close

Europolis

Europolis

Tinerii ortodocși acoperă cu flori însemnele antisemite de pe sinagoga din Helsinki

Sinagoga

Sinagoga din capitala Finlandei a fost vandalizată recent cu însemne anti-semite chiar în contextul comemorării Nopții de cristal (1938).

Au fost lipite pe zidurile sinagogii abțibilde galbene în formă de stea cu cuvântul „Iuda”, cu imaginea lui Hitler și cu svastica.

Ca răspuns la aceste evenimente, tinerii comunității ortodoxe locale au organizat, sub coordonarea Pr. Heikki Huttunen, un eveniment în cadrul căruia au acoperit acele însemne cu flori.

La eveniment au fost invitate autorități precum și tineri musulmani, dar și din Biserica Evanghelică și Biserica Romano-Catolică. Au participat aproximativ 100 de persoane.

Au luat cuvântul Pr. Heikki Huttunen și un tânăr reprezentant al Parohiei Ortodoxe din Helsinki, dar și Președintele comunității Evreiești din Finlanda, Ministrul de Externe Pekka Haavisto și Ambasadorul Israelului în Helsinki.


Noaptea de cristal, numită și Noaptea cristalelor Reichului sau Noaptea sticlei sparte care a avut loc în 9 noiembrie 1938 în Germania, Austria şi Cehoslovacia a dus la uciderea a aproape 100 de persoane, distrugerea a 7.500 de firme şi magazine, devastarea a cel puţin 1.406 sinagogi şi case de rugăciune ebraice şi case particulare.

Gestapo a arestat între 25.000 şi 30.000 de tineri bărbaţi evrei şi i-a trimis în lagărele de concentrare Dachau, Buchenwald şi Sachsenhausen.

(basilica.ro)

mai mult
Europolis

În Legiunea Străină franceză se cântă “Treceți batalioane române Carpații”. VIDEO

leg

Într-o postare pe Facebook, Popa din Brastavat scrie:

“Legiunea Străină cântă Treceți Batalioane Române Carpații.
RESPECT ! Indiferent de originea lor: germani, ruşi, nepalezi, cehi, polonezi , mongoli, malgaşi, spanioli, italieni, francezi, toți cantă acest cântec minunat”.

Popa din Brastavat: Este  filmat  în curtea regimentului de instrucție a Legiunii Străine. Practic acolo începe noua viata a unui legionar. Locația este în Castelnaudary, Franța.
Glasul.info: Cum au fost convinsi colegii de alte nationalitati sa cante acest cantec patriotic romanesc?
Popa din Brastavat: Acolo era un căpitan român și el a ales acest cântec pentru compania sa. Se cânta de minim de 3 ori pe zi. Fiecare companie are cântecul ei, care de regulă e  franţuzesc…

 

 

Treceţi, batalioane române, Carpaţii !

Un cântec istoric ne-aduce aminte
Că fraţii în veci vor fi fraţi
Un cântec de luptă bătrân ca Unirea
Voi, compatrioţi, ascultaţi

Treceţi, batalioane române, Carpaţii
La arme cu frunze şi flori
V-aşteaptă izbânda, v-aşteaptă şi fraţii
Cu inima la trecători

Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă
Nădejdea e numai la noi
Sărută-ţi, copile, părinţii şi fraţii
Şi-apoi să mergem la război

’Nainte, ’nainte spre marea Unire
Hotarul nedrept să-l zdrobim
Să trecem Carpaţii, ne trebuie Ardealul
De-o fi se ne-ngropăm de vii

Cu săbii făcură Unirea, ce inimi
Spre Alba cu toţii mergeam
Toţi oamenii ţării semnau întregirea
Voinţa întregului neam

Cu toţii eram regimente române
Moldova, Muntenia, Ardeal
Fireasca Unire cu patria-mumă
Ne-a fost cel mai drept ideal

Aceasta-i povestea Ardealului nostru
Şi-a neamului nostru viteaz
Istoria-ntreagă cu lupte şi jertfe
Trăieşte-n Unirea de azi

Dreptatea şi pacea veghează Carpaţii
Şi ţara e frunze şi flori
A noastră-i izbânda, ai noştri sunt fraţii
Trăiască în veci trei culori

Vrem linişte-n ţară şi pace în lume
Dar dac-ar veni vreun blestem
Carpaţii şi fraţii sări-vor ca unul
Urmând comandantul suprem

Treceţi, batalioane române, Carpaţii
La arme cu frunze şi flori
V-aşteaptă izbânda, v-aşteaptă şi fraţii
Cu inima la trecători.

(cersipamantromanesc.wordpress.com)

mai mult
Europolis

Școala Română de lângă Turnul Eiffel

Scoala

La Paris, de 14 ani părinți și profesori reclădesc din limba română pentru copiii lor țara pe care au lăsat-o în urmă.

18.10.2019

E o duminică înnorată de toamnă la Paris, iar părinți și copii cu pelerine colorate de ploaie fac grăbiți colțul pe lângă o cafenea elegantă. Trec pe sub o boltă de piatră și dau într-o stradă liniștită, unde se aud verbe la perfect simplu, vocale moldovenești și accente de București. La câteva străzi mai încolo este Turnul Eiffel, la câțiva pași mai în față sunt Institutul Cultural Român și Ambasada României din Franța. Ușa ICR-ului se deschide pentru câteva momente și copiii intră nerăbdători. Așa începe Școala Română din Paris în fiecare duminică.

Gențiana Dănilă, una dintre mamele-veterane ale Școlii Române, spune că a așteptat ani de zile un loc unde să-și poată duce fiicele să învețe despre România și limba română. „În Anglia, unde am locuit înainte, erau școli ruse, poloneze, tot vedeam prietenele cum își duc copiii….” Ajunsă la Paris, a înscris-o pe Maria, fata ei cea mai mare, la Școala Română imediat ce a împlinit 3 ani. Asta se întâmpla în 2006, la un an după inaugurarea Școlii Române la inițiativa ambasadorului României în Franța din acea perioadă, Sabin Pop. Între timp, școala a trecut în administrarea părinților.

De 14 ani, copiii români și francezi de origine română din zona Parisului vin în fiecare duminică la Școala Română. Pe Rue de l’Exposition, în cochetul arondisment 7 al Parisului, sunt găzduiți de ICR și Ambasadă, printre artă contemporană, pliante și tăceri solemne de duminică. Timp de două ore, aici copiii învață să vorbească, să scrie, să citească, să se joace și să fie ei înșiși în limba română. Cel mai mic are 3 ani, iar cel mai mare 16. Copiii sunt împărțiți în cinci grupe, după vârstă și nivelul de limbă. Patru dintre acestea sunt similare ca nivel cu sistemul românesc – grădinița, clasa pregătitoare, școala primară și primele două clase de gimnaziu. Cea de-a cincea este un atelier de teatru pentru adolescenți, început anul trecut. Anul acesta sunt în total 60 de copii înscriși, însă cererile cresc de la an la an – și listele de așteptare odată cu ele.

„Pentru mine ar fi fost o minciună să le vorbesc în franceză”, spune Gențiana, care își aduce de aproape 10 ani cele trei fiice la Școala Română, acum în vârstă de 16, 14 și 12 ani. Nu vede cum ar putea fi autentică într-o limbă care nu e a ei.

Și Valeria Brule i-a vorbit dintotdeauna în română lui Alex, fiul ei în vârstă de 14 ani, care merge la Școala Română de la 7 ani. Tatăl lui Alex e francez, iar băiatul se consideră „100% român și 100% francez”. Mulți copii vin din astfel de familii mixte. Fără limba română, jumătate din zestrea lor culturală – bunicii, verișorii din România, amintirile din copilărie ale părinților și ale lui Ion Creangă – este ferecată. Familia lui Alex merge în fiecare an în vacanță în România. Valeria spune că nu pierd nicio stagiune a Teatrului Național din București, iar una dintre piesele preferate ale băiatului este O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale.

Tatăl fiicelor Gențianei este din Spania, părinții și fratele ei locuiesc în Statele Unite, iar ea nu ajunge în România pe cât de des și-ar dori. Asta însă o face să se înverșuneze și mai tare ca fetele ei să cunoască bine țara. Într-un an, nostalgia a ajuns așa de mare încât le-a cumpărat uniforme școlare românești, „din acelea cu pătrățele, care nouă nu ne plăceau când eram elevi”.

La scurt timp după ce ambasadorul Sabin Pop și-a terminat misiunea în Franța, ambasada a renunțat la organizarea cursurilor de română pentru copii la Paris. Până atunci, ambasada se ocupa de tot, de la angajarea profesorilor până la organizarea serbărilor. Părinții s-au trezit atunci într-un „vid administrativ”, povestește Gențiana. În 2010 au înființat o asociație pentru a administra școala. Toți părinții copiilor de la școală devin membrii voluntari prin plata unei cotizații anuale de 320 de euro, care, alături de fonduri nerambursabile de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni pentru care aplică în fiecare an, acoperă salariile profesorilor și alte cheltuieli organizatorice.

Începutul asociației a fost ca inventarea unei noi limbi. Părinții au păstrat legătura cu Ambasada, însă dintr-o dată fiecare sală trebuia negociată, fiecare mișcare familiară, regândită. „A fost complicat, însă încet, încet și cu… abnegație am reușit să răzbatem”, spune Gențiana.

În mica curte interioară a ICR-ului, o fetiță se uită mirată la aparatul de fotografiat. Astăzi li se fac poze pentru albumul Școlii Române și de la etaj dau năvală în hol copii dintr-o altă grupă „ca turcii”, remarcă un părinte. Curtea se deschide într-o sală de expoziții, cu George Enescu, Elvire Popesco, Constantin Brâncuși și Emil Cioran reprezentați în variantă pop-art pe perete de artista Augusta de Schucani, și cu o masă lungă plină de manuale și copii. Unul câte unul, trec singuri pragul către curtea interioară și stau la poză, mici tătari stingheri și senini.

