Social

Întărirea mecanismului de furnizare a serviciilor anti-sărăcie în favoarea reintegrării și transformării prin proiectul româno-norvegian S.M.A.R.T.

 Conferința de finalizare, București – 31 mai 2023

Printr-o amplă conferință cu caracter de bilanț, desfășurată la București, miercuri – 31 mai 2023, a fost marcat în mod oficial impactul benefic al desfășurării, în perioada decembrie 2019 – mai 2023, proiectului româno-norvegian S.M.A.RT. – Servicii Multifuncționale Anti-Sărăcie pentru Reintegrare și Transformare. La eveniment, au fost prezentate importante mesaje de felicitare și încurajare a celor doi parteneri instituționali ai proiectului – Armata Salvării din România și Norvegia – din partea Ambasadei Regatului Norvegiei, prin reprezentantul Departamentului Inovare, Dl Consilier Thorstein Wangen, din partea Secretarului Șef al Departamentului pentru Europa de Est a organizației Armata Salvării, Dl Richard Borret, din partea Fondului Român de Dezvoltare Socială, ca Operator de Grant, Dl Cristian Chiriac, precum și din partea Comitetului European Social-Economic al Uniunii Europene, Dl Dumitru Fornea, Secretar General al Confederației Meridian. Printre invitații români prezenți au fost, de asemenea, Decanul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Conf. univ. dr. Antonio MOMOC și Coordonatorul Departamentului de Învățământ la Distanță al aceleiași facultăți, Lector univ. dr. Aurelian Giugal.

Totodată, o importantă delegație sosită de la Oslo a împărtășit exemple de bune practici și mijloace de acțiune subsumate metodologiei inovative ”PATH WAY OF HOPE”, cea care face apel la crearea de oportunități de reintegrare pentru familii, preluată și în România prin intermediul cursurilor de formare cu prezență fizică și online în centrele din Oslo și Moss. Metodologia a fost implementată în cadrul a patru servicii sociale: două centre de zi pentru prevenirea abandonului școlar și familial (în Iași și Ploiești), o echipă mobilă medico-socială în București pentru asistența persoanelor adulte fără adăpost, un centru de consiliere și informare București pentru familii foarte sărace și persoane fără adăpost. Unui număr de 2561  de beneficiari le-a fost furnizată asistență / consiliere, mai mult decât indicatorul inițial prevăzut prin termenii de referință ai proiectului, fiind în mod concret ajutați 444 de cetățeni de etnie romă. În mapele oferite participanților au fost incluse și broșuri ale proiectului S.M.A.R.T., care pe lângă prezentarea centrelor de zi și a rețelei de suport la nivel național a Asociației, au inclus și informații utile pentru diversele categorii potențiale de public-țintă asupra direcțiilor generale de asistență socială din București, centrelor de consiliere și informare din fiecare sector al Capitalei, asupra serviciilor oferite pe timp de zi, de către operatorii publici și privați, inclusiv asupra cantinelor sociale ale Patriarhiei BOR, a tipurilor de beneficii privind asistența socială și a prestațiilor disponibile pentru persoanele vulnerabile.

Gazda evenimentului a fost Directorul General al Asociației Armata Salvării România, Dl  Ionel Sandu, maior in Armata Salvarii Romania (ASR). Luările de cuvânt au fost moderate de Managerul Proiectului, Dl Asistent Social Eugen Lucan, care a menționat în plus în declarația făcută Agenției Naționale de Presă Agerpres că peste 300 de copii cu reale probleme de integrare, risc de abandon școlar / familial au fost în mod special sprijiniți prin centrele de zi din Ploiești și Iași. Pe lângă această dimensiune, echipa mobilă medico-socială (EMAS) care a acționat pe raza Municipiului București s-a dedicat asistenței persoanelor adulte fără adăpost oferind servicii si redirectionand beneficiarii catre inclusiv Centrul de Consiliere și Informare pentru a ajuta familiile sărace și persoanele fără adăpost sa obtina un grad de autonomie si responsabiliatte sociala cat mai mare, acces la beneficii sociale, oportunitati de angajare si o mai mare incluziune sociala.

În componenta asumată de sucursala din Oslo a Armatei Salvării, în cadrul aceluiași proiect menționat, au fost sprijiniți în vederea repatrierii cetățeni români spre a crește astfel în mod concret cooperarea socială și economică dintre statul român și cel norvegian.

Proiectul s-a bucurat de o finanțare de peste 1,2 milioane euro prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare Locală. În cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri, reprezentanții norvegieni și români au subliniat faptul că magnitudinea problemei și amploarea numărului persoanelor rămase fără adăpost, mai ales în ultimii ani, nu doar în România, necesită o cooperare și un set de schimbări legislative și administrative mult mai amplu, inclusiv prin măsuri specifice precum, de pildă, construirea de locuințe / cartiere sociale cu caracter inter-generațional, necesitatea unei plafonări a nivelului chiriilor de către primăriile marilor orașe, după modelul altor state mai avansate pe plan european, cât și importante eforturi educaționale, centrate pe copiii și adolescenții vulnerabili și pe părinții acestora în vederea nu doar a reducerii abandonului școlar și analfabetismului social și funcțional, ci și al antrenării inteligenței emoționale și sociale și a dezvoltării deprinderilor de viață independentă a viitoarei generații.

Alocuțiunea de închidere a evenimentului a fost prezentată de Directorul Executiv  al Asociației Armata Salvării România, Dna Roxana Sandu, maior ASR, care a exprimat gratitudinea față de partenerii și colaboratorii din cadrul proiectului, reliefând faptul că pentru asigurarea sustenabilității sale în continuare sunt importante strângerea legăturilor și consolidarea parteneriatelor cu organizațiile societății civile din ambele țări.

Prof. Sever AVRAM

Asistent Social Elena BRÎNZEA

SINTEZA PROIECTULUI SMART

Note explicative asupra rezultatelor si asupra impactului final al proiectului S.M.A.R.T.

• Au fost operaționale 4 servicii sociale: două centre de zi pentru prevenirea abandonului școlar și familial (în Iași și Ploiești), o echipă mobilă medico-socială în București pentru asistența persoanelor adulte fără adapost, un centru de consiliere și informare în București pentru familii foarte sarace și persoane fără adăpost;
• Le-a fost furnizată asistență / consiliere unui număr de 2561  de beneficiari eligibili, suplimentar față de numărul preconizat inițial de 1850 de beneficiari (135%) în decursul a peste 40 de luni. 444 de cetateni declarați romi au fost ajutați în cadrul acestui proiect;
• Peste 1900 de beneficiari, persoane adulte fără adăpost au primit din partea EMAS (Echipa Mobilă Armata Salvării) servicii de informare, consiliere, ajutoare punctuale în stradă, evaluări medicale și tratamente medicale. Suplimentar, acestora le-au fost distribuite materiale igienice și sanitare și servicii de termoscanare pentru prevenirea îmbolnăvirilor generate de virusul COVID 19;
• În cadrul Centrului de zi din Iași, peste 170 de copii au primit zilnic servicii integrate educative și sociale, rechizite școlare și hrană caldă;
• În cadrul Centrului de zi din Ploiești, peste 160 de copii au primit servicii integrate educative și sociale , rechizite școlare, hrană caldă;
• În cadrul Centrului de zi din Iași, peste 85 de părinți sau adulți în dificultate au beneficiat de servicii de informare, consiliere și au participat la activități în cadrul grupurilor de părinți;
• În cadrul Centrului de zi din Ploiești, peste 80 de părinți sau adulți în au primit servicii de informare și consiliere parentală;
• Au fost repatriați din Norvegia 7 cetățeni români, cu sprijinul Centrului de Consiliere din București;
• În cadrul a peste 10 întâlniri bilaterale, 18  cetățeni norvegieni au participat la schimburi bilaterale de experiență (în București, Ploiești și Iași) și 23 de cetățeni din România;
• Metodologia ”PATH WAY OF HOPE” a fost implementată și în cadrul serviciilor sociale și educative oferite prin proiect, în urma cursurilor de formare și pregătire care au avut loc on-line (în perioda pandemiei) și cu prezență fizică la Olso și Moss. Pathway of Hope este o metoda de intervenție socială dezvoltată de către Armata Salvarii International. Ea se încadrează in rândul abordărilor centrate pe punctele forte ale beneficiarului. Caracteristica dominanta in procesul transformarii prin metoda Pathway of Hope este speranța si focalizarea pe rerusrse interioare si exterioare. Abordarea principala folosită este interviul motivațional aplicat de un consilier dedicat beneficiarului.

Prin aceasta metodologie se pune in mare accent pe colaborarea in rețea a  tuturor actorilor sociali interesati in bunăstarea socială a  persoanelor vulnerabile: autorități, familie, ONG-uri, precum si activarea resurselor interne si externe ale Asociatiei Armata Salvarii.

• S-a realizat implemenarea a  trei campanii de sensibilizare și implicare a cetățenilor în sprijinul a 10.000 de persoane prin intermediul rețelelor de comunicare socială virtuală.

Detalii : Eugen LUCAN office@armatasalvarii.ro , telefon +40 741 134 444

Notă editorială:

Granturile Norvegiene și Granturile SEE reprezintă contribuția Norvegiei la o Europa verde, competitivă și favorabilă incluziunii.

Prin Granturile Norvegiene și Granturile SEE, Norvegia contribuie la reducerea disparității sociale și economice și la consolidarea relațiilor bilaterale cu țările beneficiare din Europa Centrală și de Sud și din Țările Baltice.

Norvegia cooperează îndeaproape cu UE prin Acordul privind Spațiul Economic European (SEE). Împreună cu ceilalți donatori, Norvegia a acordat 3,3 miliarde euro prin scheme de granturi consecutive între 1994 și 2014.

Granturile Norvegiene sunt finanțate exclusiv de Norvegia și sunt disponibile în țările care au aderat la UE după 2003.

Pentru perioada 2014-2021, subvențiile acordate de Norvegia se ridică la 1,25 miliarde euro.

Prioritățile pentru această perioadă sunt:

# 1 Inovație, cercetare, educație, competitivitate și muncă decentă;

# 2 Incluziune socială, ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și reducerea sărăciei;

# 3 Mediu, energie, schimbări climatice și emisii reduse de carbon;

# 4 Cultură, societate civilă, bună guvernare, drepturi și libertăți fundamentale;

# 5 Justiție și afaceri interne.

Fondul Român de Dezvoltare Socială este un organism de interes public înființat de Guvernul României prin Legea nr. 129/1998 care a contribuit la administrarea de scheme de grant și programe cu finanțare internațională nerambursabilă adresate comunităților sărace și izolate, majoritatea din mediul rural, și a participat la implementarea efectivă a unor proiecte de interes național, sectorial și local.

