close

Cronică

CronicăPromovate

În fiecare an, pe 21 Decembrie, plâng…

CB21dec

În fiecare an, pe 21 Decembrie, plâng…

Mi se rupe sufletul in mii de bucăți… Mă revad pe mine atunci, un tânar zvelt, blond si visător până la stele .. Mi-am pus tot sufletul în mâini și am stat in fața lor… În mijlocul nucleului de la Inter… Cum alergam eu pe lângă TAB-uri… Am vrut să mă urc și eu pe unul, dar mi-a fost frică să nu cad sub roți…Umbrele se lungeau.
De la câteva balcoane de la Inter se filma. Ziceam că sunt străini, ne bucuram. “N-o să tragă în noi când filmează ei”, credeam și ne faceam curaj. Dar ăia nu erau decat securiști. La un moment lucrurile stagnaseră. Afluxul scăzuse. Eram vreo 2000 doar. Mulți erau blocati pe str. “13 Decembrie” (actuala Câmpineanu). Scutierii le blocaseră accesul în Piață. Mai sus, la Hotel Union, alt cordon de scutieri. Ucigașii conduși de Postelnicu, ultimul Ministru de Interne comunist (am rechizitoriul lui ORIGINAL, cu declarațiile lui originale), au dat năvală acolo și au ucis oameni. I-au pus în genunchi și i-au impușcat în ceafă sau în tâmplă. Alice, soția lui tata, era functionară în blocul de pe colț, vizavi de fostul bloc Charlton (acum, acolo, e o sală de jocuri). A rămas în noaptea aia la birou, la etajul I. A văzut totul. Cine nu era împușcat, era dus cu duba, cu zecile, la Jilava. În noaptea aia, 21spre 22 decembrie, a fost dus acolo si tata, Corneliu Dinescu, militant legionar de la 17 ani, deținut politic la venirea comuniștilor. Aveam sa aflu despre asta zile mai târziu. Între timp, până la lăsarea serii ne mișcam în grupuri, de colo-colo, și scandam “Libertate! Libertate!”, “Jos Comunismul!”, “Jos Ceausescu!”… Dumnezeule! Să strigam așa ceva? Era posibil? Ne-am înfiorat! Dar am prins curaj! “Libertate te iubim/Ori învingem, ori murim!” Îmi dăduseră lacrimile! Mă simțeam LIBER! LIBER!!! Și acum, când scriu asta (a cata oară???). Pe hârtii, de sute de ori, în ziare, la computer, pe laptop, pe telefon! Și plâng! Cu lacrimi șiroaie! Oameni buni, tineri, copii! Nu pot descrie ce stări am trait, ce momente UNICE! Ce clipe înălțătoare!!! Sa știi că poți muri oricând, dar pentru libertate! Toți cei de acolo eram pregătiți de sacrificiu! Eram pregătiți să murim pentru LIBERTATE! Pentru a noastra, pentru a tutoror, pentru LIBERTATEA țarișoraei noastre!
Acum știți de ce sunt așa? Cei care ma stiti/ cunoasteti cât de cât? Cristian Botez aparține acelor momente, acelei zile si nopți!
Am făcut rost de o foaie de hârtie dictando. Mototolită. Am indreptat-o și m-am asezat in fund, cu alti 4-5 tineri, fete si baieti. Aveam un Bic cu pasta verde. Și am scris. Ce vrem? ” Vrem libertate!”. Mai departe! Ne uitam unii la alții. Să îndrăznim? “Vrem ALEGERI LIBERE!” Inimile ne bateau sa ne sparga piepturile! Facem noi asta! Ce aer tare respiram!!! Ce bine era LIBER.Chiar daca, odata cu lungirea umbrelor, simteam si cum se lasa usor-usor o amenintare din ce in ce mai sumbra. Am luat hârtia si cu micul alai dadeam roata perimetrului. “Frati romani!”, strigam din loc in loc, spuneam exaltati ce scrisesem. Mai convingeam cațiva să ni se alăture. Pe lângă mine trece un bătrân într-un trenci bej, ponosit. Are părul si barba albe… Ochi albastri ca cerul si lacrimi de fericire care-i curg pe obraji. L-am imbrațisat! “Suntem liberi, tataie! Suntem liberi!”. Dinspre Colțea se aude vuiet se apropie un grup de tineri. Unul din ei este carat pe umeri. Ține intins in mainile ridicate un pulover verde inchis. Are doua pete rosu inchis. E sange! “S-a tras! S-a tras!” Toata multimea huiduie. Apoi, din toate piepturile: “Asasinii! Asasinii!” “Criminalii!” “Jos Comunismul!” “Jos Ceausescu”. Se scot mesele albe de fier de pe terasa Dunarea! Se pun de-a curmezișul Bulevardului. Mă urc pe o masa și strig, cu hartia în mână “Frați români!” Cobor. Îmi dau seama că mă expun la tiruri de gloanțe. Mesele s-au împins spre margini. Ne incurcau. A fost prima tentativa de a ridica baricada… TAB-urile despicau mulțimea in doua…apar tunurile de apa. Jeturile ne culcasera pe asfalt. “O, Doamne! Acid!”. Dar e doar apă. Se lasa întuneric. Începe să se tragă în rafale. Mai întâi în unghi de 45 de grade și cu trasoare… Dupa un sfert de ora, în plin… Și a inceput măcelul.
Ce ore înălțătoare… ce gust avea libertatea! Aia proaspată, abia nascută… Ce tare am crezut…. Apoi s-a dezlanțuit iadul!
Ce impostori și hoți conduc țara acum…
ACUM aș ieși din nou..

(Cristian Botez)

mai mult
CronicăPromovate

31 de ani. Dare de seamă

Rev3

31 de Ani de Libertate? Nu! 31 de Ani de sever eşec istoric!

