close

Promovate

CronicăPromovate

Nabeel Qureshi a murit, la 34 de ani

imagine_2025-06-29_211524059
mai mult
CreștinătatePromovateRepere

Neomartirii Sirieni

some-of-the-holy-new-martyrs-murdered-in-the-st-elijah-1536×1024

Neomartirii Sirieni

 

mai mult
Promovate

85 de ani de la cedarea Basarabiei

WhatsApp Image 2025-06-27 at 12.06.20

La sfârşitul lunii iunie 1940, România era nevoită să se supună ultimatumului URSS-ului – și ceda Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța: o suprafață de 50.762 km2, cu aproximativ 4 milioane de locuitori, majoritatea etnici români, pentru care aceste evenimente au însemnat începutul calvarului ocupației sovietice.

La 28 iunie 1940, Basarabia a fost ocupată de Uniunea Sovietică, iar românii dintre Prut şi Nistru au pierdut nu doar pământul, ci și cetățenia română – printr-un act impus, fără voia lor. După 1991, România a recunoscut această nedreptate și a creat un cadru legal prin care cei afectați și urmașii lor pot redobândi cetățenia, fără să părăsească Republica Moldova.

Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut și ca Pactul Stalin-Hitler, a fost un tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, semnat la Moscova, la 23 august 1939 de șeful guvernului și ministrul de externe a URSS Viaceslav Molotov și ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop, în prezența lui Stalin (v. foto).

mai mult
PersonalitățiPromovate

Acum 113 ani (28 iunie 1912, Roman) se năștea Sergiu Celibidache

WhatsApp Image 2025-06-28 at 11.35.49

Acum 113 ani (28 iunie 1912, Roman) se năștea Sergiu Celibidache, dirijor și compozitor român de faimă mondială. Sub conducerea sa, Filarmonica din München a devenit una dintre cele mai bune orchestre simfonice din lume, dupa ce el pierduse conducerea Filarmonicii din Berlin în favoarea lui Herbert von Karajan.

Probabil cei mai faimoși dirijori de orchestre simfonice din toate timpurile, Sergiu Celibidache s-a născut la Roman, pe meleagurile moldovene iar despre Herbert von Karajan vă putem spune că, din partea tatălui, el era strănepot al lui Gheorghe Ion Caraion, aromân din provincia Rumelia (Țara (a)Românilor), aflată azi în Grecia.

Un lucru mai puțin cunoscut azi este faptul că unul dintre membrii familiei lărgite a lui Sergiu Celibidache a fost și Ioan Galin, profesor de ştiinţe naturale la Liceul “Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad iar fiica acestuia, bârlădeanca Lucia Genlia Galin, a fost prima femeie care a avut funcția de medic șef al Bârladului…

mai mult
PromovateRomânia Mare

Albert Wass dovedit criminal de război

WhatsApp Image 2025-06-24 at 12.51.02

A omorât 14 români în 1940. Acum are statuie în România!
Descendent al unei familii de nobili transilvăneni, ce deţinea conace şi suprafeţe mari de pământ, Albert Wass a fost dovedit, pe baza unor mărturii solide, inclusiv maghiare, responsabil pentru masacrarea, pe 22 şi 23 septembrie 1940, a 14 români (printre care şi evrei), în localităţile clujene Sucutard şi Mureşenii de Câmpie. Atrocităţile s-au petrecut după intrarea în vigoare a Dictatului de la Viena (30 august 1940), când aproape jumătate din Ardeal a fost alipită Ungariei. Prima sentinţă datează din 13 martie 1946, când Tribunalul Poporului din Cluj, confirmată ulterior şi de Tribunalul Internaţional pentru Crime de Război, îl declara pe Wass drept criminal de război şi îl condamna la moarte, în contumacie, pentru că a decis, prin ordinele date şi instigare, lichidarea a 14 români nevinovaţi.

Albert Wass s-a născut la Răscruci, Comitatul Cluj (din Austro-Ungaria). A fost fiul lui Endre Wass (1886–1975) și al baronesei Ilona Bánffy de Losonc (1883–1960 ). A fost un nobil maghiar, deținând titlul de Conte de Czege și Szentegyed, fiind totodată inginer forestier, scriitor și poet.

Via Transilvania este România

mai mult
ActualitatePromovate

28 iunie, zi de doliu național

WhatsApp Image 2025-06-28 at 10.46.28

28 iunie ar trebui declarată Zi de Doliu Național!! În 1940, acum exact 85 de ani, România se supunea ultimatumului URSS-ului și ceda Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța. Astfel, retragerea armatei, precum şi a administraţiei civile româneşti s-a făcut conform ultimatumului primit de statul român, la data de 26 iunie 1940, din partea Uniunii Sovietice. Însă sovieticii nu aveau să își respecte obligațiile: chiar din primele ore ale dimineții, trupele sovietice avansează peste liniile de demarcație pe care și le asumaseră.

Ora 03:30 dimineața: trupe sovietice mecanizate ocupă localitatea Herța, dincolo de linia de demarcație stabilită și pătrund în dispozitivul bateriei 1 din Regimentul 16 artilerie română. Sublocotenentul Alex Dragomir și căpitanul Ioan Boroș protestează și sunt împușcați pe loc. Alături de ei cade răpus soldatul Iancu Solomon și răniți sergenții Gheorghe Mititelu, Gheorghe Istoc și soldatul Vasile Spoilă.

Ora 06:30: trupe sovietice de infanterie și tancuri pătrund în Ialoveni, la doar 8 km sud-vest de Chișinău. Întâlnind elemente ale Diviziei 15 infanterie române, agenţii bolşevici îndeamnă pe militarii basarabeni să-şi părăsească unităţile. Generalul Nicolae Ciupercă ordonă ofițerilor noștri să încerce să parlamenteze, iar în cazul în care sovieticii nu se opreau la somații ,,să se tragă”. În apropierea localității Ropcea, are loc chiar un duel de artilerie între trupele române şi sovietice.

