close

Sfinții zilei

PromovateSfinții zilei

SF SILUAN ATHONITUL – 24 SEPEMBRIE

SfSiluan

Născut în secolul al XIX-lea, într-o familie de țărani ruși iubitori de Dumnezeu, încă de la vârsta de 4 ani Sfântul Siluan și-a pus în inimă intenția că atunci când va fi mare Îl va căuta pe Domnul în tot pământul.

Auzind apoi despre viața Sfântului Ioan Zăvorâtul, a conștientizat că Domnul este cu noi mereu și că nu va fi nevoie să Îl caute. La vârsta de 19 ani a simțit chemarea Domnului pentru a deveni călugăr, trăind timp de 3 luni în plinătatea harului. Nevoit să își termine mai întâi serviciul militar, a fost părăsit de har și a dus o viață asemenea tinerilor, până când aproape că a omorât un băiat, lovindu-l puternic.

A fost trezit din acest coșmar de către Maica Domnului, iar chemarea la monahism s-a reaprins în inima lui. În timpul serviciului militar obișnuia să trimită bani în Sfântul Munte, fiind cu gândul acolo, și îi îndemna pe camarazii săi să creadă în Domnul și să ierte, salvând de la destrămare o familie. La 26 de ani, cerând binecuvântarea Părintelui Ioan din Kronstadt pentru a pleca în mănăstire, a intrat în obștea Mănăstirii „Sfântul Mucenic Pantelimon”, cunoscută și ca Russikon, loc în care a dobândit rugăciunea inimii.

După șase luni de chinuri cumplite de la demoni, căzând în deznădejde, a primit gândul că Domnul este de neînduplecat, dar a avut îndrăzneala de a cere milă și atunci Domnul i-a apărut Viu în icoana Mântuitorului din Paraclis. Răpit la Cer, Sfântul Siluan aproape că moare din pricina intensității celor văzute. Următorii 15 ani au fost marcați de apariția și dispariția harului și de chinuitoarele lupte demonice. Căzând din nou în deznădejde, Sfântul Siluan aude glasul Domnului Care îl învață că cei mândri suferă pururea din pricina demonilor și că pentru a dobândi smerenia este nevoie să își țină mintea în iad și să nu deznădăjduiască.

Anii care au urmat au fost întăriți de acest cuvânt, încât sfântul a început să simtă o milă puternică pentru toți cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Tot din această dragoste care îi inunda sufletul a așternut în scris experiența vieții sale, moment în care l-a cunoscut pe Părintele Sofronie Saharov, cel care a publicat însemnările sfântului și a înființat Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Essex.

După opt zile de boală, dar în deplină luciditate, Sfântul Siluan părăsește această lume, la infirmieria mănăstirii rusești, cu pace și smerenie, așa cum și trăise.

 

mai mult
Sfinții zilei

Sfântul Proroc Iona – 21 septembrie

Iona

Sfântul Prooroc Iona a trăit în secolul VIII î.Hr. (2 Regi 14, 25), urmând proorocului Elișa în regatul de nord al lui Israel. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 21 septembrie (în tradiția greacă și românească) sau la 22 septembrie (în tradiția slavă).

Viața
Ioana a fost fecior al lui Amati din Get, din Cariatmaus, aproape de Azot cetatea elinilor de lângă mare. Şi fiind aruncat din corabie și înghițit de chit, a mers la Ninive de a propovăduit; și întorcându-se n-a rămas în pământul sau, ci luând pe mamă-sa a locuit în Asur, cetatea celor de alt neam. Pentru că zicea: “Așa îmi voi ridica rușinea mea, de vreme ce am mințit, proorocind asupra Ninivei cetății celei mari”. Acesta este feciorul văduvei, pe care l-a înviat proorocul Ilie; căci mustra atunci Ilie pe Ahav, și chemând foamete pe pământ a fugit și mergând la Sarepta Sidonului, a aflat pe acea văduvă cu fiul ei. Şi a locuit la dânsa, căci nu putea să locuiască cu cei netăiați împrejur; și a binecuvântat-o pe dânsa pentru primirea ei de oaspeți. Acesteia i-a înviat feciorul care-i murise. Şi sculându-se Iona după foamete a mers la pământul lui Iuda, și a îngropat pe mamă-sa care murise, aproape de Balanul Deborei, și a locuit în pământul Senaar, și a murit acolo și a fost îngropat în peștera lui Cenezeu, care fusese judecător unui trib, pe când nu era împărăție. Şi a dat semn în Ierusalim și în tot pământul, când vor vedea piatra urlând cu jale cu viers subțire, și gândac din lemn grăind către Dumnezeu, atunci se va apropia mântuirea. Atunci vor vedea Ierusalimul stricat până în temelie, și vor veni către dânsul toate limbile ca să se închine Domnului. Şi vor clădi pietrele lui spre apusul soarelui. Şi acolo va fi închinăciunea Unsului, căci Ierusalimul s-a dat spre pustiirea fiarelor sălbatice. Şi atunci va veni sfârșitul a toată suflarea.

Profeția lui Iona
Deși este considerat unul din cei doisprezece “profeți mici”, Iona nu a avut în Cartea lui Iona (scrisă în secolul al V-lea) o profeție explicită despre Mântuitorul. Totuși, tradiția Bisericii consideră că însăși petrecerea lui Iona în pântecele chitului este o profeție despre moartea și Învierea lui Hristos (Matei 12, 39-41; 16, 4; Luca 11, 29 ș.u.).

Iconografie
Dionisie din Furna arată că Sf. Prooroc Iona se zugrăvește bătrân, pleșuv, cu barba rotundă, purtând un înscris care zice: „Strigat-am către Domnul în strâmtorarea mea și El m-a auzit!” Dionisie mai arată și felurile potrivite de a zugrăvi diferite scene din viața Sf. Prooroc Iona. (Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, pp. 84, 91, 117, 125.)

(ro.orthodoxwiki.org)

mai mult
PromovateSfinții zilei

Sfânta Muceniţă Ariadna – 18 septembrie

SfAriadna

Această sfânta muceniţă, Ariadna, a pătimit pentru Hristos pe vremea împărăţiei lui Adrian (117-138), fiind roabă la oarecare Tertill, mai mare al cetăţii Promisia, din ţara Frigiei.

Acel Tertill a făcut praznic în capiştea idolească la naşterea unui prunc al său, jertfind şi închinându-se zeilor şi dănţuind cu toţi casnicii şi cu prietenii şi megiaşii săi. Sfânta Ariadna a rămas acasă şi n-a vrut să intre în capiştea idolească şi să prăznuiască împreună cu stăpânul său.

Deci mâniindu-se stăpânul ei, a bătut-o fără milă, apoi, spânzurând-o, a strujit-o cu unghii de fier, după această a aruncat-o în temniţă şi a chinuit-o cu foamea multă vreme, ca să se lepede de Hristos şi să se închine idolilor neînsufleţiţi. Apoi, i-a dat drumul din temniţă şi ea s-a dus din cetate.

Dar stăpânul ei, căindu-se că a liberat-o, a alergat după dânsa cu slujitorii săi, iar ea uitându-se înapoi şi văzând pe urmăritorii săi, a fugit şi, apropiindu-se de o oarecare piatră, s-a rugat lui Dumnezeu ca să o izbăvească pe ea din mâinile vrăjmaşilor. Şi îndată, cu dumnezeiască putere, s-a desfăcut piatra şi a intrat sfânta înlăuntru, iar piatră s-a strâns la loc cum a fost, pentru că îngerul Domnului, arătându-se acolo, a făcut această minune. Deci, prigonitorii s-au tulburat de frică şi, hărţuindu-se cu suliţele lor, singuri s-au împuns pe ei şi au pierit.

Aşa a izbăvit Domnul pe roaba sa din mâinile lor, ca pe o pasăre din cursă vânătorilor. Cu ale cărei rugăciuni să ne izbăvească Domnul şi pe noi de vrăjmaşii noştri şi cu aceeaşi sfânta să ne învrednicească şi pe noi a dănţui în bucuria cea cerească în veci. Amin.

(Cătălin Rusu)

mai mult
Sfinții zilei

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul – 13 Septembrie

sutas

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul,glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 5-lea. Irmos: Calul şi pe călăreţul…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cei ce prăznuiesc purtătoarea de lumină şi Dumnezeiască adormirea ta şi preastrălucita pomenire ca o sfinţită sărbătoare, luminează-i cu rugăciunile tale, ierarhe de Dumnezeu fericite.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai, înţelepte şi mai înainte, până a nu te lumina desăvârşit prin învăţături, cu milostenii şi cu rugăciuni îndeletnicindu-te, Preafericite Corneliu şi căutând cu dreptatea cugetului pe Domnul tuturor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Desăvârşit te-ai deprins în legile cele de mântuire, ale Celui Ce s-a unit cu Trupul pentru bunătatea Sa cea desăvârşită, povăţuindu-te pe tine Apostolul Petru, cu învăţătura Stăpânului, fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îndulceşti inimile credincioşilor, să te mărească pururea cu dragoste nesăţioasă, Stăpână Născătoare de Dumnezeu; că tu eşti Mărirea oamenilor, Ceea ce ai născut pe Domnul măririi, Preacurată.

Catavasie:

Cruce însemnând Moise, de-a dreptul cu toiagul Marea Roşie a despărţit-o lui Israel, cel ce pedestru a trecut-o. Iar de-a curmeziş lovind marea, a împreunat-o împotriva carelor lui Faraon, deasupra scriind nebiruita armă. Pentru aceea să-I cântăm lui Hristos, Dumnezeului nostru, că S-a preamărit.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce pe nimic ai…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împărtăşitu-te-ai de lumina Preasfântului Duh şi ai primit întreg Dumnezeiescul dar cu toată casa ta, din însuşi gura Dumnezeiescului Apostol, care ţi-a vestit învăţăturile mântuirii.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înălţatu-te-ai cu bunătăţile, ca şi cedrul cel cu ramuri înalte şi ne-ai adus nouă roade cu bun miros, întărirea dogmelor, darul minunilor şi lucrarea tămăduirilor, Fericite Corneliu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De multă laudă te-ai învrednicit Sfinte Corneliu, căci împreună cu Apostolul Petru şi cu alţi mulţi ai alergat vestind pretutindeni Dumnezeiasca propovăduire; prin care, luminându-ne noi, ne-am izbăvit de întunericul necunoştinţei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Făcutu-te-ai Locaş Luminat al curăţiei, pentru aceea porţi pe Dătătorul de lumină, Cel Ce S-a Întrupat din tine şi s-a arătat Om asemenea cu noi, pentru iubirea de oameni şi a mântuit lumea de stricăciune prin tine, Preacurată, Chemarea cea din nou a oamenilor.

Catavasie:

Toiagul spre închipuirea Tainei se primeşte, căci cu odrăslire a ales preot; iar Bisericii, celei mai înainte neroditoare, acum a înflorit Lemnul Crucii, spre putere şi spre întărire.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Pricepând Avacum…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind darul Duhului, ca soarele cel luminos ai străbătut pământul, Sfinte Corneliu, gonind întunericul nebuniei idoleşti, prealăudate.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Revărsatu-te-ai ca un râu mare, adăpând toată faţa pământului cu Dumnezeieştile tale învăţături, ai înecat zâzaniile mulţimii zeilor, Sfinte Corneliu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind ca un mort faţă de toate cele lumeşti, Preafericite Corneliu, ai vestit tuturor celor omorâţi de patimi Dumnezeiasca Înviere, a Celui Ce a fost omorât pentru noi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Făcutu-te-ai Locaş Curat Înţelepciunii Tatălui, mai presus de fiinţă, Preacurată Fecioară, prin care noi toţi ne-am mântuit de răutatea celui viclean.

Catavasie:

Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale; înţeles-am lucrurile Tale; şi am preamărit Dumnezeirea Ta.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Cel Ce Te îmbraci cu lumina…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind cu totul închinat lui Dumnezeu, Sfinţite Corneliu, nu te-ai supus silniciei ucigaşilor, ca să dai cinstire idolilor.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Chemat-ai într-ajutor, Sfinte Corneliu, pe Dumnezeu Cel Preaînalt şi Nevăzut şi ai surpat la pământ capiştile idolilor celor nesimţitori, minunat făcându-te pentru noi

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Păzind porunca Atotţiitorului, ai fost închis în temniţă, legături ai răbdat şi pe cei legaţi de înşelăciunea necredinţei i-ai dezlegat, de Dumnezeu Înţelepţite Corneliu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dă-mi, Preacurată, iertare greşelilor, cercetându-mă pe mine cel bolnav şi înviforat de primejdiile vieţii şi de patimile trupului, cu milostivirea ta.

Catavasie:

O, de trei ori Fericite Lemn, pe care S-a Răstignit Hristos, Împăratul şi Domnul; prin care a căzut cel ce a înşelat cu lemnul, înşelat fiind de Cel Ce s-a pironit pe tine cu trupul; pe Dumnezeu, Care dă pace sufletelor noastre.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Linişteşte marea patimilor…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înălţându-ţi rugăciunile către Dumnezeu, ai văzut pe Îngerul Lui, învăţându-te cele bune şi de urmat pentru mântuire.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit fiind cu Duhul, te-ai făcut stea luminoasă, luminând toate marginile lumii, purtătorule de lumină, Sfinţite Tăinuitorule Corneliu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel ce mai înainte era întunecat de înşelăciune, cunoscând pe Domnul, prin întâmpinarea ta, s-a lepădat de înşelăciune şi cu toată casa lui, a primit curăţirea Dumnezeiască.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Domnul Măririi S-a Întrupat din sângiurile tale, Fecioară, precum Însuşi ştie, Ceea ce eşti Prealăudată, mântuindu-ne pe noi cu bunătatea ta.

Catavasie:

În pântecele fiarei celei din apă, Iona palmele întinzându-şi în chipul Crucii, mântuitoarea Patimă mai înainte a închipuit-o lămurit; de unde a treia zi ieşind, Învierea cea mai presus de lume a însemnat a lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce S-a Răstignit cu Trupul, iar cu Învierea cea de a treia zi lumea a luminat.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Domnul părinţilor…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu te-ai făcut pârgă a mântuirii neamurilor Sfinte Corneliu; căci cel dintâi ai primit Sfântul Botez şi de darul Duhului te-ai umplut, ca şi mai înainte grăitorii de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săvârşind minuni mari cu Dumnezeiescul Dar, ai vânat către credinţă pe cei amăgiţi de înşelăciunea necredinţei, învăţându-i să cânte: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind ascuns în pământ şi acoperit cu rug, te-ai arătat, înţelepte, prin descoperire Dum nezeiască, izvorând daruri de minuni şi bolile izgonind.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Alăută glăsuitoare a dogmelor celor de mântuire, care îndulceşte sufletele tuturor, te-ai arătat, Sfinte Corneliu, cântând: Dumnezeule bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi).

Toţi să mărim pe Unimea Cea în Trei Ipostasuri, pe Tatăl Cel mai înainte fără de început şi pe Fiul Cel de o Fiinţă şi pe Preasfântul Duh, cântând: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îndumnezeit-ai frământătura omenească, cu Dumnezeiască naşterea ta, Fecioară Preacurată. Pentru aceea, după datorie, credincioşii te mărim.