1.200 de morţi în Decembrie 1989! Niciun ucigaş pedepsit!
Revoluţie…? Lovitură de stat…? GRU… KGB… C.I.A….
Mineriade… Epoca de Piatră… Ion Iliescu…
Democraţia înţeleasă ca hoţie sistematică, legală, endemică…
Răsturnarea ierarhiei valorilor…
Triumful hoţilor, trădătorilor, proștilor, primitivilor…
Stat captiv, confiscat de clanuri politicianiste ce-şi zic “partide”, cât și de oamenii bine plasați ai poporului hales…
Reunificarea Ţării compromisă!
Basarabia, abandonată!
Insula Şerpilor, Nordul Bucovinei, Herţa definitiv pierdute!
Trădarea ridicată la rang de politică de stat!
Bogăţiile ţării date pe nimic străinilor!
5.000.000 de români, împinşi de sărăcie, şi-au luat Lumea în cap!
Constituţia, aproape o ficţiune!
Caste socio-profesionale ce au privilegii neruşinate!
Rasism social abject!
Pensii speciale!
Justiţia, tare şi mare cu cel mic şi slab! Timidă şi laşă cu “stăpânii”!
Singurele două mari realizări: intrarea în NATO și apartenența la Uniunea Europeană.
Institutul „Ilie Pintilie”, stăpân pe Istoria și Cultura poporului român!
Adică Minciuna, Mistificarea, Neadevărul!
31 de Ani de Libertate? Nu!
De Minciună! De Hoţie! De Crimă şi Trădare!
31 de Ani de sever eşec istoric!
Cine şi-l asumă? Evident, trebuie să şi-l asume glodul uman înmiit în “n” ipostaze numit, cică, “politician” și trădătorii atât de mulți care împânzesc structurile statului român.
Ei SUNT VINOVAȚII CEI MARI!
Cine te va ridica din noroi şi ruşine, chinuită, mult furată şi temeinic trădată Românie?
Cine?

(Gheorghe Manole)

mai mult
Cronică

Anda Adam. Secvențe din viața ei puțin știute și fotografii rare

anda-adam-in-oglinda

Pe Anda, semnatarul acestui articol o cunoaște de când avea 15 ani. Unchiul ei, Bogdan Adam era jurnalist de investigații și anchete speciale la ziarul ”România libera”, coleg cu mine. Și nu în ultimul rând, unchiul Andei, frate de tată.

Într-o vară a anului 1995, omul mă abordează și mă întreabă dacă nu vreau să-i fac niște fotografii și să scriu câte ceva despre nepoata ei. De care, sincer, nici nu auzisem până atunci. Fata, cu talent în ale cântatului, și cu o mamă, Angela, deosebit de ambițioasă, avea un show muzical, mai mult pentru copii, la televiziunea Canal 38 Amerom, cea care avea să devină ulterior PRIMA TV. Emisiunea se numea Tutti Frutti și avea o oarecare audiență.

Mi-am dat acordul și câteva zile mai târziu m-am întîlnit cu domnișoara Anda Adam la o terasă, de la ”capătul lui 41”, o zonă celebră și foarte frceventată pe atunci din părculețul de la Casa Presei. Și-a făcut, așadar, apariția Anda, o puștoaică foarte drăguță, cam plinuță (Anda a avut în adolescență tendință spre obezitate), și foarte timidă. Îmi adusese și niște fotografii, una din ele publicată chiar aici, autor maestrul fotograf Eugen Ciocan, urmând ca la o altă întâlnire să-i fac și eu un set de fotografii. I-am făcut un articol de prezentare, cred că a fost printre primele, dacă nu chiar primul, pe care l-am publicat în săptămânalul ”Magazin Internațional”, suplimentul de divertisment al ”României libere”, care avea, în acea vreme, un tiraj de peste 250.000 de exemplare pe ediție!

Acesta a fost momentul de început al unei colaborări și prietenii care s-a întins pe parcursul a mai multor ani, vreme în care, pas cu pas, Anda și-a construit o carieră solidă, devenind una din vedetele incontestabile ale acelor ani.

Exclusiv

Spre sfârșitul verii aceluiași an, 1995, Anda a fost invitată să cânte la un show memorabil, organizat la celebra discotecă a vremii, dispărută între timp, Why Not, cu ocaziei primei ediții organizate în România a showului de modă ELITE-The Look Of The Year. Anda a cântat atunci în deschiderea recitalului celebrei cântărețe, vedetă a anilor ’70 și ’80, Amanda Lear. Mulți au zis atunci că asemănarea dintre numele celor două a fost de bun augur pentru micuța cântăreață din România.

De menționat că la același eveniment s-a făcut remarcată și o altă vedetă a show-bizz-ului românesc în plină formare, nimeni alta decât Andreea Raicu, cea care a și fost aleasă modelul anului 1995!

Anii au trecut și Anda s-a lansat puternic în industria muzicală locală, remarcându-se printr-un stil inconfundabil deși nu foarte original, spre sfârșitul anilor 90 și începutul anilor 2000 fiind tot mai evidentă atracția sa pentru stilul Christinei Aguillera. Când cariera ei a intrat, la un moment dat în impas, semnatarul articolului a sfătuit-o pe Angela, mama Andei, să încerce o colaborare cu o trupă de hip hop, gen muzical în plină ascensiune în România. Așa s-a născut colaborarea Andei Adam cu R.A.C.L.A.,  care a dus la lansarea celebrului hit ”Nu mă uita”, una din piesele de succes ale anului 1999.

De la an la an, celebritatea Andei a crescut, odată cu colaborarea în domeniul fotografiei. Aceasta până când vedeta a avut apariția în revista Playboy, un moment de cotitură în cariera ei. Dar aceasta este o altă poveste despre Anda.

După aceasta, cântăreața a decis să-și schimbe radical look-ul, devenind blondă. De fapt, din punct de vedere fizic, altcineva.

Anda a început, din acel moment, să-și împartă aparițiile între scena de concerte și show-urile tv. Mai mult sau mai puțin reușite. Ca și relațiile pe care le-a avut de-a lungul tipului, din care amintim poate pe cea mai spectaculoasă, cea cu fostul realizator tv Victor Slav.

Ultima apariție notabilă a Andei Adam, în domeniul televiziunii, a fost la ”Ferma”. Unde mulți, mai ales din cei care o știau de ani și ani de zile, au spus că au recunoscut-o cu dificultate. Și aceasta, și datorită anilor în plus, dar și a transformărilor suferite după mai multe intervenții chirurgicale estetice.

(Cristian Botez – retetesivedete.ro)

mai mult
CronicăPromovate

21 decembrie 1989

21dec89

21 decembrie 1989… În fiecare an retrăiesc acele momente.

Aici, prima postare despre acele zile, grație lui Victor Roncea, fratele meu, ziarist de calibru și fratele lui, George Roncea. Camarazi. Prieteni pe viață!

Toți trei am fost participanți la Revoluția din decembrie 1989, AUTENTICI!, din 21 DECEMBRIE!

Fără să cerem vreodată Certificate de revoluționar!

Urmăriți-ne, cu articole despre acele cumplite evenimente, pe reporterspecial.ro, activenews.ro. Și AICI!

Fotografie montată de Victor Roncea

(Cristian Botez)

mai mult
CronicăPromovate

Masacrul de la “Orizont”, Decembrie ’89

CBfoto1

 

Azi am făcut, împreună cu Victor Roncea (activenews.ro, fratele meu, fost coleg la ZIUA, camarad de Revoluție, din 21 Decembrie de la primul moment!)) un material video cu Constantin Isac, singurul civil care a fost implicat în masacrul de la Orizont, Drumul Taberei, din fața fostului sediu al Ministerului Apărării Naționale.

Tragic episod al Revoluției (insist să-i spun așa desi a fost o punere în scenă a serviciilor secrete ale vremii, în frunte cu KGB, care l-au folosit, ca regizor, pe Sergiu Nicolaescu… chestiuni pe care le vom relua și dezvolta cat vom trăi).

Materialul va fi publicat pe 23 decembrie pe activenews.ro si reporeterspecial.ro.

In fotografie, Victor Roncea, Constantin Isac și Cristian Botez

(Cristian Botez)

mai mult
CronicăPromovate

BUCURIE ÎN VREME DE EROISM DIDACTIC ÎN PLINĂ PANDEMIE

LMV

Când în ciuda tuturor motivelor de tristeţe, generatoare de eventuală depresie, ai motive de bucurie este încurajator!…

Motivul meu de bucurie în plină pandemie este dat de elevii mei de la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” din Ploieşti… Aici mi-am petrecut cei mai frumoşi ani, cei mai edificatori, cei mai dătători de roade spirituale!…

Acelaşi lucru l-aş putea spune despre echipa de profesori, despre Direcţiune, despre administraţie… Cu colegii de la “Mihai Viteazul”, intelectuali de elită, mulţi dintre ei cu doctorate importante, mă simt ca într-o mare familie. Comentatori de fotbal la RRA şi oameni de televiziune (Dan Culicovschi), literaţi deosebiţi (Mihaela Gheorghe, Mariana Iancu, Viorica Mudura, Dan Gulea – membru al Uniunii Scriitorilor din România şi ilustru comentator la APOSTROF etc.), iubitori de civilizaţie britanică (Vasilica Pană, Simona Mazilu, Genoveva Preda, Iulia Pacu, Georgiana Comănescu etc.), istorici cu iubire pentru zestrea de inspiraţie bizantină târzie (Mariana Gheorghe), teologi cu doctorat şi analişti ai isihasmului carpatin (Gabriel Memelis), latinişti performanţi (Dragoş Isbăşoiu – fostul Preşedinte al LTCOR Blejoi şi de asemenea teolog rafinat), biologi cu vocaţie antropologică (Florina Miricel), sportivi performanţi (George Călin, Roxana Neagu, Dl Stănescu)… Nu am posibilitatea şi spaţiul de a-i enumera pe toţi!… Şi dacă mi-aduc aminte şi de cei care au trecut pe aici, un motiv în plus să mă bucur!… Mi-aduc aminte de două Profe’ care au ştiut să mă trezească din “letargie” la vremea cuvenită (Irina Hristea şi Liliana Mihăilă, ambele “bestiale” – ştiu că nu se supără!…) care mi-au plasat un stimulent… 3 pentru ca mai apoi să mă concentrez ca evenimentul să nu se mai repete în catalog!… :), dar şi de (biruitorul) meu prieten, Tonio Vari Ferener, cu care am o relaţie specială întru îngeri şi… science fiction (ştie dânsul ce vreau să insinuez!…)

Tuturor le mulţumesc pentru că au ştiut să anuleze efectele depresive ale pandemiei ce ne-a trimis pe toţi la online, pentru stilul prietenesc de relaţionare / socializare!…

Deosebit respect, în baza expresiei “Cei de pe urmă (menţionaţi, în cazul de faţă!) vor fi cei dintâi!…” şi membrilor Direcţiunii, fără de care atmosfera nu ar fi posibilă: Gabriel Ţaga, Dana Lambru, Ion Oprescu!…

EXCELSIOR “Mihai Viteazul”!…
Doamne ajută!…
Sărbători fericite!…

(Bogdan Costin Georgescu)

mai mult
Cronică

O întrebare despre educație și învățământ

Carnet

O întrebare (care și-ar dori un răspuns, nu pentru un prieten ci chiar pentru mine).