De altfel, ultimatumul formulat de URSS era în concordanță cu termenii Pactului Ribbentrop – Molotov, din 23 august 1939. Prin acest document, Germania lui Hitler accepta că Basarabia poate trece sub ocupaţie sovietică. Prin ultimatumul din 26 iunie 1940, URSS cerea României „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie precum și „transferul” părții de nord a Bucovinei către Uniunea Sovietică. Trebuie amintit faptul că nordul Bucovinei, cerut de URSS, nu figura în schema teritoriilor despre care Germania accepta să fie ocupate de URSS….

Textul ultimatumului de pe 26 iunie afirma în mod mincinos că Basarabia era populată în principal cu ucrainieni: „În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.” Guvernul sovietic cerea partea de nord a Bucovinei care „ar reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia”.

Ultimatumul mai adăuga: „Acum, când slăbiciunea militară a U.R.S.S. a trecut în domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, U.R.S.S. consideră necesar și oportun ca în interesele restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.”

Decizia de acceptare a ultimatumului sovietic și de executare a unei „retrageri” (s-a evitat folosirea cuvântului „cedare”) din Basarabia și din nordul Bucovinei a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 27 – 28 iunie 1940. După cum este consemnat în jurnalul regelui Carol al II-lea, rezultatul votului a fost următorul:
➡️ 6 voturi pentru respingerea ultimatumului: Ștefan Ciobanu, Silviu Dragomir, Victor Iamandi, Nicolae Iorga, Traian Pop, Ernest Urdăreanu
➡️ 20 de voturi pentru acceptarea ultimatumului: Petre Andrei, Constantin Anghelescu,Constantin Argetoianu, Ernest Ballif, Aurelian Bentoiu, Mircea Cancicov, Ioan Christu, Mitiță Constantinescu, Mihail Ghelmegeanu, Ion Gigurtu, Constantin C. Giurescu, Nicolae Hortolomei, Ioan Ilcuș (Ministru de război), Ion Macovei, Gheorghe Mironescu, Radu Portocală, Mihai Ralea, Victor Slăvescu, Gheorghe Tătărescu (prim ministru), Florea Țenescu (șeful marelui Stat Major al Armatei)
➡️ o abținere: Victor Antonescu.

Pe 28 iunie, la ora 09:00, prin comunicatul nr. 25 al Marelui Stat Major al Armatei Române, populația a fost anunțată în mod oficial despre existența ultimatumului, despre acceptarea acestuia de către Guvernul de la București și despre decizia de evacuare a armatei și administrației pe malul drept al Prutului. În conformitate cu prevederile ultimatumului, trei orașe cheie – Chișinău, Cernăuți și Cetatea Albă – trebuiau să fie predate sovieticilor până la ora 14:00. Până pe 2 iulie, noua graniță de-a lungul râului Prut a fost închisă definitiv. Lucrurile însă nu au stat așa….

Ora 08:00 a acelei fatidice zile: Armata a 4-a română raportează că trupe sovietice înaintează pe ,,pachete mici, într-un ritm rapid, care în unele puncte depășesc unitățile noastre”. După nici o oră, se transmite că trupele sovietice ,,forțează ritmul mișcării, călcând în mod vădit protocolul și din această cauză se împiedică nu numai evacuarea materialelor, dar chiar și a trupelor”. În localitatea Bulboca, sovieticii încearcă să captureze Detaşamentul ,,Mancaş” din Divizia 2 cavalerie. Înconjurată de tancuri, subunitatea este somată să “elibereze” militarii basarabeni.

Ora 09:30: în satul Vâlcov, civilii (preponderent ruși) produc “devastări în stil mare”. ,,Populația din Ismail – raportează locotenent-colonelul Ioan Palade, șeful Biroului Statistic Militar Iași – devastează magazinele, steagul roșu este arborat pe clădirea primăriei. Schimb de focuri între de arme între populație și echipajele marinei fluviale”. Divizia 4 cavalerie începe ,,să facă ordine” în orașul Bălți, unde populația civilă minoritară începusese să ,,tulbure liniștea”.

Ora 10.00, 28 iunie 1940: parașutiști sovietici ocupă gara Bolgrad şi împiedică evacuarea a nouă trenuri sub pretextul că erau încărcate cu rechiziţii de la populaie. În gara Drochia este capturat batalionul 2 din Regimentul 39 infanterie. Populaţia românească precizează sublocotenentul Alexandru Baciu, comandantul Companiei 4 artilerie, “cu foarte multă simpatie ieşindu-ne cu apă înainte, ne petreceau cu lacrimi în ochi, urându-ne o întoarcere cât mai grabnică

Ora 11:30: localitatea Ungheni este ocupată de sovietici, care instalează tancurile pe Prut, iar orașul Bălți este ocupat de trupele sovietice, deși era prevăzut să fie evacuat abia pe 30 iunie, ora 14:00. Amenințând cu pistolul, ofițerii sovietici cer ca ostașii români de origine basarabeană să rămână pe loc, oriunde trupele române sunt încercuite. La ora 12:00, Armata a 3-a Română face cunoscut Marelui Stat Major că ,,rușii nu respectă liniile de evacuare ordonate” și că ,,este absolut necesar ca trupele care apără linia de fund să deschidă focul în cazul că parlamentările nu au efect”.

La 13:30, în localitatea Sălcuța, locotenent-colonel Benedict, comandantul Regimentului 10 vânători români, declară generalului rus Gusteșiev că nu va preda armamentul deoarece ,,aceasta ar însemna capitulare, ori noi nu capitulăm”. În final a fost obligat să accepte plecarea ostașilor basarabeni și predarea unei părți din căruțe. În momentul în care patrule de cavalerie sovietice ajung la Voşnişeni, după linia de demarcație, căpitanul Voinea din ariergarda Diviziei 12 infanterie română ordonă deschiderea focului pentru a-i opri din înaintare.

Aproape patru milioane de locuitori, precum şi un teritoriu de peste 50.000 de kilometri pătraţi aveau să treacă la Uniunea Sovieticã. În conformitate cu rezultatele recensământul din 1930, în teritoriile ocupate de URSS, 2.078.000 (55%) erau etnici români. Peste 200.000 de locuitori de toate etniile s-au refugiat în România în cele câteva zile care au urmat după 28 iunie. Iar sfârșitul acestei zile de coșmar nu prevestea nimic bun pentru zilele ce urmau…:

Ora 21:00, 28 iunie 1940: Generalul Florea Țenescu cere ca armatele 3 și 4 ,,să aibă capete de pod la est de Prut, la toate punctele de trecere, până la scurgerea coloanelor”. Secţia 2 informaţii a Marelui Stat Major concluzionează: ,,Operaţiunile de evacuare a Basarabiei şi Bucovinei se desfăşoară în condiţiuni grele din cauză că trupele sovietice înaintează rapid şi ocupă oraşele şi căile de comunicaţie, întrerupând transmisiunile”.
Ora 23:20: Generalul Nicolae Ciupercă raportează tragic: “populația orașelor și târgurilor ne este complet ostilă spre deosebire de cea a satelor, tristă și binevoitoare… Acțiunea inamicului este presantă, el caută pretutindeni să devanseze coloanele pentru a le accelera retragerea. Populația evreiască din Tighina a primit trupele sovietice în haine de sărbătoare; parte din ostașii noștri (cei basarabeni) părăsesc coloanele rămânând pe la casele lor”.

„Chiar din primele zile de ocupaţie s-a interzis alfabetul latin, cetăţenia română, locuitorii fiind supuşi legislaţiei unui stat străin, cel sovietic. Basarabenii sunt de îndată jefuiţi, folosiţi ca braţe de muncă ieftină, apoi deportaţi, expuşi represiunilor. Cu părere de rău, nu există încă o statistică exhaustivă, completă, ce ar scoate în vileag aceste nelegiuiri”, afirma prof. univ. dr. Anatol Petrencu, într-o conferinţă ştiinţifică organizată, în iunie 2015, la Chişinău…

P.s. Pentru cei care vor să cunoască și să înțeleagă mai multe, vă recomand lucrările istoricului Alesandru Duțu, care prezintă în detalii extraordinare, uneori de la oră la oră (precum mai sus), întreaga istorie a armatei române pe frontul de est în cel de-al doilea război mondial. Avem ce învăța din lucrările sale…

mai mult
Promovate

„Pe mine nu mă puteți interzice…” – Mihai Eminescu

WhatsApp Image 2025-06-22 at 10.51.04

„Pe mine nu mă puteți interzice…” – Mihai Eminescu

Autor: avocat Gianina Vera Poroșnicu

„Pe mine nu mă puteți interzice. Eu sunt vocea unei Românii care încă gândește.”
Aceste cuvinte sunt ecouri ale unui suflet care nu va muri vreodată, deși i s-a închis ochiul trupului la 15 iunie 1889.
Au trecut 136 de ani de atunci. Și totuși, dacă asculți cu adevărat, Eminescu nu s-a stins. El este acolo unde cuvântul se face rugă, unde gândul se ridică peste cotidian, peste frică, peste uitare. Eminescu nu e doar un nume din manuale sau o statuie în centrul unui oraș prăfuit. El este un organ de simț al națiunii, o conștiință care continuă să respire prin fiecare român care încă simte curat, gândește liber și iubește fără restricții.
Ce a fost Eminescu, dacă nu o fântână din care a băut toată limba română? Ce a fost, dacă nu un templu interior ridicat în inima unei țări încă rănite de trădări, de caracterele mici, de uitare?
Cu siguranță, nu a fost doar un poet. A fost un om care și-a pus sufletul pe altarul unei țări care încă învață să se iubească pe sine. Nu avea cum să moară pentru că a ars în cuvinte, în idei, în iubire de neam și de Adevăr. Tocmai de aceea, această flacără încă e vie în fiecare român.
Când citești “Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, nu citești un vers. Citești o rugă a unui suflet trimis să te-nalțe. Când te pătrund înțelesurile Scrisorii I, devii o oglindă în care eternitatea se privește prin ochii-ți.
Eminescu nu e actual pentru că este inclus în programa școlară. E actual pentru că durerea lui e încă a noastră, întrebările lui sunt încă ale noastre, idealurile lui de adevăr, întregire și verticalitate încă ne țin, în vremuri atât de tulburi, pe linia adâncă a identității.
„Vocea unei Românii care încă gândește”… Într-o lume în care gândirea a fost înlocuită cu reflexul iar adevărul cu aparența vandabilă, Eminescu este chemarea la claritate. Nu doar politică și ideologică, ci o chemare înaltă, aproape mistică, la reamintirea de sine.
El este vocea care te întreabă :
— Ce ai făcut cu sufletul tău?
— Ești în stare să Îl mărturisești pe Dumnezeu, fără de frică și fără rușine?
— Mai crezi în cuvântul care nu minte, în iubirea care nu cere, în țara care nu se vinde?
Eminescu va rămâne în viață cât încă există români care își iubesc limba ca pe o rugăciune. Cât timp cineva, într-o odaie tăcută, va deschide o carte de-a lui și va simți că nu mai e singur. Și atâta timp cât România va mai avea oameni care gândesc cu inima și simt cu mintea.
Pe Eminescu nu-l putem interzice, pentru că el este o intersecție între pământ și cer, o cruce de lumină pe care o purtăm în noi, conștient sau nu, de fiecare dată când ne-ntrebăm:
— Ce este Adevărul?
— Pentru ce trăim?
— Unde se duce sufletul când lumea se stinge?
Poate că nu avem toate răspunsurile. Dar avem norocul ca unul dintre noi, născut în 1850 și numit Mihai, să fi ars pentru ele în locul nostru și, în această ardere, să fi lăsat lumină vie în loc de cenușă.

