close

Promovate

CreștinătatePromovate

Intrarea Domnului in Ierusalim; Sfantul Mucenic Ianuarie; Denie

sfant

Sfantul Ianuarie, Episcopul orasului Benevento din Italia, a primit mucenicia la anul 305, in timpul persecutiilor imparatului Maximian. Sfantul Mucenic Ianuarie a fost supus la numeroase chinuri suferind torturi de neimaginat, dar pe care el le-a indurat cu blandete, intarit fiind de harul Duhului Sfant.

Dumnezeu a lucrat minuni prin Sfantul Ianuarie, atat in timpul vietii acestuia cat si dupa moartea sa. Fiind aruncat in foc, Sfantul Ianuarie,  „racorit de o roua nevazuta” , a stat in mijocul lui fara sa arda, inaltand cantari lui Dumnezeu. Vazand minunea, persecutorii au inceput sa-i sfasie carnea cu unghii de fier. Dupa aceasta, Sfantul Ianurie impreuna cu diaconul sau, Festus, si citetul Desiderie, au fost trimisi la Pozzuoli, in apropiere de Napoli, unde aveau sa fie inchisi in temnita. Tot aici, erau inchisi diaconii din Pozzuoli, Proclu si Sussos, impreuna cu alti doi crestini mireni, Eutihie si Acutius.

In ziua urmatoare, toti cei sapte mucenici au fost aruncati la animalele salbatice, dar acestea nu i-au vatamat. Intr-un sfarsit au fost cu totii ucisi prin taierea capului.

Crestinii din Napoli au luat trupurile mucenicilor in ascuns si le-au inmormantat cu cinste. Trupul Sfantului Mucenic Ianuarie l-au dus in Napoli ingropandu-l in biserica. Au fost consemnate numeroase minuni petrecute la mormantul Sfantului Ianuarie. Dintre acestea amintim minunea care s-a facut unei vaduve, al carei  fiu a inviat, dupa ce ea a luat icoana Sfantului Ianuarie si apoi a asezat-o pe trupul fiului ei mort.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:

– Sfantului Mucenic Teodor din Perga Pamfiliei;

– Sfintei Mucenite Filipia;

– Sfintei Mucenite Alexandra, imparateasa;

– Sfantului Maximian, Patriarhul Constantinopolului;

– Sfantului Atanasie Sinaitul;

Maine facem pomenirea Cuviosului Teodor Sicheotul si a Sfantului Apostol Natanail.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

mai mult
PromovateSfinții zilei

Invierea lui Lazar

Lazar

Invierea lui Lazar este sarbatorita in Biserica Ortodoxa cu o zi inainte de Florii. Din Evanghelii aflam ca Lazar era fratele Martei si al Mariei si locuia in Betania. Aceasta localitate se afla in Tara Sfanta si este asezata pe una din culmile pietroase din sud-estul Muntelui Maslinilor.

In zilele care au premers Patimii Sale, Hristos se afla dincolo de Iordan, in Pereea, intr-un tinut pustiu. Aici va primi vestea ca Lazar era grav bolnav si ca este asteptat sa-l vindece. Evangheliile nu mentioneaza ce boala avea, insa, fara indoiala era o boala fara vindecare. Hristos nu pleaca spre Lazar, decat dupa doua zile de la aflarea acestei vesti. Ajunge in Betania, impreuna cu ucenicii Sai, in cea de-a patra zi de la moartea lui Lazar.

La intrarea in sat este intampinat de Marta cu urmatoarele cuvinte: „Doamne, daca ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit”. Hristos ii raspunde: „Eu sunt invierea si viata!”, adica El este Cel care a adus de la nefiinta la fiinta toate si Cel care are putere sa biruiasca moartea.

La intrebarea lui Hristos: „Unde l-ati pus?”, cei din jur au raspuns: „Doamne, vino si vezi”. In cartea de cult (Triod) se spune: „Ca un muritor ai intrebat, iar ca un Dumnezeu ai inviat”. Lucrarile omenesti se impletesc cu cele dumnezeiesti. Toate actiunile savarsite de Hristos fiind teandrice, fiecare din ele poarta poarta pecetea ambelor firi, desi uneori precumpaneste elementul omenesc si alteori cel divin.

Sunt persoane care sustin ca Fiul nu este de o fiinta cu Tatal. Invoca faptul ca Hristos a dat dovada de nestiinta, de vreme ce a intrebat „Unde l-ati pus”. Ori Dumnezeu este atotstiutor. Ca sa nu cadem si noi in eroare, Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune ca daca numim nestiinta aceasta intrebare a lui Iisus, atunci trebuie sa numim nestiinta si intrebarea Tatalui din rai: „Adame unde esti?” sau pe cea adresata lui Cain: „Unde este Abel fratele tau?”. Dar nici Tatal, dupa Vechiul Testament, n-a fost nestiutor, nici Fiul, dupa Noul Testament, nu este.

Invierea lui Lazar simbol al invierii de obste

Potrivit Sfintelor Evanghelii, Hristos va plange in fata mormantului lui Lazar. El va lacrima din mila pentru toata firea omeneasca, nu doar pentru Lazar, ci pentru intreaga fire omeneasca intrata in stricaciune. Va cere sa fie data la o parte piatra de la usa mormantului, ii va multumi Tatalui pentru minunea ce avea sa se intample si apoi il va chema pe Lazar afara. Acesta iese din mormant asa cum fusese ingropat: infasurat in giulgiu si cu mahrama pe fata.

Strigarea lui Hristos, cand il cheama pe Lazar din mormant, este vazuta ca un chip al chemarii din pamant a tuturor mortilor la invierea de obste, care va fi o chemare a tuturor la judecata finala. Parintele Dumitru Staniloae afirma ca un astfel de cuvant sau o astfel de putere trebuie sa fi folosit Dumnezeu Cuvantul si la crearea lumii. Dar atunci le-a creat pe toate pe rand, pe cand la invierea de obste va chema trupurile tuturor deodata la o noua viata. Trebuie observat ca in cazul lui Lazar biruinta asupra mortii nu a fost definitiva, deoarece la el a avut loc o reinsufletire a trupului sau pamantesc. Numai in Hristos moartea va fi pe deplin invinsa.

Invierea lui Lazar si Taina Pocaintei

Lazar s-a imbolnavit, a murit, dar a inviat pentru ca era prieten al lui Hristos. Deci, nimeni nu trebuie sa-si piarda nadejdea, chiar daca se afla in raul extrem. In ceea ce s-a intamplat cu Lazar, prin dezlegare, aflam ceea ce se implineste cu fiecare dintre noi cand este scapat din moartea sufleteasca. Prin pocainta omul devine viu. Dar aceasta nu ajunge, este nevoie si de dezlegarea pe care o da preotul, dupa cum a fost nevoie ca si Lazar sa fie dezlegat de Apostoli la porunca Mantuitorului.

Lazar episcop al Ciprului

Dupa omorarea arhidiaconului Stefan, Lazar impreuna cu surorile lui, au mers in insula Cipru. Era si el cautat pentru a fi omorat. Cand Pavel si Barnaba, aflati in prima lor calatorie misionara, au poposit in Cipru, l-au intalnit acolo si l-au hirotonit episcop al Ciprului. Traditia spune ca, dupa ce a fost inviat de Hristos, a mai trait 30 de ani, apoi a murit.

A fost ingropat in localitatea Larnaca din Cipru. Peste mormantul lui s-a zidit o bisericuta. Pe la 890, imparatul Leon Inteleptul a mutat moastele la Constantinopol. In schimbul sfintelor moaste, a oferit bani si mesteri care au ridicat, in Larnaca, biserica „Sfantului Lazar„, care se vede si astazi. In 1204, cand cruciatii au cucerit Constantinopolul, au dus in Occident moastele lui Lazar. Pastrate initial in Marsilia, au fost purtate apoi in alte locuri, incat astazi s-a pierdut urma lor. In anul 1972, in timpul lucrarilor de restaurare a bisericii „Sfantul Lazar” din Larnaca, s-a descoperit sub altar un sicriu din marmura cu un fragment din moastele sfantului. Pe sicriu scrie: „Lazar cel de a patra zi, prietenul lui Hristos”.

La fiecare pomenire a celor adormiti, Sfantul Lazar este chemat sa se roage pentru ei: „…pentru rugaciunile sfantului si dreptului Lazar cel inviat a patra zi din morti…”

Sa ne identificam cu Lazar

Parintele Alexander Schmemann ne atrage atentia ca toata saptamana a sasea a Postului Mare ne invita sa devenim martorii celor intamplate cu Lazar si sa ne identificam cu el. Astfel, luni ni se spune: „Astazi, umbland Hristos pe langa Iordan, I S-a aratat boala lui Lazar…”, marti: „Ieri si astazi a fost boala lui Lazar…”, miercuri: „Astazi, Lazar, murind, este ingropat si il jelesc surorile…”, joi: „Doua zile are astazi Lazar cel mort”, iar vineri: „Maine, Domnul vine sa ridice pe fratele cel mort al Martei si al Mariei”.

Dureros pentru noi este ca ne-am obisnuit cu moartea, atat de mult incat am ajuns sa o consideram fireasca. Nu mai suntem constienti de faptul ca omul nu a fost creat sa moara, ca moartea a fost inghitita de biruinta (1Cor. 15, 50-54). Invierea lui Lazar este invitatia sau chemarea de a iesi din moarte si a intra in Viata.

Adrian Cocosila – crestinortodox.ro

mai mult
PoeziePromovate

Păpuși de mai

Mihaela Popescu

Inger! Timpanul meu deviné in bronz
Si ma doare. Caci,
Nu-mi ajung zilele pamantului
Pentru à te inconjura.

Inger ! Miezul ochilor e deja din bronz
Si ma doare. Caci,
Nu te mai pot surprinde in imbratisari,
Sortite aurului stins din sclipirile tale.

Inger ! Degetele s-au impiedicat in bronz
Si ma doare. Caci,
Kilometrii pamantului calatoresc pururi
In ceruri.

Nu. Nu. Nu sufletul.
Nu DIN bronz !
Caci nu m-ar mai durea atata
Puterea asta
De-a te slavi.

