close

Cronică

Cronică

Cea mai veche casă din Ploiești

WhatsApp Image 2022-04-05 at 10.11.16

Cea mai veche casă din Ploieşti. Acum mai există doar în fotografii! Istoria ei este oglinda neociocoismului postrevoluţionar! Monument istoric şi nimeni nu a păţit nimic, nu a plătit nici măcar o amendă!

Text/Foto Andrei Tudor

5 aprilie 2011

mai mult
CronicăPromovate

Masacrul de la Fântâna Albă

WhatsApp Image 2022-04-01 at 22.54.19

Să ne rugăm pentru sufletele românilor masacrați la Fântâna Albă, de la al căror martiriu comemorăm astăzi 81 de ani.

Peste 3000 de români au fost victime ale măcelului comis de sovietici la Fântâna Albă (nordul Bucovinei), pe teritoriul de astăzi al Ucrainei, într-una dintre cele mai mari crime colective săvîrșite în această parte a Europei în cel de-al doilea război mondial. Un Katyn românesc, pe care generațiile următoare trebuie să îl cunoască în adevărul și oroarea sa.

Dumnezeu să îi odihnească împreună cu drepții, iar noi să îi pomenim de-a pururi pe acești eroi ai neamului!

Claudiu Târziu

mai mult
CronicăPromovate

Pe 24 martie 1999 a început bombardarea Serbiei de către NATO

229359-01-02-serbia

În seara zilei 24 martie 1999 a început bombardarea Serbiei de către blocul euro-atlantic. Bombardamentele au durat până pe 11 iunie 1999.

Au fost lansate fără aprobarea Consiliului de Securitate ONU, după refuzul preşedintelui Slobodan Miloşevici de a accepta un acord de pace cu grupările teroriste albaneze din Kosovo, înarmate şi sprijinite activ de Occident şi unele state din Orientul Mijlociu.

Foto: https://www.theborneopost.com/2019/03/26/serbia-marks-20-years-since-nato-bombing-campaign/

mai mult
CronicăPromovate

Voi nu știți cum e acolo

WhatsApp Image 2022-03-26 at 19.22.03

Am aprins o țigară și-am tras un fum îndelung. L-am respirat. M-am aplecat să iau cana de cafea, dar m-am răzgândit.
Am zărit-o pe Draga pe cealaltă canapea, cum mă privea atent-întrebătoare, cu ochii ei rotunzi și botul întins pe o labă.
M-am întins si-am mângâiat-o pe cap, o dată, de două ori, de multe ori.
Și-am început să plâng.
Plâng des în ultima vreme.

Eu, dacă trebuie să plec, îmi iau toți câinii, am zis cândva, apoi m-a paralizat groaza.

“Voi nu știți cum e acolo”, a zis o bătrâna în Cracovia, scăpată din Mariupol. “Numai noi, care am fost acolo, știm.”

Pot cumva să înțeleg asta, mai mult cu sufletul decât cu mintea.

“Probabil dacă supraviețuiesc voi planta un trandafir”. Așa a scris Natașa, profesoara de istorie. E în Mariupol.
Google translate îmi combină aiurea cuvintele și topica, dar reușesc să le citesc gândurile. Ii urmăresc Facebookul Natașei, așa cum îl urmăresc și pe al Nadejdei și conturile unor mulți oameni din Mariupol, sărind de la unul la altul în listele lor de prieteni.
Nu știu de ce fac asta. Nu știu cum altfel să fac. Nu știu cum i-as putea ajuta. Nu știu ce să fac.

Unii au reușit să plece, alții sunt încă in oraș. Nu scriu mult. Uneori câte o propoziție, câte o fraza care sfredelește timpul si distanță si lumea și mi se înfige in creier. Mi se pare, prostește, ca dacă voi continua să i ascult, e ca și cum aș fi acolo. Sau ei aici. Ca si cum am continua să fim in aceeași lume.

“Dacă supraviețuiesc, voi planta un trandafir.”

E primăvara și in Mariupol. Ce fel de primăvara? Cum miroase aerul din apropierea mării și a morții? Câți au supraviețuit nopții? Ce-au să mănânce azi?
Intr-un video, prin fata camerei, trece haotic un stol de păsări. Au început să se întoarcă păsările călătoare.

“Dacă supraviețuiesc, voi planta un trandafir…”

Cred ca bătrâna are dreptate. Nu avem cum să înțelegem. Oricât ți ai forța imaginația, nu ai cum să cuprinzi cu mintea o nenorocire.
N-ai cum să-ți dai seama cum ar fi ca de mâine, de azi, nimic din lumea ta, nimic din ce știai, să nu mai existe. Să nu mai ai niciun reper.
Să nu mai ai canapeaua aia, tigara, cana de cafea și câinele pe care îl mângâi pe cap.
Televizorul pe care-l pornești să vezi știrile.
Chiuveta de unde să ți pui un pahar cu apă.
Sau strada pe care ai stat
Sau casa in care ai locuit
Sau oamenii pe care i ai iubit
Sau spitalul unde să speri ca vei ajunge dacă esti rănit
Sau stația de salvare care a fost bombardată
Mașina cu care ai putea pleca, zăcând intr-o rână, cu rotile și geamurile sparte
Câinele și pisicile au murit.
Oamenii au murit.
In beciul casei de peste drum, femei și copii sunt prinși sub dărâmături și nu-i poti salva. Și nu stii pe cine să chemi să-i salveze.
Și nu știi cine ți e prieten și cine dușman
Și nu stii dacă bărbații care năvălesc in subsolul unde stai ghemuit intr-un colț îți vor aduce o sticla cu apă sau îți vor lua ultimele provizii sau viața.
Și pe cerul senin al primăverii zboară avioane și cândva, cumva, poate mâine, totul se va sfârși. Sau nu.

