close

Promovate

PoeziePromovate

Cronica unei înserări

strada

 

Șoferul meu a pus un canal de jazz care susură discret. Parisul e după ploaie. Străzile oglindesc cerul și e lume puțină. Oamenii mai degraba aduși de spate, din umbrelele închise picură câte un strop, alții le-au uitat deschise deși atmosfera s-a mai luminat, foarte putin. E momentul acela, “entre chiens et loups”…fix înainte de înserare. Când nimic nu ți se mai pare important. Totul e efemer, ca lumina aceasta cenușiu-argintie care va dispărea în câteva clipe.

(Marcela Feraru)

mai mult
PoeziePromovate

“În marea trecere” – Lucian Blga

LBlaga

În marea trecere

Soarele-n zenit ţine cântarul zilei.
Cerul se dăruieşte apelor de jos.
Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere
îşi privesc fără de spaimă umbra în albii.
Frunzare se boltesc adânci
peste o-ntreagă poveste.

Nimic nu vrea să fie altfel decât este.
Numai sângele meu strigă prin păduri
după îndepărtata-i copilărie,
ca un cerb bătrân
după ciuta lui pierdută în moarte.

Poate a pierit subt stânci.
Poate s-a cufundat în pământ.
În zadar i-aştept veştile,
numai peşteri răsună,
pâraie se cer în adânc.

Sânge fără răspuns,
o, de-ar fi linişte, cât de bine s-ar auzi
ciuta călcând prin moarte.

Tot mai departe șovăi pe drum –
şi, ca un ucigaş ce-astupă cu năframă
o gură învinsă,
închid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna să tacă,
să tacă.

Lucian Blaga

mai mult
CreștinătatePromovate

La sărbătoarea învierii Domnului nostru Iisus Hristos – Biserica Creștină Ortodoxă Orientală, A. D. 2021

pr1

La sărbătoarea învierii Domnului nostru Iisus Hristos – Biserica Creștină Ortodoxă Orientală, A. D. 2021

نيافة الانبا انطونيوس الاول ، رئيس أساقفة اورشليم والشرق الأدنى للكنيسة القبطية الأرثوذكسية ، خلال تقديم معايدة بعيد القيامة المجيد مع الأحباء ، اباء الكنيسة السريانية الأرثوذكسية الشقيقة
#اقباطسريانالقدس

HG Anba Anthony the First, Archbishop of Jerusalem and the Near East of the Coptic Orthodox Church, during the presentation of the glorious Resurrection feast day with loved ones, the fathers of the sisterly Syriac Orthodox Church

(Gerges Hanna)

mai mult
PromovateSfinții zilei

Sfântul și Dreptul Iov, mult răbdătorul – 6 mai

ic268

 

Din țara Avsitidei, al cincilea de la Avraam, a prorocit vreme de 45 de ani, fiind cel mai bogat om din Răsărit. Domnul l-a numit „drept și fără prihană”, de aceea diavolul l-a invidiat și l-a ispitit îngrozitor, cerându-I Domnului să îi îngăduie să îi facă rău lui Iov, gândind că atunci Iov se va lepăda și va cârti față de Dumnezeu. Așadar, a îngăduit Domnul ca diavolul să-i răpească lui Iov averea, să omoare toți copiii, să-i dea boli și chinuri fără vindecare, dar cu toate acestea Sfântul Iov se întorcea și mai smerit către Dumnezeu, slăvindu-L pentru toate.

Rupându-și hainele sale, Iov și-a presărat țărână pe cap și, căzând cu fața la pământ, s-a închinat Domnului, zicând: „Gol am ieșit din pântecele maicii mele, gol mă voi duce în groapă; Domnul a dat, Domnul a luat! Precum a voit Domnul, așa a făcut. Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până-n veac!”. Atunci diavolul i-a atacat trupul, îmbolnăvindu-l de lepră, așa că Iov a ieșit afară din cetate și, stând pe un maldăr de gunoi, își curăța rănile cu un hârb. Vreme de șapte ani și jumătate, viermii i-au mâncat trupul de viu. Iar soția lui, singura mângâiere rămasă, umbla prin sat și cerea de mâncare, ca să îi aducă.

Dar curând diavolul i-a ispitit și pe soția și pe prietenii lui, cu toții ajungând să-l hulească pe Iov cel smerit. Nici măcar așa, după ce a fost părăsit cu totul de toți, dreptul Iov nu a cârtit față de rânduiala Domnului, și atunci diavolul a fugit rușinat și înfrânt de smerenia bunului Iov.

Dumnezeu, văzând dragostea și credincioșia lui Iov până întru sfârșit, a apărut în nori și l-a înveșmântat pe Iov, dăruindu-i încă 140 de ani de viață, pentru răbdarea sa în toate scârbele, și i-a dat înapoi de două ori mai multe averi decât înainte. I s-au născut iarăși copii și a trăit până la al cincilea strănepot, sfârșindu-se întru adânci și binecuvântate bătrâneți.

mai mult
ActualitatePromovate

Un prinț din Liechtenstein a împușcat cel mai mare urs din România, deși este ilegal

urs

Chiar dacă vânătoarea la urs este interzisă de 4 ani în România, unul dintre cei mai mari urși din Carpați a fost vânat luna trecută în pădurile din Covasna de un prinț din Liechtenstein.

Acesta ar fi plătit 7.000 de euro pentru a vâna legal un urs în țara noastră. Însă n-ar fi împușcat o ursoaică problemă, pentru care se primise aprobare de vânătoare, ci un urs trofeu numit „de aur” de vânători.

Acuzațiile sunt aduse de investigatorii unei organizații de mediu care spun că victimă a căzut Arthur, un urs monitorizat, considerat unul dintre cei mai frumoși din România. Garda de Mediu s-a sesizat și a început verificările.

În localitatea Ojdula din Covasna localnicii se plângeau că un urs le face pagube în gospodării. Vorbeau însă despre o ursoaică si nu despre masculul vânat luna trecută de prinț. Și în alertele primite pe telefonul mobil este vorba tot de o ursoaică.

A fost semnalată prezența unei ursoaice cu 3 pui în localitatea Ojdula. Acest mesaj a fost primit pe 26 aprilie. Acum câteva zile și pe 23 aprilie același lucru – o ursoaică cu 3 pui”.

