close

Promovate

Cenaclu - ProzăCenaclul I.L. CaragialePromovate

Timpul se oprea

by Redacție 24PH Arte on
WhatsApp Image 2025-06-19 at 16.16.50

Timpul se oprea

Păstrezi un colț de vară în buzunar,
n-o să-ți treacă niciodată copilăria. Ea trăiește undeva, suspendată între o zi senină și între zborul unui fluture și gustul unei cireșe furate direct din copac. Alergam după fluturi fără să-i prind vreodată. Nici nu era nevoie. Îi urmăream cum se înalță, cum se răsucesc leneși în aerul moale de vară, și pentru câteva clipe simțeam că zbor și eu cu ei. Era genul acela de libertate care nu avea nevoie de explicații. Nu o cerea nimeni, nu o măsura nimeni. Pur și simplu era. După-amiezile miroseau a pelin și a ceai uitat pe masă. Mă așezam cu cotul pe pervaz și bărbia în palmă, și ascultam povești la radio. Vocile acelea aveau puterea să deschidă uși către lumi nebănuite. Sunetul era o cheie, o ușă lăsată întredeschisă. Mi se părea că nu există nimic mai frumos decât să asculți cum altcineva imaginează pentru tine. Iar seara… ah, seara era cireșul. Copacul cel bătrân din curte care mă primea mereu cu brațele deschise, fără să întrebe nimic. Mă cățăram până sus, acolo unde frunza era mai verde și cerul mai aproape, și stăteam nemișcată, cu picioarele atârnând printre crengi, mâncând cireșe până ce buzele mi se colorau în roșu aprins. Uneori îmi imaginam că sunt în vârful unei lumi care nu cunoaște tristețea. Alteori îmi spuneam că dacă aș sta acolo destul, aș înțelege tot ce nu putea fi rostit. Acolo sus, în cireș, timpul se oprea. Și în tăcerea aceea, care nu era deloc tăcere, ci o respirație lungă a lumii, învățam ce înseamnă să fii viu. Azi, ori de câte ori simt că lumea aleargă prea repede, mă întorc acolo. Nu cu pașii, ci cu sufletul. Sub cireșul cu povești și fluturii zburând spre …copilul care n-a plecat niciodată de tot!

cireși în floare
răscolit tot ținutul
copilăriei

Text/Foto Ana Urma

mai mult
ActualitateCenaclu - ProgramCenaclul I.L. CaragialePromovate

Programul Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești din 30.06.2025

by Redacție 24PH Arte on
CENACLUL LITERAR „I.L.CARAGIALE” PLOIEȘTI(10)

Cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Sfârșitul lunii, cu timpul său misterios, care nu trece ci se petrece printre Sânziene trezite între firele ierburilor de iunie, ne cheamă la următoarea întâlnire, care se va desfășura luni, 30 iunie a.c. ora 14.00, la Centrul Cultural „Sf. Antim Ivireanul” Ploiești, situat pe Bdul Independenței.

 Seara literară se va desfășura după tiparul cunoscut, incluzând rubricile:

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE
》LECȚIA DE POEZIE
》11 MINUTE DE ISTORIE – lector, profesor Emilia Luchian
》CINEMARTOR
》LECTURA DE CENACLU îl va avea ca protagonist pe scriitorul Raul Sebastian Baz, cu destăinuiri, explicații și un fragment reprezentativ din ultimul său roman, aflat în lucru, Blestemul Minotaurului.

Invitație, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

mai mult
ActualitatePromovate

„2100”, romanul-fenomen al lui Liviu Alexa, sparge granițele – tradus în 35 de limbi și lansat global fără rețea de librării

by Redacție 24PH Arte on
Captura-de-ecran-din-2025-06-18-la-12.10.34

„2100”, romanul-fenomen al lui Liviu Alexa, sparge granițele – tradus în 35 de limbi și lansat global fără rețea de librării

Într-o mișcare rară și extrem de curajoasă, jurnalistul și autorul Liviu Alexa își lansează romanul distopic „2100” în 35 de limbi, ocolind complet piața tradițională de distribuție și librării. Este un act de sfidare lucidă a sistemului editorial global, dar și un pariu personal cu lumea.

Într-o eră în care autorii sunt fie absorbiți de edituri omnivore, fie anulați de algoritmii platformelor, Liviu Alexa iese din rând. Nu cu un manifest, ci cu o carte. Și nu cu orice carte, ci cu romanul „2100”, un text care a reușit deja să genereze discuții aprinse în mediile underground literare din România. Acum, Alexa îl trimite în lume în 35 de limbi, printr-un demers editorial complet independent.

Fără rețea de librării.

Fără agent literar.

Fără susținerea niciunui trust media sau grup editorial.

Care sunt cele 35 de piețe lingvistice vizate:

chineză, greacă, kazahă, maghiară, arabă, bulgară, coreeană, croată, cehă, daneză, germană, engleză, spaniolă, persană (farsi), finlandeză, franceză, ebraică, hindi, indoneziană, italiană, japoneză, norvegiană, olandeză, poloneză, portugheză, română, rusă, sârbă, slovacă, slovenă, suedeză, thailandeză, turcă, ucraineană, vietnameză.

Doar cu o idee: că viitorul literaturii nu mai trece prin ușa anticariatelor și a târgurilor de carte, ci prin mintea cititorului înfometat de real și netrucat.

„Nu am mai așteptat validarea nimănui. Dupǎ primele refuzuri, nu am mai încercat sǎ vând manuscrisul niciunei edituri și nu am mai rugat niciun distribuitor să-mi facă loc pe raftul lui. ‘2100’ e o bombă literară care nu are voie să aștepte. Așa că am apăsat pe buton.” – Liviu Alexa

De ce 35 de limbi?

Lumea editorială e conservatoare. Traducerile sunt privilegii rezervate celor din club. Liviu Alexa a decis altceva: fiecare cititor are dreptul să intre în „2100” direct, în limba lui. A apelat la traducători independenți, revizori nativi și AI, reușind un tur de forță lingvistic fără precedent pentru un autor est-european auto-publicat.

Piața de carte e blocată de lanțuri de librării care cer până la 60% comision și de distribuitori care ignoră autorii independenți. În loc să se plângă, Alexa a construit. Și-a creat propriul sistem de promovare, a apelat la Substack, TikTok, comunități internaționale de cititori și canale alternative de distribuție digitală.

A vândut în doar 60 de zile de la lansarea ediției în limba românǎ peste 1000 de exemplare în România fără să fie listat în vreo librărie.

Acum, țintește lumea întreagă.

„Romanul ‘2100’ este un pumn în gură dat realității. Dar și un test: cât mai poate un om singur, fără bugete obscene și PR cumpărat, să penetreze mintea lumii doar prin puterea scrisului? Mi s-a spus că sunt nebun să investesc în traduceri, că nu voi reuși fără librării. Le-am răspuns simplu: atunci înseamnă că trebuie să reușesc și mai repede. În plus, am rămas cu 90 la sutǎ din bani în buzunar. Din 1000 de cărți vândute independent, am încasat mai mult ca 99 la suta din autorii români lansați în ultimii ani, și nu exagerez când spun asta: scriitorii sunt plǎtiți mizerabil de aceasta „industrie”. Nu am scris această carte ca să fiu invitat la festivaluri, ci ca să zgudui un pic planeta din amorțeala literaturii de supermarket. ‘2100’ este pentru cei care nu mai vor povești cuminți. E pentru cei care știu că sfârșitul nu va fi spectaculos. Va fi birocratic, steril și inevitabil.”– Liviu Alexa

Romanul va fi disponibil digital în cele 35 de limbi, cu lansări locale coordonate independent prin canale proprii de comunicare. Un audiobook experimental este deja în producție, alături de un proiect vizual generativ.

Liviu Alexa spune cǎ are nevoie de o singurǎ şansǎ: „De atât am nevoie, de un influencer cucerit real de lectura romanului meu, de un editorialist influent care să vorbească despre roman cititorilor săi. Și apoi sunt convins că romanul se va viraliza. Îmi doresc sǎ reușesc, pentru miile de tineri scriitori care nu au acces în lumea gulerelor albe ale literaturii”.

 Puteti comanda romanul ediția în limba română AICI

mai mult
PersonalitățiPromovate

Tennessee Williams și Marlon Brando, literatură devastatoare și masculinitate oferite în dar

by Redacție 24PH Arte on
WhatsApp Image 2025-06-19 at 11.23.06

Am recitit de curând jurnalul lui Tennessee Williams, Memoriile unui bătrân crocodil — o lectură devastatoare care pătrunde în spațiul viciat, bântuit de anxietăți și febrilitate creativă, în care s-a născut o literatură viscerală, strigată din adâncul umanului fracturat.

În Brando, Williams nu vede doar un actor. Vede o forță revelatoare:
„Nu exista nicio barieră, nicio ezitare în prezența lui Marlon. Tot ce aspir să fiu ca scriitor, el era deja — deplin, ca actor și ca bărbat: liber, sălbatic, prezent, lipsit de frică. Deschis și sălbatic în expresie. Era un monument al virilității, dar și la fel de sensibil și furiș precum un pisoi speriat. O gorgonă și o gheişă. Iată titlul. Iată nota pe care să o scrii.”

Williams este, poate, ultimul mare cronicar al unui cataclism interior devenit artă. În personajele lui, femeile cele mai fragile devin oglinzi tăioase ale sufletului, iar bărbații cei mai duri își poartă sensibilitatea ca o rană deschisă. El scrie dintr-un colț de întuneric care nu-și cere scuze, ci luminează. Exact ca Marlon Brando în acea cameră de repetiții din 1947: un bărbat care nu joacă masculinitatea, ci o sparge în mii de cioburi pe care le oferă ca dar.

Maurice Munteanu

mai mult
Promovate

17 iunie 1889, înmormântarea lui Mihai Eminescu

by Redacție 24PH Arte on
WhatsApp Image 2025-06-20 at 11.39.10

17 iunie 1889, înmormântarea lui Mihai Eminescu

Înmormântarea poetului Mihai Eminescu, desfășurată pe 17 iunie 1889 la Cimitirul Bellu din București, a fost un eveniment trist și, după cum au mărturisit contemporanii, lipsit de fastul și recunoștința pe care ar fi meritat-o unul dintre cei mai mari poeți ai neamului românesc. Relatările celor care au fost de față sau au scris despre acest moment în anii ce au urmat conturează o imagine dureroasă, cu accente de neglijență și indiferență din partea autorităților vremii, dar și profundă în ceea ce privește suferința celor care l-au iubit.

