close

Cronică

CronicăPromovate

Dan Minoiu 1961 – 2021

D.Minoiu

Poem dedicat prietenului meu, poetul Dan N. Minoiu , despre care aș vrea să cred că a plecat, doar așa într-o oarecare documentare pt creațiile sale,în altă dimensiune. Dumnezeu să și-l ia drept consilier liric!

Sonet pentru Dan

Acum, atunci, acolo sau aici?!
Tot una e! Oriunde e niciunde!
Eternitate spartă în secunde,
Iar furi un vers și-l sfârteci cu un brici?

De ce pleci camarade pe furiș?
Doar să ne-înveți că viața e o farsă?
Doar să ne-arăți că-n tâmplă noastră arsă
Cortina cade crunt, ca un tăiș?

Pe portative mult prea lungi te scurgi,
Ca aburul unui surâs de mamă.
Vama-i doar gând și gândul e doar vamă
Și pacea-i doar un somn de Demiurgi.

Nu mai cânta la nunți de zei uituci!
Heiiii…camarade! Încotro te duci?

(Valentin Irimia)


Poetul și colegul de cenaclu Dan Minoiu va fi înmormântat azi, 20 aprilie, la cimitirul “Eternitatea”. La orele 14.00 va fi săvârșită slujba de înmormântare. Ceremonia va avea loc la biserica Sfânta Vineri din Ploiești.
Dumnezeu să-l ierte!

Membrii Cenaclului “I. L. Caragiale” transmit condoleanțe familiei îndoliate.
De asemenea, condoleanțe și din partea Asociației Culturale “24pharte”, al cărei membru fondator a fost.

mai mult
CronicăPromovate

125 de ani de la nașterea lui Tristan Tzara

p1

Exact acum 125 de ani se năștea la Moinești Tristan Tzara.

Samuel Rosenstock scrie pe certificatul de naștere, numele de Tristan Tzara și-l va lua mai tărziu, când poezia lui începuse să fie cunoscută. Scrie de tânăr, de foarte tânăr, sub diferite pseudonime, în mai multe reviste printre care și în Simbolul alături de Alexandru Macedonski și Ion Vinea. În 1915 pleacă la Zurich și aici lansează, împreună cu câțiva amici, la celebrul Cabaret Voltaire, una dintre cele mai importante mișcări ale secolului XX : DADA.

Ce a fost DADA ? ”O revoltă” – spunea Tzara într-un interviu din anii 60 pe care l-am văzut acum câteva zile. « Eram tineri, era război, eram închiși în Elveția, ne revoltam împotriva burgheziei, a principiilor : nu voiam logică, nu voiam religie, nu voiam arta cu A mare. Și atunci am făcut Dada ». « E adevărat că dumneavoastră ați găsit cuvântul Dada, deschizând la întâmplare un Larousse și aruncându-vă ochii pe primul cuvânt găsit ? », il întreabă ziaristul. « Legenda așa spune », răspunde Tzara cu un zâmbet înșelător – « și cine sunt eu ca să mă opun legendei ?» Dada a fost « o revoltă care nu exprima nimic, nu ne deranja că publicul ne lua drept imbecili, încercam să distrugem poezia prin intermediul poeziei, pentru asta dislocam limba, logica »… « De ce ? » continuă ziaristul – « pentru că absența unui sistem e tot un sistem, dar ceva mai simpatic », raspunde Tzara, cu același zâmbet.

Tzara și dadaismul ajung la Paris imediat după primul război. Povestea se complică, unele prietenii se strică, Tzara va scrie și alt tip de poezie și va rămâne relevant toată viața. Și va fi asociat mereu cu Dada, acea mișcare « care nu explica nimic », dar care a influențat mulți artiști ai secolului trecut.

 

Tristan Tzara va trai și va muri la Paris, iar numele lui poate fi găsit în cel puțin trei locuri : o placă pe hotel Istria, o stradă în arondismentul 18 și o casă în Montmartre, construita special pentru el de către Adolf Loos, unul dintre cei mai mari arhitecți austrieci.