Catavasie:

Nebuna poruncă a tiranului celui păgân, pe popoare le-a tulburat, suflând cu îngrozire şi cu hulă urâtă împotriva lui Dumnezeu; însă pe cei trei tineri nu i-a înfricoşat mânia cea de fiară, nici focul cel mistuitor; ci, cu Duh de rouă aducător, ce împotrivă răsuna, împreună cu focul fiind, cântau: Prealăudate Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Ţie, Atotziditorule…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Numai pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat pe pământ, L-ai căutat din tot sufletul; pentru aceea, te-ai făcut cinstită pârgă a neamurilor şi locaş Duhului, Cugetătorule de Dumnezeu Corneliu.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu jăratecul înfocatelor tale cuvinte, fericite, ai ars materia deşertăciunii. Pentru aceea, te-ai mutat către Lumina Cea Neînserată, luminând pe toţi cei ce cu dragoste te laudă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Moştenire şi parte, ajutor şi mântuitor, putere şi laudă, lumină şi povăţuire ţi s-a făcut ţie Cuvântul, Cel Ce a adus toate lucrurile dintru nefiinţă întru fiinţă, Sfinte Corneliu, de Dumnezeu cugetătorule.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Sfinte Părinte, Sfinte Cuvinte şi Duhule Sfinte, Preasfântă Treime, Nezidită, Nedespărţită, mântuieşte pe cei ce cu dragoste laudă Puterea, Împărăţia şi Mărirea Ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Revarsă peste noi, Fecioară, milele tale cele obişnuite şi ne cere iertare, Preacurată, de la Fiul tău, de toate greşelile cele din cunoştinţă şi din necunoştinţă, care ni se întâmplă nouă din neluarea aminte.

Catavasie:

Binecuvântaţi, tineri, cei întocmai cu numărul Treimii, pe Făcătorul, Dumnezeu Părintele; lăudaţi pe Cuvântul, Cel Ce S-a pogorât şi focul în rouă l-a prefăcut; şi preaînălţaţi pe Duhul Cel Preasfânt, Care dă viaţă tuturor întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Isaie, dănţuieşte…

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinţită sărbătoare, toată Biserica prăznuieşte pomenirea ta, propovăduitorule al lui Hristos. Căci tu te-ai arătat la stare întocmai cu sfinţii ucenici, primind ca şi aceia Duhul cel Preasfânt.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Într-armatu-te-ai cu dogmele dreptei credinţe ca un ierarh; asemănatu-te-ai cu Dumnezeieştii Slujitori ai Domnului; întotdeauna izvorăşti râuri de tămăduiri celor bolnavi şi faci să înceteze bolile oamenilor, preasfinţite.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împobobindu-te cu haina mântuirii, pe care ţi-a ţesut-o Hristos Întrupându-Se, cu bucurie petreci acum în Împărăţia cea de sus, curat privind Frumuseţea Cea Adevărată a Mirelui, vrednicule de laudă, Sfinte Corneliu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cinstitul tău sicriu, ca un izvor izvoreşte credincioşilor tămăduiri din destul, Sfinte Corneliu; şi gonind duhurile cele viclene, luminezi gândurile tuturor celor ce cu credinţă te laudă pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luminează-mă, Fecioară, Ceea ce ai Născut Lumina, Care a Strălucit mai înainte de veci din Lumină; izgoneşte de la mine întunericul supărărilor şi al dezmierdărilor, Preacurată Stăpână, Părtinitoare Neînfruntată.

Catavasie:

Rai de Taină eşti Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, de care Lemnul Crucii cel de viaţă purtător pe pământ s-a sădit. Pentru aceasta, acum înălţat fiind, închinându-ne lui, pe tine te mărim.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Începătură sfântă, Biserica din păgâni te-a câştigat pe tine, cel ce ai luminat pe dânsa cu îmbunătăţitele tale fapte, sfinţitorule de Taine, de Dumnezeu Înţelepţite Corneliu.

mai mult
PromovateSfinții zilei

Sfantul Valentin; Sfintii Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenetos si Andronic; Lasatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului

SfValentin

Biserica Ortodoxă a rânduit lăsatul secului pentru începutul Postului Sfintei Marii pe data de 31 iulie, însă, dacă se întâmplă miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. De asemenea, postul se prelungeşte şi în ziua sărbătorii însăşi, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.

Sfantul Valentin

In fiecare an, la data de 30 iulie, Biserica Ortodoxa Romana face pomenirea unui ales apologet al valorilor moralei crestine. Este vorba de Sfantul Sfintit Mucenic Valentin, episcopul Umbriei. Martirizat la Roma in a doua jumatate a secolului al treilea, el a ramas in constiinta Bisericii lui Hristos ca vindecator al celor bolnavi si sfant al iubirii crestine si al familiei. In plina zi de sarbatoare, Sfantul Valentin ii binecuvanteaza pe credinciosii romani, o particica din sfintele sale moaste fiind depuse in Biserica Delea Noua, din Bucuresti.

Sfintii Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenetos si Andronic au facut parte din numarul celor 70 de Apostoli ai lui Hristos.

Sfantul Sila a fost trimis de la Iersualim la Antiohia, impreuna cu Pavel si Barnaba, ca sa lamureasca disputa legata de taierea imprejur: daca trebuie sau nu sa fie taiati imprejur cei care vin la credinta in Hristos. Sfantul Sila a fost hirotonit episcop al Corintului.

Sfantul Silvan a fost episcop al Tesalonicului si a primit multe chinuri pana la trecerea sa la cele vesnice.

Sfantul Crescens a fost mai intai impreuna-lucrator cu Sfantul Apostol Pavel (II Timotei 4: 10), iar apoi Episcop in Galatia si misionar in Galia, unde a primit moartea muceniceasca in vremea imparatului Traian.

Sfantul Epenetos este pomenit in Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel (16: 5) si a fost Episcop in Cartagina.

Sfantul Andronic, care a fost Episcop al Pannoniei (Romani 16: 7) si a vestit invatatura lui Hristos in Italia.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfintei Mucenite Iulita din Cezareea;

Maine, serbam Inaintepraznuirea scoaterii Sfintei Cruci.

(crestinortodox.ro)

mai mult
PromovateSfinții zilei

Sfantul Mucenic Pantelimon

SfPantelimon

Sfantul Mucenic Pantelimons-a nascut in anul 284 in orasul Nicomidia. A trait in timpul imparatului Maximian (286-305). La nastere a primit numele de Pantoleon, care inseamna “cel in toate puternic ca un leu”, un nume pagan, caci tatal sau impartasea credinta in zei. Insa Evula, mama sa, era crestina. Aceasta moare la putini ani de la nasterea lui Pantoleon. La indemnul tatalui sau termina Scoala de Medicina din Nicomidia, iar ucenicia o va face cu renumitul medic Eufrosin.

Afla de la preotul Ermolae ca Hristos este singurul doctor adevarat. Dupa ce ridica din moarte un copil care fusese muscat de o naparca, prin chemarea lui Hristos, cere sa fie botezat. Dupa ce primeste botezul de la preotul Ermolae, numele sau a devenit Pantelimon, care inseamna “cel cu totul milostiv”.

Sfantul Pantelimon ajunge dupa putina vreme la o cunoastere desavarsita a artei medicale, incat, imparatul Maximian care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular. Dupa ce a vindecat un orb, imparatul i-a cerut lui Pantelimon sa renunte la credinta crestina. Pentru ca a refuzat, sfantului Pantelimon i s-a taiat capul.  In loc de sange, a curs lapte din  trupul sau.

Din anul 303, anul mortii sale, Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor. Fiind un tamaduitor al bolnavilor, mai multe spitale si asezaminte poarta numele sau.

Sfantul Mucenic Pantelimon este chemat in rugaciuni de catre preotii Bisericii la Sfintirea Apei si la Taina Sfantului Maslu, impreuna cu Sfantul Sfintit Mucenic Ermolae si cu ceilalti sfinti doctori fara de arginti si facatori de minuni.

Mentionam ca la Manastirea Rusicon din Muntele Athos, se afla Capul Sfantului Pantelimon. Moastele Sfantului Pantelimon sunt prezente si in Catedrala din Constanta, Catedrala Episcopala din Galati, Catedrala Mitropolitana din Iasi, Manastirea Oasa din Alba Iulia si in mai multe biserici din Bucuresti : Biserica Sfantul Stelian Lucaci (str. Logofat Udriste), Biserica Sfantul Dumitru Posta (in spatele Muzeului de Istorie a Romaniei), Manastirea Plumbuita (str. Plumbuita, nr. 58), Biserica Adormirea Maicii Domnului – Precupetii Noi, Biserica Sfantul Antonie cel Mare (Aleea Valea Boteni, str. Romancierilor), Biserica Stavropoleos, Biserica Sfantul Alexie (Calea Serban Voda, nr. 123), Biserica Sfantul Pantelimon (str. Iancu Capitan, nr. 24).

Cum putem sa ne asemanam Sfantului Pantelimon?

La aceasta intrebare, Parintele Teofil Paraian raspunde: “Nu suntem doctori, nu suntem tamaduitori, dar mangaietori putem fi, alinatori de suferinta cu putere omeneasca, asta o putem face si noi. Si daca facem cele la masurile noastre, face si Dumnezeu prin noi ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastra. Si atunci, iata ca suntem si noi pe calea Sfantului Mare Mucenic Pantelimon…”

Troparul Sfantului Pantelimon

Purtatorule de chinuri, Sfinte si tamaduitorule Pantelimoane, roaga pe Milostivul Dumnezeu ca sa dea iertare de greseli sufletelor noastre.

Tot astazi, facem pomenirea
– Orbului care a fost tamaduit de Sfantul Pantelimon;
– Sfintei Cuvioase Antuza;
– A o suta cincizeci si trei de sfinti mucenici care au murit in Marea Traciei;
– Sfantului Cuvios Manuel;
– Sfantului Clement de Ohrida;
– Sfantului Mucenic Hristodul din Casandra.

Maine, facem pomenirea Sfintilor Prohor, Nicanor, Timon si Parmena.

(crestinortodox.ro)

mai mult
Sfinții zilei

Sfânta Muceniţă Iulia – 16 Iulie

Iulia

Când avea mai mult de 20 de ani, stăpânul ei, fiind negustor, a voit să plece cu neguțătorie multă în Galia, pe mare.

Deci a luat cu sine şi pe Iulia, credincioasa roaba sa, de vreme ce vedea că averea lui se înmulţeşte prin mâinile ei, pentru că Dumnezeu a binecuvântat pentru dânsa casa acelui negustor, ca altădată în Egipt casa lui Putifar, pentru Iosif. De aceea, cu negustoria sa cea de mult preţ, a luat şi pe roaba sa, iar mai ales a lui Hristos, care era mai scumpă decât toată negustoria, şi a pornit pe mare. Și călătorind pe lângă insula care se numea Corsica, a stat acolo. Iar în insula aceea, deși erau cetăți creștinești, însă erau și păgâni mulți și când negustorul acela s-a oprit pe insulă, a văzut aproape de port o adunare a păgânilor de o credinţă cu el, făcând prăznuire şi aducând jertfe zeilor. Deci s-a dus la ei cu toţi slujitorii lui şi, cumpărând un viţel gras, l-a adus împreună cu ei jertfă zeilor şi au început a se veseli mâncând, bând şi dănţuind. Iar Sfânta Iulia a rămas în corabie, suspinând din adîncul inimii şi plângând pentru rătăcirea şi pierzarea acelor oameni.

Unul din adunarea aceea mergând la corabie şi văzând pe fecioara Iulia plângând şi suspinând, şi aflând că este creştină, s-a dus şi i-a spus mai-marelui acelei adunări, zicându-i deosebi: „În corabia care a sosit aici este o fecioară, care huleşte pe zeii noştri şi defaimă jertfele făcute de noi pentru ei”. Atunci, îndată, mai-marele acelei adunări a zis negustorului ce venise din Palestina: „Pentru ce n-au ieşit din corabie la jertfe şi la prăznuirea noastră toţi ai tăi?”. Negustorul i-a spus că au ieşit toţi, dar mai-marele acela i-a zis: „Aud că în corabia ta este o fecioară, care batjocoreşte pe zeii noştri şi huleşte numele lor”. Negustorul a răspuns: „Zici oare de roaba mea? Pe aceea, cu nici un chip n-am putut s-o întorc de la înşelăciunea creştinească şi s-o aduc la credinţa noastră, nici cu îmbunări, nici cu îngroziri, şi, de nu mi-ar fi fost mie credincioasă şi de foarte mare trebuinţă în slujbe, de mult aş fi pierdut-o cu diferite chinuri”.

Mai-marele acela a zis: „Acum s-o sileşti ca, împreună cu noi, să se închine zeilor şi să ia din jertfă. Pentru aceasta, sau îţi voi da în locul ei patru roabe de ale mele sau să-ţi dau pentru dânsa preţul de argint, numai să mi-o dai mie şi eu o voi sili să fie închinătoarea zeilor noştri”. Negustorul i-a răspuns: „Ţi-am spus că este cu neputinţă a o sili pe dânsa la aceasta, căci mai degrabă va voi să moară, decât să se depărteze de credinţa sa. Iar ca să ţi-o vând, nici aceasta nu este cu putinţă; căci, chiar de ai voi să-mi dai toată averea ta pentru dânsa, tot nu se aseamănă cu slujba ei, pentru că este foarte credicioasă, şi averile mele se înmulţesc prin mâinile ei; de aceea i le-am încredinţat ei pe toate”.

Atunci mai-marele adunării, sfătuindu-se în taină cu ai săi, au rânduit să facă masă mai mare pentru oaspeţi și au îmbătat foarte pe acel negustor care era stăpânul Iuliei. Iar după ce acela s-a îmbătat şi a adormit, asemenea s-au îmbătat şi toţi cei ce erau cu el, atunci nelegiuiţii păgâni ai acelei insule, alergând la corabie, au scos pe Sfânta Iulia la mal şi au pus-o înaintea mai-marelui lor. Și a zis acela către dânsa: „Fecioară, jertfeşte zeilor, căci eu voi da stăpânului tău pentru tine preţul, cât va voi, şi-ţi voi da şi ţie libertatea”. Sfânta a răspuns: „Libertatea mea este ca să slujesc lui Hristos, Căruia-I slujesc cu conştiinţa curată, iar de rătăcirea voastră mă îngrețoșez”.

Atunci mai marele acela a poruncit s-o bată peste obraz. Și zicea muceniţa: „Dacă Domnul meu Iisus Hristos a răbdat pentru mine lovire peste obraz şi scuiparea feţei Sale, apoi oare nu voi răbda şi eu acestea pentru El? Să se lovească pentru El obrazul meu, iar în loc de scuipări, lacrimile să curgă pe faţa mea!”. Iar muncitorul a poruncit s-o tragă de păr şi, dezbrăcând-o, s-o bată cu amar peste tot trupul. Iar muceniţa, fiind bătută, striga: „Pe Acela Îl mărturisesc, Care a fost bătut pentru mine. Dacă Stăpânul meu a răbdat cunună de spini şi răstignirea pe Cruce, se cade ca şi eu, roaba Lui, să fiu părtaşă şi următoare a Patimilor Sale ca să mă preamăresc cu El întru împărăţia Sa”.

Apoi muncitorul a poruncit să-i taie fecioreștii ei sâni, iar ea a răbdat cu vitejie, pentru dragostea lui Hristos, toate acele cumplite chinuri. Și vrând muncitorul s-o piardă mai înainte de a se deştepta din somn stăpânul ei, a poruncit să se facă îndată o cruce şi să răstignească pe muceniţă, ca altădată evreii pe Hristos. Iar Sfânta Iulia, în pătimirea sa pentru Hristos, era de o închipuire cu Însuşi Domnul Hristos Cel răstignit, învrednicindu-se a fi răstignită pe cruce pentru El.

Și fiind ea spânzurată pe cruce şi apropiindu-se de sfârşit, stăpânul ei s-a deşteptat din somn şi, văzând-o răstignită, s-a umplut de mare jale. Dar nimic n-a putut să-i ajute pentru că mireasa lui Hristos era în cele din urmă răsuflări. Iar când sfântul ei suflet s-a dezlegat din legăturile trupeşti, s-a văzut de toţi zburând din gura ei o porumbiţă mai albă ca zăpada, înălţându-se spre cer. S-a văzut încă la dânsa, de către cei ce o munceau, şi o arătare îngerească. Deci mare frică a căzut peste ei și au fugit de acolo, rămânând numai trupul sfintei, spânzurat mort pe cruce. Dar Domnul Hristos nu a lăsat trupul singur, pentru că a poruncit îngerilor Săi ca să-l păzească, până ce a rânduit să fie cinstita ei îngropare în chipul acesta.

