Iulie  – definindu-l cu inocent și amuzant ton arghezian – cu lungi gene de mărar/ cu ochii de muştar/și obrajii de caisă, înainte de a se sfârși cu resemnare, ne-a dat întâlnire, în spațiul elegant de la parterul Centrului Cultural Antim Ivireanul Ploiești, pentru o șuetă între noi dar și cu personaje din Povești cu mâna stângă.

După-amiaza literară s-a desfășurat respectând, în cea mai mare parte, rubricile tradiționale.

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a dat întâietate Luminiței Bratu și compoziției sale (Blândul Serafim), inspirată de numele și creația atipică, surprinzătoare și suprarealistă a lui Adi Serafim – cu care acesta ne-a delectat în cadrul ședinței anterioare. Emilia Luchian ne-a prezentat un elaborat poem – Cărțile imorale. Pica taie Trefla, iar Liana Sprânceană ne-a citit Necuprinsuri. Gheorghe Stănescu a jonglat cu epigrame, amintindu-ne de inconfundabilul Păstorel Teodoreanu. Adi Serafim și noul său Titlu, Ce bine mamă că am îmbătrânit și eu, a încheiat în nota-i suprarealistă specifică, de meditație, mister și nostalgie.

》LECȚIA  DE POEZIE ne-a adus, față în față, poeți pe cât de diferiți pe atât de interesanți. Emilia Luchian a făcut un portret rapid Sonetului, formei și originilor sale italiene cât și acelora care au fost tentați să-l abordeze – de la Giacomo da Lentini (inventatorul), la Petrarca (cel care a perfecționat și rafinat forma acestei specii a genului liric) și Shakespeare, subliniindu-i rolul în istoria și evoluția poeziei. A amintit exemple remarcabile din literatura română: Gheorghe Asachi, Mihail Eminescu și Vasile Voiculescu. Oprindu-se asupra ultimilor doi, ne-a recitat Afară-i toamnă (Eminescu) și Sonetul CLXXXIII („Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare… în traducere imaginară de Vasile Voiculescu”). Liana Sprânceană ne-a readus în contemporaneitate, supunând atenției creația poetului Claudiu Soare („Însingurare” din volumul Apeiron, Editura Junimea). Luminița Bratu a încheiat rubrica cu inconfundabila Nora Iuga (Singurătate).

》11 MINUTE DE ISTORIE – Lectorul permanent al acestei rubrici, profesor Emilia Luchian, a făcut o elegantă piruetă, readucându-ne în fascinanta perioadă a istoriei Romei antice și în fața informațiilor pe care le-a adunat Dio Cassius în volumele sale prețioase, cu privire la rolul femeilor, zeitățile casei, obiceiurile și politețurile conjugale în fața oaspeților ș.a. Un moment semnificativ în istoria socială a Romei a fost adoptarea unor legi morale și demografice de către împăratul Augustus, dintre care Legea impozitului pe celibat este cea care încuraja căsătoria și natalitatea în rândul cetățenilor romani, penaliza celibatarii și persoanele fără copii, recompensa natalitatea. Aceasta venea să corecteze autoritatea supremă în familia romană a lui pater familias, care avea putere legală absolută asupra membrilor familiei: soție, copii, sclavi, chiar și nepoți și putea decide în privința căsătoriilor, adopțiilor, educației, proprietății și chiar a vieții și morții membrilor familiei (mai ales în epocile arhaice). Implicarea și aportul filozofului stoic Seneca propune un model de viață bazat pe virtute, echilibru, autocontrol și respect moral. Din această perspectivă, filozoful critică aspru superficialitatea și corupția relațiilor conjugale din jurul său, devenite instrumente politice sau economice.  O poveste despre conduita și verticalitatea Emiliei Terția, soția lui Scipio Africanul, a încheiat succinta prezentare.

》CINEMARTOR  a rămas și de această dată în colțul unei scene obscure.

》LECTURA DE CENACLU l-a avut ca protagonist pe Eduard-Gabriel Tănase, cu proza O ZI, din volumul de debut,  POVEȘTI CU MÂNA STÂNGĂ, în curs de apariție. Autorul, noul nostru coleg, despre care nu știam prea multe, ne-a prezentat pe scurt un interesant parcurs profesional: de la inginer de foraj la director de serviciu într-o bancă de prestigiu și apoi la scriitor. Băcăuan prin naștere, ploieștean prin adopție, a adunat în volumul de debut liric, Câinele din Ithaca (Editura Karta-Graphic, 2024), poeziile din adolescență și tinerețe, rafinate la vârsta adultă. În prezent este axat și pasionat de proza scurtă, creațiile sale fiind oferite cititorilor prin intermediul publicațiilor online Ficțiunea, Zugzwang ș.a. Este membru al Asociației Creatorilor de Ficțiune, Filiala Ploiești.

Dacă poezia lui Eduard-Gabriel Tănase se află sub influențe dadaiste (datorate lui Tristan Tzara, născut la Moinești), promovând absurdul, nonsensul, spontaneitatea, colajul, ironia și protestul artistic, proza ni se înfățișează cu totul altfel – reprezentând, cu valențe confesive, perioada post tranziție. Naratorul este omniscient și, cu un ton ironic, empatic, ne dezvăluie un personaj (inteligent, sensibil dar vicios) și o poveste în care alienarea și rutina, nostalgia pierderii temporare a celor dragi, înstrăinarea față de oraș constituie teme bine tratate.

