close

Social

PromovateSocial

Cu Hemingway

WhatsApp Image 2021-11-05 at 12.03.38

Într-o fotografie vintage, la Milano. Lângă un afiș bătut de vântul cel rece de noiembrie, alături de scriitorul preferat al adolescenței mele, Ernest Hemingway, de la care am învățat că scriitorul poate povesti și în cuvinte simple, nu înzorzonate, dacă are într-adevăr ce spune. „ Azi e o zi ca oricare dintre cele ce vor urma, dar tot ce voi face în zilele ce vor veni depinde de ceea ce voi face astăzi.” Acest amestec de truism inocent și fermecător sofism n-ar avea pic de valoare dacă n-ar fi tocmai motorul intim al romanului „Pentru cine bat clopotele” sau al minunatei povestiri „Bătrânul și marea”.

Ioan Mihai Cochinescu

photo ©️ Sidonia Călin

mai mult
PromovateSocial

Instigare la sublim/ Proiect în Aer Liber

AerLiber

 

Adică, să “dărâmi” zidurile muzeelor ​​și să aduci arta clasică în stradă.

După cum se vede, pe o faţadă veche din Memphis (SUA) a fost reprodusă, la mari dimensiuni, o superbă pictură. Este vorba despre “Au pied de la falaise”, o pânză a lui William Adolphe Bouguereau (1886). Şi asta e doar începutul, fiindcă urmează alte trei recreeri ale unor celebre opere de artă.

Sublimul demonstrează existenţa unei facultăţi a sufletului care depăşeşte orice unitate de măsură a simţurilor, după cum zic filozofii, şi ar fi chiar extraordinar dacă şi zidurile care plâng în marile noastre oraşe ar fi schimbate de asemenea proiecte.

Mai ales că o instigare la sublim este chiar panaceu în aceste vremuri crunte.

(Emil Berdeli)

mai mult
CreștinătatePromovateSocial

CALEA BABELOR

Iasi

 

“Da, sunt din Iași. Locuiesc de 17 ani pe traseul Babelor către moaște. De 17 ani am străzile îngrădite, dau explicații jandarmilor, uneori merg pe jos, am mai mult de curățat la poartă, am găsit un portofel golit, într-o primăvară, pe sub frunze și zăpadă, cu acte de Babă în el, aruncat peste gard, în grădina mea, în toamnă, de un șmecher de hoț… și, împreună cu niște surori catolice dintr-un sat, am găsit Baba și i-am trimis actele…

Mă uit la mulțimea aceea de Babe (de copii, de tineri, de mai puțini moși, că bărbații sunt mai puțin rezistenți ori rămân cu animalele acasă ori sunt deja plecați la Domnul). Le privesc cum stau nopți la rând în frig. Eu mă culc la căldură (și tu), iar Babele stau ca fraierele și zgribulesc în ploaie, li se face rău, deranjează SMURD-ul & ambulanța deja ocupate, nu-i așa?, cu chestii mai elevate în orașul nostru, capitală blablabla…

Dar nu cad prea multe Babe pe jos, că se sprijină unele pe altele. Se țin între ele drepte, fiecare cu păcatele și durerile ei, orideunde ar fi. Și se ațin așa, ca niște pinguini autohtoni osoși, unele de spatele altora, și toate împreună, de firul nevăzut care leagă durerea de speranță.

„S-a fi făcut grâu`, maicî, pi la voi, anu‘ ista? Pi la noi, nu, c-o plouat… Șî, câți copchii zîci cî ai? Șî pi undi‘s, maicî? Ș-a mii, tăt diparti…Tăt duș cu treabî, au șî ii copchii la școli… Nu, niși a mii n-o vinit anu ista… da‘ cu ajutoru Sfintii poati vin la anu că de-amu sî cam gatî… s-o cam gătat cu viața noastrî… atâta bucurii mai avem șî noi… gându‘ la copchii și aișea, la Sfântî…”

Și mai fac un pas… și mai trec de un gând. Și mai spun o rugăciune, când le este frig, se mai încurajează… se mai contrazic unele cu altele, apoi se împacă, își mai dau un colț de pâine, doar au drum de dus înainte… poate mâine dimineață o să ajungă coada…

Uneori ies în stradă cu ceaiuri calde, cu porții de hrană fierbinte. Și ne bucurăm de a dărui, nu de a primi. Și fac asta împreună cu fiica mea. Cum aș putea s-o învăț, mai direct, respectul, compasiunea? La un curs de Personal Development?

Câteodată plouă crunt și e un frig de îți aduci aminte și păcatele nefăcute. Și de Sfânta Parascheva e frig când plouă, fraților. Anul ăsta, cât pentru cei zece în care nu a plouat… Când intru în casă: căldurică, Chopin pe youtube, supă fierbinte, sfeșnic cu lumânare aprinsă pe masă… bețișoare parfumate… subiecte… suntem „normali”. Afară, lame de cuțit. Și ploi însemnate cantitativ. Cu intensificări ale vântului.

Vine noaptea. Dai să te culci. Te gândești că e alegerea Lor. Și… Vrei să scapi de Babe? Nu poți. Le vezi la televizor: umilite, arătate în posturi jenante, căutate cu lumânarea de niște mici șacali care, astfel, își ascut dințișorii pentru viitor.

Dar, slavă Domnului, Babele de la televizor parcă nu seamănă cu cele din rând. Eu mă duc de dimineață să verific. Când colo, ce văd? Mâinile crăpate, aspre, uscate și înnegrite de muncă, de frig, de zloată, de arșiță… Mâinile lor noduroase, cioturi închircite de cărat greutăți la animale, cu sacul, de la câmp…
Mă uit la Ele. Sunt Babele alea care s-au născut înainte sau chiar în timpul Războiului. Poate le-au fost răpiți tații ori frații de gloanțe. Sunt Babele care au dus Greul. Care au trecut prin foamete. Cărora li s-a furat averea. Babele care, pe când erau fete, n-au avut dosar bun și n-au mai făcut liceul ori vreo școală mai înaltă. Ai căror părinți, frați ori uncheși au înfundat pușcăriile comuniste.

Babele astea au trăit în carnea vieții lor mărirea și căderea epocilor. Ele Știu. Ele sunt Memoria. Pe fața fiecăreia citești Istoria țării, mai abitir decât în manualele actuale.

Babele astea au muncit la CAP-uri până la ultima sudoare. Babele au semănat, au prășit cu sapa, au cules, au cărat cu spinarea, au făcut snopi și au dat la dobitoace. Babele astea au mers pe lângă căruță sau car, să le fie mai ușor animalelor.

Pe spinarea Babelor s-au clădit fabricile, uzinele, spitalele, grădinițele și școlile. Babele au pansat rănile bolnavilor, Babele au spălat murdăria din toate birourile, din toate w.c.-urile, din trenurile, din grădinițele și școlile prin care am trecut. Babele au fost lângă bărbați pe șantiere. Babele astea au ridicat copii, au căutat găinile în fund să vadă dacă au ou să-l dea nepoților la oraș, „să aibă oușor bun, de țară, maică…”. Babele astea au muls vacile și aduc la oraș brânză adevărată, ca să nu se mai spurce pruncii cu otrăvuri cu brand și preț din supermarket. Babele au făcut cozonacii și pâinea bună, cu cruce deasupra, păștile de Paști și ouăle înroșite.

