Interviu la lucru cu sculptorul Valentin Vârtosu
Reporter: Merge treaba?
Valentin Vârtosu: Merge treaba. (se aude foreza)
R.: Constat că lucrați pe trei blocuri odată. Parcă am citit undeva că Bernini lucra pe trei blocuri odată. V-ați inspirat din stilul de lucru al ilustrului înaintaș italian?
V.V.: Poate Bernini a lucrat pe trei blocuri odată, dar eu lucrez separat. Pe unu, pe altul și încă pe altul…
R.: … dar cam în același timp…
V.V.: Poate că… Cine știe?
R.: Va fi un ansamblu monumental?
V.V.: Nu cred că e un ansamblu monumental. Este o lucrare alcătuită din trei părți. Asta pe care o vedeți este baza, asta-i mijlocul și am o piesă care e aproape gata: cea de sus. Deci o lucrare construită din trei elemente, care vor constitui un întreg.
Dorumetru pentru Nichita
R.: Ați optat pentru un titlu?
V.V.: Da, e un titlu. Fiecare lucrare are un titlu.
R.: Da, dar știu că artiștii mai schimbă pe parcursul lucrului. Le vin tot soiul de idei. Știu asta din anii precedenți. Unii ajung și la trei-patru titluri până la final.
V.V.: Poate să se întâmple și în felul ăsta. Venind la dvs., aici, în Ploiești, știam că voi lucra un dorumetru – am explicat în interviul precedent pe care mi l-ați luat ce este – care face parte dintr-o serie mai largă de lucrări cu acest generic, dar acest dorumetru este, de fapt, dedicat lui Nichita Stănescu. Așa l-am și numit: ”Dorumetru pentru Nichita”.
R.: Foarte interesant.
V.V.: Da. Simt că Ploieștiul pentru mine e Nichita, Nichita e Ploiești. Și Ploiești Nichita e țara noastră, e România. Și în acest context vine și lucrarea mea.
R.: Trebuie să recunosc că sunt foarte emoționat. Ați spus că Nichita este Ploieștiul, deci mă văd și pe mine inclus în ecuația asta.
V.V.: Așa este. Așa simt eu acest oraș: Orașul lui Nichita. Aici s-a născut poetul. Am mai lucrat și alte piese inspirate din Nichita, din poezia lui, din stilul lui de-a fi, din viața lui. Printre care o ploaie. O am la Ungheni. Acolo s-au organizat mai multe simpoziopane de sculptură, unde am participat și eu. Una dintre lucrări chiar așa se numește: ”Ploaia”. Vreau să vă spun ceva. Cu drag, s-a întâmplat o poveste… (pe gânduri) Eu doar am ascultat ce era bine să fac…
R.: Și noi vă ascultăm…
V.V.: Eu am oferit premii pentru câte doi tineri artiști plastici, un El și o Ea, vreme de zece ani de zile, la Gala Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova, de la Chișinău.
R.: Frumos.
V.V.: Am alte două piese care poartă același titlu, inspirate din ”Ploile” lui Nichita, pe care le-am dăruit unei perechi de tineri artiști plastici la una dintre edițiile UAP…
R.: Din ce în ce mai frumos.
V.V.: … și erau construite așa, din spițe de bicicletă. Eu merg tot timpul cu bicicleta, și cumva am făcut trimitere către șuvițele de ploaie care leagă cerul și pământul.
Virtuosus
R.: Premiile le-ați oferit în nume personal?
V.V.: Da, premiul avea și o denumire, cu trimitere și la numele meu: ”Virtuosus” îi zicea.
R.: Vi se potrivește mănușă. Un Virtuos Vârtos sau un Vârtos Virtuos, nu?
V.V.: Da. Amuzant.
R.: De când datează iubirea dvs. pentru Nichita?
V.V.: Cred că de-atunci când am aflat și am înțeles câtă bucurie a avut Nichita pentru frumoasa noastră limbă română. ”Dumnezeiasca limbă română”, cum îi spunea el. La o anumită vârstă, la o anumită perioadă, începem să înțelegem câteva lucruri. Așa mi s-a întâmplat mie, mai ales după ce l-am descoperit pe Nichita Stănescu. Am înțeles multe grație lui. Am înțeles, de pildă, ce este ploaia.
R.: L-ați cunoscut personal? El a făcut numeroase drumuri la Chișinău.
V.V.: Știu. Nu l-am cunoscut personal, dar am fost la întâlnirile cu el. Zicea că atât de lung este drumul de acasă până acasă.
R.: Da, ne-amintim foarte bine de asta. ”Am ajuns de acasă acasă”, spunea. În ce stadiu se află lucrarea dvs.?
V.V.: Într-un stadiu bun. Mă simt bine. Ce mi se-ntâmplă merge, cu Doamne-ajută, bine, doar că trebuie să mai stai așa lângă piatră, s-o mai asculți, să te mai bucuri…
R.: Mi-a venit o idee. Știți că Nichita are un Muzeu Memorial care ființează în casa părintească, unde a copilărit. Ce-ar fi – mă gândesc și eu, așa – ca pe viitor să realizați o lucrare ca aceasta, poate un ansamblu monumental, chiar în curtea casei sale?
V.V.: Oooh! Mi-ar plăcea foarte mult.
R.: E o idee?
V.V.: E. Zic eu că e o idee bună. Dar lucrurile se așază în afara noastră. Da. Cum o să deie Bunuțu, cum zic eu.
R.: Vă mulțumesc, maestre, și vom mai vorbi la finalul lucrărilor. Spor la treabă!
V.V.: Mulțumim! Doamne-ajută!
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU
