Prima ediție: 1 ianuarie 2025
(urmare din 14 mai 2025)
Despre MAI-ști și legionari
„De cum a intrat în cameră, Nelu s-a prezentat și, cum considera că „acolo era societatea luptătorilor pentru libertate și democrație”, unde puteai să te exprimi liber, fără teamă, a încercat să prezinte evenimentele care s epetreceau pe plan internațional, ce urmau – în opinia lui Ilie – să ducă la eliberarea deținuților politici în viitorul apropiat.”
Purdea Constantin, subofițer de miliție, fusese condamnat la opt ani muncă silnică pentru favorizare. În calitate de șef de post într-o comună din Ardeal, a ascuns în casa lui partizani care acționau în munți. Era de câțiva ani în închisoare și urma să se elibereze. „Purdea, deși tânăr, era un ardelean cu multă minte, sfătos ca un bătrân, un bun român pe care anii de închisoare nu-l copleșiseră.” Se pricepea la toate și era un bun camarad, săritor, ajutându-i cu ce putea pe ceilalți. Era specialist în confecționarea ciorapilor împletiți din fire de lână din pături deșirate. „În perioada cât a mai stat în închisoare mi-a fost apropiat mai mult decât alții”, afirmă Nelu Ilie.
Feraru, Găvăgină…
Feraru Gheorghe, căpitan de pompieri, originar din Ghirdoveni – Prahova, lucrase la unitatea din Constanța. „Un tânăr naționalist prin excelență, deși își făcuse studiile la… Moscova. Era un tip inteligent, dar agresiv în discuții, mai ales când venea vorba de principii, veșnic în conflict cu gardienii și cu turnătorii; Găvăgină, sublocotenent la Securitatea din Timișoara, condamnat 5 ani pentru comentarea „neprincipială” a evenimentelor din Ungaria. Un tânăr de 20 de ani, „curat sufletește, care nu ar fi pactizat cu Diavolul, orice i s-ar fi oferit”; Ostăcioaie Gheorghe, subofițer de miliție, condamnat la MSV, a căzut cu grupul de partizani din Munții Făgăraș, căruia îi furnizase arme. „Un tip înalt, slab, de o stăpânire de sine demnă de invidiat. Când a intrat în cameră, la prima venire, s-a prezentat zâmbind: <Sunt MSU-istul Ostăcioaie din Făgăraș>.” A suportat cu stoicism ani de închisoare și era ferm convins că nu va executa în întregime pedeapsa; Horvat Ludovic, subofițer d epompieri, condamnat la 5 ani pentru agitație în timpul evenimentelor din Ungaria. „Un tip coleric, care suporta greu închisoarea, permanent agitat, întrucât nu înțelegea de ce trebuie să stea în închisoare. Îl chinuia gândul la familie, motiv pentru care era foarte irascibil.”
Micul Șoni, cei doi Popa și Nea Ionică Mureșan…
Șoni, micul Șoni, de origine maghiară, era un soldat provenit din trupele MAI, „un copil blând și bun ca o fetiță”, condamnat 5 ani pentru agitație, tot în urma evenimentelor din Ungaria; Popa Ion, fost militar în termen în cadrul trupelor de Securitate, condamnat la 20 de ani muncă silnică, căzut cu grupul d epartizani din Făgăraș. „Un ardelean cuminte și liniștit, un mare suflet de român”; Popa Laurențiu, subofițer din trupele MAI, codamnat 5 ani pentru agitație, un tip integru, care „deși mai avea puțin până la eliberare, a rămas credincios idealurilor sale de libertate”; Nea Ionică Mureșan, căzut încă din 1950, era bolnav și sătul de pușcărie. „Își făcea singur insulină, bietul om. Un ardelean blând și cuminte. Suporta închisoarea cu resemnare”.
Drăgan, Crăciun, Duță…
Drăgan Ion, un subofițer de pompieri, condamnat 15 ani pentru uneltire împotriva ordinii sociale, era în închisoare din 1950. Și-a petrecut ani buni de pușcărie printre legionari, până s-a creat formațiunea MAI. „Era un băiat bun, care suferise influențe legionare și se comporta ca atare”.
