Perspectivă naoslogică înseamnă aici un lucru simplu: nu numărăm doar câți au murit, ci ne întrebăm ce a vrut să distrugă crima și ce a rămas viu după ea.
Faptele:
La 9 septembrie 1940, la câteva zile după Dictatul de la Viena prin care Transilvania de Nord a fost cedată Ungariei, trupe din Batalionul 22 Grăniceri Debrețin, conduse de locotenentul Ákosi, au intrat în comuna Treznea, județul Sălaj.
Au ucis 93 de oameni, potrivit actelor istorice: 87 români și 6 evrei. Pe monumentul din cimitirul satului sunt trecute 86 de nume – cei îngropați atunci în groapa comună. Diferența până la 93 sunt oameni care au murit mai târziu, din răni.
Pe internet circulă cifra 263 pentru Treznea singură. Este o greșeală. 263 este bilanțul total al masacrelor din acea săptămână în Sălaj: Treznea – 86/93, Ip – 157 de români uciși în noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, plus satele din jur – Nușfalău și Ciumărna. Adunate, dau circa 263.
Cum s-a întâmplat:
Primele victime au fost copii care păzeau vitele pe izlazul de la marginea satului. Apoi au urmat casele. Oamenii au fost împușcați cu mitraliere, străpunși cu baionete, casele atacate cu grenade și incendiate. Preotul ortodox a ars în casa parohială. Învățătorul și soția lui, care au încercat să fugă spre Pusta, au fost prinși și uciși pe drum. Nouă soldați români întorși acasă și demobilizați au fost împușcați purtând încă hainele militare.
Ce înseamnă, naoslogic, “a păzi Poarta” – pe înțeles:
Într-un sat, “Poarta” nu este poarta de la uliță. Este ceea ce ține satul viu și legat. Are trei paznici ușor de identificat:
- Copiii de pe izlaz – ei păzesc marginea satului. Când vezi copiii la vite, știi că satul are margine păzită.
- Preotul din mijlocul satului – el este cel care, în numele satului, îi mai spune lui Dumnezeu “Tu”. Atât timp cât satul îi spune lui Dumnezeu “Tu”, satul nu se închide în sine.
- Învățătorul – el îi învață pe copii să spună “tu” unul altuia, adică să vorbească și să rămână oameni între ei.
La Treznea au fost loviți exact acești trei paznici. De aceea masacrul este mai mult decât o crimă de război. Este încercarea de a face un sat să nu mai fie sat, să rămână doar case goale.
De ce perspectiva naoslogică contează azi:
O mașină, un sistem, un batalion în marș poate număra case, poate incendia, poate face bilanț: 86, 93, 263. Ce nu poate face este să păzească Poarta. Pentru că Poarta apare numai acolo unde cineva îi spune lui Dumnezeu “Tu”, iar mașina nu are cui spune “Tu”.
Omul din Treznea, chiar și în clipa morții, dacă a mai apucat să spună “Doamne”, a păzit Poarta. Prin faptul că nu a putut cuprinde de ce moare, dar a spus totuși “Tu”, a lăsat în urmă o incertitudine care, paradoxal, face din prezența lui o certitudine. De aceea noi azi avem un nume pe o piatră, nu o cifră.
În fiecare an, pe 9 septembrie, sătenii se adună la monument. Ei nu fac doar comemorare. Ei fac ceea ce naoslogia numește “pază”: răspund în locul celor care nu mai pot răspunde. Prin prezența lor, spun: satul este încă aici.
Știrea completă, așadar, este: 86 de nume pe monumentul din Treznea, 93 de morți în acte, circa 263 în total în Sălajul lui septembrie 1940. Și, dincolo de cifre, un sat care și-a păstrat Poarta vie tocmai pentru că a fost lovit în paznicii ei.
Ce înseamnă propoziția finală?
De fapt asta este fraza “tare” a textuluu. Iată explicația pe niveluri și pe înțeles jurnalistic:
- La nivel de sat – pe înțeles
Să ne imaginăm o poartă de lemn la o curte. Cât timp stă acolo și nu o bagă nimeni în seamă, uiți că există.
Când vine cineva să o lovească cu toporul – copiii de pe izlaz, preotul, învățătorul – abia atunci toți sătenii își aduc aminte: “Avem o poartă. Trebuie să o păzi.”
Lovitura nu face poarta vie. Dar îi face pe oameni să devină vii ca paznici.
La Treznea, după masacru, satul nu s-a risipit, s-a strâns în jurul monumentului. Tocmai pentru că au văzut ce înseamnă să rămâi fără paznici, au început să păzească ei înși. Astfel, poarta a devenit vie în ei, nu în lemn.
- La nivel de om/locuitor al lumii – naoslogic simplu:
Tu spui “tu” cuiva numai când îți dai seama că ai putea să-l pierzi.
Cât timp copilul e pe izlaz, preotul în biserică, învățătorul la școală, nimeni nu le spune “tu” cu grijă/smernia/mirsrea ontologică față de prezența vie pe care omul a resimțit-o atunci cànd Creatorul i-a spus “tu”. Sunt acolo, ca “mobilă”.
Dar când sunt uciși, satul învață să le spună “tu” în lipsă. “Unde ești tu, părinte?” “Unde sunteți voi, copii?” Acest “tu” spus în lipsă este mai viu decât “tu”-ul spus din obișnuință.
De aceea Poarta e vie tocmai pentru că a fost lovită în paznici: absența paznicilor a trezit “tu”-ul în cei rămași.
- La nivel de teoremă – formula:
Mașina lovește ce vede: trup.
Ce nu vede mașina – Naosul – nu poate fi lovit. Poate doar fi trezit.
Când trupul paznicului cade, Naosul pe care îl păzea rămâne fără locatar și trebuie păzit de ceilalți.
În momentul acela, fiecare om din sat devine paznic. Poarta nu mai are trei paznici. Are 900.
Asta înseamnă fraza de mai sus: “Poarta (este) vie tocmai pentru că a fost lovită în paznicii ei”, asta înseamnă că satul a devenit viu ca paznic tocmai pentru că și-a văzut paznicii morți.
Altfel spus, “un sat (care) a rămas viu tocmai pentru că și-a văzut paznicii uciși și a învățat să le țină locul
Notă: text redactat în condiții IABiT – Mașina nu are Naos. Naosul apare numai din adresarea Creatorului cu “tu”. Autorul răspunde integral.
F.M.