close

Promovate

CreștinătatePromovate

Înălțarea Sfintei Cruci

SfCruce

Înălțarea Sfintei Cruci (gr. Σταυροφανεια) este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, închinată Crucii Domnului nostru Iisus Hristos. În calendarul ortodox Înălțarea Sfintei Cruci se prăznuiește pe 14 septembrie; este una din cele două zile de post strict (ajunare) de peste an, alături de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august).

Semnificație
Prin această sărbătoare creștinii comemorează două evenimente deosebite din istoria lemnului sfintei cruci:

  • aflarea crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, de către Sfânta Elena împărăteasa, mama Sf. împărat Constantin cel Mare, și înălțarea ei solemnă, în văzul tuturor, de către episcopul Macarie I al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie 326;
  • readucerea lemnului sfintei cruci de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclie, care a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt (Ierusalim), după care patriarhul Zaharia al Ierusalimului a înălțat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630.

Istorie
Începutul cultului public și oficial al Crucii lui Iisus s-a petrecut în anul 335, cu ocazia sfințirii bisericii zidite de împăratul Constantin cel Mare, la propunerea împărătesei Elena, pe Golgota, locul Calvarului și al îngropării Mântuitorului Iisus (vestita biserică a Sfântului Mormânt, sau Martirion/Martyrium, iar mai târziu “Ad Crucem”). Conform pelerinei creștine Egeria (sec. IV), în această biserică, consacrată în ziua de 13 septembrie, a fost depusă spre păstrare cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperită de puțină vreme de sfânta Elena, mama lui Constantin.

Dar sărbătoarea liturgică a Înălțării Sfintei Cruci s-a stabilit o zi mai târziu, pe 14 septembrie, și așa s-a transmis și în Occident, cu începere din secolele VII-VIII, când la evenimentul din 335 s-a adăugat comemorarea redobândirii relicvei sfintei cruci de către împăratul bizantin Heraclie în anul 629. Cu paisprezece ani mai înainte, regele persan Cosroe Parviz, cucerind Cetatea Sfântă a Ierusalimului, a luat ca pradă de război și racla cu lemnul Sfintei Cruci. Heraclie a recuperat Crucea prin război, și a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt. Câțiva ani mai târziu, în anii 634-635, lemnul sfintei cruci a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (și înapoi) într-o procesiune solemnă care s-a păstrat până astăzi în cultul bizantin al sărbătorii din 14 septembrie.

Părțile din Sfânta Cruce care au rămas la Ierusalim s-au pierdut în anul 1187, când au fost luate de Episcopul de Betleem și duse în bătălia de la Hattin. Au rămas doar bucățile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol și la Roma. Părți din lemnul sfintei Cruci se găsesc astăzi și la Muntele Athos.

Imnografia Înălțării Cinstitei și de viață Făcătoarei Cruci

Tropar (glasul 1)
Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvintează moștenirea Ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celor potrivnici dăruiește, și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.

Condac (glasul 4)
Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruiește-i, Hristoase Dumnezeule. Veselește cu puterea Ta pe credinciosul nostru popor, dăruindu-i lui biruință asupra potrivnicilor, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruință.

La Vecernia mică
Stihirile de la “Doamne, strigat-am”
Înălțându-Te Tu, Stăpâne, pe Cruce, împreună ai înălțat toată firea lui Adam cea căzută; pentru aceasta înălțând preacurată Crucea Ta, Iubitorule de oameni, tăria Ta cea din înălțime cerem, grăind: Mântuiește, Înalte, ca un Dumnezeu milostiv, pe cei ce cinstesc cinstită și de lumină purtătoare dumnezeiască înălțarea Crucii Tale (de două ori).

Ca psalmistul acum vedem așternutul unde au stat picioarele tale cele preacurate, Stăpâne; astăzi, înălțând cu dreaptă credință cinstită Crucea Ta, cea cu dragoste înălțată, ne rugăm Ţie grăind: pe toți cu dumnezeiască Crucea Ta sfințindu-i, arată-i părtași milostivirii Tale celei negrăite și Darului Tău, Preaînalte.

Ca unei arme nebiruite și paveze de nesurpat, și ca unui sceptru dumnezeiesc, ne închinăm preasfintei Crucii Tale, Hristoase, prin care lumea s-a mântuit și dănțuiește Adam. Adunările pământenilor, pe aceasta cu cântări bine lăudând-o, o cinstim și dumnezeiască înălțarea ei săvârșind, cerem curățire.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. și acum si pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tu ești pentru mine acoperământul cel tare, Crucea lui Hristos cea în trei împărțită; sfințește-mă pe mine cu puterea ta, ca să mă închin ție și să te slăvesc cu credință și cu dragoste.

La Stihoavnă
Astăzi Crucea lui Hristos se înalță, lemnul cel de viață purtător, pe care cu trupul a fost pironit, pe toți spre mântuire chemând.

Stih: Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați așternutului picioarelor Lui, că sfânt este.

Lemnul Crucii înălțat, văzându-l, să dăm laudă lui Dumnezeu, Celui ce s-a răstignit cu trupul, pentru bunătatea Sa.

Stih: Iar Dumnezeu, Împăratul nostru, mai înainte de veac a lucrat mântuire în mijlocul pământului.

Bucură-te dumnezeiască păzitoare a credincioșilor, zidul cel nebiruit, Crucea Domnului, prin care de pe pământ la cer ne-am înălțat.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. și acum si pururea și în vecii vecilor. Amin.

Veniți toți cu veselie să sărutăm lemnul cel de mântuire, pe care a fost pironit Hristos, mântuirea lumii.

Tropar, glasul 1
Mântuiește Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra potrivnicului dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.

Condac, glasul al 4-lea
Cel ce te-ai înălțat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruiește-i, Hristoase Dumnezeule. Veselește cu puterea Ta pe dreptcredincioșii creștini, dăruindu-le biruință asupra celui potrivnic; având ajutorul Tău, armă de pace nebiruită biruință.

La Utrenie
Icos
Cel ce până la al treilea cer a fost răpit în rai și a auzit cuvinte nespuse și dumnezeiești, care nu este cu putință de limbi omenești a fi grăite, scrie către galateni: Ca niște râvnitori ai Scripturilor, ați citit și ați cunoscut: Mie, zice, să nu-mi fie a mă lăuda, fără numai în Crucea Domnului, pe care pătimind a omorât patimile. Deci și noi cu osârdie să ținem Crucea Domnului, lauda tuturor: Lemnul ce ne este nouă dat spre mântuire, armă de pace, nebiruită biruință.

Luminânda
Crucea este păzitoarea a toată lumea; Crucea, podoaba Bisericii; Crucea, întărirea credincioșilor; Crucea, slava îngerilor, iar demonilor rană (de două ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. și acum si pururea și în vecii vecilor. Amin.

Crucea se înalță astăzi, și lumea se sfințește. Că Cel ce șade împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, pe dânsa mâinile și-a întins; și toată lumea ai tras-o la cunoștința Ta, Hristoase. Deci pe cei ce nădăjduiesc în Tine, învrednicește-i de dumnezeiasca Ta slavă.

La Laude
O, preamărită minune! Pomul cel de viață purtător, preasfânta Cruce, la înălțime ridicată se arată astăzi. Toate marginile o măresc; și toți demonii se îngrozesc. O, ce dar s-a dăruit pământenilor! Prin care, Hristoase mântuiește sufletele noastre, ca un milostiv (de două ori).

O, preamărită minune! Crucea ce a purtat pe Cel Preaînalt, ca pe un strugure plin de viață se înalță astăzi de pe pământ; prin care la Dumnezeu toți am fost trași și moartea de tot s-a potopit. O, preacinstite lemn, prin care ne împărtășim de nemuritoarea haină, cea din Eden, pe Hristos mărind.

O, preamărită minune! Lățimea și lungimea Crucii cu a cerului se aseamănă, căci cu dumnezeiescul dar sfințește toate. În aceasta neamurile păgâne se biruiesc; întru aceasta sceptrurile împăraților se întăresc. O, dumnezeiască scară, prin care ne-am suit la ceruri, înălțând întru cântări pe Hristos Domnul.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. și acum si pururea și în vecii vecilor. Amin.

Astăzi înainte merge Crucea Domnului, și credincioșii o primesc pe ea cu dragoste și câștigă tămăduiri sufletului și trupului. Pe aceasta o sărutăm cu bucurie și cu frică; cu frică pentru păcat, că nevrednici suntem; iar cu bucurie, pentru mântuirea pe care o dă lumii Cel ce a fost pironit pe ea, Hristos Domnul, Care are mare milă.

Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Glasul al 2-lea:

Veniți credincioșii, să ne închinăm lemnului celui de viață făcător, pe care Hristos, Împăratul slavei, de bunăvoie mâinile întinzându-și, ne-a înălțat la fericirea cea dintâi, pe noi care mai înainte fiind amăgiți de vrăjmașul prin dulceață, am fost goniți de la Dumnezeu. Veniți credincioșii să ne închinăm lemnului, prin care ne-am învrednicit a sfărâma capetele vrăjmașilor nevăzuți. Veniți toate moștenirile neamurilor, să cinstim Crucea Domnului cu cântări. Bucură-te Cruce, mântuirea cea desăvârșită a lui Adam cel căzut. Întru tine dreptcredincioșii se laudă, căci cu puterea ta, biruiesc pe cei potrivnici. Pe tine acum cu frică creștinii sărutându-te, pe Dumnezeu, Cel ce a fost pironit pe tine Îl slăvim, grăind: Doamne, Cel ce Te-ai răstignit pe ea, miluiește-ne pe noi, ca un bun și iubitor de oameni.

