close

Promovate

CreștinătatePromovateSocial

BUCURAȚI-VĂ! S-A TERMINAT 2020

biserica457

 

Dragii mei,

Se termina un an în care dupa cca 30 de ani după perioada comunistă, am fost din nou încercați.
Anul 2020 a fost anul încercarii PALIDE a credinței noastre.
Prin comparație cu sfinții închisorilor si cu creștinii practicanți de atunci AM FOST PENIBILI. Ca să fiu îngaduitor.
NU AM CREZUT NICIODATĂ Că DRACU VA PUTEA SĂ NE TAIE PUNȚILE ÎNTRE NOI ATÂT DE SIMPLU.
Vai de credința noastra!
Am văzut ierarhi mascați făcând pe ei de frică în fața autoritatilor si lăsând turma în ceață. Cu câteva laudabile excepții.
Am văzut preoți slujind cu manusi chirurgicale.
Am văzut teologi susținând ca HRISTOS EUHARISTIC este contagios. ANATEMAAAA!!!
Am vazut “creștini” cărora le-a fost și le este frică să se împărtășească de teama bolii. Dacă nu credețu că înn Potir este TRUPUL SI SÂNGELE LUI HRISTOS apucați-vă de yoga sau de Reiky, fraților!
Văd creștini convinși că aproapele lor este cel prin care vine moartea.
Am văzut în continuare Bisericile nevizitate chiar și după ce s-a dat drumul oficial. Toți și-au văzut de “treburi” dupa ce urlau că vor slujbe la biserică.
Am văzut cât de ușor au făcut cu noi ce au vrut niște CETĂȚENI  ROMÂNI ca ARAFAT, WERNER, LUDOVIC și alții asemenea.
Și la finalul anului am văzut cum lumea a votat niște SATANIȘTI NEOMARXIȘTI care nu vor să jure pe Biblie. Asta dupa ce aceștia și-au bătut tot anul joc de Biserică.
Păi ce să zic?
Credeți că am făcut voia Domnului? Mai avem noi obrazul să-i cerem Lui Dumnezeu să faca voia noastră când vom avea nevoie?

Pentru unii a fost un bun prilej de a mărturisi, de a se ruga mai profund, de a dobândi HAR. Ferice de aceștia!
Aceștia au înțeles că fară sacrificiu, mărturisire, curaj și încredere în Hristos suntem niște impostori duhovnicești.
Este IMPOSIBIL să sporim duhovnicește în condiții de confort!
Creștem intelectual sau moral, dar nu dobândim Har.
Ne-a dat Hristos ocazia să dobândim mult Har anul ăsta. Practic ne-a dat mură în gură și n-am văzut.

Dar nu vă faceți griji! O să vină din ce în ce mai multe ocazii. Trecem la nivelul superior!
Urmează 2021 – anul vaccinarii!

Hristoase, Dumnezeul nostru, luminează-ne și întarește-ne pentru ce o să vină asupra noastră!
Fă-ne Biserica Ta, fă-ne mădularele Tale!

(Cătălin Rusu)

mai mult
CronicăPromovate

CEVA CE AȘ VREA SĂ ȘTIȚI…

oldnew

 

Am avut o viață frumoasă aici, în România, și înainte de 1990.

Eu nu mă pot plânge… căci nu mă gândesc cu încrâncenare nici la  frig, nici la întuneric, nici la sărăcie și nici la lipsurile de tot felul de altă dată. Când era frig, îmi amintesc că dansam tango. Când era întuneric, îmi amintesc că jucam REMI, la lumina lumânării și râdeam mult. Când era sărăcie, îmi amintesc că-mi făceam singură rochii și cercei. Când erau lipsuri, îmi amintesc că inventam povești astfel ca puținul să pară mai mult. Deși o groază de lume spune că a fost cumplit, eu nu pot să spun asta, pentru că, dincolo de orice, oamenii erau minunați, plini de fantezie, veseli și sociabili. Pentru că erau OAMENI… peste tot, în jur, pe atunci erau OAMENI.

Îmi veți spune că era doar tinerețea ingredientul care făcea toate cele suportabile. Vă voi spune că nu doar tinerețea, ci lumea din jur. Pe măsură ce acea lume blândă, pe care atât de bine am cunoscut-o și am trăit-o, s-a subțiat ca un fum, prin plecarea „dincolo” a atâtor OAMENI dragi și România mea a îmbătrânit încet-încet.

Acum ea e obosită și neatentă. De aceea, mereu, cineva încearcă să-i mai ia câte una, alta: istoria… limba… religia…

Îi mai rămâne pământul, cum tuturor, până la urmă, numai pământul ne mai rămâne.

Măcar pământul să-i rămână întreg.
………………………………………………………………………………………
P.S. În fotografie sunt două lumi. Oamenii care au trăit în două lumi fac, uneori, comparații inevitabile. Lumea nouă e tubul acela albastru de spray, uriaș și arogant, care se  ridică peste amurgul lumii vechi.

Luminița Arhire

mai mult
CreștinătatePromovate

Predica la Duminica dinaintea Botezului Domnului

Botez52

” Toata valea se va umple si tot muntele si orice deal se va pleca” (Luc. III, 5).

Cea mai buna pregatire pentru o sarbatoare bisericeasca este impacarea cu vrajmasii.

Nu este oare un lucru fara judecata, ca atunci, cand soseste o sarbatoare, sa se intrebuinteze asa de mare ingrijire, de a se scoate din lada mai dinainte haina cea mai frumoasa si a o tine gata cu cea mai mare acuratete, si a-si pune incaltaminte frumoasa, a aseza pe masa mancaruri scumpe, a aduce din toate partile tot felul de prisosinta, si a se impopotona si impodobi in tot chipul, dar a nesocoti cu totul sufletul, sufletul cel parasit, cel patat, cel salbaticit, cel flamand si necurat? Tu aduci aici in Biserica un trup impodobit, dar un suflet gol si uracios. Caci trupul il vede cel asemenea tie, robul cel asemenea tie, si de aceea putin intereseaza el, fie sub orice forma; dar pe sufletul tau il vede Dumnezeu, si desigur neingrijirea ta de dansul va fi aspru pedepsita.

Nu stiti voi, ca pe acest altar arde focul cel ceresc, adica Dumnezeu-omul este de fata? De aceea nu aduce cu tine aici paie, lemne, ogrinji si altele de asemenea, adica pacatele, pentru ca sufletul tau sa nu se aprinda de acel foc ceresc si sa se mistuiasca. Mai vartos adu cu tine pietre pretioase, aur si argint, adica fapte bune, pentru ca acestea aici inca mai mult sa se curate, si ca sa te poti intoarce de la altar cu castig mare si bogat. De este intru tine ceva pacatos, leapada si departeaza aceea din sufletul tau, inainte de a veni aici la altar. Daca cineva cu deosebire are un vrajmas, de care a fost greu jignit, sa lepede acum vrajmasia si sa domoleasca sufletul sau cel aprins de manie, care se framanta in clocotire, ca sa vina iarasi in linistea si pacea sa cea launtrica. Mai mult decat toate este aceasta de trebuinta, cand voiesti sa te apropii la Sfanta Cuminecatura. Caci prin Sfanta Cuminecatura vrei sa primesti la tine pe un imparat, iar cand un imparat voieste sa primeasca locuinta in sufletul tau, trebuie sa domneasca acolo mult repaus si liniste si o pace adanca.

Dar tu te impotrivesti si zici, ca ai fost prea jignit si de aceea nu poti sa-ti potolesti mania. Dar spune mie, voiesti oare sa te vatami pe tine insuti mai mult, decat toate. Orice ar face vrajmasul, nu poate sa te vatame asa de mult, pe cat te vatami tu insuti, cand nu voiesti a te impaca cu dansul, si asa nesocotesti porunca lui Dumnezeu. Vrajmasul te-a jignit; ei bine, dar spune mie, voiesti oare pentru aceea a jigni si tu pe Dumnezeu? A nu te impaca cu jignitorul, nu vrea sa zica a-l pedepsi pe acela, ci mai vartos vrea sa zica a jigni pe Dumnezeu, care a dat legea impacarii. Asadar nu te uita la acel asemenea tie rob, care te-a jignit, si nu socoti marimea jignirii, ci uita-te numai la Dumnezeu si la frica de Dumnezeu, si gandeste intru sineti, ca cu cat mai mare sila vei face sufletului tau, si cu cat sunt mai mari jignirile, care tu le ierti, cu atata mai mare va fi si rasplatirea ta la Dumnezeu, care cere acestea de la noi. Si precum tu acum, dupa ce a-i iertat, din partea ta primesti pe Dumnezeu in Sfanta Cina cu toata cinstea, tot asa si ei in ceea lume te va primi cu toata cinstea, si va rasplati ascultarea ta inmiit.

Multe dusmanii raman asa zicand vesnice, pentru ca nu s-au impacat de indata in ziua cea dintai. Pentru aceea nimeni sa nu urasca pe potrivnicul sau mai mult decat o zi, si sa se desfaca de mania sa inca inainte de sosirea noptii, adica ceea ce zice Apostolul: “Sa nu apuna soarele intru mania ta” (Efes. IV. 26), pentru ca nu in singuratatea noptii sa stranga si sa socoteasca toate la un loc, cate in manie s-au vorbit si s-au facut, ca nu cumva prin aceasta sfarsitul sa se faca inca mai rau si impacarea inca mai grea. Precum madularele trupului cele scrantite si miscate din pozitia lor cea dreapta, se intorc fara multa truda in locul ior cele de mai inainte, cand cineva indata le indreapta; iar daca ele raman in pozitia lor cea falsa un timp mai indelungat, cu foarte mare greutate se pot iarasi indrepta, si trebuie multa vreme pana ce ele iarasi se intaresc si se aseaza bine; tot asa se intampla cu noi si in privirea vrajmasiei.

