close

Promovate

PoeziePromovate

Poezii – Cornelia Prisacariu

CorneliaP

“Voi, cei care”

Stați cu străini în casă
De ani
și vă mințiți
Că-i bine
Iubiți în afară
și n-aveți curaj
Calea inimii
S-o urmați
Pitiți, locuiți în copii
Nevrând a rupe
Al suferinței șir
Făr’-a înțelege
Că țipătul tăcerii din voi
Le distruge țelul.
Dormiți în același pat
Spate în spate
Cu viețile voastre
Și gândurile
Vă conturează alți ochi
Și altă atingere
Oftând, adormiți
Cu gândul la mâine
Vă scuturați lanțul
Dar nu faceți
Nefăcând, schimbări nu apar
Vă consumați
Resursa interioară
Și dreptul la viață
Lângă oameni nepotriviți
Ce poartă pomposul statut
De soți și soții
Sub rânjetul mințit
Și grimasă de suflet sfâșiat
În două
Voi, cei care credeți
Că dacă voi nu vedeți
Nici alții nu văd
Voi, cei care credeți
Că dacă voi nu auziți
Nici alții nu aud,
Voi, cei care credeți
Că dacă voi nu vorbiți
Nici alții nu vă cunosc (suspinul),
Rupeți-vă lanțul și
Urmați-vă visul!

(“Voi, cei care” – Cornelia Prisacariu,

Ploiești, sâmbătă 09 martie 2019, orele 01.17 a.m.)


 

Ochi reci

Ochi reci și goi
Își prăvălesc privirile
Peste umerii mei firavi.
Mă sfâșie
Indiferența
Tăcerea
Pedeapsa
Răzbunarea
Comportamente mici
Pe care nu le înțeleg
De e ceva de înțeles
Din această ecuație
Cu necunoscute în dublu rol
Ce mint
Privindu-mă în ochi
Că nu-i așa,
Arogându-și unicitatea
Pe scena inimii rănite
Doar suflete goale
Rătăcitoare,
Neancorate în iubire
Ce caută un punct de sprijin
Pe mișcătoarele iluzii
Pe care mintea lor
Le ţese,
Doar suflete goale
Își plimbă opulența
Arătându-și epoleții
Confecționați în grabă
În culise.
E trist când
Vălul se ridică
Transparând o realitate
Care ustură
Ca sarea aruncată
Neglijent
Pe rană.
Încrederea
Se despletește
Și curge în subțire fir
Către mâine.

(“Ochi reci” – Cornelia Prisacariu,

Ploiești miercuri 01 august 2018, orele 18.50)

 

mai mult
ArtăPromovate

Muzeul Rijksmuseum ofera gratuit online peste 700.000 de exponate si lucrari de arta

Rijksmuseum

Zeci de mii de imagini la rezolutie mare sunt disponibile pentru descarcare in colectia gratuita oferita de catre Muzeul Rijksmuseum din Amsterdam, astfel incat pasionatii de arta din intreaga lume sa poata avea acces la lucrarile disponibile printr-o baza de date online pusa la dispozitie de muzeu.

In total, 709.000 de imagini sunt disponibile gratuit pentru ca iubitorii de arta sa descopere lucrarile vechilor maestri olandezi, dar si lucrari de Van Gogh, Vermeer, Rembrandt si Van Dyck. Fiecare lucrare are o descriere detaliata si poate fi descarcata. De asemenea, muzeul a gandit si un motor de cautare pentru utilizatori, unde acestia pot accesa arhiva Rijks Studio dupa artist, tip de obiect, perioada si loc.

Exponate spectaculoase ca portrete din secolul al XVII-lea realizate de Frans Hals, picturi realiste de natura moarta si mobilier decorat, inclusiv o casa de papusi, precum si o mare parte dintre lucrarile marilor artisti olandezi se pot descoperi prin intermediul platformei.

Rijksmuseum este unul dintre cele mai mari muzee care si-a digitalizat progresiv colectiile de arta in ultimii 20 de ani. Pentru ca in aceasta perioada calatoriile sunt mai limitate, muzeele cauta noi modalitati de a face accesibila arta si de a continua sa ofere servicii culturale pentru pasionatii de arta.

Accesul la arhiva Rijks Studio se face in mod gratuit, iar platforma ofera inclusiv sugestii pentru printuri ale lucrarilor pe diferite obiecte, cum ar fi huse de telefon personalizate sau genti serigrafiate. Platforma este disponibila aici.

In colectia permanenta a muzeului Rijksmuseum contine aproape un milion de obiecte de arta in colectia permanenta si reprezinta arta olandeza unica in lume, o incursiune in istoria Epocii Medievale pana in anul 1945.

Rijksmuseum si-a deschis prima data portile in 1800 sub numele de Galeria Nationala de Arta, denumita Nationale Kunstgallerij, la Haga. Ulterior, muzeul a fost mutat in mai multe locuri pana cand a fost mutat in Amsterdam prin decretul Regelui Olandei, Louis Bonaparte, fratele lui Napoleon.

Deschis in actuala cladire in 1885 si proiectata de arhitectul olandez Petrus J.H. Cuypers, edificiul in care se afla Rijksmuseum a fost construita in stil gotic si renascentist si a fost gandita special pentru a fi suficient de mare pentru a putea gazdui diferitele colectii ce ajunsesera in posesia muzeului. Muzeul a fost privatizat in 1995 si a devenit o fundatie independenta condusa de un board international.

(urban.ro)

mai mult
PromovateRepere

Astfel ‘ in anul 6965, adica la 1457 luna aprilie 12, in Joia mare

Stefan

Inscaunarea lui Stefan cel Mare, ilustru strateg si ganditor al romanilor

Stefan cel Mare era fiul lui Bogdan al II-lea si nepotul unui alt mare si luminat voievod al neamului, zis Alexandru cel Bun si Drept. A domnit intre anii 1457-1504.