(Text/foto Luca Niculescu, 16 aprilie 2021)

mai mult
CronicăPromovate

PATUL CU ÎNGERAȘI

Ingeri

 

Mic jurnal sentimental.

Azi, în Observator cultural:

”Patul meu, alb, metalic – cu cele două laturi rabatabile din plasă de sfoară cu ochiuri de năvod pescăresc și tăbliile rotunjite spre vîrf ca niște arcade de biserică ce-mi păreau că sprijină plafonul – avea pictați doi îngerași bucălați, cu fețe trandafirii, buzițe roșii deschise în rîsul nestăvilit al copiilor și bucle aurii, pe care-i vedeam atît seara, la culcare, la lumina gălbuie a unei lămpi de noptieră cu abajur, meșterită de tatăl meu, cît și dimineața, ca doi frățiori de-o seamă cu mine. Erau prin urmare prietenii mei cei mai buni, cu care vorbeam fără încetare într-o limbă pe care doar ei o înțelegeau în desăvîrșita ei limpezime, pentru ceilalți din casă însemnînd doar un veșnic motiv de veselie, căci nu reușeam să-l spun pe r, iar cuvintele mele erau pentru ei doar o turuială fără sens. Cuibărindu-mă în cutia de fier și plasă de năvod în tovărășia prietenilor mei pictați și a uriașului nostru motan cu părul negru și lucios precum o panteră ce dormea împreună cu mine, mă simțeam în deplină siguranță. De-aceea și ieșeam atît de rar din micul meu castel de tablă. Ascultam muzica molcomă a orchestrei de estradă Mantovani ce izvora din radioul nostru Telefunken, privindu-i, hipnotizat, lampa de smarald a ochiului său magic.”

Online, aici: https://www.observatorcultural.ro/articol/patul-cu-ingerasi/

photo © Ioan Mihai Cochinescu
„Printre litere, gânduri, idealuri. Autoportret la 30 de ani” (16 aprilie 1981)
„La o masă din lemn, de scris în jurnal – Rengsdorf, Germania. Autoportret la 40 de ani” (16 aprilie 1991)

mai mult
CronicăPromovate

Călătorul nostru pe mări. In memoriam: Mihnea Petru Pârvu ar fi împlinit azi 52 de ani

Mihnea-Parvu

L-ați citit pe Mihnea Petru-Pârvu în paginile Evenimentului zilei? A fost un jurnalist extrem de talentat, care făcea din orice subiect o poveste savuroasă. Ba, nu! A fost un reporter excepțional. Așa îi plăcea lui să i se spună: reporter. Azi, eu, prietenii și colegii lui i-am fi spus ”La mulți ani!”, dacă nu ne-ar fi lăsat singuri.

Mihnea Petru-Pârvu la 52 de ani. Dacă Dumnezeu nu ar fi decis altfel, azi Mihnea ar fi avut o dimineață superbă. S-ar fi trezit în brațele femeii pe care  iubea din toată ființa lui. ”Simo, n-aș fi crezut niciodată că la 51 de ani o să simt iar fluturi în stomac! O iubesc, am găsit ce n-aș fi crezut niciodată că o să se mai întâmple în viața mea. Simțim amândoi că ne-am găsit sufletul pereche și trăiesc ceva fantastic, ca la 20 de ani”, îmi mărturisea într-o efuziune sentimentală, anul trecut.

Este cea mai puternică amintire cu Mihnea din cei 25 de ani în care am împărțit și bune și rele în viața noastră de ziariști. Poate pentru că este ultima perioadă cu el, poate pentru că trăirile lui erau atât de intense și de emoționante și ne marcau fiecare convorbire telefonică sau mail transmis, așa a venit amintirea de azi.

