceva de la mine decât numai cele ce le-am zis întâi şi de la început, acelea le grăiesc şi acum şi le voi grăi până la sfârşit.

Că niciodată nu mă voi lepăda de Hristos Dumnezeu şi Făcătorul meu, niciodată nu voi cinsti mai mult făptura decât pe Făcătorul, nu mă voi închina zidirii mai mult decât Ziditorului, nu voi defăima sfânta credinţă în Dumnezeul meu, în care m-am născut şi în care m-am deprins de la părinţii mei, până când voi fi stăpân al gândului meu; şi, mai ales, până când voi răsufla văzduhul acesta. Deci nu mai zăbovi, lucrător al nedreptăţii, ci arată obiceiul tău de câine şi fără de omenie care este ascuns în tine; scapă-te odată de grija cea pentru aflarea muncilor, cu care voieşti să mă munceşti, şi trimite-mă mai degrab cu orice fel de moarte vei voi la Dumnezeu, Stăpânul meu cel dorit de mine. Deci fă degrab ceea ce ai să faci, pentru că urechile mele nu pot să audă mai mult cuvintele tale cele necurate, de care zice proorocul:Venin de aspidă este sub buzele lor. Nici ochii mei să nu mai vadă faţa ta cea spurcată, despre care iarăşi acelaşi prooroc zice într-alt loc:Umple feţele lor de ocară şi vor căuta numele Tău, Doamne!

Iată ai înaintea ta trupul meu gol, gata pentru muncile tale! Bate-l cu toiege, arde-l cu foc, îneacă-l în mare, taie-l în bucăţi cu sabia, pune asupra lui şi alte munci; şi dacă ai mai cumplite decât acestea, şi pe acelea nu te lenevi a le aduce asupra mea; de vreme ce, pe toate acestea şi pe cele mai multe decât acestea, eu sunt gata a le răbda cu plăcere şi cu bucurie, pentru dragostea lui Hristos, Dumnezeul meu”.

Iar tiranul cel sălbatic şi nemilostiv, auzind cuvintele acestea ale viteazului mărturisitor, s-a aprins de mânie şi îndată a poruncit să întindă pe mucenic la pământ şi să-l bată fără de milă cu toiege noduroase. Deci atât de cumplit l-au bătut slugile tiranului pe răbdătorul de chinuri al lui Hristos, încât s-a zdrobit trupul lui în multe bucăţi şi lipindu-se pe toiege, se arunca sus în aer, iar tot locul pe care era întins mucenicul s-a roşit de sângele lui. Deci viteazul pătimitor răbdând cu bărbăţie o muncă ca aceea, şi-a ridicat ochii minţii sale către cer şi a zis: „Mulţumesc Ţie, Stăpâne Dumnezeule, că m-ai învrednicit a mă spăla cu sângele meu şi a mă face curat de păcatele mele, care mi s-a întâmplat a le păcătui înaintea ta, după Sfântul Botez, din neputinţa omenească”. Iar muncitorii aceia, auzind pe mucenic rugându-se lui Dumnezeu, s-au umplut de mai multă mânie şi atât de cumplit l-au bătut, până ce i s-a stins şi glasul.

Apoi, făcându-se seară, ighemonul a poruncit să lege pe sfântul mucenic, care abia sufla, cu două lanţuri, să-l arunce în temniţă şi să-l păzească până a doua zi, spre o mai mare muncă. Şi neputând mucenicul lui Hristos să meargă singur de cumplitele răni, muncitorii l-au târât ca pe un mort şi astfel l-au închis în temniţă. Iar a doua zi, tiranul acela cu chipul de fiară, şezând la locul lui cel obişnuit de judecată, a poruncit să aducă înaintea lui pe Sfântul Mucenic Ioan.

Deci răbdătorul de chinuri şi viteazul ostaş al lui Hristos a venit înaintea lui cu faţa luminată şi cu sufletul vesel. Şi privind răucredinciosul cadiu spre el şi văzându-l astfel luminat şi vesel – căci darul şi puterea lui Dumnezeu care a întărit pe sfinţii mucenici cei de demult, aceea întărea şi pe Sfântul Ioan, care pătimea pentru aceeaşi mărturisire a bunei credinţe şi a preasfântului nume al lui Hristos Dumnezeul nostru -, s-a mirat foarte mult că, după atâtea cumplite munci, se mai află suflet în el şi, ca şi cum n-ar fi pătimit nimic, se arată aşa de vesel.

Deci a zis către el: „O, Ioane, nu vezi în ce fel de ruşine şi necinste te-a adus neînduplecarea şi nesupunerea ta, încât puţin a lipsit de nu ţi-ai pierdut şi viaţa, care este atât de scumpă şi de iubită tuturor oamenilor. însă de te vei pleca sfatului şi socotelii mele, este gata însănătoşirea ta, căci în puţine zile, rănile şi zdrobirile trupului tău se vor tămădui; fiindcă noi avem doctori foarte iscusiţi, veniţi din India şi din Persia. Iar de nu voieşti să asculţi de sfatul meu, ci încă vrei să mai petreci în creştinătatea ta, apoi să ştii că te aşteaptă mai multe şi mai cumplite bătăi”.

Atunci Sfântul Mucenic Ioan a răspuns: „O, judecător tiran, eu nu mă îngrijesc nici câtuşi de puţin de rănile trupului meu cel zdrobit; căci cu cât se strică omul nostru cel din afară, cu atât omul nostru cel dinlăuntru se înnoieşte, după cum grăieşte Marele Apostol Pavel. Eu nu am altă grijă, decât numai să rabd până la sfârşit muncile ce se vor aduce asupra mea de la tine, pentru Hristos Cel ce mă întăreşte şi Care a zis:Cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui. Deci, de ai gândit şi ai aflat şi alte munci, mai noi şi mai cumplite, pune-le asupra mea; căci rănile cele mai dinainte, care le-ai adus asupra mea, eu le socotesc întru nimic!”

Nebunul tiran s-a ruşinat foarte mult de aceste cuvinte prea înţelepte şi, tremurând cu totul de mânie, a răcnit ca o fiară şi a poruncit să-l bată mai cumplit. Deci muncitorii aceia au bătut multe ceasuri pe răbdătorul de chinuri, până au obosit cei ce-l băteau. Iar după aceea schimbându-se unii după alţii, aşa l-au muncit până ce s-au rănit şi s-au rupt şi cele dinlăuntru ale sfântului. Astfel muncind slugile acel trup tare ca diamantul, au slăbit. Şi toţi câţi se adunaseră la acea privelişte şi priveau la acele cumplite munci, strigau asupra nelegiuitului judecător, ocărându-i obiceiul lui cel nemilostiv şi sălbăticia lui cea de fiară. Iar sfântul şoptea cu buzele şi se ruga lui Dumnezeu să-i dea răbdare până la sfârşit.

Atunci tiranul a poruncit să aducă un cal sălbatic şi să lege picioarele mucenicului de coada calului, după aceea unul din ostaşi să încalece pe calul acela şi să alerge pe uliţele cetăţii cât va putea; şi astfel să târască pe pătimitorul lui Hristos prin toată cetatea. Deci sfântul a fost tras prin toate uliţele cetăţii, încât s-a făcut privelişte îngerilor şi oamenilor. Îngerilor s-a făcut privelişte de bucurie şi veselie,că bucurie se face în ceruri, a zis Domnul în Sfânta Evanghelie,pentru un păcătos care se pocăieşte, iar dacă pentru un păcătos se face bucurie, cu atât mai vârtos pentru un mucenic atât de răbdător, care pătimea pentru dragostea Domnului unele ca acestea. Iar oamenilor celor bine credincioşi li s-a făcut privelişte de jale. Şi cum să fie de jale, când vedeau calul alergând şi trăgând după el pe mucenic prin locuri aspre? Când vedeau pământul roşindu-se cu sângele lui, şi bucăţile de carne ce cădeau din trupul lui, iar capul trântindu-se de pământ şi de pietre? Cine nu s-ar fi umilit şi nu ar fi vărsat izvoare de lacrimi, văzând unele ca acestea? Poate numai acela care n-ar fi avut fire cuvântătoare.

Astfel fiind tras Sfântul Ioan de acel nemilostiv călăreţ, când a ajuns pe la locuinţele jidoveşti şi alerga trecând pe uliţele lor, mulţime de evrei batjocoreau pe mucenic, care era târât de calul acela, şi strigând şi strâmbând feţele lor, aruncau în el cu ce se întâmpla a avea în mâini, râzând fără de rânduială. Iar unul din acei jidovi, alergând în casa sa, a apucat o sabie goală şi, ajungând pe sfântul ce era târât, i-a tăiat cinstitul şi sfântul lui cap. Şi astfel bunul şi viteazul ostaş al lui Iisus Hristos şi-a sfârşit nevoinţa sa mucenicească, dându-şi în mâinile Domnului sfântul şi luminatul său suflet. Iar cinstitul lui trup, dezlegându-l ostaşul acela de la coada calului, l-a lăsat în acel loc, neîngropat, nebăgat în seamă şi neîngrijit. Şi astfel zăcea împreună cu capul lui cel tăiat, şi nimeni din creştini nu îndrăznea a se apropia sau a se atinge de el, temându-se de urgia păgânilor.

Iar după ce s-a înnoptat, s-a făcut o minune ca aceasta asupra trupului sfântului mucenic: deodată s-au arătat multe făclii arzând, iar trei bărbaţi cu haine albe cântau cântare de cuvinte sfinţite şi negrăite şi tămâiau împrejurul trupului mucenicului. Şi s-a arătat un stâlp de foc deasupra sfintelor moaşte, întărit până la cer. Minunea aceasta s-a văzut de mulţi, iar mai ales de cei ce locuiau împrejurul locului unde zăceau sfintele lui moaşte. Iar unul din jidovi, a cărui casă era aproape de acel loc unde zăcea mult pătimitorul trup al sfântului, părându-i-se că preoţii creştini au venit să-l ia şi să-l dea îngropării celei obişnuite, a luat un arc cu săgeată şi s-a apropiat acolo, vrând să săgeteze pe unul din acei preoţi. Deci, punând săgeata în arc, a tras cât a putut şi când a vrut să dea drumul săgeţii, săgeata şi coarda s-au lipit de degetele mâinii lui drepte, iar arcul de mâna lui stângă, încât nu putea nici să trimită săgeata, nici mâinile să le dezlipească.

Aşa a petrecut toată noaptea acel jidov, fiu de viperă. Şi făcându-se ziuă, acei minunaţi bărbaţi şi stâlpul de foc şi făcliile s-au ascuns, făcându-se nevăzuţi; iar bărbaţii, femeile, tinerii şi bătrânii alergau la locul acela, pentru a vedea pe acel ticălos săgetător, cum stătea astfel nemişcat, precum întinsese arcul şi săgeata, ca fiind fere­cat cu fiare, însă fiind legat cu puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu.

