close

Cronică

CronicăPromovate

Orizontuirea

Oriz

SFÂNTA ORBIRE ŞI SFÂNTA SURZENIE! …

Aşa trebuie să ne trăim viaţa!… La un moment dat am văzut zâmbetul ABSOLUT INDESCRIPTIBIL al unui genial copil orb pe care-l iubesc enorm!… Pe faţa lui era LUMINĂ!… Deşi el nu văzuse Lumina, dar o simţise!… Nu pot să descriu în cuvinte ce VEDEAM şi el ÎNŢELEGEA!… Preferam să fie invers!… Atunci mi-am dat seama cum va fi la Dumnezeu!… De atunci mă rog NUMAI cu ochii închişi ca să nu vadă nimeni că… plâng!… 🙁 Dar recitesc Borges cu altă percepţie / orbire deşertată în orizontuire!…

(Bogdan Costin Georgescu)

mai mult
CronicăPromovate

Articol

art01

Articol publicat in 1992 in „Romania libera”, in pagina „Opinii”, unde semnau, de regula, Octavian Paler, Eleodor Focsaneanu, Stelian Tanase, Petre Mihai Bacanu, Roxana Iordache, Anton Uncu, Mihai Creanga.

Petre Mihai Bacanu a hotarat sa apara. A fost o imensa onoare pentru mine!.Cam naiv articolul, dar era expresia experientelor traite de-a valma imediat dupa Revolutie. Si conducerea a vrut sa-mi dea incredere.

„Tiganii infractori au pus stapanire pe STRADA. STRADA este spatiul lor preferat de desfasurare. Cetatenii care circula prin fata acestora sunt urmariti, cantariti, analizati, transati. Pentru furt, talharie, inselaciuni, batai, violuri”.

„Politistii cad victime actelor lor de violenta. In numele cui se tolereaza aceste lucruri? Toleranta inseamna umilire, injosire?”.

„Sa graduam atitudinea noastra fata de cei cu care convietuim dupa cum urmeaza: dragoste, indiferenta, toleranta, nemultumire, ura. Pe cel nivel ne situam fiecare dintre noi si de ce? Xenofobia incepe de la ultimul nivel”(…)

„Romania libera”, 1992. Autor: Cristian Botez

mai mult
Cronică

Tipul din colț pesemne murise

Gstamate

Adîncit în lectură, cum eram, am realizat abia într-un tîrziu că uitasem să cobor, iar cînd totuşi mi-am ridicat privirea, deja se înserase şi silueta albă a unei turle de biserică tocmai ieşea din cadrul hubloului îmbrobonat de ploaie. În rest, nimic.

Mi-am dat seama că habar n-aveam unde ne aflăm și încotro mergem. Nimic care să aducă cu ce știam, am zis în sinea mea, complet derutat. Deşi priveam atent, priveam degeaba. Doar înaintam.

Apoi n-am mai putut să zăresc mare lucru, căci se întunecase de-a binelea. Un întuneric vîscos, care ne lua în primire. Ca să-mi alung neliniștea, m-am întors la lectură, ca de obicei. Sub lumina anemică din plafon, un singur călător moţăia într-un colţ, iar şoferul, o huidumă cu ceafa păroasă, trudea aplecat peste volan. Între timp, staţiile deveniseră din ce în ce mai rare şi mai pustii.

Mi-am propus să cobor la prima și să iau ceva îndărăt. Dar cînd am dat să cobor, m-am răzgîndit în ultima clipă. În faţa mea se căscase o beznă impenetrabilă şi m-am gîndit că mai prudent ar fi să cobor într-o staţie cît de cît luminată, măcar, nu acolo. M-am aşezat la loc pe banachetă şi situaţia începea să mă îngrijoreze. Am închis cartea. Ca să mai treacă timpul, îmi recapitulam activitățile de peste zi. Adevărul este că nu-mi imaginasem niciodată că traseul pe care-l făcusem în atîtea rînduri pînă atunci ar fi putut fi atît de lung.

Resemnat, așteptam capătul de linie. Iar drumul devenise plin de hîrtoape, caroseria scrîşnea din toate încheieturile, şoferul nu mai oprise demult şi tipul din colţ pesemne murise.

(Gabi Stamate)

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronică

Cenaclu literar 9.09.2019 Ploiești

C0

Cenaclul literar din 9 septembrie 2019 a inceput cu binecunoscuta rubrica sustinuta de conducatorul cenaclului poetul Ioan Vintila Finitis, si anume, revista presei culturale.

A urmat rubrica ‘Poeme recente’, unde s-au citit doua poeme semnate Gratiela Avram – din volumul inca netiparit „De dragoste” si Luminita Bratu.

