Nu, nu este comod să te întâlnești cu Dalí, chiar dacă este fascinant. Așa și acum, cu prilejul expoziției Divina Comedie, 201 lucrări originale – xilografii, gravuri – deschisă prin mărinimia mai multor factori implicați (colecționari, organizatori, sponsori) la micul Palat Quintus. Dar, ca Dalí să vină în vizită la tine – în orașul tău –, este atât de onorant încât nu ai voie să fii indiferent. O astfel de prezență transformă spațiul familiar și obligă comunitatea la o reverență culturală. Chapeau!
Dalí este rareori la îndemâna unui vizitator de artă obișnuit și cu atât mai puțin la cea a unui profan. Îi privești xilografiile și faci o excursie „avant la lettre”, parcurgând, cel puțin uimit, Infernul, Purgatoriul și Paradisul… Nu, Dalí nu este ușor de privit și înțeles, iar minunatele xilografii, cu istoria lor tumultoasă, îți pot da frison. Stăteau cuminți, aliniate în ordinea cânturilor Divinei, așteptând în tăcere să fie privite. Acolo, în penumbra simezelor, te întâlnești cu privirea hipnotică a lui Dalí și, mai ales, cu ceea ce nu ai habar despre tine și despre lume. Să treci prin fața acelor rame înseamnă să accepți un pact silențios cu neliniștea. Dincolo de sticla subțire care le ocrotește de timp, lucrările sunt oglinzi mișcătoare ale sufletului uman. Tehnica impecabilă a xilografiei adaugă o vibrație caldă, aproape organică, fiecărei linii sculptate în lemn, făcând ca umbrele grele ale Infernului să pară că respiră odată cu tine. Nu poți privi de la distanță acele trupuri suspendate, sprijinite în cârjele fragile ale neputinței noastre sau brăzdate de sertare secrete, fără să simți o mână nevăzută care îți răscolește propriile tăceri și nostalgii. Apoi, pe măsură ce urci prin Purgatoriu spre lumina diafană a Paradisului, uimirea se transformă în reverie. Acolo unde Dante a așezat cuvinte sacre, Dalí a presărat geometrii eterice și pulberi de culoare care par să plutească dincolo de pânză. Este o frumusețe stranie, mistică, o îmbrățișare caldă între credință și geniu, unde chipul Galei devine călăuză și mântuire.
Am plecat de acolo cu o ușoară migrenă, atenuată de acordurile delicate ale pianului — acel majordom prețios al muzeului, la care a cântat, într-un gest de o caldă noblețe, chiar unul dintre distinșii proprietari ai colecției. Notele așezau o punte de catifea între visul lui Dalí și realitate. Afară, viața în orașul îmblânzit de vară și asurzit de zgomote cotidiene mi s-a părut, dintr-odată, nespus de frumoasă. Această călătorie printre linii și culori este, în esență, o confesiune care merită trăită. De aceea, expoziția rămâne o destinație de suflet pentru orice iubitor de artă; dincolo de tehnica titanică sau de legendele timpului, să te întâlnești cu Dalí este întotdeauna un mare privilegiu cultural.
Căutați acest refugiu, lăsați-vă purtați de valurile viziunilor sale și îngăduiți-vă luxul de a descoperi, prin ochii unui geniu rătăcitor, o nouă și profundă dimensiune a propriei voastre sensibilități. Aveți timp până la toamnă să semnați acest pact silențios cu neliniștea.
Amfitrioni: Florin Sicoie – directorul muzeului, Alice Neculea – director adjunct și curator.
Oaspeți: membrii familiei Kesauri (proprietarii colecției), Martha Maria Mocanu (sponsor, BES România)
Doina Ofelia Davidescu