Glasul al 5-lea:

Veniți popoare, preaslăvita minune văzând, puterii Crucii să ne închinăm: că lemnul în rai oarecând, moarte a odrăslit, iar aceasta, viață acum a înflorit, având pe Domnul cel fără de păcat răstignit pe ea. De la care toate neamurile, nestricăciune luând, grăim: Cel ce prin Cruce moartea ai surpat și pe noi ne-ai mântuit, slavă Ţie.

S-a plinit, Dumnezeule, glasul proorocilor Tăi, al lui Isaia și al lui David, care zice: Veni-vor toate neamurile, și se vor închina înaintea Ta, Doamne; că iată poporul care s-a umplut de darul Tău, Bunule, în curțile Ierusalimlui Tău s-au adunat. Cel ce Crucea ai răbdat pentru noi și cu învierea Ta ne-ai înviat, păzește-ne și ne mântuiește pe noi.

Glasul al 6-lea:

Astăzi pomul vieții din sânurile pământului fiind scos, adeverește învierea lui Hristos, Cel ce a fost pironit pe ea; și înălțat fiind prin mâinile preoților, vestește înălțarea Lui la ceruri, prin care firea omenească din căderea cea de pe pământ înălțându-se, în ceruri viețuiește. Pentru aceasta cu mulțumire grăim: Doamne, Cel ce te-ai înălțat pe cruce și împreună ne-ai înălțat și pe noi, învrednicește de bucuria Ta cea cerească pe cei ce Te laudă pe Tine.

Crucea Ta cea cu patru părți înălțându-se astăzi, Hristoase Dumnezeul nostru, câte patru margini ale lumii le sfințește; și fruntea credincioșilor creștini împreună se înalță sfărâmând într-însa coarnele vrăjmașului.

Mare ești, Doamne, și minunat întru lucrurile Tale, slavă Ţie.

Crucea lui Hristos, nădejdea creștinilor, îndreptarea celor rătăciți, limanul celor înviforați, în războaie biruință, întărire a lumii, tămăduire a celor neputincioși, învierea morților, miluiește-ne pre noi.

Glasurile proorocilor, pe acest sfânt lemn mai înainte l-au vestit. Prin care s-a mântuit Adam din blestemul morții cel de demult; și fiind înălțată astăzi, înalță glas împreună și făptura, cerând de la Dumnezeu milă. Cel ce ești Însuți întru milă nemăsurată, Stăpâne, curățire fii nouă și mântuiește sufletele noastre.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. și acum si pururea și în vecii vecilor. Amin.

S-a plinit glasul proorocului Tău Moise, Dumnezeule, ce zice: Vedea-veți Viața voastră spânzurată înaintea ochilor voștri. Astăzi Crucea se înalță, și lumea din înșelăciune se slobozește; astăzi învierea lui Hristos se înnoiește și marginile pământului se bucură, în chimvale ca David cântare Ţie aducând, și zicând: Lucrat-ai mântuire în mijlocul pământului, Dumnezeule: Crucea și Învierea; prin care ne-ai mântuit pe noi, Bunule, Iubitorule de oameni, Atotputernice, Doamne, slavă Ţie.

Iconografie
Conform Erminiei lui Dionisie din Furna (Ed. Sophia, București, 2000, p. 218), Înălțarea Sfintei Cruci se reprezintă astfel: „o Biserică și într-însa [un] amvon; și sus pe amvon stând Sfântul Macarie, patriarhul Ierusalimului, ținând cinstita Cruce a lui Hristos, și lângă dânsul un diacon ținând o cădelniță; lângă amvon sfânta Elena împărăteasa și cu dânsa mulți boieri și mulțime de popor, uitându-se în sus la cinstita cruce, și avându-și toți mâinile înălțate spre amvon”.

(ro.orthodoxwiki.org)

mai mult
PoeziePromovate

UN POEM DE CEZAR BALTAG

CezarBaltag

Răsfrângere în memoria soarelui

Toate sunt sub semnul tău, Apollo.
Clipa plouă-n noi torenţial.
Ieri a râs un ulm. O vară-ntreagă
o femeie a iubit un deal.

În stejar, unde septembrie ţese
ulii într-un aprig cerc sonor,
de ieri seară vremea o măsoară
Absalom, pendul nemişcător.

E aici un loc din care-n toate
laturile lumii mă aud.
Nordul e un punct din care-ncepe
numai sud şi sud şi sud şi sud.

Timpul plouă-n lucruri. Valea ţese
ulii într-un aprig cerc sonor.
Unde duci, soţie a-ntâmplării,
inimile noastre, în ulcior?

(Cezar Baltag)

mai mult
CreștinătatePromovate

Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci – Comentarii patristice

ic224472

Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.

Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (Ev. Ioan 3, 13-17)

(In. 3, 13) Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.

Având două firi, adică cea omenească şi cea dumnezeiască, Hristos a răbdat Patima în umanitatea Sa, pentru ca fără distincţie, Cel care a suferit să fie numit deopotrivă Domnul Slavei şi Fiul Omului, chiar dacă este scris: Care S-a coborât din cer.

(Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre credința creștină 2.7.58, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(In. 3, 13) Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.

Unii oameni, desigur, găsesc foarte surprinzător ceea ce Domnul a zis în Evanghelie: Nimeni nu s-a suit la cer, decât cel care s-a coborât din cer, Fiul Omului care este în cer. Cum – întreabă ei – poate fi spus că Fiul Omului s-a coborât din cer, când aici a sălăşluit în Pântecele cel fecioresc? Oamenii care spun asta nu trebuie respinşi, ci învăţaţi. Gândesc că ei ridică această întrebare din pietate, dar nu sunt capabili să înţeleagă acel lucru despre care întreabă. Ei nu îşi dau seama, vreau să spun, că dumnezeirea s-a îmbrăcat cu umanitatea în aşa fel încât a devenit o singura Persoană, Dumnezeu şi Om. Şi că umanitatea era unită cu dumnezeirea în aşa fel încât Cuvântul, suflet şi trup, era un singur Hristos. Şi de aceea poate fi spus: Nimeni nu s-a suit la cer, decât cel care s-a coborât din cer, Fiul Omului care este în cer.

(Maxim din Torino, Predica 265b.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(In. 3, 13) Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.

Pogorât din cerse referă la originea Lui din Duhul. Căci, deşi Maria a contribuit la creşterea Lui în pântece şi a dat naştere la ceea ce este firesc pentru genul ei, Trupul Lui nu se datorează acestei origini. Fiul Omului re referă la naşterea din trup conceput în Fecioara; care este în cer implică puterea firii Sale veşnice – o fire infinită, care nu se poate restrânge pe Sine la limitele trupului, El, care este izvorul şi fundamentul trupului. Prin virtutea Duhului şi prin puterea lui Dumnezeu Cuvântul, deşi El a petrecut în chip de rob, El a fost veşnic prezent ca Domn a toate şi înlăuntrul şi dincolo de cercul cerului şi al pământului.

Deși a coborât din cer şi este Fiul Omului, totuşi este în ceruri. Căci Cuvântul s-a făcut trup, dar n-a încetat să fie Cuvântul. Ca Cuvânt, El este în ceruri şi ca trup, El este Fiul Omului.

Ca şi Cuvânt făcut trup, El este deodată din cer, şi Fiu al Omului şi în cer. Căci puterea Cuvântului, rămânând veşnic fără de trup, era prezentă încă în cer când El s-a coborât. Trupul îi datorează Lui originea şi nimănui altcineva. Aşa că Cuvântul făcut trup, deşi era trup, totuşi niciodată nu a încetat să fie Cuvântul.

(Ilarie de Poitiers, Despre Sfânta Treime 10.16, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton).

 

(Ioan 3, 14) Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.

După ce a făcut menţiunea darului Botezului, El merge la izvorul (sau cauza) lui, adică Crucea… Aceste două lucruri, mai mult decât orice altceva, declară iubirea Lui cea de negrăit: aceea că a suferit deopotrivă pentru duşmanii Lui şi murind pentru ei, El le-a dăruit prin Botez întreaga iertare a tuturor păcatelor lor.

(Sf. Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan, 27.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(Ioan 3, 14) Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.

Cu meşteşug minunat al învăţăturii cereşti, Domnul ne orientează atenţia la Învăţătorul Legii mozaice şi la înţelesul spiritual al acestei Legi, amintindu-ne vechea istorie şi explicând că ea este o imagine a Pătimirii Sale şi a mântuirii oamenilor.

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii, 2.18, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(Ioan 3, 14) Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.

A fost bine că Domnul a poruncit aceasta, căci prin ridicarea şarpelui de aramă, rănile celor care erau muşcaţi de şarpe se vindecau; căci şarpele de aramă este un chip al Crucii… În acelaşi fel, lumea a fost răstignită în ispitirile ei. De aceea, nu unul real, ci un şarpe de aramă a fost spânzurat. Aceasta s-a făcut aşa pentru că Domnul a luat asupra Lui asemănarea unui păcătos în trupul Lui, dar în realitate, era fără de păcat. În acest fel, el a imitat un şarpe prin aparenţa înşelătoare a slăbiciunii omeneşti, pentru ca atunci când va lăsa deoparte pielea trupului (aşa cum şarpele îşi schimbă pielea), El să distrugă viclenia adevăratului şarpe.

(Sf. Ambrozie de Mediolanum, Despre Duhul Sfânt, 3.8.50, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(Ioan 3, 14) Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.

Crucea este ridicată şi apare deasupra pământului, pe care până acum răutatea o ţinuse ascunsă. Este ridicată nu pentru a primi slavă (căci cu Hristos răstignit pe ea, ce altă slavă mai mare ar putea avea?), ci pentru a da slavă lui Dumnezeu care este închinat pe ea şi proclamat prin ea… Nu este surprinzător că Biserica se bucură în Crucea lui Hristos şi se îmbracă în veşminte de sărbătoare, descoperindu-şi frumuseţea ei de mireasă când cinsteşte această zi. Şi nici nu este surprinzător faptul că o mare mulţime de oameni s-au adunat împreună astăzi pentru a vedea Crucea înălţată sus şi a se închina lui Hristos, pe care Îl văd înălţat pe ea.