„Ridichea era lampa aceea din colț”, povestește Oana Troneci, care e de șapte ani profesoară la Școala Română din Paris. Cu o săptămână în urmă, a pus în scenă alături de grupa pregătitoare de copii de 5-6 ani povestea ridichii uriașe în sala lor mică de la etajul ICR-ului, după ce au vizionat-o pe YouTube. „Trăgeam toți și pisica și bunica și ridichea”, râde ea. Cursurile la Școala Română sunt un fel de mătuși de gașcă ale lecțiilor clasice din România. Pornesc de la manualele standard din care fac exerciții de vocabular, dar și de gramatică pentru cei din grupa de gimnaziu, și învață să scrie, să citească și să se exprime în română, după care izbucnesc în cântec, dans și joc. Odată ce au descoperit Țară, țară vrem ostași, copiii au renunțat la a vorbi franceză între ei în pauze. În funcție de perioada anului, fac ateliere de confecționat mărțișoare și felicitări de 8 martie, de pictat ii și decorat ouă de Paște. „Îmi place ambianța de aici”, spune Maria-Elena în vârstă de 10 ani, de la grupa de gimnaziu, „pe profesoara mea o cheamă Sanda și e foarte zen”. Teodor, colegul ei de 9 ani, o aprobă și adaugă că „aici e un mare spirit de echipă”.

Mihail Logofătu, care predă la grupa copiilor de 7-8 ani, echivalentă cu școala primară, și ține atelierul de teatru al școlii, speră că nu e văzut de copii ca un profesor de la școală. Îmbrăcat în tricou și blugi negri, se plimbă energic de-a lungul mesei la care stau copiii din sala de expoziții și vorbește cu ei despre cuvântul aromă, despre foi, feuilles și frunze colorate, despre toamna de afară și toamna din poezia pe care o citesc. „Sunt ca un frate mai mare”, spune el.

Serbările de Crăciun de la Școala Română din Paris sunt „serbările alea românești, pe scenă, cu microfon…”, spune Valeria Brule. Însă serbările de Crăciun de la Școala Română ar putea fi categorisite ca serbările tradiționale doar dacă la serbările tradiționale copiii ar dansa Ciuleandra sau ar recita „Nu contează cât de lung am părul / Ci contează cât și cum gândesc” încadrați de o arcadă măreață pe scena din Sala Bizantină de spectacole a Ambasadei României la Paris. Toamna trecută, Mihail povestește că au ascultat împreună cu copiii mai multe melodii românești, precum Pământul deocamdată sau Lioară, lioară, și, când unui copil îi vorbea o melodie, alegea să pregătească versurile respective ca poezie pentru Crăciun. „Răspunsurile sunt mereu ale lor”, spune el.

Actor de meserie și de trei ani profesor la Școala Română din Paris, tot Mihail predă și atelierul de teatru pentru adolescenți, de după-amiaza. La atelier fac dezbateri, jocuri și improvizație și pregătesc un text pentru serbarea de Crăciun. În trecut au pus în scenă piese alese împreună, precum Amalia respiră adânc sau un fragment din Avarul. Îi place atelierul pentru că îi place să se joace și consideră că așa descoperă și el, și copiii, ceva despre ei înșiși. Însă, cu cât cresc, copiii renunță la Școala Română fie pentru că au din ce în ce mai multe teme pentru școala franceză, fie pentru că își pierd interesul. Anul acesta la atelier au rămas doar Maria, Alba și Ileana, cele trei fiice ale Gențianei.

* * *

Pe holul ICR-ului, Elena Miu roiește în jurul ferestrei care dă în curtea interioară. Este trezorierul asociației de părinți, cea care ține banii și ciocolata. După ce sunt gata pozele, copiii care au fost cuminți, adică toți, aleargă către ea pentru o bomboană Kinder și un zâmbet. Alături de Elena, actualul consiliu de administrație e format din Monica Beuran, pentru care anul acesta e al treilea ca președinte, și Diana Gerard-Nițu, secretara asociației.

Succesul Școlii Române a devenit principala lor provocare. De când a fost înființată, numărul înscrișilor s-a triplat. Spațiul însă a rămas același: trei săli la ICR și o sală de Ambasadă, iar an de an, listele de așteptare devin din ce în ce mai lungi. Cu toate acestea, a se muta nu e o opțiune. Școala e acum găzduită gratuit de ambasadă și ICR. O chirie în centrul Parisului nu ar putea fi acoperită din cotizații, iar un spațiu în suburbie ar fi prea greu accesibil pentru toată lumea. Acasă pentru Școala Română din Paris trebuie să rămână Rue de l’Exposition. Ca să ajungă și la alți copii, consiliul se gândește însă la înființarea unor cursuri gratuite de limbă română în școlile din suburbiile pariziene, cu ajutorul Institutului de Limbă Română din București. „Sunt niște doamne foarte destoinice în consiliu, tinere și sprintene”, gata să treacă școala prin orice probă, spune Gențiana.

Pe harta Franței – țara ce găzduiește a șaptea diaspora română ca mărime din lume, cu peste 100.000 de emigranți, conform datelor OECD din 2016 – mai există și alte școli unde copiii pot învăța româna. Școala Română din Bordeaux, administrată de asociația Centrul Franco-Român de cooperare economică și culturală, oferă cursuri și ateliere de limbă și cultură română, dar și de filosofie și sport, cu sprijinul ambasadei. Acest model de educație prin joc de la Paris și Bordeaux e urmat și de Școala Română din Lyon. De asemenea, aceasta oferă acces copiilor și la Biblioteca Consulatului General al României la Lyon, de unde pot împrumuta cărți de povești, volume de poezii, romane, dicționare ilustrate și CD-uri audio în limba română.

În jurul școlii din Rue de l’Exposition s-a creat o mică Românie la Paris. Cât timp copii sunt la cursuri, „mergem la o cafea, mai punem țara la cale”, zâmbește Monica. Unii locuiesc în banlieues, suburbiile Parisului, și fac o oră cu mașina până în centru. Cu toate acestea, rareori lipsește cineva de la Școala Română, fie că e vorba despre cursuri, serbările de Crăciun sau picnicurile din fața Turnului Eiffel. „E un feeling fain când vezi că se păstrează tradițiile, comunitatea”, spune Mihail, „de obicei, așa e doar la biserică.”

(Irina Anghel – scoala9.ro)

mai mult
Europolis

Cultura si civilizatie

colloseum

Raportul dintre cultura si religie necesita in prealabil o lamurire a termenului de cultura asa cum va fi folosit in dezvoltarile noastre. N-ar fi nevoie de aceasta lamurire daca termenul ar intruni in circulatia uzuala un consens unanim. Cum insa cultura e cuprinsa adesea in civilizatie, cuvant care, la randul lui, descrie o adevarata nestatornicie de sens si cum chiar in notiunea de cultura, dupa ce am separat-o de civilizatie, trebuie deosebite mai multe procese, se impune sa alegem din aceasta varietate de intelesuri pe cel mai potrivit sa stea in raport cu religia. Sarcina nu e mai usoara decat oricare alta cand se cere sa definesti lucruri ce par de la sine intelese.

Sa folosim mai intai procedeul obisnuit dupa care un lucru se defineste prin ceea ce el nu este. Astfel culturii i se opune ca termen contrar sau ca linie de delimitare natura. Cultura nu e totuna cu natura, fiindca e altceva decat ea. Cu aceasta insa n-am definit nimic, dar am ridicat o dificultate in plus: aceea pe care o reprezinta cuvantul natura. Trebuie sa stim mai intai ce e natura ca sa stim apoi ce nu e cultura. Natura e un concept fundamental cu care lucreaza stiinta si filosofia. Ar fi desigur interesant sa cautam in stiinta si in filosofie o definitie a acestui concept fundamental. Cum stim insa ca nu ni s-ar servi una, ci mai multe, va trebui sa renuntam de teama sa nu ne pierdem intr-un haos de formule, si sa apelam mai degraba la luminile teologiei. Teologia face o prima distinctie in conceptul de natura, deosebind o natura necreata, care e natura lui Dumnezeu, si o natura creata, care e natura lumii. In acest al doilea inteles, termenul de natura e identic cu acela de faptura sau de creatura. Si atunci, prin natura, in sens obisnuit, se intelege totalitatea fapturilor lui Dumnezeu, adica mineralul, planta, animalul, omul si ingerul, cu alte cuvinte: universul celor vazute si al celor nevazute. Sa observam ca in aceasta ierarhie a naturii create, ierarhie care nu e numai de grad, dar si de esenta, -fiindca e vorba si de materie si de spirit, – cultura nu intra. Ea e, prin urmare, altceva decat natura! Natura e creatia lui Dumnezeu; cultura e creatia spiritului omenesc. Nici minereul, nici planta, nici animalul si nici ingerul nu creeaza, cultura. Numai omul. In scara cosmica a fapturii, cultura e deci un atribut specific al omului.

Omul insusi e natura, dar natura materiala si spirituala totdeodata si, prin aceasta dualitate, inzestrat cu privilegiul unic de a fi microcosmos in marele cosmos al iui Dumnezeu, adica de a rezuma in fiinta lui lumea vazuta si nevazuta. in el fuzioneaza pe de o parte mineralul, planta si animalul, iar pe de alta natura spirituala a ingerului. Omul e inger in trup sau. mai exact, a fost creat pentru a fi inger in trup. adica spirit exprimat in forma materiala si materie exprimata in forma spirituala. Univers in. miniatura si logos in miniatura, adica un logos creat spre deosebire de Logosul necreat al lui Dumnezeu. Privilegiul unic de a fi microcosmos ii da libertatea de miscare in amandoua ordinele de existenta, putand sa gandeasca lucrurile materiale in forme abstracte si sa simbolizeze pe cele spirituale in forme concrete. Dupa Dumnezeu si de la Dumnezeu, el singur are facultatea de a crea in spirit sau de a zamisli cultura.

Luand astfel natura ca linie de delimitare, putem spune despre cultura ca tot ceea ce creeaza omul cu elemente din natura, dar in afara de natura, in vederea necesitatilor practice sau a scopurilor ideale, potrivite cu firea lui proprie. Aceasta definitie cat se poate de larga are avantajul ca inglobeaza toata productia ce distinge pe om de restul naturii. Un plug sau un avion sunt facute cu elemente din natura cum e lemnul sau metalele; dar nici plugul, nici avionul nu se gasesc in stare de natura. Ele sunt nascocite si mestesugite de puterea spiritului pentru a sluji scopurilor practice ale vietii omenesti. O pictura e facuta cu elemente din natura, cum sunt culorile; o simfonie cu elemente din acelasi rezervor, cum sunt sunetele; dar nici pictura si nici simfonia, care corespund unor aspiratii superioare, nu se gasesc in stare de natura. Prin tot ce creeaza omul, combinand si transformand elementele, se manifesta nazuinta de a stapani natura vazuta, fie in scop practic de a o folosi cantitativ, fie in sensul spiritual de a o depasi calitativ. Creatia de caracter practic slujeste mai mult instinctului de conservare, care nu e ceva specific omenesc, ci biologic indeobste; si ca atare ea nu intra direct in consideratia raportului cu religia care, dincolo de conservare, urmareste desavarsirea spirituala a omului. Din acest punct de vedere, definitia noastra are neajunsul de a fi prea larga si de a cuprinde si lucruri indiferente discutiei ce ne-am propus. Creatia practica se diferentiaza de natura ca punct de plecare, intrucat isi are izvorul in spiritul omenesc; dar considerata in finalitatea ei, ne apare ca o intrare tot mai adanca si mai excesiva in natura materiala pentru a ramane in ea; -ceea ce contrazice nu numai ideea de religie, dar si ideea de cultura propriu-zisa. Obiectul adevarat al unei definitii a culturii trebuie sa fie ceea ce depaseste natura in mod calitativ spiritual, fie si numai simbolic daca nu real. Caci prin cultura omul depaseste natura in masura in care se depaseste pe sine, chiar daca n-ar intreprinde aceasta incercare decat pe plan imaginativ.

