„Când mi-am luat inima în dinți și m-am apropiat, am întins mâna să-l ating, așa cum obișnuiam cu câinii cei răi care puteau fi îmblânziți doar prin omenie sau printr-un desăvârșit noroc. Colosul din podul profesorului era ca o fiară de lemn, rănită, culcată la pământ. Privindu-l cu atenție, avea forma unei viori. Era, mai degrabă, un soi de contrabas, dar de vreo două-trei ori mai mare. La trecerea arcușului peste groasele-i corzi, acestea vibrau într-un dans lent, unduit, cumva în slow motion, asemănător șerpuirii reptilelor care stăpâneau tărâmul de dincolo de muzică.
– Este un octobas, dragul meu! mi-a șoptit profesorul, cu ochii înlăcrimați. În toată lumea nu există decât șapte exemplare înregistrate. Acesta este al optulea, neștiut de nimeni până azi. L-a făcut acum o sută de ani însuși Jean-Baptiste Vuillaume, lutierul, pentru Te Deum-ul lui Hector Berlioz.” (Ioan Mihai Cochinescu, „Vulpea lui Akira”, Editura Trei, 2022)
#VulpeaLuiAkira #IoanMihaiCochinescu #EdituraTrei # #Octobas
photo © 2023 Sidonia Călin
