Promovate

Sâmbătă, 15 noiembrie 2025, între orele 11:30 și 13:00, va avea loc finisajul expoziției de sculptură SIC COGITO a artistului Alfred Dumitriu, amplasată în Parcul Muzeului Memorial „B.P. Hașdeu”.

Expoziția, organizată cu ocazia zilei de naștere a Iuliei Hașdeu, își încheie popasul pe meleagurile câmpinene și propune o reflecție asupra dialogului dintre artă, spirit și memorie.

Invitat special al evenimentului: prof. dr. Christian Crăciun.

Text, editor: Doina Ofelia Davidescu

„Spirala ascunsă” este forma pe care o ia timpul când se ascunde în materie, respirația invizibilă a luminii care face piatra să pară vie, drumul spre centru, văzut de sus ca o mișcare infinită a sufletului către sine.

Într-un cadru festiv, încărcat de emoție și bucurie, pe data de 4 noiembrie 2025, Cenaclul Literar „I.L. Caragiale” din Ploiești a sărbătorit o nouă etapă din existența sa prin lansarea Antologiei Literare Aniversare 75, Spirala Ascunsă – un eveniment cultural de marcă, ce a reunit personalități importante ale lumii literare și academice românești.

Volumul lansat cu acest prilej reunește texte semnate de membrii cenaclului — poeți, prozatori, eseiști, dramaturgi și realizatori de interviuri —, care, prin diversitatea stilistică și tematică, conturează o imagine bogată a literaturii contemporane ploieștene și românești.

Manifestarea a avut loc în Sala de Lectură „Nichita Stănescu” a Bibliotecii Județene „N. Iorga” Prahova, în prezența unui public numeros: scriitori, critici literari, profesori, iubitori de literatură, membri ai cenaclului și ai comunității culturale prahovene.

Amfitrionii evenimentului, Florin Manole – vicepreședintele Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești, cenacliștii Doina Ofelia Davidescu și Leonida Corneliu Chifu au întâmpinat cu bucurie invitații, nume de rezonanță ale culturii contemporane:

• profesor universitar dr. Daniel Cristea-Enache, reputat critic și istoric literar,
• scriitorul, jurnalistul și realizatorul TV Gabriel Klimowicz,
• poeta, eseista și realizatoarea TV Evelyne Croitoru,
• scriitorul și scenaristul Radu Aldulescu,
• scriitorul, jurnalistul, eseistul și publicistul Florin Dochia,
• eseistul și criticul literar Christian Crăciun.

Aceștia au onorat invitația cenaclului ploieștean și au susținut intervenții valoroase, în care au subliniat rolul literaturii ca formă de rezistență culturală și de expresie a spiritului uman, precum și importanța cenaclurilor literare ca spații de dialog și formare artistică. La final au primit, în semn de omagiu, legitimații de membri de onoare ai Cenaclului „I.L. Caragiale” Ploiești.

În cadrul evenimentului a fost și un scurt moment de solidaritate și respect față de invitații și colegii cenacliști care nu au putut fi prezenți din motive medicale. Președintele Cenaclului Literar „I.L. Caragiale”, poetul Ioan Vintilă Fintiș, precum și scriitorul și eseistul Theodoru Ghiondea au fost evocați cu căldură, participanții transmițându-le gânduri de însănătoșire și recunoștință pentru contribuția lor esențială la viața literară a cenaclului.

Totodată, scriitorul Ioan Mihai Cochinescu, reținut cu un alt program cultural, a trimis un mesaj de salut și felicitări călduroase participanților, exprimându-și admirația pentru activitatea constantă și pentru nivelul artistic al antologiei aniversare.

Titlul volumului a fost inspirat din creația artistului plastic și poetului Nicolae Răzvan Mincu, căruia i se datorează, de altfel, concepția copertei. Antologia aniversară cuprinde creațiile a 38 de autori din mai multe generații, în cinci secțiuni distincte: poezie, proză, eseu, teatru, interviu.

Rând pe rând, distinșii și onorații invitați au ieșit la rampă, bucurând asistența cu alocuțiunile lor.

Poeta, eseista și realizatoarea TV Evelyne Croitoru a adus salutul filialei bucureștene din care face parte și, remarcând efortul intelectualilor de a promova valoarea autentică, a subliniat rolul culturii care „atrage atenția asupra nevoii și capacității omului de a-și construi și de a-și apăra propria lume. Libertatea în literatură are limitele pe care ni le oferim singuri; depinde de noi cum folosim forța interioară care sălășluiește în fiecare, depinde de noi cum ne folosim propriul talent.” Evelyne Croitoru a amintit, cu bucurie, cei doisprezece autori de poezie recenzați de domnia sa, iar, în final, citind poemul Dorințe din propria creație, a adus o notă lirică și reflexivă, evocând frumusețea actului creator ca formă de comuniune.

Scriitorul și jurnalistul Gabriel Klimowicz, a cărui creație literară impresionează prin perspectiva lucidă asupra realității, onorat de a face parte din lucrarea antologică, a mulțumit pentru invitație și a prezentat propriile gânduri — fără pretenția unei recenzii profesioniste — asupra creațiilor celor opt autori de proză prezenți în volum. A amintit cu plăcere despre lectura în cadrul unei ședințe de cenaclu a piesei de teatru al cărei autor este domnia sa și mai apoi, includerea acesteia în Antologia aniversară.

Scriitorul și scenaristul Radu Aldulescu, cunoscut pentru proza sa puternică și realistă, oferind o perspectivă profund umană asupra scrisului ca vocație, și-a exprimat mulțumirea pentru publicarea în volumul omagial și pentru apartenența la cenaclul ploieștean, amintind că o participare anterioară, cu o lectură din creația proprie, „a fost de bun augur”. A adăugat: „Astfel că pot să spun și eu că fac parte dintr-un grup de scriitori… ca să fii scriitor trebuie să faci parte dintr-un grup, iar eu nu m-am ‘învrednicit’ să fac parte din niciunul.”

Scriitorul, jurnalistul, eseistul și publicistul Florin Dochia a făcut o scurtă incursiune printre amintiri, oferind celor prezenți momente savuroase din istoria cenaclului, pe care l-a condus în vremuri dificile, potrivnice libertății culturii. A lansat totodată provocarea ca Cenaclul „I.L. Caragiale” să preia și să continue editarea revistei de cultură Revista Nouă (înființată de B.P. Hașdeu și coordonată de domnia sa o bună perioadă în trecutul recent).

Scriitorul și criticul literar Christian Crăciun a completat tabloul critic și eseistic al serii, accentuând importanța culturii scrise într-o lume dominată de viteză și superficialitate, admirând lucrarea ca fiind o „temelie” și evocând „oamenii care se încăpățânează să ducă înainte o tradiție, cu sacrificii, în condiții atât de potrivnice culturii… O mare bucurie că există oameni care trăiesc împotriva vremurilor, agățându-se cu disperare de cultură. Este minunat — și să ne întâlnim la 100!”

Profesorul Daniel Cristea-Enache a remarcat frumusețea reunirii simbolice, substanțiale și identitare „într-o sală de lectură care se numește Nichita Stănescu, într-o bibliotecă județeană care se numește Nicolae Iorga, cu un cenaclu care se numește Caragiale, într-un oraș care se numește Ploiești”, adăugând importanța menținerii unui nivel ridicat de exigență pentru a cinsti cum se cuvine numele de înaltă referință al scriitorului Ion Luca Caragiale.
Domnia sa a evocat un moment sugestiv din viața culturală bucureșteană, când s-au întâlnit pentru prima dată

remarcabilul Caragiale și volumul de versuri al tânărului poet Octavian Goga. A felicitat consecvența și energia cu care Cenaclul „I.L. Caragiale” promovează literatura vie, actuală, oferind o platformă de afirmare pentru autori din toate generațiile.

In cadrul evenimentului s-a păstrat un moment de reculegere în memoria celor plecați într-o lume mai bună: Ion (Nino) Stratan, Gabriel Coman(roni), Nicolae Boaru, Nicolae Stanciu, Filip Kolo, Vladimir Deteșanu, Costin Lupu, Martin Culcea ș.a.

Înainte de final, Florin Manole, considerând o știre importantă, a subliniat cu bucurie apartenența scriitorului Radu Aldulescu la Cenaclul Literar „I.L. Caragiale” și a mulțumit tuturor pentru participare.

Seara s-a încheiat într-un spirit de comuniune culturală, cu sesiuni de autografe, numeroase fotografii, discuții spontane și proiecte de colaborare pentru viitor — printre acestea, planurile de editare pentru Revista Nouă și promisiunea Evelynei Croitoru de a realiza o emisiune dedicată cenaclului, În văzul inimii, la Publimedia TV.
Toate acestea confirmă că Cenaclul Literar „I.L. Caragiale” rămâne un reper de vitalitate și continuitate a vieții literare ploieștene.

Antologia Aniversară 75, Spirala Ascunsă, apărută la Editura Helen Ploiești, cu sprijinul CAMPION – Broker de asigurare și reasigurare, se constituie într-o veritabilă cronică a pasiunii pentru cuvânt și a prieteniei prin literatură, celebrând o tradiție care inspiră și unește.

Cenacliști prezenți: Alice Neculea, Maria Bem, Emilia Luchian, Cati Rodica Enache, Emilia Petrescu, Aura Creițaru, Livia Dimulescu, Luminița Bratu, Gabriela Petri, Ana Nedelcu, Ramona Muller, Diana Petroșanu, Sorana Brucăr, Năstaca Chifu, Liana Sprânceană, Doina Ofelia Davidescu, Florin Manole, Cătălin Apostol, Leonida Corneliu Chifu, Dan Simionescu, Adrian Frone, Eduard Gabriel Tănase, Adrian N. Ionescu, Octavian Onea, Valentin Irimia, Așer Negoi, Dan Constantin.

Invitați: Daniel Cristea Enache, Evelyne Croitoru & co., Radu  și Alina Aldulescu, Gabriel Klimowicz & co., Florin Dochia, Christian Crăciun.

Alți prețioși participanți: Daniela Buzoianu, Iulia Dragomir, Vasile Moga, Laurențiu Bădicioiu, Adrian Creițaru ș.a.

Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar
Fotografii: Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu, Liana Sprânceană
Film: Dan Simionescu

„Nu există patriotism fără patrimoniu!”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești
Președinte: Ioan Vintilă Fintiș

Seara de aseară, cu o „Literatură dinspre toamnă” și un protagonist pe măsură – Leonida Corneliu Chifu -, a reunit cenacliștii în spațiul intim și generos al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești.

Octombrie — lună a contrastelor, a luminii care se stinge… Pentru literatura română, se deschide și se închide cercul vieții unui poet rar – Ion Stratan, născut și plecat în același anotimp al melancoliei. Creator de mare intensitate, Stratan a transformat poezia într-un joc al imaginației și al adevărului interior, rămânând un reper al lirismului postmodern românesc. A lăsat în urma sa o operă plină de freamăt, ludic și luciditate, înscriindu-se printre marii inovatori ai liricii românești contemporane.

》11 MINUTE DE ISTORIE –  Rubrica permanentă a deschis seara cu un interesant periplu al profesorului Emilia Luchian prin moda feminină și aspecte ale societății din perioada târzie a Republicii Romane, dar și din Grecia Antică.
În Republica Romană, în ciuda problemelor serioase și a cruzimii societății, marcată de dramatism, moda feminină se remarca printr-un amestec de eleganță, statut social și rafinament subtil. Femeile romane respectabile (Domina) purtau șal pe cap și stola – o rochie lungă, purtată peste tunica de bază –, adesea confecționată din țesături fine, precum inul sau mătasea adusă din Orient. Culorile și bijuteriile trădau rangul social, iar matroanele bogate nu ezitau să-și etaleze luxul prin fibule de aur, coliere de perle și brățări lucrate minuțios, păstrate împreună cu alte accesorii necesare în sipete scumpe. Soția lui Caligula era una dintre cele mai elocvente exponente ale cochetăriei și opulenței acelor vremuri.

Cochetăria era privită cu ambivalență: pe de o parte, o femeie trebuia să fie îngrijită și demnă; pe de altă parte, excesul de podoabe sau de machiaj era considerat frivol și nepotrivit unei matroane virtuoase. Totuși, multe romane apelau la parfumuri scumpe, unguente pentru piele și vopsele pentru păr, urmând moda grecească sau orientală. Poetul Ovidius remarcă frivolitățile feminine asemănătoare celor din Egipt, Fenicia, Babilon și Etruria – peruci blonde, oglinzi de bronz, farduri colorate, sandale fine – devenite simboluri ale unei societăți care, chiar și în austeritatea republicană, nu putea rezista farmecului eleganței.

Un rol important în desăvârșirea aspectului rafinat și cochet al matroanelor îl aveau sclavele, care pregăteau hainele, aplicau fardurile, împleteau și vopseau părul, alegeau bijuteriile potrivite și chiar consiliau stăpâna în privința gustului vestimentar, fiind aspru pedepsite pentru nereușite sau greșeli.

Deși Seneca vedea în preocuparea excesivă pentru podoabe, parfumuri și haine scumpe un semn al slăbiciunii morale și al decăderii interioare, aristocratele romane și-au donat bijuteriile în momentele de criză ale republicii.
Au fost amintite aspecte ale vieții de zi cu zi, ale sărbătorilor și ale componenței familiei patriarhale rurale – rudele de sânge, neamurile, slujitorii și clienții –, precum și rolurile acestora în societate, subliniindu-se importanța acordată fiului cel mare, în timp ce cea acordată soției era mult redusă.
Referindu-se la Grecia Antică, lectora a amintit eleganța femeilor, Cleopatra fiind un grăitor exemplu de cochetărie și rafinament. Punând sub lupa istoricului aspecte legate de căsătoria din dragoste, au fost evocate mărturiile lui Socrate, Euripide, Aristotel și Platon („nimeni nu vrea să moară în locul altuia, decât cei care iubesc”), cinstind astfel familia grecească.

În încheiere, am avut parte de o scurtă expunere despre percepția asupra nudității în Antichitate. Aceasta diferă profund de la o civilizație la alta și spune multe despre valorile, religia și estetica fiecărui popor. În ansamblu, Antichitatea nu vedea nuditatea ca pe o simplă indecență, ci ca pe o expresie a valorilor culturale: frumusețea în Grecia, puterea și plăcerea în Roma, fertilitatea în Egipt, sacralitatea în Orient, iar în tradiția iudeo-creștină – rușinea și moralitatea.
Astfel, nudul antic nu era doar un corp expus, ci o formă de limbaj vizual și simbolic despre ceea ce înseamnă să fii om, frumos, divin sau moral.

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a a oferit autorilor lirici posibilitatea împărtășirii emoțiilor personale: Emilia Luchian („Între utrenie și vecernie”, „Parabola tăietorului de pietre”), Cati Rodica Enache („Anotimpuri”, „Arșița”, „Lumina”), Liana Sprânceană („Zbor”, „Intermezzo”), Gheorghe Stănescu „Tăcerea pietrei”- versuri inspirate de poemul Emiliei Luchian), iar Amalia Melnic ne-a prezentat un scurt text cu accente de umor și ironie, ușor sarcastică („Safari”). Într-un târziu, Michi Vieru, ca să nu rămână dator, ne-a prezentat ceea ce a închipuit inspirația de moment:  „Primul vers” și „Un ghem de concertine”, dedicate colegei noastre Cati Enache.

》LECȚIA DE POEZIE – Gabriela Petri, ne-a propus, inspirată de efervescența creată de lectura recentă a lui Florin Manole (Mai mult ca moartea literaturii), continuarea dezbaterii despre Ion Stratan. Aceasta a mărturisit că ideea textului său s-a conturat după ce am citit articolul lui Marian Marchidanu din cel mai recent număr la Revistei literare Caietele Norr (nr. 5 – 6), care nu amintește nimic despre contextul literar-istoric în care s-au infiripat rădăinile acestui curent.  Expunerea poartă titlul Poezie și Poem la Ion Stratan și încearcă să facă o incursiune istorico-literară. Până la începutul secolului XX, poezia și poemul au fost considerate echivalente, ambele văzute ca forme de imitație a naturii. Ulterior, poezia a fost înțeleasă ca o expresie a naturii, o voce interioară care poate exista și în afara poemului. E.A. Poe a redefinit poezia drept act de creare a Frumuseții, nu de exprimare a ei, iar estetica urâtului (Karl Rosenkrantz) a introdus ideea că și urâtul poate deveni frumos prin deformare și umor. Romanticii au văzut Frumusețea chiar și în hidos, iar limbajul poetic a început să fie privit ca generator de realitate, nu doar ca instrument de descriere.

În secolul XX, imagismul promovat de Ezra Pound și T.S. Eliot a cerut un limbaj poetic clar, concis și concret, influențând generația optzecistă românească, inclusiv pe Ion Stratan.
Poezia lui Stratan este directă, sinceră și intens personală, orientată spre explorarea conotațiilor limbajului, nu spre redarea realului. Poetul caută Frumusețea, fără a o atinge întotdeauna, mizând pe intuiție și sugestie. În creațiile sale, raționalul este înlocuit de trăire, iar cuvintele devin vehicule ale unei sensibilități pure. Astfel, Stratan se înscrie în spiritul avangardist al generației ’80, care a respins realismul comunist și a sincronizat poezia românească cu cele mai recente tendințe europene.
Lectora îl amintește pe Gellu Naum, fondator al suprarealismului românesc, și rolul acestuia ca precursor al postmodernismului prin libertatea limbajului, jocul intertextual și refuzul convențiilor poetice tradiționale. În timp ce suprarealismul lui Naum căuta revelația subconștientului, optzeciștii preiau această libertate pentru a crea o poezie autentică, ironic-reflexivă, autoreferențială. Astfel, Gellu Naum deschide drumul unei noi poetici românești, în care fantezia, ironia și metatextul devin forme ale unei modernități eliberate de constrângeri ideologice și estetice.

》LECTURA DE CENACLU Protagonistul serii, Leonida Corneliu Chifu, a venit bine pregătit, cu o mulțime de materiale inedite, adunate după o atentă documentare prin presă și biblioteci. Ne-a prezentat texte și povești mai puțin mediatizate despre poetul Ion (Nino) Stratan (1 oct. 1955 – 19 oct. 2005). În timpul, din păcate, prea scurt alocat, și-a restrâns expunerea la doar trei articole-interviu de presă („Nino despre Nini”, „Ion Stratan despre Caragiale”, „Atitudini și vibrații ale noului anotimp”), completând prezentarea alături de scriitorul Michi Vieru, într-un tandem interesant și util de comentarii.

Fiecare dintre aceste texte este fragmentat prin intertitluri inspirate, amuzante sau ușor ironice, care adaugă farmec lecturii.

Articolul-interviu „Nino despre Nini” surprinde dialogul inspirat al reporterului cu poetul pe tema relației sale cu Nichita Stănescu – evocând momentele întâlnirilor, legătura de suflet dintre cei doi, implicarea lui Nino în Festivalul „Nichita Stănescu”, dedicațiile primite („Marelui Ion Stratan, os din os stănescian…”) și alte aspecte din viața marelui poet.

Cu prilejul Anului Internațional Caragiale și al împlinirii a 151 de ani de la nașterea dramaturgului, în ianuarie 2003, la Palatul Culturii din Ploiești, Ion Stratan a susținut, din perspectiva sa de filolog, prelegerea „Vocabularul pieselor lui Caragiale”, prilej de a-și exprima propria viziune:

„Pentru a face o metaforă oarecum surprinzătoare, dar sper că fi-va sugestivă, asupra personajelor din – să zicem – O scrisoare pierdută, aș zice că Trahanache, inert, <substanțial>, ar fi un substantiv. Tipătescu, un <actant> generator de intrigă, <tip-til și tipologic> (cum îi sună și numele), ar fi un adverb. Cațavencu, mereu în acțiune, punct viu al intrigii, ar fi un verb, iar Zoe, precum eternul feminin, nu poate fi decât, evident, un adjectiv. (…) Ca și caracteristică a replicilor, incongruența, balbutierea, expresiile fixe și ilogismele fac din Caragiale, după cum s-a observat, un precursor al teatrului violenței (de tip A. Artaud), al absurdului (de tip Ionescu), dar și, la o relectură, al dezagregării (de tip S. Beckett). (…) Efimița, semn al delabrării și interșanjabilității descompuse, se adresează cu <soro>, pentru ca partenerul ei de viață s-o apeleze, în delirul senectuții lor, cu <domnule>.”

Leonida Corneliu Chifu scoate în evidență preocupările culturale intense ale poetului, amintind că Ion Stratan a dedicat tinerilor o atenție deosebită. Cu ocazia celei de-a XVII-a ediții a seratelor muzicale „Atitudini”, acțiune organizată de Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploiești, poetul a avut o prezență remarcabilă și greu de uitat, încheindu-și alocuțiunea memorabil:

 „Nealterată fie puritatea cugetelor lor, tandre strângerea de mână și primul sărut, și fie ca acestea să ducă la alcătuirea unor poeme care să oglindească frumusețea gândurilor de primăvară, pentru că acest anotimp este – în același timp – și scenă de desfășurare a atingerii ochilor și <public> și  <audiență> a hieraticelor întâlniri și a cuvintelor șoptite.
Fie ca primăvara din sufletele lor să să se prelungească la nesfârșit și ca pupilele noastre să împletească mereu, între culori ale curcubeului, tinerețea, anotimpul și cartea”.

Copleșit de emoția rememorărilor, lectorul nostru și-a încheiat expunerea cu bucuria împărtășirii dar și cu ușorul regret că nu a putut expune integral materialele pregătite.

Au participat: Emilia Luchian, Cati Rodica Enache, Amalia Melnic, Gabriela Petri, Liana Sprânceană, Doina Ofelia Davidescu, Leonida Corneliu Chifu, Miki Vieru, Adrian Ionescu, Gheorghe Stănescu, Dan Simionescu, Florin Oprea Sălceanu, Dan Constantin.

Fotografii: Emilia Luchian, Liana Sprânceană, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu

Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Invitație

Cu ocazia împlinirii a 75 de ani de existență – de literatură, emoție și visuri –, Cenaclul Literar „I.L. Caragiale”, sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești, are deosebita plăcere de a vă anunța lansarea oficială a Antologiei aniversare – 75, Spirala ascunsă, apărută la Editura Helen, Ploiești.

