După ”Ploiești Hot Jazz Summit Festival”
”Nu văd niciun motiv pentru care viitoarea administrație să nu continue susținerea Festivalului” (I)
„La aniversară”
Interviu cu Lucian Sabados, președintele Asociației Culturale ”Jazz Forum 03” (I)
Astăzi, Lucian Sabados, absolvent al UNATC „I.L. Caragiale”, fost Manager – vreme de 21 de ani și jumătate – al Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești și – alți nouă ani – al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, își serbează ziua de naștere (n. 1956). Sărbătoritului îi datorăm și înființarea Asociației Culturale „Jazz Forum 03” și reluarea, după decenii a Festivalului de Jazz de la Ploiești. Spune ex-managerul: „Notă (pentru cei care încă nu sunteti la curent): în Ploiești a fost creat primul Club de Jazz din Romania (aprilie 1968) si primele trei editii (1969, 1970 si 1971) ale Festivalului National de Jazz. Asta ca să înțelegeți că Ploieștiul nostru este CASA JAZZULUI ROMANESC!!!
Ani mulți și rodnici, dom Director!
Interviul care urmează datează din iunie 2008. Scriam atunci: Festivalul Internaţional de Jazz de la Ploieşti (sau „Ploieşti Hot Jazz Summit”), creat în 2006, sub coordonarea Festivalului Internaţional de Jazz de la Sibiu, ca parte a rețelei Romanian Jazz Network, are ca organizatori Consiliul Local Ploieşti, Teatrul „Toma Caragiu” şi Asociaţia Culturală „Jazz Forum 03 Ploieşti”. Lucian Sabados este directorul atât al Teatrului, cât şi al Asociaţiei. Recent, s-a desfăşurat cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Jazz de la Ploieşti. În interviul care urmează i-am solicitat directorului câteva impresii despre Festival.
Puțin obosit și foarte încântat
Reporter: Domnule președinte, ați trecut cu bine și peste această ediție a Festivalului. Cum se simte președintele la finalul acestui maraton jazz-istic?
Lucian Sabados: Puțin obosit și foarte încântat. Această a III-a ediție a fost absolut excepțională, zic eu. Primele două, deși foarte bune și acelea, au fost mai mult de ”rodaj”, până s-a reglat și echipa, s-au cristalizat relațiile cu Sibiul și cu celelalte orașe din rețeaua ”Romania Jazz Network”. Acum, la ediția a III-a, s-a ajuns la o maturitate a organizării, la o precizie foarte mare a acestui mecanism care de fapt – trebuie să se știe – stă pe umerii a șase oameni, umerii unor oameni care lucrează în teatru, foarte solicitați, dar care au reușit să găsească timpul, energiile și concentrarea pentru a asigura ținuta Festivalului. În ceea ce privește grupurile pe care le-ați urmărit pe scena Teatrului ”Toma Caragiu”, repet: n-am niciun fel de ezitare, pot să spun că nu m-am înțelat în selecția pe care am realizat-o alături de colega mea Adriana Codescu, director adjunct al Teatrului. Toate cele opt trupe prezente la Ploiești au fost peste un nivel foarte bun, unele excepționale. E riscant să întocmești topuri, pentru că au venit muzicieni din curente, școli și stiluri diferite. Trebuie să fim extrem de precauți când facem afirmații asupra valorii trupelor – cel puțin noi, organizatorii.
Elevatul cvintet polonez
R.: Ați optat pentru anumite școli de jazz. A predominat jazzul european, despre care dvs. afirmați că nu mai este de mult la remorca celui american…
L.S.: Este adevărat. Au fost școli importante, în primul rând școala poloneză, despre care nu contenesc să spun că este cea mai importantă. Polonezii inventează cel mai mult. De această dată, am optat pentru un cvintet în care se evidențiază trei instrumentiști impecabili. Este vorba în primul rând de Maciej Sikala, la saxofon tenor și sopran, și de Anrezej Jagodzinski, la pian. Sunt doi muzicieni care au adus o muzică post-cool – i-aș spune eu -, care vine dinspre fenomenul jazzului cool, o muzică nu intelectualistă, ci rafinată (fac această distincție), în care se regăsesc nu puține motive ale jazzului cool american. Mă refer la inspirația temelor. Sunt câteva teme care pe mine m-au trimis cumva la un Jerry Mulligan, spre exemplu. Sunt importante aceste trimiteri, însă rezolvările cvintetului polonez sunt profund personaliste. O muzică de profundă originalitate. Și remarca cea mai importantă: în cadrul grupului funcționează perfect acest interplay, cum spun eu, interacțiunea și unitatea dintre muzicieni. Se simt foarte bine unul pe altul și se susțin extraordinar. Trebuie să remarcăm și secția ritmică, minunată, asigurată de Ceslav Bartkovski, unul dintre marii bateriști polonezi ai momentului. Cât despre Adam Kowalewski, la contrabas, ce să mai vorbim? A fost ”euforic”. Grupul polonez a propus unul dintre cele mai elevate momente.