1. Atmosfera generală – o ceremonie modestă, aproape ignorată oficial
Deși Mihai Eminescu era deja o figură literară de mare anvergură, înmormântarea sa nu a avut parte de onoruri naționale sau de un ceremonial pe măsura importanței sale. Ion Slavici, unul dintre prietenii apropiați ai poetului, avea să scrie cu amărăciune despre acest moment, arătând că Eminescu a fost înmormântat „fără preoți, fără cântece bisericești, fără lumânări”. Slavici remarca lipsa de participare a autorităților și a lumii literare oficiale, care parcă se rușinau sau se temeau de moștenirea poetului.

2. Mărturia Veronicăi Micle – o durere mută și neputincioasă
Veronica Micle, femeia care l-a iubit până la capăt, nu a fost prezentă fizic la înmormântare, dar se spune că după moartea lui Eminescu, s-a închis în durere la mănăstirea Văratec. După doar 40 de zile, avea să-i urmeze în moarte, otrăvindu-se cu arsenic. În scrisorile și poeziile ei se simte durerea imensă față de pierderea lui Eminescu. Acestea rămân o mărturie poetică a unui doliu care nu s-a putut trăi în public, dar care a consumat-o din interior.

3. Povestea drapelului românesc pe sicriu – inițiativă venită din popor
Un detaliu semnificativ vine din evocarea profesorului Nerva Hodoș, care nota că nu statul, ci elevii de la școala normală din București au adus un drapel românesc pentru a acoperi sicriul poetului. Gestul lor simbolic a contrastat cu lipsa de implicare oficială, arătând că cei tineri și modești aveau mai multă recunoștință decât cei puternici.

4. Procesiunea funerară – tăcută, dar apăsătoare
Sicriul lui Eminescu a fost dus pe un car tras de doi cai, iar cortegiul a fost alcătuit în principal din câțiva prieteni, admiratori și foști colegi. Din descrierile epocii reiese că Alexandru Vlahuță, George Coșbuc, I.L. Caragiale, Grigore Ventura și Ioan Slavici au fost prezenți, unii purtând sicriul pe umeri. Ziarul România liberă a menționat a doua zi că doar „o mână de oameni” l-au condus pe Eminescu pe ultimul drum.

5. Fără cruce inițială, fără piatră funerară corespunzătoare
La mormântul lui Mihai Eminescu nu s-a pus inițial o cruce care să-l identifice. De-abia mai târziu, prin efortul societății studențești „România Jună” din Viena, s-a ridicat un monument funerar decent, pe care stă inscripționat versul emblematic:
„Nu credeam să-nvăț a muri vreodată.”

6. Impresia de final – un destin încheiat în tăcere, dar începutul unei nemuriri
Cei care au fost martori la înmormântare au rămas cu sentimentul că lumea nu înțelesese încă dimensiunea operei și personalității lui Eminescu. Ion Luca Caragiale, deși nu a fost un apropiat al poetului în ultimele sale clipe, avea să spună mai târziu:
„A fost un om cât o lume. Și a murit singur.”

Concluzie
Înmormântarea lui Mihai Eminescu a fost o pagină tristă în istoria culturală a României – nu prin ceea ce s-a spus, ci prin ceea ce nu s-a făcut. A lipsit fastul, dar nu și dragostea sinceră a celor care i-au fost aproape. A lipsit recunoașterea instituțională, dar nu și începutul legendei. Moartea poetului nu a încheiat nimic, ci a deschis drumul mitului și eternității eminesciene.

Via Simțire românească

mai mult
CreștinătatePromovate

Predică la Duminica a II-a după Rusalii – a Sfinţilor Români – Pr. Ilie Cleopa

by Redacție 24PH Arte on
duminica_a_ii-a_dupa_rusalii_-_a_sfintilor_romani_1

Predică la Duminica a II-a după Rusalii – a Sfinţilor Români – Pr. Ilie Cleopa

Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria

Sursă: https://doxologia.ro/predica-la-duminica-ii-dupa-rusalii-sfintilor-romani-pr-ilie-cleopa

Predică la Duminica a II-a după Rusalii - a Sfinţilor Români - Pr. Ilie Cleopa

Harul lui Dumnezeu nu silește pe nimeni. Oamenii au libertatea să-l primească și să conlucreze cu Harul sau să-l respingă.

“Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni“ (Matei 4, 19)

 

Iubiți credincioși,

Astăzi, când Sfânta Evanghelie vorbește de chemarea celor dintâi ucenici ai lui Hristos, am socotit de cuviință să vorbesc despre chemarea lui Dumnezeu adresată oamenilor.

Să știți că chemarea lui Dumnezeu este de multe feluri și cu multe planuri dumnezeiești. Uneori Dumnezeu cheamă la sine pe toți când zice: “Întoarceți-vă către Mine și veți fi mântuiți, voi cei ce locuiți cele mai îndepărtate meleaguri ale pământului. Eu sunt Dumnezeu tare și nu este altul“ (Isaia 45, 22). În alt loc zice: “Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi“ (Matei 11, 28). Iarăși vedem că chemarea lui Dumnezeu este adresată mai ales celor păcătoși, după cuvântul care zice: “N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință“ (Marcu 2, 17; Luca 5, 32).

Mijloacele prin care Dumnezeu cheamă pe oameni la mântuire sunt felurite. Chemarea dumnezeiască cea mai mare și mai aleasă s-a făcut prin Iisus Hristos, după cum a proorocit Isaia, zicând: “Neamurile care nu Te știau pe Tine Te vor chema și popoarele care nu Te cunoșteau la Tine vor alerga“ (Isaia 55, 5). Sau când zice: “Iar Eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine“ (Ioan 12, 32). Zice și marele Apostol Pavel: “Prin Care am luat har și apostolie, ca să aduc, în numele Său, la ascultarea credinței, toate neamurile, între care sunteți chemați și voi ai lui Iisus Hristos“ (Romani 1, 5-6). Chemarea oamenilor la mântuire se face prin Duhul Sfânt cu multă răbdare, după mărturia care zice: “Și Tu i-ai îngăduit pe ei ani mulți și le-ai deșteptat luarea-aminte prin Duhul Tău și prin proorocii Tăi, dar ei nu și-au plecat urechea“ (Neemia 9, 30).

Dumnezeu cheamă pe oameni la pocăință și prin prezența zidirilor Sale căci zice: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria“ (Psalm 18, 1).

Mulți oameni înțelepțiți de Dumnezeu, văzând frumusețea și armonia minunată a zidirilor, au ajuns la cunoașterea Ziditorului a toate, căci întreaga creație mărturisește că este opera mâinilor lui. Aceasta o spune și Sfântul Apostol Pavel zicând: “Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înțelegându-se din făpturi, adică veșnica Lui putere și dumnezeire, așa ca ei să fie fără cuvânt de apărare“ (Romani 1, 20). Iar Solomon zice: “Căci din mărimea și frumusețea făpturilor poți să cunoști bine, socotindu-te, pe Cel ce le-a zidit“ (Înțelepciunea lui Solomon 13, 5).

Este încă o chemare a lui Dumnezeu după alegere, cum spune Sfântul Pavel: “Pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceștia i-a și chemat și pe care i-a chemat, pe aceștia i-a și îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceștia i-a și preaslăvit“ (Romani 8, 30). Dar să nu înțelegem greșit, că Dumnezeu pe care mai înainte i-a hotărât pe aceștia i-a chemat și i-a îndreptat. Această chemare după alegere nu o face Dumnezeu fără voia omului. El fiind Atotștiutor și cunoscător de inimi, cheamă pe aceia care sunt vrednici de chemare, adică pe acei pe care mai înainte îi vede că vor voi să-I urmeze și să facă poruncile Lui, pentru că Dumnezeu nu mântuiește pe om fără de om, fără voința lui. Dumnezeu voiește, “ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină“ (I Timotei 2, 4).

Harul lui Dumnezeu nu silește pe nimeni. Oamenii au libertatea să-l primească și să conlucreze cu Harul sau să-l respingă. Cei dintâi se mântuiesc, ceilalți nu. Auzi ce zice: “Iată stau la ușă și bat. De va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine“ (Apocalipsa 3, 20). Așadar, să înțelegem că deși oamenii nu se pot mântui singuri, ci prin Har, totuși mântuirea lor atârnă de libertatea lor, ca să lase să pătrundă Harul lui Dumnezeu întru ei sau nu, și să se mântuiască sau nu. Deci, să se știe clar că “Dumnezeu mântuiește sau osândește pe oameni, după faptele lor“ (Psalm 61, 11; Înțelepciunea lui Isus Sirah 35, 22; II Regi 3, 39; Iona 4, 11; Pilde 24, 12; Ieremia 32, 19; Iezechiel 33, 20; Romani 2, 6). Vederea de mai înainte a lui Dumnezeu nu înrâurește libertatea oamenilor.

Am însemnat aceasta aici pentru a ști că chemarea și alegerea oamenilor spre mântuire, nu se face de Dumnezeu fără voia lor, după cum afirmă unii. Marele Apostol Pavel ne spune: “Rugați-vă să fiți vrednici de chemarea voastră“ (II Tesaloniceni 1, 11) Cu alte cuvinte ne spune să nu fim nepăsători față de chemarea lui Dumnezeu, ci să unim voia noastră cu voia Lui și să lucrăm cu frică și cutremur la mântuirea noastră, precum ne învață același mare Apostol (Filipeni 2, 12; I Corinteni 15, 10; Matei 5, 17).

Dar la ce cheamă Dumnezeu? La această întrebare vom răspunde cu cuvintele dumnezeieștii Scripturi. Dumnezeu ne cheamă la pocăință (Matei 9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 31-32); Dumnezeu ne cheamă la împăcare cu El (Isaia 27, 5; II Corinteni 5, 20); Dumnezeu ne cheamă la sfințenie (Romani 1, 7; I Corinteni 1, 2; I Tesaloniceni 4, 7; I Petru 1, 15); Dumnezeu ne cheamă de la întuneric la lumină (Fapte 26, 18; I Petru 2, 9); Dumnezeu ne cheamă din moarte la viață (Ioan 5, 24); Dumnezeu ne cheamă la pace (I Corinteni 7, 15; Coloseni 3, 15); Dumnezeu ne cheamă la cuminecarea cu Hristos (I Corinteni 1, 9); Dumnezeu ne cheamă la slava cea veșnică a lui Hristos (Romani 8, 29-30; II Tesaloniceni 2, 14); Dumnezeu ne cheamă la mântuirea de veci (Evrei 9, 15) Dumnezeu ne cheamă la Împărăția și slava Lui (I Tesaloniceni 2, 12); Dumnezeu ne cheamă la viața cea veșnică (I Timotei 6, 12).

