close
Cronică

Relația mea cu Procesul lui Kafka

Cristina Toma Cochinescu:

„Relația mea cu Procesul lui Kafka a cunoscut două etape: Am citit prima oară această carte în copilărie, la îndemnul tatălui meu, care niciodată nu a ținut cont de vârsta mea când mi-a turnat cu pâlnia literatură de referință în minte şi în structură. O vreme, acest lucru m-a frustrat teribil. Astăzi, îi sunt recunoscătoare. Pentru a doua oară (şi, sper, ultima), am terminat de citit Procesul acum câteva minute, după o parcurgere lentă a acestuia, în decurs de an 2019. Pentru mine, a fost un an frumos, plin, cu dorințe mari împlinite, cu experiențe extraordinare şi cu o stare generală pozitivă, constructivă şi eliberatoare de surse de tristețe.

A citi această carte rar, cu picături turnate din timp în timp, aproape zilnic, a reprezentat o provocare de ancorare conştientă într-o lume ce, aparent imaginară, constituie realitatea unora dintre oamenii din jurul meu. Neputința la care aceştia se supun conştient, într-un soi de masochism forțat, ca amânare a speranței pentru o altă dată, m-a determinat să ies, cerebral, dintr-o stare care a devenit, în ani, comună existenței umane.

Am bifat-o cu NU.

Vin Sărbătorile 🥰.”

(Cristina Toma Cochinescu)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.