Deci iudeul acela, deşi nu voia, povestea tuturor cu de amănuntul toate cele văzute de dânsul asupra trupului mucenicului şi cum i s-a făcut de Dumnezeu acea răzbunare, pentru încercare cea cu îndrăzneală a lucrului celui rău. Iar după ce a făcut către toţi de multe ori arătarea şi mărturisirea acelei minuni, i s-au dezlegat mâinile şi a scăpat de pedeapsă. Iar cadiul înştiinţându-se de această minune, s-a temut foarte tare. Pentru aceea a poruncit creştinilor să ia trupul mucenicului şi să-l îngroape. Deci creştinii luându-l, l-au îngropat cu cinste lângă biserica lor.

Iar după ce au trecut câteva zile, francezul acela care vânduse pe sfânt spre mucenicie, a voit să fure cinstitul lui trup şi să-l ducă în patria sa. Poate că s-a căit pentru răutatea sa sau poate a avut de gând să spună pe urmă că sfântul a fost de credinţa lor cea apuseană. Deci într-una din nopţi, aflând vreme prielnică pentru acel lucru cugetat în sine, a mers cu ai săi la mormântul mucenicului şi a început a săpa locul şi a descoperi mormântul, vrând să ia cinstitele lui moaşte. Dar în acel ceas, ostaşul lui Hristos s-a arătat în somn preotului acelei biserici şi a zis: „Scoală-te îndată şi aleargă la biserică, că iată acel francez voieşte să fure trupul meu”. Iar preotul, sculându-se îndată, a alergat cu toată puterea sa la biserică şi a găsit mormântul săpat şi deschis; iar trupul sfântului aproape să fie furat. Deci a izgonit pe acel francez şi pe oamenii săi nelucrători şi deşerţi. Şi chemând pe creştinii acelei biserici, le-a povestit cele făcute şi toţi au preaslăvit pe Dumnezeu, Cel ce preamăreşte pe sfinţii Săi. Şi luând cinstitele moaşte ale sfântului mucenic, le-au dus în biserică, aşezându-le în altar aproape de Sfânta Masă.

Acolo au stat acele sfinte moaşte ale Sfântului Mucenic Ioan mai bine de şaptezeci de ani, făcându-se asupra lor arătări dumne­zeieşti ziua şi noaptea. Uneori se arăta oarecare lumină minunată; uneori un stâlp de foc se arăta pogorându-se asupra sfintelor moaşte; alteori îngeri pogorându-se asupra lor şi suindu-se la cer, iar alteori ieşea de acolo bună mireasmă negrăită. Şi multe şi felurite tămăduiri se făceau acolo, încât a străbătut pretutindeni vestea minunilor care se făceau la acele sfinte moaşte.

într-acea vreme domnea în ţara Moldovei binecredinciosul şi de Hristos iubitorul domn Alexandru, marele voievod, care se împodo­bea nu numai cu toate felurile de fapte bune, pentru care s-a numit şi „cel Bun”, ci era aprins şi cu dragoste şi cu râvnă dumnezeiască către sfinţii mucenici.

Deci auzind el de multele minuni ce se făceau de sfintele moaşte ale acelui mucenic, a dorit să le aibă la sine, iar mai cu seamă să-şi împodobească ţara cu acea nepreţuită vistierie. Deci, sfătuindu-se cu prea sfinţitul arhiepiscop a toată ţara, Iosif, a trimis la Cetatea Albă, pe oarecare din boierii săi, cu mulţime de ostaşi şi cu multă avere. Iar aceia, mergând la mai sus zisa cetate, au răsturnat – după cum spune zicala – toată piatra, necruţând nici bani, nici daruri pe la cei ce aveau trebuinţă de acestea – căci Cetatea Albă era atunci sub stăpânirea otomanilor – şi astfel şi-au dobândit dorirea.

Deci luând acele sfinte moaşte, multă părere de rău au pricinuit credincioşilor de acolo. Iar când se apropiau cu dânsele de cetatea domnească a Sucevei, a ieşit întru întâmpinarea lor marele Voievod Alexandru cel Bun, cu toţi boierii săi cei mari, încă şi preasfinţitul arhiepiscop Iosif, cu tot clerul său cel duhovnicesc şi tot poporul. Şi astfel au întâmpinat cu bucurie, cu făclii, cu tămâie şi cu miruri bine mirositoare pe mucenicul lui Hristos, cel ce bine a voit a veni la dânşii. Iar marele voievod, căzând pe sicriul Sfântului Mucenic Ioan, a îmbrăţişat mult pătimitoarele sale moaşte şi, punându-şi ochii şi gura pe cinstitele mâini ale mucenicului, le-a sărutat cu multă evlavie şi credinţă. Apoi, vărsând multe lacrimi de bucurie, a pus pe Sfântul Mucenic Ioan ca păzitor al său şi al stăpânirii sale, încă şi al binecre- dinciosului popor al ţării Moldovei. Astfel, cu mare cinste au aşezat cinstitele moaşte ale mucenicului în Sfânta Mitropolie din Suceava, care era pe acea vreme cetate domnească şi capitală a Moldovei.

Deci sfintele moaşte au stat mulţi ani în Sfânta Mitropolie a Sucevei, până când, mutându-se scaunul domniei la Iaşi, la mijlocul ţării, s-a mutat acolo şi scaunul mitropoliei. Deci vremurile fiind tulburi, stăpânitorii ţării cei duhovniceşti şi politiceşti aveau frică să nu se prade de neamuri păgâne acel odor nepreţuit. Pentru aceea au adus sfintele moaşte la Iaşi şi le-au aşezat în biserica Sfintei Mitropolii. Iar la anul de la zidirea lumii 7l94, iar de la Naşterea lui Hristos l686, domnind peste ţara Moldovei răposatul şi fericitul întru pomenire Constantin Cantemir voievod, şi mitropolit fiind Dositei cel vestit întru multa învăţătură, a venit Ioan Sobieţchi, craiul polonez, cu oştile sale, trecând asupra Bugeacului tătărăsc şi întorcându-se prin târgul laşului. Iar mitropolitul Dositei, cu ştirea craiului leşesc, văzând vremurile tulburi şi nepaşnice şi temându-se ca să nu pricinuiască vreo robie a ţării şi, împreună cu ţara, să se prade de alte neamuri străine şi barbare şi această vistierie sfântă şi nepreţuită, a ridicat sfintele moaşte ale Sfântului Ioan şi luându-le cu sine, împreună cu toate odoarele sfintei mitropolii şi cu hrisoavele moşiilor ei, s-a dus împreună cu oastea crăiască în ţara leşească, cu gândul să se sprijinească acolo, ca la nişte vecini buni, până se vor linişti tulburările şi se va face pace, ca apoi iarăşi să le aducă pe toate în Moldova la locul lor.

Dar prelungindu-se vremea tulburărilor, mitropolitul Dositei nu a ajuns să-şi împlinească scopul şi făgăduinţa sa, căci a murit acolo în ţara leşeasca şi de ceea ce s-a temut ca să nu se întâmple de la alte neamuri barbare, a împlinit-o el cu lucrul; căci a păgubit ţara Moldovei multă vreme de acea vistierie nepreţuită. încă şi cei de pe urmă, neavând osârdie să încerce cu dinadinsul să aducă la locul lor acele sfinte moaşte, până a nu se învechi lucrul, le-au lăsat acolo în ţara leşească împreună cu odoarele sfintei Mitropolii, aşezate într-una din bisericile din târgul ce se numeşte Jolcova. Iar acolo, fiind sfintele moaşte sub stăpânirea apusenilor, vărsau neîncetate minuni şi izvorau tămăduiri spre cei ce alergau cu credinţă, cu dragoste şi cu evlavie la ajutorul sfântului.

Şi au stat sfintele moaşte mulţi ani în ţara leşească, în târgul cel mai sus arătat, unde le lăsase Dositei Mitropolitul, până s-a cuprins de stăpânirea apuseană o bucată mare din ţara Moldovei, care s-a numit Cordunul şi în care s-a cuprins şi târgul Sucevei. Acolo se afla şi Mitropolia cea veche, în care fuseseră aşezate sfintele moaşte, după ce s-au adus de la Cetatea Albă, de prea fericitul întru pomenire şi prea binecuvântatul şi de Hristos iubitorul, Alexandru Voievod, care s-a numit şi cel Bun, pentru faptele lui bune ce a făcut.

Iar în anul de la mântuirea lumii l783, în patru zile ale lunii iunie, venind Iosif, împăratul Austriei, a mers pe la marginea Cordu- nului, ca să vadă hotarul, şi a venit şi prin satul ce se numeşte Bosanci.

De acolo a mers şi în Suceava, căci nu este departe de acel sat târgul Sucevei, şi a intrat în biserica Mitropoliei. Deci, privind în toate părţile şi văzând între altele şi locul în care fuseseră aşezate mai înainte sfintele moaşte ale Sfântului Ioan cel Nou, a întrebat pe episcopul Rădăuţiului, Dositei: „Ce loc este acolo?” Episcopul a răspuns, zicând: „Acolo au fost aşezate sfintele moaşte ale Sfântului Ioan cel Nou”. Iar împăratul arătând cu mâna, a zis: „Se vor aduce şi se vor aşeza iarăşi acolo”. Fiindcă episcopul mai înainte făcuse cererea aceasta.

Deci, chemând episcopul pe un ieromonah, anume Ioasaf, fost egumen al Mănăstirii Putna, i-a poruncit să se gătească a merge la cetatea Jolcova pentru aducerea sfintelor moaşte. Iar el, pregătindu-se, a pornit către Ţara Leşească spre cetatea Liovului şi, într-o Duminică, în optsprezece zile ale lunii iunie, a ajuns acolo; fiind şi arhimandritul Meletie trimis mai înainte pentru această pricină. Acolo aflându-se şi împăratul, a poruncit la două regimente de ostaşi să meargă mai înainte la cetatea Jolcova, în care se aflau sfintele moaşte la o mănăstire baziliană, ca să nu se facă vreo tulburare în popor pentru luarea sfintelor moaşte. Acea mănăstire fusese ortodoxă în vremea când a fost acolo mitropolitul Dositei cu sfintele moaşte.

Deci trimişii au pornit pentru luarea sfintelor moaşte şi, ajungând la marginea cetăţii Jolcova, într-o mahala a unei biserici iarăşi baziliene, au găsit toată cetatea înconjurată de străjile celor două regimente, care străji erau atât de sus aşezate, încât puteau să se vadă una cu alta. Şi era dată poruncă împărătească ca tot poporul să stea închis prin casele lor; iar cel care va ieşi afară să fie împuşcat. Deci numiţii trimişi zăbovind la locul acela până la miezul nopţii, atunci a venit poruncă să pornească cu careta cea pregătită, spre luarea raclei cu sfintele moaşte. Şi astfel au pornit la miezul nopţii, prin întuneric, fără nici o lumină.