Via Asociația Casa Joseph Zoller

mai mult
CreștinătatePromovateSfinții zilei

Cuviosul David din Salonic – 26 Iunie

WhatsApp Image 2025-06-26 at 15.09.37

Cuviosul David din Salonic – 26 Iunie

Dragii mei,
Azi se face pomenirea acestui URIAȘ Sfânt. Un mare ascet al Ortodoxiei. Un prieten al tuturor celor in diverse nevoi. Un mare făcător de minuni. Un Sfânt pentru care însuși Hristos a mărturisit.
În poză sunt la racla lui iar pe perete este o fresca în care ni se aminteste una din minunile lui. L-a tămâiat pe împărat și poporul adunat timp de o ora ținând în mâini cărbuni aprinși fără să fie vătămat. Asta este dubla marturisire a Sf. David și a Lui Hristos pentru Sf David.
Acest Sfânt a viețuit trei ani într-un copac până a scăpat de patimi. Va dați seama ce nevoință este necesara pentru a ne face bine duhovnicește?
Trei ani în ploi si arșița soarelui. În vânt, fără acoperiș, cu un somn iepuresc în așa fel încât să nu cadă din pom.
Si noi?
M-am cutremurat când am sărutat racla și m-am gândit că voi sta la judecată langa El. Ce o sa zic eu prin comparație cu El?
Daca aveti timp citiți-i viața si faceți acatistul Lui azi.
Pentru rugaciunila Sf David, miluiește-ne Hristoase!

Cătălin Rusu

mai mult
ArtăPromovate

Giovanni Salomone (Napoli, 28. 10. 1806 – Napoli, 15. 02. 1877)

WhatsApp Image 2025-06-21 at 20.17.07

Ahile și Pentesilea: dragoste născută cu o suliță înfiptă în piept.
În câmpurile arse ale Troiei, unde zeii priveau în tăcere și războiul vorbea prin zgomotul săbiilor, două suflete destinate la ceva mai mult decât bătălia s-au întâlnit.
Pentesilea, regina amazoanelor, a sosit ca fulgerul în război, călărind cu mândrie și onoare. O războinică de neoprit, curajoasă ca puține altele, nu se temea de soartă. A căutat izbăvirea, poate uitarea, poate pacea. Ceea ce a găsit a fost Ahile.
El, războinicul grec invincibil, mânat de furie și glorie, a înfruntat-o ​​fără să știe că acel duel nu va fi ca celelalte. Ciocnirea a fost aprigă, o luptă între egali, între foc și gheață. Și în momentul final, când sulița lui a străpuns inima Pentesileei, Ahile a simțit ceva ce nu mai simțise niciodată: dragostea.
Ea a căzut, dar ochii ei, înainte de a se închide, i-au întâlnit pe ai lui. Și în acea privire era ceva mai puternic decât războiul: respect, conexiune… ceva similar cu dragostea.

Ahile, omul care nu cunoștea înfrângerea, a fost copleșit de un suspin, de o clipă eternă. Se spune că a plâns. Nu pentru război, nu pentru gloria pierdută, ci pentru ea. Pentru ceea ce ar fi putut fi. Pentru ceea ce descoperise prea târziu.

Pentru că uneori, dragostea vine ca o străfulgerare în mijlocul haosului. Și în povestea lui Ahile și a Pentesileei, dragostea s-a născut… cu o suliță în piept și o latcrimă în suflet.

mai mult
ActualitatePromovate

Harap-Alb n-are TikTok, deci nu contează?!

harap-alb-n-are-tiktok-deci-nu-conteaza

Harap-Alb n-are TikTok, deci nu contează?!

Creangă, prin „Harap-Alb“, le dă adolescenților exact ce le trebuie și ce le lipsește: un drum inițiatic, plin de obstacole, de înșelătorii, de prietenii bizare și de confruntări morale.

Sursă: https://www.dilema.ro/editoriale-si-opinii/harap-alb-n-are-tiktok-deci-nu-conteaza?fbclid=IwY2xjawLHNHNleHRuA2FlbQIxMQABHsrfPHb9olOT0ZG2cFmqTsipfBokmHt7FxL23XXn8E-8DewvC7rEOIr3LaRO_aem_UgFsfpjsgLRW0wHX8dotCg&sfnsn=scwspwa

S-a dat la bacalaureat Ion Creangă. La alegere cu Ioan Slavici. Se plîng unii, cu un aer de convingere, că „Povestea lui Harap-Alb” n-ar mai avea ce căuta în programa de bacalaureat. Că e învechită. Că elevii nu o înțeleg. Că li se pare „trist” să citească două pagini din Creangă. Că acțiunea nu rezonează cu ei. Că limbajul e greoi. Că elevii s-au născut „150 de ani mai tîrziu”. Și, bineînțeles, că e nevoie de autori contemporani, de femei scriitoare, de texte „cu care se pot identifica”. Ca și cum literatura ar fi (doar) o oglindă de selfie, nu (și) o fereastră spre o lume mai mare decît propriul cap.

Nu, dragi chibiți, nu Harap-Alb e problema! Problema e că unii au capitulat în fața ideii că elevii trebuie ținuți permanent într-un confort călduț și familiar. Că dacă ceva nu e „pe înțelesul lor” de la prima lectură, atunci trebuie eliminat. Ce rușinoasă renunțare la ideea de educație! De cînd e criteriul pentru valoarea unei opere ușurința cu care se poate înțelege?

Elevii nu înțeleg limbajul? Perfect. Iată un motiv excelent să li-l explici, nu să-l elimini. Fiindcă dacă scoți tot ce e greu, tot ce provoacă, ce mai rămîne? Un limbaj de grup de WhatsApp? Să le dăm eseuri pe meme sau pe emoji-uri?

Creangă, prin „Harap-Alb“, le dă adolescenților exact ce le trebuie și ce le lipsește: un drum inițiatic, plin de obstacole, de înșelătorii, de prietenii bizare și de confruntări morale. O poveste despre devenire. Despre valori. Despre cum nu te naști erou, ci devii. Despre cum curajul nu vine de la mușchi, ci de la caracter. Exact lecțiile care lipsesc azi dintre reel-urile cu băieții care „fac bani” și fetele care „merită doar vibe-ul bun”.

Creangă îi învață pe tineri să discearnă între Spînul uns cu toate alifiile și omul simplu, dar drept. Ce poate fi mai relevant pentru un adolescent în plină formare decît să învețe că aparențele înșală, că loialitatea bate vanitatea, că binele e un drum lung și adesea greu?

Dar nu. E mai simplu să spui că textul e „greu” și să-i faci loc unei postări sensibile de pe Instagram. Nici un adolescent n-a murit vreodată pentru că a citit o frază cu inversiune stilistică, un regionalism sau un arhaism. În schimb, mulți mor sufletește pentru că li se servește, zi de zi, ideea că dacă ceva e greu, atunci nu merită efortul.