“Dacă supraviețuiesc, voi planta un trandafir”.

Am ieșit in curte si privit trandafirii. I-am fotografiat cu telefonul, sa păstrez dovada primilor muguri de anul asta. M-am întors in casă, pe canapea și mi-am aprins o țigară. Am mângâiat-o pe Draga.
Am primit o poză cu o barză abia întoarsă in vechiul ei cuib. Cerul e portocaliu, cer de apus și barza sta intr-un picior.
M-am gândit ca, poate, s-au întors și berzele din Mariupol.

Am compus o propoziție, când eram in clasa întâi. “Cerul e senin când e pace”. am scris . Învățătoarea m-a laudat că-s profundă și am fost foarte încrezută vreo săptămâna, deși, sincer, nu fusese vreo creație, doar inșirasem niște cuvinte intr-o ordine logică. Am stat bine cu simtul autocritic de mică.
Am scris și-am rostit cuvântul pace de mii de ori de atunci. Suna a gol.
Niciodata nu i-am inteles, cu adevărat, sensul.
Niciodata nu mi-am imaginat că într- o zi o să ajung să spun, să cred și să sper cu toată puterea într o propoziție pe care-am scris-o mecanic, pe când aveam 6 ani.

Cerul e senin când e pace. Si-n acea zi, dacă va supraviețui, Natașa din Mariupol va putea planta un trandafir.

Oanea Costea

 

 

mai mult
Cronică

La 9 martie 1814 s-a născut poetul național ucrainean Taras Sevcenko.

WhatsApp Image 2022-03-10 at 07.55.20

 

Născut: 9 martie 1814, Morynci, Ucraina
Decedat: 10 marzo 1861, San Pietroburgo, Rusia

Taras Șevcenko a fost un pictor și poet romantic ucrainean, considerat poetul național al Ucrainei. Opera sa literară este considerată ca fiind fondatoarea limbii și literaturii ucrainene moderne. A scris și în limba rusă și a creat opere valoroase ca pictor și ilustrator.

Via Stamate Constantin

mai mult
CronicăPromovate

La 9 martie s-a stins din viață scriitorul american, Charles Bucowski.

WhatsApp Image 2022-03-10 at 07.10.30

Născut: 16 august 1920, Andernach, Germania
Decedat: 9 martie 1994, San Pedro Peninsula Hospital

Charles Bukowski, născut Heinrich Karl Bukowski, celebru scriitor american, de origine germană a scris șase romane, câteva zeci de volume de poeme, cărți de proză scurtă, scenarii și cărți de non-ficțiune. Temele principale pe care le abordează în cărțile sale sunt: alcool, relațiile dintre bărbați și femei, păturile sociale americane, dependențe, intimitate, actul scrierii ș.a.m.d. A fost unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX.
Caracteristici ale operei lui Charles Bukowski – simplitate, sinceritate. Aceste calități au permis scriitorului la sfârșitul anilor 60 să obțină o largă popularitate în California.
Cine este Henry Chinaski? Scriitorul Charles Bukowski a creat în principal lucrări autobiografice. El este prototipul eroului multor romane ale sale. „Oficiul poștal”, „Femeile”, „Factotum”, „Pâinea cu șuncă” – Henry Chinaski apare în toate aceste lucrări.

 

Via Stamate Constantin

mai mult
CronicăPromovate

La noi, ziua celor 40 de Mucenici este și despre deținuții politici anticomuniști

WhatsApp Image 2022-03-09 at 16.11.14

 

În data de 9 martie, în România este ziua deținuților politici anticomuniști din perioada 1944-1989. Bunicul meu Costea Gavrilă este una dintre victime!(Este pentru că pentru mine dăinuie)Mama mea Paulina avea 16 ani si impreună cu fratele ei Petre au fost deportați …strămutați ,urcați într-un tren (după ce le-a fost confiscate toate bunurile )și coborâți într-o haltă(Dâmbu)Mama lor (bunica mea )era căutată de către securitate.Bunicul a fost ucis cu o lovitură de rangă la cap.Potrivit datelor oferite de reprezentanții Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR), în timpul regimului comunist, în România au existat 44 de penitenciare principale și 72 de lagăre de muncă forțată destinate deținuților politici.potrivit unor alte documente oficiale, numărul de decese survenite în rândul celor aflați în cercetări sau în detenție, în perioada 1945-1964, a fost de 3.847.Din numărul total, se raportează 203 decese în timpul cercetărilor, 2.851 decese în timpul executării pedepsei, condamnați la moarte și executați – 137, decese în lagărele de muncă – 656 de persoane.Iată documentul care autentifică calitatea lui de luptător în rezistența anticomunistă.

