Cristina Toma Cochinescu:
„Relația mea cu Procesul lui Kafka a cunoscut două etape: Am citit prima oară această carte în copilărie, la îndemnul tatălui meu, care niciodată nu a ținut cont de vârsta mea când mi-a turnat cu pâlnia literatură de referință în minte şi în structură. O vreme, acest lucru m-a frustrat teribil. Astăzi, îi sunt recunoscătoare. Pentru a doua oară (şi, sper, ultima), am terminat de citit Procesul acum câteva minute, după o parcurgere lentă a acestuia, în decurs de an 2019. Pentru mine, a fost un an frumos, plin, cu dorințe mari împlinite, cu experiențe extraordinare şi cu o stare generală pozitivă, constructivă şi eliberatoare de surse de tristețe.
A citi această carte rar, cu picături turnate din timp în timp, aproape zilnic, a reprezentat o provocare de ancorare conştientă într-o lume ce, aparent imaginară, constituie realitatea unora dintre oamenii din jurul meu. Neputința la care aceştia se supun conştient, într-un soi de masochism forțat, ca amânare a speranței pentru o altă dată, m-a determinat să ies, cerebral, dintr-o stare care a devenit, în ani, comună existenței umane.
Am bifat-o cu NU.
Vin Sărbătorile 🥰.”
(Cristina Toma Cochinescu)