E necesar, prin urmare, sa alegem un termen pentru creatia practica si un altul pentru creatia spirituala. Dar cu aceasta intram in domeniul cel mai arbitrar pe care ni-l ofera limba intelectuala. In circulatia uzuala sunt doi termeni, acela de cultura si acela de civilizatie, care isi disputa intaietatea, incalcand unul domeniul celuilalt, identificandu-se uneori, excluzandu-se alteori, modificandu-si intelesul de la epoca la epoca si de la popor la popor. In limba romaneasca, desi om civilizat nu inseamna neaparat si om cult, precum omul cult nu e totdeauna si civilizat, cei doi termeni de cultura si civilizatie se intrebuinteaza in mod sovaielnic si confuz pentru a designa unul si acelasi lucru. In limba franceza, domina cel de civilizatie cu un sens felurit de la o epoca la alta. In limba germana, domina cel de cultura cu un inteles mult- mai cristalizat, dupa ce a renuntat sa cuprinda si domeniul civilizatiei.

Foarte instructiva prin faptul ca ilustreaza confuzia fara sa ne-o lamureasca e cartea intitulata Civilisation – le mot et l’idee, care cuprinde referatele si discutiile mai multor invatati, istorici, etnologi si sociologi, adunati in congres international anume pentru a defini ce e cultura si ce e civilizatia. Pretioasa prin eruditia pusa la contributie de colaboratorii care au alcatuit-o, aceasta carte e, prin multimea definitiilor si a criteriilor propuse, o dezamagire pentru cine si-ar inchipui posibilitatea unui acord universal pe temeiul stiintelor amintite.

Pornind sa demonstreze existenta unei civilizatii sau a unei culturi universale ca un bun comun al omenirii, dincolo de granitele etnice, invatatii angajati in discutie nu sunt de acord nici asupra universalitatii, nici asupra criteriilor distinctive ale civilizatiei. Elementele erudite puse in joc ne arata, dimpotriva, arbitrariul ce domneste in folosirea celor doi termeni de cultura si de civilizatie.

Sa imprumutam cateva exemple. In limba franceza, cuvantul civilizatie, intrebuintat dupa cum sustine Lucien Febvre numai de la 1766 incoace, e insarcinat succesiv cu felurite intelesuri. Cel dintai e unul de caracter social-moral si vrea sa arate un anume raport al individului fata de societate, ceva care il distinge de primitivitate si de grosolanie. Civilizatia ar fi deci regula multipla a vietii in societate, opusa starii de barbarie. In acest sens e sinonima cu politetea, cuvant mult mai vechi in-limba franceza si care vine de la grecescul politeia. In treacat sa adaugam ca ar fi interesant de studiat timpul si imprejurarile in care cuvantul politesse se incetateneste in limba franceza. In Evul Mediu bizantin politeia are acelasi inteles si e foarte verosimil ca atat termenul cat si manierele, pe care le reprezinta, sa fi trecut de la Bizant in Apus, mai ales dupa ce cruciatii descoperisera rafinata viata a imperiului rasaritean. E stiut ca in aceasta vreme Bizantul da tonul manierelor in Occident.

De la purtarea in societate, cuvantul civilizatie se extinde apoi la intregul domeniu al activitatilor omenesti, ce alcatuiesc obiectul istoriei. Aceasta mai ales de cand Francois Guizot” scrie faimoasele carti despre Civilizatia in Franta si despre Civilizatia in Europa, care au fost pe vremuri traduse si in romaneste. Guizot e un rationalist fantezist, care isi imagina ca nu exista decat o civilizatie universala, ca un bun comun la care participa omenirea intreaga.

Teza lui e rasturnata de rezultatele noilor stiinte, ca etnologia si sociologia care, studiind popoarele primitive, dau la iveala o suma de alte civilizatii, care de care mai variate, a caror existenta distruge iluzia de unitate a civilizatiei umane. In fata acestei situatii neprevazute, termenul francez se insarcineaza cu un nou si bizar inteles, cuprins in expresia paradoxala de „civilizatia necivilizatilor”. In stiinta franceza contemporana, expresia aceasta e consacrata. Dar atunci primitivitatea sau barbaria cu care navaleste noul sens in termenul de civilizatie nu distruge vechiul lui inteles de politete, precum varietatea rudimentara a continutului recent nu anuleaza sensul integral pe care i-l daduse Guizot? Sensurile termenului de civilizatie au ajuns astfel la un nonsens.

Sa imprumutam un alt exemplu din limba germana, pe care ni-l inlesneste referatul lui E. Tonnelat, tot in cartea Civilisation.

In cartea sa Idei pentru filosofici istoriei omenirii, Herder intelege prin cultura cam acelasi lucru ca Guizot prin civilizatie. Exista, dupa Herder, o singura omenire alcatuita din popoare, cu destinatia unica a perfectiunii. Singur omul perfectibil dintre toate creaturile pamantului si el se poate sui cu voia lui Dumnezeu, pana la desavarsirea divina. Cultura nu e altceva decat suma cuceririlor omenesti, care sunt tot atatea trepte suitoare catre perfectiune. Primul act de superioritate a omului asupra naturii e domesticirea animalelor si cultivarea pamantului, apoi dezvoltarea comertului, a stiintei si a artelor si in sfarsit, organizarea de stat. Dar cu aceasta, limita perfectiunii n-a fost atinsa fiindca, dupa Herder, omul continua sa se desavarseasca si dincolo de moarte, in alta planeta. Prin urmare, exceptand dinamismul launtric, pe care i-l dau ideea crestina de perfectibilitate si vizionarismul biblic, conceptia lui Herder despre cultura e totuna cu aceea a lui Guizot despre civilizatie. Amandoua incap in definitia pe care am dat-o culturii cand am spus ca ca e tot ceea ce creeaza omul cu elemente din natura, dar in afara de natura, in vederea necesitatilor sau a scopurilor ideale, potrivite cu firea lui proprie. Definitia noastra insa, ca sa nu zicem a lui Herder sau a lui Guizot, cuprinde lucruri luate cu toptanul, de vreme ce nu tot ce creeaza omul e menit sa-l ridice mai presus de natura. Caci daca plasmuieste valori ideale si dezinteresate dintr-un elan de inaltare spirituala, el face si lucruri de caracter practic din impulsul biologic al conservarii, adica al ramanerii in natura data.

Distinctia aceasta intre creatia practica si creatia spirituala necesita o disociere de termeni, la a caror alegere nici Guizot si nici Herder nu ne ajuta cu nimic. Daca in limba franceza cuvantul cultura e folosit abia de curand, termenul de civilizatie detinand monopolul intelesurilor, chiar cand acestea sunt contradictorii, in limba germana termenul de cultura n-are totdeauna intelesul integral sau universal, pe care l-am gasit la Herder. Astfel bunaoara, complexul inmanunchiat de Herder intr-o singura notiune apare la Wilhelm von Humboldt determinat prin trei cuvinte deosebite: Civilisation, Kultur si Bildung. Civilizatia e luata acum in inteles de cuceriri materiale, datini si moravuri, asezaminte sociale, care umanizeaza pe individ si dezvolta bunele sentimente intre popoare. Cultura inseamna aproximativ aceleasi lucruri, ridicate insa pe un plan superior, unde omul, liber de ideea interesului, se dedica stiintei si artelor. Iar Bildung reprezinta intelesul subiectiv al culturii, ca putere de modelare launtrica, intelectuala si morala, din care rezulta in cea mai ampla forma personalitatea. Dupa Wilhelm von Humboldt, prin urmare, conceptului de civilizatie i se atribuie materialitate, sociabilitate si interes, iar conceptul de cultura apare purificat si ridicat in sfera idealitatii lipsite de interes.

Nu e de prisos sa adaugam ca, in gandirea germana, disocierea operata in notiunea globala de civilizatie e urmata de o a doua disociere, care consta din desfacerea conceptului de cultura din vagul universalist si asezarea lui pe temelia concreta a etnicului. Cultura ca unitate universala e o abstractiune teoretica tot asa cum e umanitatea. In realitatea concreta exista culturi felurite precum exista neamuri felurite. Mai inainte ca etnologia sa ne demonstreze acest adevar, in lumina caruia se topeste frumoasa iluzie a universalitatii culturii si civilizatiei, romanticii germani au operat aceasta disociere proclamand geniul etnic ca generator de cultura si atribuind natiunii aceasta inalta misiune, ca justificare suprema a existentei. Fichte, Schlegel si Novalis asociaza cu geniul etnic religia, pentru a pregati o atmosfera cat mai pura si mai prielnica dezvoltarii culturii. Specificul etnic se accentueaza in conceptia lui Goethe, care vede in personalitatea creatoare de arta expresia reprezentativa a colectivitatii nationale. Discipolul sau din vremea noastra, Oswald Spengler reia cu mare rasunet aceasta idee si reduce cultura la un organism local asemenea plantelor, ce nu se pot dezvolta decat intr-un anume loc si sub un anume cer. Cu Spengler, universalismul vechiului concept capata una din cele mai tari lovituri; vaga „cultura umana” e inlocuita cu aparitiile concrete, determinate in timp si spatiu, ale culturilor istorice. Tot Spengler e cel care face deosebirea categorica intre cultura si civilizatie, intelegandu-le ca etape succesive in dezvoltarea aceluiasi grup etnic. Cultura primeaza ca tineretea, civilizatia urmeaza ca batranetea. Cultura e primavara creatoare de stralucite infloriri; civilizatia e sleirea fortelor si decadenta in forme rigide, care dezumanizeaza si dizolva societatea nationala.

