Acum doi ani, cam pe la sfârșitul lunii mai (21 mai 2024), am participat la evenimentul de lansare a unui volum care avea să mă urmărească mult timp. Nu scriu cronici de artă – literare, teatrale, de film, de expoziții, de simeze de interior sau în aer liber, sau de care or mai fi pe lumea asta –, pentru că nu este treaba mea și nici nu mă pricep. Dacă o fac, totuși, este vorba despre cronica întâlnirii mele cu mine în contextul în care tocmai m-am aflat atunci. În seara aceea de sfârșit de mai, toată asistența fremăta de bucuria reîntâlnirii cu o scriitoare dragă, Viorica Răduță, și cu aleșii invitați ai domniei sale. S-au făcut fotografii, s-au împărțit zâmbete, îmbrățișări și autografe.
O comunitate unită în jurul cuvântului
Andi Enache, o gazdă primitoare (Librăria Cărturești Ploiești), ne-a adresat cu prietenie cuvinte de bun venit. Apoi, distinșii invitați – dl profesor, dr. Christian Crăciun, dna profesoară, dr. Ina Bercea, dna Georgeta Drăghici (redactor Radio România Cultural) și dna profesoară, dr. Diana Rînciog (UPG) – ne-au vorbit cu profesionalism despre autoare și despre noul volum de versuri, Cum îngheață rochia miresei, apărut în 2024 la Editura Charmides. De asemenea, și Viorica Răduță ne-a destăinuit câteva dintre motivele care au adus-o la masa de scris.
O carte care se deschide în liniștea nopții
Un titlu incitant, acaparator. Dacă intri în librărie, cumperi cartea „din prima” (cum ar spune cei din generația mea), fără să o deschizi. Ceea ce este și foarte indicat în cazul de față, pentru că trebuie să o faci în liniștea serii, a nopții sau a dimineții tale, asumându-ți riscul de a nu mai dormi sau de a avea un șir de zile triste, disperate. Căci cum altfel ai putea fi după ce lecturezi poezie de război, poezia morții ca fapt divers? O sarabandă de metafore încinge hora unei dramatice și nefirești „perinițe”, alegând la întâmplarea sorții cuvinte pentru sărutul morții. Atât de profund este scrisul Vioricăi Răduță, că-mi vine să urlu sau să fug în lume.
Insomnia provocată de poezia războiului
M-am aflat acolo pentru bucuria revederii, fără să știu ce mă așteaptă la deschiderea cărții. Când am făcut-o, în liniștea târzie a nopții, când zgomotele orașului se duseseră la culcare și însuși orașul moțăia în parfumul florilor de tei, am rămas fără somn. Dar ce înseamnă oboseala unei nopți nedormite pe lângă disperarea sufletelor care mor într-un spectacol pe care nu și l-au dorit și în care nu sunt spectatori, ci seci și triste „victime colaterale”?
Felicitări cu suspin și nod în gât
Felicitări cu suspin și nod în gât distinsei scriitoare! Ne aduce cu picioarele pe pământ. Banalitatea știrilor de zi cu zi din zona de conflict explodează și îngheață și ea, încă o dată, „rochia miresei”, care nu mai apucă să fie îmbrăcată decât într-un vis frumos. Și îngân și astăzi, cu neputință: Quo vadis, Domine?
Gând de final: Chiar dacă au trecut doi ani de la acea seară de neuitat, mesajul volumului rămâne la fel de actual.
Vă las un mic îndemn: cartea se găsește încă în librării, își așteaptă cumpărătorii. Merită din plin să o aveți în bibliotecă.
Doina Ofelia Davidescu