Babele astea au adus pe lume miei, viței, pui de găină sau gâște fără număr, ele au dat la păsări, ele au dat la dobitoace, ele le-au gătit, ele le-au îngrijit. Și au grijit omul, copiii, casa și curtea, grădina, câmpul și cimitirul. Babele au zis „Doamne ajută!” la vremi de grele încercări și au învățat să ceară ajutor de sus, cu teamă și blândețe, pe când Omul lor suduia. Babele au moșit femeile și au învățat fetele să fie cinstite și cinstitoare. Babele au lăut pruncii și i-au vindecat la ceas de cumpeni. Babele astea mai știu câte un leac din plante sau câte o poveste ori descântec. În poala Babelor ăstora nepoții au primit o mângâiere aspră când părinții au plecat să spele domnești dosuri italiene pentru câțiva firfeurei.

Babele astea nu au avut curent și au învățat carte la lumânare. Dar au scris ori au ținut minte și au dus mai departe povești, cântece, snoave și tradiții. Babele au tors lâna oilor, au boit-o cu vopsele din flori de câmp, au cusut la lampă ii cu altițe, cămeși de mireasă și de mire, au țesut covoare, lăicere, cuverturi, grindare, au împletit șosete groase bărbaților care s-au dus la pădure să aducă un car de lemne, copiilor care s-au dus cu uratul ori la școală.

Babele astea ele au grijit vatra, casa, tinda, prispa și ograda, au vopsit gardurile, au albit ștergarele și au împodobit ferestrele și porțile. Babele au făcut masă mare cu zamă de cucoș, găluci cu carni și cuptioare de poale-n brâu și au așteptat oaspeți mari, copiii-domni, la hram ori la sărbători. Atunci și-au spălat mânurile mai abitir, numai că nu iese negreala, chiar cu sare de lămâie. Nu iese decât oleacă de sânge prin crăpăturile adânci, dar trece cu seu de oaie.

Cele mai multe Babe nu știu de FaceBook. Pentru ele a Face înseamnă a Fi. Ele nu îți dau Like. Îți dau o binecuvântare, un măr, un ou, o poală de nuci sau de fasole. Nu virtual, în materie, maică. Nu au cont bancar, dar au un ban deoparte pentru nepoți. Babele pierd casele la inundații sau pământurile și pădurile, fraierite de primari. Dar ele mereu găsesc o încurajare pentru tine, cel venit cu Audi la țară..

Iar dacă încă nu te vezi și pe tine, acolo, printre ele, nu crede că nu ești în pomenit în rugi. Nu scapi. Noi toți suntem în rugile lor „mult folositoare”. Căci dintr-o Cale de Babe ne tragem toți, ca niște frați estimp și în ist loc. Dacă nu crezi, uită-te la bunele și străbunele tale. Mai sunt ele fete mari cu obrajii rumeni? Poate prin tablouri vechi.
Alertă de trafic intens în zona Mitropoliei Iași. Se circulă Babă la Babă. Statui umblătoare de carne înghețată și rugă fierbinte. În miroznă de aspru busuioc și dulce mir. Babele-Arhanghel circulă prin frig, ploaie, pe Calea lor, tăcute. O dată pe an. Se văd și Ele cu Sfânta lor. Apoi, ca niște biserici mici și luminoase, mergând tot cu fruntea înainte, te întreabă, grăbite, jenate, în care parte-i gara. Se retrag. Duc cu ele busuioc, iconițe ieftine pentru cumătre și vecini, agheazmă pentru casă și animale. Și ne lasă singuri. Noi între noi. Ne lasă Iaș-ul, trafic-ul, Facebook-ul, mișto-ul, Mall-ul. Și Halloween-ul! Rămânem fiecare cool, trendy, stylish, cu deadline-urile, income-urile și insight-urile noastre.

Mă întreb, în termeni de management, dacă Babele astea și-au atins, per total, ținta. Cât s-au căznit ele, cât au scos din carnea lor prunci, cât au zidit lut cu pleavă și balegă cu mâinile lor, cât au ridicat, cât au cărat, cât au stins jarul febrei vreunui om, cât s-au rugat, cât au plâns și au îngropat, totuși n-au putut clădi un strat cât de subțire de rușine care să stea pe veci în obrazul tuturor copiilor lor. Și asta, pentru că n-au cerut pentru ele nimic. Credeau că cineva va observa că li se cuvine un pic de onoare? Au așteptat ca buna educație să o dea școlile prin care copiii le-au trecut?
Ei bine, ele au rămas așa, simple și singure, cu modestia de femei străine, necunoscătoare și trecute. Și cu nădejdea, credința și dragostea lor. Și cu Sfinții. Și cu Dumnezeu.

Iar noi? Va trebui să reușim noi singuri să devenim o țară de oameni cuviincioși, care să le sărute mâinile și să își ridice pălăria în fața lor, a Babelor, oricine și oricare ar fi ele. Și să avem și noi atâta iubire, nădejde ziditoare, smerenie, bună-cuviință și putere câtă au Babele astea din viam senectute.

Dacă vrei, întoarce-le un bob de respect.”

(Doina Filipescu)

mai mult
CreștinătatePromovateSocial

DE CE SĂ STAU LA COADĂ LA SFÂNTA PARASCHEVA?

icoana648

 

Dragii mei,

Văd din ce în ce mai des tot felul de creaturi, cu autoimpresii de oameni inteligenți, ca fac mișto de oamenii care merg în peleriaje. Mai mult au și un aer de superioritate explicand ce prostănaci sunt cei ce-și pierd vremea cu asemenea activități.

De obicei nu-mi bat capul cu ei, dar câteodată îi intreb ce exemplu de oameni deosebiti au ei să-mi dea.
Majoritatea au o spoiala de cultură în ce privește spiritualitatea/înduhovnicirea. Desigur Osho sau Dan Brown sau pe aici. Rar mai găsești unii care chiar să fi citit ceva mai profund. Și atunci le spun:

“Mă gândesc ce rugaciune puternică au sfinții. Cum prin rugăciunea unui Sfânt se poate să bem apă CARE VINDECĂ sute de ani dupa ce minunea care a născut izvorul s-a întâmplat.
Cum prin asceza altui sfânt beneficiem de Mir care curge din moaștele lui și ne facem bine.
M-am intrebat de ce au așa PUTERE rugăciunile sfinților?
Gândul care a venit este: “Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul.” (Ioan 14: 12,13)
CUTREMURĂTOR!!! Iți dai seama ce putere vrea Hristos să ne dea? Iți dai seama că nu te interesează?
Praf și pulbere sunt pe lângă Sfinți. Vai de capul nostru!
Ei au avut puterea să se roage pentru TOȚI OAMENII și din mila lor ne-au lăsat diverse semne și minuni ca să realizăm ce PUTERE ARE RUGACIUNEA LOR.
Așa că LE SUNTEM DATORI PÂNĂ PESTE CAP pentru că pentru rugaciunea lor nu pierde Domnul lumea.

De cate ori mai facem câte un acatist, sau mergem în pelerinaj să ne dam seama că platim o mica parte din datoria către Sfântul respectiv pentru rugaciunea făcută pentru noi.

Și deci:

Pentru rugăciunile Sfinților părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, miluiște-ne pe noi!

(Cătălin Rusu)

mai mult
CreștinătatePromovateSocial

Viața Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași

SfParascheva

 

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Or­todoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deo­sebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de bine­cu­vân­ta­re și însă­nă­to­șire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlo­ci­toa­re către Preamilostivul Dum­ne­zeu. Dacă Sfânta Muceniță Parascheva, prăz­nuită la 26 iulie în Calendarul Ortodox, este cu­noscută în popor cu numele „Sfânta Vineri”, Cuvioasa Maică Parascheva a fost nu­mi­tă, mai cu seamă în Moldova, „Vinerea Mare”. Ca un simbol al unității Ortodoxiei de pre­tutindeni, viața de după moarte a Sfintei Pa­­rascheva arată că sfin­țenia ridică din nea­mul său pe omul ce s-a ase­­mănat cu Dum­ne­zeu, făcându-l lumină de iu­bire și apropiere între toți cei care măr­tu­ri­­sesc și viază întru aceeași credință. Mărturie des­pre cinstirea adusă de strămoșii noștri Sfin­tei Parascheva sunt bisericile ctitorite cu hra­­mul „Cuvioasa Parascheva” nu numai în Mol­­­dova, dar și în Tran­silvania și în Țara Ro­mâ­­nească.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit pe pă­mânt în prima jumătate a veacului al XI-lea. Prima învă­țătură în limba română despre viața sfin­­tei o găsim în „Cartea românească de în­vă­ță­tură” a Mitropo­litului Varlaam al Moldovei, Iași, 1643.