Autorul acestei teorii a fost acuzat de pesimism din pricina concluziei negative ce se poate trage, fara voia sa, pe seama vitalitatii viitoare a poporului german. Dar nu e mai putin adevarat ca o cultura moare cu poporul care a zamislit-o. Sunt cazuri insa cand ea supravietuieste ca putere fecunda pentru alte culturi si aceste cazuri le determina rasa si religia. Recunoasterea in rasa latina bunaoara face sa supravietuiasca cultura antica intr-o masura oarecare. Dar rasa singura nu e un criteriu al supravietuirii, fiindca bunurile antichitatii au fost salvate si repuse in circulatie mai intai de religia crestina si numai tarziu dupa aceea recunoscute in constiinta de rasa. Adevarata putere care da supravietuire unei culturi si o vehiculeaza mai departe e religia. Aceasta se poate vedea cu deosebire in sfera ortodoxiei, unde poporal bizantin stins -demult, cultura creata de el continua sa traiasca si sa fecundeze sufletul unor popoare de rase deosebite, dar de aceeasi credinta. Cand unui popor insa nimeni nu-i mosteneste religia, nici cultura nu i-o mosteneste. E cazul vechiului Egipt, ale carui vestigii culturale exista prin muzeele lumii fara sa supravietuiasca, fiindca nimeni nu se simte fecundat de duhul lor straniu si mort o data pentru totdeaunax! V. Spengler are deci numai partial dreptate cand teoretizeaza moartea unei culturi o data cu a poporului care a produs-o. Si tot astfel e in deosebirea pe care o face intre civilizatie si cultura. Dezvoltarea monstruoasa a industrialismului modern a creat un mod de viata artificiala, care nu corespunde nici vechiului concept de civilizatie si nici culturii. In industrialism, omul e victima excesului de tehnica mecanica. Atmosfera dura si metalica il departeaza deopotriva si de natura si de cultura si-i imprumuta o armura de salbaticie, ce ne da dreptul sa vorbim de o civilizatie care rebarbarizeaza. S-a zis, impotriva lui Spengler, ca excesul de tehnica va duce la eliberarea omului si la ragazul pentru- cultura. Experienta imediata ne arata o pravalire pe povarnisul distrugerii, intrucat binefacerile tehnicii sunt mult inferioare dezechilibrului general, pe care il provoaca, si monstruosului cortegiu de rele pe care il contine. De acord cu Spengler in ce priveste distinctia dintre cultura ca suma a valorilor ideale si civilizatia identificata in tehnica moderna, ne gasim in dezacord cand, concepe aceasta deosebire ca un raport de succesiune cronologica. De fapt acest raport exista in moduri variate. Nu se poate vorbi, pana acum cel putinte o cultura americana, dar exista in continentul nou o formidabila civilizatie tehnica. Si invers, nu exista in India civilizatie in sens european, dar exista de mii de ani o impresionanta cultura indiana, intre tarile Europei, daca sunt unele unde s-ar putea aplica succesiunea pesimista dintre cultura si civilizatie, sunt altele tinere, de-abia chemate la viata istorica, unde nimic nu ne impiedica sa concepem civilizatia si cultura in raport de simultaneitate. Cultura, ca fenomen spiritual si ca expresie a personalitatii etnice, diferentiaza popor de popor; tehnica insa, ca expresie a vietii materiale, e uniforma si contine, mai mult decat filosofia chiar, principiul generalizarii, al unei generalizari concrete si efective. Produsele ei se pot repeta la infinit, sunt impersonale, internationale, sunt valabile pretutindeni la fel. Produsele culturii insa nu se pot reproduce ca o masina care, odata inventata, se repeta in milioane de exemplare si s-ar putea folosi fara sa angajeze sunetul. O filosofie ca a lui Platon, o panza de Leonardo, un roman de Dostoievski, o statuie de Michelangelo sau o simfonie de Beethoven s-au creat o data pentru totdeauna, ca exemplare unice, fara repetitie. Maretia lor sta in unicitatea lor si in atractia spre inaltimile simbolice, pe care o exercita asupra sufletelor. Ele nu se reproduc obiectiv ca masinile, ci subiectiv, ca asimilare contemplativa, ca modelare launtrica, spirituala si invizibila. Cultura si civilizatia pot deci sa existe in raport de simultaneitate pe cele doua planuri deosebite ale vietii, cel spiritual si cel material. Dar caracterul lor atat de diferit ne indreptateste sa inlaturam pentru totdeauna confuzia de a vorbi de cultura cand ne gandim la civilizatie si de a vorbi de civilizatie cand ne gandim la cultura. Pentru o tara ca a noastra, unde se pun in mod egal problemele de cultura spirituala si problemele de civilizatie materiala, socotim ca e o necesitate de orientare sa facem aceasta deosebire, dictata de natura lucrurilor si de faza evolutiva prin care trecem: Civilizatia e internationala si o putem adapta la nevoile vietii noastre materiale ca de la primitiv la organizat si de la rudimentar la perfectionat. Imitatia corectata de fizionomia tarii e legea ei elementara. Cultura insa implica neaparat modul original al personalitatii noastre etnice. Legea ei nu poate fi imitatia, ci autohtonia.

Cultura numim intreaga suma a acelor dezvoltari ale spiritului, care se nasc spontan si nu au nici o pretentie la o valorificare universala sau constrangatoare” – zice Jacob Burckhardt, care nu e numai celebrul istoric al Renasterii italiene, dar si un admirabil filosof al istoriei.

Caracterul de spontaneitate atribuit creatiilor de cultura in aceasta definitie ne arata legatura lor intima cu insasi esenta spiritului, care e libertatea. Cultura nu se decreteaza, ea se naste. Nasterea aceasta, care se numeste de obicei inspiratie, e de-a pururea o taina vecina cu divinitatea, ce scapa incercarilor de explicatie. Dar odata nascuta, cultura se poate calauzi. Cand Burckhardt ii atribuie mai departe lipsa de pretentie la universalitate si neconstrangere, o face in primul rand pentru ca defineste cultura in raport cu statul si cu religia. Dupa el, trei mari puteri caracterizeaza istoria: statul, religia si cultura. Statul si religia sunt constantele istoriei, fata de care cultura e o putere in necontenita miscare, in creatie continua: totusi neprevazuta. Ea n-are pretentie la valorificare universala sau constrangatoare in comparatie cu statul, care e totdeauna constrangator si uneori cu pretentii de universalitate, si cu religia universala prin esenta si uneori constrangatoare. Lipsa de universalitate vine de asemenea din caracterul cel mai izbitor al unei culturi, care e limba. „in fruntea tuturor culturilor. – zice Burckhardt – sta o minune: limbile!” Si cum limba e certificatul de autenticitate al geniului etnic, se intelege ca fizionomia unei culturi o da originalitatea nationala. Suma tuturor creatiilor spirituale, ce alcatuiesc cultura, e specificata de Burckhardt in felul urmator: artele in numar de cinci: poezia, muzica, pictura. sculptura si arhitectura, plus stiintele si filosofia.

Astfel domeniul culturii, atat de larg in conceptul de civilizatie franceza sau in definitia lui Herder, se separa de activitatile materiale, sociale, practice si utilitare, care raman civilizatiei, si se restrange a activitatile superioare ale spiritului, de ordin ideal si gratuit, – adica la ceea ce trebuie sa intelegem prin termenul de cultura.

Izoland notiunea culturii de zona practica a civilizatiei in regiunea superioara a gratuitatilor spirituale, ea continua totusi sa ramana un complex pe care e necesar sa-l descompunem in elementele constitutive pentru o si mai limpede determinare a sensului. Din ce consta acest complex sau care sunt clementele lui constitutive ? Raspunsul nu e greu de dat. Complexul cultural se poate descompune in trei procese sau trei momente felurite: creatia, difuzarea si asimilarea. Esentiale sunt cel dintai si cel din urma, difuzarea nefiind altceva decat modul de a mijloci asimilarea creatiei.

Dintre, toate, creatia detine rolul primordial, fiindca fara ea nu exista nimic de difuzat si de asimilat.- Creatia culturala e sarcina providentiala a geniilor si a talentelor. Nu e poesie fara poeti, nici muzica fara compozitori, nu e pictura fara pictori, nici sculptura fara sculptori sau arhitectura fara arhitecti, precum nu e stiinta fara savanti si nici filosofie fara cugetatori. Creatia exista mai intai in acesta elita spirituala a fiecarui neam, ochii de foc prin care sufletul colectiv priveste vesnicia in fata si bratele au piscuri catre cer, manie aburi, neamurile au sfintii credintei si geniile culturii.

Al doilea moment e difuzarea. Cartea si talmacitorii ci, expozitiile si reproducerile artistice, muzeele, instrumentistii muzicali si cantaretii, teatrul, cinematograful, radiodifuziunea si mai ales scoala de toate gradele constituie laolalta mijloacele de difuzare a culturii. Nu trebuie sa insele pe nimeni faptul ca gloria se acorda mai usor interpretilor decat creatorilor. Oricat de celebru ar fi un interpret, actor, virtuos vocal sau instrumental, el nu e altceva decat un reproducator sau un difuzor, o anexa a geniului care a plasmuit ceea ce al doilea interpreteaza.

Al treilea moment e asimilarea valorilor culturale, puse la indemana multimii prin difuzare. Asimilarea e un proccs de nivelare in sus. Cand se vorbeste de actiunea culturalizarii, pe buna dreptate se rosteste expresia de ridicare a maselor. Ridicare unde altundeva decat la inaltimile cucerite de plasmuirile geniilor neamului ? Am spus ca daca tot omul poarta in spirit chipul lui Dumnezeu, gradul natural cel mai inalt al acestui chip e geniul, precum sfantul e gradul cel mai inalt de asemanare morala. De aceea, geniului ii atribuim o tainica solie profetica, nu de a mantui lumea ci de a-i sugera prin puterea de seductie a operei lui ordinea eterna unde religia indica plinatatea scurtei noastre vieti pamantesti. Asimilarea culturala e o ridicare in spirit pana la marginea lumii. In largul ideal de unde se poate vedea in jos mai limpede sensul lucrurilor din lume, fiindca sunt privite din vecinatatea cerului. Deplin in sine, procesul creatiei culturale se multiplica la infinit prin reproducerea subiectiva, care e asimilarea, prin modelarea launtrica a multimii sub puterea de seductie a artei, a stiintei si a filosofiei.

