Prima ediție: 1 ianuarie 2025
(urmare din 28 mai 2025)
În care Ilie câștigă încrederea legionarilor
În celular, <morse> funcționa aproape fără întrerupere, de la un capăt la altul. La un moment dat, Ilie a auzit la perete vorbindu-se despre existența MAI-știlor în închisoare. Se recomanda prudență, legionarii fiind alarmați de prezența deținuților MAI-ști. Nelu i-a înțeles pe legionari, care erau oropsiți de organele de represiune din închisoare. „Frații noștri de suferință ne suspectau și ne ocoleau. Numai eu știu ce s-a petrecut în sufletul meu. Dar mi-a venit o idee acolo, în izolare.”
Am avut atunci o discuție interesantă cu căpitanul Lorentz. I-am explicat securistului că el ne obligă să recurgem la Morse și alte metode de comunicare prin constrângerile la care suntem supuși și i-am vorbit despre condițiile în care au făcut pușcărie comuniștii, care primeau ziare și pachete de la ajutorul roșu, fără să fie izolați, ba, de multe ori, ieșeau din lagărul de la Târgu Jiu să vândă obiectele de artizanat pe care le confecționau în închisoare.” Lorentz i-a replicat că lupta de clasă nu le permite comuniștilor să se poarte cu mănuși cu deținuții, deoarece burghezia și toți dușmanii poporului trebuie să dispară. „Din acel moment, relația mea cu Crăciun, colegul de cameră, s-a stricat definitiv. Ajunsese complet izolat, de vorbea singur, se scrântise de-a binelea.”
Găvăgină, agent dublu
A doua zi, Găvăgină l-a abordat pe Ilie. „Cu lacrimi în ochi, mi-a spus că a fost chemat de ofițerul politic. Acesta i-a cerut să ofere informații cu privire la ceea ce se întâmplă în cameră și i-a dat timp de gândire să se hotărască. Atât de mult m-a impresionat sinceritatea lui Găvăgină, încât îmi venea să-l sărut. În final, m-a întrebat ce să facă.” Cum nu putea să ia o hotărâre pe loc, și de unul singur, Nelu i-a spus lui Găvăgină să aștepte puțin. S-a consultat cu Petrică vasilescu și cu Nea Georgică Adamescu, „veteranii noștri”. Toți trei au hotărât că Găvăgină trebuie să accepte propunerea lui Lorentz, dar să declare la anchete ceea ce îl învățau Nelu și veteranii. Cu alte cuvinte, Găvăgină avea să joace rolul agentului dublu. Acest joc era foarte periculos pentru „Găvă”. „A acceptat propunerea noastră, dar numai el și Dumnezeu știu cum a lucrat. Noi am procedat așa pentru a-l contracara pe Crăciun Ion, omul care ne-a făcut mult rău. Cert este că o perioadă de timp am avut liniște, în sensul că ne-am desfășurat activitățile noastre fără a avea mult de suferit.”
„Țoțea Sburătorul”
Unui camarad de cameră, plutonierul Pop, care avea cinci ani de condamnare, îi sosise ceasul eliberării.
Înainte de eliberare, a fost chemat la colonelul Crăciun, probabil pentru a vedea ce gândește și a-l instrui în privința comportamentului de afară. „Pop era un român ardelean greu de scos dintr-ale lui, calm și hotărât, nedispus la compromisuri.” Imediat după el a fost dus și Ilie în fața colonelului Crăciun. „Acesta era informat de căpitanul Lorentz asupra poziției mele în cameră. Mi-a atras atenția că faptele mele nu cadrează cu regulamentul închisorii și mi-a spus pe un ton foarte categoric: Căpitane, vezi-și de treabă, lasă oamenii în pace, pentru că unii se vor elibera și apoi vin iar în închisoare, pentru că nu-și văd de treabă. Ți îți atrag atenția că dacă nu-ți vezi de treabă o să ai de-a face cu mine.” Într-adevăr, la câteva zile, Ilie a fost scos din cameră și dus la izolatorul din celular, la parter, într-o celulă fără fereastră, vecină cu peretele de la centrala termică. În celulă era o căldură infernală. Pentru a mai lua puțin aer, sta culcat pe burtă și trăgea de ușă, crăpând-o nițel. Ca să poată respira. Pe ușa de lemn era desenat mare un om cu aripi. Sub desenul încrustat în lemn scria: „Țoțea Sburătorul”. „Aveam să-l cunosc mai târziu pe acest Țoțea și vă voi vorbi despre el. Am stat șapte zile în regim de izolator, adică mâncare la trei zile. Nu știu cum am rezistat. Dar nici n-am stat liniștit. Am început să bat <morse> la perete și am reușit să iau legătura cu legionarii din celular, cărora le-am spus cine sunt și le-am vorbit despre existența formațiunii mAI din secție.”
Vărul Beliu
În celular, <morse> funcționa aproape fără întrerupere, de la un capăt la altul. La un moment dat, Ilie a auzit la perete vorbindu-se despre existența MAI-știlor în închisoare. Se recomanda prudență, legionarii fiind alarmați de prezența deținuților MAI-ști. Nelu i-a înțeles pe legionari, care erau oropsiți de organele de represiune din închisoare. „Frații noștri de suferință ne suspectau și ne ocoleau. Numai eu știu ce s-a petrecut în sufletul meu. Dar mi-a venit o idee acolo, în izolare.”. În Aiud, chiar în celular, era închis și un văr – și fin în același timp – al lui Ilie, legionar vechi, care număra ani grei de pușcărie la activ. Fusese arestat și înainte de instalarea regimului comunist, prin 1938, iar acum executa o condamnare de 20 de ani de muncă silnică. „Vărul meu era de o integritate morală rar întâlnită, legionar dârz, crescut la școala lui Zelea Codreanu. Inspira încredere și se bucura de respectul celorlalți legionari. El știa ce gândesc și îmi cunoștea vederile politice. Am bătut la perete și, luând legătura cu legionarii din izolare le-am spus pentru ce am fost condamnat. Pentru a le spulbera neîncrederea, le-am precizat că sunt vărul lui Ion Dumitru, zis Beliu, din comuna Tinosu, județul Prahova. Firește, am luat legătura și cu vărul, care a garantat pentru mine.” În felul acesta, Nelu Ilie a câștigat încrederea legionarilor. Cele șapte zile de izolare au avut darul de a-i ridica moralul. De-acum, era cunoscut în lumea legionară „a celor care, din 1941, după lovitura de stat a lui Antonescu, deveniseră veteranii acestei închisori.”
(continuarea miercuri, 11 iunie 2025)
A consemnat Leonida Corneliu Chifu