S-a născut în Epivata (azi Boia­dos), pe țăr­mul Mării Mar­mara, în apropiere de Cons­tan­­ti­nopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci ca­pi­tala Imperiului bizantin. Pă­rinții ei, oa­meni de neam bun și cre­dincioși, râvnitori spre cele sfinte, au crescut-o în frica de Dum­nezeu, în­dem­nând-o spre de­prin­­derea fap­te­lor bune, dar mai ales a postului, ru­găciunii și milos­te­niei. Un frate al ei, după ce a învățat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie; a fost ales epis­cop în localitatea Madite pentru dra­­gos­tea față de cele sfinte și pentru cultura sa de­ose­bită.

Sfânta Parascheva și-a petrecut anii co­pi­lă­­riei în casa părinților, sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea zece ani, „fiind într-o bi­serică a Precistei” a auzit citindu-se, la Sfân­ta Li­turghie, cuvântul Evangheliei: „Ori­ci­ne vo­ieș­te să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Mar­cu 8, 34). Chemarea Mântui­to­ru­lui a sădit în inima ei dorul de desăvârșire, încât și-a îm­păr­țit toate hainele săracilor. Același lucru l-a fă­cut și în alte împrejurări, fără să țină seama de mustrările părinților.

Moștenind o mare avere de la părinți, îm­preună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dă­ruit săracilor partea ce i se cuvenea de moș­te­ni­re și, „părăsind frumusețea acestei lumi”, s-a re­­tras „în adâncul pustiei”. S-a oprit mai întâi la Con­stanti­nopol, unde a ascultat cuvinte de în­­vă­țătură de la călugări și călugărițe cu aleasă viață duhovnicească. Urmând sfaturile aces­to­ra, a pă­răsit capitala, îndreptându-se spre ți­­nutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Hera­cleea. De aici a plecat spre Țara Sfântă, în do­rința de a-și petrece restul vieții în locurile bine­­cuvântate de viața pă­mân­tească a Mân­tui­­to­rului Iisus Hristos și a Sfin­ților Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mă­­năstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul și s-a înăl­țat duhov­ni­­cește în rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Bo­tezătorul, ca Sfânta Maria Egipteanca și ca atâția alți ostenitori ai pustiei roditoare de de­să­vâr­șire. Mitropolitul Varlaam al Moldovei, în Cazania sa, spune că acum Sfânta nu mai avea grijă „nici de veșminte și de așternuturi, nici de mâncări și de mese, nici de casă sau sluj­­nice, ci numai de curăția sufletului și de răs­puns județului (judecății n.n.) ce va să fie”. Ea „pururea suspina și nepărăsit tânjea cumu-și va înfru­mu­seța sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va îndulci la vederea Mirelui său, de slava și de lu­mina și de bucuria cea fericită. De aceasta… ochii de la­crimi îi erau întunecați pu­rurea”.

Într-o noapte, însă, pe când avea ca la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîn­toar­că în locurile părintești: „Să lași pustia și la mo­șia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”. După ce a avut această vedenie, sfânta „fără de voie lăsă pustia și se întoarse în lume și la Țarigrad veni”. Și mereu în biserica Precistei ce este în Vlaherne și către icoana Sfinției Sale căzu și cu lacrimi se ruga așa și zicea: „N-am altă nă­dej­de, n-am alt acoperământ. Tu-mi fii în­drep­­­tătoare, tu-mi fii folositoare… Că până am umblat în pustie pe tine te-am avut aju­tor, iar acum, dacă m-am întors în lume, în­drep­­tează-mă până la sfârșitul vieții mele, că altă nădejde nu am”.

Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epi­vata, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este și de unde vine. „Acolo”, con­tinuă Mitropolitul Varlaam, „trudă cătră trudă și durere cătră durere adăugă, cu post și ne­dormire pe sine se înfru­mu­­seța…, cu lacrimi pă­mântul uda și se ruga: Doamne Iisuse Hris­toa­se, caută din lăcașul Tău cel sfânt; am lăsat toate și după Tine am că­lă­torit în toată viața mea. Și acum, îndură-Te Doamne, spune înge­rului blând să ia cu pace sufletul meu”. Împăcată cu sine, cu oa­me­nii și cu Dumnezeu, și-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc.

A fost îngropată ca o străină, fără ca ni­meni să știe cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip mi­nu­nat cine era acea străină. Se spune că un ma­ri­nar a murit pe o corabie și trupul i-a fost arun­cat în mare. Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe niște creș­tini să-l îngroape după rânduiala creș­ti­nească. Săpând deci o groapă, „aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred și plin de mi­reasmă”. Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corăbierului, cel rău mirositor.

Dar, în noaptea următoare, unuia din creș­­tinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, șe­zând pe un scaun luminat și înconjurată de mul­țime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat și i-a zis: „Gheorghe, pen­tru ce n-ați so­cotit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că Dumnezeu a iubit frumu­sețea ei și a vrut să o pro­slăvească pe pământ?”. Iar îm­pă­răteasa pe care o văzuse în vis și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeași vedenie a avut-o și o fe­meie credincioasă, cu numele Eftimia, într-același chip și în aceeași noapte, și a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare.

Credincioșii de acolo, auzind de visul celor doi, au înțeles că este un semn dum­ne­zeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mor­mânt și l-au adus cu mare bucurie, „cu lu­mini și cu tămâie”, așezându-l în Biserica Sfin­ții Apostoli din Epivata. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaște. Se spu­ne că drept-credincioșii creștini din Epivata au zidit o bi­serică chiar pe locul în care au trăit părinții ei și unde ea însăși văzuse lumina zilei.

Vestea despre minunile care se săvârșeau în apro­pierea cinstitelor moaște s-a răs­pândit cu­rând în Tracia și în Peninsula Balcanică. Este foarte probabil că Patriarhia ecumenică va fi procedat de timpuriu la canoni­za­rea ei, adică la trecerea ei în rân­dul sfinților.