Evident, nu numai geniile nationale pot oferi substanta nobila de asimilat. Ea poate fi imprumutata, cum este, si de aiurea. Dar orice opera streina poarta in ea, pe langa sensul simbolic de valoare generala, un imponderabil specific, care e al locului de unde vine si al neamului care o trimite. De fapt tocmai acest element specific al afinitatii de rasa inlesneste sau stanjeneste comunicarea valorii inalte a operei. Efectul asimilarii e mult mai adanc in comunitatea de rasa decat in afara de ea. Oricat ne-ar seduce o opera straina, intre noi si ea ramane un strat oarecum nefamiliar, care e tocmai elementul de care vorbim. Presupunand un proces de asimilare culturala hranit numai din substanta imprumutata, in mijlocul unui neam care ar dispune de un desavarsit aparat de difuzare, neamul acela s-ar putea numi cultivat -cultivat prin imitatie – dar un neam de cultura nu s-ar putea numi in nici un caz. Singur procesul de difuzare si de asimilare nu ofera titlul de proprietate unei culturi.

Ca sa vorbim in mod cat mai vag, cultura e un raport simbolic cu inaltimea transcendenta. Dar un raport exprimat de puterile proprii ale neamului respectiv. Cine nu are o cultura nationala dovedeste incapacitatea de a-si crea acest raport propriu. De aceea proprietatea unei culturi o intipareste procesul creatiei. Elita producatoare de bunuri spirituale constituie justificarea naturala, pe care popoarele o aduc in fata eternitatii. Si cu cat geniile sunt mai reprezentative, adica cu cat contin mai adanci afinitati si aderente cu rasa, cu atat inaltele lor cuceriri se comunica mai efectiv multimilor.

Bineinteles, o definitie a culturii se poate da avand in vedere totalitatea proceselor acestora de creatie, difuzare si asimilare. Acest punct de vedere insa, etnologic sau sociologic, e mai mult statistic sau cantitativ. Dar, in definitia culturii, pe noi ne intereseaza in primul rand calitatea spirituala a valorilor ei si aceasta ne determina sa ne concentram atentia asupra momentului creatiei si asupra factorilor care zamislesc cultura. Momentul acesta e esential; celelalte sunt secundare. Caci dupa chipul creatorilor sunt plasmuirile lor si dupa chipul plasmuirilor acestora se modeleaza masele chemate la cultura. Lucrul acesta intereseaza cu deosebire religia.

Daca la temelia culturii vedem cu Burckhardt un impuls de spontaneitate si daca in sensul ei descifram cu Herder un cian de perfectibilitate, ne gasim, prin aceasta, in stransa vecinatate cu religia. Cultura exprima un raport simbolic cu cerul; religia un raport real. Dar intre acest simbol si aceasta realitate nu exista o distanta de netrecut, de vreme ce realitatea arunca lumina si inteles asupra simbolului corespunzator.

Izvorul, captat din munte si adus in vale, tasneste in stralucitoarea jerba de apa a unei fantani arteziene. Admirand aceasta suire lichida, ce se sfarama in pulbere argintie sub cerul albastru, stim totdeauna ca ea e impinsa de legea fizica sa atinga din nou, nivelul superior de unde s-a coborat: in stradania ei ce pare insufletita de un avant nedomolit, e parca un semn ce ne „murmura si noua povestea unor inaltimi pierdute, a caror nostalgie o purtam in suflet. Geniul, care e prin excelenta chipul lui Dumnezeu in aceasta lume a pacatului si a mortii, indeplineste parca o solie cereasca de a ne aminti prin plasmuirile pe care le impinge catre perfectiune, culmile pierdute candva de om si de a ne reaprinde in inima nostalgia lor.

Nichifor Crainic

(crestinortodox.ro)

mai mult
EuropolisPromovate

Consiliul Afaceri Externe, 14/10/2019

Council2

Principalele rezultate

Siria

Consiliul a discutat despre Siria din perspectiva celor mai recente evoluții din această țară. Geir Pedersen, trimisul special al ONU pentru Siria, a furnizat informații miniștrilor cu privire la procesul politic. Acesta i-a informat cu privire la activitățile sale din perioada premergătoare primei reuniuni a Comisiei constituționale programate pentru sfârșitul lunii octombrie. De asemenea, acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la riscurile acțiunii militare a Turciei din nord-estul Siriei pentru procesul politic. Miniștrii afacerilor externe și-au reafirmat sprijinul deplin față de eforturile depuse de trimisul special.

Miniștrii afacerilor externe au discutat apoi despre acțiunea militară a Turciei în nord-estul Siriei și au adoptat concluzii prin care au condamnat-o. Reamintind decizia adoptată de unele state membre de a stopa imediat acordarea de licențe pentru exportul de arme către Turcia, statele membre s-au angajat în favoarea unor poziții naționale puternice în ceea ce privește politica lor în materie de export de arme către Turcia, în temeiul dispozițiilor Poziției comune 2008/944/PESC privind controlul exporturilor de arme.

Există un angajament clar din partea tuturor statelor membre în favoarea unor poziții naționale puternice în ceea ce privește politica lor în materie de export de arme către Turcia, în temeiul dispozițiilor Poziției comune privind controlul exporturilor de arme. Aceasta înseamnă că politica de export este suspendată. […] Acest mecanism permite luarea în mod imediat de decizii, care pot fi adoptate la nivel național și coordonate la nivel european.

Federica Mogherini, Înalta Reprezentantă pentru afaceri externe și politica de securitate

Activitățile de foraj ilegale ale Turciei

Consiliul a discutat despre continuarea activităților de foraj ale Turciei în zona de est a Mării Mediterane, inclusiv noile activități de foraj desfășurate la 45 de mile nautice de coasta sudică a Ciprului. Consiliul a adoptat concluzii prin care a convenit asupra instituirii unui regim-cadru de măsuri restrictive care să vizeze persoanele fizice și juridice responsabile de activitățile ilegale de foraj de hidrocarburi în zona de est a Mării Mediterane sau implicate în aceste activități.

Afaceri curente

La începutul reuniunii, Înalta Reprezentantă și miniștrii afacerilor externe au făcut referire la evoluțiile privind Iranul. Aceștia au reamintit angajamentul lor față de JCPOA (acordul nuclear cu Iranul) și au subliniat importanța continuării eforturilor de dezamorsare a tensiunilor.

Înalta Reprezentantă și miniștrii afacerilor externe au discutat pe scurt despre Libia. Aceștia și-au exprimat sprijinul deplin față de reluarea procesului politic condus de ONU.

De asemenea, Înalta Reprezentantă a abordat subiectul Venezuelei și a încurajat miniștrii să participe la Conferința internațională de solidaritate privind criza refugiaților și a migranților din Venezuela, care va avea loc în perioada 28-29 octombrie.

Ucraina

Miniștrii afacerilor externe din UE au desfășurat un schimb de opinii cu ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Vadim Pristaiko. Aceștia au reafirmat angajamentul ferm al UE față de Ucraina, atât în ceea ce privește integritatea teritorială și securitatea sa, cât și în ceea ce privește eforturile guvernului său vizând procesul de reformă.

mai mult
Europolis

Politica și morala – Pitagora

pitagora

Viaţa cumpătată, în slujba binelui şi a dreptăţii, trebuie să stea şi la baza alcătuirii politice a unui stat.

Nu încerca să vindeci un popor mare şi corupt: cangrena nu se poate vindeca.

Nu încerca să schimbi orânduirea unei mari naţiuni. Un popor numeros e ca o dihanie hâdă; e ceva împotriva firii. Dintre toate soiurile de dobitoace cea mai rea e speţa umană ce se cheamă „popor”.

Nu răspândiţi vestea unei fapte rele! Faceţi în aşa fel încât să-i dispară cât mai curând şi cele mai mici urme. Lăsaţi răul să moară!

Să crezi doar pe jumătate pe cei ce vin să pârască fapte rele.

Nu năzui la himera unei democraţii pure; egalitatea perfectă există numai la morţi.

Legiuitorule!
Nu lăsa oamenilor de stat timpul să se deprindă cu puterea şi onorurile!

Legiuitorule!
Nu uni credinţa cu morala. Roadele acestei legături nepotrivite nu pot fi decât nişte monştri.

Legiuitorule, bagă de seamă să nu te înşeli!
Drepturile omului nu sunt la fel cu ale popoarelor din cauză că oamenii deveniţi „popor” încetează a mai fi oameni.

Un Senat de 100 de capete e mult prea mult! Puţini legiuitori, dar înţelepţi! Puţini războinici, dar viteji! Puţin „popor”, dar multi cetăţeni!

Dă legi poporului taur şi boabe poporului bou.

Supune-te legilor chiar dacă sunt proaste! Nu te supune oamenilor dacă nu sunt mai buni ca tine.

Taie unghiile poporului, dar nu-i spăla capul cu propria-i urină; pedepseşte-l, fără să îl înjoseşti.

Nu chemaţi în magistraturi decât bărbaţi ce sunt în săptămâna mare a vieţii lor.

Magistraţi!
Fiti precum în Sparta! La intrarea în tribunale: ridicaţi un altar al Fricii, frica de a fi pedepsit înspăimântă poporul şi copii.

Magistratule!
Legea îţi e soţie legitimă; desparte-te de ea mai bine decât să o faci să devină o femeie trândavă şi care se învoieşte cu orice.

Magistraţi ai poporului!
Nu urmaţi pilda pescarilor de pe Nil care aruncă cu noroi în ochii crocodilului ca să-l poată stăpâni.

Să nu fii legiuitorul ori magistratul unui popor care se lauda cu mintea sa luminată.

Urmand pilda locuitorilor din Creta, la fiecare 9 ani, legile să fie citite şi îndreptate de un înţelept.

Scutiţi-vă magistraţii de jurământ atunci când intră în funcţie, dar nu-i scutuţi să dea socoteală când o părăsesc.

Poporule !
Cântăreşte-ţi legile! Numără-ţi magistraţii!

Poporule!
Dacă îţi doreşti o bună rânduială în ceea ce priveşte politica, fereşte-te de o organizaţie fără vlagă, o administraţie fără putere şi de luxul ospeţelor. Acestea trei dau întotdeauna naştere vrajbei în viaţa civilă şi în gospodării şi au ca urmare năruirea statului şi a familiei.

Nu tulbura o apă stătătoare ori un popor în sclavie.

Fugi de poporul căruia îi place eşafodul.