Au omorât un mascul în locul ursoaicei care făcea pagube

Marcos Barna este președintele asociației de vânătoare din zonă. Confirmă și el pentru anul acesta prezența unor ursoaice cu pui în Ojdula. Nici vorbă de ursul împușcat acum o lună.

ReporterAnul acesta, ce urși s-au perindat pe aici prin localitate? Câți urși?
Markos Barna, directorul asociației de vânătoreDeocamdată, acum e începutul. Acum știm de trei.
ReporterUrși sau ursoaice?
Markos BarnaUrsoaice cu pui.
ReporterTrei ursoaice diferite?
Markos BarnaDa!”.

În martie însă, asociația pe care o conduce a organizat o vânătoare în Ojdula, unde a fost omorât un urs. Un mascul.

Vânătorul a fost prințul Josef – Emanuel de Liechtenstein, după cum a scris Asociația Vânătorilor din Ojdula când a cerut aprobarea.

7.000 de euro a plătit pentru vânătoare și a plecat cu trofeul. Exemplarul este cotat cu un punctaj de 592,90, din maximul de 600. Adică este un urs valoros, de aur – în limbajul vânătorilor.

– Asta e imediat după vânătoare, nu?
– Da, da. E ditamai ursul, e mare. Am avut un client.
– Și ați luat și bani?
– Am luat, da.
– Și de exemplu, acesta?
– Ăsta a ajuns la 7.000.
– Câți ani avea?
– 7 ani.
– 1.000 de euro pe an?
”.

Prințul Josef-Emanuel of Liechtenstein are 32 de ani și este cel mai mic copil și singurul fiu al cuplului regal Nikolaus și Margaretha de Liechtenstein. Este al 16-lea pe linia de succesiune la tron. Acum, desfășoară afaceri în toată lumea și se știe că este pasionat de vânătoare.

Împușcarea ursului a fost posibilă după ce vânătorii au primit derogare pentru împușcarea unui exemplar problemă. Însă la dosar stau mărturie atacuri care au avut loc anul trecut, în vară.

Cu șase luni înainte. Și nu atacuri recente și repetate – așa cum zice legea.

”- 35 de oi am avut și 5 capre.
– 35 de oi omorâte?
– Da.
– În cât timp?
– Într-o noapte.
– Și când, anul acesta s-a întâmplat?
– Nu, anul trecut a fost!
– Anul trecut?
– Da, da. În august, 24- 25.
– Atunci s-a întâmplat atacul?
– Da, da
”.

Gheorghe Neagu este directorul Agenției pentru Protecția Mediului Covasna și este cel care a semnat documentul pe care baza căruia Ministerul Mediului a dat derogare pentru împușcarea unui urs – problemă.

”- Nu veniți la mine să-mi luați mie interviu.
– De ce?
– Nu. Vă duceți la minister.
– Nu! Este semnătură dvs. aici. Aveți dovada că în cele șase luni ursul a mai provocat și alte pagube?
– Cereți la gestionar. Noi n-am fost.
– Dar trebuie să le aveți la dosar.
– Noi n-am fost solicitați, domnișoară
”.

”- Derogarea s-a cerut în ianuarie, anul acesta? Aproape la 6 luni distanță.
– Am cerut și anul trecut când au fost atacurile, dar nu am obținut.
– Ce s-a întâmplat între timp de s-au răzgândit autoritățile?
Am mai înaintat toate documentele din nou și s-a aprobat
”.

Conform derogărilor, Asociația de Vânătoare din Ojdula nu a cerut anul trecut nici o derogare. Doar anul acesta, vânătorii au vrut să împuște 3 urși. Au primit însă aprobare pentru unul singur.

Voluntarii de la asociația de mediu „Agent Green” susțin că ursul împuscat nu este cel care făcea probleme în sat.

Gabi Păun: ”A fost un caz în care se vede ca la carte interesul pentru trofeu și nicidecum nevoia oamenilor de la sat de a rezolva o problemă reală. Au găsit un sătean să facă o plângere pentru un atac, la mai bine de jumătate de an a făcut plângerea”.

Drept dovadă, spun activiștii de mediu, atacurile urșilor care coboară în Ojdula nu s-au oprit.

”- Anul acesta a mai venit ursul?
– Da, sigur.
– Ultima ora când?
– Și ieri dimineață la 5 când plecam acasă a fost acolo în iarbă.
– Deci, nu s-a rezolvat problema.
– Nu, nu. Tot umblă. Cine știe că pe ăla l-au împușcat sau pe altul. Cine știe acum?
”.

”- Sunteți sigur că a fost vorba de aces urs?
– Bineînțeles, acest urs este cel care venea permanent.
– Cum puteți știi exact?

– Păi, așa, că îi cunoaștem
”.

– Nu trebuie să clarificați lucrurile acestea?
– Asta nu mai e treaba mea. Eu nu mă duc cu creta să trag pe el și zic: ”uite, pe ăsta împușcați-l
”.

Gabi Păun: “Cel care lipsestea acum din pădure, un urs pe care nu l-am văzut niciodată în preajma unor așezări omenești, este Arthur. Este cel mai mare dintre toți, este cel mai mare care a fost vreodată observat în România. Mai este Mecanicul și Roki”.

I-am cerut prințului un punct de vedere despre ce s-a întâmplat la vânătoare în România. Până la data difuzării reportajului, nu a răspuns solicitării noastre.

Deținem însă corespondența pe care prințul a purtat-o cu un jurnalist din Elveția, care va prezenta în presa internațională acest caz.

Acesta i-a scris și acum citez: “Se știe că subiectul vânătorii este foarte controversat în public. Personal, nu vreau să mă implic în niciun fel în această discuție. Prin urmare, mă voi abține și de la comentarii suplimentare”.

Reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu ne-au anunțat că s-au sesizat în acest caz și desfășoară o anchetă.