Domeniile principale pe care le vizează activitatea FRDS:

• incluziune socială (cu accent pe comunitățile de romi)
• dezvoltare socio-economică
• egalitate de șanse
• combaterea sărăciei
• dezvoltare comunitară
• educație

Începând cu 2018, FRDS este Operator de Program pentru Programul Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor, finanțat din Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021.

Pentru mai multe detalii despre FRDS și activitatea Programului Dezvoltare Locală vă invităm să accesați adresele:

https://dezvoltare-locala.frds.ro/   www.frds.ro

Pentru mai multe detalii despre proiectul S.M.A.R.T. vă invităm să luați legătură cu dl. Eugen Lucan, la nr. de telefon +40741 134444, sau prin email la adresa office@armatasalvarii.ro

https://armatasalvarii.ro/smart/

https://www.facebook.com/armatasalvariiSMART/

Punct de contact S.M.A.R.T.: strada Dumitru Zosima nr. 16, sector 1, București (sediul Armata Salvării România)

Editor: Liviu Ioan Manole

Mă mănâncă în cur și mă mut cu gazele de la engie la Enel România, acolo unde plătesc și electricitatea. Am zis că pentru cîțiva lei pe lună, să nu mă mai duc pe alt site, să rămân la contul de la Enel România. Prima lună de plată iulie, când am fost mai tot timpul plecat! Deci, eu consum în medie cam 2-3 mc, având în vedere că am doar un aragaz ce ar putea consuma gaz! Mi-a venit factura: 337,87 kwh (așa zic ei la mc la gaze). Practic, mi-a venit facura pentru vreo 100 de luni! Îi sun, cu greu îi prind, după ce trec prin toți roboții vieții! Îmi zic că ăsta ar fi un estimat, că așa au primit de la Distrigaz, că să sun la ei! Le-am explicat că eu lor le plătesc, nu la Distrigaz, și că ei trebuie s-o regleze! Îmi cer poză la contoar și într-un final îmi spun să nu bag în seamă factura, că-mi va fi emisă alta! Sun și la Distrigaz, care îmi spun că vor trimite noile date pentru emiterea noii facturi. După câteva zile, văzând că nu mi s-a emis nimic, îmi iau inima în dinți și mă aventurez să-i sun din nou pe ăia de la Enel România! Da, domne, aveți o sesizare la noi, am văzut, așteptăm datele de la Distrigaz și se va emite factura nouă. Sun la Distrigaz. Ăia îmi spun că au trimis, că am un consum de 2 mc. În regulă, stau liniștit! Aștept factura. Și, în loc de factură, ce îmi vine? Preaviz de deconectare! Este prea frumos în țara asta! Sun iar la Enel! După juma de oră de trecut prin toți roboții telefonici, tot un robot îmi spune că din cauza unor probleme tehnice nu-mi poate prelua apelul! Sun la unicul telefon, pus la dispoziție pentru o țară întreagă de la ANPC – Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor! Evident ocupat non-stop! Chiar sunt curios să știu dacă a reușit cineva vreodată în viața lui să prindă la telefon ANPC-ul! Sun la Distrigaz! Ăia îmi spun că dacă Enel le cere, ei se duc la deconectare, chiar dacă am eu dreptate! Tot ce am aflat de la ei a fost să-mi dea un site unde să-mi fac cont ca să-mi dau indexul la consumul lunar de gaze. Acest lucru nu este posibil pe contul meu de la Enel. Acolo pot să-mi transmit doar indexul la electricitate! Cei de la Distrigaz mi-au zis că gata, mă trec cu consum mediu de 2 mc/lună, dar, că în august m-au trecut cu 30 mc, adică un consum aferent pentru vreo 15 luni!!! A, am încercat să iau legătura cu Enel România și pe fb! Nici o șansă! Vorbești singur și acolo! Nimeni nu-ți răspunde! Probabil că nu au oameni angajați la secțiunea de comunicare, sau sunt prea proști, incapabili de un răspuns! Mai rar așa incompetenți, pe viața mea! Din cauza unora ca ăștia ne mâncăm zilele, ne umplem de spume și o luăm pe arătură! Oare, cum s-ar putea rezolva o astfel de problemă în România?

PS Mi-au trimis răspuns la un mail pe care l-am trimis la ei! Un răspuns absolut nesimțit! Îmi spun că pentru corecția facturii trebuie să iau eu legătura cu nu știu cine, fără să-mi dea nume ori număr de telefon, de parcă eu am greșit factura! Apoi, mă pun să mai sun la numărul ăla de nu răspunde nimeni după ce te ține pe fir cu orele, iar la final bagă una grea, cum că se bucură că pot fi de folos! Asta e bătaie de joc în formă continuată! Cică au făcut și verificări! Iată hal de răspuns:

<Va transmitem acest raspuns ca urmare a solicitarii dumneavoastra inregistrata de compania Enel cu numarul D-29222132/D-29286581/28491137/12.09.2022 privind cererea pentru locul de consum situat in ……………, identificat prin cod eneltel …………………

In urma verificarilor efectuate, dorim sa va comunicam faptul ca, pentru corectia facturii, este necesar sa luati legatura cu operatorul de distributie.

Ori de cate ori aveti intrebari, ne puteti contacta folosind una dintre modalitatile de mai jos:

· www.enel.ro;

· Centru informatii clienti Program luni –vineri intre orele 8.00 – 20.00 si sambata intre orele 8.00 – 13.00; Info Enel, apel cu tarif normal: 021 9977.

Ne bucuram ca va putem fi de folos si va dorim o zi cat mai buna!

Cu energie pozitiva,

Echipa Enel

Florin Gongu

Distrugerea oricărei forme publice de educație a copiilor României și un citat din Mircea Platon

Iata cateva dintre ultimele “mari reforme” gândite de domnul Cîmpeanu – în fapt ultimele asalturi ale Ministerului Educației împotriva școlii din România:

„1. Ministrul Câmpeanu spune că profesorul se va redefini ca „facilitator către nenumăratele resurse de pe internet”.
Exact această idee, identică, stă la baza lucrării lui Iván Illich despre ”deșcolarizarea societății”. Când am scris despre Deșcolarizarea României am arătat că rețelele care au pus pe butuci sistemul de învățământ din România vor transformarea profesorului în facilitator de căutare pe google și că par a ieși, dpdv ideologic, și din negura ideilor lui Illich (că nu mai scăpăm de acest șir nesfârșit de Ilici care ne-au mâncat zilele și țara).
Cu alte cuvinte, Câmpeanu vorbește exact ca toți reformatorii școlii din ultimii 30 de ani. E, cu alte cuvinte, o unealtă. O sculă.”

„2. Câmpeanu a anunțat noua reformă în același timp în care a promis măriri salariale profesorilor. Prin urmare, sindicatele au înțeles mesajul și au ieșit la demonstrații cerând măriri de salarii. Nu au spus nimic sindicatele și profesorii cu pancarte pozați prin ziare despre DEPROFESIONALIZAREA pe care o implică noua reformă și digitalizarea. Cu alte cuvinte, profesorii acceptă să nu mai fie profesori dacă li se dau câțiva gologani în plus. Sindicatele au acceptat de mult ca școala să nu mai fie școală și învățământul, învățământ. Acum acceptă și această ultimă degradare.”

„3. Câmpeanu spune că se vor înlocui tablele negre, de ardezie, cu așa-zisele table inteligente, adică cu uriașe ecrane conectate la internet la care elevii se vor holba toată ziua. De ce face domnul ministru acest lucru? Zice el: ”Vrem sau nu vrem, ne place sau nu ne place, educația va evolua mult mai mult către digital.”

„El este ministru al unei țări democratice din punct de vedere constituțional. El ocupă acea funcție pentru a pune în practică voința cetățenilor, nu pentru a ne anunța că școala se va altera indiferent de voința noastră. Nu e dictator și nici nu anunță starea vremii. Starea vremii nu ține de voința noastră, deși ni se spune că, dacă vrem și facem eforturi uriașe, putem lupta împotriva încălzirii globale. Dar acest politician de cârpă ne spune că nu putem lupta pentru o școală adevărată, normală, clasică, pentru că ”ne place, nu ne place”, lucrurile stau într-un anumit fel.

Deci putem lupta împotriva încălzirii globale, dar nu putem lupta pentru a ne ține tablele pe pereții claselor și pentru a ține digitalizarea tâmpitoare în afara școlii? Putem lupta împotriva sistemului climatic, dar nu putem lupta pentru valorile care susțin școala și care fac posibilă verticalizarea omului prin învățământ și educație? Natura e la degetul nostru mic, dar cultura ne scapă? Cât de redus trebuie să fii ca să susții așa ceva?” – Mircea Platon.

Ieri dupa pranz am organizat un protest simbolic în fata sediului Ministerului Educatiei.

Am vrut sa tragem un semnal de alarma atat fata de decaderea continua a calitatii sistemului de învatamant din România, cat si fata de ultimul set de masuri dezastruoase de reforma gandite de domnul ministrul Cîmpeanu și consilierii sai, care, în loc sa repare ceva din ce s-a distrus sistematic în ultimii 32 de ani, încearca sa provoace doar un haos total în randul profesorilor si elevilor, si sa dea lovitura de gratie sistemului de educatie, aflat deja în genunchi.

Iata si cateva dintre sloganurile afisate ieri în fata sediului Ministerului Educatiei:

„Cîmpeanu – reformator sau terminator?” ;
„Profesori, vreti sa fiti înlocuiti de niste softuri?” ;
„Digitalizarea înseamna îngroparea învatamantului!” ;
„Expunerea frecventa la tehnologie dauneaza creierului copiilor!”.

Aceste reforme radicale nu sunt unele haotice, ci calculate. Daca vrei sa îngenunchezi o natiune

o lovesti la baza, care este Educatia. Si asta se tot face, de 32 de ani, cu tot mai mare succes…

„Rădăcina răului în învățământul românesc stă în redefinirea scopului său. Conform legii învățământului actuale, scopul sistemului de educatie este generarea de resursă umană pentru piață globală a muncii. (…)
În trecut, sistemul clasic de învățământ a asigurat accesul tuturor la educație,si a creat posibilitatea apariției unor elite naționale. România modernă a fost creată astfel. Elita pe care o deplângem, distrusă de comuniști, a fost creată de sistemul clasic de învățământ. (…)
Ce e de făcut? Să ținem cu dinții de elementele sistemului clasic, să redefinim scopul și să refacem sistemul. Să discutam de scopul sistemului de învățământ plecând de la sentimentul național, de la necesitatea pregătirii de conștiințe, de la transmiterea cunoștințelor între generații, de la pregătirea intelectului. Să cream oameni, generații care să stea pe propriile picioare.” – Mircea Platon

Stop deșcolarizării României!
#neamunit #romania #educatie

Liga pentru Deșteptarea României
Alătură-te!