Iată, iubiți credincioși, la câte fericiri și bunătăți veșnice ne cheamă pe noi Bunul nostru Dumnezeu. Oare câtă datorie avem noi păcătoșii, a-L iubi și a-L asculta pentru a dobândi atâtea nenumărate bunătăți și fericiri, la care El ne cheamă din a lui nemărginită milă și bunătate fără de asemănare!

În cele ce urmează să vedem ce rele îi așteaptă pe acei care resping chemarea lui Dumnezeu. Cei care resping chemarea lui Dumnezeu se depărtează de harul Lui (Iezechiel 3, 27; 12, 2-5; Matei 10, 14; Luca 9, 5; 10, 10-14). Cei ce resping chemarea lui Dumnezeu ajung la orbire duhovnicească (Fapte 28, 24-27; Romani 1, 21; 11, 7-10). Cei ce nu ascultă și resping chemarea lui Dumnezeu ajung la rătăcire (Isaia 66, 4; II Tesaloniceni 2, 10-11). Cei ce resping chemarea lui Dumnezeu se vor pedepsi vremelnic (Isaia 65, 12; Ieremia 6, 16); cei ce resping chemarea lui Dumnezeu ajung la depărtare de El (Romani 1, 24; 1, 32).

Iubiți credincioși,

 

Până aici v-am vorbit despre chemarea, în general, pe care o face Dumnezeu către tot omul, căci nu este om care să nu aibă pe pământ o chemare dumnezeiască. Însăși nașterea noastră trupească, adică chemarea din neexistență la viață este o chemare a lui Dumnezeu, căci nimeni nu se naște fără voia și pronia Lui. Apoi fiecare om este chemat sau rânduit de sus să aibă un rol, o menire în viața aceasta. Unul este chemat să fie tată sau mamă de copii. Altul este chemat să lucreze cu mâinile sau cu mintea, să îngrijească pe bolnavi, să învețe și să educe pe oameni, să conducă popoare, să facă opere de binefacere, să slujească într-un fel societatea în care trăiește.

Pe lângă această chemare firească, Dumnezeu adresează fiecărui om și o chemare duhovnicească, de a cărei împlinire sau respingere depinde mântuirea sau osânda noastră. Astfel Dumnezeu ne cheamă la credință, la pocăință, la rugăciune, la împlinirea faptelor bune, la o adevărată trăire în Hristos, adică la sfințenie și desăvârșire, după cuvântul Sfântului Duh care zice: “Fiți sfinți, precum și Eu sunt sfânt! Fiți sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt“ (Levitic 19, 2; 11, 44).

Dar Dumnezeu cheamă pe unii oameni cu viață sfântă la împlinirea unei misiuni dumnezeiești speciale, mult mai înalte pe pământ. Așa au fost chemați și aleși în Vechiul Testament regii și profeții, iar în Noul Testament apostolii, episcopii, preoții, mucenicii și toți sfinții.

În Sfânta Evanghelie de astăzi ni se vorbește despre chemarea primilor patru apostoli. “Pe când umbla Iisus pe lângă Marea Galileei a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele au mers după El. De acolo mergând mai departe, a văzut alți doi frați pe Iacob al lui Zevedeu, și pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-și mrejele și i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după El“ (Matei 4, 18-22).

Erau multe corăbii cu pescari galileeni pe mare, dar Hristos Mântuitorul lumii numai pe unii i-a chemat la Sine, pentru această chemare și misiune dumnezeiască, de a-I fi martori ai Învierii, apostoli și propovăduitori ai Sfintei Evanghelii “până la marginile pământului“.

I-a chemat dintr-o corabie pescărească în altă corabie, duhovnicească. Din corabia grijilor pământești, în corabia Duhului Sfânt, care este Biserica pe care avea s-o întemeieze Hristos. Până la această chemare, cei patru ucenici își împlineau chemarea cea dintâi, lucrând cu mâinile lor ca să trăiască. Acum însă au fost chemați și aleși de Fiul lui Dumnezeu ca să fie pescari ai lumii, “vânători de oameni”, vestitori ai Sfintei Evanghelii, întemeitori ai Bisericii lui Hristos pe pământ. Aceasta este o chemare cu totul dumnezeiască, rânduită la anumite vremi și adresată numai celor sfinți și aleși, pentru a conlucra prin harul Duhului Sfânt la descoperirea voii lui Dumnezeu și la mântuirea oamenilor.

N-a chemat Hristos la apostolat, nici oameni bogați, nici învățați, nici cunoscuți și cinstiți. A chemat pescari, oameni săraci și fără învățătură, oameni smeriți și curați la suflet, ca să smerească pe cei mândri, să mustre pe cei necredincioși și să ridice pe cei căzuți în întunericul necunoștinței de Dumnezeu. I-a chemat Hristos la sine goi, cerându-le să se lepede de cele pământești, de avere, de rude, de prieteni, de trufia acestei vieți și să-I fie ucenici, apostoli, mărturisitori și împreună lucrători la înnoirea lumii. A chemat Hristos pe cei mai smeriți și curați la suflet, dezbrăcați de toate grijile trecătoare, ca să-i poată fi ucenici credincioși gata să-și dea viața pentru El.

Vedeți pe cine cheamă și alege Hristos? Vedeți ce fel de chemare le face și ce le promite? Vă voi face vânători de oameni! Nu le promite averi și cinste pe pământ. Ci, dimpotrivă, le spune cu alt prilej că veți fi urâți de toți oamenii pentru numele Meu. Iar cei patru ucenici galileeni nu se tem, nu se împotrivesc Duhului Sfânt, nici nu se duc mai întâi la ai lor să-și ia rămas bun, ci “îndată, lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după“ El (Matei 4, 22). Vedeți ascultare fără condiții? Vedeți credință simplă și curată la cei de jos? Vedeți lepădare de sine la apostoli? Părăsesc hotărâți toate și intră cu curaj în școala lui Hristos, cea mai înaltă școală din toată lumea și din toate timpurile.

Aici aveau să învețe Petru și Andrei, Iacob și Ioan și ceilalți ucenici, episcopi și preoți, tainele credinței în Dumnezeu, puterea rugăciunii, adâncul smereniei, tăria blândeții, înțelepciunea Duhului, râvna apostoliei și îndrăzneala mărturisirii evangheliei lui Hristos. Aici aveau să învețe cea mai înaltă teologie a Duhului Sfânt și meșteșugul vânării sufletelor omenești. Căci nimic nu este mai greu decât să câștigi suflete pentru împărăția cerurilor. Nimic nu este mai greu pentru slujitorii Bisericii lui Hristos, decât să transforme sufletele oamenilor. Adică să facă din răi, buni; din necredincioși creștini adevărați; din desfrânați și bețivi, oameni pocăiți; din pescari, ucenici și din fricoși, mărturisitori și mucenici.

Apoi vedeți că apostolii și slujitorii Evangheliei nu se cheamă și nu se aleg singuri. Ci Domnul îi cheamă, îi alege, îi învață, îi întărește suflă peste ei Duhul Sfânt și numai după aceea îi trimite să vestească cuvântul mântuirii în toată lumea. Fără o asemenea chemare, fără vocație pentru preoție, fără o viață sfântă, curată și plăcută lui Dumnezeu, nimeni să nu îndrăznească să intre în preoție și să slujească cele sfinte în biserică, cu nevrednicie, ca nu cumva și pe sine să se osândească și pe credincioși să-i smintească și să-i piardă. Iar chemarea pentru preoție o poate descoperi numai duhovnicul în scaunul de spovedanie.

Din Evanghelia de astăzi vedem că nici predicatorii sectelor și a tot felul de grupări religioase nu au chemare și o alegere specială. Căci nimeni nu i-a chemat, nimeni nu i-a sfințit suflând peste ei harul Duhului Sfânt, nimeni nu i-a trimis în lume să predice după mintea lor Evanghelia mântuirii. De aceea, nu trebuie să ascultăm decât de adevărații preoți și slujitori ai Bisericii lui Hristos, care sunt urmașii direcți ai Sfinților Apostoli, prin hirotonie canonică, adică prin punerea mâinilor episcopilor și rânduiți ca preoți în satele și bisericile ortodoxe.

Iubiți credincioși,

 

Dacă toți avem o chemare și o misiune de la Dumnezeu pe pământ, să vedem ce chemare anume avem fiecare dintre noi și dacă ne-o împlinim cum trebuie cu adevărat. Cei mai mulți credincioși sunteți căsătoriți și aveți familie și copii. Vă împliniți cum se cuvine datoria de creștini ortodocși și cea de părinți? Veniți regulat în sărbători la biserică? Vă rugați acasă cu copiii dumneavoastră? Vă spovediți regulat în sfintele posturi? Iertați pe cei ce v-au supărat? Aveți smerenie, credință tare în Dumnezeu și răbdare în necazurile vieții? Vă împliniți datoria de soți, născând copii, așa cum ați făgăduit-o la cununie, nu îi ucideți? Vă creșteți copiii în frică de Dumnezeu, sau îi lăsați de capul lor?

Iată câte întrebări se pun celor căsătoriți, de la care Dumnezeu așteaptă tot atâtea răspunsuri. La fel și cei necăsătoriți, văduvele și bătrânii sunt întrebați de Hristos dacă merg regulat la biserică, dacă duc viață curată, dacă se roagă și citesc cărți sfinte, dacă se spovedesc și se împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului.

Astăzi, mai mult ca oricând, ne cheamă Hristos la pocăință, la biserică, la faptele bune care ne aduc bucuria mântuirii. Fiecare dintre noi să ne deschidem inima, pentru Dumnezeu, pentru Evanghelie, pentru o viață creștinească mai înaltă, mai curată, cât mai sfântă. Apoi să ne cercetăm dacă am făcut, sau nu, măcar o parte din sfintele noastre datorii creștinești, dacă ne-am împlinit menirea pentru care am fost creați.

Să rugăm pe Mântuitorul să ne lumineze și să ne ajute a ne împlini cu sfințenie marea noastră chemare de creștini și fii ai Bisericii lui Hristos. Amin.

mai mult
ActualitateCenaclu - CronicaCenaclul I.L. CaragialePromovate

Cronica ședinței Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești din 16.06.2025

by Redacție 24PH Arte on
6_O0LAFT

Indiferent de vremuri, timp și anotimp, ne aflăm în umbra binecuvântatei existențe, pe meleagurile românești, a celui ce a fost atât de inspirat definit de către Petre Țuțea ca „român absolut” și „sumă lirică de voievozi”.