Nu te aştepta să ţi se mulţumească atunci când faci un bine poporului: dintre toate dobitoacele, el este cel mai nerecunoscător.

Lucrul cel mai ruşinos al unei stăpâniri este pândirea şi iscodirea oamenilor.

Nu urma pilda omizii: nu primi să te târăşti la picioarele prinţului sau în faţa poporului pentru ca într-o zi să porţi aripi.

Toţi suntem egali! Să nu credeţi însă că neghiobul este egalul înţeleptului.

În fiecare an să aveţi o zi de sărbătoare numită „pacea familiei”. În această zi, soţul şi soţia, la prânz, în mijlocul familiei, îşi vor da mâna şi îşi vor ierta unul altuia greşelile făcute de-a lungul anului.

Învaţă să vezi mai departe decât pot ajunge privirile tale.

Lebăda tace toată viaţa ca să poată cânta desăvârşit o singură dată. Omule de geniu! Rămâi în umbră şi păstrează tăcerea până în clipa în care vei putea să apari cu toată strălucirea unei faime pe care nimeni nu o mai poate tăgădui.

Nu admira nimic! Zeii s-au născut din admiraţia oamenilor.

Să nu ai alt Zeu în afară de propria conştiinţă.

(Culese de Alexandru Petrescu)

mai mult
Europolis

Romania, in premiera la Campionatul Mondial de degustare a vinurilor

wine

Romania va concura pentru prima data la Campionatul Mondial de degustare a vinurilor in orb, competitie ce va avea loc pe 12 octombrie, in Franta. Concursul, ajuns la editia a saptea, este organizat de cea mai importanta publicatie de vinuri din Franta, La Revue de Vin de France. Anul acesta, degustarile vor avea loc in celebrul Chateau de Chambord, aflat pe Valea Loarei, in competitie fiind inscrise 28 de echipe nationale din intreaga lume.

La aceasta editie, alaturi de Franta, castigatoare a campionatului din 2014, si de Belgia, desemnata castigatoare in 2013 si 2017, vor concura pentru prima data in istoria concursului echipele Ucrainei, Kazahstanului, Estoniei si Romaniei. In cadrul concursului, echipele, formate din patru degustatori si un antrenor, vor degusta in orb sase vinuri rosii si sase vinuri albe din intreaga lume. Pentru fiecare vin in parte, echipele vor trebui sa identifice soiul, tara de origine, regiunea, anul de recolta si, daca este posibil, producatorul, fiecare dintre criteriile identificate fiind punctate diferit.

Echipa Romaniei este formata din somelierii Iulia Gosea Scavo si Zoltan Szabo, specialisti cu experienta de peste 15 ani in domeniu si castigatori ai mai multor concursuri internationale de profil, comunicatorul de vin Horia Hasnas si semnatarul acestui articol, antrenorul echipei fiind pasionatul de vinuri Radu Rizescu.

Lista tarilor participante: Africa de Sud, Anglia, Belgia, Belarus, Brazilia, China, Danemarca, Spania, Estonia, Finlanda, Franta, Ungaria, Italia, Japonia, Kazahstan, Luxemburg, Monaco, Olanda, Polonia, Portugalia, Romania, Rusia, Suedia, Elvetia, Taiwan, Ucraina, Statele Unite si Zimbabwe.

Participarea Romaniei la aceasta editie a Campionatului Mondial de degustare in orb este posibila datorita implicarii cramei The Iconic Estate si a Asociatiei Winelover Romania.

(valentinceafalau.wordpress.com)

mai mult
EuropolisPromovate

Despre Chirac, omul de fiecare zi

JCh

Despre Chirac, omul de fiecare zi

« Que est-ce qu’elle veut cette ménagère, mes couilles sur un plateau ? » (Ce vrea gospodina asta, c… mele pe un platou ? – expresie captata de un microfon in timpul unui sommet european, la adresa premierului Margaret Thatcher)

Ceremoniile in onoarea lui Jaques Chirac au fost un mare succes popular. Fiica cea mica a fostului presedinte, Claude, care s-a ocupat de comunicare in toata perioada in care Chirac s-a aflat la Elysée, a inteles ca importanta ramane, pana la urma, relatia cu francezii. Corpul neinsufletit a fost depus in catedrala Saint Louis de la Invalides unde portile au ramas deschise de duminica la pranz pana luni dimineata iar parizienii (si nu numai) s-au inghesuit sa ii aduca un ultim omagiu chiar sub rafalele de ploaie. Sincer, am stat la coada trei ore si am renuntat, dar am vazut persoane in varsta gata sa stea la coada pana dimineata…Am vazut si tineri, insa marea majoritate era reprezentata de « la vieille France », aceea a pronumelor de politete…

N-o sa revin asupra derularii ceremoniilor, poate presa romana a reflectat totusi ceva (si daca nu, foarte rau !). Vreau doar sa va reproduc cateva din anecdotele care s-au povestit in ultimele trei zile in toate platourile de televiziune de cei care l-au cunoscut.

Ma intai insa, vreau sa punctez marile discursuri care au marcat isotoria celor doua mandate si a Frantei. In primul rand cel de la Val d’Hive, cand a recunoscut, pentru prima data, responsabilitatea statului francez in deportarea evreilor. Apoi, cel de la Johannesbourg, cand a rostit celebrele cuvinte : « Notre maison brule et nous regardons ailleurs ! » (Casa noastra arde si noi privim in alta parte »). Vorbea, desigur, despre incalzirea globala, si a fost primul lider mondial care a tras un semnal de alarma. A mai fost, desigur, memorabilul discurs rostit de Villepin in Consiliul de Securitate al ONU dar care a reflectat decizia luata de Chirac in chestiunea razboiului in Irak, despre care presedintele a spus : « Razboiul este intotdeauna cea mai proasta dintre solutii ». Istoria i-a dat dreptate.
Ca sa trec insa de la marea istorie la mica istorie, iata o « culegere » de fraze memorabile care reflecta caracterul sau jovial, uman, nepretentios atunci cand se afla in mijlocul oamenilor.

« Sarkozy : il faut lui marcher dessus, du pied gauche. D’abord, parce que ça porte bonheur et puis parce qu’il n’y a que ça qu’il comprenne » (Sarkozy – trebuie sa-l calci in picioare, cu piciorul stang, intai pentru ca poarta noroc, apoi pentru nu ca intelege decat asa)
« Les promesses n’engagent que ceux qui les reçoivent » (promisiunile nu-i angajeaza decat pe cei care le primesc)
« On n’exporte pas la democratie dans un fourgon blindé » (Democratia nu se exporta intr-un furgon blindat)
« Elle font pschitttt » (Se fâsâie – apropo de zvonuri la adresa lui)
« Ça me touche un sans faire bouger l’autre » (Mi-l loveste pe unul fara sa-l miste pe celalalt, in expresie « unul » si « celalalt » fiind bijuteriile de familie…)
« Que est-ce qu’elle veut cette ménagère, mes couilles sur un plateau ? » (Ce vrea gospodina asta, c… mele pe un platou ? – expresie captata de un microfon in timpul unui sommet european, la adresa premierului britanic Margaret Thatcher)
« Ce type, c’est quand même un remède contre l’amour, non ? » (Tipul asta e un remediu contra amorului,nu-i asa ? – despre Edouard Balladur)
« Bien sur que je suis de gauche ! Je mange de la choucroute et je bois de la bière ! » (Evident ca sunt de stanga, mananc varza murata si beau bere ! – adrestata unui jurnalist de la Liberation, ziar de stanga)
« Un chef c’est fait pour cheffer » ( un sef e facut sa sefeze –Interviu in Figaro Magazine)
« J’apprecie plus le pain, le paté, le saucisson, que les limitation de vitesse » (Apreciez mai degraba painea, pateul, carnatii decat limitarile de viteza)
« Buvons a nos femmes, à nos cheveaux et à ceux qui les montent » (sa bem pentru femeile noastre, pentru caii nostri si pentru cei care ii calaresc – in franceza pluralul fiind destul de ambiguu si dand de inteles ca e vorba si despre unele, si despre ceilalti…)
« On ne construit pas la grandeur de la France avec de l’eau tiède et du chloroforme » (Nu construim grandoarea Frantei cu apa calda si cloroform – la adresalui François Mitterand)
« J’ai toujours respecter les hommes qui se battent pour d’autres idées que les miennes » (I-am respectat intotdeauna pe cei care se bat pentru alte idei decat ale mele) ;

Prietenii au povestit asadar cum era in stare sa manance un steck de 800 de grame la hale la 6 dimineata, desi mancarea lui preferata era…piftia (ma rog, « fromage de tête”, dar este pe aproape de ceea ce numim noi piftie). Iar bautura preferata, cum spunea chiar el, berea Korona si nu vinul rosu cum s-ar cuveni unui domn din inalta societate.

In mijlocul oamenilor, ii intreba in primul rand “Alors, comment ça va?”, preocupat de problemele lor reale; ii suna intotdeauna pe colegii care pierdusera o alegere pentru a-i intreba cum se descurca si daca au nevoie de ajutor. Isi petrecea cea mai fericita zi din an nu in saloanele aurite la o cupa de sampanie, ci la Salonul Agriculturii mangaind vacile.

Sunt foarte onorata ca l-am cunoscut. Am facut multe vizite oficiale cu el in toate colturile lumii si nu s-a dezmintit niciodata : respectuos chiar si cu cel mai umil dintre kanaci, grandios atunci cand era vorba despre tara sa.
Dumnezeu sa-l odihneasca iar noi, sa luam exemplu. Si cand spun « noi » ma refer la politicienii de azi care isi iubesc tara in masura in care tara le poate da ceva, si chiar la noi, atunci cand le-o trecem cu vederea.

(Marcela Feraru)

mai mult
EuropolisPromovate

Călătoria cu animalele de companie: reguli de ținut minte

Pet

Dacă mergeți în vacanță în UE, puteți lua cu dumneavoastră și animalul de companie, dar trebuie să respectați anumite reguli stricte.

Grație regulilor armonizate referitoare la călătoria cu animalele de companie, europenii pot merge în vacanță cu câinele sau pisica. Prietenul cu blană nu mai trebuie să rămână acasă în timp ce dumneavoastră profitați de timpul liber.

Înainte de plecare, însă, asigurați-vă că animalul dumneavoastră este identificat cu microcip înregistrat sau cu tatuaj și că are pașaport eliberat de un veterinar autorizat care dovedește că a fost vaccinat împotriva turbării și poate călători. Câinii care călătoresc în Finlanda, Irlanda, Malta, Regatul Unit și Norvegia trebuie tratați împotriva parazitului Echinococcus multilocularis.

În mod normal, puteți călători cu maximum cinci animale.

Vacanță plăcută!

(europarl.europa.eu)

mai mult
EuropolisPromovate

Trois nouveaux dessins du Petit Prince retrouvés en Suisse

p1

Les esquisses inédites réalisées par Antoine de Saint-Exupéry se trouvaient dans la collection d’un magnat de l’immobilier zurichois aujourd’hui décédé, qui les avait achetées en 1986.

 

Un trésor bien caché. Jeudi, le journal local suisse Landbote a révélé que des esquisses du Petit Prince réalisées par Antoine de Saint-Exupéry ont été retrouvées dans une vieille bâtisse du nord de la Suisse, où elles avaient été stockées par un magnat de l’immobilier au milieu de dizaines de milliers d’œuvres d’art. L’écrivain avait vécu deux ans en Suisse, de 1915 à 1917, dans un pensionnat religieux de Fribourg (centre).

Les croquis étaient conservés dans un dossier cartonné et « sont dans un très bon état », a déclaré jeudi Elisabeth Grossmann, conservatrice de la Fondation pour l’art, la culture et l’histoire de Winterthour (canton de Zürich). « En revanche, beaucoup d’autres œuvres sont en mauvais état », a-t-elle ajouté, précisant que la collection était entreposée dans plusieurs endroits de la ville.

Un poème illustré accompagné les dessins

Le carton renfermait trois dessins liés au Petit Prince : le buveur sur sa planète, le boa qui digère un éléphant accompagné d’annotations manuscrites et le Petit Prince et le renard, ainsi qu’un poème illustré d’un petit dessin et une lettre d’amour adressée à sa femme Consuelo. Ces esquisses non datées ont été réalisées sur du papier de la poste aérienne à l’encre de Chine et à l’aquarelle.

Pour avoir une idée de la valeur potentielle des ces esquisses, en 2017, par exemple, deux autres aquarelles du Petit Prince ont été vendues pour plus 500 000 euros à Paris.

Le collectionneur zurichois Bruno Stefanini, mort en décembre 2018 à 94 ans, les avait achetées à une vente aux enchères en 1986 à Bevaix (ouest). Propriétaire de l’une des plus grandes collections d’art de Suisse, il avait créé en 1980 cette Fondation à Winterthour afin qu’elle gère son patrimoine.

Le Petit Prince, écrit à New York par Antoine de Saint-Exupéry pendant la guerre, et illustré avec ses propres aquarelles, a été publié en 1943 aux Etats-Unis, puis en 1946 en France, après la disparition de l’aviateur le 31 juillet 1944 au large de Marseille.

Les illustrations originales de son livre sont conservées à la Morgan Library à New York. Mme Grossmann a indiqué au journal Landbote que la Fondation allait prendre contact avec la bibliothèque pour les informer de cette « trouvaille ».

()

mai mult
EuropolisPromovate

Echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor

CE

UE dorește să-și consolideze dimensiunea socială și să acorde cetățenilor drepturi mai eficace. Pilonul european al drepturilor sociale are în vedere o Europă socială pentru toți cetățenii europeni. Printre prioritățile sale se numără:

  • accesul egal la piața forței de muncă
  • condiții de muncă echitabile
  • echilibrul dintre viața profesională și cea privată

În cifre:

  • rata globală de ocupare a femeilor continuă să fie cu 11,6 puncte procentuale mai mică decât rata de ocupare a bărbaților
  • 31,5% dintre femei lucrează cu fracțiune de normă, față de 8,2% dintre bărbați
  • puțin peste 50% dintre femei lucrează cu normă întreagă, față de 71,2% dintre bărbați
  • aproximativ 20% dintre femeile inactive au responsabilități de îngrijire, față de mai puțin de 2% dintre bărbați

Pentru a moderniza cadrul juridic actual, Comisia a propus o directivă privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată care va păstra drepturile existente și, pornind de la acestea, va adăuga noi drepturi îmbunătățite atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Propunerea are ca scop promovarea unui echilibru satisfăcător între angajamentele familiale și cele profesionale și consolidarea egalității de șanse între femei și bărbați atât la locul de muncă, cât și acasă. Legislațiile și politicile UE și cele naționale ar trebui:

  • să faciliteze concilierea vieții profesionale cu viața de familie în cazul angajaților
  • să ajute întreprinderile să păstreze angajații talentați
  • să promoveze flexibilitatea atât în rândul angajatorilor, cât și în rândul lucrătorilor
  • să promoveze egalitatea de șanse
  • să genereze creștere economică și să aducă beneficii întregii societăți, inclusiv copiilor și persoanelor care au nevoie de îngrijire familială

Articolul 23 – Egalitatea între femei și bărbați

Egalitatea între femei și bărbați trebuie asigurată în toate domeniile, inclusiv în ceea ce privește încadrarea în muncă, munca și remunerarea.

Principiul egalității nu exclude menținerea sau adoptarea de măsuri care să prevadă avantaje specifice în favoarea sexului subreprezentat.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolul 23

De ce este necesară?

Obiectivul general al acestei directive este:

  • de a asigura punerea în aplicare a principiului egalității dintre bărbați și femei în ceea ce privește oportunitățile pe piața forței de muncă și tratamentul la locul de muncă
  • de a permite părinților și persoanelor cu responsabilități de îngrijire să concilieze mai bine sarcinile profesionale cu cele de îngrijire

Egalitatea dintre bărbați și femei este un principiu de bază al UE. Cu toate acestea, pe teritoriul Uniunii Europene femeile continuă să fie în mod considerabil subreprezentate pe piața forței de muncă și în posturile de conducere. În special, această nouă inițiativă urmărește să încurajeze o mai bună repartizare a responsabilităților de îngrijire între femei și bărbați.

Pierderea economică pe an din cauza disparității de gen în ceea ce privește ocuparea forței de muncă în UE este de 370 de miliarde EUR. Pachetul privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată ar trebui să ajute părinții și îngrijitorii care lucrează prin faptul că nu îi obligă să aleagă între viața de familie și cariera profesională.

Citește mai mult – Consiliul Uniunii Europene

mai mult
EuropolisPromovate

Drepturile pasagerilor: călătoriți în UE fără griji

Flight

V-a întârziat trenul? V-a fost anulat zborul? Aflați despre drepturile dvs. de pasager atunci când călătoriți în UE.

Porniți în vacanța de vară? Este bine să știți că drepturile pasagerilor vă protejează în UE dacă ceva nu merge bine în timpul călătoriei.

 
Normele UE asigură un nivel minim armonizat de protecție pentru pasageri, indiferent de mijlocul de transport: avion, tren, autobuz, autocar sau vapor.Călătoriile pot fi complicate – cu întârzieri neprevăzute, anulări și pierderea bagajelor. De aceea, deputații europeni au ajutat la introducerea unor reguli UE care obligă companiile să ofere mese și cazare, rambursări și despăgubiri în cazul întârzierilor și anulărilor.În plus, companiile de transport din UE nu mai pot percepe prețuri diferite pentru bilete pe baza naționalității și a locului de unde se face achiziția.

Legislația UE garantează, de asemenea, o atenție deosebită față de pasagerii cu mobilitate redusă, care au dreptul la servicii gratuite de asistență.

Drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul

Pasagerii care călătoresc cu avionul au dreptul la o despăgubire care poate ajunge până la 600 de euro în cazul în care li se respinge îmbarcarea. Această sumă maximă este destinată zborurilor lungi care depășesc 3.500 km.

Pasagerii ale căror zboruri au fost anulate sau au sosit cu întârziere pot avea, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dar cu anumite restricții. Regulile nu se aplică în cazurile în care companiile oferă o soluție alternativă convenabilă sau când întârzierea sau anularea a avut loc din cauza unor circumstanțe extraordinare, cum ar fi deciziile legate de gestionarea traficului aerian, instabilitatea politică, condițiile meteorologice nefavorabile sau riscurile legate de securitate.

Zboruri ≤ 1.500 km Zboruri 1.500-3.500 km
Zboruri UE ≥ 1.500 km
Zboruri ≥ 3.500
250 de euro 400 de euro 600 de euro

În 2014, deputații europeni au propus noi norme pentru îmbunătățirea drepturilor pasagerilor din transportul aerian. Noul regulament este în curs de dezbatere în cadrul Consiliului.

Informații detaliate privind drepturile pasagerilor pentru toate tipurile de transport sunt disponibile pe site-ul „Europa ta”.

Revendicați-vă drepturile!

(europarl.europa.eu)

 

mai mult
EuropolisPromovate

Les entreprises d’entrainement

NicolasDon

Un débat sur les entreprises d’entrainement avec Mme Rennie Yotova, Directrice du Bureau de l’OIF – Europe centrale et orientale et, par téléphone, avec Mme. Kapka Stoykova, Consultante et fondatrice de la Société de conseil « Development Zone » et Coach PME Innovants pour le programme Horizon 2020 de la CE.

Emission spéciale „En français s’il vous plaît”, en partenariat avec le Bureau Régional de l’OIF.

Emissions disponibles : https://www.rfi.ro/tag/la-roumanie-en-francais

(Nicolas Don – rfi.ro)

mai mult
Europolis

Olimpiada Balcanică de Fizică. Elevii români au obținut trei medalii de aur și una de argint la prima ediție a competiției

Olimpici

Membrii echipei României au obținut trei medalii de aur și o medalie de argint la prima ediţie a Olimpiadei Balcanice de Fizică, desfăşurată la Salonic, în perioada 14-18 iulie 2019.

Cei trei medaliați cu aur sunt Mălina Elena Constantinescu (clasa a X-a/Colegiul Național din Iași), Vlad Ștefan Oros (clasa a VIII-a/Școala Gimnazială nr. 24 din Timișoara) și Tudor Gabriel Mocioi (clasa a X-a/Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din București). Medalia de argint i-a revenit lui Radu Herzal (clasa a X-a/ Colegiul Naţional „Gheorghe Șincai” din Baia Mare).

Potrivit Ministerului Educației, olimpicii români au fost însoţiţi și coordonați de Ioana Stoica, profesor la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti, şi Irina Dumitraşcu, profesor și inspector în cadrul ISJ Vaslui.

Din delegaţia României au făcut parte și conf. univ. dr. Sebastian Popescu (decan al Facultăţii de Fizică – Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi), în calitate de reprezentant al României în comitetul ştiinţific al competiţiei, și prof. univ. dr. Radu Constantinescu (Facultatea de Fizică/Universitatea din Craiova), membru al comitetului de coordonare al competiției.