(stirileprotv.ro)

mai mult
CronicăPromovate

Din perioada romantică a jurnalismului românesc

poza

Într-un MAI pierdut în timp…1991…

La „România liberă”! Eram liberi, eram fericiți…

De la stânga la dreapta: Eu, Pascal Ilie Virgil(acum, în Irlanda), Andrei Antică(de peste 20 de ani în Canada), Bogdan Costea(Bogdan și cu mine am rămas pe minunatele plaiuri ale Patriei 😀 ; deocamdată 😉 ). Și Doina(am înțeles că e în Israel).

(Cristian Botez)

mai mult
CronicăPromovate

Escapadele adolescenților în anii ’90

litoral-romanesc

Cele mai mișto escapade ale noastre, adolescenții anilor 90, au fost minivacanțele de 1 Mai la mare.
Am prins vreo trei în comunism, 87, 88 și 89. Destinația, Neptun.

Era un paradox că fix acolo, în “zona interzisă”, în fieful lui Ceaușescu, unde vara totul era strict și mega-supravegheat, ne lăsau să ne destrăbălam în asemenea hal.

Și când zic destrăbălare, deloc peiorativ, ba cu maximă nostalgie, zic o explozie de libertate, de muzică, de culori, de chefuri, de găști, de alcool și de sex, de soare și mare, de piele sărată, de nisip în păr și-n chiloți, de zi-noapte-zi-noapte-zi-noapte într-o înlănțuire de distracție extremă. Supremă.

Stângeam bani încă de la Crăciun pentru marea mini-vacanță. Nu de cazare, că aia era ieftină, totul era să prinzi loc. De băutură strângeam, că și mâncarea era o chestie conexă.

La tren nu luam bilet. Cum dracu să iei bilet, când trenurile de mare, de 1 Mai, ilustrau perfect expresia “n-ai loc să arunci un ac”?
In toate trenurile de 1 Mai am urcat direct pe geam. Asta era schema. Băieții din gașcă se luptau, ocupau o zonă de culoar, noi așteptam pe peron, le-aruncam bagajele și în final ne agățau de mâini și ne trăgeau sus.
Așa începea călătoria spre mare: intrând pe burtă, cu juliturile aferente, pe fereastra unui tren supraaglomerat.
Nașul rămânea întotdeauna tăcut și înghesuit, la ușa vagonului.

Punctul 2 era, invariabil, indiferent de ora la care plecam, vodca. Când trenul icnea și se urnea ( iubeam sunetul ăla, al fierului care oftează și scârțâie a început de drum), începea să circule și Săniuța. Sau Cristalul. Eram găști mari, că se reuneau prin cunoștințe comune grupurile – de la liceu, din cartier, gașca de rockeri și prietenii prietenilor- și o sticlă se golea dintr-o singura tură. Apărea alta. Și alta. Și alta. Și alta.
Nimeni nu ținea socoteala. Toată lumea avea și toată lumea bea.
Drumul era alcool și râs, ajungeam repede, ajungeam euforici.

Strada principală din Neptun.
Soarele de primăvară. Borduri proaspăt văruite și trandafiri roșii. Vânzoleala de mașini. Gagici pe capote, muzică tare. Claxoane prietenești. Furnicar pe trotuare, oameni cu bagaje, oameni cu sticle în mâini. Fuste scurte, tricouri cu trupe rock. Blugi. Găști care se întâlnesc cu alte găști și strigăte de bucurie.
Terase pline.
Alte cunoștințe.
Hoteluri pline.
Bere rece în drum spre plajă.
Grupuri mai mari cu chitara. Câte-o fata cu câte un baiat și marea. Baie în apa rece gheață.
Încă un rând? Bagă!
Seri spectaculoase la toate terasele, în toate discotecile, în toate lobby-urile hotelurilor. In holul de la Recepție, dracu.

Am atâtea secvențe în minte, că nici nu mai știu care de când sunt.
Una e de când am găsit o pungă de-un leu, plină cu monede de-alea de 3 lei si un leu.
Urcam pe scări la Bâlea sau Romanța, nu mai stiu și am văzut la etajul doi, pe hol, lângă lifturi, punga aia albă. Ia să văd ce dracu e in ea, erau bani, bani, wtf
am fugit în camera unei prietene, am chemat-o, ne-am învârtit amândouă ca pirotehniștii în jurul pachetului suspect, am coborât, am urcat, am coborât, am urcat
ce dracu facem?
Am luat-o. Ne-am refugiat cu prada în camera, era grea – cel mai probabil cineva golise niște telefoane publice, da’ cred ca fusese la fel de beat ca noi și uitase punga,
am chemat toată gașca și am făcut monedele fișicuri, le-am numărat, erau 900 de lei.
Nouăsutedelei, a fost delir, am fost boieri două zile
ne-am luat și masă la terasa Marea Neagra, unde cânta Iris, am plătit cu monede și la răsărit am făcut baie în mare
sau asta a fost altă dată
sau de fiecare dată,

mai știu de altă noapte când eram mulți și cântam Phoenix in holul hotelului, era târziu sau era devreme și deodată s-a oprit curentul
și in secunda aia, fix in secunda aia, absolut toată lumea care avea o sticlă sau un pahar în mână, a dat cu ele de pământ,
un fel de miezul nopții de revelion, s-au speriat ăia din hotel că facem haos și au chemat Miliția, dar noi o luasem iar cu chitarele și cu Phoenix, pentru zilele ce au să vie
pentru nopțile cu iasomie,
iar milițienii când au venit, era tot bezna, ne-au luminat cu lanternele, noi strigam că-s lunetiști și ne aruncam pe jos sau ne ascundeam după fotolii, râdeam rău și ei zis că nu-i nimic, că suntem tineri și ne distrăm și noi.
Le-am dat o sticlă de votca din rezerva noastră, ei ne-au dat un avertisment la mișto.

Cred că-n trei, patru zile dormeam cinci, șase ore puse cap la cap, se întâmpla adesea pe plajă, pe la prânz ori aiurea, după amiaza, in alte camere, la grămadă,
dar nu noaptea, în niciun caz nu noaptea.

Momentele alea fabuloase, ore la rând de distracție, de prieteni vechi și mereu prieteni noi, alții și alții, de soare și vânt, de vodca și bere, de muzică misto, de cât râdeam, de cât beam, cât dansam, de ce fel de discuții aveam, de cum visam,
cum ni se părea că sfidăm toate regulile, rigiditățile, neajunsurile, interdicțiile
era mai presus de orice beție.
Era beția tinereții și-a libertății, după care riști să rămâi mahmur pe viață.

