close

Cronică

Cronică

DĂRÂMATA DE SIBIU

parcari

Noii edili ai Sibiului au dărâmat mai mult de cât s-a construit înainte, iată din ce au făcut parcare (vezi fotografia):

Leipziger Messe de Șibiu era prin 1930-1940.

De prin 1948 au mai fost acolo: Piața 1Mai, La Moși(Bâlci), Hale alimentare în fostul Târg de Mostre, Piața 90, Piața Chișinău ș.a.m.d.

Din anul 2000 acest loc istoric a devenit PARCARE. Cine a dărâmat mai mult ? Am atașat Sibiului titlu unui cunoscut sitcom de televiziune, Dărâmata de Sibiu cu Prefectul Cârpanu. Și nu numai Sibiul merită acest titlu, că s-a dărâmat o Țară !
(18 iunie 2020, Dan Drăguș)

mai mult
CronicăPromovate

Extraterestrul și vaccinul

alien

 

Personaj 1. Ai văzut filmarea cu ăla de pe altă planeta venit in vizită pe Pământ?
Nu
Personaj 1. E unul, a zis că studiază omenirea și pe urmă pleacă, foarte interesant. Arată exact ca noi, dar de fapt nu e ca noi…
Aha…

Personaj 2. Dar tu ai vaccin de-ăla pe mână?
Am, două chiar
Personaj 2. Pff. Știi că ne-au implantat cip, da? Să ne urmărească
Înseamnă că eu am două cipuri
Personaj 2. Da, ai unul de interior și unul de exterior, cu senzor de mișcare. Ei te văd orice ai face

Personaj 1. Ăla de pe altă planetă zicea că ne supraveghează de mult
Deci ei se uită acum la noi ca la un film?
Personaj 1. Ca la cobai. Suntem cobai. Știi că atunci când dormim…
Personaj 3. Lăsați fata în pace, n-o speriați. Ia, arată mi vaccinul
Poftim

Personaj 1, 2 și 3 se adună in jurul meu și se uită la vaccin. Vorbesc între ele.
În asta are, în celălalt nu. Uite, aici e clar, se și vede. Mi se adresează
Vezi aici că arată ca o floare?
Văd, văd
Personaj 2. Să nu scobești să-l scoți, că faci cancer.
Nu scobesc

Personaj 3. Dar ai fost la solar de ești așa bronzată?
Am fost la mare
Personaj 1. La mare sunt radiații
Personaj 2. Radiații sunt peste tot. Suntem iradiați.
Personaj 3. Te dau cu o ojă nude? Că se vede frumos pe bronz?

(Oana Costea)

mai mult
CronicăPromovate

Bunătatea și răutatea plantelor

bonsai

Ce PLANTE îţi fac bine şi de care trebuie să te fereşti

Nu exista om care sa nu se fi intalnit macar o data cu un vampir energetic. O persoana care, pur si simplu, sa-l sleiasca de puteri. Stiati, insa, ca si plantele pot fi vampiri energetici? Iata care sunt plantele de care trebuie sa te feresti si ce plante ar trebui sa ai in casa, potrivit lui Mihail Platonov, autorul cartii “Vampirii si donatorii casei. Secretele protectiei energetice”.

Plante vampiri energetici

Orhideea este deosebit de periculoasa pentru casa in care locuiesc oameni nehotarati, cu vointa slaba. Pentru acestia, orhideea functioneaza ca o pompa, absorbintu-le energia. Cel mai acut, vampirismul orhideei se manifesta dis-de-dimineata si in timpul noptii.

Feriga este un puternic vampir energetic. Pentru a se putea dezvolta normal are nevoie de foarte multa energie. Astfel, o puteti aseza pe televizor absorbindu-i toata energia negativa.

Chiparosul, desi este un puternic purificator al aerului, nu este indicat sa-l avem in locuintele noastre (in antichitate era numit arborele mortii).

Tuia, la fel ca si chiparosul este planta vampir. Plasata in camera unde petreceti mai mult timp, va poate pune viata in pericol.

Florile uscate sunt si ele vampiri dar intr-o masura mai redusa decat cele vestejite.

In general, materia moarta atrage intotdeauna fortele necurate.

Este important de retinut ca plantele nu trebuie amplasate in dormitoare, deoarece in timpul noptii absorb oxigen si degaja dioxid de carbon. In plus, noaptea plantele se elibereaza de energia negativa: ciclul lor energetic este programat pe absorbtia diurna a informatiei negative si purificarea nocturna, prin eliminarea energiei negative.

Fireste, nu toate plantele vampiri intra in categoria celor care trebuie tinute departe de casa. Anumite plante, precum ferigile, ii ajuta pe unii iar altora le pot face rau. Totul depinde de sistemul energetic al fiecarei persoane in parte.

Plante care dau energie

Muscata cu flori rosii sau albe, cu frunzele usor incretite. Ne ajuta sa scapam de durerile de cap, daca ne introducem cate o frunza de muscata in fiecare ureche. Muscata poseda o energie pozitiva foarte puternica. Este suficient sa stam langa o muscata timp de 10-15 minute si ne vom simti odihniti, cu fortele refacute.

Ficusul este o planta benefica pentru energetica omului. Lui i se datoreaza atmosfera placuta si bunastarea din casa. Iritarea si furia dispar tot datorita prezentei ficusului. Asupra persoanelor irascibile au un efect calmant, actioneaza cu blandete, abia perceptibil, calmand accesul de agresivitate. Este important sa fie asezat intr-un loc unde sa nu primeasca direct lumina de la soare.

Cactusul ne ajuta sa ne completam energia si in acelasi timp poate inlatura energia negativa. Poate fi amplasat in fata monitorului computerului, preluind o parte din energia negativa.

Ciubotica cucului este ideala pentru echilibrarea energiei, neutralizeaza conflictele si de aceea este bine sa fie amplasata la ferestrele incaperilor unde apar frecvent emotii negative.

Violetele – nu suporta in casa energiile inferioare, pasiunile exagerate, scandalurile. Nu suporta nici atitudinea prea familiara fata de ele, deci nu are rost sa la mangaiati frunzele catifelate pentru ca se supara si se imbolnavesc. Violetele pot sa ne echilibreze starile emotionale, in schimb se intristeaza ele. Ele sunt un purificator al spatiului.

Ciclama face ordine in energetica locuintei. Deosebit de utila in casele in care locuiesc oameni cu vointa slaba, molatici, “lasa-ma sa te las”. Energetica acestor case este instabila, depinzand de starea de spirit a locuitorilor lor, de persoanele venite in vizita etc. Ciclama unifica fragmentele disparate, razlete, incercand sa creeze un spatiu unitar.

Azaleea mentine in casa energetica bunei dispozitii, neutralizand toate enegiile egoiste. Persoanele care au nevoie sa-si suplimenteze energia din afara, trebuie sa aiba neaparat in casa azalee, deoarece ele sunt capabile sa-i “hraneasca” pe oameni cu energie deosebita, creatoare.

Rozmarinul inlatura oboseala, frica, anxietatea, panica, astenia. Rozmarinul este foarte indicat persoanelor in varsta si femeilor insarcinate. Amelioreaza toxicoza si irascibiltatea.

Arborii Bonsai sunt arbusti miniaturali, crescuti fortat in conditii impuse de om, in ghivece speciale. Un bonsai este benefic in casele dominate de spiritul materialismului, pentru ca el are capacitatea de a abate gandurile de la lumea materiala spre lumea spirituala. Bonsai ii ajuta pe oameni sa perceapa lumea fina, ii face mai sensibili, le dezvolta intuitia, ii ajuta sa se schimbe, sa-si schimbe conceptia despre lume, iar aceasta este uneori principala cale spre vindecarea trupului si a spiritului.

