De la Vama Oglinzilor la Vama Sufletului – a trecut 1 an
O înserare blândă, umbrită de ploi care s-au oprit parcă mirate că a trecut un an de când nu mai este printre noi, ci doar în amintiri frumoase, colegul nostru, regizorul Gabriel Comanroni. Nu am fost prea mulți – poate doar atâția câți a trebuit – și poate că ceilalți, de pe unde s-au aflat, au avut, într-o clipă de răgaz, un gând mângâietor pentru amintirea lui. Prezența soției sale, Mariana Dorina Coman, a fost așteptată și binevenită.
Doina Ofelia Davidescu și Leonida Corneliu Chifu au fost amfitrioni triști ai unei seri mângâiate palid de bucuria de a-l fi cunoscut și apreciat. O seară pe care ne-am dorit-o cât mai caldă în amintirea lui Gabi. Poate că, într-un fel minunat și misterios, retras în vreun ungher, a asistat și ne-a privit cu un zâmbet îngăduitor în colțul gurii chiar el, cel plecat.
După un scurt moment de reculegere, cei prezenți au împărtășit propriile gânduri sau pe ale celor care au dorit să se alăture cu mesaje de suflet, comemorative.
Sorin Vânătoru a citit un text frumos, completat de versuri edificatoare – Intelect afectiv și acuitate a înțelegerii – în care îl evocă pe Gabriel Comanroni ca pe un intelectual de mare finețe, definit prin sensibilitate afectivă și o remarcabilă acuitate a înțelegerii, un interlocutor pasionat și profund, capabil să pătrundă esența ideilor, indiferent dacă discuțiile vizau literatura, filosofia sau domenii științifice complexe. Prietenia lor s-a construit în timp, pe dialoguri intense, afinități intelectuale și o apropiere umană caldă, devenind o prezență esențială în viața sa.
Spirit lucid, concis și expresiv, Gabriel Comanroni reflectă în poezie trăiri existențiale intense și interogații fundamentale despre viață, moarte și identitate, exprimându-se într-un registru liric grav, uneori de inspirație blagiană sau romantică. Versurile explorează teme precum condiția umană, noaptea ca simbol, jocul dintre prezență și absență și dimensiunea mistică a existenței, conturând portretul unui poet profund, neliniștit și autentic.
Sorin Vânătoru consideră că întâlnirea cu Gabriel a fost o revelație, iar dispariția lui lasă un gol resimțit profund, compensat doar de amintirea vie a vocii și a prezenței sale.
Florin Manole a citit un text de fină reflecție – Ne pasă de morți altfel decât de vii? – insistând asupra modului în care îi păstrăm în memorie pe cei dispăruți și sugerând că amintirea lui Gabi Coman este fragmentară și incertă, mai ales pentru cei care nu l-au cunoscut direct. Imaginea sa se conturează treptat, dincolo de momentele concrete, prin ceea ce a creat și a lăsat în urmă. A completat că adevărata amintire durabilă nu stă într-un episod anume, ci în operă și în felul în care va fi înțeles și iubit de ceilalți.
Considerând că momentul este potrivit, Florin Manole a propus o meditație asupra semnificației sărbătorii Bunei Vestiri, purtând audiența într-un parcurs în care teologia și filosofia se întâlnesc. A detaliat cu subtilitate sensurile profunde ale acestei sărbători creștine, evidențiind modul în care, după spusele Sfântului Evanghelist Luca, vestea adusă de îngerul lui Dumnezeu, Arhanghelul Gabriel, ar trebui să se oglindească în viața spirituală a fiecăruia („părtași la sfințenia acestui eveniment”) și în conștiința colectivă. În interpretarea sa, fiecare element – de la simbolurile liturgice până la dimensiunea morală și existențială a evenimentului – a fost pus sub semnul introspecției, invitând la meditație, la contemplarea misterului divin și la înțelegerea legăturii dintre credință, suflet și lume.
