Prima ediție: 1 ianuarie 2025
(urmare din 2 iulie 2025)
La izolare
„Tot Brînzaș mă informase că în zarcă au fost închiși demnitari români arestați de comuniști drept criminali de război. Aceștia sfârșiseră în închisoare. Acum era populată de vârfurile legionare, cei din poliția legionară și recalcitranții. Atunci m-am întrebat ce caut eu în această citadelă legionară, în faimoasa zarcă, mormânt sigur pentru cei care intrau aici și unde era o liniște de mormânt.”
Plantoanele erau deținuții de drept comun în acea perioadă. După ce a discutat în câteva rânduri cu Doru, căci așa îl chema pe planton, Ilie l-a rugat să-i facă rost de hârtie și creion pentru a comunica cu camarazii din camera mAI-știlor. Doru a fost de acord, deși Nelu bănuia că este omul (informatorul) colonelului Iacob. Și astfel, zilnic, expedia materiale prin Doru, mai ales poezii. „Dar minunile se spune că țin trei zile. Și așa a fost, deoarece, după un timp, o lună poate, ușa se deschide și… din nou colonelul Iacob, cu doi gardieni după el, intră în cameră, îl întreabă pe Nanu Sasu ce mai face, acesta-i răspunde cu același <Câine, câine> de care am pomenit mai înainte și apoi mi se adresează: <Ilie, fă-ți bagajul!>.”
„Aici îți vor putrezi oasele”
Ilie a rămas înmărmurit gândindu-se ce poate să însemne asta. La izolare nu se mergea cu bocceluța (aceasta fiind bagajul). Spre surprinderea sa, l-au scos din secție, bineînțeles cu mantaua pe cap, pentru a nu vedea unde merge. Ilie nu cunoștea topografia închisorii, deoarece ori de câte ori a fost scos din cameră, i s-a pus mantauan pe cap. Din secție a ieșit în curte și, după câteva minute, a intrat într-o clădire. Aici i s-a spus să-și ia mantaua de pe cap, a fost introdus într-o altă celulă, cu mențiunea: „aici îți vor putrezi oasele”. Au închis apoi ușa, au tras zăvoarele și au plecat. Rămas singur, a privit în jur. O celulă diferită de cele din cellular, în care nu intra nicio rază de lumină de afară, deoarece la geam nu erau jaluzele, cid oar o cutie perfect închisă. „Lumina, puțină câtă era, venea de la un bec totdeauna aprins, ca la Securitate. Teoretic, cunoșteam conformația închisorii de la Liviu Brânzaș, care trecuse prin toate secțiile. Am realizat că doar prin zarcă și fabric nu trecusem. Și cum în fabric nu sunt cellule, era limpede că mă aflam în zarcă”.
Moștenirea Mariei Tererza
Nelu mai privește o dată în jur. O celulă cu două paturi metalice suprapuse, nelipsitele tinete de apă și pentru necesități. În plus, o sobiță de tablă. Pe paturi, două saltele de doc, cu câteva paie tocate în ele, iar pe fiecare saltea câte o jumătate de pătură zdrențuită. „Știam de la Brânzaș că zarca era o închisoare veche cu ziduri groase, construită pe vremea când domnea împărăteasa Maria Tereza. Tot Brînzaș mă informase că în zarcă au fost închiși demnitari români arestați de comuniști drept criminali de război. Aceștia sfârșiseră în închisoare. Acum era populată de vârfurile legionare, cei din poliția legionară și recalcitranții.
Mormânt sigur
Atunci m-am întrebat ce caut eu în această citadelă legionară, în faimoasa zarcă, mormânt sigur pentru cei care intrau aici și unde era o liniște de mormânt. Se auzea doar țiuitul fabricii, exasperant”. Ilie mai știa că zarca are 32 de celule, 16 la parter și 16 la etaj. Se afla într-o celulă situată undeva, pe la jumătatea culoarului. A stat aici singur, timp de șase luni. Resemnat, și-a lăsat bocceluța cu cele câteva lucrușoare care îi completau ținuta și care-i serveau și de pernă noaptea, întrucât ziua, de la deșteptare până la stingere, sta pe marginea patului.
(continuarea miercuri, 16 iulie 2025)
A consemnat Leonida Corneliu Chifu