 

Alexandru Petrescu

mai mult
CronicăPromovate

Români și români, ucraineni și ucraineni, lume, lume

WhatsApp Image 2022-03-08 at 19.20.31

 

Astăzi, în Gara de Nord. La masa cu un cunoscut. În stânga și în dreapta “cetățeni de bază ai societății”. Asta este! Oamenii își fac datoria…Dar, la un moment dat, o bătrână cade lângă masa la care stăteam. Firesc, am sărit să o ridic. Cu ajutorul ospătarul și a unei tinere femei, probabil fiica. Am întrebat dacă se simte bine…”Ucraina, Ucraina…” a putut spune batrana. Nici tânără femeie nu știa engleza. Eu, nici atât, rusă. În fine, am ajutat-o pe biata bătrână, în baston fiind, să iasă și să meargă mai departe. Erau, acolo, români îmbrăcați “la dungă”, chiar și ucrainieni…Dar niciunul nu s-a ridicat să dea o mână de ajutor…Un gust amar alinat de faptul că, în ceea ce mă privește, am făcut un gest omenesc. Așa cum trebuie să îl facem fiecare. Chiar dacă ne murdarim cămașa…

Petrișor Cană

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

Poetul Martin Culcea 1955 – 2021

WhatsApp Image 2022-03-08 at 09.21.18

Cenaclul literar “I. L. Caragiale” și noi toți cei care l-am cunoscut aducem un omagiu prietenului nostru, poetul Martin Culcea, la împlinirea unui an de la trecerea lui la Domnul.

 

Sindromul Culcea

 

Din sumarul volumelor Umor alb, Și, Rostirea în şoaptă, Box, O vînătoare, Amor pe tavan şi Poet sub acoperire, tipărite în două decenii, Martin Culcea alcătuieşte o antologie de autor, poem VERSUS poem, la TipoMoldova, unde poetul plo­ieştean din “echipa” lui Ion Stratan, Ioan Vintilă Fintiş, Costin Lupu, Filip Köllo exprimă un lirism bine fixat în textualismul anilor ’80, mai ales, prin “ancora” Stratan, dar şi în mişcarea de idei a anilor 2000. Poezia lui Martin Culcea pivotează în jurul unei rela­ţii teatrale care, dincolo de măştile romantice, deloc interesante pentru poetul postmodern, con-figurează ceea ce aș numi poezia de gest, începînd cu rostirea în spectacolul buzelor strînse şi terminînd cu decorul mobil-imobil al reprezentaţiei: “sunt un nom într-un polinom/ un gest într-o poezie de gest/ un spectacol într-un spectator”, scrie Martin Culcea în poemul o vînătoare, arătîndu-şi una dintre multiplele măşti din vasta sa recuzită (“niciodată nu voi pricepe:/ insinuanta fremătare a nărilor/ tristeţea ochiului stîng/ (diluţia lui dezarmantă)/ spectacolul buzelor strînse” – tristeţea ochiului stîng), trecînd repede la o filmare (“atenţie! motor!/ se filmează speranţa/ unui robot spectator” – motor!) şi la efecte scenice speciale cu ploaia care “intră în decor”, cum se spune în meas mea hoc non cogit, într-o lume ca spectacol, a replicilor care suspendă fiinţa în interdicţia gesturilor, stărilor, privirii: “îndrăzneşte să taci!/ (sugerează masca din dreapta)/ îndrăzneşte să vorbeşti!/ (insinuează masca din stînga)/ îndrăzneşte să asculţi!/ (interoghează masca din faţa)/ îndrăzneşte să priveşti!/ (avertizează masca din spate)/ îndrăzneşte să nu aplauzi!/ (mă apostrofea­ză în cor)/ eu strig: bis!/ (la cererea publicului de carton/ călă­ul mă decapitează iar)” (de bună voie şi de nimeni silit). Decor, recuzită, personaje, replici, butaforii, măscărici, un acrobat de la circ, costumul unui “zeu de tablă/ de fîş mascat” – aceasta este poezia unui ludic, a cărui componentă accentuat histrionică, de “ţap bătrîn”, cum se spune într-un poem, se trimite în relaţia tea­trală cu lumea şi cu sine, unde se joacă cu cuvintele şi, în aceea­şi măsură, îşi joacă viaţa. Cu agilitatea scamatorului care îşi schimbă dioptriile cu care priveşte în prezent, dar, mai cu seamă, în trecut, poetul se întoarce în memoria spectacolului său, acela dintr-un vechi oraş, cu personajele de pe una din străzile de altă­dată, din 1960 (“cînd a murit Domnul Țuțuianu/ – croitor de lux pentru bărbaţi -/ (strada Candiano Popescu numărul 8/ strada Candiano Popescu fostă Frumoasă)/ purtam pantaloni scurţi/ picioarele şi jalnice şi subţiri/ cele mai subţiri se lipeau de ulucile/ gardului ca să văd/ ca să văd mortul!/ o mie nouă sute şaizeci/ într-o Zi/ în­gustă/ mai tristă decît o inimă îngustă./ cu această copilărie eram dator/ cu amintirea ei – nu ştiu!” – proces verbal), căutînd acolo un echilibru precar pe care, în fond, evocarea acelei lumi nu i-l mai poate oferi: “despre spectacol/ despre parlagiii/ care atîrnau oaia de ulucile gardului/ (gardul Școlii Generale numărul 6/ din strada Română odată/ apoi/ Vasile Roaită/ acum iar Romană)/ s-o spintece abil de vie/ întorceam capul/ pe atunci/ amintindu-mi la fel/ despre circ/ fireşte Circul Bulgăresc/ contra unei pisici vii – intrare liberă -/ dar o pisică vie/ era mai vie/ despre domnul Florescu/ despre nenea Lahovary/ despre vecinul Șulea vecinic tînăr şi ferice/ coana Buciuc Asprinca inima tîrzie a lui don’Petrică/ Maxinsian care ne povestea cum ucidea tigrii/ (?) în Africa – poate acolo a plecat singur şi/ uitat/ despre tovarăşul Pàli care îşi iu­bea doar/ căţeii (Micky şi Iepuraş)/ şi Doamne cîte steaguri de 1 Mai!/ şi la poarta noastră era unul/ se punea/ masa în curte (Paștele sub acoperire)/ ciocneam ouă roşii la umbră de stufat/ mîncam miel şi sorbeam pelin la comun/ familia Pàli/ domnişoara Caliopi/ (veşnic într-o nevinovată căutare)/ don’Florescu distins și dis­tinct/ Bănarii cu cele două fete cu care/ încercam fel de fel de chestii/ pentru care nu eram apţi…/ TaTa/ pe atunci Domnul Culcea/ ciocnea primul paharele…/ şi seara cădea atît de tîrziu…/ şi la fel de sfioasă ca mine…/ despre ruşinea de a nu fi copil/ des­pre ruşinea de a nu fi nici Om Mare/ care pe mine – om aproape rnare -/ mă ruşinează” (întîmpinare).

