TABLOURI DINTR-O EXPOZIȚIE SAU CRONICA UNEI PROFANE
Noiembrie aduce înserările mai repede și ne alungă din forfota orașului în liniștea căminelor. În seara asta, lucrurile s-au petrecut exact pe dos cu mine și cu alți iubitori sau făptuitori de artă.
Printre cei prezenți eram un om obișnuit, atât de obișnuit – cum îmi place să spun -, încât uneori mă minunez cât de mult mă asemăn cu ceilalți oameni obișnuiți. Restul celor ca mine vuiau pe afară, căutând rosturile sfârșitului de zi. Palatul m-a primit cu ușa scârțâind duios în amintirea vechilor vremuri și cu lumini aprinse. Înăuntru, un nou invitat: ION THEODORESCU-SION, personalitate de seamă a artei românești din perioada interbelică. Pânze și cartoane, transformate de penelul magic și a toate cunoscător al acestui pictor sofisticat, uneori pe nedrept pus de-o parte de uitare și ignoranță, sunt cuprinse cu eleganță aristocrată de rame cu scânteieri pretențioase. Naturi statice cu flori de curte împodobind oale vechi de lut ars, lângă care odihnesc pentru veșnicie linguri de lemn sau o carte în care, nimeni nu mai știe cine și ce a scris, peisaje din lumea satului de odinioară, motive tradiționale nelipsite pe îmbrăcămintea trupurilor prinse cu sinceritate în grația unei clipe devenite eterne, o casă cu pridvor care poate chiar seamănă cu una din amintirea mea, și chipuri… Ei bine, chipurile, rând pe rând, m-au furat și m-au purtat în poveștile lor, pentru că – dacă te întâlnești cu privirile lor – nu ai încotro! „Portret de femeie”, cu zâmbetul ei enigmatic și resemnat, m-a dus cu gândul la tinerețea bunicii, înainte de mărițiș, pe care nu am de unde să o știu, pentru că nu era la modă fotografia, atunci, în acel sătuc transilvan. Și m-am simțit bine acolo, întoarsă în mod miraculos la originile identitare, de care uit cu impardonabilă nepăsare câteodată. Alături de retina și pașii artistului, câteva peisaje m-au purtat prin lumea cosmopolită a unui occident atât de îndepărtat de cazna rufelor spălate la râu. Cu o încruntare interogativă, pictorul, prezent și el într-o ramă în sanctuarul poveștilor spuse de peneluri, a cântărit atent mirările mele și ale companionului meu ocazional, Leonidas Chifu, coleg în Cenaclul Literar I.L. Caragiale – Ploiești. Dincolo de ferestre, „înserarea mută trece”- vorba poetului- și se pierde cu folos știut sau neștiut printre zgomotele orașului.
Alice Neculea, curatorul acestei minunate expoziții, ne-a introdus printr-o expunere apreciativă și plină de conținut într-„O VIAȚĂ DE POVESTE”, cu tablouri din colecții de stat și private, ale acestui rafinat și elegant pictor, mai puțin celebru, din păcate, decât Grigorescu, Tonitza, Pallady și alții, la a căror numire tresărim instantaneu cu încântare.
Expoziția este organizată de ARTSAFARI și Muzeul de Artă Ion Ionescu Quintus, cu sprijinul altor prestigioase instituții de cultură.
Un popas frumos, care nu vă costă nimic.
MERGEȚI SĂ VEDEȚI, SĂ VĂ REGĂSIȚI!
Doina Ofelia Davidescu