Eram la început de pandemie și, ca atare, separați total. Lucram de acasă cu toții. Mihnea nu putea. El trebuia să fie pe teren, să-și facă reportajele prin care respira și el și personajele sale. Suferea când nu-i ieșea ceva cum ar fi vrut. Nu-i era teamă de Covid, dar își punea mască și mânuși când o lua la pas prin București din Oborul lui drag, în căutare de povești pentru cititori. În weekend, le oferea „prăjitura”: reportaje spumoase despre călătoriile lui pe mările și oceanele lumii. Jurnalist de cursă lungă. Un fost marinar veșnic îndrăgostit de mare și greu înțeles de mulți pentru pasiunea lui arzătoare pentru călătoriile cu vapoare de-a lungul globului pământesc. I-am fost de multe ori colac de salvare doar pentru că i-am înțeles dragostea intensă pentru tot ce însemna marină.

Avea planuri de călătorie pe mare și pentru 2020 și pentru 2021. Spunea că mai are doar două locuri de pe glob unde nu a fost cu vaporul. Râvnea la o nouă călătorie cu Bricul Mircea. Dar se îndrăgostise. Iubea teribil. Și chiar atunci a început să muște din el boala. Cumplite discuțiile din ultima perioadă cu el. Sfâșiitoare. Știam ce înseamnă diagnosticul, dar nu știam ce să-i mai spun ca să-i dau puterea să lupte. ”Simo, e nedrept. De ce acum? Am doar 51 de ani! Am o iubire imensă în mine. De ce acum?”.

Mihnea s-a stins în vară, pe 23 august și a fost înmormântat de ziua mea. Azi, 14 aprilie, ar fi fost ziua lui, ar fi împlinit 52 de ani. Dacă ar fi fost aici nu am fi avut cum să serbăm din cauza pandemiei. Dar ne-am fi amintit măcar de întrunirile noastre din vreo cârciumioară, cu prietenii și foștii noștri colegi Paul Apostol, Florin Manole, Bogdan Atanasiu. Am fi vorbit de Cristoiu, care l-a lăsat să plece pe mări, despre Magda Spiridon că îl boscorodea atunci când el n-avea chef să scrie despre „nimic”, dar care i-a fost aproape când a avut nevoie, despre Dan Andronic care „nu-i un patron rău, că a mâncat aceeași pâine cu noi”. Și sigur, sigur mi-ar fi povestit despre planurile lui de căsătorie, dacă între timp nu ar fi făcut-o.

Dar Dumnezeu a avut alte planuri cu el. L-a vrut acolo Sus, să-i scrie mesaje de Lumină către credincioși, așa cum învățase Mihnea de la parintele Cărămizaru.

Materialele lui Mihnea Petru-Pârvu vor rămâne, însă, în amintirea celor care i-au apreciat condeiul

(Simona Ionescu – evz.ro)

mai mult
CronicăPromovate

FRAGMENT DE JURNAL

scris2

(Blejoi, marţi, 13 aprilie 2021)

Ieri, la întoarcerea de la Craiova, după plantarea de puieţi în cadrul proiectului verde, “Codrii de mâine”, al Principelui Nicolae, trecui pe la Slatina şi făcui o donaţie!…

Donaţie de carte constând în două Biblii vechi în limba engleză, pentru secţia magistră de engleză a Bibliotecii Judeţene Olt “Ion Minulescu”…

Am act de donator oficial!…

Ştiu sigur că Părintele Jonathan, care mi le-a dat, nu se va supăra pentru că acolo vor fi folositoare pentru mai multă lume, decât dacă le-aş fi păstrat, egoist, în colecţia mea!…

(Bogdan Costin Georgescu)

mai mult
CronicăPromovate

Evenimentul zilei? Varful aisbergului presei romanesti!

Petre-Porea

 