Text/foto via Neamunit România

În loc să citească, să-și cultive sufletul, să-și urmeze vocația, să-și slujească profesia ori să devină niște părinți responsabili, există astăzi tineri fără busolă care preferă agenda radicală a revoluției permanente, îmbrățișând noile trenduri sociale sau alimentând ideologic ultimul foc de paie.

Studenți și elevi simpatici, vii, creativi și frumoși la înfățișare sfârșesc prin a pierde libertatea și chiar prin a sacrifica totul pe altarul egalității, al progresului și al justiției sociale. Insul rănit de necazurile vieții va accepta narațiunea marxistă, feministă, antirasistă și ecologistă a oricărui ONG secularist sau globalist. De ce? Pentru a căpăta și el, omul scufundat în anonimat, o minimă semnificație.

Accepți, așadar, servitutea voluntară pentru a recăpăta stima de sine pierdută la examenul de Bacalaureat sau după cel dintâi job interview. Renunți la calmul gândirii și rigoarea analizei intelectuale pentru a rostogoli meme, sloganuri, enunțuri de tip graffiti și orice himeră sau iluzie a societății perfecte. Revoluționarul e idiotul util al unor păpușari care urăsc tradiția, detestă vechile modele, iubesc anarhia și ațâtă cum pot dezordinea mondială.

Propagandiștii Stângii radicale au înrolat milioane de tineri idealiști într‑o luptă imaginară cu nedreptățile istorice, hegemonia occidentală, imperialismul american sau inegalitățile economice ale capitalismului.

Cum s-a ajuns aici? Simplu: școala a fost deturnată ideologic și educatorii nu le mai vorbesc elevilor despre eroii credinței, despre geniile nemuritoare ale științei sau despre marii pionieri și exploratori ai geografiei.

Sufletele moarte ale activiștilor sunt insensibile la taina credinței, limbajul poeziei, frumusețea artei, gramatica inconștientului, dinamic antreprenorială, rostul familiei, principiile negocierii, logica economică sau poruncile unei filozofii stoice de viață armonioasă.

E atât de ușor să eșuezi în plan personal, devenind apoi ultrașul războaielor culturale care, de fapt, îți adâncesc incultura, prostia și frustrarea…

Articol preluat de la https://marilecarti.ro/educatie/copiii-revoltei-cine-seamana-necredinta-si-incultura-printre-tineri/

– Gheronda, ce diferenţă există între acedie și trândăvie?

– Acedia este lenevia duhovnicească, în timp ce trândăvia se raportează și la suflet și la trup. Bine este însă să nu fie niciuna. De acedie și de trândăvie se molipesc uneori și sufletele care au multe condiţii pentru viaţa duhovnicească, care au sensibilitate, mărinimie.

Diavolul nu prea are ce să-i facă unui om indiferent. Însă un om sensibil, dacă se va mâhni, este cuprins apoi de acedie. Trebuie să afle ce l-a mâhnit și să înfrunte situaţia duhovnicește, pentru a-și regăsi curajul și a-i porni motorul din nou. Să ia aminte să nu lase răni nevindecate, pentru că după aceea se va încovoia din pricina lor. Istovirea duhovnicească, care în continuare aduce cu sine și pe cea trupească, îl netrebnicește. Te duci la medic și acesta nu-ţi găsește nimic, pentru că vătămarea a pricinuit-o ispititorul. Pe câte suflete care au mărinimie și sensibilitate le văd netrebnicite!

– Gheronda, mă simt istovită și nu-mi pot face deloc îndatoririle duhovnicești. Oare aceasta să mi se tragă din oboseală sau din trândăvie?

– Nu spune: „Pentru păcatele mele cele multe mi se îmbolnăvește trupul, slăbește și sufletul meu”[1]? Nu este oboseală trupească, ci istovire sufletească. Iar aceasta este mai rea decât oboseala trupească. Istovirea sufletească îl „scoate din uz” pe om, care devine ca o mașină ale cărei piese sunt bune, însă are motorul dezmembrat.

– Gheronda, văd că, deși la început iubeam cele duhovnicești, acum nu mai pot face nimic.

– De ce nu poţi face nimic? Nu ai putere? Eu văd că ai. Nu-ţi aduci aminte cum mai demult, când se zidea mănăstirea și lucrai toată ziua la construcţii, câte nevoinţe duhovnicești făceai?

– Gheronda, nu cumva este de vină faptul că sunt prinsă cu tot felul de treburi?

– Mai degrabă este de vină faptul că ai slăbit nevoinţa. Caută să te călești, să iubești asceza. Eu, cu jumătate de plămân, știi câte metanii fac? Nu pot să-ţi spun. Numai atâta îţi spun: că atunci când fac rugăciunile cu șiragul de metanii și cu închinăciuni, când îmi obosește o mână, fac cruce cu cealaltă. Toate acestea ţi le spun din dragoste. Alţii nu au condiţiile pe care le ai tu și știi cum se nevoiesc, cum se luptă? Tu ești bună de comando. Cum de te-ai delăsat în așa hal? Eu mă voi ruga pentru tine, dar, ca să te ajuţi, trebuie ca și tu să faci ceva. Ai înţeles? În cele duhovnicești trebuie să te dăruiești cu totul pe sineţi și atunci vei aduce rod și în ascultarea ta.

– Gheronda, uneori, când sunt în chilie mă cuprinde acedia.

– În chilie nu te rogi, nu citești? Pe cât poţi, să nu lași să treacă timpul fără să faci ceva. Nu te poţi ruga? Atunci citește ceva care să te ajute în acel timp. Altfel diavolul poate exploata starea ta apăsătoare și te poate istovi cu desăvârșire.

[1] Al doilea tropar de la Mărimurile Paraclisului Mare și Mic al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Extras din Despre rugăciune – Cuviosul Paisie Aghioritul, editura Evanghelismos.

Via https://marturieathonita.ro/acedia-il-netrebniceste-pe-om/

Când veți veni / să ne luați acasă? /căci am rămas orfani /și suntem până azi / în mijloc cu un râu / ce-și plânge / în lacrimă de sânge /durerea fraților / înstrăinați de frați.//
Dacă țipătul dvs.poetic. Ieromonah Vasilisk Donica VD, dacă țipătul meu de aici, din România, rămân un murmur cu gura închisă nu ne vom mai uni niciodată. Am citit la 12-13 ani „Pe Donul liniștit”, „Alitet pleacă în munții” pentru că rușii abandonaseră, la plecare, biblioteca din satul meu. În 1986 am vizitat cu pașaport colectiv URSS-ul, se făceau excursii și în China, atunci… La Moscova am văzut într-o hală carcase de porc, de vită înșiruite ca soldații, cum erau odată și la noi, atârnate în cârlige.. Porcii de la Nato mâncau porcii noștri, nouă ne râmâneau doar copitele, le ziceam „adidași”. Din pui ne rămâneau doar ghiarele și gâturile, tacâmuri la care stam la rânduri mari…Să plătească România datoriile la occidentali!…
Am fost cazați la INTURIST, mai am și azi un pliant. Lângă hotel era o bancă, am fost să schimbăm lei românești trecuți de noi fraudulos la granița română. Prin semne ne-am înțeles cu doamna oficiantă că nu e permis să schimbăm leii în ruble și ne-am bucurat că nu ne-a „pârât” organelor rusești. Am rămas liberi. În Piața Roșie fumam, un milițian rus m-a abordat, a văzut că sunt strain și prin semne am înțeles că nu este voie să fumezi acolo. Am stins țigara și atât. Am urmat apoi itinerariul stabilit: Talin – Riga – Kiev- Chișinău – Iași – Ploiești. La Kiev era un Cabaret, 7 ruble intrarea, ne schimbase doar vreo 10-20 ruble, nu am intrat niciunul dintre noi.
Zborul de la Kiev la Chișinău a fost de basm, la Kiev era încă noapte la Chișinău am ajuns pe zi, lumina împingea noaptea de deasupra Chișinăului ca o jaluzea pe care o ridici să fie mai multă lumina, mai multă liniște. Liniște care nu este azi.
După 1990 m-am înscris în Pro- Basarabia românească, în Republica Moldova era vremea premierului Mircea Druc. Nu după mult timp ne-am trezit desființați. România răspundea cerințelor occidentale, considerându-ne naționaliști.
Scriu și țipătul meu de unire lângă țipătul poetic al distinsului Ieromonah Vasilisk Donica VD, îmi este teamă însă că țipătul de unire, unirea românilor rămâne un murmur care se stinge, murmur cu gura închisă sau cum zice dl prof.Grigore Leșe: Lai, Lai, Lai…Cântec popular!