Se face impacarea indata, ea se face usor, si se cere putina osteneala, pentru a se restatornici prietenia cea veche. Daca insa trece un timp mai indelungat, ura si mania ne orbesc cu totul; noua ni-i rusine a ne impaca, si avem trebuinta de altii, nu numai pentru ca sa ne invoiasca cu potrivnicul, dar si pentru ca, dupa ce impacarea s-a facut, sa tina impreuna un timp pe cei nou-impacati, pana ce se va restatornici increderea cea veche. Ce rusine este aceasta, o voi tacea cu totul; dar nu este oare foarte de osandit, ca noi sa avem nevoie de altii, ca sa ne poata iarasi impaca cu propriile noastre madulari, adica cu cei asemenea cu noi crestini?

Insa acest rau al neimpacarii nu provine numai de la intarzierea si amanarea impacarii, ci inca si de acolo, ca noi multe lucruri le socotim jignire, ceea ce in fapta nu este. Tot ce zice potrivnicul, noi le ascultam mai dinainte cu neincredere. Privirea, glasul, mersul, totul in el este banuit. Cum ne uitam la el, sufletul nostru se aprinde, si chiar cand nu-l vedem, totusi suntem fara chef; caci nu numai vederea jignitorului, ci si singura amintirea lui totdeauna ne face dureri. Inca si cand un al treilea numeste numai numele lui, indata noi incepem a ne tangui asupra lui, traim de-a pururea in tristete si in posomorare, prin aceea cu mult mai mult ne vatamam noi insine, decat vrajmasul, si hranim un razboi pururea in sufletul nostru.

Stiind noi toate acestea, iubitilor, sa avem cea mai mare grija, ca sa nu traim cu nimeni in dusmanie. Iar daca cu toate acestea se iveste vreo dusmanie, sa ne impacam in aceeasi zi. Daca dusmania trece la a doua, la a treia zi, poate apoi lesne sa ajunga la a patra, la a cincea zi; si se formeaza un intreg sir de zile de vrajmasie. Caci cu cat mai indelung amanam noi impacarea, cu atata ne vine ea mai grea. Dar poate tu vei zice: “mi-i rusine a ma apropia de jignitorul meu si a-i da mana.” insa, vezi, aceasta nu este rusine, mai vartos tocmai aceasta iti aduce lauda, slava, cinste, folos si castig inmiit. Insusi vrajmasul tau te va lauda, si toti cei ce vor vedea aceasta te vor proslavi. Si chiar daca oamenii te-ar prihani, totusi Dumnezeu desigur te va incununa pentru aceasta. Iar daca tu vei astepta, pana ce mai intai jignitorul tau va veni la tine si te va ruga de iertare, atunci iertarea iti va aduce tie cu mult mai putin folos si binecuvantare. Atunci izbanda cea mai mare o ia de la tine acela, care iese inaintea ta, si atrage binecuvantarea la dansul. Dimpotriva, daca tu iesi inainte, tu nu esti cel biruit, mai vartos tu ai biruit mania, ai stapanit patima, ai aratat multa intelepciune, ai ascultat pe Dumnezeu, ti-ai facut tie insuti de acum viata mai placuta, te-ai slobozit de grija si de neliniste.

Si nu numai pentru Dumnezeu, ci si pentru oameni, este primejdios a avea cineva multi vrajmasi. Ce zic eu: multi? A avea numai un singur vrajmas este foarte primejdios, precum pe de alta parte este foarte folositor si avantajos, de a numara multi prieteni. Veniturile cele mari, zidurile, santurile si armele de tot felul nu ne apara cu atata siguranta, ca prietenia cea credincioasa. Ea este zidul cel adevarat, siguranta cea adevarata, bogatia cea adevarata. Ea ne face placuta viata cea de acum si ne intocmeste fericirea cea viitoare.

Sa cumpanim acestea, si sa nu uitam, ce folos mare aduce impacarea. Si sa intrebuintam toata osardia, ca sa ne impacam cu vrajmasii, ce ii avem acum, pe viitor sa ne ferim de toate vrajmasiile, sa intarim si sa imputernicim dragostea catre prietenii nostri. Dragostea este inceputul si sfarsitul tuturor faptelor celor bune. De aceea totdeauna sa fim cu dragoste, si asa sa mostenim imparatia cerului, prin harul si prin iubirea de oameni a Domnului nostru lisus Hristos, caruia se cuvine cinstea si slava in vecii vecilor! Amin.

Sfantul Ioan Gura de Aur

(crestinortodox.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

Acatistul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

sfantul-vasile-cel-mare

Troparul Sfântului Vasile cel Mare, glasul 1

În tot pământul a ieşit vestirea ta, că acela a primit cuvântul tău, prin care cu dumnezeiască cuviinţă ai învăţat, firea celor ce sunt ai arătat, obiceiurile oamenilor le-ai împodobit, împărătească preoţie. Părinte cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Pe tine, trâmbiţa cea cu dumnezeiască glăsuire şi cereasca albină, care din florile învăţăturilor ai adunat mierea cea făcătoare de viaţă a dogmelor Treimii şi o ai lăsat Bisericii lui Hristos bogăţie neîmpuţinată, din care gustăm noi toţi, cu dulce cântare te lăudăm, cântând ţie: Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Icosul 1

Cel ce prin curăţia minţii tale cea asemenea cu îngerii te-ai ridicat la dumnezeieştile înălţimi şi, străbătând printre cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care le-ai lăsat Bisericii comoară nejefuită, Sfinte Vasile, primeşte de la noi nevrednicii laudele acestea:
Bucură-te, lauda cea strălucită a arhiereilor;
Bucură-te, dumnezeiescule învăţător al dogmelor;
Bucură-te, următorul apostolilor cel credincios;
Bucură-te, stâlpul Bisericii cel prealuminos;
Bucură-te, al Treimii apărătorule;
Bucură-te, de cele cereşti arătătorule;
Bucură-te, ocârmuitorul corăbiei celei duhovniceşti;
Bucură-te, îndreptătorul vredniciei arhiereşti;
Bucură-te, luminătorul ceresc al preoţiei;
Bucură-te, povăţuitorul preaînţelept al pustniciei;
Bucură-te, deşteptatorul păcătoşilor către pocăinţă;
Bucură-te, mângâietorul celor ce adorm întru dreapta credinţă;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 2

Al Păstorului păstorilor de aproape slugă făcându-te, Sfinte Vasile, ai îmbogăţit Biserica cu înţeleptele tale învăţături; pentru care cântam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Ai fost, preasfinte părinte, totdeauna la înălţimile vredniciei arhiereşti şi întru adâncul smereniei; pentru care noi minunându-ne cântăm ţie:
Bucură-te, cel ce te veseleşti în Biserica biruitoare;
Bucură-te, cel ce de la Împăratul Hristos primeşti binecuvântare;
Bucură-te, turn preaînalt al privirilor cereşti;
Bucură-te, înţelepte tâlcuitor al celor teologiceşti;
Bucură-te, magistrul ştiinţelor frumoase;
Bucură-te, că ţi-ai ales pe cele nemincinoase;
Bucură-te, cu serafimii liturghisitorule;
Bucură-te, cu heruvimii de Dumnezeu văzătorule;
Bucură-te, prietenul apostolilor;
Bucură-te, întâistătătorul arhiereilor;
Bucură-te, cu mucenicii împreună-şezătorule;
Bucură-te, cu proorocii bine-vorbitorule;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 3

Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvântul, tărie bună Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amuţeşti gurile ereticilor; iar noi credincioşii, bucurându-ne, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Împotrivindu-te, părinte, lui Iulian prea păgânul împărat şi mărturisind Dumnezeirea lui Hristos, ai ruşinat păgânatatea lui, făcându-te mucenic de bunăvoie; pentru care auzi de la noi:
Bucură-te, sabie ascuţită cu focul Duhului;
Bucură-te, mărturisitor fără de frică al adevărului;
Bucură-te, propovăduire puternică a Treimii;
Bucură-te, luptător tare împotriva nedumnezeirii;
Bucură-te, predicator mare al Dumnezeirii;
Bucură-te, gură adânc-grăitoare a Treimii;
Bucură-te, către Sfânta Treime al credincioşilor mijlocitor;
Bucură-te, al Bisericii a toată lumea luminător;
Bucură-te, că pe cei zgârciţi, spre îndurare i-ai plecat;
Bucură-te, cel ce pe popor de foame l-ai scăpat;
Bucură-te, al iubirii de argint săgetătorule;
Bucură-te, la milostenie îndemnătorule;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 4

Văzut-ai, mare ierarhe Vasile, pe Născătoarea de Dumnezeu înconjurată de cetele îngereşti şi poruncind mucenicului Mercurie să nimicească pe păgânul Iulian, vrăjmasul Fiului său; iar după ce te-ai încredinţat că ai fost ascultat, îndată ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Pe Valent cel orbit cu eresul lui Arie, care tulbura Biserica lui Hristos, cu multă bărbăţie l-ai mustrat, preaînţelepte părinte; pentru care te lăudăm pe tine, zicând:
Bucură-te, ochiul Bisericii cel pătrunzător;
Bucură-te, de pleava clevetirilor vânturător;
Bucură-te, al viei lui Hristos înţelept lucrătorule;
Bucură-te, al tainelor mare învăţătorule;
Bucură-te, munte aspru al pocăinţei;
Bucură-te, cetate nejefuită a credinţei;
Bucură-te, privighetoarea Bisericii cea cu dulce glăsuire;
Bucură-te, vulturul teologiei, cel cu înaltă suire;
Bucură-te, al preoţiei povăţuitorule;
Bucură-te, al dascălilor învăţătorule;
Bucură-te, mare învăţător al fecioriei;
Bucură-te, grădina cea împodobită a curăţiei;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 5

Venit-a la tine, Sfinte Ierarhe Vasile, femeia ce fusese nedreptăţită de eparhul cetăţii, cerând de la tine a-i face mijlocire; iar tu, înfricoşându-l cu judecata lui Dumnezeu , l-ai plecat a-i face dreptate; de care ea, bucurându-se, ţi-a adus mulţumire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Următor făcându-te Mântuitorului, preaînţelepte părinte, te-ai arătat mare apărător celor nedreptăţiţi; pentru care zicem:
Bucură-te, apărătorul văduvelor;
Bucură-te, părintele săracilor;
Bucură-te, sprijinitorul celor nedreptăţiti;
Bucură-te, bogăţia celor lipsiţi;
Bucură-te, cel ce pe împăraţii cei fără de lege i-ai mustrat;
Bucură-te, ca pe eparhul spre milă l-ai plecat;
Bucură-te, cel ce cununa mucenicească ai dorit;
Bucură-te, că mărturisitor a fi te-ai învrednicit;
Bucură-te, cel ce bogăţie pierzătoare n-ai adunat;
Bucură-te, ca întru sărăcie lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, asemenea lui Ilie râvnitor;
Bucură-te, ca Isaia mare glăsuitor;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 6

Primit-ai, mare arhipăstorule Vasile, putere de la Dumnezeu asupra diavolului, încât l-ai silit a trimite prin văzduh zapisul tânărului prin care se vânduse; de care minune spăimântându-ne, cântăm lui Dumnezeu, Celui ce te-a preamărit pe tine, cântare: Aliluia!

