Prima ediție: 1 ianuarie 2025
(urmare din 21 mai 2025)
Marmeladă cu arpacaș
„… ne-am propus să realizăm un program pentrui a supraviețui și a nu lăsa să piară idealurile pentru care luptaserăm. Am început să facem rugăciunile în comun, sărecităm poezii cu caracter naționalist, să povestim romane din literatura noastră și, mai ales, am învățat poeziile lui Radu Gyr, pe care le primeam la perete prin <morse>, de la legionari, precum și limbi străine.”
În mijlocul țarcului era un prepeleac din care un caraliu ne supraveghea. Se mergea în flanc câte unul, cu mâinile la spate. Aveam interdicția de a vorbi. Această izolare era îngrozitoare. Eram supuși aceluiași regim ca legionarii. Nu beneficiam de cearșaf sau pernă, doar de o saltea de doc umplută cu paie tocate și o pătură. La căpătâi ne puneau bocceluțe cu schimburile de rufe. În rest, gamele și bocancii. Iarna, puneam mantaua peste pătură, că nu mai puteam de frig.”
Miraculorul Turtoi revine
Se făcea puțin foc în secție, într-o sobiță metalică. Cât privește hrana, dimineața primeau o cană de cafea (zeamă de orz prăjit), o bucată de marmeladă și 50 de grame de pâine. Cu pâinea era o problemă, căci trebuia s-o taie și s-o împartă egal. Cine putea să taie perfect egal? „Făceam această operație cu rândul, iar cel ce tăia pâinea lua ultimul. În felul acesta se păstra o oarecare echitate. Sistemul se practica în toate închisorile de deținuți politici. La prânz, <Miraculosul Turtoi> și un polonic de ciorbă de arpacaș, rar de fasole, de foi de varză și de murături iarna. Seara, la fel. Ilie aprecia în mod deosebit arpacașul, „care ne-a salvat viețile în pușcărie.” De multe ori, deținuții păstrau marmelada de dimineață pentru a o amesteca seara cu arpacaș. Un arpacaș mai vârtos era considera un deliciu.
Alte polivitamine
Dar, una peste alta, hrana era insuficientă, „iar foamea era o stare permanentă. Eram cadaverici și frigul ne mistuia, dar speranța că odată vom fi liberi nu ne-a părăsit niciodată.”
Nelu își amintește o întâmplare nițel hazlie. În țarcul de plimbare era o brazdă cu flori. Colegul și amicul său Feraru a profitat de neatenția caraliuluiși a rupt niște flori pe vcare le-a luat în cameră. Cum el considera că aceste flori conțin vitamine, a consumat fără a sta prea mult pe gânduri, apoi i-a îndemnat și pe ceilalți să-i urmeze exemplul. „În ciuda faptului că erau amare și făceau și puțină spumă, care ne cam îngrețoșa, le-am mâncat, convinși fiind de valoarea lor nutritivă. Bineînțeles că unii au început să se tânguie după <ospăț> și a trebuit să bem multă apă ca să dispară amărăciunea.”
Morse la zid
O problemă care l-a frământat tot timpul detenției pe Nelu a fost comunicarea cu vecinii, „căci fără comunicare ești un om mort.” În acest scop, primul lucru pe care l-a făcut în timpul detenției la Jilava a fost să învețe alfabetul Morse la perete. La Aiud, însă, colegii lui Ilie cunoscători de Morse nu-l utilizau de teama informatorului Crăciun. Dar pentru Ilie această situație era insuportabilă. După ce-i dădea polivitamine lui Crăciun, bătea Morse la perete. În acest fel, a intrat în circuitul închisorii. „De la vecini aflam ultimele noutăți care circulau în închisoare și care contribuiau la menținerea moralului camarazilor de cameră. Dar Crăciun era incorigibil. La scurt timp, m-a turnat. Urmarea: am fost dus la ofițerul politic, căpitanul Lorentz, un tip înalt și puțin peltic.” Acesta i-a atras atenția lui nelu că, dacă nu se liniștește, va avea de suferit „din greu”. Nici de această dată Nelu nu s-a cumințit.
Literatura Morse
Pe Ilie nu l-au impresionat amenințările lui Lorentz. „Din contră, ne-am propus să realizăm un program pentrui a supraviețui și a nu lăsa să piară idealurile pentru care luptaserăm. Am început să facem rugăciunile în comun, sărecităm poezii cu caracter naționalist, să povestim romane din literatura noastră și, mai ales, am învățat poeziile lui Radu Gyr, pe care le primeam la perete prin <morse>, de la legionari, precum și limbi străine.”
În felul acesta, toată lumea era antrenată într-o activitate intelectuală care făcea ca timpul să treacă mai ușor. Aiudul a fost o adevărată universitate, „căci aici era încătușată floarea intelectualității românești.” În scurt timp, deținuții au reușit să realizezeo solidaritate camaraderească, la care au contribuit și cei mai sceptici dintre ei. Au avut de luptat mai mult cu Horvat, care s-a integrat mai greu în comunitatea lor. Între timp, Crăciun Ion își făcea datoria față de conducerea închisorii, „dar o perioadă ne-au lăsat în pace, probabil aveau probleme mai delicate cu legionarii sau poate nui credeau tot ce debita.” Până când a fost scos la anchetă tânărul sublocotenent Găvăgină, care lucrase la Securitatea din Timișoara. Acesta s-a întors palid de la anchetă și foartebabătut. Nimeni nu l-a întrebat nimic.
(continuarea miercuri, 4 iunie 2025)
A consemnat Leonida Corneliu Chifu