9 Mai 2022, Dan Drăguș

S-a întâmplat în 27 martie…
– „Ziua Unirii Basarabiei cu România”, declarată sărbătoare naţională. La data de 27.III/9.IV, în anul 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, hotăra, prin majoritate absolută de voturi, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă). Sfatul Ţării îi avea în frunte pe Ion Inculeţ – preşedinte, Pantelimon Halippa – vicepreşedinte şi Ion Buzdugan – secretar. Proclamaţia Sfatului Ţării glăsuia: „Republica Democrată Moldovenească Basarabia, în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”
– „Ziua mondială a teatrului”; a fost iniţiată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul Congresului Mondial din 1961, de la Viena; a fost sărbătorită prima dată în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor la Paris
– 1613: A murit Sigismund Báthory.Sigismund Báthory (Zsigmond Báthory) (n. 1572 – d. Praga), principe al Ardealului, fiul lui Cristofor Báthory şi al Elisabetei Bocskai.
– 1625: Carol I a devenit rege al Angliei, Scoţiei şi Irlandei..Carol I al Angliei (n. 19 noiembrie 1600 – d. 30 ianuarie 1649) a fost rege al Angliei, Scoţiei şi Irlandei din 27 martie 1625 până la moarte. Văzând tendiţele sale absolutiste, mai ales în modul de a impune taxe fără aprobarea acestuia, Parlamentul s-a opus regelui Carol I al Angliei .Tensiunile politice şi religioase cumulate în decursul anilor, au explodat în războiul civil englez: împotriva lui s-au ridicat forţele Parlamentului, care se opunea tentativelor sale de centralizare a puterii în sens absolut. Alături de Parlament s-au aliat Puritanii, ostili politicii sale religioase. Războiul s-a încheiat cu înfrângerea regelui Carol I al Angliei, care a fost prins, judecat sub acuzaţia de trădare, condamnat la moarte şi executat la 30 ianuarie 1649. Monarhia a fost abolită şi în locul ei a fost instituită o republică. Aceasta însă, după moartea liderului ei principal (capul revoluţiei, care l-a detronat pe Carol), Oliver Cromwell, a intrat în criză, consimţind ca regele Carol al II-lea, fiul lui Carol I, să restaureze monarhia. Carol I al Angliei este sanctificat de Biserica Anglicană, care-l aminteşte pe 30 ianuarie.
– 1697: Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, accepta unirea cu Roma pe baza celor patru puncte (recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei Purgatoriului, a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, precum şi împărtăşirea cu azimă, adică pâine nedospită) în schimbul păstrării ritului, egalităţii în drepturi cu clerul catolic şi recunoaşterii mirenilor uniţi ca „fii ai patriei”, adică având drepturi cetăţeneşti depline
– 1703, Rusia: Împăratul Petru cel Mare a fondat oraşul Sankt Petersburg.
– 1757: A murit Johann Stamitz, compozitor, violonist, dirijor şi pedagog ceh (n. 1717)
– 1770: A murit Giovanni Battista Tiepolo, pictor şi gravor italian (n. 1696).
– 1794: Crearea marinei militare americane. Congresul a adoptat Act to Provide a Naval Armament sau Naval Act of 1794, actul de naştere al US Navy, prin care s-a autorizat construcţia a 6 fregate: USS United States, USS President, USS Constellation, USS Chesapeake, USS Congress et USS Constitution.
– 1797: S-a născut scriitorul francez Alfred de Vigny. Alfred de Vigny (n. Loches, Indre-et-Loire – d. 17 septembrie 1863, Paris) a fost poet şi dramaturg francez, unul dintre promotorii principali ai romantismului.Lirica sa este gravă, sobră, reflexivă, concentrată şi abordează teme majore ca: destinul geniului, sensul existenţei, viaţa, moartea. El este, aşa cum remarca Ferdinand Brunetière, singurul romantic care a avut idei generale şi mai ales o concepţie de viaţă bine gândită, pesonală, filosofică. Poezia lui Vigny este impersonală; evocând încercările la care viaţa supune omul, aduce în versurile sale stoicismul şi trăirea demnă a tuturor sentimentelor.
-1809: A murit Joseph-Marie Vien, pictor francez (n.18 iunie 1716)..
– 1845: S-a născut fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen; cercetări de mecanică, electricitate, optică; studiind descărcările electrice în gaze, a descoperit, la 8.XI.1895, radiaţiile X (denumite şi „radiaţiile Röntgen”); Premiul Nobel pentru fizică pe 1901 (m.
– 1848, 27.III/8.IV.: Are loc, la Iaşi, o mare adunare în cadrul căreia sunt adoptate cele 35 de puncte ale unei Petiţii-program adresate domnitorului ţării; este începutul mişcării revoluţionare din Moldova, printre ai cărei conducători s-a numărat şi Alexandru Ioan Cuza (viitorul domn al Principatelor Unite)
– 1850: Primul număr al revistei săptămânale Household Words, de Charles Dickens a fost publicat la Londra.
– 1851: S-a născut Vincent d’Indy, compozitor şi pedagog francez (m. 1931)
– 1871: S-a născut scriitorul german Heinrich Mann (m. 1950).
– 1875: A murit Edgar Quinet, istoric, scriitor, filosof şi om politic francez; a militat pentru înnoirea societăţii pe baze democratice, republicane, ceea ce i-a adus un lung exil (1851-1870); în această perioadă s-a apropiat de istoria, limba şi literatura română, pe care le-a cunoscut atât direct, prin vizitele făcute în Principatele Române, cât şi cu ajutorul soţiei sale, Hermiona, fiica cărturarului moldovean Gheorghe Asachi; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1869) (n. 1803).O staţie de metrou din Paris, precum şi mai multe licee din Franţa, dintre care unul din Bourg-en-Bresse, îi poartă numele.Pentru atitudinea sa filo-română, a fost ales membru de onoare al Academiei Române şi i s-a acordat cetăţenia română.O stradă din centrul Bucureştiului şi una din cartierul Mănăştur Sud, al municipiului Cluj-Napoca, se numesc strada Edgar Quinet.
– 1879, 27.III / 8.IV: Prin înalt decret semnat de domnitorul Carol I, Societatea Academică Română este declarată institut naţional, cu denumirea de Academia Română, având drept scop „cultura limbei şi istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi frumoaselor arte”
– 1888: S-a născut poetul basarabean Alexei Mateevici; a rămas în istoria literaturii române prin poezia „Limba noastră”, care a dobândit o adevărată valoare de simbol (m. 1917, pe front, ca preot militar)
– 1889: Ministrul de externe P. P. Carp semna actul de naştere al primei agenţii de presă a statului român – Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română. Această instituţie de presă („românească, naţională şi autonomă”) funcţiona în subordinea Ministerului Afacerilor Străine şi avea datoria „să transmită în străinătate ştiri privind România”, iar de acolo să primească şi să difuzeze „un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România”. Agenţia Română a funcţionat până spre sfârşitul anului 1916, când şi-a încetat temporar activitatea, în timpul Primului Război Mondial. La data de 20 mai 1949, prin decret al Consiliului de Miniştri, se hotăra înfiinţarea Agenţiei Române de Presă de pe lângă Consiliul de Miniştri denumită prescurtat Agerpres. Începând cu data de 2 ianuarie 1990, Agenţia Română de Presă Agerpres îşi încetează activitatea, din acest moment ştirile urmând să fie difuzate de Agenţia de Presă Rompres. Oficial însă, Rompres a fost înfiinţată printr-un decret semnat de preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, la 8 ianuarie 1990. Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat la 15 aprilie şi, respectiv, 24 iunie 2008, propunerea de modificare a Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, al cărui articol unic prevedea: „În tot cuprinsul legii, precum şi în toate actele normative în vigoare, denumirea Agenţia Naţională de Presă Rompres se înlocuieşte cu denumirea Agenţia Naţională de Presă Agerpres”
– 1899: Guglielmo Marconi a realizat prima legătură telegrafică fără fir între Anglia şi Franţa.
– 1907: Aflat la Paris, Constantin Brâncuşi, ucenic al sculptorului August Rodin, a hotărât să părăsească atelierul acestuia, rostind celebrele cuvinte: „Sub umbra unui stejar nu poate creşte decât iarbă”. Tot din acel an, Brâncuşi a renuntat la modelajul tradiţional, lucrând direct în piatră.
– 1908, 14/27: S-a născut fizicianul Şerban Ţiţeica; întemeietor al şcolii româneşti de fizică teoretică, a studiat, cu precădere, termodinamica, mecanica cuantică şi fizica atomică; membru, vicepreşedinte (1963-1985) şi preşedinte cu delegaţie (1975-1976) al Academiei Române (m. 1986)
– 1910: S-a născut poetul chinez Jiang Haicheng (pseudonimul lui Ai Qing) (m. 1996)
– 1911: S-a născut soprana Lucia Bercescu (m. 1995)
– 1914: A fost înfiinţat Comitetul Olimpic Român (COR), recunoscut, în acelaşi an, de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), organizaţie ce aparţine Mişcării Olimpice. În cadrul Adunării Generale de alegeri din 16.XI.2004 COR a devenit, în noua sa structură, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR)
– 1918, 27.III / 9.IV: Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, hotărăşte, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă)
– 1920: S-a născut economistul Nicolae N. Constantinescu; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică în domenii ca: istoria economică şi socială, istoria gândirii economice, teoria economică contemporană etc; membru al Academiei Române (m. 2000)
– 1923: A murit Sir James Dewar, fizician şi chimist englez; a studiat problema temperaturilor joase (a lichefiat hidrogenul şi fluorul) şi a inventat termosul (1898) (n. 1842)
– 1931: A murit scriitorul englez Arnold Bennett (n. 1867)
– 1931: S-a născut inginerul Virgiliu Niculae G. Constantinescu; bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de activitate de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; membru titular al Academiei Române din 1991, preşedinte al acestui for (1994-1998); între anii 1997-2003 a fost ambasador al României în Belgia (m. 2009)
– 1936: S-a născut pictorul Nicolae Drăguşin
– 1938: S-a născut baritonul Nicolae Constantinescu
– 1940: S-a născut Hans Peter Türk, compozitor, muzicolog şi profesor
– 1940: Premiera filmului „Rebecca”.Primul film realizat in Statele Unite de catre Alfred Hitchcock, „Rebecca”, a primit Premiul Oscar pentru cel mai bun film si pentru cel mai bun regizor.
– 1942: S-a născut actorul britanic Michael York
– 1956: S-a născut interpreta de muzică populară Floarea Calotă
– 1958: Nikita Hruşciov a devenit premier al Uniunii Sovietice.
-1963:S-a născut Quentin Tarantino, regizor, scenarist şi actor de film american.Quentin Jerome Tarantino (n. Knoxville, Tennessee, Statele Unite ale Americii) este un regizor de film, scenarist, producător şi actor american. Cele mai cunoscute creaţii ale sale sunt Reservoir Dogs (1992), Pulp Fiction (1994), Jackie Brown (1994), Kill Bill Vol. 1 (2003), Kill Bill Vol. 2 (2004), Death Proof (2007). Filmele realizate de Tarantino i-au adus acestuia premii la Oscar, Globul de Aur, BAFTA şi Palme d’Or. În 2007, Total Film l-a clasat pe locul 12 în topul celor mai buni regizori din toate timpurile.
– 1968: A murit, într-o catastrofă aviatică, în timpul unui antrenament, cosmonautul rus Iuri Gagarin, primul om care a zburat în Cosmos (la 12.IV.1961, la bordul navei „Vostok”; zborul a durat 89,1 minute, nava înconjurând Pământul o singură dată) (n. 1934).
– 1970: A murit medicul Leon Daniello; cadru didactic la Facultatea de Medicină din Cluj, a fost primul profesor universitar de pneumoftiziologie din învăţământul medical românesc; alături de dr. Iuliu Haţieganu, s-a ocupat, la Cluj, de organizarea profilaxiei antituberculoase la studenţi, înfiinţând primul dispensar studenţesc din România şi unul dintre primele din Europa (1926); membru corespondent al Academiei Române (n. 1898)
– 1970: S-a născut cântăreaţa de muzică pop americană Mariah Carey
–1975: S-a născut atleta Mihaela Melinte, prima campioană mondială a atletismului românesc la aruncarea ciocanului; în primii trei ani ai participării sale în competiţiile internaţionale ale seniorilor a doborât 8 recorduri mondiale; în anul 2009 s-a retras din activitatea competiţională
– 1985: A murit Pompiliu Marcea, critic şi istoric literar (n. 1928)
– 2002: A murit Dumitru Corbea, poet, prozator şi traducător (n. 1910)
– 2002: A murit scenaristul şi regizorul de film american de origine austriacă Billy Wilder (n. 1906)
– 2003: Zece alpinişti români pleacă în prima expediţie exclusiv românească pentru cucerirea Everestului (27 martie – 25 mai); la 22 mai, alpinistul Teodor Tulpan atinge vârful Everest (8848 m) .Teodor Tulpan (n.14 iunie 1971-) este un alpinist român, care a cucerit cel mai înalt vârf montan din lume în 2003, vârful Everest (8848 m), ascensiune realizată pe 22 mai 2003. Alǎturi de Teodor au mai urcat pe vârf în cadrul aceleiaşi expediţii, „Everest 2003″, Marius Gane, Lucian Bogdan şi americanul de origine românǎ, Gheorghe Dijmǎrescu. Teodor Tulpan este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Sibiu, specializarea Educaţie Fizică şi Sport, şi membru voluntar al S.P. Salvamont din 1995.
– 2006: A murit Stanislaw Lem, scriitor polonez de romane science fiction (multe dintre ele ecranizate) şi filosof (n. 1921)
– 2008: A murit George Pruteanu, lingvist şi om politic (n. 1947)
–2011: A murit actorul american Farley Granger, renumit pentru rolurile de excepţie din filmele lui Alfred Hitchcock sau din seriale precum „Murder, She Wrote” şi „As the World Turns” (n. 1925)
– 2015: A murit jurnalista Lucia Jurca; a lucrat la Radio România Actualităţi, apoi a fost redactor-şef al redacţiei minorităţi, realizator la TVR Internaţional şi la Agenţia de Presă RADOR, iar în ultimii ani a realizat programe pe teme europene şi din domeniul cultural (n. 1961)
– 2016: A murit istoricul, scriitorul, jurnalistul, scenaristul şi omul politic francez Alain Decaux; a întruchipat, începând din anii ’50 ai secolului XX, istoria radioului şi a televiziunii franceze unde a creat numeroase emisiuni celebre; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (n. 1925).

