1. Cratima(-). Liniuţă de unire sau despărţire, s-a numit Trăsura de unire.
Regulă: Trăsura de unire se pune între două sau mai multe vorbe ce se spun unite, fără ca să poată forma un cuvânt compus
Temă: Puneţi unde trebuie trăsura de unire, în poezia de mai jos:
Ochiul lui Dumnezeu
Nimănui să nu faci rău,
Că te vede Dumnezeu,
Tu când vezi un vierme mic,
Nul strivi, nui fă nimic,
Dânsul niciun rău nuţi face,
Să nui faci nici tu nimic,
Cât îl vezi de mititel,
Dumnezeu ştie de el.
2. Apostroful este şi azi apostrof
Însemnare: Când o vorbă se sfârseşte cu o vocală şi cea următoare începe cu o vocală, se lasă şi nu se pronunţă una din acele vocale, iar în locul ei se pune semnul acesta numit apostrof.
Temă: Puneţi unde trebuie apostroful, în poezia de mai jos:
Când ceasul de şcoală vine,
Îmi iau cărţile cu mine
Şi spre şcoală mă îndreptez,
Cum ajung la loc mă aşez
Şi ascult cu voe bună,
Tot ce vrea ca să ne spună
Bunul nostru învăţător,
Fie-i Domnu întru ajutor.
3. Duplicarea (îndoirea) lui N.
Însemnare. Vorbele: înnoată, înnoadă şi înnoptat, sunt formate din vorba în şi din vorbele: noată, noadă, noptat, cari se încep cu litera n.
Regulă. Vorbele cari sunt compuse din: în şi dintr o vorbă care începe cu litera n se scriu cu doi n.
4. Scrierea sunetului „OA” .
De ţinut minte: Sunetul oa se scrie cu litera o şi a unite.
Exemplu: Oaia este un animal de casă, cam la fel cu oaia este şi capra. Oaia şi capra sunt animale folositoare.
5. Verbul. Timpurile verbului.
Însemnare. Vorbele: avea, iubia, îngrijea, muri, putură şi cuprise arată lucrare; vorba doarmă arată starea; iar vorba fu arată firea.
Regulă. Vorba care arată lucrarea, starea sau firea UNEI fiinţe sau lucru, se numeşte verb.
Regulă. Timpurile verbului.
Când verbul arată o lucrare, care se face acum, se zice că este în timpul prezent:
Când verbul arată o lucrare, care s-a făcut mai inainte, sr zice că este în timpul trecut.
Şi când verbul arată o lucrare, care se va face de acum înainte, se zice că e în timpul viitor.
Temă. Să se citească şi să se spună cari sunt verbele din bucata „Orfanii”.
Orfanii
O văduvă avea doi copii pe care îi iubea şi-i îngrijea cu toată dragostea de mamă. Ei erau fericiţi lângă sânul mamei lor. Într-o zi, mama lor muri şi copiii rămaseră cu totul orfani.
Se fac pregătirile pentru înmormântare. Ei vedeau că ceva rău i se întâmplase mamei lor, dar nu înţelegeau nimic. Când trupul mamei lor fu însă ridicat şi dus la locul de înmormântare, spaima copiilor fu la culme. Noaptea întâia după înmormântare, nu putură să doarmă deloc, ci aşteptau mititeii pe mama lor. O desnădejde fără margini îi cuprinse. Nimic nu-i putea mângâia. Din zi în zi, orfanii se vestejesc. Nici ajutoarele şi mângâierile vecinilor, nici jocurile copiilor care se jucau cu ei, nu le mai puteau aduce vre-o înveselire în sufletul lor întristat. În cele din urmă, vecinii sunt nevoiţi să le spună crudul adevăr, că mama lor este la cer. De acum tot ce doresc dânşii este ca să meargă şi ei în cer lângă mama lor. După un an Dumnezeu le împlineşte dorinţa; ei mor într-o singură zi; Sufletul sboară în cer, la mama lor.
(***Manual de Citire, Gramatică şi Ortografie, pag. 39 -64 ***)
N.B. Din manualul menţionat drept biografie am avut la dispoziţie doar cele 25 de pagini. Lesne de înţeles: nu am fost şcolar în vremea aceea. Am scos în evidenţă pe cei care învăţau şi manualele după care învăţau la început de secol XX. Parcă am fost în sufletul lor, al şcolarilor şi învăţătorilor de-acum un veac.
Vineri, 12 iulie 2o19
Dan Drăguş
