Pandemia asta mi-a prelungit nopțile cu câteva ore
Înainte eram oarecum rezonabilă, adormeam la 2, 3.
Acum, când începe să mi se facă somn, arunc ochii pe ceas, e cel mai adesea 5.
Azi-noapte am reușit să mă culc la 4 jumate, dar m-am trezit la 7 jumate pentru că:
Raluca își schimbase culoarea
vrăbiuțele care au cuib pe grinda de langă fereastra mea făceau gălăgie, iar eu ÎNȚELEGEAM ce vorbesc între ele
am condus pe un drum ud cu viteză foarte mare, un drum lat și lung, mă așteptam dintr-o clipă în alta să decolez exact ca un avion
și, pe deasupra,
directorul de la compania unde lucrez a scris o poezie, în franceză, despre COVID-19, mi-a dat-o s-o public, dar pentru că discutam printr-un geam, ca la un ghișeu de poștă, nu înțelegeam dacă trebuie s-o traduc sau nu.
Sigur, m-am culcat la loc.
(Oana Costea)