Energetica unui bonsai depinde de energetica arborelui: pinul, dafinul, visinul, ficusul va vor hrani cu energia lor, in schimb chiparosul sau portocalul va vor lua energia, desi nu in aceeasi masura ca arborii de dimensiuni normale.

Deosebiti de utili pentru reglarea energeticii casei sunt copaceii bonsai cu forma coroanei, rotunda.

Plante vampir-donator

Begoniile sunt plante vampir, dar folositoare in special pentru casele in care vine multa lume. Begonia absoarbe ca un aspirator toata energia, iar dupa un timp reda casei doar energia pozitiva.

Ingrijind trandafirii, oamenii isi transfera surplusul energetic asupra lor si de aceea toti cei care se considera donatori pot sa cultive fara grija trandafiri. Persoanelor carora nu le este suficienta propria energie, le sunt contraindicati trandafirii, deoarece le provoaca anxietate si irascibilitate. Trandafirii nu “suporta” pisicile, dar se “inteleg” bine cu cainii.

Florile naturale taiate sunt donatori pana cand incep sa moara. Din acest moment devin vampiri si cu o forta diabolica incep sa absoarba energia casei, de aceea nu pastrati niciodata prea mult florile in vaza.

Plante ocrotitoare, in functie de ziua de nastere

Putem aduce in casa planta sub care te-ai nascut fara nici o retinere, ea te va proteja, chiar daca este vampir.

Violeta: 22 decembrie – 1 ianuarie; 25 iunie – 4 iulie

Trandafirul: 2-11 ianuarie; 5 iunie-14 iulie

Aloe: 12-24 ianuarie; 15-25 iulie

Muscata: 25 ianuarie – 3 februarie; 26 iulie – 4 august

(Alexandru Petrescu)

mai mult
Cronică

ZEII SUNT NEMURITORI

SemnMEminescu

Nu mi-am propus să dau lecții nimănui și nici să judec pe cineva, ci doar să îmi expun punctul de vedere, și asta pentru că mi se spune tot mai des că trebuie s-o fac…

Să începem!
Am fost martoră la o strigare în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, ediția 2019, strigare prin care un editor renumit se lupta din răsputeri la microfon ca să-l detroneze pe Eminescu și să-l urce pe podium, pe primul loc, pe Nichita Stănescu… se chinuia din toate mădularele să ne determine a adera la convingerea dumnealui și etc și etc.
Cum fiecare dintre noi avem dreptul și libertatea de a ne exprima public părerile de oricare natură ar fi ele, nu-l condamn pe vestitul editor-scriitor dar încerc să gândesc cu propriile mele particule cuantice… De ce trebuie să fie detronat Eminescu?

A trecut peste o jumătate de an și nu am găsit răspunsul la această întrebare, ci am găsit răspuns doar la următoarea întrebare: De ce NU trebuie să fie detronat Eminescu?

Pentru că zeii nu mor niciodată! Iar Eminescu este un zeu, după cum și Nichita Stănescu este alt zeu, după cum și Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, George Coșbuc, Octavian Goga, Ion Minulescu, Nicolae Labiș, Adrian Păunescu și mulți, mulți alții sunt zei, nemaivorbind de zeii celorlalte genuri literare, de zeii artei românești în ansamblul ei!
Dacă veni vorba, se poate compara Constantin Brâncuși cu Mihai Eminescu, sau Nicolae Grigorescu cu Henri Coandă, sau Nadia Comăneci cu Ștefan cel Mare?

Consider că aceeași imposibilă comparație este și în interiorul poeziei, nu putem niciodată cântări mere cu pere, cum nu putem trăi nici fără aer, nici fără apă – decât pe termen foarte, foarte scurt, adică… nu putem trăi!
Or, noi – contemporanii mileniului trei, poeți și cititori (ca să mă refer strict la poezie!), nu putem trăi fără Eminescu!

Nu avem puterea nici unul dintre noi să-l detronăm pe Eminescu pentru că face parte din spiritul nostru de român tot așa cum fac parte Decebal și Traian, și Burebista, și Cuza, și meșterul Manole, și Miorița, și… și…

Dacă Eminescu n-ar fi existat ATUNCI, noi n-am fi existat ACUM!
Se spune că românii sunt cosmopoliți, foarte adevărat! Uităm prea repede ce înseamnă valoarea cuvântului ”român” cu toate derivatele lui: românesc, românească, românește, românime… România!
Am fost prezentă la un festival dedicat limbii române de unde m-am întors foarte dezamăgită: organizatorul striga că acesta este un festival internațional deoarece are participare internațională prin românii care muncesc și trăiesc în diverse țări!
Rușinos!

Cum să spui și să concepi așa ceva, să înstrăinezi limba română, să înstrăinezi identitatea națională doar dintr-un considerent pentru care nu ți-a luat nimeni viața, și chiar dacă ți-o lua, era preferabil să mori!
Ne mirăm de ce nu suntem un popor respectat de către popoarele civilizate ale lumii… de aceea! Din cauza faptului că Eminescu a impresionat atâția oameni de cultură din diverse țări, în secolul XIX, încât aceștia au învățat limba română ca să-l poată înțelege!

Da, și eu îmi doresc să fiu citită de către români, de către toți românii mei – cei de acum și cei care vor urma, dar nu mă gândesc ca versurile mele să fie traduse în diverse limbi (în care să mă descopere câțiva muritori doar!) și să mă afișez pe ici, pe colo cu diplome și premii care, vezi Doamne, îmi dau ”valoare”!

Eminescu a simțit și a scris românește, chiar dacă încearcă unii să ni-l fure! Și noi încercăm să-l ucidem!…
Nu, zeii sunt nemuritori! Iar Eminescu este zeul care nu-și va pierde niciodată tronul pentru că fiecare român este tronul lui Eminescu, în fiecare român există o moleculă de ADN numită Eminescu!
Nu ne place să recunoaștem sau nu vrem, din motive care țin de așa-zisa valoare a noastră, vom fi moștenitori ai lui

Eminescu și azi, și mâine, și în veacul de apoi!
Eminescu a creat limba poeziei românești fără de care noi am fi fost orfani!
Eu nu mă pot numi român fără Eminescu, cum nu mă pot numi român fără Grigore Vieru, fără Nichita Stănescu, …, fără doina românească, fără limba română!
Dar sunt român doar dacă recunosc că Eminescu reprezintă Alfa și Omega pentru poezia românească, pentru limba română!
Eminescu, Măria Ta, în genunchi îți cer iertare!
IERTARE POSTUMĂ
Autor: Lhana ROMA-NOVA

***
Și, milioane ani-lumină,
mă vor durea cuiele care
mi-au fost înfipte în tulpină…
Al tău cânt prea vinovat de a mea purificare!

Te-am căutat prin floare-albastră
să te întreb cum te-au rănit,
de ce-ai fugit din lumea noastră,
cu versu-ți sfânt cin’ te-a hrănit…?

Știu… te-ai ascuns în Carul Mare
să nu privești micimea lumii
dar eu sunt roata-ți prea datoare
și-ți cer a fi iertați postumii!

Iertarea ta le va fi pâine
și trup și sânge și speranță
în azi care urmează după mâine,
în ieri cel înrobit de ignoranță!…

Cobori în jos, Luceafăr blând,
când Luna nu veghează,
pătrunde în inimi și în gând
și calea-mi… luminează!
Tu, zeu ce stai de strajă în Ceruri,
tu, zeu ce stai de strajă în Lună,
rescrie lumea doar din ieruri
și o salvează de furtună!