Nu tocmai aşa departe de acea insulă, ce se numea Corsica, este o insulă mai mică, care mai de mult se numea Margarit, iar acum se numeşte Gorgon. Acolo era o mănăstire de călugări, cărora, arătându-li-se îngerul, le-a spus toate cele despre Sfânta Muceniţă Iulia, poruncindu-le să meargă repede cu corabia la acea insulă şi să coboare de pe cruce mult chinuitul trup al sfintei muceniţe, ca, aducându-l în mănăstirea lor, să-l îngroape cu cinste. Iar monahii, intrând în corabie şi ridicând pânzele, au pornit. Și ajungând la liman, au găsit astfel după cum le-a spus îngerul Domnului. Deci, coborând ei de pe cruce sfântul trup, l-au învelit cu pânze curate, iar sânii ei cei tăiați i-au găsit lepădați puţin mai departe de ea, lângă o piatră şi, luându-i, i-au lipit pe trup la locul lor.Și ducând-o în corabie, s-au întors cu bună sporire în mănăstire şi au pus-o cu cinstită îngropare în biserică, slăvind pe Hristos Dumnezeu, Cel ce a întărit pe roaba Sa spre o nevoinţă mucenicească ca aceea. Și se dădeau de la mormântul ei tămăduiri de toate neputinţele. Așijderea se făceau minuni şi la locul unde a pătimit, căci înştiinţându-se creştinii acelei insule de pătimirea sfintei, au zidit chiar acolo o biserică mică – locul fiind strâmt într-un deal ascuțit –, în numele ei. Iar în locul unde au fost aruncați sânii ei, acolo a curs de sub o piatră apă vie şi dătătoare de tămăduiri; căci toţi neputincioşii câţi beau din acea apă sau se spălau cu ea, câştigau sănătate.

Încă și această minune se făcea în toți anii la ziua pomenirii ei, că piatra aceea, de care se atinseseră sânii sfintei și de sub care a curs izvorul, izvora din ea picături de lapte şi de sânge, ca niște sudori, întru mărturisirea fecioriei şi a muceniciei Sfintei Iulia, care s-a albit ca și cu niște lapte de curăţia fecioriei şi s-a roşit cu sângele cel vărsat pentru Hristos. Acele picături ce ieşeau din piatră curgeau toată ziua, de dimineaţă până seara, iar cei ce se ungeau cu ele, de asemenea câştigau tămăduire.

Iar după ce au trecut mulţi ani, biserica aceea, care era zidită în numele sfintei muceniţe pe locul unde a fost răstignită, s-a învechit şi a început a cădea. Drept aceea, pentru că acel loc era foarte strâmt, oamenii voiau să zidească sfintei pe un alt loc mai larg, nu departe de cel dintâi, o biserică nouă şi mai mare. Și când au pregătit ei pietrele, cărămizile, varul şi toate celelalte spre zidire, ca a doua zi să pună temelia, dimineaţa au aflat toate acelea la locul dintâi, unde fusese biserica cea veche, şi zidarii nu se pricepeau ce înseamnă această minune. Iar după o vreme le-au mutat iarăşi pe locul celălalt, unde voiau să zidească biserica. Dar noaptea iarăşi s-au mutat de acolo la locul cel dintâi; și au văzut străjerii o fecioară prea luminoasă, șezând într-un car cu doi boi albi și punând materialul cel pregătit spre aceea zidire şi ducându-l la locul cel dintâi. Atunci ei au cunoscut ei că sfânta binevoieşte ca biserica să se înnoiască pe locul său cel dintâi. Deci au făcut după bunăvoirea ei.

Se făceau încă şi alte minuni în amândouă insulele, la Corsica şi la Gorgon, până ce au fost luate de acolo cinstitele ei moaşte şi au fost mutate la Brixia. Dar și după mutarea moaştelor, poporul din Corsica, alergând cu credinţă la biserica sfintei, nu se lipsește de ajutorul ei şi oamenii se păzesc nerisipiți de năvălirile vrăjmaşilor, cu sfintele ei rugăciuni şi cu milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I se cuvine cinstea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(Cătălin Rusu)

mai mult
Sfinții zilei

Sfantul Vladimir

sfantul-vladimir-luminatorul-rusiei-2

Sfantul Vladimir, cel numit “Intocmai cu Apostolii si Luminatorul Rusiei”, este praznuit de Biserica Ortodoxa pe data de 15 iulie. El s-a nascut in jurul anului 958 si a trecut la cele vesnice in ziua de 15 iulie 1015, in localitatea Berestovo, aflata in apropierea Kievului.

Sfantul Vladimir, Luminatorul Rusiei

Vladimir Sviatoslavici s-a nascut in jurul anului 958, ca fiu al printului Sviatoslav, din dinastia Rurik, si nepot al Sfintei Olga, imparateasa Rusiei, praznuita de Biserica Ortodoxa in ziua de 11 iulie. Botezul imparatesei Olga nu a condus la convertirea poporului rus, precum s-ar fi dorit, si nici a familiei imperiale. Fiul imparatesei, printul Sviatoslav, temandu-se sa nu piarda respectul armatei, nu a imbratisat credinta mamei sale si a ramas pagan. Credinta imparatesei Olga a lucrat, insa, in nepotul ei, Vladimir cel Mare, care, in anul 988, a proclamat credinta crestina drept religie oficiala a Rusiei Kievene.

In anul 976, la patru ani dupa moartea tatalui sau, tanarul Vladimir, care era print de Novgorod, a fost nevoit sa plece in Scandinavia, dupa ce fratele sau, Yaropolk, l-a omorat pe celalalt frate al lor, Oleg, si a cucerit tinutul Rus. Cu ajutorul unei rude, care conducea tinutul Norvegiei, printul Vladimir s-a intors in pamantul natal si a recucerit cetatea Novgorod. Pana in anul 980, printul va consolida deja principatul kievean, intarind bine granitele.

Vladimir cel Mare a fost mare cneaz al Kievului intre anii 980-1015. Fiind pagan, ca si tatal sau, Vladimir a fost un prigonitor al crestinilor. In urma unei lupte cu Yaropolk, printul Vladimir va cuceri si celelalte teritorii rusesti. El va aseza in toate localitatile statui pagane, dar, in mod special, statuia idolului Perun. In cele din urma, cei care refuzau cinstirea idolilor erau omorati.

In anul 987, in urma unei intruniri cu boierii sai, Vladimir cel Mare a hotarat sa trimita soli in celelalte tari vecine, spre a cunoaste si celelalte credinte. Astfel, solii au cercetat credintele intalnite in cale, printre care si pe cele practicate de musulmani, de evrei si de crestinii din apus.

Cand solii au ajuns in Conatantinopol, dupa participarea la Sfanta Liturghie, savarsita in Catedrala Sfanta Sofia, acestia au spus domnitorului lor: “Nu mai stiam daca ne aflam in cer sau pe pamant, caci n-am gasit in alta parte o alta ceremonie atat de frumoasa. Stim doar ca, acolo, Dumnezeu ramane impreuna cu oamenii, iar cultul ortodox depaseste pe oricare altul. Nu putem uita acea frumusete si, suntem siguri, ne-ar fi cu totul imposibil sa traim in Rusia altfel decat ei!”

Intre timp, Vladimir cel Mare continua sa cucereasca noi teritorii. In anul 988, dupa ce a cucerit tinuturile Cherson, din Crimeea, si Tavrichia, cneazul a trimis imparatului Vasile al II-lea Bulgaroctonul o scrisoare cu intentia declarata de a o lua de sotie pe sora lui, Ana, in varsta de 27 de ani. Aceasta era fiica imparatului Roman al II-lea si al imparatesei Teofana. Deoarece niciodata nu se mai casatorise o printesa bizantina cu un print pagan, nenumarate cereri in casatorie fiind respinse de-a lungul timpului, imparatul bizantin i-a cerut si lui Vladimir sa lepede paganismului din poporul sau.

Indemnat si de solii sai, care cunoscusera credinta crestina din imperiul bizantin, Vladimir cel Mare s-a botezat crestin, in cetatea Cherson, primind numele Vasile, in cinstea viitorului sau cumnat. Dupa oficierea cununiei, Vladimir si Ana s-au intors in Kiev, cu mare alai. Indata, cneazul a ordonat distrugerea statuilor pagane si construirea de biserici crestine. Printre primele biserici construite de cneaz se numara si Biserica Adormirii Maicii Domnului, inaltata in anul 989, care este socotita drept prima biserica din piatra construita in Kiev El va ajuta si manastirile din Sfantul Munte Athos.

Printesa Ana Porfirogeneta a venit la palatul lui Vladimir insotita de episcopul Mihail si de multi preoti. Tot acum au fost aduse in Kiev si cinstitele Moaste ale Sfantului Mucenic Clement al Romei.

Se spune ca, pana sa ajunga printesa in palat, Vladimir o orbit. Vazandu-l, aceasta i-ar fi zis: “Daca vrei sa fii sanatos si sa vezi cu ochii, primeste Sfantul Botez indata, caci in alt mod nu te vei izbavi de orbire. Iar, daca te vei boteza, te vei mantui nu numai de orbirea trupeasca, ci si de cea sufleteasca!” Recapatandu-se vederea, Vladimir i-a indemnat sa se boteze pe toti cei din armata sa. Pana in anul 979, aproape tot poporul sau era botezat si credea in Dumnezeu.

Sfantul Vladimir cel Mare a fost tatal printilor Boris si Gleb, canonizati de Biserica Ortodoxa si praznuiti in zilele de 24 iulie (trecerea la cele vesnice) si 3 mai (mutarea cinstitelor Moaste). Sfantul Vladimir a trecut la cele vesnice in ziua de 15 iulie 1015, in localitatea Berestovo, aflata in apropiere de Kiev.

(Teodor Danalache – crestinortodox.ro)

mai mult
Sfinții zilei

Sfintii Epictet si Astion

Sf326

Sfintii Epictet si Astion sunt praznuiti pe 8 iulie. Sunt cei mai vechi martiri din tara noastra, atestati de izvoarele aghiografice. Ei au patimit in anul 290, ca urmare a persecutiei lui Diocletian (284-305). Sfintii Epictet si Astion au primit moartea martirica in cetatea Halmyris, vechea cetate crestina asezata pe malurile Dunarii ce se numea in antichitate “Almyra“.

Sfantul Epictet era originar din partile Rasaritului. A primit harul preotiei si s-a invrednicit de darul vindecarii orbilor, ologilor si a celor demonizati.

Sfantul Astion era nepotul senatorului roman Iulian. Se converteste la crestinism in urma intalnirii cu preotul Epictet si impreuna cu acesta ajunge in cetatea Halmyris. Mai tarziu si tanarul Astion se invredniceste de darul facerii de minuni, tamaduind un indracit si facand sanatos pe un om ce cazuse de la inaltime si ramasese aproape mort.

In acel timp, soseste in Halmyris comandantul Latronianus. Acesta afla ca in oras au ajuns doi straini care prin cuvantarile lor au facut pe multi sa renunte la cinstirea zeilor. La porunca lui Latronianus, Epictet si Astion sunt arestati si intemnitati.

Nu si-au facut cunoscute rudele si nici locul de natsere, ci doar faptul ca sunt crestini. Au fost supusi la diferite chinuri, dar in urma lor au ramas nevatamati. In urma acestor minuni, comandantul a poruncit sa nu li se dea hrana si apa timp de 30 de zile. Vor iesi biruitori si dupa cele 30 de zile de infometare.

Latronianus, vazand ca nu-i poate invinge in nici un fel, a poruncit ca celor doi sfinti sa li se taie capul. Astfel, pe 8 iulie i s-a taiat mai intai capul lui Astion si apoi si preotului Epictet. Din actul martiric reiese ca trupurile celor doi erau albe ca zapada si ca cei ce se atingeau de ele primeau vindecare de orice boala erau cuprinsi. Trupurile acestora au fost ingropate de crestini.

Dupa Edictul de la Milan, din anul 313, trupurile Sfintilor Epictet si Astion au fost ingropate in cripta bazilicii episcopale din Halmyris. Au ramas necunoscute celorlalti crestini, pana in data de 15 august 2001, cand ele au fost descoperite si depuse in Catedrala arhiepiscopala din Constanta.

Mihail Zahariade, conducatorul echipei de arheologi si cercetator stiintific principal la Institutul de Arheologie “Vasile Parvan” din Bucuresti a marturisit: “Santierul arheologic de la Halmyris a fost deschis in 1981, dar primele elemente ale bazilicii le-am descoperit in anul 2000. Atunci ne aflam spre sfarsitul campaniei, cand nu mai aveam timp si bani, astfel ca sapaturile au fost continuate anul viitor, la sfarsitul lunii iulie. Am decis impreuna cu sotia mea, Ileana-Ildiko, restauratoare la Muzeul National de Istorie a Romaniei, sa fac sapaturi nu la suprafata, ci sa fac o sectiune, caci banuiam ca vor fi acolo sfinte moaste, ca ruinele cetatii sunt cele ale vechiului Halmyris si ca aici sunt Epictet si Astion. Am facut sapaturi in prima zi, in a doua zi si asa mai departe. In ziua de 15 august au aparut primele elemente ale criptei martirice. Nu mi-a venit sa cred! Am vazut cripta, care trebuia sa fie una boltita, dar totul era prabusit din cauza invaziilor barbare care au jefuit si distrus bazilici si numeroase orase din Dobrogea si din sudul Dunarii. Dupa ce am curatat, am vazut paturile si inscriptia pictata de pe peretele estic al criptei, pe care se puteau descifra cateva cuvinte in limba greaca, precum «martirii lui Hr» de doua ori, «Asto», iar putin mai departe litera «n» si primele litere ale verbului «ibrio», care inseamna «a lovi», ceea ce dovedeste foarte clar ca aici a avut loc un act martiric”.

In prezent, moastele Sfintilor Epictet si Astion sunt prezente in Manastirea Halmyris, iar la Constanta au ramas doar cateva particele din sfintele lor moaste.

Rugaciune catre Sfintii Epictet si Astion

Sfintilor Mucenici Epictet si Astion, cautati acum spre noi, cei ce cu umilinta cadem inaintea sfintei voastre icoane si cinstim sfintele voastre moaste si ca unii ce v-ati invrednicit de mare cinste inaintea Atotputernicului Dumnezeu, rugati-va Acestuia sa ne izbaveasca de toate necazurile si primejdiile si sa dea iertare de pacate sufletelor noastre. Si ca cei ce sunteti podoaba si ocrotitorii tinutului Dobrogei, impreuna cu sfintii martiri Zotic Atal, Camasie si Filip, purtati de grija multimii credinciosilor ce va aduc voua cinstire.

Primiti acum prinosul nostru de dragoste, lauda si multumire catre milostivul Dumnezeu si prin darul celui Atotputernic, vindecati bolile noastre sufletesti si trupesti, dupa cum ati vindecat si copila acelui mare dregator. Si precum in timpul vietii voastre multime de oameni ati vindecat, asemenea vindecati si sufletele noastre cele asuprite de patimi si dureri. Si dupa cum prin viata curata, credinta si sfanta nevointa, ati biruit puterea vrajmasilor diavoli si ati castigat mila Dumnezeului nostru Celui in Treime slavit, asa si pe noi intariti-ne in credinta si ajutati-ne sa fim biruitori in lupta cu pacatul, spre castigarea virtutilor in locasurile ceresti. Ca impreuna cu voi sa cantam lui Hristos Dumnezeu in Imparatia cea fara de sfarsit, ca Lui I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Cel fara de inceput al Lui Parinte si cu Preasfantul si Bunul si de viata Facatorul Lui Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Mare Mucenic Procopie;
– Sfintei Teodosia, mama Sfantului Procopie;
– Sfintilor doi tribuni Antioh si Nicostrat;
– Sfantului Mucenic Avda;
– Sfantului Teofil;
– Sfantului Mucenic Anastasie din Ioanina.

