România Mare

Pagina de copertă a ziarului francez „Le Petit Jurnal”, din 28 martie 1920, în care este reprezentată harta României Mari și chipurile celor doi suverani: Regele Ferdinand Întregitorul ( rămas în istorie și sub celălalt supranume de Ferdinand cel Loial) și Regina Maria. Cea care a fost cunoscută în epocă, de întreaga lume drept: „Regina Infirmieră”, dar și „Regina-Războinic”. În colțul din dreapta, jos, este blazonul Casei Regale. Mai precizez că „Le Petit Jurnal” era cel mai popular și mai influent ziar francez, dar și din Europa; publicație care avea 2 milioane de cititori și abonați în acel an. Acest ziar a fost unul dintre principalele instrumente de promovare ale propagandei românești în Franța și în Europa.

(Dorel Flinderss Condurachi)

Primul monument comemorativ al Rezistenței anticomuniste din Bucovina a fost inaugurat joi la Vicovu de Jos. Este amplasat pe locul unde a fost împușcat Lt. Vladimir Macoveiciuc, conducătorul celui mai important grup de Rezistență anticomunistă din Bucovina.

Memorialul, inspirat de o cruce de la biserica ștefaniană Pătrăuți și realizat în atelierul Mănăstirii Putna, a fost sfințit de Episcopul Vicar Damaschin Dorneanul.

La eveniment au participat Arhim. Melchisedec Velnic, Starețul Mănăstirii Putna, Acad. Radu Ciuceanu supraviețuitor al Experimentului Pitești și autorul unui studiu despre Rezistența armată din Bucovina, Irina-Loredana Stănculescu, Consulul general al României la Cernăuți, Părintele Ionel-Constantin Maloș, Protopop de Rădăuți, clerici și oficialități locale.

Ceremoniile au inclus salutul drapelului, sfințirea monumentului, o slujbă de pomenire pentru țăranii-ostași care au luptat voluntar în Batalionul Fix Regional Bucovina și onorul militar prezentat de Garda de Onoare a Batalionului 17 Vânători de Munte „Dragoș Vodă” Vatra Dornei și Garda de Onoare a Inspectoratului Județean de Jandarmi „Bogdan Vodă” Suceava, cu Muzica Militară a Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” Iași.

În continuare, elevi din Bucovina de Sud (județul Suceava) și Bucovina de Nord (Regiunea Cernăuți) au oferit un program artistic omagial. Evenimentul s-a încheiat cu un praznic de pomenire organizat, cu respectarea normelor sanitare, în curtea bisericii.

Simbolistica monumentului

Monumentul a fost realizat de Asociația Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Arboroasa cu sprijinul Mânăstirii Putna, al Protopopiatului Rădăuți și al Comitetului de inițiativă al cetățenilor din Vicovu de Jos.

A fost amplasat pe drumul național DN2H, în dreptul clopotniței Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Vicovu de Jos.

Troița realizată la Mănăstirea Putna este copia identică a unei troițe de secol XIX de la Biserica monument UNESCO din Pătrăuți, județul Suceava, ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.

47 de lamele din aripa monumentală îi reprezintă pe luptătorii comandați de Lt. Vladimir Macoveiciuc. Alte 6 lamele cu forme antropomorfe simbolizează familia lui Vladimir Macoveiciuc, victimă a represiunilor comuniste.

Trovantul din piatră care străjuiește edificiul comemorativ simbolizează o Masă a Tăcerii la care s-au așezat în ceruri toți luptătorii grupului Macoveiciuc – căzuți în luptă, uciși sau deportați în Siberia.

O masă similară se găsește din vechime la biserica monument istoric din Pătrăuți și se crede că ar fi putut fi sursa de inspirație pentru Masa Tăcerii realizată de sculptorul Constantin Brâncuși.

Cine a fost Vladimir Macoveiciuc

Vladimir Macoveiciuc s-a născut la 26 octombrie 1906, în comuna Voitinel, fostul județ Rădăuți, fiind fiul lui Samson și al Ioanei. Mama sa a rămas văduvă de tânără, cu trei copii. Macoveiciuc nu a făcut parte din nicio organizație politică.

De meserie comerciant, Vladimir Macoveiciuc avea și o bună pregătire militară. În armată fusese instructor, însărcinat cu pregătirea militară a tinerilor. A devenit partizan prin forța lucrurilor, din cauza abuzurilor și a crimelor de neimaginat săvârșite de militarii sovietici în perioada martie – septembrie 1944.

Batalionul Fix Regional Bucovina a fost o grupare de partizani anticomuniști români din Bucovina constituită din ordinul Marelui Stat Major român la 29 martie 1944.

Vladimir Macoveiciuc a acționat în zona de sud a Bucovinei, unde a luptat până în 1946. După 23 august 1944, a rămas în clandestinitate cu o parte din oameni, organizând rezistența în munți. Peste 40 de partizani au fost identificați ca făcând parte din grupul său, dar se pare că au fost mult mai mulți. Erau țărani din comunele Voitinel, Gălănești, Hurjuieni, Vicovu de Jos și de Sus, Horodnic de Sus și de Jos.

Dezvelirea edificiului comemorativ se încadrează în Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României şi Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor.

Proiectul și-a propus redescoperirea satului Vicovu de Jos ca loc al memoriei colective și dezvoltarea unei culturi a rememorării prin antrenarea comunității în recuperarea faptelor  istorice.

ACTUALIZARE: O observație primită de la localnici este că aproape toate școlile românești din Regiunea Odesa au fost transformate treptat în școli cu predare mixtă: au clase cu predare în română și clase paralele cu predare în ucraineană.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Trei școli din Regiunea Odesa (Ucraina) au dat în judecată Consiliul Raional Belgorod-Dnestrovsk (Cetatea Albă), cerând anularea deciziei de a desființa două școli cu predare în română și a le transforma în filiale ale unei școli cu predare integrală în limba ucraineană și aflată la mare distanță. Săptămâna trecută, procesul a fost judecat pe fond.

Reclamante sunt cele două școli românești care ar urma să fie desființate, cea din Manja (Meneailovca) și cea din Furatu (Furatovca), cărora li s-a adăugat și școala românească din Frumușica Veche – Sărata (Starosillia).

Profesorii spun că ar fi normal ca cele două școli să fie afiliate școlii din Frumușica Veche – Sărata, cu predare tot în română și aflată la doar șase kilometri distanță de ele, și nu școlii ucrainene din Faraoani (Faraonivka), situată la 20 de kilometri distanță.

„În ultimul moment, pârâtul a adus unele documente”, a precizat Iosif Cernușcă, avocatul românilor. Însă, în opinia sa, acestea nu dovedesc legitimitatea deciziei Consiliului Regional. Avocatul se așteaptă ca instanța să se pronunțe la următoarea ședință, în 3 septembrie.

Românii din regiune au comentat pe Facebook că printr-o reorganizare administrativă au fost desființate și școlile din Chitai (Cervonâi Iar) și Cemașir, Raionul Ismail.

În ultimii 30 de ani, românii din Ucraina au pierdut 30 de școli cu predare în limba română, iar până în 2023, conform unei legi adoptate de Parlamentul Ucrainei, vor fi ucrainizate și celelalte școli cu predare în limba română.