Recitarea exemplara a artistului Nicolae Dragulin din poemele autorului ploiestean comemorat Costin Lupu a fost urmata de eseul filozofic al domnului Florin Manole, in care se subliniaza necesitatea pastrarii crestinatatii ca valoare fundamentala a Uniunii Europene, valoare de care nu ne putem lipsi in contextul actual, in care se incearca anularea ideilor crestine si inlocuirea lor cu idei asa zis moderne, care nu duc decat la distrugerea unei societati normale (vezi ideea moderna despre familie ca fiind si altceva decat uniunea dintre un barbat si femeie).

Eseurile domnului Florin Manole aduc in prim-plan crestinismul si valorile lui din perspective multiple, politice si chiar economice, acesta pledand pentru ideea unei Europe al carei unic fundament este si va ramane crestinismul.

Traducatorul operelor lui Rene Guenon in limba romana, distinsul domn Teodoru Ghiondea, care ne onoreaza cu prezenta de fiecare data, ne incanta cu eseul lui despre romanul lui Mateiu Caragiale – ”Crai de Curte Veche”, roman ce are in viziunea domnului Ghiondea valente fantastice avand personaje chiar ireale si cumva atingand zona unui roman initiatic, asa cum o spune si Vasile Lovinescu.

Cenaclul se incheie cu o recitare vesela din opera „Morometii” in interpretarea inegalabilului Nicolae Dragulin.

(Grațiela Avram)

mai mult
Cronică

O CĂRUŢĂ DE ŢĂRANI

caruta-tarani

O căruţă de ţărani a ţinut în şah imperii.

A spus-o Petre Ţuţea şi toţi au crezut că exagerează. Dar el nu exagera, vorbea în termenii cei mai proprii. Petre Ţuţea cunoştea contabilitate, era expert financiar, dacă ar fi după mine pe el l-aş numi Guvernatorul BNR. Aşadar, era programat pe expresia exactă, fără aproximaţii, chiar dacă de multe ori era dură, de multe ori indecentă, totdeauna şocantă.

Noi n-aveam tunuri, n-aveam tancuri, n-aveam decât căruţa, dar, ce e mai grav, n-aveam ţară: ţara noastră era făcută bucăţi, care bucăţi erau înglobate în acele imperii, care la turci, care la austrieci, care la ruşi. Şi totuşi, ne-am opus.
A te opune atunci unui imperiu era cum azi o ţară s-ar opune NATO. A făcut-o Iugoslavia şi am văzut ce a ieşit. Ei bine, noi ne-am opus nu unuia, ci concomitent la trei imperii.

A dorit imperiul otoman să se extindă spre nord şi spre vest şi s-a împiedicat de noi. Dacă noi nu ne făceam stavilă în faţa puhoiului musulman, azi Europa era continent islamic. „…Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?” Uite că s-a-mpiedicat.

A dorit imperiul austriac să se întindă spre est? S-a împiedicat de noi.

A dorit imperiul rus să se extindă spre vest? S-a împiedicat de noi.

Şi ştiţi care a fost cea mai mare victorie a noastră asupra imperiului rus? Eliberarea Ungariei de sub jugul bolşevic în 1919, exact acum o sută de ani. Pentru că Bela Kun şi cu Lenin lucrau pe o mână. Statul bolşevic al lui Bela Kun urma să se extindă până la Carpaţi, unde era graniţă în graniţă cu statul bolşevic al lui Lenin, care şi el urma să se întindă până la Carpaţi, România dispărând, aşa cum se doreşte şi azi. În situaţia aceasta, Ungaria cerea să fie republică sovietică, Rusia bolşevică ocupând astfel tot estul Europei până în inima continentului, până la Viena. Ne putem imagina cum ar arăta Europa de azi. Numai că Puterile Europene au cerut României să spulbere acel coşmar continental. Şi armata română l-a spulberat. A fost singura armată din istorie care a aruncat în aer un stat bolşevic.

Noi, o căruţă de ţărani, vorba nemuritorului Petre Ţuţea.

(Cătălin Daniel Manole)

mai mult
Cronică

Hemingway și cu mine

carte222

Am o problema cu romanele scrise de femei. Mai ales cand ies din zona soap&romance.

Parca le-as umbla in posete. Mai dau peste un „tampon”, peste un „ruj”… La romanele care ating tema razboiului e chiar aiurea… 😉

Desi opera in sine e comestibila. Pana la nivel de best-seller.

Anyway… recomand „Hemingway si cu mine”/Paula McLain, Humanitas.
(„Love and ruin”, by Paula McLain, 2018)

(Cristian Botez)

mai mult
CronicăPromovate

Vania

Vania

Vania, crud in impuls si limbaj, cumplitul. La prima intalnire.

Vania, racnitorul pulsînd al oricărui gând, de orice fel, cu o indecenta aproape pură. (exista asa ceva?)
Vania, cel sclipitor.
Vania, memoria noastră.
Vania, poetul nemărturisit.
Vania, cel cu o mie de ochi vazatori ai Frumusetii in chiar cea mai crunta mocirla.
Vania, copilul cald si generos.