„… Dar destul cu amintirile, altfel ar mai fi trebuit să bea un pahar, de data asta nu pentru trezire și avânt în viață, ci pentru a-și îneca amarul. Și toată acțiunea lui de spălare pe dinți ar fi fost inutilă. Nu mai avea timp să o ia de la capăt, deși ar fi vrut să o facă cu tot ce trăise el până astăzi. Deschise ușa de la intrare. „O nouă scufundare în realitate”, glumi în gând în timp ce păși sprinten pe scări.”

„În asta consta talentul lui, desena tehnic roți dințate, coliere și bile de rulmenți cu o fervoare a la Picasso. Chiar punea și o mică umbră, un foarte subtil gri, care exterioriza vaselina sau uleiul de fricțiune. Dădu planșele la o parte. Nu mânca în sala de mese. Încerca să limiteze contactul cu masele. Privea la parcarea goală ce se întindea în fața lui și la clădirile anoste din jur. Nu aveau nimic din frumusețea și măreția uzinei vecine de altădată. Era încă acolo, când a fost în vizită tovarășul Xi. 2009, ce onoare! Îi părea rău că i-am dat voie să plece. Îl păstram și îl puteam vinde peste ani americanilor sau mai bine îl puneam la treabă și făceam din România ,,China Europei”, ,,Tigrul economic din Carpați”. Ce glumă proastă! își șopti îngândurat.”

Ca un bonus la prima lectură, autorul ne-a oferit cu generozitate o proză-dialog, în ritm tensionat, aproape cinematografic: Nu ar fi trebuit să existe Bacovia. Același limbaj direct, necosmetizat, autentic, reciproc provocator pentru personaje.

Proza lui Eduard-Gabriel Tănase, se aseamănă, în opinia mea, cu proza scriitorului Radu Aldulescu: este realistă, subiectele și personajele au o aparență banală, dar își trăiesc interiorul cu intensitate și luciditate. Naratorul nu judecă, doar observă cu inteligență.

Lectura a fost bine primită, a plăcut, a pus pe gânduri. Comentariile audienței au fost pozitive (Leonida Corneliu Chifu, cel mai entuziast, dar nu singurul).

La final, Eduard-Gabriel Tănase a oferit colegilor volumul Câinele din Ithaca, cu autograf.

Având în vedere că următoarea întâlnire a membrilor Cenaclului va fi pe 25 August a.c., după o binecuvântată și scurtă vacanță, am lansat colegilor provocarea pentru o implicare mai accentuată în cadrul ședințelor, sperând într-o meritată ieșire din monotonie și o ridicare a nivelului cultural participativ. Astfel, LECȚIA DE POEZIE se va desfășura în viitor sub forma unei mici dizertații, la inspirația unui singur lector, poziție ocupată prin rotație de fiecare dintre colegi. De asemenea, LECTURA DE CENACLU va găzdui eseuri pe diferite teme literare, filozofice, de artă, istorice, cinema ș.a. dând șansa fiecărui coleg să ne surprindă cu intervenții elaborate. Desigur că rămân valabile lecturile de cenaclu din propria creație/volum și, întotdeauna, sunt bineveniți invitații.

Au participat: Emilia Luchian, Luminița Bratu, Liana Sprânceană Doina Ofelia Davidescu, Leonida Corneliu Chifu, Adi Serafim, Eduard-Gabriel Tănase, Dan Simionescu, Gheorghe Stănescu, Dan Constantin.

Cronică, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar
Film: Dan Simionescu
Fotografii: Emilia Luchian, Liana Sprânceană, Doina Ofelia Davidescu

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

A murit Ozzy Osbourne

John Michael Osbourne (n. 3 decembrie 1948, Marston Green,⁠ Bickenhill⁠ and Marston Green, Anglia, Regatul Unit – d. 22 iulie 2025, Birmingham, Anglia, Regatul Unit), cunoscut ca Ozzy Osbourne, a fost un muzician, compozitor, actor și cantautor englez.

A fost vocalistul și fondatorul uneia dintre cele mai cunoscute formații de heavy metal din toate timpurile, Black Sabbath. Ulterior a avut parte de o carieră solo de succes, alături de chitariști extraordinari precum Randy Rhoads sau Zakk Wylde.

Sursa foto: Independent, Profimedia Images

Cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Sfârșitul de iulie, când iarba-i arsă până-n zori/ și cerul curge peste pământul copt de sori/ iar timpul prins în pânze rele pare o horă de-nnoptat, ne dă întâlnire, luni, 28 iulie a.c. ora 14.00, la Centrul Cultural „Antim Ivireanul” Ploiești, situat pe B-dul Independenței nr. 3.

După-amiaza literară se va desfășura incluzând rubricile tradiționale:

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE
》LECȚIA DE POEZIE
》11 MINUTE DE ISTORIE – lector, profesor Emilia Luchian
》CINEMARTOR

》LECTURA DE CENACLU îl va avea ca protagonist pe Eduard-Gabriel Tănase, noul nostru coleg, cu proza O ZI, din volumul de debut,  POVEȘTI CU MÂNA STÂNGĂ.

Invitație, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar
„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Într-o lume de jar, cenacliștii și-au ținut dorurile în frâu și secunda pe loc, pentru a se regăsi cu plăcere sub cupola răcoroasă a cu drag primitorului, Centrul Cultural Sf. Antim Ivireanul din Ploiești.