Acest proces a început deja. Consiliul Național al Românilor din Ucraina, care reunește peste 20 de organizații și publicații de limbă română din regiunile Cernăuți, Odesa, Transcarpatia și Kiev, s-a adresat la începutul anului miniștrilor Educației și de Externe ai Ucrainei, României și Republicii Moldova, reclamând că în Regiunea Odesa au fost deja introduse „cotele lingvistice” prevăzute de Legea învățământului.

Prin deciziile directorilor, mai multe școli din Raionul Reni și din alte raioane au început anul școlar implementând cotele respective.

Limba „moldovenească” este tot limba română

Școlile românești din țara vecină au fost divizate artificial în școli cu limba de predare română și, respectiv „moldovenească”. Situația fost creată începând din 1998 de ministerul ucrainean al Educației, care a reintrodus conceptul stalinist de limbă „moldovenească” în administrația școlilor, fără a organiza consultări publice.

Românii din Dumitrești (Dmitrivka), Hagi-Curda (Komișivka), Cartal (Orlivka), Borisăuca (Borisivka), Satu Nou (Novoselivka), Manja (Meneailovca), Frumușica Veche (Starosillia) și alte localități au cerut ministerului remedierea acestei situații, dar guvernul le-a spus că este de competența autorităților locale.

În materie de drepturi ale minorităților, Comisia de la Veneția a recomandat un tratament unitar pentru vorbitorii de română și de așa-zisă „moldovenească”, arătând că este vorba doar de o diferență de nume și că, în realitate, este vorba de aceeași limbă, româna, una din limbile utilizate pe teritoriul Uniunii Europene.

Eliminarea falsei distincții ar permite unificarea programelor de predare în limba română (în prezent sunt două, una aferentă „limbii moldovenești”), tipărirea la costuri mai mici de manuale unificate și participarea elevilor școlilor „moldovenești” la Olimpiadele de limba română.

E nevoie de un consulat la Ismail

Pentru a primi mai mult sprijin în demersurile lor referitoare la dreptul la educație în limba maternă, românii din Regiunea Odesa au solicitat României înființarea unui consulat la Ismail.

Cererea a fost făcută având în vedere că jumătate din populația românească a Regiunii Odesa locuiește în raioanele Ismail, Bolgrad și Belgorod-Dnestrovsk, la peste 250 de kilometri distanță de Odesa. Același motiv a condus la înființarea consulatului de la Slatina (Solotvino), în Transcarpatia (Maramureșul istoric).

Luna trecută, ministerul român de Externe a anunțat că miniștrii român și ucrainean „au discutat demersurile aflate în curs privind extinderea reprezentării consulare în cele două state, prin înființarea unui Birou consular la Ismail, parte a Consulatului General al României la Odesa și, respectiv a unui Consulat al Ucrainei la Sighetu Marmației”.

Cu aceeași ocazie, „Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat solicitarea către Ucraina ca, pornind de la recunoașterea identității între limba română și așa-zisa «limbă moldovenească», confirmată de partea ucraineană în luna aprilie 2021, aceasta să recunoască oficial inexistența «limbii moldovenești»”.

Diplomația nu este însă suficientă. În ultimul deceniu, Ungaria a investit 115 milioane de euro în măsuri de sprijin pentru minoritatea maghiară din Ucraina, fonduri concretizate în peste 100 de școli și o Facultate de Pedagogie cu predare integral în limba maghiară, un Institut Pedagogic privat la Beregovo, posturi radio și TV, edituri, centre culturale, școli profesionale, granturi pentru întreprinzătorii și cercetătorii maghiari.

Românii din Ucraina numără aproximativ 500.000 de persoane și trăiesc din moși-strămoși în Regiunile Cernăuți (Nordul Bucovinei, Nordul Basarabiei și Ținutul Herța), Odesa (Bugeac), Transcarpatia (Maramureșul istoric).

Cea mai numeroasă minoritate din Ucraina este cea a rușilor, care formează peste 17% din populație. În urma deceniilor de propagandă sovietică, două treimi din românii din Ucraina se identifică drept „moldoveni” și numai o treime drept „români”. Dacă toți s-ar identifica drept români, ar fi a doua minoritate ca mărime din Ucraina.

(basilica.ro)

– Poporul care își uită istoria și strămoșii, riscă să fie șters din cartea neamurilor lui Dumnezeu.

– 27 MAI 1821 A FOST UCIS MIȘELEȘTE ȘI ARUNCAT ÎNTR-O FÂNTÂNĂ TUDOR VLAVIMIRESCU, CONDUCĂRORUL REVOLTELOR ȚĂRĂNEȘTI ȘI A PANDURILOR DIN CÂMPIA DE LA PADEȘ.

– În urmă cu 200 de ani avea loc asasinarea unui mare erou, în persoana lui
TUDOR VLADIMIRESCU, al cărui păcat a fost acela de a dori libertatea și fericirea românilor, dominați și subjugați de domniile fanariote și de Înalta Poartă.

– A dorit independența țării sale, lucru care pe atunci, se pedepsea cu moartea.

– Astăzi suntem pedepsiți cu nepăsarea și indiferența tuturor românilor, preocupați doar de interesele personale și mărunte, de ziua de mâine, lipsiți de demnitatea națională, dezinteresați de valorile naționale și culturale, de tot ce înseamnă istorie și ethos românesc.

” – Tudor Vladimirescu a fost omorât noaptea, la marginea orașului Târgoviște, sub geana dealului de sub care priveghează mănăstirea cu rămășitele pământești ale lui Mihai-Vodă.

– Călăii au fost 3 ostași năimiți și trădători, care nu stătuseră niciodată în fața dușmanului.

– L-au ciopârțit cu iataganele la ceasurile de noapte, când fac isprăvi tâlharii, în ziua de 27 mai 1821 și l-au aruncat într-o fântână.

– „Țăranul acesta Tudor, făcuse un mare păcat, voise ca țara lui să aibă parte de fericire, putere și libertate alături de toți săracii neamului acesta românesc”.(Nicolae Iorga).

– Veșnică odihnă marilor martiri ai neamului nostru românesc!

(Părintele Calistrat)

LA 27 MAI 1600, CELE TREI PRINCIPATE ROMÂNE, MOLDOVA, ARDEALUL ȘI ȚARA ROMÂNEASCĂ, STAU UNITE TIMP DE 1 AN DE ZILE, SUB BUZDUGANUL CU TREI PECEȚI AL MĂRIEI SALA MIHAI VODĂ VITEAZUL, BANUL CRAIOVEI FIUL LUI PĂTRAȘCU.

– Închinăm momentului poezia:

„MIHAI VITEAZUL ȘI TURCII”.

*
– Oștile păgîne pasă la hotare.
Mihai-Vodă şade la o masă mare.
Căpitanii ‘n juru-i beau, se veselesc,
Cînd deodată-n sală intră-un sol turcesc.
– Padişahul nostru m-a trimis la tine
Să-i plătești tributul ce i se cuvine !

**
Mihai-Vodă tace. Oaspeți, mare-mic,
Cu onor din teacă spedele-şi ridic.
Luna varsă raze dulci și auroase,
Căpitanii-şi scutură coamele pletoase.
Iat-acum se scoală Doamna-i tinerică
Rumenă, suavă ca o zambilică.
Sub hlamidă-i salta rotungiorii sîni,
Crini și garofițe pe-al ei chip se-ngîn,
Părul pe-a ei frunte joacă grațios,
Ochii cu tristete cat-acum în jos.