Icosul 6

Se îngrozesc mulţimile diavolilor numai auzind de numirea ta, părinte al părinţilor Vasile; iar noi credincioşii cântând, aducem ţie laudele acestea:
Bucură-te, fulger care arzi pe duhurile satanei celei spurcate;
Bucură-te, tunetul care risipeşti sfaturile cele necurate;
Bucură-te, cel ce cu armele duhului te-ai îmbrăcat;
Bucură-te, ca prin acelea pe puterile cele potrivnice le-ai sfărâmat;
Bucură-te, cel ce pe fiul împăratului l-ai vindecat;
Bucură-te, că pe mulţi din adâncul păcatului ai ridicat;
Bucură-te, că pe cel lepros l-ai tămăduit;
Bucură-te, că pe cei cu fapte bune prin Duhul i-ai cunoscut;
Bucură-te, îngerul cel pământesc;
Bucură-te, omul cel ceresc;
Bucură-te, sare tainică a învăţăturii;
Bucură-te, luminat povăţuitor al mântuirii;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 7

Descoperindu-i Dumnezeu viaţa ta cea plină de sfinţenie, părinte Vasile, cuviosul Efrem în pustie vedea un stâlp de foc care se înălţa la cer şi a auzit glas zicând: “În acest fel este Vasile”. De care minunându-se, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Avut-ai, preasfinte părinte, inima ta din pruncie locaş curat Sfântului Duh, prin care te-ai făcut mare între aleşii lui Dumnezeu; pentru care cântăm ţie:
Bucură-te, sfeşnicul luminii celei neînserate;
Bucură-te, fântâna scripturilor celor de Dumnezeu insuflate;
Bucură-te, porumbul Domnului cel cu aripi aurite;
Bucură-te, al teologului Grigorie prietene iubite;
Bucură-te, cu Gură de Aur întru Dumnezeu unire;
Bucură-te, cu amândoi a lor pecetluire;
Bucură-te, muză de credinţă învăţătoare;
Bucură-te, înţelepciunea Bisericii trebuitoare;
Bucură-te, că de înţelepciunea ta s-au mirat împăraţii;
Bucură-te, că de frumoasa ta grăire au amuţit ereticii;
Bucură-te, râu de apele vieţii revărsător;
Bucură-te, crin de mireasma împodobitor;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 8

Precum când erai în viaţa aceasta aduceai jertfa cea fără de sânge pentru păcatele poporului, aşa acum, prealăudate ierarhe, stând lângă scaunul Dumnezeirii, înalţă ca o jertfă rugăciunile tale cele bine-primite pentru noi, care te lăudăm pe tine cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Stâlp luminător ai fost pe pământ Bisericii lui Hristos, Vasile, şi îndrăzneala ta către Hristos o ai dovedit şi după moarte; pentru care auzi-ne pe noi care zicem ţie:
Bucură-te, cu numele împărăţiei numite;
Bucură-te, al Bisericii mare părinte;
Bucură-te, diamantul credinţei cel nezdrobit;
Bucură-te, apăratorul dogmelor cel nebiruit;
Bucură-te, oglinda descoperirilor celor dumnezeieşti;
Bucură-te, paharul tainelor celor cereşti;
Bucură-te, cerb la izvorul nemuririi alergător;
Bucură-te, celor credincioşi către aceea povăţuitor;
Bucură-te, crinul arhiereilor cel cu dumnezeiască mirosire;
Bucură-te, făclia cuvântătorilor de Dumnezeu cea cu cerească strălucire;
Bucură-te, seceră apostolească, de neghinele eresurilor tăietoare;
Bucură-te, roua cerească de arşiţa păcatelor răcoritoare;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 9

Zis-ai, preaînţelepte părinte, că “filozofia cea adevărată este gândirea la moarte”. Dă-ne deci nouă cu rugăciunile tale cele bine-primite la Dumnezeu să trecem fără primejdie prin porţile morţii şi, ajungând la viaţa cea fericită, să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu cântare: Aliluia!

Icosul 9

Împodobit-ai, preaminunate, scaunul arhieriei cu înţelepciunea ta preaînaltă şi cu dumnezeiasca sfinţenie; pentru care aducem ţie laudele acestea:
Bucură-te, ostaşul cel ager al armelor celor duhovniceşti;
Bucură-te, slujitorule cu puterile cele cereşti;
Bucură-te, cel ce întru împodobirea Bisericii pe mulţi ai întrecut;
Bucură-te, că vestirea ta la margini a străbătut;
Bucură-te, cel ce în norul privirilor ai intrat;
Bucură-te, că teologului Ioan ai urmat;
Bucură-te, piatra cea scumpă a arhieriei;
Bucură-te, podoaba cea luminoasă a preoţiei;
Bucură-te, noule David de la turmele pustnicilor chemat;
Bucură-te, că prin uşa oilor în staul ai intrat;
Bucură-te, cel ce turma la verdeaţa Scripturilor o ai păscut;
Bucură-te, că a pastoriei icoană vie te-ai văzut;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 10

Venit-a la tine, părinte, femeia cea păcătoasă şi dându-ţi hârtia cea pecetluită în care erau scrise păcatele sale, pe care se ruşina a le mărturisi, tu degrab, alergând la rugăciune către Dumnezeu, ai facut prin minune a se şterge păcatele ei. Pentru aceea noi, minunându-ne de îndrăzneala ta cea mare către Dumnezeu, cântăm: Aliluia!

Icosul 10

Te-ai arătat lui Hristos, prealuminate părinte, zid nebiruit ridicat prin înţelepciunea Lui la înălţime; pentru care cu laude ca şi cu nişte flori te încununează pe tine, zicând:
Bucură-te, vioara Duhului cea dulce răsunătoare;
Bucură-te, albina raiului cea de viaţă adunătoare;
Bucură-te, muza de cele cereşti cântătoare;
Bucură-te, grădina Scripturilor cea veselitoare;
Bucură-te, al doilea Moise care marea eresurilor despărţeşti;
Bucură-te, că a trece prin aceasta pe noul Israel îl povăţuieşti;
Bucură-te, stâlpul credinţei cel de viaţă purtător;
Bucură-te, fagure de miere din izvorul cel începător;
Bucură-te, hrănitorul celor săraci de cunoştinţă;
Bucură-te, ajutătorul grabnic celor ce te cheamă cu credinţă;
Bucură-te, cel întâi în treimea arhiereilor;
Bucură-te, că împodobeşti ceata păstorilor;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 11

Avut-ai Sfinte Părinte Vasile, semn minunat văzut de venirea Sfântului Duh, în sfinţirea dumnezeieştilor Taine. Pentru aceasta, înfruntând neluarea aminte a diaconului, ai făcut a se despărţi prin perdele altarul de adunarea credincioşilor; de care minunându-ne cântăm lui Dumnezeu Celui minunat întru sfinţii Săi: Aliluia!

Icosul 11

Minune mare s-a văzut la trecerea ta din viaţa aceasta, bine-plăcutule al lui Dumnezeu Vasile, căci sculându-te de pe patul morţii, ai botezat pe evreul Ioasaf cu toată casa lui; pentru care te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că după a ta cerere, Dumnezeu a primit a-ţi prelungi viaţa;
Bucură-te, că ţi s-a încredinţat ca evreul să dobândească credinţa;
Bucură-te, cel ce comoara cea din Evanghelie ai aflat;
Bucură-te, că pe aceasta prin ostenelile arhieresti o ai scăpat;
Bucură-te, cerbul cel sprinten al munţilor cereşti;
Bucură-te, înger iubit al puterilor îngereşti;
Bucură-te, cela ce haina cea de nuntă prin înfrânare ţi-ai împodobit;
Bucură-te, că vezi pe Acela pe care L-ai dorit;
Bucură-te, că acum auzi cântările ce nu se pot grăi cu limbi omeneşti;
Bucură-te, că acum te desfătezi în cântări dumnezeieşti;
Bucură-te, spic ceresc cel cu însutită rodire;
Bucură-te, cel ce însetezi de a noastră mântuire;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 12

Prealuminate ierarhe Vasile, caută cu milostivire din înălţimea munţilor cereşti spre noi care luptăm cu multe necazuri în marea acestei vieţi şi, primind micile noastre laude, dă-ne ajutor cu rugăciunile tale, ca, mântuindu-ne, să ne învrednicim a cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Arătându-ţi-Se Însuşi Mântuitorul cu Sfinţii Apostoli, vrednicule de laude părinte, te-a învăţat lucrarea dumnezeieştii Liturghii, pe care o ai lăsat Bisericii podoabă de mare cuviinţă; pentru care, cu smerenie lăudându-te, zicem ţie:
Bucură-te, al altarului diamant nepreţuit;
Bucură-te, al păstorului fluier aurit;
Bucură-te, cunoscătorul dogmelor şi al canoanelor;
Bucură-te, luminătorul păstorilor şi al soboarelor;
Bucură-te, smirna cea cu dumnezeiscă mireasmă a Liturghiei;
Bucură-te, vrednicia cea îngerească a preoţiei;
Bucură-te, a Bisericii făclie luminătoare;
Bucură-te, a celor leneşi trimbiţă deşteptătoare;
Bucură-te, ca Pavel Bisericii luminător;
Bucură-te, ca Petru de ceresca împărăţie descuietor;
Bucură-te, gura Cuvântului din cer tunătoare;
Bucură-te, văpaia Duhului de eretici mistuitoare;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 13