E ridicol să cerem ca elevii să poată înțelege totul instantaneu. La fel de bine am putea cere să nu mai învețe matematică decît pînă la tabla înmulțirii, pentru că ecuațiile cu necunoscute „nu-i reprezintă”. Sau să scoatem limba engleză din programă, pe motiv că accentul nativ e greu de obținut.

În marile sisteme de educație din lume, elevii nu scapă de Shakespeare, de Homer, de Goethe, de Molière sau de Dostoievski. Nu li se cere să-i „placă” neapărat, ci să-i înțeleagă, să-i descifreze, să le recunoască locul în cultura care i-a format. În Franța, nimeni nu propune scoaterea lui Racine sau a lui Victor Hugo pentru că elevii „nu se identifică” cu personajele lor. În Italia, Dante nu e opțional. Pentru că nimeni nu-și permite să rupă firul de continuitate cu reperele fundamentale ale propriei culturi.

Nu elevii trebuie schimbați. Nici clasici precum Creangă nu trebuie scoși din programă. Ceea ce trebuie schimbat urgent e discursul acestor chibiți obosiți, blazați, influencer-i de catedră care, în loc să creeze punți, trag obloanele.

Vrem autori contemporani în programă? Foarte bine. Dar nu în locul clasicilor. Ci alături de ei. Nu-i un duel între Creangă și o scriitoare contemporană. E o șansă de dialog între trecut și prezent. Între rădăcini și ramuri. Nu înlocuim piatra de temelie cu tapet trendy.

Să nu ne ascundem neputința de a face literatura vie în spatele ideii că ea e „prea moartă” pentru copiii noștri. „Povestea lui Harap-Alb” nu e un text prăfuit. Prăfuită e atitudinea care crede că formarea gustului literar al unui adolescent trebuie să țină cont doar de ce-i „place” imediat. Cultura nu se face cu aplauze rapide, ci cu răbdare, efort și, da, și cu texte grele. Harap-Alb trăiește. Problema e că unii adulți dorm.

 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.

mai mult
PromovateRomânia Mare

Ne-am trezit în dimineață cu puștile spre noi

WhatsApp Image 2025-06-20 at 10.29.15

Ne-am trezit în dimineață, pe la patru, cu o armata peste noi, cu puștile spre noi, ne-am și speriat… Toți din somn, tata săracu‘ atunci cred c-a făcut infarct, c-a transpirat și i-a fost rău. Da‘ nu știam noi. Așa, săracu‘ s-a îmbolnăvit. Și ne-au încărcat într-un camion și ne-a dus la gară.

Că la Bărăgan noi copii a trebuit să facem chirpici, să facem bordeiu‘. Am stat întâi într-un bordei, am improvizat un fel de veceu așa c-un cearșaf, vai de capul nostru, repede ce-am putut pe noi…

… Tata nu și-a mai revenit totuși. Adică era așa, dar… era bolnav și ne era frică să nu moară, ne doream să-l ținem în viață. Și noi a trebuit să muncim. Am făcut casa cu… n-am făcut chirpici, am făcut cofrag și cu picioarele frământam pământul cu pleava aia de la grâu…. O încăperică jumătate, asta aveam și canapeluțele alea puse. Și dormeam toți, unii peste alții pe-acolo. Da‘ nu vă spun că a venit o ploaie nemaipomenită, cu potop de ploaie, unde ne-am… pur și simplu ne-am înnecat, că am scos tot. După ce nu mai avem ce aveam.. vai de capu‘ nostru. Rămăsesem dezbrăcați. Așa, și… Foarte greu, ce să vă zic… groaznic…

Viorica Roman, n. la 1 august 1938, Igești, Strojineț. În 1944 familia (părinții și 6 copii) se refugiază în România. Se stabilesc în Severin. În iunie 1951 sunt deportați în Bărăgan

Fragment din interviul cu Viorica Roman, realizat de Ileana Mateescu, în 2011. Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 3045.

Sursă: www.memorialsighet.ro

Acest fragment evidențiază momente ale istoriei recente a românilor și/sau a rezistenței anticomuniste, creștine, civice si morale din țara noastră.

mai mult
Promovate

În excursie

WhatsApp Image 2025-06-24 at 15.09.29

Părinții unui elev – care a susținut proba de limba și literatura română în acest an la Evaluarea Națională – m-au întrebat ce se întâmplă dacă fiul lor n-a scris nimic la subiectul al II-lea. Se cerea să scrie prezinte o întâmplare dintr-o excursie și bietul de el n-a fost în nicio excursie. Părinții regretă că n-au plecat în străinătate că să-i trimită banii să meargă și fiul lor într-o excursie, a crezut de cuviință că e mai bine să stea cu copiii lor.
Cum s-a putut da un asemenea subiect?! Nu mai există la ministerul de resort Comisia Națională de Limba și Literatura Română? Nu a reproșat nimeni că sunt mii de elevi care n-au fost în nicio excursie? De ce nu s-a specificat într-o notă: „Dragi elevi cu părinți mai săraci, dacă n-ați fost în nicio excursie, scrie-ți cum vă imaginați că ar fi într-o excursie” ?
Elevilor din mediul rural era mai bine subiect separat. Li se putea cere să prezinte o întâmplare de la muncile câmpului , de la prășit, de la adunat fânul etc.
V-ați boierit, domnilor din MINISTERUL EDUCAȚIEI, nu mai cunoașteți realitatea din țară?!

Silviu Guga

mai mult
CreștinătatePromovate

Predică la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

sf_ioan_botezatorul37_0

Predică la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

Predică la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

Istorisirea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul o găsim descrisă de Sfântul Evanghelist Luca, acela care a istorisit şi naşterea şi co­pilăria Mântuitorului Hristos, primind amănuntele chiar din gura Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care, cum spune evanghe­listul, „păstra toate cuvintele acestea în inima ei” (Luca II, 19).  Naşterea Sfântului Ioan a fost vestită de Arhanghelul Gavriil cu şase luni înainte de a merge la Nazaret ca să vestească Sfintei Fe­cioare că va naşte pe Mântuitorul.