Oare înțelepții care dețin puteri magice și, evident, depline, asupra noastă a tuturor de ce vor fi scos cuvântul „învățământ” (cu destul de mult timp în urmă!) din sintagma „Ministerul Educației și Cercetării”?

Oare va fi existând în Guvernul României, separat, un Minister al Învățământului și (mea culpa!), eu nu știu?

Oare cineva incredibil de inteligent (și arogant, pentru că e în fișa postului această calitate), o fi socotit că „educația” include „învățământul”?

Oare DEX-ul să fi omis această considerație din definiția sa?

Le poate transmite cineva, din popor (ca și mine), celor care ne conduc că „educația” e una și „învățământul” e alta, chiar dacă într-un fericit caz, sunt complementare (complementare, nu sinonime)?

Și că în mod corect ministerul ar trebui să se numească „Ministerul Educației, Învățământului și Cercetării”?

Eh, fleacuri! Cui, dintre mai marii noștri, îi mai pasă azi, pe bune, de educația și învățământul plus cercetarea din România?

Eu încep să cred că, de fapt, nimănui.

(Ioan Mihai Cochinescu)

mai mult
Cronică

DESPRE VACCIN

mimi

Mare victorie, frateee!!!

Se făcu vaccinul. Și noi o să-l importăm la greu.
N-am idee cât o să coste. Inestimabil probabil.
Ok. Spre binele nostru.
Cand mă uit la detalii MĂ IA GROAZA.

Primul lucru este că acest vaccin trebuie să ajungă la noi. Și apoi în teritoriu.
Numai că vaccinul trebuie să fie TRANSPORTAT și DEPOZITAT la -75″C. Probabil în gheață carbonică.
M-am îngalbenit.Urla gândul în mine:

PĂI NOI NU AVEM PRIZE FUNCȚIONALE LA ATI!!!
Au murit oamenii ăia în Neamț că nu aveam prize!
Cum se va duce vaccinul de la Otopeni la Botoșani și la Vaslui?
Cum ajunge Vaccinul la Oravița și la Sebeș?
Unde avem noi in toate colțurile țării condiții să stocam la – 75″C ?
Ce mașini de transport are ministerul sanatații sau chiar Armata să transporte la -75″C ?
La cabinetele alea individuale unde se face cafea la reșou, au unde să țină vaccinuri la -75″C ?

Să zicem că ajung cumva la -75″C unde am zis. Cum se pastrează mai apoi până se vaccineaza toți cei de la coadă?
Sigur nu “cade” curentul?
Cum bagi chestia aia la -75″C intr-un om? Probabil că trebuie dezghețat într-un fel anume FOARTE PRECIS.

Știe Mimi – asistenta – acest protocol în așa fel încât să nu creeze reacții adverse?
Mimi – este asistenta de la cabinetul individual, mai ne calificată, așa, NU vorbesc de asistentele din linia intai care sunt ff specializate și f profi. Știu asta din experiența proprie.

Nici nu mai discut lucruri mai științifice de tip secvențele alea de ADN și graba cu care s-au făcut și altele. Eu zic aici de Romania unde aproape totul este un manelism profesional.

Să ne fereasca Domnul de ce cred eu (in prostia mea) că se va întâmpla!

(Cătălin Rusu)

mai mult
Cronică

Despre schimbare

sch

Este o iluzie să crezi că cineva te poate schimba.

Aceasta iluzie ascunde de fapt, teama de a pierde controlul.
În mintea ta, ești singurul stăpân. Nimeni nu știe ce gândești, decât dacă îi spui. Restul se cheamă supoziție. Tu ești singurul care ia deciziile. De fiecare dată. Alegerile iti aparțin.
Eu nu te pot schimba pe tine. Cel mult pot schimba atitudinea ta față de mine, dar nu te pot schimba.
Schimbarea este un proces interior astfel încât ea apare atunci când ești pregătit să urci pe urmatoarea treaptă a evoluției. Pregătit energetic, deoarece conștient mai mereu ești luat prin surprindere.
Schimbarea o pot numi și transformare interioară. Este un proces cu impact puternic asupra tuturor corpurilor tale.
Mai întâi, apare la nivel energetic. Este acolo, o zumzăială, ca niște voci iritante, abia auzite. Apoi, apare în corpul fizic: se declanșază tot felul de afecțiuni – unele trec relativ repede, altele sunt de durată – care, de fapt, reprezintă eliberarea balastului emoțional. Fac precizarea că toate reziduurile câmpurilor nevăzute care au rol in transformarea interioară, se elimină prin grosier, adică prin corpul fizic.
În toată această sâcâială, începi să cauți răspunsuri. Unele vin, căci ești pregătit să le auzi, altele fac antecameră.
Răspunsurile nu sunt comode, de cele mai multe ori. Aceasta stare se numește conștientizare. Efectiv, înțelegi. Ai viziunea de ansamblu. Totul devine clar. Faci conexiuni, se derulează filmul integral.
Eeh, apoi să te ții! Apare furia. O furie atât de mare pe tot și pe toate, vinovăție, rușine, ridicol, te simți rănit, treci de la o emoție la alta, cauți vinovați în exterior – încă te agăți de modelul vechi de gândire (pattern, dacă ti se pare ca sună mângăietor), de teama necunoscutului. Acel model vechi este singurul în care știi să te prefaci că trăiești. Dar este singurul cunoscut așa că te agăți cu toți porii de el. Numai că procesul de transformare interioară te poartă, implacabil, către evoluție.
Apoi furia se estompează. Se estompează și vocile trecutului. Intri în etapa de acceptare.
Apoi cauți soluții. Căi. Se numește că integrezi. Până la următoarea răscruce.