O, preaminunate părinte al părinţilor, Sfinte Ierarhe Vasile, primind puţina noastră cântare, precum Mântuitorul banii văduvei, soleşte pentru noi trecere fără primejdii în ceasul morţii, ca învrednicindu-ne a intra în cămara dumnezeieştii împărăţii, să cântăm cu tine împreună cântare lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Icosul 1

Cel ce prin curăţia minţii tale cea asemenea cu îngerii te-ai ridicat la dumnezeieştile înălţimi şi, străbătând printre cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care le-ai lăsat Bisericii comoară nejefuită, Sfinte Vasile, primeşte de la noi nevrednicii laudele acestea:
Bucură-te, lauda cea strălucită a arhiereilor;
Bucură-te, dumnezeiescule învăţător al dogmelor;
Bucură-te, următorul apostolilor cel credincios;
Bucură-te, stâlpul Bisericii cel prealuminos;
Bucură-te, al Treimii apărătorule;
Bucură-te, de cele cereşti arătătorule;
Bucură-te, ocârmuitorul corăbiei celei duhovniceşti;
Bucură-te, îndreptătorul vredniciei arhiereşti;
Bucură-te, luminătorul ceresc al preoţiei;
Bucură-te, povăţuitorul preaînţelept al pustniciei;
Bucură-te, deşteptatorul păcătoşilor către pocăinţă;
Bucură-te, mângâietorul celor ce adorm întru dreapta credinţă;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 1

Pe tine, trâmbiţa cea cu dumnezeiască glăsuire şi cereasca albină, care din florile învăţăturilor ai adunat mierea cea făcătoare de viaţă a dogmelor Treimii şi o ai lăsat Bisericii lui Hristos bogăţie neîmpuţinată, din care gustăm noi toţi, cu dulce cântare te lăudăm, cântând ţie: Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

(doxologia.ro)

mai mult
CronicăPromovate

În satul din care mă trag eu

sat325

 

În satul din care mă trag eu, o amărăciune pierdută prin sudul Olteniei, sat sărac și ars de soare, răscolit de colbul câmpiilor purtat de vânturi secetoase, atunci când vreun mort era dus la groapă, om ori muiere, țăranii compătimeau deopotrivă pe cel dus și pe cel rămas mai pe urmă cu vorbele “săracii, ce bine se înțelegeau!” Ce bine se înțelegeau, nu ce mult se iubeau!

De iubit, se iubeau flăcăii cu fecioarele, duminica, la horă, în deal, sau când se strigau pe la porți seara, pentru câte o șușoteală înfiorată, vegheată de ochii îngrijorați ai mamei, din dosul geamurilor afumate de lămpile cu gaz și în spaima biciului tatălui. Flăcăii se mai tăiau cu cuțitele pentru câte o codană, fetele mai fugeau de acasă cu câte un flăcău, câte cineva își mai lua lumea în cap, de rușine că cel ce-i căzuse cu drag lua pe altcineva.

Venea vremea când în alaiul satului tinerii mergeau la altar. După care, iubirea li se transformă în altceva. În ce? Nu știam pe atunci! Dar ce vedeam era ca, după ce se luau, unii, nu toți, începeau „să se înțeleagă”, să facă împreună „casă bună”, să-și ridice copiii, să-și salte sporul gospodăriei, să-și fie sprijin și îndemn. Despre aceștia se spunea, când le venea rândul la cele veșnice, ca și despre cel rămas pe urma celui plecat, „bieții, ce bine se înțelegeau!”, niciodată “ce mult se iubeau”.

Nu mi-a dat nicicând prin minte, să-i întreb pe bunicii mei dacă se iubesc. Sau dacă sunt fericiți. Bunicul ne povestea seara, la focul din vatră, ceva de pe front sau de pe câmp, o întâmplare cu tâlc întotdeauna, bunica se uita mândră la el, apoi tot ea recita o strofă dintr-o poezioară naivă în timp ce bunicul îi arunca o privire binevoitor-ironică.

Nu și-au supraviețuit mult, unul altuia. S-au dus „sus, în deal”, la Dumnezeu, senini, împăcați și grăbiți să se însoțească la loc. Bine se mai înțeleseseră! Cu temeinic rost mai trăiseră!

N-am auzit niciodată de la ei, sau de la cei ca ei, cuvintele „fericire” și „iubire”. Deși erau în stare din moși-strămoși să moară pentru glie și, când se întâmpla asta, nevestele tinere deveneau văduve cu broboade negre pentru tot restul zilelor lor.

(Mirel Curea)

mai mult
CronicăPromovate

Întâmplări

japonezi

 

Coafeza mea e japoneză. E singură și are doar doua scaune în salon, deci maxim două cliente.
Când e aglomerată aduce o tinerică, tot japoneză, frumușică foc. Clientela lor e formată in proportie de 99% din japonezi. Să vezi cum se saluta, cu mainile impreunate si cu reverente adanci, si « konniichiwa », si « guen ki? » si « o guen ki desse ka? » si « sayonara »… O incantate pentru ochi si urechi.
Domnisoara s-a indragostit de un francez care a cerut-o de nevasta. Hiromi (coafeza mea ) parea destul de nemultumita : jumatate din cuplurile mixte ajung la divort. « Francezii o tin cu mon ❤️ coeur si ma chérie si mon amour, dar asta nu inseamna nimic » imi spune ea. O intreb daca japonezii nu isi spun niciodata cuvinte dulci. Ea zice ca nu!
Cum e posibil asa ceva?! Si cum sa traiesti o viata langa cineva care nu gaseste nici macar un singur cuvat tandru?
Șu totuși, cuplurile japoneze sunt mult mai stabile. Cred că vin de pe altă planetă.

(Marcela Feraru)

mai mult
FilmPromovate

FRAGMENT DE JURNAL

ExprZap

(Blejoi, 29 decembrie 2020, la doar o săptămână după masacrul din Bucureşti de acum mulţi ani – cine mai ştie când!…)

Nu ştiu a cui a fost „tâlhăreasca” idee de a da pe PRO TV filmul EXPRESUL ZĂPEZII, dar este suficientă sugestia artistică pentru vremurile care vor veni. Bravo!… Cel puţin artiştii ştiu că vor juca în teatre la comandă.
Da, la 30 de ani de la evenimentele din 1989 ne dăm seama, din păcate, că locomotiva merge mai departe şi pasagerii de la clasa I nici măcar nu se sinchisesc. Wildford are grijă ca trenul ultimului îngheţ să meargă „lin” şi să nu sară de pe linie, iar cetăţenii din vagoanele „din coadă” mai trebuie să aştepte până la staţia în care vor îngheţa cu tot cu tren.
Şi bătrânul şi-a tăiat braţul pentru a da de mâncare băiatului condamnat să mănânce proteine!…
Aproape Welles!…
Let it be, world!…

(Bogdan Costin Georgescu, preot)

mai mult
CronicăPromovate

Ioan-Aurel Pop: La origine, numele de „Moș Crăciun” nu desemna un bătrân, ci un copil adus pe lume

ioan-aurel-pop

Președintele Academiei a publicat pe contul personal de Facebook un text în care discută originea și semnificația numelui de „Moș Crăciun” la români. Însemna la origine „copilul născut” sau „copilul adus în lume”, spune istoricul. El mai subliniază că, la venirea celorlalte neamuri în teritoriile locuite de români, aceștia „aveau în sine cuvântul Domnului și fuseseră creștinați în limba latină”.

Ioan-Aurel Pop evocă atmosfera Crăciunului copilăriei, sărbătorit cu părinții, la oraș, dar și la țară, în satul bunicilor. Apoi rememorează prima explicație erudită, primită în liceu de la profesorul de latină, referitor la originea cuvântului „Crăciun”: „din latinescul creatio, -nis, cu acuzativul singular creationem”.

„Am luat explicația profesorului ca atare și mi-am însușit-o”, povestește academicianul. „Târziu, am văzut, însă, ce complicate erau lucrurile.”

Creatio însemna în latină (în latina târzie) și naștere, dovadă că în italiană pentru copil se folosește și cuvântul creatura. Obiecția teologică (a lui Alexandru Ciorănescu) adusă față de o asemenea origine, anume că ideea de creație sau de naștere este împotriva dogmei creștine nu rezistă pentru că poporul nu ține seama de dogme”, scrie Ioan-Aurel Pop.

„Ca dovadă, în Occident, pruncul Iisus era numit în latina medievală cultă (inclusiv în cea bisericească) Partus, adică «născut», iar partorire semnifică în italiană «a naște». În plus, în mai toate limbile romanice, numele Crăciunului cuprinde ideea de naștere: Noël, Natale, Navidad, Natal etc”, adaugă el.

„Originea latină a cuvântului Crăciun mi se pare și azi cea mai plauzibilă”, afirmă academicianul.

„El se află moștenit, în forme apropiate de forma noastră din dialectul daco-român, în toate celelalte trei dialecte ale limbii române și în acele limbi vorbite azi nu neapărat pe locurile unde au trăit tracii, ci unde au trăit străromânii (protoromânii), primul popor creștinat din aceste regiuni.”

„La venirea slavilor în Balcani și apoi a ungurilor în Pannonia, românii timpurii și românii propriu-ziși aveau în sine cuvântul Domnului și fuseseră creștinați în limba latină. Asta înseamnă că ei aveau demult în limba lor un nume pentru sărbătoarea Nașterii Domnului”, explică istoricul.

