Prima ediție: 1 ianuarie 2025
(urmare din 18 iunie 2025)
În care Ilie își propune să sporească zestrea morală a burgheziei
Faptul că Nelu Ilie făcea zgomot din cătușe a fost raportat de caraliul de sector. Într-o zi, ușa celulei se deschise „cu un zgomot infernal” și, în cadrul ei, apăru matahala de Crăciun, colonelul comandant, care-i puse lui Ilie piciorul în piept și-i spuse: „Te omor, căpitane!”. Ilie, calm, îi răspunse: „Ei, o să intru în istorie și voi spori zestrea morală a burgheziei”. Crăciun s-a învinețit la față și a ordonat „să fie băgat în cămașa de forță”. Apoi a plecat. Ilie va fi silit să petreacă 21 de zile de izolare, defilând cei câțiva pași pe care-i putea parcurge în mica sa celulă a morții. „Foamea nu o mai simțeam, dar aveam unele amețeli, de parcă eram pe altă lume. Din când în când, amicul meu Feraru mă mai delecta cu Balada lui Ciprian Porumbescu. Deși răsuna izolatorul, caraliul nu zicea nimic de astă dată, probabil îi plăcea și lui”, relatează Nelu Ilie.
Baby și Brânzaș
Nici n-apucă Ilie să se prezinte, „cum era obiceiul când intrai într-o cameră sau celulă nouă, că un individ scund și cu o privire răutăcioasă îmi cârpește câteva palme, fărăsă-mi spună nici o vorbă. Am rămas năucit, cu bagajul în brațe, fără să mă pot apăra sau riposta.” Imediat auzi o voce tunătoare venind din fundul camerei: „Baby, dacă mai dai în el, eu te omor!”. Aruncându-și ochii spre vizetă, Ilie observă că cineva urmărea scena. Acel cineva nu era altul decât colonelul Iacob, „cel care pusese la cale ticăloșenia”. „Imediat m-am gândit la reeducarea de la Pitești, despre care se vorbea mult între deținuți, apoi, mult mai târziu, în literatura de specialitate.” După ce s-a făcut liniște, un tânăr a venit la Nelu Ilie și s-a prezentat drept Liviu Brânzaș. Acesta i-a arătat noului camarad un pat liber, pe rândul doi. Nelu s-a așezat pe pat și, după ce și-a revenit de pe urma loviturilor lui Baby, s-a prezentat lui Brânzaș și celui care ocupa patul de deasupra sa, inginerul Brahonski, „unul din vârfurile mișcării legionare. Liviu era un tip foarte comunicativ.”
Bolnavi înnebuniți și bolnavi închipuiți
Brânzaș i-a explicat lui Ilie cum stau lucrurile în camera în care tocmai pășise, ocupată, în majoritate, de bolnavi înnebuniți de torturile de la anchete și de unii deținuți mai nărăvași, care dădeau bătăide cap conducerii închisorii. În câteva zile, i-a cunoscut pe aproape toți cei din cameră. Unii erau sănătoși, în deplinătatea facultăților mintale, iar alții erau într-adevăr bolnavi. O altă categorie o formează cei care se dădeau bolnavi. Toți erau legionari, cu ani grei d eînchisoare, „unii chiar din 1941, cum era învățătorul Țoțea Nicolae, de fel dintr-o comună din județul Dâmbovița”.
Uzum, Brahonski…
Cine era Baby Toma, cel care l-a lovit pe Nelu la intrarea în cameră? Era un legionar macedonean care făcuse parte din echipa lui Ică Tănase, „cel parașutat în munți după 1944”. Baby Toma trădase echipa lui Tănase, care a fost executată, cu excepția trădătorului. Toma a scăpat necondamnat în procesul Tănase, iar în 1941 a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică deoarece făcuse parte din poliția legionară. Regimul comunist îi reactualizase condamnarea dată în 1941 de Antonescu. „Nu și-a executat-o de la început, fiind plecat în Germania cu grupul Papanace – Groza. Odată intrat în închisoare, știind că soarta îi este pecetluită în noul context politic, a fidelizat cu comuniștii, sperând în clemența acestora. Devenise o unealtă oarbă în mâinile colonelului Iacob, ale cărui ordine le executa fără a crâcni. Baby Toma, pe cât era de agresiv la comanda venită de sus, pe atât era de fricos. La strigătul lui nenea Uzum (așa îl chema pe cel care a strigat la Toma să nu mai dea în mine), a încetat imediat.” Uzum era un cioban macedonean „vârtos, cât un munte”. Se afla acolo deoarece era mereu în conflict cu caraliii. „În fond, era un om liniștit, care nu deranja pe nimeni, și nici prea vorbăreț.”
Inginerul Brahonski, un vârf al mișcării legionare, se afla în închisoare din 1948. Urmare a atitudinii față de conducerea închisorii,își petrecea timpul mai mult prin izolator și în camera bolnavilor. El era, într-adevăr, bolnav de TBC, dar nu i se administra vreun tratament. „Mă înțelegeam foarte bine cu el. Un om de la care aveam ce să învăț. Un om cumsecade, dar foarte mândru, motiv pentru care a avut mult de suferit”, afirmă Nelu Ilie.
Forumul „Universității Aiud”
Liviu Brânzaș era de o vârstă cu Nelu. „De fel din Ardeal, intrase în pușcărie ca FDC-ist, în 1950, pe când era elev de liceu. Avea de ispășit o codamnare de 25 de ani. Era un băiat bun, extrem de volubil, o adevărată enciclopedie. Cunoștea literatură și multă politică. Cu el mi-am petrecut cea mai mare parte din timpul consumat în această cameră, iar soarta a făcut să ne întâlnim și mai târziu, în zarcă.” Liviu era un legionar fervent, format în Frățiile de Cruce și crescut în „Universitatea Aiud”, unde cunoscuse multe vârfuri legionare. „El era mai radical și nu arăta nici o dispoziție pentru înțelegerea democrației. Critica partidele istorice și, împreună cu mine, marxismul. În acest punct ne întâlneam. Însă problema cea mai delicată, asupra căreia n-am căzut de acord, a fost aceea a formei de guvernământ. Era adeptul statului autoritar, iar eu adeptul democrației occidentale.”
Ion Antonescu, vulpoiul
Vizavi de patul ocupat de Ilie se afla Țoțea Nicolae, un învățător dintr-un sat din județul Dâmbovița. Țoțea se afla în închisoare din anul 1941, condamnat de regimul Antonescu la 25 de ani pentru că, tânăr legionar fiind, a realizat o caricatură a lui antonescu, prezentându-l ca pe un vulpoi cu sabie de mareșal. „În primii ani de închisoare, Țoțea a căzut în misticism.”
„Învățătorul”, cum i se mai spunea, era cunoscut de toată închisoarea în urma unei întâmplări pe care o vom relata în episodul urmnător.
(continuarea miercuri, 2 iulie 2025)
A consemnat Leonida Corneliu Chifu