Via Stamate Constantin

Mai multe informații pe  Club Profex

Altfel, practică cele mai mari dobânzi! Asta e! Nu te obligă nimeni să mergi la ei! Am un credit de nevoi la ei! Intru azi, la Unirii, la ei în bancă:
– Bună ziua, aș dori și eu un scadențar
– Nu se poate, puteți lua doar din surcusala unde ați făcut creditul. Vă putem da o scrisoare de refinanțare.
– Ok
– Nu merge, nu merge sistemul. Duceți-vă unde ați făcut creditul.
Acest dialog are loc la cîteva minute după ce făcusem același lucru la Raiffeissen, alții cu dobânzi uriașe. Acolo, nici un minut n-a durat! Am dat buletinul, mi s-a dat scadențarul.
Ajung la ING, pe Brâncoveanu 114, unde am făcut creditul.
– Bună ziua, aș vrea scadențarul la creditul meu
– Îl găsiți în aplicație
– N-am aplicație și nici nu vreau s-o instalez. Nu mai vreau să fiu clientul băncii
– Atunci sunați la centrală.
– Nu, mulțumesc, nu am timp de pierdut cu toți roboții
– Noi nu putem să vă dăm scadențarul
– Atunci, dați-mi scrisoare de refinanțare
– Nu putem să vă dăm, pentru că ați avut întrerupere la credit, pe perioada pandemiei. Trebuie să sunați la colegi, la centrală.
– Adică, nu aveți o soluție să-mi dați o prăpădită de hârtie, eu fiind client al băncii?
– Am dat mail acum în centrală și vă va suna cineva
– Dacă treaba tot o fac alții, voi de ce mai veniți pe aici, pe la muncă?
– Noi suntem bancă digitală
– Păi, sunteți bancă digitală și 5 oameni frecați pisoiul pe aici
A urmat un moment de tăcere. Ies din bancă. Sună telefonul. Cineva de la ING.
– Bună ziua, cu ce vă pot ajuta?
– Vreau un scadențar sau o scisoare de refinanțare. Dacă se poate să fie trimise la agenția din Brâncoveanu, căci tocmai ce-am ieșit de la ei
– Da, sigur că da. Stați să înregistrez cererea.
La un moment dat, timp de vreo 3 minute, momente de tăcere adâncă.
– Mai e cineva pe fir?
– Da, da, n-am închis, v-am zis că înregistrez cererea
După vreo alte 5 minute mă roagă să nu închid telefonul pentru că trimite solicitareaa mea nu știu unde. Îmi pune ceva muzică și revine după alte 10 minute.
– Îmi pare rău, solicitarea dvs nu a putut fi rezolvată. Nu pot să vă dau scadențarul. Nu mă lasă sistemul. Am trimis cererea colegilor mei, de la alt departament
– Păi, aștept, nu puteți să-i sunați să le spuneți de problema mea?
– Nu, n-avem voie să sunăm! Comunicăm doar prin imeiluri.
– OK, și în cît timp voi primi scadențarul pe mail
– Păi, noi avem termen de până la 5 zile calendaristice să rezolvăm astfel de cereri
Cam asta este experiența pe care am avut-o cu marea ING Bank. Revoltat, am sunat la 021.9551 – telefonul consumatorului, care ține de ANPC – Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor. Evident, acolo nu răspunde nimeni ori îți dă ton de ocupat! România, plai de dor! Sfârșit de săptămână minunat să aveți!

Florin Gongu

Într-o fotografie vintage, la Milano. Lângă un afiș bătut de vântul cel rece de noiembrie, alături de scriitorul preferat al adolescenței mele, Ernest Hemingway, de la care am învățat că scriitorul poate povesti și în cuvinte simple, nu înzorzonate, dacă are într-adevăr ce spune. „ Azi e o zi ca oricare dintre cele ce vor urma, dar tot ce voi face în zilele ce vor veni depinde de ceea ce voi face astăzi.” Acest amestec de truism inocent și fermecător sofism n-ar avea pic de valoare dacă n-ar fi tocmai motorul intim al romanului „Pentru cine bat clopotele” sau al minunatei povestiri „Bătrânul și marea”.

Ioan Mihai Cochinescu

photo ©️ Sidonia Călin

Adică, să „dărâmi” zidurile muzeelor ​​și să aduci arta clasică în stradă.

După cum se vede, pe o faţadă veche din Memphis (SUA) a fost reprodusă, la mari dimensiuni, o superbă pictură. Este vorba despre „Au pied de la falaise”, o pânză a lui William Adolphe Bouguereau (1886). Şi asta e doar începutul, fiindcă urmează alte trei recreeri ale unor celebre opere de artă.

Sublimul demonstrează existenţa unei facultăţi a sufletului care depăşeşte orice unitate de măsură a simţurilor, după cum zic filozofii, şi ar fi chiar extraordinar dacă şi zidurile care plâng în marile noastre oraşe ar fi schimbate de asemenea proiecte.

Mai ales că o instigare la sublim este chiar panaceu în aceste vremuri crunte.

(Emil Berdeli)

„Da, sunt din Iași. Locuiesc de 17 ani pe traseul Babelor către moaște. De 17 ani am străzile îngrădite, dau explicații jandarmilor, uneori merg pe jos, am mai mult de curățat la poartă, am găsit un portofel golit, într-o primăvară, pe sub frunze și zăpadă, cu acte de Babă în el, aruncat peste gard, în grădina mea, în toamnă, de un șmecher de hoț… și, împreună cu niște surori catolice dintr-un sat, am găsit Baba și i-am trimis actele…

Mă uit la mulțimea aceea de Babe (de copii, de tineri, de mai puțini moși, că bărbații sunt mai puțin rezistenți ori rămân cu animalele acasă ori sunt deja plecați la Domnul). Le privesc cum stau nopți la rând în frig. Eu mă culc la căldură (și tu), iar Babele stau ca fraierele și zgribulesc în ploaie, li se face rău, deranjează SMURD-ul & ambulanța deja ocupate, nu-i așa?, cu chestii mai elevate în orașul nostru, capitală blablabla…

Dar nu cad prea multe Babe pe jos, că se sprijină unele pe altele. Se țin între ele drepte, fiecare cu păcatele și durerile ei, orideunde ar fi. Și se ațin așa, ca niște pinguini autohtoni osoși, unele de spatele altora, și toate împreună, de firul nevăzut care leagă durerea de speranță.

„S-a fi făcut grâu`, maicî, pi la voi, anu‘ ista? Pi la noi, nu, c-o plouat… Șî, câți copchii zîci cî ai? Șî pi undi‘s, maicî? Ș-a mii, tăt diparti…Tăt duș cu treabî, au șî ii copchii la școli… Nu, niși a mii n-o vinit anu ista… da‘ cu ajutoru Sfintii poati vin la anu că de-amu sî cam gatî… s-o cam gătat cu viața noastrî… atâta bucurii mai avem șî noi… gându‘ la copchii și aișea, la Sfântî…”

Și mai fac un pas… și mai trec de un gând. Și mai spun o rugăciune, când le este frig, se mai încurajează… se mai contrazic unele cu altele, apoi se împacă, își mai dau un colț de pâine, doar au drum de dus înainte… poate mâine dimineață o să ajungă coada…

Uneori ies în stradă cu ceaiuri calde, cu porții de hrană fierbinte. Și ne bucurăm de a dărui, nu de a primi. Și fac asta împreună cu fiica mea. Cum aș putea s-o învăț, mai direct, respectul, compasiunea? La un curs de Personal Development?

Câteodată plouă crunt și e un frig de îți aduci aminte și păcatele nefăcute. Și de Sfânta Parascheva e frig când plouă, fraților. Anul ăsta, cât pentru cei zece în care nu a plouat… Când intru în casă: căldurică, Chopin pe youtube, supă fierbinte, sfeșnic cu lumânare aprinsă pe masă… bețișoare parfumate… subiecte… suntem „normali”. Afară, lame de cuțit. Și ploi însemnate cantitativ. Cu intensificări ale vântului.

Vine noaptea. Dai să te culci. Te gândești că e alegerea Lor. Și… Vrei să scapi de Babe? Nu poți. Le vezi la televizor: umilite, arătate în posturi jenante, căutate cu lumânarea de niște mici șacali care, astfel, își ascut dințișorii pentru viitor.