Eu am rămas.

(Oana Costea)

mai mult
PersonalitățiPromovate

Geta Brătescu

Geta

Geta Brătescu (n. 4 mai 1926, Ploiești, România – d. 19 septembrie 2018, București, România) a fost un artist plastic, fotograf, eseist și scriitor din România.

Opera sa artistică include lucrări de grafică, desen, colaj, fotografie și ilustrație de carte.

Geta Brătescu a primit în 2008 titlul de Doctor honoris causa al Universității Naționale de Arte din București, acordat pentru remarcabila sa contribuție la dezvoltarea artei românești contemporane. De asemenea, Geta Brătescu a fost director artistic al revistei de literatură și artă Secolul 20/21. Un sumar al creației sale a făcut obiectul retrospectivei personale organizate la Muzeul Național de Artă în decembrie 1999. În luna mai 2007 artista a expus desene inedite la UNAgaleria în expoziția cu titlul „Cinci minute”.

Studii
Geta Brătescu urmează Facultatea de Litere a Universității București în perioada 1945 – 1949, profesori: George Călinescu și Tudor Vianu, apoi Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” București între 1969 – 1971. (Începe studiile de artă în 1945 la Academia de Arte Frumoase, sub îndrumarea maestrului Camil Ressu, dar este forțată să le întrerupă din cauza cenzurii comuniste.)

Prezență distinctă în arta contemporană românească, artist complet care alege ca mijloc de expresie atât mediile tradiționale cât și pe cele noi, Geta Brătescu realizează lucrări de grafică, gravură, desen și colaj textil, tapiserie, obiect, acțiune, fotografie, foto-instalație, film (de animație, 8 mm, video).

Opera
Accepțiunea suprarealistă a obținerii unei spontaneități egale în desen și pictură ca în scris este problematică pentru Geta Brătescu, deoarece exigența «imediateței» este bruiată de infuziunea memoriei. Artista depășește această dificultate, încorporând în desenul «automatic » emergența formelor atunci când mâna transcrie ceea ce îi dictează mintea, într-o mișcare care nu renunță la imboldul ei creator.

Artista a demonstrat o preocupare permanentă pentru procesualitate. Una din lucrările ei emblematice este instalația Către alb (1976) în care mai multe idei artistice dezvoltate anterior converg într-o sinteză unică. În seria de fotografii alb negru artista este treptat acoperită de alb, absorbită de spațiul înconjurător al atelierului supus aceleiași metamorfoze către alb – o transformare a interiorului care ne amintește de Merzbau ansamblul constructivist al lui Kurt Schwitters.

Multe din lucrările Getei Brătescu pornesc de la ideea de artificiu. Pentru ea, conceptul este de o importanță centrală în înțelegerea artei și a creativității în general. Multe din lucrările ei surprind artificialitatea lor inerentă, captând mișcarea tranzitorie de la natură la cultură.

Geta Brătescu este prinsă într-o mișcare contradictorie, dezvoltând artificialitatea și admițând în același timp inevitabilitatea ei. Revelatoare în acest sens sunt obiectele cu chipul ei ca o mască, accentuând sau diminuând prezența artificiului. Înalte exemple, trăsături ale chipului ei sunt combinate cu materiale din viața cotidiană, construind obiecte compozite sau colaje care sunt asamblate de multe ori cu umor, căutând participarea privitorului. Ca în alte rânduri, artista trece de la seriozitate la umor, de la gravitate la fantezie nonșalantă și capriciu, de la rigoare conceptuală la inventivitate de neoprit. (Arta Getei Brătescu, text de Magda Radu, Ateliere de artiști din București p.11,Ed.Noimediaprint ).

Expoziții personale – selecție
1947 – Galeria „Căminul Artei”, București
1967 – Sălile Dalles, București (în cadrul Colocviului Constantin Brâncuși)
1974 – „Magneți”, București
1975 – Studio 3 TowardsWhite, Galeria Galateea,București și Academia di Romania, Roma
1976 – „Atelier 3- Către alb”, Galeria Galateea, București
1980 – Colectia Michael Winter, Hamburg, cu albumul de litografii Mythology
1981 – Portretele Medeei, Galeria Simeza, București
1992 – Miturile și povestirile Getei Brătescu, Muzeul Universității din Missouri, U.S.A.
1999-2000 – Retrospectiva, Muzeul Național de Artă, curator Ruxandra Balaci
2003 – Atelier 4, Galeria Space (CIAC), curator Irina Cios
2006 – HTOO3 Gallery, curator Teodor Graur
2007 – Desene inedite UNAgaleria în expoziția cu titlul “Cinci minute”
2008 – “Colaj-Desen 1971-2006”, Ivan Gallery, București;
2008 – Galeria Taxispalais, Innsbruck
2009 – “Faust”, expoziție Geta Brătescu la Sibiu
2009 – „Spaces” Ivan Gallery, București;
2010 – “Alteritate” Galerie Mezzanin, Vienna
2010 – „Economia darului”, Galeria The Blade Factory din Liverpool
2011 – „Alteritate” Galerie Barbara Weiss, Berlin
2017 – ,,The Studio: A Tireless, Ongoing Space” Camden Arts Centre din Londra
Expoziții naționale de grup – selecție
1946 – Expoziția oficială de Grafică Alb si Negru, Sala Dalles,București
1974 – Arta și Energie, Galeria Nouă, București
1991 – Cartea-obiect, Muzeul de Artă al Colecțiilor, București
1991 – Sexul lui Mozart, Artexpo, București
1993 – Ex Oriente Lux, Salla Dalles, București
1996 – Experiment în arta românească după 1960, București, curator Alexandra Titu
2000 – In Full Dress, Muzeul Bruckenthal, Sibiu, curator Liviana Dan
2001 – Transistionland, Muzeul Național de Artă, curator Ruxandra Balaci
2007 – Geta Brătescu și Ion Grigorescu „Resurse”, M.N.A.C.,București, curator Ruxandra Balaci, Magda Radu
2010 – A 4-a ediție a Bienalei Internationale de Gravura Experimentala, Centrul Cultural Palatele Mogoșoaia;