Maine, facem pomenirea Sfintilor Mucenici Pangratie si Chiril.

(CrestinOrtodox.ro)

mai mult
Sfinții zilei

Sfantul Sisoe cel Mare

SfSisoe

Sfantul Sisoe cel Mare a fost ucenicul Sfantului Antonie cel Mare. A primit de la Dumnezeu puterea de a vindeca bolnavii, a scoate duhurile rele si a invia mortii. Sfantul Sisoe s-a nevoit in pustia Egiptului vreme de 72 de ani. Cuviosul Sisoe postea atat de mult, incat ajungea sa nu manance nimic timp de mai multe zile.

Intr-una din zile, un om se indrepta cu fiul sau spre chilia Sfantului Sisoe pentru a lua binecuvantare. Pe drum, copilul muri, insa tatal, fara a se tulbura si-a continuat drumul pana la batranul Sisoe. A intrat in chilia acestuia cu fiul sau in brate. A cazut la pamant pentru a fi binecuvantat. Dupa acest gest, tatal s-a ridicat, lasandu-l pe copil la picioarele Sfantului Sisoe.

Batranul, necunoscand ca fiul acestuia este mort, i-a spus:

– Ridica-te si du-te afara!

Dupa ce a rostit aceste cuvinte, copilul s-a ridicat si a iesit. In urma acestei minuni, tatal i-a spus Cuviosului Sisoe cele petrecute cu fiul sau, iar batranul i-a spus sa nu vesteasca nimanui despre cele petrecute pana la moartea sa.

Cuviosul Sisoe a trecut la cele vesnice in anul 429.

Un frate l-a intrebat pe avva Sisoe: „Daca suntem intr-o calatorie si calauza ne rataceste, trebuie sa-i atragem luarea-aminte?“. Batranul zice: „Nu“. Fratele intreaba: „Sa-l lasam atunci sa ne rataceasca?“. Batranul zice: „Dar ce sa faceti, sa luati un ciomag si sa-l bateti? Eu am cunoscut cativa frati care calatoreau sprin pustiut si calauza lor i-a ratacit, noaptea. Erau doisprezece si toti stiau ca s-au ratacit si fiecare se lupta cu sine, ca sa nu spuna. Cand s-a facut ziua, calauza si-a dat seama ca au gresit drumul si le-a zis: «Iertati-ma, ne-am ratacit». Toti i-au zis: «Stiam, dar am tacut». El a fost uluit si le-a zis: «Fratii se stapanesc pana la moarte, ca sa nu vorbeasca». Si L-a slavit pe Dumnezeu. Bucata de drum pe care o ratacisera era de douasprezece mile“.

Troparul Sfântului Cuvios Sisoe cel Mare

Glasul 1

Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Sisoe; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Condacul Sfântului Cuvios Sisoe cel Mare

Glasul 4

Arătatu-Te-ai astăzi…

Sihăstrind, înger pe pământ te-ai arătat, luminând, cuvioase, gândurile credincioşilor cu dumnezeieşti semne totdeauna. Pentru aceasta, pe tine, Sfinte Sisoe, cu credinţă te cinstim.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfintei Mucenite Lucia, fecioara, si a lui Rix, vicarul;
– Sfintilor 24 de mucenici care impreuna cu Lucia si cu Rix au marturisit pe Hristos;
– Sfintitului Mucenic Astie, episcopul Dirahiei;
– Sfintilor Arhip si Filimon;
– Sfintilor Mucenici Apolonie, Alexandrion, Epimah si Onisim.

Maine, facem pomenirea Sfintei Mucenite Chiriachi.

(CrestinOrtodox.ro)

mai mult
CreștinătateSfinții zilei

Sfantul Apostol Vartolomeu; Sfantul Luca al Crimeii

sf_bartolomeu

Sfantul Luca al Crimeei s-a nascut in data de 27 aprilie 1877 si a trecut la cele vesnice in ziua de 11 iunie 1961. Sfintele sale Moaste, izvoratoare de bun miros si tamaduitoare, se afla in orasul Sinferopol, din Crimeea.

In pofida terorii regimului bolsevic, el a refuzat in mod categoric sa faca operatii fara a avea in sala icoana Maicii Domnului. Pentru dragostea si credinta lui in Iisus Hristos, el a patimit mult in temnitele comuniste.


Troparul Sfantului Luca al Crimeei

Pe lauda doctorilor şi mândria Simferopolului, pe alesul ierarh al lui Hristos şi ocrotitorul Mănăstirii Dovra, pe Sfinţitul Luca Doctorul să-l lăudăm cu imnuri duhovniceşti şi cu sfinte cântări, că izvorăşte din belşug darurile vindecărilor.

Sfantul Vartolomeu

Sfantul Vartolomeu a fost unul dintre cei doisprezece ucenici ai lui Hristos. Impreuna cu Sfantul Apostol Filip si Mariami, sora acestuia, au fost prezenti in cetatile din Siria si Asia de Sus, vestind invatatura lui Hristos. Sfantul Filip a fost martirizat de catre conducatorul cetatii, in cetatea Ierapole din Frigia. Mariami a ajuns in Licaonia, iar Sfantul Vartolomeu in Arabia, Persia si apoi in India, unde a intemeiat mai multe biserici. A ajuns apoi in Armenia, unde i-a botezat pe multi, printre care si pe imparatul armean, Polimie. Dar din porunca fratelui imparatului, Astiagis, a fost prins si i s-a taiat capul. Crestinii au luat trupul sfantului si l-au ingropat cu cinste intr-un sicriu de plumb. Pentru ca la sfintele lui moaste se savarseau multe minuni, paganii au luat sicriul si l-au aruncat in mare. Dar apa marii l-a purtat pana in Insula Lipara, unde Episcopul Agathon, dupa o descoperire facuta in vis, a mers si l-a intampinat la marginea marii, apoi l-a luat si l-a inmormantat cu cinste in biserica. Dupa un timp, sfintele sale moaste au ajuns la Benevento, iar de acolo, la Roma.

Troparul Sfantului Apostol Vartolomeu

Apostole sfinte Vartolomeu, roaga pe milostivul Dumnezeu, ca sa dea iertare de greseli sufletelor noastre.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Cinstirea Icoanei Maicii Domnului “Axion Estin”;
– Soborului Arhanghelului Gavriil din Adin;
– Sfantului Mucenic Teopempt impreuna cu alti patru;
– Sf. Neanisi;
– Sfantul Varnaba.
– Sfantului Luca al Crimeii

Maine, facem pomenirea Sfintilor Cuviosi Onufrie cel Mare si Petru Atonitul.

(crestinortodox.ro)

mai mult
Sfinții zilei

Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava – 2 iunie

ic-sf86

Atunci Sfântul Mucenic Ioan a răspuns:

„O, judecător tiran, eu nu mă îngrijesc nici câtuşi de puţin de rănile trupului meu cel zdrobit; căci cu cât se strică omul nostru cel din afară, cu atât omul nostru cel dinlăuntru se înnoieşte, după cum grăieşte Marele Apostol Pavel”.

Viaţa Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Mulţi au vieţuit în lume viaţă bună şi plăcută lui Dumnezeu, după învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos şi după învăţătura Sfinţilor Lui Apostoli. Dintre aceştia este şi Sfântul Ioan, Marele Mucenic al lui Hristos, care deşi s-a arătat cu mult timp mai târziu, însă nu este mai mic decât cei de demult. Căci Stăpânul Hristos şi Dumnezeul nostru, dătătorul de nevoinţe, a încununat nu numai pe ucenicii cei din vremea cea de demult, ci şi acum, în vremea cea mai de pe urmă, deschide uşa mărturisirii celor ce vor a se face mucenici şi îi cinsteşte cu aceeaşi cinste, încununându-i cu aceleaşi cununi. Deci se cade să începem a istorisi de unde este naşterea şi creşterea sfântului ce se prăznuieşte astăzi, ce fel de lucruri bune a făcut, cum a mărturisit pe Hristos şi cum a pătimit pentru dragostea Lui.

În părţile Capadociei, care se mărgineşte cu Armenia mică, este o cetate mare şi vestită ce se numeşte Trapezunda. Acea cetate aflându-se lângă mare, multe corăbii de pretutindeni se abăteau pe acolo, pentru îndestularea mărfurilor şi pentru avuţia ce se afla în ea. Din această cetate a odrăslit acest mare plăcut al lui Dumnezeu, Sfântul Mare Mucenic Ioan. El s-a născut din părinţi creştini, binecredincioşi, iubitori de Dumnezeu şi împodobiţi cu fapte bune; întru care şi pe acest fiu iubit al lor, pe fericitul Ioan, crescându-l şi deprinzându-l, l-au făcut desăvârşit în faptele cele bune creştineşti. Iar de vreme ce acea cetate este zidită lângă mare şi cetăţenii ei erau obişnuiţi a umbla cu corăbiile pe mare şi a face neguţătorie, spre a-şi câştiga cele de trebuinţă, de aceea şi fericitul Ioan adeseori, intrând în corabie şi ducându-se în multe cetăţi, făcea neguţătorie.

Deci într-o vreme, i s-a întâmplat lui că a intrat într-o corabie a unui om dintr-altă ţară care avea multă neguţătorie. Acela era de neam francez, cu credinţa latin, adică papistaş, cu năravul sălbatic, nemilostiv şi fără de omenie. Deci fericitul Ioan, intrând în acea corabie cu un astfel de om, diavolul a început a-i pizmui viaţa cea îmbunătăţită şi plăcută lui Dumnezeu, fiindcă vrăjmaşul nu suferea cu uşurinţă faptele cele bune ale fericitului Ioan. Căci îl vedea adeseori rugându-se lui Dumnezeu, postind, fiind blând şi plecat către toţi, lesne apropiat tuturor, făcând milostenie către toţi, miluind pe toţi cei lipsiţi ce erau în corabie, îndestulându-i cu cele de nevoie, iar pe cei bolnavi mângâindu-i, dându-le lor cele de nevoie din averile lui şi întinzându-le mână de ajutor în toate. Ochii lui pururea erau plini de lacrimi şi, izvorând totdeauna lacrimi, îşi zicea: „De vei milui pe fratele cel ce pătimeşte rău, miluit vei fi şi tu de Dumnezeu. Cum vei mângâia pe cel întristat aşa vei fi şi tu mângâiat de Dumnezeu”.

Acestea văzându-le vrăjmaşul cel nevăzut şi pizmuindu-l, a vrut să facă sfântului împiedicare de la calea mântuirii. Deci, mai întâi, a gândit să-l depărteze de la dreapta şi sfânta credinţă a Bisericii Răsăritului. Pentru aceasta a îndemnat asupra fericitului pe vrăjmaşul cel văzut, pe căpitanul corăbiei, care se împotrivea credinţei celei drepte, ca să ocărască pe dreptcredinciosul rob al lui Hristos, pentru buna credinţă a Răsăritului. De aceea, între ei se făcea mare ceartă pentru credinţă în călătoria pe mare, şi totdeauna Sfântul Ioan biruia pe acel francez, ca un preaiscusit în învăţăturile cărţilor şi preaînţe- lept; şi astfel îi ruşina socoteala lui cea nedreaptă şi ereticească. De aceea, francezul acela se mânia foarte rău asupra nebiruitului ostaş al lui Hristos, se iuţea şi îl batjocorea cu multe ocări şi-l vrăjmăşuia, gândind rău asupra lui.

O vrăjmăşie ca aceea aprinzându-se în apuseanul acela, ei au sosit cu corabia la malul Mării Negre cel dinspre ţara Moldovei, lângă Cetatea Albă. Deci, ieşind din corabie, vrăjmaşul cel rău şi pizmaş s-a dus la eparhul cetăţii, care era cu neamul şi credinţa turc, fierbinte păzitor şi apărător al credinţei sale celei turceşti. Şi a adus căpitanul la cadiu următoarea pâră împotriva Sfântului Ioan, zicând: „O, cadiule, este un bărbat în corabie, care a venit cu mine aici şi voieşte să se lepede de credinţa sa cea creştinească şi să se înstrăineze de patria sa. El voieşte a se apropia de credinţa voastră şi să primească legea voastră cea turcească, ca să se facă părtaş al seminţiei voastre. Aceasta o ştiu deoarece, călătorind noi pe mare, de multe ori mi-a spus despre aceasta şi s-a jurat înaintea mea cu multe jurăminte că nicidecum nu-şi va schimba gândul său. De aceea tu să ai îndată purtare de grijă pentru el, ca să-l aduci la credinţa voastră; căci multă cinste vei avea de la împăratul şi de la toţi cei de un neam şi de o credinţă cu tine, căci acest bărbat este înţelept şi iscusit cuvântător, ritor prea ales şi vestit, şi nu este mai mic sau mai prejos cu neamul decât cei ce sunt mai mari, mai de cinste şi mai de frunte în cetatea Trapezunda”.

Acestea auzindu-le acel eparh păgân, s-a umplut de bucurie şi şezând la locul unde avea obicei a judeca, a poruncit să cheme cu cinste la sine pe fericitul Ioan. Iar când a venit şi a stat înaintea lui, eparhul, privind la el cu faţa veselă, i-a zis cu blândeţe: „M-am înştiinţat destule despre tine, cum că eşti om ales şi înţelept, din cei de frunte din Trapezunda, şi cum că ai iubit credinţa noastră cea mahomedană şi voieşti a te apropia de ea. Căci astfel este credinţa noastră, încât se lipesc şi-şi aprind inima de ea toţi cei ce sunt cu gând curat şi o înţeleg pe ea; şi celor ce o primesc cu bucurie, le dă viaţă bine norocită şi lungime de zile, pe când credinţa creştinească este vrednică de râs. Pentru aceea, o prietene, nu mai zăbovi, ci leapădă credinţa creştinească care este defăimată şi batjocorită de toţi şi cu glas mare înaintea a tot poporul ce s-a adunat aici, huleşte şi blestemă legea şi credinţa cea creştinească, căci pentru aceasta s-a adunat aici poporul, împreună cu femeile şi cu copiii lor, ca să te audă pe tine mărturisind acum credinţa noastră; fiindcă au auzit despre tine că voieşti acum să te faci propovăduitor al credinţei noastre celei strălucite, bine norocite şi desfătate.

Deci vino, o, minunatule, şi stai împreună cu noi şi preamăreşte cu glas minunat soarele cel strălucitor, dă cinste luceafărului care răsare înaintea soarelui şi adu jertfă luminătorilor cereşti, celor ce luminează toată lumea. Astfel te vei învrednici de la împăratul nostru de multă cinste şi de mari vrednicii; iar nouă ne vei fi ca un frate adevărat, îndulcindu-te de viaţa cea dulce împreună cu noi. Deci calcă în picioare legea şi credinţa creştinească, ca una ce este defăimată şi proastă, încât să vadă şi alţii şi să înveţe de la tine a cinsti credinţa noastră”.

Iar fericitul Ioan, câtă vreme acel cadiu viclean şi răucredincios grăia aceste cuvinte, a ridicat ochii inimii sale la ceruri şi cerea ajutor de la Dumnezeu, Care a zis în Sfânta Evanghelie:Când veţi fi duşi înaintea domnilor şi împăraţilor, pentru numele Meu, să nu vă gândiţi mai înainte ce veţi grăi sau ce veţi răspunde în acel ceas, că vi se va da vouă cuvânt căruia nimeni nu va putea a se împotrivi, nici a răspunde toţi cei ce se vor împotrivi vouă.