La vremea cind pe cimpul de la Direptate Moldova l-a ales domn, Stefan Voda avea cam douazeci de ani. Dar cu toata tineretea domnitorul s-a aratat vrednic de fapte si actiuni ce au consolidat puterea Tarii Moldovei, amenintata de multi dusmani hrapareti dinafara hotarelor ei.Din ‘Letopisetul de la Putna’ aflam despre prima victorie a temerarului domn, hotarit sa dea riposta cuvenita impostorilor de tot soiul. Astfel ‘ in anul 6965, adica la 1457 luna aprilie 12, in Joia mare, Stefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod a venit de la munteni si a dobindit prima biruinta asupra lui Aron Voievod pe Siret la tina, la Doljesti’.

Acest moment de mare importanta a urcarii lui Stefan cel Mare petronul Moldovei avea sa fie mentionat si de marele Voievod pe Siret la istoric Nicolae Iorga in studiul sau ‘Apogeul puterii statului roman in timpul domniei de 50 de ani ai lui Stefan cel Mare, Domnul Moldovei’: ‘Sprijinit de ofiterii poloni din vecinatate, predecesorul sau, miselul Petru Aron, un fiu nelegitim ai lui Alexandru cel Bun, incerca sa se mai mentina, dar nu reusi. La 1 aprilie 1457 era inca la Suceava : imediat dupa aceasta la 12 april Stefan birui la Doljesti in ‘Hreasca’ apoi la Orbic si Petru fugi spre singurul coltisor ce-i sta deschis spre Polonia’.

Stefan Voievod, numit mai tirziu cel Mare si Sfint, s-a aratat a fi conducatorul iscusit care a reorganizat oastea domneasca, dotind-o cu arme de foc, a inaltat cetati noi si le-a intarit pe cele vechi, a pus friu ambitiilor nesanatoase ale boierilor nesatiosi, lacomi de marire si avere, care se aratau nemultumiti de urcarea sa pe tronul Moldovei, a limitat privilegiile celor inavutiti si a actionat enegric impotriva tendintelor vadite de dezbinare, luind apararea taranilor exploatati fara nici o mila de marii feudali. A contat-in mod deosebit si la sigur pe dragostea de tara a razesilor, pe care i-a chemat la oaste de cite ori a fost nevoie, rasplatindu-i cu pamint si pretuindu-i pentru virtutile si curajul lor de aparatori ai tarinei stramosesti.

Stefan cel Mare era domnitorul care se bucura de dragostea si sprijinul celor multi. Domnia sa a echipat o oaste puternica, bine pregatita, inaltind numeroase fortificatii de aparare la hotarele Moldovei ; asezindule in punctele strategice de navalire a hoardelor straine, care se abateau ca puhoiul nestavilit asupra acelor paminturi. Ca un vrednic si iscusit comandant de armata, s-a razboit cu pricepere, lovind pe neasteptate in dusmanii cumpliti ai tarii.

In acelasi studiu Nicolae Iorga elogia nu fara emotie si mindrie domnia lui Stefan cel Mare, acel ‘ tinar fiu de domn care smulse Moldova din miinile slabe ale lui Petru Aron, domn minunat printr-o inteleapta cumpanire, ca si prin lupte curagioase dupa o puternica domnie de o jumatate de veac lasa urmasilor o tara neatirnata mare, bogata. Puternicul lui brat ridica in sfirsit sceptrul cazut in tarina al batrinului Alexandru’.

Intr-adevar in paginile de aur ale istoriei noastre de veacuri sint inscrise victorii de mare rasunet ca cele de la Baia din 1467, de la Lipnic din 1470, din Codrul Cosminului de la 1497 etc., care au punctat domnia plina de izbinzi a acestui mare Voievod al Moldovei.

Insa cele mai crunte au fost razboaiele purtate cu ostile otomane cita frunza si iarba, care se napustira in repetate riduri ca lacustele asupra acestui coit de rai, asezat in calea marilor furtuni ale vremii. Pentru inceput Stefan cel Mare, ca domn vrednic si mindru de trecutul glorios al inaintasilor sai, a refuzat sa se infatiseze la Poarta si sa plateasca traditionalul tribut falosului si necrutatorului sultan Mohamed al II-lea, care la 1453 cucerise faimosul si invicibilul pina atunci Constantinopol. Infuriat la culme de nesupunerea si cutezanta domnului Moldovei, el trimise porunca grabnica lui Soliman pasa. unuia din demnitarii si ostenii cei mai incercati ai sai, sa se lase de toate, sa porneasca neintirziat impotriva ghiaurului Stefan si sa treaca prin foc si sabie ‘vilaietul Bogdania’, precum era numita de turci Moldova

Soliman pasa renunta la asediul unei cetati albaneze, aduna in scurta vreme o armata numeroasa de peste 120 de mii de osteni bine pregatiti si inarmati, setosi de singe si averi, si porni infuriat asupra Moldovei, al carei domnitor incercase a sfida Poarta.

Stefan cel Mare, dispunind doar de 40 de mii de luptatori curajosi si iscusitii si de vreo 9 mii de secui, unguri si poloni veniti in ajutor, a recurs la una din cele mai bine chibzuite tactici, verificate si in luptele sustinute mai inainte vreme. El a dat porunca sa fie parasite toate asezarile omenesti care puteau nimeri in calea dusmanilor, sa fie tainuite proviziile. Astfel dusmanul supus foametei era hartuit neincetat, pilcuri de osteni din cei mai viteji lovind pe neasteptate, ca fulgerul naprasnic in el.

Lupta cea mare, a avut loc la 10 ianuarie anul 1475 pe valea Birladului la miazazi de Vaslui, intr-o asezare mialastinoasa, care ingreuna desfasurarea fortelor dusmane si manevrarile de armata.