În această lumină, întâlnirea literară, din primitorul sediu al Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, avându-l ca amfitrion pe Leonida Corneliu Chifu, a fost un act de reverență în memoria marelui poet, un gest de continuitate spirituală. Membrii Cenaclului au adus în scenă, alături de propriile creații, născute din trăiri autentice și din dragoste pentru cuvântul scris, lirica eminesciană, care, cu știința sau neștiința noastră, veghează ca o prezență tutelară peste tot ce înseamnă sensibilitate românească.

Dovada că spiritul lui Eminescu este nemuritor este perpetua comuniune între trecut și prezent, între moștenire și creație modernă. În ciuda tuturor schimbărilor, „românul absolut” încă își rostește cuvântul prin vocile celor care, cu mai multă sau mai puțină pricepere, scriu, simt și visează românește.

Rubricile CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE și LECȚIA DE POEZIE au fost onorate prin participarea: Emiliei Luchian (versuri proprii: Biblioteca din noi, Crucea, – în amintirea lui Mihail Eminescu, Meșteșugul de a nu ști,  Alegeri iar din creația lui Fernando Pessoa: Nu doar acei care ne invidiază, Zdrențe), Luminiței Bratu (versuri proprii: Citește-mă și din creația lui Ovidiu Genaru, Întâlnire cu Anton Pavlovici). Gabriela Petri și Cati Rodica Enache au citit din creația eminesciană iar Diana Petroșanu a lecturat versuri proprii: Capitol prea lung, Un alt nimic și cronica personală la cel mai recent volum al poetei Ramona Müller, Orașe nevertebrate, Editura Eikon, 2025.

Cele 11 MINUTE DE ISTORIE au acompaniat seara prin tema interesantă aleasă de lectorul permanent, profesor Emilia Luchian: Aspecte din mitologia germană, vorbind celor prezenți despre preotesele cu mare autoritate, cele două grupe distincte de zei și conflictul dintre aceștia, punând accent pe Zeița Freya, „doamna” sau „regina”.

Partea a doua a ședinței a avut caracter administrativ și s-a axat pe discuții lămuritoare despre Antologiile Cenaclului I.L. Caragiale, ediții, cuprins, autori, buget, editură, motivarea întârzierilor, cotizațiile membrilor, cheltuieli etc.

Au participat: Alice Neculea, Emilia Luchian, Luminița Bratu, Cati Rodica Enache, Diana Petroșanu, Gabriela Petri, Ariadna Petri, Cătălin Apostol, Florin Manole, Leonida Chifu, Dan Simionescu, Florin Oprea Sălceanu, Mihail Ivănescu și Dan Constantin.

Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

Foto & film: Emilia Luchian, Diana Petroșanu, Dan Simionescu

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

mai mult
CreștinătatePromovate

O biserică din raionul Râșcani a părăsit Mitropolia Moldovei și a trecut la Mitropolia Basarabiei

by Redacție 24PH Arte on
1dbbdb4101921e76ada0a5e10195323dd5548e3b60b7bb7957ca392b1c6ed2ed

O biserică din raionul Râșcani a părăsit Mitropolia Moldovei și a trecut la Mitropolia Basarabiei

 Sursă: https://tvrmoldova.md/article/729204c3ba4758e1/o-biserica-din-raionul-rascani-a-parasit-mitropolia-moldovei-si-a-trecut-la-mitropolia-basarabiei.html?fbclid=IwY2xjawK_Y4hleHRuA2FlbQIxMQABHuEjsPw5dm6kUfNZ-YTNTT5fkB0SmCa7wh9lbOMbobQN8JwfYXVCXVsF_YHD_aem_s901lsafEHvG0nAcOP2GrQ&sfnsn=wa

post-img
Preotul Constantin Turtureanu, parohul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din satul Grinăuți, Râșcani
Sursa foto: nordnews.md

Preotul Constantin Turtureanu, parohul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din satul Grinăuți, Râșcani, a anunțat duminică, 15 iunie, în fața enoriașilor că iese de sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse, și trece la Mitropolia Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei Române.

Echipa  NordNews  a vrut să afle ce a stat la baza deciziei preotului, dar și a comunității.

„Sunt și astfel de nuanțe. Unora pur și simplu nu le place ceea ce se întâmplă. Am primit, de exemplu, o întrebare de la un tânăr: Părinte, de ce mai rămâneți? Sau și dumneavoastră sunteți părtaș la războiul în care mor copii acolo, în Ucraina?, a spus Constantin Turtureanu, parohul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din s. Grinăuți, r. Râșcani.

Părintele spune că, în aproape 13 ani de slujire la biserica din sat, nu a beneficiat de o susținere consistentă din partea Mitropoliei Moldovei, întrucât parohia este mică și are resurse limitate pentru întreținere.

„Parcă simt o mai mare căldură în suflet. Am avut și câteva pelerinaje cu credincioșii la mănăstirile din România. Am vrut să înțelegem care este diferența dintre ce se întâmplă acolo, aici și chiar la ruși, pentru că unii au fost și pe la ei. Părinte, nicio schimbare. Nicio schimbare esențială, am rămas cu aceeași credință. S-au schimbat doar lucrurile administrative. Practic, acum ne supunem Patriarhiei Române”, a adăugat Constantin Turtureanu, parohul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Grinăuți, r. Râșcani.

„Mai avem multe de schimbat, dar, din cauza lipsei de finanțe, ne-am oprit. Urmează lucrări foarte dificile și costisitoare. Mai întâi, adunăm bani ca să le facem pe acestea, apoi ne ocupăm de celelalte”, a adăugat Constantin Turtureanu.

Oamenii din sat spun că această decizie este una binevenită din mai multe puncte de vedere.

„Despre asta se vorbește la televiziune, cineva cunoscut. Ne așteptam la așa ceva, deoarece Moldova merge pe cale de aderare la Uniunea Europeană, clar că și în biserică trebuie să fie careva schimbări. Să meargă și biserica în aceeși direcție”, a afirmat Maria Frecăuțanu, locuitoare a satului Grinăuți, r. Râșcani.

„Eu cred în Dumnezeu, el este unul singur pentru toți. Și Iisus Hristos. Cum mă rog eu, așa se roagă naționalitatea rusă, ucrainenii, toți.  Asta-i politică. Kiril face politică. Binecuvântează soldații să meargă să ucidă copii, femei”, a spus Mihail Lungu, locuitor al satului Grinăuți, r. Râșcani.

„El a făcut alegere între două mitropolii. Dacă el a crezut că acolo e mai bine, înseamnă că acolo ne ducem toți enoriașii. Da cine nu vrea, eu așa spun. La noi îs haholi. Da știți cum îs haholii noștri? Nici noi nu vorbim corect limba română. Dar ar trebui să vorbim corect, fiindcă suntem rupți de la Patria-Mamă, din Moldova românescă. Ei vorbesc așa: „берем сапу та идем прашуем” – „Luăm sapa și mergem la prășit”. Eu le spun așa: „Ori vorbiți ucrainește, ori rusește, ori limba română”, dar ei refuză să vorbească limba noastră”, a zis Alexandra Tcaci, locuitoare a satului Grinăuți, r. Râșcani.

„Eu, din puținul care îl am, nu vreau să dau cuiva să binecuvânteze ca acei oameni să se ducă să lupte la război. Acolo sunt mame, și eu sunt împotriva copiilor. Și nu sunt pentru să fie aceleași dezbinării și la noi”, a spus Valentina Lungu, locuitoare a satului Grinăuți, r. Râșcani.

Jurnaliștii NordNews au încercat să obțină o reacție din partea episcopului de Soroca, Ioan Moșneguțu, reprezentant al Mitropoliei Moldovei, dar acesta nu a răspuns la apelurile noastre.

Într-o discuție la telefon, Episcopul Ioan Moșneguțu i-ar fi adus la cunoștință preotului Constantin Turtureanu că Mitropolia Moldovei îl va opri din slujire.

În martie 2024, și Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Răuțel, precum și Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Glodeni au trecut la Mitropolia Basarabiei. Aceste decizii au fost urmate de scandaluri și proteste, organizate și coordonate de Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel.

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePromovate

Azi noapte am visat

by Redacție 24PH Arte on
WhatsApp Image 2025-06-18 at 12.56.04

Azi noapte am visat mega sf. Ultra high-tech, se petreceau niște chestii fabuloase, printre altele la restaurant primeai exact mâncarea la care te gandisei și ea venea cumva, pac, ieșea din masă.

Tot în vis, pe lângă multe alte nebunii, noi, oamenii, aveam setări de profesii, dar și de limbi străine.

Iar eu, foarte des, nu știu de ce, îmi setam suedeză.
Sau știu de ce.

***
Aveam vreo 3-4 ani și eram la mare, la Mamaia. Îmi aduc aminte limpede scena, o văd.
Era pe seară, în balconul unui hotel de pe faleză, stăteam pe vine, dar cu mâinile atârnate de barele verticale de fier forjat ale balustradei, mă bălăngăneam și strigam la oamenii care treceau.
Mulți dintre ei erau nordici, mă fascinau, înalți, cu pielea mereu arămie, cu părul atât de blond și mereu răvășit, erau veseli, vorbeau mult și râdeau.
“Suedezii”
Cu ei voiam să vorbesc.
Treceau pe sub balcon și eu strigam:
Asghent bregtogonepcf alo, alo, bruv deestght barcoptr eighenteg
sgegon hrrate brolm
sau cum mi se mai părea mie ca suna limba lor.
Din cameră, mama mă certa să mă potolesc, să nu mai urlu în balcon, să nu mă mai prostesc.
Taica-miu râdea rău, auzeam și asta evident ca mă încuraja să mi continui discursul
Lasa-maaaa, ca vorbesc
Nu vorbești, te prostești
Ba nu
Tocmai trecea un grup, erau frumoși, bronzați și purtau haine largi, bărbații aveau bermude, ele rochii largi, fine

Skenkeng hoghihen vrugengull bugurgen bruv
Isching jok kokt

Spre deosebire de alții, care până atunci doar mă priviseră amuzați sau îmi făcuseră vreun semn vesel cu mâna, ăștia s-au oprit.
Se uitau toți la mine și eu le vorbeam și la un moment dat
unul a râs și mi-a răspuns,
trebuie că avea spre 50 de ani (asta pot spune acum, când îi recompun imaginea), o cămașă albă din pânză subțire și bermude bej, părul destul de lung pentru standardele comuniste și o cărare pe o parte, iar în picioare sandale bej, nu prea vedeam la vremea aia bărbați cu sandale,
mi-a răspuns deci ceva râzând, iar eu am continuat, a venit replica
deja discutam amândoi

uimiți pesemne de situație, ai mei au venit amândoi în balcon, eu i-am prezentat străinului, mama i-a zis ceva în engleză, el a răspuns amuzat, toată lumea râdea, eu am continuat să amestec consoanele, eram super super încântată
într-un final au plecat, nu înainte de a-mi face semn bye și bezele

ai văzut? ai văzut că nu ma prosteam? i-am trântit triumfătoare maică-mii. Am vorbit cu ei. Am vorbit cu suedezii!