Vă invităm să fiți alături de noi la lansarea acestui volum special, care marchează o călătorie lungă și frumoasă prin lumea literelor – un volum de sărbătoare ce reunește scriitori consacrați, cunoscuți și mai puțin cunoscuți, purtând mai departe focul tainic al cuvântului scris.

Evenimentul va avea loc marți, 4 noiembrie 2025, ora 16:30, în primitorul spațiu al Bibliotecii Județene „N. Iorga” Ploiești: Sala de lectură „Nichita Stănescu”, în distinsa companie a unor oaspeți dragi și a cenacliștilor.

Invitați:
– Daniel Cristea-Enache – prof. univ., scriitor, critic literar
– Radu Aldulescu – scriitor, scenarist
– Evelyne Croitoru – scriitoare
– Teodoru Ghiondea – filozof, scriitor
– Gabriel Klimowicz – scriitor, jurnalist
– Florin Dochia – scriitor, jurnalist, editor
– Ioan Vintilă Fintiș – scriitor, președintele Cenaclului „I.L. Caragiale” și al Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești
…și alți oaspeți din lumea culturală.

Antologia aniversară a fost realizată și editată cu sprijinul oferit de CAMPION – Broker de asigurare și reasigurare, partener al Cenaclului „I.L. Caragiale” în promovarea valorilor culturale.

Vă așteptăm cu drag să celebrăm împreună 75 de ani de literatură și inspirație!

Intrarea este liberă, iar inimile deschise sunt binevenite!

Invitație, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Luni, 27 octombrie, ora 17:00, ne vom reîntâlni în spațiul primitor al gazdei noastre, Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești, strada Anton Pann nr. 5.

Ședința literară se va desfășura conform rubricilor tradiționale:

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE
》LECȚIA DE POEZIE – lector: Gabriela Petri
》11 MINUTE DE ISTORIE – lector permanent: prof. Emilia Luchian
》LECTURA DE CENACLU – Protagonistul serii, Leonida Corneliu Chifu, ne va prezenta texte și povești inedite despre poetul Ion (Nino) Stratan (1 oct. 1955 – 19 oct. 2005)

Va fi rezervat un timp rezonabil pentru o scurtă discuție cu temă administrativă.

Invitație, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE
Președinte: Ioan Vintilă Fintiș

Pe 16 octombrie 2025, spre seară, spațiul generos și primitor al Sălii de lectură „Nichita Stănescu” din cadrul Bibliotecii Județene „N. Iorga” Ploiești a fost plin de iubitori de carte. Lansarea romanului O lume pe gâtul subțire al unei girafe, semnat de Doina Ofelia Davidescu, apărut recent la Editura Universitară, sub inprintul Cișmigiu Books, a reunit prieteni, apropiați, cunoștințe vechi și noi, precum și colegi de cenaclu.

Pe masa prezidiului, printre buchete de flori, micul roman „respira” și el cu emoție. Rumoarea oaspeților s-a potolit în clipa în care acordurile unui refren pop vintage – Life could be a dream, sweetheart – au răsunat vesele din telefonul cu care protagonista serii a schițat câțiva pași de dans pe culoarul dintre pupitrele sălii, spre surprinderea și amuzamentul tuturor.

Autoarea a mărturisit că a asociat melodia cu noua sa carte. Refrenul spune că „viața ar putea fi un vis…!”, iar la acest gând s-a întors adesea în timpul scrierii romanului.

Distinșii invitați ai serii au fost: conf. univ. dr. Diana Rînciog și scriitorul, jurnalistul Ciprian Apetrei, a căror prezentare succintă, dar prețioasă, făcută de autoare – axată pe deosebita activitate literară și numeroase, importante proiecte culturale – a convins încă de la început asistența că se află în locul și momentul potrivit pentru un eveniment de calitate.

Ținând cont că majoritatea celor prezenți o cunoșteau deja destul de bine, Doina Ofelia Davidescu, aflată la cel de-al treilea volum (Eva- Blândețuri, Tandrețuri, Amărăciuni, 2023 și Trei nuanțe de albastru, 2024) nu a mai considerat necesar să își facă o prezentare minuțioasă. A ținut însă să sublinieze importanța grupului literar din care face parte: „Îmi face plăcere să menționez că mă bucur cu sinceritate de prezența colegilor de cenaclu, de interacțiunile pe care le avem, de activitatea pe care o desfășor în cadrul Cenaclului «I.L. Caragiale», sub coordonarea Asociației culturale 24 PH ARTE.”
Cu această ocazie, a fost amintită și existența Muzeului de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber, care a primit de curând numele reputatului sculptor ploieștean Gheorghe Coman, menționând că acest frumos muzeu își așteaptă gânditor și cu răbdare vizitatorii.

„În fiecare zi am încercat să fac ceva cu viața mea, mi-am început diminețile cu perseverența de care eram în stare, căutând  să înfăptuiesc ceva în lumea asta, alături de atâția alții, fără să reușesc să înțeleg cum e lumea de fapt. Cine sunt eu? Nu cumva părerea despre mine este o himeră și am să mă trezesc, într-o zi, din acest vis apăsător – întins atâția ani, străină și confuză, într-o cu totul altă lume, un cu totul alt om? Realitatea, așa cum o percep de atâta amar de vreme, este cea mai stabilă iluzie a mea.”

Citind acest pasaj din roman, autoarea a făcut o paralelă cu propriile trăiri: „Poate că și eu, scriind, trăiesc într-o iluzie” – spune ea –, mulțumind cu recunoștință celor prezenți pentru că au ales să facă parte din această iluzie a sa. Apoi a continuat, mărturisind: „Evident că scriu mai mult despre femei, despre viața, împlinirile sau rateurile lor, despre iubirile lor și, fără să-i ignor, scriu mai puțin despre bărbați, cu bune și cu rele… și probabil că voi scrie, la fel, în continuare, cu o preocupare care sper să nu fie ridicolă.”

Invitații au preluat cu eleganță calitatea de lectori și critici literari.

Conf. univ. dr. Diana Rânciog a expus câteva considerații generale asupra cărții, asupra aspectului frumos al copertei, care compensează conținutul dulce-amărui, continuând cu o fină „disecție”. Cartea este considerată „o ușă deschisă care promite o călătorie”, scrierea este plină de gingășie, cu aspect, pe alocuri, de poem în proză, iar unele pasaje sunt tulburătoare. A subliniat „descrieri remarcabile, generatoare de emoții vizuale și auditive”, și a evidențiat juxtapunerile inedite, precum și fraza cu „veleități de partitură muzicală, este simfonică, picturală” sau cu valoare de axiomă – „dar când plecăm, pentru ce plecăm?”. Remarcă folosirea repetitivă a verbului a mângâia (unul dintre contexte, cel legat de divinitate:„Când mângâi, oamenii, Doamne?”)

Scriitorul și jurnalistul Ciprian Apetrei a apreciat comunitatea celor care citesc și a felicitat-o pe autoare pentru faptul că a continuat să scrie. A preluat întrebările partenerei de eveniment și a răspuns prin citate reprezentative, remarcând „structura narativă stratificată”, „planurile care se intercalează firesc, creând o tensiune constantă între liniște și neliniște, între contemplare și criză”, precum și „scriitura atent controlată, cu pasaje de observație minuțioasă și o preferință pentru detalii”.

Psihologia personajelor este, în opinia sa, sugerată prin gesturi, ticuri, tăceri și dialoguri indirecte: „Nu se caută explicații, ci se lasă loc cititorului pentru interpretare.” A evidențiat frumusețea și delicatețea unor pasaje în care emoția este subtil transmisă, precum și meditațiile profunde, bine integrate în structura narativă.

Distinșii invitați au realizat un tandem armonios și de durată apreciabilă, alternând idei și completându-se reciproc prin observații pertinente. Au lăudat eleganța Editurii Universitare în realizarea volumului. Scriitorul Ciprian Apetrei, prezent și cu un an în urmă, cu ocazia lansării romanului Trei nuanțe de albastru, a remarcat progresul autoarei, îndemnând-o pe Doina Ofelia Davidescu să continue să scrie, „pentru că scrie bine”.

Evenimentul s-a încheiat cu aplauzele publicului, în semn de apreciere pentru prestațiile frumoase și relevante ale invitaților, precum și cu mulțumirile celor de la masa prezidiului, adresate unui  auditoriu de calitate.

Felicitările și autografele au înrămat cu emoție o seară pe care toți au simțit-o ca fiind plină de farmec.

Cenacliști prezenți: Emilia Luchian, Luminița Bratu, Maria Bem, Sorana Brucăr, Liana Sprânceană, Bogdan-Costin Georgescu, Leonida Corneliu Chifu, Sorin Vânătoru, Adrian N. Ionescu, Florin Oprea Sălceanu, Dan Manoliu, Dan Simionescu, Dan Constantin.

Fotografii: Aneta Cupen (Biblioteca Județeană „N. Iorga” Prahova), Emilia Luchian ș.a.

Film: Aneta Cupen (Biblioteca Județeană „N. Iorga” Prahova), Dan Simionescu

Cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

IN MEMORIAM

ION STRATAN (1 octombrie 1955 – 19 octombrie 2005)

Brusc, în mijloc de octombrie capricios, suntem mai săraci, mai singuri, mai pustiiți. Ne-a mai plecat pe drumul fără întoarcere un poet. S-a dus să scrie poezii pentru Dumnezeu. Câțiva prieteni ai poetului, care n-au apucat, poate, să-i spună cât de mult îl iubesc și îl apreciază, au avut câteva rostiri pentru el.

”Taifun adevărat al spiritului”

Prof. Nicolae Boaru, directorul pe atunci al Bibliotecii Județene ”Nicolae Iorga” Ploiești: ”La 50 de ani, pe care doar anatomia precară îi arăta, Ion Stratan s-a dus lângă maestrul său Nichita Stănescu. E parcă un blestem în cultura română ca marile spirite agile, fervent, în argila precară, să plece de lângă noi, înzestrând posteritatea cu nu știu câte carate ale neființei rodnice. Colegul nostru Nino, cum i se spunea, taifun adevărat al spiritului, a plecat pentru a veghea de dincolo minciunile și beteșugurile noastre”.

Stratanosfera

Stelian Stan, scriitor: ”Între mine și Nino a fost un fel de confesiune scriitoricească. El, împreună cu Traian T. Coșovei, colegul său de generație, mi-a prezentat volumul <Monolog lângț templu>. Am utilizat, referindu-mă la creația lui, termenul de Stratanosferă. Cultura sa rarisimă, erudiția sa și talentul lui remarcabil îl situau în stera elitelor literare. În schimb, nu se avânta niciodată în comentarii fără rost. Dispariția sa lasă un mare gol în cultura română, pentru că Nino mai avea multe de spus… Vestea m-a șocat. Nu mi-am putut stăpâni lacrimile. Simt o durere în toată ființa mea… Nici nu am curajul să-l văd…”.