De ce Moșul este tânăr, dar bătrân în înțelepciune

„Tulburătoare este asocierea la noi a cuvântului «moș» pe lângă «Crăciun», fapt de o semnificație aparte, asupra căreia mi-a atras recent atenția doamna profesor dr. Aurelia Bălan-Mihailovici”, menționează în continuare Ioan-Aurel Pop.

Mòschos, în greaca veche are sensul de «vlăstar», «mlădiță» și, prin analogie, «fiu», «urmaș». Verbul a moși înseamnă «a aduce pe lume moșul», adică urmașul, copilul purtător de speranță. Prin urmare, Moș Crăciun însemna la origine «copilul născut» sau «copilul adus în lume».”

„Așadar Moș Crăciun, în ciuda imaginației copilărești care a copleșit înțelesul inițial, înseamnă pruncul Iisus adus pe lume, ființa aceasta mirifică fiind totuna cu Mântuitorul”, concluzionează Președintele Academiei. „Și așa, moșul copilăriei mele a devenit la maturitate, în chip rațional, pruncul Iisus.”

„Dar în sufletul meu – care nu gândește, ci simte – el este tot un bătrân cu plete dalbe, bun și blând, iertător și îmbucurător”, menționează istoricul.

„De altminteri, de când este lumea, bătrânii – dacă rămân cu judecata limpede – sunt un fel de copii înțelepți, senini și cuminți. Aceste interpretări variate ale cuvântului Crăciun și ale numelui de Moș Crăciun nu lămuresc în chip rațional lucrurile, ci – după vorba lui Lucian Blaga – «sporesc a lumii taină»”.

„În dreaptă consecință, în cazul de față, [expresia] «Moș bătrân» nu este deloc pleonastică, fiindcă moșul este Pruncul cel Mântuitor, fără început și sfârșit, «Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat», un prunc minunat (adjectiv derivat din substantivul minune) menit să fie de orice vârstă, inclusiv de vârsta înțelepciunii”, încheie Ioan-Aurel Pop.

(basilica.ro)

mai mult
PromovateSocial

UN CRĂCIUN DIN VIAŢA MEA

tren21

Nu o să uit niciodată Crăciunul din acel an.

Aveam paisprezece ani, Maria, sora mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină.
Cu o lună înainte de Crăciun, preotul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică.
A cerut ca fiecare să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă.

Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel, puteam economisi 300 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară mai puteam economisi 100 lei.
Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea.
Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică noi și încă 80 de membri, iar mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că preotul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.

Cu o zi înainte de Craciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să-I dăm lui Dumnezeu.
Am venit acasă cu 800 lei. O bancnotă de 500 lei si trei bancnote de 100 lei. Niciodată nu avuseserăm atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare.

A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe drum hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână eram bogate. Când s-a facut colecta, mama a pus bancnota de 500 lei, iar noi fiecare câte una de 100 lei.

Pe drum spre casa cântam de bucurie. La amiază mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiti. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine. Dar pe la ora 15 a venit la noi preotul. A chemat-o pe mama la uşă. Când a intrat mama în casă era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama l-a deschis.
În plic era o bancnotă de 500 lei, trei bancnote de 100 lei si 40 de bancnote de 10 lei. În total 1.200 lei.

Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci.
Nouă ne părea bine că suntem bogaţi față de alţii – că aveam cartofi. Apoi ştiam că suntem bogaţi că aveam o mama grozavă şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi atâtea familii nu aveau copii.
Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci.

Text preluat de la Ela Rădoi

mai mult
PromovateSocial

O propagandă furibundă pentru vaccinare

vacc

Vad o propaganda furibunda in favoarea vaccinarii in Romania, atat din partea medicilor cat si a jurnalistilor.

Eu va sfatuiesc sa fiti putin mai rezervati. Nu sa propovaduiti abstinenta, dar entuziasmul asta e neproductiv. Doar ceva mai multa rezerva, ar fi atitudine de bun simt. Pentru ca, totusi, nu avem suficient recul pentru a judeca in absolut efectele vaccinului. Si daca in viitor se intampla, Doamne fereste, o catastrofa, s-ar putea sa aveti mustrari de constiinta. Imi sare in ochi diferenta de abordare intre presa franceza si cea romana.

((Marcela Feraru)

mai mult
PersonalitățiPromovate

Vasile Voiculescu – poet

Vasile-Voiculescu

 

„Pe Vasile Voiculescu l-au luat într-o noapte, din casa ticsită de cărţile sale dragi. Avea 74 de ani şi era vinovat că scria poezie religioasă şi că primea oaspeţi împreună cu care discuta despre ortodoxie şi literatură. A stat 5 ani la Aiud, nu s-a plîns nici de foame, nici de puroaie, iar trupul îi ajunsese aproape numai duh. A făcut cancer şi l-au eliberat, să-şi mai vadă familia… Pe vremuri, bărbaţii acestui neam (Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Ion Mihalache, Mircea Vulcănescu ș.a.) se duceau la război pentru o idee, făceau puşcărie pentru credinţă şi erau gata să moară pentru un semen. Acum se vaită la televizor că nu mai pot fura.”

(Mihnea Măruţă)

mai mult
CronicăPromovate

La Târgoviște, Ceaușescu a fost împușcat ca un câine. Creierul Elenei a fost înfulecat de maidanezul unității

Proces2

Autor: Cristian Botez

 

Notă: Paul Signeanu, a cărui relatare, în calitate de martor ocular la execuția lui Nicolae și Elena Ceaușescu, a stat la baza acestui articol, a decedat anul trecut în iunie. Paul Signeanu, după Revoluție a absolvit Facultatea de Management, și a urmat, apoi, o carieră strălucită în domeniul bancar, ajungând director de sucursală românească a unei renumite bănci franceze. Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Paul Signeanu, martor ocular, a descris ultimele clipe * Nicolae cânta ”E scris pe Tricolor unire”*Rex, maidanezul unității, a înfulecat câteva bucăți din creierul Elenei, împrăștiat pe jos*Încă de la începutul lui Decembrie 1989, la U.M. 01378 din Târgoviște, s-a format o Unitate Specială de Intervenție*Locțiitorul comandantului, maiorul Morarul, le-a spus militarilor că trebuie să-și de viața*U.S.I. trebuia să plece spre București*In seara de 22, s-au dat fiecărui militar peste 200 de cartușe, precum și grenade de mână.*Militarii s-au împușcat între ei*Gelu Voica Voiculescu a mințit: unitatea nu a fost asediată în timpul procesului

La Târgoviște s-a format o Unitate Specială de Intervenție încă de la începutul lui decembrie

Militarii de la U.M. 01378, unitate de antiaeriană, au primit o alaramă în ziua de 7 decembrie. Paul Signeanu, care fusese încorporat cu trei luni în urmă, își amintește că, la acel exercițiu de alarmă, au scos pe platoul unității tehnică militară pe care nu fuseseră instruiți. I s-a părut stranie acea alrmă. Ăn zilele respective se constituise o Unitate Specială de Intervenție, formată din 30 de militari în termen, printre care și Paul. În ziua de 14 decembrie, la prânz, s-a dat din ou alarmă. ”Eram la dușuri, cu săpun pe noi”, ăși amintește Signeanu. ”În 5 minute eram afară, îmbrăcați, cu aramamentul pe noi. Și uzi”. Au stat afara, cu tunurile, rachetele și toată tehnica militară instalată până pe 16 decembrie. Pe 16 decembrie seara au început să circule zvonuri cum că la posturile de radio Vocea Americii și Europa liberă s-ar fi vorbit despre niște evenimente petrecute la Timișoara. Maiorul Moraru, locțiitorul comandantului, și secretarul de partid al unității, i-a adunat pe toți militarii unității să le vorbească desore patriotism și că ”a venit momentul să-și dea viața pentru tovarășul Nicolae Ceaușescu și pentru Partidul Comunist Român.

 

Militarii se uitau la difuzoare și plângeau

Erau cu toții electrizați. Făceau continuu îmbarcări, debarcări, lupte corp la corp. Ideea era că ungurii se pregăteau să invadeze țara. Pe 20, seara, cineva, nu s-a aflat cine, a comutat radioul, care în mod obișnuit difuza muzică în toată unitatea, pe Europa liberă. ”criminalul Ceaușescu va trebui să fie judecat pentru morții de la Timișoara”, se auzea. Câteva cilpe, apoi, radioul a amuțit. Paul Signeanu nu a reușit să afle cine a schimbat postul. În momentul în care, pe 21 decembrie s-a transmis mitingul din fața Comitetului Central al PCR, cu incidentele petrecute, maiorul Moraru i-a adunat din nou, pentru o nouă lecție de patriotism. Totodată, i-a anunțat că Unitatea Specială de Intervenție va pleca la București. Paul Signeanu și camarazii săi au fost îmbarcați în camioane. După o jumătate de oră li s-a dat ordin să debarce. Au rămas afară toată noaptea. Pe 22, după prânz, la difuzoare a început să se transmită că dictatorul Ceaușescu a căzut. Militarii în termen se uitau la difuzoare și plângeau. Maiorul Moraru le spune atunci să nu țină ”cont de ce se întâmplă la București” și, iar, că USI trebuie să se deplaseze rapid în Capitală.

 

Securiștii din Târgoviște s-au ascuns în camere sigilate

În aceași curte cu UM 01378 se afla și UM 01476, garnizoana orașului Târgoviște. Cele două unități, ca și curtea, erau flancate, pe de-o parte, de gară, pe de alta, de blocuri de locuințe. În spatele lor se afla câmpul de instrucție, la momentul respectiv înțesat de tehnică de luptă și armament. Vizavi, ușor dreapta, dincolo de șosea, se afla sediul Securității din Târgoviște. Din cadrul USI se formează, atunci, un pluton, sub comanda locotenentului Tadeus, care se deplasează la sediul Securității cu misiunea de a apăra intrările în clădire .Au fost întâmpinați, de către mulțimea adunată în stradă, cu strigăte. ”Armata e cu noi! Armata e cu noi!”. Oamenii erau agitați. La un moment dat au încercat să treacă de militari. Se dă ordinul”Arma la piept!”. În momentul acela Signeanu i-a spus unui superior: ”Tovarășe locotenent, dacă facem asta, ne linșează!”. Lucrurile se precipită. Oamenii din primele rânduri încep să lovească în militari. Cu picioarele, cu pumnii. Se aruncă chiar cu pietre. Se dă ”La loc comanda!”. Poporul se liniștește. O delegație colectivă, formată din civili, militari și un individ, pe care Paul Signeanu ”îl citise” ca fiind securist, a pătruns în clădire. Se cercetează toate încăperile.. Nu era nimeni. În camerele care erau sigilate, militarilor în termen li s-a spus că nu e nevoie să intre, pentru că acolo nu se află decât arme. Lui Signenau i s-a părut ciudat. Ulterior a aflat că securiștii se ascunseseră fix în camere sigilate, părăsind clădirea, mai apoi, prin spate.

