Cu mulți ani în urmă, când voiam să aflu câte ceva despre propovăduire, am dat peste o carte de predici a unui preot rus aflat în China, carte pe care o tipărise acolo pe cheltuiala sa. În acea carte era o predică despre Înfricoșătoarea Judecată: despre oi și capre. Și preotul grăia astfel:
„Iubiți frați și surori, copiii mei în Hristos! Când v-am citit acest fragment din Sfânta Evanghelie, v-am văzut cum v-ați bucurat atunci când Hristos a vorbit despre oi — că voi sunteți oile turmei Sale. Aceasta arată că niciodată n-ați fost la sat. Căci, dacă ați fi fost, ați fi știut că oaia este cea mai murdară, lacomă și neînțeleaptă vietate. Și iată de ce am fost rânduit aici, păstorul vostru…”
Puțini sunt preoții care ar cuteza să rostească un asemenea cuvânt, dar nu sunt puțini, mai ales dintre cei tineri, care simt în inimă că aceasta este realitatea: eu am învățătură teologică — ei nu au; asupra mea s-a săvârșit taina preoției — asupra lor nu; eu sunt îmbrăcat în veșminte sfințite, sunt o icoană vie…
Veți zice, poate: „Ei, e vina preotului…”
Nu, nu este doar vina lui, căci dacă obștea l-ar privi pe preot cu realism, dacă l-ar vedea ca pe o făptură firavă, așezată într-un loc în care doar Dumnezeu poate sta, atunci ar arăta față de el milă și sprijin.
Îmi amintesc de un tânăr preot care trebuia să slujească Sfânta Liturghie. Și stând el la Sfântul Prestol, deodată l-a cuprins groaza: „Nu pot săvârși aceasta! Numai Dumnezeu poate să o săvârșească! Voi arde cu totul…”
Și a zis: „Doamne, mă retrag, nu pot sluji…”
Și în acel moment a simțit că Cineva a stat între el și Sfântul Prestol, și a trebuit să se dea înapoi. Și toată Liturghia a rostit cuvintele și a făcut gesturile, dar știa că Acela Care stă acolo este Cel ce săvârșește Liturghia.
Singurul Care a împlinit Tainele, Care a murit și a înviat, este Hristos; și Duhul Sfânt, pe Care El L-a dat Bisericii.
Aceasta este ceea ce noi, preoții, ar trebui să simțim, și ceea ce voi, mirenii, ar trebui să simțiți față de preot: că el stă acolo unde numai Dumnezeu poate sta.
Mitropolitul Antonie de Suroj, „Dacă nu am devenit făpturi noi, atunci este vremea să începem totul de la capăt…”
Cuvânt rostit la Conferința Eparhială
23 mai 1998