„Şi tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui” (Luca I, 76).

Biserica creştină prăznuieşte astăzi naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. El se găseşte în ierarhia sfinţilor pe treapta cea mai înaltă, prin cinstirea acordată chiar de Mântuito­rul Hristos, când, vorbind ucenicilor săi despre Sfântul Ioan Botezătorul, care era închis în temniţă de Irod Antipa, zice: „Adevăr vă spun, că dintre cei născuţi din femeie nu s-a sculat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei XI, 71).

După căderea primilor oameni, Dumnezeu, în purtarea Sa de grijă pentru mântuirea noastră, a vestit din timp în timp, prin pro­orocii Săi, venirea în lume a Mântuitorului Hristos. Proorocirea lui Daniil, care preciza şi timpul întrupării lui Mesia, a făcut ca la „plinirea vremii” omenirea să aştepte cu nerăbdare pe Mântuito­rul. „Ştim că va veni Hristos – zice femeia samarineancă – când va veni ne va spune toate lucrurile” (Ioan IV, 25). Irod întreabă pe arhierei şi cărturari unde avea să se nască Hristos? Iar Magii din răsărituri străbat depărtări mari pentru a găsi şi a se închina lui Mesia. Ultimul act al pregătirii omenirii a fost trimiterea Sfântului Ioan, ca înaintemergător şi botezător al Mântuitorului nostru. Minunată este naşterea Sfântului Ioan Botezătorul pentru că lu­cruri mari şi minunate s-au întâmplat atunci. Mai întâi, trebuie să amintim că în afară de viaţa Mântuitorului şi a Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, nici o altă viaţă şi venire în lume a altei persoane nu a fost proorocită, fără numai a Sfântului Ioan, Proorocul şi Înaintemergătorul Domnului. Cu opt sute de ani înainte de naşterea Sfântului Ioan, Proorocul Isaia, vorbind despre el, îl numeşte: „Glasul celui ce strigă în pustie gătiţi calea Domnului, drepte faceţi căile Lui” (Isaia XL, 3). Şi însuşi Mântuitorul, vorbind noroadelor despre Sfântul Ioan, ci­tează din profeţia lui Miheea, care trăise în urmă cu 400 de ani: „El este acela despre care s-a scris: Iată, eu trimit înaintea feţei Tale pe îngerul meu, care îţi va pregăti calea înaintea Ta” (Matei XI, 11).

Istorisirea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul o găsim descrisă de Sfântul Evanghelist Luca, acela care a istorisit şi naşterea şi co­pilăria Mântuitorului Hristos, primind amănuntele chiar din gura Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care, cum spune evanghe­listul, „păstra toate cuvintele acestea în inima ei” (Luca II, 19).  Naşterea Sfântului Ioan a fost vestită de Arhanghelul Gavriil cu şase luni înainte de a merge la Nazaret ca să vestească Sfintei Fe­cioare că va naşte pe Mântuitorul.

Bătrânul preot Zaharia din ceata lui Avia era căsătorit cu Elisabeta din neamul lui Aaron şi rudenie cu Sfânta Fecioară Măria. Amândoi erau întristaţi pentru că nu aveau copii. „Erau neprihă­niţi înaintea lui Dumnezeu şi păzeau fără pată toate poruncile şi rânduielile Domnului” (Luca I, 6). Când au căzut sorţii să tămâieze Zaharia în templul Domnului şi norodul era afară, i se arată în­gerul Domnului, care-i zise: „Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciu­nea ta a fost ascultată. Soţia ta Elisabeta va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui. El va fi mare înaintea Domnu­lui. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de duh sfânt încă din pântecele maicii sale. El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor” (Luca I, 13-15). Zaharia preotul se îndoieşte de adevărul celor vestite, din cauza bâtrâneţei şi pentru că Elisabeta soţia lui era stearpă. Pentru această neîncredere este pedepsit: „Eu sunt Gavriil care stau îna­intea lui Dumnezeu şi am fost trimis să-ţi aduc această veste bună şi, iată, vei fi mut şi nu vei mai vorbi până în ziua când se vor în­tâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintelor mele care se vor împlini la vremea lor” (Luca I, 19).

Într-adevăr, limba preotului Zaharia se dezleagă după nouă luni, adică la naşterea pruncului său, mai precis, la tăierea împre­jur a opta zi, când cerând o tăbliţă, scrise numele ce se va da pruncului: Ioan, va fi numele lui. Dar până atunci, un alt fapt minunat arată spusa îngerului că Ioan avea să fie „plin de Duh Sfânt încă din pântecele maicii sale”, şi anume: îndată ce Sfânta Fecioară primi Bunavestire de la acelaşi Arhanghel Gavriil care o linişteşte spre încredinţare cu cu­vintele: „Iată şi rudenia ta, Elisabeta a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe, ea căreia i se zicea stearpă este acum în a şasea lună, căci nimic nu este cu neputinţă înaintea lui Dumnezeu” (Luca I, 36), a plecat spre Hebron unde locuia ruda sa Elisabeta. Şi istori­seşte Sfânta Evanghelie că, atunci când a auzit Elisabeta închină­ciunea Mariei, a săltat pruncul cu mare bucurie în pântecele ei „Şi s-a umplut de Duh Sfânt Elisabeta şi a strigat cu glas mare: „Bine­cuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău şi de unde mie cinstea aceasta ca să vie la mine Maica Domnului meu, căci, iată, când ajunse la urechile mele glasul închinării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie” (Luca I, 41). Deci, Sfântul Ioan Botezătorul, în pântecele maicii sale fiind, re­cunoaşte pe Mântuitorul, cel de curând întrupat în Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, iar Sfânta Elisabeta, fiind inspirată de Sfântul Duh, grăieşte oarecum: „Tu eşti Maica Domnului, iar eu maica omului, tu Maica Stăpânului, eu maica robului, tu Maica îm­păratului, eu maica ostaşului, tu Maica Dătătorului legii, eu a împlinitorului legii, de unde pentru mine atâta cinste ca să vii tu la mine?!”

