Pe la 11 dimineata eu inca beam cafea si suna fiica-mea sa raporteze ce-a facut la examen, ca azi a dat la Universitate, la biochimie.
Cum a fost? Usor. Ai avut emotii? Nu prea. Cat crezi ca iei? Daca nu iau zece, ma oftic. Ok, hai ca vedem noi, vii acasa? Mai incolo. Alea, alea.
Inchid telefonul si ma gandesc. Ea se subevalueaza de regula. Sa fie un puseu de nebunie? Adica, pe vremea mea :))) era cu “cred ca iau” sau ” ce mai vorbim acum, las’ ca vedem”, ” Doamne-Ajuta”. Ma mananca degetele sa va scriu, dar, na. Sa mai stau nitel, daca nu ia? Daca e doar euforica?
Vine acasa, mananca, dispare la ea in camera si coboara acum juma de ora si zice ” am intrat cu zece”. Sa-mi cada ghivecele din mana si mai multe nu. Bai, bravo, esti sigura? Da, s-au afisat rezultatele, e super, abia astept. Si cu medicina ce faci? Pai, dau miercuri si acolo, da’ deja e misto, sa vezi ce materii o sa am, si incepe, desi eu n-o mai pot urmari. Aud doar adn recombinat, cinetica enzimoceva, biochimie cuantica, blablabla….
Doaaamne! Zece? Zece???
Ma scuzati ca ma laud desantat, stiam ca e tare, dar…Zece?
Over& out pana imi revin.
(Maria Luiza Ostaficiuc)