*
Unde este timpul cel de altădată
Cînd Mihai Viteazul ştia să se bată ?
Cela ce-n primejdii stă şi se gîndeşte
Inamicii țării jugu-i pregăteşte.
Pentru tron, mărire, dulcea-i soţioară
Gata-i să se ducă şi-n locu-i să moară !
Doamne, tu ai dreptul s-o abandonezi,
Dar nu ai pe-acela plîngînd ca s-o vezi.
Du-te, mori in luptă, dulcele meu mire,
Că de nu ești vrednic, plec la mănăstire!

**
Atunci Mihai-Vodă, se scoală deodată
Și spre sol întoarce faţa-i gîndurată:
– Mergi și spune celui care te-a trimis
Că Mihai Viteazul ochii n-a închis.
Au voieşti pe țară biruri noi a pune?
Au vrei să iau pielea de pe noroadele umile?
Padişahul vostru, fără de-ncongior
Vrea să nimicească p-acest brav popor.
Dar mai bine piară dacă i-a fost dat,
Decît cu ruşine, mic și îngenunchiat !

***
Și zicînd aceasta, ia o bardă-n mînă,
Iute strînge-n juru-i armia română
Și cu ea de-a valma, făr’ să zăbovească,
Sfarmă si respinge armia turcească.
Chiar şi Sinan-Pașa, plin de umilinți,
A căzut în apă de pe pod
Și-a pierdut doi dinţi.

**
Iar Mihai Viteazul, după două ceasuri,
Nalţă-o mănăstire şi trei parastasuri,
Pentru sfântă pomenire !

– Poezie atribuită lui
George Topârceanu, după o versiune de Dimitrie Bolintineanu.

– Slavă și Veșnică pomenire, vrednicilor noștri eroi, viteji și voievozi ai neamului !

(Părintele Calistrat)

În timp ce sufletul românesc sângera, iată biserica pravoslavnică rusă care i-a chinuit pe românii basarabeni, în procesiunea crucii la ”slujba comemorativă de la vechea catedrală pentru izbăvitorii și binefacătorii Basarabiei” la 100 de ani de la răpirea jumătății de răsărit a Principatului Românesc Moldova de către Imperiul Rus!

Sacrilegiile comise în Basarabia de Piotr Vasilevici Lebedev arhiepiscopul pravoslavnic cunoscut drept ”Pavel Lebedev Românofagul (Румынођд)” – ”mâncătorul de români”, trimis în anul 1871 de la St. Petersburg de ”maica Rusie” să ”păstorească” teritoriul românesc dintre Prut și Nistru răpit la 1812, conform politicii rusești de a șterge identitatea românilor, de deportare și alungarea de pe pământul lor, descrise în anul 1908 de N.N. Durnowo, cunoscutul om politic al Rusiei:

”Arhiepiscopul Pavel sosit la Chișinău și instalându-se în eparhia Chișinăului și Hotinului a găsit încă pe la 1873 biserici moldovenești în număr de 773. Din aceste biserici moldovenești străvechi, dânsul a închis 330 și n-a lăsat decât 443 în care a orânduit să se slujească serviciul divin în limba rusă. Toate cărțile bisericești moldovenești tipărite cu litere chirilice le-a adunat de prin mănăstiri și biserici la mitropolia din Chișinău și aci arzându-le în curgerea de 7 ani a încălzit sobele mitropoliei cu sfintele evanghelii, psaltiri și apostoli, de o raritate netăgăduită bibliografică. Acest fapt de un vandalism sălbatic este astăzi din domeniul istoric. Astfel că astăzi poporul moldovean din Basarabia, care nu pricepe boabă din limba rusă ori slavă, nu posedă decât crâmpeie din cărțile bisericești ce-au mai rămas pe ici pe colo în mâinile creștinilor particulari. Poporul moldovean din Basarabia mulțumită rusificării grosolane este transformat în niște ordale de robi muți și ignoranți, cari nu știu nici carte, nici rugăciuni către Dumnezeu. Acestor ordale le este interzis de a învăța limba părintească, le este oprit de a se ruga în limba părinților lor. În curgerea unui secol mii și mii de hectare de pământ s-au dat rușilor, bulgarilor și coloniștilor germani cu singurul scop de a sili pe moldoveni, autohtonii în această țară de a părăsi pământul lor de baștină. Și chiar în anul 1908 sunt pornite în Siberia 885 familii moldovenești pentru a coloniza acolo pământurile înghețate din această parte a imperiului rusesc.”

Extras din cartea ”Cetatea Albă – zece ani de la alipire (9 aprilie 1918-9 aprilie 1928)”, București 1928
«În anul 1871 lua proporții infernale dezastrul bisericii româneşti basarabene. În acest an a fost numit episcop în Basarabia rusul Pavel Lebedev, care şi-a desfăşurat aici „activitatea” până în 1882. El a fost trimis special de la Petersburg, pentru a grăbi rusificarea bisericilor româneşti. Abia ajuns în Basarabia, a constatat că din cele 18 mânăstiri existente, în 13 serviciul divin se făcea numai în româneşte, iar în celelalte cinci (Hârjauca, Hârbovăţ, Jabca, Curchi şi Călărăşeuca) era şi câte o „strană rusească.” Ca urmare, începea lunga prigoană împotriva a tot ceea ce era românesc. În 1873-1874 dădea dispoziţie ca strana rusească să se înfiinţeze în toate mânăstirile. La fel, bisericile erau rusificate masiv. Totuşi, în 1882 se mai făcea slujbă românească în 207 biserici, faţă de cele 608 slavoneşti şi 211 mixte (româneşti şi slavoneşti). La Ialpugeni, Căinari, Cărbuna, Gangura, Colencăuţi etc., Pavel a găsit numeroşi preoţi care nu ştiau ruseşte. Inclusiv în parohiile cu populaţie rusească erau preoţi care oficiau în româneşte. Chiar Pavel arăta aceasta: „Chiar în multe parohii în care clericii ştiu bine ruseşte, registrele se fac în româneşte.” Ca urmare, din 1873 toate actele bisericeşti nu se mai întocmeau decât în rusă.

Mai marii imperiului apreciau „performanţele” lui Pavel, aşa cum făcea Batiuşkov: „Până la 1871, când pe scaunul episcopal veni P.S. Pavel, în unele mânăstiri şi biserici slujba dumnezeiască se făcea în graiul moldovenesc.”
Catedra de limba română de la Seminarul teologic din Chişinău a fost desfiinţată, împreună cu toate celelalte şcoli duhovniceşti, vinovate de acelaşi „păcat” (între care şi Şcoala eparhială de fete, înfiinţată în 1859). De asemenea, a fost închisă tipografia eparhială moldovenească (1883), întemeiată încă în 1813 de mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. În plus, au fost închise 336 de biserici româneşti şi au fost goniţi din Basarabia toţi preoţii care nu au învăţat ruseşte în doi ani. Ei au fost scoşi fără excepţie din parohii şi surghiuniţi la mari depărtări. Este cazul unor preoţi precum Vasile Zubcu, Ioan Untu, Dimitrie Tutunaru, Ion Popovici sau Grigore Gallin. Acum diaconii şi cântăreţii din biserici dădeau examen numai în limba rusă. Iar copiii clericilor, fireşte, învăţau şi ei numai în ruseşte.
Vorbind despe români, Pavel se adresa astfel bulgarilor de la Bolgrad:”Dispreţuiţi exemplul de nerecunoştinţă al acelora care plătesc cu ură adâncă poporului rusesc binefacerile săvârşite pentru neatârnarea şi libertatea dăruită lor, pentru sângele vărsat de poporul rus pentru izbăvirea lor de jugul greu, pentru independenţa lor (!).”