Şi împreună cu ei era un om cu numele Gheorghe, de neam grec, fratele casierului din Liov, care era trimis mai înainte pentru această treabă. Deci au ajuns cu toţii la întâia strajă nemţească. Şi înconjurându-i straja, acel Gheorghe, povăţuitorul părinţilor, a vorbit cu mai marele străjii şi îndată i-au liberat. De acolo mergând înainte şi trecând prin alte străji, care nu le-au zis nimic, au intrat pe poarta cetăţii şi, mergând către biserica în care se aflau sfintele moaşte, au dat peste altă strajă, care întrebându-i ce caută, le-au răspuns că au venit să ia pe Sfântul Ioan; iar mai marele străjii i-a întrebat: „Dar puteţi să-l luaţi?” Ei au răspuns: „Putem, căci avem poruncă împărătească”. Atunci îndată i-a lăsat şi, mergând ei printr-o boltă la o uşă, au găsit acolo doi soldaţi cu puştile în spate, care i-au oprit puţin, până ce unul din ei s-a dus unde era arestat arhimandritul bazilianilor, împreună cu toţi ai săi, de le-a dat de ştire. Şi fără de zăbavă au venit doi baziliani, cu două făclii de ceară aprinse, şi îndată au intrat în biserică.

Acolo au găsit pe un comisar împărătesc cu vreo treizeci de ofiţeri, stând împrejurul sfântului cu capetele descoperite. Aceia făcându-le cale, trimişii s-au apropiat de racla sfântului, care era pusă în loc de prestol de slujeau bazilianii liturghia lor pe dânsul. Pe ea mai erau cincisprezece sfeşnice cu făclii, iar la picioare o candelă mare de argint aprinsă. Deci luând toate sfeşnicele de pe raclă, au cerut cheia şi descuind-o, au ridicat capacul şi au văzut pe dinăuntru multe lucruri de argint, ca: inimi, ochi, picioare, mâini şi altele, pe care le puseseră acolo spre aducere aminte cei ce au avut boli şi vătămături la aceste părţi ale trupului lor şi se vindecaseră cu rugăciunile sfântului. Mai era încă în raclă şi un vas de argint, pe care erau scrise slove de aur: „Vasile Voievod, domn al Ţării Moldovei”. Iar banii ce s-au aflat în vas s-au dat bazilianilor. Deci făcându-se catastif de toate argintăriile care s-au aflat în raclă, s-a încuiat iarăşi racla cu încuietoarea ei.

După aceea, ridicându-se racla de patru greci papistaşi, care merseseră cu părinţii cei trimişi, unul din baziliani a oprit racla. Iar un comisar împărătesc întrebându-l care este pricina, el a răspuns: „Alt nimic nu este, domnule, decât numai cerem adeverinţă de la comisarii Moldovei, ca nu cumva după vremi să ni se mai ceară vreodată sfintele moaştele”.

Deci ei, socotind că este dreaptă cererea lor, au scris acea adeverinţă şi s-a iscălit de arhimandritul Meletie şi de fostul egumen Ioasaf, care au pus şi peceţile lor şi au dat-o bazilianului. După aceea, îndată au ridicat Sfintele Moaşte şi, ieşind din biserică, le-au pus în careta cea pregătită spre această slujbă şi au ieşit la poarta cetăţii, unde erau cei treizeci de husari călări, pe care i-au găsit tot aşa cum i-au lăsat. După ce au ieşit pe poartă, îndată acei ostaşi au înconjurat careta, cincisprezece de-o parte şi cincisprezece de altă parte, şi astfel au pornit împreună cu cei ce duceau moaştele. Şi mergând până la un han ce era aproape de Liov, cale de o jumătate de ceas, i-a întâmpinat un trimis de la comandantul general, cu poruncă ca cei treizeci de ostaşi să se întoarcă înapoi, iar părinţii cu sfintele moaşte să meargă singuri în cetatea Liovului.

Iar împăratul Iosif, având a merge la Brod, a ieşit din cetate pe altă poartă. Iar arhimandritul Meletie cu fostul egumen Ioasaf, mergând la comandantul general, au spus că au adus sfintele moaşte şi le-a dat voie să rămână până a doua zi. Iar a doua zi, gătindu-se de plecare, a venit un grec la arhimandritul Meletie, rugându-l să-i dea voie să sărute sfintele moaşte. Deci, mergând să deschidă racla, nu numai că n-a putut, dar nici acoperământul, care era peste raclă, nu l-a putut ridica nicidecum. Şi văzând aceasta, a zis grecului: „Vezi, frate, că nu putem să deschidem nici racla, nici să ridicăm acoperământul! Poate nu este voia sfântului! Deci sărută racla deasupra cu credinţă”. Astfel făcând grecul, s-a dus.

Deci stând amândoi părinţii în altă caretă, au mers pe valea Liovului, după careta în care era racla sfântului, până s-au suit într-un deal, unde i-au ajuns patru greci, cu femeile lor, ca să se închine sfintelor moaşte, după parola ce o avuseseră cu dânşii în Liov, ca în acel loc să se închine şi să sărute sfintele moaşte. Deci acolo cu uşurinţă s-a ridicat acoperământul de pe raclă, şi s-a deschis racla. Atunci, aducându-şi aminte, au cunoscut că acel grec ce a cerut mai înainte să sărute sfintele moaşte a fost făţarnic şi necredincios, vrând să ispitească puterea sfântului; şi de aceea nu s-a putut deschide racla. Plecând de acolo, au trecut prin târgul ce se numeşte Stanislav, neştiindu-i nimeni cu ce trebuinţă merg. Ajungând la alt târg ce se numeşte Tolmaci, i-a întâmpinat o poştă trimisă de Dositei, episcopul Rădăuţiului, ca să cerceteze unde se află trimişii, dacă s-au luat sfintele moaşte şi în ce chip au urmat. Şi răspunzându-i-se poştei pentru toate, aceea s-a întors înapoi.

A doua noapte, au ajuns la alt târg, unde au întâmpinat pe secretarul Mihalache venind iarăşi în poştă de la episcop. A doua zi, s-a făcut rânduială de li s-au dat câte şapte husari şi au mers în acea zi până aproape de hotarul ce desparte Ţara Leşească de Bucovina. A treia zi, s-au pornit către Sneaten, care este în marginea hotarului, unde, până a se găti de plecare, i-a întâmpinat mult popor, care ieşise din târg.

Dându-li-se de acolo alţi şapte husari, au pornit la Colacini, care este hotarul Ţărilor Leşeşti şi al Bucovinei, iar acolo au găsit corturi întinse şi pe episcop sosit. Dar, pentru că generalul Enţiverc încă nu sosise, le-a spus episcopul că nu este poruncă să treacă peste hotar până nu va sosi şi generalul. De aceea, întorcându-se înapoi, au zăbovit peste hotar, de cealaltă parte, împreună cu tot norodul ce ieşise din Sneaten spre închinarea sfintelor moaşte. Apoi sosind generalul, îndată s-a pornit să treacă peste podul Colacinului, iar la mijlocul podului s-a luat racla din careta în care a venit până acolo şi s-a pus într-alta.

Şi trecând peste graniţă, s-au tras, în cinstea sfântului, vreo şaizeci de tunuri. Şi au stat pe loc acolo, până a sărutat racla tot poporul care îl aştepta pe sfânt; iar peste graniţă, de partea aceasta, n-au lăsat să treacă nici un om din Ţara Leşească.

Deci pornind de acolo cu alai de popor numai din Bucovina, între care numai preoţi erau 204, cu dascălii lor şi cu prapore, au ajuns seara, spre ziua Sfinţilor Apostoli, la un sat ce se numeşte Lucaveţul, unde au rămas. Iar a doua zi au mers în Cernăuţi cu mulţi creştini şi cu mulţime de ostaşi, trăgând şi multe tunuri din dealul Cernăuţiului.

Şi mergând prin târg până la o biserică a oarecăruia Herescu, acolo au aşezat sfintele moaşte şi au stat până la opt septembrie. Iar în acea zi, au pornit sfintele moaşte cu alai spre târgul Sucevei, unde le-au aşezat într-o biserică de piatră a unei mahalale ce se numeşte Iţeam. Acolo au stat până la ziua Înălţării cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Şi făcându-se ştire şi în Moldova de cealaltă parte de Cordun, s-a adunat mulţime de creştini, spre cinstirea sfintelor moaşte. Şi astfel, episcopul Dositei al Bucovinei cu mulţime de preoţi îmbrăcaţi şi cu tot poporul, ridicând sfintele moaşte din mai sus numita biserică, le-au dus în Mitropolia Sucevei şi le-au aşezat în mijlocul bisericii, unde au rămas şi până în ziua de azi.

Aceasta este viaţa şi pătimirea Sfântului Ioan cel Nou, această bună neguţătorie a neguţătorii în lumea aceasta. El a plecat cu marfă pământească de la Trapezunda, dar a neguţătorii şi duhovniceşte, căci prin post şi rugăciune către Dumnezeu, prin lacrimi necontenite, prin milostenie şi prin facerile de bine către aproapele, s-a suit ca pe o scară către vârful faptelor bune, către Sfântul Botez cel de sânge, care este mai mare decât toate botezurile.

Astfel a avut sfârşitul mărturisirii, astfel de vitejie a arătat în nevoinţa mărturisirii, astfel a ruşinat pe păgânul cadiu, cu aceste cununi a fost încununat de mâinile lui Dumnezeu, începătorul de nevoinţă. El aşa de bine s-a neguţătorii, încât puţin a dat şi mult a dobândit. De trup s-a dezbrăcat ca de o sarcină şi, de aceea, nu s-a întors la Trapezunda, ci la Ierusalimul cel de sus. Şi s-a aşezat în ceata mucenicilor, ca un mucenic, întru împărăţia cea veşnică, întru odihna drepţilor, întru lumina cea neînserată şi întru veselia şi bucuria cea nesfârşită.

Iar mutările moaştelor lui pe pământ sunt acestea: De la Cetatea Albă s-au adus întâi în Suceava cu alai domnesc, cu arhierei şi cu boierii Moldovei. Al doilea s-au dus în Ţara Leşească de Mitropolitul Dositei şi de craiul acelei ţări, Ioan Sobieţchi; iar şederea Sfântului Ioan în Ţara Leşească a fost de 94 ani. Al treilea, din Ţara Leşească, de la cetatea Jolcova, s-au adus în Suceava cu alai împărătesc, în anul l783. Prin toate a trecut după vorba apostolului, prin cele de-a dreapta, prin cele de-a stânga, prin slavă şi prin necinste, nevătămat şi prea cu cuviinţă.