Căci Crucea este arătată pentru a fi înălţată şi este înălţată pentru a fi arătată. Care Cruce? Crucea, care cu puţină vreme în urmă era ascunsă într-un loc numit al Căpăţânii, dar acum este adorată pretutindeni. Acest lucru ne bucură astăzi; aceasta sărbătorim noi. Acesta este înţelesul sărbătorii prezente. Aceasta este arătarea Tainei… Căci această Cruce, ascunsă şi dătătoare de viaţă a fost arătată, pusă în înălţime ca o cetate pe un deal sau ca o lumină în sfeşnic, pentru ca lumea toată să o vadă.

(Sf. Andrei Criteanul, Omilia 11 la Înălţarea Cinstitei Cruci, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(Ioan 3, 14) Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului

Această istorie este un chip al întregii Taine a Întrupării. Căci şarpele semnifică păcatul cel amar şi aducător de moarte, care devora întreaga rasă de pe pământ… muşcând sufletul omului şi infuzându-l cu veninul vicleniei. Şi nu este altă cale pentru a scăpa de a fi cuceriţi de către el, decât prin vindecarea care vine doar din ceruri. Cuvântul lui Dumnezeu atunci a fost făcut în asemănarea trupului păcătos pentru ca să osândească păcatul în trupul Său (Romani 8, 3), aşa cum este scris. În acest fel, El devine Dătătorul mântuirii nesfârşite a celor care înţeleg dumnezeieştile învăţături şi privesc la El cu credinţă statornică. Dar şarpele, fiind înălţat pe o temelie înaltă, semnifică faptul că Hristos a fost arătat clar prin Pătimirea Sa pe Cruce, pentru ca nimeni să nu poată să nu-L vadă.

(Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan 2.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(Ioan 3, 14) Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului

Pare că chipul şi semnul care a fost ridicat pentru a contracara pe şerpii cei ce muşcau pe Israel era făcut pentru mântuirea celor ce cred că moartea a fost declarată a veni după şarpe, prin Cel ce a fost răstignit. Dar mântuirea a fost pregătită pentru cei care au fost muşcaţi de el şi care s-a încredinţat Celui care a trimis pe Fiul Său în lume să fie răstignit. Căci Duhul profeţiei prin Moise nu ne învaţă să credem în şarpe pentru că ea ne arată că şarpele a fost blestemat de Dumnezeu dintru început. Şi în Isaia, ne spune că El va aduce moartea vrăjmaşilor Lui prin Sabia sa cea preaputernică, care este Hristos.

(Sf. Iustin Martirul, Dialog cu iudeul Trifon, 91, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(Ioan 3, 14) Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.

Prin ridicarea şarpelui, El a proclamat Taina prin care a declarat că va frânge puterea şarpelui, care a fost cauza căderii lui Adam. El va aduce mântuirea celor care cred în El pentru acest semn (Răstignirea), mântuire din colţii şarpelui, care sunt faptele cele rele, idolatriile şi alte fapte necuvioase… Pentru că Dumnezeu a poruncit ca semn să fie făcut şarpele de aramă – şi totuşi, El este fără de vină – chiar aşa, prin blestemul care se află în Lege împotriva persoanelor care sunt răstignite, totuşi nu este nici un blestem asupra Hristosului lui Dumnezeu, prin care toţi cei care au făcut fapte vrednice de blestem sunt mântuiţi.

(Sf. Iustin Martirul, Dialog cu iudeul Trifon, 94, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(Ioan 3, 14) Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului.

Păcatele care trag sufletul şi trupul către distrugere în acelaşi timp sunt reprezentate potrivit de către şerpi, nu numai pentru că ei erau cumpliţi şi veninoşi şi pricepuți în a aduce moartea, ci şi pentru că primii noştri părinţi au fost duşi în păcat de către un şarpe. Şi de la starea de nemuritori, ei au devenit muritori, păcătuind. Domnul este făcut cunoscut prin şarpele de aramă, pentru că El a venit în asemănarea trupului păcătos. Aşa cum şarpele de aramă avea asemănarea unui şarpe cumplit, dar nu avea absolut nici o putere de venin ucigător în mădularele sale – ci prin ridicarea sa a vindecat pe cei ce erau muşcaţi de şerpii cei vii –, tot aşa şi Izbăvitorul neamului omenesc nu s-a îmbrăcat în trup păcătos, ci în asemănarea unui trup păcătos, pentru ca, suferind moartea pe Cruce, în această asemănare să elibereze pe cei ce credeau în El de tot păcatul şi chiar de moartea însăşi.

Şi aşa cum cei care priveau la şarpele de aramă care fusese înălţat ca un semn erau vindecaţi la acea vreme de moartea cea temporară şi de rănile făcute de muşcăturile de şarpe, tot aşa şi cei care privesc la Taina Pătimirii Domnului, crezând, mărturisind şi imitând-o sincer sunt mântuiţi pentru veşnicie de orice moarte de care s-au molipsit, păcătuind în minte şi în trup.

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii, 2.18, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(Ioan 3, 14) Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului

De aceea, a fost descoperit prin şarpele de aramă, care prin fire nu poate suferi, că Cel care avea să sufere pe Cruce este Cel care prin fire nu poate muri.

(Sf. Efrem Sirul, Comentariu la Diatessaronul lui Tațian, 14.15, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(Ioan 3, 14) Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului

Lăsaţi-mă să încerc să explic, atâta cât îmi va dărui Domnul, ce înseamnă aceste semne. Stâlpul (toiagul) înseamnă împărăţia, şarpele mortalitatea. Prin şarpe, umanităţii i-a fost dat să bea moartea. Domnul a fost pregătit să ia moartea asupra Lui. Deci, atunci când stâlpul a coborât pe pământ, a luat chipul unui şarpe pentru că Împărăţia lui Dumnezeu, care este Iisus Hristos, a venit pe pământ. El a îmbrăcat mortalitatea, pe care a răstignit-o pe Cruce. În milostivirea Sa, Domnul a adus şi un medicament care a restaurat sănătatea la vreme profeţită şi a prevestit Înţelepciunea care va veni în viitor… Oricine a fost muşcat de şerpii păcatului are nevoie doar să privească fix la Hristos, şi va primi vindecarea pentru iertarea păcatelor. Şi aşa, fraţilor, Domnul a îmbrăcat mortalitatea pentru ca Biserica să devină trupul Lui, şi El Capul ei, ca Om, în ceruri. Aşa că Biserica experiază mortalitatea care a fost impregnată în om prin seducţia şarpelui. Noi trebuie să murim păcatului primului om, dar apoi vom primi viaţa cea veşnică prin Iisus Hristos, Domnul nostru. Dar când va ajunge Biserica la viaţă şi se va întoarce în împărăţie? La sfârşitul lumii. De aceea, El a luat şarpele de coadă, care este sfârşitul, pentru a restaura toiagul în condiţia sa originară.

(Fericitul Augustin, Predici, 6.7, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(Ioan 3, 15-16) Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

El spune că cel care a fost dat era Fiul lui Dumnezeu şi El este Cauza vieţii – a vieţii veşnice. El, Cel care a dăruit viaţă pentru ceilalţi prin moarte, nu este în mod continuu în moarte. Căci dacă cei care au crezut în Cel răstignit nu pier, cu atât mai puţin nu piere Cel ce a fost răstignit. El, Care a îndepărtat sărăcia celorlalţi, este liber de ea. Cel care dăruieşte viaţă celorlalţi aduce cu atât mai multă viaţă întru El.

(Sf. Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan, 27.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(Ioan 3, 15-16) Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

Textul “Atât a iubit Dumnezeu lumea” ne arată această intensitate a iubirii. Căci mare într-adevăr şi infinită este distanţa dintre cele două. Maiestatea nemuritoare, infinită, fără de început şi fără de sfârşit, a iubit pe cei ce nu erau decât praf şi cenuşă, care erau împovăraţi cu zeci de mii de păcate, dar care au rămas nerecunoscători, chiar atunci când în mod stăruitor L-au rănit. Acesta este Cel care a iubit. Căci Domnul nu a trimis un slujitor, nici un înger, nici chiar un arhanghel, ci pe Unul Născut Fiul Său. Şi totuşi, nimeni n-ar arăta o asemenea grijă nici pentru propriul copil, aşa cum a făcut Dumnezeu pentru slugile lui nerecunoscătoare…

El şi-a pus viaţa Lui şi şi-a vărsat Sângele Său cel scump pentru noi, chiar dacă nu este nimic bun în noi – în timp ce noi nu putem să ne vărsăm nici măcar banii noştri pentru binele nostru şi trecem cu vederea pe Cel ce a murit pentru noi, când el este gol şi străin… Noi purtăm brăţări de aur asupra noastră şi chiar pe animalele noastre de companie, dar trecem cu vederea pe Domnul nostru care merge gol şi trece din uşă în uşă… El cu bucurie rămâne flămând pentru ca noi să fim hrăniţi, gol pentru ca să ne dăruiască nouă materiale pentru veşmântul nestricăciunii, şi totuşi, noi nu putem să dăm ceva din mâncarea noastră şi din îmbrăcămintea noastră pentru El… Aceste lucruri le voi spune mereu şi nu voi înceta să le spun, nu atât pentru că am grijă de săraci, ci pentru că am grijă de sufletele voastre.

