Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri – 8 noiembrie
Căpeteniile îngerilor Treimi, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, sunt cei mai cunoscuți cu numele dintre puterile cerești fără de trupuri; Sfântul Arhanghel Mihail este numit „slujitor al Legii” iar Sfântul Arhanghel Gavriil este numit „înger al Darului”.
Învățătura Bisericii despre crearea îngerilor se bazează pe informațiile cuprinse în Sfânta Scriptură, chiar dacă nu se vorbește în mod clar despre plămădirea acestor ființe nevăzute, dar sigur și adevărat este faptul că îngerii existau în ziua a patra a creației pentru că atunci când s-au creat luminătorii, îngerii din ceruri Îl lăudau pe Dumnezeu (cf. Iov 38, 7). Astfel, majoritatea Sfinților Părinți fixează crearea îngerilor de către Dumnezeu înainte de lumea materială.
De altfel, în paginile Noului Testament existența acestor făpturi nevăzute este afirmată și mai clar.
Sfântul Mihail este unul din cei șapte arhangheli, conducător al oștirilor îngerești, fiind preocupat de aspectele ce țin de curaj, demnitate, adevăr și putere. Acest arhanghel este singurul menționat în toate cele trei texte sacre importante ale religiilor lumii ce fac trimitere la îngeri: Tora (iudaismul), Biblia (creștinismul) și Coranul (Islamul). De asemenea, Mihail, este cel care s-a luptat cu Lucifer și l-a alungat din Rai, atunci când s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu; cuvintele: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte”, îi aparțin acestui mare arhistrateg, pe care le-a strigat din înălțimile cerului la căderea îngerilor răi. În Noul Testament, arhanghelul Mihail apare la Învierea Domnului și ridică piatra de la uşa mormântului. Şi după aceea continuă să se arate şi să vestească oamenilor voile lui Dumnezeu.
Sfântul Gavriil, numit și „arhanghelul bucuriei” apare zugrăvit cu un chip frumos și duios. În Vechiul Testament a binevestit mai multe nașteri de profeți: vestește pe Ana, soţia lui Elcana, că va naşte pe Samuil prorocul. În Noul Testament, Sfântul Gavriil vesteşte pe Zaharia şi pe Elisabeta că vor naşte prunc, pe Sfântul Ioan Botezătorul, verișorul lui Hristos. De asemenea, acest înger al darului îi binevestește Fecioarei Maria că va naște de la Duhul Sfânt, pe Însuși Fiul lui Dumnezeu. Mai sunt și alte consemnări ale Sfântului Gavriil în paginile Noului Testament.
Conform Tradiției, la Sfântul Botez fiecare dintre noi primim în dar câte un înger păzitor care ne ocrotește și ne călăuzește pașii în această viață, acesta fiind trimis în ajutorul credincioșilor. El este un „intermediar” între noi și Dumnezeu.
Să ne rugăm îngerilor noștri păzitori pentru a ne fi alături în toate momentele vieții noastre, iar la Dreapta judecată să ne fie apărători și sprijinitori, aducând faptele noastre cele bune înaintea lui Dumnezeu!
Cătălin Rusu