Aveam totuși o neliniște, ca doar eu știam bine că mă prosteam. Nici nu reușeam să rețin mai mult de un cuvânt din cele pe care le inventam, respectiv bruv.
Ceva mai târziu, când ne băgasem deja în pat, iar mama era la baie, am întrebat în șoaptă
“auzi, tati? dar cum de înțelegeau oamenii ăia ce ziceam eu? ca nu vorbeam pe suedeză”
Taica-miu nici nu voia, nici nu știa să-mi ajusteze aripile, oricum ar fi crescut ele.

“Ba da”, a zis. “Vorbeai suedeză, dar suedeza veche și ei mai știau unele cuvinte. Așa ca v-ați înțeles”
Am admis explicația
Am adormit fericită.
Aveam 3-4 ani, eram la mare și vorbeam suedeză veche suficient de bine cât să mă înțeleg cu turiștii nordici de pe litoral.
Mi se deschideau perspective fantastice.
Încrezută deja, a doua zi i-am dat unui copil neamț cu lopata în cap pentru ca nu înțelegea ce-i spuneam și am primit interdicție de făcut castel pe plajă pentru vreo două zile.

 

Oana Costea

mai mult
Promovate

Ploiești, 15 iunie 1985, noaptea în care s-a stins Cenaclul Flacăra – VIDEO

by Redacție 24PH Arte on
no thumb

Ploiești, 15 iunie 1985, noaptea în care s-a stins Cenaclul Flacăra – VIDEO

Sursă: https://gazarul.ro/2025/06/16/ploiesti-15-iunie-1985-noaptea-in-care-s-a-stins-cenaclul-flacara-video/

Un scurt documentar despre drama ascunsă de regimul comunist și destinul tragic al unui fenomen cultural unic în România.

Începutul unui vis colectiv

Cenaclul Flacăra nu s-a rezumat la a fi doar un spectacol. A fost o mișcare culturală, un manifest de libertate îmbrăcat în versuri, chitare și aplauze. Inițiat în 1973. de poetul Adrian Păunescu, în plină dictatură ceaușistă, Cenaclul a devenit pentru o generație întreagă o evadare din cenușiul zilnic. Muzica, poezia și mesajele rostite de pe scenă aveau ceva aproape revoluționar pentru acea vreme.

Anii ’70 și începutul anilor ’80 au fost martorii unei efervescențe extraordinare, cu peste 1.600 de spectacole susținute în toată țara, în săli care deveneau repede neîncăpătoare, și apoi pe stadioane pline cu zeci de mii de tineri.

Între versurile lui Păunescu, baladele lui Valeriu Sterian, chitara lui Ștefan Hrușcă și vocea suavă a Tatianei Stepa, se contura o formă rară de libertate în anii întunecați ai cenzurii comuniste.

15 iunie 1985 – spectacolul cu numărul 1.615, ultimul

Ziua de 15 iunie 1985 a fost una toridă la Ploiești. Pe stadionul Petrolul se adunaseră peste 10.000 de oameni, adolescenți, liceeni, studenți, muncitori, care așteptau Cenaclul Flacăra cu un amestec de entuziasm și reverență. Spectacolul începuse la ora 18:00. Ultimul… Pe scenă urcaseră deja nume mari: Vintilă, Ivanițchi, Chebac, Șeicaru, Pittiș. Se cânta și se plângea în poezie.

Către miezul nopții, o furtună violentă a izbucnit peste Ploiești. Vântul a devenit brusc amenințător, ploaia torențială lovea scena și tribunele. Un scurtcircuit a întrerupt curentul. Arena a rămas complet în beznă.

În acel întuneric apăsător, cu doar câteva strigăte răzlețe, s-a declanșat haosul.

Busculada a dus la declararea oficială a 6 morți. Adevărul? Încă neștiut!

Martorii oculari vorbesc despre țipete, despre copii călcați în picioare, despre oameni care cădeau și nu mai puteau fi ridicați. Tribunele nu aveau ieșiri suficiente pentru evacuare, iar porțile ar fi fost închise, o decizie atribuită chiar lui Păunescu, care, în dorința de a evita intrarea frauduloasă a altor spectatori, ar fi cerut securizatea arenelor.

O ipoteză vehiculată inclusiv de foști membri ai Cenaclului, dar care nu a fost niciodată confirmată oficial.

În mod oficial, bilanțul a fost de șase morți și câteva zeci de răniți. Totuși, surse neoficiale și martori oculari au vorbit, în anii următori, despre 9 morți și peste 100 de răniți.

Evident, niciun ziar al vremii nu a relatat incidentul. Niciun comunicat oficial nu a fost emis. Tragedia a fost mușamalizată complet.

Mușamalizarea și sfârșitul unui vis

La doar câteva zile după tragedie, Cenaclul Flacăra a fost interzis definitiv. Decizia a venit „de sus”, din rândul conducerii partidului, dar a fost pusă pe seama „evenimentului de la Ploiești”, fără alte explicații. Niciun dosar nu a fost deschis. Nicio anchetă transparentă. Nicio vină asumată.

Pentru Adrian Păunescu, interdicția a însemnat începutul sfârșitului său public ca lider cultural. Poetul s-a retras o vreme, acuzat pe la colțuri că ar fi fost iresponsabil, dar și trădat de autoritățile care până atunci îl toleraseră.

Nu a mai primit aprobări pentru spectacole. Discul cu Cenaclul Flacăra, singurul, apărut cu formația Continental (și mai târziu Flapo) a rămas mărturia sonoră a unei epoci terminate brutal.

Victime fără nume… Tăcerea ca politică de stat

Nici până astăzi nu există o listă oficială a celor decedați sau răniți. Familiile îndurerate au fost presate să păstreze tăcerea. Presa de atunci nu a suflat o vorbă. Documentele au fost, cel mai probabil, distruse sau clasificate.

Unii dintre supraviețuitori povestesc și astăzi cu nod în gât despre noaptea aceea. Un fost chitarist al Cenaclului a rememorat: „După ce s-a stins curentul, am auzit țipete. Nu vedeam nimic. Pe scenă era o tăcere înfiorătoare. Nu știam că unii oameni muriseră deja.”

O moștenire frântă

După 1990, Păunescu a încercat să reînvie spiritul Cenaclului. A reușit parțial, dar entuziasmul s-a risipit. România se schimbase. Generațiile noi aveau alte forme de evadare.

Tragedia de la Ploiești rămâne una dintre cele mai bine ascunse catastrofe civile ale regimului Ceaușescu. Un eveniment care ar fi trebuit să ducă la întrebări și reforme a fost îngropat în tăcere.

La 40 de ani distanță, ceea ce rămâne este o amintire tulburătoare a unei nopți în care speranța a fost călcată în picioare, la propriu. O noapte în care versurile nu au mai avut forța să salveze, iar chitarele au fost învinse de furtună și de o dictatură care a preferat să tacă.

Ploieștiul din 1985 a fost sfârșitul Cenaclului Flacăra și, implicit, începutul sfârșitului unei generații care visase cu ochii deschiși, pe stadion.

La 15 iunie 1985 s-a stins lumina. Și, odată cu ea, o epocă…

 

mai mult
DocumentarPromovateSocial

Mărturisiri din Rezistența Anticomunistă (XXV)

by Redacție 24PH Arte on
ILIE TEROAREA FOTO 1

Prima ediție: 1 ianuarie 2025
(urmare din 11 iunie 2025)

Prietenul Kipling 

„Am luat hotărârea de a mă plimba fără încetare, zi și noapte, iar când nu mai puteam mă așezam pe tinetă, deși aceasta nu avea capac, și mai ațipeam. Câteodată, în somn, cădeam de pe tinetă, izbindu-mă cu capul de peretele din față.” 

L-am urmat până la capătul secției, fără a schimba vreo vorbă. Iacob s-a oprit în fața unei camere mari (pe secție erau numai camere mari, exceptând izolatorul, unde erau numai celule). Iacob a ordonat să se deschidă ușa, mi-a făcut semn să intru și mi-a spus: <Aici vei sfârși>”. 

Nani pe tinetă

”Așadar, eram în celula morții, cum o botezaserăm noi, deținuții. Aici aveam să stau 21 de zile. Aveam și câte o ședință de o oră pe zi, în cămașă de forță.” Această pedeapsă reprezenta o noutate și, în situația dată, i s-a aplicat numai lui Ilie. Cum era subțire îmbrăcat în umezeala și frigul din izolator, Ilie nu se îndoia că va sfârși acolo. Mâncare latrei zile – un turtoi și o gamelă cu apă. Sear, îi aruncau o jumătate de pătură. La început, a încercat să doarmă pe ciment, punând pătura sub el. Dar i-a fost imposibil să doarmă așa, „că aș fi înghețat de frig.
Am luat hotărârea de a mă plimba fără încetare, zi și noapte, iar când nu mai puteam mă așezam pe tinetă, deși aceasta nu avea capac, și mai ațipeam. Câteodată, în somn, cădeam de pe tinetă, izbindu-mă cu capul de peretele din față.”

