Copiii de clasa I din satul Cartal (Orlivka), regiunea Odesa, au revenit la cursurile în limba română începând de luni, 21 septembrie 2026.
Clasa fusese desființată abuziv la doar patru zile de la începutul anului școlar, după ce părinții celor 7 copii înscriși ar fi fost presați să își retragă cererile.
Situația a fost deblocată în urma unei intervenții diplomatice de urgență a Consulatului General al României la Odesa, care a asigurat respectarea dreptului elevilor de a studia în limba maternă, iar copiii s-au întors în clasă de Ziua Internațională a Păcii.
Evenimentul a fost marcat de o puternică încărcătură emoțională, confirmată și de mărturia cadrului didactic care a preluat clasa, acesta declarând cu mândrie: „Pentru mine limba română este prima mea limbă”, evidențiind importanța conservării limbii materne alături de cunoștințele lor de limbă ucraineană.

Surse: Basilica.ro, TVRInfo.ro ș.a.