Spre steaua Sirius… dă-i avânt!
Al tău supus pe veci, Cuvânt!

PS: Această poezie a fost postată în 15 ianuarie și am fost apostrofată pentru că nu am folosit ghilimele ca să se vadă respectul față de versul eminescian…
De aceea, redau strofa în cauză deși nu cred că ar avea cineva nevoie de a recunoaște-o sau ar putea gândi cineva că Eminescu poate fi plagiat!
”Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând
Şi viaţa-mi luminează!”

(Lhana Roma-Nova)

mai mult
CronicăPromovate

Viețile negre contează…dar cele albe?

BLM

Sâmbătă dimineața, în metrou.

Am schimbat la Piața Victoriei. Am început să urc scările, să merg la peronul spre Berceni. Am ridicat privirea și l-am văzut coborând. Era un afro-american tânăr, negru ca tăciunele,îmbrăcat în negru. Doar peticul albastru de pe față îi dădea culoare. În mână avea un caiet.

Fiind doar noi pe scările imense, țineam dreapta, dar nu lipiți de zid. M-am gândit că dacă mă trag, va crede că o fac din repulsie, așa că am mers pe drumul meu. El s-a dat mai spre dreapta. Mă privea cu blândețe. Ne despărțeau două trepte, când mi-am desprins elasticul de după o ureche și am lăsat masca să cadă.

I-am zâmbit. I-am zâmbit ca o mamă care-și vede pruncul după o lungă așteptare. Și-a dat și el masca jos de după o ureche și mi-a întors zâmbetul. Am mai urcat două trepte și m-am întors în același timp cu el. Stăteam ca doi caraghioși că măștile atârnând de câte o ureche și atunci, băiatul-tăciune și-a pus caietul sub braț și a format cu degetele o inimă.

A spus, doar din buze, fără sunet: All lives matter! Și stătea acolo, mai jos de mine, desenând cu degetele inimă. Ni s-au umplut ochii de lacrimi. I-am făcut un semn prietenos din mână și …

(Cora Muntean)

mai mult
Cronică

Ai dormit bine astă noapte?

Deport22

Închipuie-ți că așa cum dormeai și, probabil, visai frumos, pe la 2.30 noaptea, bate cineva la ușă sau la geamul tău, insistent și enervant. Câinii latră nebunește în curte, iar tu tragi cu coada ochiului prin geam și vezi 3-4 soldați înarmați. Te temi să le răspunzi, d-apoi să le deschizi.

Na-ți-o bună, ți s-au trezit și toți cei 3 copii, ăla de 8 luni începe a plânge de parcă-l taie cineva. Nevastă-ta încearcă din răsputeri să-i liniștească, le mai astupă și gura, dar inutil. Gata, acum nu te mai ascunzi, au înțeles și cei de-afară că sunteți toți acasă.

Te mai uiți odată prin geam, vezi că sunt soldații, iar cu ei și vecinul Gheorghe, care te convinge să le deschizi ușa. Asta și faci. Scoți zăvorul, deschizi și prin întuneric unul dintre soldați îți arată o hârțoagă pe care era scris ceva în rusă. Tu niciodată n-ai știut să citești în rusă. Cu atât mai mult pe întuneric. Soldatul îți zice că ai 15 minute să-ți strângi lucrurile, strictul necesar, după care să ieși cu toată familia în curte.

Ești nebun? – îl întrebi. Și undeva când erai pe la litera u din cuvântul nebun, o primești cu patul armei direct în piept. Te sperii. Abia de-ți mai restabilești respirația, dar te mobilizezi, intri în casă, iei în mare grabă niște haine, niște pâine, niște bani (încă nu știai că n-o să ai unde să-i cheltui). Apă nu-ți iei, pentru că pe atunci nu existau peturile de la Gura Căinarului. Stai o minută și te uiți prin casă și parcă ai lua totul, dar parcă nu ai mai lua nimic. Te apasă zdrobitor frica generată de necunoscuta situației ce se petrece.

Îți iei nevasta, copiii și ieși afară. Soldații te însoțesc afară din curte, unde la poartă așteaptă un camion cu motorul pornit. Te urcă sovieticii în el, iar acolo îl întâlnești și pe vărul Ilie, pe unchiul Haralambie, cu familiile lor. Îi întrebi ce se petrece, dar nici ei habar nu au. Îi mai întrebi și pe soldați, dar nu răspund. Îl întrebi pe vecinul Gheorghe, care e și el pe-acolo cu soldații și el îți zice că totul va fi bine, să nu-ți faci griji.

Au urcat cu tine în spate, în camion, și 2 soldați cu baioneta pusă la armă. Mergeți undeva vreo oră și ajungeți într-un sfârșit la gara de tren. Cobori din mașină, cu tot cu familie, și vezi un ocean. Un ocean de oameni. Treziți ca și tine, la fel în miez de noapte și scoși din casă cu ce-au reușit să apuce și ei. Iar aerul duhnește a frică.

Trenul șuieră înfiorător de tare. Al doilea cel mai răsunător sunet pe care-l auzi este cel al plânsetelor de copii. La un moment dat, soldații vă înconjoară din toate părțile și vă îndreaptă către tren, spre vagoane. Intrați cu toții în vagoanele care nu au nici ferestre, nici scaune, nici toaletă, nimic, în care mirosul de urină și fecale de animale predomină, logic, fiindcă e vagon pentru vite. Vă găsiți fiecare familie câte un colțișor de vagon. Stați înghesuiți unu-n altul. Și trenul mai șuieră isteric de vreo două ori, iar de pe peron se aude o voce puternică: Поехали!

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) au fost ridicate de către sovietici 32.423 persoane din Basarabia și Bucovina de Nord, dintre care 6.250 au fost arestate, iar restul 26.173 de persoane – deportate în Kazahstan; Komi, Omsk, Krasnoiarsk, Novosibirsk și alte localități din Siberia.

(Dragoș Galbur)

mai mult
CronicăPromovate

Un model pentru o lume secularizată…

pr25355

De ce vedetele noastre progresiste nu văd într-un renumit neurochirurg un exemplu?

Doctorul român a fugit la îndemnul Părintelui Iustin Pârvu dintr-o țară a făgăduinței acum în flăcări,în locurile natale,pentru a vindeca neputința din popor.

Să înțelegem că Părintele Ștefan Mindea nu este popular pentru că a înțeles că vindecarea trupului vine pe fondul unei vindecări sufletești?

Sunt atâtea vedete de carton care se înghesuie în pridvorul Bisericii și care vorbesc pe limba #rezistenților.Intelectuali abonați la pușculița forțelor antinaționale ce pustiesc totul în țară.

La 7 ani de la plecarea în veșnicie,o sămânță a semănătorului de la Petru Vodă rodește într-un neam încercat.