Un alt fapt minunat petrecut la naşterea Sfântului Ioan a fost, cum am amintit în treacăt, dezlegarea limbii tatălui său, Zaharia, care, tot sub insuflarea Duhului Sfânt, prooroceşte: „Şi tu, prun­cule, vei fi chemat prooroc al Celui Preaînalt. Căci vei merge îna­intea Domnului ca să pregăteşti căile Lui”. Şi mai arată Sfântul Evanghelist încheind istorisirea naşterii Sfântului Ioan, că „prun­cul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel” (Luca I, 80).

Sfânta Tradiţie arată că atunci când Irod a ucis pruncii, fiind amăgit de magi, Sfânta Elisabeta a fugit cu pruncul Ioan în pustie şi, murind ea după puţină vreme, iar Zaharia fiind omorât din po­runca lui Irod în templu, Sfântul Ioan – pruncul a rămas în pustie, hrănindu-se cu lăcuste şi miere sălbatică. La vârsta majoratului, a ieşit la predică, şi veneau la el noroade multe din Ierusalim, din Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului, care, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi în râul Iordanului (Matei III, 5-6). Din naşterea minunată şi viaţa plină de virtuţi mari şi de sfinţe­nie a Sfântului Prooroc şi Înaintemergător Ioan, se cuvine să luăm învăţături pentru viaţa noastră, cum zice Sfântul Apostol Pavel despre sfinţi, că „privind la felul cum şi-au săvârşit viaţa, să le urmaţi credinţa” (Evrei XIII, 7).  Fie-ne pildă de urmat: caracterul său neînfrânt şi viaţa trăită în modestie şi adâncă smerenie. Vorbind despre aceasta, Mântuitorul spunea noroadelor: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie, o trestie clăti­nată de vânt, un om îmbrăcat în haine moi? Aceia sunt în casele împăraţilor. Un prooroc? Iată mai mult decât un prooroc” (Matei XI, 7-10).

Sfântul Ioan Botezătorul se hrănea puţin şi se îmbrăca într-o haină de păr de cămilă şi era încins cu o curea. Viaţa ascetică şi sfântă i-a dus vestea până departe şi veneau noroadele la el, unii socotindu-l Mesia. El însă nu-şi atribuia ce nu avea şi nu se lăuda nici cu ce era. Unei delegaţii de preoţi şi leviţi, trimisă să-l întrebe cine este, îi răspunde: „Nu sunt eu Hristosul!” Şi l-a întrebat: „Eşti Ilie?” Şi a răspuns: „Nu!”, „Eşti proorocul?”, „Nu!”. „Dar cine eşti?” „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie, neteziţi căile Domnului, cum a zis Isaia Proorocul” (Ioan I, 19-23).

Nu se socotea nici prooroc şi nici măcar om, el era un glas care striga în pustie şi pregătea calea Domnului. „Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-L cunoaşteţi, acela vă va boteza cu Duh Sfânt, acela vine după Mine şi este înaintea mea, şi eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor Lui” (Ioan I,  26-27).

Iată smerenia Sfântului Ioan. Dar el mustră fărădelegile oame­nilor şi pe toţi îi cheamă la pocăinţă: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor”. Cărturarilor şi fariseilor le strigă: „Pui de vipere, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi roade vrednice de pocăinţă; să nu credeţi că puteţi zice în voi: avem tată pe Avraam, că vă spun: Dumnezeu şi din pietrele acestea poate să ridice pe fiii lui Avraam” (Matei III, 7-10). Cuvântul său mustrător nu cruţă nici pe regele incestuos Irod, care trăia cu cumnata sa şi căruia, din închisoarea unde îl aruncase, Sfântul Ioan îi striga: „Nu ţi se cade să ai pe soţia fratelui tău!”. După cum ştiţi, această tărie de caracter îi aduse şi martiriul prin tăierea capului. Pentru virtuţile lui mari, s-a învrednicit să spună despre el Mântuitorul că este mai mult decât un prooroc şi că „din cei născuţi din femei, nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul”. Tot pentru aceasta, el se învredniceşte a boteza pe Mântuitorul Hristos în Iordan şi a fi martor ocular al arătării Prea Sfintei Treimi.

Predica şi învăţăturile Sfântului Ioan Botezătorul pot servi şi astăzi spre îndrumarea noastră.

Exemplul virtuţilor Sfântului Ioan Botezătorul, viaţa şi predica lui despre pocăinţă să înfrângă egoismul, trufia, luxul, linguşirea şi alte patimi şi obiceiuri care înjosesc firea noastră. Făcând roade vrednice de pocăinţă, vom dobândi împărăţia cerească, pentru ru­găciunile Prea Curatei Maici şi ale Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului. Amin.

Sursa: Pr. Octavian Popescu, (Glasul Bisericii nr. 5-6, 1967).

mai mult
ActualitatePromovate

Unii s-au născut slugi. Din neam de slugă.” spunea Dudi a lui Chiroane.

WhatsApp Image 2025-06-20 at 09.50.48

“Unii s-au născut slugi. Din neam de slugă.” spunea Dudi a lui Chiroane.