„If”

Iar ca să-și mențină moralul, Ilie se ruga și repeta la nesfârșit „If”-ul lui Kipling, cu acel faimos <Fii tare, rezistă!>”. Cât privește ritualul cămășii de forță, conform regulamentului, medicul trebuia să stea lângă Ilie pe toată durata ședinței. Ritualul era supravegheat de ofițerul de serviciu, în timp ce doi caralii „mă strângeau cu feșele de doc, care erau continuarea mânecilor, până mi se tăia respirația. Exista pericolul de a muri și de aceea era necesară prezența medicului. Însă eu i-am spus ofițerului de serviciu că nu voi accepta cămașa de forță în prezența medicului. Mi s-a acceptat această dorință, care acum mi se pare absurdă, căci puteam să mor, fără doar și poate.”
Pe coridor era permanent un caraliu care îi supraveghea pe deținuți, izolatorul fiind plin cu legionari. Aceștia, măcinați de ani de pușcărie, nu mai rezistau la frig și, de multe ori, urlau ca de frica morții. După câteva zile, Nelu s-a gândit să ia legătura cu prietenii săi Feraru și Duță. Dar cum? I-a venit ideea să bată Morse cu cătușele de la mâini. Zis și făcut. N-a mai luat în seamă amenințările caraliului, „căci mai rău de cum eram nu puteam să ajung.” I-a răspuns la semnal Gică Feraru, tot prin Morse din cătușe. „Gică mă întreba ce-i de făcut. Iar eu îi răspundeam: <Fii tare, rezistă!>. <If>-ul lui Kipling îl învățasem la Securitatea din Ploiești, în timpul anchetei, de la țărănistul și prahoveanul meu Costel Opriș. Cu Gică am corespondat tot timpul izolării. Duță nu-mi răspundea la semnale, probabil izolarea îl demoralizase.”

„Tăblițe de săpun”

După cele 21 de zile de izolare, Ilie și ceilalți doi izolați au găsit ideea de a se distra puțin „pe seama faptului că-l pregătiserăm bine pentru izolare pe Feraru, care a suportat mai ușor frigul, fiind bine îmbrăcat, pe când eu și Duță am pățit-o cât de bună, fără să avem vreo vină. Camarazii noștri de cameră au rămas înmărmuriți când ne-au văzut, pentru că arătam foarte rău.” Curând însă, au uitat de cele întâmplate. Erau toți foarte bucuroși că nu l-au mai adus în cameră pe Crăciun Ion. Prin urmare,și-au reluat viața de zi cu zi, cu programul obișnuit: Morse la perete, știri, poeziiscrise pe „tăblițe de săpun” date cu DTT, povestiri, romane, cântece patriotice, rugăciuni în comun. Considerau că de-acum vor avea liniște, deoarece nu mai avea cine să-i toarne, iar Găvăgină era omul lor. „În sinea mea, ceva totuși mă neliniștea. Un proverb englez spune: <per să fie foarte bine, dar pregătește-te pentru foarte rău>”.

„Aici vei sfârși”

După vreo două săptămâni, „avea să se întâmple un fapt deosebit.” La un moment dat, zăvoarele trosnesc și ușa se deschide larg. În cadrul ei apare colonelul Iacob, urmat de mai mulți gardieni. Fără nici o introducere, Iacob ordonă pe un ton grav: „Ilie, fă-ți bagajul și ieși afară!”. „M-am executat, fiind foarte contrariat, deoarece dacă mă ducea la izolare nu-mi spunea să-mi fac bagajul. L-am urmat până la capătul secției, fără a schimba vreo vorbă. Iacob s-a oprit în fața unei camere mari (pe secție erau numai camere mari, exceptând izolatorul, unde erau numai celule). Iacob a ordonat să se deschidă ușa, mi-a făcut semn să intru și mi-a spus: <Aici vei sfârși>”.

Era o cameră pe jumătatea celei în care fuseseră repartizați MAI-știi, cu trei rânduri de paturi suprapuse, aproape toate ocupate cu oameni care stăteau culcați, drept pe care – după cum bine știm – îl aveau numai bolnavii.
(continuarea miercuri, 25 iunie 2025)

                                                                                              A consemnat Leonida Corneliu Chifu

mai mult
ActualitatePromovate

Despre examenul de bacalaureat

by Redacție 24PH Arte on
WhatsApp Image 2025-06-15 at 22.44.31

Un punct de vedere

BARBARIZAREA

Să fie limpede: nu Slavici este hiba majoră a bacului (la română și nu numai). Examenul în sine este o gravă malformație, așa cum s-a degradat în ultimele decenii. Culmea e că tot cei care au făcut tot felul de inginerii sociale inepte asupra școlii românești, într-un mimetism acefal, sunt cei mereu chemați să „îndrepte” lucrurile și sunt foarte vocali în a-i acuza pe profesori sau pe te miri cine de fulgerătoarea degradare a calității învățământului. Să-l întrebi pe un tânăr de 18 ani în ce moment al zilei se petrece acțiunea din textul unde scrie „soarele de toamnă, în crepuscul” înseamnă o gravă insultă la adresa unei inteligențe normale. Este forma cea mai rafinată de bullying la care sunt supuși copiii noștri. Imbecilizarea în masă. Să explicăm celor care se miră ipocrit: de ce se dă mereu Slavici? Sunt 7 (sic!!!!) prozatori în programă și 3 sesiuni/an (includ și simularea). Calculați dvs probabilitatea ca un autor să se repete în fiecare an! Urmările acestui tip de examen fără miză, complet falsificat? Să enumerăm câteva, poate surprinzătoare pentru mulți: ascensiunea electorală a georgismului de toate nuanțele, violența fizică și verbală în școli și consumul de droguri, vandalizarea cazionoului din Constanța, plasticele de la munte la mare, Jeep-urile pe plajă, bărcile de mare putere în Deltă și ATVurile pe munți etc. Exagerez? Nu, văd de sus. Vreau să spun că efortul de vreo două decenii și mai bine al strategilor învățământului de a epura programa, de a lăsa cât mai puține cărți (nu se mai practică studierea monografică a autorilor canonici SINGURA LOGICĂ ȘI NORMALĂ. În felul acesta, oricine poate să ia examenul cu notă foarte mare fără să știe că Rebreanu a scris „Pădurea Spânzuraților” sau Camil Petrescu teatru sau Blaga filozofie, iar despre dimensiunile operei lui Sadoveanu ce să mai vorbim) și autori, de „a ușura” programa restrângând până la parodie posibilitatea de formulare a unor subiecte și-a atins scopul: de-civilizarea. Orice comparație cu subiecte date în alte țări provoacă stupefacție, evidențiază caricatura ridicolă care este bacul românesc. Am postat zilele trecute un exemplu de subiecte din Franța. Edificator! Am urmărit tot felul de discuții sofisticate despre subiecte și bareme, ele sunt inutile atâta vreme cât nu avem decât vreo 17 autori, cu câte („cel puțin” zice pudic programa) un text, orice discuție serioasă este stupidă. Epurarea drastică a programelor este prima cauză. Și nu este, cum s-ar crede, valabil numai pentru literatură sau istorie, ci și pentru matematică sau fizică. Și acolo programele au fost reduse la maximum, sub sloganul fals al „decongestionării materiei”. Ne bântuie o mizerie de prejudecată pe care o găsesc din abundență ilustrată și aici pe Fb, dar se vântură și prin medii snoabe, dar care nu au habar de realitatea de la firul ierbii învățământului: „actualizarea”, adică introducerea în programă a scriitorilor contemporani și recenți. Sigur că asta trebuie făcut în primul rând, dar NU prin eliminarea clasicilor. O doamnă scrie ofuscată pe aici că a fost olimpică la română, dar că ei „Slavici nu-i spune nimic”. Serios? Adică unui puști de 15 ani din Franța credeți că Racine, Corneille sau Contesa de la Fayette îi spun ceva? Sau ininteligibilele povești cu moșteniri ale lui Balzac? Sau nesfârșitele analize ale lui Proust? Sau pentru un adolescent german plicticosul (sic!) Goethe are vreo „actualitate”? Ideea, vehiculată din plin în discuțiile publice, dar – și aici e dezastrul – de anonimii „specialiști” ai Ministerului este o enormă prostie și o dovadă a parvenitismului de țoape culturale. Să crezi că cineva i-ar putea gusta pe prozatorii Școlii de la Târgoviște, pe onirici, pe Nicolae Velea sau Ștefan Bănulescu, pe Radu Cosașu sau Stelian Tănase, pe Mircea Cărtărescu sau Filip Florian FĂRĂ să-i fi citit pe Rebreanu, Agârbiceanu, Cezar Petrescu sau Mateiu Caragiale e o dovadă de naivitate epistemologică maximă. SINGURUL mod de prezentare normală, logică și eficientă cultural și pedagogic a literaturii este cel cronologic și monografic pentru autorii majori. Cum ar arăta, de exemplu, un subiect de Bac în care să se compare romanul istoric la Sadoveanu și Simona Antonescu??? Să susții că „Moara cu noroc” nu spune nimic azi este o batjocoră: un text impecabil scris despre hipnoza pe care un personaj malefic o exercită asupra unui cuplu, găsindu-le impecabil punctele vulnerabile și producând dezastre în domino; sau Mara, o self-made woman cu o prezentare incitantă a relației mamă – copii, nu e un text „actual”? A, dacă ar fi semnate de cine știe ce nume american ce extaze ar produce! Rezum: măriți programa de Bac la minimum 100 de texte (am explicat altă dată), introducând cei mai reprezentativi autori din ultimii 50 de ani până azi. Dar PĂSTRÂND autorii clasici. Începând de la cronicari și Cantemir, trecând prin Școala Ardeleană și romanticii de secol XIX. Încă ceva: există în programă DOI (????!!!!) critici literari: Maiorescu și Lovinescu (Călinescu e studiat doar ca romancier), prezentați însă în special ca ideologi ai modernizării și nu ca istorici & critici literari. Nu au fost NICIODATĂ dați ca subiect și nici nu e de imaginat că vor fi în viitoarele decenii de reformă prin vuvuzele a școlii românești. În felul ăsta, un absolvent cu bacalaureat poate să nu aibă habar că există ceva care se numește critică literară și la ce folosește ea. Mai ales că referințele critice au dispărut complet din cerințe, deci din predare. Sunt doar câteva observații, nu am discutat problema limbii (mămicile cer să nu se mai studieze Creangă că are cuvinte de neînțeles!!!), nu am discutat baremurile, și mai stupide decât subiectele… Bine ați venit în Barbaria!

Prof. dr. Christian Crăciun

mai mult
ActualitatePromovate

Ziua în care îl comemorăm pe Eminescu, românul absolut.

by Redacție 24PH Arte on
WhatsApp Image 2025-06-16 at 09.34.24

Ziua în care îl comemorăm pe Eminescu, românul absolut.

“Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.

După un semn
Clătind catargele,
Tremură largele
Vase de lemn;

Niște cetăți
Plutind pe marile
Și mișcătoarele
Pustietăți.

