14 Noiembrie a.c. În sanctuarul cărților, din nou, față în față, cititori și scriitori, și unii și ceilalți iubitori de poezie. Ne-am dat întâlnire la Biblioteca Județeană „N. Iorga” Prahova, a cărei frumoasă Sală de Lectură „Nichita Stănescu” ne-a primit cu generozitate și căldură. Am răspuns invitației domnului Gheorghe Stănescu, autorul volumului de versuri „Și dacă toamna…” și provocării de a găsi răspunsuri la întrebarea:
De ce scriem?
Se pare că românii au reținut și au urmat cu folos emblematicul îndemn al lui Ion Heliade-Rădulescu, „Scrieți băieți, numai scrieți!”… „Nu e vremea de critică, copii, e vremea de scris și scrieți cît veți putea și cum veți putea, dar fără răutate.” Astfel că de atunci încoace, și mai cu seamă în zilele noastre, se scrie! Dar la fel de important este și că se citește. Omul are nevoie să citească, în tren, pe o bancă în parc, într-o sală de lectură, în confortul personal, la lumina veiozei.
Dar de ce scriem?
Unul dintre cei mai celebri poeți greci, premiat cu Nobel în anul 1979, Odysseas Elytis, spunea: „Iată de ce scriu. Pentru că poezia începe de acolo de unde ultimul cuvânt nu-l are moartea.” „Esențialul nu constă în întoarcerea în Ithaca, ci în rătăcirea de pe drum, care înseamnă cunoaștere și aventură. Această nevoie a omului de a descoperi, de a cunoaște, în a se iniția în ceea ce-l depășește este infinită. Suntem, cu toții, captivi, ai dorinței nestăvilite de a descoperi miracolul.”
Așa și cu drumul creației, pe care poetul, scriitorul pornește cu inima, în căutarea adevărului, fără să știe ce îl așteaptă, așa cum de altfel niciun om nu poate ști ce-l așteaptă în viață.
În vremurile bune și în momentele grele, în sărăcie și în bogăție, în clipele de durere și în cele de fericire Poezia este un colac de salvare. Scrisul are un efect terapeutic, adeseori nedescifrat decât prin starea de bine ce apare, atât pentru scriitor cât și pentru cititor. Aflat la prima sa experiență lirică publicată în volum, autorul ni se dezvăluie atât cât dorește, creând limite transparente, peste care nu putem trece. Gândurile se adună și erup în cascadă, trec prin natură, iar versurile, transformate în penel, realizează acuarele și pasteluri delicate. Retina și sufletul poetului sunt cei doi receptori sensibili, apoi mecanisme anatomice complicate transferă și transformă emoțiile în cuvinte. Cuvintele creează la rândul lor emoții pe care le receptează cititorul, și tot așa…
Caracterul ludic al unora dintre poezii readuce în prezent candoarea copilăriei. În volumul de debut al colegului nostru, de curând membru al Cenaclului literar-artistic „I.L. Caragiale”, găsim tot ce avem nevoie pentru un răgaz mângâietor. Universul autorului este blajin ca zilele frumoase ale toamnei, sentimentele sale se împart cu generozitate între cele cinci capitole ale volumului: ZILELE; SĂRBĂTORILE; TABLOURILE; DIVERSE; VERSURI SCURTE, EPIGRAME.
Deci de ce scriem?
Ca să descoperim miracole, ca să le împărtășim, ca să bandajăm rănile vieții, ale lumii? Poezia este a Universului, nu ne aparține, doar cuvintele cu care vrem s-o prindem sunt ale noastre.
Autorul, cu origini muscelene, și-a petrecut o bună parte din viață pe meleaguri prahovene. De profesie inginer mecanic, a cochetat cu versurile din tinerețe, dar, cum niciodată nu e prea târziu, abia acum, la pensie, și sprijinit cu atenție deosebită de către soție – prezentă, cu emoții mari în public -, a găsit răgazul necesar să-și adune într-un volum liricul, îndelung „periat” de asperitățile începutului și trecut prin sita cu ochiuri mici a propriilor pretenții artistice. Volumul a văzut lumina unui tipar frumos prin grija doamnei Aliona Metea (Editura Helen, Ploiești). Prezentarea este deosebită, poeziile stând față în față cu opere plastice – delicate și sugestive surse de inspirație, ai căror autori sunt menționați pe aripa copertei de spate (Gabriela Oprea, Izabela Stănescu, Valentina Dănilă, Georgian Necula).
Vădit emoționat, poetul și-a prezentat invitații, a făcut mărturisiri de viață, a citit din propriul volum și a făcut promisiuni de viitor.
Rând pe rând, invitații serii: Emilia Luchian – profesor, scriitor și colegă de Cenaclu, Georgeta Popescu – pictor, scriitor, Iulia Dragomir – profesor, scriitor, Vera Ghiuță – artist, Aliona Metea – Editura Helen, au apreciat cu generozitate versurile volumului, au recitat cu implicare și au creat prin intervențiile lor o atmosferă încurajatoare pentru poetul debutant. Câteva momente muzicale realizate de prietenii autorului au încântat asistența. Finalul a fost încununat de aplauze, iar autorul a primit felicitări, încurajări și cu bucurie nedisimulată a acordat primele autografe.
”Plăcută lumină pătrunde-n cameră,
Domnește liniștea în suflet și în casă
Izvorăște dorința de a citi până-n seară,
Invitație pe scaunul vechi, lângă masă!
……………………………………………………….
Cărțile, pe masa cu margini rotunjite,
Doresc, în taină, să fie citite” (După-amiază cu cărți)
Alături de un public încântat, format din prieteni, colegi și colaboratori de serviciu, au participat membri ai Cenaclului „I.L. Caragiale” Ploiești (Emilia Luchian, Luminița Bratu, Leonida Corneliu Chifu, Florin Sălceanu, Dan Constantin).
Scurtă alocuțiune și cronică: Doina Ofelia Davidescu – secretar literar al Cenaclului ”I.L. Caragiale” Ploiești
”Nu există patriotism fără patrimoniu”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE PLOIEȘTI, Președinte: Ioan Vintilă Fintiș
Doina Ofelia Davidescu