Dar, slavă Domnului, Babele de la televizor parcă nu seamănă cu cele din rând. Eu mă duc de dimineață să verific. Când colo, ce văd? Mâinile crăpate, aspre, uscate și înnegrite de muncă, de frig, de zloată, de arșiță… Mâinile lor noduroase, cioturi închircite de cărat greutăți la animale, cu sacul, de la câmp…
Mă uit la Ele. Sunt Babele alea care s-au născut înainte sau chiar în timpul Războiului. Poate le-au fost răpiți tații ori frații de gloanțe. Sunt Babele care au dus Greul. Care au trecut prin foamete. Cărora li s-a furat averea. Babele care, pe când erau fete, n-au avut dosar bun și n-au mai făcut liceul ori vreo școală mai înaltă. Ai căror părinți, frați ori uncheși au înfundat pușcăriile comuniste.

Babele astea au trăit în carnea vieții lor mărirea și căderea epocilor. Ele Știu. Ele sunt Memoria. Pe fața fiecăreia citești Istoria țării, mai abitir decât în manualele actuale.

Babele astea au muncit la CAP-uri până la ultima sudoare. Babele au semănat, au prășit cu sapa, au cules, au cărat cu spinarea, au făcut snopi și au dat la dobitoace. Babele astea au mers pe lângă căruță sau car, să le fie mai ușor animalelor.

Pe spinarea Babelor s-au clădit fabricile, uzinele, spitalele, grădinițele și școlile. Babele au pansat rănile bolnavilor, Babele au spălat murdăria din toate birourile, din toate w.c.-urile, din trenurile, din grădinițele și școlile prin care am trecut. Babele au fost lângă bărbați pe șantiere. Babele astea au ridicat copii, au căutat găinile în fund să vadă dacă au ou să-l dea nepoților la oraș, „să aibă oușor bun, de țară, maică…”. Babele astea au muls vacile și aduc la oraș brânză adevărată, ca să nu se mai spurce pruncii cu otrăvuri cu brand și preț din supermarket. Babele au făcut cozonacii și pâinea bună, cu cruce deasupra, păștile de Paști și ouăle înroșite.

Babele astea au adus pe lume miei, viței, pui de găină sau gâște fără număr, ele au dat la păsări, ele au dat la dobitoace, ele le-au gătit, ele le-au îngrijit. Și au grijit omul, copiii, casa și curtea, grădina, câmpul și cimitirul. Babele au zis „Doamne ajută!” la vremi de grele încercări și au învățat să ceară ajutor de sus, cu teamă și blândețe, pe când Omul lor suduia. Babele au moșit femeile și au învățat fetele să fie cinstite și cinstitoare. Babele au lăut pruncii și i-au vindecat la ceas de cumpeni. Babele astea mai știu câte un leac din plante sau câte o poveste ori descântec. În poala Babelor ăstora nepoții au primit o mângâiere aspră când părinții au plecat să spele domnești dosuri italiene pentru câțiva firfeurei.

Babele astea nu au avut curent și au învățat carte la lumânare. Dar au scris ori au ținut minte și au dus mai departe povești, cântece, snoave și tradiții. Babele au tors lâna oilor, au boit-o cu vopsele din flori de câmp, au cusut la lampă ii cu altițe, cămeși de mireasă și de mire, au țesut covoare, lăicere, cuverturi, grindare, au împletit șosete groase bărbaților care s-au dus la pădure să aducă un car de lemne, copiilor care s-au dus cu uratul ori la școală.

Babele astea ele au grijit vatra, casa, tinda, prispa și ograda, au vopsit gardurile, au albit ștergarele și au împodobit ferestrele și porțile. Babele au făcut masă mare cu zamă de cucoș, găluci cu carni și cuptioare de poale-n brâu și au așteptat oaspeți mari, copiii-domni, la hram ori la sărbători. Atunci și-au spălat mânurile mai abitir, numai că nu iese negreala, chiar cu sare de lămâie. Nu iese decât oleacă de sânge prin crăpăturile adânci, dar trece cu seu de oaie.

Cele mai multe Babe nu știu de FaceBook. Pentru ele a Face înseamnă a Fi. Ele nu îți dau Like. Îți dau o binecuvântare, un măr, un ou, o poală de nuci sau de fasole. Nu virtual, în materie, maică. Nu au cont bancar, dar au un ban deoparte pentru nepoți. Babele pierd casele la inundații sau pământurile și pădurile, fraierite de primari. Dar ele mereu găsesc o încurajare pentru tine, cel venit cu Audi la țară..

Iar dacă încă nu te vezi și pe tine, acolo, printre ele, nu crede că nu ești în pomenit în rugi. Nu scapi. Noi toți suntem în rugile lor „mult folositoare”. Căci dintr-o Cale de Babe ne tragem toți, ca niște frați estimp și în ist loc. Dacă nu crezi, uită-te la bunele și străbunele tale. Mai sunt ele fete mari cu obrajii rumeni? Poate prin tablouri vechi.
Alertă de trafic intens în zona Mitropoliei Iași. Se circulă Babă la Babă. Statui umblătoare de carne înghețată și rugă fierbinte. În miroznă de aspru busuioc și dulce mir. Babele-Arhanghel circulă prin frig, ploaie, pe Calea lor, tăcute. O dată pe an. Se văd și Ele cu Sfânta lor. Apoi, ca niște biserici mici și luminoase, mergând tot cu fruntea înainte, te întreabă, grăbite, jenate, în care parte-i gara. Se retrag. Duc cu ele busuioc, iconițe ieftine pentru cumătre și vecini, agheazmă pentru casă și animale. Și ne lasă singuri. Noi între noi. Ne lasă Iaș-ul, trafic-ul, Facebook-ul, mișto-ul, Mall-ul. Și Halloween-ul! Rămânem fiecare cool, trendy, stylish, cu deadline-urile, income-urile și insight-urile noastre.

Mă întreb, în termeni de management, dacă Babele astea și-au atins, per total, ținta. Cât s-au căznit ele, cât au scos din carnea lor prunci, cât au zidit lut cu pleavă și balegă cu mâinile lor, cât au ridicat, cât au cărat, cât au stins jarul febrei vreunui om, cât s-au rugat, cât au plâns și au îngropat, totuși n-au putut clădi un strat cât de subțire de rușine care să stea pe veci în obrazul tuturor copiilor lor. Și asta, pentru că n-au cerut pentru ele nimic. Credeau că cineva va observa că li se cuvine un pic de onoare? Au așteptat ca buna educație să o dea școlile prin care copiii le-au trecut?
Ei bine, ele au rămas așa, simple și singure, cu modestia de femei străine, necunoscătoare și trecute. Și cu nădejdea, credința și dragostea lor. Și cu Sfinții. Și cu Dumnezeu.

Iar noi? Va trebui să reușim noi singuri să devenim o țară de oameni cuviincioși, care să le sărute mâinile și să își ridice pălăria în fața lor, a Babelor, oricine și oricare ar fi ele. Și să avem și noi atâta iubire, nădejde ziditoare, smerenie, bună-cuviință și putere câtă au Babele astea din viam senectute.

Dacă vrei, întoarce-le un bob de respect.”

(Doina Filipescu)

Dragii mei,

Văd din ce în ce mai des tot felul de creaturi, cu autoimpresii de oameni inteligenți, ca fac mișto de oamenii care merg în peleriaje. Mai mult au și un aer de superioritate explicand ce prostănaci sunt cei ce-și pierd vremea cu asemenea activități.

De obicei nu-mi bat capul cu ei, dar câteodată îi intreb ce exemplu de oameni deosebiti au ei să-mi dea.
Majoritatea au o spoiala de cultură în ce privește spiritualitatea/înduhovnicirea. Desigur Osho sau Dan Brown sau pe aici. Rar mai găsești unii care chiar să fi citit ceva mai profund. Și atunci le spun:

„Mă gândesc ce rugaciune puternică au sfinții. Cum prin rugăciunea unui Sfânt se poate să bem apă CARE VINDECĂ sute de ani dupa ce minunea care a născut izvorul s-a întâmplat.
Cum prin asceza altui sfânt beneficiem de Mir care curge din moaștele lui și ne facem bine.
M-am intrebat de ce au așa PUTERE rugăciunile sfinților?
Gândul care a venit este: „Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul.” (Ioan 14: 12,13)
CUTREMURĂTOR!!! Iți dai seama ce putere vrea Hristos să ne dea? Iți dai seama că nu te interesează?
Praf și pulbere sunt pe lângă Sfinți. Vai de capul nostru!
Ei au avut puterea să se roage pentru TOȚI OAMENII și din mila lor ne-au lăsat diverse semne și minuni ca să realizăm ce PUTERE ARE RUGACIUNEA LOR.
Așa că LE SUNTEM DATORI PÂNĂ PESTE CAP pentru că pentru rugaciunea lor nu pierde Domnul lumea.

De cate ori mai facem câte un acatist, sau mergem în pelerinaj să ne dam seama că platim o mica parte din datoria către Sfântul respectiv pentru rugaciunea făcută pentru noi.

Și deci:

Pentru rugăciunile Sfinților părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, miluiște-ne pe noi!

(Cătălin Rusu)

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Or­todoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deo­sebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de bine­cu­vân­ta­re și însă­nă­to­șire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlo­ci­toa­re către Preamilostivul Dum­ne­zeu. Dacă Sfânta Muceniță Parascheva, prăz­nuită la 26 iulie în Calendarul Ortodox, este cu­noscută în popor cu numele „Sfânta Vineri”, Cuvioasa Maică Parascheva a fost nu­mi­tă, mai cu seamă în Moldova, „Vinerea Mare”. Ca un simbol al unității Ortodoxiei de pre­tutindeni, viața de după moarte a Sfintei Pa­­rascheva arată că sfin­țenia ridică din nea­mul său pe omul ce s-a ase­­mănat cu Dum­ne­zeu, făcându-l lumină de iu­bire și apropiere între toți cei care măr­tu­ri­­sesc și viază întru aceeași credință. Mărturie des­pre cinstirea adusă de strămoșii noștri Sfin­tei Parascheva sunt bisericile ctitorite cu hra­­mul „Cuvioasa Parascheva” nu numai în Mol­­­dova, dar și în Tran­silvania și în Țara Ro­mâ­­nească.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit pe pă­mânt în prima jumătate a veacului al XI-lea. Prima învă­țătură în limba română despre viața sfin­­tei o găsim în „Cartea românească de în­vă­ță­tură” a Mitropo­litului Varlaam al Moldovei, Iași, 1643.