După trecerea ei la viața veș­nică și după mi­­nunata desco­pe­rire a cinstitelor ei moaște s-au alcătuit unele scrieri despre scurta ei viață pă­mân­tească și istoria strămutării moaș­te­lor. Po­trivit tra­diției, cea mai veche lucrare aghio­grafică dedicată Sfintei Cuvioase Paras­cheva a fost scrisă de diaconul Vasilisc, la cererea patriar­hului ecumenic Nicolae al IV-lea Muzelon (1145-1151), pe la mijlocul vea­cului al XII-lea. Alta a alcătuit marele patriarh Eftimie al Târnovei, în a doua jumătate a vea­cu­lui al XIV-lea, care a folosit, ca și alți aghio­grafi de mai târziu, scrierea diaconului Va­silisc. Mitropolitul Matei al Mirelor, care a trăit în Mănăstirea Dealu, de lângă Târ­go­viș­te, a alcătuit, în grecește, o nouă „viață”, pre­cum și slujba Cuvioasei Parascheva, pe la anul 1605. Câțiva ani mai târziu, viața ei a fost inclusă de Mitropolitul Varlaam al Mol­dovei, în Cazania lui, tipărită la Iași în 1643, fără îndoială folosind manuscrise grecești și sla­vo­nești, prelu­crate după scrierea patriarhului Efti­mie. Nevoințele ei au fost înfățișate pe scurt și de marele Mitropolit Dosoftei al Mol­dovei în lucrarea sa Viața și pe­tre­­cerea sfin­ți­lor (4 vol. Iași, 1682-1686), pre­cum și în alte Vieți de sfinți și în edițiile Mi­neielor tipărite la noi în țară. Dintre străinii care i-au mai cer­ce­tat viața con­sem­năm pe cu­nos­­cu­tul aghio­graf grec Ni­­codim Aghio­ri­­tul (1749-1809). Spre sfâr­­­­­șitul seco­lu­lui al XIX-lea învățatul epis­cop Mel­­­chisedec Ște­fă­­nes­cu al Ro­ma­nului (1823-1892), a tipărit o lu­crare specială, intitulată Viața și mi­nu­nile Cu­vi­oasei noastre Parascheva cea nouă și istori­cul sfintelor ei moaște (Bu­cu­rești, 1889). Câțiva teologi români din secolul trecut de asemenea s-au ocupat cu viața și sfintele ei nevoințe: Pr. Gh. Pă­vă­loiu (1935), Arhim. Varahil Jitaru (1942), D. Stă­nes­cu (1938), Pr. M. Țesan (1955), Pr. Scar­lat Por­cescu, Pr. Prof. Mircea Păcurariu ș.a.

După ce au stat în Biserica Sfinții Apos­toli din Epivata vreme de vreo două sute de ani, săvârșindu-se multe semne și minuni în jurul lor, datorită eve­nimentelor politice care au adus mul­tă durere în țările balcanice, cinsti­tele moaște ale Sfintei Parascheva au fost stră­mutate în mai multe locuri, fiind tuturor ali­nare în suferință, liman lin și neînviforat al celor care o cinstesc și o cheamă în rugăciune să mijlocească la Atot­milostivul Dumnezeu.

În anii 1185-1186, bulgarii și valahii din su­dul Dunării, care de aproape două secole se găseau sub do­minația Imperiului bizantin s-au răs­culat îm­potriva asupritorilor, sub con­du­ce­rea fraților Petru și Asan, români de neam, în­te­meind un stat nou, cu­noscut sub numele de „Im­periul vlaho-bulgar”, având capitala la Târ­no­vo. Peste câțiva ani, în 1204, ca­valerii apu­seni porniți în Cruciada a patra au ocupat Con­stantinopolul, întemeind aici un „imperiu latin de Constantinopol”, care a dăinuit până în anul 1261, condus de împărați veniți din Apu­sul Eu­ropei. În aceste împrejurări, bi­zan­ti­nii au creat două mici imperii, unul în Asia Mică, cu ca­pitala la Niceea, nu departe de Con­stan­tinopol, altul în Tesalia, cu capitala la Te­­salonic. Da­torită relațiilor prietenești din­tre împă­ratul Ioan Asan II din Târnovo (1218-1241) și împă­ratul de atunci din Cons­tan­tinopol, în anul 1235 sau curând după aceea, moaștele Cuvioasei Pa­rascheva au fost stră­mutate de la Epivata la Târnovo, capitala im­periului ro­mâno-bulgar, oraș care devenise între timp reședință patriarhală. Muta­rea lor s-a făcut într-o impre­sio­nantă pro­ce­siune con­dusă de mi­tropolitul Marcu din Preslav, în­­soțit de numeroși clerici, fiind în­tâm­­pi­nate pre­tu­tindeni cu flori, lu­mâ­nări și slujbe de că­tre drept-cre­dincioșii ro­mâ­ni și bulgari din sudul Dunării. La Târnovo au ieșit întru în­tâm­­pi­na­rea lor împăratul Ioan Asan II, mama sa, Elena, și so­ția sa, Ana, precum și pa­triar­hul de aici. Au fost așe­zate în Biserica Maicii Dom­nului. Se spune că îm­pă­ratul ar fi zidit, în apro­pierea reședinței sale, o bise­rică având hramul Sfânta Parascheva.

La Târnovo moaștele Cuvioasei Pa­ras­che­va au rămas timp de 160 de ani. Probabil acum s-a alcă­tuit slujba ei, care a intrat în Mi­ne­iul pe luna oc­tom­brie. Iar în a doua ju­mă­ta­te a vea­cului al XIV-lea, patriarhul Eftimie al Târnovei, „se pare un valah”, i-a scris viața, cu mai multe amănunte decât o făcuse dia­co­nul Vasilisc.

Dar tot pe atunci turcii au pătruns în Eu­ropa. Rând pe rând au cucerit părți însemnate din Penin­sula Balcanică. În 1393 au cucerit par­tea răsări­tea­nă a imperiului vlaho-bulgar, îm­preună cu capitala Târ­novo, iar peste trei ani și partea apuseană, încât acest stat și-a în­cetat existența.

În astfel de îm­pre­ju­rări dramatice pen­tru creș­­ti­ni, moștele Cuvi­oasei Pa­ras­cheva au fost mu­tate la Bel­grad. Acolo au stat până în anul 1521, când turcii au cu­cerit și acest oraș, iar Ser­bia a fost transformată în pa­șa­lâc. Acum moaștele au fost solicitate de pa­triarhul ecu­me­nic Ie­remia I sultanului, care a acceptat să i le dea în schimbul unor daruri. Pa­triarhul a ho­tărât ca ele să fie aduse în Constan­tinopol, fosta capitală a Imperiului bizantin (cucerit de turci în 1453, care i-au dat numele Is­tan­bul). În drum spre marele oraș întemeiat de sfân­tul împărat Con­stantin cel Mare, cins­ti­te­le moaște ale Cu­vi­oasei Parascheva au fost ex­pu­se din loc în loc pentru a fi văzute și să­ru­tate de credincioșii ortodocși din Peninsula Bal­canică aflați sub stă­pânire turcească. Pen­tru început, au fost așe­zate în biserica Sfânta Maria Panmacaristos, pe atunci Catedrală pa­triar­­ha­lă. După transfor­marea acesteia în gea­mie, au fost mutate în alte biserici: Vlahserai (1586), Sfân­tul Dumitru (1597) și Sfântul Gheorghe din car­tie­rul Fanar (1601).

După 120 de ani, ele au cu­nos­­cut ultima stră­mutare, de data aceasta spre pământul ro­mâ­­nesc. În anul 1641, după ce binecre­dincio­sul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, câr­muitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu mem­­brii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept re­cu­noștință, moaș­­tele Cuvioasei Parascheva „pen­­tru sfințirea și binecu­vântarea acelui loc al Bog­­daniei (Țara Moldovei, n.n.)”, după cum se spu­ne în „scrisoarea sinodi­cească”. Racla cu cin­stitele moaș­te a fost transpor­tată cu o corabie pe Marea Nea­gră, fiind însoțită de trei mi­tropoliți greci (Ioa­nichie al He­ra­cleei, Partenie al Adrianopolului și Teo­fan al Pa­leopatrei). Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâm­pinate de Vasile Vodă Lupu, de Mi­­tro­­politul Varlaam și de episcopii de Ro­man și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așe­zate în minunata biserică a Mănăs­ti­rii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria dom­ni­torului. Cins­titele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lă­caș, din acest motiv fiind mutate în pa­ra­clisul mănăstirii. Dar în seara zilei de 26 de­cem­brie 1888, după slujba Vecer­niei, din nea­tenție, a rămas aprinsă o lu­mânare din sfeș­ni­cul de lângă racla din lemn în care erau așe­za­te cinstitele moaște; peste noapte sfeșnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea și „prefăcându-l într-o grămadă de cărbun””. A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești, preoții și cre­dincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse; încă o mi­nune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu. Fe­ricitul întru po­menire, Mitropolitul Iosif Na­niescu, a cercetat pa­ra­clisul, preaslăvind mi­nunea dumnezeiască. Pre­­fectul județului Iași, Leon Negruzzi, și pro­cu­ro­rul general al ora­șului au consemnat în procese ver­bale cele în­tâmplate. Ridicate din mormanul de jar, moaș­tele Cuvioasei au fost adăpostite pro­vi­zo­riu în altarul paraclisului de la Mănăs­tirea Sfinții Trei Ierarhi și în curând strămutate în noua Catedrală mi­tropolitană din Iași, care fu­sese sfințită cu puțin timp mai îna­inte, la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc și astăzi, fiind cinstite de obștea drept-credincioșilor mol­do­veni, care îi cer Sfintei Parascheva să mij­lo­ceas­­că pen­tru ei înaintea tronului ceresc, ve­ne­rând-o cu mul­tă evlavie, ca pe o adevărată ocrotitoare a Mol­dovei.