Vania, cel intre puținii oameni cu darul lacrimilor in apropierea Sublimului. M-a infiorat cand mi-a înfățișat, poetic, asa cum doar el știa, cat de aproape este Hristos si cat de Mare este. În vacarmul acelei seri de petrecere de acum fix un an, ne-am bucurat ca de un secret pretios.
Fericiți, cei ce au atins Veșnicia încă din viata asta.

Vania a fost unul dintre ei.
Dumnezeu te va ierta, trebuie, pentru ca nu se poate sa nu fi văzut ce am vazut noi.
Odihnă veșnică, Văniușa scump!

În foto, obosit si fericit la întâlnirea de dupa relansarea Aer cu Diamante, prin 2010.

(Crina Manolescu)

mai mult
CronicăPromovate

Septembrie, opt

grad3

Septembrie, opt.

Mi se strânge inima la gândul că încep școala.
Sau că începe fii-mea școala.
Fug, încă, în supermarket, de rafturile cu rechizite.

Septembrie, opt. Mămăițele au ieșit la porți cu brațe pline de tufănele, în curte pălesc trandafirii, soarele se îndepărtează și zâmbește blând de la revedere.
Seara se furișează devreme și se-ntinde în patul care poartă încă cearșafurile verii.
Să nu uit, la noapte, să pun pilota.

Septembrie, opt. Miroase a frunze uscate și a mere. Vântul scutură tufele și vreo 20 de frunze îl urmează in joacă.
Fraierelor. V-a păcălit.

 

Septembrie, opt. Mi-e frică de toamnă, fug de ea poimaine.

Text și foto Oana Costea

mai mult
CronicăPromovate

Să ne amintim… provizoriu

books2

SĂ NE AMINTIM…provizoriu

Poetul Gheorghe Pituţ e prietenul lui Gherman şi Maciste.

La sfîrşit de iulie, Nicolae Herlea cîntă „O, sole mio”…

Un zîmbet de revistă de la Cristina Stamate.

Cezar Ivănescu caută săptămînal, „Numele poetului”.

Actriţa Cristina Deleanu e în rolul…melancolicilor.

Un surîs în plină vară vine de la Eniko Szillagyi.

Dumitru Udrea e cu gîndul la o nouă carte.

Traian Tandin după publicarea romanului „Adio, Ringo”, adună probe…

Ruxandra Maria Donose are vocaţia pentru muzică şi literatură.

Liviu Bratoloveanu publică romanul „Bunica studiază dreptul”, interesant şi azi.

Haralam Zincă scoate de sub teasc romanul „Destinul căpitanului Iamandi”, tot poliţist ?

Andrei Brezianu apare cu un volum excelent de eseuri, Translaţii, în colecţia Discobulul.

Tăcutul poet Marius Robescu ne pune la dispoziţie Pielea Minotaurului.

Prozatorul Vasile Băran publică volumul Cavalerii de pe coastă. Criticul Cornel Regman consideră că e cea mai bună scriere a lui Vasile Băran.

Neuropsihiatru şi psiholog, „medic de suflete” şi scriitor, Virgil Sorin desconspiră Secretul făuririi personalităţii, intervievând în cartea sa următoarele personalităţi: Constantin Arseni, Ana Aslan, Ion Bradu, Şerban Cioculescu, Nadia Comăneci, Ion Cupşa, Constantin C. Giurescu, Ştefan Iordache, Iorgu Iordan, Cezar Lăzărescu, Nicolae Mărgineanu, Eugenia Moldoveanu, Fănuş Neagu, Marin Nedea, Sergiu Nicolaescu, Ecaterina Oproiu, Octavian Paler, Constantin Paraschivescu – Bălăceanu, Magdalena Popa, D.D. Roşca, Marin Sorescu, Ludovic Spiess, Nichita Stănescu, D.I. Suchianu, Szabo Bela, Gheza Vida, Henri Wald.
Nichita Stănescu, după apariţia cărţii medicului-scriitor remarca: Convorbirile lui Virgil Sorin evoluează pe dinaintea spiritului nostru ca flăcările. Dan Mutaşcu concluzionează: … în fond şi în convorbirile sale, Virgil Sorin e un fantast bine temperat, chiar dacă pagina tipărită e condusă într-un principiu alert.
(urmează)

2.SĂ NE AMINTIM…provizoriu

Daniela Caurea

Pe coperta albă, ca o rochie de mireasă, stau cuvinte nenuntite: Daniela Caurea şi Văzduh de cuvinte. Graficiana Dana Nicolescu a adăugat albului acesta o pată-urmă de văzduh, discretă, în care a ajuns prea devreme tânăra poetă, la douăzeci şi şase de ani. Pe coperta a patra în aceiaşi rochie de gală, lectorul cărţii, Elis Buşneag adaugă:

„Daniela Caurea a murit la cutremurul din 4 martie 1977.
În urma ei a rămas un mănunchi de poeme lucrate cu migală, pe care, cu două zile înainte, ni le înaintase spre tipărire.
O febră a dăruiri, o arzătoare sete de viaţă, de iubire, dorinţa de a rămâne în fibrele perene, ale materiei, în eternitate, – iată filonul liric de rară prospeţime al tinerei poete, rămasă pe totdeauna în acest <văzduh de cuvinte>.”