Anume aici isi puse de gind Stefan cei Mare si ostenii sai sa le intinda capcana turcilor. Zorii zilei cufundata in picla deasa au vestit prin sunetele de alarma ale trimbitelor si bubuitul tunurilor inceputul marii batalii. Clinchetele paloselor incrucisate se pierdeau in larma glasurilor celor raniti. Indemnurile de lupta nu conteneau nici pentru o clipa. Parea ca cerul se impreunase cu pamintul, potopind in noroi valea Birladului, altadata pustie. Dusmanii inraiti se napusteau cu ura si inversunare asupra ostenilor lui Stefan, nadajduind sa-i inece in singe si sa treaca prin foc si sabie frumoasa, dar napastuita Tara a Moldovei.

Incercat in batalii, iscusit si viteaz in razboaie, stefan Voievodul s-a aruncat in lupta cea mare si grea, improspatind puterile ostenilor sai, indemnindu-i prin pilda si curajul sau fara de asemanare. Loviti prin surprindere, turcii au prins a da indarat. Un atac si mai naprasnic, savirsit de un pilc de moldoveni, tinuti pana la acea clipa in rezerva, semana panica in tabara turcilor si puse pe fuga trupele ..invicibile’ ale falosului Soliman pasa. Topoarele, securile, ghioagele loveau indesat si fara pic de hodina in dusmani, ca in cele din urma turcii sa nu mai reziste atacurilor. Ei parasira lunca singeroasa, dind bir cu fugitii. Unii se inecara in mlastina razbunatoare si ea, altii pilcuri-pilcuri razlete se risipira in toate partile, spre a se adaposti si a scapa de loviturile ostenilor temerari ai lui Stefan cei Mare. Parea ca si vazduhul, intreaga natura tineau parte vrednicilor aparatori ai gliei stramosesti,’si in ziua aceea de marti, a desavirsitei biruinte – cea mai mare din viata lui Stefan si asupra celui mai puternic dusman – si miercuri si joi pilcuri de vinatori se tinura in urma dusmanilor’, avea sa noteze mai tirziu acelasi reputat istoric Nicolae Iorga.

‘A fost un groaznic macel si putin a lipsit sa nu fie cu totii taiati in bucati si numai cu mare greutate Soliman pasa si-a scapat viata cu fuga’, fusese nevoit sa recunoasca un cronicar turc, martor ai acelei batalii.

Dupa biruinta de la Vaslui, constient de puterea si poftele hapsine ale turcilor, intr-o scrisoare adresata crestinatatii si tuturor cirmuitorilor din aceea vreme Stefan Voievodul ii avertiza de primejdia de moarte ce plutea asupra intregii Europe.

Si intr-adevar in curind temerile domnitorului moldovean s-au dovedit intemeiate. In vara anului 1476 Mohamed al II-lea purcese el insusi in fruntea unei armate uriase spre ‘Tara Moldovei. La Valea Alba si la Razboieni Stefan cel Mare, cu o armata de vreo 12 mii de osteni, nu a putut tine piept puhoiului de 200 de mii de turci. Au rezistat insa cetatile Moldovei, pina la urma sultanul vazindu-se nevoit sa se intoarca la Poarta fara a-si realiza planurile sale de a supune Moldova, a-l izgoni pe Stefan cel Mare si a cuceri noi pammturi pe malul marii Negre. Luptele cu turcii au durat pina prin 1487,cind Stefan cel Mare, accepta platirea unui tribut puternicei Porti Otomane, obtinind in schimb libertatea Moldovei si pacea mult dorita in hotarele ei stramosesti.

Stefan cel Mare, vrednicul domnitor al Moldovei a izbindit in 34 din cele 36 de,razboaie, purtate de-a lungul glorioasei si zbuciumatei sale domnii, ajungind sa se, bucure de faima de bun gospodar ai tarii, iubitor si ocrotitor al artelor si culturii. Intre anii 1466-1469 din indemnul Domniei Sale au fost sa se inalte manastirea Putna, ajunsa mai apoi necropola voievodala si loc de pelerinaj pentru urmasii porniti in lupta pentru libertatea si independenta ‘Tarii Moldovei. Alte monumente de arta medievala au fost zidite la Voronet Patrauti, la Borzesti, locul nasterii si copilariei viitorului voievod, la Razboieni, Rauseni si in alte paminturi pe unde si-a purtat pasii Domnul nostru cel fara de moarte.

Marele si distinsul Voievod ai neamului, pe care cronicile ni-l infatiseaza ca pe un barbat nu prea inalt, cu fata ovala, plina, cu fruntea boltita, senina, cu ochii patrunzatori, de un albastru de Voronet cu parul inelat lasat pe spate, era, dupa cum aflam din scrisa lui Grigore Ureche ‘ om intreg la fire, nelenes Si lucrul sau ii stia a-l acoperi si unde nu gindeai acolo il aflai. La lucru de razboaie mester, unde era nevoie, insusi se vira, ca vazandu-l ai sai sa nu inderapteze, si pentru aceia rar razboi de nu biruia si unde-l biruia altii, nu pierdea nadejdea, ci stiinduse cazut jos, se ridica deasupra biruitorilor’.

Dar anii, viata zbuciumata pietrecuta in razboaie si fapte intru binele Moldovei, podagra, guta si rana de la picior pricinuita in lupta i-au slabit puterile. La 2 iulie 1504, in a patra ora a zilei dupa 47 de ani si 3 luni de domnie Stefan cel Mare si Sfant avea sa se sfirseasca din viata, pasind in nemurire si lasandu-ne drept mostenire porunca ce dainuie de ani si ani prin Tara Moldovei atat de inspirat si zguduitor evocata de Barbu Delavrancea in piesa ‘Apus de soare’: ‘ Tineti minte cuvintele lui Stefan, care n-a fost baci pina la adinci batrinete ca Moldova n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu este a noastra, ci a urmasilor urmasilor nostri in veacul vecilor !’

(referate.ro)

 

mai mult
Magna EuropaPromovate

Ce cărți joacă România în conflictul proiectat de Rusia la Marea Neagră

mn

Palatul Victoria a aprobat după lungi tergiversări Acordul româno-ucrainean vizând cooperarea militară. Ar urma o ratificare grăbită a Parlamentului, pe fondul manevrelor militare ale Rusiei la granița cu Ucraina.