În noaptea de 22 spre 23, militarii s-au împușcat între ei

După ora 15.00, în 22 decembrie, așadar, militarii au fost lăsați în liniște. Nu dormiseră nici un minut timp de trei zile. Spre seară, Unitaea Specială de Intervenție a fost pusă să păzească întreaga cazarmă. Paul Signeanu și-a săpat locaș de tragere la câțiva metri de poarta unității. ”Ne-au dat, atunci, muniție cât puteam să ducem”, relatează el. Peste 200 de cartușe, iar unii au luat și grenade de mână.

Odată cu lăsarea serii, au început să sosească trupe străine de unitate. Vânători de munte, care s-au instalat în câmpul de instrucție, și o companie de TAB-uri. La miezul nopții, dinspre șosea, s-a auzit un duduit puternic. Alertă generală! Siluetele unor tancuri s-au profilat, dintr-odată, în fața unității. Maiorul Morau, în ținută de luptă și cu pistolul mitralieră în poziție de tragere, se apropie de poartă. Turela primului tanc se răsucește încet spre curtea unității. În clipa aceea, un militar de lângă Signeanu a început să plângă: ”Ce-o să se întâmple cu fetița mea”! Din turela tancului iese un ofițer. Acesta schimbă câteva vorbe cu maiorul Moraru, după care porțile se deschid, iar tancurile intră în curtea unității. În jurul ore 01.00, pe cer apar luminițe în mișcare, neidentificate. Se dă comanda ”Foc!”. Cei de la UM 01476 trăgeau cu PM(pistoalele mitralieră) în sus. Evident, fără nicun efect. Un avion de pasageri, cu toate luminile de poziție aprinse, a trecut pe deaspupra unității la o înălțime de 10.000 de metri. Au început să tragă în el cu tot armamentul, inclusiv cu tunurile de 30 și 60 de mm și cu mitraliera de 4×12.5 mm. Comenzile de ”Foc pe direcție!” se auzeau printre bubuituri și răpăitul mitralierelor. Un soldat, complet dezorientat, întrwabă: ”Tovarășe maior, aruncăm și cu grenade?”. În același timp se întețește focul în spatele unității. Curtea este străbătută de ambulanțele militare, care ies pe poartă pentru a se îndrepta spre Spitalul Județean. În acea noapte au murit: locotenentul Stoica, comandantul de baterie al lui Paul Signeanu, plus alți doi militari de la unitățile străine cantonate acolo. De asemenea au fost răniți patru militari.

 

Soții Ceaușescu au stat două zile în TAB-uri

În dimineața următoare, pe 23 decembrie, unul din militarii în termen a spus că l-ar fi văzut, la sediul Securității, pe Ceaușescu. Se formează o grupă care se deplasează acolo. În curtea unității o altă grupă a primit misiunea să înconjoare două TAB-uri din câmpul de instrucție. Au aflat, ulterior, că în ele se aflau reșinuți soții Ceaușescu. Spre prânz, se dă ordin să se tragă într-un bloc de locuințe, din dreapta unității. Chipurile, acolo s-ar fi semnalat prezența unor teroriști. Paul Signeanu își amintește că a fost cuiruită întreaga fațadă a blocului. Într-un moment de acalmie, o bătrână a ieșit la una din ferestre, și-a făcut cruce și a dispărut rapid înăuntru. În cursul zilei s-au mai făcut câteva incursiuni la sediul Securității. Noaptea următoare s-au împărțit arme la populație. Atunci au început să se tragă în oraș. Maiorul Moraru nu a mai fost văzut o perioadă. Se lansează zvonul că ofițerul ar fi fugit cu Ceaușescu pentru a-l face scăpat.

Cu puțin înainte să se crape de ziuă, se deschide focul asupra unității. Militarii ripostează în forță, cu tot armamentul pe care îl aveau asupra lor. Soldatul Signeanu trage, împreună cu alți camarazi, spre cabina unei macarale, din imediata vecinătate, unde se aflau doi indivizi înarmați. Unul a căzut imediat ce a fost lovit de gloanțe. Celălalt a rămas agățat în schele câteva ore, pînă când un militar s-a urcat pe macara și i-a făcut vânt cu piciorul. Din 23 până pe 25 decembrie militarii nu au mai dormit decât pe apucate. În tot acest interval de timp, s-a tras din când în când, dar nimeni nu era în stare să spună împotriva cui luptă de fapt.

 

Ceaușeștii au fost împușcați cu 60 de gloanțe

Pe 25 decembrie, dimineața, și-au făcut apariția, deasupra unității, trei elicoptere dotate cu aruncătoare de rachete și cu mitraliere. Două dintre ele au aterizat, unul pe platoul principal, iar altul pe câmpul de instrucție. Cel de-al treilea continua să survoleze zona. Din elicoptere au ieșit militari în uniforme de camuflaj. Au înconjurat elicopterele cu armele îndreptate spre cei din unitate. Toate părțile erau în poziție de tragere. Cele două TAB-uri din câmplul de instrucție au fost aduse pe platoul principal. Nicolae și Elena Ceaușescu au fost dați jos și conduși, sub escortă, în comandamentul UM 01476. A urmat procesul care, în parte, a fost difuzat, după cum se știe, pe postul național de televiziune. În timpul desfășurării judecății, curtea era înțesată de militari de cele mai diverse arme și grade. Într-un târziu, cei doi au fost scoși afară. Din clădire ies Gelu Voican Voiculescu, judecătorul Gică Popa, generalul Stănculescu și ceilalți care au participat la proces.

Paul Signeanu, care se afla la vreo 30 de metri distanță, l-a văzut, legat, doar pe Nicolae ceaușescu. Prizonierii se îndreaptă, inițial, spre elicoptere. Credeau că vor fi duși la București. În momentul acela, unul din militarii din escortă îi întoarce cu mâna spre un zid de lângă comanadment, unde se aflau WC-urile. În clipa aceea cei doi au realizat că vor fi executați. Signeanu a auzit-o pe Elena Ceaușescu: ”Nicule, să ne omoare, pe noi, în țara noastră?”. Nicolae cânta ”E scris pe Tricolor unire”. În momentul în care au ajuns la zid, s-a deschis focul asupra celor doi. Au tras de la zece metri doi militari care nu făceau parte din unitatea din Târgoviște. Un ofițer din Timișoara și un subofițer din Boteni, de unde veniseră elicopterele. Amândoi erau în unități de camuflaj.

 

Maidanezul unității a înfulecat câteva bucăți din creierul Elenei

Executanții au dscărcat în soții Ceaușescu, fiecare, câte un încărcător de 30 de gloanțe. Elena a căzut cu fața în jos, cu capul sfărmat și creierii făcuți fărâme, iar Nicolae, răstrunat spre spate, într-o poziție nefiereacsă. Din ea a curs foarte mult sânge, în schimb dictatorul nu a sângerat cine știe ce. Cadavrele celor doi au fost împachetate rapid în niște prelate și urcate într-unul din elicoptere. Aparatele de zbor au decolat rapid, îndreptându-se spre București. Rex, maidanezul unității, s-a repezit și a a înfulecat câteva bucăți din creierul Elenei Ceaușescu, împrăștiat pe jos. Soldații de la infirmeria unității au reușit să recupereze alte câteva bucăți, pe care le-au băgat într-un borcan cu spirt. Ulterior, Paul Signeanu l-a auzit pe unul din soldații unității că ar fi tras și el două gloanțe spre prizonieri, fără să-i atingă însă.

Signeanu, martor ocular al tuturor acestor evenimente și participant, totodată, a rămas extrem de surprins când, mai târziu, a a falt că gelu Voican Voiculescu a declarat pe postul național de televiziune că în timpul procesului unitatea ar fi fost asediată de teroriști. În realitate, a fost o liniște deplină. Paul Signenau a fost lăsat la vatră în cursul primăverii.

(Cristian Botez – reporterspecial.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

O exaltată… de Crăciun

sate1

Oh, Doamne, că nu-mi mai pot ține-n piept pârdalnicul de dor!

Sfârâie sau arde mocnit, el e cenușa anilor trecuți suflată iar și iar ..! Îl sublimez în tot ce-mi cade-n mână sau la îndemână. Sădit sub încropeala de grădină din scurta vară de aici, pământ străin cu semințe românești. Pentru bunici, și-apoi pentru părinți pun roșiile astea, să le sărez toamna-n brânză și să-mi zic în barbă: viezure, barză, varză!