În ședința din 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca­nonizarea unor sfinți din neamul nostru, pre­cum și generalizarea cul­tu­lui unor sfinți ale căror moaște se găsesc în țară la noi. Ho­tă­­rârea respectivă a fost transpusă în fapte în ca­drul unor mari festivități bisericești din cur­sul lunii octombrie 1955. În cazul Cu­vioasei Paras­che­va, gene­ralizarea cul­tului ei s-a făcut în Catedrala mitro­poli­tană din Iași, la 14 oc­tom­brie 1955, în pre­zența a nu­me­roși ierarhi ro­­mâni, pre­cum și a unor repre­zen­tan­ți ai Bisericii Or­to­­do­xe Rusă și Bul­gară.

Drept-credincioșii creștini de pretutindeni o cinst­esc prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie, în fiecare an, iar cei din Iași și din îm­pre­jurimi o cheamă în rugăciune, în orice clipă de cumpănă, cerându-i ocro­tire și ajutor. Sfânta Cuvioasă Parascheva este consi­derată, pe drept cuvânt, ocrotitoarea orașului Iași și a întregii Moldove, pentru că de-a lungul anilor mol­dovenii au simțit în viața lor lucrarea mi­nunată a harului dumnezeiesc prin mijlo­cirea Cuvioasei Parascheva cea mult folositoare.

De multe ori, vin oameni de pe tot cu­prinsul țării să-și plece genun­chii în fața raclei cu cinstitele ei moaș­te, ca să mul­­țumească pen­tru ajutorul și binecu­vân­­tarea ce lumi­nea­ză în via­ța lor.

Viața curată, împletită prin ru­gă­­ciune și fapte bune, tinerețea care stră­lucește peste vea­curi precum lu­mina din candelele fe­cioa­relor înțe­lep­te, sunt pentru noi un îndemn la mai multă rugă­ciu­ne și priveghere, la căutarea bu­curiei pe care o aduce în inimi prezența Du­hului Sfânt. Simbol al fră­ție­tății ortodoxe, Sfân­­ta Parascheva, lumină­toa­rea casnică a Mol­dovei, ne aduce din acea primă ju­mă­tate a veacului al XI-lea în care a viețuit pe pă­mânt, nădejdea biruinței asu­pra patimilor, dez­bi­nă­ri­lor și necazurilor din lume, prin iubirea sme­rită și atotputernică a Domnului Hristos Care iubește și adună pe toți oamenii.

(doxologia.ro)

mai mult
CreștinătatePromovateSocial

Binecuvântare la început de an universitar

binecuvantare

 

La începutul noului an universitar 2021-2022, adresăm un mesaj de binecuvântare tuturor studenților şi profesorilor din învățământul universitar și postuniversitar, dorin­du-le mult ajutor de la Dumnezeu în activitatea de studiere, cercetare și aprofundare a valorilor ştiinţifice, educaționale, spirituale, culturale și practice.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2021 ca An omagial al pastoraţiei românilor din afara României, dorind să evidențieze importanța cultivării identității şi a comuniunii românești ortodoxe.

Tinerii ortodocși români de pretutindeni, mărturisitori ai credin­ței, prin cuvânt și faptă, iubitori de rugăciune și de acţiune, sunt misionari ai Bisericii în societatea de azi, reprezentând nu doar viitorul, ci și prezentul activ și creativ al Bisericii. De aceea, Biserica îi chea­mă pe toți tinerii să fie căutători, primitori și mărturisitori ai iubirii lui Hristos pentru toți oamenii.

În acest sens, Hristos Domnul este pentru tineri izvorul iubirii eterne, al prieteniei sincere și al păcii sufletești. El este izvor de viață, lumină și speranță pentru toți oamenii. Cei care L-au iubit și L-au urmat pe Domnul Iisus Hristos cu multă fidelitate, încă din tinerețe, sunt sfinții Bisericii, chipuri luminoase de iubire sinceră, smerită și milostivă, învățători și rugători pentru toți oamenii.

Biserica Ortodoxă Română încearcă să răspundă nevoilor de formare a tinerilor prin programe care se desfășoară atât în țară, cât și în străinătate, adaptate fiecărei comu­nități, cum ar fi: întâlnirile tinerilor ortodocși din toată lumea, activită­țile Asociației Studenților Creş­tin-Ortodocşi Români (ASCOR), Programul național catehetic „Hris­­tos împărtășit copiilor”, Proiectul educațional „Alege şcoala!”, tabere de tineret, pelerinaje pentru elevi și studenți, burse de studiu și multe proiecte social-filantropice, dezvoltate de centrele eparhiale, de protopopiate, de parohii și de unele mănăstiri.

Prin toate acestea, cultivăm încrederea în sine și în semeni, respectul și iubirea față de oameni și de natură – creația lui Dumnezeu, consolidăm viața de comuniune a tinerilor, solidaritatea creștină, prietenia, respectul față de Biserică și de Neam, precum și dialogul cu alte popoare.

Este necesar ca lucrarea spirituală şi educaţională de îndrumare şi de susținere a tinerilor să fie luminată de convingerea că toţi copiii şi tinerii poporului sunt o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru Familie, Biserică şi Societate.

Cu prilejul începutului noului an universitar 2021-2022, îi felicităm pe toți tinerii români care au obținut rezultate bune la studii în anii precedenți atât în țară, cât și peste hotarele ei. Ne rugăm Milostivului Dumnezeu, Izvorul iubirii și al înțelepciunii, să-i binecuvânteze pe toți studenții, profesorii și părinții, întru mulți și buni ani!

Cu multă prețuire și părintești binecuvântări,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

*Mesaj transmis cu prilejul începutului noului an universitar 2021-2022.

mai mult
CreștinătatePromovateSocial

În prezent nimeni nu este bolnav de Covid în Sfântul Munte Athos

muntele-athos

 

Starețul Schitului românesc Prodromul din Sfântul Munte replică știrii Digi 24 pe care a numit-o o ”manipulare grosoloană”, anunțând că niciunul dintre călugării din Sfântul Munte nu este în prezent bolnav de Covid!