România a păstrat aparențele în raporturile cu Ucraina din ultimii ani, dar cele două țări nu au reușit să-și depășească nevrozele istorice: procesul de la Haga, în urma căruia majoritatea resurselor de gaz din Marea Neagră au revenit României a produs traume în imaginarul colectiv ucrainean, la fel cum teritoriile românești rămase în urma celui de-al Doilea Război Mondial la Ucraina suscită încă emoții.

După anexarea Crimeei, România a condamnat acest rapt, a trimis echipament ușor în zona Donbas și și-a asumat în interiorul NATO conducerea Grupului pentru apărarea cibernetică a Ucrainei. În același timp, Bucureștiul a evitat ani de zile să ajute Ucraina cu gaz și nu a reușit să negocieze drepturi suficiente în favoarea minorității române din Bucovina de Nord, un subiect complicat care a rămas deschis.

România a susținut deci Ucraina în momentele dificile, chiar dacă fără un entuziasm special. Totuși în Noua Strategie de Securitate (Human Security—the State’s Security), publicată în septembrie 2020, Ucraina nu include România printre statele de care are nevoie să fie în parteneriate apropiate, cu toate că cele două au o frontieră lungă de aproape 700 de km, iar în Marea Neagră stau față în față cu același inamic. Documentul menționează o „cooperare extensivă” cu SUA, Marea Britanie, Canada, Germania și Franța, apoi îi enumeră pe partenerii strategici: Azerbaidjan, Georgia, Lituania, Polonia și Turcia.

Cu toată timiditatea sa tradițională și antipatia ascunsă, România își dorește o Ucraină puternică și stabilă. Chiar dacă, deocamdată, nu spune nimic despre peisajul războinic din Marea Neagră, Bucureștiul are tot interesul să susțină Kievul, declarativ și practic.

Presiunea trupelor rusești la frontiera cu Ucrania s-a accentuat după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat pe 25 martie 2021 Strategia militară a țării sale, care “va contribui la realizarea integrării Ucrainei în NATO”. Documentul menționează că Federația Rusă „continuă să fie inamicul militar” al Ucrainei, și „agresorul” ei, fiindcă ocupă „temporar” teritoriul Republicii Autonome Crimeea și teritorii din regiunea Donbas, folosind „în mod sistematic mijloace militare, politice, economice, informațional-psihologice, spațiale, cibernetice și de altă natură” împotriva „suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei”. Pentru a demonstra toate temerile oficialilor ucrainieni, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse i-a transmis Kievului că orice încercare de aderare la NATO ar putea pune sub semnul întrebării existența Ucrainei ca stat.

Înainte de această Strategie militară, Zelenski a inițiat pe 11 martie Platforma Crimeea, dedicată „încetării regimului de ocupație și de reintegrare a Crimeei” prin mijloace „diplomatice, militare, economice, informaționale, umanitare”. Acestei ofensive strategice, dar pașnice, Rusia îi răspunde cu o mobilizare armată nemaivăzută în ultimii 20 de ani. În Marea Neagră, unde are deja o flotă puternică, dotată inclusiv cu submarine purtătoare de armament nuclear, vor veni nave de război din Baltica și din Caspica. Între 50.000 și 80.000 de militari ruși au fost trimiși la granița cu Ucraina și în Crimeea, potrivit statisticilor Kievului.

Ministrul Apărării de la Moscova, Serghei Şoigu, a anunțat marți că două armate și trei unităţi aeropurtate au fost mutate la granița vestică a Rusiei pentru „exerciţii”, ca reacţie la activităţile „ameninţătoare” ale NATO. De asemenea, au fost alertate și trupele din Transnistria, unde în mod oficial se află 1700 de militari ai Grupului Operativ al Trupelor Ruse. De la Tiraspol la frontiera cu Ucraina sunt 13 km și nu se cunoaște capacitatea reală a contingentului rusesc.

În Marea Neagră echilibrul e schimbător. Rusia are de partea ei suficient armament și destui soldați pentru a fi stăpână pe situație. Statele Unite au trimis două nave militare, care vor trece de Strâmtorile Bosfor și Dardanele în aceste zile, dar care pot rămâne doar până la începutul lunii mai în Marea Neagră, potrivit Convenției de la Montreux. Ankara se declară de partea Ucrainei, iar soldații ucraineni folosesc drone militare turcești în Donbas. Cu toate acestea, presa proguvernamentală turcă are comentarii antiamericane și atrage atenția că Turcia trebuie să păstreze cheile Strâmtorilor doar pentru ea și să nu deschidă porțile pentru SUA. În 2008, în războiul de cinci zile ruso-georgian, Ankara a blocat intrarea în Marea Neagră a vaselor americane. Întreg balansul din Pontul Euxin ar putea schimba poziția dilematică a Turciei, membră NATO, dar aflată într-o intimitate periculoasă cu Rusia. Dacă Ankara se întoarce cu fața spre Alianța Nord Atlantică, Marea Neagră ar putea să nu mai fie un lac rusesc.

Mai există, însă, și alte mijloace de descurajare, după cum sugerează un diplomat ucrainean: eliminarea Rusiei din sistemul internațional de plăți bancare SWIFT, sau un ultimatum din partea Germaniei, că va opri construcția gazoductului Nord Stream 2, dacă Moscova nu-și cheamă trupele înapoi.

Aflată în vecinătatea zonei fierbinți a Mării Negre, România nu spune nimic, nu are nicio idee și, poate, chiar dacă ar avea ar continua să tacă mâlc: să nu deranjeze, să nu greșească, să nu iasă în evidență, dar în același timp, să fie bine poziționată. Bucureștiul știe înaintea tuturor că nu va fi un casus belli, ci doar o încercare a Rusiei de a provoca NATO.