Felicitari tuturor celor care au fost “bulinisti”! Si, in aceeasi masura, celor care mai sunt!
Nu va mai fi nicand un ziar ca Evenimentul anilor ’90!
Acel ziar avea un anume spirit! Care nu poate fi inteles acum! Nici de noii ziaristi, nici de Clasa politica! Si nici nu mai e repetabil!
Si care ar putea fi rezumat simplu, in urmatoarea fraza: “Nu cred sa fi existat in timpurile moderne vreo publicatie a carei conducere sa nu fi fost interesata absolut deloc de orientarea politica, sau de alta natura, a ziaristului!”
Acel Eveniment al zilei al anilor ’90, de pe vremea Maestrului Cristoiu, a respectat, pana la ultimul detaliu, principiul enuntat mai sus!
Poarta redactiei era deschisa pentru toata lumea, indiferent de orientare! Spre exemplu, Vadim Tudor ne injura la trei randuri in Romania Mare, sau in Tricolorul, subsemnatul fiind “luat in primire inca din nr 3 al Romaniei Mari, in iunie 1990. Despre Maestrul Cristoiu, sau despre Sorin Rosca Stanescu, ce sa mai spun! Dar cand era campanie electorala, acel Evenimentul zilei a publicat tuturor solicitantilor, inclusiv lui Vadim Tudor, publicitate specifica, in aceleasi conditii financiare si grafice. Fiindca respectam, in primul rand, cititorii! Si aveam in jur de 1.000.000 de exemplare vandute zilnic!
Un merit deosebit ii revine si marelui disparut MIHAI CARCIOG, co – fondator al ziarului in anul 1992, un om de o tinuta impecabila.
Am fost multi ani un apropiat al acestui Domn, si stiu ca pentru el libertatea de miscare si de constiinta a ziaristului faceau parte din formula sa profunda existentiala!
Si aceeasi atitudune o avea pentru toti ziaristii, chiar daca erau angajati ai unor publicatii concurente, sau chiar ostile!
Macar cei care mai suntem, fiindca multi bulinisti nu mai sunt printre noi, sa pastram viu acel spirit unic din presa romaneasca!
Care nu se va mai repeta vreodata!
(Petre POREA)

mai mult
CronicăPromovate

Tulai

Ardeal1

 

Tu Anuță, vedz’ laboșu’ ăsta? Ni ce oloi lucitor, degrab’ fierbător. Mi-l adusă Crisorașu. Ciorbărește sîngur. Eu numa’ dărăbui șî țâp verzăturile ș’odat’ îi gata zama. Văzut’am minunățîia la Olga de la șepte. Adusă de tătâne-so, după ce-o gustat zamă de lobodă gătată-ntr-o clipită. Feștecare-i dubaș di’ une-i luat cutare lucru, io barem știu că tăte ne-om lua laboș d’ăsta. Cum șî lambriuri ne-am pus la fel tot blocu’ după Chetăreasa, Tanța și Culițerii din scara unu. Nu ne trabă nouă lăcrame de televizor.

(textișor postat timid ieri pe minunatul grup @Ficțiuni Reale)

Mă tot îmboldesc amintirile, bunicii îmi trăiesc în cap. Și viețuiesc ei bine-acolo mai cu seamă de când au foști chemați să povestească îngerilor. Nici graiul ardelenesc, nici cel muntenesc nu îmi stau pe limbă. Prea m-am născut și-am crescut printre tramvaie și IOR. Doar îmi susură între urechi accentele celor două graiuri. Frânturi de glas, ce mai aud la vreo dragă mătușă de la distanță și cam atât. Restul, în inimă. A, și pe internet. Caut, caut, până oi ajunge din nou în vreo arhivă fizică. Uite,

Dicţionar de regionalisme din Ardeal


Sau cealaltă rădăcină mă trimite hăt, sus, la
https://humanitas.ro/assets/media/levantul.pdf
domnului Mircea Cartarescu.

În fine, ce vreau să zic. Cu cât mosorul vieții-mi desfășoară ața spre final, cu-atât mă fac mai mică. Abia astept să stau din nou în poala maicii și s-ascultăm poveștile lu’ mamamare.

(Amorena Minculescu)

mai mult
CronicăPromovate

MUMA PĂDURII (Lathraea squamaria)

MumaPadurii

 

Am avut noroc, am găsit-o azi, înflorită, în pădurea de-acasă. Înflorește doar o dată la zece ani. Fiind aproape lipsită de clorofilă, răsare sub pământ, la mare adâncime, de obicei în preajma copacilor seculari, în sălbăticie. Nu sunt cunoscute proprietăți medicinale miraculoase, dar nu este nici otrăvitoare. Și nu are nici pe departe aspect de Babă-Cloanță. ☺ Dimpotrivă. În credința populară, e invocată în descântece pentru adormit copiii și pentru alungarea răului.

