Republica Moldova se pregătește să aducă în prim-plan duminică, 28 iunie, două dintre cele mai negre pagini din istoria sa recentă. La Palatul Republicii din Chișinău se va desfășura cea de-a doua ediție a Congresului Național al Memoriei, un eveniment de o profundă semnificație identitară, dedicat împlinirii a 80 de ani de la foametea organizată din 1946–1947 și a 85 de ani de la primele deportări în masă din vara anului 1941.

Potrivit organizatorilor, ediția din acest an vine să sprijine direct angajamentul ferm al autorităților de la Chișinău de a proteja adevărul istoric și de a combate orice tentativă de revizionism. În acest sens, congresul rezonează cu noile inițiative legislative care prevăd condamnarea prin lege a negării represiunilor comuniste.
Evenimentul oferit de Consiliul Memoriei, în parteneriat cu ministerele Culturii și Educației, dar și cu Institutul de Istorie al USM, va aduce la aceeași masă supraviețuitori ai calvarului sovietic, descendenți ai victimelor, istorici din Republica Moldova, România și Germania, dar și oficiali de rang înalt.
În deschiderea reuniunii de duminică vor fi transmise mesaje de salut din partea președintelui Parlamentului, Igor Grosu, a miniștrilor Cristian Jardan și Dan Perciun, dar și din partea ambasadorului Poloniei la Chișinău, Tomasz Kobzdej. Discuțiile din cadrul sesiunilor plenare se vor axa pe conservarea memoriei victimelor regimului totalitar și pe necesitatea asumării instituționale a trecutului represiv sovietic, pentru promovarea valorilor democratice și europene în societate.
Preluare TVR Moldova
Doina Ofelia Davidescu