Un capitol important

Arthur Teodorescu, jurnalist: ”Pierderea este irecuperabilă, nu numai pentru prietenii săi, ci pentru întreaga literatură română, în cadrul căreia, din păcate, începând de azi, Ion Stratan a devenit un capitol important”.

Un coleg unic

– Ion Vieru, scriitor (directorul revistei ”Contrapunct” a Uniunii Scriitorilor din România, unde Ion Stratan era redactor-șef adjunct): ”Vestea dispariției lui Nino m-a șocat. Moartea lui nu se leagă de tipul lui de viață, de gândirea sa, de sentimentele lui. Era un tip solar, cu poftă de viață, se coordona foarte bine ca persoană. Convingerea mea este că am pierdut un coleg unic. Am fost prieteni foarte apropiați, el numărându-se printre puținii mei prieteni. Niciodată nu mi-a mărturisit că l-ar fi bântuit gândul sinuciderii. Însă tematica morții, ideea unei incapacități de a mai face față vieții propriului corp îl preocupa foarte mult. Asta se observă din paginile cărților pe care le-a scris în ultima perioadă. Stabiliserăm să ne vedem astăzi… Își făcea anumite planuri de viitor…”

”Pe Nino nu puteai să nu-l iubești”

Eugen Petri, artist plastic: Sunt profund șocat. Miercuri (19 octombrie 2005, data decesului lui Ion Stratan – s.n.) am avut o zi foarte urâtă. Nu mi-a mers bine toată ziua, aveam o stare extrem de apăsătoare, cum nu mi se întâmplă de obicei, mai ales că nu sunt o natură pesimistă. Ca să aflu seara, la 19,30, de la prietenul meu și al lui Nino, poetul Martin Culcea, despre îngrozitoarea tragedie. Parcă a fost o premoniție. Nu puteam să cred… Am rămas mut. Îl vizitasem în urmă cu o săptămână. Îmi vorbea despre proiectele sale. Cum putea un om cu asemenea proiecte generoase să… E inutil să spunem că l-am iubit, pentru că merita să fie iubit. Pe Nino nu puteai să nu-l iubești. Va trebui să treacă multă vreme până să ne obișnuim cu gândul că Nino nu mai e… Fiica mea, care se află la Londra, n-a aflat de această nenorocire… Ea a avut o colaborare foarte strânsă cu Nino. Nu îndrăznesc să-i spun. N-ar rezista…

”Locul lui ar fi fost printre noi”

Martin Culcea, scriitor: ”Locul lui ar fi fost printre noi. Noi am rămas. Dar cât am rămas? La revedere, Nino!”.

A consemnat Leonida C. CHIFU

Mijloc de octombrie, cu soare fugar și înserări timpurii…

Ca de obicei, Filarmonica „Paul Constantinescu” ne-a primit cu generoasa și binecunoscuta ei ospitalitate.
Se pare că luna recoltelor de tot felul — din grădini, din vii, din livezi — s-a transformat într-o lună a roadelor literare, culese cu grijă și pasiune în cadrul cenaclului nostru.
Ne-am bucurat împreună de cuvinte, idei și emoții, într-un scurt intermezzo de bogăție sufletească și creativitate.

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE s-a dovedit a fi, de această dată, o rubrică efervescentă, al cărei spațiu a devenit aproape neîncăpător. Sub mângâierea toamnei, o largă paletă de sentimente a dat la iveală, în creații pline de sensibilitate, lirismul prețios al penițelor.

Au prezentat:

• Liana Sprânceană – cu lirism nostalgic (Poem de octombrie);
• Amalia Melnic – cu stilul său inconfundabil, provocator (poezie: Corbii, Călărețul fără cap; proză scurtă: Povești din taxi);
• Adi Serafim – un Titlu nou și inedit (Mă spăl frumos pe față dimineața);
• Maria Bem – o delicată inspirație dintr-o călătorie recentă la Paris (Jurnal de călătorie);
• Luminița Bratu – un poem reușit, cu temă surprinzătoare (Matrix pe aripa unui fluture);
• Cati Enache – o delicată și emoționantă proză în amintirea mamei sale (Ziua buburuzelor);
• Emilia Luchian – un poem inspirat și frumos (Decalogul penei de scris);
• Valentin Irimia – versuri reușite, cu un lirism decis și vehement (Mai vechi decât păcatul, Pe aici nu se trece);
• Sorana Brucăr – o creație sclipitoare și jucăușă, în stilul lui Topârceanu (Toamna în nuc);
• Gigi Stănescu – cu două poeme senine (Armonii de toamnă, Ziua Zâmbetului).
• Miki Vieru – reîntors în Cenaclu, după o îndelungată absență ne-a propus o creație scurtă, inedită, dar plină de esență (Aproape plângea și devenise Duminică)

》LECȚIA DE POEZIE a fost pregătită de Sorana Brucăr, printr-un material minuțios, concis și axat pe informații importante și/sau inedite, invitând la o rampă imaginară pe poetul Adrian Păunescu (20.07.1943 – 5.11.2010).

Arhicunoscut, distins cu numeroase premii — printre care și Premiul Academiei Române —, controversat, poet social, generator al „fenomenului cultural” Cenaclul Flacăra, într-o perioadă de tristă amintire, Păunescu a fost deopotrivă admirat și blamat, atât de critici, cât și de cititori. A fost primul care, aflat cu o bursă în S.U.A., i-a luat un interviu lui Mircea Eliade. Rolul și importanța prezenței sale în cultura națională au influențat incontestabil masele — în special pe tineri.

Autor prolific, a publicat numeroase volume, dintre care amintim: Repetabila povară, Pământul deocamdată, Manifest pentru sănătatea Pământului, Iubiți-vă pe tunuri, Totuși iubirea, Rugă pentru părinți ș.a.

Volumul Poezii de până azi (1978), cu o prefață semnată de Eugen Simion, apare într-un tiraj record de 150.000 de exemplare, iar Poezii cenzurate (2010) apare în două ediții, cu un tiraj total de 110.000 de exemplare.

La dispariția poetului, Eugen Simion a declarat:

„Cred că va rămâne un poet important. Acum 30 de ani, Șerban Cioculescu spunea că, după Tudor Arghezi, Adrian Păunescu e cel mai important poet social. Eu cred că e și ultimul mare poet social… Regret enorm dispariția lui și sper din toată inima că poezia lui va fi redescoperită, după ce inconsecvențele fatale ale omului vor fi uitate.”

Mărturia reputatului critic literar Eugen Simion este obiectivă și sinceră:

„Un veritabil tribun, un om de acțiune care a făcut mult bine.”
„Adrian Păunescu are o operă întinsă, voluminoasă, enormă. Se va confrunta cu timpul…”
„A scris și unele poeme discutabile, dar cei care l-au acuzat au făcut același lucru.”

Simion recunoaște că Păunescu a fost contestat pentru implicarea sa politică și pentru atitudinea din timpul regimului comunist, dar subliniază că unele dintre criticile aduse au fost exagerate sau nefondate:

„L-au transformat într-un fel de paratrăsnet, un țap ispășitor.”
„Mi-a fost mai întâi student. În al doilea rând, a fost un poet despre care am scris de la început și mi-a plăcut; un poet original. În al treilea rând, mi-a devenit prieten și am păstrat prietenia lui câteva decenii.”

Sorana Brucăr și-a încheiat expunerea recitând, cu talent și cu pasiune admirativă, din creația poetului: Dacii liberi, Dacă tu ai dispărea, Muntele, Dreptul la întrebare.

Din toate drepturile lumii
Pe unul singur nu-l cedez,
E strategia mea intimă
Și este singurul meu crez.

Nu-l dau chiar dacă vin la mine
Toate statuile călări,
E dreptul meu la îndoială
Și de a pune întrebări.

Nu l-a epuizat nici Hamlet,
Deși l-a folosit de-ajuns,
Cred în puterea întrebării
Chiar dacă nu-i găsesc răspuns.

Ea mi-e religie în viață,
Cu ea termin, cu ea încep,
Eu , simplu cetățean al lumii,
Măcar atât mai am: întreb.

Cu pumnii strânși în fața morții
La fel copiii mi-i cultiv,
Ca neamul omenesc de-a pururi
Să fie interogativ. (Dreptul la întrebare)

》11 MINUTE DE ISTORIE Prin intermediul lectorului permanent, profesor Emilia Luchian, au fost aduse în atenție aspecte importante din Antichitatea greacă și mitologie, privind familia, legalizarea poligamiei, cu referiri la Euripide, Aristotel și mitul lui Pigmalion.

Pilon al societății în Grecia antică, familia nu era doar un nucleu afectiv, ci și o unitate economică, juridică și religioasă. Deși monogamia era normativă în Atena, în practică, bărbații aveau concubine, iar în alte regiuni ale Greciei (mai ales în Sparta) au existat forme tolerate sau ocazionale de poligamie, justificate politic sau social, cum ar fi nevoia de a crește natalitatea, ca urmare a pierderilor suferite în războaie (precum Războiul Peloponesiac). În acest context, atenienii au votat un decret prin care poligamia a devenit legală.

Au fost amintite două dintre legendele legate de Euripide și comportamentul său, determinat de cel al celor două soții (presupuse infidele): retragerea sa ca pustnic într-o peșteră din insula Salamina sau plecarea la curtea regelui Macedoniei, unde și-a găsit sfârșitul.

Aristotel, în viziunea sa filosofică, avea o perspectivă clar ierarhică și sexistă asupra femeii, reflectând atât mentalitatea Greciei antice, cât și limitele gândirii epocii în care a trăit. Deși a fost unul dintre cei mai influenți filosofi ai tuturor timpurilor, în privința femeii, opiniile sale sunt astăzi considerate profund discriminatorii și eronate. Ideile sale au întărit stereotipuri negative, au fost invocate timp de secole pentru a justifica excluderea femeilor din viața publică și educație și sunt astăzi criticate ca fiind nefondate științific și etic inacceptabile.

Mitologia greacă abundă în reprezentări ale familiei, dar și în abateri de la normă: zei, zeițe și muritori în relații multiple, incestuoase sau extraconjugale. Aceste povești erau mai puțin despre morală și mai mult despre natură, destin și voință divină. Un exemplu interesant este mitul lui Pigmalion, un sculptor care s-a îndrăgostit de propria creație — o statuie idealizată a unei femei. Aici, familia nu este născută din legături sociale, ci din proiecția dorinței și a idealului de feminitate — o temă care contrastează profund cu realitatea femeii în cetatea greacă. Pigmalion, prin lipsa unei partenere reale, evită constrângerile sociale ale căsătoriei și creează o „soție” perfectă, tăcută și obedientă — o posibilă critică subtilă la adresa viziunii patriarhale a vremii.

》LECTURA DE CENACLU a găzduit un tandem dificil de asortat sau asociat și, poate tocmai de aceea, provocator: cel mai recent volum al Doinei Ofelia Davidescu, romanul O lume pe gâtul subțire al unei girafe, și eseul lui Florin Manole, Mai mult ca moartea literaturii.

În prezentarea romanului O lume pe gâtul subțire al unei girafe, apărut recent la Editura Universitară / Cișmigiu Books, autoarea a făcut câteva referiri la concepția acestuia, la realizarea proprie a copertei, la sursele de inspirație și la personaje, ferindu-se însă de explicații detaliate sau dezvăluiri, pentru a nu diminua farmecul și ineditul lansării, care va avea loc pe 16 octombrie — eveniment la care întreaga asistență a serii a fost invitată.