Că Hristos Dumnezeu, pe cei ce-L proslăvesc pe pământ, îi preamăreşte cu îndoită slavă, şi cu cea cerească şi cu cea pământească. Pe cei ce-L mărturisesc pe El înaintea oamenilor, şi El îi mărturiseşte, nu numai înaintea sfinţilor îngeri, ci şi înaintea Tatălui Său celui ceresc. Lui I se cuvine slava, cinstea şi stăpânirea, împreună şi Părintelui Său celui fără de început şi Preasfântului şi de viaţă Făcătorului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(doxologia.ro)

mai mult
Sfinții zilei

Sfantul Ioan Valahul

ioan_valahul

Sfantul Ioan Valahul este cinstit pe 12 mai.

Sfantul Ioan s-a nascut in anul 1644, din parinti crestini. La varsta de 15 ani ajunge rob la turci. Pe drumul spre Constantinopol, un pagan pune ochii pe el si-l cumpara cu gandul de a-l sodomiza. „Sunt stapanul tau, te-am cumparat cu aur si fac cu tine ce vreau!”. „Ba – raspunde tanarul – stapanul meu este Hristos, Care m-a cumparat cu sangele Lui si face cu mine ce trebuie!”. Aparandu-si demnitatea si curatia, Ioan il omoara pe pagan. Agarenii, pazitorii robilor, afland ca Ioan si-a ucis stapanul, l-au legat in lanturi si asa l-au dus spre Constantinopol. Aici a fost dat in stapanirea femeii paganului ucis. Aceasta a fost fermecata de frumusetea lui Ioan si i-a fagaduit ca daca va renunta la credinta in Hristos il va lua de barbat. Dupa 2 ani de refuz, a fost dat pe mana eparhului cetatii si aruncat in temnita. A fost supus la diverse chinuri, iar in cele din urma a fost spanzurat in data de 12 mai 1662. Viata Sfantului Ioan a fost scrisa de Ioan Cariofil si a fost tiparita la Venetia de Sfantul Nicodim Aghioritul.

A fost mentionat in Mineiul grecesc pe luna mai, tiparit la Constantinopol in 1843 si in Mineiele romanesti, incepand cu editia de la Manastirea Neamt din 1846.

In anul 1950 Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat ca acest nou mucenic al lui Hristos sa fie cinstit in intreaga Biserica Ortodoxa Romana.

Generalizarea solemna a cultului sau a avut loc in octombrie 1955.

Troparul Sfantului Mucenic Ioan Valahul
Glasul 4
Astazi duhovniceste praznuieste Biserica dreptcredinciosilor, si cu bucurie striga: Veniti, iubitorilor de mucenici, sa praznuim pomenirea cea de peste an a luptelor noului mucenic Ioan! Ca acesta, dintre noi cu voia lui Dumnezeu rasarind, in imparateasca cetate a lui Constantin a inflorit minunat, aducand Stapanului rod bogat si bine primit, prin mucenicie. Iar acum se roaga neincetat in ceruri, sa se mantuiasca sufletele noastre.

Condacul Sfantului Mucenic Ioan Valahul

Glasul 4
Aratatu-Te-ai astazi lumii…
Aratatu-s-a noua astazi, cel preainfrumusetat cu curatia, tanarul ostas al Mantuitorului, luminand pe toti cei ce striga: Bucura-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Tot astazi, facem pomenirea:

– Sfantului Epifanie, arhiepiscopul Salaminei Ciprului;
– Sfantului Gherman, patriarhul Constantinopolului.

Maine, facem pomenirea Sfintei Mucenite Glicheria.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Canon de rugaciune catre Sfantul Ioan Valahul

Troparul Sfantului Mucenic Ioan Valahul, glasul al 4-lea:
Astazi duhovniceste praznuieste Biserica dreptcredinciosilor, si cu bucurie striga: Veniti, iubitorilor de mucenici, sa praznuim pomenirea cea de peste an a luptelor noului mucenic Ioan! Ca acesta, dintre noi cu voia lui Dumnezeu rasarind, in imparateasca cetate a lui Constantin a inflorit minunat, aducand Stapanului rod bogat si bine primit, prin mucenicie. Iar acum se roaga neincetat in ceruri, sa se mantuiasca sufletele noastre.

Cantarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Apa trecand-o ca pe uscat…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Acum eu, mult pacatosul, chem darul Sfantului Duh, ca insuflandu-ma minunat sa-mi izgoneasca intunericul necunostintei, si cu bogatia intelepciunii sa ma lumineze, ca dupa vrednicie sa impletesc cununi de smerita lauda, noului patimitor al lui Hristos, Ioan.

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Negraita si neinteleasa este tainica randuiala a lui Dumnezeu, Cel ce cunoaste cele ascunse si incearca inimile si rarunchii; Care, in felurite chipuri, cheama catre cereasca imparatie pe alesii Sai!

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Vazand mai dinainte Dumnezeu buna rodire a sufletului, ti-a intarit inima cu neinfricata indrazneala, prin care ai biruit cursele vechiului vrajmas, fericite Ioane! Si cu putere de sus ai rusinat pe asupritorii cei pagani.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin (a Nascatoarei).

Rogu-ma tie, Maica lui Dumnezeu, Fecioara preacurata, ceea ce esti grabnica ajutatoare a celor din stramtorari, si liman de izbavire a celor inviforati; pazeste-ma de uneltirile vicleanului, si nu ma lasa sa ma sfaram de piatra pierzarii de suflet!

Cantarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel ce ai facut cele…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Avand ochii sufletului luminati, inteleptule tanar, te-ai aratat neintinat de patimi si sagetile inveninate cele din arcul vrajmasului pierzator de suflete nu te-au atins, avand ca pavaza puterea lui Hristos, noule mucenice Ioane!

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nici putinatatea anilor, nici pustiul strainatatii, nici robia la cei de alt neam nu au izbutit a te ingrozi pe tine, viteazule mucenic! Ci ca un stejar in mijlocul campiei, ai stat neabatut intru dragostea lui Hristos.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cu sufletul bine zidit pe temelia neclintita a virtutii, pe care din pruncie ai deprins-o de la fericitii tai parinti din Valahia, si intarit fiind cu darul de sus, marite Ioane, nicicum nu te-ai plecat spre spurcata fapta a sodomiei, la care voia sa te sileasca nelegiuitul agarean.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin (a Nascatoarei).

Cu dragoste si cu smerenie ingenunchind eu, cel cu totul netrebnic, la cinstita icoana ta, preasfanta Fecioara, cu lacrimi ma rog sa nu ma lepezi de la fata ta, ci lui Dumnezeu roaga-te sa ma scoata din toata vatamarea, primejdia si rautatea.

Cantarea a 4-a. Irmos: Tu esti taria mea, Doamne…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce te-ai nascut din parinti de bun neam si bine credinciosi, te-ai deprins de la dansii a pazi legea crestineasca in curatie; intelepteste-ma si pe mine a ma abate totdeauna de la amagirile celui iscusit intru rautate, si cu scumpatate a pazi poruncile Ziditorului.

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iertare de greseli cere de la Stapanul tuturor, fericite Ioane, ca sa ne dea noua, celor ce cu dragoste ne-am adunat sa praznuim pomenirea ta cea vrednica de cinstire.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Lauda si podoaba de mult pret esti, preaminunate mucenice, Bisericii si Patriei tale, care se bucura avandu-te pe tine mijlocitor catre Dumnezeu, si tare folositor intru nevoi.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin (a Nascatoarei).

Nascut-ai sub ani pe Fiul Cel fara de ani, preacurata Maica a lui Dumnezeu. Ci fecioara ai ramas si dupa nastere, ca si inainte de nastere, ceea ce stai intru dumnezeiasca slava de-a dreapta Fiului tau, rugandu-te pururea pentru noi.

Cantarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepadat…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dulceata cea trecatoare a pacatului neprimind-o, si departe alungand-o de la cugetul tau, inteleptule tanar, ai ramas neprins in mrejele vechiului amagitor. Si cu puterea Crucii intrarmandu-te, l-ai biruit pe el.

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Undita a intins vicleanul vrajmas asupra ta, fericite Ioane. Dar tu, luminat fiind cu darul Sfantului Duh, ai ramas nevatamat de mestesugirile lui, si pe toate le-ai destramat cu indelunga rabdare, cu taria credintei si cu nadejdea mantuirii.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Robit fiind cu trupul de catre cei de alt neam, marite, ai ramas slobod cu duhul, Ioane. Si pazindu-ti curatia trupului neintinata, te-ai facut vrednic salas al luminii celei de sus.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin (a Nascatoarei).

Curateste intinaciunea mea, preacurata Nascatoare de Dumnezeu. Ca din pruncie mi-am pangarit haina de lumina a sufletului meu, si am maniat pe Dumnezeu, pe Care fa-L mie milostiv!

Cantarea a 6-a. Irmos: Curateste-ma, Mantuitorule…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aratatu-te-ai, preaintelepte Ioane, tanar si preafrumos ostas al lui Hristos; si te-ai incununat cu diadema de mult pret, si cu porfira sangiurilor tale curate, care impodobeste Biserica lui Dumnezeu si pe cei binecredinciosi ii veseleste.

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sa dantuiasca acum adunarea binecredinciosilor, praznuind duhovniceste; ca iata, ne cheama noul patimitor loan, sa ne ospatam cu bucurie din masa rasplatirii nevointelor lui, cu care hraneste spre mantuire pe cei ce cinstesc cu credinta sfanta pomenirea lui.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cu credinta si cu dragoste te marim pe tine, sfinte mucenice al Domnului. Ca prin taria credintei si prin neprihana curatiei pilda te-ai facut noua, castigand cu robia cea pamanteasca slobozenia cereasca, cu infranarea si cu amaraciunea chinurilor celor vremelnice, bucuria si desfatarea cea adevarata si vesnica, iar cu moartea tineretilor viata cea neimbatranitoare si fara de sfarsit.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin (a Nascatoarei).

De Dumnezeu Nascatoare Fecioara, nadejdea mea cea neinfruntata, ma rog milostivirii tale si bunatatii, nici o clipita de vreme sa nu ma lasi pe mine fara de a ta ocrotire, ci grabind ma apara si ma izbaveste.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Aratatu-Te-ai astazi lumii…
Aratatu-s-a noua astazi, cel preainfrumusetat cu curatia, tanarul ostas al Mantuitorului, luminand pe toti cei ce striga: Bucura-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Cantarea a 7-a. Irmos: Tinerii evreiesti au calcat…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Usile ceresti privindu-le cu mintea, intelepte, ai fugit de usile pacatului, care iti erau deschise, Ioane! Iar acum bucurandu-te, canti Izbavitorului: Bine esti cuvantat, Dumnezeul parintilor nostri!