”Papusi de mai”
(Mihaela Popescu)
2003

mai mult
Agenda culturalăPromovate

Programul Ședinței Cenaclului I. L. Caragiale din 22.04.2019

Cenaclu

Programul pentru ședința de cenaclu din 22.04.2019, orele 17.00
(Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești):

1. Revista presei culturale
2. Cel mai recent poem
3. Florin Manole – Un gând despre suflet
4. Coridoarele cuvintelor – Un poem de Ioan Vintilă Fintiș
5. TEODORU GHIONDEA – Note de lectură la „Craii de curtea – veche” de Mateiu Caragiale
5. Marian Zmaranda – Lectură sub microscop

 

mai mult
CronicăPromovate

Poezia de la Ploieşti la Bucureşti

57101682_1264423753698710_8316237921321484288_n

Adaos literar în „După- amiaza unui cântec”

Când martie își declină ultimele acorduri liniare, acordăm arcușul poetic nichitian pentru suprema valoare literară ploieşteană și ne îndreptăm câțiva dintre membrii Cenaclului I. L. Caragiale spre București. Onorăm invitația Televiziunii Link Press Tv de a împărtăși fragmente de viată și episoade poetice într-un regal de clipe metaforice dar și de atitudini vertebrale existențiale.

Ne intersectăm destinele în franjurii interogativi ai gazdelor noastre Ioana Banner, Traian Chiricuţă şi Valeriu Pavel Dan. Răspunsurile ploieştenilor (și buzoienilor, eu fiind din Buzău, de curând mutată în Ploiești) încarcă atmosfera de vibrație și de emoție…

Și poezia curge aidoma „Anotimpurilor” de Vivaldi…

Urmăriți emisiunea pe UPC, în Duminica Floriilor, pe 21.04.2019 de la ora 12:00, „Concert de Prânz” (canalul 803). O veți găsi și pe Youtube.

Puteți urmări emisiunea „Concert de prânz”, difuzată de televiziunea Link Press Tv pe UPC, canalul 803, la ora 12. O parte din membrii cenaclului I. L. Caragiale Ploiești formată din Hâncu Ana, Livia Dimulescu, Valentin Irimia, Ramona Müller vă urează Florii Fericite alături de una din florile Cenaclului nostru Lămâiţa Livia Dimulescu! Pentru catolici PAȘTE FERICIT ȘI CHRISTOS A ÎNVIAT!

(Ramona Muller)

mai mult
Neo-BabilonPromovate

Notre-Dame de Paris : après des heures de lutte, l’incendie a été maîtrisé par les pompiers

FRANCE-FIRE-NOTRE DAME

Le feu « est partiellement éteint, il reste des foyers résiduels », a expliqué le porte-parole des pompiers de Paris. Les deux tours de la cathédrale sont sauvées, mais les deux tiers de la toiture ont été ravagés. Le parquet de Paris a ouvert une enquête préliminaire pour « destruction involontaire par incendie ».

LES FAITS

  • Plusieurs centaines de pompiers sont intervenus lundi 15 et mardi 16 avril pour éteindre l’incendie qui a ravagé la cathédrale. Selon le porte-parole de Notre-Dame, l’incendie se serait déclaré aux alentours de 18 h 50.
  • Alors que le feu a pris dans les combles de la cathédrale, la flèche s’est effondrée sur elle-même. « Les deux tiers de la toiture de Notre-Dame ont été ravagés », a précisé le général Jean-Claude Gallet, commandant de la Brigade des sapeurs-pompiers de Paris.
  • Le président de la République, Emmanuel Macron, qui a reporté à mardi son allocution, a annoncé sur place le lancement d’une souscription nationale. « Nous rebâtirons Notre-Dame », a-t-il lancé.
  • Le parquet de Paris a ouvert une enquête préliminaire, confiée à la direction régionale de la police judiciaire, pour « destruction involontaire par incendie ».

(lemonde.fr)

mai mult
CreștinătatePromovate

Predica la Duminica Sfintei Maria Egipteanca

predica

Predica la Duminica Sfintei Maria Egipteanca – Doua convorbiri de taina

Traditia Bisericii ne indeamna sa ne amintim astazi de Sfanta Maria Egipteanca. Asa cum duminica trecuta ne-a pus in fata chipul unui mare Sfant si ascet, Ioan Scararul, si asa cum mai inainte ne pusese inainte chipul Sfantului Grigorie Palama, acum ne aduce in fata un chip de sfanta femeie nevoitoare, asceta, care a petrecut multi ani in pustie si s-a invrednicit de darul facerii de minuni.

Nu este prima femeie intrata in calendarul Bisericii noastre. De altfel, femeile au avut un rol important in istoria crestina, in istoria vestirii crestine, in istoria mantuirii. Daca n-ar fi decat sa pomenim de Maica Domnului, si apoi sa ne amintim de Sfintele Mironosite, care, inaintea altora, au aflat despre invierea Domnului si au fost cele dintai care au vestit-o, si inca ar fi foarte mult.

Cea dintai predica crestina, dupa Inviere, a fost rostita de mironosite. Acest lucru nu se scoate intotdeauna in evidenta, nu se observa. Se lasa in umbra. E drept ca a fost o predica foarte scurta, dar a fost predica, vestire: „Hristos a inviat!” Cand, ducandu-se la mormant, dimineata, au gasit mormantul gol, si au vorbit cu ingerii si chiar cu Iisus, s-au intors la ceilalti cu grabire si spaima, cu bucurie si cu nerabdare, sa le spuna ca „Hristos a inviat”.

Biserica ne intalneste astazi cu chipul Sfanta Maria Egipteanca, in aceasta perioada a anului – Postul cel Mare – tocmai pentru ca impreuna cu amintirea celorlalti mari nevoitori pe care i-am amintit mai sus, sa ne fie tuturor, femeilor mai ales, exemplu de asceza, de smerenie, exemplu de ravna spre mantuire. In acelasi timp, Evanghelia zilei de astazi, cu doua saptamani inainte, incepe sa ne pregateasca pentru „Saptamana patimilor” si pentru „Ziua invierii”. Daca ar fi sa-i dau un nume textului citit astazi, l-as numi: Doua convorbiri de taina ale Mantuitorului cu ucenicii Sai. Si veti vedea indata de ce.

Duminica trecuta, cand am vorbit despre Farisei (Matei 5, 7; Mc. 3, 13; Luca 6, 20 si urm.), ne aflam la inceputul misiunii Mantuitorului. Textul Evangheliei de astazi ne duce catre sfarsitul misiunii Sale. Intre textul de duminica trecuta si cel de astazi, trecusera trei ani.

Mantuitorul era in drum spre Ierusalim, pe ultimul Sau drum spre Ierusalim. Spre acel Ierusalim care la inceput il va primi cu „Osana”, si-i va da titlul de rege, si indata dupa aceea, doar la cateva zile, Il va supune patimilor si mortii.

Dar, deocamdata, e in drum spre Ierusalim. Numai El stia ce urma sa i se intample. Inainte de a porni la drum, la Capernaum statuse de vorba cu ucenicii, si cu toti ceilalti care-L mai urmau, si nu erau putini, si vorbise despre puritate, despre curatenia sufleteasca, dandu-le drept exemplu pe copii: „Cine primeste pe unul din acesti prunci in numele Meu, pe Mine ma primeste, si cine Ma primeste pe Mine, nu Ma primeste pe Mine, ci pe Cel care M-a trimis pe Mine” (Marcu 9, 37).

Ii placea sa vorbeasca de copii si sa-i dea exemplu de nevinovatie si de puritate. Coborand spre Ierusalim, in Iudeea, de cealalta parte de Iordan (Marcu 10, 1), a reluat discutia, avand probabil in fata si mai multi ascultatori si foarte multi copii, ca si cum acestia ar fi stiut ce spusese in Capernaum despre dansii. Veneau sa se atinga de El. Ucenicii ii dojeneau, dar El a rostit atunci cuvintele memorabile: „Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, ca a unora ca acestia este imparatia lui Dumnezeu”, celor maturi adaugandu-le: „Cine nu va primi imparatia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra intr-insa” (Marcu 10, 14-15).

Tot cu acest prilej le vorbise despre greutatea de a intra in imparatia cerurilor a bogatilor, care nu se leapada de bogatia lor, care nu stiu sa-si pregateasca comoara in ceruri (Marcu 10, 23), si avusese o scurta convorbire cu Petru (Marcu-10, 28-31). Eroii Evangheliei de astazi sunt doi dintre apostoli: Iacob si Ioan, desi de fata erau toti cei doisprezece (Marcu 10, 32). De altfel, acestia si Petru, cu care tocmai incheiase o convorbire in doi, sunt cei trei apostoli care au fost cei mai apropiati de Mantuitorul. Amintiti-va: pe ei ii lua inauntru cand facea vreo minune deosebita, o inviere din morti; pe ei i-a luat cu Sine pe muntele Taborului la Schimbarea la Fata.

Dar sa ne oprim mai intai la convorbirea, care nu este inca o convorbire de taina, cu Petru. Mantuitorul tocmai terminase convorbirea cu tanarul bogat si spusese ca foarte cu anevoie vor intra bogatii in imparatia cerurilor. „Mai lesne este sa treaca o camila prin urechile acului, decat bogatului sa intre in imparatia lui Dumnezeu”. Evanghelistul Marcu noteaza reactia ascultatorilor: „Iara ei s-au ingrozit si mai mult si graiau intre dansii: Cine poate sa se mantuiasca?” Mantuitorul a raspuns: „Aceasta e cu neputinta la oameni, dar nu la Dumnezeu, caci la Dumnezeu toate sunt cu putinta” (Marcu, 10, 26).

Precum vedem, Mantuitorul a apelat si de data aceasta, ca si alta data, la un raspuns care se potriveste tuturor intrebarilor „grele”. Acest raspuns e „cheie universala”. Daca ai aceasta perspectiva, daca te plasezi pe aceasta convingere, toate intrebarile au raspuns, chiar daca raspunsul e foarte general. Generalul acopera aici, si in cazuri similare, particularul.

Ceilalti vor fi inteles sau nu, nu stim, dar Petru a dorit explicatii suplimentare si chiar legate de el si de ceilalti ucenici. Nu ca ar fi avut bogatii, dar se va fi gandit la soarta tuturor celor carea aveau cate ceva. Petru L-a intrebat: „Iata, noi am lasat toate si Ti-am urmat Tie”, ca si cum ar fi vrut sa intrebe: Cu noi ce se va intampla! E adevarat insa ca spusele lui Petru nu au forma unei intrebari. Sunt mai degraba o nedumerire, poate chiar o profunda curiozitate.