Expoziții de grup internaționale – selecție
1960 Bienala de la Veneția, Pavilionul României Expoziție de grup
1965,1969 – A doua și a patra Bienală Internațională de Tapiserie, Laussane
1968 – Expoziția Internațională Penița de Aur, Belgrad
1983,1987 – Bienala de la Sao Paolo, Brazilia
1984 – Bienala Europeana de Gravura, Fredrikstad, Norvegia
1993 – „OSTranenie”-Primul festival internațional video de la Bauhaus, Dessau
1994 – „Europa, Europa”, Bonn, Germania
2000 – „Arta Europei de Est în cu Occidentul. De la 1960 până în prezent”,Moderna Galerija, Ljlublijana
2002 – „În căutarea Bacalniei”, Neue Galerie Graz
2006 – „Arteast Collection 2000+23”, Moderna Galerjia Lubljiana
2010 -„Gender Check. Feminity and Masculinity in the Art of Eastern Europe”, Muzeul de Artă Modernă din Viena
2010-2011 -„After the Fall”, Hudson Valley Center for Contemporary Arts (HVCCA);
2010 – „Image at Work” la Index Foundation și I.C.R. Stockholm, curator: Helena Holmberg;
2011 – “Vestigii” 1982 Zona Maco. Mexico Arte Contemporaneo, curator Adriano Pedrosa
Film și video/Performance
1970 – „Plimbarea lui Esop”, desen animat
1971 – „Către alb”, Performance, înregistrare fotografică de Mihai Brătescu;
1977 – „Mâini” („Pentru ochi, mâna trupului meu îmi reconstituie portretul”), (alb-negru); imaginea Ion Grigorescu;
1977 – „Atelierul”, (alb-negru); imaginea Ion Grigorescu;
1992 – „Earthcake” (V H S), imaginea Alexandru Solomon;
1993 – „Cocktail automatic” (Beta S P); co-autor Alexandru Solomon;
1993 – „2×5” – un film realizat în colaborare cu Alexandru Solomon;

Premii și distincții 
1965 – Premiul pentru Artă Decorativă al Uniunii Artiștilor Plastici din România
1970 – Premiul Revistei „Arta”
1993 – Premiul „Ion Andreescu” ,decernat de Academia Română
2008 – Premiul Național pentru Arte Vizuale
2008 – Titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Arte,București.

Cărți publicate
De la Veneția la Veneția, eseuri, Editura Meridiane, 1970;
Atelier Continuu, eseuri, Editura Cartea Românească, 1985;
Atelier Vagabond, eseuri, Editura Cartea Românească, 1993;
A.R., roman, Fundația Culturală Secolul 21, 2000;
Peisaj cu om, proză scurtă, Fundația Culturală Secolul 21, 2002;
Ziua și Noaptea, Fundația Culturală Secolul 21, 2004;
Copacul din curtea vecină, Fundația Culturală Secolul 21, 2009.

Texte ilustrate
Goethe-Faust, traducere de Ștefan Augustin Doinaș desene Geta Brătescu, Editura Univers, 1983
Esopia de Nastratin Hogea
Mutter courage de Bertolt Brecht
Ciuma de Albert Camus,Revista „Secolul 20”,p.75-165,Nr.6,Anul 1964
Concepția Machetei Revistei Secolul 20/21
Lucrări de Geta Brătescu în Muzee – selecție
Muzeul Național de Artă Contemporană din București MNAC
Muzeul de Artă Modernă din New York (MoMA
Museum Moderner Kunst Stiftung Ludwig din Viena
Arteast Collection 2000+23, Moderna Galerija Ljubljana din Slovenia
(Wikipedia)

mai mult
CronicăPromovate

DOCUMENT PREȚIOS, DUPĂ 30 DE ANI

act

 

Am primit acum mai bine de 15 ani de la fiul excepționalului artist fotograf David Friedmann (10 mai 1927-17 iulie 2005), după plecarea sa la cer, o serie de fotografii artistice pe suport argentic și câteva documente, în original, alături de nelipsitul și neprețuitul său aparat foto Nikon F, cu toate accesoriile sale.

Într-un plic mare pe care nu l-am deschis niciodată până acum, am găsit azi acest document inedit:

„ACT DE ÎNFRĂȚIRE între Asociația Artiștilor Fotografi „Muntenia” Ploiești, România și Union régionale Photographique „Provence Alpes Côte d’Azur Corse” de la Federation Photographique de France, semnat în anul 1991 de către Roger Bouchéty – Hon. EFIAP (Franța), David Friedmann – AFIAP (România) și alții.

Se împlinesc 30 de ani de când acest document minunat a fost consfințit prin semnături în micul nostru sediu AAF „Muntenia” din Palatul Culturii Ploiești, cu speranța că arta fotografică pe suport argentic se va bucura de respectul binemeritat, pentru totdeauna, atât în România și Franța cât și în întreaga lume.

(Ioan Mihai Cochinescu)

mai mult
CronicăPromovate

„Raiul” lui Maxim Dumitraş: Niciodată nu voi părăsi Sîngeorzul. E sursa mea de inspiraţie

Max-Dumitras-1

Arta este poarta prin care staţiunea Sîngeorz-Băi poate intra ca să se salveze. Cel puţin asta crede artistul plastic Maxim Dumitraş care a realizat un muzeu de autor în staţiune şi primul de land art din România, aflat în extensia celui dintâi. „Niciodată nu voi părăsi zona. Poate mă duc mai sus, în Rai (în satul artistic din Dosul Gârciului -n.r.), dar eu nu pot să trăiesc în America. Acolo e alt limbaj plastic. Problema este că oriunde se pot întâmpla lucruri minunate. Nu există centru şi marginea. Asta e sursa mea de inspiraţie şi asta pot să fac eu pentru comunitatea în care trăiesc”, a spus artistul.

În mijlocul oraşului Sîngeorz-Băi, o clădire vopsită în albastru atrage atenţia trecătorului. E albastrul cu care sunt zugrăvite casele din Transilvania, culoarea preferată a artistului Maxim Dumitraş.

„Muzeul de Artă Comparată are circa 2000 de obiecte, lucrări de pictură, sculptură, grafică şi de artă populară. Toate sunt făcute de artişti contemporani care au lucrat la Sîngeorz-Băi. În perioada în care au fost realizate lucrările s-a făcut şi clădirea muzeului, făcută cu forţe proprii şi cu echipe de la primărie. În 15 ani, am adunat obiecte şi am făcut şi clădirea. Când am terminat clădirea, am avut şi obiectele, iar în 2007 s-a inaugurat muzeul. Au trecut 10 ani şi lucrurile se mişcă. Facem întâlniri Formă şi Dialog, lansăm câte o carte, facem expoziţii permanente şi încercăm să ne mişcăm şi să fie un muzeu viu. Aici, de exemplu, în fiecare lună, se schimbă ceva, o expoziţie, se intervine într-o altă parte a muzeului. Invit un scriitor, un fotograf, are o expoziţie de textile. Acum avem expoziţia Suveica – port şi transport. Toate expoziţiile sunt cu artişti care au ceva în comun cu Muzeul de Artă Comparată. Eu cunosc structura artistului pe care îl invit şi ştiu că totul pleacă dintr-un artefacte popular. El are libertate să creeze, iar eu recreez cu arta populară din zona Sîngeorzului o instalaţie. Artistul e ca şi un obiect din muzeu. Ce e important este că intră omul şi îşi face muzeul fiecare în funcţie de problemele lui, de cultura lui. Dacă vine un om simplu, găseşte o spirală de clopote, furca de tors, dacă vine cineva care vrea mai mult, poate începe să facă relaţii până la cel mai subtil nivel de metafizică între obiectul de artă contemporan şi cel vechi. Aceasta e identitatea muzeului, de aceea e unicat în România. Este şi un muzeu de autor. Eu dirijez orchestra aceasta, felul în care pun lucrările, artiştii, comunitatea, totul are legătură. E o lucrare din care îmi voi da doctoratul, chiar din Muzeul de Artă Comparată. Am toată sursa de inspiraţie pe dealurile din zona Sîngeorzului. Niciodată nu voi părăsi zona. Poate mă duc mai sus, în Rai (Dosul Gârciului -n.r.), dar eu nu pot să trăiesc în America. Acolo e alt limbaj plastic. Problema este că oriunde se poat întâmpla lucruri minunate. Nu există centru şi marginea. Asta e sursa mea de inspiraţie şi asta pot să fac eu pentru comunitatea în care trăiesc”, mărturiseşte artistul.

La patru kilometri de staţiune, pe un pământ primit de la tatăl său, Maxim Dumitraş a amenajat şi un sat artistic, primul din România.

„Eu am copilărit aici. M-am întors după 20 de ani cu tata, iar păduricea de mesteceni era de o jumătate de metru. Niciodată nu au crescut mesteceni în zona aceasta. Am văzut păduricea şi i-am cerut tatei terenul să fac un sat artistic. S-a bucurat că mă întorc înapoi, mi-a dat terenul şi mi-a zis să fac ce vreau cu el. Atunci le-am dăruit artiştilor pământul cu condiţia să îşi facă o casă de creaţie, nu cabane pentru chefuri. Şi-au construit căsuţa. Încercăm să punem pe harta ţării un sat artistic, un muzeu de land art şi să începem să construim artă, să trăim în contact direct cu natura, cu ciupercile, cu ceaiurile, cu tot ce e mai frumos pe pământ, o terapie. Satul e conceput şi pentru ca omul care vine în staţiune să îşi bea apa minerală să facă un circuit până la muzeul din deal , la satul artistic, să stea de vorbă cu artiştii, să se facă obiecte din ceramică pe care omul să şi le construiască, iar după 15 zile când pleacă acasă, obiectul să fie ars şi să-l poată lua cu el. Încerc să fac aici un muzeu cu filmele şi fotografiile cu tot ce s-a făcut în aceşti ani. Aici sunt lucruri care dispar, crengi de copac, fân, lucrăm numai cu materiale din natură. Aici e frumos tot timpul. Acum, toamna e o bijuterie. E frumos şi când plouă”, a adăugat el.

În jurul casei de creaţie sunt mulţi copaci „dirijaţi” să crească în aşa fel încât să devină opere de artă.

„Îmi plantez copacul, iar în timp ce creşte, îmi dirijez lucrarea. Iau creanga, o răsucesc şi fac un obiect care trăieşte pe picioarele lui 30-40 de ani, după care iau un detaliu şi îl duc în interior şi-i dau o altă viaţă după moartea lui. Aici, de exemplu, e o sculptură care se numeşte trecere. E un personaj care trece printr-o cruce orizontală-verticală, trece, dar nu moare, se duce spre cer. Când se maturizează copacul îşi va lua această cruce şi o va duce în spate. Este o idee sculpturală.  În pădurea aceasta, eu am o sută de lucrări. Eram copil când căutam crengi prin pădure, îmi imaginam că e o gimnastă, că e altceva. A trecut timpul, mă reîntorc la copilărie şi îmi cresc singur sculpturile”, a mărturisit artistul.

Satul artistic din Dosul Gârciului, „Raiul”, are cinci case: „Nu trebuie mai multe fiindcă ne trebuie spaţiu pentru expunere. Ideea mea e să vină oamenii, să cumpere lucrări şi să-l populeze şi noi să fim matca, iar în jurul ei să se dezvolte satul, să vină la noi ca la o expoziţie, la un eveniment. Acum avem 15 lucrări solide, din metal, din lemn, ruginite unele. Conceptul de rugină face parte din concepţia mea. Eu intenţionat le las să ruginească. Le dau cu un albastru cum erau casele din Transilvania, după care rugina să vină şi să mănânce albastrul. Toată sculptura egipeană a fost colorată. Acum sunt mici urme de albastru. Natura lucrează odată cu mine. E un concept aici. Am o lucrare la Bistriţa care creează multă suspiciune că de ce e ruginită. Intenţionat am făcut-o. E o pasăre cu colţul ruginit, care a circulat prin cer şi s-a întors pe pământ. Despre asta e vorba. Credeţi că nu am avut vopsea?”

