Prima ediție: 1 ianuarie 2025
(urmare din 30 aprilie 2025)
Închisorile lui Ilie. Jilava
„Tributul a fost greu. Peste două sute de mii dintre noi au pierit în închisorile comuniste și la Canalul Morții. O sută de mii mai erau în închisoare în anul 1964, când Occidentul a cerut eliberarea noastră și comuniștii au fost obligați să dea decretul de grațiere. Unii dintre noi au fost eliberați după mai bine de 20 de ani de pușcărie.”
Dar să revenim pe traseul pușcăriilor lui Ilie. În 1958, o parte dintre deținuții care își săvârșeau la Mărgineni pedepsele dictate de regimul comunist au fost urcați în camioane militare și duși la faimoasa Jilava, închisoare de tranzit, „unde domnea teroarea lui Ivănică”. O închisoare sumbră și rece, fortul de odinioară părea „un mormânt imens”. „Aici ne-au repartizat în comun, numai ei știu după ce criterii. Am nimerit într-o încăpere mare, unde erau peste 50 de oameni la trei rânduri de paturi suprapuse. Mi-a fost dat să stau lângă un profesor universitar care înnebunise și, când intra în criză, scotea bocancul și-l arunca în oblonul de la fereastră, înjurându-l pe Dej.” În perioada cât a locuit la Jilava, Ilie a avut grijă de acest profesor: îl ducea la infirmerie, îi spăla și-l hrănea. Tot aici, Nelu a mai cunoscut un ofițer tânăr, Ionescu se numea, care în timpul Revoluției Maghiare a acționat la Cluj. Fusese condamnat la moarte, dar i se comutase pedeapsa în muncă silnică pe viață.
Ilie învață poeziile lui Radu Gyr
Mai erau cinci tineri veniți din Aiud, programați pentru rejudecare sau ca martori în alte procese. De la aceștia a învățat Ilie cântece și poeziile din închisoare ale lui Radu Gyr. Le reține și astăzi. Timpul și-l petreceau învățând fiecare ce voia, întrucât, fiind mulți în cameră, majoritatea intelectuali, „fiecare avea câte un bagaj de cunoștințe pe care îl transmitea și celorlalți. Aici a stat Ilie peste o lună de zile, așteptând, ca mulți alții, să fie trimis la alte închisori (unii pentru a fi executați). Într-o zi, a fost dus la poartă, unde aștepta o dubiță a Securității din Ploiești. Ajuns la Securitate, a fost lăsat singur în celulă, apoi, după câteva zile, a fost chemat la anchetă, nu înainte de a i se aplica aceiași ochelari negri de tablă. A fost întrebat dacă avea cunoștință despre niște membri ai organizației care fuseseră arestați în ultimul timp. Cum nu-i cunoștea, a scăpat repede, „nu a mai fost cazul să ne confrunte”.
Șteanță
Nu după mult timp, în celula lui Ilie a fost introdus un tip care era în închisoare din 1946, Șteanță Emil. Șteanță fusese student, făcuse parte din „Gărzile lui Maniu” și era condamnat la muncă silnică pe viață. Îl aduseseră la Ploiești pentru un supliment de anchetă, spunea el. „Era un tip inteligent și agreabil, avea un regim alimentar special (din care îmi dădea și mie), dreptul la pat și la țigări.” Era anchetat de șeful anchetelor, Ionescu Virgil, care se ocupase și de Ilie. „Acest fapt mi-a dat de gândit și mă întrebam ce mai vor de la mine, mai ales că Șteanță nu mă sâcâia cu întrebări. I-am spus povestea mea, el mi-a spus-o pe a lui și nimic altceva. Discuțiile noastre se axau pe viața în închisoare, el fiind un veteran al Aiudului. Mi-a spus odată că ar fi bine să facem ceva ca să-i scoatem din închisoare pe cei de la Aiud, căci putrezesc acolo. Dar cum?, l-am întrebat. El îmi spune că ar fi bine să declar că eu am desfășurat activități anticomuniste pe când eram elev de liceu, împreună cu alții, care erau în închisoare și ale căror nume mi le livra el.”
