Eu am jucat în acest rol pentru ziarul As…În creștinism, magii de la Răsărit apar în Evanghelia după Matei ca un grup de străini dinspre răsărit care au venit la Nașterea Domnului.
În tradiția românească sunt numiți craii de la răsărit și sunt în număr de trei: Melchior, Baltazar și Gașpar Numărul magilor precum și rangul lor nu este menționat în biblie, dar pentru faptul că au adus pruncului Iisus trei daruri: aur, smirnă și tămâie, în cultura populară se afirmă că ar fi fost trei.
Conform bisericii romano-catolice, Melchior, Baltazar și Gașpar sunt considerați sfinți și sunt sărbătoriți pe data de 6 ianuarie. Numele crailor de la Răsărit a fost menționat într-o evanghelie a Bisericii Armenești, aici menționându-se și rangul lor: Melkon, Regele Persiei, Gaspar, Regele Indiei si Baltazar, Regele Arabiei[5]. În unele țări cu o majoritate romano-catolică, precum țările Americii Latine și țările iberice, tradițional regii magi aduceau cadouri copiilor, Moș Crăciun fiind un personaj de import și de dată recentă.Țara aflată la răsărit de unde vin acești magi sau împărați ar putea fi Babilon (conform Sfântului Maxim și Teodot de Ancira), Persia (potrivit Sfântului Clement din Alexandria și a Sfântului Chiril din Alexandria) sau Arabia (după Sfântul Iustin, Tertulian și Sfântul Epifanie).Întâlnirea celor trei magi care veneau din țări îndepărtate una de alta și de locul întâlnirii, pare de neconceput avându-se în vedere că în vremea aceea ei nu puteau beneficia de mijloacele de comunicare și de deplasare existente azi. Evanghelia de la Matei explică această posibilitate prin credința lor. Aflaseră de la prooroci că se va naște Mântuitorul și nutreau dorința fierbinte de a fi martori la acest mare eveniment. Când Irod a vrut să afle de la magi unde s-a născut Iisus, ei i-au răspuns:”În Betleemul Iudeii, că așa e scris de proorocul” (Evanghelia de la Matei, 2,5,p. 1098). Pe lângă credință, sau tocmai pentru aceasta, așa cum relateză Evanghelia, au fost conduși de steaua pe care o văzuseră la Răsărit, stea ce a mers înaintea lor până s-a oprit deasupra locului unde se născuse pruncul Iisus. Bucuroși, ei i s-au închinat, aducându-i aur, smirnă și tămâie. Având un vis prin care sunt avertizați să nu mai treacă pe la Irod care voia să-l omoare pe Iisus, s-au întors pe altă cale, îndreptându-se fiecare spre țara sa.Lew Walace, în romanul său „Ben Hur”, dă amploare acestor fapte, îmbrăcându-le într-o aureolă de legendă. Descrie drumul parcurs de cei trei magi, când ajung în deșertul Siriei, mergând fiecare cu cămila sa, până la punctul de întâlnire, undeva după hotarul vechiului Ammon, El Beka.
Relicvele celor trei magi sunt păstrate în Domul din Koln. Construcția acestei catedrale s-a realizat pentru acest scop.Isus s-a născut în condiții neobișnuite, într-un staul. A fost vizitat de păstori, și de cei trei magi (în tradiția populară românească numiți crai) din răsărit, care în anumite tradiții creștine sunt numiți Gaspar, Melchior și Baltazar și care văzuseră steaua din Bethleem ce i-a condus la Isus. Aflând regele Iudeei, Irod cel Mare, despre nașterea lui Isus, și de teamă să nu îi fie luat locul, a poruncit străjilor să-i ucidă pe toți pruncii de parte bărbătească sub vârsta de doi ani. Familia lui Isus s-a retras în Egipt, până la moartea lui Irod, și s-a întors în Nazaret după câțiva ani, conform cu Matei cap. 2. Însă conform cu Luca 2:1-40, ei nu s-au dus în Egipt, ci fiind în Betleem pentru recensământ, s-au dus la Templu conform ritualului corespunzător nașterii, după care s-au întors în Nazaret. Bart D. Ehrman explică faptul că Matei și Luca sunt de acord că Isus s-a născut dintr-o fecioară, în Betleem, dar asupra detaliilor poveștii ei nu sunt de acord, unele diferențe dintre relatările lor neputând fi reconciliate.[52]
Biblia îi numește magi sau astrologi dar nu ne spune exact câți au fost (nu precizează că au fost trei magi)
„Iar dacă S-a născut Isus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim […] Și intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, și căzând la pământ, s-au închinat Lui; și deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă.”
(Alexandru Petrescu)