Deci oamenii nu te schimbă. Doar tu o poți face. Aceasta este una dintre puterile interioare. Poartă numele de puterea iubirii.
Vorbe mari, știu. Însă faptele le depășesc. Cu mult.

Despre schimbare – Cornelia Prisacariu,

Ploiești duminică 13 decembrie 2020, orele 07.05 a.m.

mai mult
Cronică

… holbându-se la un biet asfințit

img02

 

Amandoi pluteau în canadiene groase, că doar traversau iarna de Canada 😂
Fără bagaje, planul vacanței era scurt. După muncă, plecau! Câteva ore, până a doua zi la muncă, timp se găsea berechet. Să nu mai vorbim de weekenduri, care erau deja super-concedii. Vineri seara: “gata, întrăm în vacanță!”
“Și ce facem?”
“Ca de obicei, nimic!”
Așa se numeau lungile plimbări. Un picior înainte, apoi celălalt, la dublu. Și perechea mâinilor opuse, în buzunarul lui, mai călduros. Tot înainte, dansul tălpilor pe asfalt, iarbă, pietre.


“Ai obosit?”
“Încă nu, mai mergem, uite ce copaci! Na, ce mai case! Parcă au concurs la decorațiuni de Crăciun. Uite câți bebeluși în cărucioare. Și căței plimbați de stăpânii cu care-ncep să semene”.
Ea ținea să-mpuște cadrul cel mai bun. Mitralia expert camera telefonului când găsea balta potrivită, zăpada în lumină sau cerul, cel mai fotogenic. Ca în seara aia, la ora profitabilă.
“Așa un cer! Hai, mai stăm, apune prea repede soarele și pictura lăsată în nori dispare. Minutele astea care-ți par ție lungi sunt de fapt intrate la apă”.
Cam avea dreptate, mica vacanță se sfârșise. Nu-i nimic, luni după amiaza o vor putea lua de la capăt. Ce mai aventură va fi, cu vreme caldă și alte alei. Cartierul cel nou, cu atâtea atracții. Abia așteptau.

Habar n-aveau, jocul de-a vacanța fusese inventat înaintea lor.
Noroc cu cerul. Frumusețe trecătoare și motiv de dispută. Ea pierdea totuși prea mult timp din prețiosul mini-sejur în jurul casei holbându-se, pur și simplu, la un biet aSfințit.

(Text/foto Amorena Minculescu)

mai mult
CronicăPromovate

FRUMOASA SMINTEALĂ

salbaticie

 

Cu ceva vreme în urmă m-am împrietenit cu câţiva lupi tineri de tundră, albi, ce păreau a fi doar nişte căţelandri. Se lăsau mângâiaţi, se jucau cu mine, se tăvăleau prin iarbă. După doi-trei ani i-am văzut din nou, erau o familie un pic mai mare. Unul dintre ei a părut că mă recunoaşte, s-a apropiat prudent de mine, m-a cercetat cu o privire blândă, a scâncit de vreo câteva ori adulmecând aerul şi s-a îndepărtat. N-aș mai repeta experiența vreodată și nu sfătuiesc pe nimeni să facă așa ceva. E bine de știut că orice sălbăticiune își are propriile ei legi de supraviețuire, extrem de dure, de care e obligatoriu să ținem seama. Pentru mine însă e acum doar amintirea unei dragi sminteli, pentru care le voi rămâne recunoscător acelor fascinante făpturi ce m-au acceptat, fie și doar câteva clipe, în lumea lor.

Text/foto Ioan Mihai Cochinescu

mai mult
Cronică

Mircea Mamalaucã, directorul muzeului bârlãdean, premiat de Academia Românã!

Mircea-Mamalauca

RECUNOASTERE… O veste extraordinarã a ajuns în aceste zile la Bârlad: directorul Muzeului, dr. Mircea Mamalaucã, a fost distins de Academia Românã cu Premiul „Vasile Pârvan”, la categoria „Stiinte Istorice si Arheologice”, pe anul 2018, pentru lucrarea „Descoperiri din perioada antichitãtii târzii în Podisul Central Moldovenesc”. Premiul este cu atât mai important cu cât dr. Mircea Mamaluacã este singurul vasluian detinãtor al unei asemenea distinctii. 30 de ani de activitate sustinutã în cercetãri arheologice, se vãd astãzi rãsplãtiti cu o recunoastere de care un întreg judet se bucurã. În cele trei decenii de muncã, Mircea Mamalaucã a reusit lucruri absolut remarcabile, pe care însã putini le cunosc: expozitii, cercetãri arheologice în teren care au dus la descoperiri semnificative, publicarea de studii si articole, dar cel mai important, a transformat muzeul bârlãdean într-o adevãratã bijuterie culturalã a întregului judet si a tãrii. Premierea are loc pe 3 decembrie, online, la orele 10.00, în Aula Academiei Române si va fi transmisã live pe pagina institutiei.

Dr. Mircea Malaucã este, din 2004, directorul muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad. Acesta a venit la muzeul bârlãdean din 1990, fiind angajat ca muzeograf, functie detinutã pânã în 2004, când a fost numit în functia de conducere. Specializarea sa este arheologia. În 2005 a primit Premiul National „Constantin si Hadrian Daicoviciu” pentru proiectul (expozitie si catalog) „Obiceiuri de port în aria Culturii Sântana de Mures, sec. IV D. H.”. În anul 2014, când s-au aniversat 100 de ani de existentã a Muzeului „Vasile Pârvan”, a primit titlul de „Cetãtean de Onoare al Municipiului Bârlad”, iar în anul 2018 a obtinut titlul de doctor în istorie, având conducãtor de doctorat pe Cercetãtorul Stiintific Ion Ionitã, cu lucrarea „Descoperiri arheologice inedite referitoare la perioada Antichitãtii Târzii (sec. IV d.Hr) în Podisul Central Moldovenesc”, lucrare premiatã acum de Academia Românã.