Înainte de a citi un fragment din roman, autoarea a prezentat textul de pe coperta de spate a cărții:

„O lume pe gâtul subțire al unei girafe este o lume construită cu grijă, dar ușor de prăbușit. Deschide ușa spre un spațiu interior, intens și tulburător (emoții, traume, vise, obsesii), „așezat” pe un suport subțire, gâtul unei girafe – fir de legătură între copilărie și viața adultă, între realitate și fantezie, între suferință și supraviețuire.” (Doina Ofelia Davidescu)

„Poveștile romanului funcționează ca un palimpsest. Sunt despre izolare, memorie, prietenie și eșec. Fără să devină explicit moralizator, romanul pune în lumină moduri diferite de a trăi retragerea: una aleasă, cealaltă impusă de traumă. Fără artificii stilistice sau construcții dramatice ostentative, romanul reușește să redea discrepanțele dintre două lumi care coexistă pe muchia aceleiași existențe cotidiene. Se remarcă printr-o compoziție echilibrată, o frazare rafinată și o emoție autentică. Un roman matur, profund, în care vocile marginale capătă o demnitate discretă și un loc binemeritat.” (Ciprian Apetrei– scriitor, jurnalist)

Asistența a primit bine și a apreciat lectura; dintre cei prezenți s-au remarcat în scurte intervenții și sfaturi pentru viitor: Miki Vieru, Sorin Vânătoru și Cati Enache.

Eseul lui Florin Manole, Mai mult ca moartea literaturii, cu o temă și un conținut mai mult decât incitante, s-a dovedit dificil de asimilat în timpul – destul de scurt – avut la dispoziție.

Pornind de la ecuația:

• Esența artei este poezia
• Esența poeziei este adevărul

autorul combate conceptul clasic de adevăr, definit ca o corespondență între idee și obiect, idee susținută în prezent inclusiv prin contribuția inteligenței artificiale (IA). Florin Manole argumentează că ceea ce este perceput ca „adevăr” este, de fapt, realitate. Introduce noțiunile de adevăr de contact (oferit de IA) și adevăr de corespondență (între idee și obiect), afirmând că există o discrepanță între ceea ce IA livrează ca „adevăr” – dar este, în fapt, doar realitate – și adevărul veritabil, care este nepalpabil și de altă natură.

Se intră astfel într-un paradox: utilizarea concomitentă a termenului „adevăr” pentru ambele situații – de contact și de corespondență – este, în opinia autorului, o confuzie gravă, întrucât în ambele cazuri avem de-a face doar cu realitatea, nu cu adevărul. Mai mult, dacă prin confuzie se atribuie adevărului de corespondență o dimensiune metafizică, acest lucru nu mai este valabil în cazul adevărului de contact, unde dimensiunea metafizică este anulată.

Autorul își continuă demersul conceptual, definind ceea ce provine din IA ca fiind artă de contact, respectiv literatură de contact. Este citat Ioan Buduca, prietenul autorului, care propune interpretarea acesteia din urmă ca „literatură colectivă”, incluzându-i pe „Radu Vancu și Erza Proud și, poate, un pic din noi… cei care schimbăm aceste cuvinte pe internet.”

Ideea atragerii atenției asupra capcanei – inevitabile, de altfel – pe care IA o întinde, i-a venit autorului cu prilejul comemorării poetului Ion (Nino) Stratan, pe care îl consideră „ultimul reper al literaturii” înainte de apariția literaturii de contact.

Eseul continuă cu o analiză a adevărului invocat de literatura de contact ca fiind esența poeziei – după ce anterior fusese atribuit adevărului de corespondență – și evidențiază translația inevitabilă către realitate. Consecința:

„Adevărul este exclus din ecuație.”

„Cum se desfășoară moartea literaturii? Ca o tensiune între Adevăr și adevărul de contact, care implică și corespondența dintre lucru și idee. Această tensiune este suportată de autor.”

Astfel, raportarea autorului la Adevăr devine confuză: acesta și-l dorește, dar „nu mai știe care este Adevărul.” Inițial a existat o nesiguranță privind confuzia între Adevăr și adevărul corespondență, confuzie care, odată cu apariția IA, se adâncește, conducând, cu o siguranță falsă și iluzorie, la ideea că: „Adevărul este, de fapt, realitatea.”

Și, în consecință:

„Literatura are ca esență realitatea, respectiv adevărul de contact, folosind un limbaj de lemn, iar acțiunile literaților și literatura însăși devin formale, epuizând orice orizont metafizic și, implicit, orice morală.”

Lucrarea evidențiază preocuparea autorului pentru identificarea statutului literaturii – vie sau moartă — și încercarea acestuia de a propune o soluție care să prevină sau măcar să întârzie moartea literaturii. Soluția propusă: redescoperirea și raportarea la Adevăr, ca formă de rezistență în fața confuziei aduse de IA.

În încheiere, Florin Manole conchide:

„Literatura este o stare de moarte a literaturii din care numai întru Adevăr literatura e vie. În realitate, literatura e moartă. E umbra feței străvezii, e albă ca de ceară…
Ușor, ușor, autorul unei opere literare se îndepărtează de literatură ca de sine însuși și, într-un uriaș efort de asceză, chiar de sine însuși. Căci trudnică și plină de reînceputuri e starea de moarte, până ce, încetul cu încetul, simți cum te pătrunde puțină veșnicie.”

Doar o secundă de liniște a avut răgazul să se aștearnă. Părerile și comentariile au țâșnit ca dopul unei șampanii și, asemenea efervescenței din pahare, au acaparat atmosfera. Miki Vieru a reclamat dimensiunea exagerată a expunerii, care, în opinia sa, ar fi putut fi rezumată în două fraze. Sorin Vânătoru a intervenit cu convingere și argumente personale, încercând o demolare virtuală a eseului și a construcției conceptuale propuse de Florin Manole, aducând obiecții de fond și de formă.

Acesta a susținut că, în ciuda unei bune intenții, autorul construiește un silogism cu limbaj osificat despre cultură, susținând că esența artei nu există, că nu ar trebui abordată, și că arta este doar ceea ce face artistul pe hârtie, pânză, portativ etc. L-a invocat pe Roland Barthes, care afirma că „autorul de artă este un generator de texte”.

A intervenit, cu interes și finețe, Leonida Corneliu Chifu, care a remarcat că, susținând ideea că arta este un text generic, Sorin Vânătoru se află, probabil, sub influența unor gânditori precum Julia Kristeva și Philippe Sollers, care apreciază că arta exclude poezia, trăirea etc.

Alice Neculea a intervenit energic (reclamând imperativul cu care Sorin intervenise) și a adus argumente în favoarea eseului, încercând să-l readucă pe Sorin Vânătoru pe o linie de plutire convenabilă.

Eseul a fost aplaudat, însă, cu sinceritate, o parte dintre cei prezenți și-au declinat posibilitatea de a comenta, mulțumind pentru oportunitatea de a fi audiat o temă atât de interesantă.

Au participat: Alice Neculea, Emilia Luchian, Cati Rodica Enache, Luminița Bratu, Maria Bem, Sorana Brucăr, Gabriela Petri, Amalia Melnic, Liana Sprânceană, Doina Ofelia Davidescu, Florin Manole, Sorin Vânătoru, Miki Vieru, Leonida Chifu, Dan Simionescu, Adi Serafim, Eduard-Gabriel Tănase, Valentin Irimia, Florin Oprea-Sălceanu, Gheorghe Stănescu, Dan Simionescu.

Fotografii: Emilia Luchian, Liana Sprânceană, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu
Afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu!”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești
Președinte: Ioan Vintilă Fintiș

„Cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Cenaclul „I.L. Caragiale” Ploiești vă face cunoscut evenimentul de lansare a cărții care va avea loc joi, 16 octombrie a.c., ora 17:00, la Sala de Lectură „Nichita Stănescu” a Bibliotecii Județene „N. Iorga” Ploiești, sub egida Asociației 24 PH ARTE Ploiești.

În prezența și cu participarea distinșilor invitați — conf. univ. dr. Diana Rînciog și scriitorul, jurnalistul Ciprian Apetrei —, Doina Ofelia Davidescu, va vorbi  publicului despre cel mai recent roman al său: O lume pe gâtul subțire al unei girafe, apărut de curând la Editura Universitară / Cișmigiu Books.

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Luni, 13 octombrie, ora 17:00, ne reîntoarcem în spațiul pus cu generozitate la dispoziția întâlnirilor noastre de către Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, strada Anton Pann nr. 5.

Ședința de cenaclu se va desfășura respectând rubricile tradiționale:

》 CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE

》 LECȚIA DE POEZIE – lector: Sorana Brucăr

》11 MINUTE DE ISTORIE – lector permanent: prof. Emilia Luchian

》LECTURA DE CENACLU – își va împărți timpul între Doina Ofelia Davidescu, care va prezenta și va lectura din cel mai recent roman, O lume pe gâtul subțire al unei girafe, apărut de curând la Editura Universitară / Cișmigiu Books, și Florin Manole, care a rămas dator cu lectura unui fragment de eseu (aflat în lucru), al cărui titlu – parafrazându-l pe Ion Stratan – este Mai mult ca moartea literaturii.

Invitație, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”

Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte: Ioan Vintilă Fintiș

IN MEMORIAM

ION STRATAN (1 octombrie 1955 – 19 octombrie 2005)

Nopți sacre, de poezie…

La Festivalul Internațional ”Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș” (7-14 iulie 2004), poetul ploieștean Ion Stratan a obținut Premiul pentru Arte al Academiei Orient-Occident. Juriul a constat din creatori și personalități de prestigiu național, sub președinția poeților Dumitru M. Ion și Carolina Ilica.

Dijeridoo

Pentru premiul respectiv au mai fost nominalizați poeta croată Lana Dercac și muzicianul din Luxemburg Lex Gillien, interpret de dijeridoo, instrument tradițional al aborigenilor australieni, zonă în care artistul a petrecut ultimul an. Premiul, pe lângă diploma de aleasă imprimare, a constat într-o statuetă remarcabilă, operă a sculptorului Iliescu Călinești.

Dintre personalitățile prezente la festival se remarcă Charles Dobjynski, director al revistei ”Europe”, care apare la Paris. Acesta a obținut premiul pentru ”Opera omnia”, alături de poetul român Cezar Ivănescu, deținătorul Premiului pentru Poezie.

Ruinele dragostei Afrovitei

Lista laureaților le mai cuprinde pe Oxana Zabhuzko, poetă din Ucarina, și reprezentanta Venezuelei, G. Flores. Au mai participat poeți din Polonia, Germania, Bosnia, Macedonia, Maroc, Turcia, Bulgaria, Norvegia, Albania (talentata poetă Afroviti Gusho, care conduce și o organizație pentru emanciparea femeilor, al cărei volum bilingv ”Ruinele dragostei” a fost lansat la festival prin Editura Academiei Orient-Occident) ș.a.