Poetul caută – o mărturisește încă de la început într-un motto inspirat: “…lumea în care cred/ este imaginară dar/ cu un efort de atenţie/ este mult mai reală…” – ceea ce aş numi realul secund care, cu un efort de atenţie, se poate detecta în lumea imaginarului activ (“între imaginaţie şi realitate/ aştept un refuz/ între realitate/ şi amnezia realităţii aştept un refuz”, scrie Martin Culcea în anestezia), încercînd să găsească, acolo, cuvinte bănuite care le refuză pe cele oferite în celelal­te paradigme ale realului, identificînd în acest raport tensional poezia însăşi; în fond, fiinţa purcede la o “vînătoare” a inexprimabilului din exprimabil – a exprima inexprimabilul şi a inexprima exprimabilul sînt, de altfel, opţiunile poeziei (post)moderne -, a faptului (gestului, senzaţiei, sentimentului, stării) din plasma cotidianului cenuşiu în care se aglutinează “nimicuri fier­binţi”: în uniformul său alb, “cenuşiul adică/ unicul însemnat/ minorul feroce” din metamorfoză, de pildă, poetul caută fantele prin care poate evada: umorul subţire, ironic, fără a fi demolator, la adresa lumii de azi, cum se întîmplă, de exemplu, într-o Scrisoare de dragoste a lui Șurubel către Piuliţa sa sau într-o șarjă subtilă la “orientarea” stilistică şi tematică a unor colegi de generaţie (“voi scrie haiku-uri/ cînd vor scrie şi/ japonezii doine”, declară Martin Culcea în rujul ei avea culoarea), narativitatea şi “poanta” , ca în poezia lui Marin Sorescu, jocul cu cuvintele (“mă prostitu­ez printre cuvinte”, mărturiseşte poetul în “X“), cu o remarcabilă forţă de invenţie lexicală (amăruie inima. prigiditate etc.), în sfîrșit, ludicul (“este proporţia!/ pisica cît văcuţa de pe acope­riş/ de pe acoperişul unei căsuţe/ unei obişnuite căsuţe de vrăbiu­ţă/ de pui de vrăbiuţă/ priviţi așa! el fiind aşa/ el fiind tare/ el săpîndu-şi în stâncă/ nu numai inima lui/ el săpîndu-şi în stîn­că/ eliberarea ei/ el fiind căpăţînosul/ duiosul agresiv/ pisicuţa cît văcuţa de pe ţiglele/ oricărui acoperiș alunecînd…/ el fiind orice priviţi dar priviţi!/ el fiinţînd prin privire/ el fiind nai­vitate/ şi puţină naivitate vă cer/ ca să-l vînăm pe mamut/ (trebu­ia să vă mărturisesc/ naiva mărturisire de la început)” – omul de Cro-Magnon) reprezintă spaţii de fugă pentru o fiinţă strivită în dezabuzare şi plictis, într-un univers deceptiv (“mă năpădeşte abu­lia/ îmi pierd acribia”, scrie poetul în rondul de dimineaţă): ca în acest percutant autoportret: “mi-a pierit heirupismul/ sunt antieroul vieţii mele/ în căutarea locului nepotrivit/ pentru mine omul nepotrivit/ cu nimeni şi nimic/ şi nu este sindromul Octombrie/ sia­mezul devastatorului Aprilie/ totul se stinge luminînd/ se aprinde umbrind/ cutreier străzile cum aş face/ rondul de noapte/ din vitri­ne manechinele/ (cea mai stranie invenție omenească)/ privesc pe deasupra mea/ le înţeleg ascendentul/ fluxul magnetic şi fatal/ pe ca­re conştient îl exercită/ nu pot să adun/clasific/ şnurui/ toate emoţiile şi culoarea sistolelor/ timbrul diastolelor provocate de ele/ cum mi-aş aminti o partidă de şah/ la care cu pîrîietori şi tobe şi steaguri/ şi încurajări obscene aş fi spectator/ nu există poezie fără chimie/ fără energie/ Papin nu a inventat capacul şi pe urmă oala/ nu au fost mai întîi oamenii şi apoi dragostea/ mai întîi a fost dragostea/ metaforic pur: Cuvîntul” (poezia fiind chimie). Spaţiile de fugă amintite, la care se adaugă refugiul în cotloa­nele poemului, pe atît de fastuos pe cît va fi fiind realul de unde a plecat pentru că, iată, conform (sub)titlurilor, poemul lui Mar­tin Culcea e pedant, penibil, de abecedar, obişnuit, cabotin, plic­tisit, tandru, de nescris, delicat, cazon, familial, de Duminică, cu oglindă, cu lozinci, de început, de tranziţie, sub acoperire, resetat, colibri, pe cuvinte date, topless, fără frontiere etc.