(dw.com)

mai mult
CronicăPromovate

Călătorul nostru pe mări. In memoriam: Mihnea Petru Pârvu ar fi împlinit azi 52 de ani

Mihnea-Parvu

L-ați citit pe Mihnea Petru-Pârvu în paginile Evenimentului zilei? A fost un jurnalist extrem de talentat, care făcea din orice subiect o poveste savuroasă. Ba, nu! A fost un reporter excepțional. Așa îi plăcea lui să i se spună: reporter. Azi, eu, prietenii și colegii lui i-am fi spus ”La mulți ani!”, dacă nu ne-ar fi lăsat singuri.

Mihnea Petru-Pârvu la 52 de ani. Dacă Dumnezeu nu ar fi decis altfel, azi Mihnea ar fi avut o dimineață superbă. S-ar fi trezit în brațele femeii pe care  iubea din toată ființa lui. ”Simo, n-aș fi crezut niciodată că la 51 de ani o să simt iar fluturi în stomac! O iubesc, am găsit ce n-aș fi crezut niciodată că o să se mai întâmple în viața mea. Simțim amândoi că ne-am găsit sufletul pereche și trăiesc ceva fantastic, ca la 20 de ani”, îmi mărturisea într-o efuziune sentimentală, anul trecut.

Este cea mai puternică amintire cu Mihnea din cei 25 de ani în care am împărțit și bune și rele în viața noastră de ziariști. Poate pentru că este ultima perioadă cu el, poate pentru că trăirile lui erau atât de intense și de emoționante și ne marcau fiecare convorbire telefonică sau mail transmis, așa a venit amintirea de azi.

Eram la început de pandemie și, ca atare, separați total. Lucram de acasă cu toții. Mihnea nu putea. El trebuia să fie pe teren, să-și facă reportajele prin care respira și el și personajele sale. Suferea când nu-i ieșea ceva cum ar fi vrut. Nu-i era teamă de Covid, dar își punea mască și mânuși când o lua la pas prin București din Oborul lui drag, în căutare de povești pentru cititori. În weekend, le oferea „prăjitura”: reportaje spumoase despre călătoriile lui pe mările și oceanele lumii. Jurnalist de cursă lungă. Un fost marinar veșnic îndrăgostit de mare și greu înțeles de mulți pentru pasiunea lui arzătoare pentru călătoriile cu vapoare de-a lungul globului pământesc. I-am fost de multe ori colac de salvare doar pentru că i-am înțeles dragostea intensă pentru tot ce însemna marină.

Avea planuri de călătorie pe mare și pentru 2020 și pentru 2021. Spunea că mai are doar două locuri de pe glob unde nu a fost cu vaporul. Râvnea la o nouă călătorie cu Bricul Mircea. Dar se îndrăgostise. Iubea teribil. Și chiar atunci a început să muște din el boala. Cumplite discuțiile din ultima perioadă cu el. Sfâșiitoare. Știam ce înseamnă diagnosticul, dar nu știam ce să-i mai spun ca să-i dau puterea să lupte. ”Simo, e nedrept. De ce acum? Am doar 51 de ani! Am o iubire imensă în mine. De ce acum?”.

Mihnea s-a stins în vară, pe 23 august și a fost înmormântat de ziua mea. Azi, 14 aprilie, ar fi fost ziua lui, ar fi împlinit 52 de ani. Dacă ar fi fost aici nu am fi avut cum să serbăm din cauza pandemiei. Dar ne-am fi amintit măcar de întrunirile noastre din vreo cârciumioară, cu prietenii și foștii noștri colegi Paul Apostol, Florin Manole, Bogdan Atanasiu. Am fi vorbit de Cristoiu, care l-a lăsat să plece pe mări, despre Magda Spiridon că îl boscorodea atunci când el n-avea chef să scrie despre „nimic”, dar care i-a fost aproape când a avut nevoie, despre Dan Andronic care „nu-i un patron rău, că a mâncat aceeași pâine cu noi”. Și sigur, sigur mi-ar fi povestit despre planurile lui de căsătorie, dacă între timp nu ar fi făcut-o.

Dar Dumnezeu a avut alte planuri cu el. L-a vrut acolo Sus, să-i scrie mesaje de Lumină către credincioși, așa cum învățase Mihnea de la parintele Cărămizaru.

Materialele lui Mihnea Petru-Pârvu vor rămâne, însă, în amintirea celor care i-au apreciat condeiul

(Simona Ionescu – evz.ro)

mai mult
PromovateRepere

Nicolae Tonitza

Tonitza

Nicolae Tonitza (n. 13 aprilie 1886, Bârlad – d. 26 februarie 1940, București) a fost un pictor și grafician român, interpret al “tristețelor luxuriant colorate” și al unor sincere simțăminte de revoltă mocnită și îndelung resemnată.

Biografie
S-a născut la 13 aprilie 1886 la Bârlad, primul dintre cinci copii ai Anastasiei și ai lui Neculai Toniță. Frecventează școala primară de băieți nr. 2 și urmează Gimnaziul real “Manolache K. Epureanu” din Bârlad. În 1902 părăsește Bârladul pentru a se înscrie la Școala națională de Belle-Arte din Iași, avându-i printre profesori pe Gheorghe Popovici și Emanoil Bardasare (dar nu va putea să își ia diploma de absolvire deoarece participă în ultimul an la o grevă a studenților), iar printre colegi pe Ștefan Dimitrescu și Leon Viorescu cu care va lega o lungă prietenie.

În 1903 cunoaște Italia, în cadrul unei excursii a studenților de la Arheologie din București, condusă de profesorul Grigore Tocilescu. Vacanța următoare rămâne în țară, unde, împreună cu alți colegi, zugrăvește biserica din satul Grozești.

În 1908 pleacă în Germania, la München, unde este admis la Königlich Bayerischen Akademie der Bildenden Künste (Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase, actualmente Academia de Arte Frumoase München) în clasa profesorului Hugo von Habermann. Expune la Kunstverein, trimite caricaturi la revista Furnica și articolul “Importanța criticii de artă” la revista Arta română din Iași, care reprezintă debutul său în publicistică. Părăsește Germania, fără să-și fi terminat studiile, și călătorește în vara anului 1909 în Italia și în toamnă în Franța, unde rămâne pentru doi ani la Paris.