Mantuitorul l-a asigurat atunci sa nu aiba nici o grija, ca toti cei care si-au lasat case, parinti, tarina, pentru El si pentru Evanghelie, vor fi rasplatiti insutit si in viata aceasta, si in viata vesnica, dar a incheiat cu o sentinta enigmatica, si aceasta sentinta face de fapt legatura intre convorbirea lui Petru si convorbirea cu ceilalti doi, Iacob si Ioan, care fac subiectul propriu-zis al Evangheliei care s-a citit astazi.

Iata aceasta sentinta: „Multi insa din cei dantai vor fi pe urma, si cei de pe urma vor fi intai”. Sentinta e evident paradoxala, logic chiar de aparenta absurda. Ar fi avut nevoie de o lunga talcuire, mai ales pentru ascultatorii simpli din auditoriul lui lisus. Rezultatul a fost ca intr-adevar „i-a inspaimantat si i-a infricosat” (Marcu 10, 32). Dar Mantuitorul prevazuse si pregatise prin acestea o a doua convorbire. Profetic. Caci sentinta aceasta de aparenta paradoxala si enigmatica-se va explica foarte bine prin ceea ce va urma.

Fiind in drum spre Ierusalim, Mantuitorul i-a luat de-o parte pe ucenicii Sai, i-a desprins din multime si a avut cu ei prima convorbire de taina. Le-a spus: Fiti atenti! Ne suim spre Ierusalim. Acolo se vor intampla lucruri cumplite. „Fiul Omului va fi dat capeteniilor, preotilor si carturarilor, si-L vor osandi la moarte, si-L vor da paganilor, si-L vor batjocori, si-L vor bate, si-L vor scuipa, si-L vor omora, dar a treia zi va invia”.

E foarte greu de stiut – si aceasta e una din enigmele intamplarii – cum anume vor fi reactionat apostolii la aceasta anuntare a patimilor. In ordine cronologica este cea de-a treia prevestire, in decursul propovaduirii Mantuitorului. Cum vor fi reactionat ei? Din textul Evangheliei si din toate celelalte Evanghelii care povestesc momentul, se pare ca apostolii n-au prea fost sensibili nici la aceasta a treia anuntare a patimilor. N-au inteles prea bine despre ce putea fi vorba. Aceasta ne obliga sa gandim ca chiar apostolii, chiar cei care L-au urmat trei ani, si L-au ascultat, si au vazut minunile pe care Le-a facut, nici ei nu intelegeau prea bine misiunea Mantuitorului.

Nu descifrau tot sensul intruparii Lui si rostul tuturor faptelor si invataturilor Lui. Asteptau poate ceva, ca o incheiere spectaculoasa, ceea ce nu era o intuitie inexacta, dar ca aceasta ar fi putut fi patima, scuipare, condamnare la moarte, pana la aceasta nu mergeau. Ei asteptau surpriza unei glorii, cum o vor si proclama cei care il vor primi chiar in drumul acesta, spre Ierusalim, proclamandu-L rege. Si apostolii nu vor fi printre cei carora nu le va surade epilogul.

De aceea nu au parut a intelege vestirea patimilor. Evanghelistii redau exact aceasta incapacitate, aceasta opacitate a lor. E foarte interesant ca autorii Evangheliilor nu fac din apostoli niste eroi, cum ar face scriitorii de biografii care, indata ce-si aleg un erou, il arata plin de calitati, de la inceput pana la urma. Ei bine, evanghelistii nu fac acest lucru. Ei ii prezinta pe apostoli asa cum erau: cu slabiciuni, cu incapacitati, cu opacitati, cu neputinte intelectuale. Erau de altfel niste oameni alesi dintre pescari, oameni simpli.

Am putea spune, in lumina Fericirilor, ca erau niste „saraci cu duhul”. Vor deveni „bogati cu duhul” abia mai tarziu, in momentul in care va cobora asupra lor Sf. Duh, si atunci se vor transforma dintr-o data. Din oameni obisnuiti vor deveni intelepti, vor putea vorbi limbi diferite, vor deveni dintr-o data filosofi si teologi. Din gura si din pana lor vor iesi cuvinte care, alta data, cu putin inainte, nimeni nu s-ar fi gandit ca pot sa iasa.

Ca erau acum asa, neajutorati si simpli la minte, o dovedeste tocmai ceea ce s-a intamplat cu ei in acest moment al vestirii patimilor. Au ramas opaci, ca niste ferestre de scandura. N-au retinut mare lucru din ceea ce Le-a spus Mantuitorul: ca va patimi, ca va fi dat in mainile carturarilor, ale demnitarilor, ale autoritatilor, ale paganilor, adica ale romanilor, ca va fi scuipat, ca va fi batjocorit. N-au priceput nimic. Poate ca auzind ca va invia, isi vor fi inchipuit ca totul se va termina cu bine, dar nici macar la inviere nu s-au gandit cum trebuie. Le-a fost de ajuns ca totul se va sfarsi in chip fericit. Nici nu se putea altfel. Doar Il vazusera facand minuni. II vazusera inviind oameni din morti. II vazusera dand vedere unuia care n-o avusese niciodata. Facuse in fata lor minuni pe care nimeni nu le-ar fi putut face! Si cum adica? Nu va fi in stare sa se apere pe Sine? Va fi. De altfel chiar El spusese ca totul se va termina cu bine.

Patimile, invierea, nu vor fi fost decat moduri metaforice ale unor intamplari, poate suparatoare dar scurte, urmate de un triumf. Nu si le puteau imagina altfel. Nu si le puteau imagina asa cum urmau sa fie.

Nu trebuie sa le facem o vina din aceasta. Ei credeau in Iisus, il credeau in stare de orice. Si, in afara de toate, ei asteptau cu nerabdare o victorie pamanteasca a Mantuitorului. Nu trebuie, asadar, sa ne miram prea mult ca apostolii n-au inteles intreaga teologie a prezentei Mantuitorului, ca Fiu al lui Dumnezeu, pe pamant. N-au fost in stare s-o inteleaga altii, mai destepti, mai educati, doctori in Lege, mai bine pregatiti teoretic decat ei! N-au fost in stare sa inteleaga prezenta si misiunea Lui marii rabini, marii interpreti, marii exegeti ai Scripturii Vechiului Testament, aceia carora nu le scapa sensul nici unei virgule, nici valoarea unui singur cuvant, a unui singur rand din Scriptura! N-au fost in stare sa inteleaga cei care se ocupasera toata viata numai cu aceasta! N-au inteles ca El era Mesia. De aceea Mantuitorul precizeaza ca va fi dat si in mainile carturarilor.

El va pronunta astfel o judecata aspra asupra lor, anume aceea ca n-au fost in stare, ei care trebuiau sa fie in stare, sa inteleaga si sa talcuiasca bine semnele venirii lui Mesia. Trebuiau sa stie cum urma sa arate El, sub ce chip va veni si ce urma sa I se intample pe pamant. Ei ar fi trebuit sa-L recunoasca, Il aveau descris in profeti, in toate amanuntele, cu toate detaliile privind neamul, locul nasterii, minunile etc.

Carturarii vor fi crezut, probabil, ca va veni sub chipul unui mare biruitor, sub chipul unui mare imparat, sub chipul unui mare eliberator de sub jugul romanilor. L-au asteptat ca pe un eliberator politic, foarte omenesc. Exegeza lor era politizanta si ingust nationalista, egoista, provinciala. Departe de universalismul in care il vazusera profetii, ca pe un eliberator spiritual pentru intreaga Oikumene, nu doar pentru Israel.

Israel era instrumentul si urma sa devina simbolul intregului popor al lui Dumnezeu. Cum a si devenit. Toti crestinii folosesc, fara retinere, cuvantul „Israel” din toate textele sfinte, pentru ca nimeni n-ar nici o indoiala ca el inseamna Oikumene, poporul lui Dumnezeu de pretutindeni, toata lumea. Toti zicem: „slava poporului Tau Israel”, dar cine se gandeste la Israelul limitat la un singur popor? Noi toti suntem Israelul lui Dumnezeu. Iisus a reinnoit Legamantul cel vechi facut cu Israel ca popor. L-a reinnoit cu noul Israel, cu tot poporul lui Dumnezeu. „Israel” in gandirea crestina e o metafora pentru „lume”.

Carturarii vremii aceleia, insa, n-au stiut sa-si talcuiasca Scripturile mesianice asa cum trebuia. Daca ar fi stiut sa le talcuiasca, ar fi trebuit sa vada in Iisus pe Mesia cel promis.

Mai de neexplicat e faptul ca nu L-au recunoscut nici dupa Patimi. Am sa-mi ingadui sa va citesc cateva versete din profetul Isaia, care a trait cu cinci sute de ani inaintea Mantuitorului, dar care, in chip profetic, i-a facut portretul. Si se stie precis ca textul exista cu cinci sute de ani inaintea Nasterii Domnului. O stiu toti evreii. Sa vedeti ce portret extraordinar, pe care carturarii iudei il stiau pe de rost, dar nu s-au priceput sa-l aplice la Iisus:

„Cine va crede ceea ce noi am auzit si „bratul Domnului cui se va descoperi? Crescut-a inaintea Lui ca o odrasla si ca o radacina in pamant uscat. Nu avea nici chip, nici frumusete, ca sa ne uitam la El, si nici infatisare, ca sa ne fie drag. Dispretuit, era cei din urma dintre oameni; om al durerilor si cunoscator al suferintei, unul inaintea caruia sa-ti acoperi fata; dispretuit si nebagat in seama. Dar el a luat asupra-Si durerile noastre. S-a impovarat. Si noi il socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu. Dar El fusese strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat. Toti umblam rataciti ca niste oi, fiecare pe calea noastra si Domnul a facut sa cada asupra Lui faradelegile noastre ale tuturor.

Chinuit a fost, dar S-a supus si nu Si-a deschis gura Sa. Ca un miel spre junghiere. S-a adus si ca o oaie fara de glas inaintea celor ce o tund, asa nu si-a deschis gura Sa. intru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat si neamul Lui cine-L va spune? Ca s-a luat de pe pamant viata Lui. Pentru faradelegile poporului Meu a fost adus spre moarte. Mormantul lui a fost pus langa cei faradelege si cu cei facatori de rele, cu toate ca nu savarsise nici o nedreptate si nici o inselaciune nu fusese in gura Lui. Dar a fost voia Domnului sa-L zdrobeasca prin suferinta. Si fiindca si-a dat viata ca jertfa pentru pacat, va vedea pe urmasii Sai, isi va lungi viata si lucrul Domnului in mana Lui va propasi” (Isaia 53, 1-10).