Foto-Mariana Borloveanu

(Cristi Nemțeanu)

mai mult
CronicăPromovate

Mineriada de la “România liberă” – de Corneliu Vlad

Miron-Cozma-si-minerii-iunie-1990

Republic acest text, pentru ca prea multe lucruri inexacte sau rastalmacite s-au scris despre un eveniment la care respectivii “memorialisti” nu au fost prezenti. Asadar…

Andy Warhol spunea ca, in zilele noastre, fiecare cetatean al Terrei are parte de sfertul sau de ora de celebritate. Mie mi s-a intamplat sa-l am la 14 iunie 1990. Am fost singurul membru al conducerii unei redactii de ziar cazuta victima mineriadei, care a riscat sa-si faca drum printre minerii in rebeliune si sa discute fata in fata cu capeteniile lor suspecte. Am reusit sa-l fac pe numitul (apoi si paratul) Nicolae Camarasescu, „liderul” gloatei care a patruns in sediul ziarului „Romania libera” sa-si spuna numele (avea sa regrete amarnic mai tarziu „sinceritatea”), iar intr-un final sa retraga efectivele de ciomagasi din incinta, chiar daca, timp de cateva zile, ziarul n-a mai putut aparea, din cauza ca tipografii , de frica, n-au mai indraznit sa lucreze pentru noi.
Cand ziarul a reaparut, am scris, marcat inca de eveniment, acest text scurt:

S-a întâmplat ceva

S-a întâmplat ceva de neînchipuit cu „România liberă”. Ceva ce n-a fost în putere să facă nici cutremurul din 1977, care ne-a clătinat şi avariat clădirea, nici pumnalul de gheaţă ce s-a înfipt în fiecare dintre noi în ianuarie 1989, când colegii noştri au fost arestaţi, nici ţevile de armă ţintite din necunoscut asupra noastră în decembrie 1989 şi care au ucis pe unul dintre prietenii noştri tipografi în faţa intrării unde ne apăra.
Seismul, groaza temniţei, glonţul n-a putut face ce a făcut o palmă trântită cu putere peste un ziar despăturit cu violenţă pe o masă.

„Din acest moment, acest ziar nu mai apare”. Şi n-a mai apărut câtreva zile. Ca niciodată, adică în aproape 50 de ani de când acest ziar există. Şi nimeni n-ar fi crezut că un asemenea lucru s-ar fi putut totuşi întâmpla vreodată.
Cine a oprit, cu o palmă ce s-a voit grea, acest ziar ? Guvernul ? Procuratura ? Nu ! Poate cititorii ? Nici ei ! Atunci cine ?

L-am întrebat în acea clipă pe cel-mai-tare-atunci-decât-orice-stihie-a-naturii-dezlănţuie-sau-a-represiunii-instituţionalizate-sau-nu, cine este EL, de fapt. EL, atotputernicul acelei clipe în acel birou şi în această ţară.
„Sunt reprezentantul tuturor minerilor din România”! El era deci, atunci şi acolo, autoritatea supremă, de nimeni şi de nimic contestată. Într-adevăr, colonelul plin din armata română, dl. Maricaş, care-l însoţea, ne-a schiţat o părere de gest, în faţa ilegalităţii flagrante. Ceilalţi, aşezaţi în jurul mesei „tratativelor”, s-au zăvorât într-o tăcere de plumb. „Cine v-a ales sau împuternicit, cum dovediţi că sunteţi ceea ce spuneţi ?” – am mai avut insolenţa (şi poate imprudenţa) să-l întreb. „Ştiţi ceva, să terminăm odată, să nu credeţi că minerii sunt proşti !”

Nici nu mi-ar fi trecut prin cap vreodată să cred că minerii sunt proşti. Iar interlocutorul meu nici nu era miner. Şi, aşa cum s-a dovedit mai apoi, nici nu era îndrituit să vorbească în numele minerilor.
Dar ziarul, timp de câteva zile, n-a mai văzut lumina.
…Numai că, trăind cu toţii într-o ţară democratică, începând de azi. „România liberă” apare, iată, din nou.
Corneliu VLAD
(19 iunie 1990 – România liberă)

Peste zece ani, cei ce scosesera, in zilele Pietei Universitatii, ziarul „Golanul”, m-au cooptat, ca „Golan Discret”., in colegiul redacti
onal care a scos un numar special al publicatiei. Atunci am povestit ceva mai pe larg cele intamplate:

O zi de-a dreptul fierbinte

• Ăştia vă omoară • Martor în procesul Cămărăşescu

14 iunie 1990 se anunţa, încă de dimineaţă, o zi caniculară. A fost mai mult decât atât. A fost de-a dreptul fierbinte. În faţa corpului C al Casei Presei Libere câteva zeci de persoane agitate, majoritatea muncitoare din tipografie, se buluciseră la intrare şi, sub nişte lozinci agăţate de ziduri, le scandau din când în când textul : „Jos Paler şi Băcanu”, „Jos România liberă”. Paler şi Băcanu nu erau însă, în acea zi, nici jos, nici la etajul IV, ci departe, prin Statele Unite. „România liberă” însă, cronicarul zilnic cel mai fidel şi mai feroce al fenomenului Pieţei, credea că-şi va începe o nouă zi de muncă, luptă şi glorii. N-a fost să fie aşa. Redactorii şi ceilalţi salariaţi, veniţi la lucru, îşi încetineau paşii în faţa intrării străjuită de gloata agitată şi prefereau să facă, până la urmă, cale-ntoarsă. Doar contabilul Cornel Stan, secretara Mariana Bandu şi alţi câţiva din TESA s-au hazardat să-şi deschidă birourile şi să se apuce de treabă. Am sosit şi eu la muncă, în jurul orei 10,00. Mda, nu prea era momentul de pus gaz pe foc. Ce era de făcut ?
Dinspre soclul leninist se apropia unul dintre redactorii şefi ai ziarului, Mihai Creangă. Ne-am sfătuit în grabă şi am decis : toate birourile redacţiei să fie încuiate, oamenii să se retragă, iar cei din Comitetul director să ne întâlnim undeva, în oraş. Ne-am strâns în casa Floricăi Ichim şi am început să dăm cu telefonul pe la procuratura generală, poliţie şi să ne trimită pază, ca să funcţionăm. Oameni de negăsit, răspunsuri rele sau în doi peri, promisiuni la sfântu’ aşteaptă. Către prânz aflăm că oaspeţii mineri au ajuns în sfârşit şi la noi la redacţie. Pentru că n-am avut contracandidat, m-am erijat în numele Comitetului director, să merg acolo la sfat cu căpeteniile minerilor. Uly Vălureanu, redactor la Secţia externă, m-a depus din Renaultul lui rablagit în preajma căuzaşilor şi s-a pitit în aşteptare la etajul III, la „Tineretul liber”. Directorul general al Rompres, Neagu Udroiu, tocmai fusese printre mineri. E pe rele, vezi cum faci, mă avertiză. „Omuleţii negri” se răspândiseră ca gândacii pe holuri, pe etaje şi pe coridoarele redacţiei de la etajul IV. Cu bâte, vătraie, răngi, sârme groase împletite. Şedeau şi cugetau. La ce oare ? Portăreasa îmi şopti : „Domnul Vlad, nu vă duceţi, domnule. Aştia vă moară”. Dar micuţii stăteau blânzi, în aşteptare. La etajul IV, printre mărunţeii transpiraţi şi obosiţi, mânjiţi de cărbune, văzui câţiva mai răsăriţi, mai curăţei, ba chiar în costum şi cravată. M-am învârtoşat la ei să-i dau gata. „Cine e şefu’ vostru ? Eu sunt reprezentantul României Libere. Vreau să vorbesc cu şeful vostru. Îl aştept la mine în birou, la IV”? Peste cinci, zece minute , îmi deschide uşa un … colonel M.Ap.N., în uniformă, care se oferă politicos să mă însoţească până la etajul II, în sala de reuniuni, unde sunt aşteptat. „Dar ce ce nu vin mai marii lor aici, în redacţie ?” „Ştiţi, acolo e mai multă lume şi de la alte redacţii şi din tipografie”. M-a convins şi am coborât cu el. Despre cele întâmplate în sala de reuniuni aveam să scriu în primul număr al ziarului care a apărut abia peste câteva zile şi am dat cu subsemnatul ca martor, abia în 1998, la Parchetul de pe lângă Curtrea Supremă de Justiţie, procurorului Francisc Hirşman.
După întâlnirea „la vârf” cu mai marele minerilor Cămărăşescu şi plecarea alor săi, am urcat în redacţie. Ţipenie. Dar peste vreun sfert de oră, în liniştea de Hitchcock care învăluia, prinde să huruie liftul. Oare cine să fie ? Cineva la care nu m-aş fi aşteptat, chiar excelenţa sa ambasadorul Coen al Olandei, poate cel mai vioi diplomat aflat atunci în Bucureşti. M-a iscodit pe îndelete de toate cele petrecute şi ne-a asigurat că va face el totul pentru ca „România Liberă” să apară. Dar n-a fost aşa. A doua zi, redactorii, dar mai ales mulţi din Comitetul director cam şovăiau să vină la faţa locului. Câţiva ziarişti se împuterniceau să înjghebeze în pripă un plan redacţional penru o nouă conducere, provizorie, a ziarului. Încercare de puci, ce mai. M-am încontrat cum am putut şi, pentru că nu am fost singur, complotiştii au lăsat-o baltă.