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Celui ce te silea pe tine spre spurcata fapta a sodomiei te-ai plecat, neprihanitule tanar; si nici dezmierdarile femeiesti ale stapanei tale agarence nu te-au ademenit sa-ti lepezi curatia si credinta. Ci ai ramas credincios lui Hristos, Caruia ii canti: Bine esti cuvantat, Dumnezeul parintilor nostri!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Fiind eu impuns de boldul pacatului, cazut-am in prapastia ispitelor celor pierzatoare de suflet, si de portile iadului m-am apropiat. Ci, tu, Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru mine, sa ma mantuiesc din gura lui Veliar, si sa cant: Bine esti cuvantat, Dumnezeul parintilor nostri!
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin (a Nascatoarei).

Inaintea ta cadem si cu umilinta ne rugam, preasfanta Fecioara: Ranile sufletelor noastre si sangerarile boldului pacatului, curateste-le cu puterea mijlocirilor tale la Cel ce s-a rastignit pentru noi. Ca mantuindu-ne prin sangele izvorat din ranile Lui, sa cantam cu bucurie: Bine esti cuvantata in veci, prea curata!

Cantarea a 8-a. Irmos: De sapte ori cuptorul…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.Ioane, noule patimitor, tu stand cu indraznire inaintea paganului judecator, ai marturisit fara infricare adevarul celor graite de parasii tai. Iar acum stand inaintea scaunului Judecatorului celui ceresc, rasplatire ai luat pentru iubirea de adevar; si impreuna cu cetele mucenicilor canti: Binecuvantati, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iertare de datoriile noastre dorind a castiga, nazuim la a ta folosinta, inteleptule Ioane, si cu credinta te rugam: cu mijlocirile tale la Stapanul a toate, ajuta-ne sa ne izbavim si noi de sagetile cele aprinse, ale pierzatorului de suflete, ca sa cantam totdeauna: Binecuvantati, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Binecuvantam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Domnul.

Ingerul Domnului te-a insotit si ocrotit, cand erai singur si parasit, intre straini si pagani, departe de fratii tai de sange, mucenice Ioane! Pentru aceea ai ramas nebiruit si neincetat cantai: Binecuvantati, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin (a Nascatoarei).

Cela ce de buna voie S-a intrupat pentru noi, si ne-a invatat pocainta, Emmanuel, din tine nascandu-Se S-a aratat, Fecioara curata. Pe Acela roaga-L acum, Preasfanta Stapana, ca sa ne deschida noua usile milostivirii Sale si sa ne mantuiasca pe noi, cei ce cantam: Binecuvantati, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Cantarea a 9-a. Irmos: Spaimantatu-s-au de aceasta cerurile…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arma nebiruita, impotriva vazutilor si a nevazutilor vrajmasi, luand Crucea lui Hristos, mucenice intelepte, ai sfaramat toate inselaciunile paganatatii, dorind sa mostenesti cele vesnice, Ioane!

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cercat-a noua Dalila sa te induplece spre pacatuire, cu ispitirile farmecelor trupesti, si cu amenintarile cumplitelor chinuri; dar tu, intelepte, ai lepadat cu scarbire amagirile ei staruitoare, dorind a te incununa cu nevestejitele cununi, din mana Ziditorului.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Grozave si infricosatoare chinuri punandu-se asupra fragedului si curatului tau trup, mucenice Ioane, nicidecum nu ti-ai slabit barbatia sufletului; ci cu neclintire ai rabdat pana la sfarsit. Iar acum te veselesti luminat, in camarile ceresti, impreuna cu toti sfintii.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin (a Nascatoarei).

Adu-ti aminte de mine neincetat, Preasfanta Stapana, si nu ma lasa sa pier, in gatul balaurului celui de foc. Ci ca o Maica a Celui milostiv, ajuta-ma sa intru in camara Mirelui ceresc, impreuna cu fecioarele cele intelepte, ca sa ma mantuiesc eu, ticalosul.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe intelepciunea si Cuvantul…

Dintre rudeniile tale ai fost stramutat, marite, si la imparateasca cetate a sfantului Constantin ai fost dus, pe toti uimindu-i cu frumusetea chipului, cu taria sufletului si cu rabdarea ingereasca in necazuri. Iar acolo, imbogatindu-te, cu rani, ca niste margaritare de mult pret, ai rascumparat cu ele cununile cele nevestejite ale mucenicilor, ca intr-o caruta suindu-te la ceruri, prin prea curat sangele tau. Lui Hristos Dumnezeu roaga-te, inteleptule Ioane, iertare de greseli sa daruiasca, celor ce cu dragoste te cinstesc pe tine.

(crestinortodox.ro)

mai mult
PromovateSfinții zilei

Sfanta Irina

sf52352

Sfanta Irina este cinstita pe 5 mai. Irina a fost singura fiica a lui Liciniu, rege in cetatea Maghedon. Sfanta Mucenita Irina s-a nascut pagana, iar numele ei a fost la inceput Penelope. Cand a implinit sase ani, tatal ei a zidit pentru ea, dincolo de cetate, un turn cu multe camere. A fost inchisa in acest turn, impreuna cu 13 fecioare, o invatatoare cu numele Caria si cu Apelian, un batran intelept.

Intr-o noapte, i-a aparut in vis ingerul lui Dumnezeu care i-a spus: Penelope, de-acum nu te vei mai numi asa, ci Irina („pace”), si vei fi multora scapare si adapostire si prin tine se vor mantui multe suflete, iar numele tau va fi mare in toata lumea”.

Sfanta Irina a aflat despre Hristos de la Apelian si a primit botezul de la Sfantul Timotei, ucenicul Sfantului Apostol Pavel.

Trecerea sa la crestinism l-a infuriat pe tatal ei, motiv pentru care a dorit sa o supuna la diferite torturi. Prin darul primit de la Dumnezeu, Sfanta Irina il va converti in chip minunat pe tatal ei la crestinism.

A fost supusa la multe chinuri in vremea a patru imparati. Regele Sedechia a ingropat-o pana la gat intr-o groapa umpluta cu serpi si cu scorpioni, dar ingerul Domnului a pazit-o pe sfanta fecioara mucenita intreaga. Apoi regele a incercat sa o taie in doua cu fierastraul, dar fierastraul s-a frant de trupul ei ca si cand trupul ar fi fost de marmura. Acelasi rege a legat-o de o roata de moara sub o moara de apa si a dat drumul suvoiului, nadajduind ca asa fecioara mucenita se va ineca. Dar apa nu a curs, ci a stat pe loc, iar fecioara a ramas vie si nevatamata.

Regele Sapor, fiul regelui Sedechia i-a pus in picioare incaltaminte de fier, i-a incarcat in spate un sac de nisip, a inhamat-o la o caruta si a pus sa fie manata ca un animal cale lunga dincolo de cetate. „Cu adevarat sunt ca o vita inaintea Ta, O Doamne!” a rostit mucenita, alergand legata in urma tortionarilor ei. Dar ingerul Domnului a cutremurat pamantul, iar pamantul s-a deschis si i-a inghitit pe chinuitori. Supravietuind tuturor torturilor, multi pagani au lepadat paganismul si au alergat la Hristos crezand si botezandu-se.

Irina a intrat in cetatea lui Callinicus pentru predicarea Evangheliei. Regele de atunci al cetatii, Numerian, a aruncat-o consecutiv in trei tauri din metal incins. Dar ea nu a murit.

Cand Irina a sosit in cetatea Mesembria, a fost omorata de regele Sapur, dar Dumnezeu a inviat-o. Regele si multi din popor, vazand aceasta, au crezut in Hristos si s-au botezat.

In cele din urma, Sfanta Mucenita Irina s-a intins intr-un sicriu si i-a poruncit lui Apelian sa-l inchida. Dupa patru zile, cand au deschis sicriul, au vazut ca trupul Irinei nu mai era in el. Asa a proslavit-o Dumnezeu in veci pe Sfanta Mare Mucenita Irina.

Rugaciune catre Sfanta Mare Mucenita Irina

Troparul Sfintei Muceniţe Irina

Glasul 4

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Irina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Condacul Sfintei Muceniţe Irina

Glasul 3

Fecioara astăzi…

Fiind împodobită cu frumu seţile fecioriei, Fecioară, şi încununându-te cu stema mucenicilor, Irina, şi stropită fiind cu sângele muceniciei, şi strălucită cu minunile tămăduirilor, cu dreaptă credinţă muceniţă ai primit harul de biruinţă pentru chinuirea ta.

Tot astazi, Biserica face pomenirea:

– Sfantului Efrem cel Nou;
– Sfintilor Mucenici Neofit, Gaie si Gaian.

Maine, facem pomenirea Sfantului si Dreptului Iov.

(CrestinOrtodox.ro)

mai mult
PromovateSfinții zilei

Sfanta Cuvioasa Maria Egipteanca; Denia Canonului Mare

Sf432

Maria Egipteanca s-a nascut in Egipt. La varsta de 12 ani si-a parasit parintii si a mers in Alexandria, unde timp de 17 ani a dus o viata desfranata. La varsta de 29 de ani, paraseste Alexandria si ajunge la Ierusalim. Pretextul i-a fost oferit de pelerinajul unor tineri din Egipt si Libia, care calatoreau pe mare spre Ierusalim, pentru a participa la sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci.

Ajunsa in Ierusalim, doreste sa intre in Biserica Sfantului Mormant, insa, nu a putut inainta decat pana la prag. Aici a simtit cum o putere nevazuta o opreste. Incerca de mai multe ori sa intre, dar fara rezultat. Este momentul cand intelege ca modul ei de existenta o face nevrednica de a intra in acest locas. Se roaga Fecioarei Maria sa faca posibila intrarea sa in locas, cu promisiunea ca isi va schimba intru totul modul de viata. Reuseste sa se inchine Sfintei Cruci si ia decizia sa-si traiasca viata in pustia Iordanului. Cuvioasa Maria Egipteanca a stat aici 47 de ani, in post si rugaciune. Cu un an inainte de moartea sa, taina vietii ei a fost descoperita parintelui Zosima, care a impartasit-o, iar dupa un timp s-a intors ca sa o ingroape, fiind ajutat la saparea mormantului de catre un leu.

Troparul Sfintei Maria Egipteanca

Intru tine maica cu osardie s-a mantuit cel dupa chip; ca luand crucea ai urmat lui Hristos; si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup, ca este trecator; ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta si cu ingerii impreuna se bucura, cuvioasa Marie, duhul tau.

Tot astazi, face pomenirea:
– Sfantului Cuvios Macarie, egumenul Peleichitului;
– Sfintilor Mucenici Gherontie si Vasilid;
– Sfantului Ahaz.

Maine, facem pomenirea Sfantului Cuvios Tit, facatorul de minuni.