S-a născut în Epivata (azi Boia­dos), pe țăr­mul Mării Mar­mara, în apropiere de Cons­tan­­ti­nopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci ca­pi­tala Imperiului bizantin. Pă­rinții ei, oa­meni de neam bun și cre­dincioși, râvnitori spre cele sfinte, au crescut-o în frica de Dum­nezeu, în­dem­nând-o spre de­prin­­derea fap­te­lor bune, dar mai ales a postului, ru­găciunii și milos­te­niei. Un frate al ei, după ce a învățat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie; a fost ales epis­cop în localitatea Madite pentru dra­­gos­tea față de cele sfinte și pentru cultura sa de­ose­bită.

Sfânta Parascheva și-a petrecut anii co­pi­lă­­riei în casa părinților, sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea zece ani, „fiind într-o bi­serică a Precistei” a auzit citindu-se, la Sfân­ta Li­turghie, cuvântul Evangheliei: „Ori­ci­ne vo­ieș­te să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Mar­cu 8, 34). Chemarea Mântui­to­ru­lui a sădit în inima ei dorul de desăvârșire, încât și-a îm­păr­țit toate hainele săracilor. Același lucru l-a fă­cut și în alte împrejurări, fără să țină seama de mustrările părinților.

Moștenind o mare avere de la părinți, îm­preună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dă­ruit săracilor partea ce i se cuvenea de moș­te­ni­re și, „părăsind frumusețea acestei lumi”, s-a re­­tras „în adâncul pustiei”. S-a oprit mai întâi la Con­stanti­nopol, unde a ascultat cuvinte de în­­vă­țătură de la călugări și călugărițe cu aleasă viață duhovnicească. Urmând sfaturile aces­to­ra, a pă­răsit capitala, îndreptându-se spre ți­­nutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Hera­cleea. De aici a plecat spre Țara Sfântă, în do­rința de a-și petrece restul vieții în locurile bine­­cuvântate de viața pă­mân­tească a Mân­tui­­to­rului Iisus Hristos și a Sfin­ților Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mă­­năstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul și s-a înăl­țat duhov­ni­­cește în rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Bo­tezătorul, ca Sfânta Maria Egipteanca și ca atâția alți ostenitori ai pustiei roditoare de de­să­vâr­șire. Mitropolitul Varlaam al Moldovei, în Cazania sa, spune că acum Sfânta nu mai avea grijă „nici de veșminte și de așternuturi, nici de mâncări și de mese, nici de casă sau sluj­­nice, ci numai de curăția sufletului și de răs­puns județului (judecății n.n.) ce va să fie”. Ea „pururea suspina și nepărăsit tânjea cumu-și va înfru­mu­seța sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va îndulci la vederea Mirelui său, de slava și de lu­mina și de bucuria cea fericită. De aceasta… ochii de la­crimi îi erau întunecați pu­rurea”.

Într-o noapte, însă, pe când avea ca la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîn­toar­că în locurile părintești: „Să lași pustia și la mo­șia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”. După ce a avut această vedenie, sfânta „fără de voie lăsă pustia și se întoarse în lume și la Țarigrad veni”. Și mereu în biserica Precistei ce este în Vlaherne și către icoana Sfinției Sale căzu și cu lacrimi se ruga așa și zicea: „N-am altă nă­dej­de, n-am alt acoperământ. Tu-mi fii în­drep­­­tătoare, tu-mi fii folositoare… Că până am umblat în pustie pe tine te-am avut aju­tor, iar acum, dacă m-am întors în lume, în­drep­­tează-mă până la sfârșitul vieții mele, că altă nădejde nu am”.

Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epi­vata, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este și de unde vine. „Acolo”, con­tinuă Mitropolitul Varlaam, „trudă cătră trudă și durere cătră durere adăugă, cu post și ne­dormire pe sine se înfru­mu­­seța…, cu lacrimi pă­mântul uda și se ruga: Doamne Iisuse Hris­toa­se, caută din lăcașul Tău cel sfânt; am lăsat toate și după Tine am că­lă­torit în toată viața mea. Și acum, îndură-Te Doamne, spune înge­rului blând să ia cu pace sufletul meu”. Împăcată cu sine, cu oa­me­nii și cu Dumnezeu, și-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc.

A fost îngropată ca o străină, fără ca ni­meni să știe cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip mi­nu­nat cine era acea străină. Se spune că un ma­ri­nar a murit pe o corabie și trupul i-a fost arun­cat în mare. Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe niște creș­tini să-l îngroape după rânduiala creș­ti­nească. Săpând deci o groapă, „aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred și plin de mi­reasmă”. Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corăbierului, cel rău mirositor.

Dar, în noaptea următoare, unuia din creș­­tinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, șe­zând pe un scaun luminat și înconjurată de mul­țime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat și i-a zis: „Gheorghe, pen­tru ce n-ați so­cotit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că Dumnezeu a iubit frumu­sețea ei și a vrut să o pro­slăvească pe pământ?”. Iar îm­pă­răteasa pe care o văzuse în vis și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeași vedenie a avut-o și o fe­meie credincioasă, cu numele Eftimia, într-același chip și în aceeași noapte, și a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare.

Credincioșii de acolo, auzind de visul celor doi, au înțeles că este un semn dum­ne­zeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mor­mânt și l-au adus cu mare bucurie, „cu lu­mini și cu tămâie”, așezându-l în Biserica Sfin­ții Apostoli din Epivata. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaște. Se spu­ne că drept-credincioșii creștini din Epivata au zidit o bi­serică chiar pe locul în care au trăit părinții ei și unde ea însăși văzuse lumina zilei.

Vestea despre minunile care se săvârșeau în apro­pierea cinstitelor moaște s-a răs­pândit cu­rând în Tracia și în Peninsula Balcanică. Este foarte probabil că Patriarhia ecumenică va fi procedat de timpuriu la canoni­za­rea ei, adică la trecerea ei în rân­dul sfinților.

După trecerea ei la viața veș­nică și după mi­­nunata desco­pe­rire a cinstitelor ei moaște s-au alcătuit unele scrieri despre scurta ei viață pă­mân­tească și istoria strămutării moaș­te­lor. Po­trivit tra­diției, cea mai veche lucrare aghio­grafică dedicată Sfintei Cuvioase Paras­cheva a fost scrisă de diaconul Vasilisc, la cererea patriar­hului ecumenic Nicolae al IV-lea Muzelon (1145-1151), pe la mijlocul vea­cului al XII-lea. Alta a alcătuit marele patriarh Eftimie al Târnovei, în a doua jumătate a vea­cu­lui al XIV-lea, care a folosit, ca și alți aghio­grafi de mai târziu, scrierea diaconului Va­silisc. Mitropolitul Matei al Mirelor, care a trăit în Mănăstirea Dealu, de lângă Târ­go­viș­te, a alcătuit, în grecește, o nouă „viață”, pre­cum și slujba Cuvioasei Parascheva, pe la anul 1605. Câțiva ani mai târziu, viața ei a fost inclusă de Mitropolitul Varlaam al Mol­dovei, în Cazania lui, tipărită la Iași în 1643, fără îndoială folosind manuscrise grecești și sla­vo­nești, prelu­crate după scrierea patriarhului Efti­mie. Nevoințele ei au fost înfățișate pe scurt și de marele Mitropolit Dosoftei al Mol­dovei în lucrarea sa Viața și pe­tre­­cerea sfin­ți­lor (4 vol. Iași, 1682-1686), pre­cum și în alte Vieți de sfinți și în edițiile Mi­neielor tipărite la noi în țară. Dintre străinii care i-au mai cer­ce­tat viața con­sem­năm pe cu­nos­­cu­tul aghio­graf grec Ni­­codim Aghio­ri­­tul (1749-1809). Spre sfâr­­­­­șitul seco­lu­lui al XIX-lea învățatul epis­cop Mel­­­chisedec Ște­fă­­nes­cu al Ro­ma­nului (1823-1892), a tipărit o lu­crare specială, intitulată Viața și mi­nu­nile Cu­vi­oasei noastre Parascheva cea nouă și istori­cul sfintelor ei moaște (Bu­cu­rești, 1889). Câțiva teologi români din secolul trecut de asemenea s-au ocupat cu viața și sfintele ei nevoințe: Pr. Gh. Pă­vă­loiu (1935), Arhim. Varahil Jitaru (1942), D. Stă­nes­cu (1938), Pr. M. Țesan (1955), Pr. Scar­lat Por­cescu, Pr. Prof. Mircea Păcurariu ș.a.

După ce au stat în Biserica Sfinții Apos­toli din Epivata vreme de vreo două sute de ani, săvârșindu-se multe semne și minuni în jurul lor, datorită eve­nimentelor politice care au adus mul­tă durere în țările balcanice, cinsti­tele moaște ale Sfintei Parascheva au fost stră­mutate în mai multe locuri, fiind tuturor ali­nare în suferință, liman lin și neînviforat al celor care o cinstesc și o cheamă în rugăciune să mijlocească la Atot­milostivul Dumnezeu.

În anii 1185-1186, bulgarii și valahii din su­dul Dunării, care de aproape două secole se găseau sub do­minația Imperiului bizantin s-au răs­culat îm­potriva asupritorilor, sub con­du­ce­rea fraților Petru și Asan, români de neam, în­te­meind un stat nou, cu­noscut sub numele de „Im­periul vlaho-bulgar”, având capitala la Târ­no­vo. Peste câțiva ani, în 1204, ca­valerii apu­seni porniți în Cruciada a patra au ocupat Con­stantinopolul, întemeind aici un „imperiu latin de Constantinopol”, care a dăinuit până în anul 1261, condus de împărați veniți din Apu­sul Eu­ropei. În aceste împrejurări, bi­zan­ti­nii au creat două mici imperii, unul în Asia Mică, cu ca­pitala la Niceea, nu departe de Con­stan­tinopol, altul în Tesalia, cu capitala la Te­­salonic. Da­torită relațiilor prietenești din­tre împă­ratul Ioan Asan II din Târnovo (1218-1241) și împă­ratul de atunci din Cons­tan­tinopol, în anul 1235 sau curând după aceea, moaștele Cuvioasei Pa­rascheva au fost stră­mutate de la Epivata la Târnovo, capitala im­periului ro­mâno-bulgar, oraș care devenise între timp reședință patriarhală. Muta­rea lor s-a făcut într-o impre­sio­nantă pro­ce­siune con­dusă de mi­tropolitul Marcu din Preslav, în­­soțit de numeroși clerici, fiind în­tâm­­pi­nate pre­tu­tindeni cu flori, lu­mâ­nări și slujbe de că­tre drept-cre­dincioșii ro­mâ­ni și bulgari din sudul Dunării. La Târnovo au ieșit întru în­tâm­­pi­na­rea lor împăratul Ioan Asan II, mama sa, Elena, și so­ția sa, Ana, precum și pa­triar­hul de aici. Au fost așe­zate în Biserica Maicii Dom­nului. Se spune că îm­pă­ratul ar fi zidit, în apro­pierea reședinței sale, o bise­rică având hramul Sfânta Parascheva.