În ziua următoare s-a întrunit, în sfârşit, plenul redacţional, cu întreaga componenţă a Comitetului director aflată în acel moment în ţară.
Între altele, s-a hotărât ca trei dintre noi, (Mihai Creangă, Corneliu Vlad şi Ion Pavelescu, să mergem la premierul Petre Roman şi să obţinem asigurarea că ziarul îşi poate relua apariţia în condiţii normale. Am avut inspiraţia să tragem pe casetofon asigurările oficiale pe care ni le-a dat primul ministru, pentru că numai ascultând înregistrarea lui His Master’s Voice, tipografii, mai speriaţi decât ziariştii, s-au hotărât în sfârşit să înceapă treaba.
Peste opt ani, a trebuit să jur că spun adevărul, ca martor, în procesul lui Nicolae Cămărăşescu. Un om prăbuşit, speriat, cu totul altul decât cel ce făcuse legea, pentru câteva zile, în Casa Presei, cu portavocea lui albă care pentru gloata de mineri părea vocea destinului.

I-am iertat ameninţările şi gesturile violente cu pumnul în masă. În mărturia pe care am depus-o am adăugat că, totuşi, dincolo de molestarea secretarei şi răvăşirea unor hârtii din biroul conducerii, minerii n-au comis alte acte violente la „România liberă”. Cât priveşte pagubele pricinuite de neapariţia, pentru câteva zile, a ziarului, de teroarea care a planat în acele momente asupra noastră, am lăsat instanţa şi bunul Dumnezeu să hotărască.
Corneliu VLAD
(“Golanul”, ediţie special, iunie 2000)

Acum, dupa alti zece ani, raman inca multe mistere. Cum se face ca minerii au fost adusi la Rl (ca si in alte locuri „fierbinti”) de un (fost?) ofiter de Contrainformatii si de un colonel din Armata Romana? Primul, scriu ziarele, e un om prabusit. Cei ce s-au folosit de el l-au lasat balta. Ce zice el acum, ca „nu eu am oprit ziarul, a fost decizia celor care erau la discutii, din interiorul Romaniei libere”, e o jalnica minciuna. „Din interiorul Rl” eram acolo doar eu, iar discutiile s-au purtat cum am scris in cele doua articole si cum am depus marturie la procuror. Camarasescu a fost judecat in 1999, dar scos de sub acuzatie. Nu l-am bagat atunci, ca martor, la apa, am spus doar adevarul. In schimb, Camarasescu minte si acum prin presa. Minte chiar si cand spune ca nu cu mine, Corneliu Vlad, a vorbit atunci, ci cu Anton Uncu. Dar pe Uncu nu l-a vazut niciodata, nici atunci, nici altadata in viata lui. Dar asta e doar cea mai evidenta, nu si cea mai perfida minciuna a lui.

Multe ar mai fi de spus. In zilele din iunie 1990 ce au urmat,s-au perindat prin biroul meu de la Rl multa lume – politicieni si militanti ongisti, ambasadori acreditati la Bucuresti, ziaristi de presa scrisa si echipe de televiziune din fel si fel de taari, victime ale mineriadei, martori si simpli curiosi. Am dat atunci, in cateva zile, mai multe declaratii si interviuri decat, sa zic, purtatorul de cuvant al secretarului general al ONU in cativa ani.

Corespondentul special al lui „The New York Times” la Bucuresti, Chuck Sudetic, scria de pilda, in ziar, la 20 iunie 1990, ca „oamenii s-au asezat la coada sa smulga exemplare din Romania libera, ziarul cel mai independent al tarii, care a reaparut dupa cateva zile de pauza (a dracului pauza – n.n.), din cauza atacului minerilor asupra birourilor ziarului si din cauza refuzului celor de la tipografie de a livra hartia de tiparit. Editorul international al ziarului, Corneliu Vlad, ne-a declarat ca tipografii se temeau sa nu fie din nou atacati de mineri”.
”The New York Times” nu a mintit.

Corneliu Vlad / Curentul

Adenda:

Declaratia Departamentului de Stat din 15 iunie 1990

“Actiunile autorizate de presedintele Iliescu si guvernul sau din ultimele cateva zile au lovit in inima democratiei romane. Atacuri organizate impotriva sediilor partidelor din opozitie si a ziarelor independente si atacurile impotriva personalitatilor politice care urmareau teluri democratice prin mijloace pasnice de catre muncitorii chemati in Bucuresti de presedintele Iliescu, personal, ameninta sa readuca regimul autoritar in Romania.
Facem apel la presedintele Iliescu si guvernul sau sa inceteze orice actiune impotriva procesului incipient de democratizare a Romaniei. In mod special, el trebuie sa recheme de pe strazi pe toti muncitorii autoorganizati in grupari violente si sa ia in mod public angajamentul ca acestia nu vor mai fi incurajati sa se reintoarca in Bucuresti.
El va trebui sa garanteze public siguranta tuturor partidelor politice si celor care-si exercita dreptul legitim la expresie si disidenta si va trebui sa redeschida toate ziarele si publicatiile independente ale caror sedii au fost atacate in cursul zilei de ieri.”

Sursa: Ziaristi Online

mai mult
CronicăPromovate

OMUL ZILEI !

med412

Medicul neurochirurg de reputați internațională, Ștefan Mindea, absolvent al Universității Stanford, fiind cel mai tânăr șef de secție din istoria renumitei universități, a fost hirotonit preot, astazi, 8 iunie, în a doua zi de Rusalii, la Mănăstirea „Văcăreștii Noi” din comuna Lumina, județul Constanța.

Ștefan Mindea

După 35 de ani petrecuți în SUA, unde a devenit unul dintre cei mai renumiți neurochirurgi, specializat în neurochirurgie minim invazivă și chirurgie oncologică spinală, Ștefan Mindea a decis să se întoarcă în țară, împreună cu soția și cei șase copii ai săi, la Constanța.

În prezent, doctorul Mindea tratează și operează la Constanța oameni suferinzi, de orice condiție socială, iar duminica slujește ca diacon la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Constanta .

Deşi este un nume important în domeniul neurochirurgiei la nivel internaţional, Ştefan Mindea a ales să se întoarcă acasă din America şi să opereze într-un spital din Constanţa.

În SUA a fost director al secţiei de neurochirurgie şi chirurgie spinală oncologică a Centrului Medical Universitar Stanford şi profesor universitar în chirurgia spinală minim invazivă la aceeaşi instituţie.

Cu toate acestea, el a rămas puternic ancorat în spiritualitatea Ortodoxă, având, după cum a mărturisit, o legătură „trainică și statornică” cu Dumnezeu, care i se datorează în mare parte bunicii sale.