(crestinortodox.ro)

mai mult
Sfinții zilei

40 de mucenici, in Sevastia Armeniei

mucenici

Sfintii 40 de Mucenici au patimit in localitatea Sevastia din Armenia, in vremea domniei imparatului Liciniu (307-323), la porunca guvernatorului Agricola. Cei 40 de mucenici erau soldati care au marturisit ca sunt crestini si din acest motiv au refuzat sa jertfeasca idolilor. Pentru marturisirea credintei in Hristos, cei 40 de mucenici au fost supusi la multe chinuri, ca in cele din urma sa fie scufundati intr-o apa aproape inghetata de langa cetate.

Precum tinerii din Babilon au invins dogoarea cuptorului prin lucrarea lui Dumnezeu, la fel cei 40 de mucenici au invins frigul si gheata lacului de langa Sevastia. In acea noapte de 8/9 martie a anului 320, 40 de crestini au biruit moartea, primind in chip vazut cununile muceniciei.

Multe minuni a savarsit Dumnezeu odata cu moartea muceniceasca a alesilor Lui, pentru imbarbatarea martirilor, dar mai ales pentru ca necredinciosii sa vada aievea atotputernicia Sa. Dar minunea cea mai mare este aceasta: ca pentru Dumnezeul nevazut, Care S-a salasluit in inimile lor, 40 de crestini au ales mai degraba sa moara intr-un lac inghetat decat sa accepte „un mic compromis” care i-ar fi despartit insa de dragostea lui Hristos.

Sfantul Candid i-a raspuns tortionarului care il ameninta cu deposedarea onorurilor militare: „Nu doar onorurile militare, ci chiar si trupurile noastre poti sa ni le iei, caci nicio onoare nu este mai inalta decat aceea de a fi ai lui Hristos Iisus, Dumnezeul nostru”.

Unul dintre mucenici nu a mai rezistat si a iesit din lac. Renuntand la credinta in Hristos, a fost dus intr-o baie calda, dar acolo a murit. Locul sau a fost luat de un alt soldat crestin, dintre paznici. Iata ca acesta din urma, desi nu era amenintat in niciun fel, a inteles ca imparatia cerurilor era aproape de el; vazand cununile care se coborau asupra capetelor celor 39 sfinti, si-a lepadat hainele si a intrat in apa inghetata.

Cand tortionarii au venit dimineata sa vada „rezultatele” rautatii lor, in locul mortii, ei au vazut viata, caci niciunul din cei 40 nu a murit peste noapte, tinuti fiind in viata de puterea Duhului Sfant. Dar fiindca rautatea orbeste, tortionarii nu au putut intelege nimic, ajungand sa creada ca mucenicii beneficiau de o lucrare vrajitoreasca.

In cele din urma, slugile diavolului si-au desavarsit „opera”, omorandu-i pe cei 40 de mucenici.

Cei 40 au savarsit astfel, intr-o dimineata de martie, intr-o cetate mica din Armenia, lupta cea buna, si sunt pomeniti astazi, ca si atunci, ca simbol al biruintei mucenicesti, pomeniti fiind fara incetare in Imparatia lui Hristos, fiecare dupa numele lui: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton si Aglaie.

Cantare de lauda la Sfintii Patruzeci de Mucenici
(alcatuire a Sfantului Nicolae Velimirovici)

Sfintii mucenici, cu trupurile incatusate de ger,
Puternic credinta o au tinut.
Luminati de nadejde,
Ei au strigat catre Dumnezeul lor iubit:
O, Tu, Care ai uimit lumea
Cu infricosata Ta moarte si inviere,
O Doamne, invie-nepre noi!
Caci taria cerului si toata zidirea
Pe Tine Te lauda,
si adincurile toate, focul, grindina si gheata
Te lauda pe Tine.
Tu pe robul Tau Moise cu tot cu popor
Din robia Egiptului ai scos,
Iar apoi pe losuafiul lui Nun, si apoi pe Elisei,
Poruncind firii apele sa le linisteasca si sa le desparta.
Ajuta-ne acum si noua, robilor Tai,
Care credem intru Tine, precum ai ajutat pururea
Tuturor robilor Tai celor din veac.
Nu ingadui frigului sa fie mai tare ca omul,
Nu ingadui ca noi, cei Patruzeci de Mucenici ai Tai,
Sa fim dati de batjocura nelegiuitilor.
O Tu poti toate, Stapine, Care toate le stapinesti.
Caci Tu prefaci focul in gheata, si gheata, in foc.
Iata, pentru Numele Tau, gerul ne ucide trupurile
Ca o fiara salbatica,
O ajuta-ne noua ca Numele Tau Cel Atotputernic
Pretutindeni sa fie slavit!
Mucenicii din lac, incatusati de gheata,
S-au incalzit minunat de la lumina cea pogorita de sus.
Ei au murit cu cinste si au ramas Mucenici Patruzeci
Pina la sfirsit,
Spre spaima, groaza si rusinea necredinciosilor
Celor ce zac in intuneric.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Mucenic Urpasian;
– Sfantului Cezarie, fratele Sfantului Grigorie Teologul.

Maine, 10 martie, facem pomenirea Sfintilor Mucenici Codrat, Ciprian si Dionisie.

(crestinortodox.ro)

mai mult
Sfinții zilei

Sfânta Muceniță Fotini Samarineanca

ic64857

Sfânta marea muceniţă Fotinia este femeia samarineancă despre care povesteşte Evanghelistul Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, în Sfânta Evanghelie, că a vorbit cu Dumnezeul nostru Iisus Hristos la puţul lui Iacov şi a crezut în El.

(doxologia.ro)

mai mult
Sfinții zilei

Sfantul Grigorie de Nazianz; Sfantul Bretanion

sf745

Sfantul Grigorie de Nazianz s-a nascut intr-o familie aristocratica la Arianz, in partea de sud-vest a Capadociei, in vecinatatea cetatii Nazianz. Tatal sau este convertit la crestinism de sotia sa Nona si ajunge mai tarziu episcop de Nazianz. Sfantul Grigorie a studiat in Cezareea Capadociei, in Cezareea Palestinei si in scoala Alexandriei Egiptului. Si-a completat studiile la Atena, unde a stat 10 ani. In timpul studiilor se imprieteneste cu Sfantul Vasile cel Mare.

In jurul anului 357 paraseste Atena si revine acasa. Primeste taina Sfantului Botez si invitatia Sfantului Vasile de a-l vizita la manastirea pe care el o infiintase pe malul raului Iris in Pont. Ajunge la aceasta manastire si sta o perioada destul de lunga. In timpul sederi sale aici, il ajuta pe Sfantul Vasile la redactarea Filocaliei. Se reintoarce acasa pentru a-l sprijini pe tatal sau in activitatea sa pastorala. Ajuns acasa, este hirotonit preot de catre tatal sau, impotriva vointei sale, probabil la sarbatorile Craciunului din anul 361.

Dupa hirotonire se retarage in singuratate, timp in care a scris „Apologeticus“, o lucrare in care ne descopera greutatile preotiei si motivele pentru care s-a ferit sa o primeasca. Revine la tatal sau pentru a-l ajuta sa readuca pacea in comunitatea tulburata de semiarieni.

Dupa moartea tatalui sau in 374, preia scaunul episcopal de Nazianz, insa nu pentru multa vreme, deoarece se retrage la Seleucia in Isauria, dedicandu-se vietii contemplative. In anul 379, un grup de credinciosi ii cere sa vina la Constantinopol pentrua reorganiza Biserica de aici, persecutata si distrusa de arieni.

Una din rudele sale apropiate ii daruieste o casa, pe care o amenajeaza si o sfinteste, cu hramul Anastasia, Invierea. In aceasta biserica, el va tine cele cinci omilii despre dumnezeirea Logosului. Aceste cinci Cuvantari teologice ii vor aduce mai tarziu numele de „Teologul”.

In anul 380, imparatul Teodosie l-a ales episcop de Constantinopol. Sinodul II ecumenic din anul 381 de la Constantinopol, confirma alegerea Sf. Grigorie ca episcop de Constantinopol. Din cauza constestarilor cu privire la alegerea sa, se retrage in Capadocia, la Nazianz. In anul 383 l-a hirotonit pe Eulalius episcop si s-a retras in Arianz. Aici si-a petrecut ultimii ani in meditatie. A trecut la cele vesnice in 389-390.

Troparul Sfantului Grigorie de Nazianz

Fluierul cel pastoresc al Teologiei tale a biruit trambitele ritorilor; ca tie, celui ce ai incercat adancurile Duhului, ti s-au adaugat si frumusetile Cuvantului. Ci roaga pe Hristos Dumnezeu, parinte Grigorie, sa mantuiasca sufletele noastre.
Sfantul Bretanion, episcopul Tomisului

Sfantul Bretanion, episcopul Tomisului se pare ca a fost ucenic al Sfantului Vasile cel Mare. A fost numit episcop al Tomisului in jurul anului 360 si a condus Biserica Tomisului pana aproape de anul 381. Date despre acest episcop avem de la Sozomen si Teodoret al Cirului. Astfel, Sozomen vorbeste de vizita imparatului arian Valens (364-378) la Tomis, in anul 369, pe cand se intorcea dintr-o expeditie impotriva gotilor. Autorul spune in „Istoria sa bisericeasca” ca imparatul a intrat in biserica episcopala si a cerut episcopului Bretanion sa intre in comuniune cu arienii pe care ii simpatiza, si sa slujeasca impreuna cu ei. Marele episcop a aparat dreapta credinta si „a vorbit imparatului cu indrazneala despre hotararile celor 318 Sfinti Parinti de la Sinodul I de la Niceea (325) impotriva lui Arie, pe care nu le putea calca”. Sfantul Bretanion a avut un rol important in redactarea si trimiterea documentelor cu privire la transferarea sfintelor moaste ale Sfantului Sava Gotul in Capadocia, la cererea Sfantului Vasile cel Mare. Bretanion este cel care a redactat actul martiric al Sfantului Sava Gotul.

Troparul Sfantului Bretanion

Indreptator credintei si chip blandetilor, invatator infranarii te-a aratat pe tine turmei tale adevarul lucrurilor. Pentru aceasta ai castigat cu smerenia cele inalte, cu saracia cele bogate. Parinte Ierarhe Bretanion, roaga pe Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Cuvios Publie;
– Parintelui Maris;
– Sfintei Mucenite Medula;
– Sfantului Cuvios Castin;
– Sfantului Cuvios Apolo;
– Sfantului Cuvios Dimitrie Schevofilaxul;
– Sfantului Mucenic Auxentie.

Maine, 26 ianuarie, facem pomenirea Sfantului Cuvios Xenofont, sotiei sale – Maria, si fiilor lor: Arcadie si Ioan.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Calendar Ortodox

mai mult
CreștinătateSfinții zilei

Sfantul Antonie cel Mare

SfAntonieMare

Sfantul Antonie cel Mare a trait in secolul al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. Este socotit a fi intemeietorul vietii monahale, si este probabil cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vietii calugaresti.