Și pentru că pe toată planeta zburau felicitări și urări de bine, adresate Republicii Franceze, s-a cuvenit un Laudatio. Eseul Doinei Ofelia Davidescu, Confluențe literare româno-franceze, constituie un omagiu adus interferențelor dintre cele două culturi, dar și celor care au contribuit prin operele lor la formarea celor care i-au citit. Relația dintre literatura română și cea franceză este profundă și de lungă durată, având la bază nu doar legături culturale, ci și afinități de limbă, stil și spirit. De-a lungul timpului influența culturii franceze asupra literaturii române a fost semnificativă, reflectându-se atât în tematică, cât și în stil și idei, cu impact puternic asupra evoluției sale.
În perioada pașoptistă, Vasile Alecsandri și Ion Ghica au fost puternic inspirați de valorile iluministe și romantice promovate de Voltaire, Rousseau sau Victor Hugo, Parisul devenind locul de formare a elitei culturale române, iar limba franceză, un simbol al rafinamentului și modernității.
Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugène Ionesco au scris în limba franceză și s-au afirmat pe scena culturală pariziană, devenind punți vii între cele două literaturi – temele existențialiste, absurdul sau modernismul de influență franceză pătrunzând și în literatura română.
Simboliștii și moderniștii francezi, Charles Baudelaire, Stéphane Mallarmé sau Paul Verlaine au fost modele de profunzime și rafinament stilistic pentru George Bacovia (a preluat atmosfera sumbră, obsesia pentru moarte și alienare urbană, specifice simbolismului francez, adaptându-le contextului românesc într-o manieră profund originală) sau Ion Minulescu. Neomodernistul Nichita Stănescu a evoluat de asemenea sub influența simboliștilor.
Tot în sfera modernismului, revista Sburătorul, condusă de Eugen Lovinescu, a promovat ideea sincronizării literaturii române cu marile curente europene. Hortensia Papadat-Bengescu sau Camil Petrescu au preluat din romanul psihologic francez (inspirat de Proust sau Gide) tehnici narative precum introspecția, analiza stărilor de conștiință sau fragmentarea temporală.
Suprarealismul, născut sub influența lui André Breton, a avut ecouri puternice și în România. Gherasim Luca, Gellu Naum, Paul Păun sau Dolfi Trost au fost nu doar influențați de suprarealismul francez, ci au participat activ la definirea lui. Grupul suprarealist român, considerat de unii critici chiar mai radical decât cel francez, a introdus în literatura română concepte precum automatismul psihic, onirismul și explorarea subconștientului, în acord cu teoriile freudiene și cu estetica absurdului.
Emil Cioran, care a scris toate operele sale majore în limba franceză, este comparat cu moraliștii Pascal și La Rochefoucault, dar cu viziune mai radicală și mai întunecată, fiind emblematic prin apartenența simultană a ambelor culturi.
Panait Istrati – autodidact, om al străzii, călător și narator al marginalilor, a devenit una dintre figurile cele mai reprezentative care oferă o imagine complexă a influenței franceze asupra literaturii noastre. Mesajul său politic și moral, temele sale – căutarea libertății, revolta împotriva nedreptății, dar și deziluzia în fața utopiilor politice – îl încadrează într-un modernism cu tentă existențialistă.
Postmodernismul francez consacrat prin: Jean-François Lyotard – teoreticianul „sfârșitului marilor narațiuni”, Roland Barthes – cu ideea „morții autorului”, Michel Foucault, Jacques Derrida – abordări critice ale puterii, limbajului și cunoașterii, a adus în literatură nume ca: Georges Perec, Italo Calvino (francofon), Marguerite Duras – romane fragmentate, autobiografice, care se joacă cu forma și așteptările cititorului, Nathalie Sarraute, Alain Robbe-Grillet – „nouveau roman” – o formă radical postmodernă.
În România, postmodernismul a apărut în anii ’80, în contextul regimului comunist și al cenzurii, fiind și o formă de rezistență culturală mascată prin umor, ironie și joc textual. Cei mai importanți autori: Mircea Cărtărescu – cu Nostalgia, Orbitor – ficțiune onirică, metaficțiune, autobiografie fragmentară, Nora Iuga, Florin Iaru, Magda Cârneci, Bogdan Ghiu – influențați de avangardă și de poststructuralismul francez. Menționarea lui Ion Stratan mi se pare oportună. De asemenea, Ion Manolescu, Radu Cosașu, Simona Popescu – roman autoficțional, eseistic, ironic.
Confluențele româno-franceze, așadar, nu sunt doar un spațiu de afirmare al unor identități culturale hibride ci și un transfer de idei și forme artistice.

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a oferit prilejul unor expuneri, metaforate după forma verii, simțirea și talentul fiecăruia. Emilia Luchian a lecturat Minotaurul ( poezia lui Raul Sebastian Baz), și poemul propriu, Secretele măsuței de telefon, continuând cu două proze scurte: Molia și fularul roșu. Scurtă istorie stacojie și  Naftalina. Luminița Bratu ne-a prezentat Cu cireșele ce-ați avut, domnilor? iar Liana Sprânceană a cochetat candid cu haiku. Eduard-Gabriel Tănase ne-a citit un fragment din proza scurtă „20 de ani” iar în încheiere, Mihail Ivănescu ne-a făcut promisiunea unor episoade viitoare din proza Un navigator în jurul lumii.

》LECȚIA DE POEZIE a adus în mod inspirat în atenție – căci tot era Ziua Franței – Rondelul. Emilia Luchian a amintit originea acestuia în poezia medievală franceză, devenit popular și în literatura română, mai ales datorită poeților simboliști și parnasieni. A selectat din creația lui Alexandru Macedonski: Rondelul lucrurilor și Rondelul orelor. Luminița Bratu a amintit-o pe Nina Cassian (Conștiința), iar Gabriela Petri ne-a recitat din Antologia de poezie cu accente suprarealiste, Timp de noapte, aflată sub semnătura poetei Camelia Iuliana Radu.