Stol de cocori
Apucă-ntinsele
Și necuprinsele
Drumuri de nori.

Zboară ce pot
Și-a lor întrecere,
Vecinică trecere ­
Asta e tot…

Floare de crâng,
Astfel viețile
Și tinerețile
Trec și se stâng.

Orice noroc
Și-ntinde-aripele
Gonit de clipele
Stării pe loc.

Până nu mor,
Pleacă-te, îngere,
La trista-mi plângere
Plină de-amor.

Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?”

(Constantin Dan)

mai mult
ActualitatePromovate

Teatrul pe baloți de paie „Artă în vatra satelor” aduce spectacole rurale și în Prahova

by Redacție 24PH Arte on
1-57

Teatrul pe baloți de paie „Artă în vatra satelor” aduce spectacole rurale și în Prahova

Sursă: https://gazarul.ro/2025/06/14/teatrul-pe-baloti-de-paie-arta-in-vatra-satelor-aduce-spectacole-rurale-si-in-prahova/

Vara aceasta, teatrul coboară din sălile de spectacol și urcă în șuri, curți de biserici și gospodării țărănești din 16 sate răspândite în șapte județe, într-un proiect cultural cu iz de poveste, Artă în vatra satelor. Printre destinațiile acestui turneu se numără și localități din județul Prahova, oferind publicului de la sat o experiență artistică autentică, într-un cadru neconvențional și profund românesc.

Spectacolele, regizate de Victor Olăhuț, aduc în prim-plan actori de marcă ai teatrului românesc: Florentina Năstase (Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești), Mihai Smarandache (Teatrul Odeon), Marin Grigore (Teatrul Mic) și Iulian Gliță (artist independent).

Actorii dau viață piesei Experimentul, o comedie inteligentă inspirată din scrierile lui Ion Băieșu, în care un fost magistrat face echipă cu un hoț, în fața unui detectiv improbabil, femeia de serviciu a blocului.

Piesa a fost distinsă cu Premiul special al juriului la Festivalul Internațional „Atelier” și a adunat zeci de reprezentații în festivaluri importante.

În județul Prahova, evenimentele vor fi organizate în decoruri autentice precum șuri încărcate de mirosul fânului, curți largi cu băncile scoase din pridvor, spații care de regulă găzduiesc munca zilnică a gospodarilor, și care pentru o seară devin adevărate scene de teatru.

Publicul va fi invitat să se așeze pe baloți de paie și să se bucure de spectacol, într-un decor în care teatrul se întoarce la origini, la întâlnirea vie și directă cu oamenii.

Prezența actriței ploieștene Florentina Năstase în distribuția spectacolului adaugă o notă personală și emoționantă pentru publicul prahovean. Cunoscută pentru talentul și energia sa în producțiile Teatrului „Toma Caragiu”, actrița revine în mijlocul comunităților rurale cu aceeași pasiune, transformând fiecare reprezentație într-o întâlnire sinceră și caldă cu oamenii satului.

Ateliere pentru copii și acces gratuit la cultură

Fiecare reprezentație va fi precedată de un atelier de teatru dedicat copiilor din comunitate, susținut de actori profesioniști. Este o oportunitate rară ca micii spectatori din satele prahovene să interacționeze direct cu artiști și să descopere bucuria jocului teatral. Accesul la toate activitățile este gratuit, proiectul fiind cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Un proiect cu misiune, cultura pentru toți

„Artă în vatra satelor” este un proiect semnat de Asociația Cultură’n Șură, o organizație non-profit dedicată promovării artei în zonele cu acces redus la cultură.

În cei 13 ani de activitate, echipa a ajuns în peste 100 de sate din toată țara, iar eforturile lor au fost recompensate cu premii importante, precum Open Theatre de la British Council (UNITER 2022) și distincții acordate de AFCN.

Deși satul românesc e tot mai des lăsat la marginea agendei culturale, inițiative precum Artă în vatra satelor reînvie tradiția povestitorului de pe prispa casei, dar oferă și o formă de rezistență artistică într-o lume tot mai digitalizată.

Programul complet al turneului, care include și datele exacte pentru localitățile din județul Prahova, va fi disponibil pe site-ul www.culturansura.ro și pe pagina de Facebook Cultură’n Șură.

Pentru publicul prahovean, vara aceasta se anunță a fi una în care teatrul va bate la poarta fiecărei case. Nu cu afișe poleite și reclame luminoase, ci cu suflet, baloți de paie și o piesă de teatru care spune, în cel mai românesc mod posibil, că arta poate înflori chiar și în vatra satului.

mai mult
ActualitatePromovate

„Cuvee de Jercălăi”, vinul de aur al Arhiepiscopiei Bucureștilor, un nou succes al Cramei Via Domnului din Dealu Mare

by Redacție 24PH Arte on
1-39

„Cuvee de Jercălăi”, vinul de aur al Arhiepiscopiei Bucureștilor, un nou succes al Cramei Via Domnului din Dealu Mare

Sursă: https://gazarul.ro/2025/06/16/cuvee-de-jercalai-vinul-de-aur-al-arhiepiscopiei-bucurestilor-un-nou-succes-al-cramei-via-domnului-din-dealu-mare/

Într-un peisaj viticol dominat tot mai mult de inovație, dar și de reîntoarcerea la tradiții, Arhiepiscopia Bucureștilor anunță un nou succes remarcabil în domeniul vinificației prin lansarea vinului Cuvee de Jercălăi, un cupaj rafinat din Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră și Merlot, realizat la Secția de vinificație Urlați.

Noul sortiment, prezentat oficial în raportul de activitate pe anul 2024 al Arhiepiscopiei și elogiat de Patriarhul Daniel în cadrul Adunării Eparhiale desfășurate la Palatul Patriarhiei pe 25 ianuarie 2025, a obținut medalia de aur la International Wine Contest Bucharest (IWCB), ediția 2024.

„Cuvee de Jercălăi” reprezintă expresia maturizării unui proiect viticol asumat și dezvoltat strategic de Biserică în ultimele decenii. Vinul este rezultatul unui cupaj inteligent între trei soiuri emblematice ale podgoriei Dealu Mare, respectiv Cabernet Sauvignon, cu structură și forță, Fetească Neagră, cu finețe și specific românesc, și Merlot, pentru rotunjime și eleganță.

Obținut în condiții tehnologice moderne, la Urlați, vinul este deja remarcat în competițiile internaționale, ceea ce confirmă nu doar calitatea terroir-ului, ci și direcția ambițioasă pe care Arhiepiscopia Bucureștilor a imprimat-o acestui domeniu.

În spatele acestui succes se află Crama Via Domnului, o unitate de vinificație aflată în subordinea Mănăstirii Jercălăi, în cadrul Centrului Viticol Urlați-Ceptura, județul Prahova.

Poziționată în inima podgoriei Dealu Mare, pe o suprafață viticolă de 48,5 hectare împărțite pe cele trei plaiuri, Chițorani (12 ha), Jercălăi (7,75 ha) și Ceptura (28,7 ha), crama produce atât vinuri roșii (Merlot, Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon), cât și albe (Sauvignon Blanc, Fetească Regală, Muscat Ottonel).

În anul 2024, fluxul tehnologic al cramei a fost modernizat și extins, grație unui proiect important în valoare de 28,5 milioane de lei, cofinanțat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) prin Programul Național de Sprijin în sectorul vitivinicol 2019–2023.

Proiectul a presupus lucrări de construcții, instalații, dotări, ziduri de sprijin și organizare de șantier. Finanțarea a fost asigurată în proporție de 70% din fonduri nerambursabile oferite prin APIA, restul provenind din contribuția Cooperativei Agricole „Via Domnului”.

Crama și-a intensificat, în 2024, atât producția, cât și distribuția. Potrivit raportului prezentat de Arhiepiscopie, în cursul anului au fost livrate 626.722 de sticle de vin, din categorii variate: vinuri cu Denumire de Origine Controlată (D.O.C.), vinuri cu Indicație Geografică (I.G.) și vin liturgic. O bună parte a acestor vinuri a fost destinată aprovizionării mănăstirilor și parohiilor din Arhiepiscopia Bucureștilor și din alte eparhii fără terenuri viticole proprii.

„Am investit în vie, punând în valoare patrimoniul viticol, am investit în tehnologie, păstrând integral tradiția părinților de altădată și a oamenilor care au știut să facă vinuri de calitate, și, cel mai important lucru, am investit în oameni”, a declarat părintele protosinghel Petru Ungureanu, starețul Mănăstirii Jercălăi și consilier eparhial pe probleme agricole și viticole.

Un rol important în această evoluție l-a avut cooptarea, în 2023, a unuia dintre cei mai apreciați oenologi din România, Claudiu Porumb, cunoscut pentru vinurile Pelin de Urlați.

Cu experiență și viziune, Porumb a contribuit la extinderea gamei de vinuri produse la Crama Via Domnului, aducând inclusiv know-how-ul necesar pentru realizarea vinurilor pelin, precum „Ierbar – Pelin de Jercălăi”, un produs unic în România, aromatizat cu 33 de plante culese din flora spontană a regiunii Dealu Mare.

Tot în 2023, Crama a lansat gama Via Domnului – Ediție Limitată, cu sortimente baricate precum Sauvignon Blanc, Chardonnay, Merlot Rozé, Fetească Neagră și Cabernet Sauvignon, toate vinuri care au fost bine primite de piața premium.

Apariția vinului „Cuvee de Jercălăi” și dezvoltarea continuă a cramei din Urlați reflectă o viziune strategică a Bisericii asupra rolului său în comunitate din punct de vedere pastoral, cultural, economic și identitar.

Într-un sector dominat de marile branduri comerciale, proiectul viticol al Arhiepiscopiei Bucureștilor devine un model de bună practică în valorificarea resurselor locale, cu respect pentru tradiție, dar cu instrumente moderne.

În definitiv, „Cuvee de Jercălăi” este rezultatul unui efort susținut de transformare, de profesionalizare și de întoarcere la rădăcini. Este, poate, un nou simbol al legăturii dintre pământ, om și, mai ales, har.

