close
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

Acorduri –  Cronică literară – ședința Cenaclului literar I.L.Caragiale, 27.03.2023

Acorduri

 Cronică literară – ședința Cenaclului literar I.L.Caragiale, 27.03.2023

Magnoliile își deșartă prea plinul de culori pastelate, ici-colo un zefir ne îmbie pe la colț de stradă cu mirosuri proaspete de primăvară. Orașul nichitian se pregătește să-și serbeze poetul necuvintelor.
Ramona Müller îl evocă pe Nichita Stănescu citând din amintirile poetului, pe vremea când bătea maidanele din Ploiești. Omagiul este susținut și de recitările din creația scriitorului de către Emilia Luchian și Maria Bem, din versurile personale.
Dacă din punct de vedere sociologic omul este dezastruos, dacă din punct de vedere psihologic omul este explozibil ca şi dinamita, din punct de vedere al poeziei din om, omul ne apare încă de nejefuit.
Averea cea mai sigură şi cea mai importantă pe care o are umanitatea din timpul umanităţii mele este poezia fiecărui om în parte, – şi în acest sens înţelegem estetica ca pe expresia cea mai fiinţîndă a eticii.
Poetul este aidoma unei moaşe de ţară care ajută femeia pe cîmp să nască. Dar a confunda moaşa cu miracolul naşterii ar fi un cîntec al surzilor.
Poezia poetului stîrneşte poezia intimă a fiecăruia.
Un poet este cu atît mai măreţ cu cît cei care-l citesc nu pe el îl descoperă, ci pe ei înşişi (…)
Ave!
Al vostru, Nichita Stănescu.
Azi. 1982
Lecția de poezie ne-a fost trimisă prin mail de către Luminița Bratu și astfel îl (re)descoperim pe EZRA POUND (1885-1972 ), poet american, reprezentant de marcă al modernismului literar al sec XX cu poemul Va dăinui.
Cele mai noi creații aparțin Mariei Bem – un poem dedicat Unirii basarabiei cu România- și lui Mihail Ivănescu, o proză scurtă.
Emilia Luchian ne expune un rezumat al vieții și societății nipone. Aflăm despre principiile și sistemele de valori ale japonezilor, dar și despre istoria Bushido (calea razboinicului) se intinde pe o lungime de treisprezece secole. Un samurai ideal era întruchiparea bunăvoinţei, fiind înzestrat în același timp cu putere şi înverşunare. Codului moral al samuraiului s-a transformat în Codul Bushido format din şapte principii esenţiale:
1. Gi: decizia corectă, luată cu sânge rece, atitudinea corectă, adevărul.
2. Yu: curaj până la eroism.
3. Jin: iubire universală, generozitate faţă de oameni, compasiune.
4. Rei: acţiune corecta – o calitate esenţiala, bunavoinţa.
5. Makoto: sinceritate totala, onestitate.
6. Meiyo: onoare şi glorie.
7. Chugi: devoţiune, loialitate.
Ramona Müller o prezintă pe protagonista serii, Aura Creițaru care s-a născut la Costieni, în județul Buzău la 19 noiembrie 1948. A fost profesor de Fizică și Chimie, a primit Diploma de Excelență și distincția Gh. Lazăr a Ministerului Educației și Cercetării în 2008, pentru întreaga activitate.A fost director al Casei Corpului Didactic Buzău (1997-2003), iar din 1996 este președinte al Fundației Adolescența.
Poeta are o bogată activitate culturală, literară și publicistică ca fondator și conducător de cenacluri și redactor șef de reviste. Publică în numeroase reviste de literatură, iar primul volum Prezentul dintre clipe , ed. Detectiv literar, 2021 este nominalizat la Premiu pentru debut poezie V.Voiculescu, Buzău. Dintre cei care au scris despre poezia Aurei Creițaru se numără Teodor Dume, Marius Nica, Florin Dochia și Christian Crăciun.
Poeta ne povestește câteva fragmente din viața ei profesională și personală. Totodată este recunoscătoare pentru modul în care a fost primită în cadrul cenacluui, apreciind și calitatea rubricilor derulate. Episodul morții surorii sale a afectat-o profund. Remarcăm dăruirea și dragostea cu care s-a implicat în proiectele cu elevii, generozitatea și delicatețea împletite în lucrătura cuvântului.
Cel mai recent volum de poezii Zbor interzis, a apărut la editura Princeps Multimedia în 2023.

HOLOGRAMA-ICOANĂ
Motto: Oare, am luat bine aminte la ceea cea am primit spre dăruire…?

Desculță, cu tălpile prin lacrima florilor
alergam într-un neastâmpăr al firii,
fluturi multicolori mă puneau la încerecări în
zig-zagul cu semnal violet:
– Mamă, cum pot fluturii să zboare
zile în șir, din floare în floare?
De ce nu obosesc, aripile lor nu-I dor
de atâta zbor?
– Să știi, copile,
fluturii primesc mame-nimfe
să-i aducă pe lume, tocmai pentru
a le da aripi să zboare dintr-o suflare.
De-o vreme,
Mama nu a mai venit în visul meu
cu răspunsuri bune-
îmi vorbește aievea
Lacrima ascultă de lumina
de sub pleoapa translucidă…
să pot vedea-simți prin ea
dorul de mamă-
holograma-icoană învelită-n năframă de
timp

Mihail Ivănescu, Livia Dimulescu, Alice Neculea, Marian Zmaranda, Ofelia Davidescu
Mihail Ivănescu, Livia Dimulescu, Alice Neculea, Marian Zmaranda, Ofelia Davidescu

Ramona Müller ne citește un grupaj de poeme din volumul mai sus amintit. Aura Creițaru completează lectura cu încă două poezii, dintre una dedicată lui Nichita Stănescu.
Doina Ofelia Davidescu apreciază vibrația și emoția care transfigurează universul poetic al Aurei, fără ca acesta să fie dominat de o poezie ermetică, chiar dacă așa pare la prima citire. Substanța lirică a versurilor citite transmite viziunea privitoare la efemeritatea făpturii. Livia Dimulescu susține ideea conform căreia sentimentalismul autoarei este bine cantonat în dimensiunea poetică și are o puternică forță descriptivă. Maria Bem remarcă încărcătura emoțională a poeziei Aurei Creițaru. Cati Enache sesizează accentele interioare ale spiritualității bine sugerate liric. Stilizarea iconografică a mamei i-a umezit privirea. Tehnica și asumarea responsabilitătții poetice ilustrează repertoriul de atitudini al scriitoarei. Marian Zmaranda consideră poeziei Aura Creițaru ca fiind o poezie a resemnării și a contemplării. Discursul liric accentuat denotă o poezie amplă, dar bine controlată prin vers.
Aura Creițaru ne invită la Biblioteca Județeană Nicolae Iorga pe 30.03.2023 pentru lansarea volumului Zbor interzis.

Aura Creițaru
Aura Creițaru
Mihail Ivănescu
Mihail Ivănescu

Cronică: Ramona Müller
Fotografii: Ramona Müller, Emilia Luchian, Gabriel Comanroni și Adrian Creițaru
*sub coordonarea Asoc. “24pharte” ~ Nu există patriotism fără patrimoniu. Preşedinte: Ioan Vintilă Fintiş. Secretari literari: Ramona Müller şi Ana Nedelcu

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.