(Sf. Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan, 27.2–3, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(Ioan 3, 15-16) Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

Să-L lăudăm pe Fiul în primul rând, venerând Sângele care a spălat păcatele noastre. El nu a pierdut nimic din dumnezeirea Lui când m-a mântuit, când ca un Bun Doctor s-a smerit la rănile mele purulente. El a fost un om muritor, dar El era şi Dumnezeu. El era din neamul lui David, dar era Creatorul lui Adam. El, Care era netrupesc, s-a îmbrăcat cu trup. El a avut o mamă, care cu toate acestea era Fecioară. El, Cel ce este fără de hotar, s-a legat pe sine cu frânghiile umanităţii noastre. El era jertfă şi Arhiereu, şi totuşi era Dumnezeu. El şi-a oferit Sângele Său şi a spălat întreaga lume. El a fost ridicat pe Cruce, dar păcatul a fost răstignit pe ea. El a devenit ca unul dintre morţi, dar a înviat din moarte, ridicând la viaţă pe mulţi care muriseră înaintea Lui. Pe de o parte, era sărăcia umanităţii Sale; pe de altă parte, bogăţiile dumnezeirii Sale. Nu lăsa ceea ce este omenesc în Fiul să îţi îngăduie în mod greşit să detractezi ceea ce este dumnezeiesc. De dragul dumnezeiescului, poartă în mare cinste umanitatea, pe care Fiul cel nemuritor a luat-o din iubire pentru tine.

(Sf. Grigorie de Nazianz, Poem, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(Ioan 3, 15-16) Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

Dumnezeu, Care a iubit lumea, L-a dar pe Unul născut Fiul Său ca o dovadă (chezăşie) văzută a iubirii Lui. Dacă dovada acestei iubiri ar fi fost aceasta, aceea că El ar fi dăruit o creatură pentru creaturi, dacă ar fi dat o fiinţă lumească pentru lume, dacă ar fi dăruit una născută din nimic pentru mântuirea celor creaţi din nimic, un asemenea sacrificiu ieftin şi minor ar fi fost o asigurare săracă a iubirii Sale pentru noi.

Darurile de preţ sunt dovada iubirii: măreţia dăruirii Sale este evidenţa măreţiei iubirii Sale. Dumnezeu, Care a iubit lumea nu a dat un fiu adoptat, ci pe propriul Fiu Unul Născut.

Aici este câştigul personal, adevărata filiaţie, sinceritatea; nu creaţie, sau adopţie, sau amăgire.

Aici este dovada iubirii şi afecţiunii Sale, aceea că El a dat pe propriul Fiu Unul Născut.

(Ilarie de Poitiers, Despre Treime 6.40, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(Ioan 3, 15-16) Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

Suma a toate este Dumnezeu, Domnul tuturor, Care din iubire pentru creaturi L-a dat Fiul Său morţii pe Cruce. Căci Dumnezeu atât a iubit lumea, încât a dat pe propriul Fiu pentru lume. Nu că nu ar fi putut să ne mântuiască în alt fel, ci în acest fel era posibil să arate iubirea Sa covârşitoare în mod abundent, adică să ne aducă pe noi aproape de El prin moartea Fiului Lui.

Dacă ar fi avut ceva mai drag, El ni l-ar fi dat nouă, pentru ca prin aceasta, neamul nostru să fie neamul Lui. Şi graţie acestei iubiri, El nu a ales să ne limiteze libertatea prin obligaţie, deşi era capabil să facă asta. Şi Domnul nostru a ascultat pe Tatăl Său tot din iubire pentru noi.

(Isaac de Ninive, Omilie ascetică 74, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(Ioan 3, 15-16) Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

Avraam a avut mulţi slujitori. De ce Dumnezeu nu i-a poruncit să îl jertfească pe unul dintre aceştia? A fost pentru ca iubirea lui Avraam să nu fie descoperită printr-un slujitor. Fiul lui, însă, a fost necesar pentru ca iubirea lui Avraam să se descopere. Erau deci şi alţi slujitori ai lui Dumnezeu, dar El nu şi-a arătat iubirea Sa pentru creaturi printr-unul dintre aceştia, ci prin Fiul Său, prin Care iubirea Lui pentru noi să fie proclamată…

De la Avraam încoace, simbolurile lemnului şi ale mielului au început să fie descoperite. Căci Isaac era un simbol al mielului prins în tufiş (Facere 22, 1-13), în timp ce Iacov a arătat că lemnul poate să însufleţească apa (punând nuiele în apă pentru ca oile să zămislească) (Facere 30, 37 ş.u). Lemnul deci a fost vrednic plutească pe ea, pentru că nici un os în el nu se zdrobeşte (Ioan 19, 33-36).

Roadele pământului sunt stimulate de lemn, iar tezaurele mării sunt luate prin intermediul lemnului. Tot aşa în cazul trupului şi al sufletului (care au nevoie de lemnul Crucii). Lemnul Crucii a fost cel care a fost cioplit prin mânia mulţimii înfuriate. El era ca un om mut în tăcerea lui, şi în agilitatea lui, un izvor de creştere către înălţimile umanităţii.

(Sf. Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian, 21.7, 9, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(Ioan 3, 15-16) Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

Dacă Tatăl, vedeţi, nu şi-ar fi dat viaţa, noi nu am fi avut viaţă. Şi dacă viaţa însăşi n-ar fi murit, moartea nu ar fi fost omorâtă. Domnul Hristos Însuşi, El este viaţa, despre care Ioan Evanghelistul spune: Acesta este Dumnezeu cel adevărat şi viaţa cea veşnică (I Ioan 5, 20). El Însuşi, Care prin profet a ameninţat moartea cu moarte, a spus: Eu voi fi moartea ta, o moarte, Eu voi fi boldul tău (Osea 13, 14). Aceasta a fost ca şi cum ar fi spus: Eu te voi ucide murind. Eu te voi înghiţi. Eu voi lua toată puterea din mâna ta. Eu voi elibera pe cei înlănţuiţi, pe care îi ţineai. Tu ai vrut să mă supui, deşi sunt nevinovat. Este drept acum ca tu să pierzi pe toţi cei pe care îi aveai în puterea ta.

(Fericitul Augustin, Predici, 265b.4, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(Ioan 3, 15-16) Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

Mântuitorul şi Făcătorul nostru, Cel ce este Fiul lui Dumnezeu dinainte de veci, a devenit Fiul Omului la sfârşitul veacurilor. Astfel, Cel care, prin puterea dumnezeirii Sale, ne-a creat pe noi să ne bucurăm de fericirea vieţii celei veşnice, acum ne restaurează  prin slăbiciunea umanităţii Sale, pentru a redobândi viaţa pe care am pierdut-o.

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii, 2.18, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(Ioan 3, 17)Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.

Atâta cât stă în puterea unui doctor, el a venit să vindece pe bolnav. Oricine nu ascultă de poruncile lui se distruge pe sine însuşi…. De ce este El numit Mântuitorul lumii, decât pentru că mântuiește lumea?

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 12.12, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

 

(Ioan 3, 17)Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.

Mulţi dintre cei fără de grijă, folosind bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu pentru a înmulţi mărimea păcatelor lor şi preaplinul necinstei lor, vorbesc în acest fel, spunând: Nu există iad, nu există pedeapsă viitoare, Dumnezeu iartă toate păcatele noastre…

Dar să ne amintim că sunt două veniri ale lui Hristos, una trecută şi alta viitoare. Prima nu a fost să judece, ci să ne ierte. Cea de-a doua va fi nu să ne ierte, ci să ne judece. Despre prima venire El spune: Nu am venit să judec lumea ci să mântuiesc lumea. Dar despre cea de-a doua, El spune: când Fiul va veni întru slava Tatălui Său, atunci va despărţi oile de-a dreapta Sa şi caprele la stânga (Matei 25, 31).Şi oile vor merge întru viaţă şi caprele la osânda cea veşnică… Dar pentru că El este milostiv, pentru o vreme, El iartă în loc să judece… Căci dacă ar judeca imediat, toţi ar fi condamnaţi la pierzare, căci Toţi am păcătuit şi am pierdut slava lui Dumnezeu (Romani 3, 23).

(Sf. Ioan Hrisostom, Omilii la Evanghelia după Ioan, 28.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)

(doxologia.ro)

mai mult
ActualitatePromovate

Tinerii francezi care îşi părăsesc ţara pentru a-şi întemeia „căminul alb” în Europa de Est, inclusiv în România

fr114

O „misterioasă confrerie” a ales să părăsească Franţa cu gândul de a „regenera rasa albă” în Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România, relatează săptămânalul „Marianne”.