La Paris frecventează atelierul lui Pierre Laprade și face studii după pictori celebri. Influența preocupărilor din epocă nu întârzie să-și pună amprenta în opera tânărului artist, pe care calitățile de colorist și prospețimea senzațiilor îl fac să găsească repede drumul spre originalitate. Problemele impresionismului, cuceririle postimpresioniștilor și, nu mai puțin, modul decorativ de a gândi, compoziția și fastul stilului Belle Époque îi vor determina hotărâtor opțiunile estetice. Pictează peisaje, portrete și compoziții, pe care le expune în atelierul său din Montparnasse. Echilibrul, hedonismul – acea bucurie nereținută în fața fermecătoarelor aparențe ale realității – senzualitatea temperată, se traduc deja în aceste opere de început, pline de strălucirea luminii, exaltarea tonurilor și sudura perfectă dintre formă și culoare.

În 1911 se reîntoarce în țară, mai întâi la Bârlad și mai târziu la Iași (unde predă un timp ca suplinitor la desen la Liceul militar). Participă la expoziția Tinerimii artistice. În 1912 termină cursurile Școlii naționale de Belle-Arte și obține prin concurs certificatul de “pictor bisericesc”. Va zugrăvi bisericile din Scorțeni, Siliște, Poeni, Văleni și altele. Se căsătorește în 1913 cu Ecaterina Climescu și va avea doi copii, Catrina și Petru. Din cauze economice renunță la pictură câțiva ani și lucrează ca redactor la ziarul Iașul. În 1916 expune la București 94 de picturi și desene, împreună cu Ștefan Dimitrescu. Mobilizat și trimis pe front, cade prizonier în luptele de la Turtucaia, de unde va fi trimis în lagărul de prizonieri din Kirjali, Bulgaria.

A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum și-a condus compania din Regimentul 1 Grăniceri în Bătălia de la Turtucaia.

„Pentru exemplul de vitejie dat cu ocazia luptelor de la Turtucaia din august 1916. Rănit grav a dat probă de un devotament admirabil, uitând de suferințele sale pentru a nu se gândi decât la compania sa.”
Înalt Decret no. 2189 din 6 iunie 1919:p. 69

După război se stabilește la București, unde – alături de participările la expoziții și ilustrări de cărți – colaborează la publicații de orientare socialistă cu desene și cronici artistice. În perioada 1921-1924 locuiește la Vălenii de Munte. Devine redactor la revista Artele Frumoase. În 1922 călătorește în Transilvania, unde îl cunoaște pe pictorul sătmărean Aurel Popp, cu care se va împrieteni și va purta o vastă corespondență. În 1924 expune la Bienala din Veneția iar un an mai târziu se retrage din asociația “Arta Română” și – împreună cu Francisc Șirato, Oscar Han și Ștefan Dimitrescu – întemeiază “Grupul celor patru”.

În anii următori, până în 1934, au loc repetate expoziții ale “Grupului celor patru”. Tonitza, între timp considerat “cel mai de seamă” pictor român în viață, expune și în străinătate: Barcelona (1929), Amsterdam (1930), Bruxelles (1935). În 1933 ocupă catedra de pictură la Academia de Belle-Arte din Iași, rămasă vacantă în urma decesului lui Ștefan Dimitrescu iar în 1937 devine rector al Academiei. În anii 1933 și 1934 pictează împreună cu Francisc Șirato în Dobrogea, realizând o serie de tablouri și desene cu peisaje din Balcic. În 1939 se îmbolnăvește grav și la 26 februarie 1940 se stinge din viață. În semn de omagiu îi sunt expuse lucrări la “Salonul Oficial” și la expoziția din cadrul “Lunii Bucureștilor”.

O privire retrospectivă asupra operei lui Tonitza ne revelează în prima perioadă o pictură academistă purtând pecetea școlii müncheneze, și, drept corolar, un interes major pentru desen, în detrimentul picturii. În scurtul său popas parizian, face tentative timide de a-și însuși viziunea impresionistă, dar preferința lui pentru exprimarea grafică îi va îndrepta atenția spre creațiile lui Daumier. Revirimentul cromatic, pe care fruntașii picturii franceze nu izbutiseră să-l provoace, a fost declanșat de Ștefan Luchian, fără ca acest fapt sa-l facă pe Tonitza să rămână la o treaptă inferioară, deși el și-a descoperit multe afinități cu pictorul “Anemonelor”. După această perioadă, tablourile realizate între 1930 și 1935 își cuceresc deplina autonomie artistică, eliberându-se de orice influențe. Grafica, plină de maliție și deseori de dramatism – a colaborat la numeroase reviste culturale și sociale ale vremii: “Rampa”, “Flacăra”, “Clopotul”, “Hiena” etc. – sunt mărturii ale participării intense la viața epocii.

Pictura rămâne, dincolo de frământările cotidiene, de angajarea în evenimentele contemporane, senină, vorbind despre un ideal estetic clasic, despre cultul frumosului, despre o artă înțeleasă ca expresie a permanenței valorilor spirituale. Această viziune autonomă se conturează în portretele de copii. “Ochii lui Tonitza”, ochii copiilor pictați de el, ne privesc astăzi cu o nostalgică inocență, cu o amară melancolie și candoare. Ochii aceștia mari, rotunzi și expresivi sunt inconfundabila pecete a stilului său de o unică poezie în arta plastică românească.

De la sobra muzicalitate picturală de o rafinată împletire de poezie și realitate, Tonitza trece în ultimii ani ai vieții la o manieră cu reminiscențe orientale, datorită fără îndoială farmecului peisajului dobrogean. Este perioada premergătoare așa-numitei faze japoneze, caracterizată printr-un decorativism excesiv și printr-o simplificare a paletei dusă aproape până la monocromie.