》11 MINUTE DE ISTORIE – ne-au purtat de această dată prin fascinanta lume antică a Romei și a filozofiei de viață, asociată celor care o locuiau. Începuturile Romei s-au aflat sub semnul violenței: fratricid, uzurpări de tron, violuri, răpiri, un bun exemplu fiind însăși legenda lui Romulus și Remus. Istoria cetății eterne a oferit prilejul lectorei, profesor Emilia Luchian, să facă o incursiune rapidă în timpul când nu oricine putea fi cetățean al Romei, dar dacă acest lucru era recunoscut, acorda drepturi (de vot, de proprietate ș.a.) dar obliga la moralitate, aceștia dând socoteală cetății pentru fiecare gest și moment al vieții. Cetățeanul nu era doar o condiție socială, privilegiată, ci și un mod de viață, o profesie. Cetatea oferea locuitorilor săi, cu generozitate: temple, arcuri de triumf, grădini publice cu fântâni, lupanare, dar și adăpost refugiaților. Calitățile cerute unui bărbat erau de o importanță deosebită: curajul, discreția, respectul, delicatețea moralei și loialitatea (Cicero). Roma era bine organizată și condusă după reguli clare. Ducea însă lipsă de femei. Episodul răpirii Sabinelor  nu a fost perceput ca o modalitate de cimentare a relației dintre cele două popoare, generând un război oprit cu greu. Citându-l pe Dionis din Halicarnas,  lectora povestește un episod aparent barbar, în care un copil născut cu malformații era abandonat doar dacă își dădeau acordul cinci vecini. Titus Livius ne dezvăluie aspecte ale civilizației romane dar și rolul și moralitatea femeilor din acea perioadă, făcând comparații cu cele din vremea imperiului. Femeile, ocrotite de legi, erau obligate să presteze torsul lânii. Cele din înalta societate au rol important în viața politică și socială, cel mai adesea acționând cu discreție din umbra soților. Dintre femeile care s-au jertfit pentru onoarea Romei, marele istoric le amintește pe: Cloelia (salvatoarea prizonierilor romani din mâna etruscilor), Lucreția – fiică de consul și soție de general (se sinucide nesuportând rușinea violului la care a fost supusă de fiul regelui etrusc), Virginia (ucisă de tatăl său pentru a o salva de la dezonoare) și Veturia, mama generalului Coriolanus (îl determină pe acesta să abandoneze răzbunarea împotriva propriului popor).

》LECTURA DE CENACLU
Din păcate, protagonistul serii, așteptatul Adi Serafim, a trimis un mesaj că întârzie și, în ultimul moment, s-a eschivat de la întâlnirea propusă. Din fericire, Adrian N. Ionescu, un apropiat al scriitorului și jurnalist la CursDeGuvernare.ro, a fost prezent și s-a arătat bucuros să-l suplinească pe prietenul său. Ce greu e și ce puțin durează ne-a dus întâi cu gândul la canicula de afară, care era mare, mon cher! Dar selecția de bizarerii din volumul Cartea de titluri (lansat în 2017) a instalat o atmosferă suprarealistă balcanică și a acaparat imediat asistența. Folosind un limbaj direct, cu expresii din registrul cotidian, autorul creează imagini simple, sugestive. Textele – ciudate meditații, au apărut ca extinții ale propriilor titluri, nu lipsite de ironie. Astfel, înșiruirea titlurilor, în lectura cu glas neutru și ușor monoton, ne-a introdus într-o atmosferă fără delimitări vizibile dintre fantezie și realitate: Biblioteca de la Balcic, Pe mine literatura m-a făcut bărbat, Eu pot să mă înțeleg cu tine, Te voi iubi până la capătul podului, Nu m-atinge că iubesc!, Nu știe să fure dar e frumoasă, Te rog să mă iei în balon!, Antim Bizantim nu e înger. Trăiește în estuar, Trilogie (Îngerul s-a mirat, Primește o mână la tine, Care iubește în floarea vârstei), Tatăl meu merge pe jos, Soldatul are mâini, Ciorapi întinși până peste cap (în 4 acte), Regele titlurilor vrea insulină.
Adrian N. Ionescu a primit aplauzele cuvenite pentru curajul și priceperea de a-l fi înlocuit pe autorul și apropiatul său Adi Serafim. Creația acestuia din urmă a încântat asistența, astfel încât comentariile nu s-au lăsat așteptate.
Luminița Bratu a apreciat suprarealismul împletit cu umor, Gabriela Petri crede că lectura poate fi socotită ca „post postmodernistă” și a întrebat  dacă îngerul prezent în text este o dedublare a personajului; apoi a rememorat un episod din perioada studenției când frecventau ocazional același cenaclu din Palatul Culturii, amintindu-și cu precizie lectura de odinioară și comparând-o cu cea prezentă. La întrebarea Emiliei Luchian, „Ce vine primul, titlul sau conținutul?” răspunsul autorului a sosit prompt:„Titlul”. Leonida Corneliu Chifu a subliniat ironia și umorul care nu exclud tragismul. Apoi, a colorat comentariul umblând la buzunarul cu citate:„Deschizi o carte, deschizi o lume”, „Titlul este la început o traistă goală, dar la final va fi o traistă plină”. Doina Ofelia Davidescu a apreciat că folosind un stil confesiv, direct autorul fabrică metafore și simboluri cu care creează imagini tulburătoare, are o aparență candidă și întrebuințează tandrețea ca o mască. Apoi a recunoscut că îl cunoaște pe Adi Serafim, din studenție, când, în pauze, au combătut ocazional și pe diverse teme permise la Gazeta Reflex a Facultății de Chimizare a Universității locale. Nu crede că, studentul de altădată, atunci când se gândea la Curba Punctelor Reale de Fierbere ca la o rugăciune – cheia de plecare a viitoarei meserii -, își imagina că va ajunge jurnalist (fie el și economic) și că va scrie Cartea de Titluri. Spre exemplificare:

Te voi iubi până la poduri

De la o vreme oamenii nu mai fac orice gândește Antim Bizantim. Altădată Antim doar se gândea la ceva fără să vrea, și oamenii deja făceau. Acum s-a îndrăgostit.
Toată viaţa lui a dăruit-o soţiei, ea e Faustina. E reală, ingineră, face poduri la care Antim nici n-a visat. Când Antim se gândeşte la copii, ea – gata, mai face un pod.

În concluzie, poemele lui Adi Serafim s-au bucurat de sincera și entuziasta apreciere a cenacliștilor, autorul a primit felicitări și urări de succes într-ale scrisului.
Seara ne-a găsit cu mere dulci și fistic copt la un pahar de vorbă.

Nota bene: într-un mod suprarealist acceptat, Adrian N. Ionescu și autorul Adi Serafim sunt una și aceeași persoană.

Au participat: Emilia Luchian, Luminița Bratu, Gabriela Petri, Liana Sprânceană Doina Ofelia Davidescu, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Adrian N. Ionescu, Eduard-Gabriel Tănase, Dan Simionescu, Florin Oprea Sălceanu, Mihail Ivănescu, Dan Constantin.

Cronică, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar
Film: Dan Simionescu
Fotografii: Emilia Luchian, Liana Sprânceană, Doina Ofelia Davidescu

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Mai știți bancul ăla ceaușist cu pensionarii care mureau repede după ce luau 1-2-3 pensii și întrebarea aferentă: OARE CE LE PUN ĂȘTIA ÎN PENSIE? la fel, mă întreb ce le pun ăștia pe scaun miniștrilor învățământului? Au fost câțiva buni profesioniști în domeniul lor de activitate, dar, odată săltați în scaun au devenit monumente de aroganță și suficiență. Dl. David devine un exemplu eclatant. Nu trece o zi să nu dea dovadă de totală lipsă de empatie și desconsiderare la adresa profesorilor, chestia cu mai puneți (o haină pe voi) două bănci în clasă e bomboana pe colivă. Nu trebuie să fii doctor în psihologie ca să-ți dai seama că nici cea mai firavă reformă nu are șanse de izbândă cu clase de 30 de elevi și cu profesori complet demotivați. Sigur, suntem acum la cheremul contabililor, este criteriul absolut, dar dacă dl ministru ar fi avut minimum de onoare profesională s-ar fi ridicat împotriva absolutizării și, mai ales, și-ar fi apărat oamenii. Urcându-i-se la cap promovarea de la un guvern la altul (fapt unic în istoria noastră recentă) potentatul a început să vorbească în radicale, să decreteze, ascuns în spatele „specialiștilor” pe care nu-i știe nimeni și care de decenii trudesc la distrugerea școlii românești, fără să-și asume vreo clipă din vina prăbușirii acestuia, pusă integral în cârca profesorilor. Pare că știe totul și nu-l interesează nicio evidență a prostiei pe care o face. Nu mărirea normei e problema, ci batjocorirea profesorilor! dacă tot discutăm contabil, ați calculat câte zeci de ore/an de muncă în plus înseamnă 2-3-4-5 elevi în plus la o clasă? Păi se poate? Repet, nu argumentele dlui ministru le discut, ci atitudinea lui de sfidare și nepăsare. Așa ceva nu e nici liberal, nici democratic, nici profesional, nici civilizat. e doar ciocoism cu față doctorală.

Text/Foto:  https://www.facebook.com/719894055/posts/10165729112724056/?mibextid=rS40aB7S9Ucbxw6v

Interogatoriu

– Ați fost la Moscova în ultimii 5 ani?
– La Moscova, nu… în Rusia, da… dar nu am fost cu trupul, ci cu duhul…
– Imaginar?
– Nu imaginar… real, în duh…
– Cu cine ați luat legătura?
– Cu Sfântul Serafim din Sarov…
– Cine e?
– Acum e duh ocrotitor al rușilor…
– Ce ați discutat?
– Despre ispita occidentală a ucrainienilor…
– Ispită?
– Sf. Serafim crede că partea de vest a Ucrainei se va topi în forma mentis a Occidentului iluminist, iar restul populației ruse așteaptă un semn divin cu privire la misia spirituală a neamului rușilor…
– De război ați vorbit?
– Nu.
– De ce nu?
– Știam deja că Sf. Serafim nu-l consideră război, ci o ceartă de copii cu multe arme, dar fără suflet în trupurile lor: doi zombi.

Ioan Buduca

Simțeam un fel de ceva ce alții ar numi fără rețineri, lene. Nu era chiar lene, mai mult un fel de sastiseală, așa. Iar trebuie să ud florile excesiv, mama ei de caniculă.
Doar că am simțit încărcătura electrostatică și după ce am ridicat privirea spre cer am întrebat în gând “dai Tu sau mă ocup tot eu?”. La un semn, deschisă-i calea și mie nu mi-a mai rămas decât să-mi pun un pahar de chelcheșoz și să admir lucrarea.
Deci am contribuit la răcorirea asta. Cu plăcere.
Mâine mă duc la tuns.
De fapt, asta voiam să vă anunț.