Plecând de la o cercetare a jurnalistului Paul Conge expusă în cartea „Les grands-remplacés” („Marii înlocuitori”), publicată recent, „Marianne” face o invitaţie la cunoaşterea „dreptei radicale «next gen»”, adică de tip nou. Este o mişcare care „îşi duce bătălia culturală peste tot şi acolo unde nu te aştepţi”, cum ar fi platformele de jocuri video, cluburile auto sau cursurile de seducţie. Este inspirată din filmuleţele vloggerului Papacito, scrierile distopice ale jurnalistului Laurent Obertone şi postările absolventului de filosofie Daniel Conversano. Adepţii săi îşi consideră ţara pierdută în faţa imigranţilor şi caută să răspundă „marii înlocuiri” cu „marea mutare”. „Marea înlocuire” este o teorie conspirativă a scriitorului naţionalist francez Renauld Camus conform căreia elitele globale complotează împotriva albilor din Europa şi îi înlocuiesc cu non-europeni în propria ţară. Francezii exasperaţi de „marea înlocuire” sunt îndemnaţi să se regăsească în Europa Centrală şi de Est, în special în Bulgaria, Ucraina, Ungaria şi România, prezentate ca ţări cu femei fecunde şi ferite de imigranţii musulmani sau de culoare. Aici îşi găsesc de muncă, formează „cămine albe”, se regrupează în comunităţi, de pildă „Oppidum Magyar” sau „Coqs”, şi încearcă să şi le extindă, susţine Paul Conge. „În opinia lor, «marea mutare» este prea avansată, pentru că există prea mulţi imigranţi, arabi, negri şi islamişti în Franţa. Pentru ei, bătălia este deja pierdută şi cel mai bine este să-şi facă un «safe place» («loc sigur») alb, un spaţiu de regenerare a rasei albe. Şi cel mai potrivit loc este  Europa de Est, teren pe care îl consideră ferit de migraţie”, explică jurnalistul francez într-un interviu acordat portalului streetpress.com. Potrivit lui Conge, „marea înlocuire” a început în jurul anului 2016, adică la scurt timp de la intrarea migraţiei în atenţia presei şi a politicienilor europeni. Circa 200 de francezi au fost atraşi până acum de mirajul Estului prin prisma acestei mişcări, iar mulţi alţii sunt pe cale să îi urmeze în curând. Unul dintre ei este Florent, care s-a mutat la periferia unui oraş din Ucraina şi s-a căsătorit cu o localnică. Acum are un copil, un „cămin alb” şi se înconjoară de un grup de oameni care gândesc la fel ca el.
Ideologul mişcării care i-a adus în Ucraina este Daniel Conversano, fost colaborator al umoristului antisemit Dieudonné, afirmă jurnalistul. În vârstă de 34 de ani, Daniel Conversano, născut Didier, este un absolvent de filosofie al Universităţii Grenoble-II care încearcă să îşi facă un loc în cercul ideologilor de extrema dreaptă. A început cu conţinuturi video şi a continuat cu diverse scrieri. Este foarte prezent online, inclusiv pe reţelele ruse vKontakte şi Telegram. Profilul său de Twitter are ca locaţie oraşul Bucureşti. Sub sloganul „Trăiască Europa şi europenii”, pozează în apărător al albilor în faţa celor de culoare. Şi promovează România care se opune predării identităţii de gen. Stilul său este asemănător cu cel al lui Alain Soral, un franco-elveţian în vârstă de 61 de ani care a început ca membru al Partidului Comunist Francez şi s-a împlinit ca ideolog al extremei drepte. Soral se prezintă drept un „naţional-socialist francez” şi este obişnuit deja cu procesele din cauza declaraţiilor sale foarte controversate. În 2019, a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru „defăimare” şi „instigare la ură rasială”.

Susa: adev.ro/qgefb3

mai mult
CronicăPromovate

Cu canotcile lui Ivan

can2

E Caravana AUR. Se coboară de la Tulcea la Sfântu Gheorghe cu canotcile lui Ivan.

Sună bine
4 zile de vâslit lent.
Aha, e Ok. Sunt bună la vâslit
E greu, să știi.
Mă descurc
In fiecare seară se campeaza in alta parte, in sălbăticie.
Nu-i problemă
O să existe doar o masă pe zi, seara, in rest trebuie sa iei chestii care sa reziste multe ore in soare.
Iau.
Și creme de soare. Și pantofi de plajă. Șapcă, pălărie, bandane. Mânuși pentru vâsle. Strugurel de buze, o tonă de autan…
Duș o să se poată face cumva?
Uneori da, uneori nu. Duș la pungă, cu apă rece. In rest, în Dunăre.
Câți intr-o barcă?
5-6 ori 8-10, depinde de barcă
Câți kilometri pe zi?
In primele trei cam câte 27-30, in ultima vreo 15
Destul
Deci?
Mă bag.

Întâi e mișto pe apă, deși vestele de salvare-s incomode și țin și cald. Râsete, încurajări, bancuri aruncate dintr-o barcă in alta
Pe urmă, primul care începe sa fie dureros e soarele. Pocnește fierbinte pe orice bucățică de piele rămasă descoperită.
Pe urmă mâinile. Pagaia necesita mișcări complexe
Băieți, hai sa schimbăm partea, vă rog!
Valuri, valuri
(așa ajungi să urăști orice are motor pe apă)
Spatele, omoplații
Cervicala
Înțepătura, apoi durere surda, apoi durere acută
O ora, doua, trei, pe urmă pauza pe o plaja încinsă, o tona de apa
O sa fac pe mine in barca! ( nici măcar nu mi-a venit, toată apa a ieșit prin piele) e cald, prea cald
Căpitane, ritm
1, 2
1, 2
Băi, mai rar că ne rupi
Canal cu apă verde și sălcii, liniște, sălbăticie, papură, stuf, nuferi, șerpi de apă, aici înnoptăm
strategii pentru un loc bun,
cort, izopren, sac de dormit, furnici, lăcuste,
lipovence in costume naționale și cântece tradiționale
Nu mai pot, să mor
Sete, foame, oameni aruncați la intamplare pe iarba țepoasă, borș de peste, bucati mari de peste, usturoi, placinta cu dovleac făcută de Lucica de la Mila 23
Vinovată sunt eu
Vinovată sunt eu că iubesc
Vinovată sunt eu, că glasul meu a tremurat
Când acest cântec ți l am cântat
Vin roșu
Țânțari, țânțari, țânțari, țânțari, țânțari, țânțari
și o lună portocalie, perfect rotundă,
urlete de șacali mai departe și mai aproape,
somn, cald, cald, frig, frig, sac de dormit,
dimineață cu toată apa din atmosfera condensată pe copaci și picurată pe corturi
Sa-mi bag pula, totul e ud!!


Echipajeeee imbarcareaaaa
hai
azi e cea mai lunga zi,
Fuck
Schimbam partea?
Durere, durere de umeri, de mijloc
Băi, ma doare curul, și pe mine, și pe mine, e horror
bagă muzicăă, hai, ritm,
nuferi, nuferi galbeni, pelicani in zbor, stuf înalt cât copacii, stârci, o pădure de stuf, berzele abia ce-au plecat, mi-e foame, ia orez expandat, ia cu unt de arahide, cu ce pun? Ia cu degetul, uite,
pula muzică, nu mai am net
nici boxa nu mai are baterie,
cântam ceva?
când avem pauză?
de când vaslim?
nu te mai uita pe traseu ca ne demoralizam
Hai, ritm
1, 2
1, 2
Mai rar, Feciorule!
Nu mai pot! Nici eu. Nici eu.
Campăăăăm
Frate, e plin de ciulini. Și de balega. Vezi ca iarba aia înțeapă rău. Cacat, mi a găurit cortul, desfa izoprenul, sacii de dormit, mi-e foame rau
Țânțari, țânțari, țânțari, țânțari, țânțari
Chitara, unde-s pistoalele, unde-s pumnalele, țânțari, țânțari, țânțari, țânțari, țânțari, țânțari,
lună albă ca un felinar, te bagi la o tură de noapte?
apa neagra și încremenită, cerul negru și încremenit, forme ciudate pe maluri, bagă frontala in stânga
în stânga
stângaaa, am zis, Oana,
ăsta e lacul Iacub, ne am împotmolit, e apa de jumătate de metru, miroase a mâl și a metan, pelicanii își fâlfâie aripile pe deasupra bărcii,
hai înapoi la tabără, prin corturi se sting, pe rand, felinarele,
dimineața cu ceață lăptoasă, soare șters și cafea, și azi avem mult
Mă rupe durerea de cur, pe mine umerii, pe mine cervicala, frate, pe mine mă dor toate,
Echipajeeee, la bărci,
mi-e foame, vrei ton?
Nu pot sa respir, umiditate

Nu pot sa respir, umiditatea a omorât tot aerul, uite, transpir stând, bea apă, facem pauză să fumam?
Canal îngust, tunel de salcii, hai sa ne agățam un pic de Lotca lui barbaneagra, relax pe băncuțe de lemn, soare, râsete,
manevra greșita, pericol iminent de rasturnare, apă in barca, nu va mai trag aici că e periculos,
hai, Basarabia!!!!

Căpitane, ritm
1, 2
1, 2
Pauza, baie, sărituri, ciulini de apa curatati de Ivan, băi, cât sunt de buni!
Mai avem apa? E superb aici, canalul asta era exact ca un tunel, dar au taiat copacii ca-i deranjau pe aia cu șalupe, le zgâriau
bai, eu vreau sa prind un peste, atât, un peste, îl prind și ii dau drumul,
asteptam Lotca?
Aaaa, facem trenuleț, vin și caiacele, poștește și tu berea aia, e rece? e la temperatura apei
deci e caldă
Mai vaslim?
Cât mai e? Ieșim de pe canal, atenție la șalupe, toată lumea ramane pe margine, cer spectaculos, de culoarea apei,
valuri, valuri
Loc perfect pentru campare, iarba moale, rasol de șalău cu maioneza și usturoi, wow, astea-s gogoși?
Da, cu dulceața de pepene galben cu menta de balta și cu dulceața de smochine, aia ce e? Nu stiu, bea cineva o cafea? daaa
nu se poate respira, o sa ploua la noapte
pana atunci răsare perfect luna, printr-o spărtură din nori și Dunărea se luminează a soare de dimineața
Vreau un scaun, efectiv nu mai pot sa stau pe jos, cât e ceasul? Nu-i nici zece, mi-e somn,
Țânțari, țânțari, țânțari, țânțari, țânțari
Ce se aude? Ploua. In halul asta? E aer, e perfect, ploua rau, e perfect, ploua rau, e…
și mâine cum vaslim?
Pe ploaie
Echipajeeee, îmbarcareaaaaa
Plm, mai am cafea
Plm, nu mai pot
Plm, mă dor mâinile
Plm, mi-e foame
Plm, sper diseara sa nu avem tot pește. Mi e pofta de mici. Mie de ceafa de porc. Eu vreau o bere rece.
Plm, cât mai e?
15 kilometri
Hai
Căpitane, ritm
1, 2
1, 2
Eu îmi pun gluga. Eu nu mi mai pun nimic. Fac baie in mare direct
Hai sa așteptam Lotca
Nu
Ba da, hai
Nuuuu
Bai, Ba da. Ca noi suntem Basarabia. Suntem impecabili. Suntem Impecabilii!!!!
Vaslim?
Unde debarcam? Pe plaja.
Fuck, se vede marea
Uite, exact acolo e gura de vărsare.
Am un sentiment ciudat.
Eu am emoții. Imi pare rau cumva ca se termină.
Aveți grija la curenți, Rămâneți pe lângă mal.
E misto, nu?
Este.
E spectaculos. Ți se taie respirația. Mie-mi vine sa plâng.
Atentieee, acostam.
Băi, am reușit. Și a fost senzational.
Și am avut cel mai misto echipaj.
Impecabil, impecabilii. Vă știți voi care, iar acum, din fericire, vă stiu și eu.
#caravanaaur