(Text/foto Ioan Mihai Cochinescu)

mai mult
CronicăPromovate

DORA. GHEIȘA ÎN BLUGI

Dora

Câteva file din micul meu jurnal sentimental, despre Dora, tânăra și frumoasa soție a lui Nichita, în Observator cultural de azi:

„Părea că plutește continuu printre noi. Nu pășea, zbura ușurel, fluturîndu-și lent părul cel lung deasupra podelelor, marmurei, pietrișului, asfaltului sau a pămîntului din preajma unor castani bătrîni, de-abia miș­cînd din tălpile-aripi, precum o gheișă în blugi și cizme lungi de piele, cu un zîmbet împietrit și trist.”

Online, aici: https://www.observatorcultural.ro/articol/dora-gheisa-in-blugi/

(Ioan Mihai Cochinescu)

mai mult
CronicăPromovate

Alături de români și ruși la Plevna

Samurai

Samuraiul japonez Seigo Yamazawa

A luptat alături de romani și rusi la Plevna în 1877. Desi trimis de tara sa în calitate de corespondent de război, rusii l-au convins pe generalul-maior nipon sa fie comandant de pluton la asediul Plevnei. Se crede ca este primul samurai ce a călcat pe pământ romanesc, trecând apoi Dunărea, pe la Svistov, în Imperiul Otoman. Sabia sa se afla expusa într-un muzeu bulgăresc.

 

mai mult
CronicăPromovate

M-am născut intr-un oraș mic, cu trei biserici: ortodoxă, catolică și reformată…

oua

 

… și cu populație mixtă – români, unguri, câțiva germani…Știți cât de rar se intamplă ca sărbătorile de Paște să cadă în același timp pentru ortodocși si catolici (sau reformati)? Noi le spunem “Paștele românilor” și “Paștele ungurilor”. De Paștele “ungurilor” mama făcea întotdeauna câteva ouă roșii, chiar dacă vecinele unguroaice ne aduceau oua și prăjituri. Și la fel, de Paștele “românilor”, vecinele unguroaice făceau și ele câteva ouă roșii, chiar daca mama mă trimitea cu farfuriuțele cu ouă și prăjituri. “Cine știe cine are dreptate?…” zicea mama, dar cred că în sufletul ei era doar sentimentul ca importantă nu e ziua, ci ceea ce sărbatorim, și asta împărtășeam cu totii.
Sigur că în platoul cu ouă colorate la noi erau cateva oua albastre si la vecini, cateva ouă verzi, dar asta chiar nu are importanță…
Mi-e dor de copilaria mea, și de colegii și prietenii mei români și unguri, căci am avut și de unii, și de alții.

(Marcela Feraru)

mai mult
ActualitateCronicăPromovate

DORU PETRU MORARIU SAU OCHEANUL DE MARMURĂ, ÎN MIC JURNAL SENTIMENTAL

fila

 

Doru Petru Morariu a fost „un dirijor de cor strălucit, laureat al unor prestigioase concursuri naționale și internaționale, un ctitor al mișcării corale romînești, un compozitor inspirat, un pedagog înnăscut, un patriot adevărat care și-a iubit pînă la sacrificiu obîrșia bănățeană.

A plecat în urmă cu un an să dirijeze îngerii stelari, dar și-a uitat drumul de întoarcere către planeta de pămînt. Stă acum nemișcat pe prispa casei din Cer, cu privirea sa blajină ațintită prin vreun vechi ochean galileian de marmură către casa părintească din Reșița natală.”

O nouă filă din jurnalul meu, pur sentimental, azi în Observator cultural la chioșcuri și librării și, online, aici:
https://www.observatorcultural.ro/articol/ocheanul-de-marmura-doru-petru-morariu/

 

(photo © 2021 Ioan Mihai Cochinescu
“Compoziţie vintage despre o fotografie la minut în Cișmigiu. Iulie 1970”)

mai mult
1 2 3 50
Page 1 of 50