Rămasă parcă şi în blânde pietre:

„O blânde pietre, pietre stătătoare,
Să fiu ţesută între voi aş vrea,
Şi-o arşiţă de rouă căzând din steaua mea
Să-mi legene la tîmple o-ntunecată mare…”

La Facultatea de Filologie de la Iaşi, studenta Daniela Caurea, pe numele întreg Daniela Ecaterina Caurea, a avut ca profesor pe cunoscutul critic literar Constantin Ciopraga.
La Facultatea de Limba şi Literatura Română, secţia şi engleză, Daniela Caurea a primit nota 10, la examenul de stat, de la exegeta lui Eminescu, profesoara Zoe Dumitrescu – Buşulenga.

„Fibrele perene” ale ierbii, parcă, i-au stăpânit creaţia poetei:

„Din sufletul ierbii fără stăpân vine spre
cuvîntul acesta, tînăr ca lumina de cerb,
ca un paj preaplecat…
pentru clipa arsă de zîmbet şi cerul de dragoste
ars de senin…” (pag. 59

Uneori Danielei Caurea iarba i-a fost „soră”:

„Prin cîmpie, în caleşti,
Lîngă cerbul-vînt mă du.

Soro iarbă, pe coline,
Du-mă la un stog de dor,
Legă-mă încet de tine,
Cînd să urc, cînd să cobor.” (pag.17)

Poeta întinde „arcul genei” de femeie şi scrie în „mireasmă de ierburi”, a scris:

„Arcul genei se-ntinde şi zbate-înmiirea sub
sub cearcănul mov
Şi urcă oiştea lunii, mireasmă în ierburi, şi mamă
Şi fiică.” (pag. 28)

Originară din vechiul târg-oraş al Moldovei, Târgu- Ocna, poeta Daniela Caurea are, a avut legături cu tărâmul prahovean, prin acelaşi sfârşit tragic ca al lui Toma Caragiu, la familia căruia se afla în vizită, atunci…
O altă legătură, ploieşteană, a poetei, este prin Editura Eminescu, care a publicat postum cartea Văzduhul de cuvinte, condusă prin 1979 de profesorul Valeriu Râpeanu.

Provizoriu, mai păstrez cartea poetei Daniela Caurea, ar fi avut 68 de ani – ca mine.

(Dan Drăguş)

mai mult
Cronică

Spray-ul impermeabilizant

spray

Şi cum stăteam eu pe canapea şi citeam (căci nu-s perfectă), îmi trece pe lângă ureche un bâzâit viguros cam ca de Messerschmidt.

Ridic ochii şi dau cu ei de mama muştelor. Rămân cu ochii pe ea şi întind mâna după spray ca Winnetou după tomahawk şi după ce-i dau peste ochi cu aproape jumătate din conținut, surpriză! Aia îşi vedea de treaba ei. Pun din nou cătarea pe ea şi mi se pare că spray-ul e cam ciudat şi musca prea veselă. Îi dădusem cu spray-ul impermeabilizant. Ăla anti mosche e zanzare era puțin mai încolo, lângă ăla de geamuri.

Acum… se ridică mai multe întrebări. Una dintre ele e ce citeam. Alta, ce impresie i-am lăsat eu muştei?

(Maria Luiza Ostaficiuc)

mai mult
Cronică

Io și Păsărică :)

MPP113

Nu exagerez deloc când spun că, în anii ’93-’96 – când nu eram pe mare, ci la țărm, da’ nu pe „uscat” – am fost unul dintre primii paparazzii din presă, alături de colegii mei de echipă de pe atunci, Gabriel Grigore, Cătălin Luţu, Boholt Gabi și, mai ales, cu Bogdan „Păsărică” Atanasiu.

Porecla i se trăgea pen’ că, când prindea viteză la șpriț, articula cu slalom printre consoane:

„Pă…să…riiiică, mai luăăăăăm una miiiică?”.

Ideea e că, pozarii noștri, Boholț și Luțu, cum ne prindeau matoli, cum ne trăgeau o japcă.

Și fabuloasă a fost reacția maică-sii – Dumnezeu s-o odihnească – care tot văzând fotografiile cu noi matoli, l-a întrebat odată:

„Bogdănele, mamă, toți bărbații beau…, da’ de ce-ți mai faci și poze?”.