Pentru ca oricine vine în staţiunea Sîngeorz-Băi să ştie ce îl aşteaptă, Maxim Dumitraş a ales să amplaseze la intrare simbolul Veriga, un laitmotiv al vieţii sale de artist.

„E Muzeul de Artă Comparată, era Veriga ca un semn că se întâmplă ceva în zona aceasta de artă modernă, iar extensia este primul muzeu de land art din România, primul sat artistic. Am rezolvat problema drumului, a curentului. Aceasta din urmă era esenţială. Dacă nu ai curent, nu te poţi manifesta artistic. Sunt lucruri esenţiale, doar că aici edilii trebuia să se ocupe de staţiune ca să avem reperul: drumul, staţiunea, apa minerală, muzeul. Noi avem unh spaţiu extraordinar. Doar prin cultură îl putem pune în valoare, iar cultură trebuie aşa: la oameni, la profesori, la edili. La toţi le lipseşte cultura, de-aia merg lucrurile aiurea. Eu despre Verigă discut în piatră de 30 de ani. Am pus acest semn pentru că există aici un muzeu de artă modernă. Nu am pus o virgulă ca să-şi pună întrebări, rugina făcea parte din concept, nu este o pecingine. Nu era niciun pericol. Era făcută de un inginer, cu structură. În interiorul ei era o structură din metal. A rezistat la toate furtunile. Era şi la 5 metri de drum”, a adăugat artistul care şi-ar fi dorit ca lucrarea lui să nu ajungă la fier vechi, ci să îmbrăţişeze cerul în Dosul Gârciului dacă nu a  mai fost dorită la intrarea în oraş.

(Cristiana Sabău – timponline.ro)

mai mult
CreștinătatePromovate

PENTRU CINE MAI ÎNVIAZĂ ASTĂZI HRISTOS sau DESPRE RESETAREA LUMII – Pastorala PS Sebastian la Sfintele Paști 2021

pr61578

† SEBASTIAN

Episcopul Slatinei și Romanaților,

Clerului și credincioșilor din ținuturile Oltului și Romanaților

SCRISOARE PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI

Anul Mântuirii 2021

PENTRU CINE MAI ÎNVIAZĂ ASTĂZI HRISTOS

sau

DESPRE RESETAREA LUMII

Preacuvioși și preacucernici părinți,

Preacuvioase maici și iubiți credincioși,

Anul trecut, Hristos a înviat „doar pentru câțiva angajați ai bisericilor”. Doar lor li s-a mai îngăduit să se apropie de sfintele lăcașuri ca să ia sfânta lumină, potrivit rânduielii bisericești. Că măsurile restrictive luate atunci de către autorități au fost abuzive și ilegale, s-a dovedit ulterior în instanță. Că au fost ineficiente, a demonstrat-o parcursul anului ce a urmat, cazurile de contaminare cu noul Coronavirus înmulțindu-se tot mai mult, în loc să scadă. Că au fost discriminatorii, s-a văzut prin comparație cu aglomerațiile zilnice din magazine și din mijloacele de transport, de pe litoral vara și de la cele două scrutine electorale din toamnă. Astfel încât, privind acum în urmă, la un an de la cel mai trist Paști de după uciderea Domnului Hristos, interzicerea slujbelor – până și în aer liber –a fost, dacă nu o mostră de grosolană rea credință, atunci o crasă dovadă de amatorism instituțional.

Ce a urmat, vedem cu toții astăzi: în loc de solidaritate umană – pe care ar trebui să o resimțim toți în astfel de vremuri –, frică și discordie; în loc de speranță la mai bine, amenințări continue cu lockdown și sancțiuni; în loc de medicamente, vaccinuri pripite și promovate mai mult de către politicieni și companiile producătoare, decât de medici. Cât de eficiente se vor dovedi aceste vaccinuri, vom vedea!…

Dreptmăritori creștini!

După ce s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și au căzut din cer, îngerii cei răi și-au construit propria lor „împărăție” – o împărăție a răului și a întunericului. Furioși pe Domnul pentru că n-au putut ajunge și ei ca El, s-au răzbunat pe făptura Sa – pe om. Pe acesta l-au corupt, încă din vremea în care se afla el în grădina raiului, și au căutat permanent să și-l ia aliat în această „construcție” a răului.

În lucrarea aceasta malefică au fost atrași,de-a lungul istoriei, deopotrivă: necredincioșii, ereticii, imoralii și trădătorii creștinismului, într-o încăpățânare nebună de făurire a unei lumi fără Dumnezeu, clădită pe alte baze și pe alte legi decât cele rânduite de El. Asta și-au dorit toți aceia care s-au visat într-o lume plină doar de ei înșiși și de pretinsele lor valori, crezând că pot exista și alte feluri de bine decât Binele Suprem, și alte tipuri de fericire decât cea instituită de Domnul prin intermediul celor nouă fericiri (Mt. 5, 3-11).

Așa au apărut, peste veacuri, împărății care mai de care mai dornice de putere și de stăpânire, dar care s-au năruit la fel cum apăruseră, pentru că „n-au umblat în căile Domnului” (Deut. 10, 12). Priviți pe harta lumii cum a „migrat”, în decursul veacurilor, puterea marilor imperii dinspre est spre vest – de la China antică și Persia înspre America de astăzi -, străbătând tot globul pământesc, fără ca oamenii să se fi săturat vreodată de… „pământ”!

Mai nou, puterea nu se mai vrea încorsetată de granițe și imperii trecătoare, ci, ca o culme a „progresului”, se dorește globalistă. Și dacă tot și-au propus să stăpânească lumea, mai marii ei de astăzi urmăresc să o schimbe cu totul, clădind-o pe baze și legi noi.  Așa se face că, după ce mai întâi „L-au ucis pe Dumnezeu” – iudeii pe cruce, romanii și popoarele barbare prin persecuții programate, iluminiștii și marxiștii prin ideologii atee –, acum a venit rândul epigonilor acelora: al neo-progresiștilor. După ce, în veacurile trecute, a fost interzis mai întâi numele lui Dumnezeu (la noi, în comunism), de curând, printr-o rezoluție a Parlamentului European, au fost interzise, pur și simplu, cuvintele „mamă”, „tată”, „gen masculin și feminin” etc., într-o campanie sinistră de deconstrucție a societății omenești și improvizarea unei lumi „altfel”.