Olimpiada Balcanică de Fizică se adresează elevilor de gimnaziu (clasa a VIII-a) sau de liceu, cu vârsta de cel mult 16 ani la momentul prezenței în concurs. La ediția din acest an au participat concurenți din 11 țări (8 cu statut permanent și 3 cu statut de invitat).

(sparknews.ro)

mai mult
Europolis

Sinuciderea Franței. Efectul catastrofal al imigrației asupra civilizației occidentale

Franta

Țara europeană care suferă cel mai mult de pe urma fundamentalismului și terorismului islamist, Franța trece printr-o uriașă transformare care îi afectează însăși fi ința națională. Macron încearcă să își extindă rețeta letală la nivelul întregii UE.

În ceea ce privește Franța anului 2019, nu mai poate fi negat că o transformare radicală și periculoasă, o „Mare Schimbare” este pe cale să se producă”, observa recent Michel Gurfinkiel, fondatorul și președintele institutului Jean Jacques Rousseau. Acesta deplângea „dispariția Franței ca țară distinctă sau cel puțin ca națiunea occidentală, iudeocreștină ce a fost până acum”.

În februarie 2019, săptămânalul Le Point numea același fenomen de transformare a Franței „Marea Bulversare”.

De la această constatare șocantă pleacă o analiză realizată de Gatestone Institute, intitulată „Sinuciderea Franței”. Președintele Emmanuel Macron este unul dintre corifeii politicii de deschidere a granițelor Europei în fața fluxului de imigranți, alături de Angela Merkel și de birocrații de la Bruxelles. De aceea, modificările structurale uriașe care au loc în prezent în Franța ar trebui să îi intereseze în cel mai înalt grad pe români, laolaltă cu toți ceilalți locuitori ai UE. Iar concluziile analizei Gatestone sunt sumbre.

„Transformare sau bulversare, zilele Franței așa cum o cunoșteam sunt numărate”, arată aceasta. „Societatea (franceză) și-a pierdut centrul cultural de gravitate: vechiul stil de viață moare.”

Încă de acum doi ani, New York Times publica un articol cu titlul: „Pe măsură ce orașele Franței decad, apare temerea față de un declin al Francității”.

Francitatea dispare și este înlocuită cu balcanizarea unor enclave care nu comunică una cu alta. „Pentru țara cea mai afectată de fundamentalismul și de terorismul islamic, aceasta nu este o soluție fericită”, scrie Gatestone.

Elitele ascunse în citadele, ca în Evul Mediu

Transformarea Franței este vizibilă și la nivel geografic. Ea pare divizată între „ghetourile pentru bogați” și „ghetourile pentru săraci”, potrivit unei analize a hărții electorale a țării publicată de Le Monde pe 3 iunie. „În zona cea mai săracă, șase din zece gospodării nou înființate au o persoană născută în străinătate”, arăta ziarul.

O prăpastie desparte Franța de la periferii – orășele, suburbii și zone rurale – de metropolele globalizate ale „burgheziei boeme” (așa numita „bobo”). Cu cât elitele franceze, cu veniturile de care dispun și cu preocupările lor culturale, se zăvorăsc în enclavele lor, cu atât este mai puțin probabil să înțeleagă impactul cotidian al imigrației în masă eșuate și al multiculturalismului, notează Gatestone.

Recentele alegeri europene reflectă aceste „două Franțe care nu se intersectează și nu își vorbesc”, observă Sylvain Crepon de la Universitatea din Tours, analizând succesul lui Marine Le Pen.

Le Pen și Macron, cei doi învingători ai alegerilor, se adresează unor grupuri sociologice total diferite. În periferiile Parisului – invadate de imigranți – Adunarea Națională a triumfat. În orașe, Le Pen a rămas mult în urmă: locul 5 la Paris, locul 3 la Lille, locul 4 la Lyon. „Aceste orașe sunt protejate de votul Adunării Naționale prin structurarea lor sociologică. Ceea ce confirmă afirmația populiștilor despre o elită ruptă de popor”, spune Crepon

De o parte a rupturii sunt localități precum Dreux, pe care publicația Valeurs Actuelles o numește „orașul care prefigurează Franța de mâine”: „Întro parte, un oraș regal cu vestigiile unei istorii mai mult decât milenare; în cealaltă, periferii gangrenate de traficul de droguri și de islam. Burghezii din centrul orașului au votat pentru Macron, „albii mici” pentru Le Pen.”

Cealaltă parte a prăpastiei este Parisul. „Aici curge bogăția și se face legătura dintre ‘învingătorii globalizării’ și ‘servitorii’ lor, imigranți care au venit să-i slujească pe noii stăpâni ai lumii, să aibă grijă de copiii lor, să le aducă pizza sau să lucreze în restaurante”, scria Eric Zemmour în martie în Le Figaro. Astăzi, adaugă el, „Parisul este un oraș global, nu mai este un oraș francez”.

„Bo-bos” din clasele superioare se ascund în „noile citadele” – ca în Franța medievală – și votează în masă pentru Macron, afirmă unul dintre cei mai respectați scriitori francezi, Christophe Guilluy. „Bo-bos”, observă el, și-au creat „un mod unic de a vorbi și gândi (…) care permite claselor dominante să se substituie realității unei națiuni supuse unui stres extrem.”

Progresiștii boieriți

Recenta mișcare a Vestelor Galbene – ale căror proteste împotriva reformelor lui Macron durează de luni de zile – este un simbol al rupturii dintre clasa muncitoare și progresiștii boieriți, observă Guilluy, care vede în aceasta „un șoc social și cultural”. La rândul său, filosoful Alain Finkielkraut afirmă că șocul constă în „urâțenia Franței periferice și efectele ei asupra vieții concrete, în tristețea acestor clase muncitoare care și-au pierdut nu doar un standard de viață dar și o referință culturală”. Marine Le Pen a câștigat de peste două ori mai multe departamente electorale decât Emmanuel Macron. Ea a triumfat în zonele deprimate și dezindustrializate din nordul, central-sudul și estul Franței, unde s-a născut mișcarea Vestelor Galbene.

Ruptura din societatea franceză vine pe fondul unei agonii a catolicismului: doar 6% dintre francezi mai merg azi la biserică. Sociologul Jerôme Fourquet, în cartea sa, „Arhipelagul francez”, merge până acolo încât vorbește despre o „eră post-creștină” în Franța. Iar pentru Creștinism, există acum un singul înlocuitor: Islamul. În segmentul de populație 18-29 de ani, numărul musulmanilor este egal cu cel al catolicilor. În marile orașe, populația musulmană atinge 13%, adică dublul mediei naționale.

Marea problemă cu musulmanii este că nu se integrează în societarea franceză. Dimpotrivă, ei tind să-și creeze propriile „ghetouri ale Sharia”, cum scrie Valeurs Actuelles. Enclavele de imigranți de la marginile orașelor catalizează „o ruptură de valorile societății franceze și o dorință de a le răsturna”, scrie Gilles Keppel în cartea sa „La Fracture”. „Oamenii nu doresc să mai trăiască împreună”, recunoștea însuși ministrul de Interne al lui Macron, Gérard Collomb.

Publicația Valeurs Actuelles vorbește și ea despre „fractură”: „Patru din zece băieți din Seine-Saint-Denis (periferie a Parisului) au nume arabe-musulmane”. Iar sociologul Jerôme Fourquet afirmă că „18% din nou-născuții din Franța au nume musulmane”.

„Marea Schimbare” a Franței este în curs. Așa cum scria recent filosoful Alain Finkielkraut: „Incendiul de la Notre-Dame nu este nici un atentat, nici un accident, ci o tentativă de sinucidere”.

(Adrian Pătruşcă – evz.ro)

mai mult
Europolis

Anexarea ilegală a Crimeei și a Sevastopolului: UE prelungește sancțiunile cu un an

CE

La 20 iunie 2019, Consiliul a prelungit până la 23 iunie 2020 măsurile restrictive impuse ca răspuns la anexarea ilegală de către Rusia a Crimeei și a Sevastopolului.

Măsurile se aplică persoanelor și societăților din UE. Acestea sunt limitate la teritoriul Crimeei și al Sevastopolului. Sancțiunile includ interdicții cu privire la:

  • importurile în UE de produse originare din Crimeea sau din Sevastopol;
  • investițiile în Crimeea sau Sevastopol, ceea ce înseamnă că cetățenii europeni sau societățile din UE nu pot să cumpere bunuri imobile sau entități în Crimeea, să finanțeze societăți din Crimeea sau să furnizeze servicii conexe;
  • serviciile de turism în Crimeea sau Sevastopol, de exemplu navele de croazieră europene nu pot să facă escală în porturile din Peninsula Crimeea, cu excepția cazurilor de urgență;
  • exportul anumitor mărfuri și tehnologii către societăți din Crimeea sau în scopul utilizării în Crimeea, în sectoarele transporturilor, telecomunicațiilor și energiei, precum și în ceea ce privește prospectarea, explorarea și extracția de petrol, gaze și resurse minerale. Se interzic, de asemenea, acordarea de asistență tehnică și furnizarea de servicii de brokeraj, de construcții sau de inginerie legate de infrastructură în sectoarele respective.

Așa cum s-a afirmat în declarația formulată în numele UE de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate la 17 martie 2019, la cinci ani de la anexarea ilegală a Crimeei și a Sevastopolului de către Rusia, UE rămâne neclintită în angajamentul său privind suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. UE nu recunoaște legitimitatea acestui act de încălcare a dreptului internațional și continuă să îl condamne.

Din martie 2014, UE a impus progresiv măsuri restrictive împotriva Rusiei, ca răspuns la această destabilizare deliberată a Ucrainei, inclusiv sancțiunile reînnoite astăzi. Printre celelalte măsuri ale UE în vigoare ca răspuns la criza din Ucraina se numără:

  • sancțiuni economice care vizează anumite sectoare ale economiei ruse, în prezent în vigoare până la 31 iulie 2019;
  • măsuri restrictive individuale care vizează în prezent 170 de persoane fizice și 44 de entități, care fac obiectul înghețării activelor și al unei interdicții de călătorie, deoarece acțiunile lor au subminat integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

Măsurile restrictive adoptate de UE ca răspuns la criza din Ucraina

Fișă informativă – Relațiile UE-Ucraina (SEAE)

(consilium.europa.eu)

mai mult
1 2
Page 1 of 2