(Wikipedia)

mai mult
CronicăPromovate

FRAGMENT DE JURNAL

scris2

(Blejoi, marţi, 13 aprilie 2021)

Ieri, la întoarcerea de la Craiova, după plantarea de puieţi în cadrul proiectului verde, “Codrii de mâine”, al Principelui Nicolae, trecui pe la Slatina şi făcui o donaţie!…

Donaţie de carte constând în două Biblii vechi în limba engleză, pentru secţia magistră de engleză a Bibliotecii Judeţene Olt “Ion Minulescu”…

Am act de donator oficial!…

Ştiu sigur că Părintele Jonathan, care mi le-a dat, nu se va supăra pentru că acolo vor fi folositoare pentru mai multă lume, decât dacă le-aş fi păstrat, egoist, în colecţia mea!…

(Bogdan Costin Georgescu)

mai mult
PersonalitățiPromovate

Ramona Horvath

Ramona Horvath

 

Ramona Horvath este o artistă de origine română recunoscută și apreciată în Franța. Concertele ei sunt mereu ocazii de standing ovations, publicul plecând de fiecare dată realmente cucerit de interpretarea și prezența scenică a Ramonei.

Pianistă excepțională, Ramona Horvath s-a născut la București într-o familie de muzicieni.Ramona este absolventă a Conservatorului din Bucureșsti, a fost elevași partenera de scenă a marelui pianist Jancy Korossy.

Instalată la Paris de mai mulți ani, Ramona este foarte prezentă pe scena internațională.Considerată ca fiind “unul dintre cei mai originali pianiști din Paris” (Jazz Hot), pianista concertează cu mare succes pe diferite scene francezeși europene, cluburi, festivaluri : Austria (Sala Radio ORF, Bosendorfer Hall), Belgia, Germania, Italia, Portugalia, Spania, Ungaria, România : Ateneul Român, Opera Națională Maghiară din Cluj, Sala Radio București, Filarmonica din Brașov…etc.

Primul său album, XS Bird, din 2015 a fost ales «cel mai bun album de jazz» în România. În 2017, a scos un alt album, Lotus Blossom, iar în 2019 a apărut cel de-al treilea album al său, pe care este prezentă împreună cu contrabasistul Nicolas Rageau, Le Sucrier Velours, un album care a avut critici excelente în presa franceză și internațională (USA, Austria, Ungaria, Țările de Jos…etc). Deasemenea , Ramona a atrasși atenția postului național TVR – International / Cultural care i-a consacrat cateva emisiuni-portrete, din ciclul “Români de succes din diaspora”.

Mai multe info despre concerte, emisiuni radio-tv, cronici din presa internațională, darși extrase videoși audio, puteți afla accesând situl artistei :www.ramonahorvath.com

Background

O întâlnire săptămânală cu titlul “Bien Ensemble – Creatorii români din Franta în timpul si după epidemia de coronavirus”, pe paginile noastre Facebook și Instagram, pentru a vedea și asculta artiști, creatori, a afla care sunt speranțele lor, ideile lor pentru viitorul apropiat, dar și gânduri despre felul în care procesul lor de creație sau de interpretare, de muncă artistică cotidiană, a fost nevoit să se armonizeze, să se adapteze cu izolarea impusă.

Înregistrările video pe care le vom prezenta vor fi în limba franceză sau vor fi subtitrate în limba franceză. Editarea este asigurată de videastul Alexander Varlamov.

(Sursa: Institutul Cultural Român)

mai mult
ActualitatePromovate

CONCURS DE MANUSCRISE LA EDITURA UNIVERSITARĂ

Concurs

 

”Dacă poți visa, înseamnă că poți realiza acel vis.”

Walt Disney

Editura Universitară vă invită să participați la prima ediție a Concursului de manuscrise ÎMPLINEȘTE UN VIS. Si cum visele zboară dacă le dăm aripi, ne dorim ca în această primăvară să se înalțe cât mai multe vise așternute pe hârtie. Vom da aripi, așadar, primelor trei cele mai valoroase manuscrise propuse la oricare din secțiunile: PROZĂ SCURTĂ, ROMAN, POEZIE, LITERATURĂ PENTRU COPII, CARTE ȘTIINȚIFICĂ.

Pentru a participa, vă rugăm să ne trimiteți manuscrisele dumneavoastră, în format word, cu diacritice (TNR, 12, la un rând), însoțite de un CV sau o notă bio-bibliografică, la adresa info@editurauniversitara.ro, până la data de 15 aprilie 2021.
Se pot înscrie atât autori publicați, cât și debutanți.

Manuscrisele vor fi evaluate de referenții si redactorii noștri, iar volumele declarate câștigătoare vor fi anunțate în data de 10 mai 2021.

Premiul constă în publicarea manuscriselor, din finanțarea Editurii Universitare, în acest an editorial.

Așteptăm să ne trimiteți scrieri de beletristică (proză, roman, poezie) și/sau carte științifică (din toate domeniile acoperite de colecțiile noastre: Filologie, Arte, Istorie, Teologie, Psihologie, Științe ale educației, Sociologie, Drept, Economie, Geografie, Medicină, Științe exacte) și să intrați în portofoliul Editurii Universitare.
https://www.editurauniversitara.ro/pagina-254

mai mult
PersonalitățiPromovate

GEORGE BĂLAN. O JUMĂTATE DE VEAC DE SINGURĂTATE

muzica

Noua mea rubrică din Observator cultural se numește „Mic jurnal sentimental” și debutează cu un adevărat miracol.

După aproape 50 de ani de absență din România, profesorul meu de estetică din studenție, muzicologul George Bălan, care trăiește din anul 1977 în munții Pădurea Neagră din Germania unde a înființat o școală de ascultare conștientă a muzicii numită Musicosophia și despre care nu mai știam aproape nimic, mi-a dat un telefon cu doar câteva zile în urmă. Au urmat email-uri, alte telefoane. Mai important decât toate acestea, muzicologul George Bălan, care a împlinit de curând 92 de ani, mi-a spus că, stârnit de reîntâlnirea noastră pe calea cuvântului tipărit din revista Observator Cultural, va scrie o carte nouă (după o foarte lungă pauză editorială), numită „Amintirile unui dezrădăcinat”.