Apoi, căutând cu ochii cei simţiţi către tiran şi, răspunzând cu bună îndrăzneală, a zis: „O, cadiule! Mi se pare că minţi pe faţă. Aceste cuvinte nu sunt ale mele, nici nu mi-a venit în cuget vreodată să mă lepăd de sfânta credinţă a Domnului meu Iisus Hristos! Să nu se întâmple un lucru necuvios ca acesta, nici să mă lase Dumnezeu să primesc în mintea mea un gând păgânesc ca acesta. Acestea toate sunt meşteşugiri ale vrăjmaşului adevărului şi ale satanei, tatăl tău; că, intrând în tine ca într-un vas al său, grăieşte prin tine către mine, şi nădăjduind că mă va trage spre pieire, se sileşte să mă depărteze de la Dumnezeul cel adevărat, care precum este Ziditor al tuturor făptu­rilor văzute şi nevăzute, aşa şi al soarelui acesta, pe care tu îl cinsteşti ca pe un Dumnezeu. Iar tu, fiind cuprins cu întunericul amăgirii, nebuneşte aduci făpturii cinstea aceea, care se cade a se aduce numai lui Dumnezeu cel adevărat, făcătorul soarelui căruia tu te închini.

Deci nu te amăgi că mă vei pleca la minciună, ci mai vârtos tu însuţi învăţându-te de la mine taina adevărului, leapădă, te rog, întunericul păgânătăţii care zace în sufletul tău şi învredniceşte-te a te face fiu al luminii, strălucind cu razele dumnezeiescului Botez mai mult decât soarele. Şi nu socoti că soarele care se vede pe cer este Dumnezeu, ci cunoaşte că este un luminător făcut din fiinţa focului şi pus pe cer de Dumnezeu, Ziditorul lui, spre slujba oamenilor. Acela, adică soarele, s-a zidit în a patra zi; deci cum poate zidirea să fie Dumnezeu?”

Nişte cuvinte ca acestea zicând Sfântul Ioan, şi-a ridicat mâinile şi ochii către cer, şi a strigat cu glas mare în auzul tuturor: „Să nu-mi fie mie a mă lepăda de Tine, Hristoase Mântuitorul meu, Care eşti Dumnezeu preamărit împreună cu Tatăl Tău Cel fără de început şi cu Preasfântul Duh, o Putere şi o împărăţie! Nu mă voi închina soarelui, nu voi sluji focului, nu voi jertfi luceafărului, nu mă voi lepăda de lumină, nu mă voi lipi de întuneric, nu voi lăsa pe Dumnezeul meu şi nici nu voi sluji diavolului!” Zicând aceste cuvinte mărturisitorul lui Hristos, cu multă îndrăzneală şi cu faţă veselă, tiranul îşi schimba adeseori faţa sa, aprinzându-se înăuntru de focul mâniei. Şi neputând mai mult să rabde pe mucenic, care îi grăia împotrivă şi îi arăta păgânătatea şi deşarta lui credinţă, căci pe Hristos pe Care Îl hulea păgânul ighemon, pe Acela Sfântul Ioan Îl lăuda şi Îl propovăduia în mijlocul poporului că este Dumnezeu adevărat; iar credinţa lui păgânească, sau mai bine zis înşelăciunea, o defăima şi o surpa până la sfârşit; pentru aceasta a poruncit ostaşilor săi să-l dezbrace pe mucenic de hainele sale.

Şi îndată făcând ostaşii cele poruncite, sfântul stătea gol, fiind îmbrăcat întru Hristos. După aceea, cadiul a poruncit să se aducă multe toiege înaintea lui, şi uitându-se către mucenic, a zis: „Nu spune către noi nişte poveşti ca acestea, ci leapădă-te îndată de credinţa cea nefolositoare şi primeşte legea noastră cu toată inima, precum ai făgăduit, şi împodobeşte-te cu legile noastre. Părăseşte de acum acele lungi cuvântări ale tale şi împlineşte ceea ce ai făgăduit; iar de nu, apoi mă jur pe legea noastră cea bine norocită şi slăvită, că nu numai îţi voi zdrobi trupul cu toiegele acestea, dar te voi munci şi cu alte munci prea cumplite şi nesuferite firii; iar mai pe urmă te voi omorî cu moarte grea”.

Iar sfântul, răspunzând, a zis: „Tiranule şi plinule de toată spur­căciunea, nu sunt mincinos, nici cuvântător de poveşti precum spui tu, ci sunt rob şi mărturisitor al adevăratului Dumnezeu Cel preamărit în Sfânta Treime. In El m-am învăţat a crede de la strămoşii şi de la părinţii mei, Lui unuia mă închin, Aceluia aduc jertfă de laudă, pe El Îl mărturisesc, că este Ziditor al tuturor făpturilor, pe Acela îl aştept judecător al viilor şi al morţilor. Acela va veni să răsplătească fiecăruia după faptele lui în vremea aceea, când, după porunca Lui, soarele acesta ce se vede, aşezat şi rânduit de Dânsul pentru slujba oamenilor, se va întuneca. Pentru aceea nu te mai nădăjdui că vei auzi altceva de la mine decât numai cele ce le-am zis întâi şi de la început, acelea le grăiesc şi acum şi le voi grăi până la sfârşit.

Că niciodată nu mă voi lepăda de Hristos Dumnezeu şi Făcătorul meu, niciodată nu voi cinsti mai mult făptura decât pe Făcătorul, nu mă voi închina zidirii mai mult decât Ziditorului, nu voi defăima sfânta credinţă în Dumnezeul meu, în care m-am născut şi în care m-am deprins de la părinţii mei, până când voi fi stăpân al gândului meu; şi, mai ales, până când voi răsufla văzduhul acesta. Deci nu mai zăbovi, lucrător al nedreptăţii, ci arată obiceiul tău de câine şi fără de omenie care este ascuns în tine; scapă-te odată de grija cea pentru aflarea muncilor, cu care voieşti să mă munceşti, şi trimite-mă mai degrab cu orice fel de moarte vei voi la Dumnezeu, Stăpânul meu cel dorit de mine. Deci fă degrab ceea ce ai să faci, pentru că urechile mele nu pot să audă mai mult cuvintele tale cele necurate, de care zice proorocul:Venin de aspidă este sub buzele lor. Nici ochii mei să nu mai vadă faţa ta cea spurcată, despre care iarăşi acelaşi prooroc zice într-alt loc:Umple feţele lor de ocară şi vor căuta numele Tău, Doamne!

Iată ai înaintea ta trupul meu gol, gata pentru muncile tale! Bate-l cu toiege, arde-l cu foc, îneacă-l în mare, taie-l în bucăţi cu sabia, pune asupra lui şi alte munci; şi dacă ai mai cumplite decât acestea, şi pe acelea nu te lenevi a le aduce asupra mea; de vreme ce, pe toate acestea şi pe cele mai multe decât acestea, eu sunt gata a le răbda cu plăcere şi cu bucurie, pentru dragostea lui Hristos, Dumnezeul meu”.

Iar tiranul cel sălbatic şi nemilostiv, auzind cuvintele acestea ale viteazului mărturisitor, s-a aprins de mânie şi îndată a poruncit să întindă pe mucenic la pământ şi să-l bată fără de milă cu toiege noduroase. Deci atât de cumplit l-au bătut slugile tiranului pe răbdătorul de chinuri al lui Hristos, încât s-a zdrobit trupul lui în multe bucăţi şi lipindu-se pe toiege, se arunca sus în aer, iar tot locul pe care era întins mucenicul s-a roşit de sângele lui. Deci viteazul pătimitor răbdând cu bărbăţie o muncă ca aceea, şi-a ridicat ochii minţii sale către cer şi a zis: „Mulţumesc Ţie, Stăpâne Dumnezeule, că m-ai învrednicit a mă spăla cu sângele meu şi a mă face curat de păcatele mele, care mi s-a întâmplat a le păcătui înaintea ta, după Sfântul Botez, din neputinţa omenească”. Iar muncitorii aceia, auzind pe mucenic rugându-se lui Dumnezeu, s-au umplut de mai multă mânie şi atât de cumplit l-au bătut, până ce i s-a stins şi glasul.

Apoi, făcându-se seară, ighemonul a poruncit să lege pe sfântul mucenic, care abia sufla, cu două lanţuri, să-l arunce în temniţă şi să-l păzească până a doua zi, spre o mai mare muncă. Şi neputând mucenicul lui Hristos să meargă singur de cumplitele răni, muncitorii l-au târât ca pe un mort şi astfel l-au închis în temniţă. Iar a doua zi, tiranul acela cu chipul de fiară, şezând la locul lui cel obişnuit de judecată, a poruncit să aducă înaintea lui pe Sfântul Mucenic Ioan.

Deci răbdătorul de chinuri şi viteazul ostaş al lui Hristos a venit înaintea lui cu faţa luminată şi cu sufletul vesel. Şi privind răucredinciosul cadiu spre el şi văzându-l astfel luminat şi vesel – căci darul şi puterea lui Dumnezeu care a întărit pe sfinţii mucenici cei de demult, aceea întărea şi pe Sfântul Ioan, care pătimea pentru aceeaşi mărturisire a bunei credinţe şi a preasfântului nume al lui Hristos Dumnezeul nostru -, s-a mirat foarte mult că, după atâtea cumplite munci, se mai află suflet în el şi, ca şi cum n-ar fi pătimit nimic, se arată aşa de vesel.

Deci a zis către el: „O, Ioane, nu vezi în ce fel de ruşine şi necinste te-a adus neînduplecarea şi nesupunerea ta, încât puţin a lipsit de nu ţi-ai pierdut şi viaţa, care este atât de scumpă şi de iubită tuturor oamenilor. însă de te vei pleca sfatului şi socotelii mele, este gata însănătoşirea ta, căci în puţine zile, rănile şi zdrobirile trupului tău se vor tămădui; fiindcă noi avem doctori foarte iscusiţi, veniţi din India şi din Persia. Iar de nu voieşti să asculţi de sfatul meu, ci încă vrei să mai petreci în creştinătatea ta, apoi să ştii că te aşteaptă mai multe şi mai cumplite bătăi”.

Atunci Sfântul Mucenic Ioan a răspuns: „O, judecător tiran, eu nu mă îngrijesc nici câtuşi de puţin de rănile trupului meu cel zdrobit; căci cu cât se strică omul nostru cel din afară, cu atât omul nostru cel dinlăuntru se înnoieşte, după cum grăieşte Marele Apostol Pavel. Eu nu am altă grijă, decât numai să rabd până la sfârşit muncile ce se vor aduce asupra mea de la tine, pentru Hristos Cel ce mă întăreşte şi Care a zis:Cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui. Deci, de ai gândit şi ai aflat şi alte munci, mai noi şi mai cumplite, pune-le asupra mea; căci rănile cele mai dinainte, care le-ai adus asupra mea, eu le socotesc întru nimic!”

Nebunul tiran s-a ruşinat foarte mult de aceste cuvinte prea înţelepte şi, tremurând cu totul de mânie, a răcnit ca o fiară şi a poruncit să-l bată mai cumplit. Deci muncitorii aceia au bătut multe ceasuri pe răbdătorul de chinuri, până au obosit cei ce-l băteau. Iar după aceea schimbându-se unii după alţii, aşa l-au muncit până ce s-au rănit şi s-au rupt şi cele dinlăuntru ale sfântului. Astfel muncind slugile acel trup tare ca diamantul, au slăbit. Şi toţi câţi se adunaseră la acea privelişte şi priveau la acele cumplite munci, strigau asupra nelegiuitului judecător, ocărându-i obiceiul lui cel nemilostiv şi sălbăticia lui cea de fiară. Iar sfântul şoptea cu buzele şi se ruga lui Dumnezeu să-i dea răbdare până la sfârşit.

Atunci tiranul a poruncit să aducă un cal sălbatic şi să lege picioarele mucenicului de coada calului, după aceea unul din ostaşi să încalece pe calul acela şi să alerge pe uliţele cetăţii cât va putea; şi astfel să târască pe pătimitorul lui Hristos prin toată cetatea. Deci sfântul a fost tras prin toate uliţele cetăţii, încât s-a făcut privelişte îngerilor şi oamenilor. Îngerilor s-a făcut privelişte de bucurie şi veselie,că bucurie se face în ceruri, a zis Domnul în Sfânta Evanghelie,pentru un păcătos care se pocăieşte, iar dacă pentru un păcătos se face bucurie, cu atât mai vârtos pentru un mucenic atât de răbdător, care pătimea pentru dragostea Domnului unele ca acestea. Iar oamenilor celor bine credincioşi li s-a făcut privelişte de jale. Şi cum să fie de jale, când vedeau calul alergând şi trăgând după el pe mucenic prin locuri aspre? Când vedeau pământul roşindu-se cu sângele lui, şi bucăţile de carne ce cădeau din trupul lui, iar capul trântindu-se de pământ şi de pietre? Cine nu s-ar fi umilit şi nu ar fi vărsat izvoare de lacrimi, văzând unele ca acestea? Poate numai acela care n-ar fi avut fire cuvântătoare.

Astfel fiind tras Sfântul Ioan de acel nemilostiv călăreţ, când a ajuns pe la locuinţele jidoveşti şi alerga trecând pe uliţele lor, mulţime de evrei batjocoreau pe mucenic, care era târât de calul acela, şi strigând şi strâmbând feţele lor, aruncau în el cu ce se întâmpla a avea în mâini, râzând fără de rânduială. Iar unul din acei jidovi, alergând în casa sa, a apucat o sabie goală şi, ajungând pe sfântul ce era târât, i-a tăiat cinstitul şi sfântul lui cap. Şi astfel bunul şi viteazul ostaş al lui Iisus Hristos şi-a sfârşit nevoinţa sa mucenicească, dându-şi în mâinile Domnului sfântul şi luminatul său suflet. Iar cinstitul lui trup, dezlegându-l ostaşul acela de la coada calului, l-a lăsat în acel loc, neîngropat, nebăgat în seamă şi neîngrijit. Şi astfel zăcea împreună cu capul lui cel tăiat, şi nimeni din creştini nu îndrăznea a se apropia sau a se atinge de el, temându-se de urgia păgânilor.

Iar după ce s-a înnoptat, s-a făcut o minune ca aceasta asupra trupului sfântului mucenic: deodată s-au arătat multe făclii arzând, iar trei bărbaţi cu haine albe cântau cântare de cuvinte sfinţite şi negrăite şi tămâiau împrejurul trupului mucenicului. Şi s-a arătat un stâlp de foc deasupra sfintelor moaşte, întărit până la cer. Minunea aceasta s-a văzut de mulţi, iar mai ales de cei ce locuiau împrejurul locului unde zăceau sfintele lui moaşte. Iar unul din jidovi, a cărui casă era aproape de acel loc unde zăcea mult pătimitorul trup al sfântului, părându-i-se că preoţii creştini au venit să-l ia şi să-l dea îngropării celei obişnuite, a luat un arc cu săgeată şi s-a apropiat acolo, vrând să săgeteze pe unul din acei preoţi. Deci, punând săgeata în arc, a tras cât a putut şi când a vrut să dea drumul săgeţii, săgeata şi coarda s-au lipit de degetele mâinii lui drepte, iar arcul de mâna lui stângă, încât nu putea nici să trimită săgeata, nici mâinile să le dezlipească.

Aşa a petrecut toată noaptea acel jidov, fiu de viperă. Şi făcându-se ziuă, acei minunaţi bărbaţi şi stâlpul de foc şi făcliile s-au ascuns, făcându-se nevăzuţi; iar bărbaţii, femeile, tinerii şi bătrânii alergau la locul acela, pentru a vedea pe acel ticălos săgetător, cum stătea astfel nemişcat, precum întinsese arcul şi săgeata, ca fiind fere­cat cu fiare, însă fiind legat cu puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu.

