La data de 30 ianuarie 2023, de la ora 17:00, la Cenaclul „I. L. Caragiale” Ploiesti, Luminița Bratu va prezenta „Omul care a fugit din vis”
Cenaclu – Poezie
La data de 30 ianuarie 2023, de la ora 17:00, la Cenaclul „I. L. Caragiale” Ploiesti, Luminița Bratu va prezenta „Omul care a fugit din vis”
Sunt în proces
De creștere a sufletului
S-a micșorat
Întocmai coarnelor de melc
Direct proporțional cu
Atingerea răutații celor
Pe care i-am iubit și
I-aș neiubi
Eu am crezut că
Frumusețea
Bunătatea
Iubirea
Dăruirea
Lumina
Întelepciunea
Bucuria
Mustesc
Interioarele umane
Și-alcătuiesc ființa
Mi-am deschis
Loc de suflet
Numit inimă
Si m-am dăruit…
Cu fiecare zi
Deveneam mai mică
În inimă simțeam
Zbatere și durere
Printre colțurile de zămbet
Susurau lacrimi
Sărate de neînțelegerea
Neiubirii
Înconjurătoare
A celor ce-și spun
Cu rictus
Oameni.
Am crezut
C-am venit aici
La scoala Pământ să
Învăț ce-nseamnă
Răbdarea și
Înțelegerea
Am citit
Am aplicat
M-am consultat
Am aplicat
M-am rugat
M-am eliberat
De oarece
Balast emoțional numit
Resentimente dar
Realitatea nu
S-a schimbat
În timp
Am înțeles
Că mulți
Dintre cei
Ce-și spun oameni
Emană toxicitate
Și că
Nu stă in puterea mea
Să-i schimb
Am plâns
Am plâns
Am plâns
Sunt în proces
De creștere a sufletului
S-a micșorat
Întocmai coarnelor de melc
Direct proporțional cu
Atingerea răutații celor
Pe care i-am iubit…
Creștere – Cornelia Prisacariu, Ploiești, vineri 20 ianuarie 2023, orele 06,21 a.m.
Slavă Artiștilor!
Din lut și piatră șlefuită
Sau din bronz, lemn,marmură
Sculptorii așează izul nemuririi
Și în anul 2022.
Izvor de gânduri scrijelesc în piatră
Ce dau emoția trăirii lor
A regăsirii, într-un spațiu mare
Parcul Monumental Ploiești Vest.
Artistul e freamăt, e cântec,e artă
Vorbește cu piatra, cu cerul, cu Iisus.
Sculptează tristețile lumii, devine vizionar
Se revoltă-n tăcere…
Un sunet mut îl însotește “Adevărul Universal”
Plouă din cer iubire pentru oameni
Ce va rămâne peste acest pământ.
Ceasurile trec, timpul se așează în artă
Ca noi să privim Divinul apus.
Sunt oameni sau miracol-divin?!
Forme cu aripi, păsări și zbor prin galaxii
Idei suprarealiste îți surprind pașii
Se modelează prin sculptură
În clopot, în cruce, în ochi de lumină
Un balans al vieții
O roată ce urcă și coboară
Prin îngeri ce vorbesc cu tine
Spre Înălțarea spirituală
Iisus pe Cruce e martorul suprem.
Piatră, lemn,bronz,marmură de Rușchița
Toate conviețuiesc împreună în Parcul de Vest.
Talentul prin muncă dă forma iubirii,a dăruirii
Energia creației vorbește prin daltă, șlefuită
Și toate în Parcul Monumental Ploiești Vest
Pentru ploieșteni și Urbea lor,
Slavă Artiștilor!
Artă lor va dăinui prin timp și timpuri, infinită prețuire!
Maria Bem
O inițiativă a Asociației Culturale 24Pharte
Via Muzeul de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber
Giorgiana Ștefania Ciomaga
Emigranta
Acum că anii au trecut
O vorbă spun: E vina mea!
Căci țara mea, nicicând nu ar fi vrut,
În fiecare zi să piardă câte-o stea!
Pământ natal, să nu mă dojenești
Când Dumnezeu mă va-ndrepta spre tine,
Iți voi cânta baladele cerești,
Măcar atât…să ai, de la mine!
