Cenaclu - Poezie

Giorgiana Ștefania Ciomaga
Emigranta

Acum că anii au trecut
O vorbă spun: E vina mea!
Căci țara mea, nicicând nu ar fi vrut,
În fiecare zi să piardă câte-o stea!
Pământ natal, să nu mă dojenești
Când Dumnezeu mă va-ndrepta spre tine,
Iți voi cânta baladele cerești,
Măcar atât…să ai, de la mine!

Sursă: Ionel Sava

Valurile mării?
Uneori,
Cupe de şampanie
Ciocnite la marginea
Unei vechi iubiri…

Cristian Botez

Un peşte mare (dintr-un volum de poezii, în pregătire)

de Cristian Botez

Singura dată
Când am pescuit,
Am prins un peşte
Mare cât plictisul
Unui pescar fără ţigări
Uitat într-un ostrov,
Lângă Brăila.
Mi-a ieşit de-o ciorbă
Şi-un poem
Scris cu un vârf de gând
Pe-o pală de vânt prăfuit.

JOCUL

Cineva
îmi trage
sforile
zmeului
desprins
pierdut
în nouri
din copilărie.

Acolo,
sus,
roua
petalelor
nu-l
cuprinde.

Nimeni
nu m-a inclus
în vreo cută
de zbor
în vreun
sunet
de flaut.

Simt
smuncitura
zmeului
la trasul
în jos,
la trasul
în sus

Simt jocul
cu sforile
al fiecărui
gând…

     Dan Drăguș

Comandă niște primăvară ,
Ca să mai plouă și la noi,
Să stăm pe prispă iar afară,
S-avem iar pace, nu război ,
Comandă niște primăvară
Să-mi pun cireșe la urechi,
Să cânt o doină înspre seară,
Să țes o pânză la război,
Să-mi fac maramă cu argint
Și să dansez în câmp cu maci ,
Să-mi pun în păr coroană nouă
Din flori și frunze de copaci,
Comandă niște primăvară
Să-mi amintesc de alte vremi
Când încă mai credeam că norii
Aduc cocorii, nu doar ploi.

Luminița Bratu
Cenaclul literar “I. L. Caragiale”

AICI, LA „ȚIGANCA” DIN 1941, CERUL VEGHEAZĂ ROMÂNI CĂZUȚI ÎN LUPTELE PENTRU REDOBÂNDIREA NORDULUI BUCOVINEI ȘI SUDUL BASARABIEI ROMÂNEȘTI

PIETRE…
Piatră necunoscută,
„erou necunoscut”
pe ficare piatră-i
scris.
Vor mai cădea
o dată-n luptă,
copile dacă-i uiți!

28 februarie 2022,
Dan Drăguș

E frig, mănuși nu ai
Stegulețul ține de căldură,
Privirea-ți țintă a mirare
Nu are pic de ură.

se face popas
lângă cea mai apropiată
câmpie din care vii
de preferat singur
după o aversă

un copil de obicei
aleargă printre stânjenei
galbeni
soarele inspiră adânc
s-ar putea să zăreşti

îl vei recunoaşte
după zâmbet
bucuria privirii tale
şi freamătul ierbii
să îţi faci puţin timp

câmpia te va urma
mai ales cerul şi îngust
sau gri ar fi orizontul
numai departe închis
între patru pereţi

tăcere deplină repetă
cu ochii închişi mai întâi
apare verdele, adăuga rouă
păpădii curcubeie, un zmeu
soarele cât …sufletul tău

Ana Urma

Mi-e dor de tine…. bunica mea…
O poezie pe care am scris-o si i-am dedicat-o in 2006…
Esti inger-bunica… si ma veghezi… si ma aperi de-acolo, de Sus…

Atunci bunica imi zambi…
de Cristian Botez

Plecasem de acasă, cu multă vreme-n urmă, plecasem într-o zi
Din spate, peste poarta verde, bunica mă privi.
Am mers apoi, o viaţă-ntreagă, şi mii de zori de zi trecură şi, tot aşa, chindii,
Mereu de-atunci, ca o părere vie, un zâmbet cald mă urmări.

Imi sună vorbe bune-n minte, vorbe-adânci, la care ţii…
„Mergi sănătos, în lume, fii Domn, fii tot ce-ai vrut să fii,
Mergi cu minte şi iubire, şi nu uita să-mi scrii”…
Trecură-atâtea zile-apoi, şi nopţi trecură, mii şi mii…

Şi peste ani, în seri ploioase, mai ales, mereu îmi amintii
De zâmbetul bunicii, de chipul ei senin, ce-mbătrâni,
De glasul blând, de vocea lină cum nicăieri nu întâlnii,
De dragostea ei bună… Aşa îmi amintii.

Mereu făceam, atuncea, drumuri înapoi, de unde mic, demult, pornii,
Şi, alergând, pe drumul paşnic umbrit de-nalte iasomii,
Zăream zâmbind, de după poarta verde, chipul lui Buni.
Şi parc-o văd cum mă privi, şi parc-aud cum îmi şopti.

