O mică și cochetă sală de teatru de numai 150 de locuri dintr-un Montmartre al anilor ’20 a devenit în anii ’80 proprietatea celebrului cineast francez Claude Lelouch, pe care-l admiram atât de mult în studenție, la vremea realizării filmului meu „Nunta” ce-mi însoțea lucrarea de licență pentru absolvirea Conservatorului bucureștean.
Teatrul acesta de cartier, cu o istorie zbuciumată, numit inițial „Théâtre Lepic” și situat în cel mai înalt loc al Parisului pe Butte Montmartre a devenit în anul 1954 „Théâtre du Tertre”, iar mai apoi, aproape distrus, a fost reconstruit în 1980 de către regizorul Claude Lelouch sub un nume nou, „Ciné 13 Théâtre”, cu ocazia turnării filmului său „Édith et Marcel”, ce avea nevoie de un decor în stilul anilor 1920. În 2018, Salomé Lelouch, fiica cineastului, înconjurată de o echipă de actori tineri, a răscumpărat numele cel vechi al așezământului, rebotezându-l „Théâtre Lepic”.
Regizând până în prezent – de-a lungul unei vieți tumultoase – în jur de 50 de filme, Claude Lelouch, azi în vârstă de 84 de ani, este autorul neuitatelor pelicule din anii ’60, „Un homme et une femme”, „Vivre pour vivre”, (ambele premiate cu Oscar-uri) „Les Misérables” (1994) și altele. Plus recentul „L’amour c’est mieux que la vie” (2021), cu premiera în acest an. După turnarea filmului său „Édith et Marcel”, cineastul a transformat clădirea micului și bătrânului teatru din Montmartre într-o sală de cinema în care își proiecta pe-atunci, în avanpremieră, propriile filme.
photos © Sidonia Călin & Ioan Mihai Cochinescu