Iata o descriere ca si cum L-am vedea. Ca si cum Isaia L-a vazut. Si L-a vazut, cu ochii sai profetici. Este o foarte exacta descriere a Saptamanii patimilor, a rastignirii cu cei faradelege, intre talhari, si, in acelasi timp, explicatia sensului jertfei Lui de bunavoie pentru pacatele oamenilor. Aici este temeiul teologiei mantuirii prin jertfa lui Hristos, si intreaga teologie a intruparii e redusa aici !a esenta ei. Fara aceasta, teologia crestina n-ar fi stiut sa patrunda sensul adanc al intruparii care este departe, cu totul departe de „teologia” politica a carturarilor din vremea aceea. Nu e de mirare ca si unii dintre apostoli, si multi din cei care il urmau si il credeau pe Iisus Mesia, il vedeau adesea in lumina talcuirii carturarilor. Carturarii insisi au inteles insa repede ca nu este El omul lor! Nu era Mesia cel asteptat de ei. Au fost siguri ca Iisus nu putea fi „eliberatorul politic”. L-au simtit bine, in privinta aceasta.

Asadar, daca nici cei mai invatati carturari ai vremii n-au inteles cum trebuia sa fie Mesia si ce urma El sa faca, nu e de mirare ca nici Apostolii n-au reusit sa inteleaga totul de la inceput. Nici chiar Petru. Si El se va lepada de Iisus, tocmai cand’ar fi avut motivele cele mai puternice sa-L recunoasca, dupa descrierea lui Isaia! N-a inteles nici proorocirea Invierii. De altfel Invierea va fi un fapt atat de extraordinar, incat ei nici n-au putut-o gandi.

Si-acum sa urmarim intamplarile de pe drumul Ierusalimului. Asadar, Iisus le vestise Patimile. Ce credeti ca s-a putut intampla atunci? Nu Patimile le-au retinut atentia: l-au incalzit cuvintele despre inviere, pe care au interpretat-o metaforic ca pe o biruinta finala, care urma sa-L faca imparat. Fiindca le era imposibil sa gandeasca invierea ca inviere reala, in cazul acesta au fost in stare sa o gandeasca metaforic, desi altfel erau impenetrabili la metafore.

In sfarsit! Dupa aceasta convorbire de taina despre suferinta care il astepta, doi dintre apostoli, Iacob si Ioan, dintre cei mai apropiati, dintre cei mai iubiti, s-au apropiat de El si, ca niste copii, i-au zis: „Doamne, poti sa ne fagaduiesti ca ne vei da ce-Ti vom cere?” Copilareste. Asa cum cer copiii: „Tata, imi dai ce-ti cer? Spune da”. Tot asa au facut ei cu Mantuitorul. Mantuitorul i-a intrebat: „Ce voiti sa va fac?” – „Da-ne ca sa sedem unul de-a dreapta Ta si altul de-a stanga Ta, in slava Ta”.

Imaginati-va: ce nepotrivire intre ceea ce le spusese Mantuitorul, ca va patimi, ca va fi dat in mainile mai; marilor, scuipat, batjocorit, omorat, iar ei s-au gandit tocmai atunci sa-i ceara demnitati. Ar veni cam asa: unul sa fie prim-ministru, altul viceprim-ministru! Vor fi fost intre ei presupuneri ca Mantuitorul, intrand acum in Ierusalim, se va proclama rege, si va avea nevoie de demnitari in jurul Sau. Au vrut sa li se rezerve cu anticipatie sa fie unul de-a dreapta si altul de-a stanga. Conveneau chiar sa nu se bata pentru primul loc, cel de-a dreapta. Acceptau fiecare pe oricare din cele doua!

Mantuitorul le-a replicat: „Nu stiti ce cereti”. Ca si cum le-ar fi spus: „Vai de capul vostru! Sunteti ca niste copii. Eu va spun una, si voi imi spuneti cu totul si cu totul altceva. N-ati priceput absolut nimic”. Si le-a mai zis: „Puteti oare sa beti paharul care-L beau Eu, si sa va botezati cu botezul cu care ma botez Eu?” Era vorba de paharul Patimilor si botezul mortii. Se vor fi gandit bine cei doi cand au raspuns: „Putem”? In orice caz, asa au raspuns, si raspunsul lor a fost frumos. De ce? Fiindca dincolo de marea lor naivitate, intr-o clipa s-au declarat de acord sa participe la orice I s-ar intampla lui Iisus. Dincolo de ambitiile lor omenesti, totusi erau gata sa patimeasca si ei, ceea ce urma sa patimeasca Iisus. Ca era doar o declaratie in necunostinta de cauza, un entuziasm asemanator cu cel al lui Petru, care promisese ca nu se va lepada in veac de Iisus, si se lepadase de trei ori, in fata unui slujitor al puterii care nu era nici macar o capetenie, se poate. Dar Mantuitorul a fost placut impresionat de raspunsul lor. Si le-a facut atunci o profetie: „Paharul pe care il beau Eu, il veti bea, si cu botezul cu care ma voi boteza Eu, va veti boteza. Dar a sedea de-a dreapta Mea sau de-a stanga Mea, nu este al Meu a da, ci acelora pentru care s-a gatit” (Marcu 10, 38-40).

N-a putut sa se intinda cu ei la vorba, sa le spuna: „Oameni buni, eu nu urmaresc o imparatie pamanteasca, nu urmaresc sa devin rege al lui Israel. Nu va amagiti unul pe altul. Eu nu urmaresc asa ceva. Nu voi aseza dintre voi demnitari in vreun regat pamantesc. Nu voi intemeia asa ceva. Locurile voastre se vor ran-dui in alta parte, „dincolo”. Le va spune alta data: „Veti sta pe 12 scaune si veti judeca cele 12 semintii ale lui Israel”. Acum insa, Mantuitorul n-a socotit sa le spuna mai mult, si le-a dat doar a intelege ca despre aceasta vor fi invatati mai tarziu.

Trebuie sa remarcam aceasta opozitie teribila intre ceea ce le spusese Mantuitorul despre Sine, si intre ceea ce gandeau ei. Gandeau foarte, foarte omeneste. Cine stie? Poate ca fiecare dintre noi am fi fost tentati, gandindu-ne la victoria Mantuitorului, sa cerem ca si cei doi, demnitati, pentru ca unul din instinctele primordiale ale omului, cu care are de luptat, este duhul stapanirii, de care se vorbeste asa de frumos in rugaciunile Bisericii. Sa ne amintim de rugaciunea Sfantului Efrem Sirul. Toti avem tendinta de a ajunge mari, de a stapani, de a fi mai mari peste altii, de a conduce, de a comanda. Ne bantuie duhul stapanirii, duhul stapanirii de oameni! Sa-i stapanim pe ceilalti, pe fratii nostri, in loc sa fim frati cu ei! Mantuitorul a sesizat acest „duh rau” care se strecurase in cei doi. A prins prilejul deci ca sa-i cheme la a doua convorbire de taina. I-a chemat pe Apostoli mai aproape de Sine si s-a adresat tuturor, nu numai celor doi solicitanti de marire. E adevarat ca cu cei doi fusese bland si nu generalizase, nu trecuse la concluzii care sa-i mahneasca. Ba chiar s-a prefacut ca n-a inteles bine ce vor.

S-a prefacut a crede ca ei au cerut cele doua locuri „in slava Sa”, adica dincolo, de aceea le-a spus ca acolo Tatal randuieste locurile. Dar fiindca toti au asistat la convorbire, si chiar „s-au maniat pe lacov si pe loan” (v. 41) ca se inghesuiau in fata, s-a hotarat sa le dea celor doi si tuturor celorlalti o lectie, rostind in incheiere inca una din acele sentinte ce vor constitui pilonii invataturii sale si mostenirea Sa cea mai pretioasa.

Le va fi zis: „Voi sunteti cam inflacarati. Sunteti cam nestapaniti”. De altfel asa si erau, mai ales cei doi, Iacov si loan, fiii lui Zevedei, numiti Voanerghes, fiii tunetului, pentru impetuozitatea lor (Marcu 3, 17). Iata, nu cu mult inainte trecusera printr-un sat. Cerusera ospitalitate. Satul era insa de samarineni si samarinenii nu se aveau bine cu iudeii. Se respingeau. Nu mancau din acelasi vas, nu dormeau unii cu altii. Samarinenii nu L-au primit pe Mantuitorul si nici pe ucenici, si atunci acestia doi, Iacov si loan, au spus: „Doamne, voiesti sa zicem sa se pogoare foc din cer si sa-i mistuie, cum a facut si Ilie?” De fapt il imbiau pe Mantuitorul la aceasta razbunare, caci la chemarea lor, stiau ei, nu s-ar fi coborat nici un foc din cer! Mantuitorul „i-a certat”, spunandu-le un cuvant greu: „Nu stiti ai carui Duh sunteti! Caci Fiul Omului a venit nu ca sa piarda sufletele oamenilor, ci ca sa le mantuiasca” (Luca 9, 54-56). Hotararea Sa a fost mai simpla: s-a dus in alt sat! Cei doi inca nu aveau caldura, echilibrul, bunatatea sufleteasca catre care ii va invata, ii va educa Sf. Duh care se va pogora peste ei, si-i va transforma radical.

Asadar, dupa ce i-a lamurit pe cei doi cu privire la cererea lor – cine stie cat vor fi inteles! – Mantuitorul i-a adunat din nou pe toti apostolii si le-a spus: „Stiti ca cei ce se socotesc parinti ai popoarelor, domnesc peste ele, si cei mai mari ai lor le stapanesc, intre voi insa, sa nu fie asa, ci cel care voieste sa fie mai mare intre voi, sa fie sluga”. Si continua: „Caci si Fiul Omului n-a venit ca sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-si dea viata rascumparare pentru multi” (Marcu 10,42-45).

O rasturnare radicala fata de ceea ce cerusera cei doi. Ei cerusera sa stapaneasca, El le cerea sa slujeasca. O lectie grea, care intorcea totul pe dos.