Deci iudeul acela, deşi nu voia, povestea tuturor cu de amănuntul toate cele văzute de dânsul asupra trupului mucenicului şi cum i s-a făcut de Dumnezeu acea răzbunare, pentru încercare cea cu îndrăzneală a lucrului celui rău. Iar după ce a făcut către toţi de multe ori arătarea şi mărturisirea acelei minuni, i s-au dezlegat mâinile şi a scăpat de pedeapsă. Iar cadiul înştiinţându-se de această minune, s-a temut foarte tare. Pentru aceea a poruncit creştinilor să ia trupul mucenicului şi să-l îngroape. Deci creştinii luându-l, l-au îngropat cu cinste lângă biserica lor.

Iar după ce au trecut câteva zile, francezul acela care vânduse pe sfânt spre mucenicie, a voit să fure cinstitul lui trup şi să-l ducă în patria sa. Poate că s-a căit pentru răutatea sa sau poate a avut de gând să spună pe urmă că sfântul a fost de credinţa lor cea apuseană. Deci într-una din nopţi, aflând vreme prielnică pentru acel lucru cugetat în sine, a mers cu ai săi la mormântul mucenicului şi a început a săpa locul şi a descoperi mormântul, vrând să ia cinstitele lui moaşte. Dar în acel ceas, ostaşul lui Hristos s-a arătat în somn preotului acelei biserici şi a zis: „Scoală-te îndată şi aleargă la biserică, că iată acel francez voieşte să fure trupul meu”. Iar preotul, sculându-se îndată, a alergat cu toată puterea sa la biserică şi a găsit mormântul săpat şi deschis; iar trupul sfântului aproape să fie furat. Deci a izgonit pe acel francez şi pe oamenii săi nelucrători şi deşerţi. Şi chemând pe creştinii acelei biserici, le-a povestit cele făcute şi toţi au preaslăvit pe Dumnezeu, Cel ce preamăreşte pe sfinţii Săi. Şi luând cinstitele moaşte ale sfântului mucenic, le-au dus în biserică, aşezându-le în altar aproape de Sfânta Masă.

Acolo au stat acele sfinte moaşte ale Sfântului Mucenic Ioan mai bine de şaptezeci de ani, făcându-se asupra lor arătări dumne­zeieşti ziua şi noaptea. Uneori se arăta oarecare lumină minunată; uneori un stâlp de foc se arăta pogorându-se asupra sfintelor moaşte; alteori îngeri pogorându-se asupra lor şi suindu-se la cer, iar alteori ieşea de acolo bună mireasmă negrăită. Şi multe şi felurite tămăduiri se făceau acolo, încât a străbătut pretutindeni vestea minunilor care se făceau la acele sfinte moaşte.

într-acea vreme domnea în ţara Moldovei binecredinciosul şi de Hristos iubitorul domn Alexandru, marele voievod, care se împodo­bea nu numai cu toate felurile de fapte bune, pentru care s-a numit şi „cel Bun”, ci era aprins şi cu dragoste şi cu râvnă dumnezeiască către sfinţii mucenici.

Deci auzind el de multele minuni ce se făceau de sfintele moaşte ale acelui mucenic, a dorit să le aibă la sine, iar mai cu seamă să-şi împodobească ţara cu acea nepreţuită vistierie. Deci, sfătuindu-se cu prea sfinţitul arhiepiscop a toată ţara, Iosif, a trimis la Cetatea Albă, pe oarecare din boierii săi, cu mulţime de ostaşi şi cu multă avere. Iar aceia, mergând la mai sus zisa cetate, au răsturnat – după cum spune zicala – toată piatra, necruţând nici bani, nici daruri pe la cei ce aveau trebuinţă de acestea – căci Cetatea Albă era atunci sub stăpânirea otomanilor – şi astfel şi-au dobândit dorirea.

Deci luând acele sfinte moaşte, multă părere de rău au pricinuit credincioşilor de acolo. Iar când se apropiau cu dânsele de cetatea domnească a Sucevei, a ieşit întru întâmpinarea lor marele Voievod Alexandru cel Bun, cu toţi boierii săi cei mari, încă şi preasfinţitul arhiepiscop Iosif, cu tot clerul său cel duhovnicesc şi tot poporul. Şi astfel au întâmpinat cu bucurie, cu făclii, cu tămâie şi cu miruri bine mirositoare pe mucenicul lui Hristos, cel ce bine a voit a veni la dânşii. Iar marele voievod, căzând pe sicriul Sfântului Mucenic Ioan, a îmbrăţişat mult pătimitoarele sale moaşte şi, punându-şi ochii şi gura pe cinstitele mâini ale mucenicului, le-a sărutat cu multă evlavie şi credinţă. Apoi, vărsând multe lacrimi de bucurie, a pus pe Sfântul Mucenic Ioan ca păzitor al său şi al stăpânirii sale, încă şi al binecre- dinciosului popor al ţării Moldovei. Astfel, cu mare cinste au aşezat cinstitele moaşte ale mucenicului în Sfânta Mitropolie din Suceava, care era pe acea vreme cetate domnească şi capitală a Moldovei.

Deci sfintele moaşte au stat mulţi ani în Sfânta Mitropolie a Sucevei, până când, mutându-se scaunul domniei la Iaşi, la mijlocul ţării, s-a mutat acolo şi scaunul mitropoliei. Deci vremurile fiind tulburi, stăpânitorii ţării cei duhovniceşti şi politiceşti aveau frică să nu se prade de neamuri păgâne acel odor nepreţuit. Pentru aceea au adus sfintele moaşte la Iaşi şi le-au aşezat în biserica Sfintei Mitropolii. Iar la anul de la zidirea lumii 7l94, iar de la Naşterea lui Hristos l686, domnind peste ţara Moldovei răposatul şi fericitul întru pomenire Constantin Cantemir voievod, şi mitropolit fiind Dositei cel vestit întru multa învăţătură, a venit Ioan Sobieţchi, craiul polonez, cu oştile sale, trecând asupra Bugeacului tătărăsc şi întorcându-se prin târgul laşului. Iar mitropolitul Dositei, cu ştirea craiului leşesc, văzând vremurile tulburi şi nepaşnice şi temându-se ca să nu pricinuiască vreo robie a ţării şi, împreună cu ţara, să se prade de alte neamuri străine şi barbare şi această vistierie sfântă şi nepreţuită, a ridicat sfintele moaşte ale Sfântului Ioan şi luându-le cu sine, împreună cu toate odoarele sfintei mitropolii şi cu hrisoavele moşiilor ei, s-a dus împreună cu oastea crăiască în ţara leşească, cu gândul să se sprijinească acolo, ca la nişte vecini buni, până se vor linişti tulburările şi se va face pace, ca apoi iarăşi să le aducă pe toate în Moldova la locul lor.

Dar prelungindu-se vremea tulburărilor, mitropolitul Dositei nu a ajuns să-şi împlinească scopul şi făgăduinţa sa, căci a murit acolo în ţara leşeasca şi de ceea ce s-a temut ca să nu se întâmple de la alte neamuri barbare, a împlinit-o el cu lucrul; căci a păgubit ţara Moldovei multă vreme de acea vistierie nepreţuită. încă şi cei de pe urmă, neavând osârdie să încerce cu dinadinsul să aducă la locul lor acele sfinte moaşte, până a nu se învechi lucrul, le-au lăsat acolo în ţara leşească împreună cu odoarele sfintei Mitropolii, aşezate într-una din bisericile din târgul ce se numeşte Jolcova. Iar acolo, fiind sfintele moaşte sub stăpânirea apusenilor, vărsau neîncetate minuni şi izvorau tămăduiri spre cei ce alergau cu credinţă, cu dragoste şi cu evlavie la ajutorul sfântului.

Şi au stat sfintele moaşte mulţi ani în ţara leşească, în târgul cel mai sus arătat, unde le lăsase Dositei Mitropolitul, până s-a cuprins de stăpânirea apuseană o bucată mare din ţara Moldovei, care s-a numit Cordunul şi în care s-a cuprins şi târgul Sucevei. Acolo se afla şi Mitropolia cea veche, în care fuseseră aşezate sfintele moaşte, după ce s-au adus de la Cetatea Albă, de prea fericitul întru pomenire şi prea binecuvântatul şi de Hristos iubitorul, Alexandru Voievod, care s-a numit şi cel Bun, pentru faptele lui bune ce a făcut.

Iar în anul de la mântuirea lumii l783, în patru zile ale lunii iunie, venind Iosif, împăratul Austriei, a mers pe la marginea Cordu- nului, ca să vadă hotarul, şi a venit şi prin satul ce se numeşte Bosanci.

De acolo a mers şi în Suceava, căci nu este departe de acel sat târgul Sucevei, şi a intrat în biserica Mitropoliei. Deci, privind în toate părţile şi văzând între altele şi locul în care fuseseră aşezate mai înainte sfintele moaşte ale Sfântului Ioan cel Nou, a întrebat pe episcopul Rădăuţiului, Dositei: „Ce loc este acolo?” Episcopul a răspuns, zicând: „Acolo au fost aşezate sfintele moaşte ale Sfântului Ioan cel Nou”. Iar împăratul arătând cu mâna, a zis: „Se vor aduce şi se vor aşeza iarăşi acolo”. Fiindcă episcopul mai înainte făcuse cererea aceasta.

Deci, chemând episcopul pe un ieromonah, anume Ioasaf, fost egumen al Mănăstirii Putna, i-a poruncit să se gătească a merge la cetatea Jolcova pentru aducerea sfintelor moaşte. Iar el, pregătindu-se, a pornit către Ţara Leşească spre cetatea Liovului şi, într-o Duminică, în optsprezece zile ale lunii iunie, a ajuns acolo; fiind şi arhimandritul Meletie trimis mai înainte pentru această pricină. Acolo aflându-se şi împăratul, a poruncit la două regimente de ostaşi să meargă mai înainte la cetatea Jolcova, în care se aflau sfintele moaşte la o mănăstire baziliană, ca să nu se facă vreo tulburare în popor pentru luarea sfintelor moaşte. Acea mănăstire fusese ortodoxă în vremea când a fost acolo mitropolitul Dositei cu sfintele moaşte.

Deci trimişii au pornit pentru luarea sfintelor moaşte şi, ajungând la marginea cetăţii Jolcova, într-o mahala a unei biserici iarăşi baziliene, au găsit toată cetatea înconjurată de străjile celor două regimente, care străji erau atât de sus aşezate, încât puteau să se vadă una cu alta. Şi era dată poruncă împărătească ca tot poporul să stea închis prin casele lor; iar cel care va ieşi afară să fie împuşcat. Deci numiţii trimişi zăbovind la locul acela până la miezul nopţii, atunci a venit poruncă să pornească cu careta cea pregătită, spre luarea raclei cu sfintele moaşte. Şi astfel au pornit la miezul nopţii, prin întuneric, fără nici o lumină.

Şi împreună cu ei era un om cu numele Gheorghe, de neam grec, fratele casierului din Liov, care era trimis mai înainte pentru această treabă. Deci au ajuns cu toţii la întâia strajă nemţească. Şi înconjurându-i straja, acel Gheorghe, povăţuitorul părinţilor, a vorbit cu mai marele străjii şi îndată i-au liberat. De acolo mergând înainte şi trecând prin alte străji, care nu le-au zis nimic, au intrat pe poarta cetăţii şi, mergând către biserica în care se aflau sfintele moaşte, au dat peste altă strajă, care întrebându-i ce caută, le-au răspuns că au venit să ia pe Sfântul Ioan; iar mai marele străjii i-a întrebat: „Dar puteţi să-l luaţi?” Ei au răspuns: „Putem, căci avem poruncă împărătească”. Atunci îndată i-a lăsat şi, mergând ei printr-o boltă la o uşă, au găsit acolo doi soldaţi cu puştile în spate, care i-au oprit puţin, până ce unul din ei s-a dus unde era arestat arhimandritul bazilianilor, împreună cu toţi ai săi, de le-a dat de ştire. Şi fără de zăbavă au venit doi baziliani, cu două făclii de ceară aprinse, şi îndată au intrat în biserică.

Acolo au găsit pe un comisar împărătesc cu vreo treizeci de ofiţeri, stând împrejurul sfântului cu capetele descoperite. Aceia făcându-le cale, trimişii s-au apropiat de racla sfântului, care era pusă în loc de prestol de slujeau bazilianii liturghia lor pe dânsul. Pe ea mai erau cincisprezece sfeşnice cu făclii, iar la picioare o candelă mare de argint aprinsă. Deci luând toate sfeşnicele de pe raclă, au cerut cheia şi descuind-o, au ridicat capacul şi au văzut pe dinăuntru multe lucruri de argint, ca: inimi, ochi, picioare, mâini şi altele, pe care le puseseră acolo spre aducere aminte cei ce au avut boli şi vătămături la aceste părţi ale trupului lor şi se vindecaseră cu rugăciunile sfântului. Mai era încă în raclă şi un vas de argint, pe care erau scrise slove de aur: „Vasile Voievod, domn al Ţării Moldovei”. Iar banii ce s-au aflat în vas s-au dat bazilianilor. Deci făcându-se catastif de toate argintăriile care s-au aflat în raclă, s-a încuiat iarăşi racla cu încuietoarea ei.

După aceea, ridicându-se racla de patru greci papistaşi, care merseseră cu părinţii cei trimişi, unul din baziliani a oprit racla. Iar un comisar împărătesc întrebându-l care este pricina, el a răspuns: „Alt nimic nu este, domnule, decât numai cerem adeverinţă de la comisarii Moldovei, ca nu cumva după vremi să ni se mai ceară vreodată sfintele moaştele”.

Deci ei, socotind că este dreaptă cererea lor, au scris acea adeverinţă şi s-a iscălit de arhimandritul Meletie şi de fostul egumen Ioasaf, care au pus şi peceţile lor şi au dat-o bazilianului. După aceea, îndată au ridicat Sfintele Moaşte şi, ieşind din biserică, le-au pus în careta cea pregătită spre această slujbă şi au ieşit la poarta cetăţii, unde erau cei treizeci de husari călări, pe care i-au găsit tot aşa cum i-au lăsat. După ce au ieşit pe poartă, îndată acei ostaşi au înconjurat careta, cincisprezece de-o parte şi cincisprezece de altă parte, şi astfel au pornit împreună cu cei ce duceau moaştele. Şi mergând până la un han ce era aproape de Liov, cale de o jumătate de ceas, i-a întâmpinat un trimis de la comandantul general, cu poruncă ca cei treizeci de ostaşi să se întoarcă înapoi, iar părinţii cu sfintele moaşte să meargă singuri în cetatea Liovului.

Iar împăratul Iosif, având a merge la Brod, a ieşit din cetate pe altă poartă. Iar arhimandritul Meletie cu fostul egumen Ioasaf, mergând la comandantul general, au spus că au adus sfintele moaşte şi le-a dat voie să rămână până a doua zi. Iar a doua zi, gătindu-se de plecare, a venit un grec la arhimandritul Meletie, rugându-l să-i dea voie să sărute sfintele moaşte. Deci, mergând să deschidă racla, nu numai că n-a putut, dar nici acoperământul, care era peste raclă, nu l-a putut ridica nicidecum. Şi văzând aceasta, a zis grecului: „Vezi, frate, că nu putem să deschidem nici racla, nici să ridicăm acoperământul! Poate nu este voia sfântului! Deci sărută racla deasupra cu credinţă”. Astfel făcând grecul, s-a dus.

Deci stând amândoi părinţii în altă caretă, au mers pe valea Liovului, după careta în care era racla sfântului, până s-au suit într-un deal, unde i-au ajuns patru greci, cu femeile lor, ca să se închine sfintelor moaşte, după parola ce o avuseseră cu dânşii în Liov, ca în acel loc să se închine şi să sărute sfintele moaşte. Deci acolo cu uşurinţă s-a ridicat acoperământul de pe raclă, şi s-a deschis racla. Atunci, aducându-şi aminte, au cunoscut că acel grec ce a cerut mai înainte să sărute sfintele moaşte a fost făţarnic şi necredincios, vrând să ispitească puterea sfântului; şi de aceea nu s-a putut deschide racla. Plecând de acolo, au trecut prin târgul ce se numeşte Stanislav, neştiindu-i nimeni cu ce trebuinţă merg. Ajungând la alt târg ce se numeşte Tolmaci, i-a întâmpinat o poştă trimisă de Dositei, episcopul Rădăuţiului, ca să cerceteze unde se află trimişii, dacă s-au luat sfintele moaşte şi în ce chip au urmat. Şi răspunzându-i-se poştei pentru toate, aceea s-a întors înapoi.