Prin grija colegului Dan Simionescu am vizionat „Exit Life”, un film de scurtmetraj realizat în anul 2015, cu scenariul și regia lui Gabriel Coman, imaginea, montajul și producția fiind semnate de Octavian Tatomirescu. Protagoniștii (Ana-Maria Bălescu, George Rotaru) și actorii din rolurile secundare (Cătălin Stelian, Otilia Pătrașcu, Adrian Ancuța) au intrat perfect în atmosferă și au redat povestea cu intensitate.
Filmul evidențiază o temă extrem de actuală și tulburătoare: modul în care dependența digitală poate anula instinctele umane fundamentale, inclusiv pe cel de supraviețuire și pe cel matern. Pelicula lui Gabriel Comanroni, inspirată dintr-un caz real (probabil cel din Coreea de Sud, 2010), servește drept un avertisment brutal despre disocierea de realitate. Scenariul pune în lumină viața unui cuplu dependent de tehnologie și mediul virtual – în care, pe o insulă exotică, există ca o familie minunată, cu o viață perfectă –, atrăgând atenția asupra dezumanizării prin tehnologie și evidențiind contrastul dintre „perfecțiunea” Karinei, copilul virtual, și suferința fizică a celui real, Laura. Creierul poate prioritiza o recompensă digitală imediată în detrimentul responsabilităților vitale, ceea ce duce la pierderea identității. Incapacitatea Andei (Anabella) de a-și recunoaște numele real demonstrează că avatarul a înlocuit complet sinele, transformând realitatea într-un mediu ostil și străin. Starea de sarcină a tinerei adaugă un strat suplimentar de complexitate morală: ce șanse are un nou copil într-un mediu în care părinții sunt „captivi” psihic? Filmul este o oglindă sumbră a capcanei digitale, împinsă la extremul patologicului. Deși ni-l aminteam bine – întrucât am avut ocazia să-l comentăm, în urmă cu câțiva ani, în prezența regizorului –, vizionarea lui ne-a cutremurat.
Leonida Corneliu Chifu, vizibil emoționat, a continuat seara cu citirea mesajelor primite de la prietenii și apropiații lui Gabi Coman.
Scriitorul, regizorul de teatru și film Mihai Vasile a transmis un text de o remarcabilă sensibilitate, un omagiu emoționant: Gabriel Coman – el însuși o parabolă a Micului Prinț.
Amintind prima întâlnire cu Gabriel, în 1985, la o vizionare de film, acesta evidențiază pasiunea, curajul și hotărârea tânărului cineast, precum și corespondența dintre ei, dar și frumoasele momente de intersecție profesională. A remarcat talentul acestuia, dar și orgoliul constructiv și dorința de a crea filme adevărate, chiar dacă circumstanțele vieții și tulburătorii ani ’90 l-au împins adesea departe de aspirațiile sale. Mihai Vasile povestește cum, de-a lungul timpului, Gabriel devine un mentor pentru tineri în domeniul filmului și fotografiei, predând cu pasiune și obținând rezultate remarcabile. Autorul descrie întâlnirile lor ca momente de căldură și afectivitate, pline de dialoguri profunde despre artă, cinema și viață. În ciuda unor dificultăți profesionale și a unei lumi adesea cinice, Gabriel găsește, în final, în Cenaclul literar „I.L. Caragiale”, un „liman”, un loc și o comunitate unde își poate exercita talentul și sensibilitatea. Rememorarea subliniază caracterul său curios, metaforic, dar și realist, comparându-l cu Micul Prinț – un om delicat, atent la esențial, dar cu un impact profund asupra celor din jur. „Nu mi-a ieșit deloc din minte ideea că Gabriel a fost – în multe feluri – un Mic Prinț, ca mulți dintre noi, de altfel, numai că la el, la situația lui și la felul în care a trecut prin viață – curios și nedumerit, făcător de metaforă dar și de act crud-realist – s-a adăugat un ceva pe care noi ceilalți nu l-am avut, poate.”, consideră Mihai Vasile și încheie cu tristețe și admirație, recunoscând că lipsa lui Gabriel lasă un gol de neînlocuit.