Iatã, în continuare, interviul acordat de dr. Mircea Mamalaucã, în exclusivitate ziarului Vremea NOUÃ, la scurt timp dupã aflarea vestii cã a primit Premiul „Vasile Pârvan”, oferit de Academia Românã, premiu ce îl situeazã printre istoricii de valoare ai tãrii.

R:Felicitãri pentru acest premiu important din cariera de peste 30 de ani ca arheolog. Ce înseamnã de fapt Premiul Academiei Române? Ca sã înteleagã toti cititorii nostri de ce este si cel mai important pentru un cercetãtor.

M.M.: Este maximum ce îl poate obtine un cercetãtor, un om de stiintã sau de culturã, în ceea ce priveste manifestarea lui profesionalã. Mai mult decât atât nu se mai poate. Se acordã doar o singurã datã de-a lungul întregii cariere profesionale. Lucrarea care face obiectul acestui premiu a fost verificatã timp de doi ani, de cãtre oameni de stiintã, academicieni si de aceea, fiind minutios analizatã, acum se acordã premiul pentru anul 2018, anul în care mi-am sustinut cu lucrarea respectivã si doctoratul. Eu sunt mândru cã am obtinut premiul „Vasile Pârvan”, având în vedere cã lucrarea mea este una arheologicã, cã muzeul pe care îl conduc poartã numele pãrintelui arheologiei moderne românesti, Vasile Pârvan. Este mai mult decât onorant sã primesti acest premiu care poartã numele acestui mare arheolog. Este încântãtor! Mai mult de atât nu se poate, de aceea i se mai spune si Premiul Nobel al Stiintei Românesti.

R: Vasile Pârvan are legãturi deosebite cu Bârladul, din câte stim

M.M: Fãrã îndoialã. Anii de început ai scolii i-a petrecut la Bârlad. De aceea s-a decis în 1957 ca numele institutiei muzeale sã fie Vasile Pârvan. La Bârlad s-au pus bazele practic arheologiei moderne românesti, fiind locul unde cel care a fost primul cercetãtor arheolog si-a început cariera.

R: Ce cuprinde lucrarea pentru care ati primit Premiul Academiei Române?

M.M.: În spatele acestei cãrti stau zeci de ani de studii, zeci de articole si zeci de ani de cercetãri arheologice, privind necropolele de la Bogdãnesti (Fãlciu), Pogonesti si Polocin. An de an, din 1990, am tot cercetat, am adunat materiale, informatii si am ajuns sã scriu o lucrare de peste 700 de pagini unde se gãsesc lucruri interesante privind perioada Antichitãtii Târzii (sec. IV d.Hr) în Podisul Central Moldovenesc. Trebuie sã spun cã am beneficiat si de materialele pe care le-a descoperit arheologul Vasile Palade, care au stat în muzeul nostru timp de 40 de ani, fãrã sã fie valorificate.

R: Pentru cititori, dacã puteti preciza, pe scurt, cam în ce constau aceste descoperiri din lucrarea premiatã de Academia Românã?

M.M.: Este vorba, în primul rând, la Bogdãnesti de Fãlciu, de 3 necropole ale culturii Sântana de Mures, reprezentantã în acest areal. Au fost descoperite sute de obiecte care ne-au ajutat sã întelegem ce s-a întâmplat în acele vremuri privind cultura dacilor liberi, cu influentele altor culturi: sarmantice, romane etc. Liantul acestei culturi au fost popoarele migratoare care au influentat cultura din Imperiul Roman. Îi asteptãm pe cititorii dumneavoastrã sã vinã la muzeu, unde vor vedea lucruri absolut fabuloase, despre istoria acestor meleaguri.

R: Stiati cã veti primi acest premiu?:

M.M.: Stiam doar cã sunt nominalizat si mi s-a cerut la un moment dat un CV si lucrarea. Academicienii s-au pronuntat într-un final: mi-au acordat acest fabulos premiu. Am simtit realmente o bucurie enormã, pentru cã practic orice cercetãtor îsi doreste, la începutul carierei, ca la un moment dat sã primeascã acest premiu, pentru cã este maximum din ce poti obtine în carierã. Eu am mai primit o datã un premiu valoros, si sunt singurul din judetul Vaslui care l-a obtinut, premiul „Constantin si Hadrian Daicoviciu” obtinut pentru activitatea muzeograficã, în 1985. Pentru mine, acest premiu al Academiei Române este o împlinire a carierei mele de cercetãtor stiintific în arheologie si datorez acest lucru orasului Bârlad, unde îmi desfãsor activitatea, sper eu, încã mult timp de acum încolo.

A consemnat: Cezara MIRONICÃ, redactor sef sectie Bârlad al cotidianului Vremea NOUÃ Vaslui

(vremeanoua.ro)

mai mult
CronicăPromovate

Scrisoare către fiul meu

fiul

Fiul meu, îți las aici câteva dintre lecțiile de viață pe care îmi doresc să le înveți.

Calea către cunoaștere – scopul evoluției, de altfel – se poate face prin suferință sau prin învățătură.
Te apropii de o vârstă cu o vibrație puternică pe care vreau să o străbați mai înțelept cu fiecare zi trăită:

Îndepărtează-te de oamenii care nu sunt dispuși să petreacă timp cu tine dar care te țin legați de ei prin semiatenție, în ideea că din când în când, le poți fi util.
Se numesc relații toxice care îți consumă viața prin particularitatea unilateralității acestora. Adică doar tu dăruiești. O relație crește prin atenție, prin timp de calitate, prin reciprocitate. Când oferă doar un capăt, relația se numește unilaterală, în care tu te numești salvator iar celălalt, victima pe care veșnic o salvezi. Dacă vezi că, după un timp, celălalt refuză să crească alături de tine, binecuvântează-l și îndepărtează-te. Și tu meriți atenție și iubire.