Bine, mă mai apucă primăvara mărțișoare naiv inventate pentru doamnele-prietene.
Ce să mai spun, m-au fript și mâinile de dor pân-am început anu’ ăsta păcătos să fac – io, da, io!!! – sarmale.
De mușcate, nu mai zic. Le păstrez ca nebuna și iarna, le-aduc în casă. Normal, ele cred minciuna și-nfloresc întruna. De fapt, Mamamare sigur le ‘grijește cu nodurile degetelor mele, încep a semăna cu dânsa.
Am deja oale și ulcele, încet-încet mă ascund în ele, doar nu degeaba una e luată direct din gardul Maicăi (cealaltă dragă dusă bunică).
Bun, și când n-oi mai avea de ales, sigur am să arunc în focul ăsta al dorului lingurile din lemn, una câte una. Asta, dacă nu le împart între timp fetelor-românce de pe aici.
Nu știu ce să mă mai fac!
Totul, totul arde-n piele, venele-mi urcă sângele-n obraji, vin nu beau și tot mă-mbăt; umblu “creanga” cu dorul ars până miroase a lemne-scrum ca-n Dedrad, Vlădești sau Tomșani. A sobă-ncinsă, cu mămăligă rece și carne-n untură, la borcan. Și iar ajung la Mamamare și la Tatamare, să mă dau cu sania din vârful dealului spre ulița din josul satului. Of, măcar mă răcoresc puțin!
Alunec din nou direct în mijlocul limbilor de foc din soba albă de atâta var. De data asta, evadez si-o văd pe Maica prin geamul mic și înghețat. Are treabă dis-de-dimineață să le pregătească nepoatelor laptele cald.
Știu că pe la amiaz’ voi urca pe furiș în dărăpănatul dar bogatul pod al grajdului, să mai descopăr minunate povești de citit prin caietele, cărțile unchilor și mătușilor.
Da’ brusc mă-ntorc pe partea cealaltă și iar mi-e prea cald, prea dor. Nu-mi mai ajung amintirile, țigara care sunt a ars aproape de final, mucul care sunt vrea și nu știe ce vrea, că d-aia e muc 😀
Of, cred că de la sarmale mi se-ntâmplă. Mi-am fiert în varza lor murată și bruma de minte.

E iar Ajun, din nou Crăciun și io vă-ncurc cu vorbe aiurite.
Dați-mi o idee, vă rog, cum să fac să sting odată flăcările astea patetice?

Ps//între timp, afară s-a luat la întrecere cu înăuntru, cam așa:
– sarmalele, din crude, mări, se fierbeau, trei ore tot bolboroseau
– pe geam, din ploaie verde, deci și ea cruduță, mări, zăpadă se făcea, și ne tot ningea, tot în vreo trei ore ne albea

Ilustrație muzicală (mai ales refrenul):

Poze și text: o exaltată

Merry Christmas Eve everyone❣️🎄
Until I’ll be able to fully express myself in English, please accept my pictures and my good thoughts to you 😊

(Amorena Minculescu)

mai mult
CreștinătatePromovateSocial

Constantin Galeriu: Profilul preotului care a oficiat primul parastas pentru eroii din ‘89

PrGaleriu2

Vorbea despre jertfă și înțelegea perfect suferința, dar mai mult decât atât, o justifica în logica iubirii.

„Voi aţi descoperit libertatea în moarte, dar nu în moartea ca moarte, ci în moartea ca jertfă”, scria părintele Galeriu într-o scrisoare-testament vorbind despre jertfa tinerilor care au strigat în ’89 „Vom muri și vom fi liberi”.

Aşa a fost la început: Jertfa, nu moartea! Creaţia e întemeiată pe jertfă. În jertfa voastră a rodit reînvierea neamului. Voi aşa aţi trăit moartea, ca jertfă; trăind-o aşa, moartea murise în voi mai înainte; murise frica, murise sclavia totalitară, murise josnicia materialistă, murise ateismul, murise tot ce omoară viaţa în duhul ei divin, nemuritor.

Jertfa nu e moarte. Jertfa este DA, afirmaţie originară, început de existenţă; moartea este NU, este negaţie, este sfârșit de existenţă. Cauza jertfei este iubirea, este Dumnezeu; cauza morţii este păcatul, este demonul.

A fost pe front în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a cunoscut închisoarea și munca silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră, a fost bătut și jefuit de Securitate, iar evenimentele din decembrie ’89 l-au găsit în stradă alături de oamenii pe care-i iubea atât de mult.

El este primul preot care s-a rugat atunci pentru victimele căzute în Piața Universității: Părintele Constantin Galeriu – a cărui personalitate rămâne adânc întipărită în memoria Bisericii şi a ţării, ca părinte de familie, ca preot de parohie şi ca profesor de înaltă conştiinţă pedagogică şi misionară, cum a spus Patriarhul Daniel.

La aproape 30 de ani de la evenimentele care au dus la căderea comunismului, propunem un scurt profil biografic al preotului care a oficiat primul parastas pentru eroii din ’89:


Părintele Galeriu s-a născut în data de 21 noiembrie 1918 în satul Răcătău-Răzeși din județul Bacău.

După încheierea studiilor teologice a fost numit preot în județul Prahova, iar din 1974 a devenit slujitor la Biserica „Sfântul Silvestru” din București.

Împreună cu preoteasa Argentina, Părintele Galeriu a crescut şi educat patru copii, într-o perioadă dificilă. După instalarea dictaturii comuniste, a fost permanent urmărit şi supravegheat de autorităţi, fiind chiar întemniţat pentru o vreme.

Familia

A cunoscut-o pe Argentina, o fată orfană de 18 ani, în timp ce era cântăreț la Biserica Zlătari. Părintele era student și avea 25 de ani.

Întâlnirea a fost una așezată, cum se făcea în acele vremuri, în casa unei familii apropiate de biserică. Argentina nici nu știa inițial motivul pentru care a fost chemată.

„Mi-a plăcut nespus că a vorbit foarte frumos despre cum vedea el viaţa şi slujirea bisericii alături de Dumnezeu, cum să-şi împlinească şi să-şi facă datoria un preot. Fiind tânăr, cu mult elan, cu sănătate deplină, cu dor de muncă, vorbea, te electrocuta, parcă nu mai aveai nimic în faţă decât chipul lui. La plecare, totuşi, s-au făcut prezentările, arătând scopul pentru care venisem, iar eu, când am auzit, am roşit până în vârful urechilor”, își amintea prezbitera Argentina în 2009.

„M-a întrebat dacă îmi place viaţa la ţară, întrucât era repartizat în comuna Poienarii Burchii, cătunul Podul Văleni, la un număr de 120 de familii”.

„Întrebarea cea mai grea la care nu am răspuns nimic a fost: «Domnişoară, dar de mine îţi place?». Ce puteam eu să răspund la o asemenea întrebare, văzându-l pentru prima dată, nici prea mult vorbind ca să-mi dau seama. Nu i-am dat răspuns, dar răspunsul meu a fost că am roşit, am tăcut şi am plecat capul ca un semn, din care s-a înţeles mai mult decât dacă aş fi vorbit”.

Prezbitera Argentina care a trecut la cele veșnice la începutul acestui an, își amintește că a stat patru ani la țară, „într-o casă a unui ţăran, cu prispă, fără de lumină, cu grindă în tavan”. A profesat ca învățătoare până a avut primii doi copii, pe Narcis şi Rodion.

„A fost frumos, nu mi s-a părut greu, măcar că războiul venise, era sărăcie, am trăit şi o perioadă de foamete. Dar, fiind un om al cărţii, s-a făcut cunoscut în comunele vecine care veneau la slujbele lui la Maslu, la Sfânta Liturghie, le plăcea cum vorbeşte”.

Părintele cu familia s-au mutat de patru ori în perioada în care slujea la Podu Văleni, apoi a fost transferat la oraș unde, spune preoteasa, „parcă era mai greu decât la ţară”, întrucât au urmat perioada de detenție, boli și multe alte provocări.

Amvonul şi Catedra

Din anul 1973 a activat pe rând ca asistent, lector și profesor la catedra de Catehetică-Omiletică a Institutului Teologic Universitar din București. Apoi a continuat ca profesor consultant și conducător de doctorat al Facultății de Teologie Ortodoxe din capitală până la finalul vieții.

„Părintele Galeriu nu a fost profesor în sensul comun, didacticist, ci educator, în toată puterea cuvântului”, mărturisește Pr. Vasile Gordon de la Facultatea de Teologie din București.

„Pe noi, foştii săi studenţi şi doctoranzi, ne-a scos dintr-o anumită stare, sufocată de rutina scolastică, şi ne-a crescut până la punctul în care noi înşine am fost receptivi şi râvnitori”, scrie același părinte în Ziarul Lumina.

Părintele Galeriu avea un talent strălucit de orator și uimea pe cei care aveau ocazia să-l vadă predicând.

Părintele Nicolae Bordașiu, slujitor al altarului de la Sfântul Silvestru, spunea despre Pr. Galeriu: „În viaţa mea am ascultat mulţi predicatori, dar nici unul nu avea o gestică atât de expresivă şi îţi dădeai seama câtă convingere exprima toată fiinţa lui”.

„Părintele vorbea cu toată fiinţa. La el nu vorbea numai gura şi nu elabora numai creierul, ci părintele vorbea şi cu ochii, şi cu barba, şi cu mâinile, şi cu întreg trupul. Îl vedeai la un moment dat când avea tetrapodul cu cărţile pe el, cu documentarea lui, sărind ca o zvârlugă şi vorbind puternic, gesticulând cu mâinile, accentuând ideile, încât toată lumea era uimită de felul cum vorbea”.

„Era atâta varietate în cuvântările părintelui încât în cadrul aceleiaşi predici care pornea de la o pericopă evanghelică te ştia purta fără să te obosească prin toate ramurile ştiinţelor care aveau oarecare tangenţă cu tema dezvoltată”.

Dascălul și predicatorul Constantin Galeriu avea o serie de ziceri care au rămas ca maxime între ucenicii săi și nu numai. Câteva dintre ele sunt amintite de părintele Vasile Gordon:

  • „Pot să renunţ, dar nu pot să refuz”
  • „Nimic întâmplător, totul proniator”
  • „Nu mă supăr decât pe propriile mele păcate”
  • (către tineri, viitori soţi:) „Feciorie până la Altar, fidelitate până la moarte”
  • „Binele face puţin zgomot, zgomotul puţin bine”
  • „Cu reteveiul se aruncă numai în pomul care face roade” ș.a.