A doua noapte, au ajuns la alt târg, unde au întâmpinat pe secretarul Mihalache venind iarăşi în poştă de la episcop. A doua zi, s-a făcut rânduială de li s-au dat câte şapte husari şi au mers în acea zi până aproape de hotarul ce desparte Ţara Leşească de Bucovina. A treia zi, s-au pornit către Sneaten, care este în marginea hotarului, unde, până a se găti de plecare, i-a întâmpinat mult popor, care ieşise din târg.

Dându-li-se de acolo alţi şapte husari, au pornit la Colacini, care este hotarul Ţărilor Leşeşti şi al Bucovinei, iar acolo au găsit corturi întinse şi pe episcop sosit. Dar, pentru că generalul Enţiverc încă nu sosise, le-a spus episcopul că nu este poruncă să treacă peste hotar până nu va sosi şi generalul. De aceea, întorcându-se înapoi, au zăbovit peste hotar, de cealaltă parte, împreună cu tot norodul ce ieşise din Sneaten spre închinarea sfintelor moaşte. Apoi sosind generalul, îndată s-a pornit să treacă peste podul Colacinului, iar la mijlocul podului s-a luat racla din careta în care a venit până acolo şi s-a pus într-alta.

Şi trecând peste graniţă, s-au tras, în cinstea sfântului, vreo şaizeci de tunuri. Şi au stat pe loc acolo, până a sărutat racla tot poporul care îl aştepta pe sfânt; iar peste graniţă, de partea aceasta, n-au lăsat să treacă nici un om din Ţara Leşească.

Deci pornind de acolo cu alai de popor numai din Bucovina, între care numai preoţi erau 204, cu dascălii lor şi cu prapore, au ajuns seara, spre ziua Sfinţilor Apostoli, la un sat ce se numeşte Lucaveţul, unde au rămas. Iar a doua zi au mers în Cernăuţi cu mulţi creştini şi cu mulţime de ostaşi, trăgând şi multe tunuri din dealul Cernăuţiului.

Şi mergând prin târg până la o biserică a oarecăruia Herescu, acolo au aşezat sfintele moaşte şi au stat până la opt septembrie. Iar în acea zi, au pornit sfintele moaşte cu alai spre târgul Sucevei, unde le-au aşezat într-o biserică de piatră a unei mahalale ce se numeşte Iţeam. Acolo au stat până la ziua Înălţării cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Şi făcându-se ştire şi în Moldova de cealaltă parte de Cordun, s-a adunat mulţime de creştini, spre cinstirea sfintelor moaşte. Şi astfel, episcopul Dositei al Bucovinei cu mulţime de preoţi îmbrăcaţi şi cu tot poporul, ridicând sfintele moaşte din mai sus numita biserică, le-au dus în Mitropolia Sucevei şi le-au aşezat în mijlocul bisericii, unde au rămas şi până în ziua de azi.

Aceasta este viaţa şi pătimirea Sfântului Ioan cel Nou, această bună neguţătorie a neguţătorii în lumea aceasta. El a plecat cu marfă pământească de la Trapezunda, dar a neguţătorii şi duhovniceşte, căci prin post şi rugăciune către Dumnezeu, prin lacrimi necontenite, prin milostenie şi prin facerile de bine către aproapele, s-a suit ca pe o scară către vârful faptelor bune, către Sfântul Botez cel de sânge, care este mai mare decât toate botezurile.

Astfel a avut sfârşitul mărturisirii, astfel de vitejie a arătat în nevoinţa mărturisirii, astfel a ruşinat pe păgânul cadiu, cu aceste cununi a fost încununat de mâinile lui Dumnezeu, începătorul de nevoinţă. El aşa de bine s-a neguţătorii, încât puţin a dat şi mult a dobândit. De trup s-a dezbrăcat ca de o sarcină şi, de aceea, nu s-a întors la Trapezunda, ci la Ierusalimul cel de sus. Şi s-a aşezat în ceata mucenicilor, ca un mucenic, întru împărăţia cea veşnică, întru odihna drepţilor, întru lumina cea neînserată şi întru veselia şi bucuria cea nesfârşită.

Iar mutările moaştelor lui pe pământ sunt acestea: De la Cetatea Albă s-au adus întâi în Suceava cu alai domnesc, cu arhierei şi cu boierii Moldovei. Al doilea s-au dus în Ţara Leşească de Mitropolitul Dositei şi de craiul acelei ţări, Ioan Sobieţchi; iar şederea Sfântului Ioan în Ţara Leşească a fost de 94 ani. Al treilea, din Ţara Leşească, de la cetatea Jolcova, s-au adus în Suceava cu alai împărătesc, în anul l783. Prin toate a trecut după vorba apostolului, prin cele de-a dreapta, prin cele de-a stânga, prin slavă şi prin necinste, nevătămat şi prea cu cuviinţă.

Că Hristos Dumnezeu, pe cei ce-L proslăvesc pe pământ, îi preamăreşte cu îndoită slavă, şi cu cea cerească şi cu cea pământească. Pe cei ce-L mărturisesc pe El înaintea oamenilor, şi El îi mărturiseşte, nu numai înaintea sfinţilor îngeri, ci şi înaintea Tatălui Său celui ceresc. Lui I se cuvine slava, cinstea şi stăpânirea, împreună şi Părintelui Său celui fără de început şi Preasfântului şi de viaţă Făcătorului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(doxologia.ro)

mai mult
Sfinții zilei

Sfantul Ioan Valahul

ioan_valahul

Sfantul Ioan Valahul este cinstit pe 12 mai.

Sfantul Ioan s-a nascut in anul 1644, din parinti crestini. La varsta de 15 ani ajunge rob la turci. Pe drumul spre Constantinopol, un pagan pune ochii pe el si-l cumpara cu gandul de a-l sodomiza. “Sunt stapanul tau, te-am cumparat cu aur si fac cu tine ce vreau!”. “Ba – raspunde tanarul – stapanul meu este Hristos, Care m-a cumparat cu sangele Lui si face cu mine ce trebuie!”. Aparandu-si demnitatea si curatia, Ioan il omoara pe pagan. Agarenii, pazitorii robilor, afland ca Ioan si-a ucis stapanul, l-au legat in lanturi si asa l-au dus spre Constantinopol. Aici a fost dat in stapanirea femeii paganului ucis. Aceasta a fost fermecata de frumusetea lui Ioan si i-a fagaduit ca daca va renunta la credinta in Hristos il va lua de barbat. Dupa 2 ani de refuz, a fost dat pe mana eparhului cetatii si aruncat in temnita. A fost supus la diverse chinuri, iar in cele din urma a fost spanzurat in data de 12 mai 1662. Viata Sfantului Ioan a fost scrisa de Ioan Cariofil si a fost tiparita la Venetia de Sfantul Nicodim Aghioritul.

A fost mentionat in Mineiul grecesc pe luna mai, tiparit la Constantinopol in 1843 si in Mineiele romanesti, incepand cu editia de la Manastirea Neamt din 1846.

In anul 1950 Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat ca acest nou mucenic al lui Hristos sa fie cinstit in intreaga Biserica Ortodoxa Romana.

Generalizarea solemna a cultului sau a avut loc in octombrie 1955.

Troparul Sfantului Mucenic Ioan Valahul
Glasul 4
Astazi duhovniceste praznuieste Biserica dreptcredinciosilor, si cu bucurie striga: Veniti, iubitorilor de mucenici, sa praznuim pomenirea cea de peste an a luptelor noului mucenic Ioan! Ca acesta, dintre noi cu voia lui Dumnezeu rasarind, in imparateasca cetate a lui Constantin a inflorit minunat, aducand Stapanului rod bogat si bine primit, prin mucenicie. Iar acum se roaga neincetat in ceruri, sa se mantuiasca sufletele noastre.

Condacul Sfantului Mucenic Ioan Valahul

Glasul 4
Aratatu-Te-ai astazi lumii…
Aratatu-s-a noua astazi, cel preainfrumusetat cu curatia, tanarul ostas al Mantuitorului, luminand pe toti cei ce striga: Bucura-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Tot astazi, facem pomenirea:

– Sfantului Epifanie, arhiepiscopul Salaminei Ciprului;
– Sfantului Gherman, patriarhul Constantinopolului.

Maine, facem pomenirea Sfintei Mucenite Glicheria.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Canon de rugaciune catre Sfantul Ioan Valahul

Troparul Sfantului Mucenic Ioan Valahul, glasul al 4-lea:
Astazi duhovniceste praznuieste Biserica dreptcredinciosilor, si cu bucurie striga: Veniti, iubitorilor de mucenici, sa praznuim pomenirea cea de peste an a luptelor noului mucenic Ioan! Ca acesta, dintre noi cu voia lui Dumnezeu rasarind, in imparateasca cetate a lui Constantin a inflorit minunat, aducand Stapanului rod bogat si bine primit, prin mucenicie. Iar acum se roaga neincetat in ceruri, sa se mantuiasca sufletele noastre.

Cantarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Apa trecand-o ca pe uscat…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Acum eu, mult pacatosul, chem darul Sfantului Duh, ca insuflandu-ma minunat sa-mi izgoneasca intunericul necunostintei, si cu bogatia intelepciunii sa ma lumineze, ca dupa vrednicie sa impletesc cununi de smerita lauda, noului patimitor al lui Hristos, Ioan.

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Negraita si neinteleasa este tainica randuiala a lui Dumnezeu, Cel ce cunoaste cele ascunse si incearca inimile si rarunchii; Care, in felurite chipuri, cheama catre cereasca imparatie pe alesii Sai!

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Vazand mai dinainte Dumnezeu buna rodire a sufletului, ti-a intarit inima cu neinfricata indrazneala, prin care ai biruit cursele vechiului vrajmas, fericite Ioane! Si cu putere de sus ai rusinat pe asupritorii cei pagani.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin (a Nascatoarei).

Rogu-ma tie, Maica lui Dumnezeu, Fecioara preacurata, ceea ce esti grabnica ajutatoare a celor din stramtorari, si liman de izbavire a celor inviforati; pazeste-ma de uneltirile vicleanului, si nu ma lasa sa ma sfaram de piatra pierzarii de suflet!

Cantarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel ce ai facut cele…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Avand ochii sufletului luminati, inteleptule tanar, te-ai aratat neintinat de patimi si sagetile inveninate cele din arcul vrajmasului pierzator de suflete nu te-au atins, avand ca pavaza puterea lui Hristos, noule mucenice Ioane!

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nici putinatatea anilor, nici pustiul strainatatii, nici robia la cei de alt neam nu au izbutit a te ingrozi pe tine, viteazule mucenic! Ci ca un stejar in mijlocul campiei, ai stat neabatut intru dragostea lui Hristos.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cu sufletul bine zidit pe temelia neclintita a virtutii, pe care din pruncie ai deprins-o de la fericitii tai parinti din Valahia, si intarit fiind cu darul de sus, marite Ioane, nicicum nu te-ai plecat spre spurcata fapta a sodomiei, la care voia sa te sileasca nelegiuitul agarean.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin (a Nascatoarei).

Cu dragoste si cu smerenie ingenunchind eu, cel cu totul netrebnic, la cinstita icoana ta, preasfanta Fecioara, cu lacrimi ma rog sa nu ma lepezi de la fata ta, ci lui Dumnezeu roaga-te sa ma scoata din toata vatamarea, primejdia si rautatea.

Cantarea a 4-a. Irmos: Tu esti taria mea, Doamne…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce te-ai nascut din parinti de bun neam si bine credinciosi, te-ai deprins de la dansii a pazi legea crestineasca in curatie; intelepteste-ma si pe mine a ma abate totdeauna de la amagirile celui iscusit intru rautate, si cu scumpatate a pazi poruncile Ziditorului.

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iertare de greseli cere de la Stapanul tuturor, fericite Ioane, ca sa ne dea noua, celor ce cu dragoste ne-am adunat sa praznuim pomenirea ta cea vrednica de cinstire.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Lauda si podoaba de mult pret esti, preaminunate mucenice, Bisericii si Patriei tale, care se bucura avandu-te pe tine mijlocitor catre Dumnezeu, si tare folositor intru nevoi.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin (a Nascatoarei).

Nascut-ai sub ani pe Fiul Cel fara de ani, preacurata Maica a lui Dumnezeu. Ci fecioara ai ramas si dupa nastere, ca si inainte de nastere, ceea ce stai intru dumnezeiasca slava de-a dreapta Fiului tau, rugandu-te pururea pentru noi.

Cantarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepadat…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dulceata cea trecatoare a pacatului neprimind-o, si departe alungand-o de la cugetul tau, inteleptule tanar, ai ramas neprins in mrejele vechiului amagitor. Si cu puterea Crucii intrarmandu-te, l-ai biruit pe el.

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Undita a intins vicleanul vrajmas asupra ta, fericite Ioane. Dar tu, luminat fiind cu darul Sfantului Duh, ai ramas nevatamat de mestesugirile lui, si pe toate le-ai destramat cu indelunga rabdare, cu taria credintei si cu nadejdea mantuirii.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Robit fiind cu trupul de catre cei de alt neam, marite, ai ramas slobod cu duhul, Ioane. Si pazindu-ti curatia trupului neintinata, te-ai facut vrednic salas al luminii celei de sus.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin (a Nascatoarei).

Curateste intinaciunea mea, preacurata Nascatoare de Dumnezeu. Ca din pruncie mi-am pangarit haina de lumina a sufletului meu, si am maniat pe Dumnezeu, pe Care fa-L mie milostiv!

Cantarea a 6-a. Irmos: Curateste-ma, Mantuitorule…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aratatu-te-ai, preaintelepte Ioane, tanar si preafrumos ostas al lui Hristos; si te-ai incununat cu diadema de mult pret, si cu porfira sangiurilor tale curate, care impodobeste Biserica lui Dumnezeu si pe cei binecredinciosi ii veseleste.

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sa dantuiasca acum adunarea binecredinciosilor, praznuind duhovniceste; ca iata, ne cheama noul patimitor loan, sa ne ospatam cu bucurie din masa rasplatirii nevointelor lui, cu care hraneste spre mantuire pe cei ce cinstesc cu credinta sfanta pomenirea lui.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cu credinta si cu dragoste te marim pe tine, sfinte mucenice al Domnului. Ca prin taria credintei si prin neprihana curatiei pilda te-ai facut noua, castigand cu robia cea pamanteasca slobozenia cereasca, cu infranarea si cu amaraciunea chinurilor celor vremelnice, bucuria si desfatarea cea adevarata si vesnica, iar cu moartea tineretilor viata cea neimbatranitoare si fara de sfarsit.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin (a Nascatoarei).

De Dumnezeu Nascatoare Fecioara, nadejdea mea cea neinfruntata, ma rog milostivirii tale si bunatatii, nici o clipita de vreme sa nu ma lasi pe mine fara de a ta ocrotire, ci grabind ma apara si ma izbaveste.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Aratatu-Te-ai astazi lumii…
Aratatu-s-a noua astazi, cel preainfrumusetat cu curatia, tanarul ostas al Mantuitorului, luminand pe toti cei ce striga: Bucura-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Cantarea a 7-a. Irmos: Tinerii evreiesti au calcat…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Usile ceresti privindu-le cu mintea, intelepte, ai fugit de usile pacatului, care iti erau deschise, Ioane! Iar acum bucurandu-te, canti Izbavitorului: Bine esti cuvantat, Dumnezeul parintilor nostri!