(Mihnea Petru Pârvu)

 

mai mult
Cronică

4 septembrie

SpiridonPopescu

Astăzi este ziua de naștere a poetului Spiridon POPESCU, care trăiește undeva la Târgu Jiu, pe care l-am intilnit o singura data in viata asta, dar care mi-a ramas in memorabilia prin citeva poezii. Una este cea de mai jos.

La mulți ani, SPIRIDON POPESCU! Sănătate, inspirație și tinerețe fără bătrînețe!

(Adrian Alui Gheorghe)

 

 

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare

Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul.

(Spiridon Popescu)

mai mult
Cronică

La Tomatina

Rosii2

La ora 11:00 (ora locală), la Bunol, mai multe camioane au adus 225 de tone de roșii copate pentru circa 22 de mii de participanți, mulți din străinătate.

Festivalul Roșiilor „La Tomatina” se desfășoară în fiecare an în orașul Bunol, în ultima zi de miercuri a lunii august. Acesta a fost inițiat de către autorități în anul 1950, însă imediat acestea și-au retras sprijinul pentru participanți. Începând cu anul 1959, Festivalul La Tomatina se desfășoară cu sprijinul consiliului local, care din 1980 se ocupă și de aprovizionarea cu roșii.

Festivalul durează o săptămână (muzică, parade, artificii), atrage o grămadă de turiști care vin în principal pentru momentul culminant, și anume bătaia cu roşii. Zeci de tone de roșii sunt aruncate din camioane și apoi pasate de la un participant la altul.Eu am fost acolo de 2 ori!

Deschiderea festivalului are loc când cineva reușește să se cațere pe un stâlp foarte înalt uns cu slănină şi să ia bucata de șuncă de deasupra. Toată bătaia durează o oră, iar apoi toată lumea se îndreaptă spre dușurile deschise publicului în Primărie sau se lasă spălați cu furtunele, de către cei care curăță bulionul de pe pereți. In ultima miercuri din luna august, strazile orasului spaniol Buñol (provincia Valencia) devin rauri de suc de rosii. Acesta este festivalul Tomatina, la care vin anual peste 40 de mii de oameni din toate colturile lumii, special pentru a se bate intre ei cu tomate.

Originea festivalului este incerta. Sigur este ca nu vorbim despre un festival cu radacini vechi, prima editie avand loc in 1945, cand se pare ca un grup de tineri a pornit o bataie folosind rosiile din piata.

Desi pare un eveniment fara reguli, acestea totusi exista, fiind stabilite foarte clar de municipalitate. Astfel, participantii trebuie sa striveasca rosiile inainte de a le arunca, pentru a evita efectele neplacute ale loviturii, trebuie sa nu impiedice circulatia camioanelor si sa inceteze bataia cu rosii la un semnal prestabilit.

In jur de 220 de tone de rosii de calitatea a doua sunt cumparate din Extremadura special pentru eveniment.

(Alexandru Petrescu)

mai mult
Cronică

Q.E.D.

ILM

Când a fost omorât Ioan Luchian Mihalea, pe 28 noiembrie ’93, nici măcar nu eram în țară. Plecasem pe mare în noaptea de optâșpe spre noăuaspe și, în momentul ăla, eram undeva la travers de Toulon, underway Genova.

În schimb, un brancardier bețiv de la IML l-a plasat pe Alecu Racoviceanu, fără să știe, pe orbita a ceea îndeobște se numește „grand reportages”. Ca să vezi cum e viața asta… 🙂

Acu’, că tot am trâmbițat de ieri ce ispravă am mai comis cu Alecu, iacătă rezultatul final. După 26 de ani, am demonstrat, împreună, cum asasinarea unui homosexual celebru a scos din subteranele fetide ale societății românești mișcarea gay.

Enjoy!

(Mihnea Petru Pârvu)


Asasinarea lui Ioan Luchian Mihalea, un omor care a revoluționat societatea românească

Autor: Mihnea Petru Pârvu
3 septembrie 2019

Dezvăluirile presei, care au arătat că îndrăgitul cântărețși dirijor era bisexual, l-au mai omorât, încă o dată, pe Mihalea.

29 noiembrie 1993, noaptea, în apartamentul său din Drumul Taberei, cântărețul și compozitorul Ioan Luchian Mihalea, creatorul și dirijorul faimosului cor „Song”, este asasinat de către doi indivizi pe nume Nelu Florian Gavrilă, zis Bobiță, și Ionel Păun, scopul crimei fiind jaful. În ultimii 30 de ani, de la Revoluție încoace, a fost primul și ultimul asasinat în care o vedetă de talia lui Mihalea a fost omorâtă. Iar înainte, de la război, până în 1 989, doar uciderea Mihaelei Runceanu, în circumstanțe asemănătoare, dar fără o componentă definitorie, a mai stârnit o asemenea vâlvă. Atât doar că, dacă șlagărele Mihaelei Runceanu se mai cântă și astăzi, peste numele lui Ioan Luchian Mihalea s-a așternut uitarea și, din păcate, și peste cântecele „Song ”-ului care făceau furori acum 30-40 de ani. Și toate acestea dintr-un singur motiv. Odată cu asasinarea sa, s-a devoalat cel mai mare secret din viața artistului. Ioan Luchian Mihalea era homosexual, iar unul dintre asasini îi fusese partener. Societatea românească nu era pregătită, atunci, pentru o asemenea dezvăluire.