«În aceste condiţii, nu este de mirare că arhiepiscopia din Chişinău a cerut în mod imperativ tuturor bisericilor absolut orice carte religioasă românească. Fără excepţie, Bibliile, Catehismele, Molitvelnicele, Psaltirile, Mineele, Evanghelierele, Octoihurile etc. au fost date focului! Acest spectacol apocaliptic era descris astfel de către Durnovo: „Toate cărţile sfinte de pe la bisericile moldoveneşti, tipărite cu litere chirilice în limba română, au fost depuse la mitropolia din Chişinău, unde arhiepiscopul Pavel, în curgere de şapte ani, le-a ars, încălzind cu ele palatul mitropoliei.” Şi, continuându-şi ideea, Durnovo menţiona despre situaţia generală a românilor din Basarabia: „Poporul din Basarabia, mulţumită rusificării zilnice, e transformat într-o hoardă de robi muţi şi ignoranţi. Acestui popor i s-a interzis să înveţe în limba sa maternă în şcoli, i s-a interzis să se roage lui Dumnezeu în graiul părinţilor săi; sute de mii de desetine din pământul său au fost împărţite coloniştilor ruşi, bulgari şi germani, şi aceasta în scop de a-i sili să-şi părăsească ţara. Numai într-un an, 855 de familii ţărăneşti au trebuit să plece în Siberia pentru a o coloniza. Bieţii oameni îşi lasă holdele roditoare, pentru că nu mai pot trăi în ţara lor.” Şi, pentru a întregi această idee, să mai notăm că în anul 1897, din totalul populaţiei Basarabiei, 81,8% bărbaţi şi 96% femei erau analfabeţi. Iar din numărul analfabeţilor, majoritatea erau români. Despre situaţia românilor, Zotov scria: „Populaţia moldovenească era străină nu numai de cultura spirituală a Rusiei, ci chiar şi de felul ei de viaţă civică şi administrativă. Rusificatorii neîndemânatici au făcut ca ţăranul, venind la oraş, să se simtă ca într-o pădure întunecoasă şi necunoscută. În orice birou lor le era permis să nu-l înţeleagă pe acel ţăran. Justiţia, şcoala, biserica, administraţia – toate pentru el erau străine.” În toţi aceşti ani, autorităţile continuau să fie alarmate, căci rusificarea nu progresa nici pe departe în ritmul pe care îl doreau ele. Acest lucru rezultă foarte clar din raportul înaintat de Batiuşkov în 1890 ţarului Alexandru III: „Noi spunem hotărât că nu numai în fundul Basarabiei, unde populaţia a rămas întreagă românească, dar chiar la Chişinău am întâlnit moldoveni care nu ştiau un cuvânt ruseşte. Dacă voim ca populaţia rusească să nu se românizeze, dacă voim ca Basarabia să nu ajungă obiectul dorinţelor şi agitaţiilor românofile, atunci trebuie ca prin intermediul şcolilor să ne grăbim a face ca măcar jumătate din ţăranii moldoveni să devină ruşi.” Acest lucru însă nu era tocmai uşor, deoarece ruşii nu constituiau nicio atracţie pentru românii basarabeni. În 1863 deja Zaşciuk remarca faptul că „în caracterul unui moldovean simplu se observă timiditate, slugărnicie, fire închisă, antipatie faţă de ruşi şi dispreţ faţă de militari.” Şi ce încheiere mai potrivită s-ar putea găsi acestei prezentări a opiniilor despre români decât excelenta sintetizare a basarabeanului Ion Pelivan?

„În patru secole, turcii păgâni nu au putut săvârşi în Moldova şi Valahia atâtea mişelii, câte au făcut pravoslavnicii ruşi în Basarabia, timp de 106 ani.

Dacă turcii ne-au prădat rodul muncii noastre, dacă ei ne-au impus birul sângelui nostru, ruşii nu s-au mulţumit numai cu aceasta, ci au căutat să ne pângărească sufletul, să ne batjocorească limba şi să ne omoare însăşi fiinţa noastră etnică.”»

(Daniel Siegfriedsohn)

Ismail/Basarabia (anul 1945). Ocupanții sovietici pozează în fața Momumentului ”Vulturul” pe care îl vor distruge.

La monumentul ”eliberatorilor” din Chișinău care au trecut cu tancurile peste cimitirele eroilor români și au ridicat peste ele grajduri pentru vite, autoritățile r.m. depun încă flori de ziua pobedei!… Drept ”recunoștință” că au sfâșiat România și au ciopârțit Basarabia!

Monumentul “Vulturul”, un monument-criptă ridicat în memoria eroilor Armatei Române în centrul cimitirului militar ”Regele Ferdinand” amenajat de către Societatea ”Cultul Eroilor” pe un platou de pe malul Dunării, în colţul cimitirului mare al oraşului de lângă Mânăstirea Cetatea şi inaugurat la 29 mai 1930. Pe o suprafaţă de 1.250 m.p. au fost amenajate patru parcele cu morminte individuale Aici au fost înhumaţi militari români care aparţineau regimentelor 4, 23, 33, 35 şi 38 Infanterie, respectiv 4 Artilerie din primul război mondial precum şi 70 ostaşi români din cel de-al doilea război mondial. La baza acestui obelisk, creația sculptorului român Felice Ruta, se pot vedea basorelieful regelui Carol I şi cel al domnitorului Ştefan cel Mare (imagine document din perioada interbelică)… Alături, pe o moviliţă a fost instalată o troiţă – cruce de lemn de mari dimensiuni. În anul 1938 au fost fabricate şi instalate 86 de cruci de piatră. În anii 70 ai sec. XX, monumentul eroilor şi troiţa a fost demontată de ukraineni.

După anul 1941, în cimtir au fost înhumați și militari români morți în al Doilea Război Mondial.
Începând cu aprilie 1944, armata sovietică a reocupat Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, teritorii care au rămas în componența Uniunii Sovietice în baza Tratatului de pace de la Paris (10.02.1947). În acest context, majoritatea cimitirelor de onoare românești, din aceste foste teritorii românești, au fost distruse de către autoritățile sovietice, inclusiv Cimitirul Eroilor ”Regele Ferdinand I“ din orașul Ismail, dezafectat la sfârșitul anilor `70 ai secolului XX.

După ce a fost vandalizat și i s-au distrus toate însemnele românești, a fost lăsat în paragină mai multe decenii până aproape de dispariție, cu obeliscul dărâmat și cu vulturul românesc din vârful monumentului furată, printr-o “restauare” în stil neosovietic i s-a dat o nouă identitate, de “monument dedicat tuturor eroilor”, “din toate războaiele”. Pe panoul unde este arătat felul cum arată vechea troiță românească observăm panglica “Sfântului Gheorghe”, element al panslavismului și șovinismului.