Există oameni care te vor în realitatea lor – chiar dacă sunt puțini, sunt autentici- oameni care, atunci când se gândesc la tine, zâmbesc cu toată inima și iți salută diminețile. Astfel de oameni te caută, te intreabă cum te simți, empatizează cu tine, te vor în realitatea lor, creează cu tine, cresc cu tine.

Îndepărtează-te de oamenii care fac proiecții asupra ta. Tu ești unic, ca fiecare dintre noi. Însă există oameni neîmpăcați cu trecutul lor, care vor vedea în tine pe mama decedată, sau iubirea neîmplinită, naăa, amicul pierdut, vecinul, verișoara sau sau sau…de fiecare dată, pentru astfel de oameni, tu vei reprezenta trecutul, nu prezentul. Permițându-le să te târască în trecutul lor, tu încetezi să exiști: devii altcineva pe care nici măcar nu il cunoști.
Rămâi în pielea ta, fiule! Prețuiește-te, lasă lacrimile să curgă și mergi mai departe. Nu stă în puterea ta să îi vindeci împotriva voinței lor. Și tu meriți să fii iubit pentru ceea ce ești.

Îndepărtează-te de oamenii cu multe secrete. Tu le oferi inima ta, gândurile tale, timpul tău, viața ta, casa ta, disponibilitatea ta. În fața unor secretoși, autenticitatea ta devine oportunism. Ei pot crea orice magie prin care să te facă să crezi că aceea e realitatea pe care ei o trăiesc. Singura realitate însă, este minciuna pe care o țes, din motive proprii. Și tu meriți să primesti.

Îndepărtează-te de oamenii care nu au încredere în ei. Se vor agăta de tine și vor căuta să te coboare în tenebrele lipsei lor de inițiativă. Acești oameni nu vor să crească nici odată cu tine, nici odată cu altcineva. Vor rămane pe propria lor scenă mică, jucând roluri sclipitoare prin care atrag privirile unui auditoriu rezonant. Fiule, oamenii care nu au încredere în ei, nu vor avea nici în tine. Pentru că ei pot recunoaște în alții doar ceea ce recunosc în ei înșiși. Și tu meriți încredere.

Îndepărtează-te de oamenii egoiști. Nu numai că nu știu a dărui, dar ei nu știu nici să primească. Vor considera ca li se cuvine. Ceea ce ești tu vor lua plictisiți, daruindu-ți marinimos, câte un mulțumesc și te vor arunca imediat ce interesele li se schimbă. Și tu meriți mărgaritare.

Îndepărtează-te de oamenii care nu au cuvântul egal cu fapta. Sunt oameni care aruncă nade, din necesitatea de a se simți stabili, de a se ancora în orice nu importă care realitate, mai puțin a lor, de care fug. Cu toate picioarele. Ei sed pe nisipuri mișcătoare, căci nicicând o construcție n-a fost solidă decât construită pe stânca sufletească, pe principii, pe scara valorică interioară și pe a fi autentic. Vorba lor prinde rădăcini în mintea ta solida, pentru că pleci de la premiza că așa cum ești tu, poate fi oricine. Când nu este urmată și de faptă, arată că ei nu au această obișnuință de a construi. Cu atât mai puțin vor fi dispuși să înceapă alaturi de tine. Alegerea ne diferențiază. Și tu meriti autenticitate.

Îndepărtează-te de oamenii care îți vorbesc în șarade. Nici ei nu le înteleg, darămite să trăiască în acord cu ele. Sunt vorbe aruncate, doar pentru a părea ceea ce nu sunt. Căci Oz și-a aruncat amprenta peste multe suflete. Sunt oameni care trăiesc invidia și vor căuta să nu-ți fie bine, doar ca să fiți deopotrivă. De exemplu, vei cunoaște oameni grași care nu vor să slăbească dar iți doresc ție să te îngrași ca să vezi cum este. Extrapolând, principiul îl poți aplica oriunde. Tu meriți să comunici.

Tu fiule, iartă-i. Și iartă-te. E a sufletului cale spre vindecare, lacrima. Ca și zâmbetul. Iertarea te propulsează către înainte. Te eliberează de balastul emoțional, devii ușor, iar călătoria redevine fascinantă.

Singura ta realitate, fiule, este momentul prezent. El este tot ceea ce ai. Trăiește-l! Zâmbește-l!

Și să ai mereu în atenție că secretul vieții este cumpătarea. În tot și în toate.

Fii tu! Te iubesc!

Scrisoare către fiul meu – Cornelia Prisacariu, Ploiești, luni 07 decembrie 2020, orele 11.31 a.m.

mai mult
CronicăPromovate

Asta e România mea

Romania1

 