Recunoastem in cuvintele lui Iisus, mai intai, ecoul cuvintelor lui Isaia: „Pentru faradelegile poporului Meu a fost dus spre moarte”, spusese Domnul prin gura lui Isaia. Iar lisus spunea acum: „Fiul Omului a venit sa-si dea viata rascumparare pentru multi”. Legatura e vizibila. Corespondenta e perfecta. Iata doctrina rascumpararii confirmata personal de Mantuitorul.

El le-a oferit ucenicilor, si prin ei si noua, exemplul Sau. A proclamat slujirea ca lege fundamentala crestina, ca semn al crestinismului adevarat, ca legitima coborare din El. Nu stapanirea oamenilor, ci slujirea lor. Aceasta a adus lisus din tezaurul de principii al Sfintei Treimi. De dincolo. Nu stapanirea omului de catre om aduce pace si intelegere. Nu poate fi pace si intelegere in lume, decat daca oamenii se slujesc unii pe altii, ca fratii. Acela e mai mare, care slujeste cel mai mult. Cel care se pune in slujba celorlalti: cu cuvantul, cu invatatura, cu fapta, cu orice.

O parabola spune ca in imparatia Cerurilor nici nu se intra singur. Se zice ca un tanar urcase o scara lunga de la pamant la cer si, cand a ajuns acolo a batut la usa Raiului. „Cine e acolo?”, a intrebat o voce dulce de dincolo. „Eu”, raspunse tanarul cu voce tare, increzator in sine si in performanta sa. „Cu cine esti?”, l-a intrebat din nou vocea dinlauntru. „Cu nimeni. Sunt singur. Deschideti-mi, va rog”. „Imi pare foarte rau”, raspunse ingerul care pazea usa, caci el era interlocutorul dinlauntru. „Nu-ti pot deschide, pentru ca avem porunca sa nu deschidem celor ce vin aici singuri, fara sa aduca pe cineva cu ei, carora le-au salvat sufletele”. Si tanarul a trebuit sa coboare din nou pe pamant. Acum stia ce are de facut.

Parabola are bune temeiuri biblice. Se scrie in Epistola Sfantului Iacov: „Fratilor, de se va rataci cineva din voi de la adevar, si-I va intoarce cineva, sa stie acela, ca cel ce a intors pe pacatos de Ia calea lui gresita, a mantuit suflet de la moarte si a acoperit multime de pacate” (Iacov, 5, 19-20).

Evident, intoarcerea de la „calea gresita” nu e aceea inteleasa de unii sectanti care o interpreteaza ca schimbare a religiei, a confesiunii, trecere la secta lor. E si aceasta o interpretare rastalmacita. Adevarata intoarcere e cea de la pacat la virtute, din cadrul Bisericii cea „una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca”.

O alta parabola care ilustreaza ideea slujirii e aceea a Mainilor Frumoase. Tinerele fete ar trebui s-o asculte mai cu atentie. Singura preocupare a trei fete la varsta adolescentei era cum sa aiba maini frumoase. Foloseau cele mai scumpe creme si lotiuni si-si pierdeau vreme si bani cu ingrijirea mainilor. Intr-o zi, cand cele trei fete iesisera la plimbare si se odihneau intr-un parc, de unde pornea un drum in urcus, li s-a alaturat o alta fata, cam la varsta maritisului. Aceasta asculta conversatia lor despre marea preocupare ce o aveau de a-si pastra mainile cat mai frumoase si, instinctiv, si-a privit propriile maini. Erau cam butucanoase, cu bataturi din cauza muncii, cu unghiile nu tocmai ingrijite, si nu vopsite si lungi precum erau ale celor trei adolescente. S-au uitat si acestea la mainile ei si au ras.

In momentul acela a aparut in fata lor o batranica, nu prea elegant imbracata, obosita. Le-a rugat pe fete s-o ajute sa urce dealul, mai ales ca avea si o sacosa destul de grea in mana. Cele trei gratii au strambat din nas, s-au uitat la mainile lor si nici nu s-au gandit sa se miste din loc. Cealalta s-a repezit de indata, i-a luat sacosa si a ajutat-o sa urce dealul. Cand au ajuns sus, fata cu mainile urate si batranica s-au oprit si, dintr-odata, prefacuta in inger, batranica a luat mainile fetei intr-ale sale, si i-a spus: Fata mea, cele mai frumoase maini sunt cele care ajuta pe altii! Si cine n-ar fi de acord cu aceasta? Inutilitatea mainilor frumoase le fac adesea sa fie urate. Mainile care nu stiu sau nu vor sa gateasca, sa spele, sa coase, sa mature, sa lucreze cu sarg pentru a-si castiga painea zilnica, nu prea sunt maini iubite, nici in familii, nici in societate. Se pot uneori bucura de admiratia unor ocazionali, dar o astfel de admiratie e in fond, discret, si o insulta. Evident, avem in vedere excesul si nu ingrijirea corecta care sta bine oricaror maini, caci ingrijirea corecta nu le scoate din categoria mainilor slujitoare, a mainilor gata de sacrificiu si daruire.

Cineva zicea: atata vreme cat am doua maini, nu ma tem de nimic si nu ma sperie viata! Iata adevaratul rost al mainilor! Intram odata in Bucuresti si la o rascruce foarte aglomerata, pe o strada foarte larga, se oprisera tot felul de masini, mici si mari, camioane si buldozere, desi semnalul era pe verde. Si nimeni nu claxona nervos, cum se intampla de obicei in astfel de imprejurari. Ce se intamplase? Un ofiter de aviatie conducea incet o batranica, tinand-o de brat, ca s-o treaca strada. Nu era o doamna de vreo casa mare. Se vedea dupa imbracaminte. Dupa ce a trecut-o, batranica a ramas pe loc, s-a intors spre el si l-a binecuvantat, si a facut mereu asa, pana cand ofiterul a trecut strada inapoi, asteptat cu respect de toate masinile. Sunt sigur ca toti cei care au vazut scena, au trait, cu emotie, un mare moment de smerenie si admiratie! Cati facem asa?

Daca pe oameni ii emotioneaza astfel de comportari, cum sa nu-L emotioneze pe Dumnezeu? Si daca ne aducem acum aminte de cel care a fost refuzat in Rai pentru ca se prezentase singur, iata in aceste doua povestiri din urma exemple de prezentare cu insotitori. Caci nu numai intoarcerea unui pacatos la credinta adevarata ne asigura insotitori, ci si slujirea aproapelui care ne aduce binecuvantari. Cel singur a fost refuzat si pentru ca desi nu va fi fost rau, daca a ajuns pana acolo, va fi fost egoist si indiferent fata de altii.

Numai peste cateva zile de la intamplarea povestita de Evanghelia de azi, Iisus insusi va da apostolilor un exemplu extraordinar, printr-o fapta neasteptata, care aplica principiul pe care il proclamase. La Cina cea de Taina, se va scula de la masa, se va incinge cu un servet si va trece pe la fiecare apostol si le va spala picioarele. Petru, un alt impulsiv ca si fiii tunetului, a incercat sa reziste. Dascalul lor facea gesturi din ce in ce mai ciudate, din ce in ce mai greu de inteles de mintile lor simple.

Inca o data se dovedea cat de greu intelegeau principiile si sentintele invatatorului. Le vorbise de slujire. Si repetase invatatura si la Cina cea de Taina (Luca 22, 25-27). Acum trecea chiar la o proba practica. Petru n-a inteles. S-a ales cu o mustrare de care nu va fi fost prea bucuros: „Ceea ce fac Eu, tu nu stii acum, dar dupa aceasta vei pricepe”. Si i-a mai spus, speriindu-l: „De nu te voi spala, n-ai parte de Mine” (Ioan 13, 7-8). E de presupus ca nici ceilalti n-au inteles, dar Petru s-a repezit inaintea tuturor cu protestul. I-a scutit pe ceilalti de o amenintare asemanatoare!

Iisus a vrut sa spuna prin fapta, lor si noua, ca toti cei care se prevaleaza de numele Sau, care vin in numele Sau, trebuie sa faca precum a facut El. Petru a inteles si a spus: „Doamne, daca e vorba de asa, atunci (spala-mi) si mainile si picioarele si capul”. Nu va fi inteles sensul spalarii, dar a inteles ca trebuia sa se supuna. Ca asa se cadea. Asa s-a proclamat in locul duhului stapanirii, duhul smereniei, duhul fratiei, pentru ca numai asa se poate instaura in sufletele oamenilor, in relatiile dintre oameni, liniste, fratietate.

Acestea sunt cele doua convorbiri de taina. Le-am numit de taina, nu pentru ca ar fi fost secrete, ci pentru ca au dezvaluit tainele propovaduirii si misiunii lui Iisus in lume: jertfa Sa pentru rascumpararea lumii. Au fost de fata apostolii si, in jur, toata multimea care-L urma pe Iisus spre Ierusalim. A pornit spre Ierusalim cu sufletul intristat. intristat pentru cele ce aveau sa se intample. Pentru ca era Dumnezeu, dar si om. Traia ca om toate suferintele, asa cum va trai realmente toate durerile, toate impunsaturile, toate loviturile, rastignirea si moartea. A plecat spre Ierusalim trist si, intr-un fel, a plecat spre Ierusalim singur. Cei care Il inconjurau, chiar apostolii de langa El, erau si nu erau cu El, fiindca nu-L intelegeau. Tot asa cum nu-L vor intelege nici in duminica viitoare, cand il vor primi in Ierusalim si vor striga: „Osana, Fiul lui David”, primindu-L ca pe un rege pamantesc. Fiindca daca El i-a invatat pe altii sa se lepede de „duhul stapanirii”, El cel dintai a dat exemplu, venind nu ca un stapan, ci ca un slujitor.

Aceasta este marea taina a lui Dumnezeu. A venit sa patimeasca rastignire si moarte pentru pacatele noastre. Este marea taina a lui Dumnezeu cu lumea. Aceasta mare taina isi va gasi dezlegarea in momentul invierii, atunci cand viata va birui moartea. Iisus va da, in cele din urma, sens limpede venirii Lui din lumea de dincolo, printre oameni, va da sens si intregului proces al vietii si al activitatii Sale in cei trei ani si jumatate cat a petrecut pe pamant.