(Daniel Siegfriedsohn)

Veteranul de război, Iacob Ciortea, din Pețelca, județul Alba, a părăsit această lume la o vârstă venerabilă. Peste câteva luni ar fi urmat să împlinească impresionanta vârstă de 100 de ani.

Iacob Ciortea s-a născut în satul Pețelca la data de 24 august 1921, într-o familie cu șase copii, din părinții Gheorghe și Rafila Ciortea. În anul 1940, pornea spre cea mai grea încercare din viața sa, războiul. A fost încadrat la Pontonieri, în cadrul Regimentului 91 Infanterie de la Alba Iulia. Viața pe front a fost foarte grea, soldații suferind de foame și de frig, iar unii dintre ei de tifos. Veteranul de război povestea un episod de pe front despre cum au fost primiți în casa unui civil pentru a se încălzi, iar din cauză că erau nespălați de foarte mult timp și plini de păduchi, i-au umplut și pe cei ai casei.

Alături de camarazii săi a ajuns până la Cotul Donului, iar când s-a rupt frontul a căzut prizonier alături de alți mii de soldați. Acolo, când s-a rupt frontul, s-au format coloane de mii de prizonieri români, care au fost duși pe jos până la cel mai apropiat punct de cale ferată. Aceste distanțe ajungeau să fie până la 70-80 km. Din cauza gerului năprasnic suferă degerături grave și ajunge la spital pentru a-i fi tratat un braț, a cărui mobilitate avea să îi fie afectată pentru un timp. După aproximativ doi ani de prizonierat, Iacob Ciortea este eliberat din prizonierat și continuă să lupte eroic, de data aceasta, împotriva nemților, ajungând până în Munții Tatra. Aici, pe frontul de Vest, cu o lună înainte de finele războiului, a fost rănit grav la piciorul stâng și, ca urmare, este trimis în țară. După câteva luni de spitalizare a fost lăsat la vatră, în 1945. S-a întors la ai săi, în satul său natal, iar în 1947 s-a căsătorit cu Milintia, alături de care și-a întemeiat o familie binecuvântată cu două fete.

La înmormântarea veteranului de război a participat un pluton de soldați din cadrul Batalionului 136 Geniu Apulum, condus de sublocotenent Olguța Bodnaru, care i-a asigurat garda sicriului acoperit cu tricolor pe toată durata ceremonialului religios. La cimitirul din sat s-au tras trei salve de foc, urmate de interpretarea la trompetă a imnului funebru care i-a emoționat pe toți cei prezenți.

Iacob Ciortea a fost ultimul veteran de război din zona Teiușului, iar odată cu dispariția acestuia se încheie încă un capitol de istorie vie despre cel de al Doilea Război Mondial.

Dumnezeu să-l odihnească și să îi așeze sufletul în Rai alături de camarazii săi!

Sursa text/foto Petruța Pop

#mapn #ArmataRomâniei

(filatelia.md)

La fin d’une année est marquée en Roumanie par des traditions vieilles de plus de deux mille ans.
Parmi elles, le théâtre populaire occupe une place importante. Des groupes de jeunes ou d’ hommes d’âge mûr se préparent longtemps avant le mois de décembre pour mettre en scène des scénarios de la vie de tous les jours : „Le médecin”, „La vie de la chèvre”, „La drague”, „L’ours”, „Le chariot”, „Le coq, „Le moisson”, „Les masques” etc. Ce sont donc des moments de la vie quotidienne, des étapes symbole d’une année. Les habitants clôturent ainsi le cycle d’un an, pour lui dire „au revoir!” d’une manière agréable et lui remercier pour tout ce qu’il leur a offert.
le commentaire: Gabriela Mocănașu

photos prises le 27 décembre 2013 à Iasi

Urmează o epopee demnă de cele mai eroice file de istorie, care se va încheia, după sacrificii uriașe, cu victoria și unirea tuturor provinciilor locuite de români între aceleași granițe. Este opera țăranului român, a regelui Ferdinand și reginei Maria, a lui Brătianu dar și a misiunii militare trimise de Franța pentru a antrena Armata română la războiul modern.
Acest film retrasează atmosfera acelor zile de exaltare și sacrificiu.

Bazat pe arhive video inedite din fondul francez, rus și englez, va aduce în față ochilor personajele vremii : regele Carol I, regina Elisabeta, Regele Ferdinand, regina Maria, Brătianu, Berthelot, ostașii români. Veți vedea soldații de la Mărășești, Mărăști și Oituz, decorați de rege și de generalul Berthelot, secvențe de lupta în Carpați și la Porțile Moldovei, vizită reginei Maria la Paris pentru a-l înduplecă pe Clemenceau în interesul României, semnarea tratatului de la Versailles, defilarea ostașilor români pe Champs Elysée în 1919, turneul generalului Berthelot în Transilvania și marea de oameni care îl întâmpina în fiecare localitate. Printre ei, poate și strămoși de-ai noștri, cei născuți în Transilvania.

(Marcela Feraru – cristoiublog.ro)

Lectia de istorie 23 – Marea Unire din 1918

Unirea teritoriilor locuite de români (Basarabia, Bucovina și Transilvania) cu patria-mamă s-a realizat ca urmare a luptei națiunii noastre în Primul Război și a unui context internațional favorabil. La finalul războiului nici unul dintre marile imperii multietnice – Austro-Ungaria, Rusia, Imperiul Otoman – nu au supraviețuit si din dezmembrarea lor au rezultat o serie de state naționale precum Cehia, Polonia, Finlanda si altele.

În cazul României, dispariția Imperiului Austro-Ungar, dar și a Rusiei țariste, au permis realizarea idealului național prin unirea cu teritoriile istorice grație principiului autodeterminării popoarelor. Acest ideal, unirea, s-a realizat întâi prin afirmarea autonomiei acestor regiuni și apoi prin unirea cu țara în adunări cu rol plebiscitar.

1. Unirea Basarabiei

S-a realizat în câteva etape sub conducerea Partidului Național Moldovenesc, creat în timpul războiului și condus de Vasile Stroescu.

– După ample manifestații în care se cerea autonomia Basarabiei, s-a organizat Congresul ostașilor moldoveni în data de 25 septembrie 1917 care a proclamat autonomia și a înființat Sfatul Țării sub conducerea lui Ion Inculeț.

– Sfatul Țării a proclamat Republica Democrată Moldovenească – 2 decembrie 1917, încă parte a Republicii Federative Ruse. Deoarece noua republică Ucraina avea pretenții la teritoriul basarabean, s-a solicitat intervenția trupelor române.

– Acestea au intervenit, drept urmare Rusia Sovietică a rupt relațiile cu România și a confiscate tezaurul de la Moscova. – R.D. Moldovenească este declarată independentă pe 24 ian. 1918. Pe 27 martie 1918 Sfatul Țării a votat unirea cu România. Regele Ferdinand a aprobat unirea prin decretul din 22 aprilie 1918.

2. Unirea Bucovinei

La fel ca în cazul Basarabiei, drumul spre unire a fost parcurs în etape sub egida unei organizații românești – Consiliul Național Român, format din deputați români de la Viena. Ei au inițiat formarea unei adunări naționale în octombrie 1918, respingând manifestul împăratului Carol de a forma un stat federativ din imperiu.

– Adunarea națională devine Adunare Constituantă sub conducerea lui Iancu Flondor și proclamă dorința de unire cu România printr-o moțiune.

