Sunt ziele Revoluției. N-am deschis televiziunile romane si n-am intenția să o fac, sunt sigură că e o revarsare de “patriotism”, în special din partea celor care n-au scos nasul din casa la vremea aceea.
Cu foarte puțină vreme în urma trecea în eternitate Claudiu Iordache, unul dintre puținii care au traversat istoria cu inima limpede. Nimeni n-a spus un cuvant, uitat a fost de toată peotipendada care scurge ochii în fiecare decembrie pe la televiziuni…Așa că m-am scutit de spectacolul unei noi revărsări de ipocrizie.
În altă ordine de idei, am vazut lumea schimbandu-de in ultimii 20 de ani. Nu în ultimii 30, și nu doar în Romania. Lumea de azi nu mai e deloc cea din mileniul trecut. Hedonistă si nombrilistă, prea ocupată să supraviețuiască unui eventual strănut. Întrebarea e totuși filosofică: cine ar mai fi dispus azi să moară pentru ideile lui? Pentru patrie, că tot trecu și 1 decembrie, pentru libertate sau pentru religie?
Cred că ceva esențial s-a schimbat în momentul în care armata de conscripție s-a transformat în armata de meserie. Înainte, armata însemna să inveți să trăiești împreună, egaliza diferențele sociale, transmitea o idee despre țară. Armata de meserie înseamnă că a muri pentru patrie e o chestiune de salariu.
Nu spun ca e rău. Razboiul este o mizerie, o reminiscență medievală. Și chiar ideea de a alege să mori pentru patrie, libertate sau religie/credință mi se pare din alte vremuri. Fiti foarte sinceri: știind că viața (pana la proba contrarie) este unică, asta e singura pe care o avem, ați fi gata să îi puneți capăt, să va lasați copiii orfani sau parinții îndoliați, să vă încheiați un destin care, totusi, e individual?…Acum 20 de ani aș fi spus “da”, azi aș spune că lucrurile se pot “rezova” altfel.
O să mai vorbim despre sacrificiu. Poate de Craciun. Azi vă îndemn doar să nu fiți ipocriți cu voi înșivă.

Marcela Feraru