”Ca drept răspuns față de materialul apărut în data de 15 septembrie 2021, la televiziunea Digi Tv, intitulat „Focar de COVID pe Muntele Athos. Peste 1.000 de călugari, adică mai mult de jumătate din câți locuiesc în cele 20 de mănăstiri de acolo, s-au infectat cu coronavirus, iar 8 dintre ei au murit” facem următoarele precizări:

Am aflat cu îngrijorare că în presa din România circula informația despre îmbolnăvirea în mastă a călugărilor nevaccinați de pe Sfântul Munte, iar ca urmare pelerinii din țară si nu numai ne contactează îngrijorați iar unii își anulează pelerinajele către Sfântul Munte din acest motiv. Ținem să-i liniștim și le mulțumim pentru grija pe care ne-o poartă, însă această știre este una falsă, transmisă de posturile de televiziune anticreștine dar și de presa de larg consum. Știrea a fost preluată de pe un site vaccinist din Grecia, citat de un altul de limbă engleză. Toți monahii români cu care ne-am consultat dar si cei de alte naționalități, au afirmat că NIMENI nu este bolnav de Covid 19, nimeni nu se află intemat la terapie intensivă si nimeni nu a decedat. În același timp se vorbește despre un număr de 1000 de monahi infectați (…) dar asta ar însemna 50% din părinți, ceea ce ar fi necredibil. Vrem doar ca opinia publică să fie informată corect iar presa și televiziunile să transmită mesajele nealterate, iar nu prin intermediul panicii si al fricii, afectând emoțional spectrul larg de auditori. Acest lucru nu este de la Dumnezeu.

In concluzie acestea sunt manipulări grosolane care urmaresc dezbinarea și ura în poporul Lui Dumnezeu, nefiind bazate pe Adevăr, care este Hristos, ci pe minciună și discriminare.

Bunul Dumnezeu să ne ajute tuturor!”, se arată în comunicatul semnat de Starețul Arhimandrit Atanasie Prodromitul

În urmă cu o zi, postul de televiziune Digi24 anunța că peste 1.000 de călugări, adică mai mult de jumătate din câți locuiesc în cele 20 de mănăstiri de pe Muntele Athos, s-au infectat cu coronavirus, iar 8 dintre ei au murit, zeci de călugări sunt la terapie intensivă, în condițiile în care doar 20% dintre călugări ar făcut vaccinul anti-COVID, imaginile filmate în ultimele zile aratând că nu se respectă portul măștii și nici distanțarea socială.

mai mult
PromovateSocial

Identitate

ident

 

Ce vă spuneam săptămîna trecută? Nicio zi fără pricini de ceartă. Acum, lumea se păruiește în comentarii despre noua carte de identitate. Ca de obicei, nu e vorba de argumente, automat cel care e de părerea opusă e prost și chestiunea e rezolvată. Nici măcar nu se mai discută chestiunea CIP-ului reprezentant de satană. Acum e în dispută subiectul indicației de sex. Pe scurt, pentru cei care nu urmăresc „spuma (urît mirositoare a) zilelor”, domnii de la interne au decis, în marea lor înțelepciune, să treacă pe noul model (european) de CI indicația gen în loc de sex. Năstrușnicia provine, după părerea mea, din capacitatea noastră infinită de a imita maimuțărind, fără pic de spirit de critic, ceea ce ni se pare „european”. Sîntem un neam de vajnice chirițe politice. Pentru că trăim sub un asediu al studiilor de gen și dictatură a minorităților, ce s-au gîndit (vorba vine!) domniile lor? Fie că au tradus prost din engleză, fie că au vrut să fie, ca de obicei, mai catolici decît papa, au înlocuit pe un document de identitate sexul cu genul. Neobservînd că sînt lucruri cu totul diferite. Asaltul acesta împotriva realității este specific regimurilor politice intens ideologizate și totalitare. În cazul de față, ideologia bate biologia. Biologia (știință!) ne spune că sînt numai două sexe, bărbat și femeie (cu anomalii anatomice nesemnificative statistic de hermafrodiți). Și asta este una dintre trăsăturile noastre identitare absolute, normal să fie trecută ca atare pe CI, așa cum am văzut cu acest prilej că fac mai toate țările occidentale, folosind fără probleme cuvîntul sex. Studiile de gen (ideologie partinică, adică manipulare!)  ne spun că fiecare om îți poate alege „genul”, dintr-o paletă foarte largă, fără legătură cu sexul biologic, ce poate fi schimbat prin intervenție chirurgicală și biochimică. Și atenție, genul poate fluctua, azi ești într-un fel, săptămîna viitoare altfel, genul se poate schimba, căci este o proiecție a eului.

Cum să treci ceva fluid pe cartea de identitate? Nu intru în discuția de fond, filozofică și morală, asupra acestei bazaconii a omului recent. Mă limitez la aspectele administrativ politice. Sigur că au apărut imediat și extremiștii din partea cealaltă, care vor în CI tricolorul, versuri din Eminescu, o strofă din imnul național (credeți că dacă vom inscripționa pe buletin „Deșteaptă-te, române”, chiar ne vom deștepta?), Coloana Infinitului, Sfinxul și mai știu eu ce. După oamenii ăștia, ar trebui să ne legitimăm nu cu o bucată de plastic imprimat, ci cu Enciclopedia României a lui Gusti sau Lucian Predescu. Și asta doar pentru că funcționarii noștri superiori și politrucii de toate orientările fac exces de zel  „european” (care nu e decît caraghios prin supralicitare). Surtout pas trop de zèle, ne avertiza bătrînul înțelept Talleyrand. Dar cine mai face educație clasică înalților funcționari? Cineva a vrut să se arate „în trend” și a hotărît că trebuie să ne identificăm cu ceva inexistent sau, oricum, fluctuant, cum e „genul”. Aici trebuie să introduc o nuanță, pentru că acest pseudo-scandal (noi nu funcționăm decît în regimul scandalului) este parte a confruntării mai largi despre educația sexuală în școală. Ce nu vor să spună adepții vehemenți ai acesteia este că opozanții rezonabili nu sînt împotriva educației sexuale ca atare, ci împotriva transformării acesteia în propaganda gendre. Aici e buba. Ar fi aberant să te opui ca, de la o vârstă potrivită, copilul și adolescentul să primească noțiunile adecvate de anatomie, fiziologie și igienă a reproducerii. Dar și mai aberant este să-i dresezi pe copii de la grădiniță, învățîndu-i că băieții pot fi fetițe și fetițele bieți. Treaba asta din urmă e dezvăluită de o biată rubrică de pe cărțile de identitate electronice. De altfel, faptul că la reacțiile publice ministerul a dat înapoi, acceptînd că se poate schimba, arată că nu există absolut nicio fundamentare legală sau materială, ci doar, cum spuneam fandosirea chirițească de a fi „în rînd cu lumea”, așa cum îți închipuia biata isprăvniceasă. Schimbarea e mai veche, și a trecut neobservată pe atunci, pe vechile acte de stare civilă scria la rubrica „sexul”: „bărbătesc” sau „femeiesc”. Cîndva, spre anul 2000, a început să se scrie „masculin” sau „feminin”, ceea ce e cu totul altceva, ăsta e gen gramatical, nu sex. O eroare de limbă, înainte de a fi o chichiță ideologică. Era un fel de prevestire a ceea ce se întîmplă azi. După cum și vocile foarte ridicate ale paradei Pride nu sînt altceva decît stupide „să avem și noi faliții noștri”! Parada nu a fost interzisă, cum s-a țipat, ci mutată și redus numărul de participanți la cel stipulat de legile pandemiei. Dar asta este mană cerească, pe ei nu-i interesează atît parada, cît scandalul care să-i facă vizibili. Aici intrăm într-un impas logic, legal, și moral. De ce eu, heterosexual creștin, sînt sancționat dacă  te „ofensez” , iar tu, membru Accept, ai tot dreptul să-ți bați joc de credința și convingerile mele? Militez pentru egalitatea dreptului de a (nu) ofensa. Și toate astea pentru că umanitatea s-a plictisit de prea mult bine, i s-a urît cu doar două litere: M și F, și se joacă inconștientă cu butonul nuclear al moralei.

(Prof. dr. Christian CRĂCIUN – oglindadeazi.ro)

mai mult
CreștinătatePromovateSocial

SICUT TRANSIT GLORIA (I)MUNDI..

poza

 

Comuniştilor occidentali (ce sintagmă!!!) nu ar trebui să li se permită accesul în ţări precum România, Bulgaria, Serbia, Polonia, Cehia, Slovacia, Macedonia (Skopje), Albania, Ţările Baltice sau Ungaria!…

Doritorilor de studii universitare în România trebuie să li se pună întrebarea: “Aţi auzit de gulagul comunist, de lagărele de exterminare comuniste?…” Dacă da, bine, dacă nu, atunci să li se organizeze o vizită “pregătitoare”, obligatorie la: Aiud, Gherla, Sighet, Piteşti, Jilava, Canal, Periprava, Chilia, Poarta Albă şi Râmnic!…

Numai apoi să fie admişi la studii în România!…

(Bogdan-Costin Georgescu)


Marxismul, pompat până la saturație în universitățile lumii. Valuri de absolvenți dezorientați ideologic se aliniază pentru a lupta împotriva fundamentelor Lumii libere

Faptul că multe dintre universitățile occidentale au ajuns centre de propagandă pentru extremismele marxiste de toate nuanțele este deja un lucru foarte bine știut de ceva vreme.

Acest fapt a fost făcut posibil până prin anii ’70–’80 în special de propaganda făcută în campusurile universitare de activiștii veniți din afara universităților, iar din anii ’90 de numărul tot mai mare mare de cadre universitare care au convingeri radicale de stânga și au impus programe întregi de studiu care promovează tot felul de lături ale ideologiei marxiste.

(podul.ro)

mai mult
CreștinătatePromovateSocial

Nespusele căutări ale fondatorului Untold s-au oprit la Ortodoxie: M-a învăţat să fiu eu

untold

Sorin Gadola, fostul finanțator al marelui festival Untold, a dezvăluit într-un eveniment organizat de Arhiepiscopia Tomisului căutările prin care a trecut în tinerețea sa zbuciumată până să realizeze că Ortodoxia este cel mai bun drum.

La vârsta de 21 de ani s-a îmbolăvit și nu a găsit niciun răspuns în medicina clasică.

„Pe la aproximativ 27 de ani am început să meditez, să fac yoga, taoism, budism, șamanism, bioenergie, respirație holotropică”, a mărturisit Sorin Gadola explicând că nici acestea nu l-au făcut bine după 7-8 ani în care le-a practicat.

La 28 de ani avea proiecte mari pentru care era foarte recunoscut, dar se simțea totuși „frânt, întunecat”.

Când a început să se apropie de Ortodoxie, lucrurile au început să se schimbe brusc, proiectele mergeau mai bine, iar sănătatea sa a început să se refacă, datorită „unui concept de medicină integrativ”.

Alături de Sorin Gadola a luat cuvântul și soția sa, Diana, cea care i-a fost alături în redescoperirea Ortodoxiei. Cei doi au evocat trăirile lor și felul în care au fost îndrumați de mai mulți părinți duhovnicești. Diana a mărturisit că atunci când nu mai sunt soluții omenești posibile rugăciunea a fost salvarea.

„Acum am învățat să avem mai multă răbdare, sper să ne și țină. Oricum, ne certăm, stați liniștiți, nu suntem nicidecum cuplul perfect, dar am învățat să mai tacem, să lăsăm unul după celălalt și, cu bune, cu rele, mergem înainte”, a spus Diana Gadola.

„Ortodoxia m-a învăţat să fiu eu. Cum sunt, cu bune, cu rele”, a fost și concluzia mărturisirilor făcute de fondatorul Untold.

Conferința a avut loc vineri, 16 iulie, la Restaurantul „Dorna” din Mamaia și s-a intitulat ,,Întoarcerea la Hristos”. După Sorin Gadola au luat cuvântul Protos. Ilarion Dan de la mănăstirea Crucea, pr. Cezar Axinte și alții.

Vezi conferința integrală:

(Basilica.ro)

mai mult
PromovateSocial

Bursele Români pentru Români

romani

 

Unitate rodnică în jurul elevilor români din Covasna, Harghita, Mureș si Satu-Mare! Bursele Români pentru Români (program comun Calea Neamului și Grai Străbun) au fost trimise ieri în contul ultimilor 12 copii (din cei 34) înscriși până acum (vedeți primele comentarii). Am cooptat încă șase elevi din Târgu-Secuiesc, astfel încât la finalul celei de a doua etape de burse din acest an să avem în total 40 de copii care beneficiază de ajutorul nostru concret. Sperăm ca săptămâna aceasta să primească si ei bănuții în cont, 500 de lei fiecare.
Mulțumesc cu adâncă recunoștință oamenilor buni care au trimis în ultimul timp fonduri pentru burse în contul Asociației Calea Neamului, deschis special în acest scop (cont BRD: RO77BRDE080SV91101760800), cont distinct de contul general al asociației (RO62BRDE080SV52855930800), anume lui U. Victoria, N. Marcela-Maria, T. Valentin Cosmin, R. Marius Constantin, M. Elena, N. Lucian, C. Alexandra. Le suntem recunoscători si celor care distribuie postările noastre sau dau un semn de încurajare. Fiecare gest contează.
Bursele sunt adresate elevilor merituoși (cu situație materială grea) care sunt înscriși în secțiile sau unitățile de învățământ cu predare în limba română din cele patru județe. În multe orașe sau comune există riscul real ca școlarizarea cu predare în limba română să dispară din cauza lipsei efectivului necesar de elevi. Realitatea este că multe dintre familiile mixte preferă să-si înscrie copiii în cadrul învățământului cu predare în limba maghiară datorită burselor oferite de statul ungar, acest fapt fiind coroborat cu scăderea constantă a numărului de români, care părăsesc mai ales județele Covasna și Harghita. Efortul nostru comun de a oferi burse copiilor acestor familii este menit să le încurajeze să rămână în localitățile lor, dăruindu-le un sprijin concret, care în contextul actual, chiar contează foarte mult.
Să avem nădejde, împreună, uniți, putem reusi multe lucruri, putem dărui dragoste și certitudine.
Mulțumim partenerilor noștri media ,,Cuvântul liber” din Târgu-Mureș și distinsei doamne Mariana Cristescu, ActiveNews, cu redactor-șef Victor Roncea, Mesagerul de Covasna, director, Maria Crețu-Graur și Buletin de Carei, director, Ciută Daniela!

(Mihail S. Târnăveanul)

mai mult
PromovateSocialViață sănătoasă

Continuarea exemplificării și a faptului de a fi ajuns aici

vac

 

Știți unde să vă băgați vaccinul? Direct în fesieri! În mare viteză și cu un ac de cinșpe.
Eu, care am tensiune de , cum se zice, aviator, între doișpe și paișpe dacă am băut zece cafele, mă trezesc cu tensiunea 9 și oscileză până la 15,5 și înapoi la 12… am niște migrene pe care vi le doresc și vouă, vacciniștilor, ca nu-mi trec decat cu Tramadol. Și azi am fost pe punctul să leșin în public de vreo doua ori.
Atât.

(Marcela Feraru, Paris)

mai mult
PromovateSocial

CĂTRE GUVERNATORUL DELTEI DUNĂRII

pelicani

 

Cu privire la figuranții/fițoșii cu vaporene de iteză prin adeltă…!