Iubiți de Dumnezeu
R.: Totuși, n-a lipsit nici școala americană. Ați deschis festivalul cu o trupă americană. Avem impresia că ați aplicat o anumită strategie.
L.S.: Ne-am propus să avem o deschidere și o închidere… incredibile. Am avut și noroc, recunosc, pentru că puteam să nu avem la închidere teribilul big band al lui Jean-Loup Longnon. Festivalul de la Sibiu, care este producătorul general al rețelei noastre, a ”închis” în aceeași zi cu Ploieștiul. A fost o șansă a noastră se ”închidem” cu francezii. Asta înseamnă că te iubește Dumnezeu.
Așadar, deschiderea a fost cu școala americană. N-am cuvinte să-i mulțumesc vechiului meu prieten care este Eldad Tarmu, considerat în primii cinci vibrafoniști din SUA, în acest moment. Eldad, venit pentru a patra oară, ne-a surprins de fiecare dată. Dacă el se repeta o singură dată, nu l-am mai fi chemat.
Henry Franklin și școala americană
R.: De această dată, ați avut parte de cea mai mare surpriză din partea lui Eldad: vi l-a adus și pe Henry Franklin, un monstru sacru al contrabasului. Cum comentați?
L.S.: Da, acum a venit cu Henry Franklin, un monstru sacru al contrabasului. Ceea ce ne-a arătat Henry Franklin, decanul de vârstă al contrabasiștilor americani ai momentului, reprezintă o lecție de cultură, de știință, de improvizație, de muzicalitate excepționale. Henry Franklin a fost steaua acestui cvintet internațional, dar în care au strălucit și Eldad, și bateristul suedez Robert Ikiz.
Marea surpriză a fost tânărul saxofonist român Lucian Nagy, care studiază la Timișoara sub îndrumarea lui Eldad Tarmu. Despre Henry Franklin știam, că citisem toate dicționarele. Este o mare personalitate. Revelația mea a fost saxofonistul ungur Robert Nagy, un muzician de o libertate a concepției, o diversitate și originalitate a rezolvărilor improvizatorii cu totul extraordinare.
Un poet al muzicii
R.: Cum vă descurcați cu banii pentru festival? Vă susține administrația locală?
L.S.: În ceea ce mă privește, sunt suficient de riguros în ceea ce privește selecția și programarea concertelor. Banii, în general, sunt bani publici. Dar și cu banii destinați concertelor de club, care sunt bani privați, proveniți din sponsorizări, trebuie să fim foarte grijulii, întrucât se obțin foarte greu. Nu văd niciun motiv pentru care viitoarea administrație, ținând cont de palmaresul, rezultatele și popularitatea festivalului în rândurile publicului ploieștean, să nu continue această susținere, o susținere deosebită până acum.
R.: Revenind la trupe și concerte: prima seară a continuat cu un alt cvintet alcătuit din muzicieni proveniți din școli diferite de jazz: cea belgiană, cea olandeză și cea germană. O muzică de un accentuat lirism, dar atât de spontană, înn același timp. Cum vi s-a părut muzica lui Carlo Nardozza?
L.S.: Carlo Nardozza Quintet a reprezentat o surpriză plăcută pentru spectatori. Nardozza este un poet al muzicii. El vine cu un concert cu totul aparte, pentru că este un original. Este muzica lui, o muzică revigorantă – o mixtură de putere, deliciu și dinamism – care vorbește extrem de mult și sufletului și minții și care îmi creează mie, ca om de teatru, foarte multe imagini. O muzică de o sugestivitate extraordinară.
(Sfârșitul primei părți. Urmarea în ediția de mâine, 17 august 2025)
Interviu realiat de Leonida Corneliu CHIFU
