Uneori, mă gândesc că mi-ar plăcea să fiu în cu totul alt loc decât sunt. Ei bine, în seara aceea de vineri, 17 iulie, a.c. nu mi-aș fi dorit nicidecum să fiu în altă parte.
În oraș, vara își ținea ochii mari, deschiși, fără să clipească. Canicula urmărea cu un interes hipnotic acoperișurile și asfaltul încins, iar singura adiere delicată care reușise să se strecoare printre frunze nu făcea decât să ne vândă iluzia unei răcoriri visate. În schimb, acolo – puțin mai sus, pe dealuri – vara hoinărea veselă și nestingherită. Cred că purta o rochiță roșie și se fotografia în hamac, undeva în curtea din spatele conacului. Poveștile își șopteau secrete vechi, iar de pe coline coborau adieri răcoroase, ca niște valuri de mătase transparentă. Locul ne-a primit cu mere aproape coapte, cu dude mari și negre care păreau că au strâns în ele miezul nopților trecute, iar gazdele ne-au întâmpinat cu bucurie.
Conacul Nucu – căci despre el este vorba, un giuvaier restaurat și îngrijit cu dragoste și migală de Simona și Mircea Crisbășanu – ne-a găzduit cu eleganța boierească a unui paharnic, desprins din alte vremuri. Din adâncurile cramei răcoroase au sosit, ca printr-o magie fluidă, cafeaua aburindă și paharele cu licoare ghiurghiulie.
Amfitrionul dar și protagonist al acestor „Emoții de vară” a fost scriitorul Ciprian Apetrei. Alături cu bucurie, invitații după chipul și asemănarea sa: poetul Cătălin Negoiță, folk-iștii Bogdan Dumitru și Oliver Ciobanu, însoțiți de Măriuca Dumitru și Ciobanu jr., împărțind cu un farmec magnetic aceeași minunată chitară, din ale cărei corzi timbrul muzicii părea că se revarsă direct în firele de iarbă. Pe scena improvizată, granița dintre artiști și natură s-a dizolvat. Doi poeți, traducători ai tăcerilor, iar poeziile lor – ferestre deschise spre locuri în care sufletul își amintește că știe să zboare. Pe singură chitară, patru alchimiști ai sunetului și-au lăsat amprenta sufletului.
Undeva, în backstage-ul înserării, George Cristian Alexandru desena în creion o clepsidră, prin care s-au strecurat toată seara versuri și cântece atinse de aripi de înger, suspendând timpul. Vara, în rochița ei roșie – sau actrița Teodora Păcurar? – a punctat ritmul nopții cu o pasiune electrizantă.
Restul invitaților, așezați fără protocol pe iarbă, scaune sau băncuțe, au devenit parte din tablou. S-au bucurat de magie, participând cu delicatețe, dansând, cântând și adăugând serii propriile lor reverii și creații (un domn al cărui nume mi-a scăpat din memorie, Eda, Ruxi, Sorana, Doina). Nici nu știu când soarele a lăsat locul stelelor. Miezul nopții le aninase deasupra noastră.
A fost o seară boemă, cuminte, cu parfum de poezie, muzică folk (și nu numai) și jocuri; o atmosferă cu dichis modern și prietenie, în care o stare de grație a înfiorat subtil sufletele celor prezenți, dealurile și văile adormite din jur.
Mulțumiri infinite organizatorilor, gazdelor și Conacului Nucu pentru o noapte în care poezia și muzica au devenit, pentru câteva ore, ceva minunat!
P.S. Nu pot încheia fără o mențiune specială: Sorana Brucăr și Doina Ofelia Davidescu au participat ca „detectivi sub acoperire” din partea Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești, pentru a monitoriza pulsațiile frumosului de pe dealurile Urlațiului. Cucerite de magia serii, n-au rezistat tentației. Așa că și-au deconspirat misiunea, la microfon, unde au „expus” dovezi de necontestat sub formă de micro-creații literare proprii. Raportul final al misiunii e clar: poezia și frumosul au învins!
A consemnat cu bucuria de a nu se fi aflat, atunci, în altă parte: Doina Ofelia Davidescu