Dudi a lui Chiroane într-o zi de toamnă a lui 1912, după ce a terminat de recoltat și a văzut că din banii câștigați nu prea are cum plăti ratele la bancă pentru pământul lăsat moștenire a luat hotărârea de a pleca la America. Grea hotărâre. Să o lase pe nana Mărie a lui Bugeac cu doi copii, cu avlia plină de animale și cu doi copii, nu era lucru simplu.
“Mărie, altă soluție nu-i. Ai aici în credenț banii pentru rate. Pe un an de zile. Io plec la America și o să trimit bani la Uica de la Torac. Tu să ai grijă de copii și de animale.”
“Da’ altă soluție, bărbate? O slujbă mai aproape nu găsești?”
“Nu. Și dacă nu plec să fac bani, ajungem slugă la Mocioni sau Csavos.”
“Da’ ce ne trebuie atâta pământ? Ai 40 de iugăre.”
“N-am, muiere. Că la anul dacă nu avem recoltă bună rămânem fără pământ. Și ajungem slugi. Un Chiroane nu poate fi slugă la alții.”
Și a plecat la America. A muncit la Detroit. Și promisiunea și-a ținut-o. A trimis bani pentru plata băncii. A militat și pentru România Mare. A plecat din Imperiu și s-a-ntors în România Mare. Unde a mai cumpărat pământ. Căci ăsta știa să facă. Neam de paore.
Dormea în conc, căci dacă noaptea era vreo problemă la animale să poată auzi.
“Nepoace, ai pământ puțin, probleme puține și muncă deloc. Ai pământ mult, grijile cresc. De aia dorm în conc. Să nu-mi moară marva.”
Și cum timpul a trecut, anii s-au așezat pe umeri, dar asta nu la gârbovit. Avea aceaşi sumețire, moștenite de la strămoșii din munții Pindului, priponit pe cele două picioare, sprijinit în cârliglu. Dar tot a trebuit să-și ia slugă. Și l-a luat pe Gheo. Țăran harnic din Beclean. A mers cu el la Primărie și a făcut contract. Doar nu credeați că contractele s-au inventat acum. Nu. Și atunci, erau contracte. Iar statul își lua și el o parte din munca lui Gheo. S-au înțeles câte duble de grâu, câte de grâu, cartofi, tutun, rânduri de haine; de muncă, de sărbătoare. Totul, tot. Și în fiecare an, Gheo pleca cu cocia plină acasă. Că avea trei copii de crescut.
Până în primăvara lui 46. Când au venit comuniștii la putere. Și moș Dudi a lui Chiroane nu a mai avut voie să aibă slugă.
Iar într-o noapte ploioasă cine bate la geam. Era Gheo de la Beclean.
“Nea Ioane, am venit la muncă.”
“Mă Gheo, nu mai pot să te iau slugă. Mi-a interzis noua stăpânire. Nu mai pot să-ți fac contract.”
“Dă-l naibii de contract. Ne înțelegem noi. Că matale nu m-ai furat niciodată. Lucru pe încredere.”
“Mă Gheo, și dacă vin comuniștii și te găsesc la mine? Ce le zic?”
“Că sunt o rudă îndepărtată.”
“Mă Gheo, io nu pot să mint. N-am mințit în viață mea. Nu o să fac asta la bătrânețe. Îmi pare rău.”
Și a plecat Gheo. A doua zi. Iar boss, care-l îndrăgise pe Gheo, l-a întrebat pe Dudi, după vreo două zile:
“Moșule, de ce nu l-ai ținut pe Gheo?”
“E mai bine pentru el. Poate așa se apucă de altceva și nu mai slugăreşte. Deși greu de crezut. Unii s-au născut slugi.”

Autor: Sorin Simion Meici

mai mult
Cenaclu - ProzăCenaclul I.L. CaragialePromovate

Timpul se oprea

WhatsApp Image 2025-06-19 at 16.16.50

Timpul se oprea

Păstrezi un colț de vară în buzunar,
n-o să-ți treacă niciodată copilăria. Ea trăiește undeva, suspendată între o zi senină și între zborul unui fluture și gustul unei cireșe furate direct din copac. Alergam după fluturi fără să-i prind vreodată. Nici nu era nevoie. Îi urmăream cum se înalță, cum se răsucesc leneși în aerul moale de vară, și pentru câteva clipe simțeam că zbor și eu cu ei. Era genul acela de libertate care nu avea nevoie de explicații. Nu o cerea nimeni, nu o măsura nimeni. Pur și simplu era. După-amiezile miroseau a pelin și a ceai uitat pe masă. Mă așezam cu cotul pe pervaz și bărbia în palmă, și ascultam povești la radio. Vocile acelea aveau puterea să deschidă uși către lumi nebănuite. Sunetul era o cheie, o ușă lăsată întredeschisă. Mi se părea că nu există nimic mai frumos decât să asculți cum altcineva imaginează pentru tine. Iar seara… ah, seara era cireșul. Copacul cel bătrân din curte care mă primea mereu cu brațele deschise, fără să întrebe nimic. Mă cățăram până sus, acolo unde frunza era mai verde și cerul mai aproape, și stăteam nemișcată, cu picioarele atârnând printre crengi, mâncând cireșe până ce buzele mi se colorau în roșu aprins. Uneori îmi imaginam că sunt în vârful unei lumi care nu cunoaște tristețea. Alteori îmi spuneam că dacă aș sta acolo destul, aș înțelege tot ce nu putea fi rostit. Acolo sus, în cireș, timpul se oprea. Și în tăcerea aceea, care nu era deloc tăcere, ci o respirație lungă a lumii, învățam ce înseamnă să fii viu. Azi, ori de câte ori simt că lumea aleargă prea repede, mă întorc acolo. Nu cu pașii, ci cu sufletul. Sub cireșul cu povești și fluturii zburând spre …copilul care n-a plecat niciodată de tot!

cireși în floare
răscolit tot ținutul
copilăriei

Text/Foto Ana Urma

mai mult
ActualitateCenaclu - ProgramCenaclul I.L. CaragialePromovate

Programul Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești din 30.06.2025

CENACLUL LITERAR „I.L.CARAGIALE” PLOIEȘTI(10)

Cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Sfârșitul lunii, cu timpul său misterios, care nu trece ci se petrece printre Sânziene trezite între firele ierburilor de iunie, ne cheamă la următoarea întâlnire, care se va desfășura luni, 30 iunie a.c. ora 14.00, la Centrul Cultural „Sf. Antim Ivireanul” Ploiești, situat pe Bdul Independenței.

 Seara literară se va desfășura după tiparul cunoscut, incluzând rubricile:

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE
》LECȚIA DE POEZIE
》11 MINUTE DE ISTORIE – lector, profesor Emilia Luchian
》CINEMARTOR
》LECTURA DE CENACLU îl va avea ca protagonist pe scriitorul Raul Sebastian Baz, cu destăinuiri, explicații și un fragment reprezentativ din ultimul său roman, aflat în lucru, Blestemul Minotaurului.

Invitație, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

Nu există patriotism fără patrimoniu.
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

mai mult
1 7 8 9 10 11 262
Page 9 of 262