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Celui ce te silea pe tine spre spurcata fapta a sodomiei te-ai plecat, neprihanitule tanar; si nici dezmierdarile femeiesti ale stapanei tale agarence nu te-au ademenit sa-ti lepezi curatia si credinta. Ci ai ramas credincios lui Hristos, Caruia ii canti: Bine esti cuvantat, Dumnezeul parintilor nostri!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Fiind eu impuns de boldul pacatului, cazut-am in prapastia ispitelor celor pierzatoare de suflet, si de portile iadului m-am apropiat. Ci, tu, Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru mine, sa ma mantuiesc din gura lui Veliar, si sa cant: Bine esti cuvantat, Dumnezeul parintilor nostri!
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin (a Nascatoarei).

Inaintea ta cadem si cu umilinta ne rugam, preasfanta Fecioara: Ranile sufletelor noastre si sangerarile boldului pacatului, curateste-le cu puterea mijlocirilor tale la Cel ce s-a rastignit pentru noi. Ca mantuindu-ne prin sangele izvorat din ranile Lui, sa cantam cu bucurie: Bine esti cuvantata in veci, prea curata!

Cantarea a 8-a. Irmos: De sapte ori cuptorul…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.Ioane, noule patimitor, tu stand cu indraznire inaintea paganului judecator, ai marturisit fara infricare adevarul celor graite de parasii tai. Iar acum stand inaintea scaunului Judecatorului celui ceresc, rasplatire ai luat pentru iubirea de adevar; si impreuna cu cetele mucenicilor canti: Binecuvantati, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iertare de datoriile noastre dorind a castiga, nazuim la a ta folosinta, inteleptule Ioane, si cu credinta te rugam: cu mijlocirile tale la Stapanul a toate, ajuta-ne sa ne izbavim si noi de sagetile cele aprinse, ale pierzatorului de suflete, ca sa cantam totdeauna: Binecuvantati, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Binecuvantam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Domnul.

Ingerul Domnului te-a insotit si ocrotit, cand erai singur si parasit, intre straini si pagani, departe de fratii tai de sange, mucenice Ioane! Pentru aceea ai ramas nebiruit si neincetat cantai: Binecuvantati, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin (a Nascatoarei).

Cela ce de buna voie S-a intrupat pentru noi, si ne-a invatat pocainta, Emmanuel, din tine nascandu-Se S-a aratat, Fecioara curata. Pe Acela roaga-L acum, Preasfanta Stapana, ca sa ne deschida noua usile milostivirii Sale si sa ne mantuiasca pe noi, cei ce cantam: Binecuvantati, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Cantarea a 9-a. Irmos: Spaimantatu-s-au de aceasta cerurile…

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arma nebiruita, impotriva vazutilor si a nevazutilor vrajmasi, luand Crucea lui Hristos, mucenice intelepte, ai sfaramat toate inselaciunile paganatatii, dorind sa mostenesti cele vesnice, Ioane!

Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cercat-a noua Dalila sa te induplece spre pacatuire, cu ispitirile farmecelor trupesti, si cu amenintarile cumplitelor chinuri; dar tu, intelepte, ai lepadat cu scarbire amagirile ei staruitoare, dorind a te incununa cu nevestejitele cununi, din mana Ziditorului.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Grozave si infricosatoare chinuri punandu-se asupra fragedului si curatului tau trup, mucenice Ioane, nicidecum nu ti-ai slabit barbatia sufletului; ci cu neclintire ai rabdat pana la sfarsit. Iar acum te veselesti luminat, in camarile ceresti, impreuna cu toti sfintii.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin (a Nascatoarei).

Adu-ti aminte de mine neincetat, Preasfanta Stapana, si nu ma lasa sa pier, in gatul balaurului celui de foc. Ci ca o Maica a Celui milostiv, ajuta-ma sa intru in camara Mirelui ceresc, impreuna cu fecioarele cele intelepte, ca sa ma mantuiesc eu, ticalosul.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe intelepciunea si Cuvantul…

Dintre rudeniile tale ai fost stramutat, marite, si la imparateasca cetate a sfantului Constantin ai fost dus, pe toti uimindu-i cu frumusetea chipului, cu taria sufletului si cu rabdarea ingereasca in necazuri. Iar acolo, imbogatindu-te, cu rani, ca niste margaritare de mult pret, ai rascumparat cu ele cununile cele nevestejite ale mucenicilor, ca intr-o caruta suindu-te la ceruri, prin prea curat sangele tau. Lui Hristos Dumnezeu roaga-te, inteleptule Ioane, iertare de greseli sa daruiasca, celor ce cu dragoste te cinstesc pe tine.

(crestinortodox.ro)

mai mult
PromovateSfinții zilei

Sfanta Irina

sf52352

Sfanta Irina este cinstita pe 5 mai. Irina a fost singura fiica a lui Liciniu, rege in cetatea Maghedon. Sfanta Mucenita Irina s-a nascut pagana, iar numele ei a fost la inceput Penelope. Cand a implinit sase ani, tatal ei a zidit pentru ea, dincolo de cetate, un turn cu multe camere. A fost inchisa in acest turn, impreuna cu 13 fecioare, o invatatoare cu numele Caria si cu Apelian, un batran intelept.

Intr-o noapte, i-a aparut in vis ingerul lui Dumnezeu care i-a spus: Penelope, de-acum nu te vei mai numi asa, ci Irina (“pace”), si vei fi multora scapare si adapostire si prin tine se vor mantui multe suflete, iar numele tau va fi mare in toata lumea”.

Sfanta Irina a aflat despre Hristos de la Apelian si a primit botezul de la Sfantul Timotei, ucenicul Sfantului Apostol Pavel.

Trecerea sa la crestinism l-a infuriat pe tatal ei, motiv pentru care a dorit sa o supuna la diferite torturi. Prin darul primit de la Dumnezeu, Sfanta Irina il va converti in chip minunat pe tatal ei la crestinism.

A fost supusa la multe chinuri in vremea a patru imparati. Regele Sedechia a ingropat-o pana la gat intr-o groapa umpluta cu serpi si cu scorpioni, dar ingerul Domnului a pazit-o pe sfanta fecioara mucenita intreaga. Apoi regele a incercat sa o taie in doua cu fierastraul, dar fierastraul s-a frant de trupul ei ca si cand trupul ar fi fost de marmura. Acelasi rege a legat-o de o roata de moara sub o moara de apa si a dat drumul suvoiului, nadajduind ca asa fecioara mucenita se va ineca. Dar apa nu a curs, ci a stat pe loc, iar fecioara a ramas vie si nevatamata.

Regele Sapor, fiul regelui Sedechia i-a pus in picioare incaltaminte de fier, i-a incarcat in spate un sac de nisip, a inhamat-o la o caruta si a pus sa fie manata ca un animal cale lunga dincolo de cetate. “Cu adevarat sunt ca o vita inaintea Ta, O Doamne!” a rostit mucenita, alergand legata in urma tortionarilor ei. Dar ingerul Domnului a cutremurat pamantul, iar pamantul s-a deschis si i-a inghitit pe chinuitori. Supravietuind tuturor torturilor, multi pagani au lepadat paganismul si au alergat la Hristos crezand si botezandu-se.

Irina a intrat in cetatea lui Callinicus pentru predicarea Evangheliei. Regele de atunci al cetatii, Numerian, a aruncat-o consecutiv in trei tauri din metal incins. Dar ea nu a murit.

Cand Irina a sosit in cetatea Mesembria, a fost omorata de regele Sapur, dar Dumnezeu a inviat-o. Regele si multi din popor, vazand aceasta, au crezut in Hristos si s-au botezat.

In cele din urma, Sfanta Mucenita Irina s-a intins intr-un sicriu si i-a poruncit lui Apelian sa-l inchida. Dupa patru zile, cand au deschis sicriul, au vazut ca trupul Irinei nu mai era in el. Asa a proslavit-o Dumnezeu in veci pe Sfanta Mare Mucenita Irina.

Rugaciune catre Sfanta Mare Mucenita Irina

Troparul Sfintei Muceniţe Irina

Glasul 4

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Irina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Condacul Sfintei Muceniţe Irina

Glasul 3

Fecioara astăzi…

Fiind împodobită cu frumu seţile fecioriei, Fecioară, şi încununându-te cu stema mucenicilor, Irina, şi stropită fiind cu sângele muceniciei, şi strălucită cu minunile tămăduirilor, cu dreaptă credinţă muceniţă ai primit harul de biruinţă pentru chinuirea ta.

Tot astazi, Biserica face pomenirea:

– Sfantului Efrem cel Nou;
– Sfintilor Mucenici Neofit, Gaie si Gaian.

Maine, facem pomenirea Sfantului si Dreptului Iov.

(CrestinOrtodox.ro)

mai mult
PromovateSfinții zilei

Sfanta Cuvioasa Maria Egipteanca; Denia Canonului Mare

Sf432

Maria Egipteanca s-a nascut in Egipt. La varsta de 12 ani si-a parasit parintii si a mers in Alexandria, unde timp de 17 ani a dus o viata desfranata. La varsta de 29 de ani, paraseste Alexandria si ajunge la Ierusalim. Pretextul i-a fost oferit de pelerinajul unor tineri din Egipt si Libia, care calatoreau pe mare spre Ierusalim, pentru a participa la sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci.

Ajunsa in Ierusalim, doreste sa intre in Biserica Sfantului Mormant, insa, nu a putut inainta decat pana la prag. Aici a simtit cum o putere nevazuta o opreste. Incerca de mai multe ori sa intre, dar fara rezultat. Este momentul cand intelege ca modul ei de existenta o face nevrednica de a intra in acest locas. Se roaga Fecioarei Maria sa faca posibila intrarea sa in locas, cu promisiunea ca isi va schimba intru totul modul de viata. Reuseste sa se inchine Sfintei Cruci si ia decizia sa-si traiasca viata in pustia Iordanului. Cuvioasa Maria Egipteanca a stat aici 47 de ani, in post si rugaciune. Cu un an inainte de moartea sa, taina vietii ei a fost descoperita parintelui Zosima, care a impartasit-o, iar dupa un timp s-a intors ca sa o ingroape, fiind ajutat la saparea mormantului de catre un leu.

Troparul Sfintei Maria Egipteanca

Intru tine maica cu osardie s-a mantuit cel dupa chip; ca luand crucea ai urmat lui Hristos; si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup, ca este trecator; ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta si cu ingerii impreuna se bucura, cuvioasa Marie, duhul tau.

Tot astazi, face pomenirea:
– Sfantului Cuvios Macarie, egumenul Peleichitului;
– Sfintilor Mucenici Gherontie si Vasilid;
– Sfantului Ahaz.

Maine, facem pomenirea Sfantului Cuvios Tit, facatorul de minuni.

(crestinortodox.ro)

mai mult
Sfinții zilei

40 de mucenici, in Sevastia Armeniei

mucenici

Sfintii 40 de Mucenici au patimit in localitatea Sevastia din Armenia, in vremea domniei imparatului Liciniu (307-323), la porunca guvernatorului Agricola. Cei 40 de mucenici erau soldati care au marturisit ca sunt crestini si din acest motiv au refuzat sa jertfeasca idolilor. Pentru marturisirea credintei in Hristos, cei 40 de mucenici au fost supusi la multe chinuri, ca in cele din urma sa fie scufundati intr-o apa aproape inghetata de langa cetate.

Precum tinerii din Babilon au invins dogoarea cuptorului prin lucrarea lui Dumnezeu, la fel cei 40 de mucenici au invins frigul si gheata lacului de langa Sevastia. In acea noapte de 8/9 martie a anului 320, 40 de crestini au biruit moartea, primind in chip vazut cununile muceniciei.

Multe minuni a savarsit Dumnezeu odata cu moartea muceniceasca a alesilor Lui, pentru imbarbatarea martirilor, dar mai ales pentru ca necredinciosii sa vada aievea atotputernicia Sa. Dar minunea cea mai mare este aceasta: ca pentru Dumnezeul nevazut, Care S-a salasluit in inimile lor, 40 de crestini au ales mai degraba sa moara intr-un lac inghetat decat sa accepte “un mic compromis” care i-ar fi despartit insa de dragostea lui Hristos.

Sfantul Candid i-a raspuns tortionarului care il ameninta cu deposedarea onorurilor militare: “Nu doar onorurile militare, ci chiar si trupurile noastre poti sa ni le iei, caci nicio onoare nu este mai inalta decat aceea de a fi ai lui Hristos Iisus, Dumnezeul nostru”.

Unul dintre mucenici nu a mai rezistat si a iesit din lac. Renuntand la credinta in Hristos, a fost dus intr-o baie calda, dar acolo a murit. Locul sau a fost luat de un alt soldat crestin, dintre paznici. Iata ca acesta din urma, desi nu era amenintat in niciun fel, a inteles ca imparatia cerurilor era aproape de el; vazand cununile care se coborau asupra capetelor celor 39 sfinti, si-a lepadat hainele si a intrat in apa inghetata.

Cand tortionarii au venit dimineata sa vada “rezultatele” rautatii lor, in locul mortii, ei au vazut viata, caci niciunul din cei 40 nu a murit peste noapte, tinuti fiind in viata de puterea Duhului Sfant. Dar fiindca rautatea orbeste, tortionarii nu au putut intelege nimic, ajungand sa creada ca mucenicii beneficiau de o lucrare vrajitoreasca.

In cele din urma, slugile diavolului si-au desavarsit “opera”, omorandu-i pe cei 40 de mucenici.

Cei 40 au savarsit astfel, intr-o dimineata de martie, intr-o cetate mica din Armenia, lupta cea buna, si sunt pomeniti astazi, ca si atunci, ca simbol al biruintei mucenicesti, pomeniti fiind fara incetare in Imparatia lui Hristos, fiecare dupa numele lui: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton si Aglaie.

Cantare de lauda la Sfintii Patruzeci de Mucenici
(alcatuire a Sfantului Nicolae Velimirovici)

Sfintii mucenici, cu trupurile incatusate de ger,
Puternic credinta o au tinut.
Luminati de nadejde,
Ei au strigat catre Dumnezeul lor iubit:
O, Tu, Care ai uimit lumea
Cu infricosata Ta moarte si inviere,
O Doamne, invie-nepre noi!
Caci taria cerului si toata zidirea
Pe Tine Te lauda,
si adincurile toate, focul, grindina si gheata
Te lauda pe Tine.
Tu pe robul Tau Moise cu tot cu popor
Din robia Egiptului ai scos,
Iar apoi pe losuafiul lui Nun, si apoi pe Elisei,
Poruncind firii apele sa le linisteasca si sa le desparta.
Ajuta-ne acum si noua, robilor Tai,
Care credem intru Tine, precum ai ajutat pururea
Tuturor robilor Tai celor din veac.
Nu ingadui frigului sa fie mai tare ca omul,
Nu ingadui ca noi, cei Patruzeci de Mucenici ai Tai,
Sa fim dati de batjocura nelegiuitilor.
O Tu poti toate, Stapine, Care toate le stapinesti.
Caci Tu prefaci focul in gheata, si gheata, in foc.
Iata, pentru Numele Tau, gerul ne ucide trupurile
Ca o fiara salbatica,
O ajuta-ne noua ca Numele Tau Cel Atotputernic
Pretutindeni sa fie slavit!
Mucenicii din lac, incatusati de gheata,
S-au incalzit minunat de la lumina cea pogorita de sus.
Ei au murit cu cinste si au ramas Mucenici Patruzeci
Pina la sfirsit,
Spre spaima, groaza si rusinea necredinciosilor
Celor ce zac in intuneric.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Mucenic Urpasian;
– Sfantului Cezarie, fratele Sfantului Grigorie Teologul.

Maine, 10 martie, facem pomenirea Sfintilor Mucenici Codrat, Ciprian si Dionisie.

(crestinortodox.ro)

mai mult
1 2 3 31
Page 1 of 31