De ce, dragii mei, se dorește această resetare a lumii? De ce, adică, se vrea „demolarea” celei de acum și „construirea” alteia? De ce se urmărește globalizarea lumii pe alte baze decât cele naturale, biologice, normale, tradiționale?

Pentru că lumea aceasta nu este atât de ușor de „controlat”?…

Pentru că „tronul” ei este deja ocupat de un STĂPÂN, iar cei ce se pretind noii ei conducători nu se mulțumesc cu locurile din spate?

Sau, poate, pentru că învățătura creștină le deconspiră planul lor diabolic de deconstruire a lumii, câtă vreme clamează:

– „zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu!” (Psalm 13, 1);

– „cel ce voiește să fie întâi între voi să se facă slugă tuturor!” (Mc. 10, 44);

– „mai lesne este a trece cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăția Cerurilor” (Lc. 18, 25)?

Ce au parlamentarii europeni cu familia naturală, normală, firească? Ce le-o fi venit să interzică cel mai sfânt nume de pe pământ – după cel al lui Dumnezeu și al sfinților Lui -, acela de MAMĂ? Chiar nu se mai putea conduce lumea în condițiile unei mame naturale și ale unui tată biologic? Ne trebuiau numaidecât părinți „amestecați” și biologie falsificată? Nu vi se pare halucinant ca în luna martie a acestui an, în pragul așa-zisului val trei al pandemiei, când o lume întreagă aștepta măsuri eficiente de combatere a virusului Corona, Parlamentul European să se arate preocupat taman de… interzicerea cuvintelor „mamă”, „tată”, „gen masculin”, „gen feminin” ș.a.? Acestea sunt prioritățile Europei? Ce legătură este între pandemie și ideologia aceasta – pe cât de sinistră, pe atât de agresivă?!

Ei bine, legătura între acestea nu poate fi alta decât RESETAREA LUMII. Și pandemia, dar și rezoluțiile de felul celei tocmai promulgate de către Parlamentul European par să servească unui singur scop – acela de demolare a actualei ordini a lumii și instaurarea alteia, noi: fără Dumnezeu, fără credință, fără Biserică, fără mamă, fără tată, fără gen, fără „gust”, fără „miros”… Asta își propun cei care vor lumea „altfel” (acest „altfel” atât de preferat de unii în ultima vreme). Au și recunoscut-o, de fapt! Vă aduceți aminte că abia începuse pandemia, anul trecut, și s-au și grăbit să ne prevină că „lumea nu va mai fi niciodată ca înainte”? Că va fi „altfel”? Cum anume va fi „altfel”? „Mascată”, corectă politic și ideologic (apropo de corectitudinea politică), tot mai militarizată și, oricum, resetată pe valori și principii – pe cât de artificiale, pe atât de stranii?…

Și atunci, pentru cine mai înviază, în lumea aceasta, Hristos?

Socotesc că doar pentru aceia care mai cred, încă, în El și în Împărăția Lui, în valorile și în Legea Lui; pentru cei conștienți că omul nu-I va putea lua niciodată locul lui Dumnezeu, că nu va putea construi nicicând o lume mai bună decât cea pe care a zidit-o El, câtă vreme Dumnezeu este Binele Suprem, Care a creat lumea și S-a jertfit pe Sine pentru ea din iubire.

Cum va arăta o lume construită pe ideologie, în loc de iubire? Pe dorință de stăpânire, în loc de slujire responsabilă a semenilor? Pe război economic, în loc de solidaritate umană? Pe forme extreme de autoritarism, în loc de democrație autentică sau teocrație? Pe corectitudine politică, în locul unor politici oneste și cu adevărat corecte? Pe teroare instituțională și control, în loc de conviețuire fraternă și empatie cu poporul?…

De aceea, se cuvine, cred, la o zi ca aceasta, să ne propunem să facem tot ce ține de noi pentru a ne păstra Dumnezeul, credința, Biserica, familia, celelalte valori și principii de viață integre și neîntinate de ideologii sinistre, care amestecă genurile umane și inventează limbaje artificiale pentru că nu mai sunt în stare să le înțeleagă și să le prețuiască pe cele naturale. Să rămânem credincioși Scripturilor sfinte și să ne punem speranța în Dumnezeu, pe Care nu-L vor putea schimba niciodată, oricât de obsedați de schimbare s-ar arăta unii.

Să avem nădejde neclintită în Hristos Domnul, Care a biruit moartea, căci acesta este sensul sărbătorii de astăzi – biruința morții și viața cu El. Să trăim în litera și duhul învățăturii Lui și să sperăm în ajutorul și ocrotirea Sa, valori și daruri pe care nimeni și niciodată nu le va putea răpi de la noi!

 

Hristos a înviat!

† SEBASTIAN

Episcopul Slatinei și Romanaților

Sursa: site-ul oficial al Episcopiei Slatinei și Romanaților

(slavaluidumnezeu.wordpress.com)

mai mult
CronicăPromovate

Animalele simt inocența

caprioara

 

Acest băiețel, umblă vorba, s-a întors acasă cu o căprioară. Mama sa a făcut poza când acesta a dat să intre în locuință cu noul prieten. Puștiul făcuse o plimbare prin pădurea de lângă casă și a colectat-o pe Bambi. Lui nu i s-a părut nimic special. Doar mamei sale, care a rămas afiș.

Animalele simt inocența. Nu fug de ea, ci o caută, ca oglindire. Dacă de adulți se ascund, de copii se apropie. Sunt la fel. Vorbesc aceeași limbă, a sfințeniei.

Copiii o au. Sfințenia. Copiii și sfinții. Sfântul Serafim de Sarov avea ursul lui. Sfântul Gherasim de la Iordan, leul lui. Copilul, căprioara lui. Doar noi, ăștia maturi, ne avem pe noi înșine. De asta și suferim. Că uităm să fim sfinți.

(Paul Palencsar / Crina Manolescu)

Sursa foto și informații: Facebook

mai mult
1 3 4 5 6 7 139
Page 5 of 139