Mi s-a îngăduit să trăiesc acele zile! Praznicul Sfintelor Paști a adus, acum 28 de ani, prin prezența Regelui Mihai, mai aproape ca oricând, miracolul Păsării Phoenix.
Toate străzile duceau în acele zile la Rege. Era chemarea către o altă lume, mai bună, mai curată, către o Românie Mare nu numai prin teritoriul ei de drept, ci și prin înălțimea Suveranilor ei. Au fost zile de grație divină nu numai prin lumina magică a Învierii, ci și prin vibrația sacră a Coroanei care ne așternea în fața ochilor visul posibil! Prezent și viitor! Alături de bunicul său, Micul Nostru Prinț era cel mai puternic mesaj al Regelui, asumarea, fără nici o alternativă sau umbră de complicitate, a revenirii la legalitatea și legitimitatea noastră statală, morală, monarhia constituțională și garantarea viitorului ei în România.
Un gest al Regelui, deși neconfidențial, cunoscut însă în cerc restrâns laic și larg clerical, a rămas aproape o taină a acelei călătorii începute la Putna. Negocierile privind vizita Majestății Sale au fost decise de intervenția unor ierarhi ai Patriarhiei Române, în special a arhiepiscopului Pimen al Sucevei și Rădăuților. Biserica Ortodoxă Română începuse canonizarea voievozilor Ștefan cel Mare și Constantin Brâncoveanu, iar finalizarea procesului presupunea, conform teologiei ortodoxe, ca un cap încoronat, uns al lui Dumnezeu, să se roage și să îngenuncheze la mormintele lor. A fost Regele Mihai. La mormântul lui Ștefan cel mare de la Mănăstirea Putna și la mormântul lui Constantin Brâncoveanu de la Biserica Sf. Gheorghe din București.
Regele în Țară! O bucurie secretă punea lumini noi în ființe și lucruri. De Înviere, Regele Mihai și Regina Ana au fost la Putna. Cele câteva imagini de la TVR au topit frica și agresivitatea ai căror prizonieri eram. Simt că nu revoluția sau ce-o fi fost în decembrie 1989 ne-a eliberat, ci acest moment de grație divină, care a dezamorsat răul din noi și dintre noi. Nicăieri, nimeni nu strigă “jos”. Mulțimile și-au deschis băierile inimii și strigă pline de iubire și de respect:”Să trăiești, Măria Ta!””Majestate nu pleca, asta este țara ta!” Te iubim! Te iubim!”
Omenirea din jurul Bisericii Sf.Gheorghe din București își așteaptă Suveranul. De 45 de ani. Un provocator rătăcit, pleacă înghițindu-și cuvintele nerostite, cu un portret al Regelui, dăruit de un copil. Un moșneag de poveste, cu o barbă albă foarte lungă, și udă de lacrimile care-i șiroiesc pe obraji, strînge la piept icoana Sf.Arhanghel Mihail. O fată și un băiat, cocoțați pe o creangă de copac, lângă mulți alți “locuitori”ai copacilor din jurul bisericii, au desfășurat un banner pe care scrie:”Nu mai sunt locuri decât pentru iubire! Trăiască Regele Mihai!” Mă strecor prin mulțime către intrarea în biserică. Un polițist, extrem de ceremonios, mă salută, mă conduce în interiorul sfântului lăcaș și mă plasează în dreapta intrării. Ceva mai presus de tot și de toate mă face să nu mă mai mir de nimic. Biserica e arhiplină. Culoarul din mijloc a dispărut, coatele celor din jur îmi taie respirația, mă ridic pe vârfuri speriată și-l văd pe Rege intrând în biserică, mai mult plutind decât mergând, cu chipul scăldat într-o fericire care nu poate fi descrisă ci numai trăită… Mă vede, schițează un mic semn de recunoaștere plutind mai departe spre altar.
Aerul mi s-a terminat de mult, înghesuiala m-a paralizat complet, ceva dincolo de fizic mă ține. “Simțiți ? aud o voce în spatele meu. Sfinții au coborât din icoane, sunt printre noi, ne ocrotesc și participă la Învierea noastră! Ei sunt adevărata suită regală!”
Masa de Paști, ca în fiecare an, la părinții mei. Acum mai scurtă, pentru că trebuie să mergem la hotelul Continental, în audiență la Majestățile Lor, Regele Mihai și Regina Ana. Tata, (fost ofițer în armata regală, decorat de două ori de Regele Mihai) care nu îngăduie nici o derogare de la protocolul meselor în familie, acum extrem de îngăduitor, chiar îngrijorat să nu întârziem.
Părintele Marchiș ne extrage cu greu, pe mine și pe soțul meu, prin ușile hotelului, asaltate de o mulțime care dorește să intre. Spre seară suntem în fața Regelui, alături de care se află domnul Corneliu Coposu. Sunt fericită, dar fără grai.
Regele spune:
“Ai văzut că s-a împlinit gândul nostru? Nu trebuie decât să ne rugăm. Restul face Bunul Dumnezeu…”
O fericire și o energie imposibil de măsurat îl ține pe Regele nostru în picioare de aproape 24 de ore. Mă întreb: aceste clipe de intensă bucurie au puterea să șteargă suferințele adânci din îndelungatul exil?
Peste un an, la Versoix, am vorbit despre Principele Nicolae. Un zâmbet luminos, cum de puține ori am văzut pe chipul Regelui, a fost răspunsul.
”Și Regina și eu am trăit o mare bucurie la nașterea lui! Fiecare nepot a fost o bucurie, dar când s-a născut el, venea cel îndelung așteptat… Dacă Regina și cu mine n-am putut avea un fiu, ni s-a dat nepotul care, la timpul hotărât de Bunul Dumnezeu, va pune lucrurile în matca lor.”
(Marilena Rotaru)