Cu totul remarcabilă, alături de numeroase recitaluri cu un translator competent și comunicări pe marginea poeziei – tema acestei ediții fiind ”Sacralitatea” -, este o antologie de poezie a festivalului, lucrare plurilingvă, cu variante în limbile engleză și franceză ale operei fiecărui autor din cele 20 de țări participante.

Marock ‘n‘ roll și marinari sindbadici

Am selectat din intervențiile oaspeților prezenți la festival. Printre aceștia, Ileana Ursu, poetă din Macedonia: ”Acasă mi se spune românca, iar în România, sârboaica. Minoritatea română din fosta Iugoslavia scrie o poezie vivace și sentimentală, de a cărei traducere și îngrijire mă ocup cu un grup de poeți”.

Erim Abdulah (Maroc): ”De când Nino (Ion Stratan – s.n.) a declarat că-i place muzica <marock ‘n’ roll> și că unii arabi sunt marinari foarte <sindbadici>, prietenia noastră s-a cimentat și vom coresponda prin e-mail”.

Ion Stratan (România): ”Ca frați de suferință, poeții din Polonia, Bulgaria și Maroc m-au impresionat prin patetismul lor de bună calitate și prin <achizițiile> culturale ale discursului lor”.

Autocarul cu farmec

După încheierea festivalului, poetul Ion Stratan ne-a oferit o scurtă declarație, în exclusivitate: ”Poeții Carolina Ilica și Dumitru M. Ion au fost organizatori străluciți, iar talentul lor a fost un catalizator pentru recitaluri și discuții. Printre locurile pline de farmec unde au răsunat versurile poeților se numără Sala de Consiliu a Primăriei, unde ni s-a permis să fumăm, Sala de Consiliu a Hotelului <Posada> din Curtea de Argeș, clădirea Episcopiei (la întâlnirea cu Preasfinția Sa Calinic), Vila <Florica> din Pitești și, bineînțeles, autocarul, unde s-a citit, s-a cântat și s-au schimbat adrese”.

Leonida Corneliu CHIFU

SEARA DE ASEARĂ – Între un calambur și o Cafea cu sare

Dacă pe blazonul cultural al României îl regăsim, cu siguranță, pe Eminescu, pe blazonul cultural al Ploieștiului vor fi întotdeauna Nichita Stănescu și Ion Stratan. Și va fi întotdeauna o onoare ca aceștia să fie sărbătoriți și de Cenaclul Literar „I.L. Caragiale” din Ploiești.

Luni, 29 septembrie 2025, spre ceasurile înserării, Sala de Lectură „Nichita Stănescu” a Bibliotecii Județene „N. Iorga” Prahova și‑a deschis ușile, lăsând doritorii să intre, cu sfială, în lumea poetului Ion Stratan.
După Nichita, Ploieștiul a mai avut un vis frumos. Și pentru că trebuia „să poarte un nume”, i s‑a spus Nino. În seara de aseară, câțiva distinși inimoși l‑au povestit. Prieteni, apropiați, colegi de peniță și cunoscuți au adus un omagiu distinsului și perpetuului căutător de echilibru între absurd și tandrețe, între joc și profunzime — la 70 de ani de la nașterea sa și la 20 de ani de la moartea sa.

Există poeți care luminează discret, ca o candelă în liniștea unei chilii, și există poeți care ard ca o torță, până la capăt. Ion Stratan a fost dintre aceștia din urmă — o voce de o sinceritate crudă, intensă, adesea incomodă, dar imposibil de uitat.

Cum ar putea fi viața unui om — sau chiar el însuși —, mai ales dacă e și poet, între un calambur și o cafea cu sare?
Pe de o parte, calamburul — jocul de cuvinte, ironia, zâmbetul strecurat printre rime — e semn că poetul vedea lumea nu doar cum este, ci și cum s-ar putea spune că este. Pentru poet, un calambur nu e doar o glumă — e o mică evadare în ambiguitate, o revoltă jucăușă împotriva literalului. Pe de altă parte, cafeaua cu sare, fără a fi o intenție stranie, e acel detaliu care rupe rutina, dar aduce și un gust neașteptat, o revelație. Între ele, omul — poetul — și‑a dus existența ca între o glumă care nu era chiar glumă și o greșeală care nu era chiar greșeală, apoi și‑a scris poemele dând din umeri la absurditatea vieții… Astfel că viața poetului, între un calambur și o cafea cu sare, a fost, poate, o viață cu ironie, dar și cu vulnerabilitate, în care fiecare detaliu banal a avut șansa să devină metaforă — sau, cel puțin, un vers reușit.

Versurile sale au un melos aspru, tăios, dar și o melancolie profundă, umană, care răzbate dincolo de aparente jocuri de cuvinte. Ion Stratan a scris cu febra lucidității și a visului, cu disperarea lucidului care înțelege prea bine lumea ca să mai poată fi împăcat cu ea.

A fost Ion Stratan, așa cum l‑a numit Traian T. Coșovei, un singuratic ascuns în spatele metaforei?
Am avut plăcerea și onoarea de a‑i asculta, destăinuindu‑se, într‑o atmosferă de nostalgie și calm mângâietor, pe: Ioan Mihai Cochinescu — prozator, scenarist și regizor de film, artist fotograf și muzicolog; Florin Dochia — poet, jurnalist, publicist; Sorin Vânătoru — scriitor, psiholog, filozof autodidact, unul dintre cei mai vechi și valoroși membri ai Cenaclului; Liana Dupont — restauratoare de artă și poetă, soția poetului Ion Stratan; și Florin Manole — jurnalist, scriitor, teolog, membru fondator și vicepreședinte al Asociației 24 PH ARTE Ploiești. Fiecare a căutat cu asiduitate prin sertarele memoriei și a scos la iveală cunoscute și necunoscute povești.

Dar înaintea tuturor — sperând că așa se cuvine — s‑a dat glas poetului, versurilor sale, prin intermediul colegului nostru, actorul Nicu Drăgulin.

Primul invitat la scena reamintirii și retrăirii unui timp când idealurile, trăirile intense și descoperirea perpetuă a lumii defineau identitatea poetului a fost Ioan Mihai Cochinescu. Bucuros că se află într-o asemenea împrejurare, s‑a prezentat pe scurt, trecând apoi ușor, ca și cum ar fi fost ieri, la amintiri în prezent. Au fost evocate, cu emoție, atmosfera hâtră, aerul jucăuș și participanții ședințelor literare de altădată, dar și libertatea nesperată pe care o căpătaseră cenacliștii, cu uimire, în vremuri de constrângeri de tristă amintire (libertate datorată mai ales lui Florin Dochia, conducător al Cenaclului și director, pe atunci, al Palatului Culturii). Întâmplările au fost întotdeauna fabuloase în compania lui Nino… Într‑una dintre deplasările cu tematică literară, la Pucioasa, au cinat mai nimic împreună cu amfitrionul, la lumina unor lămpi cu petrol, într‑un restaurant de vază din localitate; apoi, la întoarcere, la lectura unor fragmente din volumul de proză Un spectacol ratat de Daniil Harms, în lumina oarbă și în frigul neînchipuit al unui vagon de clasa I, a izbucnit un duet neașteptat de hohote de râs, salvatoare și eliberatoare, concomitent cu un real și resimțit cutremur de pământ. Povestirile despre Cenaclul de luni și gașca anilor ’80, amintirea publicării unui volum (cu copertă neagră, cerută imperios) dedicat de Nino tatălui său (De partea morților, 1998), prezentarea unei poezii cu dedicație personală, a unui exemplar din revista Contrapunct, precum și a fotografiilor din arhiva personală au cucerit asistența.

Florin Dochia și‑a deschis sacul cu amintiri în fața unui auditoriu aflat deja sub vraja interminabilă a neștiutelor povești. A istorisit cum Nino Stratan, neîmpăcat cu rolul de profesor de gimnaziu dintr‑o anonimă localitate limitrofă Ploieștiului, a fost ajutat să se angajeze la Palatul Culturii unde, în lipsa unui post adecvat, ca muncitor necalificat, a răzbătut în munca asiduă de bibliograf, dar și în depozitele de carte interzise publicului (caietele lui Cioran ș.a.). Nino Stratan era în permanență uimitor: articolele pentru ziar le înregistra pe reportofon și apoi le transpunea redactorul pe hârtie, cu mașina de scris; suținător al ritmului și muzicalității în poezie, s‑a dovedit un creator nestăvilit de cuvinte noi din cuvinte deja cunoscute (à la Nina Cassian); și‑a căutat cu atenție autodefinirea printr‑un experiment sub forma jocului, prin control asupra limbajului, sacrificând utilitatea poeziei sale în favoarea experimentului, care, desigur, putea lua diverse și multiple forme. Este amintită editarea publicației Revista Nouă (ulterior interzisă), implicarea poetului în organizarea evenimentelor dedicate poetului Nichita Stănescu — idolul său (Festivalul de poezie alternând cu o altă manifestare numită Colocviile Nichita Stănescu). Istorisirile au căpătat conotații interactive, invitații intrând într‑un duel nostalgic cu spadele amintirii. Perindarea scriitorilor și poeților (amintirea celor mai vechi și valoroși) la ședințele Cenaclului, momentele petrecute în apartamentul poetului din Blocul 7 etaje au fost evocate cu dragul unei prietenii fără sfârșit. Din fericire, supravegherea impusă de rigorile conducerii de partid și de stat se făcea, la vremea aceea, prin intermediul unei persoane tolerante, cu vederi relaxate.

Estetica și semiotica erau subiectele cu care Sorin Vânătoru îl provoca pe Nino Stratan, despre care povestește că era un maestru al ideii și deosebit de receptiv la polemică (Zid de maci a fost un motiv constructiv de celebră polemică cu Traian Bălăceanu), fără a fi conflictual, indiferent de situație și împrejurare. A recitat cu emoție două frumoase, recente poeme dedicate lui Nino Stratan: Moarte onirică („Cel care nu mai este sporește conștiința cosmică/ … timpul se va contracta în absența conștiinței,/ prăbușindu‑se într‑o comă profundă/ și tu vei învia ca într‑un vis, înaintea nașterii tale.”) și Poezia („Poezia lui n‑a mai avut răbdare cu Nino,/ în fiecare noapte filele cărții De partea morților/ se desprindeau și îi luminau încăperea la o putere de 10 wați./ În 2005, când Nino a trecut puțin Dincolo,/ ca să vadă cum este, i-am dat un poem/ să nu se plictisească în lumina orbitoare a Totului,/ iar dvs. cei din sală, acum și aici, sunteți un poem, eu sunt titlul,/ poem pe care i-l vom trimite lui Nino, pe cale electromagnetică,/ să poată respira, până când ne vom revedea.”).