Nascut in satul Coma din Egiptul de Mijloc in anul 251, acest mare luminator al credintei a fost fiul unor tarani crestini instariti. In acest mediu a deprins calea credintei. Pe cand Antonie avea 20 de ani, dupa moartea parintilor sai, intrebandu-se despre drumul sau in viata, fericitul a auzit in biserica cuvintele lui Hristos: “Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi” (Matei 19, 21). Antonie, punand aceste cuvinte in inima sa, si-a impartit averea la saraci, si-a incredintat sora unei comunitati de fecioare si s-a retras in singuratate.

Dupa ce s-a nevoit o perioada intr-o coliba de langa satul natal, sub povatuirea unui ascet mai batran, Antonie s-a mutat intr-un mormant idolesc; apoi, pe cand avea 35 de ani, Sfantul Antonie s-a mutat intr-un loc numit Pispir, la marginea desertului. Aici a locuit sfantul timp de 20 de ani, pana cand ucenicii sai l-au silit sa paraseasca acest loc, Antonie fiind aproape mort din cauza atacurilor diavolesti. Acum Antonie devine deja parintele duhovnicesc al multor calugari din diversele comunitati monastice din pustia egipteana, cele mai vestite fiind cele din Nitria si Sketis.

Dupa ce in anul 310 face o calatorie la Alexandria pentru imbarbatarea crestinilor prigoniti din cauza persecutiei lui Maximin, Antonie se stabileste in 312 in adancul desertului, pe muntele Kolzim. Aici a ramas sfantul pana la sfarsitul vietii, impreuna cu doi ucenici, nemaiparasindu-si locul decat pentru a-si vizita discipolii si pentru a doua sa calatorie la Alexandria, in sprijinul Sfantului Atanasie cel Mare, persecutat de arianisti.

Sfantul Antonie a trecut la cele vesnice in anul 356 d. Hr. in desertul de pe malul drept al Nilului. Informatiile pe care le avem despre Sfantul Antonie sunt relatarile Sfantului Atanasie, ucenicul sau. Iata ce spune Antonie despre trecerea sa la Domnul: „Eu, o! fiilor, precum este scris, ma duc pe calea parintilor, caci ma vad singur chemat de Domnul; iar voi treziti-va, ca pustnicia voastra cea veche sa nu o pierdeti, ci ca si cum ati face inceput de pustnicie, asa sarguiti-va sa paziti osardia voastra intreaga. Ca stiti pe diavolii cei ce va bantuiesc, stiti cum sunt de salbatici, dar neputinciosi cu puterea; deci, nu va temeti de dansii, ci mai vartos sa credeti in Hristos de-a pururea. Apoi, ca si cum fiecare ati muri, asa sa vietuiti, luand-aminte si pomenind sfatuirile pe care le-ati auzit de la mine. Nici o impartasire sa nu aveti cu schismaticii, nici cu ereticii arieni, ca stiti ca si eu ma abateam si ma feream de acestia pentru eresul lor cel de Hristos urator si rau credincios; ci sarguiti-va mai cu seama de-a pururea a va impreuna mai intai cu Domnul, apoi cu sfintii; ca astfel dupa moarte, intru vesnicele locasuri, ca pe niste prieteni cunoscuti sa va primeasca si sfintii pe voi. Acestea ganditi-le, acestea cugetati-le si de aveti vreo purtare de grija pentru mine, ma veti avea ca pe un parinte al vostru; dar sa nu lasati pe nimeni sa ia trupul meu si sa-l duca in Egipt, ca nu cumva sa-l puna in casele lor, dupa cum au obicei, caci pentru aceasta am venit aici in munte.

Stiti cum de-a pururea opream pe cei ce fac aceasta si le porunceam sa inceteze un obicei ca acesta; deci, voi ingropati trupul meu si sub pamant ascundeti-l. Apoi sa paziti taina intre voi, ca nimeni sa nu stie locul, afara de voi singuri. Iar eu la invierea mortilor il voi lua nestricacios de la Mantuitorul. Impartiti hainele mele si dati lui Atanasie episcopul un cojoc si haina pe care o asterneam, pe care el mi-a dat-o nefolosita, iar la mine s-a invechit. Celalalt cojoc dati-l lui Serapion, episcopul; voi tineti haina cea de par, si mantuiti-va fiilor, fiti sanatosi; ca Antonie acum se muta si nu mai este impreuna cu voi”.

Dupa ce zise acestea si aceia l-au sarutat, ca pe niste prieteni au vazut ingerii care venira la dansul si, bucurandu-se de dansii, el si-a intins picioarele si zacand cu fata in sus, se arata vesel; dupa aceea si-a dat sufletul, si s-a dus la Sfintii Parinti. Iar ucenicii lui, precum le daduse porunca, infasurandu-l si ingropandu-l, au ascuns trupul lui sub pamant. Si nimeni nu stie pana acum unde este ascuns, afara de cei doi ucenici ai lui.”

Troparul Sfantului Antonie cel Mare

Locuitor pustiului si inger in trup si de minuni facator te-ai aratat, purtatorule de Dumnezeu, Parintele nostru Antonie. Si cu postul, cu privegherea, cu rugaciunea, ceresti daruri luand, vindeci pe cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta. Slava Celui ce ti-a dat tie putere, slava Celui ce te-a incununat pe tine, slava Celui ce lucreaza prin tine tuturor tamaduiri.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Cuvios Antonie cel Nou;
– Imparatului Teodosie cel Mare:
– Sfantului Cuvios Ahila.

Maine, 18 ianuarie, facem pomenirea Sfintilor Atanasie si Chiril, arhiepiscopii Alexandriei.

(crestinortodox.ro)

mai mult
Sfinții zilei

✝) Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești – 10 ianuarie

SfAntipa

Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești – 10 ianuarie

Cea mai mare nevoinţă a Sfântului Cuvios Antipa era rugăciunea cea de foc a inimii, prin care neîncetat slăvea pe Dumnezeu, izgonea gândurile cele necurate şi gusta din bucuriile cele negrăite ale Duhului Sfânt. La aceasta adăuga post îndelungat, privegheri de toată noaptea, lacrimi, metanii şi alte neştiute osteneli duhovniceşti.

(doxologia.ro)

mai mult
Sfinții zilei

Sfantul Mucenic Ignatie Teoforul

sf-ignatie-teoforul

Sfantul Ignatie Teoforul (35-107) – se crede ca a fost sirian de origine si ca, inainte de convertirea sa la crestinism, ar fi fost pagan si mare persecutor al crestinilor. Potrivit traditiei, Ignatie a fost episcop de Antiohia. A suferit moarte martirica la Roma, in timpul domniei imparatului Traian (98-117). A fost arestat, impreuna cu alti crestini, in timpul persecutiei din Antiohia si pedepsit cu moartea prin aruncare la fiare, in amfiteatrul de la Roma. In timpul domniei lui Heraclie, imparatul Bizantului, moastele Sfantului Ignatie Teoforul au fost duse la Roma si se afla acolo, in Biserica Sfantului Clement.

Numele de Teoforul a fost talcuit in doua chipuri: primul – cel care a fost purtat de Dumnezeu sau cel care poarta pe Dumnezeu. Potrivit acestei interpretari, Igantie a fost copilul pe care Hristos l-a dat ca pilda de smerenie Apostolilor: „Si chemand la Sine un prunc, l-a pus in mijlocul lor si a zis: Adevarat zic voua: De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in Imparatia cerurilor. Deci, cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare in Imparatia cerurilor”. (Matei 18, 2-4)

Iar cel de-al doilea mod de interpretare isi are radacina in Traditia care ni-l prezinta pe Igantie ca avandadu-L in inima pe Hristos. Acest fapt a fost descoperit in momentul in care a fost sfasiat de lei. Animalele nu i-au mancat inima, iar in interiorul inimii acestui martir se puteau vedea literele care formau cuvantul Teoforul, adica de Dumnezeu purtatorul.

Sfantul Ignatie i-a cunoscut pe Apostoli si a fost hirotonit Episcop al Antiohiei de Sfantul Apostol Petru. Origen afirma ca Sfantul Igantie a fost al doilea Episcop al Antiohiei, in vreme ce Eusebiu il prezinta ca al treilea.

A luptat impotriva celor care sustineau ca Hristos a avut un trup aparent: „Fiti, prin urmare, surzi cand vi se vorbeste de altceva decat de Iisus Hristos, Cel din semintia lui David, Fiu al Mariei, Cel Care cu adevarat S-a nascut, a mancat si a baut, Care cu adevarat a fost prigonit in timpul lui Pilat din Pont, Care cu adevarat a fost rastignit si a murit in vazul celor ceresti, al celor pamantesti si al celor de dedesubt, Care cu adevarat a inviat din morti” (Catre Tralieni, IX, 1).

Sfantul Ignatie a predicat neincetat unirea in jurul episcopului, inconjurat de prezbiteri: „Aveti grija sa nu luati parte decat la o singura Euharistie; caci nu exista decat un singur trup, Domnul nostru Iisus Hristos, si un singur potir spre unirea cu sangele Sau; un singur jertfelnic, dupa cum un singur episcop cu preotii si diaconii, impreuna cu mine slujitori”.  Particele din moastele sale se afla in Catedrala episcopala din Galati, la Schitul Darvari din Capitala si la Manastirea Tismana.

Corpusul scrierilor Sfantului Ignatie Teoforul a fost format doar din sapte epistole adresate Sfantului Policarp al Smirnei, romanilor, magnezienilor, tralienilor, efesenilor, filadelfienilor si smirnenilor.

Tot astazi, serbam Inaintepraznuirea nasterii Domnului si face pomenirea:
– Sfantului Ioan din Kronstadt;
– Cuviosului Filogonie, patriarhul Antiohiei;
– Sfintilor Mucenici Evghenie si Macarie:
– Sfantului Mucenic Ioan din insula Tasos.

Maine, 21 decembrie, facem pomenirea Sfintei Mucenite Iuliana.

(crestinortodox.ro)

mai mult
PromovateSfinții zilei

Sfantul Ierarh Dosoftei

IerDosoftei

Mitropolitul Dosoftei s-a nascut in anul 1624 la Suceava, primind la botez numele Dimitrie. A studiat pentru inceput acasa, apoi la Iasi, la Colegiul de la Trei Ierarhi, infiintat in timpul domnitorului Vasile Lupu. De aici se indreapta spre Liov, unde va studia la Scoala Fratiei Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”. Aici a invatat limba greaca, latina, slavona bisericeasca si polona, devenind unul dintre poliglotii vremii. In anul 1649 s-a calugarit la Manastirea Probota, primind numele Dosoftei.  In anul 1658 a fost ales si hirotonit episcop de Husi, apoi episcop la Roman, iar in 1671 a fost ales mitropolit al Moldovei.