Cartofi prăjiți, cu brânză rasă pe deasupra și cu usturoi, într-o seară de iarnă
Miros de foc de lemne
Seri la o cabană din munți și cântece la chitară in jurul focului
Slănină înfiptă in băț și prăjită direct in flacără
Cartofi copți in jar
Răsărit după o noapte de beție in Vamă
Dans pe mese cu Nico
Drum gri, îngust, printr-un lan de rapiță
Karaoke pe Maria Tanase
Nopți triste cu lăutari, nopți vesele cu lăutari
Asalt furibund al țanarilor in Delta
Ciulini de baltă
Ceata lăptoasă din diminețile de primăvara și toamna
Verdele-turcoaz al lacului Paltinu
Caș proaspăt și ceapa verde
Parfumul liliacului, parfumul iasomiei
O mare de lumânari in noaptea de Inviere
Miros de chiftele proaspete pe scara blocului
Scoici proaspăt culese, coapte pe tablă, direct pe plajă
Vin roșu de Măcin
Străduțele în pantă din Sinaia
Ciolan afumat la Târgul de Crăciun din Sibiu
Dunărea la cazane și Dunărea privită de la un balcon la Tulcea
Piața Sfatului
Serpentine și Transfăgărășan, Vidra și Transalpina
Ceai cu rom și vin fiert cu scortisoara
Un sat de pescari
Tisa de la Olanesti și linia întunecată a munților
Godinul de la Olanesti vechi de 100 de ani
Zapada de pe crestele Făgărașilor
Bâlea, Vidra, cantonul Cheia, Apusenii
Anotimpuri, desenele fantastice ale norilor
Crișul Repede
Bulz
Gogoși
Sobe dogorind
Covoarele oltenești și Dragomirna,
Piața palatului din Bucuresti, Piața Palatului din Iași
Gerul de la Miercurea Ciuc si nări înghețate la prima respiratie
Câmpuri cu margarete, maci cu țesătura delicată și Evangelia, epava din Costinesti
Culoarea mării când e furtună
Șuierul vântului prin brazi
Câinii mei, pisicile mele
Gâscanul care m-a fugărit pe uliță că am furat un măr din curtea lui
Cozonac făcut de Gheorghița înainte să se obrăznicească
Și piftie
Hora
O după-amiază de iarnă in piscina fierbinte de la Călimănești. Sau de la Băile Felix
Plaja din Sfantu Gheorghe
Colbul zilelor de vară intr-un sat de câmpie
Viscolul crunt al unei nopți de iarnă
Casele cu cerdac
Conacele boierești
Somnul furat pe o pătură întinsă pe iarbă sau pe bancheta din spate a unei mașini
Ciocolata de casă cu (prea) mult lapte praf
Diminețile la o terasă și zgomotul primelor tramvaie care ies din depou

Diminețile
După-amiezele
Serile
Nopțile

Cele mai misto petreceri dintr-un apartament de bloc
Cea mai bună salata de boeuf
Cele mai mari bucurii, cele mai adânci tristeti
Cele mai aprige dispute
Cele mai tari amintiri
Cei mai buni prieteni
Cei mai frumoși ani
Cele mai mari iubiri
Cel mai scurt și cuprinzător cuvânt: dor

Asta e România mea.

(Oana Costea)

mai mult
CronicăPromovate

În Bucureștiul carantinat

Buc1

Că tot am ieșit din carantină, am făcut ce-am făcut și-am ajuns noaptea, in Bucureștiul carantinat,

drum de la Bucur Obor la Magurele, pe la două și-un pic

Calea Moșilor pustie.

Mașina de politie la Eminescu, mașina de politie la Carol. Ambele oprite pe prima bandă, cu girofaruri pornite.
Mă ignoră.
Rutieră și locală la Unirea,
un taxi
două mașini “civile” pe Regina Maria și altă poliție cu girofar la Piața Coșbuc.
La Liberty alta, da” polițiștii erau ocupați cu niște drogalai zonali care bananaiau cam haotic pe un trotuar
A treia mașina civilă pe Rahova, a patra, a cincea.
La intersecția cu Sebastian, la semafor, mașina de poliție oprește in dreptul meu, ei se uita la mine, eu ma uit la ei,
când e pe roșu, girofarul lor mă rupe la ochi, nu mai văd afara, le fac semn cu mâna că e naspa și se duc mai in fata, să nu mă supere.
Locală la Piața Rahova, și-apoi, pana la Măgurele, mă mai întâlnesc doar cu o dubă de Jandarmerie, din sens opus.
Flash Jandarmeria, involuntar flash și eu.
Ca și cum m-ar fi anunțat ca e o politie mai sus și eu le-as fi multumit.
Da’ nu era.
Și-așa am ajuns acasă întreagă și necontrolată.

Text/foto Oana Costea

mai mult
CronicăPromovate

33 de ani de la plecarea lui Constantin Noica la cele veșnice

Noica

Arestat în 1958 și condamnat la 25 de ani închisoare cu confiscarea întregii averi. 15 ani, din 1958 până în 1964, îi petrece la Jilava (6 ani) și în domicilii obligatorii.

”Destinul nu curmă o viaţă: abia o începe.”

”În felul cum ne despărţim de oameni dovedim cât de mult îi îndrăgim.
Între o statuie şi o icoană e deosebire de ordin, în sens pascalian. O statuie ţine de lume, o icoană transcende lumea. Dar icoane, nu tablouri!”

”Numărul e o pulsație.”

”Dacă iubiţi muzica, pierderile, curgerile, creşterile; dacă vă plac geometria şi rigoarea, fără să vi se împietrească inima şi mintea; dacă aveţi un dram de nebunie şi un munte de măsură – veţi întîlni, cîndva, filozofia.”

”De altfel e şi cea mai frumoasă declaraţie de dragoste: “Simt că te pot părăsi. Te iubesc atât de mult, încât s-a împlinit ceva în mine – şi acum te pot părăsi”. E inutil să întorci capul. S-ar putea să vezi nedumerire. Când pleci, e bine să crezi că ai socotelile încheiate.”

”Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături.”

”Creştinismul este pentru cele ale sufletului, nu pentru cele ale minții.”

”Nimic nu e bun, dacă nu are în el infinitatea, partea lui Dumnezeu.”

”Când un tânăr creşte frumos, iese parcă din strâmbătate o întreagă lume.”

”În viaţă trebuie să alergi şi după mingile pe care nu eşti sigur că le prinzi.”

”Este suficient un surâs al vieţii pentru ca totul să recapete sens.”

Constantin Noica

 

(Marilena Rotaru)

mai mult
1 2 3 4 46
Page 2 of 46