Crăciun Ion, subofițer de Securitate, gardian la arestul Securității din Iași, condamnat 15 ani pentru favorizare, era închis din 1950 și i se acrise de pușcărie. Din nefericire, s-a lăsat ademenit de administrația închisorii, care i-a promis că-i va reduce pedeapsa. „S-a izolat de restul camarazilor și în singurătatea lui scria poezii, proslăvind regimul comunist”, ne-a spus Ilie. Dacă ar fi fost numai atât… Crăciun devenise, însă, informatorul camerei. Tot ce se petrecea în cameră, orice mișcare o aducea la cunoștință, fără a se feri, ofițerului politic. Din această cauză era evitat de toată lumea și, „în izolarea în care trăia aproape se țicnise.”
Ultimul camarad de care își reamintește Ilie este căpitanul Duță Constantin, din trupele MAI Reșița, condamnat 10 ani pentru uneltire împotriva ordinii sociale. „Duță: un om extrem de încercat (făcuse și câțiva ani de prizonierat în URSS), rămăsese un tip echilibrat.”
Tică Petrescu și Milucă Săndulescu
„Nu aș dori să se creadă că numărul MAI-știlor foști deținuți politici se reduce la cei din Aiud. MAI-ști se găseau la toate închisorile din țară, fiecare unde l-a dus soarta.” Ilie a întâlnit mulți după ce a ieșit din închisoare. Doi dintre ei, ofițerii Petrescu Eftimie și Săndulescu Emil, colegi de școală militară, i-au fost foarte apropiați. Ambii căzuseră în anul 1950, cu „Gărzile Decebal”, și se găseau în centrul de instrucție din Fălticeni. Pe Tică Petrescu, bunul meu coleg de școală, l-am întâlnit după ce am ieșit din închisoare. Era bolnav de TBC. Milucă – așa-i ziceam noi, colegii, lui Săndulescu – era fiu de preot. După ieșirea din închisoare s-a stabilit prin Moldova, în locurile natale, și nu l-am mai văzut niciodată. Așadar, după cum se vede, mișcarea de rezistență din țara noastră era prezentă în toate straturile societății, până și în organele de represiune ale comuniștilor.”
Și acum, să aflăm ce s-a petrecut de-a lungul anilor de pușcărie ai lui Ilie în închisoarea din Aiud.
Paie tocate și polivitamine
De cum a intrat în cameră, Nelu s-a prezentat și, cum considera că „acolo era societatea luptătorilor pentru libertate și democrație”, unde puteai să te exprimi liber, fără teamă, a încercat să prezinte evenimentele care s epetreceau pe plan internațional, ce urmau – în opinia lui Ilie – să ducă la eliberarea deținuților politici în viitorul apropiat. „Unii mi-au făcut semn să-mi țin gura, arătând spre Crăciun Ion, care stătea culcat într-un pat din fundul camerei. ”Era singurul care avea dreptul la pat, deoarece, spunea el, era bolnav. Ilie n-a ținut cont de semnele colegilor, ducându-și expunerea la bun sfârșit. După aceea, s-a îndreptat spre Crăciun și a stat de vorbă cu el, tratându-l ca pe toți ceilalți. „Am încercat să mă apropii de om, deoarece era complet izolat și nimeni nu-i mai vorbea. Întrucât îmi spunea că este bolnav, i-am dat o parte din polivitaminele ce le aveam la mine, iar restul l-am împărțit celorlalți.”. Ilie s-a străduit să păstreze bune relații cu toți camarazii. Izolarea lor a reprezentat una din preocupările majore ale administrației comuniste din închisoare. Deținuții erau ținuți în celule și camere mai mari, sub cheie, fiind scoși din încăpere doar la programul de dimineață, pentru a goli tinetele și a lua apă pentru spălat și băut. Cei care nu aveau de ispășit pedepse speciale pentru rea comportare în închisoare aveau dreptul și la o jumătate de oră de plimbare într-un țarc împărțit în mai multe compartimente, în așa fel încât deținuții din celule diferite să nu poată lua contact sau măcar să se zărească.
(continuarea miercuri, 28 mai 2025)
A consemnat Leonida Corneliu Chifu