Nelu își dădea prea bine seama că este un joc periculos, dar s-a lăsat antrenat în acest joc, „mai ales că el îmi spunea să-i cer șefului anchetelor să-mi aprobe să scriu o scrisoare tatălui meu, să-mi aducă niște lucruri de care aveam nevoie în închisoare. Așa am și făcut, iar șeful anchetelor mi-a aprobat scrisoarea și vorbitor cu tatăl meu.”
Palma lui Faraga
Întâlnirea cu tatăl a avut loc pe un culoar, sus, unde erau birourile de anchetă. Au fost asistați de căpitanul Faraga. Acesta i-a atras atenția lui Ilie că are voie să vorbească cinci minute. Cum nu avea ceas, Nelu a continuat să discute cu tatăl său, crezând că Faranga îi va spune când să înceteze convorbirea. Dar, brusc, s-a trezit cu o palmă peste față și cu reproșul că nu respectă regulamentul. „Am rămas năucit, iar tatăl meu a izbucnit în plâns. Bietul tata înțelegea la ce tip de regim sunt supus în închisoare. Mă gândeam că trebuie să sufere și mai mult după ce se va întoarce acasă. Pe Faraga l-am mai întâlnit după ce am ieșit din închisoare, dar nu i-am reproșat nimic și nici nu am discutat cu el. Era o nonvaloare care nu putea fi luată în seamă, o bestie cu chip de om”, spune Ilie.
Nae Paleacu
Ancheta mergea, chipurile, perfect. „Am fost confruntat cu Paleacu, un prieten al lui Șteanță, condamnat la 20 de ani de muncă silnică, deoarece făcuse și el parte din <Gărzile lui Maniu>. Ca și Șteanță, se afla la Aiud din 1946.” Mai târziu, când Nelu va ajunge, la rândul său, la Aiud, va afla că Nae Paleacu, „care fusese planton în zarcă”, a acceptat să fie informator, însă a făcut un joc dublu, favorizându-i pe unii camarazi din celule, în special pe conducătorii mișcării legionare. În cele din urmă, a fost descoperit de conducerea închisorii că joacă dublu. Urmarea: celebrul colonel Crăciun, comandantul închisorii, l-a băgat într-o celulă întunecoasă, supunându-l persecuțiilor. „De altfel, Paleacu, un tip inteligent, a fost un bun român și bun camarad de celulă. În ceea ce-l privește pe Șteanță, după înscenarea cu mine, a fost scos de la Aiud, iar la Securitate a avut, o bună perioadă de timp, regim special.” În anchetă, Ilie a mai vorbit și despre relațiile sale cu unele cadre militare despre care știa că au fugit în Occident și care nu aveau să suporte consecințe.
Din nou pe „capră” sau Telescu, „om cinstit”
Cum nu avea despre cine să mai vorbească în anchetă, ce i-a dat prin minte lui Ilie? S-a gândit să compromită niște comuniști notorii, amestecându-i în activități compromițătoare. „Mi-am adus aminte că în liceu am avut un coleg comunist înfocat. Avusesem cu el un conflict de ordin politic. Între timp, ajunsese mare în partid. Acesta era Telescu Nicolae. Am spus despre el că a răspândit manifeste anticomuniste cu mine în zona Podului Grant din București.” N-a mers.
Firește, după câteva zile, Nelu a fost scos la anchetă. De această dată, avea în față un locotenent-colonel care l-a luat tare, spunându-i că încearcă să inducă în eroare anchetatorii cu minciuni și, mai grav, urmărește să compromită cadrele cinstite ale partidului, cum este cazul lui Telescu Nicolae, „care – spunea el – ocupă o funcție mare în partid. Vrei să-ți bați joc de noi, dar voi avea eu grijă să pleci cu tinicheaua de coadă. O să ai o viață grea în închisoare.” De-ar fi numai atât… A doua zi, Ilie a fost dus la ventilator, unde a mai luat o porție bună de „capră”.
(continuarea miercuri, 14 mai 2025)
A consemnat Leonida Corneliu Chifu