Text/foto: Maria Luiza Ostaficiuc

Zi de Sărbătoare Națională despre care azi nu vom auzi nici pâs. 5 iulie 1941: Are loc ELIBERAREA orașului Cernăuți din nordul Bucovinei românești de sub ocupația sovietică

Sursă: https://www.activenews.ro/stiri/Zi-de-Sarbatoare-Nationala-despre-care-azi-nu-vom-auzi-nici-pas.-5-iulie-1941-Are-loc-ELIBERAREA-orasului-Cernauti-din-nordul-Bucovinei-romanesti-de-sub-ocupatia-sovietica-167791?fbclid=IwY2xjawLYuA1leHRuA2FlbQIxMQABHplsVpzmO575bx5OxwgCbKxIqQrXJoC6xNkgRLzwW3Nflfi1A9snfeSyn1pQ_aem_0S_LqGy-Qvblo1OzqpGQgA&sfnsn=scwspwa

În după-amiaza zilei de 3 iulie 1941, orele 17.00, Armata 3 română (al cărei comandament a fost reinvestit în noaptea de 2 spre 3 iulie 1941 cu atribuții operative) a declanșat acțiunile ofensive pentru eliberarea nordului Bucovinei, ocupat de Uniunea Sovietică în iunie 1940, spune istoricul Alesandru Duțu:

„După eliberarea Storojinețului, generalul Petre Dumitrescu a ordonat continuarea ofensivei spre Cernăuți cu forțele principale ale Brigăzii 1 mixte munte și cu cele de la flancul stâng ale Brigăzii 4 mixte munte, precum și executarea unei manevre spre Fântâna Albă, cu un detașament din Brigada 4 mixtă munte, în spatele și flancul drept al trupelor sovietice care se opuneau Diviziei 7 infanterie.

Într-o asemenea concepție, unitățile Brigăzii 1 mixte munte(flancate la vest de Detașamentul „colonel Albustin”, care a executat o amplă manevră pe direcția Seletin – Cernăuți) au manevrat (pe la vest și pe la est) dispozitivul inamic din zona Cernăuți și au înfrânt rezistența opusă în fața orașului, trupele sovietice retrăgându-se în grabă fără a avea timp să facă distrugeri prea mari.

Primele unități române care au pătruns în Capitala Bucovinei istorice, în după-amiaza zilei de 5 iulie 1941, au fost batalioanele 3 și 23 vânători de munte, primite cu bucurie de către populația românească.

Vestea eliberării Cernăuțiului a provocat în toată țara un entuziasm ,,de nedescris”, după cum aprecia presa vremii. „Copiii soldaților care au intrat în capitala Bucovinei acum 23 de ani – se arăta în ziarul ,,Universul” – intră azi, la rândul lor, în Cernăuți, frați de sânge și de suflet, cu pasul sprinten, cu ochi tineri, cu fruntea sus”. „La Cernăuți – semnala și ,,Timpul” – fâlfâie iar drapelul tricolor al stăpânirii românești.

Vestea aceasta, răspândită ca fulgerul, ieri după-amiază a produs un entuziasm de nedescris în Capitală”. Victoria trupelor române a fost elogiată și de generalul Eugen von Schobert care a transmis (7 iulie) felicitări și și-a exprimat, „deplina recunoștință”.

După eliberarea părții de nord a Bucovinei, regele Mihai I și regina-mamă Elena, împreună cu generalul Ion Antonescu, au vizitat (24 iulie) orașul Cernăuți, fiind întâmpinați de populație ,,cu urale și entuziastă bucurie”.

Cu această ocazie, generalul Ion Antonescu s-a adresat, astfel, ziariștilor români și străini: ,,Sunt fericit că am ocaziunea să vă întâlnesc în acest oraș așezat într-o regiune românească și care s-a ridicat prin munca de secole a țăranului român.

Aici totul este românesc, aici este leagănul nostru, unde se găsesc înmormântați domnitorii noștri glorioși, voievozii care au zidit din temelii, prin luptele și sacrificiile noastre, întregul nostru tezaur național. Tot ce vedeți aici e opera țăranului român”.”

Pe larg: Alesandru Duțu, Armata română în război, 1941-1945, Editura Enciclopedică, București, 2016.

De la Nistru pân’ la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân’ la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân’ în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul – frate cu românul –
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă –
Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!
Ştefane, Măria ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară –
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!

Acum 113 ani (28 iunie 1912, Roman) se năștea Sergiu Celibidache, dirijor și compozitor român de faimă mondială. Sub conducerea sa, Filarmonica din München a devenit una dintre cele mai bune orchestre simfonice din lume, dupa ce el pierduse conducerea Filarmonicii din Berlin în favoarea lui Herbert von Karajan.

Probabil cei mai faimoși dirijori de orchestre simfonice din toate timpurile, Sergiu Celibidache s-a născut la Roman, pe meleagurile moldovene iar despre Herbert von Karajan vă putem spune că, din partea tatălui, el era strănepot al lui Gheorghe Ion Caraion, aromân din provincia Rumelia (Țara (a)Românilor), aflată azi în Grecia.