Un prim episod din acest proiect de excepție va putea fi citit săptămâna viitoare în paginile aceleiași reviste.

Textul meu din această săptămână poate fi citit online aici: https://www.observatorcultural.ro/articol/mic-jurnal-sentimental-george-balan-o-jumatate-de-veac-de-singuratate/

Photo-Composition © 2021 Ioan Mihai Cochinescu „Ipostaze Întru Musicosophie”

(Text/foto Ioan Mihai Cochinescu)

mai mult
PromovateViață sănătoasă

„Medicina şi farmacia în trecutul românesc”

Urzica

Iată câteva sfaturi bătrânești culese dân satu Cocoșești care umbla dîn gură în gură…

De tuse „să iei gutuie, să o ungi cu unt de vacă şi s-o bagi în oală să fiarbă foarte bine, să mănânci gutuia şi să bei zeama” sau: „usturoi copt cu miere, să fie mâncat pe nemâncate”. O altă rețetă menționa: „să fierbi smochine cu vişine, să strecori şi să bei sucul”.Când te mănâncă ochii: „şofran şi trandafir frământat ca făina, se mestecă şi se pune la ochi.

”Când doare gura: „trandafir uscat şi ars, să-l faci fărină, presări dinţii” sau„ popitnic (buruiană) se fierbe cu vin şi se ţine în gură”.

De putrezirea dinţilor: „şofran care în chip ca făina, să presari dinţii şi mestecat cu miere unge dinţii”

Șirul sfaturilor utile pentru bolnavi continua:
„De turbat: se scrie o prescură şi să îi dai să mănânce.

La durere de cap: muşte pisate şi amestecate cu miere, să ungi la cap, în creştet.

De muşcătură de şarpe: de-l va muşca la picioare sau la mână să-i îngroape picioarele în pământ să stea într-o zi şi să bea lapte acru. Aceea este doctoria.

Când curge puroi din ureche: să se ude cu vin şi să se pice în ureche.

Când turbează omul: fiere de porc pe gură să bea.

De câine turbat: raci de râu să-i pisezi arşi şi să se bea cu vin.

De asurzire: fiere de iepure cu lapte de femeie să pice în ureche sau fiere de corb cu lapte de femeie să pice în ureche.

Mușcătura câinelui turbat sau de şarpe: frunză de urzică pisată cu sare şi spintecă o broască şi pune la rană.

De scrântitură: melci de câmp, să-i pisezi bine cu albuş de ou şi miere, le amesteci la un loc, şi le legi la scrântitură.

De durere de inimă: apă de trandafiri şi apă de pelin să le amesteci şi să îi dai să bea.

Cine are păduchi la ochi: să cauţi argint viu, să-l omori şi să-l ungi pe trup.

De durere de picioare: frunză de dafin şi balegă de oaie, să amesteci toate şi să le ţii la picioare şi la trup.

Pentru căderea părului: albină de roiul întâi şi unt de capră neagră, să pisezi albina şi să amesteci cu untul, apoi să se ungă capul.

De limbrici: frunză de soc, să o pisezi bine şi să o fierbi cu apă. Se bea în trei zile.

Femeia care nu poate naşte coconi: apă de bujor să-i dai să bea, că va naşte.

Cui pute gura: frunză de salcie albă să o fierbi şi să speli gura de zece ori în oţet.

Cine are glonţ în trup: să caute iarbă dulce şi să se piseze bine, şi te leagă la rană.

Cui iese dosul şăzutului (n.r. credem ca se referea la hemoroizi): să cauţi ţepi de orz şi floare de pătlagină şi să le pisezi bine amândouă odată la un loc şi să le fierbi şi te spală cu ele la şezut.

De sânge din nas: baligă de cal caldă şi să pui ca o cărămidă pisată şi cu câlţi de in, la tâmplele capului şi în creştet.

De umflătură: o broască vie să puie la umflătură, să stea două zile, că-i va trece.

De muierea care nu face feciori: să prinză o prepeliţă şi să o ţie până va veni sângele muierii şi atunci să-i bea sângele cald.

De inimă: rădăcină de rug şi de mărăcine pisate, să le bea cu vin cald.

De muşcătură de câine: baligă de porc cu unt, să pui la muşcătură.

Când plânge cuconul noaptea: să cauţi o piele de şarpe şi să-l afumi când îl vei culca.

De orbiciune: să-şi rază unghiile acel bolnav şi să le pună într-o lingură şi cu ţâţă de fată să le bage în ochi”

(Alexandru Petrescu)

mai mult
ActualitatePromovate

Acasă la rudele lui Constantin Brâncuși

Casa1

Casa Simion Blendea din Hobița Gorjului, sfârșitul anilor 70.

Casă pentru locuit, de arhitectură gorjenească, cu camere pe pivnițe, pridvor pe trei laturi și un excelent foișor cu pridvor traforat. Casa a fost construită de Simion Blendea în jurul anului 1920, chiar la o aruncătură de băț de locul unde s-a născut Constantin Brâncuși. Frumoasa casă a avut șansa să supraviețuiască timpului cu mici modificări până în ziua de astăzi. Aici s-au născut trei copii ce aveau să fie fala comunității. Fârsâna Blendea devenită Peștișanu, prin căsătoria cu profesorul Gheorghe Peștișanu, cel mai important și respectat dascăl din comună. Constantin Blendea, inginer în orașul Tg-Mureș, și Mărioara Blendea devenită Balaban, unul din cei mai cunoscuți și apreciați avocați ai Baroului Tribunalului București.

(Jean Cernitoiu)

mai mult
1 2 3 4 5 6 135
Page 4 of 135