„Cazul Mihalea” a deschis Cutia Pandorei din care a ieșit la iveală fenomenul gay de la noi din țară

Ce a însemnat „Cazul Mihalea”, dincolo de crima în sine? A fost prima discuție deschisă public, despre homosexualitate, după 1989. A fost întâia oară când s-a discutat public despre grupurile de homosexuali, iar victima fiind atât de cunoscută, și atât de mult iubită – înainte de Revoluție și în primii ani de după – subiectul acesta a ajuns la toată lumea, nu numai la grupurile direct interesate sau la amatorii de exotisme, de ciudățenii.

Jurnalistul Alecu Racoviceanu, cel dintâi reporter care a scris în Evenimentul zilei, cu lux de amănunte, despre crima din noiembrie 1993 și, pe deasupra și un om care l-a cunoscut personal pe fostul artist, punctează:

„Ioan Luchian Mihalea a fost iubit de tinerii intelectuali. Grupul «Song» – corul lui – a făcut parte din ceea ce a însemnat «mișcarea studențească», în toate formele ei, inclusiv dizidența, prin transmiterea unor mesaje, prin intermediul spectacolelor de la sala Casei de Cultură a Studenților Grigore Preoteasa, până la Teatrul de Vară din Costinești și amfiteatrele din Iași, Cluj, Timișoara, Brașov și alte centre universitare.

«Cazul Mihalea», dincolo de crimă, a deschis o serie de tot felul de subiecte care n-ar fi ajuns de interes național dacă n-ar fi fost vorba de o victimă atât de cunoscută”.

Să nu uităm. Acum 26 de ani homosexualitatea se pedepsea cu închisoarea

În speță, spune Alecu Racoviceanu, a început să se discute despre cum decurge traiul unei familii în care unul dintre soți are și înclinații gay. S-a dat startul dezbaterii despre ce risca, în 1993, un om care se angrena într-o relație homosexuală, pentru că, pe vremea aceea, în urmă cu 26 de ani, articolul 200 din Codul Penal rămăsese nemodificat față de forma sa din 1964, practic pedepsindu-se orice relație de tip homosexual cu închisoare cu executare.

Alt subiect deschis, subliniază Alecu, a fost că, atâta vreme cât Mihalea era iubit, avea sau nu rost să pedepsești homosexualii? „A fost pentru prima oară când în România, după Revoluție, a apărut o ruptură de înțelegere pentru oamenii obișnuiți. Înțelegerea mecanismului prin care s-a produs asasinarea lui Oanță – așa cum îi ziceau apropiații lui Mihalea – chiar dacă acesta era cunoscut poliției a șocat opinia publică și, mai târziu, a ajutat la modificarea celebrului articol 200 și, în final, la abrogarea sa”, explică jurnalistul veteran.

Articolul 200 pedepsea de două ori

Este limpede că polițiștii știau bine că în mediile homosexuale se petrecea o infracțiune gravă care, de cele mai mult ori, rămânea nepedepsită, nefiind raportată de victimă. Ce se întâmpla, de fapt? Alecu Racoviceanu explică, pe înțelesul tuturor, realitatea de acum un sfert de veac: „Un gay își căuta parteneri din mediile sărace, pentru că, de frica închisorii, mulți tineri chiar dacă se simțeau atrași de o astfel de relație o refuzau. Atunci ei apelau la relații plătite, cu bani sau răsplătite cu diverse daruri. Acest gen de relație deschidea casa unui homosexual cu bani pentru tâlhari care acționau în voie pentru că, repet, de teama pușcăriei, victima nu-i reclama! Legea era de așa natură încât relația homosexuală era pedepsită chiar dacă tu erai depistat ca victimă a unui jaf”.

Un noroc chior pentru un reporter la început de drum

Alecu Racoviceanu a relatat, cu lux de amănunte, în Evenimentul zilei, primele concluzii ale anchetatorilor. Lucruri la care restul presei nu a avut acces. Cum a ajuns Alecu în posesia unor știri exclusive? Care-i povestea? Ziaristul veteran se mângâie pe calviție și zâmbește când își aduce aminte de primul său caz serios, despre care a scris pe vremea când încă mai avea ce pieptăna: „În 1993 nu existau multe comunicate de presă și, atunci, tehnica ziariștilor consta în storcerea instituțiilor de orice fel de informație. Eu îmi petreceam foarte mult timp la Institutul de Medicină Legală «Mina Minovici» unde îmi făcusem relații printe medici, asistenți medicali, brancardieri și autopsieri. În ziua aceea eram acolo și tocmai aflasem că am bătut drumul de pomană, că nu era niciun caz pe urma căruia să plec pe teren, să scriu o poveste. Când să plec, a sunat telefonul la medicul de gardă, că e un caz special pe strada Brașov, din Drumul Taberei. Și, pentru că unul dintre brancardieri nu se simțea bine, mi-am pus un halat alb și m-am urcat în locul lui în «salvare». Așa ceva, astăzi, este imposibil”.