Liana Dupont, delicată prezență în poezia contemporană și altădată în viața poetului, evocă cu umor, mângâiată de nostalgie, momente cu haz, provocate involuntar de poet: O banală călătorie cu trenul, având destinația Slănic, în timpul căreia Nino — exclamând cu disperare: „Mi‑e cald, mi‑e cald, dă‑mi pantalonii scurți!” — se hotărăște dintr‑o dată să treacă de la ținuta de călătorie la cea de vacanță, creează un moment ușor penibil, surprins de venirea neprevăzută a controlorului. Biletele par de negăsit sub privirea de o uimire nedisimulată a funcționarului CFR. Singurul nestânjenit de ciudățenia momentului a fost poetul, care, deși descoperit în slip, a exclamat cu candoare: „Ce vă uitați, mă pregătesc de pe acum pentru Baia Baciului!” O minunată poveste, Cele patru anotimpuri, înregistrată ad hoc, pe o casetă cu bandă magnetică pentru o emisiune radio, a rămas, din păcate, pierdută sau uitată pentru eternitate într‑un cotlon al vreunui studio. Amintiri frumoase, fără regrete, care, dacă au existat vreodată, s‑au pierdut în împăcarea și bucuria cu care Liana Dupont le-a evocat cu emoție, după o viață de om.

Trei poeme, construite cu grijă și ingeniozitate, din versurile lui Nino, au fost o surpriză remarcabilă și inedită din partea poetului Mircea Teculescu. Câteva fragmente:

„Noapte vârâtă în șube/ Undeva lângă soba/ Cercului polar,
Închis în chilie/ Priveam cum afară recită viața mea./”

Sau:

„Dintre zei/ ne‑a rămas doar cuvântul/ În noi înșine ca păpușile rusești Matrioska/
nu mai sunt tânăr/ auriul dulapurilor cu picioare/ de căprioară
nu mă mai bucură/ lacul bufetului nu mă mai încântă, nu/
mă mai cuprinde moliciunea fotoliilor/ patul singur nu mă mai învăluie, fereastra/
către curtea cu lampioane și pietriș/
nu‑mi mai stârnește visările/
Lume retrasă în cochilia formei/”

Și:

„Cerul era senin, o umbră/ de avion îl brăzda, întorcând stelele ca pe semințe/
Palimpsest fața mea/ Sub vântul de est/
Tu – ce mândră sună această tăcere/ Sărută-mă și te du/
Să mă scutur de simțuri cum/ evadatul adormit în zăpadă./”

Cum să pui nesfârșite povești în tiparul fix de timp al unei seri omagiale? Destăinuirile, în loc să scadă, se înmulțeau pe harta colorată a amintirilor, ca un șuvoi subțirel de izvor ce se transformă-n râu, pe negândite. Timpul, în spațiul de împrumut al generoasei noastre gazde, s‑a scurs pe nesimțite, astfel că Florin Manole a amânat lectura fragmentului de eseu cu titlul — parafrazându-l pe Nino — „Mai mult ca moartea literaturii” pentru ședința viitoare a Cenaclului.
Propunerea pentru înființarea unui muzeu dedicat poetului ION STRATAN va face parte din preocupările de viitor ale celor prezenți.

În încheiere, prin vocea expresivă a actorului Nicu Drăgulin, versurile poetului au făcut o reverență asistenței și s-au întors în pagini de carte, sau de unde au venit.

O poveste între povești, o inimă de poet, de la un octombrie la altul… Și tot așa, numai între „octombrii” colindă în lume și ne colindă. Afară, un vânt subțirel și ploaia cu frison de octombrie au murmurat din om în om, din ram în ram, din frunză-n frunză, un gând frumos cu gust de „cafea cu sare”.

Au participat: Alice Neculea, Emilia Luchian, Luminița Bratu, Sorana Brucăr, Gabriela Petri, Doina Ofelia Davidescu, Florin Manole, Cătălin Apostol, Leonida Corneliu Chifu, Valentin Irimia, Gheorghe Stănescu, Dan Simionescu, Florin Oprea Sălceanu, Nicolae Drăgulin, Dan Constantin.

Invitați: Liana Dupont, Ioan Mihai Cochinescu, Florin Dochia, Sorin Vânătoru, Mircea Teculescu, Gabriel Alexe

Alți invitați: Iulia Dragomir, Patricia Popescu, Dan Gulea, Daniel Chelsoi ș.a.

Film: Dan Simionescu
Fotografii: Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu, Mihai Ioan Cochinescu

Invitație, afiș, cronică, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești
Președinte: Ioan Vintilă Fintiș

SĂRBĂTOAREA TEATRULUI EQUINOX – 45

Ioan Mihai Cochinescu

Și a fost, luni, 22 septembrie, 2025, la Centrul Dramatic Mythos, din Palatul Culturii Ploiești, sărbătorirea acestui teatru mitic ploieștean, TEATRUL EQUINOX, unic în epocă, la vremea înființării sale de către regizorul Mihai Vasile, în anul 1980.

Împreună cu prietenii de demult dar și cu cei foarte tineri de azi, cu minunații actori/membri fondatori Emilia Dan-Vasile, Suzana Marin, Ion Streche, Mihaela Gaftoi, Luiza Buiac, cu echipa de tehnicieni, cu cei care au crezut și cred în continuare în forța de expresie a teatrului mitologiei românești.

O parte dintre cei care am fost martori ai nașterii și creșterii acestui neasemuit fenomen artistic, numit TEATRUL EQUINOX – Cătălin Apostol, Ioan Mihai Cochinescu, Dragoș Grigorescu, Florin Manole, Alice Neculea, Valter Paraschivescu – am primit diplome onorifice, drept întărire a sentimentului extraordinar care definește Prietenia. Da, cu majusculă.

Mulțumim, din inimă, dragii noștri toți!

fotografii © 2025 Sidonia Călin

Editor: Doina Ofelia Davidescu

ÎNTRE UN CALAMBUR ȘI O CAFEA CU SARE

Asociația Culturală 24 PH Arte Ploiești, Cenaclul Literar „I.L. Caragiale” Ploiești, Biblioteca Județeană „N. Iorga” Prahova și prețioșii lor oaspeți, Ioan Mihai Cochinescu, Florin Dochia și Sorin Vânătoru, vă invită  luni, 29 septembrie 2025, ora 16.30 la Sala de Lectură „Nichita Stănescu”, în lumea poetului Ion Stratan, a cuvintelor trăite pe muchia paradoxului.

Omagiul este adus de prieteni, colegi de peniță și cunoscuți, distinsului și perpetuului căutător de echilibru între absurd și tandrețe, între joc și profunzime, la 70 de ani de la nașterea sa și 20 de ani de la moarte.

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Asociația Culturală 24 PH ARTE, Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Muzeul de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber Gheorghe Coman

Invitație, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

Seara de aseară – Atribuirea numelui Gheorghe Coman Taberei de Sculptură Monumentală Contemporană Ploiești și dedicarea următoarei ediții memoriei sculptorului – un gest de profund respect și recunoaștere față de contribuția sa remarcabilă la dezvoltarea artei sculpturale din România

Să omagiezi un om la împlinirea a 100 de ani de la naștere, mai ales că acesta fiind nu un oarecare pământean, ci sculptorul Gheorghe Coman, a fost provocarea căreia i-au făcut față cenacliștii, aseară, la  Filarmonica „Paul Constantinescu”, odată cu revenirea la sediul și programul obișnuit.

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE a adus în atenția celor prezenți versurile Mariei Bem, dedicate sculptorului Gheorghe Coman (Motto),  ale lui Valentin Irimia (Epoca lipsă) și proza Emiliei Luchian, inspirată de tema întâlnirii noastre (Dăltuitorul, Zidurile). Florin Manole a adăugat lectura unui text, scris de Ioan Buduca (… gata și cu noul interbelic).

》LECȚIA DE POEZIE a  făcut o scurtă incursiune, realizată de Doina Ofelia Davidescu, în creația poetului TRAIAN T. COȘOVEI, care s-a autodefinit astfel:
Eu scriu doar ca să-mi amintesc. Poezia mea e un jurnal de memorii retrăite. Îmi place să-mi recitesc din când în când cărțile, ocazie cu care mi-am dat seama că aproape tot scrisul meu este legat de femeile care mi-au apărut miraculos în viață: cutare poem l-am scris după despărțirea de Ioana, altul când m-am îndrăgostit de Flavia. Cărțile sunt, de fapt, hărți ale iubirilor mele. Fără ele, aș rătăci, aș ajunge în cu totul altă parte, pe un alt continent, declara poetul într-un interviu acordat revistei „Formula AS”.
Remarcabil reprezentant al al generației ’80, alături de poeți ca Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ion Stratan, Mariana Marin sau Alexandru Mușina, stilul său se caracterizează prin: ludic, ironie și intertextualitate; ton colocvial și urban; teme postmoderne: alienarea, identitatea, kitsch-ul, cultura pop; influențe din muzică, cinema, publicitate, cultura de masă.
Traian T. Coșovei este autorul unor volume de versuri care s-au bucurat de aprecierea elogioasă a criticii literare și de popularitate între cititorii de poezie românească de azi: Ninsoarea electrică,  Editura Cartea Românească,  1978,  1, 2, 3 SAU… , Editura Albatros, 1980,  Cruciada întreruptă, Editura Cartea Românească, 1982, Poemele siameze, Editura Albatros, 1983,  În așteptarea cometei, Editura Cartea Românească, 1986,  Rondul de noapte, Editura Militară, 1987, Pornind de la un vers, Editura Eminescu, 1990, Bătrânețile unui băiat cuminte, Editura Pontica, 1994, Mickey Mouse e mort, Editura Cartea Românească, 1994, Ioana care rupe poeme, Editura Asociația Scriitorilor București & Cartea Românească, 1996,  Patinează sau crapă!, Editura Axa, 1997,  Ninsoarea electrică, ediția a II-a, Editura Vinea, 1998, Percheziționarea îngerilor, Editura Crater, 1998, Lumină de la frigider, Editura Cartea Românească, 1998,  Bună dimineața, Vietnam!, Editura Călăuza, 1999,  Institutul de glasuri, antologie, Editura Cartea Românească, 2002,  Vânătoarea pe capete, Editura Libra, 2002, Greva căpșunelor, Editura Libra, 2004, Aerostate plângând, Editura Tracus Arte, 2010, și Hotel Urmuz, Editura Călăuza, 2000.

A obținut numeroase premii importante, dintre care: Premiul Uniunii Scriitorilor, 1979; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1994, pentru volumul Bătrâneţile unui băiat cuminte; Marele Premiu ,,Ion Vinea”, 1996; Premiul Academiei ,,Carpatica”, 1996; Premiul Academiei Române pentru poezie, 1996; Premiul Internaţional ,,Nichita Stănescu”, 2000; Autorul anului 2002 – premiu decernat de A.P.L.E.R. pentru volumul de poezie Vânătoarea pe capete ; Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Ofiţer, 2004, ș.a.

Creația sa are o imagistică domestică și tandră, combinată cu personificare subtilă. Poeziile sunt, cel mai adesea, scurte, cinematografice, evocând atmosfera barurilor de noapte și misterul feminin. Conțin simbolism urban și o tensiune erotică, nostalgică, emblematice pentru felul în care poetul împletea realitatea cotidiană cu lirismul spontan.

Stilul minimalist, aparent simplu, are o forță emoțională autentică. Adesea avem de a face cu poeme-reflecție despre frică și vulnerabilitate în iubire.  