Toata viata mitropolitului a fost o truda neincetata pusa in slujba poporului si a limbii romanesti. In vremea mitropolitului slujbele se tineau fie in greceste, fie in slavoneste, limbi pe care poporul nu le mai intelegea. Astfel, marea sa grija era ca poporul sa inteleaga ceea ce se slujeste in biserica: „sa-ntaleaga tot spasenia lui Dumnedzau cu intreg inteles”.

Mitropolitul Dosoftei a fost unul dintre cei mai mari carturari romani din secolul al XVII-lea, fiind cunoscut ca primul poet national, primul traducator in limba romana al cartilor de slujba religioasa, primul versificator al Psaltirii in tot Rasaritul ortodox, primul traducator in romaneste al unor carti din literatura dramatica si istorica universala, primul carturar roman care a copiat documente si inscriptii. Mai este cunoscut drept o personalitate a vietii culturale si spirituale romanesti si pentru traducerile sale din literatura patristica si pentru contributia sa la formarea limbii literare romanesti.

In 1686, in urma campaniei de retragere din Moldova, soldatii polonezi au luat cu ei ca ostatic si pe mitropolitul Dosoftei. Ramane in exil pana la sfarsitul vietii. A trecut la cele vesnice pe 13 decembrie 1693. A fost inmormantat la Biserica „Nasterea Domnului” din Zolkiew (Ucraina).

Canonizarea Sfantului Ierarh Dosoftei a fost abrobata de membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in sedinta de lucru din 5-6 iulie 2005, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Proclamarea solemna a canonizarii Sfantului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, a avut loc in data de 14 octombrie 2005, la Catedrala mitropolitana din Iasi.

Troparul Sfântului Ierarh Dosoftei
Glasul 8
Apărătorule al Ortodoxiei și învățătorule al sfințeniei, păstor blând ca un miel și mare dascăl al Sfintei Liturghii, Părinte Ierarhe Dosoftei, roagă pe Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Condacul Sfântului Ierarh Dosoftei
Glasul 3
Arătatu-te-ai bun lucrător în via lui Hristos, folosind cuvântul Evangheliei Domnului la povățuirea dreptcredincioșilor pe calea mântuirii, ca un adevărat păstor duhovnicesc al Bisericii și slujitor al oamenilor. Credința păzind-o și pe credincioși către Dumnezeu îndreptându-i, întărești nădejdea în sufletele celor care te cinstesc, fericite ierarhe.

Rugăciune către Sfantul Ierarh Dosoftei

O, preaînțelepte, Sfinte Ierarhe Dosoftei, ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de strâmtorare, să fii pavăză Bisericii Moldovei. Pentru credința, blândețea, răbdarea și milostenia ta, chipul îngeresc ai primit și vrednic te-ai făcut de înălțimea chemării arhierești. Înțelept tâlcuitor al dreptei credințe, luminător și sfințitor al limbii române, mare iubitor al Sfinților și al Sfintei Liturghii te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Dosoftei. Întrucât te-ai învrednicit să stai în preajma Sfintei Treimi, te lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată și multa ta osteneală pentru credința și lucrarea Bisericii lui Hristos.

Acum, te rugăm, păstor luminat al Bisericii și împreună liturghisitor cu îngerii în ceruri, ajută-ne cu mijlocirile tale, rugând pe Dumnezeu să dăruiască poporului nostru tăria dreptei credințe, bucuria vieții sfinte și rodirea faptelor bune; să ocroteacă pe părinți și pe copii, să vindece pe cei bolnavi și să mângâie pe cei întristați; să sporească dragostea noastră, a tuturor, pentru cei săraci, singuri și neajutorați; să ne ajute pe toți să împlinim poruncile Evangheliei lui Hristos, spre slava Sfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin.

Tot astazi, facem pomenirea:

Sfantului Gherman de Alaska;

– Sfintilor Mucenici Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie si Orest;

– Sfintei Mucenite Lucia fecioara;

– Cuviosului Arsenie cel din Latro;

– Sfantului Arie, care cu pace s-a savarsit.

– Sfantului Mucenic Gavriil, arhiepiscopul Serbiei;

Maine, 14 decembrie, facem pomenirea Sfintilor Mucenici Tirs, Levchie si Calinic.

(crestinortodox.ro)

mai mult
Sfinții zilei

Sfantul Stefan cel Nou; Sfantul Mucenic Irinarh

SFStefan

Sfantul Cuvios Stefan s-a nascut la inceputul secolului al VIII lea, in Constantinopol. Din copilarie a cunoscut viata si invatatura tuturor sfintilor praznuiti in Biserica. A fost calugarit la varsta de 16 ani. Cuviosul Ioan, vazator cu duhul, a zis la venirea Sfantului Stefan la manastire: „Sa te binecuvinteze pe tine Dumnezeu, fiule, si sa te faca vas de alegere”. Iar parintilor lui le-a zis: „Intr-adevar s-a odihnit Duhul lui Dumnezeu peste copilul acesta”.

 

Dupa multe nevointe, Sfantul Stefan cel Nou se retrage la varsta de 42 de ani intr-o chilie atat de mica, incat cei ce au vazut-o au spus ca este mai degraba un mormant, iar nu locuinta de odihna. Din Sinaxar aflam ca „aici petrecea, vara arzandu-se si iarna inghetand; iar sub imbracaminte avea trupul incins cu fiare si de la umeri pana la mijloc era inconjurat cu alta cingatoare de fier pironit de amandoua partile si pe sub brate cu alta cingatoare de fier. Imbracamintea o avea din piele si chiar sfantul culion si analavul cel purtator de cruci, asemenea si sfintita mantie a chipului monahicesc”.

Sfantul Stefan va lupta impotriva celor ce declarau ca icoana este un idol. Este perioada cand imparatul Constantin Copronim (741-775) ii persecuta pe crestinii care cinsteau sfintele icoane. Asa se face ca multe icoane erau arse, ingropate, sfaramate sau lasate in locuri de necinste.

„A voi sa reprezinti pe Hristos – afirmau iconoclastii intruniti la sinodul de la Hiera – (Constantinopol) in anul 753 – nu se poate evita o dilema ; umanitatea este aceea care se exprima prin imagine si se cade in nestorianism ; daca se pretinde el se pune accentul pe o reprezentare neincarnata, asupra divinitatii lui Hristos, se cade in mod fatal in monofizitism. In definitiv – concludeau participantii la sinodul de la Hiera – adevaratul cult datorat lui Hristos si Sfintilor consta in a reproduce imaginile lor in inimile noastre, a ne configura lor, prin imitarea vietii lor. In ce priveste prezenta lui Hristos, pe care icoana, prin natura sa, vrea sa o creeze, ea trebuie cautata in Euharistie”. Insa, conoclastii nu cunosteau sau nu vroiau sa inteleaga crezul dogmatic al Calcedonului si al Sinodului al VI-lea ecumenic, care formulasera dogma unirii Ipostatice si a consecintelor acestei uniri.

Pentru ca nu se arata credincios imparatului, este inchis intr-un loc unde se aflau 342 de monahi, din diverse parti. Unii cu nasurile taiate, altii cu ochii scosi, altii avand mainile taiate, ca unii ce nu au iscalit impotriva sfintelor icoane. Potrivit Sinaxarului „unii aratau urmele batailor celor neasemanate pe care le luasera de la chinuitori, rani care nu se tamaduisera inca, iar altii se aratau ca nu au par, fiind tunsi de paganii arzatori de icoane, si cei mai multi aveau cinstita barba unsa cu smoala si arsa”. Dupa multe incercari de a-l face pe Sfantul Stefan sa lepede credinta cea adevarata, imparatul a poruncit uciderea lui.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfintilor Mucenici care au marturisit impreuna cu Sfantul Stefan pentru sfintele icoane;
– Sfantului Mucenic Irinarh;
– Sfintilor Mucenici Timotei si Teodor, Petru, Ioan, Serghie, Teodor si Nichifor,Vasile si Toma,Ierotei, Daniel, Hariton, Socrat, Comasie, Eusebie si Etimasie.

Maine, 29 noiembrie, facem pomenirea Sfintilor Mucenici Paramon, Filumen si Valerin.

Potrivit Sinaxarului Sfintilor de pretutindeni, Editura Cartea Ortodoxa, tot astazi praznuim pe:
Sfântul Mc. RUF de la Roma (+304);
Sfânta Mucenită ILUMINATA, fecioară de la Todi (Italia, sec. IV);
Sfinţii Sf. Mc. PAPINIAN şi MANSUET, episcopi din Africa de Nord, care au pătimit sub regele arian, vandalul Genseric (sec. V);
Sfinţii Mărturisitori, episcopi din Africa de Nord (sec. V): VALERIAN,URBAN, CRESCENT, EVSTATIE, CRESCONIE, CRESCENŢIAN, FELIX, HORTULAN, şi FLORENTIAN;
Sfântul Cuv. FIONNCHU, stareţ la Mănăstirea din Bangor (sec. VI);
Sfânta Mucenită JUTHWARA (sau AUDE) din Exeter (Anglia, sec. VI);
Sfântul Ier. TEODOR, episcop în Armenia (sec. VI);
Sfântul Mc. MAURICIU (sau MAVRICHIE), evlaviosul împărat împreună cu cei 6 (şase) fii ai săi, asasinat de împăratul Foca (+602);
Sfânta ODA fecioară din Brabant (Olanda, +726);
Sfântul Ier. GRIGORIE al lll-lea, papă al Romei, mărturisitor al credinţei ortodoxe în faţa iconoclasmului (+743);
Sfântul Ier. IPOLIT, episcop de Saint-Cloud (Franţa, +775);
Sfânta Cuv. TEODORA, stareţă din Rossano (Sicilia, +980);
Sfântul Ier. TEODOR, arhiepiscop de Rostov, nepotul Sf. Serghie de Radonej (Rusia, -+1395);
Sfântul Mc. CRISTOS din Constantinopol (+1748); :
Sfinţii Sf. Noi Mucenici preoţi (Rusia, +1937):
PETRU (Vorona), ALEXIE (Veselovski) şi ALEXSE (Smirnov);
Sfântul Sf. Nou Mc. SERAFIM (Chichagov), mitropolit de Sankt-Petersburg (Rusia, 1937);
Sfântul Sf. Nou Mc. NICOLAE, preot (Rusia, +1941);
Sfântul Cuv. SERGHIE (Srebrianski), arhimandrit mărturisitor din Rusia;
aflarea Sf. moaşte în anul 2000; Un mărturisitor căruia i s-a tăiat nasul, iar mai apoi a ajuns episcop al Hazariei;
Adormirea Cuviosului ARSENIE BOCA, marele duhovnic din Ardeal, care este înmormântat la Mănăstirea Prislop-Haţeg (n. 1910 – +1989)

(crestinortodox.ro)

mai mult
1 2 3 30
Page 1 of 30