Falsul brancardier și criminaliștii

Norocosul ziarist povestește că a ajuns, practic, la locul faptei odată cu criminaliștii și medicii legiști. Era la începuturile sale ca reporter de teren și nu îl știau la față nici colegii de breaslă, nici polițiștii și nici procurorul de caz care era Marian Nazat, în prezent renumit avocat penalist. „Cu halatul alb făceam parte din peisaj. A fost pentru prima oară când am văzut un «policier», un film polițist, pe viu! Am văzut cum un medic observă că-i întuneric pe hol, cere un scaun de la un vecin, se urcă pe el și constată că becul din tavan fusese deșurubat. De acolo s-a recoltat prima amprentă care avea să ducă la prinderea criminalilor. Am văzut cum, într-o casă complet răvășită, un polițist, procurorul și un criminalist încercau să-și explice niște zgârieturi în partea de jos a unui perete. Părea că cineva a lovit zidul cu un obiect ascuțit. La o examinare rapidă a trupului au observat că Mihalea fusese lovit în cap tot cu un obiect ascuțit. Atunci și-au dat seama că artistul căzuse și au dedus că, în timp ce-l lovea, ciudata armă a lovit și în perete”. După prinderea celor doi asasini a fost găsită și arma crimei, un letcon – adică un ciocan de lipit – pe care cei doi îl luseră special cu ei.

Criminaliștii l-au trimis după țigări pe „reporterul sub acoperire”

Alecu Racoviceanu a stat cu specialiștii toată ziua, până seara când a ajuns înapoi la IML. „Atunci am înțeles că fiecare urmă, fiecare pată de sânge, fiecare rană are povestea ei pe care, dacă ești un adevărat profesionist, poți s-o deslușești și fiecare spune episodul ei din ceea ce, la final, va fi filmul crimei”, povestește reporterul de investigații de acum 26 de ani.

Când a plecat pe nepusă masă de la IML, deghizat în brancardier, Alecu a avut totuși timp să anunțe în redacție că are această șansă unică, iar cei din redacție au hotărât să trimită și ei o echipă la ușa blocului, ca să nu lipsească de la „apel” tocmai reporterii celui mai important ziar al țării și ceilați ziariști să-și pună întrebări. „Au fost Oana Maiuga – acum la PRO TV și fotoreporteul George Marin – în prezent cameraman la TVR. O chestie haioasă a fost că, fiind cel mai tânăr de la locul faptei, criminaliștii m-au trimis după țigări, cu rugămintea ca, atunci când mă întorc, să nu las să intre ziariști pe scara blocului”, râde gazetarul.

„Trufandale” și „balconari”

Alecu Racoviceanu, reporter de investigații cu o uriașă experiență, spune că, înainte de cazul Mihalea, polițiștii din Capitală rezolvaseră două astfel de crime care erau, de fapt, tâlhării între parteneri gay care au degenerat:

„În argou, tinerii recrutați în felul acesta erau numiți «trufandale». În dezbaterile de după acest caz a reieșit, practic, că acești oameni au fost duble victime. Și ale tâlharilor și ale sistemului care îi pedepsea”. Iar dacă „recruții” erau porecliți „trufandale”, cei care îi agățau, pe bani sau alte recompense, erau denumiți, tot în idiomul lor, „balconari”, din motive care nu e cazul să fie explicate.

„Noi l-am omorât pe Mihalea!”

Pentru că publicul larg nu era dispus să accepte o discuție despre orientarea sexuală a unui idol cum era Mihalea, acesta a căzut în uitare, spre deosebire de cântăreața Mihaela Runceanu, care a avut un sfârșit asemănător, dar căruia îi lipsea componenta gay.

Alecu Racoviceanu pune degetul pe rană: „Statutul de vedetă al lui Mihalea a fost sacrificat, dar moartea acestuia a ajutat o întreagă comunitate să iasă din «prizonieratul» legii, dar nu și din cel al mentalității colective”. De unde și titlul cărții pe care Alecu a scris-o împreună cu fosta noastră colegă Lidia Popeangă, în prezent Lidia Mitchievici, „Noi l-am omorât pe Mihalea”. „Pe deoparte, în carte erau reproduse declarațiile criminalilor, dar și informații despre legătura dintre criminali și victimă. Presa l-a ucis pentru public pe cântărețul, compozitorul și dirijorul de corale Ioan Luchian Mihalea”, oftează Alecu Racoviceanu.