„Ea ne ducea la biserică, ea ne‑a deslușit taina rugăciunii și tot alături de ea am început să postim încă de pe la cinci‑șase ani. Chiar dacă eram relativ mici, de la ea am învățat cât de important este să fim cuviincioși, să fim buni cu cei de lângă noi, dar mai ales să învățăm să facem o jertfă cât de mică pentru Dumnezeu, Care ne dăruiește atât de mult”.

Vrednic este !

(Ionel Vrânceanu)

mai mult
CronicăPromovate

Grădinița cu berile ei la halbă, dar Cina…

2

Cel mai mult, în anii comunismului, dintre cârciumile din centru, îmi plăcea la Cina. Lido era mai pe intimitate,
Grădinița cu berile ei la halbă (umbla vorba că au spuma de la detergent) era pe golăneală maximă,
dar Cina avea un aer boem și ușor trist, ca săraca fată bogată cu papucii de casă de mătase ascunși în galoșii grosolani.

Mesele de tablă și scaunele de fier forjat, din cele urâte, cu spătarul curbat și vopsite în alb, frapiere de aluminiu obosit, strâmbe toate, dalele grădinii ciobite de prea multe sticle nervoase,
curtea mare unde noaptea venea mai iute, adusă de coroanele copacilor bătrâni, casa albă, elegantă și terasa cu stâlpi de lemn și luminator pe tavan.

Era mișto la Cina. “În” Cina, ziceam noi și ne adunam în serile de vară de prin toate cartierele, să ne îmbătăm, să mai aducă cineva vreo noutate pe rockereală sau să vândă un tricou șmecher cu AC/DC ori cu Metallica, să aflăm de viitorul concert de prin vreo sală sordidă ori sa facem planuri unde urcăm pe munte în weekendul viitor.
Și povesteam, și râdeam, era și cu amoruri, și cu scandaluri, venea și miliția în câte o razie să ne dibuiască pe ăia care n-avem 18 ani
și mulți nu aveam.

Și-atunci fugeam râzând, ne ajutau ospătarii să ne ascundem ori să ieșim, străbătând clădirea, pe lateral, pe CA Rosseti, de unde ne refugiam la Lido.
Mergeam și primăvara, și toamna, în serile ploioase și stăteam grămadă, adunați pe sub o umbrelă mare,
aveam ciocate și “geacă de motor” și purtam cu rândul noi, gagicile, fusta de piele a Danei, fumam țigări proaste și beam bere ieftină, poșteam câte o Săniuță sau un Cristal și traficam versurile în engleză ale baladelor rock, pe care ne străduiam să le învățam.
Mai erau seri când cineva aducea câte o chitară și cântam Phoenix și piese la la Iris și mâine ne vedem?
Sigur că ne vedem.

N-am nicio poză din perioada aia. N-aveam cu ce să facem, nici nu prea ne interesa să ne expunem în vreun fel posterității, trăiam clipa
și adunam amintirile în suflet.

 

Cina e acum Trattoria Il Calcio Ateneu și asta seară, când am trecut pe lângă ea, am zâmbit cu sufletul, dar am simțit nevoia s-o fotografiez. De la distanță, arată la fel. Altfel, toți ne-am schimbat.

Mai mult sau mai puțin.

(text/foto: Oana Costea)

mai mult
CronicăPromovate

Leandrii

leandrii

Când mi i-a adus mama, erau doua bețe obosite, i-am pus în pământ mai mult de gura ei.

Acum leandrii s-au făcut băieți mari și unul înflorește.

Leandrii mi-aduc in casă copilăria – bunica-mea avea nu știu câți, in ghivece mari împrăștiate prin curte pe care toamna le cobora cu greutate in beci și-mi aduc și Grecia – unde cresc de-a valma și parfumul lor discret completează frumusețea nopților de vară la malul mării.

Să fie primiți!

(Oana Costea)

mai mult
CronicăPromovate

Montesquieu revizuit și cetățeni de culoare pe aripile vântului

montesquieu

Am trait sa o vad si pe asta : revizionismul cultural!

Pasaje din Montesquieu studiate la Sorbona sunt contestate si se cere retragerea acestora! Pe langa asta, daramarea statuilor lui Colbert, cel mai mare ministru de finante pe care l-a avut Franta, trece neobservata. Quoi que…

De azi dimineata e o perindare de concetateni de culoare pe la toate televiziunile care ne explica pe toate tonurile ca e intolerabil ca exista licee sau piete care poarta numele lui Colbert, statui ale lui Churchill, filme ca Pe aripile vantului care ii fac sa se simta inconfortabil, ca Montesquieu are scrieri intolerabile si ar trebui eliminat din facultati, etc.

Vor obtine rezultatul advers. Rasismul e intolerabil dar prostia de asemenea.

(Marcela Feraru)

mai mult
Cronică

Născut în Ploiești

Ploiesti5545

Desi nascut in orasul cunoscut ca si Republica de la Ploiesti, unde in 8 august 1870 s-a instaurat de catre C.T.Grigorescu, Radu Stănian si Candiano Popescu acea miscare numita “revolutiunea de la Ploiesti”, Alexandru Emil Petrescu a fost ales imediat dupa 1989 coordonatorul Partidului Monarhist Liberal pe judetul Prahova.

Aceasta asumare de a vinde gheata celor din Antarctica i-au creat probleme si o hartuire constanta continuata si dupa venirea primului val de mineri, adusi de Ion Iliescu, drept pentru care a parasit Romania cerand azil politic in Spania. Incet, pas cu pas, a reusit sa urce pe scara integrarii in societatea spaniola si sa lucreze la Tele Cinco

”Ploiestenii se nasc exact acolo unde au chef. A fii ploiestean este o meserie sau o vocatie si spun asta nu ca sa-l parafrazez pe ultimul Tar al Rusiei Nicolae al II lea, ci din convingerea ca noi, ploiestenii, nu suntem epicurieni ca bucurestenii, de exemplu, ci fosti mocani, ai caror patrie era doar oaia intre garnitele impuse romaniilor de mitici si ardeleni.”

Legenda spune ca in 1597 ploescenii (ca asa se numeau locuitorii acelui plai unde veneau mamulari, cojocari tivilicheri, margelari, cercelari, plapumari si plaiesi ) s-au opus ca Mihai Viteazul sa nu-si piarda libertatea si sa-i faca “rumani”.

Alexandru Emil Petrescu
(sursa: observatorulph.ro)

In 23 de ani traiti in Spania am reusit sa fac lucruri pe care probabil in tara mea nu as fi putut. Am cunocut oameni extraordinari ai acestei planete: de la Diego Maradona, Ronaldo de Assis Moreira cunoscut fotbalist sub numele de Ronaldinho Gaucho la Fernando Alonso (multiplu campion al formulei I ).

Am avut aventuri inimaginabile pe care eu, copilul nascut pe strada 23 august la numarul 144, nu le puteam imagina atunci cand fugeam pe maidanul aflat in apropierea casei si ma urcam in varful uni castan centenar privind poate cele mai frumoase apusuri de soare din viata mea.

Nu visam ca voi fi alaturi de Regele Spaniei in doua-trei randuri. Alaturi de Kofi Annan, Mario Soares, Baltasar Garzon. Sau ca impreuna cu Gheorghe Antoniade, seful Casei Regale, sau Majestatea Sa Regele Mihai I vom face lobby prin Javier Solana si Jose Maria Aznar pentru intrarea Romaniei in NATO. Nu visam sa pot bea o cafea cu cei de la Deep Purple, sa cinez cu regizorii mondial recunoscuti Alejandro Amenabar, Pedro Almodovar, Thomas George “Tom” Hooper (cu care am facut un casting in Madrid). Sa asist in studiourile Tele 5 la nasterea cinematográfica a Penelopei Cruz, sa am o aventura idílica cu Silvya Kristel (olandeza mitológica a filmului Emmanuelle) sau sa pot vorbi cateva ore cu Jacqueline Maria Aguilera (fosta Miss a lumii) sau Alicia Machado o alta miss mondiala… cu Silvia Badesco, o actrita si scriitoare cunoscuta mai mult in Franta.