Cu Sindromul Culcea, poetul explorează  toate ungherele poemului, cît realul însuşi, în speranţa că își va ucide singurătatea. În fapt, poetul caută ceea ce aş numi libertatea din colivie, cînd totul e permis în spatele gratiilor, fie şi aurite: “totul îmi este permis! totul!/ îndărătul acestor gratii aurite de mine/ în această electroliză în care nu mai ştiu/ eu am fost anodu1? sărata diluţie?/ totul îmi este permis! totul!/ să evadez de la o grație la alta/ să îmi aduc mîinile la ochi/ la urechi/ la gură/ la ceafă/ să respir mai puţin/ să trăiesc pe îndelete şi/ mai ales să mor pe îndelete/ îndărătul acestor gratii aurite/ aurite de mine” (adaptare). Singură în cursa trupului-celulă, cum spune în un  poem obişnuit, fiinţa îşi trăieşte intens revolta în faţa cotidi­anului cenuşiu, prăbuşit în rutină, unde nu se schimbă nimic (“Mar­ţi! nu s-a schimbat nimic/ caloriferul jupuit și jalnic/ şifonie­rul – un buzunar indolent/ hainele mele/ indiscrete/ nenorocite/ pe parchet/ sub cearceaf trupul meu/ îmbătrânit şi străin/ de pe noptieră jurnalul conştiincios/ cu ultima însemnare:/ Luni/ nu s-a schimbat nimic” – alt poem plictisit), într-o “neruşinată obişnuinţă” în care nu aşteaptă nimic altceva decît să cadă huma de pe pereţii celulei: trupul – o cămaşă “grasă, învineţită de sînge” – e semnul unei făpturi alcătuite din aerul care are “consistenţa morţii”, care părăseşte prezentul pentru a se re-înfiinţa în trecut, acolo unde poate începe cealaltă viaţă, aceea bănuită, poate, a omului obişnuit, viaţa “mult mai reală” decît “lumea în care cred”, cum spune spune moto-ul antologiei. Aşteptînd oximoronicul rece foc, fiinţa trăieşte într-un viilor anterior, în “zăpada unui vis”, într-o dimineaţă de iarnă, duminică, 1980 sau pe 31 decembrie 1982, “cînd nu se arată nimeni la fereastră”, între fotografii din anii ’60, pînă departe, în “strada Sfielii”, lîngă doamna învăţătoare Mănucă Pauleta şi, încă mai departe, în “preadimineaţa mea cezaria­nă” din 26 februarie.

Sindromul Culcea e sindromul omului de aici şi acum, al fiinţei suspendate într-un no man’s land, fără acces la transcendenţă, fără alte repere sigure decît spaţiul (pre)natal din preajma zilei de 26 februarie 1955.

Ioan Holban

Eugen Petri, basorelief Martin Culcea pentru piatra funerară a poetului

 

Dumnezeu să-l ierte!

 

mai mult
CronicăPromovate

Românii la vama sufletelor

Ukrainian refugees crossing in Romania

Războiul este capodopera marilor măcelari.