– Se crează un Consiliu Național care a solicitat intervenția trupelor române pentru a izgoni unitățile ucrainiene și austriece care provocau dezordini.

– Consiliul formează un guvern bucovinean condus de Flondor, dă o Constituție și convoacă un Congres General al Bucovinei pe problema unirii.

– 15 noiembrie 1918 Congresul de la Cernăuți votează în unanimitate unirea necondiționată cu România. Prin decretul regal de pe 18 decembrie 1918, regele Ferdinand confirmă unirea.

3. Unirea Transilvaniei

Acțiunile de unire cu România au fost purtate sub egida celor două partide românești din Transilvania – Partidul Național Român și Partidul Social Democrat.

– La 29 septembrie PNR adoptă Declarația de la Oradea, afirmând dreptul la autodeterminare al poporului român.

– În octombrie 1918 se formează Consiliul Național Român Central din 6 membri PNR și 6 PSD, care a pregătit unirea în provincii prin preluarea administrației și înarmarea de gărzi naționale. Negocierile cu maghiarii a eșuat tot în această perioadă. CNRC a convocat o adunare națională pentru data de 1 decembrie 1918 unde urma să se exprime voința românilor din Transilvania cu privire la unirea cu România.

– Marea Adunare Națională de la 1 decembrie a votat Rezoluția unirii cu patria mamă, sub conducerea lui Vasile Goldiș. Ea a avut un caracter național, dar și plebiscitar, la adunare participând 100.000 de români.

– Adunarea a ales două alte organe – Marele Sfat Național și Consiliul Dirigent, sub conducerea lui Iuliu Maniu. Aceste două instituții au organizat unirea cu România, aprobată de regele Ferdinand pe data de 11 decembrie 1918.

(Ora de Istorie – canal YouTube)

Maia Sandu (n. 24 mai 1972, Risipeni, RSS Moldovenească, URSS) este o economistă și politiciană pro-europeană din Republica Moldova, care este președintele ales al Republicii Moldova, după ce a câștigat alegerile prezidențiale din 2020.

A exercitat funcțiile de prim-ministru al Republicii Moldova în iunie-noiembrie 2019 (Guvernul Maia Sandu) și de ministru al educației în 2012-2015. A fost membră a parlamentului între 2014-2015 și în 2019.

Este prima femeie care a câștigat alegerile prezidențiale din Republica Moldova.

Citește mai mult pe Wikipedia

Doar trei pretendenți la funcția de șef al statului au scris în declarația privind consimțământul de a candida la alegerile prezidențialele din Republica Moldova că vorbesc limba română. Ceilalți zece, printre care unioniștii Octavian Țîcu și generalul Ion Costaș, dar și proeuropeanul Andrei Năstase au folosit sintagma „limba de stat”.

Copiile declarațiilor celor 13 candidați au fost făcute publice de liberalul Dorin Chirtoacă, care le-a obținut de la Comisia Electorală Centrală în urma unei cereri prealabile.

„La depunerea actelor pentru a fi candidat la funcția de președinte, trebuie să completezi o declarație privind consimțământul de a candida care se scrie de mana, pe baza modelului CEC, de tipar. Acolo trebuie să spui ce limbă vorbești, ca dovadă că știi limba respectivă, fiind vorba despre limba română. În modelul declarației este scris „limba de stat”. Demnitatea de om iți spune însă ca nu poți scrie o prostie cu mana ta, respectiv scrii – limba româna. Din păcate nu toți au scris limba română, majoritatea au scris – limba „de stat”, a menționat Chirtoacă.

Din documentele respective se observă că Maia Sandu, candidatul PAS, Tudor Deliu, candidatul PLDM și Dorin Chirtoacă, candidatul Blocului Electoral Unirea, au preferat să înlocuiască sintagma „limba de stat” din cererea pusă la dispoziție de autoritatea electorală cu denumirea corectă „limba română”.

Ceilalți zece candidați, în frunte cu rusofilul Igor Dodon, au preferat să scrie „limba de stat”, care în Republica Moldova nu reprezintă decât o găselniță moldovenistă de sorginte sovietică. Mare le-a fost mirarea internauților să-i regăsească printre cei care au utilizat sintagma buclucașă și pe Octavian Țîcu, candidat PUN, pe generalul Ion Costaș, dar și pe Andrei Năstase, candidat PPDA.

La același fotografii distribuite și de Valeriu Munteanu, liderul USB, a reacționat generalul Ion Costaș. El a menționat că autoritatea electorală intenționat și obligatoriu cerea ca solicitantul, candidatul la funcția de Președinte să copieze întocmai și cu scris de mână textul propus de CEC. „Aceasta era o dovada cerută de CEC că solicitantul cunoaște, vorbește limba (de stat)- ROMÂNA. Evident că aceasta este o figură de a compromite in viitor persona semnatară a DECLARAȚIEI, așa cum și o face UNIONISTUL- Valerii MUNTEANU. O speculă grasă și învinuiri nefondate, aiureli și provocări de doi lei. Un om, un patriot român știe foarte bine că limba de stat în R. Moldova este limba ROMÂNĂ. Pentru denumirea limbii de stat în R. Moldova că e limba ROMÂNĂ am votat în parlament, fiind deputat RSSM în1989 și punctum”, a adăugat generalul Ion Costaș.

Precizăm că în Codul Electoral este stipulat că în „funcția de Președinte al Republicii Moldova poate fi ales cetățeanul Republicii Moldova cu drept de vot care are vârsta de 40 de ani împliniți în ziua alegerilor, a locuit sau locuiește permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puțin de 10 ani, posedă limba de stat și îndeplinește condițiile prevăzute de prezentul cod”.

Totuși, la 5 decembrie 2013, Curtea Constituțională a decis că limba de stat în Republica Moldova este limba română. Dovadă fiind și faptul că Tudor Deliu, candidatul PLDM, unul dintre cei care a preferat să nu se ghideze după exemplul oferit de CEC și și-a asumat că vorbește limba română a fost înregistrat în cursa electorală.

Sursa: infoprut.ro

(timpul.md)

Întreprinderea de stata Bacul Molovata, care gestionează podul plutitor ce face legătura pe Nistru dintre mai multe sate subordonate Chişinăului, dar amplasate pe malul stâng al Nistrului, anunță că administrația de la Tiraspol a interzis de vineri, 18 septembrie, tranzitul prin regiunea transnistreană a cetățenilor Republicii Moldova care și-au înregistrat domiciliul în satele Molovata Nouă, Cocieri, Roghi și Corjova după 3 iunie.

Pe 3 iunie președintele Igor Dodon și liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, au discutat la telefon despre „facilitarea circulației” locuitorilor din satele din raionul Dubăsari, care nu pot trece pe malul drept al Nistrului decât cu bacul, după ce Tiraspolul a închis circulația terestră pe motivul luptei cu epidemia de COVID-19. Un comunicat de la Președinție anunța atunci că „oficialii au fost unanimi privind necesitatea simplificării reciproce a circulației locuitorilor între cele două maluri ale Nistrului”. S-a convenit ca locuitorii din satele respective să poată trece liber linia administrativă.

Însă administrația de la Tiraspol a decis vineri, 18 septembrie, să permită libera circulație doar persoanelor care aveau deja viza de reședință în aceste sate până la data de 3 iunie, când a avut loc discuția dintre Dodon și Krasnoselski. Asta, pentru că, susțin funcționarii de la Tiraspol, mai multe persoane profită de această înțelegere și își fac viză de reședință în satele subordonate Chişinăului pentru a circula în regiunea transnistreană fără a sta în carantină.