Evanghelistii, scriind despre acestea, ne fac si pe noi partasi la aceste doua convorbiri de taina, invitandu-ne, in primul rand prin cea dintai, sa fim deschisi pentru ceea ce urmeaza pana in momentul invierii, sa urmarim altfel decat contemporanii Lui evenimentele, ca unii care stim, si ca unii care intelegem ceea ce se petrece si, in al doilea rand, sa ne socotim partasi la cea de-a doua convorbire de taina cu privire la „duhul stapanirii”, din care sa retinem acest cuvant extraordinar al Mantuitorului: „Intre voi sa nu fie asa; ci cel ce voieste sa fie mai mare intre voi, sa fie slujitorul vostru, iar cel ce voieste sa fie intaiul intre voi, sa fie rob tuturor”. Precum a fost El!

IPS Antonie Plamadeala

Talcuri noi la texte vechi, Editura Sophia

mai mult
PromovateRepere

De la pușcăriașul Petre Țuțea

Tutea

„Treisprezece ani de închisoare…

Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu țin minte anul… Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani.

Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase…

Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi. M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastră, dom’le? — N-am vorbit, dom’le. — Cum n-ai vorbit? — Păi împotriva voastră vorbeşte tot poporul român. Ce să mai adaug eu? Azi mi-au dat 20 de ani muncă silnică fără motive. Mi s-a prezentat sentinţa de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?!

„La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs” Am fost solicitat, în închisoare, să scriu pentru revista „Glasul patriei”, ca şi Nichifor Crainic. Mi s-a părut ciudat să fii arestat şi să scrii, să meditezi. Adică să spui: vă mulţumesc că m-aţi arestat! Asta era o porcărie nemaipomenită, să obligi un deţinut să scrie. El poate să-şi scrie memoriile, dar nu pentru tine, ăla care-l persecuţi…

Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de ţăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Azi toţi din generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte.

Eu nu ştiu dacă vom fi apreciaţi pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.”

(Petre Țuțea)

mai mult
CronicăPromovate

Cronică literară, Cenaclul Literar I.L. Caragiale, 8.04.2019

Cenaclu

Începutul lunii aprilie ne înflorește sufletele cu după-amiezi culturale binecuvântate. În ambientul primitor al Filarmonicii Paul Constantinescu, Cenaclul I. L. Caragiale își primește membrii, invitații și prietenii pentru descifrarea tainelor literare.

Președintele cenaclului, Ioan Vintilă Fintiş urează „Bun venit!” oaspeților Liliana Popa, critic de artă și coordonator al Cenaclului literar „Poeții Cetății” (București), poetului Emanoil Toma, poetului Nicolae Ioan Dragu, lui Cornel Chitic și scriitorului Teodoru Ghiondea. Ne sintetizează Revista Presei, ce include articole din „România Literară”, „Argeșul” și „Cafeneaua Literară”.

„Cronica unui film” ne este prezentată de Mihai Ioachimescu. „Revenge” este invitația pe care o primim cu căldură deoarece Anthony Quinn „respiră și transpiră talent”, iar distribuția și scenariul de excepție recomandă filmul în topul cinematicii contemporane.

La rubrica „Cel mai recent poem” iau cuvântul numeroși membri și invitați ai Cenaclului.

Liliana Popa concretizează rolul artei în orice formă de manifestare a ei: pictură, teatru, poezie etc. Actorul joacă în fiecare seară altfel, iar dacă în teatru arta nu rezidă în timp ca nemurire, „poezia rămâne”. Exemplifică elocvent poezia lui Corin Culcea, vechi membru al cenaclului. Însă structura compoziției lirice ca funcție supremă și redutabilă a textului rezidă în motivul schematic al Mariei Udrea, care a asumat titlurile poemelor lui Culcea într-un singur poem. Din liliputana, dar vasta „Antologie lirică” ne recită Emanoil Toma, un „scriitor de lux”. Doamna Maria Bem ne recită „ Cum sunt eu prin ochii tăi” , iar prietena dumneaei, doamna Bratu ne încântă cu ultima sa creație.

Scrierile Liviei Dimulescu și ale lui Nicolae Ioan Dragu completează cercul liric al rubricii „Cel mai recent poem”.
Teodoru Ghiondea aduce în prim planul atenției noastre un omagiu poetului Ioan Alexandru, ca simbol, ca sens și ca semnificație interioară a literaturii. Atunci când „cuvântul depășește forma” , când „cuvântul înseamnă lipsa tăcerii”, „modul în care se deconstruieşte o conștiință poetică, dacă aceasta nu are o rădăcină trainică” reprezintă accesul la sensibilitate și frumos. „Poezia este limba zeilor”

Se comemorează cel care a pus bazele ca fondator al Grupului de la Ploiești, cu ramificații ulterioare pentru Cenaclul I. L. Caragiale, cel care a fost și cel căruia numeroși membri ai acestui cenaclu îi datorează evoluția literară, Victor Sterom. Toma Emanoil prețuiește foarte mult gândul liturgic alături de Livia Dimulescu, iar noi ne alăturăm în ofranda literară ce îi este adusă marelui literat. „O caldă amintire vie!”

Seara de proză începe cu inegalabila „egiptologă”, Graţiela Avram. Un profesionist trebuie să fie întotdeauna pregătit. Surprinzător pentru mine că nu o văd la prezidiu. O întreb prin gesturi, în timpul ședinței de cenaclu de ce este printre spectatori și nu la prezidiu. Îmi răspunde mimic, ceva din care deduc, speculativ, că ar avea emoții. Într-un târziu, înțeleg că îmi cerea telefonul pentru a avea acces la textul trimis prin mail participanților la cenaclu. Graţiela nu avea textul imprimat. Îi dau telefonul. Graţiela ne încântă cu lectura sa și mă surprind din ce în ce „cunoscătoare” în ale misterului egiptean.

Remarc stăpânirea de sine a autoarei, calda intonație a lecturii, pe care, totuși, mi-aș dori-o puțin mai dinamică, mai agresivă în anumite circumstanțe episodice. Textul citit ne include în realitatea altor paralele și în meridianele altui timp de ficțiune. Iubirea nu ține cont de efectul de piramidă, de timp sau de simbolurile magice, pentru că:

„Sufletul meu te-a cunoscut din veșnicie și vom merge împreună în veșnicie…în El Duat, tărâmul zeilor antici…
Te-am așteptat cinci ani sperând că vei veni….În fiecare an îmi împodobeam sufletul cu nestemate de iubire în speranța venirii tale…

Dar tu nu ai venit…
(…) semnele le vei întâlni pe drum. Te iubesc, Kate tu nu înțelegi că eu sunt prezent mereu lângă tine și că iubirea e eterna? Da, nu mai sunt în trup lângă tine, dar în spirit te însoțesc mereu și te ajut mereu.”

Ca o continuare a îmbrățișării piramidelor și a zeităților egiptene, Kati Enache spiralează seara narativă venind în „Întâmpinarea Domnului”. Autoarea ne întâmpină cu vise și ne îndeamnă la fapte. Subconștientul trezește întotdeauna conștientul! Rațiunea poate amorți și inevitabil, va crea vise! Viața ca un dans…un dans al cărui tempo noi îl dirijăm, fie un vals, fie un menuet, fie un blues sau doar un dans în fața oglinzii. „Eram îmbrăcată elegant, cu o rochie neagră, fluidă. Pantofii de lac fini și înguști începeau să mă strângă. Mă rugam în gând să nu mă ia nimeni la dans.”

Cele două autoare se disting prin vertebra spiritualității individuale, dar în același timp, ca parte universală din spiritualitate. Dumnezeu a fost, poate mai este zeu, în unele credințe, în unele realități sau vise („Zeul care nu pedepsește”). Coșmar nu poate fi!

Ioan Fintiş consideră că atmosfera indusă de cele două lecturi de proză se aseamănă cu cele specifice lui Mircea Eliade, deoarece realitatea se confundă cu imaginația visului. Marian Zmaranda consideră că femeia vrea stomac și inimă pe parcurs, iar nevoia transpunerii visului din tabloul idilic în realitate presupune un efect imediat. Kati Enache conchide că cele trei aspecte ale prozei prezentate sunt: singurătatea, alienarea și inocența.

Schimburile de idei, destul de fervente au la bază dimensiunea supraindividuală, realismul consolidat, iluzia visului, „pofta de de a fi ceva sau cineva, fără a te confunda cu altcineva” etc. Livia Dimulescu sintetizează rolul pe care îl are proză concentrarea pe segmentul de esenţă, pe când diluarea subiectului poate plictisi cititorul prin justificări pe care autorul poate nu le percepe obiectiv.

Rubrica „Lectura sub microscop” prezentată de Marian Zmaranda aduce în prim plan volumul Luminiţei Dascălu, „Ţinutul fratelui mai mare”, în interpretarea originală a criticului literar. Acesta are un sentiment de frustare faţă de primul volum al autoarei prezentat la Ploieşti, deoarece „cuvântul nu are semnificaţii clare” „azi nu este mâine” , chiar dacă poemele sunt intense. Poezia este cerebrală, cu toate că tehnica aparte de scriere impune o „graţie cu cuţitul în mână, chiar dacă nu apare emoţia instinctivă”. Fără a se revolta, poezia Luminiţei Dascălu, are un tragism specific, e ca un cristal, pe care se pot delimita poliedre şi contururi.

Finalul unei seri minunate, pline de frumos atât calitativ cât şi cantitativ, aparţine, ca de obicei actorului Nicu Drăgulin. Ne recită magistral o poezie a unui slujitor al matematicii, Ion Barbu: „După melci”.

Ramona Muller

mai mult
ActualitatePromovate

SCRISOARE – APEL DESCHIS

DanubeBridge

În favoarea promovării unei dezvoltări integrate

Dunăre – Portul Constanța – Bazinul Mării Negre

SCRISOARE – APEL DESCHIS

în atenția liderilor comunităților locale, decidenților și mediului de afaceri

 

Distinși Parteneri și Stimați Colegi,

vă reamintim, în primul rând, că inclusiv prin sprijinul Partenerilor Media ai CLDR în special, am lansat încă din momentul fondării Hub-ului Macro-Regional Dunăre-Marea Neagră (Constanța, februarie 2018) o Consultare Publică pe baza unui punctaj și a unui chestionar cu câteva întrebări esențiale pentru revigorarea procesului de reconvertire și modernizare în context dunărean a Portului Constanța și zonei sale adiacente de interes economic. În acest sens, au avut loc mai multe întrevederi și discuții cu reprezentați ai organizațiilor profesionale ale operatorilor portuari și turistici, cu ambasade ale Statelor Membre UE, cu mediul academic și de cercetare, cu alți stakeholderi în domeniu.