Un lucru mai puțin cunoscut azi este faptul că unul dintre membrii familiei lărgite a lui Sergiu Celibidache a fost și Ioan Galin, profesor de ştiinţe naturale la Liceul “Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad iar fiica acestuia, bârlădeanca Lucia Genlia Galin, a fost prima femeie care a avut funcția de medic șef al Bârladului…

Cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Mijlocul de iulie, cu aer ce ține secunda în loc, cu lumea de jar și dorul hoinar, ne așteaptă la următoarea întâlnire, care se va desfășura luni, 14 iulie a.c. ora 14.00, la Centrul Cultural „Sf. Antim Ivireanul” Ploiești, situat pe B-dul Independenței nr. 3.

După-amiaza literară se va desfășura incluzând rubricile tradiționale:

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE
》LECȚIA DE POEZIE
》11 MINUTE DE ISTORIE – lector, profesor Emilia Luchian
》CINEMARTOR
》LECTURA DE CENACLU, cu titlul Ce greu e și ce puțin durează, îl va avea ca protagonist pe Adi Serafim, noul nostru coleg, cu o selecție din volumul său Cartea de titluri.

Invitație, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

28 iunie ar trebui declarată Zi de Doliu Național!! În 1940, acum exact 85 de ani, România se supunea ultimatumului URSS-ului și ceda Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța. Astfel, retragerea armatei, precum şi a administraţiei civile româneşti s-a făcut conform ultimatumului primit de statul român, la data de 26 iunie 1940, din partea Uniunii Sovietice. Însă sovieticii nu aveau să își respecte obligațiile: chiar din primele ore ale dimineții, trupele sovietice avansează peste liniile de demarcație pe care și le asumaseră.

Ora 03:30 dimineața: trupe sovietice mecanizate ocupă localitatea Herța, dincolo de linia de demarcație stabilită și pătrund în dispozitivul bateriei 1 din Regimentul 16 artilerie română. Sublocotenentul Alex Dragomir și căpitanul Ioan Boroș protestează și sunt împușcați pe loc. Alături de ei cade răpus soldatul Iancu Solomon și răniți sergenții Gheorghe Mititelu, Gheorghe Istoc și soldatul Vasile Spoilă.

Ora 06:30: trupe sovietice de infanterie și tancuri pătrund în Ialoveni, la doar 8 km sud-vest de Chișinău. Întâlnind elemente ale Diviziei 15 infanterie române, agenţii bolşevici îndeamnă pe militarii basarabeni să-şi părăsească unităţile. Generalul Nicolae Ciupercă ordonă ofițerilor noștri să încerce să parlamenteze, iar în cazul în care sovieticii nu se opreau la somații ,,să se tragă”. În apropierea localității Ropcea, are loc chiar un duel de artilerie între trupele române şi sovietice.

De altfel, ultimatumul formulat de URSS era în concordanță cu termenii Pactului Ribbentrop – Molotov, din 23 august 1939. Prin acest document, Germania lui Hitler accepta că Basarabia poate trece sub ocupaţie sovietică. Prin ultimatumul din 26 iunie 1940, URSS cerea României „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie precum și „transferul” părții de nord a Bucovinei către Uniunea Sovietică. Trebuie amintit faptul că nordul Bucovinei, cerut de URSS, nu figura în schema teritoriilor despre care Germania accepta să fie ocupate de URSS….

Textul ultimatumului de pe 26 iunie afirma în mod mincinos că Basarabia era populată în principal cu ucrainieni: „În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.” Guvernul sovietic cerea partea de nord a Bucovinei care „ar reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia”.

Ultimatumul mai adăuga: „Acum, când slăbiciunea militară a U.R.S.S. a trecut în domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, U.R.S.S. consideră necesar și oportun ca în interesele restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.”

Decizia de acceptare a ultimatumului sovietic și de executare a unei „retrageri” (s-a evitat folosirea cuvântului „cedare”) din Basarabia și din nordul Bucovinei a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 27 – 28 iunie 1940. După cum este consemnat în jurnalul regelui Carol al II-lea, rezultatul votului a fost următorul:
➡️ 6 voturi pentru respingerea ultimatumului: Ștefan Ciobanu, Silviu Dragomir, Victor Iamandi, Nicolae Iorga, Traian Pop, Ernest Urdăreanu
➡️ 20 de voturi pentru acceptarea ultimatumului: Petre Andrei, Constantin Anghelescu,Constantin Argetoianu, Ernest Ballif, Aurelian Bentoiu, Mircea Cancicov, Ioan Christu, Mitiță Constantinescu, Mihail Ghelmegeanu, Ion Gigurtu, Constantin C. Giurescu, Nicolae Hortolomei, Ioan Ilcuș (Ministru de război), Ion Macovei, Gheorghe Mironescu, Radu Portocală, Mihai Ralea, Victor Slăvescu, Gheorghe Tătărescu (prim ministru), Florea Țenescu (șeful marelui Stat Major al Armatei)
➡️ o abținere: Victor Antonescu.

Pe 28 iunie, la ora 09:00, prin comunicatul nr. 25 al Marelui Stat Major al Armatei Române, populația a fost anunțată în mod oficial despre existența ultimatumului, despre acceptarea acestuia de către Guvernul de la București și despre decizia de evacuare a armatei și administrației pe malul drept al Prutului. În conformitate cu prevederile ultimatumului, trei orașe cheie – Chișinău, Cernăuți și Cetatea Albă – trebuiau să fie predate sovieticilor până la ora 14:00. Până pe 2 iulie, noua graniță de-a lungul râului Prut a fost închisă definitiv. Lucrurile însă nu au stat așa….