(Oana Costea)

mai mult
ActualitatePromovate

DAVID ȘI EU

SfDavid

Sărac sunt eu şi în osteneli din tinereţile mele, înălţat am fost, dar m-am smerit şi m-am mâhnit. Ps.87:16

De câte ori citesc psalmul 87 mă rușinez. Mai ales când văd versetul 16.
De ce?
Pentru că mă gândesc că pentru a fi cetățeanul Împărăției Cerurilor trebuie să mă compar cu cei care sunt acolo. Cand văd că Prorocul David avea această îndrăzneală să spună că este în osteneli din tinerețele lui mă apucă un enorm regret că nu am facut și eu la fel.
Apoi mă gândesc că nici acum nu prea mă ostenesc eu așa mult. Nu așa cum făcea David. Auziți ce spune:
“Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda.” Ps.6:6.
Păi fac eu așa ceva zilnic?
Am pentru ce să fac asta că fac păcate nenumarate, dar mă pocaiesc eu de ele încât să vărs lacrimi?
A îngăduit Domnul să fiu înaltat în tot felul de funcții dar nu m-am smerit deloc. Dimpotrivă, greu am înțeles ă dacă n-ar fi vrut Hristos nu ajungeam în acele funcții.
Nu știu dacă și voi simțiți asta, fraților și surorilor.
Această rușine, această părere de rău pentru timpul irosit, pentru talantul irosit.
Simțiți asa ceva?
Dacă da sunteți niște fericiți!
Dar daca suntți împietriți ca mine, ar cam fi momentul să ne gândim că acest CREDIT al timpului acestei vieți ar fi bine să-l folosim în acest scop al pocainței și ostenelilor pentru Domnul.

Să ne ajute Hristos să facem asta cât mai avem timp!

(Cătălin Rusu)

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

O nouă filă din jurnalul meu de vise în caligrafie albă

Cenaclu-Caragiale

CALIGRAFIA ALBĂ. JURNAL DE VISE: „CĂRȚILE NOASTRE, AZI, NICI NU ARD, NICI NU CENUȘĂ”.

O nouă filă din jurnalul meu de vise în caligrafie albă, în recentul număr din Observator cultural.

„Acum 20 de ani, poetul Ion Stratan – care între timp s-a mutat în stele – m-a provocat la un mic dialog, în modestul său apartament din blocul „La șapte etaje“ din Ploiești. Din când în când, blânda sa mamă ne aducea prăjituri, ne turna în pahare limonadă rece de la frigider și își îndemna fiul să nu mai fumeze așa de mult. Am regăsit zilele acestea convorbirea noastră prin răzlețele file ale jurnalului meu de vise în caligrafie albă.

O reproduc mai jos, cu același amestec de nostalgie, nesfîrșită duioșie și deplină emoție.”

https://www.observatorcultural.ro/articol/caligrafia-alba-jurnal-de-vise-cartile-noastre-azi-nici-nu-ard-nici-nu-cenusa

photo © 2020 Ioan Mihai Cochinescu
„Cenaclul I.L.Caragiale din Ploiești și Trupa de teatru Equinox, 1982-1985”

(Text/foto Ioan Mihai Cochinescu)

mai mult
PromovateRomânia Mare

Moldovenismul stalinist, element al războiului hibrid în spaţiul românesc şi european

md214

Moldovenismul, ca produs rusesc, reprezintă esența confruntărilor dintre cetățenii de ieri și de azi din R. Moldova.

În perioada de ocupație sovietică, moldovenismul, fabricat în laboratoarele staliniste și cominterniste, constituia un mijloc camuflat de a desprinde în mod accelerat peste trei milioane de români de la blocul unitar românesc, de la cultura și spiritualitatea românească și de a-i îmbrăca într-o haină locală, cu denumire geografică de moldoveni. Condiția de bază a fost ruperea totală de România și de românism, precum și îmbrățișarea necondiționată a moldovenismului de tip stalinist, adică moldovenism antiromânesc.

Pe durata ocupaţiei, operele artistice și literare, lingvistica, istoria, cultura, învățământul, manualele școlare – toate erau îmbibate de ideologia comunistă, de contribuția marelui popor rus la ajutorarea republicilor unionale înapoiate și, în Basarabia, suplimentar, de îmbibarea cu moldovenism antiromânesc. Practic, generațiile postbelice din Moldova Sovietică au cunoscut o otrăvire în masă cu moldovenism stalinist.

În fond, guvernările care s-au succedat la Chișinău după Primul Parlament (1990-1994) au ajuns la putere prin transformarea moldovenismului antiromânesc în ideologia de stat a R. Moldova (a se vedea Concepţia naţională din 2003).

Toți președinții de stat și primii miniștri ai Republicii Moldova au fost fie moldovenişti înrăiţi, cu un program de guvernare prorusesc şi antiromânesc, fie moldovenişti camuflaţi, care își ascundeau ura faţă de propriul neam şi neputinţa de a da rezultate prin slogane false de tip „şi cu Estul şi cu Vestul” – dar, în realitate, tot cu Moscova. În consecință, după mai mult de un sfert de veac, R. Moldova a ajuns cea mai săracă țără din această parte a lumii, iar societatea ei este puternic divizată și nu are capacități semnificative de a coopera și de a se uni.

În această perioadă de pretinsă independenţă şi democraţie, arhitecţii războiului hibrid de la Kremlin au experimentat (în Republica Moldova) diferite scenarii pentru spaţiul post-sovietic, de sărăcire şi compromitere a intelectualităţii naţionale, de promovare a marionetelor, a clanurilor oligarhice şi corupte în conducerea instituţiilor de bază ale statului moldovenesc, de distrugere a oricăror forme de securizare a spaţiului informaţional şi de apariţie a unei mass-media independente, de parodiere şi caricaturizare a justiţiei şi statului de drept; se testează astfel, prin aceste scenarii, capacităţile de rezistenţă a coloanei a cincea, a „cârtiţelor” din vechile servicii speciale, a enclavelor separatiste de la Tiraspol şi Comrat, se încearcă promovarea unei Constituţii noi pentru federalizarea R. Moldova și a unor modele de conducere şi administrare hibridă tip „Alianţa Kozak”, a unor modele de creare a naţiunii civile “moldoveneşti”, de instalare a unor figurine de paie în fruntea Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului etc.

Frâna principală în democratizarea şi modernizarea R. Moldova o reprezintă Federaţia Rusă, care alimentează şi utilizează moldovenismul, sub toate formele antiromâneşti, ca instrument de bază în formarea, la Chişinău, a conducerilor servile Kremlinului.

Merită să acordăm o atenţie deosebită modelelor înşelătoare, de ultimă generaţie, lansate din laboratoarele războiului hibrid pentru a anticipa un şir de procese şi a slăbi vigilenţa opiniei publice. În această ordine de idei, reprezentanţii moldovenismului antiromânesc anticipează procesele de înstrăinare a sute de mii de moldoveni de ideologia falsă, de românofobie şi propun ca această otravă stalinistă să-şi schimbe forma în secolul al XXI-lea şi să aibă acelaşi conţinut, dar cu un nume nou – naţiunea civică moldovenească.

În R. Moldova, ideologii şi reprezentanţii moldovenismului rusesc s-au dizolvat în toate partidele şi în diferite organizaţii neguvernamentale şi instituţii de expertiză. Bunăoară, în anul 2012, cu bani europeni, aceștia au lansat primul studiu – “Integrarea grupurilor etnice şi consolidarea naţiunii civice în RM”, iar în decembrie 2017 cam aceiaşi ideologi plătiţi de Germania au prezentat al doilea studiu, “Consolidarea coeziunii sociale şi a unei identităţi comune în RM”. Dincolo de pretinsele abordări moderne, din ambele studii se developează destul de clar stafia lui Stalin cu teoria sa despre cele două popoare diferite – român şi moldovenesc, cu etnogeneză diferită şi fără legătură genetică, istorică, lingvistică sau culturală între ele. Ambele studii văd salvarea în renunţarea benevolă a băştinaşilor la identitatea lor românească şi în dizolvarea tuturor într-un cazan multietnic, din care va ieşi o societate nouă, plină de virtuţi, capabilă să lupte cu sărăcia şi corupţia, o societate fără nici o caracteristică etnică sau istorică. Nu contează că românii constituie 85% din totalul populaţiei, iar ruşii nu ajung nici la 5%. Inclusiv pentru naivi a devenit clar că minoritatea rusă nu va renunţa niciodată la a-și menține caracteristicile etnice şi legăturile cu patria istorică.

Noua formulă ideologică (națiunea civică moldovenească) este o păcăleală uriaşă, o nouă capcană care li se întinde moldovenilor (similare celor din anii de ocupaţie rusească), cărora li se propune paşnic să se transforme în altă „specie”, mai evoluată, mai modernă, polietnică. De fapt, ei, ideologii moldovenismului stalinist cu papion european la gât, ne arată direcţia şi viitorul luminos – “de la identitatea etnică la una civică” (extras esenţial din studiu). Pentru cei care şi-au trăit o parte din viaţă în Uniunea Sovietică şi au văzut cum se fabrică homo sovieticus, mutanţii şi mancurţii – cam nimic nou şi original.