„Monarh distrat și melancolic peste un regat surrealist, locuit de personaje atinse de faimosul mal du siècle, poetul pare a se fi rătăcit într-o lume a tehnologiei de serie, carnavalescă; și totuși menestrelul nomad nu dezarmează, ci recurge la arma sa thaumaturgică, la remediul său exorcist, vrăjit al poeziei. Astfel că universul regatului coșovian se preface ca prin minune în spectacol feeric în care totdeauna binele, rudă bună a imaginarului fantastic, surreal, dicteul bine temperat și analogiile mirabile, mereu uimitoare și uluitoare, înving sau măcar îmblânzesc răul, deprimarea, depresia, îndurerarea, himera în chip de coșmar.” GEO VASILE – TRAIAN T. COȘOVEI, UN TRAPEZIST AL METAFOREI (Viața Românească ediția 10/2018)

Exemplific creația sa cu ceea ce mulți critici consideră a fi unul dintre cele mai frumoase poeme de dragoste:

Și dacă tu ești o planetă străină

Se întunecase și viaţa noastră devenise
un transatlantic alb, albastru, pîlpîitor.
Deasupra, orașul plutea fragil ca un aisberg orbitor
te purta pe scuturi strălucitoare – te ridica
înfășurată în drapeluri de frig luminos.

Și dacă părul tău e o fiinţă venită de pe altă planetă?

Fiecare secundă
arunca un cîmp verde printr-o fereastră de tren.
Respira lîngă tine. Te pîndea cu nările ca doi ogari
întărîtaţi de iepurii mirosului tău.

Și dacă glasul tău e o fiinţă coborîtă din altă planetă?

Ar mai fi ceva timp.
S-ar putea profita de pe urma singurătăţii tale.
De pe urma spaimei că nu m-aș putea face înţeles.
Că pe lîngă viaţa mea ar putea trece pachebotul cel
mai înalt din lume.
Ca și cum s-ar lovi două tandre armuri
și pe luciul unei scîntei ar ieși patinatorii cu eșarfe de ger.
Fără să mă observe. Fără să lanseze nici o rachetă
luminoasă – fără să-mi arate că exist cu-adevărat.

Și dacă parfumul tău e o fiinţă căzută din stele?

Brăţările tale îmi răspundeau obraznic –
rochiile tale foșneau dînd importanţă fiecărui gest.
Te respirau. Te trăiau.
Erai toată o barcă de hîrtie pe mediterana pohtelor mele.

Și dacă ochii tăi sînt două fiinţe de pe altă planetă?

Și dacă tu ești o planetă străină locuită de fiecare gînd al meu?
În urma noastră orașul plutea fragil, ca un aisberg orbitor te purta
pe scuturi strălucitoare – te ridica înfășurată în drapeluri de frig luminos.

Deodată,
se întunecase
și viaţa noastră devenise
un transatlantic alb,
albastru, pîlpîitor.

》11 MINUTE DE ISTORIE. Conduși cu farmec și abilitate de către lector, profesor Emilia Luchian, am asistat la o continuare a incursiunilor în lumea romană, făcând un interesant popas în epoca vestalelor, perioadă istorică și mitologică specifică Romei antice, încărcată de simbolism religios, moral și social.
„Epoca vestalelor virgine” reprezintă o epocă idealizată, de puritate, disciplină și sacralitate, o perioadă cu norme morale rigide, în care castitatea și supunerea erau valori supreme.
Vestalele erau preotese ale zeiței Vesta, protectoarea căminului și a focului sacru, în religia romană. Acestea trăiau într-un templu din Forul Roman și aveau o funcție esențială: să întrețină focul sacru, care nu trebuia să se stingă niciodată — simbol al continuității și securității Romei. Tinerele fete alese, de obicei între 6–10 ani, din familii nobile, se angajau să rămână fecioare (virgine) timp de 30 de ani; după terminarea acestui serviciu, puteau alege să se căsătorească (dar puține o făceau).
Au existat trei categorii de Vestale: Discipulae – Vestalele novice (ani 1–10, învață și se pregătesc pentru slujirea completă); Ministrae – Vestalele active (ani 11–20, îndeplinesc ritualurile și sarcinile religioase) și Magistrae – Vestalele senior (ani 21–30, învățătoare și gardiene ale tradiției sacre).
Statutul privilegiat al Vestalelor le permitea acestora să se  bucure de o independență rară pentru femei în Roma antică. Puteau să-și administreze singure bunurile, să primească locuri de onoare la spectacole, să grațieze prizonieri condamnați la moarte, doar printr-o simplă atingere. Dacă încălcau jurământul de castitate, erau îngropate de vii, iar amantul lor era biciuit până la moarte. În decursul timpului puține vestale au încălcat normele de moralitate. Istoricii antici, precum Liviu, Pliniu cel Bătrân, Tacit și Dio Cassius, menționează mai multe cazuri de Vestale care au fost acuzate că au încălcat normele rigide, aproximativ 10–12 cazuri fiind atestate în sursele scrise. Dintre acestea, vestalele Virginea, Mucia și Licinia, din timpul împăratului Domitian (sec. I d.Hr.), au fost executate, cel mai probabil din motive politice, fiind îngropate de vii, iar presupușii lor iubiți au fost și ei executați.
După o existență de aproape un mileniu, spre sfârșitul Imperiului Roman, în contextul creștinării statului roman și al declinului religiei tradiționale romane, Ordinul Vestalelor a fost oficial desființat în anul 394 d.Hr., de către împăratul creștin Teodosie I, în cadrul unui efort sistematic de eradicare a religiilor păgâne din Imperiul Roman.

Partea a doua a ședinței, având ca titlu Zborul tăcut al pietrei, a fost dedicată omagierii, cu respect și recunoștință, a sculptorului ploieștean Gheorghe Coman (n. 08.09. 1925 – d. 09.08. 2005), inspirator al Taberei Naționale de Sculptură Monumentală Contemporană din Ploiești, la împlinirea a 100 de ani de la naștere.
Ne-am bucurat să avem alături pe fiica acestuia, distinsa pictoriță Patricia Popescu, care împreună cu Florin Manole și Alice Neculea au rememorat diverse momente și aspecte din viața ca o adevărată poveste de roman a artistului. Până să ajungă să-și îndeplinească visul a străbătut printr-o existență balansată între trecerea pe sub furcile caudine a unor aprige încercări (prizonier de război, judecat de Curtea Marțială pentru trădare, suspectat de a fi fost în perioada Perestroikăi filorus, reclamat și urmărit sistematic de Securitate) și izbânzi (absolvent în 1949 al Institutului de Științe Economice și în 1951 al Institutului de Arte Plastice București, membru fondator al Uniunii Artiștilor Plastici din România și al filialelor din Ploiești și Buzău, participări la toate expozițiile anuale, bienale de stat, regionale ș.a., însumând peste 500 de expuneri; participări internaționale la Praga, Varșovia, Aberdeen – Scoția, Oudenardee – Belgia).
„Aparținând unei generații de elită, în care oamenii aveau credință, onoare, educație, conștiința propriei responsabilități și spirit de dăruire” (Luiza Barcan Măgura Buzăului – O academie liberă de sculptură, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2025) a devenit o figură emblematică a artei românești/contemporane/universale, opera sa continuând să inspire și să emoționeze generații; moștenirea sa artistică rămâne vie – dăltuită în piatră, dar mai ales în conștiința culturală.
Visul de a găsi un loc în aer liber unde să se adune și să creeze artiștii după bunul lor plac și propria imaginație a întâmpinat numeroase piedici și refuzuri pe plaiurile natale, dar avea să prindă viață în poienile din preajma Mănăstirii Ciolanu, cu piatra adusă din comuna Măgura, aflată în apropiere. Astfel, realizarea sa cea mai de seamă, Tabăra de sculptură Măgura, a fost organizată în perioada 1970 – 1985. Inițiativa i-a aparținut sculptorului, sprijinit de Uniunea Artiștilor Plastici din România, pentru a marca 16 secole de la prima atestare documentară a orașului Buzău. Gheorghe Coman a participat cu lucrări în toate cele 16 ediții (numărul 16 reprezentând și numărul modulelor Coloanei fără sfârșit a lui Brâncuși). La Măgura au lucrat liber, fără constrângeri ideologice sau de altă natură, 163 de sculptori, în urma cărora au rămas 256 de lucrări în piatră, donate județului de către creatori, reprezentând cel mai mare ansamblu național de sculptură în aer liber din țară. Lucrările sale și ale artiștilor participanți sunt mai mult decât simple forme – ele sunt ecouri ale spiritului, ale istoriei, ale omului în căutarea sensului și frumuseții.
Sculpturile lui Gheorghe Coman care păzesc poienile Taberei de Sculptură Măgura sunt: Piatra de izvor (1970), Zbor (1971), Ambient (1972), Doamna Neaga (1973), Jertfa Brâncoveanului (1974), Șipotul (1975), Semn pentru o bătălie pierdută (1976), Țărancă (1977), Întâmpinarea (1978), Moara (1979), Troiță pentru Pârvu Mutu Zugravu (1980), Mioritică (1981), Troiță pentru Ana lui Manole (1982), Martirii (1983), Trecere (1984), Semne primordiale (1985).

Prin forța expresivă a volumelor, prin sensibilitatea detaliului și profunzimea mesajului, dar și pri modul cum a găsit de cuviință să se dedice artei, prin dârzenia cu care a luptat pentru libertatea creației, Gheorghe Coman și-a câștigat locul binemeritat în galeria marilor artiști. Cu trecerea timpului s-a dovedit că opera sa nu cunoaște uitare, ci renaște cu fiecare privire, cu fiecare gest de admirație.
A primit numeroase premii și distincții care au culminat cu acordarea în anul 2004 a Ordinului și Medaliei Meritul Cultural în grad de comandor categoria C.

Omagiul adus sculptorului s-a încheiat cu propunerea venită din partea Asociației 24 PH ARTE Ploiești, prin intermediul lui Florin Manole, ca următoarea ediție a Taberei de Sculptură Monumentală Contemporană Ploiești să fie dedicată sculptorului Gheorghe Coman și numele acestuia să fie atribuit și să completeze titulatura taberei ploieștene.

Au participat: Patricia Popescu, Alice Neculea, Emilia Luchian, Maria Bem, Doina Ofelia Davidescu, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Florin Oprea Sălceanu, Valentin Irimia, Eduard-Gabriel Tănase, Dan Simionescu și Dan Constantin.

Fotografii: Emilia Luchian, Doina Ofelia Davidescu
Film: Dan Simionescu
Afiș & cronică: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar 

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș

Cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Începând de luni, 15 septembrie, ora 17.00, ne reîntoarcem în spațiul pus cu generozitate la dispoziție activității noastre, de către Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, strada Anton Pann nr. 5

Întâlnirea se va desfășura respectând rubricile tradiționale:

》CEA MAI RECENTĂ CREAȚIE
》LECȚIA DE POEZIE
》11 MINUTE DE ISTORIE – lector, profesor Emilia Luchian
》CINEMARTOR

》LECTURA DE CENACLU își va oferi cu generozitate timpul unui mic eveniment comemorativ, dedicat de către colegii noștri și invitații lor operei și memoriei sculptorului ploieștean Gheorghe COMAN, fondatorul și mentorul Taberei de Sculptură de la Măgura, Buzău și inspirator al Taberei Naționale de Sculptură Monumentală Contemporană din Ploiești, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naștere.

Invitație, afiș, editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

„Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE,
Președinte Ioan Vintilă Fintiș