 

Harry Ross

 

Astăzi îi recomand pe români.

Voi începe cu o câteva secvențe de viață, din viața mea în contextul în care am cunoscut o mică parte din Ucraina. Acum fix cinci ani am participat alături de un grup de prieteni de-ai fratelui meu, Robert, la nunta lui. Frumoasa și mai tânăra lui soție este ucrainiancă și locuiește la o distanță de 40 de kilometric de Kiev. Nivelul de trai al vecinilor noștri este unul destul de scăzut, comparabil cu cel al județelor din Moldova- Vaslui și Bacău. Drumurile naționale ucrainiene le-aș încadra la nivel județean sau comunal în România. Mașini vechi de mai bine de 40 de ani te tranpun și te transportă, parcă în altă lume.

Timp de trei zile înainte de eveniment am vizitat obiectivele turistice ale Kievului și am făcut cunoștință cu ospitalitatea și tradițiile ucrainiene legate de nuntă. Oameni simpli, mereu veseli, indiferent de greutățile pe care le întâmpină, ucrainienii țin foarte mult la tradițiile lor. În zona rurală a socrilor mici am fost întâmpinați cu polonicul de vodcă, după ce fiecare invitat era plonjat de pe un leagăn de brad, direct în curtea oaspeților. Musai era să bei cu fiecare dintre neamuri câte un polonic de vodcă. Deja când te așezai la masă, lumea era internațională demult. Fiind iarnă, un alt obicei presupune plimbarea socrilor cu o căruță special aranjată cu pleduri și ornamente de artă popular specifice zonei. Se bate în cratițe și oale, toată lumea se costumează ca la carnaval și se încing hore și dansuri între ucrainieni și români. A fost cea mai originală nuntă la care am participat. Frumoasa mea cumnată a organizat un concurs în care mesenii au fost împărțiți în trei grupe. Românii m-au ales pe mine liderul lor. Sloganul nostru a fost Ole, Ole, peste Carpați/ Noi cu toții suntem frați! În urma tuturor probelor echipa noastră a câștigat primul loc. Una dintre probe a constat în parcurgerea unui text în limba țării noastre sau a țării gazdă de catre ceilalți și de a învăța să dansam un dans de-al lor. Am remarcat pe lângă simplitatea lor și dorința de a dărui. Mulți dintre prietenii mirilor ne-au oferit casele lor pe timpul șederii în Ucraina. Prin dinamismul și vivacitatea lor, ucrainienii se aseamănă mult cu noi, românii. Numai dacă îi cunoști cu adevărat le poți cunoaște adevărata frumusețe interioară bazată pe bun simț și educație. Ucraineanul de rând nu trebuie confundat și generalizat cu politicianismul discriminatoriu condamnabil din țara vecină. Robert și familia lui au ajuns în România la 2 ore după ce Rusia a început invazia în Ucraina. Sunt în siguranță, dar familia cumnatei mele suferă, la fel ca și mulți alți conaționali de ai lor. Mii de vecini din țara vecină au fugit din calea bombelor lui Putin și caută la noi un acoperiș deasupra capului, o bucată de pâine și un pahar de apă. Un exod disperat, familii speriate cu un viitor nesigur, mame singure cu copii sunt efectele unei realități sociale și umane sfâșietoare. În toate vămile României, dar în special în cele din nordul țării se stă la coadă pentru a ajuta refugiații ucrainieni. România oferă o adevărată lecție de solidaritate și voluntariat întregii lumi. La Vama Siret mii de români se înșiră ca să dăruiască. Siretul, râul care unește cele două țări, s-a transformat într-un lung Șiret de oameni care leagă părți de inimi într-o singură speranță, viața. O viață pusă într-o valiză trece hotarul. Alte vieți își cară trolerul în care visurile s-au transformat în coșmaruri. Pacea este o binecuvântare. Iar acum, în contextual geopolitic actual, România este binecuvântată. Binecuvântarea aceasta românii o dau și altora! Puterea dragostei la noi depășește puterea forței.

Ramona Muller

mai mult
CronicăPromovate

CHIAR ȘI VIVALDI, AZI, ÎN UMBRA RĂZBOIULUI

WhatsApp Image 2022-03-05 at 19.53.22

 

CHIAR ȘI VIVALDI, AZI, ÎN UMBRA RĂZBOIULUI. Da, pe 4 martie s-au împlinit 344 de ani de la nașterea lui Antonio Vivaldi, părintele concertului baroc. Am scris o monografie Vivaldi cu niște ani în urmă, cu bucurie, uimire și gratitudine față de cel ce i-a servit drept model chiar și genialului Bach, cel care, admirativ, i-a copiat cu propria mână câteva concerte pentru vioară, transcripționându-le apoi pentru clavecin. De altminteri, întreaga mea teză de doctorat am dedicat-o vieții, personalității și creației ilustrului compozitor venețian. E-adevărat că războiul este cel ce ne vântură zilele acestea flamura de umbră apocaliptică a tenebrelor peste civilizația umană, dar nu-i mai puțin adevărat că muzica, artele, literatura, sunt cele care, în cele din urmă, pot aduce din nou lumina armoniei pe cerul celei mai frumoase planete din Univers.