În acest context, într-o postare pe Facebook întreprinderea Bacul Molovata anunță că anticipează un trafic sporit de pasageri și autoturisme la podul plutitor peste Nistru și solicită celor care vor să ajungă în satele de pe malul stâng „să aibă o rezervă de timp la traversarea râului Nistru, să-și păstreze calmul și să respecte ordinea de îmbarcare”. „Angajații de la Bacul Molovata vor îndeplini curse adăugătoare pentru a vă ajuta să ajungeți acasă”, se spune în comunicat.

Duminică, Chişinăul nu avea încă o reacție oficială la decizia Tiraspolului.

Sursa:  moldova.europalibera.org

(timpul.md)

De câțiva ani ne amăgim cu iluzia unei bogății imense: câteva sute de miliarde de metri cubi de gaz ascunse pe fundul Mării Negre. Cu o valoare de aproape 100 de miliarde de dolari, această rezervă de gaz reprezintă cea mai mare bogăție pe care o are România. Cu gazul existent în platoul continental românesc al Mării Negre, România ar deveni al doilea deținător de rezerve și producător de gaz din Uniunea Europeană, după Olanda. Cu acest gaz am putea să producem cel puțin o treime din electricitatea de care are țara nevoie în următorii 30 de ani. Cu acest gaz am putea alimenta consumul casnic din întreaga Românie timp de câteva zeci de ani. În fine, cu acest gaz am putea relansa industria petrochimică și am compensa principala sursă de deficit comercial; astăzi, jumătate din deficitul comercial al României (8 miliarde de euro din 17 miliarde de euro în 2019) este cauzat de importul de produse chimice.

Și cu toate acestea, România își ignoră această bogăție imensă: sutele de miliarde de metri cubi de gaz au fost uitate de administrația de la București pe fundul Mării Negre. În vremea aceasta, România importă gaz rusesc, fericiții care au acces la alimentarea cu gaz (unul din trei români) plătesc de trei ori mai mult decât face pentru gazul primit, iar producătorii de petrochimie din țara noastră sunt siliți să-și plătească materia primă (gazul) mai scump decât în Ungaria vecină și concurentă, lipsită total de resurse.

Ba chiar, colac peste pupăză, vecinii noștri turci din Marea Neagră au uimit lumea zilele trecute cu descoperirea unui zăcământ mult mai mare și care va face și mai puțin interesant gazul românesc. Chiar lângă zăcămintele românești:

Ei bine, turcii au descoperit zăcământul Sakarya într-un mod foarte simplu: făcând bine tot ceea ce noi am făcut greșit. Lecția turcească ar trebui să fie usturătoare și exemplară pentru multele guverne de la București care s-au făcut de râs încercând să ascundă de propriul popor cea mai mare avuție națională.

Spuneam că turcii au făcut numai pași corecți, mergând pe același drum pe care noi am făcut numai pași greșiți.

Startul lor bun coincide cu startul nostru dezastruos. În vreme ce guvernul de la Ankara a concesionat explorarea gazului din Marea Neagră propriei companii naționale, Türkiye Petrolleri Anonim Ortaklığı (TPAO), deținută de către Fondul Suveran al Turciei (Türkiye Varlık Fonu, un fond suveran de 33 de miliarde de dolari), România a preferat să ofere explorarea propriilor zăcăminte unei firme străine, OMV (Austria), căreia i-a dat, mai înainte, două din primele trei rafinării ale țării, jumătate din petrochimia națiunii plus întreaga rezervă națională de țiței și jumătate din rezerva națională de gaz on-shore.

Atunci când guvernul de la București dădea această avere colosală către concurenții austrieci pentru mai puțin de jumătate de miliard de dolari, austriecii căpătau dreptul de a explora zăcămintele marine până în….2030! Între timp, au mai căpătat timp până în 2045 (Sursa:AICI). Guvernul care le-a mărit perioada de licențiere a exploatării celor de la OMV a fost guvernul Dăncilă, condus de către soția unuia din angajații OMV, plătit cu 8.000 de euro/lună. Ați auzit, cumva, de vreun procuror DNA care să se ocupe de asta? Nici eu.

Când credeți că s-a apucat OMV de explorare, dacă avea oricum tot timpul din lume? Abia prin 2008, la patru ani de când căpătase compania Petrom, OMV reușește să facă o înțelegere pentru explorare cu ExxonMobil, adică cu unii care știau să sape după gaz, austriecii nemaifăcând asta niciodată. Ironia sorții, românii fac explorări în Marea Neagră încă din 1969, iar de prin 1980 exploatează zăcăminte offshore de hidrocarburi. Să mai pun un pic sare pe rană: România și-a vândut compania cu care exploatau de zeci de ani petrol și gaze, pe uscat și pe apă, unora care nu văzuseră sonde decât la televizor.

Ei bine, obosiți să negocieze compania mixtă dintre ei, OMV și Exxon s-au odihnit un pic, vreo trei ani adică, până prin 2011, când au început să caute gaz pe bune. Și au tot căutat: în 2012, sonda Domino-1 a găsit gaz la o adâncime de 1.000 m și, drept urmare, s-a mai trecut la un nou program de odihnă până prin 2014, când o altă sondă, Domino-2, a găsit gaz și pe la 800 m adâncime. Și tot așa, s-au jucat până prin 2017, când, după 9 ani glorioși, s-a anunțat că s-a găsit gaz în zăcământul Neptun Deep. Dar pentru că poporul nu avea acces la documente secrete, nu i s-a mai spus și cât gaz s-a găsit. Unii ziceau 40, alții 84 de miliarde mc. Ei, lasă-i pe fraierii de contribuabili în pace, și-au spus marii actori ai acestei povești.

Drept pentru care, austriecii și americanii au început să negocieze gazul găsit în biroul lui … Liviu Dragnea. Cu acest prilej, națiunea proprietară de gaz a luat act de disprețul golănesc al marelui conducător Liviu Nicolae Dragnea, care negocia cu OMV și Exxon de parcă se găsise gaz în fundul curții lui. În fine, după ce unii au mai pus întrebări, la masa negocierilor au apărut și colegul de partid al lui Dragnea, Iulian Iancu, președintele Comisiei de Industrie de la Camera Deputaților și colegii din Opoziție ai acestuia. Pe vremea aceea, singurii care au mai țipat cerând transparență au fost Nicușor Dan și Cosette Chichirău, dar nici pe ei nu i-a ținut mai mult de câteva săptămâni.

Și-așa s-a făcut celebra Lege Offshore, dublată apoi de și mai celebra Ordonanță 114, care au oprit, din motive de nimeni spuse, exploatarea gazelor găsite. Au oprit exploatarea de către OMV și Exxon (între timp americanii au anunțat că pleacă din această afacere și își vor înapoi banii cheltuiți pe explorare). Dar să vezi minune mare! Legile înrobitoare, care îi împiedicau pe OMV și Exxon să exploateze gazul, se pare că i-a mulțumit îndeajuns pe americanii de la Carlyle care, sub numele de BSOG (Black Sea Oil and Gas), s-au apucat de treabă și exploatează zăcăminte mai mici, Ana, Doina și Pelican. Ba chiar și rușii de la Lukoil s-au apucat să exploateze prin zăcământul Trident, în parteneriat cu Romgaz. Despre magnatul constănțean Gabriel Comănescu se aude cam același lucru, cu micuțul zăcământ pe care l-a primit și el. Numai OMV este îmbufnat și nu vrea să exploateze gazul pe care România i l-a dăruit. Dar zăcămintele luate de OMV sunt și cele mai mari.