Cum sa nu ma infioare faptul ca am avut roluri in filme si seriale spaniole, sau ca am facut publicítate alaturi de mari staruri spaniole si o mentionez doar pe Elsa Pataky, Fernando Alonso? Sau ca filmul meu documetar “Musica en el camino” a fost cumparat de televiziunea publica spaniola? Ba mai mult decat atat, Printul Hugo Cabrera Rurikovich pentru o serie de servicii aduse casei sale regale m-a innobilat cu titlurile de Conte de Palatino si cel de Baron de Simferopol, Vidame si Cavaler al ordinului Corpus Christi.

Am studiat in Romania, Spania sau la Universitatea Cornell obtinand diplomaturi in Relatii Internationale, Studii Europene, expert in productii cine –tv –radio, realizari programe tv, actorie sau jurnalistica. Doua din articolele mele le consider de suflet … primul prin care am putut sa recuperez un tablou de Nicolae Grigorescu un alt car cu boi pictat de el si furat din Madrid cateva capete de bour filatelice si prin aparitia celui de-al doilea articol o romanca, profesor universitar refugiata in Argentina dupa 40 de ani reusind sa-si reintalneasca familia in Romania.

Un alt merit ar fi lansarea si analizarea fenomenului termenului atat de polemic de “rumaniol” sau fondarea a trei biblioteci de carte romaneasca in Spania si ajutorul dat PDL-ului aflat la inceputurile sale politice prin infiintarea a cinci filiale, sau organizarea in cadru largit cu alti romani bineinteles la sprijinul dat de diáspora contra referendumului presedintelui Traian Basescu. Fata de domnul Presedinte ma simteam dator mai ales prin faptul ca scriind un amplu interviú in ziarul spaniol El Mundo si traind langa echipa sa de campanie momentele din naintea alegerii sale in lupta contra lui Adrian Nastase am crezut in acele momente de euforie generalizata intr-o schimbare catre o democratie si o societate toleranta.

Am crezut ca un naiv in tóate personalitatile ce veneau la Madrid rand pe rand fie ei de o parte sau alta a baricadelor din tara: Constantinescu, Anca Boagiu, Videanu, Corlatean, Elena Udrea, Tariceanu, Antonescu, am sugerat mereu cu suflet romanesc ideilor de sprijinirea celor ce au luat calea pribegiei si dezradacinarii si mai ales in a evita consecintele traumatice ce ar influenta mai ales asupra generatiilor urmasilor acestei uriase miscari migratorii.

De fapt am fost uneori orb si un am observat ca poate una dintre cauze erau chiar acesti politicieni si mai ales a ipocriziei lor fariseice. Doar Ion Ratiu, Corneliu Coposu au dovedit pana acum ca exista si exceptii. Nu inteleg cum noi cei din diáspora putem fi uneori atat de naivi si sa credem in promisiunile lor. Cum putem oare sa-i ajutam pe acesti oameni pana si material si mai ales sufleteste ca apoi cand vi in tara sa-i vezi in niste posturi inamovibile si arogante cu atitudini fariseice, da, pe ei cei care in Europa sunt blanzi si uzi si umili si par far de bani atunci cand stau de vorba cu noi diasporenii…

Revenit in Romania, am impresia ca sunt personajul Georges Melies a cartii ”The Invention of Hugo Cabret” scris de Brian Selznick. Eu care fiecare minut de cand am pasit in Hispania ma temeam ca pot fii oricand ca si Jonathan Flynn jucat cu maiestrie de Robert De Niro. Dupa 23 ani de spaniolit, m-am intors in tara in care am trait cam acelasi timp aproape cat in Hispania.

Ma simt umilit cand prietenii imi spun ca trebuie sa ma adaptez la realitatea romaneasca. Ma simt umilit cand bag mana in buzunar si sa dau spaga medicilor in Romania in care cu totii ne-am platit sau ne-au fost luate o viata intreaga tóate darile la sanatate educatie si mai ales la speranta intr-o pensionare demna, umana. In Spania toti emigrantii erau tratati in mod gratuit de catre sistemul medical chiar si cei ce un apartineau spatiului UE, medicaméntele erau de multe ori gratuite sau la preturi razonabile cu salarial sau statutul tau chiar si de emigrant. Aici in Romania dupa ce nu se gasesc chiar compensate fiind esti nevoit sa le platesti la preturi chiar mai scumpe decat in occident. Pe strada autoturismele cu matricole straine sunt oprite in mod discriminatoriu si soferii lor sunt amendati pentru fapte invéntate.

De exemplu in calitate de cetatean UE daca ANAF-ul sau CAS-ul te prinde ca ai si statut de cetatean roman si ai un venit de orice valoare in Romania te pune sa le platesti tot felul de contributii de taxe de amenzi. Daca vrei sa-ti faci o firma, parcursul birocratic, numarul infinit al taxelor si al incongruentelor legilor iti inving orice elan. Ma intreb retoric daca romanii il ascultau acum cativa ani in urma pe premierul Tariceanu si reveneau in tara ce haos s-ar fi creat. Cei peste cinci milioane de romani ar fi ingrosat numarul de someri neaosi si asa ridicat. Am fi asistat la sucombarea infrastructurilor atat pe verticala cat si pe orizontala.

Ma simt umilit cand circul cu autoturismul printre tóate aceste santuri selenare numite strazi, desi asa cum spuna Traian Basescu cand era ministru la transporturi ”Aici sunt banii dumneavoastra” tara inghite si tace. Ma simt umilit cand vad ca sunt inca sate romanesti ale UE deci care inca nu au apa, electricitate, sistem minim sanitar, educational, cand inca vad acele medievale weceuri din fundul curtii cu pereti de coceni uscati. Ma simt umilit cand vad zilnic stirile din medeia ce ne bombardeaza poate voit cu actiuni banditesti, furturi , violuri, mari evaziuni fiscale la care legea inghite in sec cu pumnul in gura. Ma simt infrant si umilit cand vad cata dreptate avea fostul minsitru de externe in perioada anilor 1940 cand spunea ca:
“Ideea românului despre avere şi venit este epicuriană; scopul acestora este consumul cu toate bucuriile lui. Năzuinţa spre lux şi confort este irezistibilă, nu numai în burghezie, ci chiar şi în clasa mijlocie şi în ţărănime. De câte ori poate, românul se aruncă spre îmbrăcăminte de mătase, spre case frumos mobilate şi mai ales spre automobile“.
Ma simt umilit cand vad pe strazile Romaniei oameni ce vor sa epateze cu gaini curci sau porci vietnamezi pe post de mascote tineri ce isi spala masini de lux in fata blocurilor de garsoniere confort trei. Ma simt umilit cand trec prin cartiere cu vile care aflu ca apartin …fostului tovaras.. a celui ce a fost securistul…cutare sau a romului acum ce pe vremuri era tiganul care vindea bilete de cinematograf la specula.

Ma simt umilit cand fostii mei prieteni fosti si ei dar…arhitecti, profesori, designeri, pictori duc o viata de pe o zi pe alta plini de datorii si deprimati ca nu isi pot cumpara nici macar o carte pe luna. Ma simt umilit cand vad ca domni nimeni ce dupa revolutie vindeau rulmenti si sticle cu mercur prin bazarele Bizantului sunt prosperi businesmani.