Ioan Mihai Cochinescu

mai mult
CronicăPromovate

30 de ani de la războiul ruso-român de pe Nistru

WhatsApp Image 2022-03-02 at 19.01.24

 

Războiul din Transnistria, denumit uneori și Războiul moldo-rus a fost un conflict militar, iar actualmente este un conflict politic între Republica Moldova și autoproclamata „Republica Moldovenească Nistreană” cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbnița, Slobozia și orașul Tiraspol, aflate pe malul stâng al râului Nistru și orașul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiași râu.

Conflictul politic a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenței așa-zisei „Republica Moldovenească Nistreană”, fază latentă a acestuia desfășurându-se până în prezent.

 

 

Citeste complet pe Wikipedia.

mai mult
CronicăPromovate

Ceea ce vedem în Ucraina nu e un război, e o pedeapsă

WhatsApp Image 2022-02-25 at 15.45.18

Ceea ce vedem în Ucraina nu e un război, e o pedeapsă. Este o răfuială între doi frați vitregi, răfuială în care nu trebuie să ne implicăm pentru niciun motiv!

De ce vă spun că nu e război? Pentru că diferența de categorie între cei doi protagoniști este atât de mare încât nu poate fi vorba de un război, așa cum nu poate fi vorba de o bătaie între un om matur și un minor de 7 ani. Un bărbat nu se bate cu un copil… aia nu e bătaie, e pedeapsă! Sau abuz… dar nu bătaie!
Este vorba despre o răfuială între două țări care au fost înfrățite până nu demult și care nu ne-au fost niciodată prietene.
Niciuna dintre ele!!!

De ce nu va fi un război în adevăratul sens al cuvântului? Pentru că „niciun soldat NATO nu va intra în Ucraina” spunea mai ieri purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
Cu alte cuvinte, superputerile nu riscă un conflict mondial. Nu pentru Ucraina.

A procedat corect Rusia? Cu siguranță NU!
O agresiune este și rămâne un abuz. O crimă. Așa cum abuz și crimă au fost și agresiunile SUA din Iugoslavia. Sau Irac. Sau Afganistan. Sau Siria…

Câteva lucruri trebuiesc spuse:

România trebuie să nu se implice în niciun fel în răfuiala Ruso-Ucrainiană. De aceea sper ca ceea ce a spus Iohannis, că „România nu se va lăsa atrasă în conflictul militar din Ucraina”, să fie deplin respectat de statul român, care trebuie să se abțină de la orice ar putea atrage implicarea nostră în acest război.

Sper ca folosirea atributelor „independentă și suverană” să fie acceptată și pentru state care nu sunt atacate de către Rusia.

Și cel mai important pentru noi, ca creștini: să ne rugăm pentru toate victimele acestei răfuieli. Sângele și lacrimile nevinovaților nu au preț! Și nici nu or putea fi reparate prin nicio înțelegere sau tratat de pace ulterior. Dincolo de liniile de pe hărți și comentariile geopolitice, singurele care Contează în fața Domnului sunt sufletele schilodite din orgoliile celor mari. Pentru ei, pentru cei mici și de care nu le pasă nimănui din marii lumii, pentru frății noștri în Domnul, indiferent de naționalitate sau etnie, avem obligația să ne rugăm.

Cât despre România… ar trebui să înțeleagă că oricum s-ar numi vecinul de la răsărit, nu ne va fi niciodată decât vecin… și niciodată prieten!

Dumnezeu să ne ajute pe toți!

Și dacă ar putea ajunge cuvintele mele la urechile celor mari, atât le-aș spune:
„Fericiți făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”!

Post script: las mai jos o hartă care arată cât am pierdut… și cât au câștigat protagoniștii răfuielii din zilele noastre, indiferent cum s-a numit de-a lungul vremii “Vecinul” nostru.

Dan Chitic

mai mult
CronicăPromovate

Eu vorbesc des cu câinii

WhatsApp Image 2022-02-19 at 14.28.25

Eu vorbesc des cu câinii. Uneori chestii banale, uzuale, alteori avem conversații lungi, despre lume, viața și diverse întrebări cu sau fără răspuns.
Eu înțeleg ce spun ei.
Mai puțin când sunt nervoși sau agitați și-atunci amestecă rău cuvintele,
le schimbă ordinea în propozitii, bagă și fuck, merde, scheisse, în funcție de originea rasei. Ca, nah, ereditatea.

Ca să putem să vorbim ca oamenii, eu trebuie să traduc, cu voce tare, ce spun ei. Mă rog, traducere și adaptare, că nu întotdeauna se exprimă cursiv, e ca și cum ai folosi google translate.
Și mai au și scăpări, na, că-s câini.
Rita, săraca, toată viața ei a zis “se dă oase”. Degeaba i-am explicat de o mie de ori că acordul, că limba romană, etc. Când intram în curte cu punga de la măcelărie, tot așa striga, ca să-i cheme pe ăilalți:
băă, se dăăă oaseeee!!!