Sursă: Ionel Sava
Valurile mării?
Uneori,
Cupe de şampanie
Ciocnite la marginea
Unei vechi iubiri…
Cristian Botez
Un peşte mare (dintr-un volum de poezii, în pregătire)
de Cristian Botez
Singura dată
Când am pescuit,
Am prins un peşte
Mare cât plictisul
Unui pescar fără ţigări
Uitat într-un ostrov,
Lângă Brăila.
Mi-a ieşit de-o ciorbă
Şi-un poem
Scris cu un vârf de gând
Pe-o pală de vânt prăfuit.
JOCUL
Cineva
îmi trage
sforile
zmeului
desprins
pierdut
în nouri
din copilărie.
Acolo,
sus,
roua
petalelor
nu-l
cuprinde.
Nimeni
nu m-a inclus
în vreo cută
de zbor
în vreun
sunet
de flaut.
Simt
smuncitura
zmeului
la trasul
în jos,
la trasul
în sus
Simt jocul
cu sforile
al fiecărui
gând…
Dan Drăguș
Comandă niște primăvară ,
Ca să mai plouă și la noi,
Să stăm pe prispă iar afară,
S-avem iar pace, nu război ,
Comandă niște primăvară
Să-mi pun cireșe la urechi,
Să cânt o doină înspre seară,
Să țes o pânză la război,
Să-mi fac maramă cu argint
Și să dansez în câmp cu maci ,
Să-mi pun în păr coroană nouă
Din flori și frunze de copaci,
Comandă niște primăvară
Să-mi amintesc de alte vremi
Când încă mai credeam că norii
Aduc cocorii, nu doar ploi.
Luminița Bratu
Cenaclul literar “I. L. Caragiale”
AICI, LA „ȚIGANCA” DIN 1941, CERUL VEGHEAZĂ ROMÂNI CĂZUȚI ÎN LUPTELE PENTRU REDOBÂNDIREA NORDULUI BUCOVINEI ȘI SUDUL BASARABIEI ROMÂNEȘTI
PIETRE…
Piatră necunoscută,
„erou necunoscut”
pe ficare piatră-i
scris.
Vor mai cădea
o dată-n luptă,
copile dacă-i uiți!
28 februarie 2022,
Dan Drăguș
E frig, mănuși nu ai
Stegulețul ține de căldură,
Privirea-ți țintă a mirare
Nu are pic de ură.
se face popas
lângă cea mai apropiată
câmpie din care vii
de preferat singur
după o aversă
un copil de obicei
aleargă printre stânjenei
galbeni
soarele inspiră adânc
s-ar putea să zăreşti
îl vei recunoaşte
după zâmbet
bucuria privirii tale
şi freamătul ierbii
să îţi faci puţin timp
câmpia te va urma
mai ales cerul şi îngust
sau gri ar fi orizontul
numai departe închis
între patru pereţi
tăcere deplină repetă
cu ochii închişi mai întâi
apare verdele, adăuga rouă
păpădii curcubeie, un zmeu
soarele cât …sufletul tău
Ana Urma
Mi-e dor de tine…. bunica mea…
O poezie pe care am scris-o si i-am dedicat-o in 2006…
Esti inger-bunica… si ma veghezi… si ma aperi de-acolo, de Sus…
Atunci bunica imi zambi…
de Cristian Botez
Plecasem de acasă, cu multă vreme-n urmă, plecasem într-o zi
Din spate, peste poarta verde, bunica mă privi.
Am mers apoi, o viaţă-ntreagă, şi mii de zori de zi trecură şi, tot aşa, chindii,
Mereu de-atunci, ca o părere vie, un zâmbet cald mă urmări.
Imi sună vorbe bune-n minte, vorbe-adânci, la care ţii…
„Mergi sănătos, în lume, fii Domn, fii tot ce-ai vrut să fii,
Mergi cu minte şi iubire, şi nu uita să-mi scrii”…
Trecură-atâtea zile-apoi, şi nopţi trecură, mii şi mii…
Şi peste ani, în seri ploioase, mai ales, mereu îmi amintii
De zâmbetul bunicii, de chipul ei senin, ce-mbătrâni,
De glasul blând, de vocea lină cum nicăieri nu întâlnii,
De dragostea ei bună… Aşa îmi amintii.