Suntem departe de a formula concluzii sau sugestii. Evoluţia statului R. Moldova timp de aproape trei decenii reprezintă un studiu de caz pentru spaţiul post-sovietic şi pentru ţările Uniunii Europene, care fac aici investiţii mari, dar fără rezultate esenţiale. Nici Europa, nici România nu au înţeles ce reprezintă cu adevărat moştenirea rusească şi sovietică lăsată în R. Moldova.

Transformările reale şi îmbrăţişarea valorilor democratice şi europene de către cetăţenii moldoveni nu sunt posibile atâta timp cât acest teritoriu va rămâne un poligon experimental al Federaţiei Ruse pentru diversele tehnici şi forme ale războiului hibrid. Serviciile de intelligence ale lui Putin au făcut o mişcare cu bătaie lungă când au transferat în secolul al XXI-lea moldovenismul antiromânesc. Ei l-au cosmetizat, modernizat şi chiar „europenizat”, fără să-i schimbe esenţa. Dacă le reuşeşte, „politrucii” imperiali vor trece Prutul pentru a făuri “naţiunea civică ardeleană, bănăţeană, dobrogeană” etc. (să nu-şi facă nimeni iluzii că acest scenariu este lipsit de fundament).

Fără pic de ruşine, în stil ipocrit şi dezgustător, statul moldovenesc cere bani de la europeni, români şi americani, dar îşi coordonează politicile naţionale, regionale şi internaţionale cu Kremlinul.

Propaganda rusească reprezintă elementul de bază în modelarea mentalităţilor colective ale moldovenilor și a deciziilor lor electorale. Instituţiile statului nu au nici o strategie de a combate invazia nemilitară rusească sau de a rezista acesteia. Nu există nici în interiorul societăţii civile şi academice a R. Moldova grupuri de experţi care ar cunoaşte sau ar studia în detaliu tehnicile războiului hibrid şi metodele paşnice prin care Moscova stăpâneşte instituţiile statului, minţile şi deciziile moldovenilor.

O analiză mai profundă a stării generale din R. Moldova ar demonstra că ea este foarte departe de suveranitatea statală, iar statutul ei real este de gubernie rusească întreţinută cu bani din România, UE şi SUA.

Această reușită a serviciilor ruseşti se datorează faptului că modelele lor de război hibrid sunt elaborate şi dezvoltate pe matricea moldovenismului antiromânesc, fiind totodată şi o dovadă că Moscova îşi va perfecţiona politicile pentru acest teritoriu, dar şi pentru întreg spaţiul românesc, schimbând, reinventând şi remodelând teoria stalinistă, care ţine până în prezent dezmembrată naţiunea română.

Doar demontarea moldovenismului antiromânesc ar deschide drumul spre “deşteptarea” R. Moldova şi integrarea ei definitivă şi ireversibilă în cadrul României europene.

(Alecu Reniță – timpul.md)
mai mult
Magna EuropaPromovate

Cercetătoare din România: câștigătoare a unui grant de aproape 1,2 milioane de euro din partea Consiliul European pentru Cercetare

cec

Comisia a anunțat recent că se va acorda suma totală de 677 de milioane de euro unui număr de 436 de laureați ai concursului de granturi destinate cercetătorilor debutanți organizat de Consiliul European pentru Cercetare (CEC). Alexanda Baneu este câștigătoarea din partea României a unui grant în valoare de aproape 1,2 milioane de euro, cu proiectul „NOTA-Note-taking and Notebooks as Channels of Medieval Academic Dissemination across Europe”.

Granturile, care fac parte din programul UE pentru cercetare și inovare Orizont 2020, vor ajuta cercetătorii aflați la început de carieră să își construiască propriile echipe și să desfășoare proiecte inovatoare în toate disciplinele științifice: de la cercetarea în domeniul vaccinurilor, până la adaptarea la schimbările climatice și de la nanoplastice până la explorarea naturii materiei negre din univers.

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Prin intermediul granturilor Consiliului European pentru Cercetare, UE mobilizează talentul și curiozitatea unora dintre cei mai buni tineri cercetători din Europa. Ideile lor sunt menite să extindă granițele cunoașterii și să deschidă noi modalități de a face față provocărilor urgente din domeniul sănătății, al energiei și al tehnologiilor digitale, precum și din multe alte domenii. Ambiția noastră de a aborda în mod eficient crizele actuale și viitoare depinde de voința noastră puternică de a sprijini din ce în ce mai mult cercetarea de vârf la frontierele cunoașterii noastre.”

Laureații CEC sunt un grup eterogen, de 40 de naționalități diferite, care își vor desfășura activitatea în 25 de țări din întreaga Europă. Aproximativ 13 % dintre cereri au fost selectate pentru finanțare în cadrul acestei runde deosebit de competitive, care se preconizează că va crea aproximativ 2.500 de locuri de muncă pentru bursieri de doctorat, doctoranzi și alți membri ai personalului din instituțiile-gazdă. Mai multe informații sunt disponibile în acest comunicat de presă al CEC.

Granturile CEC destinate cercetătorilor debutanți sprijină individual cercetătorii cu rezultate excelente care își formează independent propria echipă sau își încep propriul program de cercetare independent. Granturile sunt de până la 1,5 milioane de euro pentru o perioadă de 5 ani, cu o posibilă finanțare suplimentară de până la 1 milion de euro. Aproximativ 75 % dintre proiectele finanțate de CEC au dus la descoperiri științifice sau progrese majore, conform analizelor de impact.

(ec.europa.eu)

mai mult
CreștinătatePromovate

Ioachim și Ana

Joachimanna

Sfinții și drepții Ioachim și Ana sunt părinții Maicii Domnului, bunicii lui Iisus Hristos. Prăznuirea lor are loc în 9 septembrie, a doua zi după Nașterea Maicii Domnului, iar adormirea Sfintei Ana se prăznuiește în 25 iulie.

Viețile
Sfântul Ioachim era din tribul lui Iuda și descendent al Regelui David. Ana era fiica preotului Matan, din tribul lui Levi, asemenea Marelui Preot Aaron. Matan a avut trei fiice: Maria, Zoe și Ana. Maria s-a căsătorit în Betleem și a născut-o pe Salomeea, Zoe s-a măritat și ea în Betleem și a născut-o pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, iar Ana s-a măritat în Nazaret cu Ioachim și la o vârstă înaintată a născut-o pe Maica Domnului.

Ioachim și Ana au fost căsătoriți timp de cincizeci de ani fără să aibă copii. Ei au trăit în liniște și credință, folosind doar o treime din venitul lor pentru ei înșiși și dând o treime săracilor și o treime Templului, ei fiind foarte înstăriți.

Odată, pe când erau deja bătrâni și erau în Ierusalim să jertfească Domnului, Marele Preot Isahar l-a mustrat pe Ioachim, „Tu nu ești vrednic să aduci jertfă cu aceste mâini sterpe”. Cei care aveau copii l-au înghiontit pe Ioachim, dându-l la o parte ca pe unul nedemn de a jertfi Domnului, căci a nu avea copii era privit atunci ca o pedeapsă divină. Acest lucru a adus multă amărăciune în sufletele celor doi soți, care ajunseseră deja la o vârstă înaintată, iar ei au plecat acasă cu inima îndurerată. Atunci, cei doi au început să se roage Domnului să facă cu ei minunea pe care El a făcut-o cu Avraam și cu Sara și să le dea un prunc care să aducă bucurie bătrâneții lor.

Domnul le-a trimis îngerul Său, care le-a dat vestea bună că vor avea „o fiică mult binecuvântată, prin care toate neamurile pământului se vor binecuvânta și prin care va veni mântuirea lumii”. Ana a rămas în curând însărcinată, iar peste nouă luni a născut-o pe Sfânta Fecioară Maria. Zămislirea Maicii Domnului este prăznuită de Biserică în 9 decembrie, iar Nașterea Maicii Domnului este sărbătorită pe 8 septembrie.

La vârsta de trei ani, Ioachim și Ana au dus-o pe Sfânta Fecioară la templu și au închinat-o slujirii lui Dumnezeu, încredințând-o preotului Zaharia. Atunci, după ce părinții ei au adus sacrificii Domnului (după obiceiul vremii), au lăsat-o împreună cu celelalte fecioare în apartamentele Templului să crească acolo. Biserica prăznuiește Intrarea în Biserică a Maicii Domnului în 21 noiembrie.

Adormirea
În următorii șapte ani, Dreapta Ana și Ioachim au vizitat-o adesea pe Maria la Templu, până la moartea lor; aceasta a rămas însă orfană la vârsta de zece ani. Sfântul Ioachim a trăit 80 de ani, iar Ana 79 de ani. Prăznuirea adormirii Sfintei Ana are loc în 25 iulie.

Moaște
În timpul domniei Sfântului Iustinian Împăratul (527-565), a fost construită o biserică în cinstea Sfintei Ana la Deutera. Împăratul Iustinian al II-lea (685-695; 705-711) a restaurat această biserică după ce Sfânta Ana i-a apărut soției sale însărcinate. Atunci trupul și vălul (maforionul) Sf. Ana au fost aduse la Constantinopol.