Ca unul care ştiu despre ce vorbesc, fiind un mare admirator şi călător prin Deltă, vă rog, d-le/d-nă Guvernator al Deltei Dunării să luaţi măsuri în ceea ce priveşte viteza de deplasare a ambarcaţiunilor în Rezervaţia Deltei Dunării!… Nu este posibil ca ambientul să fie perturbat de tot felul de granguri cu şalupe de mare putere!… Limitaţi viteza de deplasare pe canalete şi pe Lacul Fortuna, peste tot unde sunt periclitate fauna şi flora!…

(Bogdan Costin Georgescu)

mai mult
PromovateSocial

La Muzeul Petrolului din Ploiești, mândră că sunt ploieșteancă_INTERVIU

Interviu

 

Municipiul Ploiești este unul cu tradiții în industria petrolului, numindu-se de-a lungul timpului orașul ,,aurului negru”. Muzeul Petrolului păstrează cu grijă mărturii ale istoriei îndelungate a tehnologiei românești de prelucrare a petrolului. Dl. muzeograf Daniel Mihu, inginer doctorand la Univ. Valahia Târgoviște (cu tema de doctorat: Industria de petrol românească intre anii 1857 – 1947, Evoluția Rafinăriei Româno-Americane, Lukoil în prezent) este cel ce ne va dezvălui câteva dintre aceste mărturii în cele ce urmează:

1. Dle. Daniel Mihu, când a apărut această sintagmă ,,aurul negru” pentru petrol și de ce?
Încă din primele cărți studiate am întâlnit sintagma ,,aurul negru”, prima fiind a lui Cucu Starostescu ”Petroleul” publicată în 1881, fiind prima carte din lume despre petrol. Acesta a sesizat că petrolul este foarte valoros și că poate fi comparat cu aurul ca importanță.

2. Cea mai veche instalație de extracție a petrolului din lume știm că este românească. În ce an a fost pusă în funcțiune și ce ne puteți spune despre ea?
În 1857 a fost pusă în funcțiune prima rafinărie din lume la Ploiești, la 6 km de centrul orașului, în bariera Râfov, de către frații Teodor și Marin Mehedințeanu. A fost făcută cu utilaje (cazane și serpentine) luate din Hamburg. Ei au beneficiat de faptul că eram prima țară din lume cu o producție înregistrată, scopul lor fiind iluminarea stradală a Bucureștiului cu gaz lampant, spre a înlocui uleiul de răchită. Semnează acest contract cu Primăria București în apr. 1857. În același an, Bucureștiul devine primul oraș din lume iluminat astfel.

3. Cât de mult s-a schimbat tehnologia de extracție și prelucrare a petrolului de atunci și până acum?
S-a trecut de la lopată la hecnă, iar apoi se trece la forajul mecanic la sfârșitul sec. al XIX-lea. Cea mai importantă realizare în acest domeniu este a lui Ion Basgan care brevetează forajul rotativ în America. Această metodă de forare a fost atât de eficientă încât în 1988 americanii îi datorau 8,3 miliarde de $, procesul fiind în curs și astăzi cu descendenții familiei lui Ion Basgan.

4. Care este cel mai vechi exponat din muzeu și care este cel mai nou?
Există multe exponate de tezaur, printre care o cană românească din sec. al III-lea care are și acum urme de petrol. Cele mai noi exponate sunt din perioada comunistă, lista de donații este deschisă și nu se poate preciza ultimul exponat.

5. De-a lungul istoriei extracției și prelucrării petrolului în Prahova sunt nume de ingineri care și-au lăsat amprenta asupra acestei industrii. Ne puteți spune câteva nume și contribuțiile lor?
Primul este Ion Basgan, iar în domeniul rafinării foarte important este Nicolae Debie, care inventează rafinarea cu SO2 (bioxid de sulf), metodă folosită și în prezent.

6. Industria petrolului este o emblemă a patrimoniului românesc local. Cum credeți că ar putea crește interesul tinerilor pentru a prețui această resursă pe care o avem, mă refer la petrol, dar și la resursa umană intelectuală inginerească?
În 60 de ani, resursa de petrol dispare de pe întreaga planetă. A găsi petrol este o problemă de hazard.

7. Care mai este statutul de inginer în România de azi? Ce loc ocupă acum inginerii pe piața forței de muncă?
Statutul cel mai des întâlnit este cel de emigrant. Sunt deja de asemenea și foarte mulți ingineri șomeri.

8. Câte rafinării sunt active acum în jud. Prahova? Ce credeți despre recenta dispariție a Uzinei „1 Mai”?
Vă rog să mă scuzați, în materie de rafinării nu prea știu să număr, e prea ,,rafinat” pentru mine, dar pot menționa Rafinăria Brazi, Rafinăria Lukoil și Rafinăria Vega unde se rafinează petrolul adus din Kazakhstan. Din ce observ, trei mai sunt viabile, ceea ce este o cifră foarte mare pentru cei care văd România ca o colonie. În privința Întreprinderii „1 Mai”, locul al II-lea în lume la producție și locul al III-lea la export în anii 1980, acest lucru mi se pare o atrocitate. Dacă aveau capelă în incinta întreprinderii, in loc de ,,atrocitate” aș putea folosi cuvântul ,,blasfemie”. Sunt cimitire întregi de foști angajați la Uzina „1 Mai”.

9. Aveți un exponat preferat pe care considerați că ar trebui să-l vadă oricine este interesat de acest domeniu?
În afara de cănuța deja menționată, exponatul preferat este un agregat produs în Franța – Agregat tip Bernard – în 1920, utilizat pentru creșterea fluidității petrolului.

10. Care este mesajul pe care îl dați vizitatorilor muzeului?
Mesajul meu este să nu uite că am fost primii din lume care am extras și rafinat petrol.

Vă mulțumesc, dle. Daniel Mihu pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu!

Am plecat de la Muzeul Petrolului cu sentimentul că avem cu ce să ne mândrim că suntem români, aici la Ploiești, orașul ”aurului negru”!

(interviu realizat de Ema Petrescu, editor Revista Timpul Ploiești – Artă și comunicare, 20 iulie 2021; fotografii – Ana Nedelcu, editor)

mai mult
PromovateSocial

Aventuri de neuitat, amintiri de neprețuit cu CFR Călători

cfr

 

Aventuri de neuitat, amintiri de neprețuit cu CFR Călători! Există un tren direct Tulcea – București, la ora 12:55, gen săgeată! Caracteristica lui: o infecție, cu o toaletă insalubra, fără aer condiționat în unicul vagon care circulă înțesat de lume! Până la urmă, ceva normal pentru România, chiar dacă ne pretindem a fi în pandemie și condițiile ar fi normal să fie măcar un pic decente! Ok, hai la drum! Până la Medgidia avem mers de personal, oprește la toate bodegile! După Medgidia ar fi rost de un mers mai civilizat! In circa două ore am ajunge in Nord! Doar că la intrarea în Medgidia se întâmplă ceva! Un popas în câmp! Stăm aiurea vreo 10 minute, suportând și efectul de seră creat prin ermetizarea vagonului! Vine nașul și anunță: Tot trenul coboară la Medgidia și urcă în următorul care vine de la Constanța! In această splendidă săgeată sunt oameni care au legături, din Ciulnita, spre Cluj ori Satu Mare! Mai contează? Motivul acestei debarcari intempestive: s-ar fi rupt firele de cale ferată pe la Fetești! Coborâm și în câteva minute apare un personal, plecat din Constanța și ajuns la Medgidia cu frumoasa întârziere de 45 de minute! Urcăm, dar suntem atenționat că la Fetești ar trebui să coborâm iar! Aici avem, măcar, aer conditionat! Acum am ajuns la Cernavoda Pod! Trenul este personal! De la Fetești nu se stie ce vom face! Sperăm, noi bucureștenii, să ni se pună la dispoziție un autocar ceva! Altfel, nu se știe când revin in patrie! 🙂 Cei care au alte legături, Dumnezeu cu mila! Până una alta, și personalul asta s-a dat bătut înainte de termen! Tot trenul a coborât în halta Dunărea! Lumea e nervoasă!

(Text/foto Florin Gongu)

mai mult
1 2 3 29
Page 1 of 29