Filmul crimei și o informație prost gestionată

Și, care este filmul crimei, pe scurt? Să rememorăm, ca într-un „policier”, povestea asasinatului.

Alecu își aduce aminte de parcă s-a întâmplat alaltăieri: „Bobiță, cum i se spunea lui Nelu Florian Gavrilă, avea o relație cu Mihalea. În casă s-a găsit o fotografie a lui. El a declarat, la un moment dat, că-l adusese pe Ionel Păun, celălat criminal, să i-l prezinte pe post de «trufanda» și că Mihalea le-a vorbit urât, ca să-i dea afară din casă, și că atunci le-a sărit cumpătul și s-au luat la bătaie.

Încercau să ascundă premeditarea. L-au lovit cu pumnii și letconul și, apoi, temându-se că se vor da de gol, au luat un cablu de alimentare de la un video sau televizor. i l-au înfășurat în jurul gâtului și l-au strâns sugrumându-l pe Mihalea apăsându-l pe piept cu talpa bocancului. Pentru că n-aveam discernământul informațiilor care pot sau nu pot fi furnizate publicului am scris, după câteva zile, de urma de bocanc. Criminalii au citit și și-au ars bocancii…”.

„Insiderul”, procurorul și criminaliștii

Asasinii au fost prinși după 44 de zile de la comiterea crimei. De ce a durat atât? Alecu Racoviceanu spune că a fost chiar o performanță a anchetatorilor: „Au fost prinși extraordinar de repede, având în vedere cât de puține urme au lăsat și că relația dintre «Bobiță» și Mihalea era ascunsă de amândoi”.

La reconstituirea crimei presa vremii a scris că aceștia păreau „drogați”… Că sunt parte a unui scenariu. Ce crede expertul în „jurnalism criminalistic” Alecu Racoviceanu? Se enervează, un pic: „Cei doi l-au omorât! Restul sunt prostii!”.

Procurorul care ancheta cazul era, se știe, celebrul Marian Nazat, acum un avocat penalist de succes. E limpede că, după apariția în Evenimentul zilei a unor detalii din anchetă, nu i-a picat prea bine.

Cum a decurs, ulterior, relația ziarist-procuror, în acest caz și nu numai? Pe Alecu îl umflă râsul: „Anchetatorii și-au dat seama, după ce a apărut ziarul, că au avut un insider în echipă. Cu Nazat îmi place să cred că sunt și acum prieten, la fel cu Costică Ionescu, Dan Antonescu, Marin Dincă și cu toți polițiștii care au lucrat la caz. Mai e și medical legist «Tăticu’» Rizescu și mulți alții”.

Și, cine l-a omorât, mai exact, pe Mihalea, Gavrilă sau Păun? Cine a dat lovitura care i-a cauzat moartea? Alecu Racoviceanu răspunde sec: „Amândoi!”. Ce mai știe despre cei doi criminali, Nelu Florian Gavrilă și Ionel Păun, condamnați la închisoare pe viață, dar eliberați? Și-au ispășit pedepsele și sunt liberi, Gavrilă din 2015 și Păun din 2016. Alecu dă din umeri: „Nimic. Am aflat și eu că-s liberi. Și-au ispășit pedeapsele și le doresc o viață liniștită”

(evz.ro)

mai mult
Cronică

Mai bine un interviu decât o bătaie

MMP22

Dacă acu’ un sfert de veac, îmi spunea Alecu, pe la trei-patru dimineața, la „Nașu”, bufetu’ din capătul unui hol prea lung, de la etajul doi din Casa Scânteii – unde era redacția Evenimentului zilei pe atunci – că peste 26 de ani o să-i iau un interviu, se lăsa cu bătaie nasoală. Cre’ că-l băteam degeaba, înainte să mă împuște.

Mâine în EVZ e dovada. Alecu are șansa să-și treacă în CV că am stat la o șuetă cu el. Despre ce, vă las plăcerea lecturii unui ziar tipărit 🙂 O să fie și pe site, da’ nu cre’ că am în listă prieteni zgârciți la trei lei, cât costă un ziar. Și mai e și mirosul cernelei tipografice, acest Chanel 5 al reporterilor old fashioned …

(Mihnea Petru Pârvu)

mai mult
Cronică

”Literatorul” poartă „cămașa nobilă a limbii române”

Literatorul

În luna septembrie, „Literatorul” poartă „cămașa nobilă a limbii române” prețuită de scriitori de marcă precum Alex Ștefănescu, Corneliu Vlad, Tudor Octavian, Ramona Dogaru și mulți alții.

„Literatorul” își continuă tradiția de peste un veac datorită oamenilor minunați de la Biblioteca Metropolitană Bucucurești – https://www.bibmet.ro/revista-literatorul/ – care susțin acest proiect dedicat iubitorilor de literatură și cultură.

(Elena Boholț)

mai mult
1 2 3 18
Page 1 of 18