Știi, tată,
Credeam că doar
Alți tați nu sunt nemuritori
Și mai credeam că
Tu poți învinge timpul
Până la infinit
Și poți duce
Și aduce
Eternitatea
În acest corp material
Azi, tată,
Un gol s-a alăturat
Altor goluri
În suflet
O stea clipește acum familiar
Ochiului meu
Din suflet
Dar jos
Pe pământ,
E o salină
De lacrimi
E un doi octombrie trist, tată
Un vals de frunze
Așternute pe
Un portativ efemer
Ce susură
O muzică oarbă
A unui dor
De la a durea
Nespus
Do minor
De la dor cu
Sol minor
De la solitudine…
M-ai așteptat cât
Să-ți strâng
Mâna dreaptă
Apoi îngerul tău
Răbdător,
Te-a înălțat în
Necuprinsuri
Știi, tată,
Pare nedrept să
Ne lăsăm copiii
Fără busolă dar
Acolo, sus
Lin, printre
Alți lini îți doresc să
Te regăsești
Întregindu-te
Râdeam astăzi
Între doua sărate
Liane de lacrimi,
Amintirilor
Cu noi
E un doi octombrie trist, tată
Și ultim.
Te iubesc!
In memoriam tatălui meu trecut în neființă astăzi, 02 octombrie 2023, orele 11,45 a.m.
– Ploiești, Cornelia Prisaca
Editor: Liviu Ioan Manole