Colecția de vinuri „Via Domnului – AICI

mai mult
CreștinătatePromovate

Predică la Duminica I după Rusalii – a Tuturor Sfinţilor – Pr. Vasile Gordon

by Redacție 24PH Arte on
duminica_tuturor_sfintilor_17

Predică la Duminica I după Rusalii – a Tuturor Sfinţilor – Pr. Vasile Gordon

  • Predică la Duminica I după Rusalii - a Tuturor Sfinţilor - Pr. Vasile Gordon

    Duminica I după Rusalii – a Tuturor Sfinţilor

Mare bucurie, iubiţi fraţi, vom trăi, astfel, întâlnind pe Maica Domnului, pe Sfântul Ioan Botezătorul, pe Sfinţii Apostoli, dimpreună cu toţi ceilalţi sfinţi despre care citim atâtea lucruri minunate în Sfânta Scriptură şi în Vieţile Sfinţilor.

La marea trecere a pragului dintre viaţa pământească şi veşnicie, dacă vom fi rânduiţi în ceata drepţilor, sufletele noastre, însoţite de sfinţii îngeri, se vor bucura de marea întâlnire în ceruri cu Dumnezeul Treimic, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, cu Sfânta Fecioară Maria, cu toţi sfinţii, cu părinţii şi strămoşii noştri, cu toţi cei dragi care s-au săvârşit mai înainte de noi.

Aceasta este, credem, cea mai mare fericire a Raiului: să te întâlneşti şi să comunici, faţă către faţă, cu vieţuitorii cerului, cunoscuţi sau necunoscuţi înainte. Căci, aşa cum ne învaţă Scriptura şi Părinţii Bisericii, după moartea noastră cu trupul noi nu încetăm să fim persoane, care văd, aud, vorbesc.

Cum va fi dincolo vorbirea, auzul, vederea, este un lucru de taină, a cărui cunoaştere ne va fi dată doar după plecarea de aici. Căci zice Sfântul Apostol Pavel: „Acum vedem ca prin oglindă, în ghicitură, atunci, însă, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin” (I Cor. 13, 12).

Crezând, astfel, în această mare întâlnire, nădăjduim să-i vedem, în lumina Preasfintei  Treimi, împreună cu Maica Domnului, pe toţi sfinţii rânduiţi de Biserică în calendarele noastre şi pe care noi îi pomenim cu toată cuviinţa: îngeri, prooroci, apostoli, mucenici, cuvioşi, ierarhi ş.a., adeverindu-se în faţa ochilor noştri spusele psalmistului: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!” (Psalm 67, 36).

Timp a-i vedea şi a vorbi cu ei va fi din belşug: veşnicia nu este în nici un fel supusă vreunui ceasornic, nici ameninţată de venirea serii, căci „ziua” ei este fără de sfârşit, fiind „neînserată”, cum frumos se exprimă cărţile noastre de slujbă: „Ziua cea neînserată a Împărăţiei…”.

Această „zi” numită de părintele apostolic Barnaba „a opta” (Epistola XV, 9), este descrisă astfel de părintele Dumitru Stăniloae: „Viaţa viitoare va fi o duminică fără de sfârşit, sau paradisul regăsit şi eshatologia inaugurată, clipa aurorii cu al ei minunat deodată şi lumina fără asfinţit a zilei a opta în care Dumnezeu va fi totul în toate…” (Dogmatica, III, 6).

Mare bucurie, iubiţi fraţi, vom trăi, astfel, întâlnind pe Maica Domnului, pe Sfântul Ioan Botezătorul, pe Sfinţii Apostoli, dimpreună cu toţi ceilalţi sfinţi despre care citim atâtea lucruri minunate în Sfânta Scriptură şi în Vieţile Sfinţilor.

Bucuria va fi sporită, însă, de întâlnirea cu sfinţi de care n-am mai auzit, dar a căror vedere va constitui pentru noi o surpriză aparte a zilei a 8-a. Căci este pe înţelesul oricui că în calendar nu sunt cuprinşi toţi sfinţii bine plăcuţi lui Dumnezeu, ci doar un număr limitat al lor.

Ei bine, la sfinţii necunoscuţi s-au gândit Părinţii Bisericii când au fixat în calendar şi o duminică „a tuturor sfinţilor”, duminica de astăzi, întâia după Rusalii. Este o sărbătoare comună a tuturor sfinţilor ale căror nume şi urme s-au pierdut, s-au uitat, sau au rămas neînregistrate şi necunoscute.

Aşezarea acestei pomeniri îndată după Rusalii nu s-a făcut, însă, la întâmplare: dumnezeieştii noştri Părinţi au voit să arate că Pogorârea Preasfântului Duh a lucrat prin Apostoli nişte lucruri atât de mari, încât a sfinţit şi a înţelepţit pe cei de un aluat cu noi, aducându-i, prin Iisus Hristos, la Dumnezeu: pe unii prin mucenicie şi sânge, pe alţii prin trăire şi viaţă virtuoasă, Duhul Sfânt săvârşind, astfel, fapte minunate, mai presus de fire.

Pomenirea sfinţilor necunoscuţi în această duminică nu exclude, fireşte, cinstirea celor cunoscuţi. De aceea, calendarul nu zice „duminica tuturor sfinţilor necunoscuţi”, ci, simplu, „a tuturor sfinţilor”, pentru că ei nu pot fi despărţiţi: toţi au vieţuit şi luptat pentru un singur Hristos. Cinstirea lor este mult şi bine plăcută Domnului, noi urmând îndemnul proorocului David Psalmistul: „Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui!” (Psalm 150, 1).

Mărturisim, în consecinţă, cu durere sfâşietoare, că mare greşeală săvârşesc acei fraţi ai noştri, aşa-numiţi „sectari”, care nu cinstesc pe sfinţi pe motiv că prin pomenirea lor s-ar micşora închinarea adusă lui Dumnezeu. Nici vorbă de aşa ceva.

Dumnezeu nu este singur, izolat. El este un Dumnezeu al comuniunii şi dragostei, de-a pururi înconjurat de îngeri şi sfinţi. De aceea psalmistul ne îndeamnă să-L lăudăm întru sfinţii Lui. Şi pentru că Părinţii Bisericii celei nedespărţite au prevăzut rătăcirile sărmanilor sectari de astăzi cu privire la cinstirea sfinţilor, cunoscuţi şi necunoscuţi, au redactat un document bazat pe învăţătura Scripturii, încă din anul 787, la Sinodul al VII-lea ecumenic.

Redăm un fragment din el: „Noi păzim cuvintele Domnului, cuvintele apostoleşti şi prooroceşti, prin care am învăţat să cinstim şi să preamărim, mai întâi pe cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, pe sfintele puteri îngereşti, pe apostoli, pe prooroci, pe martirii cei măriţi, pe sfinţii părinţi purtători de Dumnezeu şi pe toţi bărbaţii cei sfinţi şi să cerem mijlocirea lor. Cine nu mărturiseşte că toţi sfinţii cei care au plăcut lui Dumnezeu, atât cei dinainte de lege, cât şi cei de sub har, sunt vrednici de cinste după trup şi după suflet, ori nu fac rugăciuni către sfinţi, să fie anatema! (Cuvântul „anatema”, amintim, înseamnă „lepădat, blestemat”)”.

Ne îngăduim o întrebare acum: cunosc fraţii sectari această hotărâre a Bisericii celei una, care nu era numită atunci nici ortodoxă, nici catolică, nici protestantă, ci, simplu, BISERICA, mamă a tuturor, inclusiv a „bisericilor” rupte din ea astăzi? Credem că nu. De aceea, ne revine nouă, drept credincioşilor, datoria de a face cunoscută învăţătura cea dreaptă, potrivit Scripturii şi Părinţilor.

O dată cu aceasta, ne vom strădui să trăim în conştiinţa că, atunci când vom părăsi acest pământ, ne vom întâlni la judecată nu numai cu Dumnezeu ci şi cu sfinţii, căci El va ţine seamă de mărturiile lor atunci când va „cântări” faptele noastre. Sfântul Apostol Pavel o spune lămurit: „Nu ştiţi oare că sfinţii vor judeca lumea?” (I Cor. 6, 2).

Iar dacă, în viaţă fiind, i-am cinstit şi le-am imitat virtuţile, ne vom învrednici să fim şi noi în ceata lor, fericiţi să-i cunoaştem pe fiecare în parte, să vorbim cu ei, să ne minunăm de vederea chipului lor de cerească frumuseţe.

Pentru împlinirea acestei doriri, vieţuirea noastră trebuie să se asemene cu a lor. Căci spre sfinţenie suntem chemaţi de Mântuitorul Iisus Hristos: „Fiţi desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este!” (Matei 5, 48).

Spre imitarea virtuţilor ne îndeamnă Sfinţii Apostoli: „Fiţi mie următor, precum şi eu sunt lui Hristos” (II Cor. 11, 1) şi urmaşii Apostolilor, Sfinţii Părinţi: „Dacă-i iubim pe sfinţi, să-i imităm… . În grădina Domnului nu sunt numai trandafirii martirilor, ci şi crinii fecioarelor, iedera soţilor, violetele văduvelor” – zice, de exemplu, Fericitul Augustin.

Şi lucru minunat, această imitare ne creează obişnuinţe evlavioase, în vorbă, gândire, fapte, manifestări. Iar obişnuinţa nu ne va fi doar ca o „a doua natură” cum adesea se spune, cu oarecare omenească dreptate, ci ne va modela propria natură, zidită de Dumnezeu.

Căci sfinţenia nu este ceva impropriu omului, sau adăugat, ci împlinirea umanului, cum atât de inspirat a zis Nichifor Crainic. Iar în clipa morţii, spune, potrivit învăţăturii Bisericii, părintele Seraphim Rose (1934-1982), sufletul nostru „se află pe sine în mijlocul altor spirite, bune şi rele. Iar el înclină spre cele cu care a dobândit mai multă asemănare în duh, iar dacă încă din trup a fost sub influenţa vreunora dintre ele, apoi cu acelea va şi rămâne la ieşirea din trup” (Sufletul după moarte, Apostol X).

Cât de preţios este, iubiţi fraţi, acest avertisment!

A noastră este, aşadar, alegerea şi voinţa, cu ce fel de persoane vrem să ne asemănăm şi să ne întâlnim la trecerea pragului: cu cele luminate, sfinţii, sau, Doamne păzeşte, cu cele întunecate, diavolii!

O dată cu aceasta, să ne întrebăm: voim să ne vedem părinţii, strămoşii, sau să nu-i mai vedem niciodată? Răspunsul se află în totala noastră libertate de alegere! De aceea, în ziua de azi (şi în toate zilele) să zicem cu evlavie: toţi sfinţii (cunoscuţi şi necunoscuţi) rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi, să ne învrednicim a fi asemenea vouă. Amin.

mai mult
1 … 5 6 7 8 9 … 259
Page 7 of 259