Cu Rosa, la început, n-am conversat cine știe ce. Câine-jandarm, ea se rezuma la a-mi da comenzi scurte și destul de agresive : “ da-mi mâncare”, “pune-mi apă”, “joaca-te cu mine”, “lasă-mă”.
Rosa are voce mai joasă, vorbește apăsat și graseiază ușor, că e belgiancă.
Acum am avansat în relație, vorbim tot felul.
Ieri, în curte, eu mă bâțâiam pe leagăn și fumam, ea lua diverse urme prin iarbă, când am auzit-o zicând:
Ooo, darrr iată un hoit mic. Mirrroase delicios, trrrrebuie să mă tavalesc în el.
Măi, e o tâmpenie asta, să te tăvălești in cadavre
Adorr
Lasă cadavrul, du-te și joaca-te cu Matei
No, Matei mă enerrrveză, e țărrrran prrost
Rosa, nu mai vorbi așa, e fratele tău
Jamais! Doarr impărrțim conjuncturral aceeași currrte. Plus că Mathieu e un laș
De ce e laș, mă? Când a fugit pe câmp după gagica aia albă, să vezi ce viteaz era
E prrrost, crrede-mă. I-am prrropus să ne asociem, să lucrrram un peu la garrd, să invadăm teritoriul inamic
și SĂ UCIDEM TOATE GĂINILE
(Pe partea asta cu ucisul a ridicat tonul și și-a îngroșat vocea)
N-am apucat să răspund că, deodată, din pozitia culcat, a trecut in poziția alertă, cu urechile perfect drepte, aliniate și-a început să adulmece in direcția găinilor

Rosa, să nu cumva…
dar ea a exclamat:
Oh mamma, fuck, merde, schaisse, monsieur Nelu est voyeur!!!

N-am mai tradus.
M-am uitat discret in curtea din spate. De obicei sunt politicoasă și, dacă-l văd pe domnul Nelu, vecinul, îl salut. De data asta, ca să nu intru în pământ, m-am scurs ușor de pe leagăn, m-am prefăcut brusc preocupată de crengile unui trandafir și-apoi, ca și cum as fi avut nevoie de o unealtă de grădinărit, am taiat-o pe după casă.
Rosa, în schimb, s-a dus la gard și a început să-l înjure.
Nu o să reproduc ce a zis.

Oana Costea

 

mai mult
CronicăPromovate

…. Gândul bun, al zilei

WhatsApp Image 2022-02-19 at 10.27.05

…. Gândul bun, al zilei, vine de la o figură luminoasă a creştinismului, în perioada medievală. Este vorba despre teologul german Magister Eckhart, care a scris şi predicat în secolul XIII. I- auziţi ce spune…. “Dacă un om renunţă la o împărăţie sau chiar la lumea întreagă, dar se păstrează pe sine însuşi, el n-a părasit nimic.

Via Mihai Ioachimescu

mai mult
CronicăPromovate

Românii din Ucraina reclamă lipsa de interes a autorităților de la București

EFF31D02-A624-452A-BCE9-A9B71718432A_w1023_r1_s

Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina a adresat mai multe memorii către autoritățile române în care deplâng încălcarea dreptului la educație în limba maternă, pe care îl numesc „un genocid cultural-lingvistic”, și în care critică lipsa de acțiune a autorităților de la București în comparație cu Ungaria sau Bulgaria care a ajuns deja la înțelegeri cu autoritățile de la Kiev pentru asigurarea drepturilor respectivelor comunități.

Comunitatea românească s-a adresat în mai autorităţilor ucrainene, iar în luna iunie a scris comisiilor pentru românii din afara graniţelor şi comisiilor de politică externă din Parlament, preşedinţilor celor două Camere, premierului, ministrului de Externe şi au pregătit un document în care îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis o audienţă, reliterând de fapt cererea şi argumentele similare celor adresate în ianuarie şefului statului.

În discursul public din Ucraina s-a creat imaginea faptului că doar Ungaria, Polonia şi Rusia au de obiectat faţă de politica asimilaţionistă ucraineană, în timp ce România e mulţumită de ceea ce se întâmplă”, arată comunicatea românilor din Ucraina, citată de news.ro.

Comunitatea românească din Ucraina riscă să fie divizată de noua împărțire administrativă la care lucrează guvernul de la Kiev. Dacă în prezent comunitatea românească locuieşte compact în patru din cele 11 raioane ale regiunii Cernăuţi, ca urmare a proiectelor de reformă administrativă aflate în curs de analiză, regiunea s-ar împărţi în 3 sau 4 macroraioane, în care românii vor reprezenta 10% din populaţie, ceea ce are drept consecinţă faptul că nu vor mai avea nicun reprezentant în Rada Supremă şi o subreprezentare la nivel local, neputând astfel să-şi apere drepturile la educaţie, la folosirea limbii materne, identitare, garantate de Constituţie. iar asmiliarea va deveni ireversibilă.

 

Citește articolul complet pe Europa Liberă România

mai mult
1 2 3 4 5 61
Page 3 of 61