La Târnovo moaștele Cuvioasei Pa­ras­che­va au rămas timp de 160 de ani. Probabil acum s-a alcă­tuit slujba ei, care a intrat în Mi­ne­iul pe luna oc­tom­brie. Iar în a doua ju­mă­ta­te a vea­cului al XIV-lea, patriarhul Eftimie al Târnovei, „se pare un valah”, i-a scris viața, cu mai multe amănunte decât o făcuse dia­co­nul Vasilisc.

Dar tot pe atunci turcii au pătruns în Eu­ropa. Rând pe rând au cucerit părți însemnate din Penin­sula Balcanică. În 1393 au cucerit par­tea răsări­tea­nă a imperiului vlaho-bulgar, îm­preună cu capitala Târ­novo, iar peste trei ani și partea apuseană, încât acest stat și-a în­cetat existența.

În astfel de îm­pre­ju­rări dramatice pen­tru creș­­ti­ni, moștele Cuvi­oasei Pa­ras­cheva au fost mu­tate la Bel­grad. Acolo au stat până în anul 1521, când turcii au cu­cerit și acest oraș, iar Ser­bia a fost transformată în pa­șa­lâc. Acum moaștele au fost solicitate de pa­triarhul ecu­me­nic Ie­remia I sultanului, care a acceptat să i le dea în schimbul unor daruri. Pa­triarhul a ho­tărât ca ele să fie aduse în Constan­tinopol, fosta capitală a Imperiului bizantin (cucerit de turci în 1453, care i-au dat numele Is­tan­bul). În drum spre marele oraș întemeiat de sfân­tul împărat Con­stantin cel Mare, cins­ti­te­le moaște ale Cu­vi­oasei Parascheva au fost ex­pu­se din loc în loc pentru a fi văzute și să­ru­tate de credincioșii ortodocși din Peninsula Bal­canică aflați sub stă­pânire turcească. Pen­tru început, au fost așe­zate în biserica Sfânta Maria Panmacaristos, pe atunci Catedrală pa­triar­­ha­lă. După transfor­marea acesteia în gea­mie, au fost mutate în alte biserici: Vlahserai (1586), Sfân­tul Dumitru (1597) și Sfântul Gheorghe din car­tie­rul Fanar (1601).

După 120 de ani, ele au cu­nos­­cut ultima stră­mutare, de data aceasta spre pământul ro­mâ­­nesc. În anul 1641, după ce binecre­dincio­sul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, câr­muitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu mem­­brii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept re­cu­noștință, moaș­­tele Cuvioasei Parascheva „pen­­tru sfințirea și binecu­vântarea acelui loc al Bog­­daniei (Țara Moldovei, n.n.)”, după cum se spu­ne în „scrisoarea sinodi­cească”. Racla cu cin­stitele moaș­te a fost transpor­tată cu o corabie pe Marea Nea­gră, fiind însoțită de trei mi­tropoliți greci (Ioa­nichie al He­ra­cleei, Partenie al Adrianopolului și Teo­fan al Pa­leopatrei). Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâm­pinate de Vasile Vodă Lupu, de Mi­­tro­­politul Varlaam și de episcopii de Ro­man și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așe­zate în minunata biserică a Mănăs­ti­rii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria dom­ni­torului. Cins­titele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lă­caș, din acest motiv fiind mutate în pa­ra­clisul mănăstirii. Dar în seara zilei de 26 de­cem­brie 1888, după slujba Vecer­niei, din nea­tenție, a rămas aprinsă o lu­mânare din sfeș­ni­cul de lângă racla din lemn în care erau așe­za­te cinstitele moaște; peste noapte sfeșnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea și „prefăcându-l într-o grămadă de cărbun””. A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești, preoții și cre­dincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse; încă o mi­nune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu. Fe­ricitul întru po­menire, Mitropolitul Iosif Na­niescu, a cercetat pa­ra­clisul, preaslăvind mi­nunea dumnezeiască. Pre­­fectul județului Iași, Leon Negruzzi, și pro­cu­ro­rul general al ora­șului au consemnat în procese ver­bale cele în­tâmplate. Ridicate din mormanul de jar, moaș­tele Cuvioasei au fost adăpostite pro­vi­zo­riu în altarul paraclisului de la Mănăs­tirea Sfinții Trei Ierarhi și în curând strămutate în noua Catedrală mi­tropolitană din Iași, care fu­sese sfințită cu puțin timp mai îna­inte, la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc și astăzi, fiind cinstite de obștea drept-credincioșilor mol­do­veni, care îi cer Sfintei Parascheva să mij­lo­ceas­­că pen­tru ei înaintea tronului ceresc, ve­ne­rând-o cu mul­tă evlavie, ca pe o adevărată ocrotitoare a Mol­dovei.

În ședința din 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca­nonizarea unor sfinți din neamul nostru, pre­cum și generalizarea cul­tu­lui unor sfinți ale căror moaște se găsesc în țară la noi. Ho­tă­­rârea respectivă a fost transpusă în fapte în ca­drul unor mari festivități bisericești din cur­sul lunii octombrie 1955. În cazul Cu­vioasei Paras­che­va, gene­ralizarea cul­tului ei s-a făcut în Catedrala mitro­poli­tană din Iași, la 14 oc­tom­brie 1955, în pre­zența a nu­me­roși ierarhi ro­­mâni, pre­cum și a unor repre­zen­tan­ți ai Bisericii Or­to­­do­xe Rusă și Bul­gară.

Drept-credincioșii creștini de pretutindeni o cinst­esc prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie, în fiecare an, iar cei din Iași și din îm­pre­jurimi o cheamă în rugăciune, în orice clipă de cumpănă, cerându-i ocro­tire și ajutor. Sfânta Cuvioasă Parascheva este consi­derată, pe drept cuvânt, ocrotitoarea orașului Iași și a întregii Moldove, pentru că de-a lungul anilor mol­dovenii au simțit în viața lor lucrarea mi­nunată a harului dumnezeiesc prin mijlo­cirea Cuvioasei Parascheva cea mult folositoare.

De multe ori, vin oameni de pe tot cu­prinsul țării să-și plece genun­chii în fața raclei cu cinstitele ei moaș­te, ca să mul­­țumească pen­tru ajutorul și binecu­vân­­tarea ce lumi­nea­ză în via­ța lor.

Viața curată, împletită prin ru­gă­­ciune și fapte bune, tinerețea care stră­lucește peste vea­curi precum lu­mina din candelele fe­cioa­relor înțe­lep­te, sunt pentru noi un îndemn la mai multă rugă­ciu­ne și priveghere, la căutarea bu­curiei pe care o aduce în inimi prezența Du­hului Sfânt. Simbol al fră­ție­tății ortodoxe, Sfân­­ta Parascheva, lumină­toa­rea casnică a Mol­dovei, ne aduce din acea primă ju­mă­tate a veacului al XI-lea în care a viețuit pe pă­mânt, nădejdea biruinței asu­pra patimilor, dez­bi­nă­ri­lor și necazurilor din lume, prin iubirea sme­rită și atotputernică a Domnului Hristos Care iubește și adună pe toți oamenii.

(doxologia.ro)

La începutul noului an universitar 2021-2022, adresăm un mesaj de binecuvântare tuturor studenților şi profesorilor din învățământul universitar și postuniversitar, dorin­du-le mult ajutor de la Dumnezeu în activitatea de studiere, cercetare și aprofundare a valorilor ştiinţifice, educaționale, spirituale, culturale și practice.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2021 ca An omagial al pastoraţiei românilor din afara României, dorind să evidențieze importanța cultivării identității şi a comuniunii românești ortodoxe.

Tinerii ortodocși români de pretutindeni, mărturisitori ai credin­ței, prin cuvânt și faptă, iubitori de rugăciune și de acţiune, sunt misionari ai Bisericii în societatea de azi, reprezentând nu doar viitorul, ci și prezentul activ și creativ al Bisericii. De aceea, Biserica îi chea­mă pe toți tinerii să fie căutători, primitori și mărturisitori ai iubirii lui Hristos pentru toți oamenii.

În acest sens, Hristos Domnul este pentru tineri izvorul iubirii eterne, al prieteniei sincere și al păcii sufletești. El este izvor de viață, lumină și speranță pentru toți oamenii. Cei care L-au iubit și L-au urmat pe Domnul Iisus Hristos cu multă fidelitate, încă din tinerețe, sunt sfinții Bisericii, chipuri luminoase de iubire sinceră, smerită și milostivă, învățători și rugători pentru toți oamenii.

Biserica Ortodoxă Română încearcă să răspundă nevoilor de formare a tinerilor prin programe care se desfășoară atât în țară, cât și în străinătate, adaptate fiecărei comu­nități, cum ar fi: întâlnirile tinerilor ortodocși din toată lumea, activită­țile Asociației Studenților Creş­tin-Ortodocşi Români (ASCOR), Programul național catehetic „Hris­­tos împărtășit copiilor”, Proiectul educațional „Alege şcoala!”, tabere de tineret, pelerinaje pentru elevi și studenți, burse de studiu și multe proiecte social-filantropice, dezvoltate de centrele eparhiale, de protopopiate, de parohii și de unele mănăstiri.

Prin toate acestea, cultivăm încrederea în sine și în semeni, respectul și iubirea față de oameni și de natură – creația lui Dumnezeu, consolidăm viața de comuniune a tinerilor, solidaritatea creștină, prietenia, respectul față de Biserică și de Neam, precum și dialogul cu alte popoare.

Este necesar ca lucrarea spirituală şi educaţională de îndrumare şi de susținere a tinerilor să fie luminată de convingerea că toţi copiii şi tinerii poporului sunt o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru Familie, Biserică şi Societate.

Cu prilejul începutului noului an universitar 2021-2022, îi felicităm pe toți tinerii români care au obținut rezultate bune la studii în anii precedenți atât în țară, cât și peste hotarele ei. Ne rugăm Milostivului Dumnezeu, Izvorul iubirii și al înțelepciunii, să-i binecuvânteze pe toți studenții, profesorii și părinții, întru mulți și buni ani!

Cu multă prețuire și părintești binecuvântări,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

*Mesaj transmis cu prilejul începutului noului an universitar 2021-2022.