Scriitorul Teodoru Ghiondea și poetul Florin Dochia s-au aplecat asupra creației lirice a lui Gabriel Coman, publicate în antologiile recente ale Cenaclului „I.L. Caragiale” (Neuroni și Endorfine și Spirala Ascunsă), punând în lumină talentul, sensibilitatea și profunzimea acestuia în domeniul poeziei, dar și al analizei filmice. Asemenea lor, dar cu mult înainte, scriitorul Ioan Mihai Cochinescu a scris prefața volumului de poezie Vama Oglinzilor, publicat în anul 1999, la editura LiberArt, Ploiești.
Recenzia Un înger cu destin de iad, aparținând jurnalistului și scriitorului Gheorghe Burdujan, la volumul menționat, atrage atenția asupra autorului și subliniază că «Vama Oglinzilor este fericita vocabulă ce cuprinde în sine esența unei drame existențiale (însăși viața autorului)”. Așadar, în mod obligatoriu, tot ce urmează după acest titlu va fi scris cu sânge și nisip: „sunt os și flacără”, „rana lui doi”, „otrăvit de lună”, „rană dulce”, „înger cu destin de iad”, „deșert după deșert și teamă”, „nu tu m-ai născut, mamă, ci durerea, durerea adâncă”, „crucea de sânge”, „moartea, stea sublimă” etc. Este o carte adevărată, peste care nu poţi trece cu uşurinţă pentru că există autonom prin valoare, ca o balanță ce are picior de sprijin miezul unei inimi.»
Leonida Corneliu Chifu a amintit că antologia aflată în pregătire va purta titlul, inspirat de un poem al lui Gabriel Coman, Trecere și timp, și că va conține un capitol integral dedicat omagierii acestuia.
Din creația lui Gabriel Coman(roni):
De ce m-ai înviat, Doamne?
Țin minte că am venit odată din nimic
și tot acolo m-am întors obosit…
De ce m-ai înviat, Doamne, iar?
Acolo în moarte
n-am recunoscut nimic,
în afară de ușorul viu
de a fi cumva așa
plin și luminos
printre lumini
înainte de a mă fi născut,
înainte de-aș fi știut
că sunt…
(Ultima lamentație a lui Lazăr)
„Acum umblu fără sens noapte de noapte: mi-e frică de somn și sar și alerg, fug continuu… trec din amurg în amurg peste străzi întunecate și ude, peste orașul tot mai pustiu, unde cei ce dorm nu știu că dorm, nu mai știu clar dacă trăiesc… Imaginația mea mă va lăsa… nu știu unde se va duce… După cină nu știu cât voi mai aluneca mai jos…
De ce să mai scriu? Tot nu știu…”
(Imaginația mea m-a invitat la cină – fragment)
Buna Vestire este pragul prin care Cuvântul a intrat în lume. Noi ne consolăm cu gândul că Gabriel Comanroni nu a plecat, ci s-a mutat în cuvintele, fotografiile și filmele sale.
Nu am făcut fotografie de grup. Ce rost ar fi avut, când cel despre care am vorbit întreaga seară nu era prezent?
Am plecat purtând în suflet bucuria de a-l fi cunoscut și încrederea că, la fel ca în marea veste a primăverii, viața nu este învinsă, ci transformată în lumină și memorie vie.
Au participat: Mariana Dorina Coman, Alice Neculea, Emilia Luchian, Maria Bem, Diana Petroșanu, Doina Ofelia Davidescu, Florin Manole, Sorin Vânătoru Leonida Corneliu Chifu, Dan Simionescu, Florin Oprea-Sălceanu.
Fotografii: Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu
Afiș, cronică, editor:
Doina Ofelia Davidescu, secretar literar
„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești,
Președinte: Ioan Vintilă Fintiș