Hai să ne întoarcem și să sintetizăm: OMV și Exxon spun că au cheltuit 1,5 miliarde de dolari între 2008 și 2016 și au anunțat că au găsit sub 100 de miliarde de mc în Neptun Deep. Dar sunt nemulțumiți că vor trebui să plătească impozite către statul român, așa că au hotărât să lase gazul pe fundul mării.

Ei bine, turcii au făcut hărți seismice până în 2018. Atunci au cumpărat , la mâna a treia, un vas de explorare. Vasul este produs de coreenii de la Hyundai în 2011, la Ulsan, sub denumirea de Deepsea Metro II și ajunge la compania turcească TPAO abia în 2018, după ce trece și pe la Chalfont Shipping (2016–2018) și Chloe Marine, ieftinindu-se de la 830 de milioane de dolari până la 230 de milioane de dolari. Turcii îi schimbă denumirea în Fatih (cuceritorul, după Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolelui), îl renovează și îl trimit, prin strâmtori (după ce i-au demontat, preventiv, turnul de 103 m) la Istanbul. Aici i se reasamblează turnul și pleacă, pe 29 mai către portul Trabzon, unde ajunge pe 6 iunie. Pe 20 iulie începe forările și pe 23 august vine anunțul oficial al companiei TPAO: au găsit 320 miliarde mc de gaz în zăcământul Sakarya. (Sursa: AICI ).

Ba mai mult, în doar 3 ani, aici se va începe exploatarea (Sursa: AICI). Ei bine, în cei trei ani de explorare, cu cele două vase turcești, Fatih și Yavuz (după Selim I, cel aspru, tatăl lui Soliman Magnificul Kanuni),  săpând după gaz în două mări (Marea Neagră și Mediterana), turcii au  cheltuit aproape 1 miliard de dolari, inclusiv cumpărarea celor două vase.

Deci, turcii au cheltuit 1 miliard de dolari, au rămas și cu vasele, au găsit de 4 ori mai mult gaz, ba chiar încep și exploatarea în trei ani, iar noi trebuie să îi despăgubim pe americani de vreo 800 de milioane de dolari, am așteptat 12 ani să aflăm ce gaz avem și mai suntem și fraieriți de austriecii de la OMV, care ne transmit că nu prea au chef să extragă gazul din Marea Neagră. Oare cum vine asta?

Orice conducător al României, dacă ar fi fost cât de cât bine intenționat, ar fi descoperit un lucru simplu, dacă ar fi avut curiozitatea să „frunzărească” un pic site-ul companiei OMV: austriecii se bazează pe exploatarea unor zăcăminte da gaz din Rusia și asta este singura lor prioritate în domeniul gazului. OMV a cumpărat (Sursa: AICI) , de la Gazprom, pe 3 octombrie 2018, 24,98 % din blocul Akimov 4A/5A din zăcământul Urengoy, al doilea cel mai mare zăcământ din lume , după cel iraniano-qatarez de la South Pars / North Dome. 10 000 miliarde de mc de gaz se estimează a fi la Urengoy. A, am uitat să vă spun că, în 2016, OMV a cumpărat și 24,99% din zăcământul Yujno Russkoye, care produce anual cam 25 de miliarde de mc de gaz (cam cât producția pe 3 ani a României). Zăcământul Yujno Russkoye se află în Yamal-Neneț și de acolo se pompează direct în sistemul de conducte Nord Stream (Sursa:AICI). Pam pam…

Nu mai zic că oricine ar avea curiozitatea să citească strategia OMV până în 2025 ar vedea că principala preocupare a austriecilor este dezvoltarea zăcămintelor de gaz din Rusia. (Sursa: AICI ).

Dacă exista vreun conducător al României, cât de cât bine intenționat, oare nu ar fi observat că orice metru cub de gaz ar  veni din Marea Neagră ar face concurență celor 4-5 miliarde de mc de gaz vândute de OMV pe piața noastră? Cum naiba te poți gândi să dai pe mâna celui care are jumătate din piața internă singura sursă alternativă de gaz?

Dar nu, lucrurile nu se opresc aici, e și mai rău: poate vă întrebați de unde atâta disperare la toți conducătorii țării să construiască conducte prin care să se exporte gazul de la Marea Neagră. Totul a început timid, cu câteva sute de milioane de euro din fondurile structurale disponibile pentru România pentru a face conducta BRUA, care să transporte 1,75 miliarde de mc de gaze din Bulgaria până la Viena, la hub-ul gazeifer Baumgarten, deținut de către OMV în proprietate.

Apoi s-a suplimentat conducta, cu o legătură de la Marea Neagră și creșterea capacității de la 1,75 la 4,4 miliarde mc pe an. Pe banii pe care Transgaz i-a împrumutat special pentru asta. Chiar și când ungurii au stopat traseul BRUA la Budapesta, Bucureștiul s-a încăpățânat să continue de unul singur. Oare de ce ? Cine beneficia de această conductă? Evident, OMV, care putea să exporte gazele, eventual extrase, din Marea Neagră și care evita astfel să fie supra-ofertă de gaze pe piața internă și să scadă prețul. Dacă cei de la vârful puterii ar fi dorit să valorifice în interes național gazul din mare, ar fi conceput, tot din fonduri structurale, și proiecte pentru centrale electrice sau pentru alimentare cu gaze, nu doar proiecte de conducte.

Nu știu dacă toți guvernanții noștri au lucrat în beneficiul unei companii străine dar nu pot decât să observ aceste stranii coincidențe: doi premieri au avut soția/soțul angajată/angajat la OMV, singura sursă alternativă de gaze pentru piața internă a fost cedată tocmai celui care controla piața internă, aceeași companie OMV, România își consumă banii europeni să construiască conducte pentru exportul gazului, nicidecum pentru valorificarea internă a gazului, iar cel mai mare zăcământ de la Marea Neagră zace îngropat în pământ, deși celelalte zăcăminte de acolo sunt exploatate. În paralel, turcii găsesc soluții să exploreze ei înșiși, cu nave proprii, în aceeași porțiune de Marea Neagră, ba chiar anunță în mod transparent cât gaz au găsit și demarează rapid exploatarea. Deci, se poate! Numai să vrei…

Bine că măcar s-au luat măsuri în al doisprezecelea ceas. Și ce măsuri înțelepte! Dându-și seama că „E strigător la cer că am ajuns să importăm energie” (Sursa: AICI), ministrul Economiei a găsit și soluția: noul secretar general adjunct al ministerului va pune ordine în domeniul energetic. Cum cine? ”Nea Gicu Jupânu’ Iorga, şeful clubului de table din Giurgiu şi mâna dreaptă a domnului deputat ALDE Toma Petcu. Omul care ia lunar 10.000 euro, din 2017, pentru a administra compania Electrica în numele nostru. Așa ne trebuie!

PETRIȘOR PEIU

(timpul.md)