Imnografie
Tropar, glasul al 2-lea:

Pomenirea drepților Tăi, Doamne, prăznuind, pentru dânșii, rugămu-ne Ţie, mântuiește sufletele noastre.
Condac, glasul al 2-lea:

Veselește-te acum, Ana, dezlegându-te de legăturile sterpiciunii, și hrănește pe cea Preacurată, chemând pe toți să laude pe Acela ce a dăruit din pântecele ei oamenilor pe singura Maică ce nu știe de bărbat.
La Adormirea Sfintei Ana
Tropar, glasul al 4-lea:

Pe ceea ce a născut Viața în pântece ai purtat-o, pe Preacurata Maica lui Dumnezeu, de Dumnezeu gânditoare Ana. Pentru aceasta acum la primirea cerească, unde este locașul celor ce se veselesc întru slavă, bucurându-te acum te-ai mutat; cere pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dragoste iertare de greșeli, pururea fericită.
Condac, glasul al 2-lea:

Pomenirea moșilor lui Hristos să o prăznuim, cerând cu credință ajutorul lor, ca să se izbăvească de tot necazul toți cei ce cântă: Dumnezeul nostru, fii cu noi, Cel ce ai preaslăvit pe aceștia precum ai binevoit.
Iconografie
Dionisie din Furna arată că Drepții Ioachim și Ana se zugrăvesc după cum urmează: Dreptul Ioachim se zugrăvește bătrân, cărunt, cu barba rotundă. Sf. Ana se zugrăvește bătrână, purtând un chiton (veșmântul de dedesubt) roșu și un himation (veșmântul de deasupra) verde. Ei sunt zugrăviți în diferite scene din viața Maicii Domnului: zămislirea acesteia, nașterea, binecuvântarea ei de preoți și Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. [1]. De multe ori, Sf. Ana este zugrăvită purtând-o în brațe pe Maica Domnului pruncă, iar uneori sunt zugrăviți amândoi drepții Ioachim și Ana, cu Fecioara, copilă, între dânșii. Mai rar, Sf. Ana se zugrăvește și singură.

(ro.orthodoxwiki.org)

mai mult
CreștinătatePromovate

Amintiri și gânduri la praznicul Nașterii Maicii Domnului

MaicaDomnului

De ce s-a fixat sărbătoarea nașterii Mariei pe 8, iar nu pe 9 ori pe 7 septembrie? Înțelesul tainic al cifrelor pare să ne dezvăluie aparenta nedumerire. Dumnezeieștii Părinți, inspirați de Duhul Sfânt, au statornicit această zi spre a ne aminti mereu că Maica Domnului este ușa prin care Hristos Dumnezeu, Cel veșnic de zile, a intrat în timp.

Fiecare sărbătoare a Maicii Domnului are specificul și rânduiala ei. M-aș bucura să mă găsesc în asentimentul dumneavoastră afirmând că stă în puterea fiecăruia dintre noi să ne apropiem de unul din praznicele Născătoarei de Dumnezeu legând anumite momente ale existenței noastre, neuitate împliniri, bucurii și, de ce nu?, chiar clipe mai cenușii, de aceste sărbători, zile cu sfintele bucurii din calendarul nostru ortodox.

Am auzit adeseori expresii de felul: „La Adormirea Maicii Domnului se împlinesc 7 ani de când s-a mutat în veșnicie bunica”. Altădată, cineva născut la 1 octombrie, glăsuia: „Acoperământul Maicii Domnului mi-a devenit o sărbătoare de suflet, căci este ziua mea aniversară”. Am cunoscut o persoană deosebită, care a văzut lumina zilei chiar pe 8 septembrie, de Nașterea Maicii Domnului. Pentru a marca fericita coincidență, obișnuiește a zice: „Am scâncit odată cu Prunca Maria, iar buna mea mamă poartă numele binecuvântatei maici Ana, cea care a purtat-o în pântece pe Fecioara Maria”. Iată cum mulți dintre noi își leagă existența de cea a Maicii Domnului, raportând evenimente, întâmplări la viața Împărătesei celei alese.

Copil fiind, praznicul Nașterii Maicii Domnului l-am asociat cu pregătirile pentru școală. Mirosul specific al ghiozdanului nou ori al rechizitelor cumpărate de părinți – după îndătinata rânduială – mie și fraților mei ne vestea că vacanța mare s-a apropiat de epilog și că trebuie să ne pregătim pentru începerea noului an școlar.

Înainte de asta, însă, la noi în comună – Erbiceni de Iași – praznicul de la început de an bisericesc, închinat Celei alese dintre toate neamurile, avea o strălucire aparte. Fiindcă una din bisericile comunei își serba hramul, cu prilejul acesta, undeva la o margine de sat, se organiza un fel de serbare câmpenească, posibilitate pentru noi, neastâm­părații țânci, să implorăm pă­rinții să ne împlinească multe sclifoseli. Gospodarii își vindeau din roadele câmpului, tinerii se prindeau în horă iar noi, cei mici, nu ne mai dădeam duşi de la tarabele cu dulciuri ori jucării.

Cu tot alaiul și veselia acelui moment sărbătoresc, îmi amintesc cu nostalgie că mama ori bunica găseau cu anevoie în grădinița cu flori câteva fire proaspete pentru a împodobi icoana la praznicul Nașterii Mariei. În afară de melancolicele crizanteme sau dumitrițe, celelalte flori, cândva vesele, erau ruginite și posomorâte. Era timpul când neguri fine se întindeau dimineața pe podișul de la marginea satului, iar amurgurile, sfârșindu-se în culoarea rumenului, scăldau cătunul într-o lumină odihnitoare. Dealurile zgribulite și golașe, câmpuri ce odinioară păreau un adevărat covor verde, acum, la început de Răpciune, stăteau zdrențuite și ostenite după căldurile toride din vară, așteptând ploile binecuvântatului anotimp al culorilor. Frunzișurile veștede oftau adânc sub călcâiele timpului ce se depăna discret. Era semnul venirii incontestabile a toamnei, cu sărbătorile și bucuriile împământenite.

Revenind la sărbătoarea închinată venirii pe lume a „Celei mai înalte decât cerurile”, mi se pare interesant să deslușim înțelesurile tainice ale zilei sale de naștere. Neîndoielnic, Sfinții Părinți nu au avut la îndemână un certificat de naștere al Maicii Domnului, nici vreun opis care să probeze evenimentul. Ce-i drept, dacă luăm în considerare că data de 9 decembrie s-a închinat proslăvirii zămislirii Fecioarei Maria de către Sfânta Ana, atunci înțelegem că, după săvârșirea celor nouă luni, fericita mamă și-a purtat în brațe darul cel îndelung așteptat. De ce luna septembrie și nu octombrie? Deoarece septembrie, potrivit indictionului bizantin, este prima lună a anului bisericesc, iar potrivit tradiției vechi iudaice, acum Dumnezeu a început să creeze lumea. Or, prin Maica Domnului, care a născut pe Mântuitorul nostru, lumea a fost recreată.

Totuși, de ce s-a fixat sărbătoarea nașterii Mariei pe 8, iar nu pe 9 ori pe 7 septembrie? Înțelesul tainic al cifrelor pare să ne dezvăluie aparenta nedumerire. Dumnezeieștii Părinți, inspirați de Duhul Sfânt, au statornicit această zi spre a ne aminti mereu că Maica Domnului este ușa prin care Hristos Dumnezeu, Cel veșnic de zile, a intrat în timp. Cartea Apocalipsei ne vorbește despre ziua a opta ca fiind Veșnicia. Astfel înțelegem de ce tocmai această zi s-a stabilit pentru a proslăvi nașterea Maicii Domnului. Așa ne explica la una din orele de curs Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Întâi­stătătorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, dar și profesor de dogmatică şi pastorală la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

Trebuie să recunosc că m-a captivat această perspectivă a sărbătorii. De aceea, am mai căutat și alte argumente pentru afirmaţia că între matematică și teologie există numeroase puncte convergente. Bunăoară, știința cifrelor utilizează, inspirată din teologie, cred, simbolul cifrei „8”, dar răsturnat, pentru noțiunea de infinit, care se pare că i-a preocupat pe gânditori din cele mai vechi timpuri. În cartea Floricăi T. Câmpan, „Dumnezeu și matematica”, autoarea se oprește asupra no­țiunii de infinit, încercând o analogie cu măreția și existența lui Dumnezeu.
Peste toate, însă, praznicul Nașterii Maicii Domnului ne oferă binecuvântatul prilej de a ne spori rugăciunile către Preacurata Fecioara Maria, ca să ne cuprindă în dragostea și binecuvântatele-i brațe, precum L-a purtat pe iubitul ei Fiu.

(Arhimandritul Mihail Daniliuc – doxologia.ro)

mai mult
CronicăPromovate

FRAGMENT DE JURNAL

limba

FRAGMENT DE JURNAL
(Blejoi, luni, 7 septembrie 2020)

Întoarcerea mea la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” este semnul unui nou început!… Mulţumesc Maicii Domnului, de hramul parohiei noastre!… Este cel mai mare cadou duhovnicesc; învăţământul este Patria mea, Colegiul “Mihai Viteazul” este dragostea mea eternă!… Învăţământul este Piatra mea Filosofală…

Dacă mai ţin cont şi de faptul că voi fi coleg de cancelarie cu Dragoş Isbăşoiu, fostul meu conducător de strană, primul Preşedinte al LTCOR Blejoi, acum absolvent de două facultăţi şi viitor doctorand, pot să consider că nu am trăit degeaba!… Latinistul Dragoş Isbăşoiu, fostul meu psalmodiac, acum Profesor de Latină!… Sună magistral!… EXCELSIOR!… ET IN ARCADIA EGO!…

Voi profita de această ocazia pentru a atrage tinerii de elită într-un vârtej cultural ameţitor: vreau să facem un cenaclu, să reedităm jurnalul cultural HOMO RELIGIOSUS, să facem excursii şi lansări de cărţi… Vreau să formez şi un grup de mici antropologi cu care să merg în Anglia!… Vreau să invit edituri prestigioase la Mihai Viteazul, vreau să facem serate culturale!… Vreau să-l invităm pe Principele Nicolae la liceu!…

Aşa să-mi ajute Dumnezeu!…

NIHIL SINE DEO!…

(Bogdan Costin Georgescu, preot)

mai mult
1 2 3 4 5 111
Page 3 of 111