Prima ediție: 1 ianuarie 2025
(urmare din 30 iulie 2025)
„Rectorul Universității Aiud”
„Poate că avea dreptate să fie veșnic supărat și nervos, întrucât era tțnăr și proaspăt căsătorit. Caranica vorbea permnent de soția lui, o visa și o striga noaptea în somn.”
După vreo șase luni de trai stingher în celulă, administrația închisorii „și-a adus aminte de mine sau poate că asta era planificarea”, căci Ilie se vedea scos într-o zi din „cuibul” său, cu bocceluță cu tot, și dus într-o altă celulă, unde se aflau amicul lui, Liviu Brânzaș, și un alt deținut, numai pielea și osul de el. Nespusă a fost bucuria întâlnirii cu Liviu, care era de o vârstă cu mine și de care mă lega o prietenie sinceră”, mărturisește Nelu Ilie.
Bădia Mironovici
Deținutul cel slab din celulă era Bădia Mironovici, unul dintre întemeietorii mișcării legionare, un om în vârstă, bolnav, care nu mai putea să stea decât culcat. „Deși bolnav, mintea îi era întreagă, căci vorbea atât de limpede și frumos, de-l puneai la rană. De el se îngrijea Liviu.” Tot ce a putuit face Nelu pentru „bădia” a fost să-i confecționeze o pereche de ciorapi stil Ilie, din aceia cu călcâi german, întrucât nici obiele nu mai avea bietul om.
„A fost o plăcere să stau în celulă cu Liviu și Bîdia Mironovici. Atât cât putea, căci obosea foarte repede, bădia ne povestea lucruri foarte interesante din viața politică a României. Pot să afirm că era foarte informat și o competență în domeniu. Iar cu Liviu, care era un tip volubil și entuziast, puteai discuta orice, deoarece prietenul meu era o adevărată enciclopedie”, apreciază Ilie.
Acorduri pe plan politic
Elev de liceu fiind, Liviu intrase din fragedă tinerețe în închisoare, ca FDG-ist. „Avea o memorie fantastică și a asimilat tot ce <Universitatea Aiud> oferise <drept învățătură>. Repet: era o plăcere să stai în celulăcu Brânzaș. Îl putem considera rectorul <Universității> noastre. Format la școala lui Biriș, unul din șefii mișcării legionare, era foarte principial și intransigent în ceea ce privea doctrina legionară. Avea o frumoasă educație morală deprinsă în FDC și aplicată în închisoare.” Deși din punct de vedere politic cei doi prieteni aveau vederi diferite (Liviu – legionar, Ilie – țărănist), traiul în detenție îi unea, iar suferința îi înfrățea. Ba, chiar ajunseseră la unele acorduri pe plan politic, Nelu recunoscând educația legionară ca fiind „o școală de caractere”, Brânzaș acceptând că democrația este superioară oricărei alte forme de guvernământ. „De multe ori ne gândeam și discutam despre camarazii mei MAI-ști, care erau sortiți să-ți blesteme zilele în aceeași formulă din secție. Nici un eveniment, nici o schimbare, o moarte lentă. Ne era milă de ei, dar de aici, din zarcă, nu-i puteam ajuta cu nimic.”
Învățătorul, preotul și imposibilul Caranica
Aici morișca legionară funcționa. ”Zilnic, se operau schimbări în cellule, se pritoceau oamenii. Uneori era bine, alteori era rău, în funcție de individual sau indivizii cu care ajungeai să stai în celulă.” În general, oamenii erau înțelegători, deși zăceau de ani și ani în închisoare. Erau și unii, mai ales cei proaspăt arestați, care suportau mai rău detenția și uneori le făceau altora viața de celulă mai grea.
Iată un caz. Într-un anumit moment, Ilie a fost scos din celula pe care o împărțea cu Liviu Brânzaș și Bădia Mironovici și dus într-o altă celulă, unde se afla un învățător din Bancea, arestat din 1948, un preot din Moldova, arestat ceva mai târziu, și un aromân din Constanța, Caranica, arestat prin 1958. „Dacă preotul și învățătorul erau niște caractere deosebite, cu care puteai conviețui fără probleme, în schimb, tânărul Caranica, de meserie negustor, era un tip imposibil”, a constatat Ilie.
(urmarea miercuri, 13 august2025)
A consemnat Leonida Corneliu Chifu