În ciuda potențialului deosebit pe care Portul Constanța și întreaga zonă a Canalului Dunăre-Marea Neagră și a Litoralului acesteia o are, în acest moment, situația generală și poziționarea Portului Constanța se află într-o situație de exploatare economică – comercială cu mult sub posibilități, infrastructura interioară și cea aferentă, în special cea feroviară, sunt într-o stare îngrijorătoare de degradare, implicit din punct de vedere ecologic, iar importanța economică a acestuia în raport cu alte porturi din Europa, chiar și din unele economii emergente, scade.

Insuficiența și fragmentarea investițiilor necesare pentru redresare sa și reconvertirea la noul tip de economie actual, în principal prin configurarea ca hub de produse agricole, este datorată și justificată, în mare măsură, de faptul că nici după 30 de ani de tranziție economică n-a fost concepută și promovată o viziune integrativă adecvată și asumată de decidenții publici și de sectorul privat pentru întreaga zonă a Dunării fluviale și zonei maritime Constanța.

Pe măsură ce există tot mai mari probleme ale debitului Fluviului, cât și efectele nocive ale schimbărilor climatice se agravează, nu dispare însă sub nicio formă importanța care s-ar cuveni acordată unui nou tip de dezvoltare care să țină cont de toate componentele strategice, de la bună guvernanță până la siguranță și securitate, dezvoltarea infrastructurii și interconectarea obligatorie în raport cu așteptările comunităților și ale partenerilor existenți sau potențiali pe plan economic european și internațional.

Organizarea în perioada 31 mai -1 iunie 2019 a Zilei Maritime Europene, sub egida Comisiei Europene și cu sprijinul Senatului României și al Universității Maritime Constanța, ar merita să reprezinte cadrul cel mai adecvat pentru adoptarea Foii de Parcurs – Planului de Acțiuni care să deblocheze în mod decisiv relativul defazaj decizional și investițional în care se află diverse zone portuare, turistice, șantiere navale românești de-a lungul Dunării, dar în special zona Portului Constanța și a unei părți însemnate a Litoralului românesc. Asociația „Comunitățile Locale Riverane Dunării” – CLDR a luat inițiativa și a întreprins primii pași necesari, însă profitând și de deținerea Președinției Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) ar exista acum șansa excepțională de a gândi și proceda, în mod pro-activ, la favorizarea următorului ciclu de evoluție inteligentă și inovativă pe care îl merită cu prisosință dinamicul sector de afaceri Dunăre-Marea Neagră-Deltă. Printr-o abandonare a prejudecăților, formelor de gândire sectaristă sau prizoniere ”teoriei conspirației”, întregul sector portuar, turistic și metropolitan și-ar putea redefini prioritățile și valoriza pe deplin potențialul economic la care mediul de business și ceilalți deținători de interese aspiră în mod legitim.

Pe această cale, toți cei care își doresc această schimbare profund necesară și legitimă sunt chemați să se implice și să sprijine acest demers prin toate formele de dialog, consultare și parteneriat care se impun!

Pentru conformitate,

Secretariatul Consorțiului Organizatoric

CLDR România 

mai mult
FilmPromovate

Filmul „Neplanificat” bulversează Hollywood-ul

Unplanned

Twitter a blocat sâmbătă contul oficial al filmului „Neplanificat” și doar protestul masiv utilizatorilor care l-au etichetat pe co-fondatorul Jack Dorsey a dus la reactivarea contului.

Anunțarea proiectului cinematografic a fost întâmpinată cu ostilitate de o bună parte dintre reprezentanții Hollywood-ului. Filmului i-a fost respinsă publicitatea pe posturile de televiziune prin cablu, inclusiv Travel Channel, Cooking Channel, Lifetime sau Hallmark. Motion Picture Association of America a încadrat filmul „Unplanned” la categoria „R –restricted/acces restricționat,  categorie destinată de regulă filmelor ce conțin violențe, limbaj vulgar, nuditate sau sex.

Povestea filmului urmărește destinul lui Abby Johnson, directoare a clinicii „Planned Parenthood”, care în urma unor evenimente din viața sa devine susținătoarea a protejării vieții înainte de naștere.

Rețeaua „Planned Parenthood” este cea mai mare rețea de susținere a avortului din lume, fiind finanțată parțial de la bugetul de stat al SUA. Fundația fondatorului Microsoft, Bill Gates, dar și Fundația Ford a miliardarului Buffet se numără printre donatorii acestei corporații care pune capăt vieții a peste 300.000 de copii anual.
În prima săptămână filmul „Neplanificat” a ajuns pe locul al patrulea după încasări, în ciuda boicotului publicitar. „Neplanificat” a avut o valoare estimată de 6,4 milioane de dolari conform Box Office Mojo.

„Suntem bucuroși de faptul că poporul american a răspuns cu aceast  sprijin masiv,  așteptăm cu nerăbdare să vedem ce se întâmplă în săptămânile următoare”, au declarat într-un comunicat de presă co-regizorii și scenariștii Chuck Konzelman și Cary Solomon.

Este a treia oară când Konzelman și Solomon folosesc pentru distribuție Pure Flix, o companie de producție și distribuție orientată spre creștini, care s-a ocupat și de filmele „God’s Not Dead” și „God’s Not Dead 2”.

„Mă bucur pentru succesul acestui film”, a completat  Michael Scott, CEO al Pure Flix, „sperăm că cei ambele tabere ale dezbaterii vor vedea  „Neplanificat” și vor începe să aibă un dialog propriu, acest film poate fi scânteia ce a putea aduce mai multe inimi și minți în înțelegerea valorii vieții”.

Filmul vine într-un moment politic încordat, după ce oficialitățile din New York au adoptat o lege ce permite avortul până în luna a noua.

(avereabisericii.ro)

mai mult
ActualitatePromovate

Noi oportunități de formare și carieră profesională în managementul destinației de ospitalitate turistică (OMD)

promo-OMD

Prin recenta aderare a României la Programul ”European Cultural Routes” (Rutele Culturale Europene – ”Roman Emperors and Danube Wine Route”), gestionat de Consiliul Europei cu sprijinul Comisiei Europene și de Institutul European al Rutelor Culturale, se deschid pentru operatori din turism și zonele cu potențial în domeniu perspective deosebit de bune, inclusiv și în baza revizuirii Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), a cărei Președinție o deține România și al stimulentelor cuprinse în noua Strategie de Dezvoltare Durabilă.

Organizațiile de Management al Destinației (OMD), care s-au constituit până în prezent sau sunt în curs de înființare, în baza Legii Turismului, oferă oportunitatea creșterii substanțiale a numărului de vizitatori, dar și a locurilor de muncă și veniturilor obținute în industria ospitalității.

Spre a veni în sprijinul organizațiilor profesionale și patronale din turism, ca și al comunităților locale cu care se crează parteneriate public-private, a fost lansat Programul de Formare a Promotorilor și Experților în Managementul Destinației de Ospitalitate Turistică (OMD) în Regiunea Dunării și Litoralul Mării Negre.

Programul se adresează tuturor celor care vor să devină în mod rapid și flexibil Promotor sau Expert, să dezvolte o carieră de succes în expertiza / consultanța acordată operatorilor și beneficiarilor zonelor / obiectivelor din industria ospitalității, să dețină o abordare inovativă și inter-disciplinară spre a fi în mod profitabil în contact cu bunele practici și rețelele de parteneri care derulează proiecte cu finanțare europeană.

Cele două categorii de practicieni pentru a lucra în Organizațiile de Management al Destinației sunt:

  1. Promotori / organizatori evenimente – pentru persoanele fără studii superioare finalizate

  2. Experți în managementul ospitalității – pentru persoanele deținătoare de diplomă universitară / masteranzi, etc

Programul este conceput în două module: primul se adresează exclusiv Promotorilor, iar cel de-al doilea modul se adresează celor ce se formează ca Experți (include și primul modul).

Organizatorii Programului sunt: Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), proiect coordonat de Fundația EUROLINK-Casa Europei și fondat în parteneriat cu Academia Română și Departamentul de Training și Consiliere al Asociației ”Comunitățile Locale Riverane Dunării” CLDR, membră a Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunării – Viena (CoDCR) și membră co-fondatoare a Hub-ului Macro-Regional Dunăre-Marea Neagră, coordonat de Cluj IT Cluster.

Formatorii acreditați ANC ai programului dețin un portofoliu și o vastă și diversă experiență:

  • Senior Consultant Sever AVRAM – Comisar Regional Dunărean din partea CLDR în cadrul Rețelei Europene a Comisarilor Dunăreni; Coordonator General CIO-SUERD ”Jean Bart”

  • Knowledge Management Specialist Sandu ZAMFIRESCUExpert și Trainer în Social Media – Promovare și Marketing Online.

Având un caracter multi- și inter-disciplinar, cursurile se încadrează în conceptul UE de tip ”lifelong learning”, promovat prin Centrul pentru Inovare și Dezvoltare la Distanță. Cursurile se desfășoară online, prin intermediul unei platforme educaționale, accesibilă oricărui cursant în mod flexibil. Participanții primesc, în urma evaluării finale, Certificat de Absolvire cu Anexă detaliată a modulelor și modalitatea de evaluare, eliberat de Departamentul de Formare și Consiliere al Asociației CLDR, membră a Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunării (Viena) și Catedra Internațională Onorifică „Jean Bart” în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), proiect fondat de Fundația EUROLINK-Casa Europei în parteneriat cu Academia Română.

Oportunitățile și beneficiile pentru cursanți includ, printre altele, eliberarea Scrisorii de Recomandare către angajatori, posibilitatea de a face stagii profesionale în companii și organizații membre sau partenere și cooptarea în cadrul Grupurilor de Lucru CLDR.

Detalii suplimentare și înscrieri se pot solicita Secretariatului CIO-SUERD la adresa ciosuerd@gmail.com, până cel târziu în data de 15 aprilie 2019 sau direct pe siteul programului: http://ciosuerd.houseofeurope.ro/promotor-expert-omd

Parteneri Media Asociați: Agenția Națională de Presă AGERPRES, Radio7, Juridice.ro. Parteneri Media: Finantare.ro, CalendarEvenimente.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicații Mobile, SmartFinancial.ro, BrandInfo.ro, Opinia Națională, PRwave.ro, ComunicateMedia.ro, Tribuna Economică, Tomisul Cultural, 24PHarte.ro, ”Buletin Dunărean”.

Pentru conformitate,

Secretariatul CLDR

2 aprilie 2019

mai mult
ActualitatePromovate

1 aprilie: masacrul de la Fântâna Albă

Bucovina

Astăzi este 1 aprilie, ziua în care comemoram unul dintre cele mai tragice episoade din istoria manifestărilor criminale antiromânești: masacrul de la Fântâna Albă executat de forțele de ocupație sovietică sub coordonare nkvd la 1 aprilie 1941, în nordul Bucovinei.

Atunci a avut loc un act de genocid îndreptat direct împotriva populației civile românești rămase în spatele liniei roșii a pactului Ribentrop-Molotov care a aduc la uciderea unui număr de până la 4000 de oameni pașnici și neinarmati, tineri si bătrâni, femei, bărbați și chiar copii.

Tragedia cutremurătoare de la Fântâna Alba este, pentru noi, românii, asemănătoare masacrului anti-polonez de la Katyn derulat de aceleași structuri represive ale regimului totalitar comunist de la Moscova. Statele succesoare ale Uniunii Sovietice, Rusia si Ucraina, au obligația de a recunoaște acest act criminal și de a-și asuma ororile trecutului totalitar. Fără recunoașterea faptelor cumplite ale trecutului și fără asumarea greșelilor mari din istorie, nu poate exista înțelegere între oameni și încredere reciprocă între națiuni.

Dumnezeu sa-i odihnească pe toți acești români uciși pentru simplul fapt că au cerut să treacă în țara lor rămasă în afara gardurilor de sârmă ghimpată ale imperiului sovietic !

(Daniel Gheorghe)

mai mult
CreștinătatePromovate

Duminica Sfintei Cruci

Cruce

Intr-un manuscris de la Ierusalim din secolul XIII, praznuirea Crucii din a treia duminica a Postului Mare se intitula „Praznicul celei de a treia inchinari a Crucii”.

El completa sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de catre Sfanta Elena, si cea a procesiunii Crucii din 1 august care amintea victoria imparatului Heraclie asupra persilor si intoarcerea Sfintei Cruci la Ierusalim in anul 630. Dupa unii, aceasta a treia venerare ar avea drept origine transferul de la Ierusalim la Apameia al unui fragment al adevaratei Cruci dat de arhiepiscopul Ierusalimului confratelui sau Alpheios, episcop din Apameia, pentru constructia unei biserici.

 

Dupa altii, Sfanta Elena insasi ar fi dat un fragment al Sfintei Cruci episcopului Apameiei. E greu sa aflam mai multe despre originea acestei sarbatori, afara de faptul ca ea pare sa fi fost deja bine stabilita la Constantinopol intre anii 715-730, fiindca patriarhul Gherman i-a consacrat atunci o omilie. Aceasta sarbatoare pare sa fi ramas insa multa vreme proprie Constantinopolului, ba chiar numai catedralei Sfintei Sofii. In Typikon-ul ei din secolele IX-X, praznicul Crucii aparea exact in mijlocul Postului Mare, miercurea, iar nu duminica, cand se anunta numai venerarea Crucii pentru saptamana urmatoare. Acest rit s-a extins atunci la intreaga Saptamana a III-a pentru a permite populatiei capitalei sa vina sa se inchine inaintea Sfantului Lemn: zilele de marti si miercuri erau rezervate barbatilor, iar cele de joi si vineri femeilor.

La manastirea Evergetis (secolele XI-XII) marti seara se facea priveghere pentru praznuirea Crucii, desi duminica era deja inchinata praznicului: se canta atunci un oficiu apropiat de cel pe care il indica Triodul actual, dupa care se iesea solemn cu crucea care era venerata ca si in zilele de miercuri si vineri. Acest transfer al praznicului injumatatirii postului in Duminica a III-a se constata si in Typikon-ul de la Messina, incetul cu incetul impunandu-se in intreaga Biserica. Venerat o saptamana intreaga, praznicul propriu-zis nu se mai distingea deloc, astfel ca pentru a-1 solemniza mai mult a fost necesara deplasarea sa intr-o zi de duminica.

In Triodul tiparit, praznuirea principala are loc duminica. Ca si praznicul de pe 14 septembrie, atunci cand cade intr-o duminica nu suprima insa slujba invierii combinandu-se cu ea ca si in celelalte sarbatori ale Triodului. Trebuie observat insa ca praznuirea Crucii se distinge prin cantarea Polieleului, omisa in celelalte duminici, si prin prezenta unei inainte-praznuiri si a unei duble praznuiri, ceea ce o plaseaza in rangul marilor solemnitati ale anului liturgic.

Dupa Vecernia Mica de sambata, cel insarcinat cu paza vaselor sau obiectelor sfinte, aduce relicva crucii din scrinul ei si o pune pe altar in fata caruia aprinde o lumanare care trebuie sa arda aici toata noaptea. Dupa o scurta masa, se celebreaza privegherea fara modificari speciale pana la doxologia mare de la sfarsitul Utreniei. Preotul isi schimba atunci vesmintele, ia cadelnita si tamaiaza altarul si crucea asezata pe el. Dupa care, o pune pe un disc pe care-l aseaza pe capul sau, iesind pe usa dinspre miazanoapte a iconostasului precedat de acoliti tinand in maini lumanari. O data ajuns in fata usilor imparatesti, in momentul in care corul sfarseste doxologia mare, striga: „Intelepciune!, Drepti!”, ca atunci cand face Intrarea Mica cu Evanghelia. Corul canta atunci de trei ori troparul Crucii, timp in care preotul tamaiaza relicvariul asezat pe un analoghion aflat in centrul bisericii. Dupa care se canta de trei ori imnul „Crucii Tale ne inchinam Stapane si sfanta invierea Ta o cantam si o marim!” care, de zilele Crucii, inlocuieste la Liturghie „Sfinte Dumnezeule”, si toata adunarea se inchina adanc la pamant, dupa care, cel mai mare mai intai, apoi preotul, urmati de frati vin doi cate doi sa se inchine Crucii facand trei metanii mari, timp in care corul executa idiomelele lui Leon cel intelept. Venerarea fiind incheiata si Sfanta Cruce fiind readusa in sanctuar, Utrenia se incheie, ca si in celelalte duminici, prin procesiunea in pronaos, Ceasul I si cateheza Sfantului Teodor Studitul.

Aceeasi ceremonie a venerarii Crucii se repeta la Ceasul I in zilele de luni, miercuri si vineri ale Saptamanii a IV-a, stihirile fixe ale Postului Mare fiind inlocuite de troparul inchinarii. Aceasta adaugare la venerarea Crucii a zilei de luni, cu excluderea zilei de marti, e atestata si de o omilie atribuita Sfantului Ioan Hrisostom, dar ea nu corespunde vechii randuieli de la Sfanta Sofia, fiind probabil inserata in Triod ca urmare a influentei monahale care a asimilat ziua de luni zilelor de miercuri si vineri, legand astfel Crucea de post.

Desi in Triodul actual importanta principala e atribuita duminicii, zilele de miercuri si vineri isi pastreaza un caracter privilegiat in aceasta saptamana, si nu sunt privite doar ca o simpla dupa-praznuire: pe langa venerare, praznuirea sfantului zilei trebuie transferata la Pavecernita, pentru a lasa locul liber executarii la Utrenie a unui canon complet al Crucii. La Evergetis, ziua de miercuri – fundamentul acestui praznic, fiindca e centrul saptamanii injumatatirii postului – era supusa unei dispense de post echivalente celei din zilele de sambata si duminica, in ciuda ambiantei de doliu ce insoteste de obicei praznuirile Crucii si pentru a marca inca si mai puternic caracterul privilegiat al centrului.

La Studios, in timpul acestei „Mari Saptamani a Sfintelor Paresimi”, Crucea era scoasa pentru inchinare in toate zilele dupa Ceasul al IX-lea, astfel incat intreaga Saptamana a IV-a aparea in chip limpede drept iradierea praznicului Crucii. Nelimitandu-se nici el la doar trei zile de venerare, Triodul actual prezinta intreaga saptamana a injumatatim postului ca o „saptamana purtatoare de cruce”, „sfanta si luminoasa saptamana in care Crucea e aratata lumii”. In toata aceasta saptamana invatatura ascetica trece in plan secund, iar comemorarile saptamanale, altele decat cele ale Crucii, sunt suprimate sau combinate cu tema Crucii, ca in ziua de joi. Numai vineri seara, aluziile la Cruce inceteaza lasand totusi urme in unele tropare in ziua de sambata si unele ecouri chiar in lunea Saptamanii a V-a.

Ascultand de aceleasi legi ca si saptamana precedenta si evocand vechea tema a vamesului si fariseului, idiomelele de la Vecernie si Utrenie au astfel aceeasi functie de a arata credinciosilor ca smerenia trebuie practicata tot timpul si mai cu seama ca, dupa ce am parcurs jumatatea cursei postului si am castigat deja un folos din ea, nu trebuie sa judecam pe aproapele sau sa socotim ca am „meritat” ceva. Asocierea acestor piese cu tema Crucii evidentiaza de asemenea fundamentul hristologic al smereniei, pe care am vazut-o fundamentala, asa cum se canta inca de duminica:

„Domnul tuturor ne-a invatat cu pilda sa ne ferim de gandul cel maret al fariseilor celor prea rai, si tuturor le-a aratat sa nu gandeasca cu trufie mai mult decat se cuvine a gandi. Ca El insusi facandu-se pilda si asemanare, S-a desertat pe Sine pana la Cruce si la moarte. Deci multumindu-I impreuna cu vamesul sa zicem: Dumnezeule, Cel ce ai patimit pentru noi si fara patima ai ramas, izbaveste-ne pe noi de patimi si mantuieste sufletele noastre!”.

Ieromonah Makarios Simonopetritul, Triodul explicat, trad. diac. Ioan. I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2008

(crestinortodox.ro)

mai mult
1 2 3 4 5 36
Page 3 of 36