Viața cetății

În acelaşi timp, părintele profesor a fost mereu prezent şi în viaţa cetăţii, tainic şi discret în vremea dictaturii, la vedere după evenimentele din decembrie 1989, astfel că „slujba de apostol şi-a făcut-o deplin”, cultivând un dialog permanent viu atât cu teologi, cât şi cu oameni de cultură laică, altfel spus, cu Biserica şi cu societatea, cu vârstnicii şi cu tinerii, nota Părintele Patriarh despre marele duhovnic.

A fost membru al „Uniunii Preoţilor Democraţi”, iar pe 1 septembrie 1945 și a justificat acest lucru prin manifestul „Misiunea noastră”.

Deşi la început ar părea condamnabil pentru adeziunea sa la gruparea preoţilor ce trebuia să susţină zisele formaţiuni democratice, prin manifestul său, Constantin Galeriu nu abdică în nici un fel de la crezul pastoral care trebuie să-l domine pe orice slujitor al altarului, scrie istoricul Adrian Nicolae Petcu în Ziarul Lumina. El caută puncte comune între manifestarea politică şi necesităţile societăţii de păstrare a principiilor morale în tiparul creştin.

Potrivit aceluiași istoric, Părintele Galeriu scria despre „dragostea între clasele sociale”; că „preotul trebuie să împace doctrinele de partid şi să le subtilizeze în spiritul evanghelic, ceea ce înseamnă politica lui Hristos”; că „Biserica trebuie să încreştineze partidul, să tempereze excesul şi pofta de violenţă”; că „preotul este factor de legătură între clase, între intelectuali, muncitori şi ţărani”, iar „intelectualii adevăraţi nu se mai lasă înşelaţi de eroarea materialistă”, fiind de datoria lor „să colaboreze cu preoţii la predicarea religiei morale” şi că sunt „nebuni cei ce încearcă să creeze o lume nouă prin nimicirea celei vechi”.

Astfel, în viziunea părintelui Galeriu, „prin puterea misiunii creştine socialismul materialist se va subtiliza, încreştina”, ceea ce înseamnă „falimentul materialismului”. Era un discurs curajos într-un context politic încă dezorientat după schimbarea de la 23 august 1944 şi presiunile crescânde venite dinspre factorul sovietic.

A fost prezent la demonstrațiile din 1989 și a oficiat primul parastas pentru cei ce au fost uciși la București. Apoi, în timpul manifestațiilor violente din iunie 1990, Părintele Galeriu a avut un alt moment de implicare socială care a rămas în istorie. S-a rugat împreună cu cei peste 50.000 de manifestanți din Piața Universității, rostind rugăciunea „Tatăl Nostru”.

Duhovnicia

Tot apropiații părintelui spun că el suferea tăcut și profund împreună cu toți cei care veneau la el, pentru toate necazurile lor.

„Dacă el vine la mine, este fiul meu!”, aceasta era atitudinea cu care îi primea pe toți.

„Suferea în tăcere”, evocă tot părintele Bordașiu. „Suferea cu cei săraci pentru că nu putea să aline atâta durere câtă vedea la cei necăjiţi, mai ales când mergea în vizite pastorale sau ajungeau la dânsul diferiţi sărmani”.

Nu mulți știu că a avut printre fiii săi duhovnicești persoane cu suferințe din cele mai grele, printre care persoane dependente de droguri.

„Suferea de nedescris când avea de lucru cu tinerii care se drogau. Încerca să-i convingă pe cei aduşi fie de părinţi, fie veniţi din proprie iniţiativă. Şi nu erau puţini cei care-l vizitau, ştiindu-l un mare duhovnic. Stătea uneori de vorbă ceasuri întregi cu câte un tânăr din acesta pierdut şi când constata că mesajul nu a avut ecou în sufletul lui, fiindcă cel aflat în faţa lui fie se revolta sau nu primea ceea ce i se oferea, atunci suferinţa părintelui era nemărginită. Dar nu dezarma niciodată. Relua cu acelaşi tânăr discuţia şi tot nu se descuraja”.

Părintele a trecut la cele veșnice în ziua de 10 august 2003 la București.

Cuvintele unui ucenic apropiat al Părintelui Galeriu, Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, pot ține loc de concluzie a acestei încercări de profil:

„A rămas şi va rămâne model de preot adevărat, de profesor de Teologie cu chemare reală, de apostol şi de misionar şi de om al lui Dumnezeu cu adevărat filantrop, în cel mai frumos şi mai concret înţeles al faptei iubitoare, de la care nu a exclus şi nu a îndepărtat, pe cât i-a fost omeneşte cu putinţă, pe nimeni”.

 

(basilica.ro)

 

mai mult
CronicăPromovate

În fiecare an, pe 21 Decembrie, plâng…

CB21dec

În fiecare an, pe 21 Decembrie, plâng…

Mi se rupe sufletul in mii de bucăți… Mă revad pe mine atunci, un tânar zvelt, blond si visător până la stele .. Mi-am pus tot sufletul în mâini și am stat in fața lor… În mijlocul nucleului de la Inter… Cum alergam eu pe lângă TAB-uri… Am vrut să mă urc și eu pe unul, dar mi-a fost frică să nu cad sub roți…Umbrele se lungeau.
De la câteva balcoane de la Inter se filma. Ziceam că sunt străini, ne bucuram. “N-o să tragă în noi când filmează ei”, credeam și ne faceam curaj. Dar ăia nu erau decat securiști. La un moment lucrurile stagnaseră. Afluxul scăzuse. Eram vreo 2000 doar. Mulți erau blocati pe str. “13 Decembrie” (actuala Câmpineanu). Scutierii le blocaseră accesul în Piață. Mai sus, la Hotel Union, alt cordon de scutieri. Ucigașii conduși de Postelnicu, ultimul Ministru de Interne comunist (am rechizitoriul lui ORIGINAL, cu declarațiile lui originale), au dat năvală acolo și au ucis oameni. I-au pus în genunchi și i-au impușcat în ceafă sau în tâmplă. Alice, soția lui tata, era functionară în blocul de pe colț, vizavi de fostul bloc Charlton (acum, acolo, e o sală de jocuri). A rămas în noaptea aia la birou, la etajul I. A văzut totul. Cine nu era împușcat, era dus cu duba, cu zecile, la Jilava. În noaptea aia, 21spre 22 decembrie, a fost dus acolo si tata, Corneliu Dinescu, militant legionar de la 17 ani, deținut politic la venirea comuniștilor. Aveam sa aflu despre asta zile mai târziu. Între timp, până la lăsarea serii ne mișcam în grupuri, de colo-colo, și scandam “Libertate! Libertate!”, “Jos Comunismul!”, “Jos Ceausescu!”… Dumnezeule! Să strigam așa ceva? Era posibil? Ne-am înfiorat! Dar am prins curaj! “Libertate te iubim/Ori învingem, ori murim!” Îmi dăduseră lacrimile! Mă simțeam LIBER! LIBER!!! Și acum, când scriu asta (a cata oară???). Pe hârtii, de sute de ori, în ziare, la computer, pe laptop, pe telefon! Și plâng! Cu lacrimi șiroaie! Oameni buni, tineri, copii! Nu pot descrie ce stări am trait, ce momente UNICE! Ce clipe înălțătoare!!! Sa știi că poți muri oricând, dar pentru libertate! Toți cei de acolo eram pregătiți de sacrificiu! Eram pregătiți să murim pentru LIBERTATE! Pentru a noastra, pentru a tutoror, pentru LIBERTATEA țarișoraei noastre!
Acum știți de ce sunt așa? Cei care ma stiti/ cunoasteti cât de cât? Cristian Botez aparține acelor momente, acelei zile si nopți!
Am făcut rost de o foaie de hârtie dictando. Mototolită. Am indreptat-o și m-am asezat in fund, cu alti 4-5 tineri, fete si baieti. Aveam un Bic cu pasta verde. Și am scris. Ce vrem? ” Vrem libertate!”. Mai departe! Ne uitam unii la alții. Să îndrăznim? “Vrem ALEGERI LIBERE!” Inimile ne bateau sa ne sparga piepturile! Facem noi asta! Ce aer tare respiram!!! Ce bine era LIBER.Chiar daca, odata cu lungirea umbrelor, simteam si cum se lasa usor-usor o amenintare din ce in ce mai sumbra. Am luat hârtia si cu micul alai dadeam roata perimetrului. “Frati romani!”, strigam din loc in loc, spuneam exaltati ce scrisesem. Mai convingeam cațiva să ni se alăture. Pe lângă mine trece un bătrân într-un trenci bej, ponosit. Are părul si barba albe… Ochi albastri ca cerul si lacrimi de fericire care-i curg pe obraji. L-am imbrațisat! “Suntem liberi, tataie! Suntem liberi!”. Dinspre Colțea se aude vuiet se apropie un grup de tineri. Unul din ei este carat pe umeri. Ține intins in mainile ridicate un pulover verde inchis. Are doua pete rosu inchis. E sange! “S-a tras! S-a tras!” Toata multimea huiduie. Apoi, din toate piepturile: “Asasinii! Asasinii!” “Criminalii!” “Jos Comunismul!” “Jos Ceausescu”. Se scot mesele albe de fier de pe terasa Dunarea! Se pun de-a curmezișul Bulevardului. Mă urc pe o masa și strig, cu hartia în mână “Frați români!” Cobor. Îmi dau seama că mă expun la tiruri de gloanțe. Mesele s-au împins spre margini. Ne incurcau. A fost prima tentativa de a ridica baricada… TAB-urile despicau mulțimea in doua…apar tunurile de apa. Jeturile ne culcasera pe asfalt. “O, Doamne! Acid!”. Dar e doar apă. Se lasa întuneric. Începe să se tragă în rafale. Mai întâi în unghi de 45 de grade și cu trasoare… Dupa un sfert de ora, în plin… Și a inceput măcelul.
Ce ore înălțătoare… ce gust avea libertatea! Aia proaspată, abia nascută… Ce tare am crezut…. Apoi s-a dezlanțuit iadul!
Ce impostori și hoți conduc țara acum…
ACUM aș ieși din nou..

(Cristian Botez)

mai mult
1 2 3 4 5 119
Page 3 of 119