Ora 08:00 a acelei fatidice zile: Armata a 4-a română raportează că trupe sovietice înaintează pe ,,pachete mici, într-un ritm rapid, care în unele puncte depășesc unitățile noastre”. După nici o oră, se transmite că trupele sovietice ,,forțează ritmul mișcării, călcând în mod vădit protocolul și din această cauză se împiedică nu numai evacuarea materialelor, dar chiar și a trupelor”. În localitatea Bulboca, sovieticii încearcă să captureze Detaşamentul ,,Mancaş” din Divizia 2 cavalerie. Înconjurată de tancuri, subunitatea este somată să “elibereze” militarii basarabeni.

Ora 09:30: în satul Vâlcov, civilii (preponderent ruși) produc “devastări în stil mare”. ,,Populația din Ismail – raportează locotenent-colonelul Ioan Palade, șeful Biroului Statistic Militar Iași – devastează magazinele, steagul roșu este arborat pe clădirea primăriei. Schimb de focuri între de arme între populație și echipajele marinei fluviale”. Divizia 4 cavalerie începe ,,să facă ordine” în orașul Bălți, unde populația civilă minoritară începusese să ,,tulbure liniștea”.

Ora 10.00, 28 iunie 1940: parașutiști sovietici ocupă gara Bolgrad şi împiedică evacuarea a nouă trenuri sub pretextul că erau încărcate cu rechiziţii de la populaie. În gara Drochia este capturat batalionul 2 din Regimentul 39 infanterie. Populaţia românească precizează sublocotenentul Alexandru Baciu, comandantul Companiei 4 artilerie, “cu foarte multă simpatie ieşindu-ne cu apă înainte, ne petreceau cu lacrimi în ochi, urându-ne o întoarcere cât mai grabnică

Ora 11:30: localitatea Ungheni este ocupată de sovietici, care instalează tancurile pe Prut, iar orașul Bălți este ocupat de trupele sovietice, deși era prevăzut să fie evacuat abia pe 30 iunie, ora 14:00. Amenințând cu pistolul, ofițerii sovietici cer ca ostașii români de origine basarabeană să rămână pe loc, oriunde trupele române sunt încercuite. La ora 12:00, Armata a 3-a Română face cunoscut Marelui Stat Major că ,,rușii nu respectă liniile de evacuare ordonate” și că ,,este absolut necesar ca trupele care apără linia de fund să deschidă focul în cazul că parlamentările nu au efect”.

La 13:30, în localitatea Sălcuța, locotenent-colonel Benedict, comandantul Regimentului 10 vânători români, declară generalului rus Gusteșiev că nu va preda armamentul deoarece ,,aceasta ar însemna capitulare, ori noi nu capitulăm”. În final a fost obligat să accepte plecarea ostașilor basarabeni și predarea unei părți din căruțe. În momentul în care patrule de cavalerie sovietice ajung la Voşnişeni, după linia de demarcație, căpitanul Voinea din ariergarda Diviziei 12 infanterie română ordonă deschiderea focului pentru a-i opri din înaintare.

Aproape patru milioane de locuitori, precum şi un teritoriu de peste 50.000 de kilometri pătraţi aveau să treacă la Uniunea Sovieticã. În conformitate cu rezultatele recensământul din 1930, în teritoriile ocupate de URSS, 2.078.000 (55%) erau etnici români. Peste 200.000 de locuitori de toate etniile s-au refugiat în România în cele câteva zile care au urmat după 28 iunie. Iar sfârșitul acestei zile de coșmar nu prevestea nimic bun pentru zilele ce urmau…:

Ora 21:00, 28 iunie 1940: Generalul Florea Țenescu cere ca armatele 3 și 4 ,,să aibă capete de pod la est de Prut, la toate punctele de trecere, până la scurgerea coloanelor”. Secţia 2 informaţii a Marelui Stat Major concluzionează: ,,Operaţiunile de evacuare a Basarabiei şi Bucovinei se desfăşoară în condiţiuni grele din cauză că trupele sovietice înaintează rapid şi ocupă oraşele şi căile de comunicaţie, întrerupând transmisiunile”.
Ora 23:20: Generalul Nicolae Ciupercă raportează tragic: “populația orașelor și târgurilor ne este complet ostilă spre deosebire de cea a satelor, tristă și binevoitoare… Acțiunea inamicului este presantă, el caută pretutindeni să devanseze coloanele pentru a le accelera retragerea. Populația evreiască din Tighina a primit trupele sovietice în haine de sărbătoare; parte din ostașii noștri (cei basarabeni) părăsesc coloanele rămânând pe la casele lor”.

„Chiar din primele zile de ocupaţie s-a interzis alfabetul latin, cetăţenia română, locuitorii fiind supuşi legislaţiei unui stat străin, cel sovietic. Basarabenii sunt de îndată jefuiţi, folosiţi ca braţe de muncă ieftină, apoi deportaţi, expuşi represiunilor. Cu părere de rău, nu există încă o statistică exhaustivă, completă, ce ar scoate în vileag aceste nelegiuiri”, afirma prof. univ. dr. Anatol Petrencu, într-o conferinţă ştiinţifică organizată, în iunie 2015, la Chişinău…

P.s. Pentru cei care vor să cunoască și să înțeleagă mai multe, vă recomand lucrările istoricului Alesandru Duțu, care prezintă în detalii extraordinare, uneori de la oră la oră (precum mai sus), întreaga istorie a armatei române pe frontul de est în cel de-al doilea război mondial. Avem ce învăța din lucrările sale…