Mereu făceam, atuncea, drumuri înapoi, de unde mic, demult, pornii,
Şi, alergând, pe drumul paşnic umbrit de-nalte iasomii,
Zăream zâmbind, de după poarta verde, chipul lui Buni.
Şi parc-o văd cum mă privi, şi parc-aud cum îmi şopti.
Culcat apoi, de fiecare dată, întins pe prispă o ascultam. Eram atunci din nou copil. Aşa să ştii…
Strămoșii lor au vrut pământ !
Flămânzi, desculți și fără carte,
s-au răsculat sute și mii,
au ars conace și moșii,
dar au primit gloanțe și moarte.
Urmașii lor au azi pământ !
Sunt orășeni frumoși și blânzi ;
prinși în arenda guvernării,
ei au rămas tot talpa țării,
supuși, dar harnici și flămânzi…
… flâmânzi de viață și dreptate !
Astăzi sunt oameni noi, cu școală,
dar în falsul lor oraș,
nu poți să fii decât pălmaș
sau… combatant într-o răscoală.
Sima Ion (30 I 2022)
Via Dan Drăguș
Scorpioni îmi umblă prin sânge
sunt otrăvitor zici
când îți pun mâna în sân și rămân
să-ți cuprind șoaptele în ambele mâini
până când soarele răsare dintr-o tuberoză
până când bem un pahar pustiu
de vodcă
Ne strângem apoi anii din trupuri
îi dăm pe apa sâmbetei
și vrem tinerețe fără bătrânețe
și moarte
Artistu-i un bumerang colosal
Rostogolit pe căile creaţiei
Respiră-n măruntaie
Uzul propriei satisfacţii.
Cu greu se mai opreşte din potop
Navala-l ia nepregătit
Din trăirea sa pitit.
Cutreieră nestingherit
În mijlocul uraganului menit
A-i zămisli emoţia trăirii, a regăsirii
Într-o bucată de artă
Împietreşte izul nemuririi.
Artistu-i un cuget firav
Pentru simţurile aspre
Din cânt răsare vraja scrierii caste
Palpită frânturi de ace înfipte
În izvor de lege încropite.
Artistu-i un freamăt perpetuu
Aruncă din aşchiile durerii lăuntrice
Către cer, săgeți din cele retorice.
Pe pânze sar stropi de sânge
Sau vopsea ROGVAIV deplânge
Iar în piatră stă sculptată
Tristeţea lumii adunată
Pe care artistul o cată
Ca o furnică servilă
Munceşte-n şindrilă.
Artistu-i o casă ideală
A tăcerii şi a revoltei.
Din orice fanfară-ar cânta
El spune adevărul despre lumea
Aceasta …
Când mai elegant, când mai vulgar,
Mai ţanţoş, mai umil,
Măiastru, colosal
Casa artistului este scrisă-n istoria
Unui Grande Gaudí rătăcit
În misiunea sa precisă şi de nestăvilit.
Învolburat în adevăr universal
Căminu-i este oriunde,
Chiar şi-n banal,
Fără şindrilă
Cu nori şi ploaie din cer
Se adapă direct din eter.
Din care el, artistul efemer
Culcă-ntr-o pânză, -ntr-o piatră
Într-o mişcare
Într-o grimasă scenică
Lumea toată, cea endemică.
Apoi, sfârşeşte stingher
În misiunea-i încheiată
Pe şine de tren refugiată.
Un vagabond filosof
Precum un Grande Gaudí teozof
Mort în haine ruginite, -n simplitate
Recunoscut târziu de mediocritate…
,,N-ar trebui să vă grăbiţi cu această lucrare?”
,,Nu, căci clientul meu are răbdare.”
(24 ianuarie 2022; Ana NEDELCU – editor principal Timpul Ploiești; redactor-șef ediție tipărită)
centrul vechi își întinde
brațele ruginite
înspre trecători…
trupurile demolate
se unduiesc
în mintea istoricilor
și devin amintiri
într-o poveste a oamenilor
ce buimăceală acolo în suflet
unde pașii sunt ai uitării
iar matematica nu se încumetă spre realcătuire
Cristian Balint