Ma simt umilit cand am cunoscut personaje ca Doina Cornea, Ana Blandiana, Corneliu Coposu, Ion Ratiu de o probitate impecabila au fost uitate sau poate intentionat presarate cu praf iar in schimbul lor au fost introduse pe geamul din spate domni ca Becali, Vanghelie, Dedeul…plini de fite occidentale si comportamente balcanice.

Ma simt umilit cand la teveurile noastre vad cum prolifereaza doamnele cracite si tzatzaite ce se bazeaza doar pe crearea scandalurilor mediatice, numite in vulgul lor vedete de monden frichi’s ce vor sa se compare cu foste glorii ca actori, cantareti, solisti, uitate apartamente insalubre ale blocurilor ceausiste asteptand de dupa usi pensiile mizere ale unei societati date la o parte cu lopata.

Ma simt umilit cand la radio sau in media in genere ascult, citesc, fraze ce contin cel putin trei noi termeni barbari ai limbii anglosaxone ai caror utilizatori nici ei nici macar nu stiu ce semnifica pur si simplu ca sa fi in „trend”si sa nu rada de tine ceilalti.

Ma simt umilit cand aflu zilnic cate o implicare a firmelor din Romania in vreo escrocherie ce afecteaza integritatea celorlalti din Europa, ba chiar ma si mir cum nu s-a descoperit ca in carnea de peste din Romania nu au fost introduse cantitati de carne de caluti de mare.

Ma simt umilit cand ma plimb printre blocuri sau in parcuri in care sunt insotit de doi trei caini anonimi …ca termanul de comunitari deja probabil ne va fi interzis in curand sa-l folosim asa cum a fost cu cel de tigan.

Ma simt umilit cand imi prezint Curriculum Vitae zecilor de posturi de televiziune de aici din tara in speranta ca experienta mea in occident este poate suficienta pentru a fi angajat aici, pentru ca da m-am intors in Romania, iar in cazul cel mai fericit ca primesc o scrisoare de confirmare de primire sunt informat ca profilul meu nu prezinta interes. Si credeti-ma ca nici macar ziarele locale sau de cartier nu isi doresc in redactie un fost ziarist premiat al Clubului International de Presa. Daca intamplator am intrebat de C.V. celor ce impaneaza redactiile respective,mi –se spune printre dinti …”ala e finul lui…aia e fica lui..”.Am prezentat unor patroni de firma proiecte de publicitate sau know-how proiecte asemanatoare cu cele ce aveau succes in Spania si raspunsul lor a fost un „Nu” -„aici este o alta realitate…domnule!”

Ma simt umilit si marginalizat cand vad ca mii de tineri romani pleaca in lumea intreaga sa poata razbate si sunt dincolo apreciati si uimesc lumea iar aici in tara lor sunt ignorati si persiflati. Cunosc romani ce s-au intors in Romania dupa declansarea crizei mondiale economice si nu au putut sa faca nimic ,ba chiar si-au cheltuit toti banii aproape pe care i-au facut in strainatate ,da acolo unde au venit cu cateva sute de dolari in buzunar dar au fost primiti cu bratele deschise si au putut sa creeze ceva din nimic.

Ma simt acel Georges Melies uitat in acea gara a destinelor ce vin si pleca. Acel Georges Melies la picioarele caruia se afla lumea si acum ,era o simpla valiza lasata si uitata la bagaje pierdute.Ma aflu cu valiza intre doua lumi si nu stiu careia ii apartin.Imi vine sa ma urc din nou in castanul de langa casa de pe strada 23 august numarul 144 si sa privesc…sa privesc …sa tot privesc asa spre vest…

(Alexandru Petrescu)

mai mult
Cronică

Protestele din Piața Tiananmen

Tiananmen

Protestele din Piața Tienanmen (în chineză: 六四事件) din 1989, care au culminat în Masacrul din Piața Tienanmen pe 4 iunie 1989, au fost manifestații efectuate de studenți și intelectuali. Evenimentele sociopolitice care au avut loc în același an au dus la prăbușirea multor guverne comuniste.

Comunitatea internațională, organizațiile pentru drepturile omului și analiștii politici au condamnat guvernul chinez pentru masacru. Țările occidentale au impus embargouri asupra Chinei. Guvernul chinez a făcut arestări pe scară largă a protestatarilor și susținătorilor lor, a suprimat alte proteste în jurul Chinei, a expulzat jurnaliști străini, a acoperit strict evenimentele din presa internă, a consolidat forțele de poliție și de securitate internă și a retrogradat protestele. În general, suprimarea a încetat temporar politicile de liberalizare în anii 1980. Considerat un eveniment de răscruce, protestele au stabilit limitele exprimării politice în China și în secolul XXI. Memoria sa este larg asociată cu chestionarea legitimității guvernării Partidului Comunist și rămâne unul dintre cele mai sensibile subiecte din China.

(Wikipedia)

mai mult
Cronică

Ziua în care am îmbătrânit

MaiaM

 

O zi caldă, din anotimpul cireșelelor. Lumina era frumoasă, deși cerul era acoperit. Un pic.
În ziua în care am îmbătrânit, am adormit un pic pe bancă, la umbră. Si am visat un vis nemaivisat.
În ziua în care am îmbătrânit, citeam o carte nemaicitită. Mi-a plăcut.
În ziua în care am îmbătrânit, am zâmbit și m-am sprijinit de brațul oferit de un tânăr binevoitor. Vă pot ajuta, doamnă? M-a întrebat politicos și zâmbitor. A fost frumos.
În ziua în care am îmbătrânit, am plâns. Un pic. Știu eu de ce.
În ziua în care am îmbătrânit am obosit un pic. Am respirat greu și m-am rezemat de un copac. Am respirat și am uitat unde am plecat. Și-am râs, nu știu de ce. A fost frumos.

În ziua în care am îmbătrânit, mi-am amintit de MAMA, și de TATA – Dusea Morgenstern.
De parcul Cișmigiu. Și de vecinii din curtea alăturată. Și de o fetiță mică, slăbuță și miorlăită.
În ziua în care am îmbătrânit, am mâncat înghețată pe săturate. Și am cântat cântece franțuzești.
În ziua în care am îmbătrânit, a fost FRUMOS.

(Maia Morgenstern)

mai mult
CronicăPromovate

Câte sunete încap într-o dimineață de vară?

cronica442

Graurii, mierlele și vrăbille care își dispută supremația in cireș,
clămpănitul puilor de barză din cuibul mare de pe stâlp – ce formă ingrată de a pune presiune pe mama barză să le aducă o broscuță proaspătă!

o cohortă de pisici cam costelive și cerșetorie organizată pe șapte voci
măgarul și lamentările lui matinale, i-ha-ul sună mereu a panică și e taxat cu replici nervoase de câinii din cartier

Zborul sonor al unui bondar și insistența de drujbă de jucărie dansând amenințător printre florile cu tulpini înalte

In surdină, un șlagăr la radio românia actualități, de la aparatul pe baterii al vecinului, abandonat pe un taburet, în livadă
în depărtare, sfadă de copii

De pe streașina casei, nelipsitul gu-gu-știuc,
gu-gu-știuc, pauză trei minute și reluăm,

Jocul vântului prin frunze care alungă și ultimele amintiri ale ploii de ieri,

sunetul soarelui, al cafelei cu lapte și peste toate, pe fundal,
mai degrabă ghicită decât auzită,
e marea.

Bună dimineața. Ar trebui să încerc să mă pieptăn azi.

(Oana Costea)

mai mult
1 2 3 4 41
Page 2 of 41