Culcat apoi, de fiecare dată, întins pe prispă o ascultam. Eram atunci din nou copil. Aşa să ştii…

Strămoșii lor au vrut pământ !
Flămânzi, desculți și fără carte,
s-au răsculat sute și mii,
au ars conace și moșii,
dar au primit gloanțe și moarte.
Urmașii lor au azi pământ !
Sunt orășeni frumoși și blânzi ;
prinși în arenda guvernării,
ei au rămas tot talpa țării,
supuși, dar harnici și flămânzi…
… flâmânzi de viață și dreptate !
Astăzi sunt oameni noi, cu școală,
dar în falsul lor oraș,
nu poți să fii decât pălmaș
sau… combatant într-o răscoală.

Sima Ion (30 I 2022)

Via Dan Drăguș

Scorpioni îmi umblă prin sânge
sunt otrăvitor zici
când îți pun mâna în sân și rămân
să-ți cuprind șoaptele în ambele mâini
până când soarele răsare dintr-o tuberoză
până când bem un pahar pustiu
de vodcă
Ne strângem apoi anii din trupuri
îi dăm pe apa sâmbetei
și vrem tinerețe fără bătrânețe
și moarte

Artistu-i un bumerang colosal

Rostogolit pe căile creaţiei

Respiră-n măruntaie

Uzul propriei satisfacţii.

Cu greu se mai opreşte din potop

Navala-l ia nepregătit

Din trăirea sa pitit.

Cutreieră nestingherit

În mijlocul uraganului menit

A-i zămisli emoţia trăirii, a regăsirii

Într-o bucată de artă

Împietreşte izul nemuririi.

Artistu-i un cuget firav

Pentru simţurile aspre

Din cânt răsare vraja scrierii caste

Palpită frânturi de ace înfipte

În izvor de lege încropite.

Artistu-i un freamăt perpetuu

Aruncă din aşchiile durerii lăuntrice

Către cer, săgeți din cele retorice.

Pe pânze sar stropi de sânge

Sau vopsea ROGVAIV deplânge

Iar în piatră stă sculptată

Tristeţea lumii adunată

Pe care artistul o cată

Ca o furnică servilă

Munceşte-n şindrilă.

Artistu-i o casă ideală

A tăcerii şi a revoltei.

Din orice fanfară-ar cânta

El spune adevărul despre lumea

Aceasta …

Când mai elegant, când mai vulgar,

Mai ţanţoş, mai umil,

Măiastru, colosal

Casa artistului este scrisă-n istoria

Unui Grande Gaudí rătăcit

În misiunea sa precisă şi de nestăvilit.

Învolburat în adevăr universal

Căminu-i este oriunde,

Chiar şi-n banal,

Fără şindrilă

Cu nori şi ploaie din cer

Se adapă direct din eter.

Din care el, artistul efemer

Culcă-ntr-o pânză, -ntr-o piatră

Într-o mişcare

Într-o grimasă scenică

Lumea toată, cea endemică.

Apoi, sfârşeşte stingher

În misiunea-i încheiată

Pe şine de tren refugiată.

Un vagabond filosof

Precum un Grande Gaudí teozof

Mort în haine ruginite, -n simplitate

Recunoscut târziu de mediocritate…

,,N-ar trebui să vă grăbiţi cu această lucrare?”

,,Nu, căci clientul meu are răbdare.”

(24 ianuarie 2022; Ana NEDELCU – editor principal Timpul Ploiești; redactor-șef ediție tipărită)

centrul vechi își întinde
brațele ruginite
înspre trecători…
trupurile demolate
se unduiesc
în mintea istoricilor
și devin amintiri
într-o poveste a oamenilor
ce buimăceală acolo în suflet
unde pașii sunt ai uitării
iar matematica nu se încumetă spre realcătuire

Cristian Balint

Să-i spui mării,
Să-i spui nisipului,
Să-i spui vântului şi soarelui să-i spui,
Spune-le scoicilor şi pescăruşilor,
Urmelor de paşi, valurilor,
Timpului, tăcerii,
Bărcilor din larg şi norilor…
Spune-le clipelor pline de iubire,
Spune-le şoaptelor rostite cândva
Şi viselor răsfăţate de raze.
Şi şoaptelor, din nou…
Privirilor dintre noi,
Iubirii noastre de odinioară
Spune-le, dar spune-le mereu
Că nu am plecat,
Că sunt, că încă mai sunt acolo,
Pe acel ţărm…
Pentru totdeauna.

Text/foto Cristian Botez

Astăzi cred că se cuvine
Sa mă-ntreb și eu ca tine ,
De ce doar printre suspine
Vreme trece, vreme vine…
Văd in jur acum că toate
Sunt de-a dreptul răsturnate,
Vremurile -s dezbinate
Si-atunci zic și eu ca tine ,
Vreme trece, vreme vine…
Au trecut in goană anii,
Cine stă să-i mai socoate ?
Nu mai știu ce este bine,
Ce e rău din minți mă scoate,
Versul tău in gând revine,
Vreme trece, vreme vine…
Am sperat , dar stau cu teamă
De-alte valuri ce se-arată,
Iar și iar mă-ntorc la tine,
Te iubesc in tot și-n toate
Ce contară pentru tine ,
Pare-se c-au fost uitate,
Vreme trece , vreme vine…
Ai să-mi spui că joc doar teatru
Când mă sfătuiesc cu tine,
Joace alții ce le-o place,
Eu te caut , știi prea bine,
Tu-mi răspunzi , îmi ești aproape,

Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine…

Luminița Bratu
15 Ianuarie 2022