De la penultimul etaj al unei clădiri din zona Pieței Romane, am ratat azi apusul – am mai găsit desupra orașului doar fâșii portocalii pe linia orizontului. M-am mutat pe aripa de est și m-am holbat la o reclamă Coca-Cola de pe blocul cu coloane,
aveam agățată undeva, cumva o secvență,
senzația de deja-vu,
era ceva de demult și cunoscut
puteam să simt parfumul, îmi aminteam starea
unei nopții roșii, cu jocuri de lumini și umbre pe pereți,
pe urmă s-a deschis o fereastră către trecut și am știut:
era primăvara lui 90, noapte cu parfum de liliac, plecasem dintr-o cârciumă – Moldova, pe lângă Grădina Icoanei – și nu ne ardea de dus acasă.
Băi, putem să mergem la mine, dar nu prea am mobilă și nu e nimic de mâncare, nici de băut, dar avem muzică și…
Și hai.
Întâi am dat o tură până la magazinul Eva, pe Magheru. Acolo, pe colț, in stradă, “Calu” vindea noaptea alcool din portbagaj, whisky, coniac, gin, votca din duty free.
Whisky era suprem, de-ăla ne-am luat.
Apartamentul amicului nostru era exact in Piața Unirii, in blocul cu Horoscopul, fiță. Nu stiu dacă îl luaseră ai lui sau ce combinație era la mijloc, nici nu ne interesau chestiile astea pe-atunci. Îl avea și noi aveam unde s-o ardem intr-o noapte de primăvara, in buricul târgului.
Casa era intradevar goală. Un pat, un frigider, o masă. Pereții albi, parchet pe jos, nou-nouț, elegant. Dar elementul-surpriză aveam să-l descoperim când ne-am uitat pe fereastră: amplasată sus, pe magazinul Unirea, o reclama uriașă la Coca Cola lumina noaptea in alb și rosu. Când se schimbau culorile, era spectacol. Doar in filme traficate pe casete video mai văzusem așa ceva.
Am stins becurile și-am lăsat vraja să pătrundă in apartament prin geamurile mari. Ni se părea fabulos.
Am pus muzică
Am băut whisky cu gheață
Am dansat.
Aveam 18 ani și lumea arăta exact așa: ca o reclamă la Coca-Cola, care făcea dintr-un apartament întunecat și gol o super-discotecă.
Si-o vreme așa a și rămas.
(Foto/text Oana Costea)